Universitatea:Oradea

Specializarea:PPS,anul II
Nume student:Baciu
Rebeca
Chi Tina

Prof,coord.Bochi Laura

TERAPIA OCUPAIONAL
(eseu)
Terapia ocupationala se preocupa in primul rand de
asigurarea sanatatii si functionarii optime a individului in mediul sau
de existent. In acest sens, Mosey subliniaza ideea conform careia
terapia ocupationala este preocupata, in primul rand , sa ajute
individual sa-si dezvolte deprinderile adaptive illustrate in
comportamente invatate, care-i permit sa-si satisfaca nevoile
personale sis a raspunda cerintelor mediului. WILLARD si SPACKMAN
(1983).
In acest sens pe plan mondial este, inca larg raspandita, o alta
definitie Terapia ocupationala este arta si stiinta de a dirija
participarea omului spre indeplinirea anumitor sarcini, cu scopul de aI restabili, sustine si spori performanta, de a usura invatarea acelor
abilitati si functii esentiale pentru adaptare si productivitate, de a
diminua, sau corecta aspectele patologice si de a promova starea de
sanatate mintala. (Council on Standars, Adjot, 1972). Terapia
ocupatioanala se bazeaza pe utilizarea conceptului de activitate sau
ocupatie.
Orice activitate dispune de:
1. O baza motivationala
2. De o structura( organizare prin autoorganizare)
3. De o tinta, scop, sau plan, in raport cu care se autoreglez
In cadrul terapiei ocupationale accentual se pune pe caracteristicile
individului in relatie cu societatea si cu lumea in care traieste.
Activitatea terapiei ocupationale se actioneaza pe trei mari
domenii generale, care include altele paticulare si anume:
a) Formarea deprinderilor de viata cotidiana( inclusiv artistice)
b) Formarea capacitatilor si aptitudinilor pentru munca
c) Educarea abilitatilor pentru diverse pentru diverse jocuri si
petrecerea timpului liber.
In ultimii ani, aplicarea programelor educaional-terapeutice
a avut n vedere caracterul complex i integrativ al acestora,
organizarea lor n perspectiva colii incluzive i a principiilor
educaiei integrate i valorificarea resurselor de nvare conexe,

oferite elevilor cu cerine speciale de ctre coal, familie i mediul

social (constituit din contextul actual i ulterior nvrii). Acest
demers ofer o larg deschidere spre normalitate, ceea ce, n
viziunea contemporan, nseamn a oferi persoanelor cu cerine
educative speciale modele i condiii de via cotidian ct mai
apropiate de condiiile i modurile de via obinuite. Normalizarea
trebuie perceput ca un proces reciproc de acceptare a persoanei cu
dizabiliti de ctre comunitate i de participare a acesteia la viaa
comunitii. n scopul ameliorrii programelor de recuperare i
terapie a elevilor cu cerine speciale, Carol Ouvry a propus n anul
1987 un curriculum-model pentru elevii cu deficiene intelectuale,
structurat pe patru arii de dezvoltare :
a) aria de dezvoltare fizic, avnd ca obiectiv central micarea
corpului, motricitatea grosier, imaginea corporal, manualitatea,
fizioterapia;
b) aria de dezvoltare perceptiv, avnd ca obiectiv central percepia
motorie i contientizarea aferentelor senzoriale (vizuale, auditive,
gustative, olfactive, proprioceptive);
c) aria de dezvoltare intelectual, avnd ca obiectiv central formarea
abilitilor
cognitive
(abilitile
logicomatematice,
formarea
conceptelor, nelegerea situaiilor, formarea proceselor cognitive) i
a comunicrii (receptive i expresive);
d) aria de dezvoltare personal i social, avnd ca obiectiv central
independena copilului ntr-un mediu ct mai restrictiv posibil, cu
componentele: autonomia personal (autoservirea, autongrijirea),
autonomia social (adaptarea la viaa cotidian) i competenele
sociale.
Acest mod de organizare poate fi considerat o msura de flexibilizare
a curriculumului, asigurnd totodat principiul normalizrii prin faptul
c este centrat pe copil (sunt urmrite i recuperarea biopsihic, i
recuperarea social)
Pornind de la acest curriculum-model au fost dezvoltate in timp mai
multe forme de terapie incluse in categoria terapiilor educationale
(terapia ocupationala, stimularea cognitive, psihoterapia de expresie,
meloterapia,ludoterapia, dezvoltarea autonomiei personale si
sociale).
Majoritatea specialistilor atat din domeniul medical cat si din
cel educational, considera ca principalele forme de ocupatii umane
sunt munca, jocul si activitatile de viata cotidiana. Activitatile de

munca include, in general toate formele de activitati productive ,

indiferent daca sunt recompensate sau nu. Efectele pozitive ale
activitatilor de munca sunt vizibile si la persoanele cu diferite tipuri
de dizabilitati. Utilizarea jocului ca activitate organizata de terapie
ocupationala a fost subliniata de numeroase cercetari, avand efecte
remarcabile in dezvoltarea senzoriala, motrice, cognitive si sociale.
Referitor la functiile terapiei ocupationale terapeutul
ocupational este preocupat de doua aspecte fundamentale si anume:
a) sa realizeze nsusirea de catre subiect a unei
deprinderi pierdute sau cu
un nivel scazut de functionare
b) sa contribuie la nvatarea de noi deprinderi si abilitati
de catre subiect, menite sa le compenseze pe cele care au
disparut din diverse motive.
n prezent, gama subiectilor deserviti de terapeutii ocupationali s-a
largit si s-a diversificat. De aceea activitatile de terapie ocupationala
se adreseaza, n momentul de fata, unor subiecti cu:
1) retard mintal;
2) dificultati de nvatare

3) tulburari emotionale;
4) orbilor;
5) surzilor si celor cu boli mintale.
n tarile dezvoltate exista putine persoane care au avut
probleme de natura fizica, psihica sau emotionala si care n-au
beneficiat n cadrul tratamentului, de masuri din domeniul terapiei
ocupationale. Treptat, aceste probleme capata tratarea adecvata si n
tara noastra. Cadrul institutional n care se desfasoara activitatile de
terapie ocupationala, este de o deosebita diversitate, el cuprinznd
spitale, clinici, centre de zi, scoli, ateliere, precum si alte asezaminte
comunitare.
In sens restrains scopul terapiei ocupationale cu privire la copil este
acela de a-l ajuta sa se adapteze mediului de a creea o atmosfera
propice dezvoltari capacitatilor functionale, in sensu de a face ca
aceasta activitate sa devina controlata, in limitele permise de
deficienta sa. Vorbind despre copilul institutionalizat este uneori greu
de delimitat rolul terapeutului ocupational in raport cu
kinetoterapeutul care utilizeaza materiale didactice elaborate in
cadrul
gradinitei
Copilul instituionalizat ridic probleme psih ologice deo
s e b i t e desprirea de prini, de persoanele apropiate, de
obiectele familiare plnge, geme,refuz medicamentele,
mncarea, este nervos i tensionat. Dac copilul trebuie s fi e
i z o l a t n t r- o b ox s a u n t r- o c a m e r s i n g u r d i n m o t i v e
m e d i c a l e , c re s t e a n x i e t a t e a . A c e s t e s e n t i m e n t e a p a r m a i
intens
la
copilul
ce
a re
deteriorat
unul
d i n t re
s i m u r i :vedere, auz, precum i la copilul timid, ce se ataeaz
greu i se nchide n el nsui sau cel venit din mediul rural, ce se
simte complet dezorientat."In spital sau alte tipuri de instituii,
pe
lng
colaborarea
cu
ceilali
specialiti,terapeutul
ocupaional este acela care nlocuiete familia, care le poart
de grij i le acord asisten exprimnd amabilitate, cldur, calm,
folosind rbdarea, ncurajarea i fermitatea. Copilul instituionalizat

trebuie s aib o via pe ct posibil apropiat de cea normal

i, n consecin, i se va permite orice activitate compatibil cu tipul i
nivelul deficienei sale.
Concluzionnd, putem spune ca, "terapia ocupationala organizeaza
servicii pentru acei indivizi ale caror capacitati de a face fata
sarcinilor zilnice sunt amenintate de tulburari de dezvoltare,
infirmitati fizice, boli sau dificultati de natura psihologica sau
sociala" (Council on Standards - 1972)

Bibliografie:
Doru Popovici- Terapie ocupationala pentru persoanele cu deficient
Ed; Muntenia , Constanta 2005

Alois Ghergut- Sinteze de Psihopedagogie speciala ghid pentru

concursuri si examene de obtinere a gradelor didactice editia a III-a ;
Ed, Polirom Iasi