“Lateralitatea este definita ca fiind inegalitatea functionala a unei part
i a corpului ca o consecinta a diferentei de dezvoltare si repartitie a functiil or in emisferele cerebrale.” R. Lafon Lateralitatea este legată de funcţia dominantă a unui emisfer cerebral, funcţie ce deter mină inegalitatea jumătăţilor dreaptă şi stângă a corpului. Fenomenul de asimetrie senzoria rică este înnăscut şi are la bază o anumită organizare funcţională a structurilor cerebrale Determinata Dominanta cerebrală este unul din factorii cel mai des utilizaţi pentru explicarea l ateralităţii şi, mai ales explicarea dominantei manuale. Mecanismele ereditare şi culturale sunt indispensabile, după G. B. Suobiran, şi conluc rează în determinarea lateralităţii. Factori care pun în evidenţă lateralitatea: uşurinţă, rapiditate, precizie. Lateralitatea mai poate fi : de alegere şi de eficientă influenţate de activităţile socia le şi de jnterdicţii (interdicţia de a folosi mâna stângă la desen). Dominanta emisferei drepte va caracteriza gesturile motrice ale stângacilor care p ot fi educaţi să folosească mâna dreaptă în activităţile curente. Plasticitatea emisferelor dispare după 6 ani, astfel ca educaţia sa înceapă devreme in perioada preşcolară,Lateralitatea este importantă în evoluţia normală a copilului deoarece permite formarea unei idei despre sine, îi permite perceperea axei corporale şi îi pe rmite să-şi stabilească structura spaţială prin raportarea mediului la această axă corporal , De Meur) Lateralitatea poate fi normală şi patologică.(C. Paunescu si I. Musu) Lateralitatea normală apare ca urmare a localizării comenzii cerebrale în emisferul dr ept sau stâng. Lateralitatea patologică apare atunci când emisferul stâng este lezat şi comanda este p reluată de cel drept. Unii părinţii care încearcă să impună mana dreapta copiilor stangaci, iar altii care prefer originalitatea" copilului lor. Dorinţa şi obişnuinţa copilului este cea care trebuie să "d icteze". Factorii importanti de care trebuie sa tinem cont sunt: vârsta copilului,calita tea motricitatii si dorinta copilului si familie. Atunci când scriu cu cerneală, aceşt i copii se murdăresc uşor, iar daca copiilul este constrâns să scrie cu o mână pe care nu poate controlas apar probleme legate de activitatea şcolară, generatoare de oboseală şi neplăcere. Educatorul poate influenţa copilul în mod pozitiv, in perioada prescolara îl poate aju ta. Copilul trebuie condus în aşa fel încât singur să dorească desenarea şi apoi scrierea c a dreapta. Educatorul trebuie sa tina cont de cateva elemente: nimic nu se impune totul se analizeaza cu parintii si copilul: respectam alegerile si preferintele copilului in activitatile sale; alegerea manii va viza doar scrisul se poate incepe scrisul cu mana dreapta,daca se incepe de la intrarea in gradin ita daca copilul scrie deja cu mana stanga, atunci se urmareste pozitia capului,a tr unchiului si-a mainii STRUCTURA SI ORGANIZAREA SPATIALA Structurarea şi organizarea spaţială este strâns legată de dezvoltarea tuturor structurilo r perceptiv-motrice. (C. Păunescu) Noţiunea de spaţiu apare progresiv timpul dezvoltării copilului prin diferenţierea eului corporal în raport cu mediul înconjurător,cunoaşterii schemei corporale şi a noţiunii de s ga-dreapta. După percepţia propriuiu corp apare posibilitatea percepţiei spaţiului exterior; se real izează prin colaborarea mai multor analizatori, din care cel vizual şi motor joacă un rol important. Cele două activităţi esenţiale ce permit explorarea spaţiului sunt prehensiunea şi locomoţi (A. Lapierre) Percepţia spaţiului permite orientarea în cele mai diferite situaţii. Obiectele cu care copilul vine în contact, în spaţiu au mărime, formă, volum. Percepţia volumului obiectelor şi profunzimea aşezării lor pune foarte bine în evidenţă col rarea dintre analizatori Vederea cu un singur ochi dă imagini plane, relieful fiin d asigurat de participarea ambilor ochi. (M. Epuran) La copil, un rol important în căpătarea experienţei spaţiale îl are fixarea prin cuvinte a alităţii obiectelor. Astfel, apare posibilitatea desprinderii de obiectul în sine şi fol osirea lui ulterioară în situaţii noi. La şcolarul mic orientarea spaţială se bazează pe o schemă plană gen hartă. Astfel, apare p bilitatea orientării topografice formându-se simţul topografic. Studiul geometriei şi al geografiei contribuie la dezvoltarea percepţiei spaţiale prin contactul cu mărimi, fo rme, dimensiuni, distanţe, reliefuri. La adolescenti dezvoltarea percepţiei permite realizarea orientării spaţiale largi, în c are progrese deosebite apar în ceea ce priveşte perceperea dimensiunilor, a formei o biectelor, a greutăţii, a volumului. (Ursuia Şchiopu) Etapa cunoaşterii noţiunilor spaţiale durează de la doi ani si jumătate până la patru ani. Orientarea spaţială apare la vârsta de 4 ani şi durează un an In acest moment apare şi cun aşterea noţiunii de stânga-dreapta. Organizarea spaţiala este cea de-a treia etapă ce începe de la 5 ani până ia 6 ani în acest moment copilul cunoaşte noţiunile spaţiale şi se dezvoltă capacitatea de orientare şi de co binare a mai multor orientări, de cunoaştere a poziţiei oblice, de ocupare a unui spaţiu prevăzut, de respectare a unui traseu. copilul îşi organiziă spaţiul în care trăieşte în vederea realizării unui anumit obiectiv. Structura spaţială permite: - cunoaşterea situării propriului corp în mediul înconjurător; - cunoaşterea relaţiei existente între obiecte; - persoanei să se organizeze în funcţie de mediul înconjurător -să organizeze obiectele unele în raport cu altele. STRUCTURA ŞI ORIENTAREA TEMPORALĂ După A. De Meur, "capacitatea unei persoane de a se situa în funcţie de succesiunea ev enimentelor, de durata intervalelor, de ritm, cadenţă, reluarea ciclică a unor perioad e de timp şi de ireversibilitatea timpului”.Reluarea ciclică a unei perioade de timp, cuprinde noţiunea de zi, săptămână, lună, anotimp.Orientarea temporală are ca punct de repe prezentul meu" după cum orientarea spaţială are ca punct, de reper "spaţiul propriu". Copilul la 4-5 ani ei se poate plasa în funcţie de ordinea înainte—înapoi. Atunci când pove teşte ceva el amestecă evenimentele dar treptat ei devine capabil să aşeze evenimentele în ordine cronologică. Organizarea timpului se face plecand de la schema corporală. " In primii ani de şcoală activităţile şcolare, durata medie a orelor şi a pauzelor favorizea dezvoltarea posibilităţilor de percepţie temporală. Treptat, timpul este organizat pe et ape în funcţie de programul săptămânii, a trimestrelor. Aprecierea timpului este supusă uno erori. Frecvent, se supraestimează durata intervalelor mici şi se subestimează durata intervalelor lungi. Timpul este doua feluri: Subiectiv= creat de impresia noastra Obiectiv= masurat matematic si permanent acelasi Tempoul reprezinta repetarea ciclurilor in perioada de timp. Ritmul reprezintă o formă specifică de organizare a timpului In ritm întâlnim intervale egale de timp care se repetă între elementele cu rol de reper . Ritmicitatea constituie un element fiziologic fiind o expresie a unor proprietăţi specifice celulei nervoase. "Ritmul"are deci un rol pozitiv în organizarea procese lor de excitaţie şi inhibiţie din scoarţă, favorizând sistematizarea lor. Ritmul este cel c re asigura executarea disciplinată a mişcărilor în colectiv, coordonarea mai bună prin for marea de reflexe proprioceptive. Perceptia si reprezentarea miscarii Percepţia mişcării vizează percepţia mişcării obiectelor şi percepţia propriei mişcări (M. Percepţia mişcării obiectelor exterioare subiectului are la baza percepţia spaţială la car se adaugă componente motrice specifice. Miscarea este perceputa in momentul in care se misca obiectul. Deplasarea obiectelor permit aprecierea directiei,formei,vitezei,amplitudinii si raportarea la pozitia corpului in miscare sau repaus O valoare deosebita o are deplasarea persoanelor.Copilul va incerca sa imite ac tiunile celor din jur, astfel el va raporta propriile mişcări la cele ale persoanelor din anturaj. Percepţia propriilor mişcări este un reflex condiţionat în care se îmbină componentele prop ceptive cu cele extero-ceptive, percepţiile spaţiale cu cele temporale. Informaţiile, pornite de la periferie sunt conduse direct la sistemul nervos în cazu l înregistrării unor mişcări eronate, acestea sunt comparate cu engramele motorii şi sunt rapid corectate. Percepţia propriilor mişcări se referă la aprecierea mişcării corpului în eral sau la a segmentelor corporale. Coordonarea mişcării membrelor superioare este prima coordonare dobândită de om în prima c opilărie. Reprezentarea ideomotrică Reprezentările sunt considerate elemente de baza in execuţia şi învăţarea actelor motrice Primele forme de reprezentare apar la 8-9 luni când el începe să caute obiectele ce s unt ascunse. Reprezentarea ca proces psihic al cunoaşterii se naşte din senzaţii şi percepţii. un - Reprezentările apar deci sub un dublu aspect: senzorial şi logic si au un rol import ant în formarea conştiinţei de sine a elevilor, deci în procesul de autocunoaştere. Incred erea în forţele proprii, aprecierea posibilităţilor de realizare a unui exerciţiu dificil se datorează şi contribuţiei reprezentărilor. Reprezentările ideomotorii sunt legate de o experienţă motrică anterioară. În prima etapa de insusire a unui act motric reprezentarea are rol decisiv.Pe m asura ce se perfectioneaza executia,se modifica si reprezentarea.Punct de plecare în învăţarea unui act motric şi totodată ca un fond în continuă mişcare provenit di ile anterioare pe care se proiectează pe cele următoare. Concluzie finală R. Dailîy, defineste psihomotricitatea astfel:"este... situată la intersecţia pluri disciplinară ce cuprinde neuro-fiziologia, psihologia ,fenomenologia, epistemiolog ia şi psihanaliza".
BiBliOGRAFIE SELECTIVA Albu Adriana, Albu C.: Psihomotricitate la varsta de crestere si dezvoltare 1999 Albu Adriana, Albu C: Psihomotricitate,2006