Istoria mirodeniilor

Originea mirodeniillor vine de departe, din neguri de istorie, când aceste plante
erau folosite ca plante de leac. Constatând efectele lor benefice asupra organismului,
oamenii au căpătat obişnuinţa de a le utiliza şi în asezonarea hranei zilnice, mai întâi pe
carnea vânată şi friptă, apoi în legumele pe care le consumau.

Drumul mirodeniilor a început în China, Indonezia, India sau Ceylon. Negustorii

chinezi au fost primii care au navigat spre Insulele mirodeniilor (acum Maluku, un grup de
insule în Indonezia) şi au adus încărcături de condimente şi parfumuri către coasta indiană
sau ceyloneză, unde îi aşteptau comercianţii arabi. Arabii au ascuns multă vreme sursele
mărfurilor aromate, dar şi drumurile pe care se putea ajunge până la aceste locuri exotice.
Ruta clasică trecea râul Indus, prin Pesharwar, prin trecătoarea Khyber, prin Afghanistan şi
Iran, apoi spre sud, către oraşul Babilon pe Eufrat. De acolo mirodeniile erau duse către cele
mai puternice oraşe şi cetăţi ale zilei. Fenicienii, mari navigatori şi comercianţi, prosperau şi
ei în comerţul cu mirodenii şi au înfiinţat chiar, în orasul Tir, un mare centru de distribuţie a
condimentelor, ce servea întreaga Mediterană. Epoca lor de glorie a fost din 1200 până-n
800 î.Hr.

Romanii erau şi ei mari amatori de mirodenii, iar cererea mare a condimentelor pe

piaţă a făcut necesară găsirea unui drum spre India. Romanii foloseau condimente la gătit,
îşi aromau camerele cu fire de mirodenii şi foloseau uleiul aromat cu condimente pentru baie
şi pentru lămpi. Oriunde mărşăluiau legiunile lor, ei aduceau bogăţia condimentelor cu ei,
fiind primii care au purtat aromele exotice până în nordul Europei.

Veneţia şi Genova au devenit mari centre comerciale pentru mirodenii, iar vasele
care călătoreau către ţara Sfântă cu cruciaţi se întorceau cu încărcături de mirodenii, mătase
şi bijuterii. Datorită faptului că erau rare, condimentele au devenit la fel de preţioase ca
argintul şi aurul, iar comerţul cu aceste bogăţii parfumate a început să înflorească din nou.

Marco Polo s-a născut în 1256 într-o familie de negustori de podoabe care erau
fascinaţi de Orient. Călătoriseră până departe în China, au stat la curtea împăratului mongol
Marele Khan şi, în timpul unei călătorii care a durat 24 de zile, Marco a trecut prin China,
Asia şi India care abundau în bunuri de preţ, piper, nucşoară, cuişoare şi toate celelate
mirodenii şi ierburi valoroase sunt produse ale acestei insule, care este des vizitată de vase
de comerţ asa cum descrie in cartea sa Aventurile lui Marco Polo. Din cartea lui s-au
inspirat toţi navigatorii care i-au urmat, dornici să devină cunoscuţi şi bogaţi.
 Epoca descoperirilor de noi pământuri era pe la 1400 abia la început, iar povestea
condimentelor continuă. Navigatorii europeni erau obsedaţi de visul de a găsi cea mai bună
rută maritimă către India şi către Orientul Îndepărtat.Vasco da Gama, navigatorul portughez,
a fost primul care a decoperit drumul pe mare către India. Nu a fost primit cu prea mare
ospitalitate, dar a reuşit totuşi să-şi încarce corabia cu nucşoară, cuişoare, scorţişoară,
ghimbir şi cereale iuţi. A fost însă bine primit acasă, ca un erou, în 1499 şi, mult mai
important, avea şi o scrisoare de la conducătorii indieni din Calicut care-şi dădeau acordul
asupra unui parteneriat în comerţul cu mirodenii.

Încetul cu încetul, Lisabona, capitala Portugaliei, a preluat rolul de capitală a

mirodeniilor, poziţie de care s-a bucurat atât de mult Veneţia în trecut.

Înainte de asta, pe la 1492, Cristofor Columb a crezut că a ajuns în Japonia, dar de

fapt ajunsese în San Salvador, una din insulele de lângă Bahamas, Haiti şi Cuba.
Descoperise astfel Lumea Nouă şi era primul occidental care gusta din arzătorul chilli. La
cea de-a doua călătorie, Columb a părăsit Spania cu 1500 de oameni pentru a stabili
supremaţia spaniolă în Lumea Nouă, sperând că va găsi aur şi condimente orientale; în
schimb, a descoperit piper şi vanilie şi, din marele continent american de sud, a adus
cartoful, ciocolata, porumbul, alunele de pământ şi curcanii către Europa.

Insulele Mirodeniilor. erau râvnite de întreaga Europă, multe ţări îşi doreau monopolul
asupra comerţului cu condimente, despre care ştiau că e o sursă sigură de mare bogăţie.

Astăzi, existenţa din belsug a condimentelor ni se pare normală. Ne e greu să ne

imaginăm însă că o mână de cardamom avea cândva valoarea salariului minim al unui om
pe un an, că sclavii erau vânduţi pentru câteva mâini de porumb iute şi că un pahar de
ghimbir valora cât o oaie. Principalele locuri de desfacere a condimentelor in Europa sunt
Londra, Hamburg, Rotterdam.

Piperul negru e în fruntea listei astazi printre cele mai vandute mirodenii, urmat de chilli şi
cardamom. India e producătorul principal, urmată de Indonezia, Brazilia, Madagascar şi
Malaezia.