Ministerul Educaţiei Naţionale

Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui

Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă ,,Elisabeta Polihroniade” Vaslui

CERCUL PEDAGOGIC
,, Terapie educaţională complexă şi integrată”
clase care şcolarizează elevi cu deficienţe moderate şi uşoare

Anul şcolar 2016 - 2017

Martie 2017

REFERAT

,, Alternative instructiv-educative viabile pentru

recuperarea elevilor cu C.E.S.”

Ȋntocmit de :
Profesor- educator: Ţigănaşu Angelica
Profesor- educator: Moruz Virginica
Ȋnvăţător- educator: Tătaru Rodica
 Alternative instructiv-educative viabile pentru recuperarea elevilor cu C.E.S.

Dizabilitatea face parte din experiența umană, fiind o dimensiune a umanității, ea

este una dintre cele mai puternice provocări în ceea ce privește acceptarea diversității,
doarece limitele sale sunt foarte fluide, în categoria persoanelor cu dizabilități putând
intra oricine în orice moment ca urmare a unor împrejurări nefericite, boli sau accidente.
Jean Amos Comenius spunea referitor la observație ca metodă de cercetare în educație
că: "școlile să nu fie nimic altceva decât ateliere pline de activități". Numai astfel vor
putea să probeze toți în propria lor practică adevărul că: " învățând pe alții ne învățăm
pe noi înșine".

Dezvoltarea copiilor cu nevoi educative speciale este o adevarată provocare atât

pentru parinti, cat si pentru specialistii care studiaza cauzele care determina aceste nevoi
speciale. Terapiile alternative sunt instrumente de lucru pentru dezvoltarea copiilor cu
nevoi speciale. De-a lungul timpului s-au dezvoltat mai multe tipuri de terapii care vin
in sprijinul copiilor, terapii menite sa contribuie la o dezvoltare armonioasă a acestor
persoane.
Terapia ocupaţională - are la bază concepţia după care activitatea voluntară sau
altfel spus, ocupaţia cu componentele sale interpersonale şi de mediu, poate fi utilizată
eficient pentru impiedicarea apariţiei sau ameliorarea disfuncţiilor organismului uman,
contribuind, in acest fel, la creşterea adaptării individului in societate. Mai sintetic,
putem spune că terapia ocupaţională se preocupă in primul rand de asigurarea sănătăţii
şi funcţionării optime a individului in mediul său de existenţă.
„Terapia ocupaţională este arta şi ştiinţa de a dirija participarea omului spre
îndeplinirea anumitor sarcini, cu scopul de a-i restabili, susţine şi spori performanţa,
de a uşura învăţarea acelor abilităţi şi funcţii esenţiale pentru adaptare şi
productivitate, de a diminua, sau corecta aspectele patologice şi de a promova starea
de sănătate mintală.”(Council on Standards, Adjot, 1972). Cunoştinţele pe care le
acumulează această disciplină se bazează pe informaţiilor dobandite din domeniul
anatomiei, fiziologiei, pedagogiei, psihologiei, sociologiei, antropologiei şi in, general,
pe cunoştinţele provenite de la majoritatea ştiinţelor care studiază comportamentul
omului. Rezultă, deci, că terapia ocupaţională, deoarece realizează o sinteză
informaţională intre cunoştinţele provenite din diverse ştiinţe particulare, se constituie
ca o ştiinţă interdisciplinară. activitatea de terapie ocupaţională se acţionează pe trei
mari domenii generale, care includ altele particulare şi anume:
1. formarea deprinderilor de viaţă cotidiană (inclusiv artistice);
2. formarea capacităţilor şi aptitudinilor pentru muncă;
3. educarea abilităţilor pentru diverse jocuri şi petrecerea timpului liber.
Emil Verza (1987) arată că „terapiile ocupaţionale sunt de mai multe feluri, dar
pentru handicapaţi cele mai semnificative se referă la ludoterapie, muzicoterapie,
terapia prin dans şi ergoterapia.”
Al. Popescu (1993) arăta, in acest sens că, terapia ocupaţională propriu-zisă
cuprinde, art, play, melo, biblioterapie, terapie recreaţională, cultura fizică medicală,
ocupaţiile uşoare, ca lutterapie (diverse procedee de modelare a lutului), brodatul etc.
implicand afectivitatea, simţul estetic beneficiul economic (in secundar).
Acelaşi autor face distincţia intre ergoterapie şi alte activităţi de muncă, efectuate de
subiecţi. El defineşte sintetic ergoterapia ca fiind „terapia prin muncă remunerată şi
asigurată, pe cât posibil, pe bază de autofinanţare.”
În unităţile de invăţămant considerăm justă denumirea de ergoterapie dată
activităţilor de muncă efectuate de elevi, chiar dacă acestea nu sunt recompensate
material. Deci, in invăţămant, cu toată lipsa de cointeresare materială a elevilor se face
ergoterapie, care la nivelul şcolilor profesionale este bine să se organizeze intr-un
sistem cu recompense materiale, pentru a putea pregăti elevul cat mai bine, in vederea
integrării profesionale ulterioare.
Intregul ansamblu al domeniilor subsumate terapiei ocupaţionale, care includ, la
randul lor, metode şi procedee specifice, contribuie, in final, la realizarea unor
obiective comune, care se referă la recuperarea, adaptarea şi integrarea socială şi
profesională a copiilor cu cerinţe educative speciale.
Importanţa domeniilor de terapie ocupaţională poate fi diferită intr-un moment
sau altul al procesului recuperator, in funcţie de obiectivele terapeutului şi de
caracteristicile subiectului.

Iată o trecere în revistă a câtorva dintre terapiile alternative pentru dezvoltarea

şi recuperarea copiilor cu nevoi speciale, unele dintre acestea , fiind adoptate şi de
Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă ,, Elisabeta Polihroniade”.
Funcţia terapeutică a educaţiei trece prin stadii progresive de recunoaştere a
valenţelor sale curative, nu fără eforturi. În viziune modernă, diversitatea disfuncţiilor
psihice care definesc deficienţa mintală, se pune accent, nu pe performanţele
intelectuale, ci pe reducerea acestor disfuncţii, valorificarea celor restante, potenţiale de
a compensa, deci cele cu eficienţă în adaptarea şcolară şi socială. În acest context se
înscrie ansamblul de tehnici şi metode de terapie de recuperare, stimulare, dezvoltare,
compensare, care conjugate scopului educaţional, ridică calitatea actului instructiv,
educativ, terapeutic din şcolile pentru copii cu cerinţe educative speciale. Pentru
atingerea unui optim de operaţionalizare a obiectivelor educaţionale, terapeutice, trebuie
avută în vedere o abordare unitară a personalităţii, unitatea laturilor sale în limitele
circumscrise de structura sa neuropsihică şi psihointelectuală. Concretizând,
cunoaşterea particularităţilor psihoindividuale ale persoanelor cu cerinţe educative
speciale (deficienţă de intelect) impune valorificarea maximală a potenţialului fizic şi
psihic în procesul educaţional. În condiţiile actuale de organizare a procesului de
recuperare prin învăţare, formele accesibile de abordare unitară a laturilor personalităţii
copilului cu deficienţă de intelect rămân cele organizate în forma jocului – învăţare sau
cum îi spunem a celui cu sarcini de învăţare.
Folosirea terapiei ca atare, ludoterapia sau a includerii jocului ca mijloc de
educaţie în procesul de predare – învăţare- evaluare are asupra copilului acelaşi efect:
panaceu pentru răni sufleteşti, frustrări şi lacrimi şi frunţi încruntate, adică tot ce
înseamnă debutul şcolar din punctul lui de vedere: pierderea libertăţii şi uneori a
creativităţii, imaginaţiei, inventării de jocuri, toate îngrădite de canoanele şcolii. Se
vorbeşte tot mai des de „o şcoală deschisă şi prietenoasă”.
 Terapia prin joc este o metodă psihoterapeutică ce utilizează mijlocul natural de
exprimare al copiilor -jocul, pentru a asista copilul în gestionarea stresului emoţional
sau a traumei psihice. Jocul reprezintă pentru copii mijlocul prin care aceştia îşi pot
exprima sentimente, explora  relaţii, descrie experienţe sau mărturisi dorinţe; astfel
copiii se cunosc şi se accepta pe sine, dar şi pe cei din jur. În cadrul terapiei prin joc,
terapeutul utilizează mecanismele interne de vindecare ale copilului, accesând în cadrul
jocului experienţele trecute, prezente, conştiente sau inconştiente. 
Aria terapiei prin joc este special adaptată diferitelor nevoi ale copiilor, pentru a
le da acestora siguranţă, sentimentul căminului şi posibilitatea unui contact normal cu
cei din jur. Astfel, terapeutul are nevoie de cunoştinţe vaste, nu doar privind reacţiile şi
comportamentul normal al copiilor, ci, mai ales, privind stările emoţionale şi psihice în
diferite condiţii speciale.
Artterapia
Ce este art-terapia?
Art-terapia este o modalitate terapeutică realizată cu ajutorul creaţiilor artistice, o
„vindecătoare” a sufletului şi un sprijin al ego-ului personal. Practicarea artei, expresivă
şi tămaduitoare prin ea însăşi, urmăreşte o schimbare pozitivă atât din punct de vedere
fizic, mental şi cognitiv, dar şi din punct de vedere socio-emoţional, atât în ceea ce
priveşte exprimarea sentimentelor şi a experienţelor, a exteriorizării şi a
expresivităţii, cât şi în vederea îmbunătăţirii comunicării şi a relaţionării cu ceilalţi.
În decursul timpului, art-terapia şi-a dovedit eficienţa în tratarea unor probleme psihice
şi  psihologice (de la Alzheimer şi senilitate, la tratarea anxietaţii, a nervozităţii, a
timidităţii, labilităţii, depresiei, a problemelor de integrare socială, a stimei scăzute de
sine, a violenţei domestice, traumelor cu cauze diferite, adicţiilor şi a unor probleme
psihosociale corelate unor probleme medicale (persoane seropozitive, handicap
locomotor, în recuperarea după accidente diverse etc.).
Art-terapia se bazează pe recunoşterea faptului că gândurile şi emoţiile
fundamentale , ce vin din inconştient, capătă expresie mai degrabă în imagini decât în
cuvinte. Nu există modalitate corectă sau greşită în exprimarea emoţiilor prin art –
terapie. Nu trebuie să excelezi în pictură sau sculptură. Trebuie doar să te simţi liber şi
să te exprimi liber. Şi cine poate face asta mai bine decât copiii?
Art – terapia învaţă copiii şi oamenii mari , deopotrivă, să se exprime, să dea frâu
liber creativităţii. Fie că este art – terapie prin pictură , prin modelaj, prin joc, prin teatru
sau dans, copilul învaţă să devină el însuşi, să se exprime liber, să devină încrezător în
forţele proprii, să comunice şi să relaţioneze, într – un cuvânt – să fie un copil fericit.
Art- terapia este o oportunitate pentru fiecare de a se exprima spontan şi autentic,
o experienţă care, în timp , duce la împlinire personal, vindecare emoţională şi profundă
transformare. Rolul psihologului este acela de a modera şi de a încuraja exprimarea
liberă, spontană într-o atmosferă degajată, în care copilul se simte în siguranţă şi
protejat.
Art-terapia reprezintă folosirea terapeutică a creaţiei artistice pentru
îmbunătăţirea stării emoţionale a persoanelor care au diferite dificultăţi de viaţă sau a
celor care îşi doresc dezvoltarea personală. Atelierele de art-terapie propun un loc de
exprimare liberă şi creativă a emoţiilor, ideilor, frustrărilor, anxietăţilor în forme şi
culori, un suport şi o însoţire în evoluţia fiecăruia de către un psihoterapeut specializat
care asigură un cadru protector, bazat pe încredere.
Acest tip de terapie foloseşte tehnici creative precum desenul, pictura, modelajul,
teatrul, dansul,muzica sau marionetele pentru a ajuta fiecare persoană să se înţeleagă pe
sine, să se elibereze de anxietăţile acumulate, de tensiuni, şi să faciliteze comunicarea şi
relationarea. Ideea de bază în art-terapie este aceea că procesul creativ ajută oamenii în
dezvoltarea abilităţilor personale şi interpersonale ( comunicare, relaţionare, inteligenţă
emoţională), în creşterea stimei de sine şi a autoconştietizării, în gestionarea
comportamentului, în dezvoltarea capacităţilor cognitive prin stimularea atenţiei,
imaginaţiei şi a gândirii; toate acestea desfăşurându-se în atelierul de art-terapie sub
îndrumarea unui psohoterapeut ce coordonează întreaga activitate.
Ce nu este art-terapia ?
Art-terapia nu trebuie confundată cu Arta. În artă, beneficiarul este opera de artă;
în art-terapie , beneficiarul este omul, arta fiind un mijloc de dezvoltare pus la dispoziţia
lui. În art-terapie nu se formează artişti, nu este nevoie de experienţă, competenţă sau
talent, deoarece arta reprezintă doar o metodă prin care ne îţelegem mai bine propriile
trăiri şi conflicte interioare.
Finalitatea Art-terapiei o reprezintă dezvoltarea personală, vindecarea emoţională şi
transformarea individuală.
Art-terapia este un proces terapeutic benefic persoanelor de toate vârstele: copii,
adolescenţi, adulţi şi vârstnici, care pot întâmpina dificultăţi fizice, emoţionale, spiritual
sau intelectuale.
La momentul actual, art-terapia vizual-plastică este o activitate care utilizează
metode nonverbale, bazate pe creaţie plastică ( desen, pictură, sculptură, modelaj,
colaj) având valenţe psihoterapeutice, evidenţiate prin obiectivarea activităţii
imaginative într-un produs de nuanţă artistică sau prin receptarea şi trăirea
semnificaţiilor unor asemenea produse.
Art-terapia este formată din patru terapii particulare: meloterapia (terapia realizată cu
ajutorul muzicii), dramaterapia (terapia realizată cu ajutorul exprimării dramatice,
teatrale) terapia prin desen, pictură, modelaj şi colaj şi terapia prin mişcare şi
dans.  În afară de meloterapie, care se practică în mod singular, celelalte trei forme de
terapie sunt, în genere, practicate mixt,  unde muzica are rolul secundar. Astfel,
mişcarea ritmată şi dansul nu pot exista fără sunet/muzică, chiar dacă aceasta este
auzită/imaginată doar de client/pacient, dramaterapia nu de puţine ori are un fond sonor 
care „întregeşte” tabloul dramatic, iar în terapia prin desen, pictură, colaj şi modelaj,
sunetul/muzica sunt, indubitabil, factorul relaxant şi, adesea, inspiraţional.
In cadrul Centrului Scolar de Educaţie Incluzivă ,, Elisabeta Polihroniade”
funcţionează ateliere de arte, cu personal specializat, care indruma elevii in realizarea
de produse folosindu-se de pictură, modelaj, colaj etc.
In cadrul acestor ateliere, elevii noştri îşi găsesc liniştea, se joacă cu culorile,
exersând le învaţă, le consolidează; realizează minunate lucrări utilizând diferite
tehnici de lucru cum ar fi: desenul, pictura, tehnica colajului, tehnica Quilling , cusături
etc.. Rezultatele “jocului” lor se regăsesc în expoziţiile în care aceste lucrări şi obiecte
ajung, în diplomele pe care le primesc în urma participării la diferite concursuri locale,
regionale, naţionale.
 Meloterapia se încadrează în vasta arie a psihoterapiei prin artă.
Valoarea terapeutică a muzicii rezultă din multiplele influenţe pe care le are asupra
psihicului uman, datorate complexităţii fenomenului muzical însuşi.
Muzica reprezintă “arta de a exprima sentimente şi idei cu ajutorul
sunetelor combinate într-o manieră specifică” .
Muzica declanşează procese afective dintre cele mai variate şi neaşteptate, de la
emoţia muzicală cu o gamă largă de manifestare – bucurie, trăire interioară, sentimentul
armoniei, înălţare spirituală – până la descărcări explozive de exaltare colectivă.
Fiind cea mai complexă artă şi în acelaşi timp accesibilă tuturor oamenilor, muzica
dispune de cel mai fin şi mai penetrant limbaj artistic – SUNETUL.
S-a demonstrat că muzica exercită o serie de efecte benefice, printre care:
 determină o serie de stări afective tonice;
 induce subiectului o stare de linişte, conducând la reducerea stărilor de tensiune şi
anxietate;
 permite evadarea şi induce adesea o stare de securitate;
 creşte tonusul subiectului şi rezistenţa sa la efort, contribuind în acelaşi timp la
învingerea unor obstacole, cum ar fi stările de boală sau handicap;
 facilitează comunicarea între persoane;
 contribuie la dezvoltarea unor funcţii şi procese psihice, începând cu cele
primare, senzaţii, percepţii şi reprezentări şi terminând cu cele mai
complexe, cum ar fi, de exemplu, afectivitatea şi imginaţia;
 ameliorează comportamentul şi socializează individul.
La copiii deficienţi mintal, meloterapia este folosită, în special, în stabilirea unui
alt tip de comunicare, diferit de cea verbală, cu aceşti subiecţi.
“Principalul obiectiv al meloterapiei este acela de a stabili contactul cu copilul
deficient mintal şi de a facilita comunicarea între el şi educatorul transformat în
terapeut” (S.Ionescu)
Deci, în cadrul activităţilor de meloterapie, muzica este utilizată în scopul
recuperării pe cât mai mult posibil a personalităţii decompensate a acestor categorii de
persoane . Pentru atingerea acestui scop, S.Ionescu sugerează realizarea unei
diferenţieri tranşante între utilizarea muzicii în sens terapeutic şi utilizarea acesteia în
diferite activităţi recreative organizate cu copiii cu cerinţe educative speciale.
Cercetările au demonstrat că, instrumentele de percuţie, cum ar fi
castanietele,clopotele, tamburinele, ţambalele, xilofoanele, facilitează comunicarea, mai
ales în cazul copiilor cu handicap mintal mai sever sau al celor timizi şi anxioşi.
Pentru calmarea subiecţilor anxioşi şi a celor hiperkinetici se foloseşte, în general, un
instrument deosebit de armonios, care emite un fel de sunete prelungi de clopoţei.
La copiii deficienţi mintal hiperactivi, muzicoterapia poate fi utilizată
pentru ameliorarea inhibiţiei voluntare a actelor motorii şi pentru realizarea unor
performanţe de succes.
La cei cu instabilitate emoţională utilizarea muzicoterapiei, în viziunea lui S. Ionescu,
determină:
- diminuarea tensiunilor;
- reducerea agresivităţii;
- îmbunătăţeşte cooperarea în interiorul grupului;
- ameliorează munca de echipă.
În cadrul grădiniţelor şi şcolilor speciale este util să se grupeze copiii în funcţie
de performanţele de care sunt capabili în domeniul muzicii şi în funcţie de nivelul
retardului lor intelectual.
Meloterapia, din punct de vedere al activităţilor care se solicită copiilor, se mai poate
împărţi în două forme – activă şi receptivă.
Forma activă, denumită după unii autori şi directă, constă în diverse
activităţi muzicale desfăşurate de subiecţii înşişi, muzica instrumentală sau
vocală, executată individual sau în grup.
Forma receptivă sau indirectă, este acea formă în care subiecţii audiază muzica. În
cadrul acestei a doua variante, pasivitatea subiecţilor nu este totală, deoarece activitatea
de recepţie solicită prin ea însăşi un anumit grad de participare din partea acestora.
Ţinând cont de valoarea terapeutică a muzicii, având multiple influenţe asupra
psihicului uman , în cadrul şcolii noastre s-a înfiinţat un grup vocal care sub atenta
îndrumare a unui inimos cadru didactic , se pregăteşte şi participă la diferite serbări şi
concursuri obţinând rezultate frumoase.
Terapia prin dans
Muzica şi dansul sunt eficiente în relaxarea psihică şi fizică a elevilor cu C.E.S.,
în plus antrenează organismul, eliberând energia negativă. Natura non-verbală, creativă
şi afectivă a muzicii facilitează autocunoaşterea, exprimarea Eu-lui, comunicarea şi
dezvoltarea personală a elevilor cu C.E.S.
Terapia prin mişcare şi dans pentru elevii cu C.E.S începe cu dezvoltarea senzorio-
motorie şi perceptuală şi integrarea acestor informaţii. Abia apoi se continuă cu
formarea schemei corporale şi dezvoltarea conceptului de sine.
La elevii cu C.E.S, terapia prin dans este un mod de exprimare, de exteriorizare a
sentimentelor, este un instinct primar pe care toţi elevii îl au şi prin acest instinct se
obţine mişcarea corpului ducând la creşterea tonusului muscular, a coordonării şi
echilibrului şi a mobilităţii articulare.
Dansul este o altă îndeletnicire iubită de elevii şcolii noastre . Este o activitate
ce nu lipseste din programul activitatilor extracurriculare, iar elevii nostri sunt
indrumati de cadre didactice inimoase. Acestea i-au iniţiat în cunoaşterea tainelor
dansului tradiţional românesc.
Dansul este una dintre cele mai expresive arte. De aceea este, probabil,
şi una dintre cele mai puternice terapii pentru elevii cu diverse afecţiuni psihice. Bazată
pe ideea că mintea şi corpul sunt legate între ele, terapia prin dans este definită drept -
utilizarea psihoterapeutică a mişcării ca proces ce influenţează integrarea emoţională,
cognitivă şi fizică a individului. Terapia prin dans/mişcare se bazează pe modelarea
sentimentelor, a capacităţii cognitive, a funcţiilor fizice ale organismului, precum şi a
elementelor comportamentale.
Înţelegând cât de important este terapia prin dans, pentru copiii cu C.E.S. , în
anul 2011 s-a înfiinţat , la Centrului Scolar de Educaţie Incluzivă ,, Elisabeta
Polihroniade” Vaslui, formaţia de dansuri populare ,,Mioriţa” , formaţie alcătuită din 12
elevi cu deficienţe moderate aparţinând claselor V- VIII. Elevii participă cu plăcere la
această terapie şi totodată se pregătesc pentru diferite manifestări cultural artistice. S-a
lucrat şi cu voluntari de la Liceul ,,Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, pentru integrare,
socializare şi participare la concursuri S.N.A.C.
Şi în acest domeniu elevii nostri au obţinut rezultate frumoase, participând la
festivaluri de dans tradiţional, chiar dacă componenţa formaţiei s-a schimbat în fiecare
an, dorinţa elevilor de a participa la această activitate fiind din ce în ce mai mare .
Aceste premii demonstrează aspectul benefic al muzicii şi dansului asupra
psihicului şi fizicului uman, capacitatea de autodepăşire atunci când plăcerea şi dorinţa
de perfecţionare învinge.
Camera de stimulare polisenzorială- o nouă dimensiune experiențială
CE ESTE CAMERA DE STIMULARE POLISENZORIALA
Camera de stimulare polisenzorială cunoscută și sub numele de SNOEZELEN este o
locație care permite terapeuților să  desfășoare activități care vor stimula simțurile
copiilor (vizual, auditiv, olfactiv, tactil, vestibular și proprioceptiv). Aceste camere
promovează activitatea intelectuală și încurajează relaxarea în timpul stimulării
simțurilor copilului.  Spațiul  magic din camera de stimulare polisenzorială este un
ambient atrăgător pentru toți copiii, un amestec de culori, sunete, arome, texturi și
efecte luminoase.
DE  CE ESTE CAMERA SENZORIALĂ SNOEZELEN IMPORTANTĂ?
Experiențele oferite de camera de stimulare multisenzorială sunt de două tipuri:
• dezvoltă noi căi de comunicare axate pe senzorial;
• oferă posibilitatea copilului de a-și exprima liber preferințele;
• sporește receptivitatea privind relaționarea / comunicarea cu terapeutul;
• calmează diverse tensiuni, anxietăți si creează un teren propice relaxarii;
• reduce crizele de automutilare  și heteroagresivitate.
Timpul petrecut intr-o cameră senzorială s-a demonstrat ca le  crește concentrarea,
vigilența, liniștea și atenția generală asupra lumii înconjuratoare. Copiii experimentează
stări pozitive, în timp ce sunt în camera senzorială și au tendința să vocalizeze mai mult
și să crească perioada de concentrare asupra unei sarcini. Pentru persoanele cu
comportamente autoagresive sau comportamente autiste, stimularea ușoară are un efect
liniștitor și îi ajută să scadă agitația promovând relaxarea. Camera multisenzorială 
poate deschide o lume nouă pentru persoanele  cu dizabilități.
CINE SUNT BENEFICIARII CAMEREI DE STIMULARE
POLIISENZORIALA?
Copii cu deteriorări senzoriale severe sau probleme neurologice (autism, ADHD,
Sindrom Down) pot beneficia de aceste camere. Copii cu dificultati perceptuale sau
disfuncție de integrare senzoriala precum si copii cu dizabilitati severe.
Euritmia
Euritmia este o formă de mişcare frumoasă, care completează strădania metodicii
Waldorf de a introduce artistic fiecare conţinut, fie el noţional sau de formare a
deprinderilor.Euritmia însăşi este o artă: vorbirea şi a cântatul reprezentate vizibil,
folosind ca instrument de redare corpul uman. Ea aduce în faţa ochilor intervale, tonuri
muzicale, sunete rostite printr-o curgătoare şi expresivă gestică a braţelor, a palmelor şi
a corpului, într-o unitate dinamică.
A doua latură a euritmiei este cea didactic-pedagogică, fortificând copilul întreg, aşa
cum este el privit în pedagogia Waldorf. În timpul orelor de euritmie, copiii mici
interpretează prin mişcări sugestive mici întâmplări sau povestiri. Pe măsură ce cresc, ei
dobândesc abilitatea de a-şi controla gesturile braţelor, formele de deplasare cu paşii şi
reuşesc să dea formă prin mişcarea braţelor şi a picioarelor unor ritmuri, unor sunete
care cer gesturi specifice.
Piesele muzicale sau poetice care sunt transpuse euritmic rezultă din translatarea
tonurilor sau a sunetelor în gesturi precise, de conotaţie specifică. Nu se cer posturi, ca
în balet, nu se cere un mimetism, ca la vârstele mici, ci se cere o înţelegere a mesajului,
a sunetului corelat cu mesajul şi cu gestul, a costumului şi culorilor acestuia cu întreaga
semnificaţie a gestului artistic.
Elevii sunt îndrumaţi să înţeleagă semnificaţia ritmurilor, să o aplice, odată cu
instrumentalizarea trupului pentru expresia artistică. Există şi un al treilea domeniu al
euritmiei – cel terapeutic – latură de sine stătătoare folosită în tratarea diferitelor
deficienţe.
Drama terapia este o forma a psihoterapiei expresive, ce foloseste tehnicile
teatrale - dramatice - pentru a indeplini diverse obiective terapeutice: alinarea
simptomelor, integrarea psihica si emotionala, dezvoltarea personala.
Obiectivul acestei terapii este sa faciliteze si sa ofere sentimentul de siguranta
experientelor copilului, pentru a-i permite exprimarea emotionala in totalitate.
Drama terapia se bazeaza pe procese ce includ identificarea proiectiva - procesul prin
care o persoana experimenteaza sentimentele pe care celalalt nu le poate trai -
si distantarea dramatica - facilitarea accesarii problemelor emotionale si psihologice
prin metafora.
Aceasta metoda terapeutica activa si experientiala ofera copiilor contextul adecvat in
care acestia sa isi relateze povestea vietii, sa isi stabileasca obiective, sa rezolve
probleme, sa isi exprime sentimentele, sa obtina efectul de catharsis, sa aprofundeze
experientele interioare, sa isi imbunatateasca aptitudinile interpersonale si sa
indeplineasca rolurile personale in viata cu mai multa pricepere, marind in acelasi timp
flexibilitatea intre roluri.
Drama- terapia utilizeaza metode precum jocul, improvizatia, povestirea, interpretarea
de rol si diverse unelte, cum ar fi papusi, masti si piese de teatru. Terapia se poate
realiza sub diferite forme: individuala, de grup, precum si pentru diverse probleme, de
la autism la dementa, abuz sexual sau fizic, autovatamare, depresie.
Dramaterapia este o terapie creativa care recunoaste potentialul de vindecare a
dramei si teatrului. Scopurile dramaterapiei sunt dezvoltarea empatiei, a imaginii de
sine, cresterea sociabilitatii si a capacitatii de abordare creativa a rezolvarii de
probleme. Abilitatile de viata si cele sociale sunt imbunatatite prin intermediul
dramaterapiei.
Terapia cu ajutorul animalelor este o orientare mai puţin convenţională în domeniul
intervenţiei terapeutice la persoanele cu dizabilităţi. Aceasta încearcă să valorifice
interacţiunea şi contactul direct cu unele animale. 
S-a demonstrat că nu de puţine ori animalele nu sunt doar tovarăşi ai omului, ci că
prezenţa lor are efecte surprinzătoare asupra sănătăţii. Începând cu anul 1970,
fenomenul telepatiei la animale s-a bucurat de o mare popularitate în ţările occidentale,
cu toate că acest fapt era cunoscut încă din Antichitate prin cunoştinţele legate de
capacităţile terapeutice/vindecătoare ale reprezentanţilor regnului animal. 
Câteva exemple concludente în acest sens sunt: cazuri în care câinii au anticipat o criză
de epilepsie, tovărăşia papagalilor vorbitori atenuează afecţiunile cardiace, joaca cu
pisicile sau compania acestora ajută la scăderea presiunii arteriale şi diminuează
semnificativ stările de anxietate, depresie, delfinii pot comunica foarte uşor cu copiii cu
autism, peştii induc stări de relaxare atunci când sunt priviţi mişcându-se în acvariu,
activităţile hipice ajută la detensionare şi la refacere echilibrului psihic. 

Terapia prin gradinarit

Terapia prin gradinarit include o serie de activitati, de la cultivarea plantelor la
detectarea pamantului bun pentru anumite culturi. Eficienta acestei terapii a fost
dovedita de studii care au aratat faptul ca diversele activitati agricole ajuta persoanele
cu deficiente psihice sa se dezvolte si sa se descurce mai bine. Gradinaritul pare sa
fie una dintre cele mai eficiente activitati in acest sens.
Studiile facute pe marginea acestei activitati au scos in evidenta avantajele acestui tip
de terapie.
Persoanele cu deficiente de dezvoltare care au urmat o terapie ce include gradinaritul,
timp de 1- 2 ani sau mai mult au aratat o imbunatatie semnificativa in ceea ce priveste
comportamentul adaptativ. Terapia se dovedeste a fi eficienta mai ales in cazul
persoanelor cu grave probleme de adaptare.
Cele mai grave manifestari, ce includ plansul, excitarea nervoasa excesiva, furia, s-au
dovedit a fi semnificativ ameliorate prin terapia ce include gradinaritul. Programul de
gradinarit conduce, de asemenea, la o crestere a coeficientului de inteligenta, acest lucru
contribuind la imbunatatirea maturitatii sociale a pacientilor. In grădins scolii noastre,
primavara, vara si toamna elevii sunt indrumati pentru realizarea unor activitati placute,
relaxante ce implica miscarea.

Bibliografie:
 Constantin Paunescu, Ionel Musu - Recuperare medico-pedagogica a
copilului cu C.E.S., Editura Medicala Bucuresti, 1990.
 Mortola,P. – Arta terapiei Gestalt prin joc, Bucureşti, Editura Gestalt Books, 2013.
 POPOVICI D.V. – Introducere în terapia ocupaţională, Edit. Pro-Humanitate,
Bucureşti,2000.