Principalele modalităţi de cunoaştere psihopedagogică a

elevului cu nevoi speciale

Orice demers didactic debutează cu o cunoaştere adecvată a situaţiei

educaţionale, aceasta presupunând înţelegerea semnificaţiilor psihologice ale
câmpului educaţional. Educaţia nu este doar acel demers tehnic, de proiectare
riguroasă a secvenţelor din realitate care să favorizeze transferul de cunoştinţe
sau formarea de conduite, ci presupune şi o transformare umană, o intervenţie
psihologică la nivel personal care îşi pune amprenta asupra devenirii individuale
viitoare. Această intervenţie stă în puterea cadrului didactic, de unde
responsabilitatea pentru cunoaşterea problematicii psihologice a educaţiei.
Studiul psihopedagogiei de către educatori facilitează deplina înţelegere a
mecanismului psihologic al metodelor şi mijloacelor folosite, ceea ce permite să le
adapteze la condiţiile concrete în funcţie de particularităţile psihice ale elevilor.
Psihopedagogia este o disciplină de graniţă care studiază din punct de vedere al
psihologiei dezvoltării procesul instructiv - educativ, cu scopul de a-i spori
eficienţa. Psihopedagogia este cea mai importantă ramură aplicativă a psihologiei,
datele ei fiind indispensabile în cercetarea pedagogică pentru a putea evalua
rezultatele obţinute şi a recomanda măsurile necesare progresului educativ.
In centrul lumii şcolare se află elevul, o personalitate în formare cu viaţa lui
intimă, cu gândurile şi frământările, cu dorinţele şi speranţele lui. Ca educator
trebuie să-i permiţi elevului să acumuleze cunoştinţe şi să-şi formeze
personalitatea prin activitatea sa proprie. Deşi de vârste şi generaţii diferite, între
elev şi profesor relaţiile pot şi trebuie să fie de cooperare, transformându-l pe
profesor “dintr-un supraveghetor într-un partener, într-un consilier cu probleme
tehnicie şi socio – affective”(A. Neculau). In acest sens, formatorul şi cel format
“devin parteneri egali într-un proiect elaborat în comun” (Jean Thomas).
Cerinţa unei relaţii pedagogice de parteneriat se poate constitui numai pe baza
respectării unei condiţii fundamentale - şi anume cunoaşterea personalitătii
elevului. Relaţia cu elevul se poate modela, construi optim, utilizând datele care
descriu personalitatea reală a elevului, configurată într-un moment anume al
vieţii sale.
Raportarea profesorului la elev presupune din partea celui dintâi înţelegerea unui
ansamblu de idei
1) Unicitatea sufletului copilului – “în materie de educaţie, fiecare tânăr constituie
un caz particular” (J. Thomas)
2) Ireductibilitatea copilului la adult - copilul nu e un adult în miniatură.
3) Copilăria şi adolescenţa sunt “momente “ ale vieţii - copilul e în continuă
evoluţie; e important să nu se piardă din vedere noţiunea de “prefacere” şi
“sentimentul de viaţă” al fiinţei pe care o studiază profesorul.
4) Manifestarea concomitentă a şcolarităţii şi a creşterii copilului - învăţarea în
şcoală şi creşterea biologică trebuie să devină complementare; necesitatea
cunoaşterii legilor dezvoltării fizice a copilului duce la stabilirea unei armonii între
restricţiile vieţii şcolare şi dezvoltarea normală a copilului.
5) Necesitatea de a cunoaşte sistematic, continuu şi cu instrumente şi metode
ştiinţifice personalitatea celui educat -se are în vedere integralitatea copilului:
studierea copilului din perspectivă biologică, psihologică şi socială.
6) Ireductibilitatea activităţii de cunoaştere a elevului la faptul completării fişei
psihopedagogice
7 ) Unicitatea situaţiei educative - a cunoaşte pentru a educa copilul înseamnă un
diagnostic dar şi un prognostic; Calitatea învăţării pe care noi o prestăm într-o
situaţie de învăţare dată este in funcţie de o metodă particulară, dezvoltată de un
profesor particular, pentru cursanţi particulari, cu scopul unei finalităţi
particulare.
Cunoaşterea elevului este un demers extrem de complex care presupune a te
apropia cu căldură de el, a-l înţelege, a identifica motivaţiile intime ale acţiunii
sale, a stabili legături între formele concrete ale conduitei şi trăsăturile sale
generale de personalitate.
O profundă cunoaştere a celui educat reprezintă premisa inevitabilă a unei
evaluări corecte pe care adultul o exercită asupra activităţii desfăşurate şi asupra
rezultatelor obţinute de către elev în mediul şcolar.
Sintetic, direcţiile în care are implicaţii cunoaşterea elevului:
- formare / modelare optimizată
- evaluare corectă şi stimulativ - formativă individualizată
- orientare şcolară şi profesioanlă oportună
Tendinţa actuală de individualizare a formării şi instruirii, motivată prin
diferenţele dintre capacităţile şi structurile de personalitate, impune dezvoltarea
la cadrele didactice a simţului diagnostic şi utilizarea unor metodologii adecvate
de cunoaştere. In acest scop, educatorul trebuie să determine, printr-un procedeu
de diagnosticare, caracteristicele specifice fiecărei individualităţi, pentru ca apoi
să poată proiecta condiţiile cele mai potrivite de desfăşurare a activităţilor
didactice, să selecteze cele mai adecvate acţiuni de asitenţă şi intervenţie.
Holban clasifică metodele de cunoaştere a elevului în metode care presupun
analiza conduitei şi activităţii elevului, metode care presupun colaborarea
persoanei şi metode care presupun investigarea grupului de elevi
1. Metode de cunoaştere prin analiza conduitei şi activitătii
A) Observatia : Metoda observaţiei constă în urmărirea atentă şi sitematică a
comportamentului unei persoane cu scopul de a sesiza aspectele sale
caracteristice. Simpla percepţie a faptelor trebuie prelungită prin stabilirea
semnificaţiilor pe care acestea le poartă. In consecinţă, observatorul trebuie să
clasifice şi să încadreze informaţia în anumite concepte ştiinţifice. Observaţia este
metodă fundamentală de cunoaştere în şcoală (Holban), trebuie să ducă spre
surprinderea esenţialului,a relaţiilor semnificative existente între fenomenele
observate.
Avantaje- permite surprinderea manifestărilor comportamentale fireşti ale
elevului în condiţii obişnuite de activitate
Dezavantaje- influenţa orientărilor şi dispoziţiilor mentale în care se află
profesorul în momentul observaţiei
2. Analiza psihopedagogică a activitătilor şi realizărilor persoanei
 Analiza randamentului şcolar: Randamentul şcolar - forma sintetică de
exprimare a succesului şcolar
Indicatori: media anuală, rangul, media anuală pe obiecte de învăţământ ( In
cazul evaluării pe bază de calificative se va urmări dominanta calificativelor
obţinute de elev şi locul pe care se situează în ierarhia clasei )
Conţinutul analizei randamentului şcolar: - Factori subiectivi - trăsăturile de
personalitate ale elevului (nivelul de dezvoltare intelectuală, aptitudinile speciale,
trăsături de temperament şi caracter, interesele, viaţa afectivă, starea de
sănătate, rezistenţa la efort, atitudinea generală faţă de şcoală şi faţă de
pregătirea şcolară) - Factori obiectivi- condiţiile de mediu
(şcolar, familial, social), mediul şcolar (climat socio - afectiv, relaţia profesor –
elev), mediul familial (climatul psihologic, echilibrul afectiv), mediul social (mediul
economic, cultural).
Rezultatul analizei randamentului şcolar:
- Surprinderea imaginii actuale a elevului sub aspectul tuturor laturilor
personalităţii sale, a volumului de cunoştinţe, priceperi, deprinderi, a intereselor
şi gradului de socializare pe care-l demonstrează.
- Realizarea unei predicţii asupra dezvoltării viitoare a elevului
 Analiza produselor activitătii: Produsele activităţii şcolare reflectă -
cerinţele speciale ale obiectelor de învăţământ, caracteristicile individuale
ale elevului (capacităţi, interese, viaţă afectivă), acumulările elevului
(cunoştinţe, priceperi, deprinderi). Conţinutul analizei produselor activităţii:
- compuneri, rezumate, compoziţii literare, analize literare
- rezolvarea de probleme, efectuarea de experienţe de laborator
- modalităţi de interpretare a materialului
- performanţe sportive
- desene, compoziţii musicale
Prin aplicarea acestei metode putem obţine date cu privire la:
- capacităţile psihice de care dispun copiii (coerenţa planului mental, forţa
imaginaţiei,amploarea intereselor,calitatea cunoştinţelor, deprinderilor,
priceperilor şi aptitudinilor etc.)
- stilul realizării (personal sau comun, obişnuit)
- nivelul dotării (înalt, mediu, slab)
Sunt importante criteriile în funcţie de care se face anliza produselor activităţii:
corectitudine –incorectitudine; originalitate – banalitate; complexitate –
simplitate; expresivitate - nonexpresivitate.
Rezultatul analizei produselor activităţii : cunoaşterea individualităţii fiecărui elev
3. Metode care solicită colaborarea persoanei:
A) Anamneza - metoda biografica: recoltarea informaţiilor privitoare la persoana
elevului în scopul reconstituirii istoriei şi condiţiilor sale de existenta.
Datele sunt colectate de la elev sau de la alte persoane din anturajul copilului
(profesori, familie, prieteni).
Metoda presupune analiza datelor privind trecutul unei persoane şi a modului ei
actual de existenţă. Biografia pune în valoare specificul unei persoane, orientările
sale, sensurile particulare pe care le capătă diferitele momente ale existenţei.
Informaţiile vor viza câteva aspecte importante: starea civilă a părinţilor,
antecedentele mamei şi tatălui, numărul copiilor, rangul copilului în familie,
situaţia materială, atmosfera familială,antecedentele fiziologice ale copilului,
studiul cronologic al vieţii. Problema centrală a metodei nu este obţinerea
datelor, ci interpretarea acestora. Dificultatea metodei constă în obiectivitatea
cotării şi a sesizării esenţialului, fiind utilă în diagnosticul psihopedagogic numai
dacă datele furnizate de ea vor fi supuse interpretării.
B) Convorbirea: o conversaţie între două persoane, desfăşurată după anumite
reguli metodologice, prin care se urmăreşte obţinerea unor informaţii cu privire la
o persoană, în legătură cu o temă fixată anterior. Convorbirea este intenţionată,
are un scop bine precizat, trebuie să vizeze obiective psihologice şi să respecte
anumite reguli. Convorbirea se poate desfăşura liber sau standardizat. Trebuie să
vizeze evidenţierea unor detalii referitoare la interesele şi aspiraţiile elevilor,
trăirile lor afective, motivaţia diferitelor conduite, trăsăturile de personalitate ale
acestora. Reuşita metodei este asigurată de măiestria şi experienţa practică în
dirijarea conversaţiei şi de cunoştinţele teoretice din domeniul psihologiei şi
pedagogiei.
Avantaje: permite recoltarea unui număr mare de informaţii într-un timp relativ
scurt.
Dezavantaje: convorbirea depinde de structura de personalitate a subiectului
(capacitate de comunicare, sociabilitate)
C) Chestionarul: un set de întrebări, bine organizate şi structurate, pentru a
obţine date cât mai exacte cu privire la o persoană sau un grup de persoane, ale
căror răspunsuri sunt consemnate în scris. Chestionarul este cea mai bună
metodă de colectare a datelor care se bazează pe autoraportările subiecţilor la
propriile percepţii, atitudini sau comportamente.
Avantaje: valorizează introspecţia şi prin aceasta investigatorul măsoară percepţii,
atitudini şi emoţii subiective
Dezavantaje: nu putem fi siguri de veridicitatea informaţiilor ( există posibilitatea
de a apărea tendinţa de faţadă - tendinţa subiectului de a da răspunsuri
dezirabile). Pentru a evita sursele de eroare e indicat ca elaborarea chestionarelor
şi verificarea valorii acestora să fie realizată de specialişti.
4. Metode de cunoaştere prin intermediul grupului social
A) Tehnici sociometrice: ansamblu de instrumente care se folosesc pentru a
măsura corespondenul social al membrilor unui grup, adică relaţiile reciproce sau
unilaterale de atracţie şi de aversiune, de cooperare / preţuire reciprocă.
Instrumente: testul sociometric; matricea sociometrică; indici sociometrici;
sociograma; cadranele sociometrice.
Testul sociometric permite culegerea unor date primare despre grup.
Sociomatricea şi sociograma asigură prelucrarea complexă a informaţiilr obţinute
prin test.
B) Metoda aprecierii obiective: - permite obţinerea de informaţii asupra
persoanei prin abordarea grupului social
- surprinde modul în care grupul percepe şi
acceptă sau respinge - apreciază sau critică pe mebrii săi

Surse de informaţii: colectivul de elevi; colectivul de profesori

Conditii:
-existenţa unui colectiv delimitat şi bine închegat;
-antrenarea tuturor persoanelor;
-necesitatea ca persoanele care formulează aprecierea să posede informaţii
necesare cu privire la caracteristica pe care o apreciază
Rezultatele sunt prelucrate statistic prin : stabilirea ponderii rezultatelor;
alcătuirea tabelului de evidenţă colectivă; calcularea rangului obţinut de fiecare
elev; stabilirea categoriei de dezvoltare.
Avantaje: facilitează cunoaşterea unor dominante de personalitate; contribuie la
cunoaşterea mai corectă a membrilor grupului între ei.

FISA PSIHOPEDAGOGICA- documetul în care se concretizează rezultatele

cunoaşterii şi caracterizării elevului
- caracterizează, ordonează şi organizează informaţiile semnificative pentru copil
atât pentru a fixa o stare de fapt, cât şi pentru a prognoza asupra evoluţiei
viitoare
- oferă o viziune discursivă, eşalonată pe componente, o imagine sintetică,
globală, asupra personalităţii în ansamblu
- este un instrument metodic, structurat ca o listă selectivă de dimensiuni,
variabile şi indicatori
- instrument al tratării diferenţiate a elevilor şi al demersului de orientare şcolară
şi profesională
Fişa cuprinde un ansamblu de secţiuni indicând teme ale cunoaşterii şi
caracterizării copilului, cum ar fi: - date personale ( de identificare )
- date familiale
- date medicale
- date privind rezultatele activităţii şcolare şi extraşcolare
- date referitoare la procesele intelectuale şi la stilul activităţii cognitive
- date privind conduita în raport cu lecţia şi cu grupul de apartenenţă
- date vizând trăsăturile de personalitate