Universitatea Al.I.

Cuza , Facultatea de Educatie Fizica si Sport , Specializarea

Kinetoterapie si Motricitate Speciala

TERAPIA OCUPATIONALA IN
INVATAMANTUL SPECIAL

Raus Mihaela
Grupa J 232

Cuprins
1. Terapia ocupationala
2. Procesul de terapie ocupationala si relatiile dintre elementele
3.
4.
5.
6.
7.

componente
Structuri de activitate si strategii educational-terapeutice
Meloterapia si Muzicoterapia
Terapia de expresie grafica si plastica
Cunoasterea senzoriala
Bibliografie

TERAPIA OCUPATIONALA

Terapia ocupationala are la baza conceptia dupa care activitatea voluntara

sau, altfel spus, ocupatia cu componentele sale interpersonale si de mediu, poate fi
utilizata eficient pentru impiedicarea aparitiei sau ameliorarea disfunctiilor

organismului uman, contribuind, in acest fel, la cresterea adaptarii individului la

societate.
In acelasi timp, aceasta stiinta este tot mai mult implicata in asigurarea
specificului fiecarei individualitati in parte, in cresterea si dezvoltarea fiecarei
persoane.
Cautand o clarificare cat mai cuprinzatoare a obiectului de studiu al terapiei
ocupationale, este util sa ne oprim mai intai asupra definitiei oferite de
ASOCIATIA AMERICANA DE TERAPIA OCUPATIONALA in anul 1968.
Conform acesteia terapia ocupationala este arta si stiinta de a dirija modul de
raspuns al omului fata de activitatea selectionata menita sa promoveze si sa
mentina sanatatea, sa impiedice evolutia spre infirmitate, sa evaluezse
comportamentul si sa trateze sau sa antreneze pacientul cu disfunctii fizice sau
sociale.
In cadrul terapiei ocupationale accentul se pune pe caracteristicile
individului in relatia cu societatea si cu lumea in care traieste.
Cunostintele pe care le acumuleaza aceasta disciplina se bazeaza pe
informatiile dobandite din domeniile anatomiei , fiziologiei, pedagogiei,
psihologiei, sociologoiei, antropologiei, si in general, pe cunostintele provenite de
la majoritatea stiintelor care studiaza comportamentul omului.
Fundamentul acestei discipline a fost profund influentat de cercetarile lui
Clark care in lucrarea sa Dezvoltarea umana prin activitate practica a demonstrat
ca analiza activitatii si adaptarii individuala sunt procesele esentiale, care
determina geneza terapiei ocupationale.

Putem spune ca in activitatea de terapie ocupationala se actioneaza pe trei

mai domenii generale, care include altele particulare si anume:
- Formarea deprinderilor de viata cotidiana
- Cultivarea capacitatilor si aptitudinilor pentru munca
- Educarea abilitatilor pentru diverse jocuri si petrecerea timpului liber

Pentru atingerea unui nivel functional optim in domeniile respective este

necasara educarea subiectilor in directia obtinerii unor rezultate performante
specifice intr-o serie de structuri ale personalitatii, si anume: senzoriomotorii,
cognitive si psihosociale
Deficitele determinate de diverse boli, handicapuri sau intarzierele in
dezvoltare necesita interventia prin metodele terapiei ocupationale, in vederea
restabilirii nivelului maxim de functionare a personalitatii.
Emil Verza arata ca terapiile ocupationale sunt de mai multe feluri dar
pentru persoanele cu handicap cele mai nesemnificative se refera la ludoterapie,
muzicoterapie, terapie prin dans si ergoterapie.
Intregul ansamblu al domeniilor subsumate terapiei ocupationale, care
include, la randul lor, metode si procedee specifice, contribuie in final la realizarea
unor obiective comune, care se refera la recuperarea, adaptarea si integrarea
profesionala a bolnavilor si persoanelor cu handicap.
Importanta domeniilor de terapie ocupationala poate fi diferita intr-un
moment sau altul al procesului recuperator, in functie de obiectivele urmarite de
terapeut si de caracteristicile subiectului.

Functiile Terapiei Ocupationale

Terapeutul ocupational este ocupat in principiu, de urmatoarele aspecte
fundamentale :
a. Sa realizeze insusirea de catre subiect a unei deprinderi pierdute sau cu
un nivel redus de functionare

b. Sa contribuie la invatarea de noi deprinderi si abilitati menite sa le

compenseze pe cele care au disparut din diverse motive
Cadrul institutional in care se desfasoara activitatile de terapie ocupationala
este de o deosebitate diversitate el cuprinzand spitale, clinici, centre de zi, scoli,
ateliere precum si alte asezaminte comunitare.
Putem spune ca , terapia ocupationala organizeaza servicii pentru acei
indivizi ale caror capacitati de a face fata sarcinilor de zi cu zi sunt amenintate de
tulburari de dezvoltare, infirmitati fizice, boli sau dificultati de natura psihologica
sau sociala (Concil on Standards 1972).

INFLUENTA OCUPATIILOR ASUPRA DEZVOLTARII UMANE

Semnificatia conceptului de ocupatie este aceea de activitate practica
voluntara, fundamentala pentru fiinta umana.
Ocupatia reprezinta deci activitatea dominanta a fiintei umane, ce include
comportamente serioase si productive, dar si comportamente ludice, creatoare sau
festive. Este rezultatul proceselor evolutive culminand cu trebuinta fiziologica si
sociala pentru activitatea ludica si productiva.
In cadrul T.O. s-a incercat definirea si clasificarea formelor de ocupatii
majore ale fiintei umane. Majoritatea specialistilor atat din domeniul medical cat si
din cel educational considera ca principalel forme de ocupatii ale fiintei umane
sunt munca, jocul si activitatile de viata de cotidiana.
1. Activitatile de munca include in general taote formele de activitati
productive, indiferent daca sunt recompensate sau nu. Activitatile
productive sunt cele care ofera bunuri sau servicii, cunostinte sau idei,
contribuind in final la procesul societatii. Ele determina dezvoltarea
personalitatii in ansablul sau. Activitatile de munca prin specificul lor
contribuie la structurarea statului si rolului persoanei recunoscute din
punct de vedere social. Acest fapt determina instalarea unui echilibru
psihic care duce la cresterea incredereii in sine si contribuie in final la o
autoestimare pozitiva cu efecte benefice asupra persoanei.

Munca cu ajutorul uneltelor ajuta la dezvoltarea membrelor superiaore si

contribuie la progresul capacitatilor de coordonare individuale, determinand o buna
integrare in mediul de viata. Efecetele pozitive ale activitatilor de munca sunt
vizibile mai ales la persoane cu handicap. Recuperarea deficientelor acestora este
necesar sa cuprinda activitati de munca si de profesionalizare inca din frageda
copilarie de pe bancile scolii iar mai tarziu in cazul imposibilatii integrarii lor in
cadrul unei profesii este necesar aplicarea ctivitatii de ergoterapie.
In general fara activitati de natura ocupationala personalitatea umana
indiferent daca este cu handicap sau nu regreseaza.
2. Utilizarea jocului, ca activitatea organizata de terapia ocupationala a fost
subliniata de cerecetarile a numerosi specialisti psihologi, pedagogi si
terapeuri ocupationali.
Introducerea jocului ca metoda este cu atat mai importanta cu cat copii cu
deficiente , in special cei institutionalizati au mai putine posibilitati de a se juca.
Jocul ca activitate este constituit dintr-o gama diversa de actiuni si comportamente
ludice specifice, care se desfasoara de la varsta copilariei pana la batranete.
La varsta copilariei comportamentele ludice au un caracter manipulativ,
explorator si creativ. In adolescenta acestea se transforma in sporturi, competii,
ritualuri si hobbyuri. La maturitate cresc in importanta comportamentele specifice
jocurilor de societate. Practic putem spune ca jocurile reprezinta principala
activitate a copilului. Prin functiile lor activitatile ludice detin un rol esential in
socializarea persoanei in vederea integrarii ei optime in societate.
3. Activitatile de viata cotidiana cuprind o gama larga de actiuni necesare in
vederea adaptarii persoanei la mediul sau de viata.
Acestea include formarea de comportamente implicate in autoingrijire
precum si in folosirea serviciilor din comunitate. Prin toate activitatile de acest gen
se asigura in fond realizarea sarcinilor curente ale existentei, indispensabile
supravietuirii individului. Putem sa ne reprezentam comportamentele ocupationale
ca functionan dealungul unei linii continue care sa ne ajute sa le diferentiem intre
ele. Pe aceasta axa comportamentele ocupationale se desfasoare in cupluri
antagonice : serios frivol, public-particular, productiv-nefolositor, formal-

informal. La unul din capete se afla comportamentele ludice care sunt percepute
frecvent ca fiind aparent frivole, nefolositoare, particulare si informale. La celalalt
capat se afla comportamentele serioase, folositoare, publice si formale,
reprezentate de munca.
DESFASURAREA PROCESULUI DE TERAPIE OCUPATIONALA
Actiunea terapeutului se bazeaza pe scurt pe conceptia dupa care activitatile
practice desfasurate de subiect deterrmina desfasurarea personalitatii fapt care duce
la o mai buna adaptare a sa la mediu.
Pentru realizarea acestui scop general terapeutul proiecteaza anumite
programe realizate prin inermediul unor activitati de munca, joc si viata cotidiana,
menite sa ajute la formarea sau cresterea performantelor sale din sfera
senzoriomotorie, cognitiva si psihosociala .
Procesul de terapie ocupationala este deosebit de complex iar desfasurarea
lui in mod stiintific necesita parcurgerea urmatoarelor etape :
o
o
o
o

Evaluarea si interpretarea nevoilor subiectului

Planificarea interventiei
Selectionarea si adaptarea echipamentelor folosite
Inregistrarea si aprecierea progreselor realizate

Specialistii sunt de acord ca indiferent de locul unde se exercita procesul de

terapie ocupationala acesta presupune in desfasurarea sa formarea unei relatii
dinamice intre patru factori:
o
o
o
o

Subiectul
Terapeutul
Activitatea
Mediul ei de desfasurare

STRUCTURI DE ACTIVITATE SI STRATEGII EDUCATIONAL

TERAPEUTICE
Desfasurarea procesului de terapia ocupationala cu copii cu handicap
dispune de un specific aparte. In cazul organizarii unor activitati de recuperare pe
plan educational, terapeutul ocupational trebuie sa indeplineasca o multitudine de
roluri care depind cu precadere de tipul de institutie in care lucreaza si de categoria
de handicap careia se adreaseaza.
In gradinite, scoli speciale si centre de zi educatorul are ca obiect de
activitate disciplinele din cadrul terapiei ocupationale. Este necesar sa stabileasca o
relatie permanenta cu ceilalti specialisti din institutie : psihodiagnosticieni,
logopezi, profesori de cultura fizica, medicala si asistenti sociali.
In cazul copiilor cu handicap se folosesc anumite procedee generale. Cele
mai raspandite sunt :
o Procedeul inlantuirii : consta in divizarea activitatii in secvente
mici care sunt apoi insusite intr-o anumita ordine, ca intr-un lant.
Lantul se compune dintr-o succesiune de untati de invatare
parcurse in ritm propriu de fiecare copil in parte. Fiecare pas nou
se invata dupa ce pasul anterior a fost temeinic insusit.
o Procedeul modelarii se utilizeaza in activitatile cu copii cu
handicap mintal moderat sau profunzi, precum si pentru cei cu
tulburari de motricitate accentuata. Acesti copii de obicei nu
reusesc sa-si insuseasca corespunzator secventele unei unei
activitati nici dupa ce aceasta a fost descompusa in actiunile si
operatiile care o compun si care le sunt prezentate sub forma de
pasi mici. Modelarea consta in formarea unor deprinderi de
activitate prin antrenarea copilului in realizarea aproximativa a
sarcinilor implicate in obtinerea unor performante cat mai
apropiate de normal, constienti fiind ca el nu va putea realiza
niciodata sarcina la nivel optim datorita profunzimii handicapului.

ELEMENTE DE MELOTERAPIE FOLOSITE IN ACTIVITATEA

CU COPII CU HANDICAP MINTAL
Muzica reprezinta arta de a exprima sentimente si idei cu ajutorul sunetelor
combinate intr-o maniera specifica. Ea se bazeaza pe cateva elemente specifice si
anume ritmul, melodia si armonia.
Ritmul in muzica se refera la asezarea accentelor tonice intr-o fraza muzicala
in timp ce in versuri sau in proza se refera la succesiunea silabelor accentuate si
neaccentuate. Ritmul se rezuma in principal la caracteristicile miscarii. El prezinta
rezonante diferite la o persoana sau alta in functie de varsta, stare de sananatate,
dispozitie sufleteasca de moment sau nivel cultural. Melodia ca rezultat final al
unei creatii muzicale reprezinta o succesiune de sunete imbinate dupa regulile
ritmului si ale modulatiei pentru a alcatui o unitate cu sens expresiv exprimata
intr-o compozitie medicala sau cantec.
In cadrul muzicoterapiei educatorul trebuie sa fie interesat in special de
efectul pe care il are muzica utilizata sub diferite forme ca mijloc pentru
recuperarea personalitatii individului normal sau cu handicap. La copii cu handicap
mintal meloterapia este folosita in special in stabilirea unui alt tip de comunicare
diferit de cel verbal. Principalul obiectiv al meloterapiei este acela de a stabili
contactul cu copilul cu handicap mintal si de a facilita comunicarea intre el si
educator . In cadrul activitatilor de meloterapie muzica este utilizata in scopul
recuperarii pe cat mai mult posibil a personalitatii decompensate a aestei categorii
de copii cu handicap. In cadrul unei asemenea activitati desfasurate spre exemplu
la centrul de recuperare Folke Bernadette din Suedia se foloseste cu succes
asocierea dintre doua instrumente , pianul si toba. Copilul este asezat comod intrun fotoliu si asculta diverse melodii interpretate la pian de un meloterapeut. Acesta
urmareste cu atentie reactiile subiectului in scopul stabilirii frecventelor preferate
inalte sau grave cu ajutorul carora va determina la subiect o avanlansa de reactii
emotionale. In continuare I se da copilului o toba in care i se cere sa bata in ritmul
melodiei ascultate . In acest mod copiul fixeaza ritmul si prin actiunea sa asupra
tobei isi imbunatateste performantele in domeniul motricitatii. Pentru
acompaniament se paote folosi spre exemplu si o muzicuta cu clape care forteaza
subiectul sa-si foloseasca degetele. La cei cu instabilitate emotionala utilizarea
muzicoterapiei in viziunea lui S. Ionescu determina : diminuarea tensiunilor,

reducerea agresivitatii, imbunatateste cooperarea in interiorul grupului si

amelioreaza munca de echipa. Murphy a demonstrat ca meloterapia ii ajuta si pe
cei cu tulburari relationale deoarece favorizeaza participarea spontana la activitatile
de grup. Gradinitile si scolile speciale este bine sa se grupeze copii in functie de
performantele de care sunt capabili in domeniul muzicii si in functie de nivelului
retardului lor intelectual. Activitatile de meloterapie cu cei cu deficiente mentale
severe sau asociate este imdicat sa se desfasoare in sedinte individuale.
Pentru aptitudinilor muzicale complexe este necesar sa se actioneze in
urmatoarele segmente distincte din structura acestei aptitudini :
-

Educarea ritmului
Formarea abilitatilor in folosirea instrumentelor
Stimularea deprinderii de cant
Asigurarea unei legaturi corespunzatoare intre cant si miscare

Toate aceste activitati executate gradat de la simplu la complex determina

prin combinarea lor structurarea aptitudinii muzicale complexe la persoanele cu
handicap, asigurandu-se in final compensarea unor deficiente din sfera
personalitatii.
A. Educarea ritmului se face prin urmatoarele tipuri de exercitii gradate in
functie de gradul de dificultate si nivelul de dezvoltare al copilului.
- Aplaudarea sau baterea intr-un instrument de percutie la un anumit
cuvant dintr-un cantec
- Baterea ritmica la auzul unor cuvinte din vocabularul activ al copilului,
de exemplu la auzul numelui prietenilor, profesorilor, al unor flori, pasari
sau mancaruri preferate.
- Aplaudarea sau baterea intr-un instrument de percutie in mai multe
variante.

B.Folosirea instrumentelor
o Instrumente de percutie
o Instrumente cu corzi
C . Invatarea cantecelor incepe cu exersarea silabelor

D . Contributia muzicii la imbunatatirea motricitatii voluntare este deosebit

de importanta mai cu seama la copii cu retard mintal cu cat gravitatea
handicapului este mai mare, deficitul de motricitate este mai mare. In aceasta
situatie se poate afirma cu certitudine ca muzica exercita un rol terapeutic
corespunzator major.

Terapia prin dans a fost utilizata cu succes in cazurile cand comunicarea este
blocata sau limitata la copii cu deficienta mintala severa sau la autisti. Se afirma
aceasta deoarece dansul amelioreaza in special imaginea corporala a subiectilor
fiecare identificandu-si prin dans propriul ritm corporal ca individ ci ca membru al
grupului de apartenenta. In concluzie afirmam ca folosirea muzicii in activitatea cu
copilul cu handicap mintal necesita cunoastearea structurilor de activitate specifice
diverselor domenii ale acestora indiferent daca cel chemat sa le aplice este
educator, profesor sau terapeut.
TERAPIA DE EXPRESIE GRAFICA SI PLASTICA
Dezvoltarea plenara a personalitatii umane este posibila numai prin educatie.
Omul nu poate deveni om decat prin educatie (Kant). Si aceasta prin latura sa
estetica il formeaza in dubla ipostaza: ca receptor si apoi creator al frumosului, cu
alte cuvinte dezvolta perceptia, trairea, intelegerea, asimilarea si in ultima istanta
crearea frumosului. Educatia estetica are ca scop principal modelarea omului in
spiritului idealurilor estetice al atitudinii si comportamentului estetic dezvoltand
personalitatea prin valorile artei. Astfel, pornind de la constientizarea emotiilor
estetice se ajunge treptat la cele mai inalte forme de traire a frumosului, adica la
sentimente estetice, la trairi profunde, de durata specific umane. Reprezentata
Scolii Active Maria Montessori spunea Sa nu educam pe copii nostri pentru lumea
de azi, aceasta lume nu va mai exista cand ei vor fi mari. Si nimic nu ne permite sa
stim cum va fi lumea lor. Atunci sa-l invatam sa se adapteze. . Pentru a putea sa se
adapteze viitoarei societati in sistemul educational trebuie stimulata si formata
creativitatea. Acest obiectiv fundamental este operationalizat in procesul de
invatamant artistic.

Terapia de expresie grafica si plastica are o valoare formativa ce va conduce

la aparitia de situatii de invatare valoroase ce vor evidentia pe langa legatura
estetica si pe cea etica si sociala a continutului temelor plastice.
Prin acest mod de terapie se intregeste personalitatea copilului se
diminueaza diferentele dintre elevul cu cerinte educative speciale si cel obisnuit
deziderat realizabil prin imbinarea si dezvoltarea cat mai eficienta a celor trei mari
componente ale personalitatii : aptitudinile care exprima nivgelul de realizare si de
eficienta intr-un domeniu de activitate, temperamentul care exprima aspectul
dinamico energetic si caracterul ce defineste modul de relationare a individului cu
ceilalti, profilul psihomoral al fiecaruia.
Asadar prin psihoterapia grafica si plastica ( modelaj, desen, sculptura,
pictura, etc.) se realizeaza asimilarea principalelor elemente de limbaj plastic,
dezvoltand capacitatea de a se exprima uneori mai repede si mai usor decat prin
comunicare verbala.
Impreuna cu celelalte elemente ale limbajului plastic punctul, forma,
culoarea si valoratia linia devine semn si simbol in desenul copiilor marind
posibilita de expresivitate grafica. Ca semn, linia creata de om serveste
comunicarii, prin ea se reprezinta diverse elemente, obiecte din natura ce tind spre
asemanare dar nu sunt identice cu sursele de inspiratie, deci semnul poate indica un
lucru sau poate reprezenta ceva. Paul Klee defineste linia ca mijloc primar de
exprimare a omului in genere.
Linia in artele plastice poate deveni simbol al dinamicii, al miscarii, ea
posedand stari potentiale, explozive si spatiale ca si celelalte elemente ale
limbajului plastic.
Fie ca este dreapta sau curba, franta sau oblica, linia in desen are triplu rol:
constructiv, figurativ si expresiv.
In desenul figurativ ce-si propune reprezentari din lumea reala dupa natura,
liinia ce este o abstractie nu are nici o legatura cu aspectul vizual al obiecteleor,
doar il sugereaza, prin complexe de linii.
Forma in arta plastica este intalnita sub doua aspecte: suprafata, adica
imaginea elaborata pictural si volumul sau concretizarea imaginii sculpturala.

A. Suprafata bidimensionala poate forma geometrica neregulata: cerc, patrat,

dreptunghi, triunghi, romb sau forma geometrica compusa, trapez , ovoid,
sau forme abstracte, ce sunt create de om fara nici o corespondenta reala si
forme figurative ce se inspira din realitate: frunze, fructe, flori, obiecte reale,
reprezentarea figurii umane .
B. In exercitiile de grafica si pictura formele pot fi sugerate in perspectiva
reliefand cea de a treia dimensiune - volumul sugerat prin diferite tratari sau
aplicari de culoare si valoratie, prin folosirea modelului, redarea efectului
desfasurat de lumina si umbra asupra obiectelor tridimensionale.
In activitatea cu elevii se pot organiza lectii in care pe baza exercitiului joc,
metoda de actiune simulata copii sa descopere singuri formele sa le
analizeze si apoi sa le reprezinte in planse. Aceste exercitii dezvolta gandirea
creatoare a elevilor. In organizarea activitatilor ocupationale cu caracter
ludic se va avea in vedere cadrul de joc, atmosfera adecavta prin muzica sau
printr-o povestire, introducerea exercitiilor de digitatie, ce vor pregati mana
pentru effort, sau organizarea de intreceri sub diferite forme. Astfel se ofera
copiilor ocazia de afirmare plenara a disponibilitatilor specifice. Se formeaza
si se dezvolta cpacitatea de a aborda subiecte diferite ce vor duce la
perfectionarea priceperilor si deprinderilor in activitatile artistice,
coordonarea miscarilor mainilor, ale degetelor si de asemenea se va dezvolta
sensibilitatea muschilor mici ai mainilor. Sporindu-se treptat gradul de
dificultate si complexitatea exercitiilor joc se vor forma gandirea si
imaginatia creatoare a elevilor, se va imbogati vocabularul lor, se va
dezvolta capacitatea de a intelege si de a aprecia frumosul autentic, valoarea
artistica.
O activitate interesanta si care permite exercitii spectaculoase o constituie
formele spontane .
LUDOTERAPIA
JOCUL CA PROCES DE INVATARE SI TERAPIE RECUPERATORIE
Una dintre cele mai importante forme de manifestare a copilului este jocul.
Lucian Blaga spunea ca Intelepciunea si iubirea copilului este jocul. In mod
obisnuit o asemenea activitate este considerata ca fiind izvorata din nevoia de

actiune de miscare a copilului, o modalitate de a-si consuma energia sau de a se

distra, un fel placut de a utiliza timpul.
Jocul ramane pentru deficientii mintal forma permanenta a procesului de
recuperare , pentru ca aceasta modalitate constitue o structura unitara intre stimul,
intarire, raspuns, modificare. Studierea mecanismelor inferioare ale jocului poate
aduce mari servicii unei teorii a terapiei recuperatorii.
Dienes care a descoperit valentele intime ale jocului ca forma de invatare a
detasat trei categorii de forme:
- Forma de joc invatare explorator-manipulativ : explorarea prin
manipularea de obiecte stabileste de la formele incipiente pana la formele
consacrate de cunoastere, relatia obiectuala.
- A doua forma de organizare a invatarii joc-terapie o constitue ceea ce
Dienes numeste jocul reprezentativ, care va aparea de indata ce
obiectele cu care se joaca copii incep sa tina locul la ceea ce nu sunt.
- Al treilea tip de joc invatare este cel cu reguli. Primele forme ale
categoriei reguli sunt constituite de legile de asemanare, deosebire,
ansamblu, succesiune, situare in spatiu, etc..
Jocul conceput ca invatare si terapie se inscrie in noua tendinta de evolutie a
metodelor de predare invatare, care urmaresc sa transforme rolul profesorului
terapeut si sa acorde noi posibilitati copilului cu deficient mintal. Jocul invatare si
terapie incepe sa ocupe un loc din ce in ce mai definit in categoria metodelor
tehnicilor care dezvolta capacitatea de observare, de analiza si de operare cu
operatori logici, intr-un cuvant in categoria tehnicilor care dezvolta aptitudini de
invatare si dezvoltare.
Implicatiile jocului in complexul terapeutic sunt extrem de mari , acordandui-se un statut metodologic. Complexitatea lui este generata de faptul ca acesta
poate fi conceput ca metoda de invatare de terapie sau ca metoda de investigare
psihosociala, obiect a trei stiinte interdisciplinare ca pedagogia jocului, cu statu de
sine statator si complementara pedagogiei muncii, a psihologiei terapeutice precum
si etnoludologiei.
Implicatii jocului sunt urmarite dupa modelul actiunii de terapie complexa
educationala.

CUNOASTEREA SENZORIALA
Educatia senzoriala este permanenta. Demersul metodic educational este
posibil incepand cu varstele mici. A stabili granite sau diferentieri intre grupele de
copii nu este de dorit. Fiecare copil are propriul sau ritm de cunoastere senzoriala
asa ca numai o evaluare initiala a copilului in domeniul senzorialitatii poate
determina nivelul la care dorim sa il stimulam. De aceea forma exercitiilor
senzoriale variaza dupa nivelul la care se afla copilul intr-un anumit moment, intrun domeniu al cunoasterii senzoriale.
De exemplu un copil poate avea un nivel mai slab in domeniul senzorial
auditiv si poate avea un foarte bun nivel in domeniul vizual.
Forma generala a exercitiilor senzoriale pe care le propunem trebuie sa se
diferentieze conform nivelului copilului.
Nivelul 1 se adreseaza copiilor aflati intr-un stadiu de percepere sincretic,
global, de acumulare a unor amanunte neasociate intre ele. La acest nivel educarea
simturilor trebuie sa pastreze o forma cat mai apropiata de aceea pe care o iau in
mod spontan, exercitiile si jocurile copiilor foarte mici.
Modul de organizare trebuie sa fie conceput in asa fel incat sa faciliteze
realizarea unor experiente multiple in domenii variate dar cat mai familiare.
Copilul dobandeste prin experienta proprie informatii cu privire la forme, volume,
structura materialelor, echilibrul sau instabilitatea lucrurilor sau fenomenelor.
Dominanta senzoriala este vizuala si tactila.
Nivelul 2 la acest nivel copii sunt apti de educatie senzoriala inclusiv la
nivel metodic. Activitatea perceptiva devine o sursa de decentrari, de transferari, de
comparatii, de transpuneri, de anticipari si in general de analiza mai mobila care
poate tinde pana la reversibilitate.
Nivelul 3 la acest nivel cunoasterea senzoriala poate lua forma unor
activitati organizate metodic, avand un scop in sine. Acest nivel permite copiilor
observari, analize, sinteze la nivelul tuturor analizatorilor.

Rolul specific al educatiei senzoriale la acest nivel este acela de a antrena

copilul sa perceapa raporturi intre marimi, greutati, volume, distante, pozitii si
directii.
Forma exercitiului este in general individuala, se desfasoara in grupuri mici
si in unele cazuri cu toata grupa, clasa ca urmare a faptului ca experienta senzoriala
este intotdeauna personala, exista dificultati pentru a procura material suficient
pentru exercitii in colectiv, copilul trebuie sa devina un agent activ in timpul
desfasurarii exercitiului.
Exercitiile de control sunt intotdeauna exercitii individuale. Trebuie sa se
desfasoare zilnic, durata trebuie sa fie 10-20-30 de minute dupa interesul pe care il
trezeste. Ritmul exercitiului senzorial nu trebuie sa fie prea rapid considerand ca
maniera traditionala de a spune totul despre un obiect, fiinta, fenomen intr-un timp
scurt este total contraindicata copii uitand repede ceea ce au invatat la un moment
dat. Reluarile exercitiilor senzoriale, repetarile acestora in forme cat mai variate
conduc la eficienta pedagogica sporita. Desenul si activitatile practice pot servi ca
punct de plecare sau ca scop al acestor exercitii senzoriale.
FORMAREA ABILITATILOR
Coordonarea vizual-motorie
Este capacitatea de a coordona vizualul cu miscarile corpului sau a unei parti a
corpului. Oricand o persoana cauta ceva mainile ii sunt ghidate de vedere. Cand
alearga sare, loveste o minge, paseste peste un obstacol, ochii sunt cei care
directioneaza miscarile picioarelor. Un copil cu o coordonare vizual-motorie slaba
va avea dificultati de adaptare la cerintele mediului ( dificultati de miscare, de
imbracre, de adaptare la jocurile colective cu colegii sai, de a modela, desena ).
Invatarea poate fi la randul ei afectata de aceasta incapacitate mai ales invatarea
scrisului. Relatia sa cu adultii si cu alti copii poate fi de asemenea afectata.
Recuperarea coordonarii motorii trebuie initiata in familie si continuata in
gradinita, scoala. Acest program trebuie sa cuprinda exercitii pentru fiecare grup de
muschi, precedate de exercitii de miscare a ochilor, de dezvoltare a echilibrului si
de perceptie corecta a imaginii, de formare a schemei corporale.
Exercitii de coordonare motrica generala

Copii trebuie sa invete sa-si fixeze ochii pe miscari care devin din ce in ce
mai complexe si imprevizibile. Pentru aceasta terapeutul poate folosi un obiect pe
care il ridica, il coboara, il leagana in lateral si din fata in spate. Poate folosi de
asemenea o lanterna fara a o misca prea repede pentru a da posibilitatea sa poata fi
urmarita. Se incepe incet si apoi se mareste viteza. In timpul exercitiului copilul nu
trebuie sa miste capul.
Exercitii de coordonare a motricitatii fine
Activitati : taieturi, lipiri, colorari, constructii cu cuburi.
Decupaje. Exercitii de taiere: taierea unui ciucure din hartie, a unor colturi, a
unor curbe si in final a unor figuri complicate din unghiuri si curbe. Exercitiile de
taiere pot fi precedate de activitati de intarire a musculaturii mainii.
Consecinte ale incapacitatii lor
Un copil cu handicap pare neatent si dezorganizat , aceasta datorita faptului
ca atentia sa tinde sa sara la orice stimul intrus ceea ce se misca, ceva puternic
colorat indiferent cat de putin important este pentru ceea ce face el. Un copil care
nu poate separa stimulii, nu poate trasa o linie dreapta pentru ca unul dintre capete
ii capteaza atentia. Un astfel de copil contureaza incorect literele din urmatoarele
motive: el poate intoarce creionul la linia stimul deja trasata si deci incercarea sa
de a contura litera a se transforma in q cu codita in jos atrasa de cercul deja
desenat, sau el poate pierde controlul incercand sa reziste acestei atractii si astfel
litera devine o.
Dificultatea de transfer a punctului de atentie de la un stimul la altul duce la
superficialitate. Un copil cu aceasta incapacitate va fi neglijent pentru ca nu este in
stare sa-si gaseasca locul pe pagina, sare peste spatii, nu poate gasi in dictionar un
cuvant pe care il cauta, nu poate rezolva probleme obisnuite prezentate aglomerat
in pagina, daca nu extrage detaliile nerelevante. O problema tipica a acestor copii
este ca atat la scaola si acasa nu pot gasi lucrurile care se afla chiar sub nasul lor.
Recuperarea perceptiei obiect-fundal duce la imbunatatirea capacitatii de
distribuire a atentiei, de concentrare asupra stimulilor importanti si ignorarea celor
neimportanti ducand la un comportament mai organizat. Exercitiile creion-hartie
vor fi precedate de jocuri si exercitii ce implica obiecte tridimensionale.

Perceptia pozitiei in spatiu

Copilul percepe distanta si directia obiectelor in legatura cu pozitia
propriului corp si din aceasta capacitate primara el invata sa perceapa pozitia unui
obiect in relatie cu altul. La inceput poate folosi propriile maini pentru a prinde si
inlatura picioarele, pentru a lovi lucruri, dar nu poate sa aduca un obiect mai
aproape de el tragand patura pe care se afla ( aceasta pentru ca nu poate sa
perceapa legatura dintre patura si obiectul dorit. Perceptia corecta a obiectelor in
raport cu corpul depinde de perceptia corecta si cunoasterea corpului. De fapt
constientizarea corpului are o importanta cruciala pentru dezvoltarea tuturor
functiilor psihologice. Din nefericire astfel de probleme au copii cu dificultati de
perceptie. Perceptia relatiei corpului cu un obiect nu se invata numai prin
vizualizarea lor ci si prin simt tactil. Cunoasterea corecta a corpului se compune
din trei elemente : imaginea corpului, conceptul corpului si schema corporala.
Daca una din ele este deficitara perceptia pozitiei in spatiu este si ea deficitara.

BIBLIOGRAFIE

1 Allen Kay Claudia, Earhart A. Catherine, Blue Tina, Ocupational Theraphy

Treatment Goals for the Physically and Cognitively Disabled, The American
Ocupational Theraphy Asociation Inc. -1992.

2 American Occupational Therapy Association Reprezentative Assembly,

The Philosophical Base of Ocupational Therapy, in American Journal of
Occupational Therapy
3 Clark, P.N., The Frameworck in Contemporary Ocupational Therapy
Practice, part 1, in American Journal Occupational Therapy
4 Popovici D. Mitu, P. O experienta suedeza Folke Bernadotte In Revista
de Educatie Speciala nr. 1/1991
5 Paunescu C. Musu I Recuperarea Medico Pedagogica a Copilului
Handicapat Mintal Editura Medicala Bucuresti 1990
6 Verza E. , Metodologia Recuperarii in defectologie, in Metodologii
contemporane in domeniul defectologiei si logopediei Bucuresti 1987.