Sunteți pe pagina 1din 3

STUDIU DE CAZ - ADHD

Inițialele școlarului: C.F.


Sex: masculin
Vârsta: 7 ani
Clasa I
Motivul :Copilul nu acceptă și nu respectă regulile clasei, este agresiv, țipă, aruncă lucruri, nu
comunică cu doamna învățătoare și nici cu colegii, nu participă la activitățile grupei. Copilul
provine dintr-o familie de condiție bună, ambii părinți au studii masterale, mama este
funcționar public, tatăl inginer .Familia nu mai are alti copii, tatăl având o fiică în vârstă de 21
de ani dintr-o casatorie anterioară,cu care familia nu are nici un fel de relații. Familia are o
situație materială bună , de multe ori exagerând cu cadourile pentru copil. Climatul familial
este în general unul pozitiv, relațiile familiale fiind tulburate de mici conflicte generate de
comportamentul copilului și de maniera în care părinții înțeleg evoluția acestuia. Înaintea
frecventării școlii copilul a fost ingrijit de bunica maternă ajutată de o persoană angajata.
Odată cu înscrierea la școală , s-a renunțat la bonă, rămând în relații de prietenie. Familia
locuiește într-un apartament cu 3 camere, copilul având camera lui , dar doarme cu mama.
Copilul are acces la televizor, calculator, tabletă. De asemenea, camera lui este plină de
jucării, în special mașini.
Date medicale: Evoluția sarcinii: cu ceva probleme ce au ținut de vârsta mamei(41ani)
Nașterea :naturală, dezvoltarea fizică a copilului a fost normală, a mers la 14 luni. Mama
spune că a fost dintotdeauna mai agitat și că întotdeauna și-a manifestat revolta prin țipat .
Diagnostic: Agitație psihomotorie, tulburare de comportament, hiperactivitate.
Evaluare psiho-pedagogică: Aprecieri asupra dezvoltării senzorial-perceptivă, predomină
modalitatea vizuală de percepere a informației -nu este prezentă percepția culorilor roșu,
verde, albastru, galben - nu este prezentă perceptia marimii-grupează după mărime mare-mic,
nu cunoaste formele geometrice.
Este posibil sa fie prezente unele elemente perceptive însă își pierde ușor interesul pentru
activitate.
Aprecieri asupra dezvoltării psihomotorii: -prezintă deprinderi motrice de bază
(aleargă,urcă scara, sare) -pedalează, stă într-un picior, lovește mingea, merge în cerc, stă pe
vârfuri -orientarea corpului față de obiectele din jur este bună -ține corect creionul în mână,
recunoaste unele părți ale corpului, desi nu le indică întotdeauna la comanda verbală -nu este
prezentă orientarea în spațiul grafic (desenul este de tip mâzgâlitură) -mănânca singur, se
îmbracă singur.
Limbaj si comunicare: Limbajul este corespunzator vârstei, cu tulburari de limbaj de tip
dislalie polimorfă: -întelege si imită onomatopeele, execută două ordine succesive legate de
activități curente(ridica masina si pune-o pe masa) .
Gândirea: Se află în stadiul preoperational -imită mișcări și acțiuni simple(morisca, bate
vantul), înțelege utilitatea unor obiecte cunoscute.
Memorie vizuală bună- memorează cu usurință noțiunile care intră în sfera lui de interes -
poate reproduce sarcini concrete ,de exemplu gesturi simple de joc -realizează un puzzle
simplu dacă este asistat.
Atentia si stabilitatea atentiei sunt slabe spre medii ,in functie de interesul pentru activitate -
finalizeaza cu precadere activitatile de durata mica -trebuie atentionat atunci cand i se
vorbeste -este atras in special de masini ,dar atentia ii poate fi reorientata si spre alte activitati
de scurta durată.
Imaginația: -jocul simbolic nu este prezent -jocul cu jucariile este adecvat-prefera masinile -
este interesat de jucariile noi -prefera jocul de unul singur.
Motivatia, reușita în activitate este legată de primirea recompensei -functionează
recompensele de natura verbală
Voința -de cele mai multe ori abandonează ușor activitățile sau refuză participarea de la
început(NU, NU).
Temperament -energic,încăpățânat -atitudine revendicativă și impulsivă atunci când este
vorba de ceea ce iși dorește.
Afectivitatea: toleranța la frustrare scăzută -își manifestă bucuria și supărarea, își manifestă
bucuria la vederea unei persoane dragi (într-un mod neadecvat) -nu manifestă empatie -dacă
dorința nu îi este îndeplinită își manifestă nemulțumirea prin plâns și țipat.
Observatii la masa de lucru: -își manifestă dorința de a scăpa de activitate prin expresii
verbale (nu,nu, acasa) sau prin plâns.Totuși se așează singur la masa de lucru.
Renunță greu la joacă pentru a intra într-o activitate, totuși poate fi condiționat
(dacă .......primești..), preferă activitățile de mișcare, îi place să fie lăudat, este interesat de
jocurile de construcție, si de jocurile în care își poate folosi mașinuța, refuză activitățile de tip
expresiv, preferând repetarea întrebării, renunță cu ușurință la activități. Își manifesta
zgomotos nemulțumirea prin țipat. Caută sprijin la mama, tata. Dacă în timpul activității își
pierde interesul poate fi atenționat prin folosirea unui ton ferm, promiterea unei recompense
(daca termini plec), renunță la contactul vizual pentru a ieși din activitate, foloseste o gama
larga de comportamente inadecvate,(intelege ca nu e voie) pentru a scapa dintr-o sarcina
nedezirabila. Tinand cont de cele prezentate mai sus putem concluziona ca in acest moment
dezvoltarea atentiei ,limbajului si a comportamentului psihosocial ale lui C. nu sunt conform
varstei cronologice.
Recomandari:
1. Discuții cu părinții pentru a clarifica și stabili anumite conduită în relația cu C.
2. Stabilirea și urmarea unor reguli simple și clare în cadrul familiei și reamintirea
copilului cu calm.
3. Nu trebuie să cedeze în fața șantajului emotional. Trebuie pus la treabă, introdus în
activități ,,să ducă și să aducă obiecte,sș așeze papucii la ușă,ăsa pună apa dintr-un
pahar în altul etc. Trebuie stimulat comportamentul pozitiv și corectat cel negativ
4. Programul la masa de lucru ,cu accent pe activitati specifice varstei. Povestiri scurte
legate de realitatea curenta. Povesti ,reproduceri ale acestora (folosind papusile ca
personaje).
5. Dezvoltarea creativitătii,imaginatiei prin joc simbolic.
6. Exercitii de respiratie (marirea capacitatii pulmonare si implicit a volumului de
aer.;exercitii pentru dezvoltarea aparatului fono-articular. Antrenarea atentiei prin
participarea la activitatile de la masa de lucru.
7. Dezvoltarea abilitatilor emotionale prin identificarea emotiilor –ludoterapia. Cresterea
nivelului de toleranta la frustrare, amanarea recompensei Dezvoltarea abilitatilor de
relationare sociala in cadrul școlii .Implicarea in activitatile grupei prin conditionare
pozitiva , negociere, comunicare. Dezvoltarea unui tip de atasament sigur prin
asigurarea unui climat afectiv corespunzator nevoilor copilului.

S-ar putea să vă placă și