Principalele condimente, precum şi istoria folosirii lor de către europeni.

Importanţa descoperirii rutelor maritime pentru aducerea condimentelor ȋn Europa

in Evul Mediu

Descoperirea şi răspândirea pe mapamond a mirodeniilor a dus la schimbări

economice şi sociale, la nivel mondial. Se poate spune că mirodeniile au constituit motorul
unui întreg val de schimbări care nu au luat sfârşit, ci se derulează în continuare, pe tot
globul.
Aromate, parfumate, colorate, iuţi sau dulci, amare sau acre, în pulberi sau seminţe,
frunze sau scoarţă de arbuşti, flori sau muguri, condimentele şi mirodeniile au fost
întotdeauna căutate şi apreciate, indiferent de tradiţiile culinare ale popoarelor care le
foloseau. Fie că au fost folosite în bucătarie, fie în medicina populară, ori doar că au parfumat
încăperile şi trupurile, mirodeniile au avut un mare rol în dezvoltarea economică, în istoria şi
în cultura multor popoare.
Încă din anul 3500 î.Hr., vechii egipteni foloseau condimentele pentru aromatizarea
mâncărurilor şi la prepararea cosmeticelor şi a loţiunilor cu care îşi îmbălsămau morţii.
Utilizarea condimentelor ca remedii nu era nouă, ci fusese începută de către greci.
Însă odată cu abundenţa de mirodenii pe continent, europenii au început să le folosească şi
pentru a-şi ameliora starea de sănătate, în diverse situaţii şi, mai târziu, în industria
cosmetică şi farmaceutică.
Înainte de secolul al XV-lea, mirodeniile erau parte importantă a comerţului cu
mărfuri asiatice, însă această activitate era mijlocită de către negustorii din Orientul Mijlociu
şi din nordul Africii, care păstrau în mare secret sursele lor. Aceşti negustori erau cei care
stabileau adesea preţuri exagerate pentru mirodenii.
 La începutul secolului al XIV-lea, pentru 1/2 kg de nucșoară, aceşti negustori cereau
la schimb 7 boi. Aristocraţii europeni erau principalii consumatori de mirodenii, iar nevoia
de condimente creştea în Europa şi abia își permiteau să le cumpere. Aşa se face că regii și
reginele Europei au devenit preocupaţi de îmbunătățirea ambarcaţiunilor şi au încurajat
navigatorii să plece în căutarea mirodeniilor.
Îndrăzneți și inventivi, începând din secolul al XVI-lea, bucătarii aveau să se
aventureze la asocieri de gusturi care aduceau savoare meselor nobilimii. Ajunse pe un
continent unde culturile gastronomice ale popoarelor erau atât de diferite, mirodeniile au
spart monotonia şi au dat naştere unor noi idei în bucătărie.
Cele mai scumpe condimente astăzi sunt: şofranul, urmat de vanilie şi cardamon. Cu
ani în urmă, piperul era aşa de valoros încȃt era compensat cu aur. Scorţişoara era aşa de
preţioasă, încȃt în anul 1530, comerciantul Anton Fugger a ars biletele sale de obligaţii în faţa
lui Carol Quintul într-un foc cu batoane de scorţişoară, prin care voia să demonstreze bogăţia
lui.
Chiar dacă Cristofor Columb, căutând un drum mai scurt către India, a găsit America,
în 1493, următorii exploratori, începând cu portughezul Vasco da Gama, în 1498 şi Ferdinand
Magellan, în 1519, au găsit calea spre Indii, ocolind continentul african. Exploatarea
plantaţiilor de nucşoară, scorţişoară de Ceylon şi cuişoare au reprezentat tot atâtea motive
de dispute între Spania, Portugalia, Olanda şi Anglia, iar insule întregi din Oceanul Indian
erau colonizate.
Comerţul cu mirodenii a fost controlat de arabi timp de cel puţin cinci mii de ani şi s-
a desfăşurat prin Orientul Mijlociu şi prin Estul Mediteranei către Europa. Caravane de
măgari sau cămile purtând încărcături scumpe de scorţişoară, ghimbir, sofran de India,
tămâie şi podoabe călătoreau pe rute lungi şi periculoase, care treceau prin zone aride, prin
deşerturi, prin regiuni aflate sub controlul hoţilor şi al bandiţilor sau al piraţilor, când era
vorba de călătoria pe mare.
Sfârşitul secolului al XVIII-lea a adus o altă naţiune pe scena producătorilor de
condimente: Statele Unite ale Americii. Vasele din New England transportau cu succes
porumb iute. După negocieri şi alte schimburi, goeletele se întorceau la Salem în
Massachusetts cu rezerve uriaşe din cel mai bun piper sumatran. Salem a devenit astfel
centrul comerţului cu piper şi, cu un potenţial profit de 700%, deţinătorii vaselor comerciale
au devenit astfel primii milionari. Aceste călătorii nu aveau totuşi loc fără dificultăţi. Călătoria
putea dura până la doi sau trei ani, mai exista posibilitatea de a fi atacaţi de piraţi sau de
băştinaşi, ca să nu mai vorbim de furtunile de pe mare.
Călătoriile pe mare au dus la dezvoltarea porturilor şi la construirea unor noi drumuri
în interiorul continentului. Totodată, au dat o nouă dimensiune bogăției şi puterii clasei
sociale celei mai înstărite, din ce în ce mai dornică să consume astfel de mirodenii. În estul
Asiei, a consuma condimente era ceva obişnuit, în timp ce europenii considerau că acela care
consumă condimente aparţine unei clase sociale mult privilegiate.