Terapia ocupationala in recuperarea persoanei cu C.E.

Un subiect major abordat in ultima perioada atat in domeniul psihologiei speciale, cat
si al educatiei este cel al integrarii in societate din toate punctele de vedere al persoanelor cu
deficiente. Exista in acest sens o sustinere si o deschidere din ce in ce mai mare in ceea ce
priveste integrarea eficienta a acestor persoane in toate domeniile de activitate ale comunitatii
si valorificarea in ansamblu a fondului uman de care societatea dispune. Necesitatea alocarii
unei atentii speciale in educatia persoanelor care au o astfel de insuficienta a generat sintagma
folosita actual de persoane cu cerinte educative speciale, aceasta categorie incluzand persoane
cu deficiente senzoriale, cu deficinte mintale si intelectuale, cu deficiente psihomotorii, cu
deficiente asociate.
Una dintre metodele de terapie careia ii este atribuit un merit real in procesul de
recuperare, reintegrare si profesionalizare a persoanelor cu C.E.S. este Terapia Ocupationala.
Terapia ocupationala si-a revendicat in cadrul terapiilor recuperatorii un loc important,
pornind de la ideea de baza conform careia o activitate utila, creativa, respectiv ocupatia
creaza premizele unei recuperari terapeutice importante. Ocupatia reprezinta motorul si
mecanismul de construire al unei personalitati armonioase si de adaptare a individului la
mediul social si profesional.
Conform Asociaţiei Americane de Terapie Ocupaţională aceasta terapie este definita
ca fiind „arta şi ştiinţa de a dirija modul de răspuns al omului faţă de activitatea selecţionată,
destinată să promoveze şi să menţină sănătatea, să împiedice evoluţia spre infirmitate, să
evalueze comportamentul şi să trateze sau să antreneze subiectul cu disfuncţii fizice sau
sociale”. Aceasta este o definitie completa si complexa a acestei ramuri de terapie ce are ca
scop recuperarea sau dobandirea independentei persoanei cu CES in zonele de activitate pe
care o desfasoara si de a promova starea de sanatate mintala. Dezvoltarea cognitiva, fizica si
motorie sunt sustinute si imbogatite prin practicarea in cadrul sedintelor de terapie
ocupationala de activitati captivante, distractive, productive ce stimuleaza creativitatea.
In cadrul activitatilor de terapie ocupationala participantii invata sa interactioneze in
cadrul grupului de activitate si astfel sa dezvolte relatii sociale cu partenerii de activitate,
invata sa realizeze in grup sarcini de lucru.
 Prin participarea la sedinte de terapie ocupationala se pot inregistra progrese in cazul
in care activitatea persoanei cu C.E.S. este afectata in domenii precum: motricitatea fina prin
afectarea muschilor motori ai mainilor, motricitatea grosiera, abilitatile vizul-motrice,
abilitatile de autoservire, abilitatile senzoriale prin afectarea capacitatii de a receptiona,
decoda si transmite informatii din si spre mediu.
Un rol important in structurarea si dezvoltarea armonioasa a personalitatii il are o
imagine de sine pozitiva si implicit un nivel satisfacator a stimei de sine. Consolidarea sau
formarea sentimentului de autoapreciere si incredere in fortele proprii este unul din scopurile
terapeutice ale terapiei ocupationale. In cazul persoanelor cu deficiente aceasta componenta a
personalitatii- stima de sine- determina un set complex de probleme de adaptare la mediu si
integrare sociala si profesionala, ca de exemplu sentimente de inferioritate, atitudini de
evitare, nervozitate, anxietate, tulburari de comportament. Atfel devine foarte importanta
pentru o persoana cu C.E.S. sa fie incurajata si sustinuta in actiunile sale, sa i se creeze situatii
de succes, sa i se atribuie sarcini de lucru pe care le poate realiza, pentru a-i intari convingerea
ca activitatea pe care o desfasoara poate fi valorizata in aceiasi masura ca a oricarei persoane.
In cadrul activitatilor de terapie ocupationala sunt propuse activitati de explorare
polisenzoriala a mediului inconjurator de: discriminare vizuala realizate prin sortari ale
obiectelor dupa criterii de culoare, marime sau forma, discriminare auditiva prin exersarea
diferentierii sunetelor- onomatopee, zgomote, sunet, iar astel de activitati sunt : ‚Recunoaste
vocea’, ‚Graiul animalelor’, discriminare oflactiva in activitati precum ‚Ce miroase asa?’,
discriminare gustativa in cadrul activitatilor de preparare si degustare a diverse preparate
‚Salata de legume’, ‚Ce fruct sau leguma ai gustat?’, discriminare tactila in activitati precum
‚Identifica obiectul dupa simt tactil’. Un elemnt important in terapia ocupationala este acela
de dezvoltare a psihomotricitatii, de structurare a schemei corporale si lateralitatii in activitati
precum ‚Asambleaza papusa’,’Deseneaza partile care lipsesc’, ‚Stanga sau dreapta’, activitati
de apreciere a pozitiilor spatiale ale obiectelor, executarea unor comenzi simple de deplasare
in spatiu, activitati de identificarea momentelor unei zile, a zilelor saptamanii, a lunilor si
anotimpurilor unui an. Dezvoltarea motricitatii fine, a preciziei miscarilor, a coordonarii
motrice sunt obicetive importante in orice program de terapie ocupationala si se realizeaza
prin activitati ca de exemplu: exersarea gestului rectiliniu in plan orizontal, vertical, rotativ,
miscari variate de gimnastica sau dans; exercitii de antrenarea mainii dominante, exercitii de
rupere, lipire, mototolire, indoire, modelare, insirare, snuruire, de cusut- ‚Evantaiul’, ‚Colaj cu
forme geometrice’, ‚Marul-snuruire’, ‚Bratara’, ‚Modelam din plastilina/lut’, ‚Desen dupa
sablon’. In cadrul activitatilor de terapie ocupationala sunt incluse si exercitii de idenficare a
materialelor de lucru precum: hartie, carton, plastilina, lut, aluat, seminte, ceara, ata, sfoara,
frunze, coji, boabe, conuri, scoici, sarma, lemn, materiale textile si instrumentelor specifice
prelucrarii diverselor materiale de lucru precum: pensule, forfece, ace, planseta, rigla, metru
de croitorie, stampile, truse de desen, instrumente muzicale, lipici, etc. Activitatile de abilitare
manuala sunt activitati de sinteza in cadrul carora sunt antrenate actiuni complexe de
coordonare motrica de organizare a spatiului de lucru de identificare si utilizare a diverselor
materiale si instrumente de lucru. Printre acestea pot fi numite urmatoarele activitati: ‚Siragul
de margele’, ‚Ornamente pentru pomul de iarna’, ‚Rama de tablou’, ‚Cosul cu fructe- colaj’,
‚Animale din lut’, ‚Semnul de carte’, ‚Oul de Paste’, ‚Vaza cu flori’, ‚Martisoare’, ‚Mozaic
din scoici’, ‚Sorcova’, ‚Pungi de cadou’.
In cadrul terapiei ocupationale activitatile cu caracter ergoterapeutic ocupa un rol
important. Ergoterapia, pornind de la ideea ca omul are o nevoie fundamentala de a avea o
ocupatie pentru mentinerea integritatii fizice si mentale, pentru organizarea si reorganizarea
coportmentala, pune accentul pe recuperarea sau formarea capacitatii de munca a persoanelor
cu CES. Ergoterapia are la baza semnificatia muncii remunerate, dar conceptul s-a extins spre
acela al muncii creatoare de bunuri, de idei, de imbogatire culturala, fiind un pas important in
procesul de insertie sau reinsertie profesionala a persoanelor cu CES. In functie de categoria
de deficienta careia aptine persoana cu CES ergoterapia reeduca activitatea musculara pentru
persoanele cu deficiente motorii, formeaza sentimentul de utilitate sociala, de autovalorizare
pentru deficientul mintal, dezvolta capacitatea senzoriala sau compensatorie a persoanelor cu
deficiente senzoriale, organizeaza si structureaza sistemul personalitatii in cazul persoanelor
cu deficiente asociate din spectrul autist. Scopurile ergoterapiei sunt stimularea increderii in
sine a persoanelor cu CES, organizarea unor programe de actiuni dirijate in conditii de lucru,
evaluarea capacitatilor si inclinatiilor restante ale persoanelor cu CES, reinsertia in viata
sociala, economica, profesionala, inlaturarea starii de dependenta de persoanele de suport.
Pentru succesul programului de terapie este important ca activitatea practica sa fie
adaptata tipului de deficienta, sa trezeasca interesul persoanei cu CES, asigurand calitatea si
randamentul in activitate, sa fie adecvata posibilitatilor reale ale subiectului, sa valorizeze
sentimentul de utilitate sociala, sa favorizeze socializarea intre participantii la activitati.
Stimulare creativitatii elevilor realizata intr-un climat educational si socio-cultural
adecvat influenteaza nu doar formarea si afirmarea creativitatii ci si manifestarea
performantelor creatoare in unitati productive concrete. Scoala devine un promotor al
initiativelor creative in conditiile democratizarii relatiei profesor-elev, prin implicarea in
procesul instructiv –educativ interactiv, in conditiile crearii unei atmosfere echilibrate intre
coordonare si posibilitatea afirmarii personale, prin extinderea disciplinelor care stimuleaza in
mod direct creativitatea, evitarea supraincarcarii, e excesului de informatii. In acest context
profesorul detine un loc aparte in formarea si stimularea initiativelor creative, in valorficarea
potentialului creator al fiecarui elev in parte prin promovarea unei atmosfere scolare care sa
inlature inhibitiile, criticismul exagerat si sa stimuleze increderea in sine, stima de sine a
elevilor si stimularea dezvoltarii armoniase a tuturor dimensiunilor personaliattii elevilor.
In cazul desfasurarii unui proces terapeutic planificat si corect adaptat particularitatilor
persoanei cu C.E.S se pot atinge obiecivele de recuperare totala sau partiala, structurarea
capatitatii de munca a persoanei cu C.E.S, de stimlare si maturizare a proceselor psihice, de
structurare armonioasa a personalitatii, de incadrare profesionala si sociala cu succes ce
conduce spre autonomia economica si sociala a persoanei cu CES.
 REFERAT
COMISIA METODICA A
PROFESORILOR EDUCATORI

Profesor educator
Alina-Maria Dobre