UNIVERSITATEA SPIRU HARET BUCUREȘTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

MASTER PSIHOLOGIE CLINICĂ ȘI INTERVENȚIE PSIHOLOGICĂ

REFERAT EXAMEN

ABA ÎN TULBURĂRILE
NEUROPSIHIATRICE ALE
COPILĂRIEI

Masterand:
Chiriță Marius Cosmin

2019

Recompensa (întărirea) și folosirea ei eficientă în ABA

1
 Sistemul de recompense este utilizat în mod frecvent în terapia comportamentală
aplicată – ABA – această terapie fiind utilizată pentru recuperarea copiiilor cu autism.
Principiul recompensei se referă la creșterea frecvenței unui răspuns când acel răspuns
este urmat imediat de o anumită de o anumită consecintă (Kazdin, 1994).
Scopul recompensei este să crească  motivaţia copilului cu autism pentru a învăţa,
să menţină efortul copilului în timp şi pe durata activităţilor, să diminueze comportamentele
neadecvate şi să facă procesul de învăţare a noţiunilor noi, care pot fi mai greoaie pentru copil, să
fie mai plăcut şi interactiv.
Tipuri de recompense
Recompensele pot fi:
 Recompense primare – alimentele preferate. Recompensa primară satisface nevoile
bazale/ biologice (ex. Copilul primeste o bomboană pentru fiecare răspuns corect dat);
 Recompense secundare – lauda, zâmbetul, gâdilatul etc. Acest tip de recompensă
funcționează diferit la copilul cu tulburare de spectru autist față de copilul tipic. Cel din urma
poate fi motivat de atenția primită în timp ce copilul cu TSA are nevoie și de o recompensă
tangibilă (primară), partea de socializare și comunicare fiind afectate.
Recompensele mai pot fi:
 Recompensa pozitivă – reprezintă adaugarea unui stimul ca urmare a obținerii
răspunsului așteptat, stimul ce va crește frecvența apariției răspunsului. Stimulul poate fi
reprezentat atât de recompensele primare cât și de recompensele secundare (ex: de fiecare dată
când copilul își strânge jucăriile folosite, va fi lăudat și își va primi desertul preferat). Avantajele
acestui tip de recompense pot fi folosite pentru a crește probabilitatea ca anumite comportamente
să apară și pe viitor; pot fi folosite pentru a produce noi tipuri de comportament; pot fi folosite
pentru a modela comportamente existente deja, prin frecvență, durată etc.
 Recompensa negativă – apare atunci când creștem frecvența apariției unui comportament
prin înlăturarea un stimul aversiv (ex: să dăm muzica încet când copilul ne cere acest lucru – în
situația în care comportamentul a cărui frecvență dorim să o creștem, este acela de a cere unei
persoane să dea muzica încet). Astfel, termenul de negativ se referă la simpla înlăturare a unui
stimul.
Principiile acordării recompenselor
Pentru ca recompensarea comportamentelor să fie eficientă trebuie să respecte
urmatoarele principii:

2
 1. Recompensa trebuie să aibă valoare recompensatoare – deseori tindem să oferim ca
recompensă lucruri care sunt atractive pentru noi, considerând că vor fi atractive și pentru copii.
Dacă lipsește valoarea recompensatoare, comportamentul dorit nu va crește ca frecvență. Drept
urmare, este necesară o evaluare continuă a recompenselor care ne va ajuta sa identificăm ce
funcționează cu adevărat.
2. Recompensa trebuie să fie contingentă – pentru ca recompensa să întărească
comportamentul dorit, trebuie sa fie oferită imediat ce copilul atinge targetul stabilit; altfel
riscăm să recompensăm un alt comportament ce-l succedă pe cel dorit.
3. Recompense trebuie să fie variate – cu cât aveți mai multe recompense posibile, cu atât
le puteți alterna mai des și astfel se reduce posibilitatea apariției sațietătii. Pentru a le putea varia,
este nevoie să identificați în permanență noi și noi modalități de recompensare.
4. Asocierea recompenselor sociale cu cele primare – în terapia copiilor, inițial,
recompensa socială poate să nu aibă valoare pentru copil, însă în timp, fiind alăturată unei
recompense primare, poate căpăta la rândul ei valoare recompensatoare. Astfel va fi mai ușor să
reduceți treptat recompensele primare, urmând să rămână doar cele sociale.
5. Folosirea recompenselor adecvate vârstei.
6. Recompensele trebuie reduse în timp– putem reduce recompensa fie în ceea ce privește
frecvența cu care este oferită ( initial oferim recompensa după fiecare răspuns dorit iar în timp,
putem ajunge să recompensăm copilul după un set de răspunsuri corecte), fie în ceea ce privește
cantitatea/intensitatea (ex: începem cu o bomboană pentru fiecare răspuns corect, urmând să
ajungem la un sfert de bomboană).
7. Folosirea recompenselor diferențiate – presupune să utilizăm recompensele puternice
pentru cele mai bune comportamente sau răspunsuri, în timp ce recompensele mai slabe vor fi
folosite pentru comportamentele mai puțin însemnate.
Tehnici de identificare a recompenselor
Simpla observare a copilului poate ajuta la găsirea recompenselor potrivite. Lucruri
extrem de mici și neînsemnate pot deveni recompense dacă sunt ingenios ,ambalate" sau dacă
sunt, vândute cu entuziasm. Comportamentele foarte frecvente ale unui copil, de exemplu faptul
că ascultă muzică sau că se uită la televizor, sunt cel mai probabil recompense. Orice îi place să
facă de bunăvoie va funcționa, probabil, ca recompensă.

3
 Primul pas spre dezvoltarea recompenselor este pur și simplu să expuneți copilul la
potențiale recompense. Uneori, copilul nu știe cum să manevreze o jucărie și astfel nu-și dă
seama cât de interesantă poate fi.
Accesul liber la potențiale recompense le poate, de asemenea, transforma în recompense
reale. Odată ce copilul are liber acces la ele, s-ar putea să devină interesat și să vrea mai mult. De
multe ori, recompensele iși pierd valoarea recompensatoare din cauza efectului de sațietate.
Pentru a preveni sațietatea și pentru a menține valoarea recompensatoare, este necesar ca
din când în când recompensa să nu mai fie accesibilă. Acest lucru e dificil de făcut când
copilului încă îi place recompensa. Dar dacă nu retrageți din când în când o recompensă extrem
de motivantă, împiedicăm alte recompense mai slabe să devină eficiente, iar copilul se va sătura
în cele din urmă de acea unică recompensă puternică. Ceea ce aveți de făcut este să o înlocuim
cu alte recompense mai slabe, astfel încât copilul să nu primească prea des un singur item.
De asemenea, este recomandabil să limitați accesul la recompensele putemice, astfel
încât să fie accesibile doar în anumite momente sau pentru anumite comportamente. Dacă un
copil nu reușește să fie atent în timpul terapiei formale, puteți folosi o anumită recompensă pe
care și-o dorește mult doar în acea perioadă de lucru. Nu numai că astfel îi păstrați valoarea
recompensatoare, dar reușiți să motivați suplimentar copilul să fie atent.
O modalitate eficientă de a crea recompense este să asociați recompense potențiale cu
recompensele deja existente. Prin asociere, recompensele potențiale vor dobândi o valoare
recompensatoare similară.
Acesta este, de exemplu, motivul pentru care asociem întotdeauna recompensa socială
(laudele sau îmbrățișările) cu recompense materiale ca mâncarea, jucăriile și activitățile.

Bibliografie
1. Analiza comportamentală aplicată în tulburările de spectru autist, Anca Dumitrescu
(Neagu)
2. Training aplicare ABA, Asociația pentru intervenție precoce în autism
3. Ghid de terapie ABA, partea I și a II –a, Ron Leaf și John McEachin, Editura Frontiera
București, 2011