Cuprins

I. Piese scrise

A. Memoriu

1. Date generale ..........................................................................pag. 1-6

1.1. Obiectul contractului.......................................................pag. 1-6
1.2. Beneficiar.....................................................................pag. 1-6
1.3. Elaborator....................................................................pag. 1-6
1.4. Descrierea Programului Operaţional Comun România – Ucraina –
Republica Moldova 2007-2013...........................................pag. 1-6

2. Experienţa europeanӑ ȋn combaterea eroziunii solului.......................pag. 2-8

2.1. Proiectul „Utilizarea experienţei Europene ȋn combaterea
eroziunii solului”.............................................................pag. 2-8
2.2. Utilizarea experienţei europene ȋn modul de abordare a studiului
şi ȋn reducerea nivelului de eroziune a solului ȋn Romȃnia............pag. 2-8

3. Analiza condiţiilor generale privind terenurile agricole

din regiune.............................................................................pag. 3-14
3.1. Situaţia utilizării terenurilor agricole pe categorii
de folosinţă.................................................................pag. 3-14
3.2. Amenajările de combatere a eroziunii solului existente
ȋn judeţul Suceava.........................................................pag. 3-15
3.3. Hӑrţi de utilizare a terenurilor ..........................................pag. 3-15

4. Detectarea factorilor cheie care duc la instalarea şi accentuarea

proceselor de eroziunea şi deflaţia solului în regiune ......................pag. 4-22
4.1. Relieful teritoriului .......................................................pag. 4-22
4.2. Condiţiile climatice .......................................................pag. 4-53
4.3. Solurile regiunii ............................................................pag. 4-63
4.4. Vegetaţia ...................................................................pag. 4-80
4.5. Modalităţile de folosire economică a terenurilor agricole afectate
de eroziune sau cu risc de eroziune ..................................pag. 4-87

5. Evaluarea stadiului eroziunii solurilor în regiune în funcţie

de diferiţi factori ....................................................................pag. 5-91

6. Calcularea consecinţelor ecologice şi economice ale

eroziunii solului în regiune........................................................pag. 6-107
6.1. Consecinţele ecologice ale eroziunii solului ...........................pag. 6-108
6.2. Consecinţele economice ale eroziunii solului ..........................pag. 6-113

C-3
7. Prezentarea unui plan cartografic privind zonarea ecologicӑ şi
Economică (harta privind clasele de calitate a terenurilor) ...............pag. 7-119
7.1. Aspecte privind zonarea ecologică şi economică a
judeţului Suceava.........................................................pag. 7-119
7.2. Clasele de calitate a terenurilor agricole de pe teritoriul
judeţului Suceava.........................................................pag. 7-131

8. Gruparea terenurilor din regiune conform gradului de

periculozitate ecologică şi economică (harta de risc) ......................pag. 8-142
8.1. Aspecte introductive .....................................................pag. 8-142
8.2. Evaluarea riscului la eroziune și metodologii utilizate.............pag. 8-144
8.3. Discuții privind pierderile de sol estimate în cadrul modelelor
utilizate ...................................................................pag. 8-157

9. Prezentarea unor măsuri şi lucrări de combaterea eroziunii

solului în judeţul Suceava .........................................................pag. 9-160
9.1. Măsuri specifice de prevenire şi combatere a eroziunii solului ...pag. 9-161
9.2. Lucrări agrotehnice si agropedoameliorative ........................pag. 9-167
9.3. Cod de bune practici pentru utilizarea terenurilor agricole erodate
sau cu risc de eroziune .................................................pag. 9-174
9.4. Lucrări de combatere a eroziunii solului de suprafaţă..............pag. 9-181
9.5. Lucrări de combatere a eroziunii solului în adâncime.............pag. 9-187
9.6. Executarea lucrărilor de ameliorare a terenurilor agricole
degradate prin împădurire............................................pag. 9-198

10. Situaţia actuală a amenajărilor de combatere a eroziunii solului

din judeţul Suceava şi propuneri de lucrări.................................pag. 10-209
10.1. Situaţia actuală a amenajărilor de combatere a eroziunii
solului din judeţul Suceava ......................................................pag. 10-209
10.2.Prezentarea stării tehnice actuale a lucrărilor de combatere
a eroziunii solului aflate în administrarea Agenţiei Naţionale
de Îmbunătăţiri Funciare Filiala judeţeană Suceava şi
lucrările necesare de reabilitare.......................................pag. 10-237
10.3.Propuneri de reabilitare, completare şi extindere a amenajӑrilor
de combatere a eroziunii solului......................................pag. 10-259
10.4.Tariful pentru îmbunӑtӑţiri funciare
(lucrӑri de combaterea eroziunii solului) .............................pag. 10-266

11. Concluzii............................................................................pag.11-268

B. Bibliografie ...........................................................................pag. b-279

C-4
II. Piese desenate (Planșe):
1. Harta privind situaţia terenurilor agricole din judeţul Suceava scara 1:200 000;
2. Harta unităţilor de relief la nivelul judeţului Suceava scara 1:550 000;
3. Harta solurilor judeţului Suceava scara 1:200 000;
4. Harta vegetaţiei naturale din judeţul Suceava, inclusiv legenda ataşată scara 1:550 000
5. Harta solurilor afectate de eroziune şi a amenajărilor de C.E.S. din judeţul
scara 1:200 000
Suceava
6. Harta claselor de calitate a solului la nivel de comună din judeţul Suceava scara 1:200 000
7a. Harta erodabilitătii solului – judeţul Suceava scara 1:550 000
7b. Harta factorului C de acoperire cu vegetaţie – judeţul Suceava scara 1:550 000
7c. Harta pantelor – judeţul Suceava scara 1:550 000
7d. Harta expoziţiei versanţilor – judeţul Suceava scara 1:550 000
7e. Harta riscului de eroziunea prin apă, folosind metodologia MOŢOC pe
scara 1:200 000
terenurile fară vegetaţie
7f. Harta riscului de eroziunea prin apă, folosind metodologia MOŢOC pe
scara 1:200 000
terenurile acoperite cu vegetaţie
7g. Harta riscului la eroziune folosind modelul PESERA din judeţul Suceava scara 1:550 000
8. Harta amenajărilor de combaterea eroziunii solului din judeţul Suceava scara 1:200 000
9. Plan de situaţie cu lucrările C.E.S. existente în amenajarea Ilişasca scara 1:25 000
10. Plan de situaţie cu lucrările C.E.S. existente în amenajarea Șomuzu Mic scara 1:25 000
11. Plan de situaţie cu lucrările C.E.S. existente în amenajarea Zvoriştea –
scara 1:25 000
Zamostea

C-5
 Memoriu

1. Date Generale

1.1. Obiectul contractului:

Servicii de elaborare studii, cod CPV 79311100-8 în cadrul proiectului „Utilizarea
experienţei Europene în combaterea eroziunii solului”, cod MIS-ETC 1591, finanţat în cadrul
Programului Operaţional Comun România Ucraina – Republica Moldova 2007-2013, Apelul II de
proiecte, Prioritatea 2 „Mediu şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă”, Măsura 2.1
„Rezolvarea în comun a unor aspecte de mediu, inclusiv pregătirea pentru situaţii de
urgenţă”.

1.2. Beneficiar:
Consiliul Judeţean Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, str. Ştefan cel Mare nr.
36, judeţul Suceava.

1.3. Elaborator:
Asocierea formatӑ din S.C. AQUAPROIECT S.A., cu sediul în Bucureşti, Splaiul
Independenţei nr. 294, sector 6, şi Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru
Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului – ICPA, cu sediul în Bucureşti, Bulevardul Mărăşti,
nr. 61, sector 1.

1.4. Descrierea Programului Operaţional Comun România- Ucraina – Republica Moldova,

2007-2013:
Proiectul „Utilizarea experienţei europene în combaterea eroziunii solului” este
finanţat în cadrul „Programului Operaţional Comun România – Ucraina – Republica Moldova
2007-2013”.
Acest program are 4 obiective generale:
 Obiectivul 1: Promovarea economiei durabile şi dezvoltării sociale în zona de graniţă;
 Obiectivul 2: Rezolvarea în comun a unor probleme în domeniu precum mediul,
sӑnӑtatea publicӑ şi prevenirea şi lupta împotriva crimei organizate;
 Obiectivul 3: Asigurarea unor graniţe eficiente şi securizate;
 Obiectivul 4: Promovarea activitӑţilor de tipul people to people.

1-6
 Scopul programului este acela de a îmbunătăţi situaţia economică, socială şi cea a
mediului înconjurător în aria programului, prin intensificarea contactelor de pe fiecare parte
a graniţei.
Prioritatea 2. „Mediul şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă”. Este de aşteptat o
ameliorare a mediului înconjurător în aria programului şi, în special, a dezvoltării pe termen
lung a problemelor de mediu întâmpinate în zonele de graniţă.
Printre cele mai urgente nevoi, identificate şi abordate prin această prioritate, se
numără:
 intensificarea proceselor de eroziune a solului, determinate de tehnicile agricole
necorespunzătoare şi defrişarea pădurilor;
 asigurarea pregătirii corespunzătoare pentru situaţii de urgenţă care pot pune în
pericol mediul şi populaţia din aria programului;
 asigurarea unei protecţii eficiente şi a unei utilizări raționale a resurselor naturale prin
abordarea problematicilor de mediu comune.
Măsura 2.1. Rezolvarea în comun a unor aspecte de mediu inclusiv pregătirea pentru
situaţii de urgenţă, fundamentează prioritatea 2.
Printre activităţile care pot fi incluse la finanţare în cadrul acestei măsuri este
reprezentativӑ activitatea privind „Proiecte care privesc schimburi de bune practici şi
dezvoltă metode eficiente de prevenire a eroziunii solului şi alunecărilor de pământ, inclusiv
sisteme de monitorizare a eroziunii solului”.

1-7
 2. Experienţa europeană în combaterea eroziunii solului

2.1. Proiectul „Utilizarea experienţei Europene în combaterea eroziunii solului”

Sursa de finanţare a acestui proiect este „Programul Operaţional Comun România -
Ucraina – Republica Moldova”
Lider de proiect este Administraţia Raională de Stat Kitsman, regiunea Cernăuţi,
Ucraina.
Consiliul Judeţean Suceava este partener în proiectul „Utilizarea experienţei europene
în combaterea eroziunii solului”, promovat spre finanţare de Administraţia Raională Kitsman.
Obiectivul proiectului constă în creşterea gradului de conştientizare privind importanţa
prevenirii eroziunii solului în zonele ţintă, adică în raionul Kitsman din Ucraina, în judeţul
Suceava din Romȃnia şi în oraşul Ungheni din Republica Moldova.
În cadrul proiectului se vor elabora studii şi materiale informative referitoare la
eroziunea solului în zonele ţintă din cele trei ţări. Populaţia din zonele menţionate va fi
instruită ȋn legătură cu importanţa protejării solului impotriva eroziunii, în primul rând
agricultorii.
Obiectivele specifice sunt:
 reducerea nivelului de eroziune a solului în zonele ţintă ale proiectului;
 creşterea gradului de conştientizare asupra importanţei luptei impotriva eroziunii
solului printre fermierii şi locuitorii din aria ţintă a proiectului;
 îmbunătăţirea materialelor şi echipamentelor tehnice utilizate în combaterea eroziunii
solului din aria ţintă a proiectului;
Studiul elaborat pentru judeţul Suceava va utiliza experienţa europeană în combaterea
eroziunii solului şi totodatӑ experienţa României în acest domeniu.

2.2. Utilizarea experienţei europene în modul de abordare a studiului şi în reducerea

nivelului de eroziune a solului în România
Aderarea României la UE a condus la adoptarea acquis-ului comunitar. Acquis-ul
comunitar de mediu cuprinde peste 200 de directive, regulamente şi decizii care constituie
lgislaţia orizontală şi legislaţia sectorială în domeniul protecţiei mediului. Legislaţia
orizontală cuprinde acele reglementări ce au în vedere transparenţa şi circulaţia informaţiei,
facilitarea procesului de luare a deciziei, dezvoltarea activităţii şi implicarea societăţii civile
în protecţia mediului. În ceea ce priveşte mediul înconjurător, s-a urmărit transpunerea
corectă şi completă a Directivei 2004/35/CE, cu modificările şi completările ulterioare
privind cadrul de protecţie a mediului înconjurător, din 21 aprilie 2004, publicată în Jurnalul
Oficial al UE(JOUE) nr. L143 din 30 aprilie 2004. În conformitate cu această directivă s-a
realizat armonizarea standardelor româneşti la standardele europene şi s-a elaborat legislaţia
României în domeniul mediului înconjurător.
Utilizarea experienţei europene la elaborarea legislaţiei româneşti şi a strategiilor de
combatere a eroziunii solului şi de protecţie a mediului , stă la baza studiului privind
2-8
eroziunea solului în judeţul Suceava. Studiul a fost întocmit în conformitate cu următoarele
prevederi ale legislaţiei româneşti în domeniu:
 Legea nr.19 din 29 februarie 2008, pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă
nr.68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi repararea
prejudiciilor asupra mediului, publicată în Moniotorul Oficial nr. 170 din 5 martie
2008;
 Ordonanţa de Urgenţă nr. 15/2009 pentru completarea Ordonanţei de Urgenţă a
Guvernului nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi
repararea prejudiciului asupra mediului, publicată în Monitorul Oficial nr. 149 din 10
martie 2009;
 Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte privind degradarea
mediului republicată în Monitorul Oficial nr. 223 din 28 martie 2014;
 Legea nr. 226/2013 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.
164/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.
19/2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial nr. 438 din 18 iulie
2013;
 Ordin nr. 212/361/2014 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii
şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului şi pădurilor nr. 30/147/2010, pentru
aprobarea bunelor condiţii agricole şi de mediu în România;
 Ordin nr. 278 din 9 decembrie 2011 al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale,
privind aprobarea Programului naţional privind realizarea Sistemului naţional de
monitorizare sol-teren pentru agricultură, a Normelor de conţinut pentru studiile
pedologice şi agrochimice elaborate în vederea realizării şi reactualizării periodice a
Sistemului judeţean de monitorizare sol-teren pentru agricultură şi a realizării
Sistemului naţional de monitoring al calităţii solului în reţeaua de profile 8 x 8 km şi
bazele de date aferente, a Metodologiei privind realizarea şi reactualizarea Sistemului
judeţean de monitorizare sol-teren pentru agricultură şi a Sistemului naţional de
monitoring al calităţii solului în reţeaua de profile 8 x 8 km şi a bazelor de date
aferente, a Normelor de conţinut privind realizarea Sistemului naţional de monitoring
al calităţii solului în reţeaua de profile 8 x 8 km şi a bazei de date aferente reţelei de
profile 8 x 8 km, precum şi realizarea bazei de date la nivel naţional aferente
Sistemului judeţean de monitorizare sol-teren pentru agricultură şi a Modului de
finanţare a Sistemului judeţean de monitorizare sol-teren pentru agricultură, a
Sistemului naţional de monitoring al calităţii solului în reţeaua de profile 8 x 8 km,
precum şi a bazelor de date aferente, publicat în Monitorul Oficial nr. 928 din 28
decembrie 2011. Pentru aprecierea eroziunii de suprafaţă şi în adâncime s-au utilizat
indicatori din: Metodologia Elaborării Studiilor Pedologice (MESP) 1986, precum şi din:
„Sistemul Român de Taxonomie a solurilor” 2012;
 Ordin nr.223 din 28 mai 2008 al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor
privind aprobarea Metodologiei întocmirii Studiilor pedologice şi agrochimice a
sistemului Naţional şi judeţean de monitorizare sol – teren pentru agricultură, publicat
în Monitorul Oficial nr. 598 din 13 august 2002, cu modificarea din Metodologia unitară
de realizare a bazelor de date ale unităţilor de sol – aer la nivel naţional şi judeţean
(BDUST) –revizuită;

2-9
  Legea îmbunătăţirilor funciare, nr. 138 din 27 aprilie 2004, republicată în Monitorul
Oficial nr. 88 din 13 februarie 2009.
Conform acestei legi, îmbunătăţirile funciare au ca obiective:
a) asigurarea protecţiei terenurilor de orice fel şi a oricăror categorii de construcţii faţă
de inundaţii, alunecări de teren şi eroziuni, precum şi protecţiei lacurilor de
acumulare împotriva colmatării şi regularizarea cursurilor de apă;
b) asigurarea unui nivel corespunzător de umiditate a solului, care să permită sau să
stimuleze creşterea plantelor, incluzând plantaţiile vitipomicole, culturile agricole şi
silvice;
c) asigurarea ameliorării solurilor acide, sărăturate şi nisipoase, precum şi protecţia
împotriva poluării.
Amenajările de îmbunătăţiri funciare ca lucrări hidrotehnice complexe şi
agropedoameliorative se realizează în scopul prevenirii şi înlăturării acţiunii factorilor de risc
- secetă, exces de apă, eroziunea solului şi inundaţii, precum şi poluare - pe terenurile cu
orice destinaţie, indiferent de proprietar. Acestea contribuie la valorificarea capacităţii de
producţie a terenurilor şi a plantelor, precum şi la introducerea în circuitul economic a
terenurilor neproductive.
Amenajările de îmbunătăţiri funciare cuprind următoarele categorii de lucrări:
a) îndiguiri şi regularizări ale cursurilor de apă prin care se asigură, în principal, protecţia
terenurilor şi a oricăror categorii de construcţii împotriva inundaţiilor, surse locale de
apă şi emisari pentru scurgerea apelor;
b) irigaţii şi orezării prin care se asigură aprovizionarea controlată a solului şi a plantelor
cu cantităţile de apă necesare dezvoltării culturilor şi creşterii producţiei agricole.
Aceste amenajări cuprind lucrări de captare, pompare, transport, distribuţie şi
evacuare a apei şi, după caz, lucrări de nivelare a terenului;
c) desecare şi drenaj, care au drept scop prevenirea şi înlăturarea excesului de umiditate
de la suprafaţa terenului şi din sol, în vederea asigurării condiţiilor favorabile de
utilizare a terenurilor. Aceste amenajări cuprind lucrări de colectare, de transport şi
de evacuare în emisar a apei în exces;
d) combatere a eroziunii solului şi de ameliorare a terenurilor afectate de alunecări, prin
care se previn, se diminuează sau se opresc procesele de degradare a terenurilor.
Aceste amenajări cuprind lucrări pentru protecţia solului, regularizarea scurgerii apei
pe versanţi, stingerea formaţiunilor torenţiale, stabilizarea nisipurilor mişcătoare;
e) pedoameliorative pe terenurile sărăturate, acide şi pe nisipuri, pe terenurile poluate,
inclusiv cu reziduuri petroliere, cu halde de la exploatările miniere, pe alte terenuri
neproductive, cuprinzând şi lucrările de nivelare-modelare, de scarificare, de afânare
adâncă, rigole şi şanţuri de scurgere a apei, arăturile în benzi cu coame, udările de
spălare a sărurilor, aplicarea de amendamente, precum şi îngrăşăminte, în scopul
valorificării pentru agricultură şi, după caz, pentru silvicultură;
f) perdele forestiere de protecţie a terenurilor agricole şi plantaţii pentru combaterea
eroziunii solului;
g) alte lucrări realizate prin soluţii tehnice şi tehnologii noi;
h) zone de protecţie ale lucrărilor prevăzute la lit. a - g.

2-10
 Realizarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare la nivel naţional are loc pe baza
programelor şi strategiei sectoriale, iar la nivel local, conform nevoilor autorităţilor publice
locale, ale persoanelor juridice sau fizice interesate, pe baza programelor zonale şi locale de
amenajare a teritoriului şi în corelare cu strategia sectorială.
Proiectarea, executarea şi exploatarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare se fac în
corelare cu lucrările de gospodărire a apelor, hidroenergetice, silvice, de gestionare a căilor
de comunicaţie, în acord cu interesele proprietarilor de terenuri şi cu documentaţiile de
urbanism şi de amenajare a teritoriului, ţinând seama de cerinţele de protecţie a mediului.
Respectiva lege are drept scop:
a) reglementarea regimului juridic al proprietăţii şi folosinţei infrastructurii de
îmbunătăţiri funciare şi a terenului aferent, precum şi mecanismele de dobândire
şi/sau transmitere a dreptului de proprietate, administrare sau folosinţă asupra
acestei infrastructuri;
b) instituirea cadrului de reglementare a înfiinţării şi funcţionării Administraţiei
Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare, denumită în continuare Administraţie, persoană
juridică română de interes public naţional în sectorul îmbunătăţirilor funciare, care
desfăşoară activităţile prevăzute de prezenta lege;
c) reglementarea înfiinţării şi funcţionării organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi a
federaţiilor de organizaţii de îmbunătăţiri funciare în vederea desfăşurării activităţilor
de îmbunătăţiri funciare atât în interesul membrilor lor, cât şi în interesul public;
d) stabilirea serviciilor prestate de Administraţie organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi
federaţiilor de organizaţii de îmbunătăţiri funciare şi mecanismele de finanţare a
acestor activităţi;
e) stabilirea atribuţiilor autorităţii publice centrale, denumită în continuare ministerul,
care coordonează elaborarea strategiei şi politicilor în sectorul îmbunătăţirilor
funciare;
f) stabilirea principiilor reorganizării Societăţii Naţionale „Îmbunătăţiri Funciare” - S.A.;
g) stabilirea sancţiunilor care se aplică în cazul încălcării prevederilor prezentei legi.
Principiile care stau la baza realizării obiectivelor îmbunătăţirilor funciare sunt
următoarele:
a) exploatarea echitabilă a amenajărilor de îmbunătăţiri funciare, sistemelor de irigaţii
sau desecare şi drenaj şi a lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor şi combatere a
eroziunii solului pentru asigurarea protecţiei intereselor tuturor beneficiarilor;
b) consultarea şi, după caz, implicarea beneficiarilor, organizaţiilor neguvernamentale şi
a altor reprezentanţi ai societăţii civile în luarea deciziilor în scopul promovării
adoptării raţionale, eficiente şi transparente a acestora;
c) realizarea de către proprietarii de teren a exploatării, întreţinerii şi reparaţiilor
amenajărilor de îmbunătăţiri funciare situate pe terenurile pe care le deţin, inclusiv a
lucrărilor de reabilitare, executare de investiţii şi suportarea costurilor acestor
activităţi. Statul intervine prin Administraţie şi prin alocarea de fonduri de la bugetul
de stat în completarea surselor proprii ale Administraţiei sau ale beneficiarilor
constituiţi în organizaţii de îmbunătăţiri funciare sau federaţii de organizaţii de
îmbunătăţiri funciare, în cazurile în care proprietarii de teren nu pot desfăşura prin
efortul propriu activităţi de îmbunătăţiri funciare;

2-11
 d) exploatarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare astfel încât să se prevină folosirea
ineficientă a apei, excesul de umiditate, eroziunea şi poluarea solului şi să se
promoveze protecţia mediului în conformitate cu standardele de mediu.
Ordonanţa de Urgenţă nr. 82 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial
nr. 694 din 30 septembrie 2011, prin care s-a înfiinţat Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri
Funciare ca instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii şi
subvenţii acordate de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării
Rurale prin reorganizarea Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare.
Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare exploatează, administrează, întreţine si
repară amenajările de îmbunătăţiri funciare din domeniul public sau privat al statului,
declarate de utilitate publică (potrivit criteriilor stabilite prin Normele metodologice de
aplicare a Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, aprobate prin Hotărarea Guvernului nr.
1872/2005, cu modificările ulterioare);
Ordin nr. 30/147 din 8 februarie 2010 emis de ministrul agriculturii şi dezvoltării
rurale, pentru aprobarea Bunelor Condiţii Agricole şi de Mediu în România (GAEC), publicat în
Monitorul Oficial nr. 111 din 18 februarie 2010, care reglementeazӑ respectarea unor cerinţe
minime(standarde) de cӑtre fermieri şi agricultori în materie de protecţia mediului, precum şi
menţinerea terenurilor în bune condiţii agricole şi de mediu, numite norme de eco-
condiţionalitate.
Nerespectarea de cӑtre fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu şi a mӑsurilor
privind menţinerea sau reconstituirea suprafetelor de pajişti permanente conduce la
reducerea plӑţilor sau excluderea de la platӑ (de cӑtre APIA) în conformitate cu prevederile
art. 23 şi 24 din Regulamentul CE nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009. Aceste
cerinţe minime (standarde), GAEC sunt:
I – Standarde privind evitarea eroziunii solului:
 GAEC 1 - Pe timpul iernii, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi de toamnă
şi/sau să rӑmână nelucrat după recoltare pe cel putin 20% din suprafaţă;
 GAEC 2 - Lucrările solului pe terenul arabil cu pantă mai mare de 12%, cultivat cu
plante prăşitoare, se efectuează de-a lungul curbelor de nivel;
 GAEC 3 – Se menţin terasele existente pe terenul agricol la data de 1-01-2007.
II - Standarde pentru menţinerea conţinutului optim de materie organică în sol:
 GAEC 4 - Floarea- soarelui nu se cultivă pe aceeaşi parcelă agricolă mai mult de 2 ani
consecutiv;
 GAEC 5 - Nu este permisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil.

III - Standarde privind menţinerea structurii solului:

 GAEC 6 - Nu este permisă efectuarea lucrării de arat în condiţii de umiditate excesivă
a solului.
IV - Standarde privind menţinerea unui nivel minim de întreţinere a terenurilor agricole:
 GAEC 7 - Întreţinerea pajiştilor permanente pentru asigurarea unui nivel minim de
păşunat sau prin cosirea lor cel puţin o dată pe an;
 GAEC 8 - Nu este permisă arderea vegetaţiei pajiştilor permanente;

2-12
  GAEC 9 - Nu este permisă tăierea arborilor solitari şi/sau a grupurilor de arbori de pe
terenurile agricole;
 GAEC 10 - Evitarea instalării vegetaţiei nedorite pe terenurile agricole inclusiv pe
terenurile care nu sunt folosite în scopul producţiei.
V - Standarde pentru protejarea şi gestionarea apelor:
 GAEC 11-Respectarea normelor legale privind utilizarea apei pentru irigaţii în
agricultură.
Principalele standarde care reglementează activitatea de îmbunătăţiri funciare,
respectiv domeniul combaterii eroziunii solului, sunt reprezentate de:
VI - Standarde pentru Lucrări de îmbunătăţiri funciare – Combaterea eroziunii solului:

 STAS 4454-81 – Lucrări de îmbunătăţiri funciare. Combaterea eroziunii solului,

desecări şi irigaţii. Studii pentru proiectare;
 STAS 5432/2-92 – Lucrări de îmbunătăţiri funciare. Lucrări pentru combaterea
eroziunii solului. Clasificare;
 STAS 9959-81 - Lucrări de îmbunătăţiri funciare. Combaterea eroziunii de suprafață a
solului. Prescripţii generale de proiectare;
 STAS 8390-81 - Lucrări de îmbunătăţiri funciare. Lucrări pentru combaterea eroziunii
solului. Condiţii tehnice, reguli şi metode de verificare;
 STAS 6013-85 - Lucrări de îmbunătăţiri funciare. Semne şi culori convenţionale;
 STAS 4580-86 - Lucrări de îmbunătăţiri funciare. Terminologie.
VII- Standarde privind utilizarea unor materiale în lucrări pentru combaterea eroziunii
solului:
 SR EN 13251 - Geotextile şi produse înrudite. Caracteristici impuse pentru utilizarea
la construcţii de pământ, fundaţii şi structuri de sprijin;
 SR EN 13252 - Geotextile şi produse înrudite. Caracteristici impuse pentru a fi
utilizate în sistemele de drenaj;
 SR EN 13253 - Geotextile şi produse înrudite. Caracteristici impuse pentru utilizarea
la lucrările de control a eroziunii(protecţii costiere, apărări de maluri);
 SR EN 13254 - Geotextile şi produse înrudite. Caracteristici impuse pentru utilizarea
la construcţii de rezervoare şi baraje;
 SR EN 13255 - Geotextile şi produse înrudite. Caracteristici impuse pentru utilizarea
la construcţia de canale;
 SR EN 13242+A1 - Agregate din materiale nelegate sau legate hidraulic pentru
utilizarea în ingineria civilă şi în construcţia de drumuri;
 SR EN 13383-1 - Agregate pentru anrocamente.

2-13
 3. Analiza condiţiilor generale privind terenurile agricole din regiune

3.1. Situaţia utilizării terenurilor agricole pe categorii de folosinţă

Situaţia exploataţiilor agricole ȋn judeţul Suceava este similară cu cea existentă pe tot întinsul
ţarii. Ȋncepând cu anul 1990 s-au făcut restituiri şi puneri ȋn posesie cu terenuri agricole după
diverse criterii, ȋn baza mai multor legi, ceea ce a condus la fărâmiţarea terenurilor care au
aparţinut fostelor I.A.S-uri şi C.A.P-uri. Aceasta a dus la trecerea la o agricultură parcelară, fapt
care a determinat reducerea producţiilor agricole, practicarea unei agriculturi de subzistenţă pe
mari suprafeţe, la amplificarea fenomenelor de eroziune şi imposibilitatea aplicării măsurilor
antierozionale În anumite zone.
Terenurile agricole din judeţul Suceava cuprind următoarele categorii de folosinţӑ: arabil,
păşune, fâneţe, pajişti naturale şi livezi. Datorită condiţiilor naturale din judeţ, ȋntâlnim categoria
de folosinţă vii pe suprafeţe foarte mici (detalii în tabelul 3.1.).
Calitatea terenurilor agricole este determinată în principal de calitatea solurilor, influenţatӑ
de folosinţӑ care determină mărimea producţiei agricole şi condiţionează învelişul vegetal, ca şi
calitatea apei râurilor, lacurilor şi apelor subterane, reglează scurgerea lichidă şi solidă în bazinele
hidrografice şi acţionează ca o geomembrană pentru diminuarea poluării aerului şi a apei, prin
reţinerea, reciclarea şi neutralizarea poluanţilor.
Clasele de folosinţă a terenurilor agricole din judeţ sunt reprezentate ȋn principal de:
 arabil - peste jumătate din suprafaţa totală;
 păşuni - peste un sfert din suprafaţa totală;
 fâneţe şi pajişti naturale - 21,3%.
Mare parte din aceste suprafeţe sunt situate pe terenuri cu probleme de drenare, pe terenuri
cu diverse grade de eroziune şi pe terenuri pe care în ultimii ani s-a constatat tendinţa de reducere
a potenţialului agricol.
Tabel 3.1
Evoluţia repartiţiei terenurilor agricole pe tipuri de folosinţe în judeţul Suceava,
în perioada 2009 - 2013 (Raport privind starea mediului în județul Suceava în anul 2013)
Suprafaţa (ha)
Categoria de folosinţã
2009 2010 2011 2012 2013
Arabil 181.127 180.972 180.678 180.372 180.240
Păşuni 91.167 91.596 90.274 90.570 90.547
Fâneţe şi pajişti naturale 74.394 74.136 73.960 74.053 73.898
Livezi 2.801 2.776 3.008 2.810 2.959
TOTAL AGRICOL 349.489 349.480 347.920 347.805 347.644

3-14
3.2. Amenajările de combatere a eroziunii solului existente în judeţul Suceava
În funcţie de categoria principalӑ de folosinţӑ a terenurilor întȃlnim:
 amenajări de CES pe agricol;
 amenajări de CES în silvic.
Cele 26 amenajări de combaterea eroziunii solului de pe agricol sunt situate pe terenuri care
au folosinţӑ arabil, pӑşune, fȃneaţӑ, vii, livezi şi ȋnsumează o suprafaţă totalӑ de 85.189 ha.
Acestea se află în administrarea Filialei judeţene Suceava a ANIF Bucureşti.
Ȋn capitolul 10 al studiului se face prezentarea în care se descrie starea actuală precum şi
propuneri de lucrări pentru reabilitări şi completări ale acestor amenajări, pe zonele cu eroziune
puternicӑ de suprafaţӑ şi eroziune de adȃncime.

3.3. Hӑrţi de utilizare a terenurilor

În cadrul acestui studiu au fost utilizate hărţi acoperire a terenului cu vegetaţie sau hărţi de
utilizare a terenului. O definitie a acoperirii terenurilor este că aceasta este acoperirea biofizică
observată la suprafaţa Pământului (ROSA, 2007).
Informaţia care descrie acoperirea actuală a terenurilor este importantă pentru activităţile de
planificare şi modelare, influenţând calitatea rezultatelor acestora. Există o cerere mare de seturi
de date avansate privind informaţia despre acoperirea terenurilor, din cauza necesităţilor crescânde
de a face o descriere şi clasificare precisă a acoperirii terenurilor în vederea dezvoltării sistemelor
durabile de utilizare a acestora. Pentru realizarea acestor seturi de date, este nevoie de
standardizarea şi compatibilizarea seturilor de date, precum şi posibilitatea de a cartografia, evalua
şi monitoriza regiuni vaste (Dumitru şi colab., 2010).
Pe plan internaţional, preocupările experţilor în domeniu au permis crearea a două serii de
date pe baza unor concepte diferite, respectiv Corine Land Cover (CLC) şi FAO – Land Cover
Classification System LCCS. În plus, în Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie,
Agrochimie şi Protecţia Mediului, a fost trecută în format digital harta geobotanică a României
(harta vegetaţiei naturale) la scara 1:500 000, formată din 4 foi de hartă (Taină şi colab., 1998).

3.3.1. Harta LCCS – Land Cover Classification System

Sistemul de clasificare a acoperirii terenurilor – Land Cover Classification System (LCCS) a fost
dezvoltat de către FAO şi UNEP şi permite comparaţii ale claselor de acoperire a terenului fără a
ţine cont de scară, tipul de folosinţă, metoda de colectare a datelor sau localizarea geografică. Este
un sistem flexibil, aplicabil pe toate zonele climatice şi pe toate condiţiile de mediu, fiind
compatibil cu alte sisteme de clasificare (Di Gregorio şi Jansen, 2005).
Clasele de acoperire a terenurilor sunt definite de o combinaţie a unui set de criterii de
diagnoză independente, care sunt ierarhizate astfel încât să asigure un grad înalt de precizie
geografică. Din cauza eterogeneităţii acoperirii terenurilor, nu se poate folosi acelaşi set de
clasificatori pentru a defini toate tipurile de acoperire, astfel că structura ierarhică a acestora pot
diferi. De aceea, clasificarea LCCS are două faze principale: o fază iniţială dihotomică, în care se
disting 8 tipuri majore de folosinţe şi o alta ulterioară, modular-ierarhică, care adaptează setul de
clasificatori la tipurile majore de folosinţă (Di Gregorio şi Jansen, 2005).

3-15
 Faza iniţială numără opt tipuri majore de acoperire a terenului:
 Zone cultivate şi administrative;
 Vegetaţie naturală şi semi-naturală ;
 Zone cultivate acvatice sau inundabile în mod regulat;
 Vegetaţie naturală şi semi-naturală acvatică sau zone inundabile în mod regulat ;
 Suprafeţe artificiale şi asociate;
 Suprafeţe fără vegetaţie ;
 Corpuri de apă naturale;
 Corpuri de apă artificiale.
Aceste tipuri de acoperire a terenului se referӑ la toate terenurile, inclusiv la terenurile cu
folosinţӑ agricolӑ.

3.3.2. Harta CORINE Land Cover

Corine Land Cover 2000 (CLC2000) este setul de date european de referinţă pentru modul de
acoperire al terenului şi a fost realizat pe baza experienţei acumulate în primul proiect Corine, la
începutul anilor '90. Proiectul a fost finanţat de Uniunea Europeană şi realizat în parteneriat cu mai
multe instituţii europene (http://www.eea.europa.eu). În România, CLC2000 a demarat în Martie
2002 şi a fost finalizat în Septembrie 2004 (Crăciunescu, 2008), fiind gestionat de Ministerul
Mediului şi Dezvoltării Durabile (http://www.mmediu.ro) prin Institutul Naţional de Cercetare-
Dezvoltare "Delta Dunării" (http://www.indd.tim.ro).
CLC2000 (fig. 3.2) oferă un inventar standard al amenajării teritoriului Europei la nivelul
anului 2000, dar şi o oglindă a schimbărilor ce au intervenit în cei zece ani de la primul CLC
inventar. Este un instrument flexibil folosit pentru a măsura relaţia dinamică dintre diferitele
utilizări ale terenului şi impactul acestora, precum şi pentru a determina conflicte apărute ca
urmare a aplicării diferitelor politici sectoriale în agricultură, politică regională şi transporturi.
Sistemul de clasificare CLC2000 cuprinde 44 de clase distincte grupate pe 3 nivele ierarhice.
Baza de date satelitară care a stat la baza realizării CLC2000, cunoscută sub denumirea de
IMAGE2000, a fost compusă din imagini de tip LANDSAT ETM+ (Crăciunescu, 2008).

3-16
3-17
Figura 3.1. Harta LCCS pentru Româniajudeţul Suceava
3-18
Fig. 3.2. Harta Corine land Cover CLC2000 pentru Româniajudețul Suceava
 Tabel 3.2
Situaţia utilizării terenurilor în judeţul Suceava, pe categorii şi clase de folosinţă a terenurilor conform Corine Land Cover (CLC)
Suprafaţa pe categorii
Nr. Categorii principale Clase de folosinţă a terenurilor Utilizare urbanistică Suprafaţa principale
crt. de folosinţă conform Corine Land Cover şi folosinţe (ha) Suprafaţa % din suprafaţa
(ha) bazin
1 2 3 4 5 6 8
Spațiu urban discontinuu și spațiu Intravilan urban şi rural, zone
rural rezidenţiale 71.729,62
Spațiu urban continuu 713,65
Intravilan zone industriale şi
Terenuri intravilan Unități industriale sau comerciale comerciale 3.154,90
construite Aeroporturi Zone de transport 69,90 76.636,41 7,23
1 (curţi, construcţii, Zone miniere, cu deșeuri sau în
drumuri, Zone de extracție a minereurilor construcție 525,31
utilitӑţi) Gropi de gunoi Zone deșeuri sau în construcție 218,46
Zone artificiale neagricole
Zone urbane verzi acoperite cu vegetație 52,44
Zone de agrement Zone de agrement 172,13
Terenuri arabile neirigate Arabil 169.025,60
Livezi Livezi 3.161,90
Terenuri agricole Pășuni secundare Pășuni şi fâneţe 98.879,31 365.238,11 34,47
2 (arabil, păsuni, Zone de culturi complexe Suprafețe agricole eterogene 31.701,24
livezi, vii) Terenuri predominant agricole în
amestec cu zone însemnate de
vegetație naturală Păşuni 62470,06
Păduri de foioase Păduri 91.843,21

Păduri de conifere Păduri 346.356,25

3 Păduri 555.132,61 52,40
Păduri mixte Păduri 116.933,15
Pajiști naturale Zone seminaturale 4.778,73
Vegetație subalpină Zone seminaturale 4.885,10
3-19
4 Terenuri şi pӑşuni Zone de tranziție cu arbuști (în Zone seminaturale 47.846,25 4,52
naturale general defrișate) 37.996,82
Stâncării Zone seminaturale 141,23
Areale cu vegetație rară Zone seminaturale 44,37
Ape şi zone umede Mlaștini Zone umede continentale 5.025,00
5 (cursuri de apӑ,
Cursuri de apă Ape 7.452,96
acumulӑri, 14.606,62 1,38
zone umede) Acumulări de apă Ape 2.128,66
Total general 1.059.460,00 100,00

3-20
 Conform situaţiei utilizării terenurilor din judeţ, se constată că terenurile având categoria
principală de folosinţă, terenuri agricole, reprezintă 34,374% din suprafaţa totală a judeţului.
Există categoria principală de folosinţă păduri cu o pondere de 52,398% din suprafaţa
judeţului. Din acest punct de vedere terenurile cu folosinţă agricol şi păduri au împreună o
pondere majoritară in judeţ, respectiv 86,872%.
În domeniul agriculturii, de exemplu, CLC2000 poate arăta locul în care au loc schimbări
structurale majore, precum şi dacă acestea sunt continue sau se intensifică, cum ar fi de
exemplu transformarea păşunilor în teren arabil (sau invers), extinderea sau reducerea
terenurilor desţelenite şi a terenurilor scoase din producţie ("neutilizat temporar") sau
abandonarea completă.

3.3.3. Baza de date geografică, APIA a folosinţei terenului (şi a managementului terenului)
pentru terenurile individuale bazate pe colectarea de taxe ȋn contextul regulamentului
CAP
În toate ţӑrile membre CE, informaţiile detaliate despre cultura vegetală sunt posibile pe
terenuri/câmpuri individuale definite de către Consiliul regulamentar (EEC) Nr. 3508/92 din 27
noiembrie 1992. Acest regulament stabileşte un sistem de control integrat administrativ (IACS).
Sistemul de indentificare al parcelelor de pămant (LPIS) reprezintă o parte importantă a IACS,
utilizat de instituţii abilitate pentru administrarea şi controlul în agricultură. Baza de date LPIS
conţine în principal clase de atribute care includ un numar de parcelă unic, arie, tipul culturii şi
alte detalii.
În cadrul pieselor desenate, în planşa nr. 1 se prezintӑ „Harta privind situaţia terenurilor
agricole din judeţul Suceava, sursa: Harta LCCS (Land Cover Classification System)”, la scara
1:200 000. La această scară, se poate urmӑri repartizarea principalelor folosinţe de pe teritoriul
administrativ al fiecӑrei unități administrativ teritoriale din judeţul Suceava (pentru agricol sunt
prezentate folosinţele de specialitate; arabil, pӑşune care include fȃneţe, vii şi livezi).

3-21
 4. Detectarea factorilor cheie care duc la instalarea şi accentuarea proceselor de
eroziunea şi deflaţia solului în regiune

Aşezarea geografică
Aşezat în nordul ţării, judeţul Suceava prezintă o suprafaţă de 8555 km2 (3,6% din
teritoriul României).
Este încadrat teritorial la nord de granița cu Ucraina, la vest de judeţele Maramureş şi
Bistriţa-Năsăud, la sud de judeţele Mureş, Harghita şi Neamţ, iar la est de judeţele Iaşi şi
Botoşani.
De o formă bine conturată, judeţul Suceava se întinde din Munţii Călimani până în albia
Siretului, cu o energie de relief între cotele extreme de peste 1700 m. Distanţele maxime
între marginile judeţului, în linie dreaptă, sunt de 125 km pe direcţia vest-est, între pasul
Tihuţa şi lunca largă a Siretului şi de 95 km pe direcţia nord-sud, de la nord de cursul superior
al Sucevei până la sud de Neagra Broştenilor.
Limita de nord a judeţului este dată de frontiera de stat a României cu Ucraina,
începând de la est de râul Siret, în vecinătatea oraşului cu acelaşi nume. Se continuă apoi
spre vest, pe la nord de râul Suceava, până la Ulma şi apoi pe firul văii în sus.
Limita de vest urmează un traseu şerpuit până în Călimani. După ce traversează Bistriţa
Aurie, urcă pe vârful Omul (1931 m), din extremitatea estică a Masivului Rodnei. Se îndreaptă
apoi spre sud, traversând Munţii Bârgăului, aproximativ în lungul cumpenei de apă dintre
bazinele hidrografice ale Bistriţei şi Someşului Mare.
Limita de sud a judeţului ţine creasta Călimanilor pe cumpăna de ape dintre Bistriţa şi
Mureş până în vârful Măgura (1500 m). De aici, urmează o altă cumpănă de ape, dintre Neagra
Broştenilor şi Bistricioara, şi după ce trece peste vârful Budacu (1859 m) coboară în valea
Bistriţei pe care o taie între localităţile Broşteni şi Borca. Limita se continuă mai departe,
printre Sabasa şi Cotârgaşi, peste Munţii Stânişoarei pe care urcă până în vârful Bivolu (1500
m), după care intră în bazinul Moldovei pe la izvoarele Nemţişorului şi Culmea Pleşului.
Limita de est urmează albia Siretului pe întreaga distanţă până la frontieră, cu excepţia
a patru puncte pe stânga Siretului: la confluenţele acestuia cu Şomuzu Mare şi Suceava, apoi
între Hănţeşti şi Zvoriştea. Siretul marchează limita Sucevei spre judeţul Botoşani.

4.1. Relieful teritoriului

Judeţul Suceava prezintă un relief variat, între Pietrosu Călimanului (2102 m) şi albia
Siretului la Dolhasca (233 m), fiind alcătuit din culmi muntoase despărţite de văi adânci şi din
lunci largi instalate printre dealuri cu spinări netede. Teritoriul său se încadrează în trei mari
unităţi naturale (Badea și Posea, 1984): Carpaţii Orientali, Podişul Moldovei și Subcarpați (fig.
4.1 - Planșa 2), subîmpărțite la rândul lor în alte subunități, clase și gupe de relief.

4-22
4-23
Figura 4.1. Harta unităţilor fizico-geografice (Posea şi Badea, 1984) – Judeţul Suceava
 Din punct de vedere structural, principalele unităţi de relief ale judeţului sunt: zona
eruptivă a Călimanului, zona cristalină a Munţilor Bistriţei, zona flişului carpatic, zona
pericarpatică şi zona Podişului Sucevei (Popp şi colab., 1973).

4.1.1. Carpații Orientali (Răsăriteni)

Carpații Orientali (Răsăriteni) acoperă 5209,84 km2 și sunt prezenți prin două subunități
fizico-geografice: Carpații Maramureșului și Bucovinei, în partea de nord şi nord-vest, și
Carpații Moldo – Transilvani, în partea de sud – sud-vest.
Carpații Orientali au cea mai complexă, dar şi cea mai ordonată structură: foarte multe
masive şi depresiuni, dar dispuse în fâşii paralel – curbate, diferenţiate atât geologic, cât şi
geomorfologic. Pe latură vestică, transilvană, Orientalii apar curbaţi, în timp ce limita estică
este lineară. Curbarea acestora prin patru segmente lineare, cu direcţii diferite, delimitează
spre est trei segmente montane, în județul Suceava doar primele două fiind prezente.
Primul din acestea, la nord de linia Bârgău, este sectorul Bucovino–Maramureşean, iar
cel de-al doilea sector este cel al Carpaţilor Moldo–Transilvani, care începe cu o frângere spre
sud-est în unghiul căreia se extinde cel mai mare masiv eruptiv nordic (Igniş) și se termină cu
altă schimbare de direcţie care se produce la limita masivelor Rodna şi Bârgău; perpendicular
pe unghiul de aici se plasează Culoarul Bârgău – Dorna – Câmpulung. Aceste schimbări de
direcţie coincid, în interiorul munţilor, cu modificări structurale sau/şi de altitudine.
Primul sector, Carpaţii Maramureșului și Bucovinei, la nord de linia Bârgău, se
delimitează cu fâşii paralele bine ordonate, dar întrerupte de Masivul Rodna, Muntele Bârgău
aparând ca o tranziţie. Unitățile acestui sector sunt date în principal de grupa Obcinelor
Bucovinei (Obcina Mare, Obcina Feredeului şi Obcina Mestecănişului), dar şi de părți din
Munţii Rodnei şi Maramureşului, ca și de Depresiunea Dornelor (Ţara Dornelor).
Sectorul dintre Bârgău şi sudul Munţilor Harghita este constituit din Carpații Moldo-
Transilvani. Limita sudică a acestuia coincide cu o altă linie de inflexiune (pasul Oituz –
Trotuş, Muntele Nemira, Harghita). În acest sector, şirul vulcanic e mai lat, cel cristalin mai
fragmentat şi uneori puternic acoperit cu calcare mezozoice, flişul are 1-2 şiruri, cu o lăsare
în lungul văii Trotuşului şi o reînălţare în Nemira. Carpații Moldo-Transilvani sunt reprezentaţi
de Munţii Vulcanici de Sud (Căliman-Harghita) şi de Munţii Bistriţei
Analiza celor două sectoare ale Carpaţilor Orientali indică o structurare în şiruri de
masive mici şi mijlocii sau de culmi joase, adesea mai alungite (obcine), despărțite prin
depresiuni şi văi longitudinale. Ordonarea şirurilor începe, în vest, cu un șir vulcanic, urmate
de un şir cristalin (terminat la valea Trotuşului, unde flişul ia contact direct cu eruptivul –
Munţii Ciuc şi Harghita-Ciumatu), în timp ce în partea estică sunt două şiruri de culmi formate
din fliş (Posea, 2002).
Emm. de Martonne (1907) separă cel puţin trei tipuri regionale pentru Munţii Carpaţi:
alpin, jurasic, transilvan. Carpaţii Orientali reprezintă un sector de tip jurasian, prin
regularitatea cutelor şi a văilor longitudinale, prin înălţimea redusă, prin slaba dezvoltare a
gheţarilor locali, dar au şi o notă aparte prin dezvoltarea şirului vulcanic pe latura de vest (de
Martonne, 1907).
Posea (2005) a încadrat unitățile muntoase în patru stiluri morfotectonice: alpin,
hercinic, mixt şi vulcanic, plus Măcinul. Din acest punct de vedere, Carpații Orientali de pe

4-24
teritoriul județului Suceava se încadrează în tipul carpato-alpin (sau munţii flişului) și în
tipul munţilor vulcanici.
Munţii flişului (tipul carpato-alpin) sunt acei munți ale căror strate au fost puternic
cutate în orogeneza alpină. Unul din subtipurile lor este dat de obcine – culmi alungite,
netede şi relativ simetrice transversal (Feredeu, Obcina Mare etc.).
Masivele cristaline formează aliniamente relativ compacte în interiorul segmentelor
montane, îmbrăcând diferite forme: masive asimetrice (Rodna), masive disecate (în creste,
cupole, culmi sau masive mai mici, cum sunt Munţii Maramureşului, Bistriţei, Giurgeu-
Curmătura, Giumalău-Rarău), obcine cristaline (Mestecăniş şi Perşani).
Tipul munţilor vulcanici are mai multe subtipuri, din care, în zona județului Suceava se
întâlnesc munţii vulcano-sedimentari, cu măguri şi cupole dezvelite de sub sedimentar
(Ţibleş, Bârgău şi Toroiaga în Munţii Maramureşului).
O altă clasificare ţine de mecanismele tectonice complexe de formare a ramurilor
montane: prin subducţie, obducţie şi coliziune continentală. Carpaţii Româneşti nu reprezintă
un lanţ linear, ci sunt formaţi din sectoare, lipite între ele în jurul microplăcii Transilvaniei,
fiind deci munţi compoziţi, având stiluri morfotectonice diferite. Pentru Carpaţii Orientali,
sunt clar conturate fenomenele de subducţie şi efectele ei de cutare a flişului şi a molasei din
Subcarpaţi în mai multe reprize. Nu este exclusă, pentru şirul cristalin, nici coliziunea
continent-continent, după cum la Orientali trebuie amintit şi lanţul vulcanic plasat marginal
şi care lipseşte la Curbură.
Tipizarea folosită în harta geomorfologică 1:400 000, de Gr. Posea şi L. Badea se
bazează pe mai multe criterii: altitudine (peste şi sub 1500 m, respectiv sub 1000 m), rocile
predominante (cristalin, sedimentar, predominant fliş, munţii vulcanici), vârstă (alpini şi
hercinici), culoare şi depresiuni intramontane. Conform acestor criterii, se disting
următoarele categorii (Posea, 2005):
 Munţi formaţi din roci cristaline (metamorfice şi vulcanite vechi), în general fără
cuvertură sedimentară: peste 1500 m (Maramureş, Rodnei, Suhard) sau între 1000-
1500 m (Obcina Mestecăniş);
 Munţi formaţi din roci cristaline având cuvertură sedimentară mezozoică, peste 1500
m (Rarău, Giumalău);
 Munţi formaţi din roci sedimentare mezozoice şi neozoice (predominant fliş), sub 1500
m (Obcina Feredeu, Obcina Mare, Stânişoarei);
 Munţi sedimentaro-vulcanici: Ţibleş, Bârgău; Metaliferi şi Munţii Detunatelor;
 Munţi formaţi din roci vulcanice neogene, predominant lave, cu conuri şi cratere
(Căliman);
 Culoare montane: Culoarul Bistrei;
 Depresiuni intramontane: o gamă variată de depresiuni intracarpatice, în special ca
mărime, formă, relief dominant, altitudine, deschidere în exterior şi geneză. Cele mai
importante sunt depresiunile tectonice (sau posttectonice – formate după structurarea
principală a Carpaţilor), de tectono-eroziune şi de baraj vulcanic. Depresiunile mai
mici au geneză erozivă (şi sunt numite mai des bazinete). După relieful dominant, se
remarcă depresiunile cu relief montan din depresiunea Dornelor (800–1300 m). După
poziţia în cadrul lanţului montan, depresiunile se clasifică în longitudinale (văile
longitudinale dintre obcine) şi transversale (depresiunea Dornelor, culoarul mijlociu al
4-25
 Moldovei), în timp ce după gradul de închidere, în: complet închise, deschise prin chei
sau defilee, deschise prin „porţi” largi.

4.1.1.1. Carpaţii Maramureșului și Bucovinei

Această subregiune geografică este reprezentată în principal de Obcinele Bucovinei,

care sunt continuate, spre vest de extremitatea estică a Munților Maramureșului, prin Munţii
Toroioagă - Jupania, cu Obcina Ţapului, iar spre sud-vest de Munţii Suhard, aceștia făcând
parte din Munţii Rodnei și Maramureşului şi apoi de Culoarul Bârgău-Dorna, prin Munţii
Bârgăului, continuaţi cu Depresiunea Dornelor.
1. Obcinele Bucovinei sunt situate în extremitatea nord-estică a Carpaţilor Orientali,
fiind încadrate la nord de valea Sucevei (între Ulma şi Straja), la vest de valea Cârlibabei
continuată cu Bistriţa Aurie (între Cârlibaba şi Iacobeni), la sud de pasul Mestecăniş – valea
Putnei – valea Moldovei (între Pojorâta şi Păltinoasa), iar la est de Podişul Sucevei (pe
aliniamentul localităţilor Straja-Vicov-Marginea-Solca-Cacica-Păltinoasa). Obcinele ocupă o
suprafaţă de cca. 2200 km2. Sunt cele mai spectaculoase și originale din formele similare de
relief din România.
Originalitatea Obcinelor Bucovinei constă în asocierea în peisaj a unui ansamblu de
culmi muntoase prelungi şi paralele, masiv împădurite şi deci slab populate, separate între
ele prin culoare depresionare, bine populate şi care constituie căi de circulație uzitate intens.
Orientarea NNV – SSE a culmilor şi culoarelor este imprimată de direcţia văilor care
traversează și fragmentează teritoriul, dând naștere unui tipar structural special (nivele de
eroziune, văi cu versanţi, terase, albii etc). Aşadar, matricea structurală iniţială şi modelarea
hidro-climatică ulterioară sunt răspunzătoare de realizarea peisajului actual al Obcinelor
Bucovinei.
Sub aspectul geomorfologic şi peisagistic, Obcinele Bucovinei corespund unităţii
cristalino-mezozoice în partea vestică (Obcina Mestecănişului) şi unităţii flişului extracarpatic
în partea estică (Obcina Mare și Obcina Feredeului). Apartenenţa la cele două unităţi
structural-litologice implică o serie de diferenţieri, dar ele fac parte din aceeaşi familie
orografică şi de peisaj, datorită nivelului altimetric general coborât (800 – 1400 m), ce
determină absenţa în peisaj a etajelor subalpin şi alpin (care sunt prezente, pe de altă parte,
în Rodna-Suhard de la vest şi Giumalău-Rarău de la sud).
Obcina Mestecănişului se deosebeşte de restul Obcinelor prin altitudini mai ridicate,
între 1300 – 1400 m şi prin structura sa cristalino-mezozoică. Pe rocile cristaline (şisturi
clorito-sericitoase, local manganoase, grafitoase, sulfuroase polimetalice; micaşisturi;
cuarţite; gnaise; metatufuri, de vârstă paleozoică şi prepaleozoică), din partea vestică şi
centrală, intens tectonizate în mai multe pânze de şariaj suprapuse, apar în relief forme
mature până la nivelate pe areale întinse (suprafaţa “Mestecăniş”), sub care văile se
adâncesc energic. Pe de altă parte, rocile mezozoice, suprapuse părţii estice a cristalinului,
au fost cutate în orogeneza alpină, sub forma unui sinclinal cu deversare estică “Sinclinalul
marginal extern” Lucina – Rarău, ale cărui flancuri sunt formate din calcare şi dolomite
triasice-jurasice ce dau în relief forme semeţe de “dâlme” (culmi înguste) sau “bâtci”
aliniate şi traversate de văi în chei, iar ulucul de umplutură a sinclinalului este constituit din
marne, gresii şi microconglomerate de tip wildfliş cretacic, cu relief variat de modelare
litoselectivă (culmi, “măguri”, “pietre”, şei, microdepresiuni).

4-26
 Subunitățile acestei Obcine sunt zonele înalte ale Culmii Tătărcii și Obcinei Lucina-
Muncel, iar trecerea în partea de sud, spre Carpații Moldo–Transilvani, se face prin
Depresiunea Lucina – Fundul Moldovei și Depresiunea Câmpulung Moldovenesc, în timp ce
Culoarul Moldova – Sadova face trecerea spre Obcina Feredeului, prin zona de contact dintre
Obcina cristalino-mezozoică a Mestecănişului de la vest şi Obcinele flişului de la est.
Obcina Feredeului este cea mai tipică şi mai unitară dintre Obcinele Bucovinei (Barbu,
2000), cu altitudini medii între 1200 – 1300 m, cu puţine vârfuri peste 1400 m (Veju, Paşcanu,
Feredeul) şi cu puţine înşeuări sub 1200 m, cea mai importantă fiind “Curmătura Boului”
(1040 m). Această obcină domină impunător Culoarul depresionar al Moldoviţei de la est, care
face parte din Obcina Mare, şi al cărui revers este format dintr o succesiune de culmi
monoclinale (hogbak-uri secundare), culmi ce pierd treptat din înălţime spre Culoarul
Moldova – Sadova de la vest.
Obcina Mare, situată în extremitatea estică, este cea mai întinsă şi cea mai heterogenă
dintre Obcinele Bucovinei (Barbu, 2000), ocupând întreg spaţiul muntos dintre Culoarul
depresionar al Moldoviţei şi Podişul Sucevei. Stratele au fost intens cutate şi faliate, datorită
efortului tectonic al înălţării şi translaţiei peste muchea rigidă a platformei, până la aspectul
de cute – falii şi cute – solzi răsturnate spre est. Ca urmare, aspectul este de complex de
culmi direcţional-paralele, de regulă asimetrice în profil transversal, cu reversul lin spre vest
şi fruntea mai abruptă spre est (hogback-uri secundare), întregul complex orografic al Obcinei
Mari reprezentând un mare hogback care domină Podişul Sucevei cu 300-500 m.
Deşi, în ansamblul său, Obcina Mare apare unitară, la un nivel următor de subordonare,
ea cuprinde următoarele subunităţi geomorfologice: Obcinele Brodinei, Obcina Scorușetului,
Culoarul Moldoviţei, care păstrează fizionomia longitudinal-paralelă de ansamblu dar care
diferă prin diverse aspecte:
Culoarul Moldoviţei este situată în extremitatea vestică a unităţii şi este constituită din
Obcina Curmăturii, Depresiunea Vama şi Depresiunea Moldoviţei. Obcina Curmăturii este o
culme unică şi prelungă, care corespunde bolţii unui important anticlinal (cu uşoară aplecare
spre est) de gresii eocene, acoperită de păduri de molid-brad-fag, mai compacte pe culme şi
pe versantul estic (mai abrupt) faţă de versantul vestic mai lin şi cu numeroase pajişti
secundare, iar spre sud coborând spre Depresiunea Vama, care o desparte de Munții Giumalău
– Rarău. Culoarul Moldoviţei este de asemenea de geneză tectono-litologo-erozivă şi
corespunde spatelui de mai slabă înălţare a flişului pânzei de Tarcău şi eroziunii mai
accentuate a bogatului sistem hidrografic al Moldoviţei asupra rocilor friabile. În cadrul
culoarului, se individualizează Depresiunea Moldovița constituită din tronsonul central al
“nivelului Moldoviţa” (800 – 900 m), aceasta prezentându-se ca o zonă mai largă, spre
deosebire de tronsoanele nordice şi sudice, mult mai înguste şi mai accidentate.
Obcinele Brodinei sunt o continuare spre nord de râul Argel a Culoarului Moldoviţei şi
sunt deosebite prin orientarea lor perpendiculară pe structură, fiind cunoscute ca “Obcinele
transversale” (Barbu, 2000). Anticlinalul de 1100 – 1200 m este rezistent la eroziune, fiind
consecinţă a tectonicii de boltire a reversului pânzei de Tarcău în acest sector. Culmile au o
direcţie transversală ca urmare a cursului perfect perpendicular ale Moldoviţei şi Sucevei,
precum şi a afluenţilor acestora. Obcinele Brodinei sunt în număr de trei: Obcinele
Bucovineşti, Obcina Lupcinei și Obcina Săcăleşti–Cornu.
Obcina Scorușetului este situată în partea de est a Obcinei Mari, fiind constituită din
trei culmi (obcine) diferite: Obcina Scoruşetului, Obcina Putnei și Obcina Humorului, ultimele

4-27
două fiind separate de Depresiunea Humor. Cele trei obcine se prezintă ca un pachet de
culmi înguste monoclinale (hogback-uri), desfăşurate între Culmea Obcinei Mari şi Podişul
Sucevei. Pachetul de culmi-hogbackuri, direcţional-paralele şi cu altitudini în jur de 900 m, se
îngustează treptat spre sud datorită îngustării zonei flişului marginal şi formării prin eroziune
a “Câmplungului Humorului”, încât relieful pozitiv dintre acest câmplung şi Podişul Sucevei
rămâne reprezentat doar prin culmea de greso-calcare eocene a anticlinalului faliat Cacica.
Acesteia i se asociază spre sud-est culmile mai scunde (600 – 700 m) ale anticlinalelor faliate
Măgura şi Tarniţa, care, împreună cu cea anterioară a Cacicăi, constituie ultimile valuri
anticlinale ale orogenului, revărsate peste Platforma Moldovenească din acest sector nordic.
2. Munţii Rodnei şi Maramureşului sunt prezenţi în partea de vest a judeţului prin două
masive: Munţii Maramureşului şi Munţii Suhardului.
Munţii Maramureşului înaintează în judeţul Suceava pe o porţiune destul de restrînsă,
prin Obcina Ţapului şi Culmea Cearcănu-Zimbroslaviile.
Munţii Suhardului reprezintă continuarea spre sud-est a masivelor centrale cristalino-
mezozoice Rodna-Maramureş, mult avansate prin culmea principală ce se individualizează
între valea Coşnei şi Bistriţa Aurie, până la confluenţa ultimei cu afluentul său Dorna,
atingând o lungime de aproximativ 40 km între Pasul Rotunda (1271 m) şi oraşul Vatra Dornei,
pe care-l domină prin Muntele Runcu (1149 m).
Caracteristica principală a reliefului Munţilor Suhard (consideraţi cea mai înaltă şi mai
lungă obcină cristalină din Moldova) o reprezintă scăderea treptată în altitudine pe direcţia
nord-vest – sud-est (Vârful Omu 1932 m, Suhărdelu 1709 m, Ouşoru 1639 m). Aceste masive
sunt puternic fragmentate pe ambele flancuri (vestic şi estic) de afluenţii Coşnei, dar mai
ales de cei ai Bistriţei Aurii, fără a fi marcaţi de vreo şa, care să permită accesul dintr-o parte
în alta a culmii centrale.
3. Culoarul Bârgău-Dorna pătrunde în judeţul Suceava prin porţiunea estică a Munţilor
Bîrgău, continuată cu Depresiunea Dornelor.
Depresiunea Dornelor (Ţara Dornelor) este o amplă arie depresionară
compartimentată, care a luat naştere în zona cristalină, la marginea masivului eruptiv al
Călimanului, fiind drenată de Bistriţa şi afluenţii ei. Încadrată de Suhard la nord şi Căliman la
sud, închisă la est prin defileul de la Zugreni, croit între Giumalău şi Pietrosu, Depresiunea
Dornelor se deschide larg doar la vest, spre Munţii Bîrgăului. Prezintă un relief vălurit, de 800
– 900 m altitudine, intercalat printre munţi, format la est şi vest de pintenul eruptiv amintit,
din compartimentele Neagra Şarului şi Dorna în lungul celor doi afluenţi principali ai Bistriţei.
Are un profil asimetric accentuat, cu majoritatea teraselor dezvoltate pe dreapta
Bistriței, depresiunea îngustându-se la est spre Cheile Zugrenilor și deschizându-se larg spre
vest. Ca urmare, are o formă lobată, compartimentele mai joase ale acesteia fiind drenate de
principalele râuri afluente ale Bistriței (Dorna, Neagra Șarului și afluenții acestora) și fiind
separate de culmi mai înalte ce reprezintă în cea mai mare parte prelungiri ale crestelor
principale ale Masivului Călimani.
Din punct de vedere structural, în Depresiunea Dornelor se întâlnesc formaţiuni diverse:
metamorfice, eruptive şi sedimentare, constatându-se existenţa unui proces de subducţie,
materializat prin invadarea flişului transcarpatic peste cristalin în vest.

4-28
4.1.1.2. Carpații Moldo-Transilvani

Carpații Moldo-Transilvani sunt prezenţi pe teritoriul judeţului Suceava prin două grupe
importante: Munţii Vulcanici de Sud (Căliman-Harghita) şi Munţii Bistriţei.
1. Munţii Vulcanici de Sud (Căliman-Harghita). Din grupă face parte Masivul Căliman,
care este cel mai reprezentativ masiv vulcanic din Carpaţii Româneşti, cuprins între Munţii
Bârgăului (la nord-vest), Depresiunea Dornelor (la nord), Munţii Bistriţei (la est), cursul
superior al Mureşului (la sud) şi Dealurile Bistriţei (la vest).
Masivul Căliman, puternic fragmentat de o serie de afluenţi ai Bistriţei, Mureşului şi
Someşului Mare, cu altitudini de peste 2000 m (Vârful Pietrosu, 2102 m), are un profil
asimetric. Relieful acestui masiv se caracterizează prin prezenţa a două părţi distincte. Prima
zonă este un platou central, larg cu altitudinea între 1300-1600 m, un crater larg de 10 km şi
adânc de 800 m, care are marginile craterului sinuoase ca efect al eroziunii. A doua zonă este
o zonă vulcanogen-sedimentară ce înconjoară zona centrală. Vârful Negoiul Românesc, cu o
creastă nord-vest-sud-est, se întinde pe o lungime de 4 km, atingând înălţimile cele mai mari
din masivul Căliman. Creasta este alcătuită din stive de lave andezitice şi grohotişuri, dând
naştere la suprafeţe plane, domoale, împădurite, cu văi largi nu prea adâncite. În partea
nordică, masivul prezintă circuri glaciare, fiind mai abrupt, mai fragmentat (Someşan, 1947).
Se întâlnesc puţine platouri vulcanice, dezvoltate în special, în partea de vest.
Faţă de Munţii Gurghiu şi Harghita, Masivul Căliman se deosebeşte prin răspândirea
mare a piroclastitelor primare, care ating grosimi de zeci şi chiar de sute de metri. Mai
recent, Naum (1970) a descris zona de sub vârfurile Răţiţiş, Pietrosu şi Bistricioru, distingând
două circuri glaciare cu limbă, trei circuri pirineice şi sapte circuri de nivaţie. Iezerul de sub
Răţiţiş este un lac de alunecare. Evidenţierea acestor forme glaciare se poate face doar pe
baza morfologică, depozitele tipic glaciare lipsind.
2. Munţii Bistriţei. Zona cristalină, cu aceeaşi structură şi o morfologie asemănătoare,
continuă obcinele la sud de Ţara Dornelor. Aici obcinele cedează locul unor masive izolate,
despicate prin văi transversal adânci, fragmentate.
Munţii Bistriţei Mijlocii sunt dispuşi sub forma unui lanţ continuu, cu altitudini sub 1700-
1750 m, orientaţi nord-sud, şi fragmentaţi transversal de o serie de afluenţi ai Bistriţei. Sunt
constituiţi pe un substrat cristalin, la care se adaugă spre sud (Masivul Budacu) o fâşie de fliş
cretacic. În concluzie, versanţii estici sunt mai domoli şi dens fragmentaţi. Munţii Bistriţei
Mijlocii (Posea, 2002) sunt reprezentaţi de Munţii Giumalău-Rarău, Munţii Bistricioarei şi
Munţii Stânişoarei.
Munţii Giumalău-Rarău sunt prezenţi prin Masivele Giumalău şi Rarău.
Masivul Giumalău este continuarea la sud de Mestecăniş a obcinei Mestecănişului și
prezintă multe asemănări cu celelalte masive individualizate pe stânga râului Bistriţa. El este
marginit la vest şi sud de Valea Bistriţei, la nord pe linia Iacobeni-Pojorâta, în lungul văii
Putna, se leagă de Obcina Mestecănişului, iar la est, de Masivul Rarău.
Giumalăul este un masiv nefragmentat, cu margini dispuse radial (Mihăilescu, 1963), cu
altitudinea maximă de 1857 m. Nivelul de culme de peste 1500 m din obcine, de vârstă
antecuaternară se întâlnește și în acest masiv (sub vîrful Cerbu, după Sârcu, 1971).
Masivul Rarău se află între văile Bistriţei şi Moldovei, la est de pârâul Colbu, dominând
printr-o denivelare puternică (circa 600 m) munţii flişului. Șisturile cristaline existente în

4-29
Giumalău sunt deosebite de cele din Rarău care dau naștere la forme morfologice mult mai
zvelte și dantelate. Rarăul se încadrează într-o unitate subţire, dar foarte lungă, care se
întinde de la Lucina până la Hăghimaş, cunoscută de geologi sub denumirea de sinclinalul
marginal al zonei cristalino-mezozoice (Mutihac, 1965). Acest sinclinal are o amploare mai
mare numai în Rarău, unde atinge 8 km lăţime. Eroziunea diferenţiată a scos în evidenţă
calcarele, dând naştere unor forme variate de o deosebită frumuseţe: turnuri, piramide,
blocuri, pereţi, stânci (Sârcu, 1971). Aceste calcare au generat şi unele forme carstice –
lapiezuri, doline mici, peşteri, chei, fără să dea însă un carst prea evoluat.
Pe flancul intern al sinclinalului apar dolomitele triasice care generează stâncării și căi
înguste. Pe flancul extern, mai lat, unde apar apar calcare masive triasice de sub gresiile
calcaroase cretacice se formează stâncărie şi blocuri, iar pe văi, chei înguste.
Munţii Bistricioarei
Aceștia sunt prezenţi prin Masivele Pietrosu, Bârnaru, Grinţieşul Mic şi Budacu, ca şi prin
Culoarul Bistricioarei.
Acești munți, în general cristalini, apar ca niște dyke-uri cu înălțimi de peste 1700 m,
constituind cumpene de apă anterioare desăvârșirii rețelei hidrografice actuale (Athanasiu,
1899). Rețeaua hidrografică actuală traversează acești munți ieșind în Valea Moldovei prin
chei ce străbat porfiroidul de Pietrosu. Spre deosebire de celelalte masive, Masivul Budacu
este constituit din calcare cristaline, ce permit o înălțime mai mare (1864 m).
Munţii Stânişoarei
Această subunitate, cunoscută şi sub denumirea de Culmea sau Obcina Stânişoarei, cu o
direcție NV – SE, se întinde pe mai bine de 60 km lungime (Ichim, 1960), având ca limite Valea
Moldovei la nord, Valea Bistriţei la sud, culoarul de contact tectonic şi structural Slătioara –
Gemenea la nord-vest, faţă de Rarău şi o denivelare de 200 – 300 m spre est, faţă de Podişul
Sucevei şi Subcarpaţii Moldovei. Au altitudini medii de circa 800 m, cu o altitudine maximă de
1530 m în vârful Bivolu, energii medii de relief de 300-400 m şi o pantă medie de 17°. Sunt
munţi cu o asimetrie generală între flancul vestic şi flancul estic, având două mari noduri
orografice (Muncel – Hălăuca şi Crainicu – Prislop) și numeroase arii depresionare. Văile sunt
preponderent transversale sau diagonale, având terase până la 60-70 m (Geografia României
III, 1987), fiind bine individualizate.
Munţii Stănişoarei fac legătura între Rarău şi Subcarpaţi, prin Munţii Suhei şi o parte
mică din Munţii Sabaşei.
Munţii Suhei, ce se întind în lungul Bistriţei, din Rarău până la Broşteni, apar ca o
înşiruire de clipe calcaroase dispuse pe masa cristalină, sub 1450 – 1550 m. Cel mai înalt vîrf
este Tarniţa (1479 m). Fiind constituiți atât din șisturi cristaline, cât și de din calcare, dau
forme diferite: greoaie pe cristalinul propriu-zis, zvelte pe calcare (Popp şi colab., 1973).

4.1.1.3. Văile râurilor ce străbat Carpaţii Orientali

Pe teritoriul județului Suceava, atât în Carpații Maramureșului și Bucovinei, cât şi în

cei Moldo–Transilvani, se găsesc văi mai largi sau mai înguste ale principalelor râuri care
străbat regiunea.
1. Valea Bistriţei. Bistriţa este râul principal care curge prin mijlocul unor munţi
cărora le-a impus numele şi care prin afluenţii săi, îi drenează aproape în întregime. Are trei
sectoare de vale, în general abrupte. Energia de relief nu a permis dezvoltarea unor văi largi,

4-30
cu lunci bine individualizate. Primul sector al văii (Bistriţa Aurie în amonte de Vatra Dornei)
este longitudinal. Al doilea sector, între Gura Negrii şi Chirilu, îşi schimbă şi direcţia şi alura.
Al treilea sector al văii montane este din nou longitudinal, până mai jos de Broşteni, la ieşirea
din cristalin (Popp şi colab., 1973).
2. Valea Moldoviţei. Moldovița izvorăşte din Feredeu, prin două pâraie (Argel şi
Rosoşa), croindu-și apoi drum printre obcine, printr-o vale largă, longitudinală, cu
neînsemnate îngustări, dar cu o lărgire importantă la Valea Moldoviţei, la dubla confluenţă cu
Ciumărna şi Valea Boului.
3. Valea Suhei are caractere cu totul diferite. Bazinul superior are foarte multe ramuri,
fapt ce-i permite să-şi culeagă apele din toţi munţii dintre Rarău şi Stânişoara. Lărgirile şi
strâmtările văii se referă numai la versanţi, nu şi la albia majoră, care pe tot parcursul este
suficient de dezvoltată. În porţiunile de vale îngustă, versanţii sunt abrupţi, iar în secţiune
valea apare ca un V închis, trunchiat.
4. Valea Moldovei este organismul fluviatil reprezentativ pentru munţii flişului (Popp şi
colab., 1973), fiind împărţit de asemenea în trei sctoare, dintre care primele două prin zona
flişului. Primul sector al văii se întinde de la izvoare până la Pojorâta. Al doilea sector de vale
este dezvoltat strict pe grosimea flişului şi direct transversal pe el. Este un sector care se
întinde de la Pojorâta, unde Moldova face un unghi de 90°, până la Păltinoasa, unde acest râu
părăseşte definitiv flişul. Al treilea şi ultimul sector începe la ieşirea din fliş şi din munte,
lunca lărgindu-se considerabil. Prin valea Moldovei se stabileşte legătura între cele două
forme majore de relief ale judeţului: muntele şi dealul.
5. Valea Sucevei. Suceava este singurul râu principal care se află în întregime, de la
izvor la vărsare, pe teritoriul judeţului căruia i-a şi împrumutat numele. Sectorul din munte
este sectorul superior, care străbate obcinele, până la Straja. Ca şi Moldova, Suceava
izvorăşte tot din Masivul Lucina. În cursul superior este vale transversală, tăiată numai în
obcinele flişului. Prezintă versanţi destul de abrupţi şi un început de luncă.

4.1.2. Subcarpaţii Modovei

Trecerea de la Carpaţii flişului la Podişul Sucevei se face printr-o zonă îngustă de
tranziţie, care se prezintă în mod diferenţiat la nord şi la sud de râul Moldova. La nord de
acest râu, obcinele şi podişul vin în contact în lungul unei linii de direcţie NV-SE, care trece
prin localităţile Straja-Solca-Cacica-Păltinoasa.
Contactul net şi brusc dintre obcine şi podiş, la nord de râul Moldova, a fost atenuat
printr-un proces erozivo-acumulativ. A luat naştere o fâşie de teren de câţiva kilometri
lăţime, care constituie piemontul pericarpatic (Joja şi colab. 1968).
Subcarpaţii Moldovei sunt cuprinşi între Valea Moldovei (în nord), Valea Trotuşului (în
sud), Carpaţii Orientali (în vest) şi culoarul Siretului (în est). Subcarpaţii Moldovei formează o
zonă de trecere de la Carpaţii Orientali la Podişul Moldovei. Deşi unele trăsături subcarpatice
sunt prezente pe o zonă foarte îngustă (4 km) şi la nord de Valea Moldovei (depresiunile Solca
şi Cacica), aceasta este inclusă în Podişul Sucevei, Subcarpaţii în forma clasică fiind situați
doar la sud de Valea Moldovei.
Subcarpaţii Moldovei au o altitudine medie de 400 – 500 m şi altitudini extreme cuprinse
între 915 m (Culmea Pleşului) şi 150 m spre culoarul Siretului. Se caracterizează printr-un
relief deluros cu structură cutată, cu versanţi neuniformi, frecvent afectaţi de procese de

4-31
eroziune şi alunecări. Depresiunile au fie aspect colinar, fie aspect de câmpie cu terase
întinse ce coboară către luncile râurilor ce le străbat.
Subcarpaţii Moldovei sunt mai simpli decât ceilalţi subcarpaţi, în judeţul Suceava
identificându-se două depresiuni subcarpatice (Mălini şi Râşca), trei culmi deluroase
subcarpatice (Dealurile Pleaşa, Budaru şi Pleşu) şi un culoar de contact cu Podişul Moldovei
(Culoarul Moldovei, al treilea şi ultimul sector al Văii Moldovei). Toate sunt oblice pe Carpaţi
şi paralele cu râurile Moldova şi Bistriţa. Sunt mai vechi decât restul Subcarpaţilor, fiind
formaţi din strate miocene cutate, pe alocuri, la exterior, păstrându-se şi urme de sarmaţian
piemontan necutat, care este specific Podişului Moldovei.

1. Culmea Pleşului

Culmea Pleşului, care atinge 915 m în punctul culminant, închide bine depresiunea în
partea de nord. Ea este orientată pieziş faţă de marginea munţilor, scăzând treptat în
înălţime spre Neamţ, unde nu mai are decât 630 m. Culmea Pleşului este un anticlinal al
formaţiilor Miocene, cuprinzând conglomeratele burdigaliene cu elemente verzi, ceea ce este
cu totul specific Subcarpaţilor de la nord de Trotuş. Anticlinalul uşor deversat spre nord-est
acoperă parte din orizontul superior lagunar al miocenului, care nu mai apare la zi decât în
câteva puncte pe marginea lui estică, fiind trădat mai ales de izvoarele sărate (cum sunt cele
de la Oglinzi).
Văzută dinspre Culoarul Moldovei, Culmea Pleşului apare cu profilul zimţat ca al
munţilor. Se prezintă bine împădurită cu răşinoase şi fag. Este compusă din Dealul Budaru,
Dealul Pleşu, Dealul Pleaşa, Depresiunea Mălini şi Depresiunea Râşca.

2. Culoarul Moldovei

Culoarul Moldovei este al treilea sector al Văii Moldovei, care devine asimetrică în zonă,
cu mai multe trepte de terasă bine dezvoltate, cea inferioară fiind mai lată. Terasele apar pe
ambele maluri până la Fântâna Mare, de unde rămân numai pe stânga. Are o luncă largă, în
care valea are o pantă de scurgere foarte redusă ce permite despletirea cursului Moldovei.
Lărgimea cea mai mare a luncii şi teraselor este la Baia, unde valea ia aspect depresionar
(Popp şi colab., 1973).
Culoarul Moldovei, aflat la un nivel mult mai ridicat decât al Siretului (371 m la Baia şi
numai 223 m la Dolhasca), a creat posibilitatea înaintării şi adâncirii spre obârşii a afluenţilor
Siretului şi Şomuzului Mare, astfel încât Siretul a pătruns până în valea Moldovei pe un front
larg. Emisarul Siretului sau afluenţi ai acestuia au străpuns cumpăna apelor, înaintând până la
nivelul terasei inferioare de 12-14 m din Valea Moldovei, pregătind captarea iminentă a
acestui râu carpatic. Datorită structurii cutate, relieful părţii de vest a Culoarului Moldovei
este relativ frământat, cu mari amplitudini de înălţime, cu culmi şi vârfuri proeminente
asemănătoare ca formă, doar că mai puţin înalte decât cele din munţi.

4.1.3. Podişul Sucevei

Podişul Sucevei, parte a Podişului Moldovei, este delimitat spre vest de Obcina Mare, iar
spre sud de valea Moldovei. La est, Podişul Sucevei domină Câmpia Moldovei printr-un abrupt
eroziv, marcat de localităţile Dorohoi – Strunga (Şeaua Ruginoasa). În nord, limita depăşeşte

4-32
graniţa cu Ucraina, suprapunându-se cumpenei de ape dintre bazinele hidrografice ale
Sucevei şi Siretului.
Podişul Moldovei are fundament de platformă (Posea, 2002), iar nivelarea de suprafaţă
s-a făcut pe roci sedimentare mio-pliocene dispuse monoclinal, spre SSE. Nivelările prin
eroziune a culmilor superioare au început în postsarmaţian, de la nord spre sud, şi s-au extins
până în postvillafranchian. Concomitent, tot de la nord spre sud, s-a realizat fragmentarea pe
verticală, precum şi o eroziune diferenţială importantă, care a impus un dezvoltat relief de
cueste (pe gresii şi calcare sarmatice), dar şi separarea a patru subtipuri de podiş,
echivalente celor trei subregiuni (Podişul Sucevei, Câmpia Moldovei şi Podişul Bârladului,
ultimul cu alte două subtipuri). În sarmaţianul superior, dar şi la sfârşitul pliocenului, s-au
depus şi formaţiuni piemontane, păstrându-se urme mai ales în Podişul Sucevei şi în partea de
sud.
La nivel de subtip (Posea, 2002), Podișul Sucevei este un podiş de monoclin fragmentat
în masive şi culmi deluroase (Dealul Ciungi, Podişul Dragomirnei, Culmea Siretului, Bour,
Dealu Mare-Hârlău ş.a.), cu întinse spinări, de cueste, multe depresiuni subsecvente (Liteni-
Fălticeni, Rădăuţi), şei largi structuralopetrografice (Ruginoasa, Bucecea ş.a.), resturi din
piemontul sarmatic (Dealul Ciungi, 689 m), glacisuri şi depresiuni de contact (Cacica).
Relieful podişului înregistrează altitudini cuprinse între 190 m (la confluenţa Moldova–
Siret) şi 692 m în vârful Ciungilor. Cea mai mare parte din suprafaţa sa (peste 54%) are
altitudini între 300-500 m altitudine.
În general, Podişul Sucevei prezintă o varietate de relief accentuată. Structura
monoclinală şi prezenţa de roci dure au determinat predominarea reliefului structural, ca de
exemplu, cueste, văi consecvente, subsecvente şi resecvente şi suprafeţe structurale sau
glacisuri de versant, care sunt frecvent afectate de eroziune şi alunecări. Văile importante
(Siret, Suceava, Moldova) prezintă lunci şi terase, diferite ca altitudine și extindere. Frunțile
de terasă nu sunt foarte afectate de eroziune datorită absenței unei diferențieri altitudinale
accentuate și a unui mod de folosință adecvat, totuși, unele șiroiri și ogașe cu tendințe de
dezvoltare spre ravenă s-au instalat pe aceste frunți și, în cazul unei folosiri
necorespunzătoare a terenului pot evolua în special spre eroziune de adâncime.
Podişul Sucevei prezintă unele diferenţieri în ceea ce priveşte înălţimile şi gradul de
modelare a reliefului, permiţând împărţirea lui în mai multe subunităţi: Podişul
Dragomirnei, Podişul Fălticeni şi, spre limita estică a județului, Culoarul Siretului, fiecare
din aceste subunități având, la rândul lor, subdiviziuni.

1. Podişul Dragomirnei

Podişul Dragomirnei reprezintă interfluviul vast care domină cu 200–250 m văile Sucevei
şi Siretului. Limita de nord-vest este marcată de valea râului Tărnauca, afluent al Sucevei.
Este considerat ca „cea mai tipică parte a Podişului Sucevei prin toate caracteristicile
geomorfologice proprii Podişului Moldovenesc: un monoclin cu forme structurale (cueste şi
platforme)” (Popp şi colab., 1973).
Înălţimea medie a podişului este de circa 480 m, dar se pun în evidenţă două direcţii
principale de dispunere a înălţimilor: de la nord-vest spre sud-est, concordant cu platourile
structurale centrale şi terasele superioare de la confluenţa Siret-Suceava (Dealul Ţăranca, cu
506 m, Poiana Trei Meri, cu 527 m, Dealul Căprăriei, cu 456 m) şi dinspre centru spre

4-33
exteriorul podişului şi zona teraselor (Dealul Pătrăuţi, cu 469 m, la nord-vest de Iţcani, 305
m).
Relieful structural este reprezentat prin platouri structurale şi cueste separate de văi
subsecvente (cele tributare Siretului), obsecvente, reconsecvente (afluenţii Sucevei).
Alunecările de teren sunt un fenomen destul de frecvent datorită stratelor acvifere
sarmatice etajate, energiei pantelor, litologiei şi manifestărilor antropice, dar au caracter
superficial.
Datorită poziţiei unghiulare dintre Suceava şi Siret şi a eroziunii provocate de afluenţii
celor două râuri, platourile structurale ale Podişului Dragomirna au fost reduse foarte mult în
lăţime.
Podişul Dragomirnei are ca subunități: Depresiunea Rădăuţilor, Podişul Mitocului și
Podişul Solcăi.
Depresiunea piemontană Rădăuţi este aşezată între râurile Suceava şi Suceviţa, în
nordul Podișului Dragomirnei, lângă obcine. Diferența de nivel față de acestea este majoră,
având o altitudine medie de 360 m. Faţă de piemontul pericarpatic Marginea în vest şi podișul
Bălcăuţi în est, în această depresiune se înâlnește un relief de acumulare, în care terasele
Sucevei nu au altitudini accentuate, fundul depresiunii având aspect de câmpie.
Depresiunea înaintează în lungul văilor, formând un golf, pe valea Sucevei până la
Straja, pe valea Suceviţei până la Voivodeasa, iar la sud înaintează până la confluenţa
Suceviţei cu Suceava, la Milişăuţi (340 m). Conurile de dejecție ale Sucevei şi Suceviţei se
îngemănează în dreptul oraşului Rădăuţi, iar râurile sapă adânc în cadrul acestora, formând
văi cu propriile terase şi lunci largi.
Podişul Mitocului este constituit din Podişul Bălcăuţi, Podişul Siminicei şi Culoarul
Sucevei. În partea de nord, unde se individualizează Podișul Bălcăuți, cu faimoasa Șa de la
Bălcăuți (cu altitudinea de 438 m), se prezintă altitudini mai reduse decât cele din centrul
podișului, înclinarea fiind spre NNV și V. În partea sudică, în zona Verești, în Podișul Siminicei
se întâlnește o terasă formată la confluența Siretului cu Suceava. Datorită stratelor freatice
sarmantice, energiei pantelor, a modificărilor antropice, în zona Podișului Mitoc s-au
declanșat alunecări de teren frecvente. Trebuie menționat, de asemenea, că platourile
structurale au o mică dezvoltare în acest podiș, iar marginile lui sunt afectate de eroziuni
atât regresive, cât și de adâncime. Râurile scurte își formează conuri de dejecție de mici
dimensiuni, care, unele dintre ele, sunt îngemănate.
Culoarul Sucevei. Râul Suceava izvorăște și se varsă pe teritoriul judeţului, ceea ce a
condus la denumirea acestui județ. Pe valea acestui râu, se pot delimita mai multe sectoare:
un sector superior, prin obcine, până la Straja, un sector mijlociu, pe marginea depresiunii
piemontane Rădăuţi până la Milişăuţi şi un sector inferior, prin mijlocul podişului cu acealaşi
nume, până la vărsarea în Siret la Liteni (Popp şi colab., 1973), ultimele două încadrându-se
în Podișul Sucevei.
Izvorând din Masivul Lucina, rîul are un curs superior ce traversează zona muntoasă, în
care valea este transversală, tăiată în obcinele flişului. Prezintă versanţi destul de abrupţi şi
un început de luncă.
Cursul mijlociu se caracterizează prin conul-deltă, dezvoltat în Depresiunea Rădăuţi. Ca
şi Moldova la Păltinoasa, Suceava la Straja, la ieşirea din obcine, îşi deschide valea în formă
de pâlnie. În cursul mijlociu, valea se lărgeşte, cursul se despleteşte în braţe, lunca este tot

4-34
mai pronunţată, încep să apară terase. La contactul cu podișul Mitocului, valea capătă un
curs decisiv spre SSE, până la vărsarea în Siret.
În cursul inferior, Suceava adoptă caracterele tipice râurilor din Podişul Moldovei; albie
majoră lată, curs şerpuit cu meandre, belciuge, braţe părăsite şi terase bine dezvoltate pe
ambele maluri. Ca râu important de podiş, Suceava reprezintă principalul agent modelator al
reliefului din masivele deluroase Dragomirna şi Fălticeni.
Caracterul de culoar, propriu râurilor principale din Podişul Moldovei, îl are şi Suceava,
datorită dimensiunilor mari ale luncii şi teraselor. Ea prezintă şase terase la următoarele
altitudini relative medii: 190, 160, 130, 100, 60 şi 25 m. Faptul că râul a păstrat în decursul
erei cuaternare același traseu este pus în evidență de stratul de prundişuri carpatice bine
rulate de 5-10 m grosime, și, în special, provenite din gresii de fliş, adus la terase cu o
vechime destul de mare. Luturile argilo-nisipoase de tip loessoid ce acoperă prundișurile sunt
foarte vulnerabile la eroziune.
Faţă de direcţia NV-SE a văii din podiş, se observă de la terasa superioară spre cea
inferioară tendinţa de deplasare a râului spre sud-vest, până la locul de intrare a Sucevei în
valea Siretului; explicaţia trebuie corelată cu existenţa mişcărilor crustale verticale a căror
axă de maximă afundare se întinde în lungul şi paralel cu malul drept al Sucevei (conform
izobatelor din baza neogenului) (Saulea, 1967); aceste mişcări au fost mult atenuate în
cuaternar, dar și-au pus amprenta asupra aspectului geomorfologic al zonei.
Podișul Solcăi (Piemontul colinar Marginea-Ciungi) se întinde între văile Moldovei şi
Sucevei, pe aliniamentul Păltinoasa – Cacica – Solca – Straja, la contactul a două unităţi total
diferite: Obcinele Bucovinei şi Podişul Sucevei. Reprezintă partea cea mai fragmentată şi
erodată, ca urmare a apropierii de munte şi a adâncirii reţelei hidrografice provocată de
mişcările vertical compensatorii din pleistocen. Cota maximă este în Dealul Ciungi (692 m), în
dreptul ieşirii din munte a râului Moldova. Relieful este destul de accidentat, motiv pentru
care şi reţeaua hidrografică est destul de neregulată, lipsită de forme structurale tipice. Mai
importante sunt văile Solca şi Soloneţul, care curg pe panta piemontului spre râul Suceava,
formând la ieşirea din munte câte un con de dejecţie.
Piemontul este alcătuit din pietrişuri heterogene groase de 70-80 m, cu intercalaţii
lenticulare de nisipuri grosiere şi argile vinete, dispuse pe un pat de argile vinete moi.
Acestea, ca şi complexul de pietrişuri, prezintă înclinări din partea centrală a masivului spre
exterior, mai accentuată (de 6-7°) pe versantul sudic dinspre valea Moldovei. Această
înclinare este consecinţa unor mişcări de ridicare posterioare depunerilor deltaice,
materializate printr-o bombare tectonică (Barbu şi colab., 1964).

2. Podişul Fălticenilor

Podişul Fălticenilor reprezintă vastul interfluviu dintre culoarele Sucevei, Siretului şi

Moldovei, care spre sud, se îngustează şi se termină prin gruiul prelung format de terasele
comune ale Moldovei şi Siretului. Prezintă o formă asemănătoare cu Podişul Dragomirna, dar
este de dimensiuni mai mari decât acesta. Are aceeaşi dispoziţie litologică şi orientare (NV-
SE) ca şi Dragomirna (Popp şi colab., 1973).
Înălţimea maximă din Podişul Fălticenilor de 528 m se înregistrează în Dealul Teişoara
de la vest de Suceava, iar cele mai coborâte cote, de 170-180 m, se întâlnesc în aria de
vărsare a Moldovei în Siret. Structura şi constituţia petrografică sunt determinante pentru

4-35
apariţia unor fronturi de cueste şi abrupturi, atacate intens de eroziune, ca şi a unor
suprafeţe structurale întinse.
O caracteristică a Podişului Fălticeni este larga întindere a platourilor structurale.
Moldova, lipsită de afluenţi pe stânga, în dreptul Podişului Fălticeni, nu participă la drenarea
acestuia. Nici Suceava nu joacă vreun rol în această privinţă. În schimb, Şomuzul Mic şi
Şomuzul Mare, afluenţi ai Siretului, care creează văi adâncite cu 100-150 m în podiş,
contribuie la fragmentarea lui.
Podişul Fălticenilor are ca subunităţi: Podişul Şomuzului, Podişul Tătăruşului,
Depresiunea Liteni.
Podişul Şomuzului este situat pe cursurile mijlocii și inferioare ale râurilor gemene
Șomuzul Mare și Șomuzul Mic. Se ridică deasupra Depresiunii Liteni și asupra Culoarului
Sucevei. Acest podiș este fragmentat în Podișul Vulturești și Podișul Pleșului, are râurile care
îl străbat cu văi adâncite, cu 100 – 150 m în podiș, iar micii afluenți ai acestora contribuie la
fragmentarea unităților. Panta acestor văi este destul de redusă, ceea ce a permis instalarea
de lacuri de acumulare pe cursul rîurilor, cantonate în mici depresiuni ale reliefului. Cumpăna
apelor dintre Siret și Moldova este la SSV de Șomuzul Mare, îngustând podișul din sudul
acestuia.
Podișul Tătăruşului, situat între cumpăna de ape dintre Suceava și Moldova, se ridică
deasupra Podișului Moldovei cu o diferență de nivel de 50 – 100 m. Prezintă un relief destul de
puțin fragmentat, cea mai mare fragmentare întâlnindu-se spre sud-est, aproape de
confluența Sucevei cu Moldova, și unde apar unele văi ce parazitează versantul nord-vestic
spre confluență și unde sunt semne că a apărut eroziunea regresivă. Panta acestuia este
accentuată spre culoarul Moldovei, unde versantul podișului este afectat de fenomene erozive
și, parțial, de alunecări.
Depresiunea Liteni este situată pe cursul superior al Şomuzului Mare, în partea de nord-
est a Podişului Fălticeni, unde se individualizează o depresiune sculpturală la circa 320 m
altitudine, cu văi largi cu fund mlăştinos, cu alunecări de teren şi forme structurale (Popp şi
colab., 1973).
Relieful reprezentat prin dealuri şi coline joase (sub 350 m) se înscrie pe depozite
volhiniene moi. Văile au aspect îmbătrânit, fiind largi, cu adâncimi mici şi adesea cu şesul
mlăştinos. Şomuzul Mare se găseşte în medie cu 130 m mai jos decât albia Moldovei din
sectorul depresionar Baia şi ameninţă să capteze râul Moldova.

3. Culoarul Siretului

Culoarul Siretului, care mărginește, la nord, nord-est și est județul Suceava, prezintă pe
toată lungimea sa o luncă largă şi un sistem de cinci terase mari. Culoarul reprezintă punctul
de debușeu al materialelor erodate din Podișul Sucevei de către o rețea hidrografică tributară
acestuia, de mică întindere, care fragmentează podișul, având conuri de dejecție în culoar. El
este astfel un adevărat culoar acumulativ (Culoarul Martiniuc), ajungând la lăţimi de 6-8 km,
şi luând aspectul unei câmpii aluvionare intracolinare cu o lăţime de peste 12 km în zona de
confluenţă cu râul Suceava.
În această zonă, patru din terasele Siretului (de 180, 130, 50 şi 25 m) sunt comune cu
ale Sucevei, iar sub terasa inferioară, mai exită o terasă joasă de ± 5 m. În această zonă,
lunca este deosebit de largă, râul şerpuind și, datorită pantei reduse, dând naștere la

4-36
belciuge și meandre divagante. Terasele sunt cuaternare, cea mai extinsă în suprafaţă fiind
terasa de 25 m (Paşcani) (Sârcu, 1971).
Valea Siretului, cu fundul plat şi lat, cu versanţi relativ abrupţi şi etajaţi în terase, este
adâncită în podiş cu circa 200 m, prin eroziune ea având perspectiva de a se adânci în
continuare.
Luncile foarte largi în raport cu debitul actual al râurilor şi sistemul de cinci terase
constituie o caracteristică proprie râurilor din Podişul Moldovenesc sau din bordura acestuia,
ca de exemplu Siret, Suceava, Moldova, precum şi unii din principalii lor afluenţi.
Relieful este unul dintre cei mai importanți factori potențiali ai proceselor de
eroziune. Acesta influențează desfășurarea acestor procese prin intermediul pantelor,
în principal. Pantele, la rândul lor, se pot diferenția sub aspectul înclinării, lungimii,
formei și expoziției versantului, al fragmentării orizontale și verticale sau a energiei de
relief.
Obcinele prezintă formațiuni de relief alungite fără pante deosebit de abrupte care
permit instalarea eroziunii în suprafață, în special în zonele lipsite de vegetație fie datorită
pășunilor și fânețelor naturale fie datorită defrișărilor necontrolate. Zona cristalină și a
munților vulcanici este mai puțin susceptibilă la instalarea proceselor de eroziune, pe de o
parte datorită formei și constituției, și pe de altă parte datorită acoperiri lor cu vegetație.
Pantele constituie factorul principal care duce la declanșarea procesului de eroziune.
Pe terenurile plane, reprezentate prin platourile structurale, terasele și lunca Siretului
și Sucevei, apa din precipitații se deplasează mai greu, stagnează în interiorul profilului de
sol, băltește la suprafață sau se infiltrează antrenând pe profil sărurile solubile și particulele
de sol mai fine, aceasta ducând la formarea unui orizont B mai argilos care
impermeabilizează și mai mult învelișul de sol.
În zonele cu pante mai mici de 5°, caracteristice glacisurilor de eroziune și interfluviilor
sculpturale, eroziunea începe să se manifeste datorită loviturii picăturilor de ploaie
(pluviodenudație), a apei dispersate sub forma de pânză, care poate produce o ușoară spălare
a învelișului de sol și chiar poate căpăta o distribuție liniară, mai ales în treimea superioară a
versantului, unde apar rigole mai dese.
La această pantă, în cazul în care terenurile sunt exploatate corect și ținând cont de
faptul că sunt, în general, formate din depozite argiloase, nu se produc degradări prea mari.
Un exemplu tipic îl reprezintă glacisul de eroziune de la Grănicești, unde se poate observa
cum, în urma scurgerii apei din ploi sub forma de pânză, materialul este spălat de pe pantă și
depus pe treimea inferioara a versantului. Pe aceste areale încep să se dezvolte și deplasările
de teren, determinate în special de cauze antropice legate de rețeaua de drumuri și
construcții.
Pe pantele cu înclinări între 5 și 10°, caracteristice versanților deluviali de pe văile
subsecvente și unor frunți de terasă aplatizate, situate în zona teraselor de confluență,
începând de la Dealul Căprăriei, până spre localitățile Verești și Dumbrăveni, predomină
eroziunea moderată până la puternică.
Ca formă de manifestare a eroziunii se remarcă pluviodenudația, care își mărește forța
de izbire datorită amplificării ei de către curenții de aer, dat fiind pozitia acestor versanți. În
cazul deplasărilor de teren, acest areal reprezintă locul cu cea mai mare dezvoltare a
alunecărilor de teren, condiționată de interacțiunea dintre pantă, rocă și drenajul intern.

4-37
 În zona frunților de terasă ale Siretului și Sucevei, a frunților de cuestă, a abrupturilor
cuestiforme și bazinelor de eroziune cu pante >10° eroziunea de suprafață și adâncime este
excesivă. Aici acționează atât procesul de pluviodenudație, care este maxim, cât și eroziunea
liniară sub toate formele, cum sunt ravenele și torenții foarte scurți și adânci cu talvegul
abrupt, cât și deplasările de teren.
In zona frunților de cuestă și a abrupturilor cuestiforme, din dealurile Pătrăuți,
Dumbrava, Poiana Trei Meri, Vărăria și Calafindești, panta depașește uneori 50°. Tot aici se
întâlnesc și cele mai mari valori ale energiei de relief, care depășește la Pătrăuți 100 m; în
aceste zone predomină, în special, surpările și rostogolirile.
Lungimea pantei corelată cu înclinarea, ne poate da o bună apreciere a valorii
erodabilității terenului. Astfel, în cazul unei ploi, se poate observa că, la aceeași înclinare a
versantului, cu cât lungimea pantei este mai mare, cu atât se adună o cantitate mai mare de
apă, crește viteza de scurgere și, deci, crește posibilitatea de erodare a versantului.
Bineînțeles se pot produce modificări legate de rocă, starea de uscare a versantului. În
momentul producerii ploii covorul vegetal poate accelera sau atenua efectul lungimii pantei.
În dezvoltarea eroziunii solului sunt importante și forma și expoziția versanților. Se
deosebesc trei forme mai importante de pante: convexe, drepte și concave.
Pantele convexe sunt caracteristice în Podișul Dragomirnei abrupturilor de cuestă și
unor versanți deluviali mai înclinați. Aceste pante sunt cele mai expuse la procesul de
eroziune deoarece înclinarea se accentuează în treimea inferioară a versantului, unde
intensitatea eroziunii este o dată și jumătate mai mare ca în treimea superioară a versantului
(Seceleanu, 2000).
Pantele drepte sunt caracteristice unor glacisuri de eroziune și unor frunți de terasă
aplatizate, în special a celor din zona de confluență Siret-Suceava. În acest caz, mai expusă
eroziunii este treimea mijlocie și inferioară a versantului, unde se produc în general spălări
ale învelișului de sol și rigoliri. Eroziunea pe acest tip de pantă este mai redusă decât pe
pantele convexe, dar variază în funcție de lungimea și înclinarea versantului.
Pantele concave au profil mai abrupt în treimea superioară și înclinarea scade treptat
spre bază, unde eroziunea este mult mai slabă. Astfel de pante se întâlnesc pe interfluviile
sculpturale și în zonele cu martorii de eroziune puternic aplatizați ce înaintează spre
localitatea Grănicești în Înșeuarea Bălcăuți.
Un ultim aspect al influenței reliefului se referă la expoziția versanților. Acest aspect
este mai de finețe și îmbracă în general mai mult un caracter topoclimatic. Există o
diferențiere de insolație între versantul nordic umbrit și versantul sudic însorit; pe versantul
sudic, expus mai mult razelor solare, se produce topirea mai rapidă a zăpezii și un dezgheț
mai rapid; în condițiile în care o parte din sol este înghețat în partea superioară de 2-3 cm,
acesta poate fi mai ușor antrenat pe pantӑ.
În Podișul Dragomirnei, spre exemplu, pantele cu expoziție nordică sunt situate pe
abrupturile de cuestă și abrupturile cuestiforme, în care înclinarea mare a pantei își pune
amprenta în dezvoltarea proceselor de versant. Pantele sudice, cu toate că sunt cultivate
intens, sunt în general, mai bine conservate și mai puțin expuse eroziunii.
Fragmentarea orizontalӑ a reliefului reflectă foarte bine intensitatea cu care eroziunea
a acționat asupra formelor de relief. Cu cât indicele fragmentării orizontale este mai mare,
cu atât rețeaua de văi pe unitatea de suprafață este mai mare și eroziunea acționează asupra
unei suprafețe mai mari de teren.
4-38
4.1.4. Alcătuirea geologică
În alcătuirea geologică, arhitectura teritoriului judeţului Suceava are drept
caracteristică de bază succesiunea de la vest la est a şase zone structurale: zona eruptivă,
zona flişului transcarpatic, zona cristalino-mezozoică, zona flişului carpatic, zona
pericarpatică şi zona de platformă. Aceste zone reprezintă un adevărat mozaic geologic
cuprinzând o mare parte din tipurile de roci vulcanice, metamorfice şi sedimentare care intră
în alcătuirea geologică a României (fig. 4.2).

1. Zona eruptivă

Această zonă este caracteristică Munţilor Călimani, fiind reprezentată prin vulcanite
neogene, care sunt vulcanite de subducţie, predominant andezitice, care sunt prezentate în
legenda hărții prin simbolurile proprii: (α; µώ (qp1); δµδqp1; αbiamq; αamπ; αamqp;
αamqp1; βqp1; β; αβ; απ; απam; αampn; απpn; αβpn; η; α (pn-qp1); δ (sm-pn).
În desfăşurarea activităţii vulcanice se disting două etape cărora le corespund, în
structura actuală, două entităţi petrofaciale distincte. O primă etapă a fost predominant
explozivă şi a generat o formaţiune vulcanogen-sedimentară care constituie infrastructura. A
doua etapă a fost preponderent efuzivă şi a generat suprastructura stratovulcanică.
Formaţiunea vulcanogen-sedimentară cuprinde produsele manifestărilor eruptive care
s-au desfăşurat în prima parte a activităţii magmatice. Pe rama vestică a lanţului eruptiv
formaţiunea vulcanogen-sedimentară acoperă depozitele pannoniene. În Munţii Călimani,
ocupă centrul părţii de sud, iar în nord acoperă un teritoriu mai important între Neagra
Şarului – Gura Hăiții – Dornişoara. Ea este alcătuită dintr-un complex de piroclastite depuse
subaerian şi subacvatic şi depozite epiclastice de natură eruptivă depuse subacvatic.
Piroclastitele grosiere sau fine alternează între ele şi cu depozite accumulate în intervalele
de calm vulcanic, când materialul eruptiv primar (vulcanite masive şi clastice) a fost erodat,
transportat şi depus în mediul subacvatic. Grosimea formaţiunii vulcanogen-sedimentară este
cuprinsă între 100-500 m.
În cazul în care formaţiunile vulcanogen-sedimentare apar la zi sau în imediata
apropiere a suprafeţei, solurile formate pe ele au grosimi reduse şi sunt afectate de
procese erozive. Formaţiunile vulcanogen sedimentare sunt cele mai sensibile la
acţiunea proceselor erozive din cadrul rocilor eruptive şi, ca urmare şi solurile formate
pe ele, în funcţie de caracteristicile reliefului sunt expuse acestor procese.
Suprastructura stratovulcanică este alcătuită din curgeri de lavă care alternează cu
piroclastite. Vulcanitele cele mai vechi ale suprastructurii sunt considerate dacitele de
Drăgoiasa din Munţi Călimani, urmate de punerea în loc a lavelor care au condus la formarea
andezitelor. Pe lângă curgerile de lave, în suprastructura vulcanică se găsesc şi mici corpuri
subvulcanice, cum este corpul de diorite (δµδqp1) din Caldera Călimani. Piroclastitele
alternează cu produsele efuzive şi sunt reprezentate prin brecii, microbrecii piroclastice,
aglomerate şi microaglomerate, tufuri lapilice cu fragmente de andezite amfibolice
(hornblendă verde şi hornblendă brună), andezite cu piroxeni şi hornblendă, andezite cu
biotit, amfiboli şi cuarţ, andezite cu amfiboli şi piroxeni, andezite cu piroxeni, bazalte, cu o
grosime de 10-100 m.
Aceste depozite, în special rocile provenite din lavă, sunt cele mai rezistente la
procesele erozive, cu excepţia piroclastitelor, care sunt mult mai friabile.

4-39
4-40
Figura 4.2. Harta geologică 1:200 000 a județului Suceava
4-41
2. Zona flişului transcarpatic

Aceasta apare pe flancul intern al zonei cristalino-mezozoice, în Munţii Bârgăului. Este

constituită din depozite cretacic-superioare, paleogene şi burdigaliene. Prezintă în general o
tectonică în cute normale, uneori faliate (Semaka, 1955; Atanasiu, 1955).
Formaţiunile mezozoice aparțin Cretaciucului superior, cu două etaje: Cenomanian și
Turonian-Senonian. Depozitele atribuite Cenomanianului (cm; cm+tu) au o poziţie
transgresivă şi sunt dezvoltate pe rama vestică a zonei cristaline. În Munţii Bârgăului
depozitele sunt constituite din conglomerate şi gresii calcaroase de culoare verzuie, marne şi
argile marnoase.
Depozitele atribuite Turonian-Senonianului (tu+sn) sunt sub forma unei serii constituită
din marne roşii, marne cenuşii-verzui, cu intercalaţii de gresii fin micacee, discordante peste
Cenomanian în sinclinalul Ţibău.
Depozitele Neozoicului alcătuiesc un bazin legat structural şi genetic de cel al
Maramureşului, reprezentate prin etajele Luteţian-Priabonian, Lattorfian-Rupelian şi
Chattian-Burdigalian, aparținând Paleogenului.
Etajul Luteţian-Priabonian (lt+pr) este reprezentat în Munţii Bârgăului printr-o serie
groasă de aproximativ 800-900 m, în care s-au separat trei nivele principale. În bază se află
un nivel cu conglomerate cuarţoase în bancuri groase care trec gradat la gresii. La partea
mijlocie se dezvoltă un nivel calcaros, constituit din calcare cenuşii, calcare cu numuliţi şi
marne. La partea superioară se individualizează un nivel de gresii calcaroase cenuşii şi brun-
roşcate.
Etajului Lattorfian-Rupelian (lf+rp) i s-a atribuit o serie de depozite cu o grosime de
300-500 m, care stau discordant în raport cu Eocenul (Semaka, 1955). Sunt constituite din
şisturi argiloase, marne de culoare cenuşie sau cafeniu-negricioasă, pe alocuri bituminoase,
gresii şi conglomerate.
Etajul Chattian-Burdigalian (ch+bd). Seria argiloasă precedentă este urmată de o serie
groasă de 800-900 m bine reprezentată în axele sinclinalelor. Această serie este constituită
dintr-o alternanţă de gresii şi argile, în care gresiile predomină către partea superioară, unde
capătă un caracter masiv.
Magmatite neogene. Apar în extremitatea de sud-vest a bazinului Bârgăului fiind
reprezentate prin două corpuri de andezite şi respectiv de andezite bazaltoide (αamπ; αβ;
απ; αamqp1) care străbat depozitele paleogene ale bazinului, precum şi prin formaţiunea
vulcanogen-sedimentară. Formaţiunea vulcanogen-sedimentară cuprinde produsele activităţii
vulcanismului pannonian fiind reprezentată prin piroclastite (brecii piroclastice, aglomerate,
cinerite şi tufuri) şi material epiclastic, toate cu elemente şi liant de natură andezitică.
Depozitele flişului carpatitic, cu excepţia magmatitelor neogene, respectiv marne,
marne argiloase, gresii nisipoase şi piroclastite etc. reprezintă cele mai vulnerabile
depozite la acţiunile exterioare ale mediului climatic.

3. Zona cristalino-mezozoică

Aceasta este constituită dintr-un fundament cristalin (Pz; Pts-Pz; Ma; Mb; Mpi; Mv; a; c;
c-d) şi o cuvertură sedimentară mezozoică, prezentând în ansamblu o structură cu caractere
în pânze de şariaj. În alcătuirea cristalinului acestei zone se disting următoarele unităţi
4-42
structurale: unitatea de Bretila-Iacobeni, unitatea de Bistriţa, unitatea de Barnar şi unitatea
de Rarău.
Unitatea de Bretila – Iacobeni reprezintă unitatea autohtonă a cristalinului Bistriţei
cuprinzând formaţiunile cristaline, mezometamorfice ale seriilor de Bretila şi Vatra Dornei-
Iacobeni; cuvertura de formaţiuni paleozoice slab metamorfozate, precum şi depozitele
mezozoice de la Iacobeni. În alcătuirea ei se disting următoarele complexe stratigrafice:
şisturi sericitoase, sericito-grafitoase cu muscovite, şisturi cu cloritoid, calcare cenuşii-negre,
micaşisturi, şisturi muscovitice cu clorit, paragnaise, amfibolite, şisturi muscovito-cloritice cu
biotit şi granat.
Unitatea de Bistriţa ocupă cea mai mare suprafaţă în cristalinul Bistriţei. Ea cuprinde
formaţiunile epimetamorfice ale seriei de Tulgheş, şariată de la vest spre est peste unitatea
autohtonă de Bretila – Iacobeni. Astfel, în alcătuirea ei intră: şisturi sericitoase şi sericito-
cloritoase, şisturi verzi – tufogene bazice, calcare şi dolomite, cuarţite grafitoase, şisturi
grafitoase, cuarţite negre (cu mangan).
Unitatea de Barnar cuprinde seria de Bistriţa-Barnar cu învelişul ei epimetamorfic.
Apare în extremitatea sudică între Vatra Dornei şi Crucea. Această unitate a fost descrisă de
M. Savul (1938) sub denumirea de “pânza mezozonală de Barnar” al cărei autohton ar fi
reprezentat prin şisturi epizonale care trec spre bază la şisturi mezozonale. Este alcătuită
din: şisturi cuarţitice cu biotit, şisturi cuarţitice sericitice cu biotit şi grafit, şisturi
calcaroase, paragnaise micacee, amfibolite, dolomite şi calcare cu tremolit.
Unitatea de Rarău este constituită din formaţiunile mezometamorfice ale seriei
gnaiselor de Rarău. Ea reprezintă o zonă relativ îngustă pe rama de est a cristalinului
Bistriţei. În cadrul acestei serii se disting două complexe stratigrafice: complexul gnaiselor de
Rarău la partea inferioară şi complexul micaşisturilor la partea superioară. Dintre tipurile de
roci care intră în alcătuirea acestei serii putem menţiona: gnaise de Rarău, micaşisturi,
paragnaise şi amfibolite.
Cuvertura sedimentară formează compartimentul nordic al sinclinalului marginal
extern (sinclinalul Rarăului), care este alcătuit din depozite mezozoice grupate, în funcție de
poziția lor: seria mezozoică autohtonă și seria mezozoică alohtonă.
Seria mezozoică autohtonă este constituită din conglomerate poligene triasice (T1+2;
ws-an; ws), care au fost acoperite transgresiv de calcare masive de vârstă Ladinian-Carnian
(ld+cr), de marno-argile micacee și jaspuri roșii, galbene sau albe, cu intercalații de argile
roșii și verzi, de vârstă Callovian-Oxfordian (cl+ox) și de o alternanță de gresii calcaroase,
calcare roșii și marnocalcare de vârstă Tithonic-Neocomian (th+ne).
Seria mezozoică alohtonă cuprinde depozite predominant calcaroase, dispuse în mai
multe faciesuri de vârste diferite: calcare în strate subțiri cu intercalații argiloase
Werfenian-Anisiene (w+an); jaspuri și calcare stratificate cu argile verzi sau roșii, de vârstă
Ladinian-Carnian (ld+cr); calcare roșii, albe, calcare noriene și marnocalcare Triasice (T3);
calcare grezoase micacee și marnocalcare de vârstă Aalenian-Bathonian (aa-bt) și calcare
urgoniene și orbitoline aparținând etajului Barremian-Apțian (br+ap).

4-43
4. Zona flişului carpatic

Această zonă este constituită din mai multe pânze de şariaj, încălecate unele peste
altele de la vest spre est şi anume: pânza de Ceahlău, pânza de Palanca, pânza de Audia,
pânza de Tarcău şi pânza de Doamna.
Pânza de Ceahlău prezintă începând de la frontiera de nord a ţării şi până la sud de
valea Moldovei, o lăţime foarte redusă. La constituţia pânzei de Ceahlău iau parte depozite
cretacice atribuite Neocomianului (ne; ne-al; th-ne) şi Barremian – Apţianului (br-ap). Cele
din Neocomian, sunt reprezentate prin Stratele de Sinaia, alcătuite dintr-o alternanţă de
marne calcaroase, dure, compacte; calcare cenuşii şi gresii calcaroase; şisturi argiloase. Local
se întâlnesc şi intercalaţii subţiri de conglomerate cu multe elemente de şisturi cristaline. În
dreptul văii Moldovei stratele de Sinaia constituie în exclusivitate această pânză de şariaj,
care se îngustează aproape de dispariţie. Cele din Barremian – Apţian sunt reprezentate
printr-un pachet grezos-conglomeratic (strate de Bistra). Litologic, stratele de Bistra sunt
alcătuite din următoarele tipuri de roci: şisturi argiloase, gresii calcaroase şi conglomerate
polygene. Gresiile sunt rocile cele mai răspândite, având grosimi de 1-8 m. Conglomeratele se
dezvoltă local la partea superioară a stratelor de Bistra, fiiind formate din roci cristaline
(ortognaise, cloritoşisturi, micaşisturi) şi fragmente şi blocuri de roci sedimentare (calcare
cenuşii şi albicioase, dolomite, gresii calcaroase şi marno-calcare).
Pânza de Palanca este şariată peste pânza de Audia. La constituţia acestei pânze iau
parte depozite cretacice atribuite Apţian-Vraconianului (ap-vr) şi Cenomanianului (cm;
cm+tu; vr+cm).
Etajului Apţian-Vraconian îi sunt atribuite depozite ce formează trei orizonturi şi
anume: orizontul gresiilor curbicorticale (stratele de Palanca), este alcătuit dintr-o
alternanţă de gresii calcaroase curbicorticale, cenuşii, şisturi argiloase de culoare cenuşie sau
verzuie şi gresii micafere cenuşii; orizontul grezos conglomeratic alcătuit din gresii
calcaroase cenuşii care alternează cu şisturi argiloase cenuşii; orizontul marnos-grezos
constituit din marne cenuşii şi negricioase cu intercalaţii de gresii calcaroase şi gresii
curbicorticale.
Etajul Cenomanian este reprezentat prin orizontul marnelor şi argilelor roşii şi verzi. Are
o grosime de 50-60 m şi este alcătuit din marne şi argile roşii şi verzi, în strate subţiri cu
intercalaţii de marne cenuşii şi gresii micacee.
Pânza de Audia (Pânza şisturilor negre). La constituţia ei iau parte depozite cretacice
atribuite Neocomian-Albianului (ne-al), Vraconian-Cenomanianului (vr+cm) şi Senonian-
Paleocenului (sn; sn+Pg1).
În stratele de Audia se disting trei orizonturi şi anume: orizontul şistos cu sferosiderite
constituit din şisturi argiloase negre, argillite negre, gresii calcaroase negricioase, precum şi
marno-calcare cenuşii-negre; orizontul şistos cu lidiene constituit din şisturi argiloase negre,
argilite silicioase negre şi verzui, marno-calcare cu radiolari şi foraminifere, tufite, lidiene,
precum şi din gresii feldspatice grosiere; orizontul gresiilor silicioase cu glauconit alcătuit
dintr-o serie de gresii silicifiate cu glauconit, şisturi argiloase negre sau verzui, brecii
sedimentare cu marno-calcare, precum şi din gresii grosiere feldspatice.
Vraconian – Cenomanianului (vr+cm) îi este atribuit orizontul de argilite roşii şi verzi.
Este alcătuit din argilite roşii şi verzi care-i dau un aspect vărgat. În baza acestui orizont se

4-44
găsesc câteva intercalaţii de 1-3 cm de cinerite de culoare vernil care se desfac în fragmente
prismatice.
Orizontul gresiei de Tomnatec (gresia de Prisaca) încheie seria depozitelor ce
alcătuiesc pânza şisturilor negre (ne-al). Este alcătuit din gresii cuarţo-feldspatice micacee în
bancuri de 0,3-2 m. Se prezintă în bancuri separate prin intercalaţii de şisturi argiloase
cenuşii şi mai rar roşii-verzui. Între văile Moldovei şi Sucevei, gresia de Tomnatec constituie în
mare măsură partea cea mai înaltă a Obcinei Feredeului.
Pânza de Tarcău este constituită din flişul cuprins între fruntea pânzei de Audia şi zona
neogenă. Este constituită din depozite cretacice, paleogene şi mai rar neogene (ne-al; vr-tu;
sn+Pg1; Pg1-lt; pr; Pg3;).
Stratele de Audia. Şisturile negre sunt reprezentate ca şi pânza de Audia prin 3
orizonturi: orizontul şistos cu sferosiderite (Valanginian – Barremian) care este constituit din
şisturi argiloase negre, argillite negre, gresii calcaroase şi marno-calcare (ne-al; br+ap; br-al);
orizontul şistos cu lidiene (Apţian - ap) este alcătuit dintr-o alternanţă de argillite negre,
marnocalcare negricioase şi siliconite negre de tipul lidienelor; orizontul gresiilor silicioase
cu glauconit (Albian - al) alcătuit dintr-o alternanţă de argillite negre şi cenuşii şi gresii
silicioase cu glauconit. Ele au aceleaşi caractere litologice, grosime şi vârstă ca şi cele din
pânza de Audia.
Etajul Senonian – Paleocen (sn; sn+Pg1) este reprezentat prin stratele de Hangu (=
stratele cu inocerami) care au o dezvoltare mare în sectorul cuprins între valea Bistriţei şi
valea Moldovei. În stratele de Hangu se separă două nivele: un nivel inferior, constituit din
marno-calcare roşietice şi vişinii şi marne roşcate sau uşor verzui, gresii calcaroase dure,
uneori microconglomerate cu fragmente de feldspat roşu sau elemente verzi, în care se
intercalează şisturi argiloase cenuşii şi gresii calcaroase dure, uneori glauconitice şi gresii
micacee.
Pânza de Doamna apare pe suprafeţe restrânse între văile Moldovei şi Suha Mică. Este
constituită din depozite intens cutate aparţinând Paleocen-Luteţianului, Priabonianului şi
Oligocenului (Pg1-lt; pr; Pg3).
Zonele cu depozite cristalino-mezozoice şi şariate au roci cu rezistenţă diferită la
acţiunea factorilor externi. Calcarele de toate genurile, şisturile, gnaisele,
micaşisturile, paragnaisele şi amfibolitele, indiferent de perioadă, au o rezistenţă mai
ridicată la eroziune decât gresiile, care sunt cele mai expuse, în special cele nisipoase,
şisturile argiloase, marnele şi tufurile, acestea din urmă apărând, în general, în
compoziţia geologică a obcinelor, și fiind mult mai susceptibile la eroziune decât zona
muntoasă mai înaltă, vulcano-cristalină.

5. Zona pericarpatică

Zona cuprinde depozite miocene, cu caracter de molasă, constituind pânza

pericarpatică, încălecată peste platforma moldovenească. Este situată între zona flişului
carpatic şi platforma moldovenească. Între frontiera de nord a ţării şi valea Moldovei are o
lăţime redusă (0,5- 2 km). Din valea Moldovei spre S lăţimea ei creşte treptat. Este
constituită din depozite atribuite Acvitanianului, Burdigalianului, Helveţianului şi
Badenianului.

4-45
 Etajului Acvitanian (aq) i se atribuie formaţiunea inferioară cu sare, alcătuită din
marne cenuşii-negricioase cu intercalaţii de gips şi frecvente sărături. Prezenţa acestei
formaţiuni sub conglomeratele de Pleşu este indicată de izvoare sărate.
Burdigalianul (bd) este reprezentat prin conglomeratele de Pleşu, alcătuite în
majoritate din elemente de şisturi verzi (filite verzi, şisturi clorito-sericitoase) şi rare
elemente de cuarţ filonian, calcare jurasice sau calcare eocene cu numuliţi. Conglomeratele
cu elemente mari şi lipsite de ciment la partea inferioară a orizontului, au elementele mai
mici, rulate şi prinse în ciment grezo-argilos verzui la partea superioară. Urmează un orizont
de gresii cenuşii-verzui şi marne de aceeaşi culoare cu intercalaţii subordonate de
microconglomerate în partea inferioară a orizontului. Orizontul separat aici sub numele de
strate de Drăceni (Polonic şi colab., 1962) corespunde gresiei de Moişa. Conglomeratele de
Pleşu împreună cu gresia de Moişa însumează 800-1200 m grosime.
Depozitele helveţiene (he) au o grosime mare putând ajunge până la 1300-1500 m. Ele
cuprind gresii calcaroase cenuşii-verzui, marne şi argile de aceeaşi culoare şi foarte rare
intercalaţii de gips. Sunt cunoscute şi sub denumirea de “orizontul cenuşiu al Miocenului”.
Începând din valea Moldovei spre S se individualizează un orizont gros de 400 m constituit
predominant dintr-o gresie verzuie glauconitică cunoscută sub denumirea de gresia de Moişa.
Etajul Badenian (to) este constituit din marne şi argile cenuşii şi verzui sau roşcate,
gresii calcaroase cenuşii cafenii, moi şi foarte rare intercalaţii subţiri de gips. De această
serie sunt legate numeroase izvoare sărate precum şi zăcământul de sare de la Cacica.
În zona pericarpatică cele mai expuse roci la eroziune sunt marnele, marnele argiloase
şi argilele.
În această zonă, datorită faptului că rocile pe care s-a format învelişul de soluri au
numeroase intercalaţii de diferite grosimi, fenomenele de eroziune în capetele de strat, la
schimbarea de pantă şi pe frunţile de cuestă sunt mult mai intense.

6. Zona de platformă

Această zonă este constituită la suprafaţă din depozite neogene și reprezintă de fapt
prelungirea spre vest a platformei ruse. Forajele au pus în evidenţă existenţa în adâncime a
unor depozite mai vechi ale cuverturii sale: badeniene, cenomaniene, jurasice şi siluriene.
Etajul Silurian (S) este alcătuit la est de Siret şi spre nord din calcare fine cenuşii,
parţial organogene, cu puţine intercalaţii de gresii calcaroase şi argile în bază; la vest de
Siret la partea superioară se individualizează un orizont de şisturi argiloase.
Mezozoicul cuprinde Cretacicul superior şi Jurasicul superior. Interceptat de foraje
numai în partea de nord-vest a Sucevei, Jurasicul superior (J3) cu grosime de aproape 100 m
este alcătuit din marne brune sau brun-roşcate, calcare dolomitice şi intercalaţii subţiri de
anhidrit.
Depozitele Cenomaniene (cm) sunt alcătuite din gresii glauconitice şi nisipuri
calcaroase gălbui la partea inferioară, urmate de calcare cenuşii şi marne cretoase. Spre sud-
vest, odată cu creşterea grosimilor care pot depăşi 100 m, la partea superioară se adaugă
calcare marnoase şi calcare criptocristaline dure, cenuşii, care revin în parte, Senonianului
(Filipescu, 1939).
În sectorul Platformei moldoveneşti, Neozoicul cuprinde depozite aparținând
Badenianului superior și Sarmațianului (etajele Buglovian, Volhinian şi Bessarabian).

4-46
 Badenianul (to) prezintă o litologie destul de uniformă care constă din nisipuri slab
marnoase şi glauconitice la partea inferioară, urmate de un orizont de anhidrit care poate
atinge 40 m grosime şi apoi de marne nisipoase cenuşii cu intercalaţii subţiri de gresii. Poate
atinge 100 m în apropiere de Siret.
Depozitele Buglovianului (bg) sunt cele mai vechi formaţiuni care aflorează în partea
de nord a regiunii ca o fâşie îngustă la baza versanţilor de pe stânga văii Siret, între
localităţile Siret şi Grămeşti. Ele sunt constituite din argile la partea inferioară şi din nisipuri
la partea superioară.
Depozitele Volhinianului (vh) se pot observa în partea de nord, între localităţile Siret şi
Grămeşti. Este alcătuit din marne argiloase cu intercalaţii de nisipuri, gresii şi mai puţin gresii
oolitice.
Depozitele Bessarabianului (bs) apar numai în marginea de sud a regiunii. Acestea
formează culmile interfluviilor, cu dezvoltarea cea mai mare în Masivul Dealul Mare, la est de
Siret. Este alcătuit din argile nisipoase şi nisipuri, cu puţine intercalaţii de gresii şi calcare
oolitice. La vest de valea Siretului apare numai partea inferioară a depozitelor bessarabiene,
în facies predominant nisipos.
Pleistocenul este reprezentat de depozitele de terasă (qp; qp2; qp3) ale rîurilor cele
mai importante (Siret, Suceava, Moldova). Aceste terase sunt formate din pietrişuri cu
elemente carpatice, urmate de nisipuri şi acoperite de depozite loessoide și formează două
nivele. Terasa nivelului superior (60 m altitudine relativă) este foarte fragmentată; în schimb,
terasa nivelului inferior (10 m altitudine relativă) este aproape neîntreruptă şi uneori cu
lăţime foarte mare. Prin corelare cu regiunile apropiate unde există dovezi paleontologice
pentru vârsta pleistocen-superioară a acestor nivele de terasă, ele sunt atribuite şi în această
zonă Pleistocenului superior.
Depozitele din Holocen cuprind pietrişurile şi nisipurile fluviatile ale teraselor
inferioare, precum şi aluviunile recente ale luncilor (qh; qh2).
Materialele pe care s-au format solurile judeţului Suceava se comportă diferit la
acţiunea factorilor denudaţionali. Astfel nisipurile nu sunt vulnerabile la eroziunea de
suprafaţă deoarece apa se infiltrează foarte rapid, însă în momentul când apa se
concentrează pe direcţii liniare, eroziunea se adânceşte rapid, la început sub formă de
rigole şi ogaşe, transformându-se ulterior în ravene şi torenţi cu văi înguste în forma
literei V (Văile Mereni, Salcia, Grigoreşti).
Dacă în stratificaţie, pe traseul ravenei, apar argile sau plăci grezoase, profilul
văii transversale se modifică, talvegul devenind plat şi apărând mici cascade cu
denivelări de 1–2 m şi cu marmite în placa grezoasă (pâraiele Racoviţa, Mariţei, Plopeni,
Meşcăi).
Argilele, datorită permeabilităţii lor reduse, împiedică infiltrarea apei din
precipitaţii şi favorizează eroziunea de suprafaţă, evoluând mai greu sub forma
eroziunii de adâncime. În zonele cu pante mai accentuate, unde eroziunea pe argile ar
putea acţiona mai puternic prin existenţa unor puternice izvoare de coastă, materialul
este antrenat la vale sub forma alunecărilor de teren, care îngreunează mult eroziunea,
în special cea de adâncime.
Depozitele cuaternare şi sarmaţiene ale Podişului Sucevei au, din punct de vedere
litologic, însuşiri favorabile producerii proceselor de eroziune pe scară mare,

4-47
producerea acestora depinzând în mare măsură şi de ceilalţi factori externi şi interni ai
mediului.

4.1.4. Hidrografia
Apele de suprafaţă. Teritoriul judeţului Suceava aparţine în întregime bazinului
hidrografic al râului Siret, care curge pe limita estică, de la intrarea în ţară şi până la
confluenţa cu pârâul Pietrosu, pe o lungime de aproximativ 110 km (fig. 3). În cadrul acestui
bazin hidrografic, teritoriul judeţului Suceava este drenat de câțiva afluenţi principali:
Bistriţa, Moldova, Suceava şi Şomuzurile (Popp şi colab., 1973).
În ceea ce priveşte debitul apelor curgătoare, acesta este în strânsă legătură cu
distribuţia anuală a precipitaţiilor. Ca urmare, se remarcă creşterea debitelor la sfârşitul
primăverii, în urma ploilor şi a topirii zăpezilor şi apoi scăderea lor la sfârşitul toamnei şi în
iarnă. În ultimii ani, râurile prezintă viituri mari provocate de ploile torenţiale sau de
desprimăvărarea bruscă, dacă aceasta coincide cu ani bogaţi în zăpezi. De aceea, apele
curgătoare capătă un caracter torenţial, caracter ce s-a amplificat prin diverse activităţi
antropice: defrişări, desţeleniri. În condiţii de viitură, debitul solid sporeşte foarte mult,
consecinţă a degradărilor de albii, maluri şi versanţi, dar şi a orizonturilor de sol.
Bistriţa, cel mai mare afluent al Siretului, drenează partea de vest a judeţului Suceava
pe o distanţă de 122 km, din cei 290 km lungime totală a râului, între Munţii Rodnei şi Bacău.
Pe o suprafaţă de 2520 km2, din suprafaţa totală a bazinului de aproape 7000 km2,
Bistriţa drenează prin afluenţii ei Munţii Căliman şi munţii cristalini cărora le-a dat numele,
respectiv un teritoriu echivalent cu aproape 30% din suprafaţa judeţului.
La intrarea în Munţii Bistriţei, în aval de confluenţa cu Neagra Şarului, Bistriţa are un
bazin de 1670 km2, cu un debit mediu anual de 23,8 m3/s.
Bazinul Bistriţei în perimetrul judeţului Suceava, formează o reţea hidrografică deasă,
cu numeroşi afluenţi (32 de pâraie). Dintre aceştia, importanţă prezintă: Cârlibaba (24 km),
Ţibăul (24 km), Neagra Şarului (33 km) şi Neagra Broştenilor (40 km). Principalul afluent este
Dorna (46 km) cu o reţea hidrografică mare (595 km2). Bistriţa are peste 40-50% alimentare
nivală, mai mult decât celelalte râuri din judeţ.
Scurgerea variază şi după anotimpuri: 15 – 20% primăvara, creşte la 35 – 40% vara şi
scade spre toamnă şi iarnă la 25 – 35%, respectiv 20%.
Moldova este al doilea râu ca mărime după Bistriţa. Din cei 216 km lungime totală a
râului până la Roman şi 4315 km2 suprafaţă de bazin, pe teritoriul judeţului Suceava, traseul
Moldovei atinge lungimea de 152 km, respectiv între izvoarele sale din Masivul Lucina şi
localitatea Drăguşeni. Ea drenează Munţii Bistriţei şi o parte din obcine în sectorul de deal,
însumând o suprafaţă de bazin de 3035 km2, ceea ce reprezintă aproape 36% din suprafaţa
judeţului. Râul Moldova are deci cel mai mare bazin hidrografic în judeţul Suceava. Debitul
său este mult mai mic decât al Bistriţei (30 m3/s la Roman).
Spre deosebire de bazinul Bistriţei, asimetric în sectorul montan, datorită afluenţilor
puternici pe dreapta, bazinul hidrografic al Moldovei este simetric în munte, dar devine
asimetric de la Gura Humorului în jos, nemaiavând afluenți pe stânga.

4-48
4-49
Figura 4.3. Rețeaua hidrografică a județului Suceava repartizată pe unitățile de relief
 Reţeaua hidrografică este relativ deasă, peste 0,4 km/km2. Râul Moldova are 41 de
afluenţi, dintre care mai însemnaţi sunt în zona de munte Putna (20 km), Suha (33 km) cu
afluenţii Negrişoara (20 km) şi Humor (26 km), iar în Subcarpaţi Suha Mică şi Suha Mare (29
km). Cel mai mare afluent al Moldovei este Moldoviţa (47 km lungime şi un bazin hidrografic
de 564 km2), care îi dublează debitul.
Suceava, râu de munte şi de podiş, este al treilea ca importanţă după Bistriţa şi
Moldova. Este singurul râu care de la izvoare, din Masivul Lucina şi până la vărsarea în Siret,
la Liteni, curge pe teritoriul judeţului cu acelaşi nume. Suprafaţa bazinului este de 2280 km2,
reprezentând 26% din suprafaţa judeţului. Ca şi Bistriţa, Suceava prezintă un bazin asimetric,
mai dezvoltat pe dreapta, cea mai mare parte a bazinului fiind în regiunea de munte.
La debuşarea în Siret, Suceava are un debit mediu multianual de 14,1m3/s, dar cu mari
variaţii în timpul anului, şi cu viituri care, la asigurare de calcul 10%, pot depăși 1000 m3/s.
De la izvor la vărsare, Suceava coboară peste 1000 m, cu o pantă mare în munte, până
la Straja. Intrând în podiş îşi reduce panta la numai 2‰ şi formează o luncă largă până la
vărsarea în Siret, la cota 240 m.
Suceava se formează din două pâraie: Izvor şi Aluniş. Primeşte 32 de afluenţi, dintre
care mai importanţi sunt: Putna (19 km) în zona de munte, Pozen (25 km) în Depresiunea
Rădăuţi, Solca (27 km) şi Soloneţ (31 km) din Obcina Mare și două pâraie mai mici care vin din
Podişul Dragomirna (Horaiţ şi Hătnuţa).
Cei mai importanţi afluenţi îi primeşte de pe dreapta, unii cu obârşia în Carpaţi
(Suceviţa, Solca, Soloneţ), cu un regim hidrologic asemănător cu al Sucevei, alţii cu obârşia în
podiş (Ilişasca, Şomuzu Mare), cu alimentaţie dominant pluvială şi subterană, debite medii
reduse, mai ales în sezonul cald.
La Suceava şi Suceviţa se produc cele mai mari degradări de albii şi maluri, care
însumează o lungime de peste 30 km. Unele lucrări de protecţie a malurilor şi de corectare a
albiei s-au făcut pe râul Suceava pe o distanţă de 15 km în Depresiunea Rădăuţi.
Şomuzurile. Al patrulea bazin hidrografic din judeţ aparţine la două râuri gemene:
Şomuzul Mic (40 km) şi Şomuzul Mare (63 km). Ambele izvorăsc din Podişul Sucevei, la sud de
oraşul Suceava, fiind singurele râuri de podiş pe toată lungimea cursului lor. Bazinul lor
hidrografic, în suprafaţă de 617 km2, se intercalează între Suceava şi Moldova.
Şomuzu Mic nu are nici un afluent, în schimb Şomuzu Mare, faţă de lungimea lui,
prezintă o reţea ramificată (0,36 km/km2), destul de deasă pentru un bazin de podiş.
Şomuzu Mare se varsă în Siret la Dolhasca, la cota 230 m. Panta longitudinală medie
este de 6‰, dar se atenuează foarte mult, ajungând la mai puţin de 3‰ de la Fălticeni spre
vărsare.
Panta redusă, în special a Şomuzului Mare şi lunca inundabilă a acestuia au impus cele
mai mari lucrări de desecare din judeţ, lucrări în suprafaţă de peste 7000 ha, din care 4800
ha teren arabil. Prezintă un debit mediu anual de 1 m3/s cu diferenţe sezoniere.
Siretul. Este cel mai mare sistem hidrografic din ţara noastră (o suprafaţă a bazinului de
42.890 km2 din totalul de 44.835 km2).
Râul Siret, izvorăşte din munţii Carpaţii Păduroşi, pe teritoriul Ucrainei. El are o
lungime totală de 706 Km din care primii 110 Km pe teritoriul Ucrainei şi 596 Km pe teritoriul
României. După intrarea pe teritoriul României, în judeţul Suceava trece prin oraşul Siret apoi
prin localităţile Grămeşti, Zvoriştea şi Liteni la aproximativ 20 Km de oraşul Suceava, preia ca

4-50
afluent din partea dreaptă râul Suceava (170 Km). Afluenţii Sucevei în mare majoritate îşi au
izvoarele şi vin de pe teritoriul Ucrainei şi traversează graniţa dintre România şi Ucraina.
Traversează graniţa din amonte în aval afluenţii Cobilioara, Pogonişoara, Sadău, Falcău,
Cimirnariu, Caraula, Putna, Şicova, Bilca Mare cu afluentul Bilca Mică, Petrimiasa, Tӑrnӑuca
şi Climăuţ.
Acumularea Rogojeşti este situată pe râul Siret la 12 km aval de graniţa cu Ucraina şi
la 100 km distanţă de izvorul Siretului, situat pe teritoriul Ucrainei. Acumularea are o
suprafaţă a luciului de apă la NNR, de 850 ha şi o adâncime maximă de 12 m. Lacul este
situat la o altitudine medie de 298 m. Principalele folosinţe ale acumulării sunt: alimentare
cu apă, regularizarea de debite şi hidroenergia. Lacul are o folosinţӑ complexӑ şi asigurӑ
regularizarea debitelor rȃului Siret, în primul rȃnd pe teritoriul judeţului Suceava. Volumele de
apӑ acumulate vin în lac în principal de pe teritoriul Ucrainei prin rȃul Siret şi afluienţii sӑi care
izvorӑsc din Ucraina. Este o sursӑ importantӑ pentru alimentarea cu apӑ a localitӑţilor şi
obiectivelor economice din zonӑ.
Elementele principale ale barajului Rogojeşti sunt:
- baraj de pământ omogen (din materiale locale);
- cotă retenţie normală - 300,00 md MB;
- cotă coronament - 302,00 md MB;
- cotă talveg ax baraj - 288,00 md MB;
- cota superioară a clapetei de evacuare ape mari - 301,30 md MB;
- volum total ȋn lac - 55,80 mc;
- volum util - 26 mil. mc ;
- volum mort - 12,40 mil. mc;
- volum protecţie -17,40 mil. mc;
- ȋnăltime baraj - 14,00 m;
- lăţime coronament - 6,00 m;
- debit salubru pe râul Siret ȋn regim de restricţii (secetă) -1 mc/s.
Datele au fost preluate de la Sistemul Hidrotehnic Independent Siret, subordonat
Direcţiei Apelor Siret - Bacău.
În urma monitorizării în anul 2013 în două secţiuni (mijloc de lac şi baraj) s-a evidenţiat
un potenţial ecologic bun atât din punct de vedere biologic cât şi fizico-chimic (Raport privind
starea mediului în judeţul Suceava în anul 2013).
Administraţia Naţională „Apele Române” prin Administraţia Bazinală de Apă Siret, are
responsabilitatea administrării apelor subterane şi de suprafaţă din domeniul public în tot
bazinul râului Siret.
S.G.A. Suceava (Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava) are printre principalele
obiective de activitate şi implementarea Directivelor europene pentru atingerea stării bune a
apelor din spaţiul hidrografic Siret.
S.G.A. Suceava administrează apele subterane şi de suprafaţă din domeniul public al
statului de pe teritoriul judeţului Suceava.
Acordul între Guvernul României şi Guvernul Ucrainei privind cooperarea în domeniul
gospodăririi apelor de frontieră, a fost semnat la Galaţi la 30.09.1997. Prin Legea nr. 16 din
11.01.1999 se ratifică acordul dintre guvernele României şi Ucrainei privind cooperarea în
domeniul gospodăririi apelor de frontieră şi stabileşte obiectivele şi principiile cooperării care

4-51
constau în principal din: cooperarea în domeniul gospodăririi apelor pentru protecţia şi
folosirea apelor de frontieră, pentru reducerea poluării apelor de frontieră, utilizarea apelor
din zona de frontieră în limite raţionale.
Nici una dintre părţi nu va executa pe teritoriul statului propriu, fără o consultare
prealabilă, lucrări şi nici nu va lua măsuri pe apele de frontieră, care să modifce regimul de
scurgere sau condiţiile de calitate a acestora.
Punerea în aplicare şi urmărirea derulării acestei cooperări se face pentru partea
română de către „ANAR”.
Apele stătătoare sunt reprezentate de lacuri naturale de dimensiuni mici şi de lacuri
de natură antropică. În cadrul judeţului se întâlnesc 16 lacuri antropice, acumulări piscicole
pe văi. Cele mai importante sunt cele trei retenţii de pe Şomuzu Mare, lângă Fălticeni, cu un
volum total acumulat de 1 200 000 m3, apoi lacurile de acumulare relativ mici, fiecare cu un
volum de circa 300 000 m3, pe Pozen, pe Haita (mic afluent pe stânga Moldovei) la Drăguşeni,
pe pârâul Dragomirna la nord de Municipiul Suceava.
Apele subterane şi izvoarele. Constituie sursa permanentă în alimentarea râurilor; în
perioadele secetoase au rol esenţial.
Sub acest aspect judeţul Suceava se prezintă diferenţiat, în sensul că există regiuni cu
roci impermeabile lipsite aproape total de ape subterane, dar există şi regiuni bogate în
resurse de ape subterane.
Zonele lipsite de strate acvifere sunt cele mai întinse şi cuprind eruptivul din Munţii
Căliman şi zona cristalino-mezozoică a Munţilor Bistriţei, inclusiv zona flişului cretacic. De
asemenea, zona podişului marnos-argilos al Sucevei, care are roci impermeabile, nu exclude
posibilitatea existenţei unor ape subterane.
Apele subterane abundente se găsesc în zonele cu roci fisurate şi roci detritice. Acest
tip de roci se întâlneşte în zona flişului paleogen, în terase, lunci şi depozite de versant.
În roci cu permeabilitate mare şi anume în piroclastitele din Munţii Căliman, în
pietrişurile din Depresiunea Dornelor şi în prundişurile care intră în alcătuirea şesurilor
aluviale ale Moldovei, Sucevei, Siretului sau ale altor râuri mai mici se găsesc strate acvifere
locale.
În rocile fisurate, cum sunt gresiile flişului paleogen din Obcina Mare sau din flişul
transcarpatic din nord-vestul Călimanului, se găsesc reţele acvifere intense.
Legată de apele subterane este apariţia izvoarelor. Astfel, în Depresiunea Dornei, în
luncile şi terasele Dornei şi Negrei Şarului sunt cantonate ape freatice alimentate din
precipitaţii şi din apele scurse de pe versanţi. În zonă apar importante izvoare minerale.
Acestea provin din ape de origine vadoasă care circulă prin fisurile din şisturile cristaline sau
pe planurile de contact cristalin-sedimentar. În drumul lor spre suprafaţă, aceste ape dizolvă
bioxidul de carbon liber provenit din emanaţiile mofetice postvulcanice, la care se adaugă
sărurile solvite din rocile pe care le străbat. În felul acesta apar izvoarele minerale reci din
sectorul Vatra Dornei, de tipul hidrochimic bicarbonatat, feruginos, arsenical.
O altă serie de izvoare minerale reci sunt cele cantonate în orizonturile piroclastice din
lungul dislocaţiilor care afectează versantul estic al Munţilor Căliman şi prin care circulă
ascensional bioxidul de carbon. Aceste izvoare provin din ape de infiltraţie, care în prezenţa
bioxidului de carbon capătă un caracter net carbogazos.

4-52
 O ultimă categorie de izvoare minerale din Munţii Bistriţei, în afara celor cu caracter
complex de la Vatra Dornei sau carbogazoase din estul Munţilor Căliman, sunt izvoarele din
sectorul Iacobeni, care apar la contactul cristalinului cu calcarele bituminoase triasice şi au
caracter sulfuros.
În categoriile amintite se citează izvoarele minerale din bazinul Dornelor de la Vatra
Dornei, Şaru Dornei, Poiana Negrii, Neagra Şarului, Negrişoara, Dorna Cândrenilor, Poiana
Stampei, Coşna, precum şi apele minerale de la Dârmoxa, pe Neagra Broştenilor.
La limita flişului paleogen cu Podişul Sucevei şi Subcarpaţii, la contactul muntelui cu
dealurile, apar izvoare clorurate sodice, puternic mineralizate, care însoţesc miocenul de
molasă cu sare şi gips. Astfel de izvoare se semnalează, la Solca şi Râşca.
Apele freatice cele mai importante sunt cele din şesurile aluvionare ale Sucevei şi
Siretului şi, în primul rând, din depresiunea piemontană Rădăuţi. Apele freatice sunt
acumulate în prundişurile conurilor-delte ale Sucevei şi Suceviţei şi sunt alimentate din
precipitaţii şi scurgerile pe pantă.
În podiş, izvoarele lipsesc pe interfluvii, însă ele există aproape de fundul văilor şi apar
îndeosebi în lunca Sucevei şi a Moldovei din zona dealurilor, cu debite de 1–10 l/s. Pentru
alimentări cu apă potabilă şi ape industriale sunt folosite nu numai apele de suprafaţă, ci şi
cele din subteran.
Captări de ape subterane cu debite de peste 2000 m3/zi s-au făcut la Vatra Dornei,
Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului şi la Rădăuţi.
Apele curgătoare de suprafaţă, în funcţie de debitele rezultate în urma
precipitaţiilor torenţiale acţionează asupra formelor de relief prin care curg, respectiv
albiile minore şi majore, începând de la talveg, favorizând apariţia eroziunilor de
maluri, în special a celor concave.
Gestionarea debitelor, întreţinerea talvegului şi procesul de apărare al malurilor
constituie factorii care pot opri această acţiune distructivă.
Izvoarele de coastă care apar sub fronturile de cuestă au acţiuni negative
reprezentate prin procese de versant ce duc la alunecări şi scurgeri noroioase, și de
aceea trebuie drenate şi captate.

4.2. Condiţiile climatice

Teritoriul județului Suceava se încadrează în provincia climatică Df (W. Köppen),
caracterizată prin climă de natură boreală, cu ierni friguroase și umede, cu temperatura
medie a lunii celei mai reci sub -3°C și cu cu temperatura medie a lunii celei mai calde peste
10°C. Cantitatea de apă provenită din precipitații este mai mare decât cea pierdută prin
evapotranspirație, Df fiind una din cele mai reci și umede provincii de pe teritoriul României.
Pe teritoriul județului Suceava, această provincie se împarte în mai multe subprovincii,
după cum urmează: în zona muntoasă se individualizează subprovinciile Dfk’și DfCk’, între ele
existând diferențieri minore, fiind, de obicei, tratate împreună. Astfel, subprovincia Dfk’, ce
prezintă o climă boreală cu precipitații suficiente în tot timpul anului, cu ierni reci, cu
temperaturi medii anuale sub 8°C și cu temperatura medie a lunii celei mai calde sub 18°C,
este completată în zonele de depresiuni și de înșeuări pronunțate de subprovincia DfCk’, care
prezintă temperaturi medii lunare mai mari de 10°C numai în 1–4 luni pe an, iar temperatura

4-53
lunii celei mai reci nu coboară sub -30°C. Valorile indicilor de ariditate sunt deosebit de
ridicate, depășind valoarea de 45.
La marginea obcinelor și în zona Podișului Sucevei, se întâlnește subprovincia Dfbk, în
care temperatura lunii celei mai calde este cuprinsӑ între 18 și 22°C, cu un maxim de
precipitații la începutul verii. Aici, valorile temperaturii depășesc 10°C mai mult de patru luni
pe an, iar indicii de ariditate de Martonne au valori între 40 și 47, mai mici decât în
subprovinciile anterioare.
Spre valea Siretului se individualizează o mică porțiune din subprovincia Dfbx, cu
temperatura lunii celei mai calde între 20 și 22°C, cu ierni reci. Indicii de ariditate de
Martonne au valori între 23 și 29.
Spaţiul geografic al judeţului Suceava aparţine aproape în egală măsură sectorului cu
climă continentală (partea de est) şi celui cu climă continental moderată (partea de vest).
Venind dinspre vest, masele de aer îşi pierd treptat din umezeală în timpul traversării
Carpaţilor Orientali, astfel încât în partea estică a judeţului ajung mai uscate, clima suferind
un proces de continentalizare. Aerul de origine nordică aduce ninsori iarna şi ploi reci
primăvara şi toamna. Din est, judeţul primeşte influenţe climatice continentale cu secetă
vara, cer senin, ger şi viscole iarna.
Temperaturile minime coboară uneori până la -38,5°C, iar temperatura cea mai ridicată
a fost de 39,8°C (iulie 2000). Temperaturile cele mai scăzute din zona montană se
înregistrează nu pe vârfuri, ci în depresiuni şi văi, datorită fenomenului de inversiune
climatică. Temperatura medie multianuală este de 2°C la munte şi 7,5°C în zona de podiş.
Durata iernii este cu 1-2 luni mai mare la munte, decât în regiunea deluroasă. Trecerea
de la iarnă la primăvară se face brusc în partea de est a judeţului, faţă de partea de vest
unde, pe vârfurile înalte şi versanţii umbriţi ai munţilor, zăpada şi îngheţul se întâlnesc până
la sfârşitul lunii mai şi chiar începutul lunii iunie.
Precipitaţiile variază de la an la an şi sunt cuprinse între 800 şi 1200 mm, în funcţie de
zonă.
Se diferenţiază două tipuri climatice: o climă montană, cu un subtip de climat de
depresiuni şi văi adânci, care se resimte pe două treimi din suprafaţa judeţului şi o climă de
podiş în partea de est.
Climatul montan. În Căliman şi în Munţii Bistriţei, influenţele atlantice, de climat mai
umed şi cu temperaturi mai moderate, sunt mai pronunţate, în special pe versanţii vestici,
care sunt mai umezi. Precipitaţiile evidenţiază paralelismul culmilor şi discordanţa dintre
culmi şi depresiunile intramontane.
Etajarea climatică este reflectată în succesiunea pe verticală a formaţiunilor vegetale.
Precipitaţiile cresc cu altitudinea. Astfel, pe culmea Stânişoarei plouă mai mult decât în
valea Bistriţei. Temperaturile medii anuale se menţin sub 7°C şi scad cu înălţimea până la
0°C media anuală (Căliman). Precipitaţiile ajung la 800 mm, iar pe înălţimi depăşesc 1000
mm. În cursul anului, pe masivul Rarău sunt numai trei luni temperate, în schimb nouă luni
sunt reci, umede. Amplitudinea termică multianuală este de 20°.
Climatul de podiş se întâlneşte în partea de est a judeţului. Este tipul de climat
continental atenuat, cu contraste termice anuale mai mari, dar diurne mai mici decât la
munte. Precipitaţiile sunt mai reduse. Culoarul văilor Moldova, Suceava şi Siret creează
topoclimate de vale, cu vânturi de nord, cu precipitaţii mai reduse decât în podiş.

4-54
Temperaturile medii anuale sunt de 7 – 8°C, iar amplitudinea anuală de 23°C. Precipitaţiile
scad sub 700 mm. În cursul anului sunt în medie opt luni temperate şi patru luni reci, umede
(Fălticeni).
Reţeaua de staţii meteorologice, destul de rară, nu dă posibilitatea unei cunoaşteri
aprofundate a climatelor locale şi microclimatelor. Din datele existente se pot caracteriza
aspectele generale ale climei pe unităţi de relief şi unele topoclimate de vale. Staţiile
climatologice de bază pentru judeţ sunt: Rarău (staţie de munte), Fălticeni şi Suceava (staţii
de podiş), la care se mai adaugă Câmpulung Moldovenesc (staţie de vale intramontană). Au
fost utilizate date din literatura de specialitate: Clima R.P.R. (vol. II), Clima României (Sandu
şi colab., 2008) şi date furnizate de ANM de la staţiile Suceava, Târgu Neamţ, Poiana Stampei,
precum şi date de la staţiile Rarău şi Fălticeni.
Temperatura solului. Valorile zilnice, lunare şi anuale ale acesteia sunt determinate,
pe de o parte, de fluxul de energie radiantă solară, iar pe de alta, de caracteristicile fizice
ale suprafeţei terenului (tipul de sol, ogorul negru, gradul de umiditate a solului, gradul de
acoperire cu diferite tipuri de vegetaţie cultivată sau naturală, faza de vegetaţie, stratul de
zăpadă), relieful, suprafeţele ocupate de apă. Faţa de temperatura medie anuală a aerului,
temperatura în sol este mai mare cu circa 2 – 3°C. Astfel, în Podişul Sucevei se înregistrează
valori medii anuale < 9°C.
Temperaturile medii lunare ale suprafeţei solului prezintă amplitudini anuale mai mari
decât cele ale aerului. Astfel, dacă cele mai mari creşteri de la o lună la alta în anotimpul de
primăvară sunt înregistrate, în intervalul martie-aprilie, iar cele mai pronunţate scăderi din
anotimpul de toamnă au loc în intervalul septembrie-octombrie, cele mai mici creşteri au loc
în intervalul februarie-martie, iar cele mai mici scăderi ale temperaturii medii a suprafeţei
solului se produc în intervalul noiembrie-decembrie (tabel 4.1).
Tabel 4.1
Creşterea temperaturii medii a suprafeţei solului (°C) de la o lună la alta în
anotimpul de primăvară şi descreşterea corespunzătoare din anotimpul de toamnă la
Staţia Suceava
Primăvara Toamna
Staţia Suceava II–III III–IV IV–V IX–X X–XI XI–XII
4,5 7,8 7,4 6,5 6,1 5,0

Caracterul normal al distribuţiei valorilor medii lunare ale temperaturii suprafeţei

solului face suficientă prezentarea repartiţiei acestui parametru pentru lunile extreme
(ianuarie şi iulie), în celelalte luni distribuţia temperaturii suprafeţei solului fiind în raport
direct cu poziţia fiecărei luni în cadrul ciclului anual.
Cele mai mici valori ale temperaturii medii lunare la suprafața solului sunt înregistrate
în ianuarie, atunci când radiaţia solară are valori mai reduse, în comparaţie cu celelalte luni
din an, iar câmpul baric favorizează advecţia maselor reci de aer. Prezenţa zăpezii, care
preia rolul de suprafaţă activă, contribuie şi ea la apariţia inversiunilor termice, astfel că
diferenţa, la nivelul mediilor lunare, dintre temperatura solului şi a aerului este mult
atenuată. Astfel, în Podişul Sucevei se înregistrează cele mai scăzute valori ale acestui
parametru (< -5°C). Valori şi mai coborâte, între -6°C şi -9°C, se întâlnesc în depresiunile
intramontane din Carpaţii Orientali.

4-55
 În iulie, sub acţiunea radiaţiei solare, temperatura medie a suprafeţei solului atinge
valorile cele mai ridicate din cursul anului. La diferenţierile care apar pe teritoriu contribuie
din plin natura solului, gradul de acoperire cu vegetaţie şi tipul acesteia, alături de altitudine
şi latitudine. În Podişul Sucevei, condiţiile pedologice extrem de variate determină variaţii
foarte importante ale temperaturii solului, ceea ce face ca pe areale mici în aceste zone să
se întâlnească valori cuprinse între 23°C şi 26°C.
Intervalul anual fără îngheţ la sol este delimitat de data calendaristică la care
temperatura minimă a suprafeţei solului a urcat peste 0°C, de obicei primăvara, şi data la
care aceasta a fost pentru ultima oară pozitivă, de obicei toamna.
Data medie a ultimului îngheţ la sol se situează în prima jumătate a anului. Pe
suprafeţe întinse situate în Podişul Moldovei, data medie de producere a ultimului îngheţ de
primăvară se plasează în ultima decadă a lunii aprilie.
Durata medie a intervalului anual fără îngheţ la sol reprezintă un parametru important,
atât din punct de vedere teoretic, ca indicator al potenţialului termic al diferitelor zone, cât
şi din punct de vedere practic, influențând diferite ramuri economice şi, în primul rând,
agricultura. Cea mai mare parte a Podişului Moldovei se caracterizează printr-o durată a
intervalului fără îngheţ cuprinsă între 150 şi 170 de zile. Pe măsura creşterii altitudinii, se
diminuează în mod firesc şi durata intervalului fără îngheţ (Clima României, 2008).
Temperatura aerului
Repartiţia izotermelor medii anuale evidenţiază corelarea regimului termic cu relieful
major al ţinutului, în sensul că ele mulează conturul masivelor muntoase şi al văilor
principale. Temperaturile medii cresc de la sud-vest spre nord-est, din Căliman, delimitat de
izoterma de 2°, până în lunca Siretului, marcată de izoterma de 8°. Pietrosu Călimanului
prinde izoterma anuală de 0°; Rarăul, temperatura medie de 2°C; Vatra Dornei, 4,9°C;
Câmpulung Moldovenesc (valea Moldovei), 6,6°C; iar Fălticeni, 7,8°C. Lunca Siretului
depăşeşte 8°C media anuală.
În general, în zona montană temperatura medie anuală este cuprinsă între 0°C şi 6°C, în
timp ce în podiş depăşeşte 6°C anual. Izoterma anuală de 6°C se înscrie în lungul limitei
externe a Carpaţilor, cu inflexiuni pe văile Sucevei şi Moldovei, până departe în interiorul
munţilor, respectiv, până la Ulma şi Pojorâta (tabel 4.2).
Tabel 4.2a
Temperaturile medii multianuale (1961-1990)
Staţia Lunile Anual
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Poiana Stampei (915
-7,4 -5,2 -1,3 4,3 9,7 12,6 14,1 13,5 9,8 4,7 -0,2 -4,8 4,1
m)
Târgu Neamţ (365 m) -3,9 -2,5 1,7 8,4 14,1 17,2 18,6 17,9 14,1 8,7 3,4 -1,3 8,0
Suceava (350 m) -4,7 -3,1 1,2 8,0 13,7 16,7 18,1 17,5 13,8 8,3 2,9 -2,0 7,5

4-56
 Tabel 4.2b
Temperaturile medii multianuale (1981-2010)
Staţia Lunile Anual
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Poiana Stampei (915
-6,0 -5,1 -1,1 4,6 10,2 13,4 15,0 14,5 9,9 5,1 -0,4 -4,5 4,6
m)
Târgu Neamţ (365 m) -2,3 -1,5 2,6 8,7 14,6 17,8 19,7 18,9 14,2 8,9 3,1 -1,3 8,6
Suceava (350 m) -3,0 -2,0 2,2 8,4 14,3 17,4 19,2 18,5 13,8 8,5 2,5 -1,9 8,2

În Podişul Moldovei, izotermele lunii iulie marchează o scădere generală a temperaturii

medii de la 21°C în sud şi sud-vest, până la mai puţin de 18°C în partea nord-vestică a
acestuia.
La munte, temperaturile negative persistă minimum cinci luni din an (noiembrie –
martie), în timp ce în podiş numai trei luni (decembrie – februarie). Luna cea mai rece a
anului este ianuarie, iar decada cea mai rece este 21 – 31 ianuarie (Rarău: -8°C, Fălticeni: -
4,6°C).
Întreaga zonă muntoasă, cu excepţia unui culoar în lungul văii Moldovei şi a Bistriţei
Aurii, are în timpul iernii temperaturi mai joase de -6°C. În Munţii Bistriţei, iarna este cu o
lună mai lungă decât pe valea Bistriţei, situaţie ce nu împiedică stabilirea unei inversiuni de
temperatură iarna, în depresiunea Dornelor.
Caracterul continental al climei se manifestă iarna, când pe teritoriul judeţului s-au
înregistrat minime absolute foarte coborâte. De exemplu, în podiş, la Rădăuţi -32,5°C (27
ianuarie 1954), la Suceava -31°C (20 februarie 1954), la Fălticeni -30°C (24 ianuarie 1950). Se
remarcă diferenţa de temperatură dată de poziţia nordică a localităţii Rădăuţi faţă de
Fălticeni (Popp şi colab., 1973). Alte limite absolute înregistrate au fost de -33,9°C (11
ianuarie 1940) la Câmpulung Moldovenesc, de - 37,2°C (27 ianuarie 1954 la Cârlibaba şi de -
38,5°C (13 ianuarie 1950), la Vatra Dornei.
La munte, datorită fenomenului de inversiune termică, s-au înregistrat: la Câmpulung
Moldovenesc -33,9°C (pe vale), faţă de Rarău (munte) cu numai -28,4°C (februarie 1955).
În depresiunile intracarpatice din Carpaţii Orientali, unde iarna predomină inversiunile
termice, numărul zilelor cu îngheţ creşte, ajungând la 165 – 180 zile.
Izoterma de 8°C (luna iulie) urmăreşte limita piemontului pericarpatic şi culoarul
Moldovei, podişul având în ansamblu temperaturi superioare, iar zona muntoasă şi
subcarpatică valori inferioare.
Temperaturi ridicate în timpul verii se întâlnesc şi la nord de 47° latitudine. Astfel, în
podiş s-au înregistrat: la Rădăuţi 33,5°C (iulie 1950), la Suceava 38,8°C (17 august 1952,
maxima absolută înregistrată), la Fălticeni 37°C (16 august 1905). În zona de munte s-au
înregistrat: la Câmpulung Moldovenesc 38°C (15 august 1954), la Vatra Dornei 36,4°C (15
august 1957), la Poiana Stampei 30,4°C (29 august 1950), la Rarău numai 28,8°C (15 august
1954).
Amplitudinile termice medii anuale sunt în jurul a 20°C, fiind mai mari în zona
deluroasă (Fălticeni, 23,2°C), comparativ cu sectorul montan (Rarău, 19,5°C). Pe munte,
temperaturile se menţin relative scăzute vara (Rarău – media verii: 10,9°C, Fălticeni – media
verii: 14,7°C), fără a coborî excesiv iarna (Rarău – media iernii: -6,7°C, Fălticeni – media
iernii: -3,1°C).
4-57
 În timpul iernii, pe deasupra culmilor muntoase (Căliman, Munţii Bistriţei), trec mase de
aer mai cald venite din vest care atenuează gerul.
Precipitaţiile atmosferice şi evapotranspiraţia potenţială
Precipitaţiile sunt în strânsă legătură cu distribuţia lunară şi anuală a temperaturii, cu
regimul vânturilor şi cu unităţile de relief. Cantitatea anuală a precipitaţiilor scade de la sud-
vest către nord-est, din Căliman, cu peste 1300 mm, spre Valea Siretului, unde se
înregistrează mai puţin de 600 mm anual. Cantităţile cele mai mari de precipitaţii cad la
începutul verii (mai – iulie), iar cele mai puţine iarna, februarie fiind luna cu cele mai reduse
cantităţi (tabel 4.3).
Tabel 4.3
Precipitaţii medii lunare şi anuale (mm) 1961–1991
Staţia Lunile Anual
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Târgu Neamţ (365
21,9 20,2 28,6 58,9 84,2 110,3 94,3 74,7 43,9 31,0 29,0 22,6 619,7
m)
Suceava (350 m) 25,0 23,5 28,5 52,0 80,9 103,4 101,4 63,9 41,9 29,4 29,8 24,8 604,4

Zona montană se caracterizează prin precipitaţii de peste 800 mm (Rarău, 926 mm), cu
excepţia Ţării Dornelor, unde cad numai 700 mm (Vatra Dornei, 672 mm). În Podiş,
precipitaţiile se reduc de la vest spre est (Horodniceni, pe Moldova, 655 mm; Dolhasca, 552
mm) şi de la sud spre nord (Fălticeni, 635 mm; Suceava, 538 mm).
Variaţia cantităţii de precipitaţii de la un an la altul este mare. Astfel, în anul 1912, un
an ploios prin excelenţă, la Bogdăneşti, în Subcarpaţi, au căzut 1160 mm (media fiind 642
mm), iar la Zvoriştea, pe malul Siretului, 973 mm (media fiind 561 mm). La Vatra Dornei au
căzut în acelaşi an 1033 mm, faţă de 672 mm media multianuală. Pe de altă parte, într-un an
secetos, cum a fost 1921 sau 1943, la Bogdăneşti au căzut numai 364 mm, la Zvoriştea, doar
266 mm (adică mai puţin decât în regiunile cele mai aride ale ţării), iar la Vatra Dornei,
numai 470 mm
Cele mai mici cantităţi anuale de precipitaţii au căzut în anii în care au predominat
timp îndelungat regimul anticiclonic şi advecţia aerului cald tropical sau continental. În
Podişul Moldovei, cantităţile minime s-au situat sub 300 mm pe văi: la Hânţeşti: 251 mm,
Zvoriştea: 266 mm, Lespezi: 213 mm, Miclăuşeni: 255 mm. Pe înălţimi, cantitățile anuale cele
mai mici au fost de 350 – 450 mm.
Pe pantele şi culmile lanţului vulcanic al Carpaţilor Orientali, cantităţile anuale minime
nu au scăzut prea mult (sub 600 mm).
În Podişul Sucevei s-au produs în unele luni de iarnă ninsori abundente care au ridicat
suma lunară respectivă la valori de peste 100 – 120 mm (Bogdăneşti: 122,6 mm în ianuarie
1937, Hudeşti: 114,4 mm în ianuarie 1941, Hinţeşti: 118,8 mm în februarie 1953).
Analiza repartiţiei pe teritoriul judeţului Suceava a cantităţilor de precipitaţii pentru
fiecare lună a anului scoate în evidenţă potenţialul pluviometric (tabel 4.4). Astfel, pentru
Podişul Sucevei cantităţile medii anuale de precipitaţii pe o perioadă de 40 de ani (1961–
2000) reprezintă 596,4 mm anual, cele mai mari cantităţi fiind înregistrate în perioada mai –
iulie. În Carpaţii Orientali precipitațiile anuale nu depăşesc 906,6 mm anual, cantităţile cele
mai ridicate înregistrându-se în perioada mai – iulie.

4-58
 Tabel 4.4
Cantităţile medii (mm) lunare şi anuale de precipitaţii (1961–2000)
Staţia Lunile Anual
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Rarău 38,7 38,5 46,5 75,9 121,8 144,1 137,5 109,7 70,7 46,0 37,6 39,7 906,6
Poiana Stampei 29,4 27,0 32,1 46,7 78,1 101,8 100,5 72,8 48,9 39,2 36,6 38,7 651,8
Suceava 22,9 22,2 27,4 52,1 79,6 97,9 96,1 62,9 47,4 31,7 30,3 25,9 596,4
De un deosebit interes pentru studiul eroziunii este intensitatea ploii. Datorită
intensităţii mari, ploile torenţiale exercită o acţiune mecanică puternică asupra covorului
vegetal şi asupra solului, determinând fenomene de eroziune în suprafaţă şi în adâncime
(şiroiri, ogaşe, ravene). De asemenea, ele determină o serie de fenomene hidrologice pe râuri
(creşteri de nivel, de debite, mărirea cantităţii de aluviuni, inundaţii, erodarea malurilor,
ruperea digurilor etc.). Cantitatea de apă căzută în timpul acestor ploi, prin forţa cu care se
scurge pe pante, duce la degradarea terenurilor, mai ales a celor aflate în pantă (Clima
României, 2008).
Ploile torenţiale intense se produc în mod discontinuu mai ales în partea caldă a anului
în acele faze în care predomină activitatea ciclonică.
Studierea particularităţilor ploilor torenţiale are la bază datele înregistrate la staţiile
meteorologice, cu ajutorul pluviografului, care permite înregistrarea tuturor caracteristicilor
ploii pe o diagramă (pluviogramă): data când s-a produs, momentul de început şi de sfârşit,
durata ploii, variaţia intensităţii şi volumul total de apă căzută. Descifrarea pluviogramelor
constă în selectarea celor mai mari cantităţi de precipitaţii, pe fiecare interval de timp în
parte (între 5 şi 1440 minute). Din totalul înregistrărilor zilnice se aleg numai acelea în care
ploile au atins, pe intervale de timp prestabilite, cele mai mari cantităţi de precipitaţii, cu
condiţia ca acestea să atingă sau să depăşească anumite limite prestabilite (criteriul Berg).
De remarcat că nu toate cantităţile corespunzătoare duratelor de timp de la 5 la 1440 minute
se succed având o origine comună, aceasta nu coincide, de altfel, în mod obligatoriu, nici cu
începutul real al ploii, cantităţile maxime putând fi alese din ploi diferite formându-se astfel
aşa numitele ploi de calcul. Intensităţile corespunzătoare cantităţilor maxime se calculează
cu formula:
h
i
t
unde:
i = intensitatea ploii (cantitatea de apă exprimată în mm, căzută într-un minut pe m2);
h = cantitatea de precipitaţii măsurată în mm;
t = durata ploii măsurată în minute.
Pentru prelucrarea statistică au fost constituite serii de valori, pentru fiecare durată (t)
în parte astfel: din totalul ploilor selecţionate, pentru fiecare an în parte, au fost alese
cantităţi de precipitaţii maxime de durată t, ceea ce conduce la un număr de valori ale şirului
statistic egal cu numărul de ani. În final au fost constituite 32 de şiruri de valori maxime
corespunzătoare intervalelor de timp cuprinse între 5 şi 1440 minute.
Folosind şirurile de valori maxime anuale ale cantităţilor de precipitaţii pe cele 32 de
intervalele de timp cuprinse între 5 şi 1440 minute, de la staţia meteorologică Suceava, din
perioada 1958 – 2009 şi aplicând distribuţia Gumbel au fost obţinute cantităţile maxime de
4-59
precipitaţii pentru fiecare din cele 32 de durate şi pentru perioadele de revenire de 1, 2, 5,
10, 20, 50 şi 100 ani. Au fost calculate intensităţile corespunzătoare cantităţilor maxime
obţinute (tabelul 4.5), iar acestea au fost reprezentate grafic într-o diagramă dublu
logaritmică (figura 4.4), obţinându-se curbele intensitate-durată-frecvenţă (curbe IDF).
Tabel 4.5
Intensitatea ploilor torenţiale cu diferite perioade de revenire (ani) pentru staţia
meteo Suceava (Clima României, 2008)
minute
Ani
5 10 15 30 45 60 90 120 240 360 720 1440
1 1,21 0,96 0,79 0,50 0,37 0,29 0,21 0,17 0,10 0,07 0,04 0,03
2 1,44 1,14 0,95 0,64 0,49 0,39 0,28 0,22 0,13 0,10 0,06 0,04
5 1,74 1,39 1,16 0,82 0,65 0,52 0,38 0,30 0,17 0,13 0,08 0,05
10 1,98 1,57 1,32 0,96 0,77 0,62 0,45 0,35 0,20 0,15 0,09 0,05
20 2,21 1,75 1,48 1,10 0,88 0,72 0,53 0,41 0,23 0,17 0,11 0,06
50 2,51 1,99 1,69 1,28 1,04 0,85 0,62 0,48 0,27 0,20 0,13 0,07
100 2,74 2,17 1,85 1,42 1,16 0,95 0,70 0,53 0,30 0,23 0,14 0,04
10

1/1 an

1/2 ani
intensitate (mm/min)

1/5 ani

1/10 ani

1/20 ani

1/50 ani

1/100 ani
0.1

0.01
1 10 100 1000 10000
durata (minute)

Figura 4.4. Curbe intensitate – durată – frecvenţă (curbe IDF) pentru staţia meteorologică
Suceava (Clima României, 2008)

Din figura 4.4, se poate observa că, la diferite asigurări de calcul, intensitatea ploii
înregistrează un maxim la început și apoi descrește.

4-60
 Evapotranspiraţia potenţială, noţiune introdusă de climatologul american
Thornthwaite, este definită ca ansamblul pierderilor de apă prin evaporaţie şi transpiraţie a
unei pături vegetale de referinţă, care acoperă în totalitate terenul, având o înălţime
uniformă de câţiva centimetri, alimentată abundent cu apă, în stadiul de dezvoltare
vegetativă maximă.
Valorile evapotranspiraţiei potenţiale - ETP (Thornthwaite) au fost calculate pe baza
temperaturilor medii lunare pentru perioada 1896-1955 (tabel 4.6).
Tabel 4.6
Evapotranspiraţia potenţială – ETP (Thornthwaite) medie lunară şi anuală (1896-
1955)
Staţia Lunile Anual
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Rarău 0 0 0 0 57 83 97 92 60 29 0 0 418
Fălticeni 0 0 8 43 87 112 126 112 73 38 9 0 608
În raport cu variaţia anuală a temperaturii aerului, sumele lunare ale ETP au valori
medii foarte reduse în semestrul rece al anului, crescând de regulă în sezonul cald până la
valori de peste 100 mm (iunie – august). Cele mai mari valori din aceste trei luni de vară se
ating în Podişul Sucevei (Staţia Fălticeni), în jur de 110-130 mm. În regiunea montană,
evapotranspiraţia potenţială scade apreciabil cu înălţimea, ajungând pe vârfurile înalte ale
Carpaţilor Orientali la valori anuale sub 420 mm.
Stratul de zăpadă se formează în perioada rece a anului, când precipitaţiile sunt şi sub
formă de ninsoare, iar temperatura solului şi a aerului devine negativă. Aşadar, apariţia
ninsorilor este impusă pe de o parte de circulaţia atmosferei, iar pe de altă parte de
condiţiile locale şi în special de altitudine.
Pentru zona de munte, pe crestele înalte ale Carpaţilor Orientali, la peste 2000 m
altitudine, prima ninsoare cade la începutul lunii august (tabel 4.7).
Tabel 4.7
Datele medii şi extreme de producere a primei şi ultimei zile cu ninsoare şi durata
intervalului corespunzător
Staţia Data de producere a primei Data de producere a ultimei Durata în zile a intervalului
ninsori ninsori cu ninsoare
Cea mai Medie Cea mai Cea mai Medie Cea mai Min. Med. Max.
timpurie târzie timpurie târzie
Rarău 1.VIII 18.IX 30.X 20.IV 8.VI 23.VII 215 264 321

În nordul Moldovei aceasta cade înainte de 20 noiembrie (Podişul Sucevei 13 noiembrie).

Ultima ninsoare este legată de procesul de desprimăvărare, care aduce odată cu
creşterea temperaturii aerului, topirea stratului de zăpadă şi căderea precipitaţiilor exclusiv
sub formă lichidă. Datorită creşterii intense a temperaturii solului la sfârşitul iernii şi la
începutul primăverii, data medie a observării ultimului strat de zăpadă precede cu 15 – 20
zile ultima zi cu ninsoare. În Carpaţii Orientali, această dată se decalează pe măsură ce
altitudinea crește, până în prima jumătate a lunii iunie.
Vântul. Ca urmare a circulaţiei generale a maselor de aer în sensul vest-est, în judeţul
Suceava frecvenţa cea mai mare o are vântul din direcţia vest (31,7%) în comparaţie cu cel de

4-61
est (9,4%). Orientarea reliefului poate modifica circulaţia generală, oferind o gamă variată în
regimul eolian (tabelele 4.8 și 4.9).
Tabel 4.8
Frecvența şi viteza medie (m/s) a vântului la Staţia Câmpulung Moldovenesc (1946 –
1955)
Direcţia N NE E SE S SV V NV Calm
Frecvenţa 2,5 2,8 9,4 8,4 3,1 8,5 31,7 5,6 28,0
Viteza 2,0 1,6 2,3 2,0 1,5 2,8 3,2 3,1 -
Tabel 4.9
Frecvenţa şi viteza medie (m/s) a vântului la Staţia Suceava (1961 – 2000)
Direcţia N NE E SE S SV V NV Calm
Frecvenţa 3,0 1,4 2,8 10,1 8,0 7,1 4,7 26,5 36,4
Viteza 3,9 3,1 3,0 4,7 3,7 3,3 4,0 5,1 -

Variaţiile lunare şi anotimpuale ale circulaţiei generale ale atmosferei se reflectă în

schimbări ale frecvenţei şi vitezei vântului în cursul anului. Astfel, în nordul Podişului
Moldovei, la staţia meteorologică Suceava, frecvenţa lunară (predominantă) a vântului din
nord-vest oscilează în cursul anului între 35,2% în luna iulie şi 18,5% în luna noiembrie, iar
frecvenţa lunară a vântului din sud-est variază de la 13,4% în lunile martie şi aprilie, până la
5,9% în luna iulie.
Alte fenomene meteorologice. Influenţa muntelui se simte asupra podişului, cam până
în valea Sucevei, prin tendinţa de răcorire a vremii în unele zile, chiar în luna mai, când la
munte se produc şi brume târzii. La Câmpulung Moldovenesc sunt aproximativ trei zile cu
brumă în aprilie. Cele mai multe brume se produc în octombrie, în medie 7–8 zile (Popp şi
colab., 1973).
Ceaţa se produce mai rar, mai mult pe văi şi în depresiuni. La munte, durata de
strălucire a soarelui este destul de mare, fapt observat şi în podiş. Astfel, la Fălticeni, în
iulie, august şi septembrie, peste 52% din timp este vreme însorită.
Zilele noroase sunt în număr de 84 pe an (Fălticeni, perioada 1948–1955). Cerul este
acoperit mai mult iarna (decembrie şi ianuarie), oferind numai 23% din durata posibilă de
strălucire a soarelui.
În timpul verii cu insolaţie puternică, temperatura la sol este destul de ridicată. Astfel,
la Suceava, când temperatura medie lunară a aerului este de 18–19°C, temperatura la
suprafaţa solului urcă la 34–35°C.
În cazul proceselor de eroziune distribuţia în timp şi spaţiu a precipitaţiilor
corelate cu gradul de încălzire a versantului în momentul producerii ploii influenţează
mult dinamica proceselor de eroziune.
Cantitatea de precipitaţii atât în stare lichidă cât şi în stare solidă care cade pe
versant, distribuirea lor în timp cât şi modul de infiltrare în sol sunt de o deosebit
importanţă în producerea proceselor de eroziune. În judeţul Suceava distribuţia
precipitaţiilor este neuniformă în timp şi spaţiu (cu minime în iarnă şi maxime în luna
iunie, cu maxime pe formele înalte de relief şi minime pe formele joase), această
neuniformitate atrăgând după sine efecte deosebite de la o zonă la alta.

4-62
 În afara apei din precipitaţii un aspect care nu trebuie neglijat este influenţa
stratului de zăpadă în dezvoltarea proceselor de eroziune. Dacă în momentul topirii
zăpezii solul este dezgheţat numai pe câţiva cm întreaga pătură de sol de sub zăpadă
este puternic înmuiată şi poate fi antrenată foarte uşor de apa care rezultă din topirea
zăpezii. Această apă nu poate fi reţinută de sol, care este deja umezit şi nu se poate
nici evapora fiind sub zăpadă, comportându-se ca o ploaie destul de puternică.
Coastele dezvelite, expuse eroziunii sunt mai puţin afectate de zăpadă, aceasta
fiind spulberată în locuri adăpostite.
Procesele de eroziune sunt influenţate şi de climatul local, acesta creează situaţii
specifice de la un loc la altul. Versanţii cu expoziţie sudică şi sud-vestică, care au un
grad mai mare de insolaţie şi un regim al îngheţului şi dezgheţului diferit, sunt mai
expuşi eroziunii de suprafaţă decât versanţii nordici.

4.3. Solurile regiunii

Judeţul Suceava beneficiază de importante resurse de sol, intens folosite atât în
agricultură cât şi în silvicultură. Condiţiile climatice specifice (răcoroase şi umede), condiţiile
de relief şi cele hidrogeologice, iar în ultimul secol intervenţia adesea necorespunzătoare a
factorului antropic, au condus la dezvoltarea unor procese semnificative de degradare a
solurilor şi terenurilor prin eroziune.
Prin degradarea terenului se înţelege reducerea sau pierderea productivităţii biologice
sau economice a terenului ca urmare a diferite procese, inclusiv a unor procese rezultate din
activităţi umane; se includ, eroziunea prin apă sau vânt, deteriorarea însuşirilor fizice,
chimice, biologice sau economice ale solului, pierderea pe termen lung a vegetaţiei naturale.
Degradarea solului este un proces natural extrem de complex, care determină sau
intensifică în acelaşi timp acţiunea unuia sau mai multor factori limitativi sau restrictivi, fiind
în strânsă interdependendenţă cu deteriorarea altor resurse naturale ale mediului
înconjurător. Activităţile umane în complex cu factorii naturali au dus la deteriorarea fizică,
chimică, biologică a mediului înconjurător (Simota şi Dumitru, 2007).
Eroziunea solului este considerată una dintre cele mai complexe forme ale degradării
solului, în raport cu gradul de manifestare, în special pe terenurile arabile situate pe pante.
În declanşarea şi intensificarea proceselor erozionale, activitatea umană a avut un rol
important, în special prin stabilirea modului de folosinţă a terenului, a structurii culturilor
agricole pe terenurile arabile, prin sistemul tehnologic de cultivare.

4.3.1. Alcătuirea învelişului de sol

Datorită marii diversităţi a factorilor pedogenetici, învelişul de sol al judeţului Suceava
este complex şi prezintă o mare variabilitate spaţială conform celor prezentate în figurile
4.5–4.7. Conform Sistemului Român de Taxonomie a Solurilor (2012) şi Hărţii solurilor
României scara 1:200 000, pe teritoriul judeţului Suceava au fost identificate 11 clase de
soluri, 25 tipuri şi subtipuri de sol (fig. 4.6 - Planșa 3). Suprafeţele ocupate de solurile cu
pondere mai importantă în fondul funciar al judeţului sunt redate mai jos (tabel 4.10).

4-63
4-64
Figura 4.5. Harta solurilor judeţului Suceava la nivel de clasă de sol (după Harta Solurilor 1:200 000)
4-65
Figura 4.6. Harta solurilor judeţului Suceava la nivel de tip de sol (după Harta Solurilor 1:200 000)
 Tabel 4.10
Suprafeţele ocupate de diferite tipuri/clase de sol
Total
Tipul /clasa de sol
% ha
Aluviosoluri entice 6,91 59075,14
Aluviosoluri tipice 3,12 26702,53
Litosoluri si stancarie 0,57 4862,06
Nisipuri* 0,00 42,47
Stancarie* 0,04 340,69
TOTAL PROTISOLURI 10,64 91022,89
Cernoziomuri 0,12 992,29
Faeoziomuri argice 4,67 39962,69
Faeoziomuri greice 5,21 44554,02
Faeoziomuri pararendzinice 0,05 402,81
Faeoziomuri tipice 4,75 40662,90
Rendzine 0,88 7520,70
TOTAL CERNISOLURI 15,68 134095,41
Humosiosoluri 0,01 87,72
Nigrosoluri 0,01 49,05
TOTAL UMBRISOLURI 0,02 136,78
Districambosoluri 25,81 220785,54
Eutricambosoluri 17,00 145399,16
TOTAL CAMBISOLURI 42,81 366184,70
Preluvosoluri tipice 0,02 136,07
Luvosoluri tipice 7,56 64643,34
Luvosoluri albice 4,87 41658,13
TOTAL LUVISOLURI 12,45 106437,53
Prepodzoluri 11,78 100745,01
Podzoluri 0,49 4150,17
TOTAL SPODISOLURI 12,27 104895,18
Andosoluri 1,32 11289,18
TOTAL ANDISOLURI 1,32 11289,18
Gleiosoluri 0,79 6748,39
Gleiosoluri cernice 1,04 8875,27
Stagnosoluri 1,14 9765,61
TOTAL SOLURI HIDROMORFE 2,97 25389,27
Histosoluri 0,14 1210,10
TOTAL HISTISOLURI 0,14 1210,10
Antrosoluri erodice 1,55 13276,35
TOTAL ANTRISOLURI 1,55 13276,35
Lacuri si balti 0,16 1363,99
TOTAL GENERAL 100,00 855301,38
*) Sunt „nonsoluri”, neîndeplinind condiţia minimă de sol, au fost trecute la Protisoluri
deoarece ocupă suprafeţe mici şi se asociază cu acestea
Analizând harta judeţului din figura 4.5, se poate observa că în ponderea solurilor
agricole (răspândite în special în zona de podiş a judeţului) se situează pe primul loc clasa

4-66
Cernisoluri (15,68%), urmată de clasa Luvisoluri (12,45%) şi clasa Protisoluri (10,64%). În zona
predominat agricolă întâlnim şi soluri aparţinând claselor Hidrisoluri şi Antrisoluri.
Solurile aparţinând clasei Cambisoluri, care ocupă suprafaţa cea mai mare la nivelul
judeţului (42,81%), sunt cantonate în special în zona montană, ocupată de păduri.
Umbrisolurile, Spodisolurile şi Histisolurile sunt întâlnite în zona montană, de asemenea,
predominant forestieră.

Figura 4.7. Distribuţia solurilor din judeţul Suceava la nivel de clasa de sol.

4.3.2. Caracterizarea solurilor (după Harta Solurilor 1: 200 000)

Clasa Protisolurilor
Această clasă este reprezentată pe teritoriul judeţului Suceava prin litosoluri şi
aluviosoluri. Aceste soluri pot fi întâlnite în toate zonele climatice.
Litosolurile sunt soluri cu profil scurt, prezentând un orizont Ao/O urmat din primii 25
cm de rocă compactă continuă sau material scheletic având sub 25% material fin. În judeţul
Suceava ocupă suprafeţe relativ mici, în zona montană mai ales asociate cu stancarie; în zona
de podiş sunt întâlnite pe fronturile de cuestă şi abrupturile cuestiforme, fiind formate pe
seama gresiilor şi calcarelor grezoase care le conservă şi care apar aproape de suprafaţa
solului precum şi pe tersele superioare ale Siretului şi Sucevei în zona Dealului Căprăriei unde
roca dură este reprezentată de stratul gros de pietriş.
Aluviosolurile sunt solurile tinere formate pe sedimente fluviatile recente din lunci,
câmpii de divagare. Apar pe suprafeţe însemnate în Lunca Siretului, Moldovei şi Sucevei
precum şi în luncile râurilor mai mici de pe teritoriul judeţului. Au profil de tipul Ao-C, iar la
nivel de subtip au fost identificate aluviosoluri entice, tipice molice, gleice, molice-gleice.

4-67
Solurile aluviale sunt foarte variate textural şi în conţinutul de CaCO3, compoziţia
materialului depinzând de sursa de aluviuni.
Conţinutul de humus din orizontul superior variază între limite largi (1–5%) dar în
general este scăzut (sub 3%). Reacţia solului este dependentă de conţinutul de CaCO3 al
sedimentelor; pH = 7,5–8,3, în cazul sedimentelor calcaroase şi pH = 6,0–7,0 în cazul celor
necalcaroase. Majoritatea aluviosolurilor au apa freatică la adâncime relativ mică şi sunt
frecvent gleizate. Datorită acestui fapt sunt puţin vulnerabile la seceta climatică şi eroziune.
Favorabilitatea acestor soluri pentru diferite culturi este foarte variată determinată de
condiţiile locale, astfel aluviosolurile molice formate pe depozite fluviatile luto-argiloase în
condiţii normale de tehnologie sunt moderat favorabile pentru păşuni, slab favorabile pentru
fâneţe, moderat favorabile pentru măr şi păr, slab favorabile pentru prun, cireş, vişin, cais,
piersic şi vie, mediu favorabil pentru grâu, orz, porumb, floarea soarelui, sfeclă de zahăr,
soia, mazăre, fasole, cânepă, lucernă, trifoi şi legume, favorabilitate slabă pentru cartof şi in
fuior. Prin poziţia pe care o ocupă pe văile râurilor, aluviosolurile necesită eliminarea apei de
natură freatică în exces prin realizarea de sisteme de desecare pentru coborârea nivelului
freatic şi diguri pentru protecția la inundații.
Clasa Cernisolurilor
Reprezintă solurile dominante din regiunile de câmpie, colinare şi de podiş ale ţării
cuprinse în zona stepei şi silvostepei (Pma = 350–1000 mm, Tma = 6,0°–11,5°C).
În judeţul Suceava, cernisolurile sunt răspândite în Podişul Sucevei, respectiv jumătatea
estică a judeţului, asociate cu soluri din clasa Luvisoluri. Prezenţa lor este condiţionată de
materialul parental bogat în carbonaţi (depozite loessoide, argile marnoase loessoidizate,
marne argiloase, luturi, nisipuri). În Podişul Sucevei, Cernisolurile ocupă părţile mai joase ale
reliefului şi terasele, foarte larg dezvoltate de-a lungul Siretului şi râurilor afluente, mai ales
în regiunea de confluenţă, în timp ce Luvisolurile apar pe părţile înalte şi vechi ale reliefului
pe materiale debazificate. Cernisolurile sunt soluri cu orizont superior Am de culoare închisă,
relativ afânat, poros şi bine aerisit, cu structură grăunţoasă sau glomerulară, relativ bogat în
humus (2–8%), cu reacţie slab acidă – moderat alcalină (pH = 6,0°–8,5°C) şi saturat în baze (>
75 %). Unele cernisoluri sunt carbonatice de la suprafaţă (solurile bălane, unele cernoziomuri,
unele cernoziomuri pararendzinice). La nivelul judeţului Suceava cele mai multe cernisoluri
au însă carbonaţii spălaţi sub 125 cm adâncime sau mai mult. Majoritatea cernisolurilor sunt
soluri profunde cu textură mijlocie sau mijlocie – fină şi cu volum edafic util mare fapt ce
asigură condiţii favorabile de dezvoltare a sistemului radicular. Excepţie fac rendzinele şi
unele cernisoluri formate pe pietrişuri care au profunzime mică (< 50 cm) şi volum edafic
redus.
Diferenţierea texturală a profilului cernisolurilor este redusă sau absentă, iar atunci
când apar (cernoziomuri şi faeoziomuri argice şi greice) este de mică intensitate (indici de
diferenţiere texturală = 1,2–1,3) astfel că nu se creează probleme privind permeabilitatea
generală a profilului de sol pentru aer şi apă.
Având proprietăţi fizice, chimice şi biologice bune, cernisolurile (cu excepţia
rendzinelor) sunt soluri fertile şi foarte fertile (clasa I-a şi a II-a de fertilitate). Cernisolurile
zonei semiumede - umede (faeoziomuri argice, greice, faeoziomuri pararendzinice şi
majoritatea rendzinelor) sunt mai puţin afectate de lipsa apei din precipitaţii.
Cvasitotalitatea cernisolurilor din judeţul Suceava sunt ocupate de culturi agricole. Sub

4-68
păduri (în general cvercinee) se mai află însă areale relativ însemnate din cernisolurile
silvostepei şi zonei forestiere (faeoziomuri greice şi rendzine în special).
În cadrul acestei clase au fost identificate cernoziomuri, faeoziomuri tipice, argice şi
greice precum şi faeoziomuri pararendzinice şi rendzine.
Suprafeţe semnificative ocupă faeoziomurile argice cu profil de tipul Ap-Am-AB-Bt-
Cca, cu textură lutoasă sau luto-argiloasă, diferenţiată pe profil, orizontul Bt argic fiind
îmbogăţit în argilă. Sunt soluri formate pe depozite loessoide şi luturi sub vegetaţie iniţială de
pădure. În unele sectoare de terasă şi interfluviu aceste soluri prezintă un drenaj mai slab,
fapt ce conduce la apariţia stagnogleizării cu intensitate slabă până la moderată. Structura
acestor soluri este glomerulară bine dezvoltată în orizontul Am şi moderat dezvoltată în Bt.
Structura bună şi textura favorabilă se reflectă în însuşirile fizice în general bune a acestor
soluri, care sunt totuşi mai tasate şi mai puţin permebile decât faeoziomurile tipice şi
cambice din Câmpia Moldovei.
Sunt soluri fertile cu conţinutul de humus de 3,1–4,3 %, rezerva de humus în primii 50
cm este foarte mare 250 t/ha. Reacţia solului este slab acidă în Ap (6,4–6,6) şi neutră-sab
alcalină 7,2–7,4 pe profil. Gradul de saturaţie în baze (V %) este eubazic 80–96% şi mai rar
mezobazic cu 70–75%.
Pentru corectarea unor însuşiri mai puţin favorabile, în funcţie de textura acestor
soluri, se recomandă realizarea de lucrări pedoameliorative: afânare adâncă, arături cu
adâncimi variabile şi local amendare calcică.
Sunt soluri favorabile culturilor agricole, gradul de favorabilitate crescând cu creşterea
argilozităţii, a gradului de stagnogleizare şi creşterii eroziunii; sunt bune pentru păşuni şi
fâneţe, bune pentru pomi fructiferi, bune pentru culturi agricole: grâu, orz, porumb, floarea
soarelui, sfeclă de zahăr, cartof, soia, mazăre, fasole, cânepă, lucernă şi legume.
Faeoziomurile tipice (fostele cernoziomide, cunoscute în literatura de specialitate şi
pratoziomuri) se grupează în partea de nord a interfluviului Siret-Suceava în cadrul Înşeuării
Bălcăuţi, în continuarea faeoziomurilor greice la sud de oraşul Siret, în cadrul terasei de 20–
25 m la Grămeşti, Verbia, Zamoștea şi Buda. În bazinul Sucevei aceste soluri sunt întânite la
nord de localitatea Dorneşti, pe interfluviul sculptural de la Grăniceşti şi în perimetrul
localităţilor Calafindeşti şi Bălcăuţi. Sunt soluri formate pe argile şi luturi, în condiţii de relief
plan, dar şi pe pante. Textura variază de la lutoasă argiloasă până la argilo-lutoasă. La nivel
de subtip întâlnim feoziomuri cambice, argice, stagnice. Pe pante, acestea pot fi erodate de
la slab la moderat-puternic.
Feaoziomurile (cernoziomoidele) s-au format atât pe terenuri în pantă cu aspect de
galcis pe versant, cu expoziţie sudică sau sud-estică, cât și pe unele interfluvii mai evoluate
în momentul intrării acestora într-un stadiu de echilibru în cuaternar, pe depozite luto-
argiloase de natură deluvială, cu un covor ierbaceu abundent sub forma unor poieni în arealul
de pădure. Au profil de tipul Ap-Am-Bt-Cca sau Ap-Am-Bv-Cca. Orizontul Am este gros de 40-
50 cm, foarte închis la culoare, structură glomerulară, poros, afânat, slab compact, activitate
biologică intensă, trecere treptată spre orizontul intermediar; orizontul Bt este gros de 55–
100 cm, închis la culoare (culori de Am în partea superioară), structură columnoid prismatică,
porozitatea şi compactitate ridicată, activitate microbiologică ridicată, trecere netă:
orizontul Cca de acumulare al carbonaţilor este situat la adâncimea de 110–180 cm.
Sunt soluri fertile cu conținut de humus cuprins între 4,5–5,1% în orizontul superior și
care se menţine în jur de 1% până la adâncimea de 100 cm. Conţin cantităţi relativ mari de
4-69
azot şi fosfor total cu 0,220–0,250 ppm şi respectiv 0,150–0,160 ppm. Reacţia solului este
moderat acidă în Ap: 5,6–5,8, slab acidă 5,9–6,5 în Bt şi slab alcalină 7,9–8,2 în C. Gradul de
saturaţie în baze (V%) este mezobazic cu valori cuprinse între 68–75%.
Însuşirile fizice şi hidrofizice sunt mai puţin favorabile, aceasta scăzând odată cu
creştere argilozităţii, a gradului de stagnogleizare şi eroziunii solului.
Pentru corectarea unor însuşiri mai puţin favorabile se recomandă realizarea de lucrări
pedoameliorative: afânare adâncă, arături cu adâncimi variabile şi local amendare calcică.
Feaoziomurile tipice din Podişul Sucevei sunt soluri cu favorabilitate potenţială ridicată
pentru majoritatea plantelor de cultură dacă sunt bine lucrate şi dacă anii nu sunt extrem de
ploioşi.
Faeoziomurile greice (fostele soluri cenușii) se găsesc răspândite în partea sudică a
Podişului Dragomirnei, pe terasele inferioare ale Siretului şi Sucevei, în partea central nordică
şi nordică a Podişului Dragomirnei pe unele glacisuri de versant şi interfluvii sclupturale din
cadrul înşeuării Bălcăuţi în asociaţie cu faeoziomurile tipice şi cernoziomuri şi faeoziomuri
argice.
Prezintă un orizont diagnostic Ame care are atât caractere de orizont a molic cât şi de
orizont eluvial prin acumularea de grăunţi de cuarţ care dau un aspect mai albicios acestui
orizont.
Materialul parental este format din depozite loessoide şi luturi. Au fost identificate
faeoziomuri greice pe terase şi interfluvii plane sau slab înclinate şi faeoziomuri greice
stagnice în zonele cu caracter depresionar din cadrul Înşeuării Bălcăuţi.
Prezintă profil de tipul Ap-Am-Ame-AB-Bt-Cca cu textură lutoasă sau luto argiloasă în
orizontul Am şi luto-argiloasă pe profil.
Faeoziomurile greice sunt soluri fertile, mijlociu aprovizionate cu humus în Ap (3,7–4,0)
cu o rezervă foarte mare de humus în primii 50 de cm (217–232 t/ha), mijlociu aprovizionate
cu fosfor, foarte bine aprovizionate cu potasiu; sunt soluri moderat acide în Ap (5,4–5,6),
gradul de saturaţie în baze (V%) variază de la mezobazic la eubazic (73–78%). Însuşirile fizice
ale acestor soluri sunt relativ favorabile.
În condiţii normale de exploatare, faeoziomurile greice sunt soluri cu favorabilitate
medie pentru păşuni şi fâneţe şi porumb, bune pentru pomi, grâu, orz, floarea soarelui soia,
mazăre fasole, legume, cartof, sfeclă de zahăr, in pentru ulei, in pentru fuior, cânepă,
lucernă, trifoi. Pe solurile cu caracter stagnic favorabilitatea acestor soluri scade cu o clasă
de bonitare.
Fertilitatea acestor soluri creşte vizibil prin aplicarea de măsuri pedoameliorative şi
agrotehnice.
Rendzinele apar pe depozite detritice sau eluvii periglaciare din calcare şi dolomite, în
zona montană a județului Suceava. Au fost identificate rendzine cambice şi rendzine litice.
Au profil de tipul Am-Bv/Rrz-Rrz şi respectiv Am-Am/Rrz-Rrz. Sunt soluri scheletice, cu volum
edafic mic-submijlociu, textură lutoasă (în cazul rendzinelor dolomitice textura poate fi chiar
luto-nisipoasă), cu reacţie slab acidă până la moderat alcalină (pH = 6,44–8,30), rezerve
ridicate de humus (260,3–668,1 t/ha) şi azot total (8,3–29,7 t/ha) cu capacitate de schimb
cationic ridicată (T8,3 > 90 me/100 g sol) conţinuturi scăzute în elemente nutritive (P2O5 =
4,6–7,0 mg/100 g sol şi K2O = 5,4–11,5 mg/100 g sol, în orizontul Am). De asemenea, au
capacitate scăzută de apă utilă. În munții Rarău pe clina estică şi nordică la altitudini joase

4-70
se întâlnesc rendzine cu mull, iar în partea centrală a masivului rendzine cu moder - humus
brut. Rendzinele din județul Suceava sunt folosite ca pajiști naturale sau păduri.
Faeoziomurile pararendzinice sunt cernisoluri a căror formare este condiționată de
prezența unui material parental reprezentat de marne, marne, argiloase, argile marnoase sau
materiale provenite din acestea. Se întâlnesc pe suprafețe mici în Podișul Botoșanei și
Dealurile Ilișesti. Sunt soluri cu textură fină argiloasă sau luto-argiloasă, nediferențiate pe
profil. Sunt bine structurate și bogate în humus (rezerva foarte mare 300–500 t/ha) pe o
grosime mare a profilului de sol, sunt bine aprovizionate cu elemente nutritive și au o
activitate microbiologică bună. Sunt utilizate ca pășuni și fânețe precum și ca păduri. Pe
formele mai domoale de relief sunt cultivate cu plante de câmp cu bune rezultate.
Eroziunea prin apă constituie un pericol permanent pentru cernisolurile situate pe
pante şi cultivate fără măsuri de protecţie adecvate. Eroziunea prin vânt nu constituie
un pericol deosebit pentru cernisolurile din judeţul Suceava, cele mai multe fiind
acoperite de vegetaţie vara când solul este usact şi vânturile sunt intense.
Clasa Umbrisolurilor
Solurile principale ale acestei clase sunt nigrosolurile şi humosiosolurile. Primele au un
orizont A umbric bine dezvoltat, apar în zona umedă şi nu sunt condiţionate de altitudine ci
de prezenţa unui substrat litologic sărac în baze şi a unei vegetaţii ierboase adaptate acestor
condiţii. Se găsesc în asociere cu districambosolurile. Humosiosolurile sunt formaţiuni
specifice zonei alpine superioare şi sunt caracterizate prin prezenţa materiei organice
segregabile. Sunt asociate frecvent cu litosoluri şi stâncărie la zi. În judeţul Suceava solurile
aparţinând acestei clase ocupă suprafeţe mici în munţii Raru şi Giumalău şi sunt ocupate în
special de pajişti secundare montane.
Clasa Cambisolurilor
În judeţul Suceava aceste soluri sunt caracteristice formelor de relief tinere sau
continuu reîntinerite (cu eroziune geologică activă sau sedimentări ciclice) din regiunile cu
climat temperat, semiumed sau umed. Cambisolurile sunt răspândite în special în zona
montană, dealurile Subcarpatice şi pe tersele unor râuri. Cambisolurile sunt soluri cu ciclu
biologic activ, o rată de humificare şi mineralizare a materiei organice (acumulată anual la
suprafaţa solului) relativ ridicată astfel încât orizontul humifer A este subţire, de numai 12–15
cm.
În funcţie de gradul de saturaţie în baze a materialului parental întâlnim două tipuri
principale de cambisoluri:
Eutricambosolurile (formate pe materiale parentale bogate în baze (aluviuni
carbonatice, loess, marne, luturi reziduale calcaroase). Au profil de tipul Ao-Bv-C sau Ao-Bv-R
Acestea sunt în general mai profunde (grosime de 70 – 100 cm) şi sunt saturate în baze (V = 55
– 90%). Ele au proprietăţi fizice relativ bune (densitate aparentă, porozitate capacitate de
înmagazinare a apei). Datorită riscului ridicat de eroziune indus de condiţiile de pantă ele
sunt ocupate mai ales de păduri, pajişti sau livezi (unde condiţiile climatice o permit). Cele
din câmpiile aluviale, terase joase sau lunci sunt folosite intensiv pentru diferite tipuri de
cereale şi culturi industriale (sfecla de zahăr, floarea soarelui, ş.a).
Districambosolurile dezvoltate în special pe rocile cristaline acide din regiunea
montană. Au profil de tipul Ao-Bv-C sau Ao-Bv-R. Ele sunt în general mai subţiri ( 80 m
grosime) şi sărace în baze (V = 30 – 55%). Multe dintre ele au humus de tip moder în orizontul

4-71
superior. Aciditatea ridicată (pH = 4,3 – 5,5) toxicitatea cu aluminiu şi condiţiile de pantă
limitează sever folosirea lor agricolă. Pădurile şi pajiştile sunt de departe principalele tipuri
de folosinţă a districambosolurilor.
În judeţul Suceava, solurile aparţinând clasei Cambisoluri sunt răspândite în
principal în zona montană, în condiţii de relief înclinat, fapt ce le face susceptibile la
eroziunea prin apă.
Clasa Luvisolurilor
Această clasă reprezintă componenta principală a învelişului de sol din regiunea colinară
şi de podiş a judeţului Suceava. Unele din aceste soluri apar şi în regiunea de munte şi în
unele câmpii aluviale vechi. Condiţiile climatice sunt temperate (Tma = 6,0°–11,7°C),
semiumede la umede (Pma = 500–1000 mm). Vegetaţia nativă constă din păduri de cvercinee
şi fag.
Orizontul argic Bt prezintă grade foarte diferite de dezvoltare: raportul dintre
conţinutul de argilă din B şi cel din orizontul A variază de la: 1,2–1,4 (preluvosolurile argice)
la 2,5–3 (luvosolurile tipice şi albice). Conţinutul de materie organică a orizonturilor
superioare A sau E este în general mic (3%) iar gradul de saturaţie în baze variază între 50
(uneori 20) şi 90%. În orizonturile A sau E, pH-ul (în apă) are valori între 4,5 și 6,7.
În judeţul Suceava, din clasa Luvisoluri, dominante sunt luvosolurile albice stagnice,
solurile cele mai slab fertile din cardul acestei clase. Suprafeţe apreciabile sunt ocupate, de
asemenea, cu luvosoluri stagnice şi luvosoluri stagnice erodate pe versanţi. Au fost
identificate, de asemenea, și preluvosoluri care prezintă profil de tipul Ap-Ao-AB-Bt-C,
caracteristice părții centrale și nordice a interfluviului Siret-Suceava, fiind întâlnite pe
suprafețe mici în asociație cu luvosoluri tipice erodate și antrosoluri erodice pe unele terase
și la racordul unor văi cu unele interfluvii sclupturale și glacisuri de eroziune. Materialul
parental este format în principal din argile, dar și din luturi și depozite loessoide. Textura
variază pe profil fiind lutoasă până la luto-argiloasă în Ap și Ao și luto-argiloasă și argilo-
lutoasă în orizonturile Bt. Argilozitatea materialului parental precum și orizontalitatea
zonelor interfluviale fac posibilă apariția fenomenului de stagnogleizare. Se întâlnesc
subtipuri molice, gleice și stagnice. Însușirile fizice și chimice ale acestor soluri devin
nefavorabile cu creșterea gradului de argilozitate, a stagnogleizării și eroziunii. Sunt soluri
slab-moderat aprovizionate cu humus (2–3%), cu rezervă mare de humus în primii 50 de cm
(120–155 t/ha), sunt mezobazice (V 75%) și relativ bine aprovizionate cu elemente nutritive.
Din punct de vedere al fertilității se situează sub faeoziomurile greice cu care se asociază
uneori în zonă. În condiții normale de cultură aceste soluri sunt moderat favorabile pentru
pășuni și fânețe, bune pentru culturi pomicole, culturi cerealiere și plante tehnice, favorabile
pentru cartof, sfeclă furajeră, in fuior și trifoi.
Luvosolurile, spre deosebire de preluvosoluri au un profil de tipul Ap-Ao-El/Ea-EB-Bt-C,
deci au un orizont El sau Ea. Sunt soluri puternic diferențiate pe profil, respectiv textură luto-
nisipasă sau luto-argiloasă în orizontul A și textură luto-argiloasă, argiloasă în orizontul Bt.
Aceste soluri se întâlnesc pe un perimetru larg, pornind din partea centrală și nordică a
podișului, în arealul platourilor structurale până în arealul teraselor medii și superioare ale
Siretului și Sucevei. Materialul parental este format din luturi și argile. Profilul de sol are o
structură grăunțoasă-poliedric subangular mică în orizontul Ao și poliedic angular mic-mediu
spre lamelar în orizontul E. Însușirile fizice devin mai nefavorabile de la luvosolurile tipice
către luvosolurile albice stagnice.

4-72
 Sunt soluri puțin fertile, fertilitatea scăzând cu creșterea gradului de eluviere, culturile
agricole suferă mult de lipsa apei vara și de excesul de apă din primăvară și toamnă. Sunt
soluri debazificate în partea superioară a profilului, necesitând amendamente calcice, care să
amelioreze reacția solului, și fertilizare minerală și organică, pentru a compensa sărăcia în
elemente nutritive.
Sunt impermeabile în orizontul Bt fapt care conduce la stagnarea apei din precipitații,
pentru ameliorarea regimului aerohidric necesitând afânare adâncă, scarificare, arătură în
benzi precum și lucrări pedohidroamelirative mai ample de evacuare a excesului de apă.
Luvosolurile tipice, albice și stagnice sunt moderat favorabile pentru pășuni, slab
favorabile pentru fânețe, măr, păr, prun, foarte slab favorabile pentru cultura cireșului și
vișinului. Sunt slab favorabile pentru cultura grâului, orzului, porumbului, floarea soarelui,
soia, mazăre, fasole, cânepă, lucernă, trifoi, legume, cartof, sfeclă de zhăr, in ulei și in fuior.
În cazul aplicării măsurilor hidro și pedoameliorative corespunzătoare, favorabilitatea
acestor soluri pentru majoritatea folosințelor și culturilor crește foarte mult, chiar cu două
trei clase de bonitare (Seceleanu, 2000).
Luvisolurile din judeţul Suceava sunt incluse predominant în clasa a-III-a de fertilitate.
Deşi proprietăţile chimice sunt în general favorabile (exceptând luvosolurile albice din
regiunea umedă care prezintă toxicitate de aluminiu) proprietăţile fizice sunt adesea
nefavorabile datorită permeabilităţii scăzute şi compactităţii ridicate din orizontul B, fapt ce
determină stagnogleizarea şi apariţia excesului de umiditate de suprafaţă.
Afânarea adâncă este metoda cea mai utilizată pentru prevenirea acestui fenomen. O
măsură extrem de utilă pe aceste soluri este amendarea calcică împreună cu fertilizarea
organică şi minerală care contribuie la creşterea fertilităţii acestor soluri. Ele sunt larg
cultivate cu cereale pentru boabe, sfeclă de zahăr, plante furajere; pe terenurile în pantă
sunt folosite pentru livezi, păşuni sau păduri.
Datorită conţinutului scăzut de materie organică în orizontul superior şi texturii
mijlocii – mijlocii grosiere, luvisolurile situate pe pante sunt extrem de vulnerabile la
eroziunea hidrică.
Clasa Spodisolurilor
Spodisolurile sunt caracteristice zonei montane unde apar la altitudini absolute în
general mai mari de 1500–1600 m. În Carpaţii nordici şi pe expoziţiile nordice aceste soluri se
pot dezvolta însă şi la altitudini absolute mai mici (1000–1200 m). Climatul este în general
rece (Tma = 2°–6°C) şi umed (Pma = 850–1400 mm). Vegetaţia nativă constă predominant din
păduri de conifere sau de fag cu covor de Ericacee. Pe cele mai mari suprafeţe materialul
parental este derivat din roci acide, cristaline sau vulcanice şi amestecate cu importante
cantităţi de material de aport eolian. Se deosebesc două tipuri principale: prepodzoluri
dezvoltate în general la altitudini absolute mai mici (1500 m) şi asociate cu districambosoluri
şi podzoluri distribuite geografic la altitudini mai mari decât prepodzolurile, în etajul
pădurilor de conifere şi parţial sub pajişti alpine unde sunt asociate cu litosoluri,
districambosoluri cripto – spodice, humosiosoluri şi uneori cu histosoluri districe.
Datorită reliefului accidentat, condiţiilor climatice nefavorabile şi fertilităţii chimice
scăzute, spodisolurile din judeţul Suceava sunt menţinute sub păduri. Pe suprafeţe restrânse
sunt folosite pentru păşunat extensiv.

4-73
 Clasa Andisolurilor
Solurile principale ale acestei clase sunt andosolurile care apar predominant în Munţii
Călimani unde se formează pe roci vulcanice, în principal andezite şi piroclastite şi în general
între 860 şi 1400 m altitudine absolută sub păduri de molid şi fag. Sunt caracterizate printr-un
orizont A umbric de culoare închisă cu 15–40% materie organică de 20–35 cm grosime, urmat
frecvent (dar nu întotdeauna) de un orizont B cambic de 20–50 cm grosime. Sunt asociate
frecvent cu litosoluri şi stâncărie la zi.
Clasa Hidrisolurilor
Pe teritoriul judeţului Suceava această clasă este reprezentată de două grupe mari de
soluri:
Gleiosolurile sunt soluri caracteristice teritoriilor slab drenate cu apă freatică slab sau
nemineralizată situată în cea mai mare parte a anului la mai puţin de 1,01 – 1,5 m adâncime.
Areale importante ocupate cu gleiosoluri cernice apar la contactul șesurilor aluviale cu terasa
de 20-25 m a Sucevei la est de Lisaura și vest de Verești și în bazinul Siretului pe linia est
Grigorești, est Cojocăreni. Ele se găsesc și în cadrul depresiunii Dragomirna și Înșeuării
Bălcăuți, la baza versanților aparținând unor interfluvii sclupturale unde apar linii de izvoare.
Gleiosolurile cernice (fostele lăcoviști) au profil de tipul Am-AmGr-CGr, sunt
predominat soluri negre, bogate în humus (> 5%) şi saturate, specifice stepei şi antestepei dar
pe teritoriul judeţului Suceava prezenţa lor este determinată de condiţii locale specifice (ape
bogate în carbonati de calciu, material parental bogat în elemente bazice şi vegetaţie
ierboasă abundentă, factori ce au contribuit la acumularea intensă de humus în sol) în timp
ce gleiosolurile tipice sunt mai deschise la culoare (< 5%), au profil de tipul Ao-AoGr-CGr
frecvent acide (pH = 4,9–6,6, iar V = 55–75%) specifice de regulă zonei forestiere şi unor ape
freatice mai sărace în baze. Sunt formate, în cea mai mare parte pe depozite aluviale cu
textură fină dar pot aparea şi pe depozite loessoide sau chiar nisipoase.
Datorită excesului de umiditate (în regim natural) atât gleiosolurile cernice cât şi
gleiosolurile tipice sunt folosite ca fâneţe. Prin drenare ele devin favorabile culturilor de
câmp, legumicole sau chiar pentru livezi.
Sunt soluri cu rezistenţă ridicată la procesele de eroziune.
Stagnosolurile sunt soluri caracteristice terenurilor practic plane – orizontale sau slab
depresionare, din zona umedă (P  650 mm) şi acoperite cu depozite fine, greu permeabile,
deci cu drenaj intern şi extern deficitar. Ocupă suprafețe restânse în cadrul platourilor
structurale Clafindești și Poiana Trei Meri-Vărăria la vest de localitatea Zamoștea. Profilul de
sol este de tipul AoW-ElW-BtW-Bt-C. Se caracterizează prin prezenţa unui orizont de
stagnoglei de culoare cenuşie – cenuşie verzuie, în primii 50 cm sau chiar de la suprafaţă.
Majoritatea solurilor stagnogleice sunt soluri cu diferenţiere texturală pronunţată şi prezintă
orizonturi eluviale de culoare deschisă (albice) puternic îmbogăţite în diferite forme de
separaţiuni ferimanganice (pete, bobovine, concreţiuni). Orizontul superior prezintă
conţinuturi moderat sau reduse de materie organică ( 3%) o reacţie slab moderat acidă şi un
grad de saturaţie în baze între 60 şi 70%. Datorită excesului de umiditate, densităţii mari şi
permeabilităţii reduse a profilului de sol în condiţii naturale sunt folosite predominant pentru
păşuni şi fâneţe. Eliminarea sau diminuarea excesului de apă necesită modelări (coame)
combinate sau nu cu un drenaj cârtiţă. Arealele cu soluri stagnogleice din cadrul platourilor
structurale sunt ocupate de păduri și pajiști iar cele din zona de terasă sunt ocupate de

4-74
terenuri arabile puțin favorabile fără aplicarea măsurilor pedo și hidro-ameliorative
corespunzătoare.
Sunt soluri cu rezistenţă ridicată la procesele de eroziune.
Clasa Histisolurilor
Sunt soluri constând din material organic (orizont organic hidromorf, T) cu grosime de
peste 50 cm în primii 100 cm ai solului şi care începe din primii 50 cm. Condiţiile care
determină formarea acestor soluri constau în mediu permanent umed (saturat cu apă) şi
vegetaţie specifică unui asemenea mediu, reprezentată prin muşchi, Cyperaceae, Juncaceae
şi alte plante hidrofile. Sunt turbe districe şi eutrice, în Judeţul Suceava se întâlnesc turbele
districe numite şi tinoave. Se întâlnesc în Depresiunea Dorna Cândreni.
Clasa Antrisolurilor
Antrosolurile erodice reprezintă solurile puternic şi excesiv erodate. Sunt soluri
trunchiate, formate pe pante în urma proceselor de eroziune. Sunt însoţite în multe cazuri de
alunecări de teren. Însuşirile lor sunt extrem de variate în funcţie de solul iniţial din care
provin. În judeţul Suceava aceste soluri ocupă 15% din suprafaţa totală a judeţului şi se
întâlnesc în special în Podişul Sucevei pe surafeţele foarte puternic înclinate. Sunt soluri a
căror parte activă, bogată în materie organică şi nutrienţi, a fost îndepărtată prin eroziune
puternică, apărând la zi orizontul B sau C. Funcţia de sursă de apă şi nutrienţi pe care solul o
are în relaţia cu vegetaţia este profund afectată pe solurile erodate. Aceste soluri apar cu
precădere pe fronturile de cuestă, abrupturile cuestiforme, racordurile de terasă,
interfluviile sclupturale şi pe văile cu caracter torenţial. Sunt soluri puţin fertile ocupate în
general de păduri şi păşuni.

4.3.3. Parametrii morfologici, fizici, chimici şi biologici care influenţează procesul de

eroziune
Proprietăţile solului
Prin rolul esenţial pe care îl are în producţia de biomasă vegetală solul este un factor
dominant al biosistemelor terestre. Procesele de eroziune se produc atunci când se întrunesc
un cumul de condiţii: panta accentuată, evenimente climatice intense, material de sol
vulnerabil la procesele de eroziune, înveliş vegetal absent sau slab reprezentat, intervenţia
antropică.
Indicatorii de calitate cei mai importanţi ai solurilor şi terenurilor care pot fi obţinuţi
din studiile şi hărţile pedologice şi care au un rol semnificativ pentru evaluarea
vulnerabilităţii solurilor la eroziune sunt: materialul parental (de care depinde grosimea
solului şi conţinutul de schelet), panta, drenajul, tipul de sol şi textura acestuia,
susceptibilitatea solului la eroziunea prin apă şi susceptibilitatea la compactare.
Materialul parental
Solurile provenite din materiale parentale diferite reacţionează diferenţiat la eroziune.
Rocile mobile sau slab consolidate permit dezvoltarea de soluri profunde, în general cu o
bună capacitate de reţinere a apei şi condiţii de dezvoltare a sistemului radicular. În judeţul
Suceava solurile formate pe materiale slab consolidate (depozite loessoide, luturi, marne,
argile, nisipuri) sunt întâlnite în podişul Sucevei şi luncile răurilor care tranzitează judeţul:
Siret, Suceava, Moldova etc.

4-75
 Solurile formate pe materialele mai sus amintite prezintă condiţii bune de înmagazinare
a apei, ele sunt sensibile la eroziunea prin apă şi alunecări. În zona de podiş procesele de
eroziune şi alunecare sunt deosebit de intense.
Materialele parentale constituite din roci mobile slab consolidate cu textură grosieră
deşi permit dezvoltarea de soluri profunde, datorită capacităţii mici de reţinere a apei şi
coeziunii scăzute (care favorizează deflaţia), conduc la formarea de soluri foarte sensibile la
eroziunea prin vânt.
Depozitele aluviale sunt roci mobile slab consolidate cu textură variată, care constituie
materialul parental al solurilor pe mai bine de 12% din suprafaţa judeţului. Întrucât permit
dezvoltarea de soluri profunde şi adesea cu o bună capacitate pentru apă datorată
stratificaţiei, aceste materiale sunt puţin vulnerabile la eroziune. Excepţie fac cele formate
pe aluviunile conurilor unor râuri din zona montană a judeţului care dau soluri subţiri, de
regulă puternic scheletice şi deci cu capacitate mică pentru apă. Întrucât ele se găsesc în
lunci, pe suprafeţe relativ plane, nu sunt supuse unor procesele de eroziune ci mai degrabă
unor procese de aluvionare, colmatare.
Un loc aparte îl ocupă materialele parentale constituite din roci mobile cu textură fină,
argilele şi marnele. Arealele cu soluri formate pe astfel de depozite sunt foarte susceptibile
la eroziune, şiroiri şi alunecări datorită permeabilităţii slabe pentru apă.
Rocile compacte, consolidate, specifice mai ales zonei montane, produc soluri subţiri
scheletice cu capacitate mică de reţinere a apei şi volum edafic redus. În judeţul Suceava
aceste soluri sunt localizate predominant în zona montană şi cel mai adesea sunt acoperite de
păduri. Pajistile montane cu acoperire bună oferă o bună protecţie antierozională pe astfel
de materiale.
Conţinutul de materie organică din sol
Cantitatea şi calitatea materiei organice reprezintă unele dintre cele mai importante
caracteristici agrochimice ale solului care influenţează nivelul său de fertilitate şi
productivitate. Importanţa carbonului organic în productivitatea şi calitatea mediului este
determinată de rolul său în aprovizionarea cu nutrienţi a plantelor, în creşterea capacităţii de
tamponare, în stabilizarea structurii, în îmbunătăţirea caracteristicilor solului în relaţie cu
apa. În balanţa tuturor elementelor chimice, nu numai a celor de nutriţie, materia organică
reprezintă cel mai important indicator al utilizării durabile a terenului agricol (Oenema şi
Jansen, 2005).
Solurile bogate în materie organică de bună calitate sunt bine structurate şi imprimă
solului calităţii deosebite în relaţia cu apa şi aerul. Faeoziomurile tipice şi greice care sunt
solurile dominante din cadrul clasei Cernisoluri din judeţul Suceava, datorită bunei
aprovizionări cu materie oragnică, au o bună rezistenţă la eroziunea hidrică şi eoliană în
comparaţie cu solurile slab humifere de tipul luvisolurilor tipice şi albice care sunt mai
sensibile la acţiunea erozivă a apei.
Structura
Destructurarea reprezintă reducerea sau pierderea stabilităţii agregatelor structurale la
acţiunea apei şi a maşinilor agricole, reprezentând unul dintre cele mai importante procese
fizice ale degradării solului. La rândul său, ea este în fapt cauza a numeroase alte modificări
negative sau a intensificării celor existente. Astfel, deteriorarea calităţii agregatelor
structurale, adică a stabilităţii şi a porozităţii lor, în special pe solurile cu folosinţă arabilă,
este de cea mai mare importanţă deoarece, la rândul său, influenţează crucial caracteristicile
4-76
hidrologice, cum ar fi: permeabilitatea solului pentru apă şi aer sau stabilitatea spaţiului
poros, intensificând şi/sau generând noi factori limitativi sau restrictivi şi noi procese
negative: crustificarea, băltirea apei la suprafaţă, prăfuirea şi colmatarea spaţiului poros,
compactarea, eroziunea etc.
Mărimea pantei şi expoziţia
Înclinarea pantei (versanţilor) şi topografia în general este considerată ca unul dintre
cei mai importanţi determinanţi ai eroziunii solului. Riscurile cele mai ridicate fiind date de
pantele mari şi gradul de torenţialitate al ploilor. Expoziţia şi panta influenţează temperatura
şi circulaţia apei pe versant. Pe versanţii puternic înclinaţi sau acoperiţi cu vegetaţie rară,
solul poate fi supus eroziunii prin apa de şiroire, care îndepărtează orizonturile superioare,
scoţând la zi orizonturile inferioare, cu fertilitate scăzută sau chiar materialul parental; pe
versanţii slab înclinaţi se produce o antrenare lentă a materialului, îndeosebi din orizontul A
al solurilor. Particulele grosiere sunt mai puţin deplasate, ele rămânând de obicei în partea
superioară a versantului, în timp ce particulele fine sunt transportate şi depuse la partea
inferioară a acestuia. Acest proces determină adesea sortarea materialului de pe versant,
creând diferenţieri texturale între solurile de pe partea superioară şi cele de pe partea
inferioară a sa; în acelaşi timp determină îngroşarea profilului şi mai ales a orizontului A al
solurilor de la baza versantului.
Drenajul intern al solului
Se referă la capacitatea solului de a lăsa să treaca apa prin el. Solurile de tipul
cernisolurilor au un drenaj intern bun spre deosebire de luvosolurile tipice şi albice care au un
orizont Bt impermeabil care limitează circulaţia apei în sol, favorizând scurgerea la
suprafaţă.
Tipul de sol şi textura
Tipul de sol determină rezistenţa sau vulnerabilitatea solului la eroziune prin natura şi
succesiunea orizonturilor genetice. Solurile cu orizonturi bioacumulative profunde, bogate în
humus şi bine structurate, cum sunt cernoziomurile şi faeoziomurile, sunt mai rezistente la
eroziune decât solurile mai sărace în materie organică şi cu structură slab dezvoltată de tipul
luvisolurilor.
Prezenţa unui orizont Bt argic moderat dezvoltat, întâlnit la preluvosoluri şi o parte
dintre faeoziomuri (argice, greice si tipice) imprimă solurilor o mai bună rezistenţă la
procesele de eroziune datorită capacităţii mai mari de înmagazinare a apei în profilul de sol.
Textura mijlocie fină în orizontul de suprafaţă al solurilor dacă este însoţită şi de
conţinuturi ridicate de materie oragnică împrimă solurilor o bună rezistenţă la eroziunea prin
apă şi vânt. Textura fină imprimă solurilor senbilitate ridicată la scurgerile de suprafaţă
datorită permeabilităţii reduse, apa infiltrându-se foarte greu în sol, la ploile puternice, se
scurge la suprafaţă.
Vulnerabilitate ridicată au şi solurile nisipoase datorită capacităţii mici de înmagazinare
a apei şi coezivităţii reduse a materialului, acestea fiind foarte sensibile la eroziunea eoliană,
mai ales.
Susceptibilitatea solului la eroziunea prin apă
Erodabilitatea solului (factorul S în ecuaţia de calcul al pierderilor de sol prin eroziune,
în forma elaborată de Moţoc în care ea este folosită în România) este clasificată în 6 clase, de
la foarte mică până la extrem de puternică. Principalele tipuri de sol din zonele agricole cu

4-77
relief în pantă, supuse eroziunii, se clasifică după cum urmează, cu precizarea că aceste
încadrări se referă la soluri cu textură lutoasă neerodate sau slab erodate:
 erodabilitate mică: cernoziomuri cambice, cernoziomuri argiloiluviale,
eutricambosoluri;
 erodabilitate moderată: cernoziomuri, faeoziomuri greice;
 erodabilitate puternică: rendzine, faeoziomuri pararendzinice, preluvosoluri,
luvosoluri tipice şi luvosoluri albice.
Erodabilitatea creşte de regulă cu 1–2 clase la texturi mai grosiere decât cea lutoasă, şi
scade cu 1–2 clase la texturi mai fine. Erodabilitatea creşte de regulă cu 1–3 clase în cazul
solurilor erodate moderat până la puternic, ajungând să fie puternică sau extrem de
puternică pe antrosolurile erodice (soluri foarte puternic – excesiv erodate). Harta
erodabilităţii solurilor judeţului Suceava este prezentată în Capitolul 8. Gruparea terenurilor
din regiune conform gradului de periculozitate ecologică şi economică (hartă de risc).
La nivel european s-au dezvoltat ecuaţii de calcul pentru erodabilitatea solurilor în care
sunt implicaţi parametrii măsurabili: conţinutul de argilă, conţinutul de materie organică şi
structura solului. Pentru solurile scheltice au fost ajustate aceste ecuaţii în funcţie de
conţinutul de schelet pentru a se obţine rezultate cât mai apropiate de cele măsurate direct.
În România, pentru erodabilitatea solurilor se utilizează: clasele de erodabilitate a
solurilor (indicatorul 186) şi clasele de pericol de eroziune în suprafață (indicatorul 187) din
Metodologia Elaborării Studiilor Pedologice - MESP (1987). Erodabilitatea solurilor, conform
MESP, reprezintă o estimare a acestei caracteristici în funcţie de tipul de sol, textura în
orizontul de suprafaţă şi gradul de eroziune.
Susceptibilitatea solului la compactare
Compactarea solurilor duce la diminuarea spaţiului lacunar din sol şi la modificarea
regimului aerohidric din sol, cu consecinţe importante în declanşarea proceselor erozionale.
Principalele criterii după care se poate estima susceptibilitatea solului la compactare
sunt textura şi conţinutul de humus. Astfel:
 au susceptibilitate foarte redusă solurile cu textură nisip grosier, nisip fin şi nisip lutos
fin;
 au susceptibilitate redusă solurile cu textură lut nisipos fin şi argilă fină;
 au susceptibilitate moderată solurile cu textură nisip lutos grosier, lut nisipos grosier,
praf, lut mediu, lut argilos mediu, argilă lutoasă şi argilă medie;
 au susceptibilitate ridicată solurile cu textură argilă nisipoasă, lut argilo-prăfos şi lut
prăfos;
 au susceptibilitate foarte ridicată solurile cu textură lut nisipo-prăfos, lut nisipo-
argilos şi lut prăfos.
Aceste clasificări se referă la solurile cu conţinut moderat de humus (2 – 4%). La solurile
cu conţinut mai scăzut de humus, susceptibilitatea la compactare creşte cu 1 – 2 clase, iar la
cele cu conţinut mai ridicat de humus, ea scade cu 1 – 2 clase.
Pe lângă factorii naturali care ţin de însuşirile solului şi ale terenului, la declanşarea
proceselor erozionale contribuţia cea mai importantă o are intervenţia umană, respectiv
factorii antropici. Degradarea terenurilor prin eroziune este strâns legată de managementul
necorespunzător al resurselor naturale: vegetaţie, climă, sol şi apă. Eroziunea solurilor este

4-78
un proces complex care se poate produce natural, pe suprafeţele puternic înclinate ale
scoarţei terestre determinând deplasare unei părţi a materialului de la suprafaţa scoarţei, şi
antropic, activitatea umană perturbând echilbrul stabilit în natură şi declanşând procese de
degradare de diferite intensităţi.
Factorii antropici
Principalii factori antropici consideraţi responsabili pentru degradarea terenurilor prin
eroziune în judeţul Suceava sunt despădurirea şi activităţile agricole (tabelul 4.11).
Tabel 4.11
Cauze ale degradării antropice a solurilor prin eroziune
Factor cauzator Extindere Localizare Tipul de degradare a solului
geografică
1. Despădurire şi îndepărtarea Zonă forestieră, Regiunea Eroziune (în special prin apă)
vegetaţiei naturale (ex. conversia silvostepă, montană şi Pierdere de materie organică şi
pădurii în terenuri arabile) antestepă colinară, parţial macronutrienţi
regiunea de
câmpie
2. Activităţi agricole inadecvate Local pe toate Regiunile Eroziunea prin apă şi vânt
(de ex.: lipsa măsurilor de terenurile colinare şi de Alunecări, prăbuşiri
prevenire a eroziunii, utilizarea agricole câmpie Compactare, destructurare
excesivă sau insuficientă a
Scăderea conţinutului de
îngrăşămintelor chimice şi a
humus şi macronutrienţi
biocidelor, folosirea prea frecventă
a maşinilor agricole grele, Poluare cu pesticide
managementul defectuos al
sistemelor de irigaţie)
3. Supraexploatarea vegetaţiei Local Toate regiunile, Eroziune prin apă şi vânt
forestiere pentru scopuri dar în special în
domestice (lemn de foc, cele montane şi
construcţii sau comerţ) colinare
4. Suprapăşunat şi călcarea de Local Zona forestieră şi Eroziune prin apă şi vânt
către animale de silvostepă
6. Exploatare comercială intensivă, Local Toate regiunile Pierderea funcţiilor
construcţii de drumuri, dezvoltare bioproductive ale solului
urbană

Din tabelul 4.11 rezultă că pe primul loc se află agricultura. Se cuvine însă a fi precizat
că nu agricultura în sine reprezintă cauza principală a proceselor de degradare, ci
exploatarea defectuoasă a terenurilor agricole. Pe de o parte, în perioada regimului comunist
s-a acţionat puternic pentru extinderea suprafeţei folosinţelor agricole, mai ales arabile, prin
defrişarea unor păduri, a tufărişurilor, a perdelelor forestiere şi islazurilor comunale, luându-
se în cultură soluri cu riscuri mari de degradare. De asemenea, intensivizarea agriculturii pe
terenurile în pantă fără a respecta norme minime de protecție a solului a dus în timp la
degradarea fizică (destructurare, compactare) și chimică (scăderea conținutului de materie
organică acidifiere) a solurilor și implicit la creșterea vulnerabilității solului la eroziune. Pe
de altă parte, mai bine de jumătate din suprafața județului Suceava nu a fost cooperativizată
în perioada comunistă. Acest fapt a constituit un motiv de păstrare a tehnicilor tradiționale
de exploatarea a terenurilor fapt care a determinat o exploatare extensivă a terenurilor
precum și o păstrare mai bună a terenurilor.

4-79
 Pădurea nu este distribuită uniform pe teritoriul judeţului Suceava, fiind concentrată în
zona montană a județului; în zona deluroasă şi de podiş pădurea ocupă suprafețe mici, locul
pădurii fiind luat de culturile agricole. Defrișările masive din zona montană constituie motivul
și locul declanșării viiturilor și inundațiilor din anotimpul ploios. Suprafeţele ocupate cu
păduri au descrescut continuu şi sensibil sub optimum, această scădere s-a datorat desigur
presiunii demografice, în mare parte ea fiind ireversibilă. O parte din terenurile defrișate au
fost terenuri marginale pentru agricultură, fapt ce a condus la intensificarea proceselor de
degradare pe aceste terenuri, reîmpădurirea pe aceste terenuri fiind absolut necesară.

4.4. Vegetaţia
Datorită reliefului diferenţiat, cu înălţimi ce depăşesc 1800 m în Munţii Căliman şi
Bistriţei, care apoi coboară treptat spre est sub 300 m în lunca Siretului, zonarea vegetaţiei în
județul Suceava este condiţionată de condiţiile climatice şi edafice. În cadrul judeţului se
disting următoarele formaţiuni vegetale: zona subalpină, cu etajul jnepenişurilor (alpin
inferior), zona pădurilor de molid (boreală), cu etajul rariştilor (boreal-subalpin) și etajul
pădurilor de molid şi amestec, zona pădurilor de foioase (nemorală), cu etajul pădurilor de
fag, etajul pădurilor de gorun, și etajul pădurilor de cer, gârniţă şi stejar, subzona silvostepei
şi vegetaţia de luncă (fig. 4.8 - Planșa 4).
4.4.1. Etajul jnepenişurilor (alpin inferior) se întâlneşte la altitudini de peste 1650 m
în Munţii Căliman şi Suhard. Vegetaţia ierboasă este de natură secundară, pajiştile fiind
alcătuite din asociaţii mezofile şi mezoxerofile, criofile de Festuca ovina ssp. sudetica,
Juncus trifidus, local de Nardus stricta, în complex cu tufărişuri de ericaceae, cu vegetaţia
saxicolă; uneori insule de vegetaţie calcicolă. Tufărişurile de ericaceae sunt alcătuite din:
Geum montanum, Ligusticum mutellina, Potentilla ternata, Deschampsia flexuosa,
Alchemilla flabellata, ericaceae, muşchi, licheni; vegetaţia saxicolă fiind edificată de: Silene
acaulis, Saxifraga sp., Minuartia sp.; în componenţa vegetaţiei calcicole intră: Festuca
amethystina, F. versicolor, Carex sempervirens, Sesleria haynaldiana etc.
Pajiştile mezohigrofile-mezofile, microterme sunt reprezentate prin asociaţii de Nardus
stricta, Deschampsia caespitosa, Festuca rubra ssp. commutata, uneori în complex cu
asociaţii de Festuca ovina ssp. sudetica, Agrostis rupestris şi tufărişuri de Juniperus
communis ssp. nana şi Vaccinium sp.
Vegetaţia lemnoasă este formată din specii de jneapăn (Pinus mugo), ienupăr
(Juniperus communis ssp. nana) şi ericacee (Rhododendron kotschyi, Vacinium sp. etc.)
capabile să suporte temperaturile scăzute şi precipitaţiile sub formă de zăpadă o perioadă
lungă de timp. Suprafeţe întinse sunt ocupate de diferite specii de muşchi şi licheni (Cetraria
islandica, Cladonia rangiferine etc.).
Intrazonalitatea este slab exprimată, factorii bioclimatici fiind determinanţi în
orientarea procesului pedogenetic spre formarea de spodosoluri chiar pe conglomerate
calcaroase. Degradarea pe suprafeţe întinse a pajiştilor alpine (păşunat excesiv) a dus însă la
înlocuirea vegetaţiei ierboase zonale cu specii de Nardus stricta (cu mare plasticitate
ecologică), de Deschampsia caespitosa (în areale cu exces de umiditate) etc., sub care s-au
format soluri postpodzolice, foarte acide, ca urmare a înţelenirii puternice în orizontul A a
speciilor dominante. Pe formele de relief cu pantă redusă, defrişarea sau arderea vegetaţiei
lemnoase favorizează accentuarea fenomenelor de criogeneză, gelivaţie, deflaţie etc., şi sub
influenţa unei vegetaţii ierboase în care muşchii de pământ şi nardetele de altitudine sunt

4-80
dominante, se formează local formaţiuni de muşuroaie poligonale denumite marghile. Pe
calcare şi dolomite apar rendzinele şi solurile humico-calcice parţial debazificate în orizontul
superior, uneori cu turbificare la suprafaţă, sub asociaţii de Festuca amethystina, F.
versicolor, Sesleria haynaldiana, Carex sempervirens etc.
4.4.2. Etajul rariştilor (boreal-subalpin) ocupă suprafeţe reduse în Munţii Căliman,
Rarău şi Giumalău. S-a format la limita superioară a zonei ca urmare a extinderii vegetaţiei
ierboase în scopul favorizării păşunatului. Au apărut astfel asociaţii de Festuca rubra ssp.
commutata, Nardus stricta etc., cu implicaţii majore în pedogeneză.
Astfel, prepodzolurile formate iniţial sub vegetaţie lemnoasă (Picea abies etc.) capătă
caracteristici specifice înţelenirii puternice în orizontul A, iar în cazul asociaţiilor mai vechi,
modificările pot merge până la estomparea morfologică a orizontului spodic şi formarea
districambosolurilor criptospodice.
În componenţa pajiştilor intră asociaţiile mezofile şi mezohigrofile, microterme, de
Festuca rubra ssp. commutata, Nardus stricta, în complex cu asociaţii de Agrostis tenuis,
Deschampsia caespitosa şi tufărişuri de Juniperus communis şi Vaccinium myrtillus etc.
Vegetaţia ierboasă este alcătuită din numeroase specii indicatoare, dintre care putem
menţiona: Poa media, Campanula abietina, Viola declinata, Scorzonera rosea, Festuca ovina
ssp. sudetica, Agrostis rupestris, Hieracium aurantiacum, Potentilla erecta, Luzula albida
etc.
4.4.3. Etajul pădurilor de molid şi amestec corespunde celei mai întinse zone de
vegetaţie din judeţul Suceava. Astfel, ocupă toată partea muntoasă a judeţului, cu excepţia
culmilor mai înalte.
Pădurile de molid (Picea excelsa) se întâlnesc în Munţii Căliman, Munţii Bistriţei,
Obcinele Suhardului şi Mestecănişului între izvoarele Moldovei şi Putnei şi cursul superior al
Sucevei. Molidul urcă până la limita superioară a pădurii. În Munţii Căliman, la limita
superioară a pădurii se instalează zâmbrul (Pinus cembra), în trecut mult mai răspândit. În
partea estică a masivului, rezervaţia mixtă Căliman, de aproximativ 200 ha, are menirea de a
proteja jnepenişurile întinse.
Pădurile de molid-brad, la care spre limita inferioară se adaugă şi fagul (Fagus
sylvatica), se întâlnesc în Obcina Feredeului, Obcina Mare şi Munţii Stănişoarei. Bradul (Abies
alba) ocupă versanţii însoriţi, molidul întâlnindu-se pe versanţii umbriţi.
Pajiştile secundare conţin asociaţii mezofile şi mezohigrofile de Festuca rubra ssp.
rubra, Nardus stricta, Deschampsia caespitosa, Agrostis tenuis, uneori în complex asociaţii de
Vaccinium myrtillus, V. vitis idaea etc.

4-81
4-82
Figura 4.8. Harta geobotanică a județului Suceava
 LEGENDA HARTII GEOBOTANICE
VEGETAŢIA ZONALĂ
UNITĂŢI Cod UNITĂŢI DE VEGETAŢIE
BIOCLIMATICE
Jnepenişuri (Pinus mugo) + tufărişuri de Juniperus communis ssp.
2
nana, Vaccinium sp. , Rhododendron kotschyi etc.
Pajişti cu asociaţii mezofile şi mezoxerofile, criofile de Festuca ovina
ssp. sudetica, de Agrostis rupestris, de Juncus trifidus, local şi de
3
Etajul jnepenişurilor Nardus stricta, în complex cu tufărişuri de ericaceae etc. (a), în
Zona alpină complex cu vegetaţie saxicolă (b); uneori insule de veg. calcicolă (c)
(alpin inferior)
Pajişti cu asociaţii mezohigrofil-mezofile, microterme, de Nardus
stricta, de Deschampsia caespitosa, de Festuca rubra ssp. commutata,
4 uneori în complex cu asociaţii de Festuca ovina ssp. sudetica, de
Agrostis rupestris şi tufărişuri de Juniperus communis ssp. nana şi
Vaccinium sp. etc.
Pajişti cu asociaţii mezofile şi mezohigrofile, microterme, de Festuca
Etajul rariştilor rubra ssp. commutata, de Nardus stricta, în complex cu asociaţii de
5
(boreal-subalpin) Agrostis tenuis, de Deschampsia caespitosa şi tufărişuri de Juniperus
communis şi de Vaccinium myrtillus etc.
Zona 6 Păduri de Picea abies, + Abies alba, Larix decidua, Fagus sylvatica etc.
pădurilor de
molid
(boreală) Etajele pădurilor de 7 Păduri de amestec de Picea abies cu Abies alba, Fagus sylvatica etc.
molid şi de amestec
Pajişti cu asociaţii mezofile şi mezohigrofile de Festuca rubra ssp.
rubra, de Nardus stricta, de Deschampsia caespitosa, de Agrostis
8
tenuis uneori în complex cu asociaţii de Vaccinium myrtillus, V vitis
idaea etc.
Păduri montane de Fagus sylvatica + Picea abies, Abies alba, Acer
9
pseudoplatanus etc.
Păduri premontane de Fagus sylvatica + Quercus petraea, Fagus
10
taurica, Fagus orientalis, Carpinus betulus, Acer platanoides etc.
Etajul pădurilor de
fag Pajişti cu asociaţii mezofile de Festuca rubra ssp. rubra, de Agrostis
11 tenuis (a), mezohigrofile şi higrofile de Nardus stricta, de Deschampsia
caespitosa (b); local asociaţii mezoxerofile de Festuca rupicola (c) etc.
Complex de pajişti şi culturi agricole în locul pădurior de Fagus
12
sylvatica

13 Păduri Quercus petraea + Fagus sylvatica, Fagus taurica etc.

Pajişti cu asociaţii mezofile de Agrostis tenuis, de Festuca rubra (a),

15 mezohigrofile şi higrofile de Nardus stricta, de Deschampsia caespitosa
de Festuca pratensis (b) etc.
Etajul pădurilor de
Pajişti cu asociaţii mezofile şi xeromezofile de Agrostis tenuis, de
gorun
Festuca rubra (a), de Festuca rupicola ssp. rupicola, de Festuca
16
valesiaca, de Chrysopogon gryllus, + de Brachypodium pinnatum (b) şi
Zona de Poa pratensis, de Festuca pratensis etc. (c)
padurilor de
foioase 18 Culturi în locul pădurilor de Quercus petraea
(nemorală)
Etajul pădurilor de Păduri de Quercus robur şi hibrizii săi, + Q. cerris, Q. frainetto, Q.
21
cer, gârniţă şi stejar petraea ssp. dalechampii, Carpinus betulus, Tilia tomentosa etc.
Păduri de Quercus petraea, Q. petraea ssp. dalechampii, Quercus
23 robur, Tilia tomentosa, Prunus avium + Q. pedunculiflora, Q.
pubescens etc.
Păduri de Quercus robur + Q. x rosacea, Q. petraea ssp. dalechampii,
24 Quercus petraea ssp. polycarpa, Tilia tomentosa, + Q. pedunculiflora,
Q. pubescens etc.
Pajişti cu asociaţii xeromezofile şi xerofile de Festuca rupicola ssp.
rupicola (a), de Festuca valesiaca, de Botriochloa ischaemum, de
Subzona silvostepei
25 Brachypodium pinnatum, de Stipa capillata; local de Stipa lessingiana,
de Stipa tirsa, de Danthonia provincialis, de Carex humilis (b); uneori
vegetaţie halofila (c)
Pajişti cu asociatii xerofile şi xeromezofile de Festuca valesiaca, de
Botriochloa ischaemum, de Agropyron cristatum ssp. pectinatum, de
26 Poa bulbosa, de Stipa sp., de Agropyron intermedium, de Chrysopogon
gryllus (a); uneori insule de vegetaţie higrofilă şi halofilă (b) (inclusiv
în subzona pădurilor subtermofile)

4-83
UNITĂŢI Cod UNITĂŢI DE VEGETAŢIE
BIOCLIMATICE

27 Culturi în locul vegetatiei de silvostepă

UNITĂŢI INTRAZONALE
CATEGORII INTRAZONALE
Nr UNITĂŢI DE VEGETAŢIE
Păduri de Quercus robur + Fraxinus angustifolia, Ulmus minor, Acer
35
tataricum, Populus sp., Salix sp. etc.

VEGETAŢIE DE LUNCI, DELTE ŞI Zăvoaie de Populus sp., Salix sp., + Alnus glutinosa, Quercus robur,
37
CÂMPII FLUVIATILE Fraxinus angustifolia etc.
Pajişti cu asociaţii mezofile de Poa pratensis, de Lolium perenne,
39 în complex cu asociaţii mezohigrofile de Agrostis stolonifera, de
Agropyron repens; uneori asociaţii (slab) halofile
Culturi în locul vegetaţiei de luncă, local în complex cu pajişti
44
mezofile şi mezohigrofile
APE

58 Râuri

Speciile ierboase de pe parterul pădurilor de molid şi amestec sunt edificate de: Luzula
sylvatica, Cardamine glanduligera, Pulmonaria rubra, Symphytum cordatum, Vaccinium
myrtyllus, Athyrium filix-femina, Polytrichum commune, Hylocomium splendens, Symphytum
cordatum, Ranunculus carpaticus, Campanula abietina, muşchi şi licheni etc.
Solurile zonale sunt prepodzolurile, alături de care mai apar districambosoluri şi
podzolurile brune. Prezenţa extrazonală a ericaceelor, în special pe expoziţii nordice sau pe
roci foarte acide, conduce la dezvoltarea solurilor de tipul podzolurilor humico-feriiluviale,
alături de care mai apar histosoluri (situaţie întâlnită şi în cazul zonelor cu exces de
umiditate sub asociaţii de Sphagnum sp.).
Intrazonalitatea este slab exprimată şi în acest etaj, calcarele şi dolomitele favorizând
apariţia florei generatoare de mull-moder (Oxalis acetosella, Calamagrostis arundinacea,
Sanicula europaea, Dryopteris filix-mas etc.) sub care se formează eutricambosoluri şi
rendzine, iar în cazul andezitelor, soluri andice.
4.4.4. Etajul pădurilor de fag prezintă o importanţă redusă pe teritoriul judeţului,
datorită micilor suprafeţe ocupate de foioase. Pădurea de foioase se întâlneşte sub formă de
petice în Podişul Sucevei, Obcina Feredeului, Obcina Mare, Depresiunea Dornelor, Subcarpaţii
Moldovei, Munţii Stânişoarei, Munţii Bârgăului, Munţii Bistriţei.
Alături de vegetaţia dominantă, Fagus sylvatica, în asociaţii mai participă Abies alba,
Picea abies, Acer pseudoplatanus etc., spre limita superioară a etajului şi Quercus petraea,
Fagus taurica, F. orientalis, Carpinus betulus, Acer platanoides etc., spre limita sa
inferioară.
Vegetaţia ierboasă formată în urma defrişării pădurilor zonale formează pajişti mezofile
în care se remarcă Festuca rubra ssp.rubra şi Agrostis tenuis, mezohigrofile şi higrofile de
Nardus stricta, Deschampsia caespitosa, local asociaţii mezoxerofile de Festuca rupicola.
Intrazonal, condiţionate edafic de prezenţa carbonatului de calciu în sol, se formează
frecvent eutricambosoluri, atât sub vegetaţie de pădure cât şi sub pajiştile secundare cu
Festuca rupicola. În arealele umede se formează luvosoluri stagnice sub asociaţii
mezohigrofile cu Nardus stricta, Deschampsia caespitosa, Molinia caerulea, Juncus sp., Carex

4-84
sp. etc. Pe calcare, dolomite şi gipsuri, vegetaţia favorizează acumularea de humus calcic
stabil şi formarea orizonturilor molice şi ca urmare dezvoltarea rendzinelor, iar pe marne a
faeoziomurilor pararendzincie. Pe andezite, mai ales la limita superioară a etajului unde
debazificarea şi acidifierea sunt mai intense se formează andosoluri. Pe rocile dure, în special
în pajiştile secundare afectate de eroziune se dezvoltă destul de frecvent subtipurile litice
sau chiar litosolurile, cele mai multe soluri având caracter scheletic.
4.4.5. Etajul pădurilor de gorun ocupă suprafeţe reduse în Obcina Feredeului, Obcina
Mare, Depresiunea Dornelor, Subcarpaţii Moldovei, iar pe suprafeţe mai mari se întâlneşte în
Podişul Sucevei. Sub formă insulară apare în bazinul Şomuzurilor.
Alături de Quercus petraea ca element dominant-edificator al vegetaţiei etajului, se
întâlnesc Fagus sylvatica şi Fagus taurica spre limita superioară a etajului, Quercus petraea
ssp. dalechampii, Q. petraea ssp. polycarpa, Q. cerris şi Q. frainetto spre limita sa inferioară.
Pajiştile secundare sunt formate din asociaţii mezofile şi xeromezofile alcătuite din
Agrostis tenuis, Festuca rubra, Nardus stricta, Deschampsia caespitosa, Festuca rupicola,
Chrysopogon gryllus, Brachypodium pinnatum, Poa pratensis, Festuca pratensis.
Solurile zonale sunt luvisolurile, factorii pedogenetici fiind favorabili formării
orizonturilor iluviale (Bt) şi eluviale (El sau Ea). În funcţie de vârstă, relief etc., se întâlnesc
de la preluvosoluri, luvosoluri tipice şi luvosoluri albice.
În zonele uscate, în special pe versanţii sudici, uneori afectaţi de eroziune, se
realizează extrazonal, topoclimate locale comparabile cu cele din antestepă ce favorizează
asociaţiile xeromezofile de Festuca rupicola ssp. rupicola, Festuca valesiaca, Chrysopogon
gryllus, Botriochloa ischaemum, Stipa capillata etc.
4.4.6. Etajul pădurilor de cer, gârniţă şi stejar apare sub formă insulară în bazinul
Şomuzului Mare, Podişul Dragomirnei şi Podişul Fălticeni. Este strâns corelat cu climatul
blând, submediteranean ce a favorizat pătrunderea în asociaţii a elementelor termofile.
Alături de vegetaţia dominant-edificatoare formată din Quercus cerris şi Q. frainetto se
mai întâlnesc Q. petraea ssp. dalechampii, Fagus orientalis, Fraxinus ornus, Carpinus
betulus, Tilia tomentosa etc., în general favorizate de regimul alternant de umiditate. Se
remarcă influenţa acidifiantă a litierei de cer asupra orizontului humifer şi corelaţia gârniţei
cu arealele cu soluri cu textură argiloasă. În mare parte pădurile au fost însă defrişate în
scopul extinderii culturilor agricole, influenţa în pedogeneză fiind în acest caz în sensul
accentuării mineralizării în defavoarea bioacumulării.
Solurile zonale sunt din clasa luvisolurilor, de tipul preluvosolurilor roşcate,
preluvosolurilor tipice şi luvosolurilor tipice formate sub vegetaţie de pădure.
Intrazonalitatea se manifestă frecvent ca urmare a hidromorfiei, în special de natură
stagnantă, datorită texturii în general fine a materialului parental. Prezenţa excesului de
umiditate în primăvară favorizează apariţia fenomenului de stagnogleizare. Drenajul
imperfect asociază stejarul (Quercus robur) cu solurile stagnice, freatic umede sau cu
stagnosolurile albice.
4.4.7. Subzona silvostepei ocupă porţiuni reduse în Podişul Dragomirnei şi Podişul
Fălticeni.
Este o urmare firească a activităţii de extindere a culturilor agricole pe seama
vegetaţiei zonei forestiere, uneori fiind condiţionată edafic (xerofilism edafic) ca urmare a
unor roci bogate în carbonaţi sau datorită eroziunii declanşate tot de activitatea omului.

4-85
 Pajiştile sunt formate din elemente xerofile şi xeromezofile de Festuca valesiaca,
Botriochloa ischaemum, Agropyron cristatum ssp. pectinatum, Poa bulbosa, Stipa sp.,
Agropyron intermedium, Chrysopogon gryllus.
Vegetaţia lemnoasă este edificată de Quercus robur, Q.petraea , Q.dalechampii, Q.
polycarpa,Q. pedunculiflora, Q. pubescens, Tilia tomentosa, Prunus avium etc.
Solurile caracteristice subzonei reflectă diversitatea condiţiilor litologice şi de
vegetaţie. Astfel, se întâlnesc faeoziomuri greice, faeoziomuri tipice, eutricambosoluri etc.
4.4.8. Vegetaţia de luncă apare intrazonal, în luncile Siretului, Sucevei şi Moldovei.
Este constituită din arborete şi pajişti cu specii hidrofile, higromezofile şi mezofile.
Arboretele sunt reprezentate de zăvoaie de arin, salcie, cătină mică, plop sau de
amestec. Arinişurile sunt mai dezvoltate pe luncile aluvionare, fiind formate din Alnus incana
şi Alnus glutinosa pe partea estică a râurilor. Sălcişurile sunt edificate de Salix alba, Salix
purpurea, Salix incana, Salix aurita etc. Cătinişurile, edificate de Myricaria germanica, apar
pe luncile largi alături sau în amestec cu sălcişurile şi arinişurile.
Pajiştile sunt reprezentate prin asociaţii mezofile (mezohigrofile), care se dezvoltă pe
aluviosoluri humifere şi prin asociaţii higromezofile sau higrofile, de pe luncile cu aluviosoluri
jilave până la umede în cea mai mare parte a anului. În primele, predomină asociaţiile de Poa
pratensis, Lolium perenne, Agrostis stolonifera, Agropyron repens, Festuca pratensis, Poa
trivialis, Juncus sp., Carex sp.; cele higrofile sunt de calitate inferioară, asociaţiile
dominante fiind formate din specii de Phragmites australis, Thypha angustifolia,
Schoenoplectus lacustris, Glyceria maxima etc.
Covorul vegetal reprezentat prin păduri și pajiști și în parte prin culturile agricole
(cele cu grad ridicat de acoperire), constituie protecția ideală a solului la eroziune.
Acest covor constituie o barieră împotriva acțiunii distructive a picăturilor de ploaie
asupra particulelor de sol.
Pădurile îndeplinesc rolul cel mai larg, dintre componentele peisajului geografic, la
stoparea proceselor de eroziune, asigurând un drenaj biologic natural al surplusului de
apă din precipitații, coronamentul arborilor atenuează puterea cu care izbește
picicătura de ploaie solul, iar litiera la rândul său întreține scurgerea lentă a apelor pe
pante.
Jnepenișurile sunt bune protectoare în măsura în care acestea nu sunt afectate de
acțiunea distructivă a ciobanilor care incendiază aceste tufărișuri pentru a le
transforma în pășuni.
În zona montană, pajiștile bine întreținute și aflate pe pante domoale, oferă
protecție foarte bună solului împotriva eroziunii prin apă. Pajiștile cu Nardus stricta
(părul porcului), recunoscută ca plantă furajeră cu valoare slabă, sunt slab protectoare
împotriva eroziunii.
În zona de podiș, pajiștile ocupă de obicei zonele cele mai abrupte: frunțile de
terasă, abrupturi de cuestă și versanți deluviali, înlocuind uneori pădurile. Deoarece o
parte dintre aceste pajiști sunt folosite ca pășuni comunale și sunt slab întreținute și
suprapășunate, oferă o protecție slabă împotriva proceselor de eroziune, pe aceste
suprafețe întâlnindu-se terenuri puternic erodate și cu alunecări de teren.
Vegetația cultivată (în special plantele prășitoare) generează procese de eroziune
datorită gradului scăzut de acoperire, culturile neprășitoare (cereale păioase, trifoi,

4-86
lucernă) asigură o protecție bună solului. Expuse la eroziune sunt și terenurile ocupate
de livezi și vii.
Vegetaţia naturală a judeţului Suceava este puternic afectată de intervenţia
antropică, pe suprafeţe întinse vegetaţia naturală fiind înlocuită de culturi agricole sau
pajişti. Aceste intervenţii au dus la modificarea echilibrului natural stabilit în timp în
natură şi la crearea premizelor declanşării fenomenelor de degradare a învelişului de
sol, în special prin eroziune şi alunecări de teren, dar şi prin degradarea biodiviersităţii
şi calităţii peisajelor naturale.
În zona monană a judeţului, defrişările masive şi păşunatul excesiv a dus la
favorizarea scurgerilor pe versanţi şi inundaţiilor, precum şi la declanşarea alunecărilor
de teren.
Suprafeţe importante din Podişul Sucevei, datorită lucrărilor agricole efectuate
impropriu (lucrări ale solului pe curba de nivel şi la umiditate necorespunzătoare,
structură de culturi neadecvată suprafeţelor în pantă, păşunat intensiv etc.) sunt
afectate de procese de eroziune.

4.5. Modalităţile de folosire economică a terenurilor agricole afectate de eroziune sau cu

risc de eroziune
În declanşarea şi intensificarea proceselor erozionale, activitatea umană a avut un rol
important, în special prin stabilirea modului de folosinţă a terenului, a structurii culturilor
agricole pe terenurile arabile, prin sistemul tehnologic de cultivare.
Eroziunea prin apă este accentuată şi de către acţiunea factorilor naturali, cum sunt cei
climatici, de exemplu: ploile torenţiale, a celor cu intensitate ridicată, care adesea, în ţara
noastră, sunt în perioada mai-iunie, prezenţa solurilor argiloase şi compacte şi cu
permeabilitate redusă la apă, sau a solurilor destructurate, panta ridicată a terenului.
Practicarea agriculturii în zone deja afectate de eroziune sau care manifestă risc ridicat
faţă de aceasta nu face decât să intensifice degradarea solului şi a mediului înconjurător.
Procesele erozionale prin apă pe solurile cultivate sunt intensificate în special de lucrarea
greşită a solului. De asemenea, păşunatul, dacă este practicat intensiv şi neorganizat,
întocmai ca şi defrişările exagerate, intensifică şi accelerează procesele erozionale.
Pentru controlul eroziunii este necesar să se acţioneze la nivel local prin proiecte
specializate pe bazine şi bazinete hidrografice, prin agro-terasări, prin astuparea sau bararea
ravenelor, dar mai ales prin aplicarea unui sistem adecvat de agricultură şi prin trecerea în
conservare prin împădurire a terenurilor excesiv erodate.
Pentru fermieri, acolo unde procesele erozionale nu sunt grave, cele mai simple
măsuri de prevenire a intensificării acestui proces sunt: păstrarea covorului vegetal
bine încheiat, efectuarea lucrărilor solului pe curba de nivel, fertilizare organică,
evitarea păşunatului.
Împădurirea acestor terenuri este una dintre soluţiile cele mai viabile şi de succes, care
se poate aplica însă doar cu sprijin din partea autorităţilor.
De asemenea, sunt cunoscute aşa numitele tehnologii agro-ameliorative, anti-
erozionale, specifice, care cuprind lucrări curente efectuate pe curba de nivel, benzi
înierbate sau tampon, mulci vegetal în cantitate de 5 – 10 t/ha, sortiment adecvat de culturi.
Aceste practici agricole au scopul reducerii scurgerilor pe pante şi, astfel, a pierderilor de sol

4-87
fertil, fertilizanţi sau alte substanţe fitosanitare aplicate şi de prevenire a proceselor de
colmatare şi poluare în aval, atât a solului, cât şi a apelor de suprafaţă.
Parte dintre acestea sunt măsuri relativ simple, ce pot fi aplicate de fermierul care
administrează o suprafaţă mai mare de teren, dar necesită un sistem adecvat de
sistematizare a terenurilor şi de comasare a loturilor dispersate.
Protecţia solului împotriva eroziunii se poate realiza prin culturi agricole şi prin
tehnologii agricole specifice.
Plantele cultivate, în funcţie de nivelul de protecţie pe care-l oferă solului, sunt
clasificate în următoarele categorii:
 culturi foarte bune protectoare: acele culturi care asigură acoperirea solului în
proporţie de minimum 75%. În primul rând, se evidenţiază ierburile perene singure sau
în amestec începând cu al doilea an de vegetaţie. Ca și compoziţie floristică, se
recomandă bromus, trifoi, lucernă, sparcetă.
 culturi bune protectoare: cerealele păioase şi furajere anuale de tipul grâului, orzului,
ovăz, secară borceag, cu grad de acoperire a solului de 50 – 75%.
 culturile mediu protectoare ce acoperă solul în proporţie de 25 – 50%: leguminoasele
anuale pentru boabe precum mazărea, fasolea şi soia.
 culturi slab protectoare: în general culturile prăşitoare cu grad de acoperire
< 25%, precum porumbul, floarea soarelui, sfecla și cartoful.

4.5.1. Stabilirea asolamentelor ca măsură antierozională

Asolament – distribuţia în spaţiu şi rotaţia în ciclul prestabilit a culturilor agricole.
Suprafaţa asolamentului se compune din mai multe sole care la rândul lor sunt alcătuite din
mai multe parcele.
• Pentru un bun randament şi protecţie antierozională se recomandă ca forma solelor
să fie dreptunghiulară sau trapezoidală cu laturile lungi paralele cu direcţia curbelor
de nivel.
• Pe versanţii uniformi, lungimea solelor poate atinge 2000 m, ideal este 1200 m.
Pe terenurile în pantă, lăţimea solelor care intră în asolament se stabileşte în funcţie de
înclinarea versantului:
• pe pante de 5 – 10%, se recomandă lăţimi de 200-400 m,
• pe pante de 10 – 18%, se recomandă lăţimi de 100-200 m
• pe pante de peste 18%, se recomandă lăţimi de 50-100 m.
• solele trebuie să aibă aceaşi mărime, se admit diferenţe între sole de 10% din
suprafaţă, și, pe cât posibil, omogene din punct de vedere al fertilității.
Asolamente de câmp
Aceste asolamente cuprind culturi aparţinând tuturor grupelor de protecţie
antierozională a solului, care se organizează pe pante mai mici de 18%, cu cereale, plante
tehnice şi furajere.
Cel mai simplu este asolamentul de 3 ani pe terenurile cu pante mici, format din
cereale păioase şi leguminoase anuale, la care se adaugă plante tehnice şi furajere.

4-88
 Asolamentul de 4 – 5 ani cuprinde culturi precum cereale păioase, prăşitoare, plante
tehnice, leguminoase anuale şi culturi furajere. Pe ternurile cu pante mai mari, din aceste
asolamente se reduce procentul de prăşitoare în favoarea ierburilor perene cu rol de solă
săritoare sau amelioratoare.
Asolamente de protecţie
Aceste asolamente se realizează în arealele cu pante mai mari sau în zonele cu relief
accidentat prin cultivarea a 8 – 9 sole în principal cu ierburi perene, culturi furajere anuale şi
păioase.

4.5.2. Sisteme de cultură practicate pe terenurile în pantă

 Sistemul de cultură pe curba de nivel. Nu are o semnificaţie foarte mare în creşterea
producţiei, dar reduce semnificativ eroziunea solului.
 Sistemul de cultură în fâşii se realizează cu mare randament pe versanţii cu pante
medii. Astfel, se cultivă prăşitoare în alternanţă cu cereale păioase, leguminoase.
Lăţimea fâşiei se stabileşte în funcţie de pericolul de producere a eroziunii realizat de
fiecare cultură în parte.
 Sistemul de cultură cu benzi înierbate, se realizează prin intercalarea în cadrul unei
culturi cu risc erozional a unor fâşii înguste cultivate cu plante perene pe direcţia
curbelor de nivel. Lăţimea acestor fâşii cultivate cu ierburi perene poate fi de 4–6 m,
iar pe versanţii lungi şi convexi de 8–10 m. Fâşia înierbată trebuie să conţină
amestecuri ierboase specifice zonei, fără goluri. Se va evita folosirea parcelelor
înierbate drept drumuri de acces. Suprafaţa arată se reduce cu 3–5% dar aceasta este
compensată de creşterea producţiei şi stoparea eroziunii.
 Sistemul de culturi cu terase (agroterase). Acestea se realizează pe pante mai
accentuate, fie în timp prin arături cu aruncarea brazdei către aval, sau realizate de
la început prin amenajarea antierozională a terenului.
Pe terenurile cu pante de peste 10% se aplică sistemul de culturi în fâşii cu benzi
înierbate, a căror lăţime variază în funcţie de pantă:
 pantă de 5–10% – lăţimea fâşiei de 60–150 m;
 pantă de 10–15% – lăţimea fâşiei de 30–60 m;
 pantă de 15–20% – lăţimea fâşiei de 20–30 m;
 pantă de peste 25% – lăţimea fâşiei de 20 m.
În zone secetoase, cu pante de peste 15%, lungi şi uniforme şi cu soluri cu o textură
medie se execută valuri de pământ la diferite distanţe, iar pe pante de peste 20% se
execută agroterase.
Pentru ameliorarea calităţii solului şi refacerea stratului de humus, se va aduce un
aport de îngrăşăminte organice, resturi vegetale sau îngrăşăminte verzi. Şi în acest caz,
practicarea culturilor ascunse este foarte utilă.
Pe solurile supuse eroziunii şi pe cele vulnerabile se va evita dezmiriştirea cu grape
cu discuri şi cu maşini de frezat solul.
Pe terenurile situate în pantă, atunci când nu este posibilă înierbarea permanentă, se
poate practica cultura în fâşii alternante de plante bune şi foarte bune protectoare cu benzi

4-89
înierbate, pe lungimea curbelor de nivel. Terenul va fi protejat prin valuri de pământ,
agroterase, banchete netede sau garduri de nuiele.
Terenurile agricole supuse eroziunii eoliene vor fi protejate de perdele forestiere şi
garduri vii, în scopul limitării transportului particulelor de sol şi a depunerii acestora ca
sedimente în ape.
O practică extrem de dăunătoare o constituie tăierea pădurilor şi defrişările precum şi
ararea păşunilor permanente şi a fâneţelor. Inevitabil, aceste terenuri vor pierde rapid azotul
din sol, îşi vor schimba regimul hidrologic, se vor degrada rapid.

4-90
 5. Evaluarea stadiului eroziunii solurilor în regiune în
funcţie de diferiţi factori

Judeţul Suceava, prin poziţionarea sa geografică, formele diferite de relief, substratul

geologic, și climatul specific, ocupă un spaţiu natural relativ vulnerabil la procesele de
eroziune prin apă de suprafaţă, ca şi la celelalte ameninţări asupra solului. Apariția și
dezvoltarea proceselor de eroziune este condiționată de existența unor factori care
favorizează sau, dimpotrivă, încetinesc procesul. Principalii factori care influenţează procesul
de eroziune sunt relieful, condițiile de rocă și sol, factorul climatic, covorul vegetal, drenajul
intern, gradul de dezvoltare a rețelei hidrografice și factorul antropic.
Determinanţi în declanşarea proceselor de eroziune sunt factorii de natură antropică,
reprezentaţi prin despăduririle masive, suprapăşunat şi utilizarea necorespunzătoare a
terenurilor agricole, grefaţi pe un cadru natural susceptibil la procese de eroziune.
Ceilalţi factori influenţează procesul de eroziune în diferite moduri: relieful, prin
formă, pantă și expoziție; constituția geologică, prin consistența și duritatea rocilor și
depozitelor sedimentare care constituie materialul parental al solurilor; clima, prin
temperaturi și precipitații și în special prin agresitatea acestor în funcție de cantitate,
intensitate și perioadă de desfășurare a acestora; apele de suprafață, prin acțiunea
distructivă asupra malurilor, iar apele subterane prin efectul izvoarelor și nivelului freatic; în
timp ce vegetația influenţează prin natura acesteia și gradul de acoperire a terenurilor.
Informaţiile utilizate pentru inventarierea stării de eroziune la nivelul judeţului Suceava
au fost datele de sol din Harta Solurilor României la scara 1: 200 000 şi datele din studiile
pedologice realizate în vederea reactualizării periodice a Sistemului judeţean de monitorizare
sol-teren pentru agricultură.
În prima fază, au fost inventariate solurile afectate de eroziune, conform situației din
Harta solurilor scara 1:200 000 (fig. 5.1 – Planșa 5). Zonele puternic afectate de eroziune, aşa
cum se observă şi din figura 5.1, sunt concentrate în Podişul Sucevei, mai ales la contactul
dintre forme diferite de relief, zonă predominant agricolă.
În zona forestieră, comunele Brodina, Moldovița, Putna și Vatra Moldoviței, Frumosu,
Cacica, Vama și Mănăstirea Humor au terenuri moderat și puternic afectate de eroziune. De
asemenea, în Podișul Botoșanei, terenurile sunt puternic afectate de eroziune, iar la sud de
Cacica, în depresiunile Cacica și Soloneț, predomină terenurile moderat afectate. În Podișul
Fălticenilor, în special în sudul podișului, pe o suprafaţă importantă, predomină eroziunea
moderată, zonele cu eroziune foarte puternică întâlnindu-se pe versanții înclinați > 12°, în
capătul de cuestă, pe frunțile de terasă etc. În zona Obcinei Mari și Burla, sunt concentrate,
de asemenea, terenuri foarte puternic afectate de eroziune. În partea sudică a Podișului
Dragomirnei se întâlnesc terenuri foarte puternic afectate de eroziune pe formele menționate
anterior (versanți, cueste, frunți de terasă). În partea central nordică, în special în Podișul
Mitocului, sunt foarte întâlnite terenuri afectate foarte puternic de eroziune. În zona estică a
Podișului Bălcăuți, multe terenuri sunt afectate foarte puternic de eroziune, iar în zona
Zamoștea, eroziunea moderată este majoritară.

5-91
5-92
Figura 5.1. Harta solurilor afectate de eroziune prin apă (după Harta Solurilor României, scara 1: 200 000)
 Din datele prezentate, se poate observa suprafața foarte mică pe care o ocupă solurile
foarte puternic afectate de eroziune, respectiv 1,56% din suprafaţa totală a judeţului
Suceava. Terenurile puternic afectate de eroziune ocupă 6,39%, cele moderat afectate de
eroziune 3,49%, iar cele slab afectate de eroziune ocupă 0,01% din suprafața judeţului
(tabelul 5.1), în total 11,45% din suprafață fiind afectată de procese de eroziune hidrică de
suprafață.
Tabel 5.1
Distribuţia solurilor afectate de eroziune hidrică din judeţul Suceava
(ind. 188, MESP, 1987) – după Harta solurilor României, scara 1:200 000
Suprafaţa
Cod Denumire Caracterizare
ha %
Terenuri
0 Terenuri fără eroziune
neerodate 755997,62 88,39
Terenuri cu eroziune slabă a solului pe 11-100%
Terenuri slab
din suprafață si/sau eroziune moderată pe 1-25%
1 afectate de
din suprafaţă si/sau eroziune puternică pe 1-10%
eroziune
din suprafaţă 115,15 0,01
Terenuri moderat Terenuri cu soluri moderat erodate pe 26-100%
2 afectate de din suprafață și/sau soluri foarte puternic erodate
eroziune pe 1-25% din suprafaţă 29837,64 3,49
Terenuri cu eroziune puternică pe 51-100% din
Terenuri puternic
suprafaţă si/sau eroziune foarte puternică pe 26-
3 afectate de
50% din suprafaţă si/sau eroziune excesiva pe 1-
eroziune
25% din suprafaţă 54663,92 6,39
Terenuri foarte Terenuri cu eroziune foarte puternică pe 51-100%
4 puternic afectate din suprafaţă si/sau eroziune excesivă pe 26-50%
de eroziune din suprafaţă 13323,07 1,56
Lacuri, bălţi,
5
mlaştini 1363,99 0,16
Total 855301,38 100,00

Din figura 5.1 se poate observa concentrarea suprafeţelor foarte puternic afectate de
eroziune în Podişul Sucevei, respectiv pe fronturile cuestelor, expuse în cele mai multe cazuri
spre vest, nord-vest, nord şi nord–est, intens afectate de procese denudaţionale. Tot din
studiul hărții, se observă o zonă cu soluri erodate în diverse grade pe teritoriul obcinelor.
Zona agricolă a județului este cantonată în principal pe teritoriul Podișului Sucevei și în
zona subcarpatică, în zona montană zona agricolă fiind reprezentată de pajiști și fânețe în
principal. Aspecte privind starea terenurilor afectate de eroziune în zona agricolă sunt
prezentate în figurile 5.2 – 5.5.

5-93
 Figura 5.2. Suprafețe afectate de eroziune Figura 5.3. Maluri afectate de eroziune
(foto: ICPA, București) – Amenajare Siret (foto: ICPA, București)

Figura 5.4. Suprafețe afectate de eroziune Figura 5.5. Suprafețe afectate de eroziune
și alunecări – Ilișești (foto: ICPA, București) și alunecări – Dolhești-Preutești (foto: ICPA,
București)

Suprafeţe puternic şi moderat afectate de eroziune se concentrează mai ales în Obcina

Mare, în primul rând datorită eterogenităţii litologice a acestei obcine, care a favorizat
eroziunea selectivă în funcţie de duritatea materialelor şi pantelor abrupte. Deşi zona este
acoperită în mare parte de păduri şi păşuni, suprafeţele întinse de soluri afectate moderat şi
puternic de eroziune se suprapun pe acele zone puternic înclinate, acoperite cu pajişti de
slabă calitate.
În tabelul 5.2 sunt prezentate suprafețele afectate de eroziune hidrică de suprafață pe
fiecare unitate administrativ-teritorială
Utilizând datele prezentate în fig. 5.1 privind starea de eroziune a solurilor pe teritoriul
județului Suceava, precum și date de utilizarea terenului din baza de date LCCS, s-a efectuat
o analiză a stării de eroziune de suprafață pe categorii de utilizare a terenului, utilizând
tehnologii de analiză spațială de tip SIG. În acest scop, stratul de sol a fost suprapus cu cel de
utilizare a terenului, prin operația de ”overlay”, în programul ArcMap și a fost realizată o
statistică a suprafețelor afectate de eroziune în diferite grade de intensitate pe diferite
categorii de utilizare a terenului, după cum și una a gradului de afectare a solului prin
eroziune pentru fiecare categorie de utilizare agricolă în parte (tabel 5.2).
Astfel, pentru terenurile din categoria de utilizare ”arabil” (165390,5 ha), 86,1% nu sunt
afectate de eroziune de suprafață, procente relativ egale de 4,9% fiind moderat, respectiv
5-94
puternic afectate de eroziune de suprafață, în timp ce doar 3,8% din terenurile arabile sunt
foarte puternic erodate.
Aceeași tendință se observă și pentru terenurile din categoria de utilizare ”pășuni”
(164870,2 ha), unde 91,5% nu sunt afectate de eroziune de suprafață, 4,0% fiind moderat și,
respectiv, 3,5% puternic afectate de eroziune de suprafață, în timp ce doar 1,0% din
terenurile arabile sunt foarte puternic erodate.
În ceea ce privește terenurile din categoria de utilizare ”livezi”, care ocupă o suprafață
relativ mică, (1828,2 ha), 71,1% nu sunt afectate de eroziune de suprafață, procentul de
terenuri moderat afectate de eroziune crește la 15,0% iar a celor puternic afectate de
eroziune de suprafață la 8,0%, în timp ce 5,7% din livezi sunt foarte puternic erodate.
Tabel 5.2
Suprafața (ha) afectată de eroziune de suprafață la nivel de UAT
(după Harta Solurilor României, scara 1:200 000)
Suprafața afectată de:
eroziune eroziune eroziune eroziune foarte
fără eroziune ape și bălți
slabă moderată puternică puternică
NUME UAT Sup. UAT ha % ha % ha % ha % ha % ha %
ADÂNCATA 3624,32 2525,80 69,7 1097,87 30,3 0,65 0,0
ARBORE 6911,93 5627,02 81,4 212,47 3,1 966,41 14,0 106,04 1,5
BAIA 4128,97 4069,37 98,6 0,00 0,0 59,60 1,4
BĂLĂCEANA 2528,55 2052,73 81,2 38,53 1,5 428,44 16,9 8,86 0,4
BĂLCAUȚI 3700,65 3326,27 89,9 122,04 3,3 135,84 3,7 116,50 3,1
BERCHISEȘTI 1906,27 1667,03 87,5 153,70 8,1 85,53 4,5
BILCA 2447,34 2447,34 100,0
BOGDĂNEȘTI 2437,79 2153,08 88,3 246,28 10,1 38,44 1,6
BOROAIA 7372,35 6600,27 89,5 712,89 9,7 34,26 0,5 24,93 0,3
BOSANCI 4959,57 4139,84 83,5 399,62 8,1 79,34 1,6 282,81 5,7 57,95 1,2
BOTOȘANA 1766,06 971,14 55,0 708,11 40,1 86,81 4,9
BREAZA 8431,77 8431,77 100,0
BRODINA 19168,76 15345,26 80,1 1583,52 8,3 2239,98 11,7
BROȘTENI 43137,22 43137,22 100,0
BUNEȘTI 2899,73 2524,04 87,0 290,57 10,0 85,13 2,9
BURLA 1892,88 1097,18 58,0 259,64 13,7 536,05 28,3
CACICA 5511,33 2775,28 50,4 157,00 2,8 2507,56 45,5 71,49 1,3
CAJVANA 2520,01 1205,31 47,8 31,58 1,3 1134,16 45,0 148,96 5,9
CALAFINDEȘTI 2419,47 1784,74 73,8 380,96 15,7 253,78 10,5
CÂMPULUNG
MOLDOVENESC 13765,78 13765,77 100,0
CAPU CÂMPULUI 5284,53 5284,52 100,0
CÂRLIBABA 30071,72 30071,72 100,0
CIOCÂNEȘTI 10609,07 10551,77 99,5 57,30 0,5
CIPRIAN
PORUMBESCU 2954,57 2370,31 80,2 365,55 12,4 158,35 5,4 60,35 2,0
COMĂNEȘTI 1935,69 1094,96 56,6 729,57 37,7 111,15 5,7
CORNU LUNCII 8428,37 8184,93 97,1 46,30 0,5 195,78 2,3 1,36 0,0
COSNA 16792,98 16792,98 100,0
CRUCEA 14714,03 14714,03 100,0
DĂRMĂNEȘTI 5141,63 4125,09 80,2 369,58 7,2 646,95 12,6
DOLHASCA 11058,09 9478,10 85,7 330,65 3,0 623,64 5,6 625,71 5,7
DOLHEȘTI 4248,65 3122,01 73,5 481,87 11,3 321,14 7,6 323,62 7,6
DORNA
CĂNDRENILOR 14766,53 14766,53 100,0

5-95
 Suprafața afectată de:
eroziune eroziune eroziune eroziune foarte
fără eroziune ape și bălți
slabă moderată puternică puternică
NUME UAT Sup. UAT ha % ha % ha % ha % ha % ha %
DORNA-ARINI 13515,02 13515,02 100,0
DORNEȘTI 3201,25 2603,24 81,3 189,74 5,9 278,77 8,7 129,51 4,0
DRĂGOIEȘTI 3226,26 2744,55 85,1 454,31 14,1 27,41 0,8
DRĂGUȘENI 2887,14 2467,79 85,5 177,00 6,1 242,35 8,4
DUMBRĂVENI 4716,23 4456,02 94,5 260,22 5,5
FĂLTICENI 2881,78 2302,48 79,9 316,21 11,0 105,10 3,6 157,99 5,5
FÂNTÂNA MARE 3073,26 2851,42 92,8 82,20 2,7 139,65 4,5
FÂNTÂNELE 4104,72 4104,72 100,0
FORĂȘTI 6578,62 5025,28 76,4 501,37 7,6 327,57 5,0 724,39 11,0
FRASIN 8359,42 8355,89 100,0 3,53 0,0
FRĂTĂUȚII NOI 5479,44 4120,91 75,2 7,44 0,1 1223,85 22,3 127,23 2,3
FRĂTĂUȚII VECHI 3643,61 3643,61 100,0
FRUMOSU 10438,29 5823,49 55,8 1856,97 17,8 2757,83 26,4
FUNDU MOLDOVEI 15248,19 15248,19 100,0
GĂLANEȘTI 2019,35 2010,52 99,6 8,83 0,4
GRĂMEȘTI 3286,70 2667,10 81,1 56,75 1,7 440,84 13,4 90,75 2,8 31,26 1,0
GRĂNICEȘTI 4788,37 3737,11 78,0 886,25 18,5 165,01 3,4
GURA
HUMORULUI 7046,97 7046,97 100,0
HĂNȚEȘTI 4141,06 3398,01 82,1 121,51 2,9 474,72 11,5 61,89 1,5 84,93 2,1
HÂRTOP 1833,74 1380,41 75,3 349,10 19,0 31,84 1,7 72,38 3,9
HORODNIC DE JOS 2600,34 2134,44 82,1 465,90 17,9
HORODNIC DE SUS 5699,79 3790,03 66,5 1367,72 24,0 542,04 9,5
HORODNICENI 5707,56 4686,90 82,1 568,78 10,0 372,07 6,5 79,80 1,4
IACOBENI 5463,52 5463,52 100,0
IASLOVAȚ 1811,78 1365,33 75,4 393,03 21,7 53,42 2,9
ILIȘEȘTI 3320,03 2435,80 73,4 466,50 14,1 417,72 12,6
IPOTEȘTI 2312,92 2149,49 92,9 103,95 4,5 59,48 2,6
IZVOARELE
SUCEVEI 14567,74 14567,74 100,0
LITENI 7266,45 6616,79 91,1 232,87 3,2 416,79 5,7
MALINI 15325,43 14830,60 96,8 257,43 1,7 237,40 1,5
MANASTIREA
HUMORULUI 9907,43 6142,50 62,0 3,25 0,0 3761,69 38,0
MARGINEA 7321,42 5946,74 81,2 109,62 1,5 1162,68 15,9 102,38 1,4
MILISĂUȚI 3622,72 3520,83 97,2 101,64 2,8 0,25 0,0
MITOCU
DRAGOMIRNEI 5308,94 4216,32 79,4 929,51 17,5 147,75 2,8 15,36 0,3
MOARA 4189,29 3706,97 88,5 349,29 8,3 113,24 2,7 19,79 0,5
MOLDOVA-SULIȚA 13988,43 13988,4 100,0
MOLDOVIȚA 29415,15 23729,06 80,7 654,55 2,2 5031,53 17,1
MUȘENIȚA 3913,05 2711,87 69,3 589,93 15,1 107,98 2,8 501,01 12,8 2,26 0,1
OSTRA 10302,33 10302,3 100,0
PȘLTINOASA 3627,14 2923,30 80,6 495,48 13,7 20,18 0,6 188,19 5,2
PANACI 13802,32 13802,3 100,0
PĂRȚEȘTII DE JOS 5126,14 2218,43 43,3 1157,5 22,6 1423,63 27,8 326,60 6,4
PĂTRĂUȚI 3611,57 2813,35 77,9 716,62 19,8 81,61 2,3
POIANA STAMPEI 21165,99 20363,1 96,2 802,88 3,8
POIENI-SOLCA 1617,70 1000,17 61,8 617,53 38,2
POJORÂTA 13439,42 13439,4 100,0
PREUTEȘTI 6715,13 5064,54 75,4 1047,8 15,6 211,89 3,2 390,88 5,8

5-96
 Suprafața afectată de:
eroziune eroziune eroziune eroziune foarte
fără eroziune ape și bălți
slabă moderată puternică puternică
NUME UAT Sup. UAT ha % ha % ha % ha % ha % ha %
PUTNA 13209,64 5797,03 43,9 1693,6 12,8 5705,0 43,2 13,98 0,1
RĂDĂȘENI 4037,41 2831,94 70,1 1049,0 26,0 0,83 0,0 155,7 3,9
RĂDĂUȚI 3247,98 3218,69 99,1 29,29 0,9
RÂȘCA 20877,80 20738,2 99,3 139,47 0,7 0,10 0,0
SADOVA 6716,37 6716,37 100,0
SALCEA 5542,49 4992,49 90,1 550,01 9,9
SARU DORNEI 23531,97 23532,0 100,0
SATU MARE 2541,88 2101,91 82,7 439,97 17,3
SCHEIA 5751,82 4593,72 79,9 1055,1 18,3 102,96 1,8
SERBĂUȚI 3430,50 2301,23 67,1 266,9 7,8 661,13 19,3 201,19 5,9
SIMINICEA 4034,81 3679,57 91,2 230,42 5,7 55,52 1,4 69,30 1,7
SIRET 4373,53 3526,36 80,6 61,96 1,4 337,68 7,7 447,5 10,2
SLATINA 11965,80 11947,9 99,9 17,93 0,1
SOLCA 4792,32 3980,00 83,0 812,32 17,0
STRAJA 4655,82 3423,20 73,5 1090,5 23,4 142,15 3,1
STROIEȘTI 3678,44 3255,05 88,5 218,71 5,9 204,68 5,6
STULPICANI 20152,41 20152,4 100,0
SUCEAVA 5223,05 4366,07 83,6 224,30 4,3 2,68 0,1 413,12 7,9 216,9 4,2
SUCEVIȚA 9281,28 4927,54 53,1 4328,0 46,6 25,78 0,3
TODIREȘTI 6159,71 4827,39 78,4 45,05 0,7 592,19 9,6 695,09 11,3
UDEȘTI 7589,25 6609,97 87,1 62,77 0,8 23,62 0,3 892,89 11,8
ULMA 7740,03 7328,07 94,7 411,95 5,3
VADU MOLDOVEI 4753,74 3934,32 82,8 194,18 4,1 625,24 13,2
VALEA MOLDOVEI 2650,48 2569,44 96,9 46,93 1,8 34,10 1,3
VAMA 13599,56 9463,78 69,6 2360,08 17,4 1775,71 13,1
VATRA DORNEI 9982,87 9982,87 100,0
VATRA
MOLDOVIȚEI 13548,58 10288,5 75,9 824,73 6,1 2435,4 18,0
VEREȘTI 3634,22 3576,50 98,4 57,71 1,6
VICOVU DE JOS 4091,16 2704,18 66,1 906,81 22,2 148,20 3,6 331,97 8,1
VICOVU DE SUS 4114,93 3809,99 92,6 84,89 2,1 220,05 5,3
VOITINEL 2112,01 1215,19 57,5 643,28 30,5 252,78 12,0 0,76 0,0
VOLOVĂȚ 2211,21 1936,88 87,6 274,33 12,4
VULTUREȘTI 5200,78 4320,79 83,1 164,87 3,2 153,00 2,9 562,13 10,8
ZAMOSTEA 5078,90 4227,28 83,2 622,50 12,3 229,12 4,5
ZVORIȘTEA 6632,95 5484,41 82,7 336,52 5,1 717,46 10,8 94,57 1,4

Pentru terenurile ocupate de ”păduri” (430510,1 ha), 89,3% nu sunt afectate de

eroziune de suprafață, doar 2,2% sunt moderat, respectiv 8,2% puternic afectate de eroziune
de suprafață, şi doar 0,4% din păduri sunt foarte puternic erodate.
O altă analiză statistică a urmărit distribuția suprafețelor pe fiecare tip de utilizare a
terenului pentru fiecare grad de afectare a terenurilor prin procese de eroziune de suprafață.
În figurile 5.6 sunt prezentate rezultatele acestei analize, atât pentru fiecare tip de folosinţă
(fig. 5.6 – a, c, e, g), cât şi pentru fiecare tip de folosinţă agricolă (fig. 5.6 – b, d, f, h). Se
remarcă faptul că terenurile cu folosința arabilă și pășuni sunt cele mai afectate de eroziune,
acestea ocupând și suprafața cea mai mare.

5-97
 Din baza naţională de date (BDUST – Baza de Date a Unităților de Sol – Teren), realizată
prin Sistemului judeţean de monitorizare sol-teren pentru agricultură, au fost extrase datele
privind degradarea solurilor prin eroziune de suprafaţă şi de adâncime precum şi suprafeţele
afectate de alunecări de teren pentru cele 53 de unităţi administrativ-teritoriale cartate
pedologic la nivelul judeţului Suceava, la care s-au adăugat datele privind alte 12 UAT-uri
cartate pedologic anterior Ordinului 223/2002 şi aflate în format analog) . Aceste studii au
fost realizate la scara 1:10 000 sau 1:5 000 de către Oficiul Județean de Pedologie și
Agrochimie Suceava, oferind date mai detaliate decât Harta Solurilor Județului Suceava,
Scara 1:200 000; pentru o prezentare la nivel județean, scara 1:200 000 este o scară
acceptabilă, oferind o bună evidență globală a fondului funciar.

a) b)

c) d)

e) f)

5-98
 g) h)
Figura 5.6. Distribuția suprafețelor afectate de eroziune în diferite grade, pe categorii
de folosință (a, c, e, g) și folosințe agricole (b, d, f, h)

Baza de Date a Unităților de Sol-Teren conține datele/informațiile rezultate din

centralizarea sistemelor județene de monitorizare, respectiv a studiilor pedologice realizate.
Această bază de date s-a realizat conform Ordinului 223/2002 (perioada 2002-2012) și,
respectiv, Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 278/2011 (perioada 2012-
2022). Aceste acte reglementează realizarea și finanțarea Programului Național privind
Realizarea Sistemului Național de monitorizare sol-teren pentru agricultură.
Fondurile alocate acestui program pentru județul Suceava au permis realizarea de studii
pedologice pe 53 de unități administrativ teritoriale din județ.
În tabelele 5.3 – 5.5, sunt prezentate datele sintetice pe cele 53 de unități administrativ
teritoriale privind suprafețele de teren agricole afectate de eroziune prin apă de suprafață,
eroziune prin apă de adâncime și alunecări de teren.
Tabel 5.3
Distribuţia suprafeţelor afectate de eroziune de suprafață (ha) la nivel de unitate
administrativ teritorială pentru UAT-urile cartate cartate pedologic din Județul Suceava
Eroziune de suprafață
Nr. Crt. UAT foarte
slabă moderată puternică excesivă
puternică
1 Adâncata 332,99 90,39 138,49
2 Arbore 72,5 333,38 211,8 5,52
3 Baia 325,48 144,63
4 Bălcăuți 332,9 18 150,3
5 Bilca
6 Bogdănesti 161,47 229,6
7 Boroaia 551,44 163,62
8 Bosanci 45,7 474,77
9 Botoșana 70,98
10 Bunești 607,12 135,95 25,28 113,69
11 Cacica 254,42 254,5 259,23 62,96
12 Calafindești 235,95 138,04
13 Cajvana 196,03 235,83
14 Cornu Luncii 326,35 26,94 124,48
15 Dărmănești 467,2
16 Drăgușeni 209,91 344,59 24,48
17 Dornești 71,17
18 Dumbrăveni 223,5 40,85

5-99
 19 Fălticeni 487,55 64,99 89,42
20 Forăști 1167,41 578,47
21 Frasin
22 Frătăuții Noi 195,63 328,41
23 Frumosu
24 Gălănești 24,8 22,8
25 Grămești 159,94
26 Grănicești 6,1 314,5 326,4 34,5
27 Gura Humorului
28 Horodnic 341,94 73,36 67,04
29 Horodniceni 76,3
30 Ipotești 222,9 53,5 8,3
31 Mălini 644,1 844,4 121
32 Mănăstirea Humor 3,5
33 Marginea 237,55
34 Milisăuți 6,53 217,53
35 Mitocu Dragomirnei 188,86 34,51
36 Musenița 3,39 10
37 Liteni 569,1 59,5 121,8
38 Ostra
39 Păltinoasa 137,04 49,15 53,81 22,68
40 Pătrăuți 97,51 11,05
41 Pârțești de Jos 233,62 503,3 12,62
42 Preuțești 773,57 110,86 2218,39
43 Putna
44 Rădășeni 152,47 29,8 40,18
45 Rădăuți 6,48
46 Râșca 559,4 159 61,9
47 Sadova 114,3 132,76
48 Salcea 148,29 18,17 4,1 20,14
49 Satu Mare 292,85
50 Siminicea 25,35 76,31 12,02
51 Slatina 299,59 39,38
52 Solca 209 8 192,5
53 Straja 113,99 1,88
54 Stulpicani 1284,2
55 Todirești 33,83 539,38
56 Vadu Moldovei 29,18 90 86,24
57 Valea Moldovei 35,9 15,92 51,53
58 Vama
59 Vatra Moldoviței 3020,74 1090,58
60 Verești 73,36 21,46
61 Vicovu de Jos 1,62 2,35 365,24
62 Vicovu de Sus 233,55 54,88 4,04
63 Volovăț 497,65
64 Zamostea 135,94 205,99 40,16 14,11
65 Zvoriștea 158,52 381,91 149,1
TOTAL 14393,74 5999,18 8832,25 1684,92 587,21

Din tabelul 5.3 reiese că cea mai mare suprafață afectată de eroziune, de 14393,74, ha
se încadrează în clasa slab erodat, cele mai mari suprafețe întâlnindu-se în localitățile Forăști
(1167 ha) și Vatra Moldoviței (3020 ha). Cele mai mici suprafețe se întâlnesc în comunele
Grănicești (6,1 ha) și Arbore (72,5 ha). Faptul că solurile încadrate în clasa slab erodat ocupă
5-100
cea mai mare suprafață subliniază faptul că indiferent de modul de folosință a terenului,
procesul este declanșat, și activitatea de monitorizare a acestuia și eventuala intervenție
rapidă trebuie să stea în atenția, pe de o parte, a administrațiilor locale și, pe de alta, a
autorităților cu competențe în utilizarea terenului și a protecției mediului.
O suprafață mai redusă este afectată de eroziune moderată, care totalizează în cele 65
de unități teritorial-administrative analizate la nivelul județului Suceava, 5999,18 ha,
suprafețele cele mai mari întâlnindu-se în zona Mălini (844,4 ha) și cele mai mici în Straja
(1,88 ha).
Categoria de soluri erodate puternic, în suprafață totală de 8832,25 ha, ocupă cea mai
mare suprafață în comuna Preutești (2218,39 ha) și cea mai mică în comuna Vicovu de Jos
(2,35 ha). Eroziunea foarte puternică afectează o suprafață de 1684,92 ha și este masiv
reprezentată în comuna Zvoriştea (149,1 ha), în timp ce în comuna Arbore ocupă cea mai
mică suprafață (5,52 ha). Eroziunea excesivă, care este destul de extinsă la nivelul județului
(587,21 ha), are cea mai mare întindere în comuna Bunești (113,69 ha) și cea mai mică în
comuna Păltinoasa (22,68 ha).
Se face menținunea că suprafețele afectate de eroziune puternică și foarte puternică
ocupă o suprafață mare (8844,85 ha). Din punct de vedere pedologic și agronomic, aceste
suprafețe constituie terenuri aflate sub limita posibilităților de susținere a unor recolte sigure
și stabile.
Din tabelul 5.4, în care se prezintă suprafața județului afectată de eroziune de
adâncime, menționând și formele acesteia, rezultă că în cele 65 de comune analizate
pedologic la scările 1:5 000 şi 1:10 000, suprafața de 4021,39 ha este afectată de acest tip de
eroziune. O suprafață ce depășește 4000 ha la nivelul unui județ, afectată de acest tip de
eroziune, subliniază gravitatea fenomenului ce este în continuă extindere și care necesită
măsuri urgente de stopare a acestuia. Submăsura 8.1 din PNDR 2014-2020 are putea fi o
soluție de sprijin pentru această categorie de terenuri.
Tabel 5.4
Distribuţia suprafețelor (ha) afectate de eroziune de adâncime la nivel de unitate
administrativ teritorială pentru UAT-urile cartate cartate pedologic din Județul Suceava
Nr. Eroziune de adâncime
UAT
crt. rigole ogașe ravene
1 Adâncata 264,83 10,34
2 Arbore
3 Baia 253,78
4 Bălcăuți
5 Bilca
6 Bogdănesti 68,16
7 Boroaia 569,45 50,93
8 Bosanci 12,78
9 Botoșana
10 Bunești 93,95
11 Cacica 138,06 22,77
12 Calafindești
13 Cajvana
14 Cornu Luncii 120,44
15 Dărmănești
16 Drăgușeni 309,27

5-101
 17 Dornești
18 Dumbrăveni
19 Fălticeni 53,03
20 Forăști
21 Frasin
22 Frătăuții Noi
23 Frumosu
24 Gălănești
25 Grămești
26 Grănicești
27 Gura Humorului
28 Horodnic
29 Horodniceni
30 Ipotești
31 Mălini 296,9 41,9
32 Mănăstirea Humor
33 Marginea 80,03
34 Milisăuți
35 Mitocu Dragomirnei
36 Musenița
37 Liteni
38 Ostra
39 Păltinoasa 42,83 5,47 19,96
40 Pătrăuți 11,11
41 Pârțești de Jos
42 Preuțești
43 Putna 9,4
44 Rădășeni 1,85
45 Rădăuți
46 Râșca 113
47 Sadova
48 Salcea 71,69 2,98
49 Satu Mare
50 Siminicea 6,1
51 Slatina
52 Solca
53 Straja 7,85
54 Stulpicani 39
55 Todirești
56 Vadu Moldovei
57 Valea Moldovei 112,99 7,14 3,05
58 Vama
59 Vatra Moldoviței 777,49
60 Verești
61 Vicovu de Jos
62 Vicovu de Sus 4,04
63 Volovăț
64 Zamostea 293,27
65 Zvoriștea 10,13 95,42
TOTAL 1363,95 2205,24 452,2
Se individualizează toate formele de eroziune în adâncime, de la ogașe până la ravene
cu extindere mare.

5-102
 Eroziunea de adâncime este faza ulterioară eroziunii de suprafață, care, dacă nu este
stopată sau măcar încetinită, ajunge la forme deosebit de agresive care afectează nu doar
învelișul de sol, ci chiar și scoarța de alterare și stratele geologice profunde pe de o parte, și,
pe de altă parte, parazitează solurile normale de la baza pantei, scoțându-le uneori din
circuitul agricol.
Din punct de vedere al peisajului, eroziunea de adâncime este un factor distructiv al
acestuia, formele caracteristice acestei eroziuni arătând ca niște răni la suprafața
pământului.
Suprafața de 1363,95 ha afectată de mici șiroiri și ogașe de diferite forme și dimensiuni
indică extinderea proceselor de eroziune în suprafață și trecerea la faza de eroziune de
adâncime.
Neluarea de măsuri care să stopeze fenomenul de eroziune de suprafață a condus la
apariția de rigole care afectează o suprafață de 2205,24 ha.
Următoarea fază a procesului, în cazul eroziunii de adâncime, este apariția ravenelor
care ocupă, pe cele 65 de unități administrativ teritoriale studiate, o suprafață de 452,20 ha,
suprafață deosebit de mare, care arată că investițiile în combaterea eroziunii solului fie au
lipsit, fie nu au fost suficiente.
În ceea ce privesc rigolele, trebuie menționat că în comunele Drăgușeni, Zamostea și
Adâncata sunt cele mai mari suprafețe acoperite cu astfel de forme, respectiv 309,77 ha,
293,27 ha, 264,83 ha. Există și comune în care suprafața ocupată de rigole este redusă, cum
ar fi Rădășeni (1,85 ha), Zvoriştea (10,13) și Stulpicani (39 ha).
Datorită faptului că aceste procese manifestate prin apariția rigolelor nu au fost stopate
la timp, o mare suprafață a fost afectată de ogașe. Astfel, în comuna Vatra Moldoviței, sunt
afectate 774,49 ha, în comuna Boroaia, 569,45 ha, în comuna Mălini, 296,9 ha și în comuna
Baia, 253, 78 ha. Comunele Păltinoasa (5,44 ha), Putna (9,4 ha) și Adâncata (10,34 ha) ocupă
cele mai mici suprafețe.
Din analiza suprafețelor afectate de diferite forme de eroziune de adâncime, se poate
observa suprafața mare ocupată de ogașe ca urmare a neluării la timp a măsurilor de stopare
a procesului.
Astfel, această suprafață este aproape dublă față de cea acoperită de rigole, împreună
cu care ocupă 3569,19 ha. Există riscul ca aceste suprafețe, dacă nu se vor finanța lucrări de
îmbunătățiri funciare efectuate pe baza unor proiecte bine fundamentate, să ajungă în
stadiul în care vor fi acoperite de ravene și orice fel de utilizare agricolă sau zootehnică să fie
imposibilă.
În tabelul 5.5 sunt prezentate, pentru cele 65 de unități administrativ teritoriale
cartate pedologic, suprafețele afectate de alunecări de teren, în toate formele (alunecări în
brazde, în valuri, în trepte, în movile și prăbușiri), din care se desprinde faptul că procesele
de versant în suprafața agricolă a județului Suceava sunt foarte active și scot din circuitul
agricol suprafețe importante de teren cu fertilitate ridicată.
Se constată că alunecările în valuri ocupă cea mai mare suprafață (11871,07 ha), fiind
urmate de alunecările în movile (2427,62 ha), în brazde (1994,41 ha) și în trepte (1542,92
ha). Se înregistrează suprafața mare afectată de prăbușiri (55,33 ha). Aceste procese de
versant necesită un studiu special și măsuri de ameliorare adecvate.

5-103
 Tabel 5.5
Distribuţia suprafeţelor (ha) afectate de alunecări la nivel de unitate administrativ
teritorială pentru UAT-urile cartate cartate pedologic din Județul Suceava
Nr. Alunecări
UAT
crt brazde valuri trepte movile prăbușiri stabilizate
1 Adâncata 117,37 276,28 10,34 10,34
2 Arbore 224,24
3 Baia 427,94
4 Bălcăuți 117,8
5 Bilca
6 Bogdănesti 418,8
7 Boroaia 690,34
8 Bosanci 426,7 349,17
9 Botoșana
10 Bunești 660,68
11 Cacica 98,48 491,24
12 Calafindești 88,52 149,34
13 Cajvana 51,23 500,19
14 Cornu Luncii 378,26
15 Dărmănești 238,94
16 Drăgușeni 122,05
17 Dornești 98,88 186,23
18 Dumbrăveni 41,6
19 Fălticeni 378,26 52,58
20 Forăști 1152,12
21 Frasin
22 Frătăuții Noi 51,02
23 Frumosu 129,81
24 Gălănești 22,8
25 Grămești 195,36
26 Grănicești 139,6
27 Gura Humorului 70,2
28 Horodnic 66,41
29 Horodniceni 207,77 287,4 224,38
30 Ipotești 113,6
31 Mălini 161,1 753,2
32 Mănăstirea Humor
33 Marginea 46 34,03
34 Milisăuți 159,06
35 Mitocu Dragomirnei 86,44
36 Musenița 75,19
37 Liteni 157,2
38 Ostra
39 Păltinoasa 95,38 2,72 15,13

5-104
40 Pătrăuți 39,82 22,77
41 Pârțești de Jos
42 Preuțești 1633,6
43 Putna 146,42
44 Rădășeni 308,35 175,24 4,15 96,71
45 Rădăuți
46 Râșca 611,3
47 Sadova 13,2 86,3 87,9
48 Salcea 57,91 83,38
49 Satu Mare 292,85
50 Siminicea 7,2 23,14 34,22 26,16
51 Slatina 205,08
52 Solca 165
53 Straja 31,56 33,87 68,89 44,99 44,99
54 Stulpicani 2 91,5
55 Todirești 320,2
56 Vadu Moldovei 382,48 472,93 129,34
57 Valea Moldovei 19,22 29,15 85,48
58 Vama 97,41
59 Vatra Moldoviței 1163,13 189,55
60 Verești
61 Vicovu de Jos 298,74 66,5
62 Vicovu de Sus 61,39 5,62
63 Volovăț
64 Zamostea 224,59 22,65
65 Zvoriștea 132,61 565,47
TOTAL 1994,41 11871,07 1542,92 2427,62 55,33 1665,33

În figura 5.7, sunt prezentate două aspecte ale proceselor de versant din zona Todireşti.

a) b)
Figura 5.7. Procese de versant (a), respectiv alunecări (b) în zona Todireşti

Din datele prezentate, se poate observa că eroziunea hidrică, atât de suprafață, cât și
de adâncime, precum și alunecările de teren, la nivelul județului Suceava (indiferent de sursa

5-105
de informații), afectează suprafețe importante de teren cu diferite grade de manifestare.
Aceste procese sunt determinate atât de factorii naturali, cât și de influența umană asupra
acestora. Se constată că intervenția antropică a stricat echilibrul stabilit în mod natural de
acești factori și a dus la instalarea și intensificarea acestor procese distructive.
Având în vedere că studiile pedologice nu acoperă întreaga suprafață a județului și că
unele dintre aceste studii sunt vechi și nu sunt încadrate perfect în sistemul de monitorizare,
este absolut necesar să se carteze întreaga suprafață a județului, să se efectueze studii de
evaluare a fertilității și calității solurilor agricole la nivelul întregului județ. Aceste studii vor
putea constitui o bază complexă la nivel local pentru orice proiect de utilizare a terenurilor.
Datele obținute subliniază importanța investițiilor în studii pedologice la nivel comunal
care să inventarieze și să monitorizeze resursele de sol, dar care să și elaboreze seturi de
măsuri antierozionale la nivel local.
De asemenea, amploarea alunecărilor de teren, precum și suprafața mare afectată de
eroziune de adâncime, arată importanța susținerii financiare pentru amenajările de
îmbunătățiri funciare la nivelul județului, atât din fonduri guvernamentale, cât şi locale,
precum și din fonduri europene.
Eroziunea eoliană nu produce efecte deosebite la nivelul acestui judeţ.

5-106
 6. Calcularea consecinţelor ecologice şi economice ale eroziunii solului în regiune

Solurile, principalul mijloc de producţie în agricultură, unul din principalii factori de

mediu, condiţionează învelişul vegetal şi calitatea apei râurilor, lacurilor şi apelor subterane,
reglând totodată scurgerea lichidă şi solidă în bazinele hidrografice.
În anul 2013 terenul agricol din judeţul Suceava însuma 344.644 ha (Raport privind starea
mediului în judeţul Suceava în anul 2013) şi cuprindea următoarele categorii de folosinţă:
 arabil - 180.240 ha;
 păsuni - 90.547 ha;
 fâneţe şi pajişti naturale - 73.898 ha;
 livezi - 2.959 ha.
Eroziunea solului este considerată a fi una dintre cele mai complexe forme ale degradării
solului, în special pe terenurile arabile situate pe pante.
Este cunoscut faptul că păstrarea calităţii bune a solului determină creşterea şi
dezvoltarea vegetaţiei, formarea surselor de apă, practic dezvoltarea ecosistemelor naturale şi
implicit dezvoltarea socio-economică a societăţii umane.
În capitolul 8 se prezintă „Gruparea terenurilor din regiune conform gradului de
periculozitate ecologică şi economică”. Se detaliază modul de evaluare (calculare), a pierderilor
de sol şi a riscului de producere a eroziunii solului în Romania prin Metoda MOŢOC, care se
bazează pe ecuaţia universală a pierderilor de sol-USLE (Universal Soil Loss Equation).
E = K  Lm  In  S  C
Sunt analizaţi toţi parametrii din această ecuaţie universală şi modurile de evaluare,
interpretare şi de calcul. Totodată sunt prezentate în acelaşi capitol:
 Harta erodabilităţii solului - judeţul Suceava, fig. 8.1.;
 Harta factorului „C” de acoperire cu vegetaţie - judeţul Suceava, fig. 8.2.;
 Harta pantelor - judeţul Suceava, fig. 8.3.;
 Harta expoziţiei versanţilor - judeţul Suceava, fig. 8.4.;
 Harta pierderilor potenţiale de sol (t/ha/an) la „ogor negru” estimate cu ajutorul
modelului MOŢOC, fig. 8.5.;
 Distribuţia procentuală a pierderilor potenţiale de sol (t/ha/an) la „ogor negru”
estimate cu ajutorul modelului MOŢOC, fig. 8.6.;
 Harta pierderilor de sol actuale (t/ha/an), estimate cu ajutorul modelului MOŢOC,
fig. 8.7.;
 Distributia procentuală a pierderilor actuale de sol (t/ha/an) estimate cu ajutorul
modelului MOŢOC, fig. 8.8.;
 Harta pierderilor de sol (t/ha/an) estimate cu ajutorul modelului PESERA, fig. 8.9.;
Hӑrţile mai sus enumerate, ne ajutӑ sӑ avem o imagine mai corectӑ asupra consecinţelor
ecologice şi economice ale eroziunii solului în judeţul Suceava.

6-107
6.1. Consecinţele ecologice ale eroziunii solului
Consecinţele ecologice ale eroziunii solului cuprind:
a) consecinţe ecologice asupra solului care constau în principal din:
 modificarea proprietăţilor chimice;
 modificarea proprietăţilor fizice;
 compactarea solului (pierderea biodiversităţii).
b) consecinţele ecologice asupra resursei de apă care constau în principal din:
 micşorarea numărului de specii ce vor popula habitatul acvatic şi a indivizilor în
cadrul aceleiaşi specii;
 colmatarea albiilor râurilor, micşorarea secţiunii de curgere, inundaţii la ploi cu
asigurări mici de calcul şi în urma topirii zăpezii;
 degradarea peisajului;
 eutrofizarea lacurilor, a bălţilor şi în general a corpurilor de apă stătătoare urmare a
transportării unei cantităţi mari de nitraţi şi fosfor pe terenurile agricole;
 creşterea turbidităţii apei în râuri şi în lacurile de acumulare, limitând astfel
domeniul de utilizare al apei acumulate, privarea de facilităţile recreative oferite de
sursă;
 limitarea înmulţirii peştilor prin creşterea turbidităţii apei şi depunerea sedimentelor
peste icrele acestora, pe măsură ce viteza apei scade;
 colmatarea acumulărilor, ceea ce reduce capacitatea acumulării. Din acest motiv o
cantitate mai mare de apă se va revărsa în albia majoră producând inundaţii.

6.1.1. Modificarea proprietăţilor chimice ale solurilor afectate de eroziune

Prin antrenarea particulelor de sol, fenomenul de eroziune determină modificarea
rezervelor de elemente chimice din sol. Pe baza cercetărilor efectuate şi a coeficienţilor de
corelaţie stabiliţi, avându-se în vedere şi producţia, s-a constatat că cei mai buni indicatori ai
caracterizării fertilităţii solurilor erodate sunt cei care se referă la rezerva de humus, fosfor,
carbonaţi, ca şi cei legaţi de capacitatea de apă utilă a solului. Astfel, în legătură cu
modificarea conţinutului de humus, se remarcă faptul că apare o importantă diferenţiere
cantitativă a acestuia, în funcţie de tipul de sol.
Solurile prezentate la capitolul 4 sunt afectate diferit funcţie de mai mulţi factori.
În judeţul Suceava, reducerea cantităţii de humus din sol, a dus în majoritatea cazurilor la
distrugerea structurii acestuia şi la micşorarea permeabilităţii şi capacităţii de infiltrare a apei.
Situaţia creată favorizează în continuare dezvoltarea şi mai accentuată a fenomenului de
eroziune, concomitent cu intensificarea condiţiilor necorespunzătoare creşterii şi dezvoltării
plantelor. Prin diminuarea rezervelor de humus ale solului se produce o pierdere importantă de
materie organică şi elemente fertilizante, în special în azot, acesta fiind elementul cel mai
afectat de eroziune. Din această cauză îngrăşămintele cu azot, încorporate pe terenurile
erodate influenţează puternic producţia majorităţii culturilor în zone colinare ale judeţului.
În privinţa conţinutului mediu de fosfor total, se constată o situaţie analoagă humusului,
pe măsura accentuării eroziunii, rezerva totală de fosfor scade, mai mult în orizonturile
superioare şi mai puţin în adâncime. Astfel, pierderile cele mai mari de fosfor s-au produs în
orizonturile superioare. Pierderile prin eroziune şi a unei însemnate cantităţi de fosfor, alături
de cea de azot, reprezintă unul din principalii factori ce condiţionează nivelul scăzut al
producţiilor pe terenurile erodate.
6-108
 La carbonaţi, spre deosebire de indicatorii analizaţi până acum, se constată o evoluţie
inversă. Rezervele de carbonaţi cresc cu intensitatea de eroziune, pe întreg profilul pe seama
orizonturilor inferioare ajunse la zi.
Creşterea cantităţii de carbonaţi şi reducerea însemnată a fosforului, influenţează în mod
direct creşterea plantelor pe solurile erodate şi prin aceasta producţiile obţinute.
În anul 2013, în judeţul Suceava s-a constatat acidifierea solurilor pe o suprafaţă însumând
243.703 ha şi un deficit de elemente nutritive pe o suprafaţă de 481.306 ha, tendinţa fiind în
creştere (Raport privind starea mediului în judeţul Suceava în anul 2013).

6.1.2. Modificarea proprietăţilor fizice ale solurilor

Prin eroziune se modifică în măsură însemnată şi însuşirile fizice ale solurilor pe care le
afectează. Dintre acestea, transformările cele mai importante le suferă structura solului, în
sensul scăderii stabilităţii hidrice a acesteia. Ca urmare a modificării atât a structurii cât şi a
texturii, se modifică în ansamblu pe profilul solului şi relaţiile acestuia cu apa. În acestă
situaţie, capacitatea de apă în câmp, coeficientul de ofilire şi intervalul umidităţii active se
reduc în mod corespunzător.
Capacitatea maximă a solului de înmagazinare a apei accesibile plantelor depinde de tipul
de sol, fiind în crestere de la solurile nisipoase la solurile argiloase. În această privinţă, unul din
indicii sintetici ai solului este volumul edafic util pentru plante, adică volumul de sol accesibil
sistemului radicular al plantelor. Datorită variaţiei teritoriale a solurilor, acest volum diferă de
la o exploataţie la alta. În judetul Suceava, în anul 2013 se înregistra un volum edafic redus pe o
suprafaţă de 19.301 ha (Raport privind starea mediului în judeţul Suceava în anul 2013).

6.1.3. Compactarea solului (pierderea biodiversităţii)

Fenomenul de compactare a solului apare datorită executării lucrărilor cu tractoare şi
maşini agricole, a creşterii numărului de treceri, a efectuării lucrărilor de bază ale solului în
condiţiile de umiditate ridicată, a lipsei unor asolamente adecvate cu predominarea culturilor
prăşitoare. Din această cauză, capacitatea productivă a solului este afectată prin distrugerea
structurii, reducerea aeraţiei şi permeabilităţii, afectarea regimului hidric şi termic. Intensitatea
acestui fenomen depinde de textura solului, lipsa materiei organice, condiţiile climatice,
plantele cultivate şi de gradul de dezvoltare a plantelor în momentul în care rădăcinile ajung la
stratul compactat. Odată cu compactarea se reduce porozitatea şi dispar anumite
microorganisme şi bacterii folositoare din sol. Solurile din clasa luvisoluri ce ocupă un procent de
12,45% din suprafaţa judeţului, în zona colinară şi de podiş au o compactitate ridicată.
În judeţul Suceava se înregistrează soluri compactate pe suprafeţe agricole ce însumează
31.400 ha (Raport privind starea mediului în judeţul Suceava în anul 2013).
În ţara noastră, aproape întreaga suprafaţă arabilă prezintă o înrăutăţire evidentă a stării
fizice şi structurii în stratul arat şi imediat sub acesta cu perspectiva acentuării acestei situaţii
în condiţiile practicării sistemului actual de lucrare a solului.
Cele mai insemnate consecinţe ecologice vor fi asupra resursei apă.

6.1.4. Consecinţele ecologice asupra resursei de apă

Principalele consecinţe ecologice asupra resursei de apă se manifestă prin:
 micşorarea numărului de specii ce vor popula habitatul acvatic şi a indivizilor în
cadrul aceleiaşi specii;

6-109
  colmatarea albiilor râurilor, micşorarea secţiunii de curgere, inundaţii la ploi cu
asigurări mici de calcul şi în urma topirii zăpezii;
 degradarea peisajului;
 eutrofizarea lacurilor, a bălţilor şi în general a corpurilor de apă stătătoare urmare a
transportării unei cantităţi mari de nitraţi şi fosfor de pe terenurile agricole;
 creşterea turbidităţii apei în râuri şi în lacurile de acumulare, limitând astfel
domeniul de utilizare al apei acumulate, privarea de facilităţile recreative oferite de
resursă.
Monitorizarea consecinţelor ecologice pentru apele de suprafaţă, evaluarea stării ecologice
se realizează pe 5 stări de calitate, respectiv: foarte bună, bună, moderată, slabă şi proastă, cu
codul de culoare corespunzător (albastru, verde, galben, portocaliu şi roşu):
 Starea foarte bună - valorile elementelor biologice se caracterizează prin valori asociate
acelora din zonele nealterate (de referinţă) sau cu alterări antropice minore. Valorile
elementelor hidromorfologice şi fizico-chimice ale apelor de suprafaţă se caracterizează
prin valori asociate acelora din zonele nealterate (de referinţă) sau cu alterări antropice
minore.
 Starea bună - valorile elementelor biologice se caracterizează prin abateri uşoare faţă de
valorile caracteristice zonelor nealterate (de referinţă) sau cu alterări antropice minore.
Valorile elementelor fizico-chimice generale se caracterizează prin abateri minore faţă
de valorile caracteristice zonelor nealterate (de referinţă) sau cu alterări antropice
minore.
 Starea moderată - valorile elementelor biologice pentru apele de suprafaţă deviază
moderat de la valorile caracteristice zonelor nealterate (de referinţă) sau cu alterări
antropice minore.
 Starea slabă - există alterări majore ale elementelor biologice; comunităţile biologice
relevante diferă substanţial faţă de cele normale asociate condiţiilor din zonele
nealterate(de referinţă) sau cu alterări antropice minore.
 Starea proastă - există alterări severe ale valorilor elementelor biologice, un număr mare
de comunităţi biologice relevante sunt absente faţă de cele prezente în zonele
nealterate(de referinţă) sau cu alterări antropice minore.
Directiva Cadru a Apei (Directiva 2000/60/CE), defineşte totodată o nouă categorie de ape
(exceptând râurile, lacurile, apele de tranziţie şi apele marine litorale) şi anume ape cu regimul
puternic modificat antropic.
Corpurile de apă puternic modificate reprezintă “acele corpuri de apă de suprafaţă care
datorită alterărilor fizice cauzate de o activitate umană şi-au schimbat substanţial caracterul lor
natural”. Se deosebesc următoarele categorii de corpuri de apӑ:
 cu potenţial ecologic maxim;
 cu potenţial ecologic bun;
 cu potenţial ecologic moderat.
Pentru corpurile de apă artificiale şi cele puternic modificate se urmăreşte atingerea unui
potenţial ecologic bun – obiectiv de calitate mai puţin sever decât starea bună, ceea ce
presupune, de regulă, conservarea amenajării râului în situaţia în care se află în prezent sau cu
mici modificări şi îmbunătăţirea calităţii şi regimului apei.
Prin aceasta se vor îndeplini obligaţiile asumate de ţara noastră privind aplicarea
prevederilor Directivei Cadru a Apei (Directiva 2000/60/CE), transpusă în legislaţia românească
6-110
prin prin Legea nr. 310/2004 care modifică şi completează Legea Apelor nr. 107/1996, care
stabileşte cadrul politic de gestionare a apelor în Uniunea Europeană. Conform acestei Directive,
Statele Membre din Uniunea Europeană trebuie să asigure atingerea stării bune a tuturor
corpurilor de apă de suprafaţă (râu, lac, canal, sector de râu, sector de canal, ape tranzitorii )
până în anul 2015, mai puţin corpurile de apă pentru care se cer excepţii de la atingerea
obiectivelor de mediu. Pe terenurile cu soluri erodate, în multe situaţii are loc spălarea
nitraţilor şi a fosfaţilor şi creşterea concentraţiilor acestora în zonele limitrofe, în principal a
corpurilor de apă.
Nitraţii şi fosfaţii sunt evaluaţi calitativ în cadrul grupei „Nutrienţi.” Nutrienţii sunt
elementele chimice azot şi fosfor și compuşi ai acestora care se găsesc în mediul înconjurător,
de care plantele şi animalele au nevoie pentru a creşte sau supravieţui. Prezenţa nutrienţilor în
apă, sol și subsol este normală, poluarea reprezentând încărcarea cu substanţe nutritive a
factorilor de mediu peste concentraţiile determinate de mecanismele de funcţionare a
ecosistemelor.
Nutrienţii sunt deci diversele forme ale azotului şi fosforului (nitraţii, nitriţii, amoniul,
azotul organic din resturile vegetale sau alţi compuşi organici cu azot, fosfaţii, diferiţi compuşi
organici cu fosfor etc.). Cele mai frecvente forme de nutrienţi din ape sunt nitraţii (N-NO3) şi
fosfaţii (P-PO4). În mod natural nitraţii și fosfaţii din ape provin din dejecţiile animalelor
acvatice (peştilor cu precădere), din solul ce formează cuveta lacustră sau din descompunerea
materiei organice specifice acviferului. Surplusul de fosfaţi şi nitraţi provine din activităţile
antropice și din diverse alte surse, industriale și agricole (îngrăşăminte și dejecţii animaliere).
Excesul de nutrienţi, indiferent de sursa din care provin, ajunge, prin şiroirea apei din
precipitaţii de pe terenurile agricole sau infiltraţie, în ape subterane, râuri, lacuri şi mare.
Agricultura şi creşterea animalelor generează o poluare importantă în apele subterane, cel mai
adesea cumulativă și persistentă în straturile de apă.
Prezenţa în apele uzate, în cantităţi mari a nutrienţilor, determină contaminarea râurilor
și lacurilor care pot suferi procesul de eutrofizare manifestat printr-o creştere accelerată a
algelor şi altor forme vegetale superioare, aşa numita "înflorire algală", care conduce la o
perturbare nedorită a echilibrului organismelor prezente în apă şi asupra calităţii apei, cu
scăderea drastică uneori, a cantităţii de oxigen dizolvat. Epuizarea cantităţii de oxigen dizolvat
din apă, are drept consecinţă moartea şi descompunerea masivă a întregului zooplancton. Fără
oxigen apa devine locul unor procese de fermentaţie și putrefacţie.
O altă consecinţă importantă şi cu efecte periculoase asupra sănătăţii umane o constituie
prezenţa nitraţilor, respectiv a nitriţilor în apa potabilă. Aceşti compuşi ai azotului pot provoca
la sugari sau femei gravide o boală a sângelui numită “boala sangelui albastru ” care le poate
afecta grav sănătatea şi le poate periclita chiar viaţa.
Pentru a diminua şi/sau evita apariţia unor astfel de consecinţe s-a instituit un program de
monitorizare în zone vulnerabile la poluarea cu nitraţi. Limita admisӑ de normele europene
privind concentraţia de nitraţi este de 11,3 mg NO3-/dm3 (prevazută în Directiva Consiliului
91/676/CEE) şi corpurile de apă sunt monitorizate în cadrul unui program de monitorizare în
zonele vulnerabile (Raport privind starea mediului în judeţul Suceava în anul 2013). Calitatea
apelor de suprafaţă pe anul 2013 s-a stabilit în conformitate cu prevederile Directivei Cadru nr.
60/2000/CEE, pe baza rezultatelor analizelor fizico-chimice, biologice şi bacteriologice
efectuate de Laboratorul de Calitatea Apei din cadrul SGA Suceava, care au fost procesate de
către aplicaţia electronică ARQ (Analysis and Reporting for Water Quality).
În anul 2013, în urma efectuării analizelor privind conţinutul de nitraţi s-au înregistrat
următoarele rezultate:
6-111
  cursul de apă Şomuzu Mare înregistrează o stare moderată în secţiunea Dolheşti şi o
stare foarte bună în rest;
 cursurile de apă Bistriţa, Suceava, Moldova, Neagra, Suha, Bătrânel, Sadău, Dorna,
Băişescu înregistrează o stare bună, iar cursul de apă Siret o stare moderată în
secţiunea Huţani.
Apele stătătoare la care s-au efectuat analizele constau din lacuri de acumulare Rogojesti,
Dragomirna, Bucecea, Solca şi lacul natural Lala situate în bazinul hidrografic Siret.
Datele privind eroziunea hidrică a solurilor pe terenurile agricole din judeţul Suceava la
nivelul anului 2013 arată că suprafaţa afectată de fenomenul de eroziune însumează 61.290 ha,
din care: 59.620 ha eroziune de suprafaţӑ şi 1.670 ha eroziune de adȃncime (Raport privind
starea mediului în judeţul Suceava în anul 2013).
Sub aspectul deteriorării solurilor la nivelul anului 2012, zonele critice sunt cele afectate
de eroziune în adâncime şi alunecări active, cum ar fi zona Todireşti - Dealul Osoi, ce face parte
din monitoringul de ordinul II. În anul 2012 nu au fost întâlnite pe terenurile cartate alte zone
critice, cartările din zona montană punând în evidenţă doar mici areale cu eroziune slabă şi
alunecări stabilizate şi semistabilizate.

6.1.5 Calcularea consecinţelor ecologice ale eroziunii solurilor în judeţul Suceava

Calcularea consecinţelor ecologice ale eroziunii solurilor în judeţul Suceava trebuie să
aibă la bază cercetarile, studiile, constatӑrile, evaluӑrile fӑcute de cӑtre toate instituţiile,
agenţii economici şi persoanele private interesate în menţinerea unui mediu sӑnӑtos şi evitarea
degradӑrii terenurilor şi a ecosistemelor. Rezultatele cercetӑrilor şi sinteza datelor existente
prezentate în „Studiu privind eroziunea solului în judeţul Suceava” asigurӑ suficiente elemente
din care reiese cӑ stadiul actual al eroziunii solului în judeţul Suceava este într-o fazӑ în care nu
are consecinţe ecologice imediate şi grave. În perioada urmӑtoare, pentru a nu se trece la o
etapӑ în care influenţele asupra mediului înconjurӑtor pot periclita echilibrul ecologic în mod
ireversibil, trebuie sӑ se realizeze mӑsurile şi lucrӑrile de combatere a eroziunii solului
prezentate în studiu.
Poziţia geografică a judeţului Suceava, în partea de N-E a României, cu condiţii climatice
specifice, mai severe decât în restul teritoriului (temperaturi mai scăzute, precipitaţii mai
abundente, frecvenţa şi intensitatea vântului ridicate), forme de relief mai ridicate, dominante,
sunt factori care determină un grad mai mare de eroziune a solului. De asemenea, pe teritoriul
judeţului Suceava se constată eroziunea accelerată a solului prin intervenţia factorului uman
asupra mediului. Pe teritoriul judeţului s-au constatat intervenţii precum: defrişări masive,
păşunat excesiv, luarea în cultură a unor terenuri cu pante necorespunzatoare fără a se lua
măsuri de protecţie a solului. Activităţile economice intensive neplanificate şi necontrolate în
agricultură, industrie, servicii şi construcţii, au adus prejudicii mediului la nivel punctual sau
zonal.
Pe majoritatea terenurilor în pantă din judeţ se manifestă consecinţele ecologice detaliate
anterior la subcapitolul 6.1.
Prin creşterea presiunii antropice, diversitatea biologică este ameninţată continuu şi se
diminuează. Presiunile antropice la nivelul judeţului Suceava, se manifestă în cea mai mare
parte a teritoriului, în majoritatea localităţilor prin:
a) accentuarea eroziunii de adâncime a solului şi alunecările de teren determină consecinţe
ecologice negative puternice asupra naturii şi biodiversitaţii ecosistemelor din judeţul
Suceava;

6-112
 Eroziunea solului determină reducerea diversităţii florei şi faunei specifice, cele mai
afectate localităţi de procese de eroziune de adâncime (cu pondere mare a suprafeţelor
agricole) sunt:
 Vatra Moldoviţei, 777,49 ha, cu ogaşe.
 Boroaia, cu eroziune de adâncime pe o suprafaţă de 620,38 ha, din care 539,45 ha cu
ogaşe şi 50,93 ha cu ravene.
 Baia, 253,78 ha, ogaşe şi 144,63 ha eroziune de suprafaţă;
 Zvoriştea,105,55 ha eroziune de adâncime, din care 95,42 ha ravene şi 531,01 ha,
eroziune de suprafaţă;
 Drăguşeni, 369,07 ha eroziune de suprafaţă şi 309,27 ha, eroziune de adâncime;
b) creşterea gradului de ocupare a terenului prin extinderea localităţilor rurale şi urbane pe
terenurile cu folosinţa agricolă sau silvică ceea ce a condus la modificarea peisajelor,
distrugerea vegetaţiei naturale, reducerea habitatului natural şi reducerea ecosistemelor
prin creşterea presiunii antropice. Această consecinţă ecologică am constatat-o în teren
în localităţile Cajvana, Şcheia, Rădăuţi, Cacica, Calafindeşti, Milişăuţi, Frătăuţii Vechi; în
zonele cu extindere necontrolată a localităţilor, am constatat construcţii, drumuri şi
realizarea unor utilităţi care conduc la fenomene de eroziune în adâncime şi alunecări de
teren.

Datorită faptului că protejarea capitalului natural şi asigurarea unei stări favorabile de

conservare a habitatelor naturale este o acţiune susţinută la nivelul judeţului Suceava, sunt
create condiţiile ţinerii sub control a consecinţelor negative a eroziunii solului asupra naturii şi
biodiversităţii. Sunt necesare investiţii pentru realizarea măsurilor şi lucrărilor de combatere a
eroziunii solului, prezentate la capitolul 9.

6.2. Consecinţele economice ale eroziunii solului

Se constată pe majoritatea terenurilor agricole din judeţ consecinţe economice negative
constând în:
 reducerea producţiilor agricole pe terenurile afectate de eroziune;
 scoaterea din producţia agricolă şi din circuitul socio-economic a unor terenuri
afectate de eroziune puternică;
 costuri suplimentare generate de conservarea productivitӑţii agricole a solului;
 costuri suplimentare generate în bazinele hidrografice de aluviunile şi corpurile ce
provin din eroziunea solului;
 costuri suplimentare pentru menţinerea şi redarea utilităţii sociale şi economice a
terenurilor puternic erodate;
 scăderea valorii de piaţă a terenurilor.
Aceste consecinţe sunt specificate la nivel de zone și localităţi din judeţ și în:
 capitolul 5. Evaluarea stadiului eroziunii solurilor în regiune în funcţie de diferiţi
factori,
 capitolul 7. Prezentarea unui plan cartografic privind zonarea ecologicӑ şi economică
(harta privind clasele de calitate a terenurilor)
 capitolul 8. Gruparea terenurilor din regiune conform gradului de periculozitate
ecologică şi economică (harta de risc), pe baza rezultatelor obţinute prin studiile
ICPA în judeţul Suceava.
6-113
 Consecinţele economice sunt monitorizate de instituţiile specializate din judeţ: APIA, APM,
DADR, ANIF- Filiala Suceava şi altele. Este necesar ca în perioada următoare, pe zonele cele mai
vulnerabile să fie centralizate datele despre zonele cu probleme, cu consecinţe grave ecologice
şi economice ; propunem ca aceasta să se realizeze la ANIF-Filiala Suceava, unde sunt specialişti
cu experienţă în domeniul combaterii eroziunii solului. Rezultatele acestei acţiuni trebuie să
stea la baza programelor şi prioritizării măsurilor şi lucrărilor de combatere a eroziunii solurilor
din județ. În urma deplasării pe terenurile agricole din mai multe zone din judeţ am constatat
atât în teren, cât şi din analizele avute cu specialişti şi agricultori, că trebuie intensificate
activităţile pentru evaluarea consecinţelor ecologice şi economice, care în anii următori vor fi
din ce în ce mai costisitoare şi vor avea influenţe negative pe toate planurile asupra economiei
judeţului Suceava. Este necesar ca în perioada următoare să se intensifice activităţile de
monitorizare a acestor consecinţe şi să se realizeze măsuri şi lucrări de combaterea eroziunii
solului, având în vedere că în anii următori vor fi condiţii de accentuarea fenomenului de
eroziune a solului în judeţul Suceava.

6.2.1. Reducerea producţiilor agricole

Consecinţa directă a înrăutăţirii proprietăţilor solurilor pe care le afectează eroziunea
este reducerea producţiilor agricole cu atât mai mult cu cât procesul este mai avansat. Ca
urmare a acestui fapt, de multe ori, starea de eroziune a solului poate fi apreciată după
reducerea nivelului producţiei în raport cu cea obţinută pe terenurile neerodate.
Atât la grâu cât şi la porumb şi mazăre, eroziunea solului produce modificări importante în
creşterea şi dezvoltarea acestora.
Se prezintă mai jos date privind reducerea nivelelor de producţie întâlnite în literatura de
specialitate. Astfel, făcând comparaţii între valorile înregistrate pe terenul neerodat şi cele
înregistrate pe terenul afectat de eroziune foarte puternică, se constată că la grâu şi mazăre
numărul de plante la unitatea de suprafaţă s-a redus cu până la 40%, deşi s-a însămânţat aceeaşi
cantitate de sămânţă. Condiţiile necorespunzătoare pentru plantele cultivate pe terenurile
erodate sunt puternic evidenţiate şi în aspectul culturilor.
În timp ce la mazăre înălţimea plantelor s-a redus datorită eroziunii cu până la 30, cm, la
grâu reducerea a fost cu până la 50 cm, iar la porumb de maximum 83%. În toate cazurile pe
terenurile afectate de eroziune numărul şi mărimea spicelor, ştiuleţilor sau păstăilor s-a redus
cu până la 66%.
Analizând producţia obţinută pe terenurile afectate de eroziune, se constată că aceasta
scade pe măsură ce eroziunea creşte, însă în mod diferit, în funcţie de tipul de sol şi în raport cu
gradul de modificare a proprietăţilor orizonturilor ajunse la suprafaţă prin eroziune. După
erodarea completă a orizontului de humus, producţia depinde atât de rezerva de humus şi de
substanţele nutritive asimilabile rămase în orizonturile inferioare, cît şi de proprietăţile fizice
ale solurilor. Solul erodat conţine de 3 ori mai mulţi nutrienţi în comparaţie cu cel rămas pe
amplasament. În această situaţie producţia vegetală se micşorează cu 15-30%, iar dacă se aplică
îngrăşăminte, numai cu 13-19%.
Diminuarea producţiei de grâu are loc atât în funcţie de reducerea rezervelor de humus pe
adâncimea 0-30 cm cât şi în funcţie de tipul şi caracteristicile solului. Din acest punct de vedere
se constată în judeţul Suceava că producţiile cele mai mici se înregistrează întotdeauna pe
solurile din clasa luvisolurilor, soluri încadrate în clasa a III-a de fertilitate. O evoluţie
asemănătoare a producţiilor se constată şi la grâu, în funcţie de rezerva de fosfor asimilabil din
sol. Astfel, dacă în cazul reducerii conţinutului de humus cu 50% faţă de cantitatea existentă pe

6-114
terenul neerodat, producţia de grâu s-a redus cu valori cuprinse între 43% şi 74%, reducerea
rezervelor de fosfor cu aceeaşi valoare diminuează producţia cu 26-66%.
La porumbul pentru boabe, diminuările de producţie sunt asemănătoare celor de la grâu,
cu deosebirea că diferenţa între valorile producţiei înregistrate pe terenul neerodat şi cele
înregistrate pe terenul foarte erodat, se situează la valori cuprinse între 2.600-3.300 kg/ha,
nivelul producţiei fiind influenţat în cea mai mare măsură de intensitatea eroziunii solului.
Din datele prezentate rezultă că erodarea solurilor duce în toate zonele la scăderi
importante de producţie, acestea fiind cu atât mai mari cu cât intensitatea fenomenului de
eroziune este mai accentuată.
Avȃnd în vedere reducerile medii ale producţiilor estimate pentru judeţul Suceava, se pot
evalua urmӑtoarele pierderi:
a) 1.552 lei/ha la grȃu:
- reducerea producţiei de grâu de panificaţie în medie cu 59%:
3.500 kg/ha x 0,59 = 2.065 kg grâu/ha;
2.065 kg/ha x 0,75146 lei/kg = 1.552 lei grâu /ha.
b) 1.885 lei/ha la porumb:
- reducerea producţiei de porumb boabe, în medie cu 3 tone/ha:
3.000 kg/ha x 0,62849 lei/kg = 1.885 lei/ha.

6.2.2 Scoaterea din producţia agricolă şi din circuitul socio-economic a unor terenuri
afectate de eroziune puternică
În cazul unor eroziuni puternice, orizontul arabil este antrenat de apӑ şi suprafaţa se
acoperă cu rigole, ogaşe şi ravene. În această situaţie lucrările solului nu mai pot fi efectuate.
Terenul se acoperă în mod natural cu vegetaţie ierboasă şi de la un an la altul, funcţie de
cantitatea de precipitaţii căzute şi intensitatea acestora, rigolele se transformă în ogaşe, iar
ogaşele în ravene, funcţie de panta şi orografia acestuia. În acest fel, terenul se degradează
putând fi recuperat doar prin amenajarea cu lucrări hidrotehnice şi plantaţii silvice. Conform
datelor furnizate de Direcţia pentru Agricultură Suceava în anul 2013 suprafaţa afectatӑ de
eroziunea de adȃncime în judeţul Suceava însuma 1670 ha (Raport privind starea mediului în
judeţul Suceava în anul 2013). Din acelaşi raport reiese cӑ în intervalul 2009-2013, suprafaţa cu
folosinţa agricolă s-a redus de la 349.489 ha la 347.644 ha. Parţial eroziunea foarte puternică şi
de adâncime a contribuit la fenomenul de diminuare a suprafeţei terenurilor cu folosinţa
agricolă. Avem în vedere faptul preţurile terenurilor agricole, în următorii 10 ani, în judeţul
Suceava vor ajunge în medie la 8.000 lei/ha. Rezultӑ pagube de 800.000 lei la fiecare sutӑ de
hectare scoasӑ definitiv din producţie agricolӑ prin degradare prin eroziune.

6.2.3. Costuri suplimentare generate de conservarea productivităţii agricole a solului

Pe terenurile în pantă, pentru obţinerea unor producţii rentabile, este necesară sporirea
dozei de îngrăşăminte cu azot, fosfor şi amendamente. Se prezintă un mod de calcul a
cantităţilor medii de elemente chimice principale care se pierd urmare a eroziunii de suprafaţă.
O tonă de sol fertil de suprafaţă, conţine 1-6 kg azot, 1-3 kg fosfor şi 2-30 kg potasiu. La
culturi prăşitoare se acceptă pierderi de sol prin eroziune de până la 5-6 tone/ha. Literatura de
specialitate indică faptul că prin reducerea pierderilor de sol cu până la 1 tonӑ sol/ha se poate
accepta menţinerea unei calităţi şi productivitӑţi corespunzatoare a solului. În ipoteza unor
pierderi medii de sol de 3 tone/ha, pierderea de de substanţe active la hectar este de 3 ori
pierderea pentru o tonӑ de sol. Pierderile medii de azot fosfor şi potasiu sunt estimate pentru 1
6-115
tonӑ de sol erodat în condiţiile medii existente de 3,5 kg azot, 2 kg fosfor şi 16 kg potasiu în
judeţul Suceava. Rezultӑ pentru suprafaţa agricolă afectată de eroziunea de suprafaţă în anul
2013, însumând 59.620 ha, urmatoarele pierderi medii de elemente nutritive la nivelul întregului
judeţ:
 Azot: 3,5 kg/tonă x 3 tone/ha x 59.620 ha = 627 tone;
 Fosfor: 2 kg/tonă x 3 tone/ha x 59.620 ha = 357 tone;
 Potasiu: 16 kg/tona x3 tone/ha x 59.620 ha = 2.862 tone.
Având în vedere preţul de îngrăsământ NP20;20, ambalat în saci de 50 kg, 115 lei sacul,
pentru cantităţile necesare pentru judeţul Suceava, rezultă:
 627 tone azot x 5.750 lei/tonă = 3.605.250 lei;
 357 tone fosfor x 5.750 lei/tonă = 2.052.750 lei.
Pentru substanţa activӑ potasiu, valoarea s-a calculat avȃnd în vedere aprovizionarea
îngrasământului NPK 15;15;15 +8s, în saci de 50 kg la preţul de 115 lei sacul.
 2.862 tone potasiu x 2300 lei/tonӑ = 6.582.600 lei.
Valoarea totalӑ a pierderilor de substanţă activă, N, P, K, prin eroziune pe 59.620 ha la
nivel de judeţ, este de 12.240.600 lei şi a rezultat din însumarea valorilor estimate pentru
fiecare din cele 3 substanţe active.
3.605.250 lei + 2.052.750 lei + 6.582.600 lei = 12.240.600 lei.
Dacă la aceste costuri se adaugă şi cele legate de transport, depozitare şi administrare a
îngraşămintelor chimice pe terenurile agricole valoarea va creşte cu aprox. 15%.
12.240.600 x 1,15 = 14.076.690 lei.
Valoarea totalӑ a costurilor suplimentare generate de conservarea productivitӑţii agricole
a solurilor estimatӑ pe total judeţ Suceava este de 14.076.690 lei.

6.2.4. Costuri suplimentare generate în bazinul hidrografic al corpurilor de apă:

a) în albiile majoră şi minoră costurile sunt generate de:
 recalibrarea albiei, remedierea construcţiilor anexe şi a obiectivelor social-economice
deteriorate în timpul viiturii;
 lucrări suplimentare de decolmatare în albia râurilor şi a lacurilor de acumulare;
 tratarea apei din acumulare folosită în diverse scopuri(alimentare cu apă, iazuri,
ştranduri) cu toate consecinţele ce decurg din aceasta;
 evacuarea locuitorilor, consolidarea construcţiilor de apărare, asigurarea hranei, apă
potabilă, pază, cazare, combustibil, utilaje terasiere, ambarcaţiuni, agregate de
pompare, tractoare cu remorcă, materiale consumabile, evaluarea pagubelor,
refacerea caselor şi anexelor gospodăreşti afectate în timpul viiturii, ecologizarea
zonei după producerea inundaţiilor; spălarea produselor de balastieră extrase din
albia râurilor.
 În judeţul Suceava suprafaţa inundabilă, în anul 2013 însuma 52.051 ha.
b) la terenurile adiacente:
 reducerea suprafeţei cultivate urmare a dezvoltării ogaşelor şi ravenelor;
 colmatarea terenurilor cultivate situate în conurile de dejecţie ale ogaşelor şi
ravenelor.

6-116
6.2.5. Costuri suplimentare pentru menţinerea şi redarea utilităţii sociale şi economice a
terenurilor puternic erodate
Terenurile puternic erodate necesită o atenţie specială din punct de vedere al asigurării
substanţelor nutritive în stratul de suprafaţă. E necesar mai mult decat la oricare alte tipuri de
eroziune aplicarea gunoiului de grajd. Pentru aceasta e necesar stabilirea unui plan de măsuri
privind tipul de plante cultivate, direcţia de semănat, asolamentul şi lucrările conexe privind
reţinerea sedimentelor pe amplasament. De asemenea e necesară o cultură de acoperire pe
timpul iernii.
Terenurile erodate necesită cheltuieli suplimentare pentru refacerea mediului natural
degradat.

6.2.6. Scăderea valorii de piaţă a terenurilor

Urmare a reducerii fertilităţii solului prin eroziune, producţiile de boabe sau de masă
vegetală se reduc. Pentru creşterea producţiilor agricole în scopul de a păstra valoarea de piaţă
a terenurilor este necesară administrarea de îngrăsăminte, amendamente şi lucrări agrotenice
suplimentare în cantitaţi mai mari decât la solurile neerodate. La pct. 6.2.3., s-a prezentat un
indice specific la hectar folosinţă agricolă funcţie de locaţia terenului şi de cererea şi oferta. În
acest fel valoarea de piaţă a terenului erodat este mai mică.
Evaluarea degradării terenurilor
Bazându-ne pe consideraţii teoretice, evaluarea degradării solului se desfaşoară în 3
etape:
a) identificarea şi evaluarea suprafeţei solului degradat;
b) cuantificarea pagubei suferite pe bază de indicatori;
c) estimarea unitară a pagubei, euro/ha.
Evaluarea cheltuielilor directe şi indirecte
Pentru evaluarea degradarii terenurilor se va adopta urmatoarea formulă:
C = PC + RC + SC +DC + NC, în care C reprezintă costul total.
Cheltuielile directe cuprind: producţia pierdută şi costul refacerii fertilităţii solului pe
suprafaţa afectată de eroziune la potenţialul iniţial (suplimentarea cantităţii de îngrăşăminte),
RC.
Cheltuielile indirecte cuprind:
 costurile sociale în afara amplasamentului, SC;
 costul social al refacerii (reparării deteriorărilor produse) PC;
 costurile evitării apariţiei evenimentului, ale conservării calităţii acestuia şi a
prevenirii alunecărilor de teren, DC.;
 costul nefolosirii solului pentru păstrarea valorii de patrimoniu pentru generaţiile
viitoare, NC.
Toţi parametrii din formula de calcul a costului total C, au fost explicitati şi în momentul
în care se doreşte evaluarea costurilor degradӑrii solului, urmeazӑ ca fiecare din aceştia sӑ fie
estimaţi în funcţie de condiţiile specifice pentru fiecare zonӑ şi situaţie existentӑ.

6.2.7. Consecinţele intensificării fenomenului de eroziune

Acest fenomen va scădea potenţialul de fertilitate al solului care va micşora producţia
agricolă până la nivele neeconomice. În această situaţie cultivatorului îi mai rămân trei
alternative:
6-117
a) introducerea unor cantitaţi suplimentare de îngrăsăminte, cu toate consecinţele ce
decurg din acestea;
b) trecerea terenului într-o altă categorie de folosinţă, fâneaţă, pe o perioadă de timp,
pentru ca solul să-şi refacă potenţialul productiv;
c) înstrăinarea terenului şi părăsirea localităţii de tinerii din localităţile învecinate.
d) Sunt necesare teste empirice(de pe teren și câmpuri experimentale) cu culturi locale
și sistemele agricole locale pentru a stabili tehnici de conservare eficiente și fezabile.
Agricultorii și oamenii de știință trebuie să lucreze împreună și să pună în practică
calificarea și expertiza lor. Fermierii pot contribui cu experiența lor în gestionarea
terenurilor, iar oamenii de știință cunoștințele lor privind procesele de eroziune și
proprietățile solului. Această cooperare se realizează cel mai bine în ferme
experimentale, locul unde interesele agricultorilor și oamenilor de știință se imbinӑ în
mod fructuos.

6-118
 7. Prezentarea unui plan cartografic privind zonarea ecologică și economică
(harta privind clasele de calitate a terenurilor)

7.1. Aspecte privind zonarea ecologică şi economică a judeţului Suceava

Exprimarea calității terenurilor agricole se face prin note de bonitare. Conform MESP
1987, ”bonitarea terenurilor agricole reprezintă operațiunea complexă de cunoaștere
aprofundată a condițiilor de creștere și rodire a plantelor și de determinare a gradului de
favorabilitate a acestor condiții pentru fiecare folosință și cultură, prin intermediul unui
sistem de indici tehnici și note de bonitare”. Bonitarea reprezintă acea componentă a
științelor ecologice capabile să reprezinte, atât cantitativ, cât mai ales calitativ, potențialul
de care dispune la un moment dat, dar și în perspectivă un teren agricol (Teaci, 1995).
Bonitarea terenurilor în regim natural se efectuează pe baza unor parametrii biofizici
sintetici, convertiţi în indicatori de caracterizare ecologică a solurilor sau indicatori
ecopedologici. Indicatorii ecopedologici folosiți pentru bonitare sunt specificaţi în lucrarea
"Metodologia elaborarii studiilor pedologice", vol. I - III, I.C.P.A. (1987). Aceştia sunt:
temperatura medie anuală; precipitaţii medii anuale; gleizare; pseudogleizare; salinizare sau
alcalizare; textura în Ap sau în primii 20 cm; poluarea; panta; alunecări; adâncimea apei
freatice; inundabilitatea; porozitatea totală în orizontul restrictiv; conţinutul de CaCO3 total
în stratul 0-50 cm; reacţia în Ap sau în primii 20 cm; gradul de saturaţie în baze în Ap sau în
primii 20 cm; volumul edafic; rezerva de humus în stratul 0-50 cm; excesul de umiditate la
suprafaţă.
Fiecare cultură şi fiecare folosinţă, în funcţie de factorii enumeraţi, primeşte
coeficienţi care variază între 0-1, după cum însuşirea respectivă este total nefavorabilă sau
optimă pentru exigenţele folosinţei sau plantei luate în considerare. Nota de bonitare pentru
condiţii naturale se obţine înmulţind cu 100 produsul coeficienţilor indicatorilor enumeraţi
mai sus şi se stabileşte pentru teritoriul cartat pe unităţi de Teritoriu Ecologic Omogen pentru
categoria de folosinţă existentă în momentul cartării.
Pentru categoria de folosinţă arabil, nota de bonitare naturală reprezintă media
aritmetică a notelor de bonitare pentru 8 culturi cu aria de răspândire cea mai mare, şi
anume: grâu, orz, porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, cartof, soia şi mazăre/fasole, iar
pentru livezi este media aritmetică a notelor pentru speciile măr, păr, prun la care se adaugă
după caz, nota speciei cireş-vişin ori piersic sau cais. Pentru viţa–de-vie, nota de bonitare
naturală este media aritmetică a celor două categorii. Pentru folosinţe (arabil, păşune,
fâneţe, vii şi livezi) clasele de calitate se stabilesc de la I la V după cum urmează:
Clasa de calitate Interval puncte bonitare
Clasa I 81 – 100 puncte de bonitare
Clasa a II-a 61 – 80 puncte de bonitare
Clasa a III-a 41 – 60 puncte de bonitare
Clasa a IV-a 21 – 40 puncte de bonitare
Clasa a V-a 1 – 20 puncte de bonitare

7-119
 Aprecierea calităților resurselor funciare, prin bonitare, este considerată o modalitate
valabilă de evaluare obiectivă a condițiilor ecologice de relief, climă și sol. Pornind de la
aceste considerații, Teaci grupează spațiul agricol românesc în 23 de agroecosisteme cu un
anumit grad de omogenitate. Individualizarea celor 23 de agroecosisteme s-a făcut în funcție
de folosința dominantă, forma comună de relief, caracterul specific, clima, gradul de
fragmentare, energia și densitatea fragmentării reliefului, solurile dominante.
Pe teritoriul județului Suceava au fost identificate trei agroecosisteme. Caracteristicile
acestor agroecosisteme sunt prezentate în tabelele 7.1 – 7.3.
 Agroecosistemul numărul 9 (AGR 9) – Podișul Sucevei
 Agroecosistemul 20 (AGR 20) – Podișul Moldovei + Carpații Orientali
 Agroecosistemul 23 (AGR 23) – Zona de munte
Tabel 7.1
Caracterizarea ecologică generală a agroecosistemelor întâlnite pe teritoriul
județului Suceava (Teaci, 1995)
AGR 9 – Podișul
Sucevei AGR 20 – Podișul Moldovei AGR 23 – Zona de
Caracteristici
+ Carpații Orientali munte

Folosințe dominante Arabil, pajiști Arabil, pajiști Pajiști

Forma de relief dominantă Podiș Dealuri, podiș Munți
Caractere specifice Exces de umiditate Eroziune Eroziune
Suprafața (mii ha) 117,2 886,5 1966,1
Clima (Tm °C) 6,8-8,0 6,0-9,9 2,0-7,0
Clima (Pm mm) 600-700 600-700 800-1400
Gradul de fragmentare Nefragmentat Moderat fragmentat Puternic fragmentat
Solurile dominante Faeoziomuri tipice Luvosoluri Districambosoluri,
(cernoziomoide) podzoluri
Textura Ap Lut-argilos Lut-argilos, lut Lut-nisipos
Rezerva de humus (t/ha) 200 120-160 160-200
pH 5,4-6,4 5,4-6,4 4,0-5,8
Nota de bonitare arabil 40 33 20
Nota de bonitare pajiști 45 36 25

Tabel 7.2
Nota medie de bonitare a agroecosistemelor pentru arabil și culturile de grâu și
porumb pe teritoriul județului Suceava (Teaci, 1995)
Nr. Note de bonitare
Suprafața (mii/ha)
agroecosistem Arabil Grâu Porumb
AGR 9 117,2 40 51 45
AGR 20 886,5 40 50 45
AGR 23 1966,1 42 49 47

7-120
 Tabel 7.3
Capacitatea de producție a pajiștilor naturale pe agroecosisteme,
pe teritoriul județului Suceava (Teaci, 1995)
Nr. Suprafața Nota de Producția Producția totală
agroecosistem (mii/ha) bonitare tone SU mii UN tone SU mii UN
AGR 9 18,0 45 6,0 2,5 108,0 45,0
AGR 20 246,6 31 3,0 1,2 740,0 296,0
AGR 23 1641,4 25 2,5 1,5 4103,5 2462,1

O altă regionare utilizată este microzonarea pedogeoclimatică, realizată în două ediţii

succesive (Florea şi colab., 1989; 1999). În ambele cazuri, separarea microzonelor ca unităţi
cartografice distincte s-a făcut pe baza a 3 caracteristici: clima, relieful şi solul.
Pentru a caracteriza condiţiile climatice, s-au folosit doar definiţiile celor 3 zone
climatice din studiul lui Berbecel şi colab. (1984), (climat călduros – secetos, moderat
călduros – semiumed şi răcoros – umed), la care a fost adăugată o a patra zonă, cu climat rece
– foarte umed, corespunzătoare celei montane (neagricole) și o a cincea zonă (climat foarte
rece – foarte umed), corespunzătoare celei alpine. Zonele climatice sunt definite prin
temperatura medie anuală, radiaţia solară, precipitaţiile anuale, deficitul de
evapotranspiraţie în perioada de vegetaţie şi alţi indici (tabelul 7.4).
Tabelul 7.4
Simboluri şi coduri pentru atributul “climă”
(MESP, vol. 3, indicator 1/2, pag. 33, completat de Florea şi colab., 1999)
Zonă climatică Cod Temperatură medie Precipitaţii Bilanţ
anuală (°C) anuale (mm) hidroclimatic
(P - ETP, mm)
Călduroasă - secetoasă 1 10,5 ..11,5° 400 – 600 -300 .. -200
Idem, litoral 1.1 11 .. 11,5° 350 – 400 -350 .. -250
Moderat călduroasă – secetoasă 2 8 .. 10,5° 450 – 700 -250 .. -50
Răcoroasă - umedă 3 5 .. 9° 550 – 800 -100 .. 225
Rece – foarte umedă 4 -1 .. 6° 700 – 1400 100 .. 800
Foarte rece – foarte umedă 5 -2 .. 0° 1200 – 1500 800 - 1200

Pentru condiţiile de relief, s-au separat 6 categorii principale (tabelul 7.5): luncă,
tabular (şes), ondulat, slab accidentat, moderat accidentat şi puternic accidentat. Categoriile
de relief sunt caracterizate prin pantă, densitate de fragmentare şi energia de relief. Trebuie
menţionat că aceste caracteristici se referă la condiţiile predominante în microzonele
respective, nefiind luate în considerare variaţiile în cadrul acestora, deşi uneori acestea sunt
importante.
Solul menţionat în descrierea microzonei, precum şi în formula sa de caracterizare, este
cel predominant în microzona respectivă (tabel 7.6).
Harta microzonelor pedo-geo-climatice este însoțită de o bază de date complexă, ce
conține informații privind clima, relieful și solul. Acesta din urmă este caracterizat din punct
de vedere teritorial (solurile componente ale microzonei) din punct de vedere chimic și fizic,
cu date privind evaluarea terenurilor precum și cu date privind aspectele de degradare ale
solurilor.

7-121
 Tabelul 7.5
Simboluri şi coduri pentru atributul “relief”
(MESP, vol. 3, indicator 1/3, pag. 34)
Categorie de relief Simbol Cod Pantă predominantă (%)
Luncă l 1 <1
Ses s 2 <2
Ondulat o 3 2-5
Slab accidentat c 4 5 - 12
Moderat accidentat d 5 12 - 20
Puternic accidentat m 6 > 20

Tabelul 7.6
Simboluri şi coduri pentru atributul “sol” (SRTS, 2012, corelat cu SRCS, 1980)
Clasa de sol SRTS Tip (subtip) sol SRTS
Protisol Aluviosol AS
Cernisol Faeoziom cambic FZcb
Faeoziom argic FZar
Faeoziom greic FZgr
Cambisol Eutricambosol EC
Districambosol DC
Luvisol Preluvosol EL
Luvosol tipic LVti
Luvosol albic LVab
Spodisol Podzol PD
Hidrisol Gleiosol GS
Gleiosol cernic GSce

Pe baza celor 3 caracteristici menţionate, în prima ediţie a lucrării de microzonare au

fost delimitate microzone, multe dintre acestea fiind reprezentate prin mai multe areale,
separate geografic, dar care au aceeaşi caracterizare (climatică, de relief şi de sol). Numărul
total de areale separate la nivelul județului Suceava este 43. În figura 7.1 sunt prezentate
microzonele pedo-geo-climatice la nivelul județului Suceava.

7-122
 Figura 7.1. Microzonele pedo – geo - climatice – judetul Suceava

Scurtu și colab. (2008) propun clasificarea zonelor agroecologice și sistemelor de cultură

din județul Suceava, după cum este prezentată în tabelul 7.7. În linii generale calitatea
ofertei edafice scade de la est la vest, restricţiile climatice se amplifică în acelaşi sens,
eroziunea se accentuează de la nord la sud iar umezirea excesivă în sens contrar.
Prima zonă, cantonată în Depresiunea Rădăuţi, se caracterizează mai ales printr-o
umezire excesivă de lungă durată, generată preponderent de un aport freatic considerabil,
asociat cu unul pluvial ce se manifestă cu precădere în lunile cu evapotranspiraţie redusă.
Umezirea excesivă prin aport freatic se manifestă cel mai intens în centrul zonei. Dacă în cea
mai mare parte a zonei drenajul clasic (închis) reprezintă o soluţie sigură de a atenua excesul
de apă, în partea centrală a acesteia chiar şi asocierea cu desecarea nu satisface.
Cea de a doua zonă agroecologică are cea mai mare extindere şi cuprinde perimetrele
din centrul şi estul Podişului Sucevei. În această zonă sunt prezente fenomene de eroziune şi
umezire excesivă, care însă au o extindere mult mai mică comparativ cu celelalte zone.
În cea de a treia zonă impedimentul major îl constituie eroziunea solului. Datorită
sinergismului dintre energia orografică şi cea pluvială trecerea de la eroziunea de suprafaţă la
cea de adâncime are loc în secvenţe temporale extrem de scurte.
Zona a patra este cantonată la periferia vestică a judeţului. Pe cuprinsul acesteia
eroziunea are încă o intensitate suportabilă. Cele mai importante restricţii pedologice sunt
drenajul intern diminuat, aciditatea pronunţată, saturarea în baze schimbabile modestă şi
conţinutul scăzut în humus.
Zona a cincea include depresiunile peri şi intra montane deschise ce se caracterizează
prin soluri cu fertilitate scăzută, cu volum edafic util extrem de redus, cu drenaj intern
foarte mult diferenţiat de la un perimetru la altul.

7-123
 Tabelul 7.7
Zonele agroecologice din judeţul Suceava (Scurtu și colab. 2008)
Principalele
Nr. Denumirea zonelor
Restricţii
crt. agroecologice Tipuri de sol
pedologice climatice
1. Zona răcoroasă cu Gleiosoluri, gleiosoluri Umezire freatică, Umezire pluvială
umezire temporar cernice, aluviosoluri temporar excesivă abundentă primăvara,
excesivă resurse termice mai
reduse
2. Zona mediu răcoroasă Faeoziomuri tipice și Drenaj intern Resurse termice
şi subumedă stagnogleice diminuat, moderate
(cernoziomoide), luvosoluri izvoare de coastă
3. Zona mediu răcoroasă Preluvosoluri, luvosoluri Eroziune în curs de Ploi cu energie erozivă
subumedă şi erodată erodate, asociaţii de generalizare mare
antrosoluri erodice și
regosoluri
4. Zona piemontană Preluvosoluri tipice, Volum edafic Resurse termice reduse
răcoroasă şi umedă luvosoluri albice stagnice redus, aciditate,
drenaj intern
foarte redus
5. Zona montană şi Districambosoluri, Fertilitate redusă, Resurse termice
umedă prepodzoluri, andosoluri volum edafic foarte reduse,
redus, nebulozitate mare,
perioadă de vegetaţie
scurtă

Studierea condițiilor climatice, de vegetație și relief ale unei zone, precum și a

factorilor de vegetație, permite cunoașterea relațiilor acestora cu plantele cultivate,
cerințele lor față de condițiile mediului înconjurător. Pe baza acestor constatări, s-a realizat
zonarea ecologică a culturilor care înseamnă stabilirea zonelor de favorabilitate la plantele
cultivate, pe baza confruntării condițiilor naturale din regiunea cercetată cu cerințele
biologice ale plantelor față de acestea.
Zonarea este de fapt repartizarea culturilor în acele teritorii unde ele au condiții
favorabile pentru formarea unei recolte ridicate și constante an de an. Zonarea ecologica are
ca principiu de baza optim-ul ecologic, adică raportul optim dintre cerințele culturilor
agricole și factorii ecologici. Zonarea mai este condiționată și de alte elemente: cadrul
general geomorfologic, cadrul hidrografic etc.
Zonele agricole se caracterizeaza prin structura și dinamica factorilor ecologici, a
biodiversității și a suprafețelor destinate plantelor cultivate.
În tabelul 7.8, se prezintă intervalele notelor de bonitare, ca mijloc de evaluare a
potențialului natural al zonei, pentru fiecare cultura vegetală, pe trei nivele de potențial,
scăzut, mediu, ridicat. Punctele de bonitare sunt transformate în producții pe baza mediilor
statistice pe cinci ani, abținute din Anuarul Statistic al României. Pentru exemplificare, au
fost ilustrate hărțile la nivel de comune pentru pășuni (fig. 7.2), precum şi pentru cultura
porumbului (fig. 7.3), grâului (fig. 7.4) și cartofului (fig. 7.5).

7-124
 Tabelul 7.8
Intervalele notelor de bonitare corespunzatoare zonelor de potențial scăzut,
mediu și ridicat pentru principalele culturi vegetale
Potențial
Cultura
scăzut mediu ridicat
Grâu 0 – 30 31 – 50 51 – 100
Orz 0 – 30 31 – 50 51 – 100
Porumb 0 – 20 21 – 40 41 – 100
Floarea Soarelui 0 – 20 21 – 50 51 – 100
Soia 0 – 30 31 – 50 51 – 100
Mazăre / Fasole 0 – 20 21 – 40 41 – 100
Sfecla Zahăr 0 – 20 21 – 40 41 – 100
Cartof 0 – 20 21 – 30 31 – 100
In ulei 0 – 30 31 – 50 51 – 100
In fuior 0 – 20 21 – 40 41 – 100
Cânepa 0 – 20 21 – 40 41 – 100
Tutun mare consum 0 – 20 21 – 50 51 – 100
Lucerna 0 – 20 21 – 40 41 – 100
Trifoi 0 – 20 21 – 40 41 – 100
Pășuni 0 – 30 31 – 50 51 – 100
Fânețe 0 – 20 21 – 40 41 – 100
Legume criofile 0 – 20 21 – 40 41 – 100
Legume termofile 0 – 20 21 – 40 41 – 100
Vie – vin 0 – 10 11– 40 41 – 100
Vie masa 0 – 10 11 – 40 41 – 100
Piersic / Cais 0 – 20 21 – 50 51 – 100
Prun 0 – 20 21 – 40 41 –100
Cireş / Vişin 0 – 20 21 – 40 41 – 100
Măr termofil 0 – 20 21 – 40 41 – 100
Măr criofil 0 – 20 21 – 40 41 – 100
Gutui 0 – 20 21 – 40 41 – 100
Migdal 0 – 20 21 – 40 41 – 100
Nuc 0 – 20 21 – 40 41 – 100
Arbuşti fructiferi 0 – 20 21 – 40 41 – 100

7-125
 Recolte medii estimate pe zone de potențial agricol Tabelul 7.9

7-126
7-127
Figura 7.2. Potențialul productiv la nivel de unitate administrativă pentru folosința pășuni
7-128
Figura 7.3. Potențialul productiv la nivel de unitate administrativă pentru cultura porumbului
7-129
Figura 7.4. Potențialul productiv la nivel de unitate administrativă pentru cultura grâului
7-130
Figura 7.5. Potențialul productiv la nivel de unitate administrativă pentru cultura cartofului.
7.2. Clasele de calitate a terenurilor agricole de pe teritoriul judeţului Suceava
Pentru județul Suceava, harta calității terenurilor s-a realizat pe unități administrative,
și are la bază notele de bonitare calculate pornind de la o baza cartografica 1:50.000.
Agregarea informațiilor obținute în acest mod la nivelul comunelor se face prin calculul
mediilor notelor de bonitare pentru fiecare cultura pentru terenurile aparținând comunelor
respective, utilizând tehnologia SIG (Sisteme Informatice Geografice). Harta comunelor se
suprapune peste harta teritoriilor ecologic omogene TEO (scara 1:50.000) după care se
mediază notele de bonitare existente în Harta TEO-urilor, la nivel de comună. Datele sunt
obținute din studiile pedologice executate la nivelul comunelor în decursul timpului de către
INCDPAPM și OJSPA. S-au calculat astfel note medii de bonitare pe fiecare unitate
administrativă.
Clasele de calitate pentru folosința arabil, la nivelul județului Suceava sunt prezentate
în figura 7.6. De asemenea, sunt prezentate și notele medii de bonitare pentru principalele
culturi din zonă (grâu, porumb, cartof), precum și pe folosințele pășuni și fânețe.
O altă sursă de date a constituit-o Baza de date de sol-teren BDUST, care a fost
prezentată în capitolul 5.
În figurile 7.7 (Planșa 6), 7.8 și 7.9 sunt prezentate distribuțiile terenurilor pe clase de
calitate pentru folosința arabil, pășuni – fânețe și livezi, la nivel comunal, analiză realizată pe
baza datelor din BDUST.
Din analiza stării de calitate a terenurilor agricole din județul Suceava, pe baza
informațiilor acumulate în timp, în urma cartărilor pedologice și agrochimice la scara 1:10000
de către Oficiul Județean de Pedologie și Agrochimie Suceava, și pe baza datelor BDUST din
arhiva ICPA, rezultă că suprafața totală agricolă este de 328912,84 ha din care arabil
163726,11 ha (19,1%), pășuni și fânețe (160108,13 ha (18,7%) și vii și livezi 5077, 60 (0,6%).
Repartiția pe clase de calitate a suprafețelor pentru arabil, pășuni-fânețe, vii-livezi este
prezentată în tabelul 7.10, pentru fiecare comună în parte, cu menţiunea că situaţia fiind
realizată în decursul timpului, analiza nu este prezentată la nivel de comune actuale (care
sunt menţionate în tabel în dreptul comunei iniţiale). Folosința vii, întrucât a fost identificată
doar într-o singură localitate pe o suprafață de 1 ha, nu a fost trecută.
Se observă (fig. 7.10) că cele mai mari suprafețe le ocupă clasele de calitate a III-a și a
IV-a, de 54135,83, respectiv 55326,11 ha. În cazul pășunilor și fânețelor proporțiile se
păstează ca și în cazul livezilor și viilor. Se constată că în clasa I sunt cuprinse cele mai mici
suprafețe, 1161,41 (0,71%) arabil și 4767,25 (2,98%) pășuni și fânețe.
În decursul timpului se constată o variație a suprafețelor, atât a categoriilor de
folosință cât și a terenurilor repartizate pe clase de calitate. În funcție de baza de date
folosite au fost sesizate diferențe notabile.
Pentru exemplificare se prezintă datele din baza de date LCSS (tabel 7.11), baza de
date APIA (tabel 7.12) și date din Raportul anual de mediu Suceava (tabel 7.13).
Cu toate că datele diferă, proporțiile terenurilor încadrate în diferite clase și per total,
păstrează aceeași tendință.
Datele provenite din LCSS și BDUST sunt asemănătoare, cea mai mare variație
constatându-se în datele de la APIA. Aceeași tendință se constată și în cazul datelor
prezentate în raportul de mediu pentru județul Suceava.

7-131
7-132
Figura 7.6. Distribuția terenurilor pe clase de calitate pentru folosința arabil – județul Suceava, folosind datele din hărţile
Teritoriilor Ecologic Omogene
7-133
Figura 7.7. Distribuția terenurilor pe clase de calitate pentru folosința arabil, folosind baza de date BDUST
7-134
Figura 7.8. Distribuția terenurilor pe clase de calitate pentru folosința păşuni – fâneţe, folosind baza de date BDUST
7-135
Figura 7.9. Distribuția terenurilor pe clase de calitate pentru folosința livezi, folosind baza de date BDUST
BDUST.
 Tabel 7.10
Repartiția pe clase de calitate a suprafețelor pentru arabil, pășuni-fânețe,
vii-livezi la nivel de unitate administrativ teritorială UAT

7-136
7-137
7-138
7-139
 Distribuția terenurilor arabile Distribuția pășunilor și fânețelor
pe clase de calitate pe clase de calitate
1%

18% 14% 3% 11%

20%

33% 30%
34% 36%

Clasa I Clasa II Clasa III Clasa IV Clasa V

Clasa I Clasa II Clasa III Clasa IV Clasa V

a) b)
Distribuția livezilor
pe clase de calitate

0%
4%
19%

42%

35%

Clasa I Clasa II Clasa III Clasa IV Clasa V

c)
Figura 7.10. Distribuția terenurilor pe clase de calitate pentru diverse folosinţe: arabil (a),
păşuni şi fâneţe (b) şi vii – livezi (c), folosind baza de date BDUST

Tabelul 7.11
Distribuția suprafețelor pe categorii de utilizare a terenurilor pentru judeţul Suceava
(sursa: Land Cover Classification System)
Suprafața
Utilizarea terenurilor
ha %
Arabil 165390,49 19,34
Pășuni 164870,26 19,28
Livezi 1828,21 0,21
Vii 574,08 0,07
Total agricol 332663,05
Păduri 430510,12 50,33
Subalpin 617,04 0,07
Terenuri goale 2520,15 0,29
Zone urbane 70818,47 8,28
Corpuri de apa 18205,86 2,13
Total general 855334,69

7-140
 Tabelul 7.12
Distribuția suprafețelor pe categorii de utilizare a terenurilor
(sursa: Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură APIA)
Folosința primară Suprafața
cod categorii ha %
TA Teren arabil 190721,71 22,30
MX Culturi mixte 7,22 0,00
PP Pasuni, pajisti 142893,03 16,71
CP Livezi 2963,34 0,35
VI Vii 23,96 0,00
Total 336609,25

Tabelul 7.13
Distribuția suprafețelor pe categorii de utilizare a terenurilor în anul 2013
(sursa: Direcţia pentru Agricultură Suceava, preluat de Agenția de Mediu Suceava)
Categoria Clase de pretabilitate a solurilor (suprafeţe teren agricol, ha)
de folosinţă I II III IV V VI Total
Arabil - 14035 83852 47484 32424 2445 180240
Păşune - 35429 30404 19886 4676 152 90547
Fâneaţă - 29063 24838 16088 3784 125 73898
Livezi - - 731 956 908 364 2959
Total judeţ - 78527 139825 84414 41792 3086 347644

Diferențele observate se pot pune, pe de o parte, pe seama faptului că datele

centralizate de INCDPAPM – ICPA București s-au completat pe o perioadă lungă de timp, în
care utilizarea terenurilor a cunoscut o dinamică aparte, iar pe de altă parte, sursele diferite
de informații comportă o serie de erori.
Diferențele între cele patru surse de date subliniază necesitatea existenței la nivel
național a unei surse oficiale de date care să nu trezească îndoieli și care să permită analize
rapide, unitare şi comprehensive atât la nivel local şi regional, cât şi la nivel național. Pentru
fundamentarea politicilor agricole la nivel național, INCDPAPM – ICPA București folosește în
analizele respective, de exemplu, harta LCCS, precum și alte surse de informații. Pentru o
analiză corectă și obiectivă, cu atât mai mult este necesară armonizarea acestor surse de
informații.

7-141
 8. Gruparea terenurilor din regiune conform gradului de periculozitate ecologică
și economică (harta de risc)

8.1. Aspecte introductive

Prin eroziunea solului se înţelege îndepărtarea particulelor de sol sau rocă prin acţiunea
apei, de scurgere la suprafaţa terenului sau prin acțiunea erozivă a vântului. Eroziunea prin
apă are loc predominant pe terenurile în pantă şi, în numeroase cazuri, este asociată cu
alunecări şi prăbuşiri de teren induse de gravitaţie. Eroziunea prin vânt are loc predominant
pe terenurile nisipoase, lipsite de vegetaţie, din regiunile aride sau semiaride.
Eroziunea naturală (sau geologică) este la fel de veche ca şi continentele. Acest proces
este, în general, în echilibru cu formarea solurilor. Eroziunea cu care se confruntă în prezent
omenirea este aşa zisa eroziune accelerată, care este generată de acţiunile antropice şi care
este la fel de veche, dacă nu chiar mai veche, decât agricultura. În prezent, omenirea induce
prin despăduriri şi practici agricole neadecvate cca. 60-80% din eroziunea solurilor la scară
planetară.
La nivel mondial, cantitatea anuală de sol pierdut prin eroziunea prin apă este de cca.
53 miliarde tone, ceea ce depăşeşte de 2 – 3 ori rata naturală (geologică).
Eroziunea prin vânt îndepărtează alte cca. 1 miliarde tone sol/an.
După datele internaţionale, orizontul superior al solului este pierdut cu o rată de
16 – 300 ori mai mare decât poate fi refăcut. În condiţii de agricultură normală, formarea a
2,5 cm de sol necesită 200 până la 1000 de ani. Suprafeţele de teren cu soluri distruse de
eroziune sunt estimate la 562 mil. ha, ceea ce reprezintă 38% din suprafaţa agricolă a lumii.
Din acestea, 273 milioane sunt distruse de eroziunea prin apă şi 173 milioane prin eroziunea
prin vânt. Spre exemplu, din 1978 până în prezent, în China, eroziunea solului a forţat
abandonarea a 31% din totalul suprafeţei arabile.
În Europa, eroziunea prin apă şi vânt reprezintă o problemă majoră, în special în sudul
şi estul continentului. Ea este cauzată de o combinaţie de factori: climat aspru, relief
accidentat, covor vegetal sărac şi practici agricole necorespunzătoare.
Eroziunea prin apă afectează suprafeţe importante în toată Europa. Suprafaţa totală
afectată de eroziune prin apă în Europa se estimează a fi de circa 115 milioane ha, iar cea
afectată de eroziune prin vânt de circa 42 milioane ha (Montanarella, 2006).
Intensitatea manifestării proceselor de eroziune depinde de condiţiile climatice,
folosinţa terenului şi practicile agricole la nivelul fermei.
Conform scenariului elaborat de Comisia Europeană, este de aşteptat ca, până în 2050,
riscul eroziunii prin apă să cuprindă cca. 80% din terenurile agricole ca efect al
schimbărilor climatice. Această creştere va avea loc, în principal, în zonele în care eroziunea
actuală este deja severă.
Efectele eroziunii solului. Eroziunea prin apă şi vânt reprezintă una din cele mai grave
ameninţări asupra resurselor de soluri agricole şi neagricole, asupra ecosistemelor naturale,
căilor de comunicaţii şi condiţiilor de viaţă ale colectivităţilor umane.

8-142
 Eroziunea determină reducerea conţinutului de humus şi macronutrienţi sau distrugerea
învelişului de sol fertil şi, deci, scăderea drastică a fertilității, care duce la reducerea
productivităţii terenurilor agricole şi distrugerea suportului comunităţilor vegetale naturale.
Deosebit de grave sunt, de asemenea, perturbaţiile induse de eroziunea prin apă în ciclul
hidrogeologic, prin accelerarea scurgerilor, care, prin acumulare, duc la creşterea frecvenţei
şi a intensităţii inundaţiilor, colmatarea văilor şi a şenalelor de scurgere, a canalelor de
irigaţii şi drenaj, a lacurilor naturale şi artificiale. Un alt efect este poluarea apelor de
suprafaţă cu contaminanţi aduşi odată cu sedimentele, depunerea de depozite nefertile pe
terenurile agricole şi distrugerea culturilor din arealele respective, afectarea sau chiar
distrugerea căilor de comunicaţii şi favorizarea de dezastre naturale provocate de deplasările
de teren (alunecări, prăbuşiri), inundaţii, viituri torenţiale ş.a. Catastrofele naturale
determinate de eroziune şi deplasări de terenuri apar mai frecvent în zonele cu relief
accidentat şi pante mari, precipitaţii intense şi climat aspru, așa cum sunt regiunile alpine şi
regiunile mediteraneene. Spre exemplu, în Italia, peste 50% din teritoriu prezintă risc
hidrogeologic mare şi foarte mare, afectând aproape 60% din populaţie sau 34 milioane de
hectare. Peste 15% din teritoriu şi 26% din populaţie sunt supuse unui risc foarte mare. În
ultimii 20 de ani, inundaţiile şi alunecările de teren (de regulă favorizate de eroziune) au
afectat peste 70 000 de oameni şi au cauzat pagube economice de aproape 11 miliarde de
EURO.
Pierderile de sol mai mari de 1 t/ha/an, în condiţiile unei rate mici de formare a
solului, pot fi considerate ca ireversibile într-un interval de timp de 50–100 ani. Pierderile de
sol de 20 până la 40 t/ha în urma unor precipitaţii abundente de tipul furtunilor, care pot
apare la 2–3 ani odată, sunt asociate la nivel european cu pierderi mai mari de 100 t/ha în
timpul unor evenimente obişnuite.

Eroziunea solului în România

În România, precum și în alte părți ale lumii, cauza importantă a apariţiei diferitelor
procese negative de degradare a terenurilor agricole o constituie aplicarea timp îndelungat a
sistemelor tehnologice convenţionale, care au determinat înrăutăţirea proprietăţilor fizico-
chimice și biologice ale solurilor şi, în final, a stării de productivitate ale acestora. Aplicarea
unui management agricol defectuos, fără a avea în vedere condiţiile specifice locale a mărit
riscul apariţiei degradării agrofizice a solurilor şi a intensificat aceste procese negative, care
afectau deja suprafeţe importante de teren.
Eroziunea solurilor prin apă şi alunecările de teren afectează în România cca. 40% din
suprafaţa ţării, din care 5 mil. ha terenuri agricole şi 2,1 mil ha terenuri arabile. Pierderile de
sol prin eroziunea prin apă variază între 3,2 – 41,5 t/ha/an media ponderată fiind de 16,3
tone/ha an. Totalul pierderilor anuale de sol se ridică la 126 mil. t/an.
Zonele cele mai afectate de acest proces sunt Podişul Moldovei, Partea vestică a
Podişului Transilvaniei, Dealurile Subcarpatice, Dealurile şi Podişul Olteniei, partea nordică şi
laturile dunărene ale Dobrogei. Cauzele principale sunt relieful fragmentat cu pante peste
8%, despădurirea accentuată, ploile torenţiale, păşunatul abuziv şi utilizarea agricolă
necorespunzătoare (procent mare de culturi prăşitoare în regiunea colinară).
În majoritatea zonelor mai sus menţionate, procesul de eroziune se manifestă nu numai
prin eroziune de suprafaţă, ci şi de adâncime, prin ravenări, şi este asociat adesea cu
alunecări de teren şi prăbuşiri, fapt ce accentuează riscul şi frecvenţa dezastrelor naturale

8-143
(alunecări, inundaţii) care afectează construcţiile, locuinţele, căile de comunicaţii şi însăşi
viaţa oamenilor.
Frecvenţa şi incidenţa inundaţiilor şi alunecărilor de teren merg mână în mână cu
intensificarea procesului de eroziune care accentuează scurgerea de suprafaţă,
dezechilibrează versanţii, colmatează cursurile de apă, lacurile naturale şi barajele şi
activează torenţii.
Deplasările de teren (alunecările) au cunoscut o activare accelerată în ultimul deceniu
ca urmare a defrişărilor abuzive pe terenurile cu pantă mare, sau a amplasării de construcţii
mai grele (vile, hoteluri) decât cele tradiţionale.
În judeţul Suceava, eroziunea solurilor prin apă se manifestă pe aproximativ 11,45% din
suprafața județului, cauza principală fiind defrişarea masivă a pădurilor, exploatarea
necorespunzătoare a pajiştilor şi terenurilor agricole şi condiţiile naturale propice
manifestării acestui proces de degradare.
Defrişările masive care au avut loc în ultimii ani, judeţul Suceava fiind pe primul loc în
ceea ce priveşte tăierile de păduri, au condus la producerea de inundaţii şi alunecări de teren
care au provocat distrugeri ale căilor de acces, podeţuri, case, culturi agricole, colmatarea
cursurilor de apă şi lacurilor.
Județul din care se recoltează cel mai mult lemn este Suceava. În 2010, volumul de
lemn recoltat din Suceava s-a ridicat la 2.299,6 mii de metri cubi. Este singurul județ care
depășește pragul de 2.000 de mii mc (http://old.econtext.ro/dosar--2/analiza/romania-sub-
ascutișul-drujbei-cat-lemn-se-taie-in-fiecare-judet-din-romania-harta-defrisarilor.html).
Ca urmare a cantităţilor mari de precipitaţii căzute în județul Suceava, în ultimul timp
au fost activate o serie de alunecări, Agenţia de Mediu locală raportând în 2010 inventarierea
în judeţ a 61 de localităţi, zone și puncte cu alunecări de teren care constituie elemente de
risc pentru populaţie şi infrastructura critică. Principalii factori ai declanșării și evoluţiei
alunecărilor de teren de pe teritoriul judeţului Suceava sunt de ordin geologic (un substrat
litologic argilos, în alternanţă cu roci friabile), morfologic (versanţi cu pante mai mari de 3–
5%), climatic (precipitaţii medii anuale peste 500 mm) și antropic (utilizarea iraţională a
terenurilor, în general, şi a versanţilor, în special). Alunecările de teren, în diferite stadii de
evoluţie, active şi relativ stabilizate, afectează peste 30–40% din suprafeţele de versant ale
văilor ce drenează Podişul Sucevei şi, de asemenea, suprafeţe apreciabile din zona montană şi
submontană a judeţului (Raport de mediu, 2010, Agenţia de Mediu Suceava).
Suprapăşunatul este o cauză importantă a degradării prin eroziune a solului, judeţul
Suceava deţinând suprafeţe importante de pajişti şi fâneţe şi cel mai mare număr de animale.
Traficul animalelor către sat sau către locul de odihnă şi taberele de animale constituie
puncte de declanşare a proceselor de eroziune.

8.2. Evaluarea riscului la eroziune și metodologii utilizate

Pentru evaluarea ratei şi riscului de eroziune, există mai multe metode de studiu:
evaluări de tip expert, utilizarea de indicatori de eroziune sau abordări factoriale şi metode
de modelare a proceselor (fizice, socio-economice, abordări integrate), eventual integrate cu
SIG şi/sau monitoring. Deşi aceste metode pot fi aplicate individual, cele mai interesante
abordări sunt cele realizate prin integrarea unora sau tuturor tehnicilor mai sus menţionate.

8-144
 Pentru a oferi un instrument util factorilor de decizie politică, metodele de evaluare a
riscurilor ar trebui să includă utilizarea şi managementul terenurilor, de vreme ce aceşti
factori pot fi mai mult sau mai puţin controlaţi de factorii de decizie şi în cele mai multe
cazuri sunt cei mai importanţi factori care influenţează eroziunea (Grimm și colab., 2002).

8.2.1. Metodologii de evaluarea riscului la eroziune la nivel european

Riscul la eroziune poate fi estimat utilizând abordarea bazată pe sistem expert
(calitativă) sau cea bazată pe model (cantitativă) (Grimm şi colab., 2002). În ultima decadă
au fost dezvoltate o serie de iniţiative pentru evaluarea riscului la eroziune a solului la nivel
național, european şi global. Cele mai cunoscute metodologii de evaluare a riscului la
eroziune sunt:
 CORINE (1992) - Programul CORINE, un exemplu de metodă de tip expert, a evaluat
riscul de eroziune (aplicat în Europa Mediteraneană), suprapunând informaţii referitoare
la sol, climă şi relief, folosind tehnologia SIG. Metodologia CORINE este bazată pe
Ecuaţia Universală de Pierdere a Solului (USLE), o tehnologie bine implementată,
utilizată la scară largă, atât în America de Nord, cât şi în alte părţi ale lumii. Este o
abordare de tip expert ce utilizează o metodă factorială aplicată la un grid de 1km x
1km.
 GLASOD (Van Lyinden, 1994, 1995), este un alt exemplu de abordare de tip expert –
Evaluarea Globală a Degradării Solurilor. Harta GLASOD identifică zone cu risc subiectiv
similar la eroziune, fără a ţine seama de condiţiile care ar produce această eroziune.
Este bazată pe răspunsurile la un chestionar completat de experţi recunoscuţi în toate
ţările. Punctul său slab constă în faptul că a existat puţin control sau obiectivitate în
compararea standardelor aplicate de diferiţi experţi în diferite regiuni.
 USLE (Van der Knijff şi colab., 2000; Grimm şi colab., 2002) - USLE este un model
empiric simplu, bazat pe analiza regresiilor ratelor de îndepărtare a solului prin
eroziune, pe parcele din SUA. A fost creat cu scopul de a estima ratele anuale de
eroziune pe termen lung în terenurile agricole. În comparaţie cu metodele de tip expert
descrise mai sus, USLE oferă probabil cea mai obiectivă situaţie a distribuţiei riscului de
eroziune la nivel european şi naţional. Valoarea sa constă în faptul că estimările asupra
riscului erozional se bazează pe seturi de date armonizate, standardizate la nivelul
întregii Europe, modelul producând output-uri cantitative cum ar fi pierderea efectivă
de sediment (t/ha/an), foarte importantă în luarea deciziilor. Cu toate acestea, o
evaluare cantitativă poate fi considerată nepotrivită sub aspectul calităţii şi rezoluţiei
datelor disponibile. Numai eroziunea cu formare de rigole este luată în calcul, iar
depunerea materialelor nu este inclusă. Astfel, hărţile nu ar trebui folosite pentru a
prognoza apariţia alunecărilor de teren. Efectul managementului practicilor agricole
este aproape imposibil de estimat la scară mică. În comparaţie cu alte modele, USLE
este unul dintre cele mai puţin pretenţioase în privinţa datelor necesare. Totuşi, există
unele incertitudini în legătură cu diferitele tipuri de date şi ar trebui apreciat că, în
multe cazuri, managementul agricol poate fi unul din cei mai importanţi factori ce
determină eroziunea solului.
 PESERA (Gobin şi colab., 1999). Proiectul de Evaluare a Riscului de Eroziune la Nivel
Pan-European – PESERA – a dezvoltat şi în prezent calibrează un model distribuit spaţial
8-145
 ce cuantifică eroziunea prin apă şi evaluează riscul de apariţie a acestui proces în
întreaga Europă. Baza conceptuală a modelului PESERA poate fi extinsă pentru a include
şi estimări asupra eroziunii prin vânt şi a celei datorate lucrărilor agricole. Indicatorii de
eroziune a solului nu numai că oferă informaţii asupra stadiului eroziunii la un anumit
moment, dar ajută la înţelegerea legăturilor dintre diferiţii factori ce determină
eroziunea. Un alt avantaj pentru autorităţile abilitate să ia măsuri este acela că PESERA
permite analiza de scenarii pentru diferite tipuri de folosinţă şi modificări climatice.
Rezultă o hartă de risc la eroziune anuală a solului (1 km x 1 km), care prezintă
pierderile de sol estimate în t/ha/an.
 MESALES (Modèle d'Evaluation Spatiale de l'ALéa Erosion des Sols - Regional Modelling of
Soil Erosion Risk Assessment in Europe) – (eusoils.jrc.ec.europa.eu) Proiectul a dezvoltat
şi aplicat o metodologie bazată pe cunoștințele prezente și pe datele disponibile pentru
evaluarea riscului de eroziune a solului la scară europeană. Factorii care influențează
eroziunea au fost clasificaţi pentru diversele situații geografice existente în Europa și
mecanismele de eroziune au fost exprimate cu ajutorul unor reguli empirice
experimentale și definite de experți. Acoperirea terenurilor și formarea crustei pe
solurile cultivate au fost consideraţi factorii cheie care influențează scurgerea și riscul
de eroziune. A fost creată o bază de date geografice de sol pentru Europa iar cu
ajutorul sistemelor informatice geografice s-a elaoborat un model de evaluare a riscului
de eroziune pentru Europa. Modelul utilizează reguli empirice în care sunt combinate
date privind utilizarea terenului (baza de date CORINE Land Cover), susceptibilitatea
solului de a forma crustă, erodibilitatea solului (determinate prin reguli de pedotransfer
care au utilizat baza de date din sol a Europei la scara 1: 1 milion), de relief (USGS
HYDRO1K modele digitale de elevație) și date meteorologice (1 km x 1 km) (Institutul de
Aplicatii Spatiale, Ispra Centrul Comun de Cercetare). Prezentarea rezultatelor s-a făcut
pe unități administrative sau pe bazine hidrografice. Modelul MESALES permite
generarea unei hărţi omogene de risc de eroziune, la scară europeană, care face
posibilă compararea între diferite regiuni ale Europei. Modelul de tip arbore de decizie
consideră diferite tipuri de eroziune, în funcție de utilizarea terenurilor. Elaborarea de
hărţi sezoniere subliniază producerea sezonieră a proceselor de eroziune. Agregarea în
funcție de diferite unități spațiale permite să se adapteze rezultatele modelului la
nevoile diferite ale utilizatorilor. În cele din urmă, modelul este ușor de modificat şi
actualizat în ceea ce priveşte regulile şi datele de intrare.
 Modelul G2 (http://eusoils.jrc.ec.europa.eu/library/themes/erosion/G2/data.html)
este un nou model de eroziune, rezultat din colaborarea JRC / IES / şi Universitatea
Aristotel din Salonic, în cadrul proiectului GEOLAND 2. G2 permite estimări de pierderi
de sol (în t/ha), prin eroziune de suprafaţă şi de adâncime datorită impactului
picăturilor de apă şi scurgerilor la suprafaţa solului. Estimarea pierderilor de sol se face
temporar (lunar), local sau regional, şi utilizează modelul USLE, mai ales pentru
estimarea erozivităţii pluviale și erodabilităţii solului. Inovator în cadrul acestui model
este estimarea parametrului de acoperire a vegetaţiei şi managementului terenului. Se
introduce, de asemenea, un factor de corecție pentru parametrul topografie. Modelul
este implementat în prezent, la scară națională în Grecia.

8-146
8.2.2. Metodologii de evaluare a riscului la eroziune în România
Evaluarea cantitativă a riscului de eroziune prin apă și vânt
Producerea eroziunii este favorizată de o serie de factori, ale căror ponderi în
estimarea riscului erozional sunt diferite în funcţie de intensitatea cu care se manifestă pe o
anumită unitate de teren.
Pentru evaluarea pierderilor de sol și a riscului de producerea a eroziunii, în România se
utilizează Metoda Moţoc (Moțoc, 1975), care se bazează pe ecuația universală a pierderilor de
sol – USLE (Universal Soil Loss Equation):

E = K · Lm · I n · S · C

K – erozivitatea (agresivitatea pluvială). Valorile sale variază între 0,09 și 0,14, fiind
stabilite ținând cont de zonarea agresivităţii pluviale.
S – coeficientul de erodabilitate. Valorile sale sunt în intervalul 0,6–1,1, și sunt
stabilite în funcție de suprafeţele cu eroziune în suprafaţă, gradele de eroziune şi tipul
genetic de sol predominant, textura solului.
Lm – factor ce ţine cont de influenţa lungimii versantului (moptim = 0,3);
In – factor ce ţine cont de influenţa pantei versantului, care este calculat cu expresia:
2
In = 1,36 + 0,97i + 0,381i
i – panta medie a versantului (%);
C – coeficientul de corecţie pentru culturi, stabilit pe categorii de terenuri (arabil,
păşuni şi fâneţe, plantaţii viticole şi plantaţii pomicole).
Cs – coeficientul de corecţie pentru lucrările şi măsurile de combaterea eroziunii
solului. Valoarea variază pentru arabil, păşuni, fâneţe, plantaţii de vii şi pomi în raport cu
suprafeţele cu măsuri şi lucrări C.E.S. realizate până în prezent în judeţe
Pentru judeţul Suceava, pierderile au fost calculate mai întâi pentru „ogor negru”
(eroziunea potențială), după care au fost calculate pe suprafețe acoperite de vegetație
(eroziunea actuală).
Pierderile de sol actuale au fost calculate utilizând tehnici de analiză spaţială
dezvoltate în cadrul unui Sistem Informatic Geografic SIGSTAR200, dezvoltat în decursul
timpului în INCDPAPM – ICPA București.
Un Sistem Informatic Geografic este un sistem care cuprinde date georeferențiate (date
cu caracter spațial, care descriu entități geografice, a căror poziție pe Glob este bine
cunoscută), modele de analiză a acestora (inclusiv modele care să descrie anumite procese),
precum și componentele hardware și software (programe) folosite în prelucrarea datelor
respective. În funcție de scopul pentru care a fost dezvoltat, se aleg datele și modelele utile
scopului respectiv.
În studiul de față, ca instrumente informatice, s-au folosit programele ArcView 3.4,
ArcMap 9.3, QGIS şi Global Mapper. Ca informaţii de intrare, s-au folosit date organizate sub
formă de strate digitale (layers) cu informaţii preluate de pe harta solurilor României 1:200
000, de pe harta utilizării terenului LCCS, scara 1: 100 000 şi din Modelul Digital de Teren
SRTM 30, la care s-au adăugat și date din alte baze de date din arhiva INCDPAPM – ICPA,
București.
8-147
 Erozivitatea pluvială (K) reprezintă pierderile de sol la unitatea de indice de
agresivitate pluvială, în condiţii standard de sol, relief şi folosinţă. În general, în evaluarea
riscului la eroziune se iau în considerare cantitatea anuală de precipitaţii şi agresivitatea
pluvială. La o cantitate mai mică de 500 mm, riscul erozional pluviometric este scăzut, între
500 şi 800 mm riscul este moderat, la cantități cuprinse între 800 şi 1000 mm, riscul este
ridicat, iar în cazul unor sume anuale mai mari de 1000 mm, riscul este considerat foarte
ridicat. Pentru teritoriul României, valorile medii ale acestui coeficient variază în cadrul a
zece clase, între minim 0,067 şi maxim 0,207 (MESP, 1987). Pentru județul Suceava s-au
folosit coeficienți având valorile 0,167 și 0,100.
Erodabilitatea solului (S) a fost estimată pe baza tipului genetic de sol, texturii
orizontului de suprafaţă şi gradului de eroziune (fig. 8.1 – Planșa 7a), conform metodologiei
elaborată de ICPA (MESP,1987). Valorile erodabilităţii au fost introduse în tabela de atribute
ataşată tipurilor de sol, după care stratul vectorial, reprezentând harta solurilor, a fost
convertit în strat raster, folosind aceste valori, obţinându-se astfel reprezentarea spaţială a
erodabilităţii.
Solul ca factor de mediu reprezintă o resursă și are un rol pasiv în procesul de eroziune.
Mărimea impactului eroziunii asupra solului depinde în măsură mare de rezistența acestuia la
acțiunea de dislocare și transport a particulelor de sol sub influența apei sau vântului.
Erodabilitatea este inversul rezistenței la eroziune și măsoară susceptibilitatea solului la
eroziune. Erodabilitatea solului depinde de proprietățile intrinseci ale solului (stabilitatea
structurală, conținutul de materie organică, conținutul de hidroxizi de fier și aluminiu,
rezistența solului la penetrare sau forfecare, conținutul în electroliți, capacitatea de
înmagazinare a apei s.a.), proprietăți ale suprafeței solului (rugozitatea, formarea crustei,
conținutul ridicat de schelet), modul de utilizarea a terenului, condițiile climatice (Moțoc și
Morărescu, 2000).
Atributele existente în baza de date de sol cuprind date despre tipul şi subtipul de sol,
textura în orizontul de suprafaţă, diferite tipuri de degradări. Pe baza lor, a fost construit un
strat (layer) nou, cu valorile coeficientului de erodabilitate S.
Factorul C (coeficientul de corecţie pentru culturi) cuantifică influenţa vegetaţiei
cultivate sau spontane asupra eroziunii solului. Acesta are valori cuprinse între 0,02 în zonele
împădurite şi 1 pentru solurile neacoperite, conform listelor elaborate de Moţoc şi colab.
(1975).
Atributele existente în baza de date de utilizarea terenului cuprind date despre
acoperirea terenului cu diferite tipuri de vegetaţie, pe baza lor fiind construit stratul
(layerul) cu valorile coeficientului de corecţie pentru culturi C (fig. 8.2 – Planșa 7b).
Datele privind topografia terenului au fost furnizate de modelul digital al terenului
SRTM-30, decupat pentru judeţul Suceava. Panta (fig. 8.3 – Planșa 7c), expoziţia (fig. 8.4 –
Planșa 7d) și lungimea versantului au fost calculate utilizând module specifice de calcul al
direcției de scurgere și al acumulării în ArcGIS 9.3 (Patriche și colab., 2007).
Prin agregarea informaţiilor de intrare (input), cu ajutorul modelului MOȚOC, s-au
obţinut harta pierderilor potențiale de sol (t/ha/an), la „ogor negru” (fig. 8.5 – Planșa 7e). În
acelaşi mod, s-a realizat harta pierderilor actuale de sol (t/ha/an) în condiţiile solului
acoperit cu vegetaţie (fig. 8.6 – Planșa 7f)
În fig. 8.7 este prezentată distribuţia procentuală a pierderilor potențiale de sol
(t/ha/an), iar în fig. 8.8 a pierderior actuale de sol (t/ha/an).
8-148
8-149
Figura 8.1. Harta erodabilităţii solului – Judeţul Suceava
8-150
Figura 8.2. Harta factorului C de acoperire cu vegetaţie – Judeţul Suceava
8-151
Figura 8.3. Harta pantelor – Judeţul Suceava
8-152
Figura 8.4. Harta expoziţiei versanţilor – Judeţul Suceava
8-153
Figura 8.5. Harta pierderilor potențiale de sol (t/ha/an), la „ogor negru”, estimate cu modelul MOȚOC.
8-154
Figura 8.6. Harta pierderilor de sol actuale (t/ha/an), estimate cu ajutorul modelului MOȚOC.
 Figura 8.7. Distribuţia procentuală a pierderilor potențiale de sol (t/ha/an), la „ogor
negru”, estimate cu ajutorul modelului MOȚOC

Figura 8.8. Distribuţia procentuală a pierderilor actuale de sol (t/ha/an), estimate cu

ajutorul modelului MOȚOC

Folosind metoda Moțoc de evaluare a pierderilor de sol potențiale, s-au obținut pierderi
maxime de 0,6 t/ha/an în condiţii de ogor negru şi de 0,13 t/ha/an atunci când a fost luată
în consideraţie acoperirea terenului cu vegetaţie, pierderi foarte mici cu risc absent conform
indicatorului indicatorului 187 (MESP, 1987), prezentat în tabelul 8.1. Comparând cele două
hărți, se poate observa cu ușurință restrângerea atât a arealelor cu risc de eroziune de
suprafață (atenuarea riscului pe suprafețele acoperite cu păduri), cât și a magnitudinii
evenimentului (scăderea pierderilor de sol raportate la ha și an), acest fapt subliniind
importanța acoperirii terenului cu vegetație. Toate intervențiile antropice care afectează
învelișul vegetal duc la creşterea riscului de producere a proceselor de eroziune.
Utilizând modelul PESERA (fig. 8.9 – Planșa 7g), se poate observa că pierderile sunt de
asemenea foarte mici, riscul fiind, prin urmare, absent, conform indicatorului 187 (MESP,
1987).

8-155
8-156
Figura 8.9. Harta pierderilor de sol (t/ha) estimate cu ajutorul modelului PESERA – 100 m
 Tabel 8.1
Clase de pericol de eroziune în suprafaţă (MESP, 1987, ind. 187)
Pierderi de sol estimate
Denumire
(t/ha/an)
Fara eroziune ≤ 1 t/ha/an
Eroziune slaba 2 – 8 t/ha/an
Eroziune moderata 9 – 16 t/ha/an
Eroziune puternica 17 – 23 t/ha/an
Eroziune foarte puternica 24 – 30 t/ha/an
Eroziune excesiva ≥ 31 t/ha/an

Pe de altă parte, se poate observa că există o similitudine între suprafețele cu riscul cel
mai mare pentru zona de podiş şi subcarpaţi între ambele metode de modelare utilizate.
Diferenţa apare în zona montană, unde datele referitoare la acoperirea cu vegetaţie (care
stau la baza definirii factorului Factorului C, coeficientul de corecţie pentru culturi) provin
din surse diferite, ceea ce poate explica diferenţele existente.
Ca o concluzie generală, se poate observa că ambele modele (modelul Moțoc și modelul
PESERA) indică zonele cu riscul cel mai ridicat ca fiind localizate în arealele cu pantele cele
mai mari, până la abrupte (frunţi de terasă, cueste etc.), subliniind importanța topografiei în
producerea fenomenului de eroziune, chiar dacă influența sa cantitativă este tratată în mod
diferit în modele.

8.3. Discuții privind pierderile de sol estimate în cadrul modelelor utilizate

Pierderile de sol estimate prin cele două modele sunt diferite cantitativ, deși arealele
cu risc de eroziune delimitate de cele două modele în zona agricolă sunt aceleași. Diferențele
cantitative constituie un subiect controversat în literatura de specialitate, care necesită
analize mai aprofundate a subiectului.
Conceptul de pierdere admisibilă de sol a apărut din nevoia de a reflecta mai corect
bilanţul dintre cantitatea de sol erodat si cea de formare a solului în condiţii naturale.
În ceea ce priveşte evaluarea riscului la eroziune, sunt foarte importante pragurile ce se
stabilesc ţinând cont de rata de formare a solului, procesul natural de refacere compensând o
parte din pierderile suferite prin eroziune. În condiţii naturale, solurile sunt afectate de un
proces lent de denudaţie compensativă, pierd treptat material de la suprafaţa, pierdere care
poate fi compensată prin refacerea orizontului A pe seama orizontului intermediar. Acest
proces de denudaţie compensativă duce practic la primenirea în timp a stratului de sol prin
adâncirea continuă a solului (care ţine pas cu denudaţia) pe seama rocii parentale prin
procesul de alterare-pedogeneză. În mod normal, denudaţia compensativă se produce
(natural) cu o rată de 0,1 – 0,2 t/ha /an sub vegetaţie nederanjată (Florea și colab., 2005).
În practică, se tolerează o anumită pierdere de sol, o eroziune admisibilă, care
corespunde ratei anuale medii a eroziunii solului care nu cauzează o scădere sensibilă pe
termen lung a capacităţii de producţie (care, de fapt, este compensată prin procesul de
formare, de regenerare a solului).
Pierderea de sol admisibilă este cantitatea maximă de sol care se poate pierde prin
eroziunea de suprafaţă, ce permite realizarea unui nivel ridicat al productivității solului, pe o

8-157
perioadă nedefinită (Stamey și Smith, 1964, citați de Popa, 2005). Alți autori definesc acest
termen ca fiind cantitatea maximă de sol ce se pierde prin eroziune fără ca dezvoltarea
plantelor să fie afectată.
Eroziunea admisibilă a solului este utilizată şi la estimarea vulnerabilităţii
agroecosistemelor la procesul de eroziune în suprafaţă, după relaţia:
Vulnerabilitate = Rata eroziunii / Eroziunea admisibilă
La valori egale cu 1, agroecosistemul funcționează la echilibru, la valori subunitare
progresează formarea solului, iar la valori supraunitare se dezvoltă eroziunea accelerată a
solului, având drept consecinţă degradarea solului (Florea, 1997).
În tabelul 8.2 sunt prezentate pierderile admisibile de sol din literatura de specialitate.
În Statele Unite ale Americii, rata tolerabilă de pierdere a solului este definită ca fiind rata
de formare a solului, cu valori de 11 t/ha/an (Hall și colab., 1985).
Fragilitatea ecosistemelor formate pe solurile acoperite de vegetație, pagubele aproape
ireversibile provocate prin eroziune, precum și dificultăţile întâmpinate la estimarea
pierderilor de sol pe aceste terenuri, fac dificilă aprecierea valorică a toleranței la eroziune.
Tabel 8.2
Pierderile de sol admisibile pe terenurile arabile dupa diverşi autori
Autorul Pierderea de sol admisibilă
(t/ha/an)
Thompson, L. M. 1,2 – 14,4
Whatt si Miller 5,0 – 10,0
Whischmeyer, W.H 7 – 11
Motoc M. 2–8
FAO-UNEP-UNESCO (1979), citat de Centeri și Császár, 2003 0 – 10
Jambor et al. (1998) citat de Centeri și Császár, 2003 0–4
Stefanovits, 1966 2

Moţoc şi Vintilă (1995) propun pentru solurile arabile ca eroziunea admisibilă să fie 6–8
t/ha, iar pentru solurile cu vii şi pomi, 9 t/ha/an (ceea ce ar corespunde la aproximativ 0,5-
0,7 mm sol anual şi, respectiv, 0,8 mm sol anual). Pragul tolerabil de eroziune nu poate fi mai
mare decât rata de formare a solului.
Clasele de risc sunt variabile de la un autor la altul, și de la o clasificare la alta. În
România, de exemplu, în afară de încadrarea în clasele de risc conform indicatorului 187
(MESP, 1987), există și clasificarea (tabel 8.3) propusă de Moţoc şi Sevastel (2002).
Tabel 8.3
Clase de risc (Moţoc şi Sevastel, 2002)
Denumire Pierderi de sol estimate
(t/ha/an)
Fara eroziune <3 t/ha/an
Eroziune slaba 3 – 10 t/ha/an
Eroziune moderata 10 – 20 t/ha/an
Eroziune puternica 20 – 40 t/ha/an
Eroziune foarte puternica > 40 t/ha/an

Datele de literatură afirmă că 1–2 m strat de sol sunt înlocuiţi în 5000 ani. Ar rezulta,
neglijând refacerea solului, că s-ar pierde anual pe hectar 2,8 – 3,0 t/ha dacă este luată în

8-158
considerare o grosime de 1 m, sau 5,6 – 6 t/ha, pentru o grosime de 2 m (tabel 8.4). Aceste
valori corespund pierderilor de sol tolerabile avute în vedere în diferite perimetre de
amenajare.
Tabel 8.4
Pierderile de sol evaluate pentru diferite grade de eroziune
Gradul de eroziune Stratul de sol Pierderea de sol estimată
(Ind. 20, MESP, 1987) pierdut (t/ha/)
Erodat slab prin apă 10 cm 1400 – 1500 t/ha
Erodat moderat prin apă 25 cm 3500 – 3750 t/ha
Erodat puternic prin apă 50 cm 7000 – 7500 t/ha
Erodat foarte puternic prin apă 75 cm 10500 – 11250 t/ha
Erodat excesiv prin apă 100 cm 14000 – 15000 t/ha

La aceste pierderi tolerabile, 10 cm strat de sol s-ar îndepărta în cca. 250 – 500 ani, iar
25 cm strat de sol în cca. 625 – 1250 ani. În această perioadă, solul se reface prin avansarea
solificării, în roca subiacentă. Se poate considera că ceea ce depășește această valoare, a
pierderilor tolerabile, constituie risc de eroziune, cu diferite grade.
Tabel 8.5
Pierderile de sol corespunzătoare unei perioade de refacere pentru solul erodat
Gradul de eroziune Stratul de sol Pierderea de Intervalul Pierderea de sol Interval
(Ind. 20, MESP, 1987) pierdut sol estimată / estimată / an
an (t/ha/an) (t/ha/an)
Erodat slab 10 cm 2,8 – 3 500 5,6 – 6 250
Erodat moderat 25 cm 7,5 500 15 250
Erodat puternic 50 cm 15 500 30 250
Erodat foarte puternic 75 cm 22,5 500 45 250
Erodat excesiv 100 cm 30 500 60 250

Pierderile de sol estimate conform celor spuse mai sus s-ar concretiza în următoarele
clase de pericol de eroziune, clase care au valori apropiate de cele estimate de Moţoc (tabel
8.6).
Tabel 8.6
Clase de pericol de eroziune
Denumire Pierderi de sol estimate (t/ha/an)
Neglijabilă 3 – 6 t/ha/an
Eroziune slabă 7 – 15 t/ha/an
Eroziune moderată 15 – 30 t/ha/an
Eroziune puternică 30 – 45 t/ha/an
Eroziune foarte puternică 45 – 60 t/ha/an
Excesivă >60

Datele prezentate mai sus conduc la concluzia că eroziunea este un proces complex,
care, deşi este în aparenţă foarte mult studiat, informaţia rezultată în urma studiilor este mai
mult calitativă decât cantitativă (modelele desemnează arealele cu risc de eroziune în mod
similar, fără a avea rezultate cantitative apropiate). De aceea, procesele necesită în
continuare cercetări aplicative care să lămurească problemele controversate ale estimării
cantitative ale pierderilor de sol în zonele cu risc de eroziune.

8-159
 9. Prezentarea unor măsuri şi lucrări de combaterea eroziunii solului în judeţul
Suceava

În vederea cunoaşterii măsurilor şi lucrărilor de combatere a eroziunii solului şi pentru

utilizare şi adaptarea lor pe suprafeţe cât mai întinse în judeţul Suceava, se prezintă în
continuare cele mai utile şi recomandate măsuri şi lucrări la condiţiile din această zonă.
Acestea trebuie să fie aduse la cunostinţă în primul rând fermierilor, proprietarilor de
terenuri în pantă ce au exploataţii agricole de subzistenţă, inginerilor şi tehnicienilor
agronomi. Îndeosebi specialiştii ANIF, APIA, DADR, primarii şi persoanele din executivul
primăriilor trebuie să aibe un rol esenţial în cunoaşterea şi aplicarea măsurilor şi lucrărilor de
combatere a eroziunii solului în judeţul Suceava.
Eroziunea este un proces dinamic, fizico-geologic de fărâmiţare-dislocare, transport şi
sedimentare a particulelor de sol şi rocă de către apa în mişcare (sub orice stare de agregare,
curenţi de aer şi/sau de către om).
Eroziunea are efecte păgubitoare atât în zona de antrenare a materialului solid cât şi în
zona de sedimentare, depozitare, care poate fi temporară sau permanentă. După urmele
procesului de eroziune asupra scoarţei terestre, eroziunea se împarte în eroziune de
suprafaţă şi eroziunea de adâncime.
Eroziunea de suprafaţă se produce în urma acţiunii picăturilor de ploaie, a scurgerii
microcurenţilor de suprafaţă, sau a vântului. Ca rezultat al acestui proces apar forme proprii
ale eroziunii în suprafaţă, urme cu trasee neregulate şi adâncimi mici, care se modifică
frecvent (şiroiri,rigole puţin adânci, datorită eroziunii hidrice şi vetre de deflaţie pentru
eroziunea eoliană). Prin eroziunea de suprafaţă are loc erodarea treptată a stratului
superficial de sol, dislocarea şi transportul acestuia care pot duce la apariţia la zi a
orizonturilor intermediare, sau chiar a rocii de bază. Traseele eroziunii de suprafaţă dispar
prin lucrările solului. Pe pante pronunţate, viteza apei care şiroieşte creşte. Eroziunea hidrică
se prezintă schematic în fig. 9.1. Dublarea vitezei de scurgere a apei generează o creştere de
4 ori a forţei erozive a apei. Practicile agricole nu sunt suficiente şi de aceea trebuie
intervenit cu lucrări hidrotehnice care să controleze şi să stocheze apa în exces, să o filtreze
şi să o dirijeze spre emisar.
Eroziunea în adâncime, rezultată prin influenţa factorilor naturali, este rezultatul
puternicei concentrări a scurgerii de suprafaţă, în zone depresionare naturale sau artificiale
rezultate prin activitatea umană, producând curenţi cu debit şi viteză mare, ceea ce
determină săparea unor formaţiuni (rigolele adânci, ogaşele, ravenele şi torenţii). Ele au
caracteristici morfometrice specifice, dintre care: trasee permanente şi adâncimi mai mari de
0,4 m, ce nu dispar prin lucrările solului.
Controlul şi combaterea eroziunii solului se realizează prin:
 măsuri şi lucrări dintre care cele mai importante sunt: organizarea antierozională a
teritoriului, măsuri fitoameliorative, utilizarea unor practici agricole adecvate
antierozionale, pe terenurile erodate sau cu risc de eroziune, amenajarea
antierozională a drumurilor;
9-160
 Figura 9.1. Schema eroziunii hidrice de suprafaţă

 măsuri şi lucrări agrotehnice şi agroameliorative;

 lucrări de combatere a eroziunii solului de suprafaţă;
 lucrări de combatere a eroziunii solului de adâncime;
 executarea lucrărilor de ameliorare a terenurilor degradate, prin impădurire.

9.1. Măsuri specifice de prevenire şi combatere a eroziunii solului

Măsurile specifice de prevenire şi combatere a eroziunii solului sunt cele mai ieftine şi
la îndemână pentru fermieri şi agricultorii din judeţul Suceava şi constau în organizarea
antierozională a teritoriului şi aplicarea corectă a măsurilor fitoameliorative.

9.1.1. Organizarea antierozională a teritoriului

Prin organizarea antierozională a teritoriului se inţelege ansamblul de măsuri tehnice şi
manageriale prin care se decid şi se materializează limitele unităţilor teritoriale de lucru.
Delimitarea se realizează în conformitate cu concepte şi situaţii existente la un moment dat.
De aceea, se poate spune că această masură nonstructurală este dinamică. Soluţiile se
modifică în timp, funcţie de sistema de masini agricole, de forma de proprietate asupra
pământului, de criteriile care stau la baza deciziei. Concomitent cu delimitarea unităţilor de
lucru se stabilesc şi traseele drumurilor de exploatare în interiorul folosinţelor agricole. Este
prima masură proiectată pe versantul cu destinaţia de producere a culturilor agricole de
câmp, având ca principal scop să creeze cadrul pentru aplicarea măsurilor antierozionale pe
agricol, inclusiv a unei agrotehnici specifice pe terenuri în pantă. În al doilea rând,
organizarea antierozională a teritoriului are ca scop obţinerea de efecte hidrologice şi
antierozionale, care constau în reducerea debitului scurgerii de suprafaţă şi diminuarea
pierderilor de sol. Măsura dă posibilitatea sporirii productivităţii utilajelor agricole.
Organizarea antierozională a teritoriului îşi realizează funcţiile menţionate numai dacă
unităţile teritoriale obţinute au forma, orientarea faţă de curbele de nivel şi dimensiunile
puse de acord cu vulnerabilitatea terenului la eroziune, cu caracteristicile reliefului şi ale
sistemei de maşini agricole.
9-161
 Studii necesare pentru organizarea antierozională a teritoriului
Organizarea antierozională a teritoriului trebuie să aibă la bază următoarele studii:
 Studiul topografic, din care se obţin: principalele forme de relief, limitele
suprafeţelor omogene de relief, caracteristicile morfometrice cantitative ale
reliefului (pante şi lungimi ale versanţilor, cu delimitarea proprietăţilor asupra
terenurilor);
 Studiul folosinţelor, necesar pentru a stabili amplasamentul arabilului rezultat
după restructurarea folosinţelor, echiparea iniţială a versantului cu reţea de
drumuri de exploatare, poziţia intravilanului în raport cu arabilul, planurile de
amenajare a teritioriului;
 Studiul climatic, în scopul caracterizării agresivităţii climatice a zonei şi
favorabilitatea climatică pentru anumite culturi cerealiere;
 Studiul pedologic şi agrochimic, în scopul determinării principalelor însuşiri ale
solului pentru diverse culturi, textura, vulnerabilitatea solului (sensibilitatea
acestuia la diverse degradări prin eroziune la suprafaţă, eroziune în adâncime şi
alunecări de teren);
 Studiul social economic are drept scop evaluarea dotării cu utilaje, a forţei de
muncă ocupată în agricultură, disponibilitatea proprietarilor de pământ de a se
asocia şi aplica măsurile antierozionale.
Lucrări premergătoare
Principalul scop al acestor lucrări este de a asigura lungime de lucru continuă, pe o
suprafaţă cât mai mare pentru utilajele agricole. Se vor executa defrişări ale vegetaţiei cu
valoare redusă, ca de exemplu tufărişuri, vegetaţie lemnoasă spontană (arbuşti, cioturi,
lăstărişuri etc.). Mai pot fi executate lucrări de modelare a terenului framântat în vederea
asigurării condiţiilor de scurgere a apei spre un colector şi astupări ale formaţiunilor
incipiente de eroziune (rigole adânci, ogaşe).
Rezolvarea delimitării unităţilor teritoriale de lucru
Soluţiile ce se vor adopta vor avea la bază studiile menţionate. Acestea vor depinde şi
de gradul de frământare al reliefului, caracteristicile iniţiale ale solului, vegetaţiei şi pantei
terenului. Limitele unităţilor se marchează pe teren prin brazde sau drumuri.
Forma recomandată pentru unităţile teritoriale:
Forma recomandată pentru unităţile teritoriale este de poligon cu 2 laturi paralele.
Laturile paralele vor fi pe direcţia lucrărilor culturale, iar laturile scurte inchid poligonul. Pe
cât posibil se va evita apariţia solelor triunghiulare, deoarece pe suprafeţele triunghiulare
întoarcerile sunt dese, prin aceasta se consumă neeconomic combustibilul. Unităţile
teritoriale vor fi adaptate limitelor de proprietate existente şi vor avea în vedere şi măsuri de
comasare cu scop antierozional, prin asociere schimburi de parcele şi de trasee ale drumurilor
de exploatare.
Orientarea faţă de curbele de nivel
Pe pante mai mari de 5% creşte riscul de eroziune în suprafaţă. Lucrările solului se vor
executa pe direcţia curbelor de nivel. Pe pante cuprinse între 5 şi 12% se acceptă abateri ale
laturilor lungi faţă de direcţia curbelor de nivel. Pe pante ce depăşesc 12%, laturile lungi sunt
strict de-a lungul curbelor de nivel. La schimbarea bruscă a direcţiei curbelor de nivel pot
apărea suprafeţe neincluse în unitaţile teritoriale. Acestea se numesc clinuri. Laturile scurte
9-162
trebuie să fie transversale faţă de curbele de nivel. Laturile lungi au valori cuprinse între 400
şi 2500 m. Ele depind de gradul de neuniformitate a reliefului. Limita minimă de 400 m,
reprezintă din punct de vedere al mecanizării, lungimea economică a traseului de lucru.
Limita maximă (2500 m) este limita psihologică rezultată din cercetări privind capacitatea
mecanizatorului de a urmări traseele paralele între ele. Odată cu creşterea pantei, lungimea
maximă a laturilor scurte ale solelor vor fi din ce în ce mai mici (tabel 9.1).
Tabel 9.1
Lungimea max. a Pante < 5% Pante de 5 - 10% Pante de 10 - 18%
laturilor scurte (m) 800 - 600 600 - 500 500 - 300

Se recomandă ca într-o unitate teritorială solul să aibă fertilitate, rezistenţă la eroziune

şi pantă cât mai uniformă. Folosind o sistemă de maşini adaptată la tractoarele între 30 şi 65
CP, rezultă o suprafaţă medie de 30 ha pentru un tractor de 35 CP şi o suprafaţă medie de 90
ha pentru un tractor de 65 CP. Fiecare unitate teritorială trebuie sa aibă cât mai puţini
proprietari.

9.1.2. Măsuri fitoameliorative

Măsurile fitoameliorative pe arabil reprezintă soluţii de reducere a pierderilor de sol ca
efect al vegetaţiei. Sunt măsuri biologice nonstructurale ieftine, ecologice şi cu efecte pe
termen lung. Din categoria lucrărilor fitoameliorative pe arabil, fac parte măsurile de alegere
a structurii culturilor şi a tipurilor de asolamente, precum şi sistemul de cultură în fâşii sau
benzi înierbate.
Alegerea structurii culturilor şi a tipului de asolamente
Asolamentul este un ansamblu de culturi anuale care intră în rotaţie într-un ciclu de un
număr de ani. Pe arabilul erodat se pot recomanda asolamente de câmp şi asolamente de
protecţie.
Pentru a avea eficienţa antierozională asolamentele trebuie să aibă o durată mare,
adică 6-9 ani. Cu cât asolamentele sunt mai de lungă durată, influenţa lor pozitivă asupra
creşterii producţiilor agricole sporeşte. Prin structura culturilor în cadrul unui asolament
înţelegem procentul ocupat de fiecare cultură în interiorul rotaţiei. Rolul măsurii este de a
completa sistemul de cultură pe curbele de nivel şi astfel de a contribui la ţinerea sub control
şi prevenirea eroziunii de suprafaţa pe arabil. Asolamentele au un rol important în
menţinerea şi îmbunataţirea proprietăţilor solului. Fiecărui asolament îi corespunde o valoare
medie ponderată a factorului C, care se defineşte a fi coeficientul de influenţă a vegetaţiei
asupra pierderilor de sol.
Proiectarea asolamentelor de câmp
Asolamentele de câmp sunt alcătuite din plante anuale care protejează diferit solul
împotriva eroziunii şi valorifică în mod diferenţiat terenurile erodate având o sensibilitate
proprie la eroziune. Alegerea proporţiilor de culturi slab protectoare şi cele bune protectoare
antierozional se face pe criterii precum: agresivitatea pluvială, caracteristicile reliefului,
erodabilitatea solului. Asolamentele de câmp se proiectează pe suprafeţele afectate de
următoarele grade de eroziune: slab, moderat şi puternic. Scopul principal constă în aducerea
pierderilor de sol la nivelul limitei maxime admisibile.
Aceasta este dată de formula:

9-163
 E = KaSCCSLm în ≤ Eadm , în tone/ha/an, în care:
Ka = coeficientul de agresivitate pluvială;
S = factorul de erodabilitate a solului ;
C = coeficient de corecţie pentru influenţa culturilor (vegetaţiei) asupra pierderilor de
sol;
Cs = coeficient de corecţie pentru influenţa măsurilor antierozionale;
L = lungimea liniei de cea mai mare pantă, m;
m = 0,4 pentru L<100 m şi m=0,3 pentru L>100 m;
i = panta terenului din suprafaţa de calcul, %;
în = 1,36 + 0,97i + 0,138 i2.
De aceea, pe grad de eroziune slab sau moderat (cu S de 0,6  0,9) şi pentru panta i <
12%, se pot accepta 70% plante slab protectoare antierozional (prăşitoare) şi 30% plante bune
protectoare antierozional (graminee şi leguminoase).
Pe versanţii cu aceleaşi grade de eroziune, dar panta i > 12%, proporţiile se schimbă
astfel: 50% din asolament – plante bune protectoare antierozional. Acţionând în sensul
reducerii proporţiei de plante slab protectoare, se realizează reducerea valorii factorului C.
Optim antierozional, este să se continue aplicarea acestui raţionament. Se ajunge, astfel, ca
pe terenuri cu grad de eroziune puternic şi panta I > 12%, plantele slab protectoare
antierozional să ocupe 1/6 din asolament, în restul anilor fiind necesar să se cultive plante
bune protectoare antierozional.
Proiectarea asolamentelor de protecţie
Asolamentul de protecţie are o durată de 9  10 ani şi este alcătuit din ierburi perene
timp de 6  7 ani şi din graminee anuale pe o perioada de 2  3 ani. Soluţia se recomandă pe
teren accidentat cu pante mari şi grad de eroziune avansat (puternic şi foarte puternic).
Pe suprafeţele pe care se constată un proces de eroziune hidrică în formă severă, se va
impune aplicarea în prima urgenţă a următoarelor măsuri:
 crearea de benzi permanent înierbate, ca zone tampon pe terenurile situate în
pantă pentru reducerea scurgerilor şi colmatarea văilor şi apelor de suprafaţă;
 modificarea structurii culturilor în rotaţie, introducerea ierburilor perene,
păstrarea suprafeţei solului acoperită cu resturi vegetale;
 îmbunătăţirea hidrostabilităţii agregatelor structurale ale solului la suprafaţă prin
practici agricole şi aplicarea de substanţe organice îngrăşăminte organice,
nămoluri compostate, resturi vegetale etc.), stabilizatori chimici (PAM, VAMA,
POLINILIT) acolo unde este posibil;
 aplicarea carbonatului de calciu pe soluri argiloase îmbunătăţeşte rezistenţa
solului la agresivitatea ploilor. Prin aceasta creşte valoarea pH peste 5,
eliminându-se toxicitatea din cauza aluminiului şi permite cultivarea
leguminoaselor.
 construirea de mici diguleţe, gărduleţe de-a lungul curbelor de nivel.
Benzile tampon sunt permanent înierbate cu ierburi şi cultivate sau cu vegetaţie
naturală. Acestea au un rol deosebit de important în prevenirea proceselor de scurgere şi
astfel în pătrunderea şi depunerea sedimentelor şi poluarea apelor de suprafaţă cu produse
fitosanitare de origină agricolă. Se proiectează acolo unde volumul precipitaţiilor depăşeşte
9-164
600 mm/an. Acolo unde există un proces erozional sever, sau scurgeri excesive, acestea pot fi
diminuate pe alocuri prin realizarea unor rigole preferenţiale de scurgere. Benzile tampon
sunt cele mai potrivite şi eficiente pentru prevenirea scurgerilor excesive de apă pe
terenurile situate în pantă dacă interceptează aceste rigole de scurgere. Rezultate
satisfăcătoare vor fi obţinute dacă se plantează benzi tampon cu arbuşti (gard viu). Aceste
forme de stăvilire a curgerii apei determină infiltrarea nitraţilor şi a altor produse folosite la
protecţia plantelor.
Benzile înierbate sunt deosebit de eficiente în mişcarea (spălarea) nitraţilor şi atunci
când pânza de apă freatică este situată la mică adâncime. Se însămânţează cu ierburi perene
precum sparceta, golomăţul, lucerna şi trifoiul. Acesta nu este însă un caz frecvent, dar
condiţiile de anaerobioză din terenurile saturate (cu exces de apă), pot fi îmbunătăţite prin
benzile înierbate care pot contribui la reducerea concentraţiei de nitraţi prin procese de
denitrificare. Acolo unde aceste benzi tampon sunt eficiente, lăţimea lor optimă depinde de
tipul de sol, climat, topografie. Aceasta ar putea fi cuprinsă între 2 şi 50 m.
În Uniunea Europeană benzile înierbate pot fi concepute şi executate în diferite moduri,
după cum urmează:
 în poziţie de a intercepta transversal scurgerea difuză la capătul aval al parcelei,
reţinerea sedimentelor;
 în sensul de canal de scurgere, pe axul talvegului, în acest fel, impiedicând
scurgerea particolelor de sol spre emisar; acestea prezintă o particularitate care
constă în aceea că prin forma secţiunii transversale împiedică concentrarea apei
pe linia talvegului, evitând în acest fel apariţia eroziunii de suprafaţă şi de
adâncime;
 în poziţie de banchetă de absorbţie, difuzie, de decantare, infiltrare şi împrăştiere
a lamei de scurgere;
 în poziţie de bandă tampon pe malul râului.
În această poziţie, benzile tampon constituie mijloace simple în vederea reducerii
poluării apelor şi a îmbunătăţirii stării apelor - respectarea prevederilor legale în domeniul
apelor, în special cele ale Directivei Cadru a Apei (Directiva 2000/60/CE), transpusă în
legislaţia românească prin Legea nr. 310/2004 care modifică şi completează Legea Apelor nr.
107/1996, care stabileşte cadrul politic de gestionare a apelor în Uniunea Europeană, bazat
pe principiile dezvoltării durabile şi care integrează toate problemele apei. Conform acestei
Directive, Statele Membre din Uniunea Europeană trebuie să asigure atingerea stării bune a
tuturor corpurilor de apă de suprafaţă (râu, lac, canal, sector de râu, sector de canal, ape
tranzitorii) până în anul 2015, mai puţin corpurile de apă pentru care se cer excepţii de la
atingerea obiectivelor de mediu.
Lăţimea benzilor înierbate este variabilă de la un loc la altul depinzând de condiţiile
locale. În cele mai multe cazuri se măreşte laţimea în treimea inferioară a solei, ajungând la
cel puţin 20 m.
O bandă inierbată având lăţimea de cel puţin 15 m infiinţată pe malul râului ce
margineşte o tarla având panta înspre râu, va filtra apa, reţinând sedimentele.
În Uniunea Europeană s-a pledat pentru reducerea acesteia, astfel că o lăţime de 2 până
la 6 m poate fi considerată ca acceptabilă. În anumite condiţii specifice, ierburile perene pot
fi introduse în rotaţiile culturilor arabile, chiar mai mult, se pot introduce benzi permanent

9-165
înierbate sau împădurite. În cazul în care aceste benzi constituie drum pentru animale şi
mijloace de transport, eficienţa prognozată scade simţitor. Banda trebuie însămânţată şi
reînsămânţată folosind un amestec de 45% raigras şi 30% păiuş de livadă, norma de semănat
fiind 2030 kg/ha. Banda înierbată poate fi cosită şi asigură furaj pentru animale. În cazul în
care se acumulează mâl în urma unor ploi torenţiale, se execută o lucrare de grăpare pentru
a evita sufocarea. În cazurile în care stratul de mâl e mai consistent, se reînsămânţează
banda.
Dintre aceste procese, atenţie specială trebuie acordată de fermier proceselor de
compactare, eroziune, poluare cu nitraţi sau cu alte substanţe toxice, care trebuie să fie
sub permanentă supraveghere, acestea devenind pe cât posibil zone cu un nou tip de
habitat, încurajându-se trecerea de la arabil la alte folosinţe.
Nu se doreşte ca prin conservarea apei meteorice pe suprafaţa pe care cade să
contamineze apa subterană. Protecţia apelor subterane trebuie realizată prin micşorarea
cantităţilor de nutrienţi şi pesticide aplicate.
Organizarea teritoriului va trebui să permită ca zonele cu terenurile cele mai
vulnerabile să fie protejate prin introducerea culturilor ierboase perene.
Măsurile de prevenire şi combatere a eroziunii prezentate, pot fi şi trebuie aplicate pe
toate terenurile agricole în pantă din judeţul Suceava. Este necesară prioritizarea
suprafeţelor pe care urmează să se aplice măsurile de prevenire şi combatere a eroziunii
solului. Gruparea acestora în funcţie de tipul de eroziune, gradul de eroziune şi necesitatea
măsurilor, posibile surse de finanţare este important să fie făcută pe zone sau grupe de
localităţi care au condiţii asemănătoare. Eşalonarea acestora este pe termen scurt, mediu şi
lung. Pe terenurile agricole cu potenţial mare de eroziune a solului se va avea în vedere ca
aceste măsuri să fie cât mai repede aplicate. În urma analizei tabelului 5.2 s-au stabilit
localităţile, şi zonele prioritare care trebuie să intre în programe de aplicare a măsurilor
prezentate în acest capitol (pe termen scurt, mediu şi lung).
Punerea în aplicare a acestor măsuri pe termen scurt se propune a se realiza în
următorii 5 ani, pe termen mediu între 5 şi 10 ani şi pe termen lung în mai mult de 10 ani.
Se recomandă următoarea prioritizare de aplicare a măsurilor de prevenire şi combatere
a eroziunii solului:
 pe termen scurt, pe terenurile agricole aflate în administrarea comunelor şi a zonelor
care au suprafeţe mari de teren cu eroziune de adâncime şi eroziune foarte puternică
de suprafaţă, se propun următoarele zone prioritare:
1. Zona ce cuprinde comunele Boroaia, Drăguşani, Forăşti, Vadu Moldovei, Preuţeşti,
situată în sud-estul judeţului, zonă în care se află şi amenajările de CES Broşteni-
Drăguşeni, Hatia, Mediasca, Platoniţa-trup Moisa, Platoniţa-trup Forăşti, Şomuzu Mare
şi Dolhasca. În această zonă sunt 7 amenajări administrate de ANIF Filiala judeţeană
Suceava şi aplicarea acestor măsuri ar avea un efect benefic şi asupra exploatării
acestor amenajări. De asemenea, specialiştii ANIF ar putea fi consultaţi în
programarea, pregătirea şi aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a eroziunii
solului.
2. Zona ce cuprinde comunele Zamostea, Zvoriştea, Grămeşti, Calafindeşti, Hănteşti şi
Adâncata, situată în nord-estul judeţului, zonă în care se află şi amenajările de CES
Zvoriştea-Zamostea şi Calafindeşti-Bălcăuţi-Siret. Şi în această zonă specialiştii ANIF

9-166
 Filiala judeţeană Suceava trebuie consultaţi şi implicaţi în programarea şi aplicarea
măsurilor de prevenire şi combatere a eroziunii solului.
3. Zona ce cuprinde comunele Cacica, Salcia, Marginea, Botoşana, Cajvana, Milisăuţi,
Todireşti, Iaslovăţ, situată în centrul judeţului, zonă în care se află şi amenajările de
CES Rădăşeni II, Arbore-Marginea-Volovăţ şi Soloneţ. Este o zonă mai mare şi sunt
necesare investigaţii şi analize pe mai mulţi ani pentru ca pe toate terenurile agricole
să se aplice măsurile antierozionale prezentate în studiu.
 pe termen mediu, pe terenurile agricole aflate în administrarea comunelor şi a zonelor
care au suprafeţe de teren cu eroziune de adâncime şi cu eroziune puternică şi foarte
puternică de suprafaţă, se propun următoarele zone şi comune prioritare:
1. Zona comunelor Buneşti, Horodniceni şi a oraşului Fălticeni, situate în sud-estul
judeţului, zonă în care se află şi amenajările de CES Şomuzu Mic, Şomuzu Mare,
Rădăşeni I şi Dolhasca.
2. Zona comunelor Salcea, Udeşti, Vultureşti şi Liteni.
3. Zona comunelor Dolhasca şi Dolheşti în care se află şi amenajrea CES Dolhasca.
În zonele enumerate mai sus, trebuie să fie programate şi puse în aplicare majoritatea
măsurilor prevăzute în capitolele 9.1 şi 9.2.
 pe termen lung, pe terenurile agricole cu eroziune de suprafaţă puternică sau cu
potenţial de eroziune mare şi pe toate terenurile agricole în pantă pentru care nu au
fost propuse măsuri antierozionale şi de conservarea solului pe termen scurt şi mediu.
Fondurile necesare pentru aplicarea acestor măsuri vor fi:
 fonduri europene, programul FEADR;
 fonduri de la bugetele locale;
 fonduri provenite de la fermieri (agenti economici din agricultura);
 fonduri proprii ale agricultorilor, în primul rând cele obţinute pe fiecare hectar de
la APIA;
 alte fonduri.
Toate măsurile mai sus menţionate se pot aplica şi chiar generaliza numai printr-o
conlucrare susţinută între agricultori, autoritaţile publice regionale şi locale, unităţile
economice şi specialiştii din agricultură. Asocierea agricultorilor va fi primul pas pe calea
implementării măsurilor propuse.

9.2. Lucrări agrotehnice şi agropedoameliorative

Aceste lucrări sunt complementare măsurilor prezentate anterior şi este bine să se facă
în complex cu acestea pe teritoriile şi la termenele prezentate în capitolul anterior.
Lucrările agrotehnice şi agropedoameliorative alături de măsurile prezentate anterior
vor fi aduse la cunoştinţa fermierilor şi agricultorilor din judeţul Suceava.

9.2.1. Lucrările (măsurile) agrotehnice

Lucrările (măsurile) agrotehnice reprezentate prin arat, grăpat, semănat, întreţinerea
culturilor, recoltat, se vor executa pe terenurile cu risc de eroziune în suprafaţă, pe pante
mai mari de 5% pe direcţia generală a curbelor de nivel într-un sistem de lucru pe contur.

9-167
 O primă cerinţă şi cea mai importantă prin care se concretizează diferenţierea
agriculturii pe terenurile în pantă de cea aplicată pe terenurile plane este necesitatea
execuţiei tuturor lucrărilor agricole pe direcţia curbelor de nivel. Excepţie fac terenurile cu
textură grea, argiloasă, situate în zone umede, caz în care pe pantele < 10%, se poate lucra
înclinat în raport cu curbele de nivel în scopul asigurării unui drenaj extern acestor terenuri
cu exces de umiditate.
Lucrările agrotehnice, în general, din care aratul în special, se vor executa astfel încât
să asigure brazde cu rol de şicane în calea scurgerii produse pe linia de cea mai mare pantă şi
de reducere a vitezei şi capacităţii de antrenare şi transport a scurgerii de suprafaţă. Astfel
are loc o reducere a pierderilor de sol.
Sistemul de lucru pe curbele de nivel prezintă eficacitate mare hidrologică şi
antierozională numai pe pante mici (până la aprox. 8%). Eficienţa acestui sistem de cultură
scade odată cu creşterea pantei. De aceea, pe pante mai mari, sistemul trebuie completat cu
măsuri antierozionale. Migrarea stratului de la suprafaţa solului la arătura din deal în vale se
prezintă în fig. 9.2.
Vegetaţia are un rol deosebit în protejarea solului la eroziune. Păstrarea covorului
vegetal care protejează solul pe trerenurile arabile este una din măsurile ce se impun în acest
scop, de aceea trebuie un plan de culturi care asigură vegetaţie pe o perioadă cât mai lungă
pe parcursul unui an.
Evitarea intrării pe solurile umede are drept consecinţe reducerea compactării şi
infiltrarea mai rapidă a apei din precipitaţii, limitând scurgerile în afara parcelei.

Figura 9.2. Reprezentarea schematică a efectului eroziunii la arături din deal în vale

În mod natural, componentele organice ale solului se comportă ca agenţi de legatură

între particulele elementare ale solului. Există o corelaţie lineară pozitivă între stabilitatea
agregatelor şi conţinutul în carbon organic al solului (Bissonais şi Arrouays, 1997). Conţinutul
în carbon organic al solului este dat de masa de rădăcini. Masa de rădăcini favorizează
formarea agregatelor de sol prin acţiunea mecanică, producţia de mucilagiu şi a diverşilor
exudaţi ce leagă particulele elementare de sol (Angers şi Caron, 1998). Acestea sunt eficiente
în reducerea eroziunii prin scurgere la suprafaţă.
Se va evita pregătirea unui pat germinativ fin care determină colmatarea spaţiului
poros şi crustificarea. Prevenirea degradării de suprafaţă prin apariţia colmatării şi a crustei
9-168
se poate realiza prin creşterea conţinutului de materie organică în stratul de suprafaţă al
solului.
Acolo unde riscul erozional este ridicat, semănatul culturilor de iarnă şi reînsămânţarea
culturilor ierboase este de mare importanţă. Cel puţin 25% din suprafaţa arabilă ar trebui
acoperită cu astfel de culturi. În astfel de situaţii, prăşitoarele trebuie evitate. Spaţiile
destinate trecerii maşinilor agricole pentru efectuarea tratamentelor chimice, chiar în cazul
păioaselor, se deschid numai după răsărirea plantelor. Dacă acest lucru nu este posibil,
datorită managementului de cultivare al culturii respective, atunci în spatele roţilor maşinilor
agricole se recomandă un sistem de afânare superficială, care să afâneze local solul pentru
evitarea riscului erozional. Semănatul şi celelalte lucrari culturale ca şi toate celelalte
operaţii agricole pe terenurile care sunt situtate în pantă, să se efectueze doar pe curbele de
nivel, cu norme de semănat cu 1020% mai mari decât cele recomandate pe terenuri plane.
Pentru agricultura mecanizată este de preferat ca la arabil să se utilizeze doar acele terenuri
care au pantă rezonabilă.
Pentru zonele care au terenuri în pantă abruptă sau nivel ridicat de neuniformitate,
efectuarea numai a lucrărilor pe curbele de nivel nu e suficientă. În aceste zone, lucrările
agricole efectuate transversal pe curbele de nivel conduc la intensificarea proceselor de
scurgere, cu deosebire pe urmele maşinilor agricole. Pe terenurile cu pantă mare acest risc
este deosebit de mare. Pe terenurile arabile în pantă, culturile agricole vor fi cultivate în
combinaţii care să asigure păstrarea solului fertil (pierderile de sol nu trebuie să depăşească
5  6 t/ha, Moţoc 1978).
[1mm sol erodat echivalează cu o pierdere de 12  15 t/ha, sol uscat].
Cantitatea anuală de sol erodat, media a mai multor ani climatici reprezentativi, pe o
parcelă agricolă cultivată având o lungime a pantei 100 m va fi de 6 ori mai mare în cazul
pantei de 10% în comparaţie cu o parcelă având panta de 3%. Dacă spre exemplu se consideră
o parcelă de teren dreptunghiulară, având dimensiunile 300 x 100 m, cu lungimea în sensul
pantei, riscul de pierdere de sol este de aprox. două ori mai mare decât dacă laţimea ar fi în
sensul pantei.
Impactul pe termen lung al eroziunii asupra capacităţii de producţie este dificil de
evaluat în practică. Creşterea productivităţii culturilor urmată de dezvoltări tehnologice şi
aportul de fertilizanţi organici şi amendamente au mascat până în prezent impactul
degradării solului asupra randamentului culturilor. Eroziunea naturală anuală înregistrată pe
un teren necultivat este estimată la mai puţin de 1 t/ha. Înfiinţarea unei culturi pe acest
teren poate accelera fenomenul de eroziune, pierderea de sol putând atinge câteva zeci de
tone/ha în anumite cazuri.
Evitarea amplasării culturilor prăşitoare, cu deosebire a rădăcinoaselor şi legumelor pe
terenurile în pantă, afectate de eroziune.
Atunci când se foloseşte plugul reversibil şi se efectuează arătura perpendicular pe linia
de cea mai mare pantă, se recomandă ca întoarcerea brazdei să se efectueze spre amonte
pentru a reduce eroziunea şi deplasarea (alunecarea) lentă a solului spre baza versantului.

9-169
 Figura 9.3. Înnămolirea unei culturi de porumb urmare a scurgerilor pe terenuri în pantă
(foto: UCL, unité de Génie rural)

După efectuarea lucrărilor de recoltare, pentru protejarea solului la suprafaţă, este

necesar ca resturile vegetale tocate să rămână pe teren. Solul nu va fi păstrat “ca ogor negru
sau curat de resturi vegetale” ci acoperit cu vegetaţie sau cu resturi vegetale. Această
măsură este recomandabilă pentru toate solurile care sunt în folosinţă arabil.

Figura 9.4. Semănatul culturii duble de porumb în mirişte (foto: F.Kwaad)

9-170
 Figura 9.5. Cultura de porumb semănată în mirişte (foto: Wendy Kindig)

Pentru aceasta, lucrarea de arătură cu întoarcerea brazdei poate fi înlocuită cu o

lucrare superficială de discuit sau o altă lucrare asemănătoare efectuată de exemplu cu
cizelul (cunoscută ca lucrare de conservare a solului). Astfel de practici au avantajul că, de-a
lungul anilor, conduc la creşterea conţinutului de materie organică în stratul superficial.
Un pat germinativ mai grosier este mai puţin vulnerabil la procesele erozionale decât
unul fin. Pentru limitarea eroziunii la nivele acceptabile, ideal ar fi menţinerea unui procent
de calcar sub 3% şi un pH între 7,5 şi 7,8, cunoscând faptul că consumul anual de
amendament se ridică la valori cuprinse între 0,51t/ha. Amendamentul calcic se aplică
odată cu arătura de bază.
Evitarea tăvălugirii solului după culturile semănate toamna, mai ales pe terenurile
vulnerabile faţă de erozione şi în condiţii de umiditate ceva mai ridicată.

9.2.2. Lucrări (măsuri) agropedoameliorative

Lucrările agropedoameliorative pe arabil
Aceste lucrări sunt reprezentate de fertilizări, spargerea crustei, subsolaj şi mulcit.
Lucrările agroameliorative de administrare a îngrăsămintelor au efect în primul an după
aplicare şi contribuie în mod indirect la reducerea pierderilor de sol datorită următoarelor
efecte:
 creşte procentul de humus, deci sporeşte stabilitatea hidrică a structurii;
 creşte masa vegetativă aeriană şi rezultă o protecţie mai bună a suprafeţei solului;
 creşte masa de rădăcini, deci sporeşte gradul de aerare al solului şi infiltraţia.
Aceste lucrări aplicate consecvent au efecte cumulative care conduc la sporuri de
producţie după 7-8 ani de la execuţia primelor lucrări.
În anumite condiţii sunt recomandate plante protectoare semănate în cultură ascunsă
sau plante cum sunt: secara, muştarul şi lupinul, semănate toamna timpuriu. Astfel de plante

9-171
sunt încorporate în sol primăvara înainte de semănat printr-o arătură superficială şi oferă un
foarte bun control pentru eroziunea eoliană şi prin apă pe solurile susceptibile la astfel de
procese. Această metodă contribuie la reducerea spălării nitraţilor. Se recomandă executarea
periodică a afânării adânci în scopul fărâmiţării orizontului subarabil.

Figura 9.6. Culturi de câmp pe terenuri în pantă în zona Cajvana – amenajarea CES Soloneţ
(foto: AQUAPROIECT, Bucureşti)

În perioada de iarnă este de preferat ca solul să fie acoperit cu vegetaţie (să rămână
nelucrat), deci ca mirişte, porumbişte, sau acoperit cu mulci vegetal.

Figura 9.7. Culturi de câmp pe terenuri în pantă în zona Cajvana - amenajarea CES Soloneţ
(foto: AQUAPROIECT, Bucureşti)

Terenul pregătit pentru plantarea cartofilor (bilonat) şi în general patul germinativ

pregătit pentru cultura legumelor prezintă risc ridicat faţă de eroziune. În condiţiile cultivării
legumelor abilitatea solului de a rezista proceselor degradării fizice, mai ales erozionale
poate fi îmbunătăţită pe anumite căi. Una dintre căi o reprezintă biloanele realizate
perpendicular pe direcţia pantei şi realizarea de brazde compartimentate între biloane,
având dopurile decalate de la un rând la altul de-a lungul brazdelor pentru a îmbunătăţi
absorbţia apei şi reducerea scurgerilor şi deci de a preveni procesele erozionale, metodele
fiind eficiente, mai ales, la culturile irigate.

9-172
 Figura 9.8. Culturi de câmp semănate din deal în vale pe terenuri în pantă - amenajarea de
CES Soloneţ (foto: AQUAPROIECT, Bucureşti)

Picăturile mari la contactul cu solul conduc la migrarea particolelor de sol, reorientarea

şi depunerea acestora favorizând dezvoltarea proceselor negative la suprafaţa solului precum
înnămolirea, colmatarea spaţiului macroporos, crustificarea datorită destructurării
agregatelor structurate.
Cultivarea suprafeţelor pe care se constată procese de scurgere în condiţiile
conservării şi protecţiei solului necesită aplicarea irigării folosind echipamente de irigare
localizată (microjeturi, picurare).
Pentru a preintâmpina procesele de compactare generate de trecerea maşinilor de
semănat (plantat) în special pe pante, pe solurile subţiri, pe solurile turboase, de fapt toate
solurile care manifestă sensibilitate faţă de acest proces negativ, acolo unde este posibil, se
vor păstra resturile vegetale sau alte materiale organice la suprafaţa solului şi se propune
folosirea agregatelor performante care execută mai multe lucrări la o singură trecere (arat,
discuit, semănat, aplicare îngrăşăminte chimice).
Zonele favorabile pentru culturi prăşitoare se află în partea centrală şi de răsărit a
judeţului, în raza localităţilor Bălăceana, Ilişeşti, Ciprian Porumbescu, Stroeşti, Horodniceni,
Bosanci, Ipoteşti, Dumbrăveni, Udeşti, Fântânele, Siret, Grămeşti, Bălcăuţi şi Vadu Moldovei.
Măsuri de prevenire şi de combatere a eroziunii solului pe pajişti
 Reînsămânţarea pajiştilor are rol de reducere a eroziunii şi sporire calitativă şi
cantitativă a covorului vegetal. Se execută fie pe o porţiune din suprafaţa, acolo
unde covorul vegetal s-a depreciat local, fie pe toată suprafaţa în cazul în care
covorul vegetal s-a degradat în totalitate din diverse motive. Aceasta constă din
următoarele lucrări:
- arat sau discuit;
- reînsămânţarea cu amestec de ierburi valoroase.
9-173
  Supraînsămânţarea pajiştilor, constă în însămânţarea în covorul de iarbă
existent după o dezmiriştire şi grăpare prealabilă a unor seminţe şi specii de
ierburi valoroase pentru îndesirea şi îmbunătăţirea vegetaţiei existente. Planta
recomandată pentru supraînsămânţare este sparceta.
 Îngrăşarea păşunii se realizează cu scopul de a îndesi şi îmbunătăţi calitativ
covorul vegetal.
 Brazdele compartimentate se execută cu un plug de pajişti la intervale de 3-6 m
şi la o adâncime de 20-25 cm, pe direcţii paralele cu curbele de nivel. Dopurile de
pământ se execută la interval de 6-12 m, valoarea mai mare corespunzând unei
pante a terenului mai mici. În acest fel se imbunătăţeste infiltraţia apei în sol în
condiţiile reţinerii unei cantităţi mai mari de apă din precipitaţii. Se estimează în
acest fel că producţia de masă vegetativă sporeşte cu 25% în primul an de la
aplicare şi cu 50% în următorii ani.
 Scarificarea pajiştilor se execută pentru a îmbunătăţi infiltraţia apelor din
precipitaţii şi a se reduce scurgerea superficială. Se va executa la adâncimea de
40-60 cm pe direcţie paralelă cu curba de nivel, la distanţe de 1-5 m, şi intervale
de 1-5 ani, funcţie de textura solului, valoarea mai mică corespunzând unei texturi
argiloase.
O lucrare care se va realiza în fiecare primavară va fi cea de curăţirea şi întreţinerea
pajiştilor de buruieni, muşuroaie, bolovani etc.
Măsurile hidroameliorative cele mai folosite pe pajişti sunt valurile de pământ, canalele
de coastă şi vadurile pereate de trecere a animalelor pe fundul văii (Measnicov, 1975).
Se recomandă ca şi aplicarea lucrărilor agrotehnice şi agropedoameliorative
antierozionale să se facă în următorii ani pe majoritatea terenurilor agricole în pantă.
Prioritizarea lor pe termene şi zone va fi aceeaşi cu cea recomandată în capitolul 9.1
pentru măsuri specifice de prevenire şi combatere a eroziunii solului (care se recomandă a se
realiza în complex şi într-un grafic comun cu lucrările agrotehnice şi agropedoameliorative
antierozionale).

9.3. Cod de bune practici pentru utilizarea terenurilor agricole erodate sau cu risc de
eroziune
Promovarea Bunelor Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) sunt o condiție importantă
pentru a primi suport din partea factorilor administrativi şi pentru a înlătura presiunile
exercitate asupra solului. În continuare, sunt prezentate măsurile şi practicile recomandate
pentru a preveni şi combate fenomenul de eroziune a solului pentru diferite utilizări agricole
ale terenului, cu excepţia plantaţiilor viticole, a căror prezenţă în judeţul Suceava este
extrem de mică.

9.3.1. Codul de bune practici pentru diferite utilizări agricole ale terenurilor
În scopul prevenirii şi combaterii eroziunii solului pe terenurile arabile înclinate, se
recomandă următoarele lucrări şi practici:
• executarea lucrărilor şi semănatul culturilor prăşitoare pe curbele de nivel;
• folosirea gunoiului de grajd bine fermentat şi a îngrăşămintelor verzi;
• practicarea pe curbele de nivel de culturi în fâşii cu lăţimi în funcţie de pantă;

9-174
 • practicarea de culturi în fâşii, intercalate cu benzi înierbate permanent, orientate pe
curbele de nivel sau cu o abatere de 3 – 5%;
• practicarea de asolamente speciale cu plante protectoare de eroziune;
• înfiinţarea plantaţiilor antierozionale sub formă de perdele de 10 - 15 m lăţime,
orientate pe curbele de nivel, la pante de 20 - 25%;
• efectuarea lucrărilor adecvate de îmbunătăţiri funciare.
Pentru prevenirea şi combaterea eroziunii solului în plantaţiile de pomi, se
recomandă:
 orientarea rândurilor de pomi pe curbele de nivel şi executarea arăturilor în
această direcţie;
 în plantaţii tinere, în zonele umede şi acolo unde există soluri mai fertile, se vor
intercala între rândurile de pomi culturi de plante bune şi foarte bune protectoare;
 realizarea de benzi înierbate pe versanţii cu pante uniforme, la distanţe diferite,
în funcţie de pantă;
 înierbarea întregii suprafeţe, cu executarea lucrărilor solului numai în jurul
pomilor;
 realizarea canalelor de coastă pentru evacuarea apelor, de la pante de peste 10%,
în regiunile umede;
 executarea manual sau mecanic de terase continue cu platforma orizontală;
 în cazul terenurilor frământate cu soluri grele şi pante de peste 15%, precum şi
cele uşoare sau mijlocii şi înclinate, se vor realiza terase individuale orizontale.
Măsuri de prevenirea şi combatere a eroziunii solului pe pajişti
Necesitatea amenajării antierozionale a păşunilor este dictată de faptul că folosinţa
păşune este amplasată în general în locurile cele mai puţin propice folosinţei arabil, respectiv
pe terenurile în pantă afectate de eroziune şi cu risc de producere a alunecărilor de teren.
Amenajarea antierozională a păşunilor are dublu rol, pe de o parte se asigură baza
furajeră pentru animale ierbivore din zonă, şi pe de altă parte se realizează protecţia
corespunzătoare a terenului împotriva eroziunii de suprafaţă şi adâncime. În acest scop
organizarea păşunilor se realizează prin:
 stabilirea şi justificarea folosinţelor;
 împărţirea păşunii pe tarlale şi parcele de păşunat;
 stabilirea şi amplasarea reţelei de drumuri;
 stabilirea măsurilor şi lucrărilor de refacere a covorului vegetal şi combaterea
eroziunii solului;
 stabilirea surselor şi posibilităţilor de alimentare cu apă;
 stabilirea taberelor de vară;
 repartizarea păşunilor pe categorii de animale;
 stabilirea calendarului de păşunat.

9.3.2. Norme de sprijin a fermierilor în cadrul Politicilor Agricole Naționale

În vederea sprijinirii dezvoltării durabile a zonelor rurale şi pentru a răspunde cererii
din ce în ce mai mari a societăţii pentru servicii de mediu, prin politica agricolă comună, în

9-175
cadrul Planului Naţional de Dezvoltare Rurală, au fost instituite plăţile de agro-mediu. Plăţile
acordate prin măsura de agromediu încurajează fermierii să deservească societatea ca întreg
prin introducerea sau continuarea aplicării unor metode agricole compatibile cu protecţia
şi îmbunătăţirea mediului, a peisajului şi caracteristicilor sale, a resurselor naturale, a
solului şi a diversităţii genetice.
Eroziunea solului, în special eroziunea solului prin apă fiind un fenomen larg răspândit
în România şi în Europa, a cărui manifestare pe termen lung reduce viabilitatea fermelor şi
aduce daune mediului înconjurător, promovarea Bunelor Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC)
relevante pentru combaterea eroziunii solului reprezintă un pas important pentru înlăturarea
acestei ameninţări. Există de asemenea o nevoie de a încuraja toţi fermierii să treacă dincolo
de respectarea GAEC prin adoptarea unor practici de agro-mediu ce vizează conservarea
solului şi a apei. Riscul de eroziune este crescut şi de faptul că multe terenuri sunt lăsate
descoperite pe timpul iernii, de aceea una dintre cele mai simple măsuri de conservare a
solului este încurajarea utilizării aşa numitelor culturi verzi. Acestea sunt semănate imediat
după recoltare şi protejează solul pe timpul iernii asigurând acoperirea acestuia cu vegetaţie.
Acest pachet de măsuri de conservare a apei şi a solului, în cadrul PNDR, este disponibil
în întreaga ţară, el având de asemenea potenţialul de a diminua riscul scurgerilor de
nutrienţi, în special a azotului, în timpul iernii. Pachetul poate astfel contribui la atingerea
obiectivelor Directivei Cadru a Apei de a asigura o bună stare ecologică şi chimică a tuturor
apelor.
În conformitate cu reglementările privind schemele şi măsurile de sprijin pentru
agricultori în cadrul politicii agricole comune (plăţi directe pe suprafaţă, măsuri privind
dezvoltarea rurală şi unele măsuri de piaţă) fermierii au obligaţia respectării unor cerinţe
minime (standarde) în materie de protecţia mediului, sănătate publică, sănătatea şi
bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor, precum şi menţinerea terenurilor în bune condiţii
agricole şi de mediu, numite ”norme de eco-condiţionalitate”.
În funcţie de domeniul căruia se adresează, obiectivele specifice şi schemele/măsurile
de sprijin pentru care se aplică, normele de eco-condiţionalitate sunt grupate după cum
urmează:
 Bune condiţii agricole şi de mediu (GAEC), inclusiv obligaţia menţinerii suprafeţei
de pajişti permanente la nivel naţional.
 Cerinţe legale în materie de gestionare (SMR) privind mediul, sănătatea publică,
sănătatea animalelor şi a plantelor, precum şi bunăstarea animalelor.
 Cerinţe minime relevante pentru plătile de agro-mediu (Măsura 214 din PNDR
2007-2013).
Bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC) se respectă de către toţi fermierii care
solicită plăţi directe pe suprafaţă, plăţi de agro-mediu, sprijin pentru zonele defavorizate,
plăţi pentru prima împădurire a terenurilor agricole, sprijin pentru
restructurarea/reconversia plantaţiilor viticole, prima pentru defrişarea plantaţiilor viticole,
precum şi alte forme de sprijin din fonduri europene sau din bugetul naţional pentru care se
aplică normele de ecocondiţionalitate, în conformitate cu reglementările în vigoare.
Standardele privind bunele condiţii agricole şi de mediu se respectă pe toată suprafaţa
agricolă a exploataţiei, inclusiv pe parcelele care nu fac obiectul sprijinului şi pe cele care nu
mai sunt folosite pentru producţie, având drept scop menţinerea terenurilor în bune condiţii

9-176
agricole şi de mediu. De asemenea, standarde însemană şi obligaţia privind menţinerea
suprafeţei de pajişti permanente la nivel naţional, existentă la data de 1 ianuarie 2007.
Această obligaţie se îndeplineşte prin păstrarea raportului dintre suprafaţa terenurilor
destinate pajiştilor permanente şi suprafaţa agricolă totală, declarate de fermieri în anul
2007, numit raport de referinţă.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) elaborează procedurile de
implementare a bunelor condiţii agricole şi de mediu, asigură informarea fermierilor cu
privire la condiţiile care trebuiesc îndeplinite, efectuează controlul respectării acestora de
către fermieri şi monitorizează menţinerea suprafeţei de pajişti permanente la nivel naţional.
Nerespectarea de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu şi a măsurilor
privind menţinerea sau reconstituirea suprafeţelor de pajişti permanente conduce la
reducerea plăţilor sau excluderea de la plată, în conformitate cu prevederile art. 23 şi 24 din
Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009, cu excepţia cazurilor de
forţă majoră şi a circumstanţelor excepţionale.
Tabel 9.2
Standarde privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC)

Obiect Standarde
I. Standarde pentru GAEC 1. Pe timpul iernii, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi de
evitarea eroziunii toamnă şi/sau să rămână nelucrat după recoltare pe cel puţin 20% din suprafaţa
solului arabilă totală a fermei.
GAEC 2. Lucrările solului pe terenul arabil cu panta mai mare de 12%, cultivat
cu plante prăşitoare, se efectuează de-a lungul curbelor de nivel.
GAEC 3. Se menţin terasele existente pe terenul agricol la data de 1 ianuarie
2007.
II. Standarde pentru GAEC 4. Floarea soarelui nu se cultivă pe acelaşi amplasament mai mult de 2
menţinerea ani consecutiv.
conţinutului optim de GAEC 5. Nu este permisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul
materie organică în sol arabil.
III. Standarde pentru GAEC 6. Nu este permisă efectuarea lucrării de arat în condiţii de umiditate
menţinerea structurii excesivă a solului.
solului
IV. Standarde pentru GAEC 7. Întreţinerea pajiştilor permanente prin asigurarea unui nivel minim de
menţinerea unui nivel păşunat de 0,3 UVM/ha şi/sau prin cosirea lor cel puţin o dată pe an,
minim de întreţinere a evidenţiate în registrul activităţilor desfăşurate pe pajiştile permanente,
terenurilor agricole completat la zi, conform modelului aprobat de APIA.
GAEC 8. Nu este permisă arderea vegetaţiei pajiştilor permanente.
GAEC 9. Nu este permisă tăierea arborilor solitari şi/sau a grupurilor de arbori
de pe terenurile agricole.
GAEC 10. Evitarea instalării vegetaţiei nedorite pe terenurile agricole, inclusiv
pe terenurile care nu sunt folosite în scopul producţiei.
V. Standarde pentru GAEC 11. Respectarea normelor legale privind utilizarea apei pentru irigaţii în
protejarea şi agricultură.
gestionarea apelor GAEC 12. Nu este permisă aplicarea îngrăşămintelor de orice fel pe suprafeţele
de teren agricol care se constituie în fâşii de protecţie în vecinătatea apelor de
suprafaţă, a căror lăţime minimă este de 1 m pe terenurile situate în blocurile
fizice cu panta medie de până la 12% şi de 3 m pe terenurile situate în blocurile
fizice cu panta medie mai mare de 12%.
VI. Menţinerea Se menţine suprafaţa de pajişti permanente la nivel naţional, existentă la data
suprafeţei de pajişti de 1 ianuarie 2007.

9-177
permanente [Art. 6 (2) Obligaţia menţinerii suprafeţei de pajişti permanente la nivel naţional se
din Regula-mentul îndeplineşte prin păstrarea raportului dintre suprafaţa terenurilor destinate
(CE) nr. 73/2009] pajiştilor permanente şi suprafaţa agricolă totală, declarate de fermieri în anul
2007, numit raport de referinţă.
Toate aceste norme au fost active în Planul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007–2013,
iar pentru perioada 2014–2020 se menţine această preocupare prin Măsurile M10 – Agro-mediu
şi climă, M13 – Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte
constrângeri specifice (art 31) şi M15 – Servicii de silvo-mediu, servicii climatice și
conservarea pădurilor (art 34), de a sprijini financiar practicile agricole şi neagricole care
vizează protecţia şi conservarea mediului şi implicit a solului.

9.3.3. Utilizarea experienţei europene în sprijinirea fermierilor pentru aplicarea unor

măsuri şi lucrări de combatere a eroziunii solului
După aderarea României la Uniunea Europeană, s-au luat măsuri pentru cunoaşterea şi
utilizarea unor modele de succes din ţările europene pentru sprijinirea fermierilor care au
terenuri în pantă şi soluri cu potenţial de eroziune a solului. De asemenea s-a căutat
introducerea în România a reglementărilor şi facilităţilor pentru evaluarea şi urmărirea
proceselor de eroziune a solului şi pentru realizarea unor lucrări de combatere a eroziunii
solului. În capitolul 2 sunt prezentate principalele legi şi standarde adoptate în România în
vederea adoptării reglementărilor existente în UE. Organizarea şi funcţionarea principalelor
instituţii din ţara noastră care coordonează şi sprijină activităţile ce au legatură cu eroziunea
solului (agricultură, silvicultură, protecţia mediului, cooperare europeană, apele de suprafaţă
şi adâncime, investiţiile) sunt conforme cu experienţa europeană).
Pentru fermieri s-au luat măsuri importante de sprijin pe baza experienţei europene,
astfel:
 În primul rând a fost creată Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi
instituite plăţile de agromediu şi normele de eco - condiţionalitate pentru măsurile de
sprijin care se aplică (dezvoltate în subcapitolul 9.3.2.);
 Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a elaborat procedurile de
implementarea bunelor condiţii agricole şi de mediu şi controlează respectarea acestora
de către fermieri. Standardele GAEC reglementează şi sprijină activitatea fermierilor
(standarde prezentate în subcapitolul 9.3.2);
 S-au elaborat Planurile Naţionale de Dezvoltare Rurală pe perioadele 2007-2013 şi 2014-
2020 care cuprind mai multe măsuri cu rol de sprijin a agricultorilor şi fermierilor
plecând de la formarea profesională şi difuzarea de cunoştinţe, sprijinirea înfiinţării de
ferme, înfiinţarea grupurilor de producători agricoli, modernizarea şi eficientizarea
exploataţiilor agricole, până la furnizarea de servicii de consiliere pentru agricultori;
 În programul PNDR, pe perioada 2007-2013 trebuie subliniată Măsura 2.1.4. „Plăţi de
agromediu” pentru pachetul 5 „Agricultura ecologică”, în cadrul căreia aplicanţii pot
beneficia în funcţie de structura de culturi adoptată ( inclusiv pe terenurile în pantă) de
următoarele sume:
 culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ) - 160 Euro/ha/an;
 legume (inclusiv ciuperci şi cartofi - 335 Euro/ha/an;
 livezi - 393 Euro/ha/an;

9-178
  plante medicinale şi aromatice – 270 Euro/ha/an.
Experienţa de sprijinire a fermierilor care deţin terenuri cu potenţial de eroziune a
solului în Europa
În Franţa, conform prezentării din „Ghidul tehnic de luptă contra eroziunii solului”
publicat în anul 2013 (publicaţia specialiştilor de îmbunătăţiri funciare din Franţa) proiectele
de CES finanţate din fonduri europene, se elaborează în mai multe etape. Scopul principal
este atragerea interesului fermierilor în realizarea unor proiecte cât mai eficiente în vederea
utilizării judicioase a fondurilor (finanţate de CE în procent de 80% din valoarea totală
estimată pentru măsurile şi lucrările de combatere a eroziunii solului pentru fermele care au
terenuri în pantă).
Pentru accesarea cât mai sigură a fondurilor şi pentru ca fermierii să fie de acord cu
plata unor cote din investiţia totală, după consultarea specialiştilor în amenajări de
combaterea eroziunii solului, birourile de proiectare şi studii procedează după cum urmează:
- la început se întâlnesc proiectanţii cu fermierii în cadrul unor reuniuni organizate
pentru a le explica acestora facilităţile de care beneficiază în cazul în care doresc
să se asocieze în vederea combaterii eroziunii solului;
- apoi proiectanţii se întâlnesc cu grupuri mai mici de fermieri pentru a suprapune
planul exploataţiei peste planul cadastral;
- în cele din urmă are loc a treia întâlnire a proiectanţilor cu agricultorii individuali
pentru a definitiva amplasamentul lucrărilor de combatere a eroziunii solului. În
Franţa sunt sprijiniţi fermierii care se obligă să respecte un caiet cu sarcini precis.
Toate acţiunile de pregătire şi realizare a unor activităţi de sprijinire a fermierilor cu
terenuri cu potenţial de eroziune a solului sunt sprijinite de instituţiile abilitate în domeniile
agriculturii şi protecţiei mediului. Legile şi reglementările după care se acţionează în cea mai
mare parte sunt cele prezentate anterior (introduse şi în România).
În Marea Britanie, conform „Soil erosion în England and Wales”, februarie 2006, se
folosesc diverse instrumente de politică economică, printre care şi eco-condiţionalitatea şi
sistemul de plată unică. Pentru a beneficia de această plată, agricultorii trebuie să atingă un
nivel de bază standard în relaţia cu mediul, privind protecţia plantelor şi de sănătate a
animalelor. Această cerinţă se numeste eco. Reglementările privind eco-condiţionalitatea
impun fermierilor menţinerea în bune condiţii a terenurilor şi a condiţiilor de mediu (GAEC).
Plata unică pe exploataţie se reduce cu 3-5% pentru orice neconformitate ca urmare a
neglijenţei. În cazul în care un agricultor nu respectă în mod repetat un anumit standard, se
reduce plata cu 15%. În cazul în care se constată că nonconformarea este intenţionată, plata
se va reduce cu minim 20%, însă poate ajunge până la 100%. Se urmăreşte să se încheie un
contract între agricultori şi societate capabil să genereze un sistem agricol care va proteja
resursele naturale şi nu va polua mediul înconjurător. În primul rând se are în vedere
sprijinirea fermierilor care au terenuri agricole pe terenuri în pantă şi care au potenţial
ridicat de eroziune a solului.
Toate acţiunile de pregătire şi realizarea unor activităţi de sprijinire a fermierilor cu
terenuri cu potenţial de eroziune a solului sunt sprijinite de instituţiile abilitate în domeniile
agriculturii şi protecţiei mediului. Legile şi reglementările după care se actionează în cea mai
mare parte sunt cele prezentate anterior (introduse şi în România).

9-179
 În Norvegia, conform „Soil conservation în Europe – în capitolul „Reduction of soil
Erosion în Norway”, se prezintă un exemplu de felul cum se acordă sprijin fermierilor.
Eroziunea solului în Norvegia apare mai ales toamna când ploile abundente se suprapun
peste un sol imbibat cu apă. În anii 1980, consecinţele negative au devenit evidente:
creşterea gradului de eroziune, poluarea râurilor, lacurilor cu azot şi fosfor, dispariţia
peisajului din patrimoniu şi pierderea biodiversităţii. Eutrofizarea cu azot şi fosfor a fost
identificată ca fiind cauza creşterii îngrijorătoare a algelor. Ţările riverane Mării Nordului au
convenit asupra unui plan de reducere a deversărilor de îngrăsăminte chimice cu 50%.
Strategia Norvegiei a fost de a reduce eroziunea prin punerea în aplicare a unui program de
cartografiere a solului în bazinele hidrografice expuse şi pentru a stabili suprafaţa ocupată de
soluri mai erozive care trebuie arate primăvara.
Lucrările de nivelare a terenurilor executate în perioada 1950-1985 au condus la
probleme grave de eroziune şi poluarea apei a crescut. În scopul reducerii eficiente a
eroziunii solului au fost dezvoltate următoarele instrumente:
 înfiinţarea şi dezvoltarea unui sistem informatic norvegian de supraveghere a
solului;
 dezvoltarea unui sistem de agromediu cu scopul de a reduce riscul de eroziune a
solului.
Sistemul de informaţii norvegian despre sol are la bază un program cu harta solurilor
pe fiecare bazin hidrografic. Hărţile sunt de tip digital şi oferă date despre tipul de sol,
caracteristicile fizico - chimice, profile de sol. Ecuaţia pierderilor de sol (USLE) a fost
adaptată condiţiilor norvegiene pentru a elabora hărţi de risc de eroziunea solului . Hărţile de
risc sunt de tip digital şi oferă date despre tipul de sol, caracteristicile fizico-chimice , profile
de sol. Hărţile de risc se bazează pe caracteristicile solului şi pe pantă. În prezent fermierii
folosesc hărţile de risc informaţiile despre sol şi hărţile derivate sunt disponibile prin
intermediul internetului. Fermierii descarcă de pe Internet informaţii specifice despre fermă
folosind o parolă.
Măsurile legislative adoptate incepand cu anul 2005 cuprind urmatoarele instrumente:
 instrumente de reglementare;
 mecanisme de eco-condiţionalitate pentru a fi eligibil pentru sprijin economic.
Nivelarea terenurilor efectuată între anii 1950-1970 a determinat o creştere puternică a
riscului la eroziune. Acum această lucrare nu mai este subvenţionată şi dacă un fermier
doreşte să o facă, trebuie să ceară aprobare.
Începând cu anul 2003, fiecare fermier trebuie să aibă un plan de mediu pentru ferma
sa. Cerinţa de a avea un plan de mediu este parte a mecanismului de eco-condiţionalitate şi
este legată de programele de mediu existente. În planul de mediu, fiecare fermier descrie
starea ecologică a exploataţiei şi ce măsuri va lua pentru a susţine şi a îmbunătaţi situaţia.
Pentru a fi eligibili pentru sprijin economic, fermierii trebuie să îndeplinească anumite
criterii în ceea ce priveşte problemele de mediu. De exemplu, dacă teritoriul exploataţiei se
mărgineşte cu un corp de apă, fermierii sunt obligaţi să aibă o bandă înierbată având lăţimea
de 2 m de-a lungul teritoriului agricol. În cazul în care nu au un plan de protecţie a mediului
şi nu respectă obligaţiile asumate, sprijinul economic se reduce în mod semnificativ. În anul
2004, 98% dintre fermieri au respectat regulamentele în vigoare.

9-180
 Toate acţiunile de pregătire şi realizarea unor activităţi de sprijinire a fermierilor cu
terenuri cu potenţial de eroziune a solului sunt sprijinite de instituţiile abilitate în domeniile
agriculturii şi protecţiei mediului. Legile şi reglementările după care se actionează în cea mai
mare parte sunt cele prezentate anterior (introduse şi în Romania).

9.4. Lucrări de combatere a eroziunii solului de suprafaţă

În vederea combaterii eroziunii de suprafaţă a solului, în zonele cu degradări şi eroziuni
pe suprafeţe întinse şi cu efecte puternic negative asupra agriculturii, în judeţul Suceava s-au
realizat astfel de lucrări pe 85189 ha. Astfel de lucrări s-au realizat în 26 de amenajari aflate
în administrarea ANIF Bucureşti, filiala Suceava. Din totalul de 347644 ha teren agricol al
judeţului Suceava, 85189 ha (24,5%) sunt amenajate cu lucrări de CES de suprafaţă. Marea
majoritate a acestor lucrări s-au realizat în urmă cu 30-40 ani. După anul 1989 fondurile
pentru întreţinerea şi reparaţiile acestora s-au diminuat foarte mult. De aceea marea lor
majoritate s-au deteriorat şi trebuie refăcute în totalitate, completate sau reabilitate, pentru
a fi aduse la parametrii proiectaţi. În capitolul 10 din studiu se prezintă situaţia actuală a
tuturor amenajărilor de CES din judeţ, inclusiv necesarul de lucrări pentru refacerea
funcţionalităţii amenajărilor existente. Se prezintă în continuare principalele lucrări de
combatere a eroziunii solului de suprafaţă, inclusiv starea actuală a unor lucrări aşa cum a
fost constatată în urma documentării în teren (fig. 9.8 - fig. 9.9).
În judeţul Suceava există în cadrul amenajărilor existente toate tipurile de lucrări
prezentate mai jos. Se poate constata că toate amenajările de CES de suprafaţă au fost
proiectate şi realizate într-un complex funcţional cu lucrările de CES de adâncime.
Eroziunea în suprafaţă se caracterizează prin aceea că materialul dislocat prin
eroziunea hidrică este transportat în stare dispersă fie prin aer datorită împroşcării, fie prin
firişoare de apă sau şuvoaie care formează rigole mici.
Şuvoaiele de apă se formează prin concentrarea acesteia după o ploaie pe terenurile
proaspăt lucrate. Acestea au adâncimea de 1  5 cm şi sunt repartizate uniform pe suprafaţa
solului. În jud. Suceava, eroziunea de suprafaţă a afectat în anul 2013 o suprafaţă de 59620
ha.
Rigolele apar în timpul ploilor torenţiale şi au adâncimea de 15  20 cm.
Lucrările executate în scopul combaterii eroziunii solului în adâncime urmăresc
regularizarea scurgerii pe versanţi, reducerea debitelor de viitură, apărarea solurilor
împotriva eroziunii şi valorificarea raţională a terenurilor în bazinul de recepţie. Acestea vor
acţiona asupra cauzelor eroziunii şi nu asupra efectelor acesteia.
Eroziunea pe hardpan (după Moţoc, 1978), constă în îndepărtarea solului lucrat până la
talpa plugului pe lăţimi de 1  3 m producând dezrădăcinarea plantelor.
Eroziunea de suprafaţă este dăunătoare culturilor agricole dat fiind faptul că aceasta
contribuie la îndepărtarea orizonturilor superioare ale solului, orizonturi în care se află
acumulate humusul şi substanţele nutritive şi are loc o intensă activitate microbiologică. Una
din căile simple de a reduce eroziunea de suprafaţă este acoperirea cu mulch a terenului.
Acesta atenuează impactul picăturilor de ploaie, nu permite formarea crustei, creşte
permeabilitatea solului şi impiedică concentrarea apei sub formă de şiroaie. Pe lângă rolul
antieroziv, aceasta contribuie şi la reducerea evaporaţiei, păstrând apa înmagazinată în sol.
Înfiinţarea culturilor păioase pe terenuri în pantă contribuie la reducerea eroziunii de

9-181
suprafaţă. Este de neinţeles mentalitatea unor cultivatori care pe un deal seamănă numai
culturi de primăvară.

9.4.1. Terasele
Terasele fac parte din grupa lucrărilor hidrotehnice antierozionale care se execută pe
versanţi în vederea cultivării terenurilor şi combaterii eroziunii solului de suprafaţă. Acestea
se executa în plantaţiile pomicole pe pante < 24%. Nu se execută pe terenuri nisipoase şi nici
pe terenuri care prezintă pericol de alunecare. Lăţimea platformei va fi astfel proiectată şi
realizată încât să permită plantarea a cel puţin 3 rânduri de pomi. Terasele constituie cea
mai costisitoare amenajare CES de suprafaţă şi de aceea sunt utilizate numai pe suprafeţe
restrânse şi pentru culturi horticole cu valoare mare şi pe zone impuse (cu potenţial de
eroziune).
În standardul privind bunele condiţii agricole şi de mediu, GAEC3, se precizează
obligaţia fermierilor de menţinerea teraselor existente pe terenurile agricole la data de 1
ianuarie 2007.
Această obligaţie se datorează în principal rolului antierozional al acestora pe terenurile
cu pante mari, în general neutilizabile în alte condiţii pentru agricultură. Această obligaţie a
fost impusă şi de costurile mari de înfiinţare a teraselor.
Agroterasele
Sunt terase executate prin aratură pe terenurile arabile cu pante cuprinse între 12 şi
28%.
Ele se formează treptat, în decurs de 5-10 ani, folosind plugul reversibil. Arăturile se
fac pe fâşii, iar brazdele se revarsă numai în vale. După primul arat al fâşiei, se formează în
partea de sus un şanţ, iar în partea de jos o coamă. În anii următori, cu fiecare aratură,
coama de jos se înalţă din ce în ce mai mult, iar fâşia se transformă treptat în terasă. Se
poate grăbi formarea teraselor arând de mai multe ori în acelaşi an.

9.4.2. Lucrări de regularizare a scurgerilor de suprafaţă pe versanţi

Lucrările de regularizare de acest fel au drept scop interceptarea apei ce se scurge la
suprafaţă, favorizarea infiltrării în sol şi conducerea spre o reţea de evacuare dirijată.
Problema evacuării apelor se pune în special în timpul ploilor de lungă durată, când
solul nu poate înmagazina întreaga cantitate de apă din precipitatii, chiar dacă se execută
lucrări de reţinere a apei în zona cultivată. Scurgerea necontrolată a apei poate să provoace
deteriorarea lucrărilor de amenajare. Evitarea unei astfel de situaţii impune funcţionarea la
parametrii proiectaţi a retelei de evacuare a scurgerii pe versanţi.
Lucrările de regularizare a scurgerii apei pe versanţi se clasifică astfel:
a) Lucrări de înmagazinare a apei pe versanţi (de-a lungul curbelor de nivel), cuprind
canale de nivel şi terase orizontale;
b) Lucrări de intercepţie a scurgerii;
c) Lucrări de evacuare (perpendiculare pe curbele de nivel), pentru dirijarea apei
spre emisar (debuşee).
a) Lucrări de înmagazinare a apei pe versanţi
- Canale de nivel, sunt lucrări hidrotehnice antierozionale executate pe terenurile în
pantă, arabile, în plantaţiile de pomi, sau pe păşuni, au o secţiune trapezoidală în
9-182
 săpătură, pentru interceptarea apei scursă de pe versanţi şi a determina fie reţinerea
(canale cu linia fundului orizontală), fie evacuarea apei în emisar, în cazul
precipitaţiilor abundente. Acestea au o capacitate mare de reţinere şi sunt cunoscute
sub denumirea de şanţuri cu val sau şanţuri cu bermă şi diguleţ. Canalul se execută
având adâncimea cuprinsă între 0,30 şi 0,70 m, taluz 1/1,0, lăţimea la fund între 0,3 şi
0,5 m. Diguleţul are înălţimea activă cuprinsă între 0,30 şi 0,70 m, m = 1 la taluzul
înspre canal şi m = 1,5 la taluzul spre exterior. Lăţimea bermei variază între 0,20 şi 0,60
m. Se recomandă executarea pe terenuri cu soluri cu textură mijlocie cu permeabilitate
şi capacitate de câmp ridicată. La dimensionarea acestora se va ţine seamă de durata
de infiltraţie a apei din canal care nu trebuie să depăsească 72 ore pentru a evita
băltirile. Lucrările de execuţie şi întreţinere se vor efectua numai manual. Acest tip de
canal şi diguleţul alăturat se vor înierba şi se vor menţine înierbate pe toată durata de
funcţionare. Diguleţul format din materialul săpat în vederea executării canalului, se
aşează în marginea dinspre aval a canalului. Materialul excavat trebuie compactat şi
înfrăţit cu terenul de fundare printr-o lucrare de aratură pentru a evita alunecarea
acestuia. Stratul decopertat se aşează deasupra diguleţului. Nu se va executa o astfel
de lucrare pe soluri nisipoase. În cazul în care pe traseul canalului întâlnim tronsoane cu
pantă mai mare, se micsorează lungimea tronsonului de canal şi se delimitează aceasta
prin dopuri din pământ. Lungimea minimă va fi 10 m.
- Terasele orizontale alternează cu canalele de nivel şi crează platforme de cultivare a
culturilor agricole, cu pante minime şi condiţii de reducere la maxim a eroziunii solului.
Terasele se pot amenaja pe toate tipurile de folosinţe agricole. În Romănia, după anul
1970 s-au amenajat terase pentru plantarea de vii şi livezi. Anterior, în perioada 1950 -
1970 s-au făcut amenajări de terase pe arabil şi păşuni, lucrări foarte costisitoare şi cu
eficienţă economică scăzută. Terasele sunt lucrările de combatere a eroziunii solului
cele mai costisitoare şi sunt pretenţioase din punct de vedere al întreţinerii şi
exploatării. În cazul în care nu sunt realizate cu utilaje performante, volumul de
decopertă se depune în grosimi diferite, cu toate consecinţele din punct de vedere al
fertilităţii solului. Din aceste motive sunt evitate de agricultori. În prezent sunt
recomandate agroterasele, acceptate de către specialiştii din agricultură şi mult mai
eficiente, atat ca reducere a eroziunii solului cât şi ca marire a profitabilităţii culturilor
agricole pe terenurile în pantă.
b) Lucrări de intercepţie a scurgerii
Aceste lucrări (canale înclinate, canale marginale la drumuri), au o pantă longitudinală
de 1-3%, în vederea colectării, transportului şi evacuării controlate a apelor în exces către
reţeaua de canale de ordin superior sau emisarii naturali.
Canalele înclinate (de coastă), sunt construcţii hidrotehnice cu rol de a intercepta apa
ce se scurge de pe intervalul dintre două canale şi a o dirija spre un debuşeu care să o
evacueze fără pericol de eroziune în reţeaua hidrografică naturală. Este raţională folosirea
acestora pe terenuri înclinate sau pe soluri cu exces temporar de umiditate. Pot fi realizate
canale cu înclinare variabilă, în prima sută de metri panta să fie 0,1%, la a doua 0,15%, la a
treia 0,20% şi aşa mai departe până la 600 m.

9-183
 Figura 9.9. Canal marginal de coastă invadat de vegetaţie
(foto: AQUAPROIECT, Bucureşti)

În general se va alege o pantă care să fie sub 0,9%, ţinând seamă de faptul că apa din
aceste canale este puternic încărcată cu aluviuni. În situaţia în care panta fundului depăşeşte
această valoare, aceasta se va compensa prin căderi. Canalele se pot amplasa paralele între
ele având o pantă longitudinală uniformă spre debuşeu.
Canalele de coastă au secţiunea trapezoidală, sunt amplasate paralel cu curbele de
nivel sau cu pantă de 1,2  3‰ spre debuşeu. Precipitaţiile din zona cultivată a judeţului
înregistrează valori > 500 mm/an şi din acest motiv se recomandă canalele în pantă.
Este necesar să se facă o inspecţie după fiecare ploaie de lungă durată şi să se ia
măsurile ce se impun, dat fiind faptul că ruperea unui canal în amonte pune în pericol şi
canalele din aval şi întregul sistem poate fi scos din funcţiune.

9-184
 Figura 9.10. Canal de coastă invadat de vegetaţie ierboasă - amenajarea CES Dorneşti-
Frătăuţii Noi-Siret (foto: AQUAPROIECT, Bucureşti)

Canale marginale la drumuri antierozionale, se execută la marginea drumurilor

antierozionale, pe ambele margini sau numai pe una din marginile drumului, în scopul
controlului scurgerilor de apă.
c) Lucrări de evacuare (perpendiculare pe curbele de nivel), pentru dirijarea apei
spre emisar (debuşee)
Debuşeele sunt lucrări hidrotehnice antierozionale şi au rolul de a evacua în emisar,
dirijat, apa în exces rezultată din ploi torenţiale. Secţiunea transversală a debuşeului are o
formă trapezoidală sau parabolică. Secţiunea parabolică este mai avantajoasă deoarece poate
fi traversată de maşini. Pe pante mici, unde pericolul de eroziune nu este prea mare, se va
adopta o consolidare biologică. În exploatare se întâlnesc debuşee înierbate şi debuşee cu
consolidare mecanică.
Debuşeele înierbate sunt o categorie de debuşee la care stratul de protecţie se
realizează fie prin semănarea unui amestec de graminee, fie prin căptuşirea secţiunii
proaspăt realizate cu brazde de iarbă. Din lucrările realizate până în prezent rezultă că dacă
nu se face la timp înierbarea, se produc eroziuni între căderi în toate cazurile în care panta
fundului debuşeului depăşeşte valoarea 2%. În această situaţie se consideră necesar că până
la înierbarea completă, debuşeul să nu fie pus în funcţiune. Pe solurile argiloase cu exces de
umiditate se recomandă folosirea la captuşire a brazdelor înierbate, deoarece sărurile din apă
se ridică la suprafaţă, seminţele încolţesc cu dificultate şi într-un procent nesatisfăcător.
Debuşeele cu consolidare mecanică se folosesc numai în situaţiile în care nu există alte
posibilităţi de evacuare a apelor. Pe tronsoane unde se înregistrează pante mari se captuşeşte
secţiunea cu dale din beton. Acestea permit atingerea unei viteze de scurgere a apei de 4  6
m/s. În cazul în care lungimea pe linia de cea mai mare pantă depăşeşte 250 m, suprafaţa de
colectare se împarte din amonte spre aval în fâşii cu lăţimea de 100  150 m pe care se
calculează debitele colectate. Proiectarea debuşeului se face pe tronsoane astfel încât
mărimea secţiunii transversale să urmărească creşterea debitului spre aval. Secţiunea
9-185
rezultată se numeşte secţiune telescopică. Menţinerea pantei în limitele impuse de standarde
în cazul unor versanţi abrupţi se realizează prin căderi consolidate. Lucrările de intreţinere
trebuie executate la timp. Lipsa de întreţinere a unor astfel de lucrări, poate să determine
declanşarea unui proces de eroziune în adâncime.
În amenajările de CES, se pot întâlni şi alte lucrări. Astfel, se pot realiza captări de
izvoare care sunt de o mare varietate, funcţie de amplasament (pe versant, la baza
versantului, pe zone cu alunecări de teren), de tipul de izvor (concentrat, pe un front larg de
captare şi izvoare de coastă) şi funcţionalitatea acestora (pentru controlul scurgerilor, al
peliculei de apa din sol), captări pentru diverse folosinţe.
Captările de izvoare sunt în marea lor majoritate realizate în complex cu drenuri de
intercepţie şi dirijare amplasate în funcţie poziţia stratului acvifer, debitele izvorului,
izvoarelor, adancimea acestora, inclusiv consecinţele şi fenomenele de eroziune produse.
În amenajările de CES, pe soluri grele apar zone cu drenaj sistematic (retea de drenuri
absorbante şi drenuri colectoare). Pe versanţi drenurile preiau apa din frontul de umezire şi o
dirijează spre un emisar, coborând astfel nivelul freatic. De-a lungul drenului se prevăd mai
multe cămine de vizită. Pentru a nu îngheţa, şi, astfel, să se distrugă şi să se deformeze,
fundul şantului pe care se pozează drenurile sau se formează galeriile trebuie să se găsească
la o adâncime de minimum 0,8 – 1,0 m, de la suprafaţa solului. Adâncimea maximă de pozare
a reţelei de drenuri nu va depăşi 2,0 – 2,5 m. Elementele ce formează conducta de colectare
sau de absorbţie şi evacuare se pot executa din tuburi de ceramică, drenaj cârtiţă, precum şi
din materiale plastice. Reţeaua de drenuri, de cele mai multe ori, atunci când are scopul de a
capta mai multe izvoare şi a controla nivelul apelor freatice superficiale de pe versanţi, este
compusă din drenuri absorbante şi drenuri colectoare. Drenurile aborbante, după modul de
aşezare faţă de curbele de nivel, pot fi paralele cu acestea (amplasare transversală), sau
perpendicular pe acestea (amplasare longitudinală). Drenurile absorbante sunt conectate la
drenurile colectoare, care au rolul de a conduce apele colectate în emisari. În judeţul
Suceava sunt amenajate în complex lucrări de CES de suprafaţă, CES de adâncime, desecări
cu canale deschise și suprafețe mai mici sau mai mari, cu captări de izvoare sau drenaj
sistematic pe suprafețe mari. Această situație este caracteristică județului Suceava, deoarece
sunt terenuri cu exces de umiditate, care se întrepătrund sau sunt limitrofe cu terenurile
afectate de eroziune de suprafață, eroziune de adâncime şi alunecări de teren.
În acest fel, scurgerea apei este controlată, îmbunătăţindu-se totodată stabilitatea
versantului.
Nivelările - modelările au rolul de a dirija apa spre debuşee, canale şi emisari. Au şi
rolul de a elimina microrelieful accidentat. Aceste lucrări necesită investiţii mai ridicate
decât măsurile şi lucrările prezentate la capitolele 9.1 şi 9.2. În amenajările de combatere a
eroziunii solului aflate în administratia ANIF – Filiala Suceava sunt concentrate majoritatea
lucrărilor prezentate anterior. În capitolul 10 este prezentată starea actuală a amenajărilor
CES existente şi propuneri de reabilitare, completare şi de extindere a acestora. Pentru a se
realiza investitiile propuse este necesara elaborarea unor proiecte (studii de prefezabilitate şi
fezabilitate) care vor fundamenta şi vor evalua lucrările în ansamblu, inclusiv vor face
prioritizarea tipurilor de lucrări şi a obiectivelor de investiţii. Fondurile de investiţii vor fi din
fonduri din bugetul alocat ANIF, bugete locale şi alte fonduri, în primul rând fonduri
europene.

9-186
 Propunerile de etapizare a principalelor lucrări de combatere a eroziunii solului de
suprafaţă, a suprafeţelor reabilitate în amenajările de combatere a eroziunii solului
existente, cât şi noile suprafeţe propuse a fi amenajate cu lucrări de CES sunt prezentate în
subcapitolul 10.3. În acelaşi subcapitol sunt prezentate prioritizările pe termen scurt, mediu
şi lung şi principalele surse de finanţare pentru aceste investiţii.

9.5. Lucrări de combatere a eroziunii solului în adâncime

În vederea combaterii eroziunii în adâncime a solului, în zonele cu degradări şi eroziuni
pe văi, ravene şi ogaşe s-au realizat de-a lungul timpului amenajăride CES aflate în prezent în
administrarea ANIF. În 7 amenajări (Grigoreşti-Vereşti, Arbore Marginea –Volovăţ, Slobozia -
Dorneşti, Rădăşeni II, Soloneţ, Şomuzu Mic şi Vultureşti) sunt lucrări antierozionale de
adâncime pe 48,6 km de văi şi ravene. În alte 11 amenajări, în inventarele ANIF, sunt diverse
tipuri de lucrări de combatere a eroziunii solului în adâncime, lucrări care au fost identificate
la teren pe durata elaborării studiului. Marea majoritate a acestor lucrări s-au realizat în
urmă cu 30 – 40 ani. După anul 1989, fondurile pentru întreţinerea şi reparaţiile acestora s-au
diminuat foarte mult. De aceea marea lor majoritate s-au deteriorat şi trebuie refacute în
totalitate, completate sau reabilitate, pentru a fi aduse la parametrii proiectaţi. În capitolul
10 din studiu se prezintă situaţia actuală a tuturor amenajărilor de CES din judeţ, inclusiv
necesarul de lucrări pentru refacerea functionalităţii amenajărilor existente. Se prezintă în
continuare principalele lucrări de combatere a eroziunii solului în adâncime, inclusiv starea
actuală a unor lucrări aşa cum a fost constatată în urma documentării în teren (fig. 9.10 - fig.
9.22). În judeţul Suceava, în cadrul amenajărilor existente se întâlnesc toate tipurile de
lucrări prezentate mai jos.
Planşele 9, 10 şi 11 sunt planuri de situaţie în care apar lucrări de CES de suprafaţă şi de
adâncime, aşa cum au fost proiectate şi executate.
Forme ale eroziunii de adâncime întâlnite în perimetrul studiat.
Eroziunea în adâncime reprezintă o formă avansată a eroziunii de suprafaţă care se
dezvoltă treptat de la o forma incipientă până la forme ale eroziunii în adâncime.
În judeţul Suceava, în anul 2013, eroziunea în adâncime a afectat o suprafaţă de 1670
ha. Se întâlnesc formaţiuni permanente precum ogaşele şi ravenele.
Ogaşele sunt forme de eroziune, provenite din dezvoltarea rigolelor de adâncime având
adâncimi de 0,5  2 m şi lăţimea de 0,5  8 m. Fundul ogaşului este orientat în sensul liniei de
cea mai mare pantă şi paralel cu linia terenului.
Ravenele sunt forme avansate ale eroziunii în adâncime şi iau naştere prin dezvoltarea
ogaşelor şi prin creşterea pantei fundului acestora, având aspectul unei văi ramificate.

9-187
 Figura 9.11. Ravenă împădurită pe păşune (foto: AQUAPROIECT, Bucureşti)

Văile necadastrate au fost create în decursul timpului de diverse forme de evoluţie a

reliefului şi de concentrarea şi scurgerea apelor din ploi şi din topirea zăpezii. De-a lungul
văilor se formează diverse forme de eroziune de adâncime, care dacă nu sunt atenuate cu
măsuri şi lucrări de combaterea eroziunii solului aduc distrugeri şi deteriorări irecuperabile.
Torenţii constituie forma cea mai avansată a eroziunii în adâncime, având dimensiuni
mai mari decât cele ale ravenei şi se formează pe văile cu pante longitudinale mari şi cu
condiţii favorabile prăbuşirilor şi ravenărilor văilor atât în profil longitudinal cât şi
transversal. Torentul este un curs de apă care în majoritatea timpului este sec şi în timpul
ploilor mari sau a topirii zăpezilor are o capacitate ridicată de transport producând pagube
însemnate. Acesta are în compunere trei părţi distincte:
 bazinul de colectare;
 canalul de scurgere;
 conul de dejecţie.

9.5.1. Amenajarea ravenelor de versant

Ravenele de versant sunt formaţiuni cu bazine hidrografice mici având dimensiuni şi
debite relativ reduse. Funcţie de adâncimea albiei se adoptă soluţia de amenajare. În cazul în
care adâncimea albiei nu depăşeşte 4 m, se astupă ravena. În cazul în care adâncimea
depăseşte 4 m se recalibrează albia şi ravena devine debuşeu.
Pentru astuparea ravenelor, se parcurg următoarele faze tehnologice:
 se calculează volumul de pământ necesar şi se identifică sursa de material de
umplutură;
 se defrişează vegetaţia din albie şi se execută un plan înclinat de acces al utilajelor
terasiere spre fundul albiei.
 se aduce pământul de împrumut folosind screpere sau buldozere, se împrăştie pe
fundul albiei în straturi succesive cu grosimea de 1015 cm, apoi se compactează.
La volumul de umplutură se adaugă 15% din volumul total, pentru realizarea unui
bombament. Rolul bombamentului este de a prelua tasările ulterioare ale umpluturii, spre a

9-188
evita formarea unei rigole şi concentrarea scurgerilor de suprafaţa pe deasupra umpluturii
proaspat executate. În situaţia în care trebuie să astupăm cu pământ ravene cu lungimi de
peste 100 m, la început de execută dopuri de compartimentare din pamânt la intervale de 40-
50 m. Fiecare compartiment se umple separat. Rolul acestei operaţii este acela de a evita
spalarea volumului de pământ adus în umplutură. În situaţia în care ravenele au debit propriu
din izvoare, la inceput se captează şi se drenează debitul izvorului, astfel încât să se evite
înmuierea umpluturii. După executarea acestei faze se va realiza umplutura.
În primii ani după amenajare, se va acorda o atenţie deosebită lucrărilor de întreţinere
spre a evita apariţia rigolelor. Se va utiliza o cantitate corespunzătoare de îngrăsăminte în
vederea instalării vegetaţiei.

Figura 9.12. Ravene pe versant folosit ca păşune (foto: ICPA Bucureşti)

Figura 9.13. Ravenă de versant amenajată în zona Valea Popii, amenajarea CES Soloneţ
(foto: AQUAPROIECT, Bucureşti)

9-189
9.5.2. Amenajarea ravenelor de vale
a) Lucrări la obârşie
Ravenele de vale sunt formaţiuni cu bazine hidrografice mari având dimensiuni şi debite
mari care necesită lucrări şi amenajări complexe şi costisitoare.
În cazul vârfurilor inaccesibile, consolidarea se face biologic, prin împădurire.
Lucrările de amenajare a obârşiei accesibile se amplasează atât în secţiunea de
racordare cu versantul, cât şi în suprafaţa de recepţie din zona amonte. Pot fi alcătuite din
lucrări de regularizare a debitului lichid precum şi din toată gama de măsuri de control al
eroziunii în suprafaţă specifice folosinţei din respectivul perimetru. Dintre lucrările de
regularizare a scurgerii pe versanţi se adoptă soluţia canalelor de nivel sau canale înclinate şi
debuşee. Rolul acestor lucrări este de a împiedica parţial sau total accesul apei şi
concentrarea debitului în zona de obârşie a ravenei. În felul acesta se limitează riscul afuierii
de la baza treptei de obârşie şi se conservă lungimea iniţială a ravenei. Prin lucrările de
limitare a eroziunii în suprafaţă se urmăreşte diminuarea debitului solid furnizat de
suprafeţele de teren de pe care se colectează scurgerile la vârful ravenei. Lucrările se
execută numai în debleu. Pentru amenajarea vârfului ravenelor s-au testat şi au dat rezultate
următoarele soluţii tehnico- funcţionale (recomandate pentru cele mai multe situaţii întâlnite
la teren):
 Căderea simplă din gabioane se foloseşte la o înălţime de cădere de 1,0 m;
 Căderea în trepte, se foloseşte la o înalţime de cădere de 2 m;
 Zidul de sprijin din piatră cu mortar de ciment se foloseşte la o înălţime de cădere
de 2 m;
 Zidul de sprijin din gabioane este mai avantajos decât canalul rapid pentru
înălţimea de cadere de 3 m şi debite mai mari de 8 mc/s;
 Canalul rapid (jilipul) se foloseşte pentru o înalţime de cădere ≥ 2,5 m şi debitul
sub 8 mc/s.
Pentru obârşiile cu înălţimi de cădere de peste 3 m, canalul rapid din beton simplu este
mai eficient în toate situaţiile.

9-190
 Figura 9.14. Ravenă activă (obârşie) în zona Valea Popii, amenajarea CES Soloneţ
(foto: ANIF – Fil. Suceava)

Figura 9.15. Obârşia unei ravene active afectează un drum comunal – Valea Popii
amenajarea CES Soloneţ (foto: ANIF – Fil. Suceava)

Jilipul este o construcţie specială din beton sau zidărie de piatră care se utilizează
pentru interceptarea şi evacuarea scurgerilor din vârful ravenelor.

9-191
Figura 9.16. Jilip din beton deteriorat în amenajarea CES Ilişasca (foto: ANIF –Fil. Suceava)

Figura 9.17.Canal de evacuare din beton degradat în amenajarea CES Ilişasca

(foto: AQUAPROIECT, Bucureşti)

9-192
 Figura 9.18. Jilip din beton pe păşune în amenajarea CES Ilişasca (foto: ANIF –Fil. Suceava)

Dacă înălţimea căderii la vârful ravenei este de până la 2,5 m, se utilizează un prag cu
disipator de energie, iar dacă înalţimea este mai mare de 2,5 m, se proiectează un jilip
(canal rapid) sau o cădere în trepte în funcţie de panta talvegului.
Interceptarea şi evacuarea scurgerilor din vârf prin jilip se foloseşte atunci când zona de
vârf nu este adecvată pentru amplasarea canalelor de nivel (sunt prezente alunecări de
teren, terenurile au permeabilitate mică, debitele colectate sunt mari). De asemena,
interceptarea şi evacuarea scurgerilor chiar prin vârf se aplică atunci când zona de vârf are
anumite caracteristici şi anume: prezintă importanţă socială şi economică, malurile reţelei
sunt ocupate de plantaţii valoroase, nu prezintă condiţii pentru amplasarea unui debuşeu şi
debitul de acces este peste 2  3 m3/s.
b) Amenajarea malurilor ravenelor
Lucrările de amenajare cuprind lucrări la baza malului, lucrări de consolidare a malului
pe înălţimea lui şi lucrări pentru stabilizarea talvegului (lucrări transversale).
Lucrările la baza malului constau din lucrări longitudiunale reprezentate prin gărduleţe
longitudinale, banchete, care au rolul de a sprijini malurile şi de a menţine secţiunea albiei.
Lucrările de consolidare a malului pe înăltimea lui constau din:
 perdele forestiere cu lungime mare şi lăţime de 20  50 m;
 pâlcuri cu suprafaţa de 20  25 ha, care se dispun pe versanţii limitrofi ravenei cu
potenţial de alunecare întreţinut de dinamica albiei;
 masive de împădurire cu suprafaţa mai mare de 25 ha.
Prin formula de împădurire se înţelege numărul şi tipul de specii care compun plantaţia,
procentul din amestec pe care îl are o anumită specie. Formula de împădurire se aplică la
ravene pe 3 zone caracteristice: fundul ravenei, malurile propriu-zise şi perdeaua marginală.
Amenajarea malurilor în vederea plantării se diferenţiază în raport cu panta malului.
Astfel, pentru pante sub 30%, pregătirea malului constă în taluzare. Pentru pante de 30  40%
se apelează la terasarea malurilor cu terase înguste, amplasându-se un rând de puieţi pe

9-193
fiecare platformă a terasei. Dacă panta malului este de 40  70%, este necesară consolidarea
teraselor înguste cu gărduleţe. Pe malurile cu pante de peste 70% se execută gărduleţe care
să consolideze terenul până la instalarea şi maturizarea vegetaţiei silvice.
c) Stabilizarea talvegului ravenelor cu lucrări transversale
Lucrările transversale sunt perturbaţii, permeabile pentru apă, introduse antropic în
albia cu eroziune în adâncime. Sunt lucrări structurale, de tip baraj de greutate deversant,
perpendicular pe maluri. Rolurile acestor lucrări sunt următoarele:
 limitarea dezvoltării pe adâncime a talvegului prin aducerea lui la forma de
echilibru în sectoarele active de săpare-degradare;
 sprijinirea bazei malurilor în sectoarele cu surpări intense;
 consolidarea treptelor naturale de pe talveg;
 reţinerea aluviunilor pentru evitarea colmatării emisarilor în sectoarele de
transport.

Figura 9.19. Reţinerea aluviunilor şi a apei în ravenă în amenajarea CES Ilişasca

(foto: AQUAPROIECT, Bucureşti)

Lucrările transversale îşi indeplinesc aceste funcţiuni în special urmare a formării

aterisamentului. Aterisamentul este depozitul de aluviuni ce se formează în timp în amonte
de corpul lucrărilor transversale prin reţinerea unei părţi din volumul de aluviuni conţinut în
amestecul apă–material solid transportat pe ravene. El se acumulează până la cota pragului
deversor. Panta finală a suprafeţei aterisamentului se numeşte pantă de proiectare.
Funcţie de înălţimea utilă se deosebesc următoarele lucrări transversale:
 traverse, dacă înălţimea utilă este de 0  0,2 m;
 praguri, dacă înălţimea utilă este de 0,2  1,50 m;
 baraje, dacă înălţimea utilă este mai mare de 1,50 m.
Înălţimea utilă se măsoară de la cota talvegului în amplasamentul lucrării până la cota
pragului deversor.

9-194
 Barajele
Barajele, sunt constructii transversale de greutate ce transmit presiunea pe talpa
fundaţiei având înălţimea de până la 10 m. Corpul barajelor are în general forma
trapezoidală, paramentul amonte fiind aproape întotdeauna vertical. Sunt de regulă
permeabile pentru apă. Se deosebesc 3 tipuri de construcţii din gabioane:
 cu parament vertical;
 cu parament aval în trepte;
 cu parament aval în pantă.
Cel mai simplu tip de baraj este cel cu taluz vertical. Energia cinetică maximă se
înregistrează la piciorul barajului.
Barajul cu taluz aval în trepte nu se diferenţiază mult de cel cu taluz vertical. Curentul
de apă îşi disipează energia la fiecare treaptă. Se folosesc acolo unde debitul pe unitatea de
lungime este limitat. Apa nu trebuie să aibă încărcătură importantă de material târât
deoarece acest material distruge împletitura gabioanelor.

Figura 9.20. Baraj din gabioane deteriorat (amenajarea de CES Ilişasca)

(foto: ANIF –Fil. Suceava)

Construcţiile din gabioane cu taluz aval în pantă se recomandă pentru baraje înalte care
necesită o mai bună stabilitate. E necesar ca panta proiectată să nu genereze desprinderea
lamei hidraulice de taluzul aval.
La piciorul taluzului aval e necesar să se prevadă un disipator de energie. În zona
amonte de baraj albia se colmatează, pe când în aval tendinţa este de eroziune, coborând
patul albiei. Efectele realizate în bieful amonte sunt benefice, aceste construcţii mută
sedimentele din aval în amonte, în sensul dorit, prin colmatarea albiei. În bieful aval, apa
decantată de acumularea din spatele barajului, are acţiune erozivă, generând coborârea
patului albiei. Sedimentele grosiere sunt depuse în amonte de lucrările transversale şi nu
ajung în albia râului, deci aceste lucrări mută depozitele de sedimente în conurile de dejecţie
în albia ravenelor. În raport cu sistemul albie, barajul este perturbator, care produce

9-195
modificări în starea sistemului. Unul din efectele punerii în funcţiune a barajului, constatat în
bieful amonte este colmatarea albiei ravenei, iar în bieful aval este afuierea albiei. Efectul
de decantare al apei produs în bieful amonte la care se adaugă energia generată de
deversarea apei, produc efecte nedorite în avalul barajului, dacă nu se iau masuri de
protecţie a malurilor şi a fundului albiei. Împlicaţiile nefavorabile imediate se traduc prin
prăbuşirea şi alunecarea malurilor instabile, intensificate prin umezirea lor tot mai puternică.

Figura 9.21. Împădurirea cu plantaţie de salcâm a malurilor ravenei (amenajarea de CES

Ilişasca) (foto: ANIF –Fil. Suceava)

Lucrările transversale din lemn pentru stavilirea eroziunii cuprind: praguri din
garnisaje, praguri din fascine (fascinajele) şi praguri din cleionaje (cleionajele).
Garnisajele sunt lucrări simple şi constă în căptuşirea cu nuiele, trunchiuri cu crengi,
sau a altor materiale lemnoase a fundului formaţiunii torenţiale aşezate cu vârful spre
amonte. Fixarea materialului se face cu ajutorul unor prăjini din lemn aşezate transversal şi
prinse în teren cu ţăruşi cu cioc bătuţi la cel putin 1m adâncime. Se folosesc atunci când apa
transportă mateial fin în ravene de mică adâncime. După colmatarea fundului, în scopul
fixării acesteia se recomandă plantarea de specii forestiere. Lucrarea se va executa
primăvara timpuriu pentru ca nuielele de salcie verzi să intre în vegetaţie la inceputul
sezonului de vegetaţie.
Cleionajele sunt lucrări hidrotehnice transversale executate din împletituri de nuiele pe
pari având înălţimea utilă de 0,6 m. Se folosesc în treimea superioară şi în treimea mijlocie a
reţelei de scurgere, unde nu se produc viituri cu putere mare de distrugere, în scopul evitării
adâncirii fundului şi consolidării la bază a malurilor. Se execută în două variante constructive,
cu un singur gard a cărui înalţime nu depăşeşte 0,6 m, şi cu două garduri distanţate la 0,6 m.
În cazul cleionajului dublu, gardurile se consolidează între ele, la fiecare al treilea par, cu

9-196
piese din lemn ecarisat, numite moaze. Cele două rânduri de pari lungi de 2  2,5 m şi
diametrul 12  14 cm, au înălţimea deasupra terenului 0,8  1,0 m şi sunt bătuţi în pământ,
într-un şanţ lat de 0,50  0,70 m şi adânc de 0,30 m, la o adâncime de 1,2  1,5 m. Distanţa
între pari este de 0.8 m. Nuielele din salcie folosite la împletit vor fi verzi, vor avea grosimea
3  4 cm şi prin înrădăcinare şi lăstărire vor creşte durabilitatea lucrării. Pentru ca cele două
garduri să alcătuiască o piesă unitară şi rezistentă, spaţiul dintre ele se umple cu pământ
amestecat cu balast, bolovani, crengi şi se plantează cu butaşi de salcie, plop sau arin. În
bieful amonte al cleionajelor se va amenaja un mic aterisament artificial folosind pământul
rezultat din săparea şanţului, care va feri cleionajul de loviturile directe ale viiturilor. Pe
aterisamentele din amonte şi aval se vor planta puieţi de salcie, plop sau salcâm.
Pragurile şi barajele sunt lucrări transversale care se execută în mod obişnuit în partea
mijlocie sau inferioară a reţelei de scurgere a formaţiunilor torenţiale. Se execută din lemn
cu piatră, din zidărie uscată, din zidărie de piatră cu mortar din ciment, beton simplu,
prefabricate din beton, bare şi tablă ondulată din oţel. Pragurile au o înălţime deasupra
terenului de până la 1,5 m, iar barajele au o înălţime mai mare. Se amplasează în locuri care
indeplinesc condiţii geotehnice corespunzătoare pentru fundaţie şi încastrarea în maluri.

Figura 9.22. Praguri care şi-au epuizat capacitatea de retenţie

(foto: AQUAPROIECT Bucureşti)

Fascinajele sunt lucrări hidrotehnice transversale executate din fascine de formă

cilindrică, având diametrul de 15  25 cm şi lungimea de 4  12 m. În situaţia în care se pune
piatră spartă în interiorul acestora, poartă denumirea de fascine lestate. Acestea au un
diametru de 0,6  1,0 m şi lungimea de 4  10 m. Pentru consolidare, lucrarea se ancorează în
amonte cu cleşti fixaţi în pământ prin ţăruşi. Pentru protejarea lucrării de contactul cu apa
încărcată cu materiale, în partea din amonte se realizează umplutură din pământ amestecat
cu balast, crengi, paie etc. care formează un aterisament cu taluzul înclinat spre amonte. Au
acelaşi rol ca şi cleionajele, însă sunt mai rezistente.
9-197
 Figura 9.23. Prag care şi-a epuizat capacitatea de retenţie
(foto: AQUAPROIECT, Bucureşti)

Brăzduirea se recomandă a fi executată pe păşuni, pe pante de până la 25  30%,

primăvara devreme sau toamna târziu şi are rolul de a reţine apa, contribuind astfel la
menţinerea covorului ierbos şi limitarea eroziunii. Pentru evitarea golirii totale a apei
acumulate la ploi abundente se recomandă executarea unor dopuri din pământ la distanţe de
25  30 m, dispuse în formă de şah, tronsonând astfel brazda.
Valurile de pământ se folosesc pe păşuni în bazinele de recepţie a ravenelor şi au rolul
de a bloca accesul apei în ravenă.
Lucrările hidrotehnice se execută pe formaţiunile eroziunii de adâncime din bazin şi au
rolul de regularizare a scurgerii şi de reducere a cantităţii de material târât şi introdus în
emisar, de consolidare a malurilor şi a obârşiilor, de stabilizare a profilelor longitudinal şi
transversal.
Propunerile de etapizare a principalelor lucrări de combatere a eroziunii solului de
adâncime, a suprafeţelor reabilitate în amenajările de combatere a eroziunii solului
existente, cât şi noile suprafeţe propuse a fi amenajate cu lucrări de CES sunt prezentate în
subcapitolul 10.3. În acelaşi subcapitol sunt prezentate prioritizările pe termen scurt, mediu
şi lung şi principalele surse de finanţare pentru aceste investiţii.

9.6. Executarea lucrărilor de ameliorare a terenurilor agricole prin împădurire

Ameliorarea terenurilor degradate, prin împăduriri este principala soluţie de
reintroducere în circuitul economic (în principal în domeniul silvic) a acestor terenuri şi de
refacere a echilibrului ecologic în zonele degradate şi în zonele limitrofe.
Terenurile degradate sunt terenuri care în timp datorită unor procese de eroziune a
solului şi a altor procese de degradare devin neproductive agricol şi inutilizabile pentru
activităţi economice. Principala şi cea mai economică masură de reintroducere în circuitul
9-198
economic şi de refacere a echilibrului ecologic a zonelor cu terenuri degradate este
împădurirea, care se poate realiza în masive comasate sau discontinue (pâlcuri) şi perdele de
protecţie.
Dacă un proprietar are un teren arabil impozabil, care este afectat de eroziune sau un
alt proces grav al degradării solului, atunci există posibilitatea de a-l trece la altă categorie.
De aceea, trebuie consultaţi specialiştii în domeniul respectiv. Atunci când se trece la
împădurirea sau defrişarea unei zone, este obligatoriu să se ia măsuri pentru evitarea
proceselor erozionale ce decurg urmare a schimbării categoriei de folosinţă.
Vegetaţia naturală joacă un rol important în refacerea învelişului de sol şi protecţia
terenurilor degradate. În funcţie de mărimea, localizarea şi gradul de degradare se vor face
împăduriri pe suprafeţe mai mari sau mai mici şi în sisteme diferite. Pentru zonele critice cu
eroziuni de adancime şi alunecări (conuri de dejecţie, ravene, ogaşe, terenuri cu alunecări,
cu surpări), se vor face plantaţii de protecţie pe suprafeţe restrânse. Acestea trebuie
împrejmuite pentru a evita păşunatul prin pătrunderea turmelor de animale. În acest fel se va
asigura o mai bună protecţie şi diversitate a florei şi a faunei sălbatice.

9.6.1. Necesitatea creşterii suprafeţelor acoperite cu vegetaţie forestieră

În judeţul Suceava, în care terenurile în pantă au o pondere mare şi fenomenele de
degradare prin eroziune sunt răspândite, sunt necesare lucrări importante de împădurire.
Una din principalele funcţii ale pădurii o reprezintă protecţia solului împotriva
eroziunii, îmbunătăţirea bilanţului hidric şi asigurarea purităţii apelor, aerului, ameliorarea
factorilor climatici, producând totodată surse de materii prime pentru nevoile populaţiei şi
economiei naţionale.
Între pădure şi sol este o intercondiţionare reciprocă: prin rădăcinile sale, pădurea
contribuie la dezagregarea rocilor, la formarea solurilor, întreţinerea umidităţii şi
îmbunătăţirea structurii edafice.
Solurile de pădure sunt mai bogate în substanţe asimilabile pentru plante, rezultate din
resturile vegetale şi animale care se acumulează anual.
Ecosistemele forestiere instalate pe terenuri degradate sunt în cea mai mare parte
artificiale, de tip provizoriu sau tranzitoriu către ecosistemele zonale, având ca principal
obiectiv oprirea proceselor de degradare a terenului şi ameliorarea condiţiilor de mediu.
Înfiinţarea de plantaţii de protecţie antierozionale pe malurile cursurilor de apă şi
de-o parte şi de alta a căilor de comunicaţie, a culturilor agricole, împotriva factorilor
climatici dăunători şi pentru protecţia antierozională a terenurilor în pantă devine o
necesitate.
În ţara noastră primele preocupări privind studiul eficienţei economice a folosirii
perdelelor forestiere de protecţie în agricultură au fost iniţiate la începutul secolului al XX-
lea. Perdelele forestiere de protecţie asigură o eficientă protecţie a câmpului agricol atunci
când sunt amplasate sub formă de reţea.
Posibilităţile de creştere a suprafeţelor cu vegetaţie forestieră prin crearea de perdele
forestiere de protecţie este în prezent limitată datorită inexistenţei planurilor cadastrale, a
evidenţelor cu proprietarii la nivelul localităţilor şi a refuzului proprietarilor de terenuri de a
permite înfiinţarea culturilor forestiere. Realizarea cadastrului agricol şi forestier la nivelul

9-199
judetului Suceava va conduce la înfiinţarea unor importante suprafeţe de perdele forestiere
de protecţie, cu efecte sociale şi economice favorabile.
9.6.2. Măsuri organizatorice şi financiare
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva funcţionează sub autoritatea Ministerului
Mediului şi Schimbărilor Climatice.
La nivelul fiecărui judet, în cadrul RNP - Romsilva funcţionează direcţii silvice care au
ca scop gospodărirea durabilă şi unitară în principal a fondului forestier proprietate publică a
statului şi alte activităţi din domeniul silviculturii.
În vederea realizării obiectivului privind creşterea sprafeţelor acoperite cu vegetaţie
forestieră, R.N.P. Romsilva va acţiona cu prioritate pentru identificarea de terenuri
degradate sau agricole apte pentru a fi împădurite cu acordul proprietarilor prin:
 Iniţierea unei campanii de informare a proprietarilor de terenuri şi
conştientizarea acestora cu privire la drepturile şi obligaţiile care le revin prin
împădurirea acestora. Proprietarii de terenuri degradate incluse în perimetrele de
ameliorare rămân în continuare proprietari ai acestor terenuri şi vor fi scutiţi de
plata taxelor şi impozitelor pe perioada cât durează ameliorarea terenurilor.
Proprietarii de terenuri agricole pe care se realizează perdele forestiere de
protecţie rămân în continuare proprietari ai acestor terenuri şi sunt scutiţi de la
plata impozitelor şi taxelor pentru terenurile respective. În plus, beneficiază de o
compensare pentru pierderile de venit şi de asigurarea administrării perdelelor
forestiere de către RNP – Romsilva.
 Continuarea acţiunii de identificare, delimitare a terenurilor degradate, inapte
pentru agricultură şi constituirea de perimetre de ameliorare în vederea
împăduririi.
Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, în colaborare cu Regia
Naţională a Pădurilor – Romsilva, Agenţia Domeniilor Statului, Consiliile Judeţene
şi Înstituţiile Prefectului de la nivelul judeţelor a iniţiat o amplă acţiune de
identificare a terenurilor agricole devenite inapte pentru agricultură, dar care pot
fi ameliorate prin împădurire şi constituirea acestora în perimetre de ameliorare.
 Achiziţia de terenuri agricole, în numele statului, prin Regia Naţională a
Pădurilor – Romsilva, finanţate din Fondul de conservare şi regenerare constituit
conform Codului Silvic, în vederea împăduririi.
 Organizarea producerii puieţilor necesari lucrărilor de împăduriri, în pepinierele
silvice din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi în pepinierele private
autorizate.
 Iniţierea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică, a
proprietarilor pe ale căror terenuri este necesară înfiinţarea perdelelor forestiere
de protecţie.
Măsurile financiare pentru creşterea suprafeţelor acoperite cu vegetaţie forestieră
presupun cheltuieli mari privind obţinerea terenurilor (prin cumpărare sau expropriere),
elaborarea documentaţiilor tehnico-economice, împădurirea şi întreţinerea culturilor până la
închiderea stării de masiv, respectiv 4 – 6 ani. Astfel, pe lângă problemele legate de cadastru,
asigurarea de către Guvern a finanţării lucrărilor de împăduriri reprezintă o condiţie

9-200
obligatorie pentru realizarea obiectivului privind creşterea suprafeţelor acoperite cu
vegetaţie forestieră.

Sursele de finanţare propuse pentru realizarea lucrărilor de împăduriri sunt

următoarele:
 Bugetul de stat
Ca urmare a recesiunii economice care afectează economia mondială în general şi
economia naţională în special, încasările la bugetul de stat s-au diminuat. În
aceste condiţii şi fondurile alocate în anii 2009 şi 2010 pentru împăduriri au scăzut.
 Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, constituit conform
art. 88 din Legea nr. 18/1991, republicată cu modificări şi completări.
Ca urmare a scutirilor de taxe pentru scoaterile definitive sau temporare din
fondul forestier naţional a terenurilor necesare realizării drumurilor naţionale şi
autostrăzilor şi a terenurilor pentru pârtiile de schii, precum şi datorită
dificultăţilor de ordin economic cu care se confruntă România în prezent,
încasările în acest fond sunt foarte reduse.
 Fondul pentru Mediu, constituit conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului
nr.196/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Fondul pentru mediu este un instrument economico-financiar destinat susţinerii şi
realizării proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului. Conform
prevederilor art. 13¹ alin (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru
mediu, din sumele provenind din taxa pe poluare pentru atovehicule se finanţează
şi proiecte privind împădurirea terenurilor agricole degradate.
 Fondurile europene prevăzute de Programul Naţional de Dezvoltare Rurală,
respectiv Măsura 221 – Prima împădurire a terenurilor agricole.
Pe lângă finanţările ce se pot asigura de la bugetul de stat şi din Fondul de
ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică, în anul 2010 a fost lansată
Măsura „Prima împădurire a terenurilor agricole”, cod 221 din Programul
Naţional de Dezvoltare Forestieră. Măsura vizează terenurile cu destinaţie şi
folosintă agricolă şi pajişti permanente, care prezintă un randament scăzut la
hectar şi/sau risc major de degradare datorită unor factori de mediu, în special
datorită formării viiturilor cu caracter torenţial şi al eroziunii şi constă în
înfiinţarea de plantaţii forestiere. Prin această măsură se poate acorda sprijin
financiar public, nerambursabil şi pentru executarea lucrărilor de ameliorare a
terenurilor agricole prin împădurire în judeţul Suceava.

9.6.3. Promovarea şi adoptarea unor reglementări privind împădurirea terenurilor

degradate şi situatia actuală a executării lucrărilor de ameliorare a terenurilor
agricole prin împaduriri
Creşterea suprafeţelor ocupate cu pădure, cu suprafaţa de 422.000 ha, presupune un
efort financiar deosebit în perioada 2010 – 2035 care se ridică la 3.519.600 mii lei, din care
1.117.200 mii lei de la bugetul de stat şi din Fondul de ameliorare a fondului funciar cu
destinaţie silvică, 394.400 mii lei din fonduri externe – măsura 221 din PNDR şi 2.008.000 mii
lei din Fondul pentru mediu”, se arată în Programul naţional de împădurire. La această sumă

9-201
trebuie adăugate cheltuielile pentru întreţinerea plantaţiilor pe o perioadă de 4-6 ani, până
la închiderea stării de masiv, care se ridică la cca 6.400.000 mii lei pentru întreaga perioadă,
în funcţie de lucrările stabilite cu ocazia controlului anual. La nivel european, România ocupă
locul 13 din punct de vedere al procentului de împădurire, situându-se cu 5,1 procente sub
media europeană de 32,4%.
Din punct de vedere al suprafeţei de pădure raportată la numărul de locuitori, România
se situează pe locul 10 la nivel european cu 0,30 ha/locuitor.
În perioada 1990  2009 s-au împădurit la nivel naţional, în vederea extinderii
suprafeţelor de pădure 30.586 ha terenuri degradate (cca 1.529 ha/an). În perioada 1990 
2000, s-a împădurit o suprafaţă de 5.250 ha terenuri degradate, proprietate publică a statului
preluate în administrare de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva de la Agenţia Domeniilor
Statului. Dacă până în anul 2004 acţiunea de împădurire a terenurilor degradate s-a axat
numai pe terenurile proprietate publică a statului, începând din anul 2005 împădurirea
terenurilor degradate a vizat şi alte categorii de deţinători de terenuri decât statul, lucrările
de proiectare şi de împădurire derulându-se pentru prima dată prin inspectoratele teritoriale
de regim silvic şi de vânătoare din structura autorităţii publice centrale care răspunde de
silvicultură.
În vederea diminuării acţiunii factorilor climatici nefavorabili şi a degradării de orice
natură a solului, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură a acţionat şi
acţionează în continuare pentru identificarea şi delimitarea de terenuri degradate, inapte
pentru agricultură, în vederea ameliorării acestora prin împădurire. Această acţiune a avut în
vedere două categorii de deţinători ai terenurilor:
1. Identificarea terenurilor degradate, inapte pentru agricultură, aflate în administrarea
Agenţiei Domeniilor Statului şi trecerea acestora în admnistrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor –Romsilva, în vederea împăduririi, cu finanţare de la bugetul de stat şi/sau
din Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică;
2. Identificarea terenurilor degradate, inapte pentru agricultură, aflate în proprietatea
unităţilor administrativ – teritoriale şi persoanelor fizice, în vederea împăduririi, cu
finanţare de la bugetul de stat şi/sau din Fondul de ameliorare a fondului funciar cu
destinaţie silvică.
Programul judeţean de împădurire va ţine seama în prioritizarea acţiunilor de
împădurire de Strategia de management a riscului la inundaţii şi a Planului de acţiune pentru
limitarea efectelor negative ale viiturilor.
La 1 februarie 2011, a debutat prima sesiune de depunere a proiectelor pe Măsura 221.
Această măsură este destinată prevenirii pagubelor produse de factorii naturali dăunători,
reducerii eroziunii solurilor, imbunătăţirii capacităţii de retenţie a apei, creşterii calităţii
aerului, producerii de biomasă, inclusiv masa lemnoasă de calitate, prin menţinerea, sau,
după caz, creşterea biodiversităţii. Primele pentru întreţinerea plantaţiei forestiere înfiinţate
în cadrul măsurii, pe o perioada de 5 ani şi cele pentru compensarea pierderilor de venit
agricol pe suprafaţa împădurită pe o perioadă de 15 ani sunt acoperite în proportie de 100%
din fonduri publice.
În program se pot înscrie persoanele fizice şi juridice, grupurile, asociaţiile sau
autorităţile publice locale care deţin teren agricol. De asemenea, pot cere finanţare şi
fermierii, dar pentru a fi clasificat ca fermier, solicitantul trebuie să demonstreze că

9-202
veniturile din agricultură reprezintă cel puţin 25% din veniturile totale şi că timpul destinat
muncii în agricultură reprezintă cel puţin 25% din timpul de muncă total efectuat.
Activitatea privind împădurirea terenurilor degradate, a fost reglementată prin Legea
nr. 100 din 03.06.2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 376 din 07.06.2010.
Prin art. 139 lit. c) din Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic s-a abrogat Ordonanţa
Guvernului nr. 81/1998 privind unele măsuri pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor
degradate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 107/1999. Practic, prin
abrogarea acestei ordonanţe cadrul legal necesar realizării lucrărilor de împădurire a
terenurilor degradate era total insuficient. Pornind de faptul că singurele prevederi care mai
reglementau acţiunile de împădurire a terenurilor degradate se regăseau în Legea nr. 18/1991
privind fondul funciar, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi în Hotărârea
Guvernului nr. 786/1993 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea grupelor de
terenuri care intră în perimetrele de ameliorare, precum şi componenţa, funcţionarea şi
atribuţiile comisiilor de specialişti constituite pentru delimitarea perimetrelor de ameliorare,
autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură a considerat necesar elaborarea
unei legi care să reglementeze împădurirea terenurilor degradate. În acest scop autoritatea
publică centrală care răspunde de silvicultură a elaborat şi Parlamentul României a adoptat
Legea nr. 100/2010, privind împădurirea terenurilor degradate, care a fost publicată în
Monitorul Oficial al României nr. 376/2010.
Legea nr. 289/2002, republicată în 2014, privind unele măsuri pentru realizarea
Sistemului naţional al perdelelor forestiere de protecţie.
Înfiinţarea perdelelor forestiere de protecţie este obligatorie, atât pentru persoanele
fizice cât şi pentru cele juridice. După adoptarea acestei legi şi în funcţie de alocaţiile
financiare prevăzute în bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură
pentru această acţiune, se vor reactualiza documentaţiile tehnico - economice elaborate
până în prezent şi se va relua procedura de identificare a proprietarilor şi de solicitare a
acordurilor necesare realizării perdelelor forestiere de protecţie.
În cazul în care deţinătorii de terenuri agricole nu sunt de acord cu realizarea
perdelelor forestiere de protecţie pe terenurile deţinute, acestea se pot expropriea în
conformitate cu prevederile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate
publică. Întrucât, procedura de expropriere prevăzută de Legea nr. 33/1994 durează foarte
mult (minim 12 luni dacă nu este contestată în instanţă de către proprietarii terenurilor), prin
această lege se doreşte creerea unei procedurii, mai rapide, de expropriere pentru cauză de
utilitate publică în cazul perdelelor forestiere de protecţie.
RNP - Romsilva este coordonatorul Programului de realizare a Sistemului Naţional al
perdelelor forestiere de protecţie.
Administrarea perdelelor forestiere de protecţie se va face prin ocoalele silvice aflate în
structura Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi asigurarea contravalorii lucrărilor de
administrare de la bugetul de stat.
Cele două metodologii de finanţare au fost aprobate conform procedurilor legale în
trimestrul IV al anului 2008 prin O.M. nr. 649/2008 şi respectiv O.M. nr. 706/2008.
Cu toate acestea, acţiunea de identificare a proprietarilor pe ale căror terenuri
urmează să se realizeze perdele forestiere de protecţie şi de solicitare a acordurilor acestora
nu se va putea realiza nici în viitor fără sprijinul nemijlocit al autorităţilor locale şi judeţene.
În cazurile în care persoanele fizice sau juridice, care deţin terenuri agricole proprietate
9-203
privată, nu sunt de acord cu executarea lucrărilor de înfiinţare a perdelelor forestiere de
protecţie, a căror necesitate a rezultat din studiile întocmite în acest sens şi aprobate prin
hotărâri ale Guvernului, aceste terenuri se pot expropria pentru cauză de utilitate publică. În
prezent posibilităţile de realizare a perdelelor forestiere de protecţie sunt foarte reduse din
lipsa cadastrului, a evidenţelor cu proprietarii de la nivelul localităţilor şi de refuzul
proprietarilor de terenuri de a permite înfiinţarea perdelelor forestiere de protecţie.

În PNDR 2014-2020 se prevede şi o sub-măsură (8.1) realizată în baza articolului 22 din

Regulamentul UE nr. 1305/2013 care are ca obiectiv creşterea suprafeţei ocupate cu păduri,
împădurind terenurile agricole pentru reducerea eroziunii solului, îmbunătăţirea capacităţii
de retenţie a apei etc. Printre principiile privind stabilirea criteriilor de selecţie se
menţionează principiul funcţiei de protecţie/împotriva eroziunii şi principiul funcţiei de
reabilitare a terenurilor.
Pentru această măsură se acordă finanţare privind costurile de înfiinţare a plantaţiei,
întreţinerea ei pe o perioadă de 6 ani şi compensaţii pentru pierderile de venit agricol.
În cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, versiunea iulie 2014,
Obiectivul Strategic nr. 2 - Gestionarea durabilă a resurselor naturale şi combaterea
schimbărilor climatice, Prioritatea nr. 4 şi Prioritatea nr. 5, va fi finanţată categoria de
intervenţie „Acţiuni de împădurire a terenurilor agricole şi neagricole, precum şi realizarea
perdelelor forestiere pe aceste terenuri”.
Se vor acorda plăţi compensatorii fermierilor care îşi asumă în mod voluntar
angajamente de agromediu.
Suprafaţa totală afectată de eroziune puternică şi foarte puternică în judeţul Suceava
este de 67986,99 ha, din care:
 54663,92 ha, pe zonele afectate de eroziune de suprafaţă puternică;
 13323,07 ha pe zonele afectate de eroziune de suprafaţă foarte puternică.
Această suprafaţă a fost identificată de către ICPA şi este prezentată în tabelul
următor.
Tabel 9.3
Suprafața (ha) afectată de eroziune puternică și foarte puternică, la nivel de UAT
(după Harta Solurilor României, scara 1:200 000)
Suprafața afectată de:
Nr. Suprafața eroziune foarte
Nume UAT eroziune puternică
crt. UAT puternică
ha % ha %
1 Adâncata 3624,32 1097,87 30,3 0,65 0,0
2 Arbore 6911,93 966,41 14,0 106,04 1,5
3 Baia 4128,97 0,00 0,0 59,60 1,4
4 Bălăceana 2528,55 428,44 16,9 8,86 0,4
5 Bălcăuți 3700,65 135,84 3,7 116,50 3,1
6 Berchisești 1906,27 85,53 4,5
7 Bilca 2447,34
8 Bogdănești 2437,79 246,28 10,1 38,44 1,6
9 Boroaia 7372,35 34,26 0,5 24,93 0,3
9-204
10 Bosanci 4959,57 79,34 1,6 282,81 5,7
11 Botoșana 1766,06 708,11 40,1 86,81 4,9
12 Breaza 8431,77
13 Brodina 19168,76 2239,98 11,7
14 Broșteni 43137,22
15 Bunești 2899,73 85,13 2,9
16 Burla 1892,88 259,64 13,7 536,05 28,3
17 Cacica 5511,33 2507,56 45,5 71,49 1,3
18 Cajvana 2520,01 1134,16 45,0 148,96 5,9
19 Calafindești 2419,47 253,78 10,5
Câmpulung
20 Moldovenesc 13765,78
21 Capu câmpului 5284,53
22 Cârlibaba 30071,72
23 Ciocănești 10609,07 57,30 0,5
24 Ciprian Porumbescu 2954,57 158,35 5,4 60,35 2,0
25 Comănești 1935,69 729,57 37,7 111,15 5,7
26 Cornu Luncii 8428,37 195,78 2,3 1,36 0,0
27 Coşna 16792,98
28 Crucea 14714,03
29 Dărmănești 5141,63 369,58 7,2 646,95 12,6
30 Dolhasca 11058,09 623,64 5,6 625,71 5,7
31 Dolhești 4248,65 321,14 7,6 323,62 7,6
32 Dorna Candrenilor 14766,53
33 Dorna-Arini 13515,02
34 Dornești 3201,25 278,77 8,7 129,51 4,0
35 Drăgoiești 3226,26 27,41 0,8
36 Drăgușeni 2887,14 242,35 8,4
37 Dumbrăveni 4716,23 260,22 5,5
38 Fălticeni 2881,78 105,10 3,6
39 Fântâna Mare 3073,26 139,65 4,5
40 Fântânele 4104,72
41 Forăști 6578,62 327,57 5,0 724,39 11,0
42 Frasin 8359,42
43 Frătăuții Noi 5479,44 1223,85 22,3 127,23 2,3
44 Frătăuții Vechi 3643,61
45 Frumosu 10438,29 2757,83 26,4
46 Fundu Moldovei 15248,19
47 Gălanești 2019,35
48 Grămești 3286,70 440,84 13,4 90,75 2,8
49 Grănicești 4788,37 886,25 18,5 165,01 3,4
50 Gura Humorului 7046,97
51 Hănțești 4141,06 474,72 11,5 61,89 1,5
52 Hârtop 1833,74 31,84 1,7 72,38 3,9
53 Horodnic de Jos 2600,34

9-205
54 Horodnic de Sus 5699,79 542,04 9,5
55 Horodniceni 5707,56 372,07 6,5
56 Iacobeni 5463,52
57 Iaslovaț 1811,78 393,03 21,7 53,42 2,9
58 Ilișești 3320,03 417,72 12,6
59 Ipotești 2312,92 59,48 2,6
60 Izvoarele Sucevei 14567,74
61 Liteni 7266,45 232,87 3,2 416,79 5,7
62 Mălini 15325,43 257,43 1,7 237,40 1,5
Mânăstirea
63 Humorului 9907,43 3761,69 38,0
64 Marginea 7321,42 1162,68 15,9 102,38 1,4
65 Milisăuți 3622,72 101,64 2,8 0,25 0,0
66 Mitocu Dragomirnei 5308,94 929,51 17,5 147,75 2,8
67 Moara 4189,29 113,24 2,7
68 Moldova-Sulița 13988,43
69 Moldovița 29415,15 5031,53 17,1
70 Mușenița 3913,05 107,98 2,8 501,01 12,8
71 Ostra 10302,33
72 Păltinoasa 3627,14 20,18 0,6 188,19 5,2
73 Panaci 13802,32
74 Părțeștii de Jos 5126,14 1423,63 27,8 326,60 6,4
75 Pătrăuți 3611,57 716,62 19,8 81,61 2,3
76 Poiana Stampei 21165,99 802,88 3,8
77 Poieni-Solca 1617,70 617,53 38,2
78 Pojorâta 13439,42
79 Preutești 6715,13 211,89 3,2 390,88 5,8
80 Putna 13209,64 5705,0 43,2 13,98 0,1
81 Rădășeni 4037,41 0,83 0,0
82 Rădăuți 3247,98 29,29 0,9
83 Râșca 20877,80 139,47 0,7 0,10 0,0
84 Sadova 6716,37
85 Salcea 5542,49 550,01 9,9
86 Saru Dornei 23531,97
87 Satu Mare 2541,88 439,97 17,3
88 Scheia 5751,82 102,96 1,8
89 Serbăuți 3430,50 661,13 19,3 201,19 5,9
90 Siminicea 4034,81 55,52 1,4 69,30 1,7
91 Siret 4373,53 337,68 7,7
92 Slatina 11965,80 17,93 0,1
93 Solca 4792,32 812,32 17,0
94 Straja 4655,82 142,15 3,1
95 Stroiești 3678,44 204,68 5,6
96 Stulpicani 20152,41
97 Suceava 5223,05 2,68 0,1 413,12 7,9

9-206
 98 Sucevița 9281,28 4328,0 46,6 25,78 0,3
99 Todirești 6159,71 695,09 11,3
100 Udești 7589,25 23,62 0,3 892,89 11,8
101 Ulma 7740,03
102 Vadu Moldovei 4753,74 625,24 13,2
103 Valea Moldovei 2650,48 46,93 1,8 34,10 1,3
104 Vama 13599,56 1775,71 13,1
105 Vatra Dornei 9982,87
106 Vatra Moldoviței 13548,58 2435,4 18,0
107 Verești 3634,22 57,71 1,6
108 Vicovu de Jos 4091,16 148,20 3,6 331,97 8,1
109 Vicovu de Sus 4114,93 220,05 5,3
110 Voitinel 2112,01 252,78 12,0 0,76 0,0
111 Volovăț 2211,21 274,33 12,4
112 Vulturești 5200,78 153,00 2,9 562,13 10,8
113 Zamostea 5078,90 229,12 4,5
114 Zvoriștea 6632,95 717,46 10,8
TOTAL 855301,38 54663,92 13323,07

Suprafeţele afectate de eroziune puternică şi foarte puternică prezentate anterior,

identificate în teritoriu pe comune, vor fi avute în vedere în viitor pentru stabilirea
suprafeţelor de împădurit împreună cu programele de adaptare a măsurilor de combatere a
eroziunii solului şi de proiectare şi de execuţie a unor obiective noi de combatere a eroziunii.
Conform raportului privind starea mediului în judeţul Suceava elaborat de APM Suceava,
la capitolul „Soluri afectate de degradare” apar:
 terenuri afectate de eroziune în adancime - 1670 ha;
 terenuri cu alunecări de teren - 23610 ha.
Tot în acest raport, se precizează că din terenurile cu alunecări de teren, 3308 ha sunt
terenuri cu alunecări active. Datorită gradului de degradare prin eroziune este necesar ca în
anii următori să fie în primul rând împădurite zonele afectate de eroziune de adâncime şi cu
alunecări de teren active care însumează împreună 4978 ha. Pe aceste terenuri, în afară de
împăduriri, mai trebuie introduse şi realizate măsuri şi lucrări de combatere a eroziunii
solului. Pentru a avea o eficienţă ridicată, toate zonele foarte afectate de eroziunea solului
trebuie să fie studiate inclusiv cu zonele limitrofe şi întocmit proiecte de amenajare
complexă de combatere a eroziunii solului. În capitolele 9 şi 10 din studiu se prezintă diverse
moduri de abordare a problemelor de combatere a eroziunii solului.
Este important faptul ca există mai multe soluţii de împadurire a terenurilor erodate
(degradate) inclusiv moduri de atragere de investiţii din:
a) fonduri pentru împădurirea terenurilor din fondul forestier ale RNP Romsilva
(prezentate în subcapitolul 9.6.2);
În anul 2013 s-au împadurit în fondul forestier 1883 ha. (Raport privind starea mediului
în judeţul Suceava 2013).
b) fondul de mediu prin care se pot împăduri terenurile identificate de Inspectoratul
Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Suceava.

9-207
 În acest sens s-au constituit perimetre de ameliorare prin împădurire pe teritoriul mai
multor comune din judeţul Suceava pe terenurile degradate excesiv. Perimetrele de
ameliorare au fost stabilite cu implicarea directă a comunelor şi a comunităţilor locale.
c) fonduri europene din PNDR pe măsurile legate de conservarea solului şi alte măsuri
privind dezvoltarea exploataţiilor agricole şi reducerea eroziunii solului. Aceste
fonduri pot fi accesate în primul rând prin implicarea fermierilor şi formarea de
asociaţii ale agricultorilor.
În măsura 221 – “Prima împădurire” sunt prevăzute lucrări şi sprijin pentru terenurile
degradate prin eroziune.
d) fonduri ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale pentru reabilitarea şi
completarea amenajărilor de CES administrate de ANIF- Sucursala Suceava (prezentate
în subcapitolul 9.6.2).
Implicarea tuturor instituţiilor statului, a instituţiilor locale, a fermierilor, ONG-urilor
şi a agenţilor economici cu activităti în domeniul agriculturii şi protecţia mediului este
necesară pentru creşterea suprafeţelor împădurite în judeţul Suceava în anii următori.
Sprijinirea micilor fermieri
În judeţul Suceava, agricultura are exploatații agricole mici și foarte mici. Cele mai
multe parcele au lățime mică și o distribuție neuniformă (fără a se ține seamă de configurația
curbelor de nivel și a liniilor de cea mai mare pantă). Fermierii trebuie să consulte specialiștii
din agricultură pentru terenurile cu fenomene de eroziune a solului pentru a lua măsurile cele
mai bune în vederea organizării exploatațiilor agricole în concordanță cu specificitatea
fiecărei parcele (amplasamanet, mărimea parcelelor, vecinătăți, cadru natural și plante
cultivate). Cele mai importante soluții antierozionale și de sprijinire a practicării unei
agriculturi ecologice, dar și pentru realizarea unei profitabilități, sunt în cea mai mare parte
prezentate în acest capitol și sunt următoarele:
a) organizarea antierozională a teritoriului;
b) măsuri fitoameliorative;
c) delimitarea unităților teritoriale de lucru;
d) orientarea față de curbele de nivel;
e) alegerea structurii culturilor și a tipurilor de asolamente;
f) proiectarea asolamentelor de protecție;
g) lucrări agrotehnice;
h) lucrări ameliorative;
i) înființarea de benzi înierbate;
j) culturi semănate în fâșii;
k) reabilitarea și amenajarea de noi drumuri antierozionale.

9-208
 10. Situaţia actuală a amenajărilor de combatere a eroziunii solului din judeţul
Suceava şi propuneri de lucrări

10.1. Situaţia actuală a amenajărilor de combatere a eroziunii solului din judeţul Suceava
În judeţul Suceava se află 26 amenajări de combatere a eroziunii solului care însumează o
suprafaţă netă de 85.189 hectare.
Aceste amenajări sunt în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, Filiala
judeţeană Suceava şi sunt prezentate în tabelul 10.1A (Amenajările de combatere a eroziunii
solului din judeţul Suceava, conform Hotărarii Guvernului României nr. 82/2011) şi planşa nr. 8
(Harta amenajărilor de combaterea eroziunii solului din judeţul Suceava).
Datorită condiţiilor specifice judeţului, amenajările de combatere a eroziunii solului sunt în
kea mai mare parte amenajări de combatere a eroziunii solului de suprafaţă în complex cu
amenajări de combatere a eroziunii solului de adâncime. De asemenea, ele sunt în complex,
limitrofe sau complementare cu amenajări de desecare, uneori cu amenajări de drenaj închis.
Din punct de vedere al mărimii suprafeţei se deosebesc:
 9 amenajări mari, peste 3000 ha;
 6 amenajări medii, între 1000 ha - 3000 ha;
 11 amenajări mici, sub 1000 ha.
Amenajările de combatere a eroziunii solului din judeţul Suceava, au fost realizate şi puse
în funcţiune în perioada 1972 ÷ 1993, cele mai multe în anii 80, după cum urmează:
 în anii 70 au fost puse în funcţiune 7 amenajări;
 în anii 80 au fost puse în funcţiune 18 amenajări;
 după 1990, s-a pus în funcţiune numai o singură amenajare, Slobozia-Dorneşti în anul
1993.
Prezentăm în continuare, în tabelele nr. 10.1 ÷ 10.26, principalele lucrări din cele 26
amenajări de combatere a eroziunii solului aflate în judeţul Suceava.

10-209
 Tabel 10.1A
Amenajări de combatere a eroziunii solului aflate în administrarea ANIF, conform
Hotărârii Guvernului României nr. 82/2011
Cod Capacităţi C.E.S
Nr.crt. Denumire amenajare
amenajare (ha)
1 330-1 Grigoreşti - Vereşti 100
2 166-1 Arbore - Marginea - Volovăţ 5760
3 827-1 Grăniceşti - Calafindeşti 1402
4 889-1 Mereni - Plopeni - Salcea 4050
5 1054-1 Slobozia - Dorneşti 1205
6 485-1 Broşteni - Drăguşeni 1800
7 496-1 Calafindeşti - Bălcăuţi Siret 316
8 788-1 Dolhasca 3681
9 790-1 Dorneşti - Frătăuţii Noi Siret 612
10 840-1 Hatia 2088
11 858-1 Ilişasca 6454
12 871-1 Lisaura - Liteni 3511
13 874-1 Lucina 1336
14 888-1 Mediasca 2104
15 948-1 Plantaţii Fântânele 100
16 949-1 Plantaţii Pomi Dolheşti 55
17 950-1 Plantaţii Pomi Mereşti Candac 100
18 952-1 Platoniţa Trup Moisa 54
18-1 952-1 Platoniţa Trup Foreşti 197
19 975-1 Rădaşeni I 467
20 976-1 Rădaşeni Ii 30
21 1036-1 Şerbăuţi - Calafindeşti 782
22 1057-1 Soloneţ 8988
23 1063-1 Şomuzu Mare 25450
24 1064-1 Şomuzu Mic 9430
25 1162-1 Vultureşti 792
26 1169-1 Zvoriştea - Zamostea 4325
Total 85189

10-210
AMENAJAREA GRIGOREŞTI-VEREŞTI Tabel 10.1
(C.E.S.în complex cu desecare)
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) -1989
Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 100 ha
- amenajări văi-ravene - 11,20 km
- amenajări terase - 0,00 ha

Principalele lucrări C.E.S. de suprafaţă

Drumuri Canale Drenuri

Canale Debuşee Podeţe Căderi Captări Drenuri Cămine
antierozionale marginale colectoare
(km) (km) (buc) (buc) izvoare (buc) absorbante (km) (buc)
(km) (km) (km)
0 0 0 0 0 0 7 0 0 0

Principalele lucrări C.E.S. de adâncime

Amenajare
Amenajări
Baraje Traverse Pinteni Cleionaje vârf Plantaţii silvice
văi-ravene Praguri (buc)
(buc) (buc) (buc) (buc) ravenă(Jilip) de protecţie (ha)
(km)
(buc)

11,2 0 0 0 0 0 0 0

10-211
AMENAJAREA ARBORE-MARGINEA-VOLOVĂŢ Tabel 10.2
(C.E.S.în complex cu desecare)
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) -1987

Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 5760 ha

- amenajări văi-ravene - 0,50 km
- amenajări terase - 0,00 ha

Principalele lucrări C.E.S. de suprafaţă

Drumuri Canale Drenuri Drenuri

Canale Debuşee Podeţe Căderi Captări Cămine
antierozionale marginale absorbante colectoare
(km) (km) (buc) (buc) izvoare (buc) (buc)
(km) (km) (km) (km)
25,32 8,29 88,25 54,57 151 156 74 362,7 63,08 146

Principalele lucrări C.E.S. de adâncime

Amenajare
Amenajări Plantaţii silvice
Baraje Traverse Pinteni Cleionaje vârf
văi-ravene Praguri (buc) de protecţie
(buc) (buc) (buc) (buc) ravenă(Jilip)
(km) (ha)
(buc)

0,5 8 65 94 0 0,44 53 11,64

10-212
AMENAJAREA GRĂNICEŞTI-CALAFINDEŞTI Tabel 10.3
(C.E.S.în complex cu desecare)
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) -1985

Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 1402 ha

- amenajări văi-ravene - 0,00 km
- amenajări terase - 0,00 ha

Principalele lucrări C.E.S. de suprafaţă

Drumuri Drenuri
Canale Debuşee Canale Podeţe Căderi Captări izvoare Drenuri Cămine
antierozionale colectoare
(km) (km) marginale (km) (buc) (buc) (km) absorbante (km) (buc)
(km) (km)
13,6 13,65 28,07 19,38 21 10 32,8 57,48 17,88 81

Principalele lucrări C.E.S. de adâncime

Amenajări Amenajare vârf

Baraje Pinteni Cleionaje Plantaţii silvice
văi-ravene Praguri (buc) Traverse (buc) ravenă(Jilip)
(buc) (buc) (buc) de protecţie (ha)
(km) (buc)
0 0 0 8 0 0 0 8

10-213
AMENAJAREA MERENI-PLOPENI-SALCEA Tabel 10.4
(C.E.S.în complex cu desecare)
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) -1986

Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 4050 ha

- amenajări văi-ravene - 0,00 km
- amenajări terase - 0,00 ha

Principalele lucrări C.E.S. de suprafaţă

Drumuri Canale Drenuri Drenuri

Debuşee Podeţe Căderi Captări Cămine
Canale (km) antierozionale marginale absorbante colectoare
(km) (buc) (buc) izvoare (buc) (buc)
(km) (km) (km) (km)
38,1 0 9,25 1 42 0 0 153,831 11,327 191

Principalele lucrări C.E.S. de adâncime

Amenajare
Amenajări Plantaţii
Baraje Traverse Pinteni Cleionaje vârf
văi-ravene Praguri (buc) silvice de
(buc) (buc) (buc) (buc) ravenă(Jilip)
(km) protecţie (ha)
(buc)

0 0 0 198 40 0 0 0

10-214
AMENAJAREA SLOBOZIA-DORNEŞTI Tabel 10.5
(C.E.S.în complex cu desecare)
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) -1993

Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 1205 ha

- amenajări văi-ravene - 5,15 km
- amenajări terase - 0,00 ha

Principalele lucrări C.E.S. de suprafaţă

Drumuri Canale Drenuri Drenuri

Canale Debuşee Podeţe Căderi Captări izvoare Cămine
antierozionale marginale absorbante colectoare
(km) (km) (buc) (buc) (buc) (buc)
(km) (km) (km) (km)
0,62 11,4 33,38 4,1 57 57 26 158,752 12,875 72

Principalele lucrări C.E.S. de adâncime

Plantaţii
Amenajări
Baraje Traverse Pinteni Cleionaje Amenajare vârf silvice de
văi-ravene Praguri (buc)
(buc) (buc) (buc) (buc) ravenă(Jilip) (buc) protecţie
(km)
(ha)

5,15 12 0 10 156 0 0 0

10-215
AMENAJAREA BROŞTENI-DRĂGUŞENI Tabel 10.6
(C.E.S.)
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) -1988

Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 1800 ha

- amenajări văi-ravene - 0,00 km
- amenajări terase - 0,00 ha

Principalele lucrări C.E.S. de suprafaţă

Drumuri Canale Drenuri Drenuri

Canale Debuşee Podeţe Căderi Captări izvoare Cămine
antierozionale marginale absorbante colectoare
(km) (km) (buc) (buc) (buc) (buc)
(km) (km) (km) (km)
11,2 7,15 23,54 0 38 73 20 147,09 0 52

Principalele lucrări C.E.S. de adâncime

Plantaţii
Amenajări
Baraje Traverse Pinteni Cleionaje Amenajare vârf silvice de
văi-ravene Praguri (buc)
(buc) (buc) (buc) (buc) ravenă(Jilip) (buc) protecţie
(km)
(ha)

0 1 0 67 33 0 0 0

10-216
AMENAJAREA CALAFINDEŞTI-BĂLCĂUŢI Tabel 10.7
(C.E.S.)
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) -1987

Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 316 ha

- amenajări văi-ravene - 0,00 km
- amenajări terase - 0,00 ha

Principalele lucrări C.E.S. de suprafaţă

Drumuri Canale Drenuri Drenuri

Canale Debuşee Podeţe Captări izvoare Cămine
antierozionale marginale Căderi (buc) absorbante colectoare
(km) (km) (buc) (buc) (buc)
(km) (km) (km) (km)
3 0 0 0 0 0 12 0 0 0

Principalele lucrări C.E.S. de adâncime

Amenajări Amenajare vârf Plantaţii

Baraje Traverse Pinteni Cleionaje
văi-ravene Praguri (buc) ravenă(Jilip) silvice de
(buc) (buc) (buc) (buc)
(km) (buc) protecţie (ha)

0 0 5 0 0 0 0 0

10-217
AMENAJAREA DOLHASCA Tabel 10.8
(C.E.S.)
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) -1972

Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 3681 ha

- amenajări văi-ravene - 0,00 km
- amenajări terase - 0,00 ha

Principalele lucrări C.E.S. de suprafaţă

Drumuri Canale Drenuri

Canale Debuşee Podeţe Căderi Captări izvoare Drenuri Cămine
antierozionale marginale colectoare
(km) (km) (buc) (buc) (buc) absorbante (km) (buc)
(km) (km) (km)
14,5 11,6 70,66 40,45 132 370 0 0 0 0

Principalele lucrări C.E.S. de adâncime

Amenajări Plantaţii silvice

Baraje Traverse Pinteni Cleionaje Amenajare vârf
văi-ravene Praguri (buc) de protecţie
(buc) (buc) (buc) (buc) ravenă(Jilip) (buc)
(km) (ha)
0 23 13 0 0 0 0 84.1

10-218
AMENAJAREA DORNEŞTI-FRĂTĂUŢII NOI-SIRET Tabel 10.9
(C.E.S.)
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) -1988

Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 612 ha

- amenajări văi-ravene - 0,00 km
- amenajări terase - 0,00 ha

Principalele lucrări C.E.S. de suprafaţă

Drumuri Canale Drenuri Drenuri

Canale Debuşee Podeţe Căderi Captări izvoare Cămine
antierozionale marginale absorbante colectoare
(km) (km) (buc) (buc) (buc) (buc)
(km) (km) (km) (km)
11 5 6 6 0 8 0 0 0 0

Principalele lucrări C.E.S. de adâncime

Plantaţii
Amenajări
Baraje Traverse Pinteni Cleionaje Amenajare vârf silvice de
văi-ravene Praguri (buc)
(buc) (buc) (buc) (buc) ravenă(Jilip) (buc) protecţie
(km)
(ha)

0 0 0 0 0 0 0 0

10-219
AMENAJAREA HATIA Tabel 10.10
(C.E.S.)
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) -1980

Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 2088 ha

- amenajări văi-ravene - 0,00 km
- amenajări terase - 0,00 ha

Principalele lucrări C.E.S. de suprafaţă

Drumuri Canale Drenuri Drenuri

Debuşee Podeţe Căderi Captări izvoare Cămine
Canale (km) antierozionale marginale absorbante colectoare
(km) (buc) (buc) (buc) (buc)
(km) (km) (km) (km)
0 4,24 18,5 0,6 29 129 0 88,44 0 0

Principalele lucrări C.E.S. de adâncime

Amenajare vârf Plantaţii

Amenajări văi- Baraje Traverse Pinteni Cleionaje
Praguri (buc) ravenă(Jilip) silvice de
ravene (km) (buc) (buc) (buc) (buc)
(buc) protecţie (ha)

0 2 0 0 0 0 0 0

10-220
AMENAJAREA ILIŞASCA Tabel 10.11
(C.E.S.)
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) -1982

Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă – 6454 ha

- amenajări văi-ravene - 0,00 km
- amenajări terase - 0,00 ha

Principalele lucrări C.E.S. de suprafaţă

Drumuri Canale Drenuri Drenuri

Debuşee Podeţe Căderi Captări izvoare Cămine
Canale (km) antierozionale marginale absorbante colectoare
(km) (buc) (buc) (buc) (buc)
(km) (km) (km) (km)
4,75 0 77,15 4,3 54 126 0 107,494 17,73 262

Principalele lucrări C.E.S. de adâncime

Plantaţii
Amenajări Amenajare vârf
Baraje Traverse Pinteni Cleionaje silvice de
văi-ravene Praguri (buc) ravenă(Jilip)
(buc) (buc) (buc) (buc) protecţie
(km) (buc)
(ha)

0 27 0 192 0 0 0 0

10-221
AMENAJAREA LISAURA-LITENI Tabel 10.12
(C.E.S.)
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) -1988

Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 3511 ha

- amenajări văi-ravene - 0,00 km
- amenajări terase - 0,00 ha

Principalele lucrări C.E.S. de suprafaţă

Drumuri Canale Drenuri Drenuri

Canale Debuşee Podeţe Căderi Captări izvoare Cămine
antierozionale marginale absorbante colectoare
(km) (km) (buc) (buc) (buc) (buc)
(km) (km) (km) (km)
17,64 11,5 55,575 0 43 11 50 163,9 2,2 15

Principalele lucrări C.E.S. de adâncime

Amenajări Plantaţii
Baraje Traverse Pinteni Cleionaje Amenajare vârf
văi-ravene Praguri (buc) silvice de
(buc) (buc) (buc) (buc) ravenă(Jilip) (buc)
(km) protecţie (ha)

0 0 0 30 84 0 0 0

10-222
AMENAJAREA LUCINA Tabel 10.13
(C.E.S.)
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) -1976

Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 1336 ha

- amenajări văi-ravene - 0,00 km
- amenajări terase - 0,00 ha

Principalele lucrări C.E.S. de suprafaţă

Drumuri Canale Drenuri Drenuri

Canale Debuşee Podeţe Căderi Captări izvoare Cămine
antierozionale marginale absorbante colectoare
(km) (km) (buc) (buc) (buc) (buc)
(km) (km) (km) (km)
14,4 5,5 34,05 0 97 0 27 32,5 0 27

Principalele lucrări C.E.S. de adâncime

Amenajări Amenajare vârf Plantaţii silvice

Baraje Traverse Pinteni Cleionaje
văi-ravene Praguri (buc) ravenă(Jilip) de protecţie
(buc) (buc) (buc) (buc)
(km) (buc) (ha)
0 0 0 0 0 0 0 0

10-223
AMENAJAREA MEDIASCA Tabel 10.14
(C.E.S.)
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) -1976

Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 2104 ha

- amenajări văi-ravene - 0,00 km
- amenajări terase - 0,00 ha

Principalele lucrări C.E.S. de suprafaţă

Drumuri Canale Drenuri Drenuri

Debuşee Podeţe Căderi Captări izvoare Cămine
Canale (km) antierozionale marginale absorbante colectoare
(km) (buc) (buc) (buc) (buc)
(km) (km) (km) (km)
0 1,7 11,7 3,2 36 51 0 63,2 0 48

Principalele lucrări C.E.S. de adâncime

Plantaţii
Amenajări Amenajare vârf
Baraje Traverse Pinteni Cleionaje silvice de
văi-ravene Praguri (buc) ravenă(Jilip)
(buc) (buc) (buc) (buc) protecţie
(km) (buc)
(ha)

0 3 0 0 0 0 0 13

10-224
AMENAJAREA PLANTAŢII FÂNTÂNELE Tabel 10.15
(C.E.S.)
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) -1989

Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 100 ha

- amenajări văi-ravene - 0,00 km
- amenajări terase - 0,00 ha
- nivelări - 30 ha
Principalele lucrări C.E.S. de suprafaţă

Drumuri Canale Drenuri Drenuri

Debuşee Podeţe Căderi Captări izvoare Cămine
Canale (km) antierozionale marginale absorbante colectoare
(km) (buc) (buc) (buc) (buc)
(km) (km) (km) (km)
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Principalele lucrări C.E.S. de adâncime

Amenajări Amenajare vârf Plantaţii

Baraje Traverse Pinteni Cleionaje
văi-ravene Praguri (buc) ravenă(Jilip) silvice de
(buc) (buc) (buc) (buc)
(km) (buc) protecţie (ha)

0 0 0 0 0 0 0 0

10-225
AMENAJAREA PLANTAŢII POMI DOLHEŞTI Tabel 10.16
(C.E.S.)
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) -1989

Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 55 ha

- amenajări văi-ravene - 0,00 km
- amenajări terase - 35 ha

Principalele lucrări C.E.S. de suprafaţă

Drumuri Canale Drenuri Drenuri

Debuşee Podeţe Căderi Captări izvoare Cămine
Canale (km) antierozionale marginale absorbante colectoare
(km) (buc) (buc) (buc) (buc)
(km) (km) (km) (km)
0,98 0 0 0 0 0 0 8,42 0 13

Principalele lucrări C.E.S. de adâncime

Amenajări Amenajare vârf Plantaţii

Baraje Traverse Pinteni Cleionaje
văi-ravene Praguri (buc) ravenă(Jilip) silvice de
(buc) (buc) (buc) (buc)
(km) (buc) protecţie (ha)

0 0 0 0 0 0 0 0

10-226
AMENAJAREA PLANTAŢII POMI MEREŞTI CANDAC Tabel 10.17
(C.E.S.)
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) -1989

Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 100 ha

- amenajări văi-ravene - 0,00 km
- amenajări terase - 40 ha

Principalele lucrări C.E.S. de suprafaţă

Drumuri Canale Drenuri Drenuri

Canale Debuşee Podeţe Căderi Captări izvoare Cămine
antierozionale marginale absorbante colectoare
(km) (km) (buc) (buc) (buc) (buc)
(km) (km) (km) (km)
0 0,66 5,41 0,27 4 1 1 17,83 0 16

Principalele lucrări C.E.S. de adâncime

Plantaţii
Amenajări Amenajare vârf
Baraje Traverse Pinteni Cleionaje silvice de
văi-ravene Praguri (buc) ravenă(Jilip)
(buc) (buc) (buc) (buc) protecţie
(km) (buc)
(ha)

0 0 0 10 7 0 0 0

10-227
AMENAJAREA PLATONIŢA Tabel 10.18
(C.E.S.)
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) -1988

Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 251 ha

- amenajări văi-ravene - 0,00 km
- amenajări terase - 0,00 ha

Principalele lucrări C.E.S. de suprafaţă

Drumuri Canale Drenuri Drenuri

Debuşee Podeţe Căderi Captări izvoare Cămine
Canale (km) antierozionale marginale absorbante colectoare
(km) (buc) (buc) (buc) (buc)
(km) (km) (km) (km)
3 1,9 3,67 3 5 26 0 52,15 0 61

Principalele lucrări C.E.S. de adâncime

Plantaţii
Amenajări
Baraje Traverse Pinteni Cleionaje Amenajare vârf silvice de
văi-ravene Praguri (buc)
(buc) (buc) (buc) (buc) ravenă(Jilip) (buc) protecţie
(km)
(ha)

0 0 81 0 0 0 0 0

10-228
AMENAJAREA RĂDĂŞENI I Tabel 10.19
(C.E.S.)
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) -1984

Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 467 ha

- amenajări văi-ravene - 0,00 km
- amenajări terase - 10 ha

Principalele lucrări C.E.S. de suprafaţă

Drumuri Canale Drenuri Drenuri

Debuşee Podeţe Căderi Captări izvoare Cămine
Canale (km) antierozionale marginale absorbante colectoare
(km) (buc) (buc) (buc) (buc)
(km) (km) (km) (km)
0 0,58 1,84 0,81 9 22 3 7,2 0 10

Principalele lucrări C.E.S. de adâncime

Plantaţii
Amenajări
Baraje Traverse Pinteni Cleionaje Amenajare vârf silvice de
văi-ravene Praguri (buc)
(buc) (buc) (buc) (buc) ravenă(Jilip) (buc) protecţie
(km)
(ha)

0 0 0 0 0 0 0 0

10-229
AMENAJAREA RĂDĂŞENI II Tabel 10.20
(C.E.S.)
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) -1987

Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 30 ha

- amenajări văi-ravene - 2,00 km
- amenajări terase - 96 ha

Principalele lucrări C.E.S. de suprafaţă

Drumuri Canale Drenuri Drenuri

Debuşee Podeţe Căderi Captări izvoare Cămine
Canale (km) antierozionale marginale absorbante colectoare
(km) (buc) (buc) (buc) (buc)
(km) (km) (km) (km)
14,7 4,944 10,196 1,196 17 17 3 55,72 0 91

Principalele lucrări C.E.S. de adâncime

Amenajări Amenajare vârf Plantaţii silvice

Baraje Traverse Pinteni Cleionaje
văi-ravene Praguri (buc) ravenă(Jilip) de protecţie
(buc) (buc) (buc) (buc)
(km) (buc) (ha)
2 0 0 0 94 0 0 0

10-230
AMENAJAREA ŞERBĂUŢI-CALAFINDEŞTI Tabel 10.21
(C.E.S.)
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) -1979

Capacități: - C.E.S. de suprafață - 782 ha

- amenajări văi-ravene - 0,00 km
- amenajări terase - 0,00 ha

Principalele lucrări C.E.S. de suprafaţă

Drumuri Canale Drenuri Drenuri

Canale Debuşee Podeţe Captări izvoare Cămine
antierozionale marginale Căderi (buc) absorbante colectoare
(km) (km) (buc) (buc) (buc)
(km) (km) (km) (km)
9,102 33,856 5,8 22,093 50 107 0 0 0 0

Principalele lucrări C.E.S. de adâncime

Amenajări Plantaţii silvice

Baraje Traverse Pinteni Cleionaje Amenajare vârf
văi-ravene Praguri (buc) de protecţie
(buc) (buc) (buc) (buc) ravenă(Jilip) (buc)
(km) (ha)
0 0 0 0 0 16 0 0

10-231
AMENAJAREA SOLONEŢ Tabel 10.22
(C.E.S.)
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) -1977

Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 8988 ha

- amenajări văi-ravene - 0,90 km
- amenajări terase - 131,223 ha

Principalele lucrări C.E.S. de suprafaţă

Drumuri Canale Drenuri Drenuri

Debuşee Podeţe Căderi Captări izvoare Cămine
Canale (km) antierozionale marginale absorbante colectoare
(km) (buc) (buc) (buc) (buc)
(km) (km) (km) (km)
28,859 0,765 136,331 47,04 187 349 261 454,81 271,08 273

Principalele lucrări C.E.S. de adâncime

Amenajări Amenajare vârf Plantaţii

Baraje Traverse Pinteni Cleionaje
văi-ravene Praguri (buc) ravenă(Jilip) silvice de
(buc) (buc) (buc) (buc)
(km) (buc) protecţie (ha)

0,9 158 45 0 0 0 26 126,3

10-232
AMENAJAREA ŞOMUZU MARE Tabel 10.23
(C.E.S.)
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) -1975

Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 25450 ha

- amenajări văi-ravene - 0,00 km
- amenajări terase - 188,2 ha

Principalele lucrări C.E.S. de suprafaţă

Drumuri Canale Drenuri

Debuşee Podeţe Căderi Captări izvoare Drenuri Cămine
Canale (km) antierozionale marginale colectoare
(km) (buc) (buc) (buc) absorbante (km) (buc)
(km) (km) (km)
184,34 121,077 616,24 226,41 1150 951 27 432,778 36,415 88

Principalele lucrări C.E.S. de adâncime

Amenajări Plantaţii silvice

Baraje Traverse Pinteni Cleionaje Amenajare vârf
văi-ravene Praguri (buc) de protecţie
(buc) (buc) (buc) (buc) ravenă(Jilip) (buc)
(km) (ha)
0 60 16 15 0 0 0 193,44

10-233
AMENAJAREA ŞOMUZU MIC Tabel 10.24
(C.E.S.)
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) -1979

Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 9430 ha

- amenajări văi-ravene - 28.35 km
- amenajări terase - 56,40 ha

Principalele lucrări C.E.S. de suprafaţă

Drumuri Canale Drenuri Drenuri

Debuşee Podeţe Căderi Captări izvoare Cămine
Canale (km) antierozionale marginale absorbante colectoare
(km) (buc.) (buc.) (buc.) (buc)
(km) (km) (km) (km)
21,85 13,73 99,1 24,72 95 43 30 579,563 35,45 286

Principalele lucrări C.E.S. de adâncime

Plantaţii
Amenajări
Baraje Traverse Pinteni Cleionaje Amenajare vârf silvice de
văi-ravene Praguri (buc.)
(buc.) (buc.) (buc.) (buc.) ravenă(Jilip) (buc) protecţie
(km)
(ha)

28,35 36 2 11 0 0 0 0

10-234
AMENAJAREA VULTUREŞTI Tabel 10.25
(C.E.S.)
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) -1988

Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 792 ha

- amenajări văi-ravene - 0,50 km
- amenajări terase - 100 ha

Principalele lucrări C.E.S. de suprafaţă

Drumuri Canale Drenuri Drenuri

Debuşee Podeţe Căderi Captări izvoare Cămine
Canale (km) antierozionale marginale absorbante colectoare
(km) (buc) (buc) (buc) (buc)
(km) (km) (km) (km)
4,56 1,98 5,08 2,4 25 16 6 45,042 0 25

Principalele lucrări C.E.S. de adâncime

Plantaţii
Amenajări Amenajare vârf
Baraje Traverse Pinteni Cleionaje silvice de
văi-ravene Praguri (buc) ravenă(Jilip)
(buc) (buc) (buc) (buc) protecţie
(km) (buc)
(ha)

0,5 0 0 103 242 0 0 0

10-235
AMENAJAREA ZVORIŞTEA-ZAMOŞTEA Tabel 10.26
(C.E.S.)
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) -1985

Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 4325 ha

- amenajări văi-ravene - 0,00 km
- amenajări terase - 85 ha

Principalele lucrări C.E.S. de suprafaţă

Drumuri Canale Drenuri Drenuri

Debuşee Podeţe Căderi Captări izvoare Cămine
Canale (km) antierozionale marginale absorbante colectoare
(km) (buc) (buc) (buc) (buc)
(km) (km) (km) (km)
36,9 0 6,3 0,6 43 96 6 510,09 70,19 11

Principalele lucrări C.E.S. de adâncime

Plantaţii
Amenajări Amenajare vârf
Baraje Traverse Pinteni Cleionaje silvice de
văi-ravene Praguri (buc.) ravenă(Jilip)
(buc.) (buc.) (buc.) (buc.) protecţie
(km) (buc.)
(ha)

0 0 0 478 0 0 0 0

10-236
10.2. Prezentarea stării tehnice actuale a lucrărilor de combatere a eroziunii solului aflate în
administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare Filiala judeţeană Suceava şi
lucrările necesare de reabilitare
Starea tehnică actuală a lucrărilor de combatere a eroziunii solului din judeţul Suceava şi
lucrările necesare de reabilitare, a fost analizată împreună cu personalul de specialitate şi cu
conducerea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, Filiala judeţeană Suceava, cea care are în
administrare aceste lucrări. În urma acestor discuţii şi a analizelor făcute la teren au rezultat
următoarele:
Amenajarea Grigoreşti-Vereşti
Este situată în zona de N-E a municipiului Suceava, pe malul drept al rȃului Siret.
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) - 1989.
Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 100 ha;
- amenajări văi-ravene - 11,20 km.
Amenajarea de CES de suprafaţă, constă din realizarea unor nivelări modelări ale terenului
pentru regularizarea scurgerilor de pe versanţi şi din interceptarea şi eliminarea excesului de
umiditate cauzat de izvoarele de coastă prin captări de izvoare.
În situaţia actuală se semnalează:
 dezvoltarea vegetaţiei lemnoase şi ierboase în medie pe 30% din suprafaţa canalelor de
evacuare;
 colmatarea parţială a secţiunii canalelor înclinate, în medie pe 25% din secţiune pe toată
lungimea acestora;
 degradarea drumurilor antierozionale şi a canalelor marginale pe întreaga lungime a
acestora;
 colmatarea gurilor de evacuare ale drenurilor şi a căminelor de vizită de la reţeaua de
drenaj;
 degradarea construcţiilor hidrotehnice din cadrul amenajării.
Lucrări necesare:
 curăţirea secţiunii canalelor de vegetaţia lemnoasă şi ierboasă care obturează secţiunea
de scurgere a canalelor;
 decolmatarea deponiilor aduse de pe versanţi din canale existente;
 refacerea platformei drumurilor şi a canalelor marginale pe întreaga lungime a acestora;
 decolmatarea gurilor de evacuare ale drenurilor şi a căminelor de vizită de la reţeaua de
drenaj;
 reabilitarea construcţiilor hidrotehnice degradate din cadrul amenajării;
 reabilitarea reţelei de desecare-drenaj din cadrul amenajării.
Amenajarea Arbore-Marginea-Volovăt
Este situată în zona de N-E a localităţii Solca, pe teritoriul administrativ al localităţii Arbore.
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) - 1987.

10-237
 Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 5.760 ha;
- amenajări văi-ravene - 0,50 km.
Amenajarea de CES de suprafaţă, constă dintr-o reţea de debuşee, canale înclinate şi de
intercepţie pentru interceptarea şi regularizarea scurgerilor de pe versanţi cu construcţiile
hidrotehnice aferente (podeţe, căderi, consolidări etc.) şi lucrări pentru asigurarea accesului
utilajelor pentru executarea lucrărilor agricole şi strȃngerea recoltelor (amenajarea de drumuri şi
de canale marginale).
Pentru interceptarea şi eliminarea excesului de umiditate cauzat de izvoarele de pe versanţi
sau din afluxul subteran s-au executat captări de izvoare şi o reţea de drenaj subteran cu
construcţiile hidrotehnice aferente (cămine de vizită şi guri de evacuare).
Pe văile şi ravenele afectate de eroziune în adȃncime au fost executate lucrări de amenajare a
capătului amonte al acestora-jilipuri, sau lucrări de stabilizare a talvegului şi malurilor şi de atenuare
a pantelor de scurgere, cleionaje, traverse sau baraje. De asemenea pe ravene, pe zonele de
neproductiv, afectate de fenomene de eroziune de adȃncime au fost executate plantaţii silvice de
protecţie.
În situaţia actuală se semnalează:
 colmatarea parţială a secţiunii canalelor, în medie pe 30% din secţiune pe toată lungimea
acestora;
 colmatarea parţială a secţiunii debuşeelor, în medie pe 40% din secţiune pe toată
lungimea acestora;
 colmatarea secţiunii canalelor marginale, pe toată lungimea acestora;
 degradarea drumurilor antierozionale pe întreaga lungime a acestora;
 colmatarea gurilor de evacuare ale drenurilor şi a căminelor de vizită de la reţeaua de
drenaj, în medie pe 40%;
 degradarea reţelei de drenaj din cadrul amenajării în medie pe 30% din lungimea
acesteia;
 degradarea consţrucţiilor hidrotehnice din cadrul amenajării (traverse-50%, praguri-50%,
baraje-40%, jilipuri-40%, căderi 30%, consolidări -30%, podeţe-20%).
Lucrări necesare:
 decolmatarea canalelor de coastă, a debuşeelor şi a canalelelor marginale de deponiile
aduse de pe versanţi;
 refacerea platformei drumurilor pe întreaga lungime a acestora;
 reabilitarea construcţiilor hidrotehnice degradate din cadrul amenajării;
 decolmatarea gurilor de evacuare şi căminelor de vizită de la reţeaua de drenaj
existentă;
 reabilitarea reţelei de drenuri absorbante şi colectoare din cadrul amenajării.
Amenajarea Grăniceşti-Calafindeşti
Este situată în zona de N-E a localităţii Iacobeşti din judeţul Suceava.
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) - 1985.
Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 1.402 ha.
10-238
 Amenajarea de CES de suprafaţă, constă dintr-o reţea de debuşee, canale înclinate şi de
intercepţie pentru interceptarea şi regularizarea scurgerilor de pe versanţi cu construcţiile
hidrotehnice aferente (podeţe, căderi, consolidări etc.) şi lucrări pentru asigurarea accesului
utilajelor pentru executarea lucrărilor agricole şi strȃngerea recoltelor (amenajarea de drumuri şi
de canale marginale).
Pentru interceptarea şi eliminarea excesului de umiditate cauzat de izvoarele de pe versanţi
sau din afluxul subteran, s-au executat captări de izvoare şi o reţea de drenaj subteran cu
construcţiile hidrotehnice aferente (cămine de vizită şi guri de evacuare).
Pe văile şi ravenele afectate de eroziunea în adȃncime au fost executate traverse pentru
stabilizarea talvegului şi malurilor şi căderi pentru atenuarea pantelor de scurgere. De asemenea pe
ravene, pe zonele de neproductiv, afectate de fenomene de eroziune de adȃncime au fost
executate plantaţii silvice de protecţie.
În situaţia actuală se semnalează:
 colmatarea parţială a secţiunii canalelor, în medie pe 30% din secţiune pe toată lungimea
acestora;
 colmatarea parţială a secţiunii debuşeelor, în medie pe 40% din secţiune pe toată
lungimea acestora;
 colmatarea secţiunii canalelor marginale, pe toată lungimea acestora;
 degradarea drumurilor antierozionale pe întreaga lungime a acestora;
 colmatarea gurilor de evacuare ale drenurilor şi a căminelor de vizită de la reţeaua de
drenaj;
 degradarea consţructiilor hidrotehnice din cadrul amenajării (traverse-50%, căderi 30%,
consolidări şi peree-30%, podete-20%).
Lucrări necesare:
 decolmatarea canalelor existente, a debuşeelor şi a canalelor marginale, de deponiile
aduse de pe versanţi;
 refacerea platformei drumurilor pe întreaga lungime a acestora;
 reabilitarea construcţiilor hidrotehnice degradate din cadrul amenajării.
Amenajarea Mereni-Plopeni-Salcea
Este situată în zona de S-E a municipiului Suceava, în zona localităţii Salcea şi cuprinde
teritorii aparţinȃnd localităţilor Mereni, Plopeni, Salcea şi Văratec.
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) - 1986.
Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 4.050 ha.
Amenajarea de CES de suprafaţă, constă dintr-o reţea de canale înclinate şi de intercepţie
pentru interceptarea şi regularizarea scurgerilor de pe versanţi cu construcţiile hidrotehnice
aferente (podeţe, căderi, consolidări etc.) şi lucrări pentru asigurarea accesului utilajelor pentru
executarea lucrărilor agricole şi strȃngerea recoltelor (amenajarea de drumuri şi de canale
marginale).

10-239
 Pentru interceptarea şi eliminarea excesului de umiditate cauzat de apele freatice, s-a
executat o reţea de drenaj subteran cu construcţiile hidrotehnice aferente (cămine de vizită şi guri
de evacuare).
În situaţia actuală se semnalează:
 colmatarea parţială a secţiunii canalelor de desecare şi a canalelor marginale, în medie
pe 30% din secţiune, pe toată lungimea acestora;
 degradarea drumurilor antierozionale pe întreaga lungime a acestora;
 colmatarea gurilor de evacuare ale drenurilor şi a căminelor de vizită de la reţeaua de
drenaj;
 degradarea reţelei de drenuri colectoare din cadrul amenajării, în medie pe 30% din
lungimea acesteia.
 degradarea construcţiilor hidrotehnice din cadrul amenajării (traverse-40%, consolidări şi
peree-35%, podeţe-30%).
Lucrări necesare:
 decolmatarea canalelor existente, a debuşeelor şi canalelor marginale de deponiile
aduse de pe versanţi;
 refacerea platformei drumurilor pe întreaga lungime a acestora;
 reabilitarea construcţiilor hidrotehnice degradate din cadrul amenajării;
 reabilitarea reţelei de drenuri colectoare din cadrul amenajării.
Amenajarea Slobozia-Dorneşti
Este situată în zona de nord a judeţului, la est de oraşul Rădăuţi şi cuprinde teritorii
aparţinȃnd localităţilor Dorneşti şi Ţibeni.
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) - 1993.
Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 1.205 ha;
- amenajări văi-ravene - 5,15 km.
Amenajarea de CES de suprafaţă, constă dintr-o reţea de debuşee şi canale de coastă pentru
interceptarea şi regularizarea scurgerilor de pe versanţi cu construcţiile hidrotehnice aferente
(podeţe, căderi, consolidări etc.) şi lucrări pentru asigurarea accesului utilajelor pentru executarea
lucrărilor agricole şi strȃngerea recoltelor (amenajarea de drumuri şi de canale marginale).
Pentru interceptarea şi eliminarea excesului de umiditate cauzat de izvoarele de pe versanţi
sau din excesul de umiditate de natură freatică s-au executat captări de izvoare şi o reţea de
drenaj subteran cu construcţiile hidrotehnice aferente (cămine de vizită şi guri de evacuare).
Pe văile şi ravenele afectate de eroziune în adȃncime au fost executate lucrări de stabilizare
a talvegului şi a malurilor şi de atenuare a pantelor de scurgere, traverse, baraje sau căderi.
În situaţia actuală se semnalează:
 colmatarea parţială a secţiunii canalelor de coastă şi a canalelor marginale, în medie pe
50% din secţiune, pe toată lungimea acestora;
 colmatarea parţială a secţiunii debuşeelor, în medie pe 20% din secţiune, pe toată
lungimea acestora;
 degradarea drumurilor antierozionale pe întreaga lungime a acestora;
10-240
  colmatarea căminelor de vizită de la reţeaua de drenaj, în medie pe 20% din numărul
acestora;
 degradarea reţelei de drenuri colectoare şi absorbante din cadrul amenajării, în medie
pe 20% din lungimea acesteia;
 colmatarea gurilor de evacuare ale drenurilor în medie pe 25% din numărul acestora;
 degradarea construcţiilor hidrotehnice din cadrul amenajării (baraje din gabioane- 30%,
căderi-30%, pinteni beton-5%, podeţe-20%).
Lucrări necesare:
 decolmatarea canalelor de coastă, a debuşeelor şi a canalelor marginale de deponiile
aduse de pe versanţi;
 refacerea platformei drumurilor pe întreaga lungime a acestora;
 reabilitarea construcţiilor hidrotehnice degradate din cadrul amenajării;
 decolmatarea gurilor de evacuare şi căminelor de vizită de la reţeaua de drenaj
existentă;
 reabilitarea reţelei de drenuri absorbante şi colectoare din cadrul amenajării.
Amenajarea Broşteni-Drăguşeni
Este situată la limita de S-E a judeţului. La nord are ca limită localitatea Gara Leu şi amenajarea
Hatia, la sud localitatea Broşteni, iar la vest localitatea Drăguşeni.
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) - 1988.
Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 1.800 ha.
Amenajarea de CES de suprafaţă, constă dintr-o reţea de debuşee şi canale pentru
interceptarea şi regularizarea scurgerilor de pe versanţi cu construcţiile hidrotehnice aferente
(podeţe, căderi, consolidări etc.) şi lucrări pentru asigurarea accesului utilajelor pentru
executarea lucrărilor agricole şi strȃngerea recoltelor (amenajarea de drumuri şi de canale
marginale).
Pentru interceptarea şi eliminarea excesului de umiditate cauzat de izvoarele de pe versanţi
sau a excesului de umiditate de natură freatică, s-au executat captări de izvoare şi o reţea de
drenaj subteran cu construcţiile hidrotehnice aferente (cămine de vizită şi guri de evacuare).
Pe văile şi ravenele afectate de eroziunea în adȃncime, au fost executate lucrări de stabilizare
a talvegului şi a malurilor şi de atenuare a pantelor de scurgere, traverse, baraje, pinteni sau căderi.
În situaţia actuală se semnalează:
 colmatarea parţială a secţiunii canalelor principale şi secundare din cadrul amenajării, în
medie pe 40% din secţiune pe toată lungimea acestora;
 degradarea parţială a secţiunii debuşeelor, în medie pe 30% din secţiune pe toată
lungimea acestora;
 colmatarea gurilor de evacuare ale drenurilor în medie pe 20% din numărul acestora;
 degradarea drumurilor antierozionale pe întreaga lungime a acestora;
 colmatarea şi degradarea căminelor de vizită de la reţeaua de drenaj, în medie pe 25%
din numărul acestora;

10-241
  degradarea construcţiilor hidrotehnice din cadrul amenajării (căderi-15%, pinteni din
beton-35%, podeţe-25%).
Lucrări necesare:
 decolmatarea canalelor principale şi secundare din cadrul amenajării de deponiile aduse
de pe versanţi;
 reabilitarea secţiunii debuşeelor, în medie pe 30% din secţiune, pe toată lungimea
acestora;
 decolmatarea gurilor de evacuare şi a căminelor de vizită de la reţeaua de drenaj
existentă;
 refacerea platformei drumurilor pe întreaga lungime a acestora;
 reabilitarea construcţiilor hidrotehnice degradate din cadrul amenajării.
Amenajarea Calafindeşti-Bălcăuti-Siret
Este situată în nordul judeţului, la est de oraşul Rădăuţi şi cuprinde teritorii aparţinȃnd
localităţilor Rudeşti, Gropeni şi Grăveşti.
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) - 1987.
Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 316 ha.
Amenajarea de CES de suprafaţă, constă dintr-o reţea de canale pentru interceptarea şi
regularizarea scurgerilor de pe versanţi cu construcţiile hidrotehnice aferente (podeţe, căderi,
consolidări etc.).
Pentru interceptarea şi eliminarea excesului de umiditate de natură freatică s-a executat o
reţea de drenaj subteran cu construcţiile hidrotehnice aferente (cămine de vizită şi guri de
evacuare).
În situaţia actuală se semnalează:
 colmatarea parţială a secţiunii canalelor de desecare din cadrul amenajării, în medie pe
30% din secţiune pe toată lungimea acestora;
 colmatarea şi degradarea căminelor de vizită de la reţeaua de drenaj în medie pe 30%
din numărul acestora;
 degradarea construcţiilor hidrotehnice din cadrul amenajării (praguri din gabioane-20%).
Lucrări necesare:
 decolmatarea secţiunii canalelor de desecare din cadrul amenajării, de deponiile aduse
de pe versanţi;
 decolmatarea şi reabilitarea căminelor de vizită de la reţeaua de drenaj existentă;
 reabilitarea construcţiilor hidrotehnice degradate din cadrul amenajării.
Amenajarea Dolhasca
Este situată la est de oraşul Fălticeni şi cuprinde teritorii aparţinȃnd localităţilor Preuţeşti,
Arghira, Dolheştii Mari şi Mici. La nord are ca limită amenajările Vultureşti şi Şomuzu Mic, la sud
rȃul Şomuzu Mare, iar la est localităţile Poiana şi Dolhasca.
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) - 1972.
Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 3.681 ha.

10-242
 Amenajarea de CES de suprafaţă, constă dintr-o reţea de debuşee şi canale de coastă pentru
interceptarea şi regularizarea scurgerilor de pe versanţi cu construcţiile hidrotehnice aferente
(podeţe, căderi, consolidări etc.) şi lucrări pentru asigurarea accesului utilajelor pentru executarea
lucrărilor agricole şi strȃngerea recoltelor (amenajarea de drumuri şi de canale marginale).
Pentru interceptarea şi eliminarea excesului de umiditate de natură freatică s-a executat o
reţea de drenaj subteran cu construcţiile hidrotehnice aferente (cămine de vizită şi guri de
evacuare).
Pe văile şi ravenele afectate de eroziunea în adȃncime au fost executate lucrări de
stabilizare a talvegului şi malurilor şi de atenuare a pantelor de scurgere: praguri, baraje sau
căderi. De asemenea pe ravene, pe zonele de neproductiv, afectate de fenomene de eroziune de
adȃncime au fost executate plantaţii silvice de protecţie.
În situaţia actuală se semnalează:
 dezvoltarea vegetaţiei lemnoase şi ierboase în medie pe 100% din suprafaţa canalelor de
evacuare şi debuşeelor;
 colmatarea parţială a secţiunii canalelor de evacuare şi debuşeelor, în medie pe 40% din
secţiune pe toată lungimea acestora;
 degradarea secţiunii canalelor marginale, pe 100% din secţiune pe toată lungimea
acestora;
 degradarea drumurilor antierozionale pe întreaga lungime a acestora;
 degradarea construcţiilor hidrotehnice din cadrul amenajării (baraje din pămant şi
beton-25%, căderi din beton-35%, podeţe-30%).
Lucrări necesare:
 îndepărtarea vegetaţiei lemnoase şi ierboase de pe toată lungimea canalelor de evacuare
şi debuşeelor;
 decolmatarea canalelor de evacuare şi a debuşeelor din cadrul amenajării, de deponiile
aduse de pe versanţi;
 reabilitarea secţiunii canalelor marginale pe toată lungimea acestora;
 refacerea platformei drumurilor pe întreaga lungime a acestora;
 reabilitarea construcţiilor hidrotehnice degradate din cadrul amenajării.
Amenajarea Dorneşti-Frătăutii Noi-Siret
Este situată la limita de nord a judeţului, în bazinul hidrografic Tarnauca, la nord de
localitatea Frătăuţii Noi.
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) - 1988.
Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 612 ha.
Amenajarea de CES de suprafaţă, constă dintr-o reţea de canale de coastă pentru
interceptarea şi regularizarea scurgerilor de pe versanţi cu construcţiile hidrotehnice aferente
(podeţe, căderi, consolidări etc.) şi lucrări pentru asigurarea accesului utilajelor pentru executarea
lucrărilor agricole şi strȃngerea recoltelor (amenajarea de drumuri şi de canale marginale).

10-243
 Pentru interceptarea şi eliminarea excesului de umiditate de natură freatică s-a executat o
reţea de drenaj subteran cu construcţiile hidrotehnice aferente (cămine de vizită şi guri de
evacuare).
În situaţia actuală se semnalează:
 colmatarea parţială a secţiunii canalelor înclinate, în medie pe 50% din secţiune, pe
toată lungimea acestora;
 colmatarea parţială a secţiunii debuşeelor, în medie pe 50% din secţiune, pe toată
lungimea acestora;
 degradarea secţiunii canalelor marginale, 100% din secţiune, pe toată lungimea acestora;
 degradarea drumurilor antierozionale pe întreaga lungime a acestora;
 degradarea construcţiilor hidrotehnice din cadrul amenajării (căderi din gabioane-35%).
Lucrări necesare:
 decolmatarea canalelor înclinate şi debuşeelor din cadrul amenajării, de deponiile aduse
de pe versanţi;
 reabilitarea secţiunii canalelor marginale pe toată lungimea acestora;
 refacerea platformei drumurilor pe întreaga lungime a acestora;
 reabilitarea construcţiilor hidrotehnice degradate din cadrul amenajării.
Amenajarea Hatia
Este situată în partea de S-E a judeţului, avȃnd ca limite, la nord de localităţile Manolea şi
Boura, la vest amenajarea Mediasca şi localităţile Forăşti şi Antoceni, iar la sud localităţile Broşteni
şi Drăguşeni.
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) - 1980.
Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 2.088 ha.
Amenajarea de CES de suprafaţă, constă dintr-o reţea de debuşee pentru interceptarea şi
regularizarea scurgerilor de pe versanţi cu construcţiile hidrotehnice aferente (podeţe, căderi etc.)
şi lucrări pentru asigurarea accesului utilajelor pentru executarea lucrărilor agricole şi strȃngerea
recoltelor(amenajarea de drumuri şi de canale marginale).
Pentru interceptarea şi eliminarea excesului de umiditate de natură freatică s-a executat o
reţea de drenaj subteran.
Pe văile şi ravenele afectate de eroziune în adȃncime au fost executate baraje pentru
stabilizarea talvegului şi a malurilor şi de atenuare a pantelor de scurgere.
În situaţia actuală se semnalează:
 colmatarea parţială a secţiunii debuşeelor, în medie pe 30% din secţiune pe toată
lungimea acestora;
 degradarea reţelei de drenaj în medie pe 30% din lungimea acesteia;
 degradarea drumurilor antierozionale pe întreaga lungime a acestora;
 degradarea construcţiilor hidrotehnice din cadrul amenajării (căderi -35%, podeţe-20%).
Lucrări necesare:
 decolmatarea debuşeelor din cadrul amenajării de deponiile aduse de pe versanţi;

10-244
  reabilitarea reţelei de drenaj degradată;
 refacerea platformei drumurilor pe întreaga lungime a acestora;
 reabilitarea construcţiilor hidrotehnice degradate din cadrul amenajării.
Amenajarea Ilişasca
Este situată la est de municipiul Suceava, în bazinul hidrografic Ilişeşti, avȃnd ca limite la N-E
rȃul Suceava, la N-V amenajarea Soloneţ şi cuprinde teritorii aparţinȃnd localităţilor Coştina,
Vȃlcelele, Bălăceana, Braşca şi Ciprian Porumbescu.
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) - 1982.
Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 6.454 ha.
Amenajarea de CES de suprafaţă, constă dintr-o reţea de, canale înclinate şi de intercepţie
pentru interceptarea şi regularizarea scurgerilor de pe versanţi cu construcţiile hidrotehnice
aferente (podeţe, căderi, consolidări etc.) şi lucrări pentru asigurarea accesului utilajelor pentru
executarea lucrărilor agricole şi strȃngerea recoltelor (amenajarea de drumuri şi de canale
marginale).
Pentru interceptarea şi eliminarea excesului de umiditate din pȃnza freatică s-a executat o
reţea de drenaj subteran cu construcţiile hidrotehnice aferente (cămine de vizită şi guri de
evacuare).
Pe văile şi ravenele afectate de eroziune în adȃncime au fost executate, lucrări de stabilizare
a talvegului şi malurilor şi de atenuare a pantelor de scurgere, traverse, baraje, căderi, consolidări.
Lucrările de combatere a eroziunii existente în această amenajare se prezintă în planşa nr. 9 -
Plan de situaţie cu lucrările CES din amenajarea Ilişasca.

Figura 10.1. Jilip în funcţiune în amenajarea de CES Ilişasca (foto: ANIF –Fil. Suceava)

În situaţia actuală se semnalează:

 colmatarea parţială a secţiunii canalelor, în medie pe 30% din secţiune pe toată lungimea
acestora, așa cum se prezintă în fig. 10.2.

10-245
 Figura 10.2. Canal de coastă pereat în amenajarea CES Ilişasca
(foto: AQUAPROIECT, Bucureşti)

Figura 10.3. Decolmatare canal de coastă în amenajarea CES Ilişasca

(foto: ANIF –Fil. Suceava)

În ultimii ani, lucrările de decolmatare (de tipul celei prezentate în fig.10.3.), datorită lipsei
fondurilor, au fost executate la foarte puţine lucrări şi de aceea în viitor sunt necesare volume mari
de lucrări de acest fel.
 -degradarea secţiunii canalelor marginale, în medie pe 30% din secţiune, pe toată
lungimea acestora şi a pereului, în medie pe 20% din suprafaţă;

10-246
  colmatarea şi degradarea căminelor de vizită şi gurilor de evacuare de la reţeaua de
drenaj în medie pe 30% din numărul acestora;
 degradarea reţelei de drenaj, în medie pe 20% din lungimea acesteia;
 degradarea drumurilor antierozionale pe întreaga lungime a acestora;
 degradarea construcţiilor hidrotehnice din cadrul amenajării (consolidări la confluenţe -
40%, căderi -35%, podeţe-35%).
Lucrări necesare:
 decolmatarea canalelor de evacuare din cadrul amenajării de deponiile aduse de pe
versanţi;
 reabilitarea secţiunii canalelor marginale pe toată lungimea acestora;
 reabilitarea reţelei de drenaj, decolmatarea şi reabilitarea căminelor de vizită şi a
gurilor de evacuare de la reţeaua de drenaj existentă;
 refacerea platformei drumurilor pe întreaga lungime a acestora;
 reabilitarea construcţiilor hidrotehnice degradate din cadrul amenajării.
Amenajarea Lisaura-Liteni
Este situată la sud de municipiul Suceava şi cuprinde teritorii aparţinȃnd localităţilor Lisaura,
Tişăuţi, Bosȃnci, Securiceni, Plăvălari, Racova şi Siliştea.
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) - 1988.
Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 3.511 ha.
Amenajarea de CES de suprafaţă, constă dintr-o reţea de debuşee şi canale pentru
interceptarea şi regularizarea scurgerilor de pe versanţi cu construcţiile hidrotehnice aferente
(podeţe, căderi, traverse, consolidări etc.) şi lucrări pentru asigurarea accesului utilajelor pentru
executarea lucrărilor agricole şi strȃngerea recoltelor (amenajarea de drumuri şi de canale
marginale).
Pentru interceptarea şi eliminarea excesului de umiditate cauzat de izvoarele de pe versanţi
sau din excesul de umiditate de natură freatică s-au executat captări de izvoare şi o reţea de
drenaj subteran cu construcţiile hidrotehnice aferente (cămine de vizită şi guri de evacuare).
În situaţia actuală se semnalează:
 colmatarea parţială a secţiunii canalelor, în medie pe 40% din secţiune pe toată lungimea
acestora;
 colmatarea parţială a secţiunii debuşeelor şi dezvoltarea vegetaţiei lemnoase şi ierboase
în medie pe 30% din secţiune pe toată lungimea acestora;
 degradarea captărilor de izvoare în medie pe 40% din numărul acestora;
 degradarea reţelei de drenaj în medie pe 35% din lungimea acesteia;
 degradarea drumurilor antierozionale pe întreaga lungime a acestora;
 degradarea construcţiilor hidrotehnice din cadrul amenajării (consolidări la confluienţe -
40%, podeţe-25%).
Lucrări necesare:

10-247
  curăţirea secţiunii debuşeelor de vegetaţia lemnoasă şi ierboasă care obturează
secţiunea de scurgere a acestora;
 decolmatarea canalelor şi debuşeelor din cadrul amenajării de deponiile aduse de pe
versanţi;
 reabilitarea captărilor de izvoare afectate de degradări;
 reabilitarea reţelei de drenaj, decolmatarea şi reabilitarea căminelor de vizită şi gurilor
de evacuare de la reţeaua de drenaj existentă;
 refacerea platformei drumurilor pe întreaga lungime a acestora;
 reabilitarea construcţiilor hidrotehnice degradate din cadrul amenajării.
Amenajarea Lucina
Este situată în partea de vest a judeţului Suceava, în nordul localităţii Cȃrlibaba, pe pȃraele
Lucina şi Lucava.
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) - 1976.
Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 1.336 ha.
Amenajarea de CES de suprafaţă, constă dintr-o reţea de debuşee şi canale pentru
interceptarea şi regularizarea scurgerilor de pe versanţi cu construcţiile hidrotehnice aferente şi
lucrări pentru asigurarea accesului utilajelor pentru executarea lucrărilor agricole şi strȃngerea
recoltelor (amenajarea de drumuri şi de canale marginale).
Pentru interceptarea şi eliminarea excesului de umiditate cauzat de excesul de umiditate de
natură freatică, s-a executat o reţea de drenaj subteran cu construcţiile hidrotehnice aferente
(cămine de vizită şi guri de evacuare).
În situaţia actuală se semnalează:
 colmatarea parţială a secţiunii canalelor, în medie pe 35% din secţiune pe toată lungimea
acestora;
 colmatarea parţială a secţiunii debuşeelor şi dezvoltarea vegetaţiei lemnoase şi ierboase
în medie pe 30% din secţiune pe toată lungimea acestora;
 degradarea reţelei de drenaj în medie pe 35% din lungimea acesteia;
 degradarea drumurilor antierozionale pe întreaga lungime a acestora;
 degradarea construcţiilor hidrotehnice din cadrul amenajării (consolidări și peree -40%,
podeţe-25%).
Lucrări necesare:
 curăţirea secţiunii debuşeelor de vegetaţia lemnoasă şi ierboasă care obturează
secţiunea de scurgere a acestora;
 decolmatarea canalelor şi debuşeelor din cadrul amenajării de deponiile aduse de pe
versanţi;
 reabilitarea reţelei de drenaj, decolmatarea şi reabilitarea căminelor de vizită şi gurilor
de evacuare de la reţeaua de drenaj existentă;
 refacerea platformei drumurilor pe întreaga lungime a acestora;
 reabilitarea construcţiilor hidrotehnice degradate din cadrul amenajării.

10-248
 Amenajarea Mediasca
Este situată în partea de sud a judeţului Suceava, pe pȃrȃul Mediasca şi cuprinde teritorii
aparţinȃnd localităţilor Mesteceni, Movileni, Nigoteşti, Ioneasa, Ruşi şi Oniceni.
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) - 1976.
Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 2.104 ha.
Amenajarea de CES de suprafaţă, constă dintr-o reţea de debuşee pentru interceptarea şi
regularizarea scurgerilor de pe versanţi cu construcţiile hidrotehnice aferente (podeţe, căderi etc.)
şi lucrări pentru asigurarea accesului utilajelor pentru executarea lucrărilor agricole şi strȃngerea
recoltelor (amenajarea de drumuri şi de canale marginale).
Pentru interceptarea şi eliminarea excesului de umiditate cauzat de excesul de umiditate de
natură freatică s-a executat o reţea de drenaj subteran cu construcţiile hidrotehnice aferente
(cămine de vizită şi guri de evacuare).
Pe văile şi ravenele afectate de eroziune în adȃncime au fost executate lucrări de stabilizare
a talvegului şi malurilor şi de atenuare a pantelor de scurgere, baraje sau căderi. De asemenea pe
ravene, pe zonele de neproductiv, afectate de fenomene de eroziune de adȃncime au fost
executate plantaţii silvice de protecţie.
În situaţia actuală se semnalează:
 colmatarea parţială a secţiunii debuşeelor şi dezvoltarea vegetaţiei lemnoase şi ierboase
în medie pe 20% din secţiune pe toată lungimea acestora;
 dezvoltarea vegetaţiei lemnoase şi ierboase în medie pe 30% din lungimea canalelor
marginale;
 colmatarea şi degradarea căminelor de vizită de la reţeaua de drenaj în medie pe 30%
din numărul acestora;
 degradarea reţelei de drenaj în medie pe 30% din lungimea acesteia;
 degradarea drumurilor antierozionale pe întreaga lungime a acestora;
 degradarea construcţiilor hidrotehnice din cadrul amenajării (căderi -30%, podeţe-35%).
Lucrări necesare:
 curăţirea secţiunii debuşeelor şi canalelor marginale de vegetaţia lemnoasă şi ierboasă
care obturează secţiunea de scurgere a acestora;
 decolmatarea canalelor marginale şi debuşeelor din cadrul amenajării de deponiile aduse
de pe versanţi;
 reabilitarea reţelei de drenaj, decolmatarea şi reabilitarea căminelor de vizită de la
reţeaua de drenaj existentă;
 refacerea platformei drumurilor pe întreaga lungime a acestora;
 reabilitarea construcţiilor hidrotehnice degradate din cadrul amenajării.
Amenajarea Platoniţa (Trup Moisa-54 ha și Trup Foreşti-197 ha)
Este situată în partea de sud a judeţului Suceava, pe pȃrȃul Platoniţa.
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) - 1988.
Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 251 ha.

10-249
 Amenajarea de CES de suprafaţă, constă dintr-o reţea de debuşee şi canale pentru
interceptarea şi regularizarea scurgerilor de pe versanţi cu construcţiile hidrotehnice aferente şi
lucrări pentru asigurarea accesului utilajelor pentru executarea lucrărilor agricole şi strȃngerea
recoltelor (amenajarea de drumuri şi de canale marginale).
Pentru interceptarea şi eliminarea excesului de umiditate cauzat de excesul de umiditate de
natură freatică, s-a executat o reţea de drenaj subteran cu construcţiile hidrotehnice aferente
(cămine de vizită şi guri de evacuare).
Pe văile şi ravenele afectate de eroziune în adȃncime au fost executate praguri pentru
stabilizarea talvegului şi malurilor şi de atenuare a pantelor de scurgere.
În situaţia actuală se semnalează:
 colmatarea parţială a secţiunii debuşeelor şi dezvoltarea vegetaţiei lemnoase şi ierboase
în medie pe 30% din secţiune pe toată lungimea acestora;
 colmatarea parţială a secţiunii canalelor şi dezvoltarea vegetaţiei lemnoase şi ierboase în
medie pe 30% din secţiune pe toată lungimea acestora;
 dezvoltarea vegetaţiei lemnoase şi ierboase şi colmatarea în medie pe 40% din lungimea
canalelor marginale;
 colmatarea şi degradarea căminelor de vizită şi a gurilor de evacuare de la reţeaua de
drenaj în medie pe 25% din numărul acestora;
 degradarea reţelei de drenaj în medie pe 30% din lungimea acesteia;
 degradarea drumurilor antierozionale pe întreaga lungime a acestora;
 degradarea construcţiilor hidrotehnice din cadrul amenajării (praguri gabioane- 30%,
consolidări -40%).
Lucrări necesare:
 curăţirea secţiunii debuşeelor, canalelor de evacuare şi canalelor marginale de vegetaţia
lemnoasă şi ierboasă care obturează secţiunea de scurgere a acestora;
 decolmatarea canalelor de evacuare, canalelor marginale şi debuşeelor din cadrul
amenajării de deponiile aduse de pe versanţi;
 reabilitarea reţelei de drenaj şi a gurilor de evacuare;
 decolmatarea şi reabilitarea căminelor de vizită de la reţeaua de drenaj existentă;
 refacerea platformei drumurilor pe întreaga lungime a acestora;
 reabilitarea construcţiilor hidrotehnice degradate din cadrul amenajării.
Amenajarea Rădăşeni I
Este situată în partea de nord-vest a oraşului Fălticeni, pe rȃul Şomuzu Mare.
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) - 1984.
Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 467 ha;
- amenajări terase - 10 ha.
Amenajarea de CES de suprafaţă, constă dintr-o reţea de debuşee pentru interceptarea şi
regularizarea scurgerilor de pe versanţi cu construcţiile hidrotehnice aferente şi lucrări pentru
asigurarea accesului utilajelor pentru executarea lucrărilor agricole şi strȃngerea recoltelor
(amenajarea de drumuri şi de canale marginale).
10-250
 În cadrul amenajării au fost executate 10 ha cu terase.
Pentru interceptarea şi eliminarea excesului de umiditate cauzat de izvoarele de pe versanţi
sau din excesul de umiditate de natură freatică, s-au executat captări de izvoare şi o reţea de
drenaj subteran cu construcţiile hidrotehnice aferente (cămine de vizită şi guri de evacuare).
În situaţia actuală se semnalează:
 colmatarea parţială a secţiunii debuşeelor şi dezvoltarea vegetaţiei lemnoase şi ierboase
în medie pe 30% din secţiune pe toată lungimea acestora;
 colmatarea parţială a secţiunii canalelor şi dezvoltarea vegetaţiei lemnoase şi ierboase în
medie pe 30% din secţiune pe toată lungimea acestora;
 dezvoltarea vegetaţiei lemnoase şi ierboase şi colmatarea în medie pe 40% din lungimea
canalelor marginale;
 colmatarea şi degradarea căminelor de vizită şi a gurilor de evacuare de la reţeaua de
drenaj în medie pe 25% din numărul acestora;
 degradarea reţelei de drenaj în medie pe 30% din lungimea acesteia;
 degradarea drumurilor antierozionale pe întreaga lungime a acestora;
 degradarea construcţiilor hidrotehnice din cadrul amenajării (praguri gabioane - 30%,
consolidări - 40%).
Lucrări necesare:
 curăţirea secţiunii debuşeelor, canalelor de evacuare şi canalelor marginale de vegetaţia
lemnoasă şi ierboasă care obturează secţiunea de scurgere a acestora;
 decolmatarea canalelor de evacuare, canalelor marginale şi debuşeelor din cadrul
amenajării de deponiile aduse de pe versanţi;
 reabilitarea reţelei de drenaj şi a gurilor de evacuare;
 decolmatarea şi reabilitarea căminelor de vizită de la reţeaua de drenaj existentă;
 refacerea platformei drumurilor pe întreaga lungime a acestora;
 reabilitarea construcţiilor hidrotehnice degradate din cadrul amenajării.
Amenajarea RĂDĂŞENI II
Este situată în partea de nord-vest a oraşului Fălticeni, pe rȃul Sumuzu Mare.
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) - 1987.
Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 30 ha;
- amenajări văi-ravene - 2,00 km;
- amenajări terase - 96 ha.
Amenajarea de CES de suprafaţă, constă dintr-o reţea de debuşee şi canale pentru
interceptarea şi regularizarea scurgerilor de pe versanţi cu construcţiile hidrotehnice aferente şi
lucrări pentru asigurarea accesului utilajelor pentru executarea lucrărilor agricole şi strȃngerea
recoltelor (amenajarea de drumuri şi de canale marginale).
În cadrul amenajării au fost executate 96 ha cu terase.

10-251
 Pentru interceptarea şi eliminarea excesului de umiditate cauzat de izvoarele de pe versanţi
sau din excesul de umiditate de natură freatică s-au executat captări de izvoare şi o reţea de
drenaj subteran cu construcţiile hidrotehnice aferente (cămine de vizită şi guri de evacuare).
În situaţia actuală se semnalează:
 colmatarea parţială a secţiunii canalelor şi debuşeelor şi dezvoltarea vegetaţiei lemnoase
şi ierboase în medie pe 40% din secţiune pe toată lungimea acestora;
 colmatarea parţială a secţiunii canalelor marginale, în medie pe 50% din secţiune pe
toată lungimea acestora;
 degradarea captărilor de izvoare în medie pe 50% din numărul acestora;
 degradarea reţelei de drenaj în medie pe 40% din lungimea acesteia;
 colmatarea şi degradarea căminelor de vizită de la reţeaua de drenaj în medie pe 40%
din numărul acestora;
 colmatarea şi degradarea gurilor de evacuare de la reţeaua de drenaj în medie pe 50%
din numărul acestora;
 degradarea drumurilor antierozionale pe întreaga lungime a acestora;
 degradarea construcţiilor hidrotehnice din cadrul amenajării (căderi-40%, podeţe-50%,
pinteni beton-40%, consolidări-50%).
Lucrări necesare:
 curăţirea secţiunii canalelor şi debuşeelor de vegetaţia lemnoasă şi ierboasă care
obturează secţiunea de scurgere a acestora;
 decolmatarea canalelor marginale şi debuşeelor din cadrul amenajării de deponiile aduse
de pe versanţi;
 reabilitarea captărilor de izvoare afectate de degradări;
 reabilitarea reţelei de drenaj, decolmatarea şi reabilitarea căminelor de vizită şi gurilor
de evacuare de la reţeaua de drenaj existentă;
 refacerea platformei drumurilor pe întreaga lungime a acestora;
 reabilitarea construcţiilor hidrotehnice degradate din cadrul amenajării.
Amenajarea Şerbăuţi-Calafindeşti
Este situată în partea de nord a municipiului Suceava, avănd ca limite, la N-E localitatea
Calafindeşti, iar la sud localitatea Călineşti Vasilache.
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) - 1979.
Capacități: - C.E.S. de suprafață - 782 ha.
Amenajarea de CES de suprafaţă, constă dintr-o reţea de debuşee, canale înclinate, gărduleţe
de coastă şi benzi înierbate pentru interceptarea şi regularizarea scurgerilor de pe versanţi cu
construcţiile hidrotehnice aferente şi lucrări pentru asigurarea accesului utilajelor pentru
executarea lucrărilor agricole şi strȃngerea recoltelor (amenajarea de drumuri şi de canale
marginale).
Pe văile şi ravenele afectate de forme incipiente de eroziune în adȃncime au fost executate
cleionaje pentru stabilizarea talvegului şi malurilor şi de atenuare a pantelor de scurgere.

10-252
 În situaţia actuală se semnalează:
 colmatarea parţială a secţiunii debuşeelor şi dezvoltarea vegetaţiei lemnoase şi ierboase
în medie pe 30% din secţiune pe toată lungimea acestora;
 colmatarea parţială a secţiunii canalelor înclinate şi dezvoltarea vegetaţiei lemnoase şi
ierboase în medie pe 30% din secţiune pe toată lungimea acestora;
 colmatarea pe 100% din lungimea canalelor marginale;
 degradarea drumurilor antierozionale pe întreaga lungime a acestora;
 degradarea construcţiilor hidrotehnice din cadrul amenajării (căderi - 20%, consolidări -
30%, podeţe - 10%).
Lucrări necesare:
 curăţirea secţiunii debuşeelor şi canalelor înclinate de vegetaţia lemnoasă şi ierboasă
care obturează secţiunea de scurgere a acestora;
 decolmatarea canalelor înclinate, canalelor marginale şi debuşeelor din cadrul
amenajării de deponiile aduse de pe versanţi;
 refacerea platformei drumurilor pe întreaga lungime a acestora;
 reabilitarea construcţiilor hidrotehnice degradate din cadrul amenajării.
Amenajarea Soloneţ
Este situată în partea de vest a municipiului Suceava şi ocupă cea mai mare parte a bazinului
hidrografic Soloneţ, avănd ca limite, la vest localitatea Solca, iar la est rȃul Suceava.
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) - 1977.
Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 8.988 ha;
- amenajări văi-ravene - 0,90 km;
- amenajări terase - 131,223 ha.
Amenajarea de CES de suprafaţă, constă dintr-o reţea de debuşee şi canale pentru
interceptarea şi regularizarea scurgerilor de pe versanţi cu construcţiile hidrotehnice aferente
(podeţe, căderi, consolidări etc.) şi lucrări pentru asigurarea accesului utilajelor pentru executarea
lucrărilor agricole şi strȃngerea recoltelor (amenajarea de drumuri şi de canale marginale).
În cadrul amenajării au fost executate terase pe 131,223 ha.
Pentru interceptarea şi eliminarea excesului de umiditate cauzat de izvoarele de pe versanţi
sau din excesul de umiditate de natură freatică s-au executat captări de izvoare şi o reţea de
drenaj subteran cu construcţiile hidrotehnice aferente (cămine de vizită şi guri de evacuare).
Pe văile şi ravenele afectate de eroziune în adȃncime au fost executate lucrări de amenajare
a capătului amonte al acestora-jilipuri, sau lucrări de stabilizare a talvegului şi malurilor şi de
atenuare a pantelor de scurgere, traverse, praguri, baraje, consolidări sau căderi. De asemenea pe
ravene, pe zonele de neproductiv, afectate de fenomene de eroziune de adȃncime au fost
executate plantaţii silvice de protecţie.
În situaţia actuală se semnalează:
 colmatarea parţială a secţiunii canalelor înclinate şi dezvoltarea vegetaţiei lemnoase şi
ierboase în medie pe 25% din secţiune pe toată lungimea acestora ca în fig. 10.4.;

10-253
 Figura 10.4.Canal colmatat şi invadat de vegetaţie lemnoasă (foto: ANIF –Fil. Suceava)

 colmatarea în medie pe 25% din lungimea canalelor marginale;

 colmatarea şi degradarea căminelor de vizită şi a gurilor de evacuare de la reţeaua de
drenaj în medie pe 30% din numărul acestora;
 degradarea reţelei de drenaj în medie pe 20% din lungimea acesteia;
 degradarea drumurilor antierozionale pe întreaga lungime a acestora;

Figura 10.5. Defrişarea vegetaţiei lemnoase în vederea decolmatării canalului

(foto: ANIF –Fil. Suceava)
 degradarea construcţiilor hidrotehnice din cadrul amenajării (peree canale marginale-
25%, căderi şi traverse din beton- 30%, consolidări de mal-30%, podeţe-30%, baraje-30%).

10-254
 Figura 10.6. Degradarea pereului la debuşeu (foto: AQUAPROIECT, Bucureşti)

Lucrări necesare:
 curăţirea secţiunii canalelor înclinate de vegetaţia lemnoasă şi ierboasă care obturează
secţiunea de scurgere a acestora;
 decolmatarea canalelor înclinate şi canalelor marginale din cadrul amenajării de
deponiile aduse de pe versanţi;
 decolmatarea şi reabilitarea căminelor de vizită şi a gurilor de evacuare de la reţeaua de
drenaj;
 reabilitarea reţelei de drenaj nefuncţională;
 refacerea platformei drumurilor pe întreaga lungime a acestora;
 reabilitarea construcţiilor hidrotehnice degradate din cadrul amenajării.
Amenajarea Şomuzu Mare
Se întinde pe o suprafaţă de 25450 ha, pe terenuri situate la nord şi sud de oraşul Fălticeni şi
ocupă cea mai mare parte a bazinului hidrografic Şomuzu Mare.
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) - 1975.
Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 25.450 ha;
- amenajări terase - 188,2 ha.
Amenajarea de CES de suprafaţă, constă dintr-o reţea de debuşee şi canale înclinate pentru
interceptarea şi regularizarea scurgerilor de pe versanţi cu construcţiile hidrotehnice aferente
(podeţe, căderi, consolidări etc.) şi lucrări pentru asigurarea accesului utilajelor pentru executarea
lucrărilor agricole şi strȃngerea recoltelor (amenajarea de drumuri şi de canale marginale).
În cadrul amenajării au fost executate terase pe 188,2 ha.
Pentru interceptarea şi eliminarea excesului de umiditate cauzat de izvoarele de pe versanţi
s-au executat captări de izvoare şi o reţea de drenaj subteran cu construcţiile hidrotehnice aferente
(cămine de vizită şi guri de evacuare).

10-255
 Pe văile şi ravenele afectate de eroziune în adȃncime au fost executate lucrări de stabilizare
a talvegului şi malurilor şi de atenuare a pantelor de scurgere, traverse, praguri, baraje, consolidări
sau căderi. De asemenea pe ravene, pe zonele de neproductiv, afectate de fenomene de eroziune
de adȃncime au fost executate plantaţii silvice de protecţie.
În situaţia actuală se semnalează:
 colmatarea parţială a secţiunii debuşeelor în medie pe 35% din secţiune pe toată
lungimea acestora;
 colmatarea parţială a secţiunii canalelor înclinate în medie pe 45% din secţiune pe toată
lungimea acestora;
 colmatarea parţială a secţiunii canalelor principale şi secundare în medie pe 40% din
secţiune pe toată lungimea acestora;
 colmatarea parţială a secţiunii canalelor marginale în medie pe 35% din secţiune pe toată
lungimea acestora;
 degradarea căminelor de vizită de la reţeaua de drenaj în medie pe 35% din numărul
acestora;
 degradarea gurilor de evacuare de la reţeaua de drenaj în medie pe 40% din numărul
acestora;
 degradarea reţelei de drenaj în medie pe 25% din lungimea acesteia;
 degradarea drumurilor antierozionale pe întreaga lungime a acestora;
 degradarea construcţiilor hidrotehnice din cadrul amenajării (consolidări - 30%, căderi -
30%, podeţe - 30%, baraje - 40%).
Lucrări necesare:
 decolmatarea debuşeelor şi canalelor înclinate, din cadrul amenajării de deponiile aduse
de pe versanţi;
 decolmatarea canalelor principale, secundare şi canalelor marginale din cadrul
amenajării de deponiile aduse de pe versanţi;
 decolmatarea şi reabilitarea căminelor de vizită şi a gurilor de evacuare de la reţeaua de
drenaj;
 reabilitarea reţelei de drenaj nefuncţională;
 refacerea platformei drumurilor pe întreaga lungime a acestora;
 reabilitarea construcţiilor hidrotehnice degradate din cadrul amenajării.
Amenajarea Şomuzu Mic
Este situată la N-E de oraşul Fălticeni şi ocupă cea mai mare parte a bazinului hidrografic
Şomuzu Mic, avănd ca limite, la vest amenajarea Şomuzu Mare, la est rȃul Siret, la nord amenajarea
Lisaura Liteni, iar la sud amenajarea Dolhasca.
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) - 1979.
Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 9.430 ha;
- amenajări văi-ravene - 28.35 km;
- amenajări terase - 56,40 ha.

10-256
 Amenajarea de CES de suprafaţă, constă dintr-o reţea de debuşee şi canale înclinate pentru
interceptarea şi regularizarea scurgerilor de pe versanţi cu construcţiile hidrotehnice aferente
(podeţe, căderi, consolidări etc.) şi lucrări pentru asigurarea accesului utilajelor pentru executarea
lucrărilor agricole şi strȃngerea recoltelor (amenajarea de drumuri şi de canale marginale).
În cadrul amenajării au fost executate terase pe 56,40 ha.
Pentru interceptarea şi eliminarea excesului de umiditate cauzat de izvoarele de pe versanţi
sau din excesul de umiditate de natură freatică s-au executat captări de izvoare şi o reţea de
drenaj subteran cu construcţiile hidrotehnice aferente (cămine de vizită şi guri de evacuare).
Pe văile şi ravenele afectate de eroziune în adȃncime au fost executate lucrări de stabilizare
a talvegului şi malurilor şi de atenuare a pantelor de scurgere, traverse, praguri, baraje, consolidări
sau căderi.
Lucrările de combatere a eroziunii existente în această amenajare se prezintă în planşa nr. 10
- Plan de situaţie cu lucrările CES din amenajarea Şomuzu Mic.
În situaţia actuală se semnalează:
 colmatarea parţială a secţiunii debuşeelor în medie pe 40% din secţiune pe toată
lungimea acestora;
 colmatarea parţială a secţiunii canalelor principale şi secundare în medie pe 40% din
secţiune pe toată lungimea acestora;
 colmatarea parţială a secţiunii canalelor marginale în medie pe 35% din secţiune pe toată
lungimea acestora;
 degradarea reţelei de drenaj în medie pe 35% din lungimea acesteia;
 degradarea căminelor de vizită de la reţeaua de drenaj în medie pe 30% din numărul
acestora;
 degradarea gurilor de evacuare de la reţeaua de drenaj în medie pe 30% din numărul
acestora;
 degradarea drumurilor antierozionale pe întreaga lungime a acestora;
 degradarea construcţiilor hidrotehnice din cadrul amenajării (traverse - 30%, căderi -
15%, podeţe - 25%, baraje - 30%).
Lucrări necesare:
 decolmatarea debuşeelor, canalelor principale şi secundare din cadrul amenajării, de
deponiile aduse de pe versanţi;
 decolmatarea canalelor marginale din cadrul amenajării de deponiile aduse de pe
versanţi;
 decolmatarea şi reabilitarea căminelor de vizită şi a gurilor de evacuare de la reţeaua de
drenaj;
 reabilitarea reţelei de drenaj nefuncţională;
 refacerea platformei drumurilor pe întreaga lungime a acestora;
 reabilitarea construcţiilor hidrotehnice degradate din cadrul amenajării.
Amenajarea Vultureşti

10-257
 Este situată pe rȃul Sumuzu Mic, la N-E de oraşul Fălticeni, avănd ca limite pe toate laturile
amenajarea Sumuzu Mic.
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) - 1988.
Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 792 ha;
- amenajări văi-ravene - 0,50 km;
- amenajări terase - 100 ha.
Amenajarea de CES de suprafaţă, constă dintr-o reţea de debuşee şi canale înclinate pentru
interceptarea şi regularizarea scurgerilor de pe versanţi cu construcţiile hidrotehnice aferente
(podeţe, căderi, consolidări etc.) şi lucrări pentru asigurarea accesului utilajelor pentru executarea
lucrărilor agricole şi strȃngerea recoltelor (amenajarea de drumuri şi de canale marginale).
Au fost amenajate terase pe o suprafaţă de 100 ha.
Pentru interceptarea şi eliminarea excesului de umiditate cauzat de izvoarele de pe versanţi
sau din excesul de umiditate de natură freatică, s-au executat captări de izvoare şi o reţea de
drenaj subteran cu construcţiile hidrotehnice aferente (cămine de vizită şi guri de evacuare).
Pe văile şi ravenele afectate de eroziune în adȃncime au fost executate lucrări de stabilizare
a talvegului şi a malurilor şi de atenuare a pantelor de scurgere, traverse, pinteni, consolidări sau
căderi.
În situaţia actuală se semnalează:
 colmatarea parţială a secţiunii canalelor marginale, a canalelor principale şi secundare în
medie pe 25% din secţiune pe toată lungimea acestora;
 degradarea drumurilor antierozionale pe întreaga lungime a acestora;
 degradarea construcţiilor hidrotehnice din cadrul amenajării,în medie, pe 20% din
numărul acestora.
Lucrări necesare:
 decolmatarea canalelor marginale, a canalelor principale şi secundare din cadrul
amenajării de deponiile aduse de pe versanţi;
 refacerea platformei drumurilor pe întreaga lungime a acestora;
 reabilitarea construcţiilor hidrotehnice degradate din cadrul amenajării.
Amenajarea Zvoriştea-Zamostea
Este situată în zona de N-E a judeţului, pe malul drept al rȃului Siret, avănd ca limite, la nord
localitatea Verbia, iar la sud localitatea Slobozia.
Anul punerii în funcţiune (P.I.F.) - 1985.
Capacităţi: - C.E.S. de suprafaţă - 4325 ha;
- amenajări terase - 85 ha.
Amenajarea de CES de suprafaţă, constă dintr-o reţea de canale pentru interceptarea şi
regularizarea scurgerilor de pe versanţi cu construcţiile hidrotehnice aferente (podeţe, căderi,
consolidări etc.) şi lucrări pentru asigurarea accesului utilajelor pentru executarea lucrărilor
agricole şi strȃngerea recoltelor (amenajarea de drumuri şi de canale marginale).
În cadrul amenajării au fost executate 85 ha cu terase.

10-258
 Pentru interceptarea şi eliminarea excesului de umiditate cauzat de izvoarele de pe versanţi
sau din excesul de umiditate de natură freatică s-au executat captări de izvoare şi o reţea de
drenaj subteran cu construcţiile hidrotehnice aferente (cămine de vizită şi guri de evacuare).
Pe văile şi ravenele afectate de eroziune în adȃncime au fost executate lucrări de stabilizare
a talvegului şi malurilor şi de atenuare a pantelor de scurgere, traverse, consolidări sau căderi.
Lucrările de combatere a eroziunii existente în această amenajare se prezintă în planşa nr. 11
- Plan de situaţie cu lucrările CES din amenajarea Zvoriştea-Zamoştea.
În situaţia actuală se semnalează:
 colmatarea parţială a secţiunii canalelor de evacuare şi a canalelor marginale în medie
pe 25% din secţiune pe toată lungimea acestora;
 degradarea drumurilor antierozionale pe întreaga lungime a acestora;
 degradarea construcţiilor hidrotehnice din cadrul amenajării în medie pe 20% din
numărul acestora.
Lucrări necesare:
 decolmatarea canalelor marginale şi a canalelor de evacuare din cadrul amenajării de
deponiile aduse de pe versanţi;
 refacerea platformei drumurilor pe întreaga lungime a acestora;
 reabilitarea construcţiilor hidrotehnice degradate din cadrul amenajării.

10.3. Propuneri de reabilitare, completare şi extindere a amenajărilor de combatere a eroziunii

solului
Avȃnd în vedere că în ultimii ani, au fost alocate fonduri reduse pentru întreţinerea şi
repararea lucrărilor de combatere a eroziunii solului pentru ANIF filiala Suceava, multe dintre
acestea necesită lucrări importante de reabilitare şi mare parte dintre ele trebuie refăcute.
Deoarece s-au produs în multe amenajări fenomene de extindere a suprafeţelor erodate în zonele
limitrofe, inclusiv agravarea eroziunii de adȃncime, sunt necesare la mai toate amenajările de
combatere a eroziunii solului din judeţ, lucrări de reabilitare, de completare şi extindere.
În capitolul 5 din studiu, se prezintă evaluarea stadiului eroziunii solurilor din judetul
Suceava. Din baza naţională de date (BDUST-Baza de Date a Unităţilor de Sol-Teren) realizat prin
sistemul judeţean de monitorizare pentru agricultură se prezintă situaţia din teren pentru 53 de
unităţi administrative cartate pedologic la nivelul judeţului.
În tabelul 5.2, se prezintă suprafaţa (ha) afectată de eroziune de suprafaţă (de la eroziune
slabă pană la eroziune excesivă). Din aceste date am extras comunele cu cele mai mari suprafeţe
afectate cu eroziune puternică, eroziune foarte puternică şi eroziune excesivă (comunele cu peste
100 ha însumate afectate). În tabelul 10.27, de mai jos sunt prezentate cele 18 comune cele mai
afectate de eroziune de suprafaţă.

10-259
 Tabel 10.27
Unitățile administrativ teritoriale cu suprafețele cel mai afectate de eroziune de
suprafață
Eroziune Eroziune Eroziune
Nr. Total
UAT puternică foarte puternică excesivă
crt. (ha)
(ha) (ha) (ha)
1 Preuţeşti 2218,39 2218,39
2 Vatra Moldoviţei 1090,58 1090,58
3 Forăşti 578,47 578,47
4 Zvoriştea 381,91 149,1 531,01
5 Drăguşeni 344,59 24,48 369,07
6 Vicovu de Jos 2,35 365,24 367,59
7 Frătăuţii Noi 328,41 328,41
8 Cacica 259,23 62,96 322,19
9 Satu Mare 292,85 292,85
10 Buneşti 135,95 25,28 113,69 274,92
11 Bogdăneşti 229,60 229,60
12 Milisăuţi 217,53 217,53
13 Arbore 211,80 5,52 217,32
14 Grămeşti 159,94 159,94
15 Fălticeni 64,99 89,42 154,41
16 Baia 144,63 144,63
17 Cornu Luncii 124,48 124,48
18 Mălini 121,00 121,00
TOTAL 6906,70 632,58 203,11 7742,39

În tabelul 5.3 din capitolul 5 se prezintă suprafeţele (ha) afectate de eroziune de adȃncime pe
cele 53 comune.
Din acest tabel am extras comunele cu cele mai mari suprafeţe cu rigole, ogaşe şi Ravene
(comunele cu peste 100 ha, însumate, afectate).
În tabelul 10.28, de mai jos sunt prezentate 10 comune cele mai afectate de eroziune de
adȃncime.
Cumulȃnd cele două tipuri de eroziuni am făcut o ierarhizare a comunelor cu terenurile cele
mai degradate cu eroziune de suprafaţă şi de adȃncime. În tabelul 10.29, de mai jos sunt
prezentate şi lucrările de combatere a eroziunii solului ce urmează a se realiza pe fiecare comună
în parte. De asemenea sunt evidenţiate şi amenajările de CES aflate în administrarea ANIF pe raza
cărora se află teritoriul administrativ al fiecărei comune puternic afectat eroziune. Tipurile de
lucrări de combaterea eroziunii solului de suprafaţă şi de adȃncime sunt cele descrise în capitolul 9
(pentru lucrările de combatere a eroziunii de suprafaţă în subcapitolul 9.3 şi pentru lucrările de
combatere a eroziunii de adȃncime în subcapitolul 9.4).

10-260
 Tabel 10.28
Unitățile administrativ teritoriale cu suprafețele cel mai afectate de eroziune de
adâncime
Nr. Comuna Rigole Ogaș Ravene Total
crt. (localitatea) (ha) (ha) (ha) (ha)
1 Vatra Moldoviţei 777,49 777,49
2 Boroaia 569,45 50,93 620,38
3 Mălini 296,90 41,90 338,80
4 Drăguşeni 309,27 309,27
5 Zamostea 293,27 293,27
6 Adâncata 264,83 10,34 275,17
7 Baia 253,78 253,78
8 Cacica 138,06 22,77 160,83
9 Valea Moldovei 112,99 7,14 3,05 123,18
10 Zvoriştea 10,13 95,42 105,55
TOTAL 1128,55 1915,10 214,07 3257,72

În vederea reabilitării lucrărilor existente, în subcapitolul 10.2 se prezintă pe fiecare

amenajare CES din judeţ, situaţia actuală şi necesarul de lucrări.
Pentru toate suprafeţele erodate puternic din judeţ, se prezintă în tabelul 10.29 şi
suprafeţele cu amenajări noi de combatere a eroziunii solului care urmează să se realizeze în
următorii ani. Pentru că sunt necesare sume mari de investiţii, viitoarele amenajări de combatere a
eroziunii solului trebuie sa aibă caracter complex, multifuncţional (să înlăture efectele negative ale
eroziunii asupra dezvoltării economice, sociale, ecologice) să fie utile în realizarea noilor investiţii
de dezvoltare rurală, în primul rȃnd a agriculturii, realizarea de obiective noi economice, sociale,
de amenajare a teritoriului (amenajări de rȃuri, drumuri, reţele utilitare, apă, canal, gaze şi
comunicaţii).
În anumite localităţi din judeţ au avut loc în ultimii ani alunecări de teren care au produs
importante pagube materiale (asupra locuinţelor, drumurilor, căilor de telecomunicaţii, reţelelor
tehnologice şi alte construcţii). Cele mai importante alunecări au loc pe terenurile din zona
localităţilor Bosanci, Baia, Bogata, Ciprian Porumbescu, Drăgoieşti, Măzăneşti, Suceviţa, Budeşti.
Au fost alunecări primare şi reactive care au avut loc atât în intravilan, dar şi în extravilanul
localităţilor, afectând importante terenuri cu folosinţă agricolă. Trebuie adăugate ca localităţi
afectate de alunecări de teren datorită mărimii acestor fenomene şi localităţile: Hreasca cu o
suprafaţă de 31,90 ha afectate, Pleşeşti cu o suprafaţă de 23,25 ha afectate, Giurgeşti cu o
suprafaţă de 19,50 ha, Dolheşti cu 15,00 ha în Dolheştii Mici şi cu 50,00 ha afectate în Dolheştii
Mari, Pârţeştii de Jos cu o suprafaţă de 15,63 ha.
În comuna Gălăneşti au avut loc alunecări de teren sau au fost reactivate pe suprafeţe de zeci
de ha în localităţile Voitinel şi Dealul Crucii.
În localitatea Todireşti sunt alunecări de teren de dimensiuni apreciabile care sunt dispuse în
partea centrală şi vestică a acestei localităţi, iar la sud de Todireşti sunt alunecări de teren în
poligoane neregulate de dimensiuni apreciabile în jumătatea sudică a comunei Bălăceana.

10-261
 Tabel 10.29
Situația noilor amenajări propuse pentru combaterea eroziunii solului

Suprafeţele erodate şi ierarhizarea Lucrări necesare în

Nr. Comuna comunelor funcţie de eroziunea de: Amenajarea de CES viitor pentru terenurile
crt. (localitatea) suprafaţă adȃncime existenta afectate de eroziune
ha poziţia ha poziţia
Fără amenajări de CES Lucrări noi de CES de suprafaţă şi de adȃncime pe
1 Vatra Moldoviţei 1090,58 2 777,49 1
minimum 2000 ha.
Reabilitare amenajare existentă pe 54 ha. Lucrări
2 Boroaia 620,38 2 Platoniţa-trup Moisa noi de CES de suprafaţă şi de adȃncime pe
minimum 1000 ha.
Lucrări noi de CES de suprafaţă şi de adȃncime pe
3 Mălini 121,00 18 338,80 3 Fără amenajări de CES
minimum 700 ha
4 Drăguşeni 369,07 5 309,27 4 Broşteni-Drăguşeni Reabilitare amenajare existentă pe 1800 ha.
5 Zamostea 293,27 5 Zvoriştea-Zamoştea Reabilitare amenajare existentă pe 1800 ha.
Reabilitare amenajare existentă pe 200 ha. Lucrări
6 Adâncata 275,17 6 Zvoriştea-Zamoştea noi de CES de suprafaţă şi de adȃncime pe
minimum 200 ha.
Reabilitare amenajare existentă pe 30 ha. Lucrări
7 Baia 144,63 16 253,78 7 Rădăşeni II noi de CES de suprafaţă şi de adȃncime pe
minimum 400 ha.
Reabilitare amenajare existentă pe 30 ha. Lucrări
8 Cacica 322,19 8 160,83 8 Rădăşeni II noi de CES de suprafaţă şi de adȃncime pe
minimum 450 ha.
Lucrări noi de CES de suprafaţă şi de adȃncime pe
9 Valea Moldovei 123,18 9 Fără amenajări de CES
minimum 300 ha.
Reabilitare amenajare existentă pe 250 ha. Lucrări
10 Zvoriştea 531,01 4 105,55 10 Zvoriştea-Zamoştea noi de CES de suprafaţă şi de adȃncime pe
minimum 400 ha.
Şomuzu Mare, reabilitare pe 1500 ha.
11 Preuţeşti 2218,39 1 Şomuzu Mare şi Dolhasca
Dolhasca, reabilitare pe 400 ha.

10-262
 Hatia, reabilitare pe 300 ha.
Hatia, Mediasca şi Platoniţa trup
12 Forăşti 578,47 3 Mediasca, reabilitare pe 200 ha.
Forăşti
Platoniţa, trup Forăşti, reabilitare pe 100 ha.
Lucrări noi de CES de suprafaţă pe
13 Vicovu de Jos 367,59 6 Fără amenajări de CES
minimum 450 ha.
14 Frătăuţii Noi 328,41 7 Frătăuţii Noi-Siret Reabilitare amenajare existentă pe 350 ha.
Lucrări noi de CES de suprafaţă pe
15 Satu Mare 292,85 9 Fără amenajări de CES
minimum 350 ha.
Şomuzu Mic, reabilitare pe 180 ha.
16 Buneşti 274,92 10 Şomuzu Mic; Somuzu Mare
Şomuzu Mare, reabilitare pe 100 ha.
Lucrări noi de CES de suprafaţă pe
17 Bogdăneşti 229,60 11 Fără amenajări de CES
minimum 350 ha.
217,53 Arbore-Marginea-Volovăţ Reabilitare amenajare Arbore-Marginea-Volovăţ,
18 Milisăuţi 12
pe 100 ha. Amenajări noi pe 150 ha.
217,32 Arbore-Marginea-Volovăţ Reabilitare amenajare Arbore-Marginea-Volovăţ,
19 Arbore 13 şi Soloneţ pe 10 ha.
Reabilitare amenajare Soloneţ, pe 30 ha.
20 Grămeşti 159,94 14 Calafindeşti-Bălcăuţi-Siret Reabilitări pe 60 ha. Amenajări noi pe 120 ha.
154,41 Rădăşeni I; Dolhasca Reabilitare amenajare Rădăşeni I pe 40 ha
21 Fălticeni 15 şi amenajări noi pe 100 ha.
Reabilitare amenajare Dolhasca pe 40 ha.
124,48 Şomuzu Mare Reabilitare amenajare Şomuzu Mare pe
22 Cornu Luncii 17
40 ha şi amenajări noi pe 110 ha.

10-263
 Pe aceste suprafeţe au fost puse în practică măsuri de remediere, în special acolo unde
au fost afectate intravilanele şi diverse obiective sociale (prin împăduriri, ziduri de sprijin,
terasări, cleioanje, sistematizări pe vertical, inclusive zone cu interdicţii la construcţii).
Însă, pentru terenurile agricole afectate cuprinse în aceste zone, este necesar ca în
perioada următoare, să se realizeze proiecte pentru execuţia de lucrări antierozionale care să
cuprindă toate etapele necesare pentru adoptarea de soluţii viabile, şi care să rezolve
situaţia nu numai a zonelor cu alunecări, ci şi a terenurilor limitrofe. Problema cea mai
dificilă este identificarea surselor de finanţare, inclusiv realizarea studiilor şi a proiectelor. În
acest scop este necesar să fie implicaţi în primul rând specialiştii de la ANIF, Filiala Suceava,
pentru lucrări noi.
Măsurile antierozionale, care sunt mai puţin costisitoare, necesită să fie sprijinite de
toate instituţiile şi de specialiştii din judeţ pentru a fi aplicate într-o perioadă cât mai scurtă.
Conform studiilor făcute în ultimii ani (tabelul 5.5), s-au constatat alunecări active pe
suprafeţe mai mari pe teritoriul administrativ al comunelor Boroaia (690,34 ha alunecări în
valuri), Forăşti (1152,12 ha alunecări în valuri), Mălini (914, 14 ha din care 753 alunecări în
valuri), Preuteşti (1633,6 ha alunecări în valuri), Vadu Moldovei (984,75 ha alunecări în valuri,
în trepte şi în movile), Vatra Moldoviţei (1352,68 ha alunecări în valuri şi în movile). Pe aceste
suprafeţe sunt urgent necesare evaluarea şi realizarea unor lucrări de readucere în circuitul
productiv agricol şi oprirea proceselor de alunecare care vor induce şi efecte distructive şi
asupra zonelor limitrofe.
Propuneri pentru reabilitarea, refacerea şi completarea lucrărilor existente de
combaterea eroziunii solului
În vederea etapizării lucrărilor de investiţii pentru reabilitarea, refacerea şi
completarea amenajărilor de combatere a eroziunii solului aflate în administrarea ANIF în
judeţul Suceava, s-au avut în vedere zonele afectate intens de procese de eroziune a solului
de adȃncime şi de suprafaţă. Sunt prezentate lucrările care trebuie realizate pe comune, pe
termen scurt, mediu şi lung.
Se recomandă etapizarea investiţiilor pentru reabilitarea şi refacerea lucrărilor
existente, astfel:
 Pe termen scurt (în următorii 5 ani):
- Reabilitare amenajare existentă Platoniţa-trup Moisa în comuna Boroaia pe 100 ha;
- Reabilitare amenajare existentă în amenajarea Broşteni-Drăguşeni comuna
Drăguşeni pe 1.800 ha;
- Reabilitare amenajare existentă pe 1.800 ha în amenajarea de CES Zvoriştea -
Zamoştea, comuna Zamoştea;
- Reabilitare amenajare existentă pe 200 ha în amenajarea de CES Zvoriştea -
Zamoştea, comuna Adâncata;
- Reabilitare amenajare existentă pe 30 ha în amenajarea CES Rădăşeni II, comuna
Baia;
- Reabilitare amenajare existentă pe 30 ha în amenajarea CES Rădăşeni II, comuna
Cacica;
- Reabilitare amenajare existentă pe 350 ha în amenajarea CES Frătăuţii Noi-Siret,
comuna Frătăuţii Noi.

10-264
  Pe termen mediu (între 5 şi 10 ani):
- Reabilitare amenajare existentă pe 250 ha în amenajarea de CES Zvoriştea -
Zamoştea, comuna Zvoriştea;
- Reabilitare amenajare existentă pe 1.500 ha în amenajarea de CES Şomuzu Mare,
comuna Preuţeşti;
- Reabilitare amenajare existentă pe 300 ha în amenajarea de CES Hatia, comuna
Forăşti;
- Reabilitare amenajare existentă pe 180 ha în amenajarea de CES Şomuzu Mic,
comuna Buneşti;
- Reabilitare amenajare existentă pe 100 ha în amenajarea de CES Şomuzu Mare,
comuna Buneşti;
- Reabilitare amenajare existentă pe 100 ha în amenajarea de CES Arbore-Marginea-
Volovăţ, comuna Milisăuţi;
- Reabilitare amenajare existentă pe 10 ha în amenajarea de CES Arbore-Marginea-
Volovăţ, comuna Arbore;
- Reabilitare amenajare existentă pe 30 ha în amenajarea de CES Soloneţ, comuna
Arbore;
- Reabilitare amenajare existentă pe 60 ha în amenajarea de CES Calafindeşti-
Bălcăuţi-Siret, comuna Grămeşti;
- Reabilitare amenajare existentă pe 40 ha în amenajarea CES Rădăşeni I,
localitatea Fălticeni;
- Reabilitare amenajare existentă pe 40 ha în amenajarea de CES Şomuzu Mare,
comuna Cornu Luncii;
Propuneri pentru amenajări noi de combaterea eroziunii solului (completarea cu
amenajări CES a zonelor limitrofe amenajărilor ANIF existente)
Se recomandă realizări de investiţii pentru execuţii de amenajări noi de CES, astfel:
 Pe termen scurt (în următorii 5 ani):
- Lucrări noi de CES de suprafaţă şi de adȃncime pe teritoriul comunei Vatra
Moldoviţei, pe circa 2.000 ha;
- Lucrări noi de CES de suprafaţă şi de adȃncime pe teritoriul comunei Boroaia, pe
circa 1.000 ha;
- Lucrări noi de CES de suprafaţă şi de adȃncime pe teritoriul comunei Mălini, pe
circa 700 ha;
- Lucrări noi de CES de suprafaţă şi de adȃncime pe teritoriul comunei Adȃncata, pe
circa 200 ha;
 Pe termen mediu (între 5 şi 10 ani):
- Lucrări noi de CES de suprafaţă şi de adȃncime pe teritoriul comunei Baia, pe circa
400 ha;
- Lucrări noi de CES de suprafaţă şi de adȃncime pe teritoriul comunei Cacica, pe
circa 450 ha;
- Lucrări noi de CES de suprafaţă şi de adȃncime pe teritoriul comunei Valea
Moldovei, pe circa 300 ha;

10-265
 - Lucrări noi de CES de suprafaţă şi de adȃncime pe teritoriul comunei Zvoriştea, pe
circa 400 ha;
- Lucrări noi de CES de suprafaţă şi de adȃncime pe teritoriul comunei Satu Mare, pe
circa 350 ha;
 Pe termen lung (în mai mult de 10 ani):
- Lucrări noi de CES de suprafaţă pe teritoriul comunei Vicovu de Jos, pe circa 450
ha;
- Lucrări noi de CES de suprafaţă pe teritoriul comunei Bogdăneşti, pe circa 350 ha;
- Lucrări noi de CES de suprafaţă pe teritoriul comunei Grămeşti, pe circa 120 ha;
- Lucrări noi de CES de suprafaţă pe teritoriul comunei Milisăuţi, pe circa 150 ha;
- Lucrări noi de CES de suprafaţă pe teritoriul localităţii Fălticeni, pe circa 100 ha;
- Lucrări noi de CES de suprafaţă pe teritoriul comunei Cornu Luncii, pe circa 110
ha.
În perioada următoare este necesar ca la nivelul judeţului toate instituţiile, persoanele
juridice şi persoanele fizice interesate de eficientizarea utilizării terenurilor agricole, de
reducerea la maximum a pierderilor de sol prin eroziune şi a efectelor distructive asupra
mediului şi asupra economiei, să sprijine, întocmirea şi realizarea unor proiecte noi de
combaterea eroziunii solului. Sunt necesare acţiuni de susţinere financiară a măsurilor şi
lucrărilor de întreţinere şi bună exploatare a amenajărilor CES existente şi punerea în aplicare
a Codului de bune practici agricole.

10.4. Tariful pentru îmbunătăţiri funciare (lucrări de combaterea eroziunii solului)

In prezent, funcţionarea în continuare a ANIF este în impas datorită modului de
susţinere financiară a acesteia. Avȃnd în vedere că amenajările existente de îmbunătăţiri
funciare în general şi cele de CES în special, nu mai pot fi susţinute de la bugetul de stat, s-a
luat decizia de a colecta fondurile necesare de la proprietarii de teren. Acest tarif a fost
aprobat în 2013 şi a intrat în vigoare începȃnd cu 06.01.2014 prin publicarea în Monitorul
Oficial a acestei H.G.
Tariful se face pe fiecare amenajare de îmbunătăţiri funciare, inclusiv pentru
amenajările de combatere a eroziunii solului.
Se stabilesc cheltuielile pe trei domenii pentru calculul tarifului:
a) cheltuieli pentru întreţinere, reparaţii şi exploatare;
b) cheltuieli pentru administrarea amenajării;
c) alte cheltuieli.
Este prevăzută colectarea de la fiecare proprietar de teren prin intermediul APIA.
Practic acest tarif nu poate fi realizat datorită existenţei a foarte mulţi proprietari de teren şi
a faptului că nu este realizat cadastrul pentru lucrările de îmbunătăţiri funciare din judeţul
Suceava.
În afară de ANIF, un rol important în domeniul eroziunii solului îl are şi Agenţia de Plăţi
şi Intervenţii pentru Agricultură Suceava (APIA). APIA Suceava este instituţia din judeţul
Suceava care are rolul cel mai important în sprijinirea, urmărirea şi utilizarea corectă a
fondurilor alocate pentru agricultori şi pentru exploatarea judicioasă a terenurilor agricole.

10-266
 Prin personalul calificat şi dotarea la nivel european al acestei instituţii se asigură şi un
sprijin deosebit fermierilor (agricultorilor în general) şi pentru conservarea solului. În judeţul
Suceava funcţionează un număr de nouă centre locale APIA Suceava în municipiile şi oraşele:
Suceava, Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuţi, Siret,
Cajvana şi Vicovu de Sus. Fiecare centru are atribuţii în zonele limitrofe. În perioada
următoare se impune conlucrarea cu APIA a tuturor celor interesaţi de conservarea solului şi
de reducerea costurilor economice şi ecologice ale eroziunii solului. APIA este din ce în ce
mai implicată în sprijinirea fermierilor, inclusiv în campanii specializate (exemplu campania
„PNDR vine în satul tău” care informează agricultorii cum pot fi accesate unele fonduri
europene).

10-267
 11. Concluzii

Programul Operaţional Comun România – Ucraina - Republica Moldova își propune

crearea unei punţi de legatură între cele trei state partenere în scopul susţinerii
comunităţilor din zonele de frontieră şi pentru găsirea unor soluţii comune la problemele
similare cu care acestea se confruntă.
Având în vedere că în zonele de frontieră ale României, Ucrainei și Republicii Moldova,
eroziunea solului, măsurile şi lucrările necesare pentru combaterea eroziunii solului au un rol
determinant în protejarea mediului înconjurător, s-a elaborat „Studiu privind eroziunea
solului în judeţul Suceava” în cadrul proiectului „Utilizarea experienţei europene în
combaterea eroziunii solului”. În Ucraina şi Republica Moldova se vor elabora studii similare
privind utilizarea experienţei europene în combaterea eroziunii solului. Acest studiu a
analizat problemele legate de eroziunea solului ȋn judeţul Suceava şi pe baza datelor
disponibile s-au stabilit elementele de concordanţă şi influenţare pe viitor a măsurilor şi
posibilităţilor de reducere a degradării terenurilor afectate de eroziune şi de realizare a unor
lucrări de combatere a eroziunii solului.
Aşa cum arată şi denumirea proiectului „Utilizarea experienţei europene în
combaterea eroziunii solului”, studiul conţine informaţii şi trimiteri privind utilizarea
practică şi concretă în Romȃnia a experienţei europene în domeniu. Se prezintă şi
necesităţile şi posibilităţile de dezvoltare în viitor a măsurilor şi lucrărilor de combatere a
eroziunii solului. În urma elaborării studiului, s-a constatat că există o legătură funcţională cu
Ucraina în ceea ce priveşte componenta de sol şi procesul de eroziune. Această legătură
funcţională este determinată de unitatea şi continuitatea factorilor cheie care favorizează
eroziunea solului (condiţiile meteorologice, relieful, vegetaţia, structura solului şi
componentele din care este format solul, modelele de folosire economică a teritoriului). Din
acest punct de vedere se dovedeşte utilitatea şi actualitatea studiului şi a realizării simultan
în cele trei ţări partenere a programului, inclusiv a utilităţii transferului transfrontalier de
know-how în domeniul combaterii eroziunii solului.
Degradarea solului prin eroziune este un proces natural complex, care determină sau
intensifică în acelaşi timp acţiunea singulară sau combinată a unuia sau mai multor factori
limitativi sau restrictivi, fiind în strânsă interdependendenţă cu deteriorarea celorlalte
resurse naturale ale mediului înconjurător.
Eroziunea solurilor se produce deci ca urmare a existenței unor factori naturali care
favorizează declanșarea procesului, pe care se greafează activitatea antropică, care poate
duce la extinderea și intensificarea procesului.
Relieful este unul dintre cei mai importanți factori potențiali ai proceselor de eroziune,
fiind matricea pe care se produc aceste procese. Principala componentă a reliefului care
influențează desfășurarea acestor procese este panta, care, la rândul ei, se poate diferenția
sub aspectul înclinării, lungimii, formei și expoziției versantului și a fragmentării orizontale și
verticale a acestuia, energia de relief având de asemenea o mare contribuție. Relieful
județului Suceava este variat, fiind alcătuit din culmi muntoase despărţite de văi adânci şi din

11-268
lunci largi instalate printre dealuri cu spinări netede. Teritoriul județului se încadrează în trei
mari unităţi naturale: Carpaţii Orientali, Podişul Moldovei și Subcarpați, subîmpărțite la
rândul lor în alte subunități, clase și grupe de relief.
Din punct de vedere structural, principalele unităţi de relief ale judeţului sunt împărțite
în cinci mari zone: zona eruptivă a Călimanului, zona cristalină a Munţilor Bistriţei, zona
flişului carpatic, zona pericarpatică şi zona Podişului Sucevei.
Zonele cu vulnerabilitatea cea mai ridicată la eroziune sunt zona pericarpatică și zona
Podișului Sucevei, datorită, în primul rând, folosinței agricole a acestora, determinată de
altitudinile mai mici, fragmentarea reliefului zonelor făcându-le mai accesibile pentru om.
În zonele cu pante mai mici de 5° (din Podișul Sucevei) caracteristice glacisurilor de
eroziune și interfluviilor sculpturale, eroziunea se manifestă slab, putând produce o ușoară
spălare a învelișului de sol, uneori căpătând o distribuție liniară, mai ales în treimea
superioară a versantului, unde apar rigole mai dese.
Pe pantele cu înclinări între 5 și 10°, caracteristice versanților deluviali de pe văile
subsecvente și ale unor frunți de terasă aplatizate, predomină eroziunea hidrică moderată
până la puternică.
Pe pantele mai mari de 10° eroziunea de suprafață și adâncime este excesivă. Aici
acționează atât procesul de pluviodenudație, care este maxim, cât și eroziunea liniară sub
toate formele (ravenele și torenții foarte scurți și adânci cu talvegul abrupt), ca și alunecările
de teren.
Pe pante mai mari de 50°, întâlnite în zona frunților de cuestă și a abrupturilor
cuestiforme, din dealurile Pătrăuți, Dumbrava, Poiana Trei Meri, Vărăria și Calafindești, care
se asociază, de obicei, cu cele mai mari valori ale energiei de relief, se produc surpări și
rostogoliri.
Panta, împreună cu lungimea versantului, oferă o bună apreciere a valorii erodabilității
terenului. Cu cât lungimea versantului este mai mare, la aceeași valoare a pantei, cu atât
posibilitatea de erodare a versantului crește.
Eroziunea solului este influențată și de forma și expoziția versanților. Se deosebesc trei
forme mai importante de versanți: convecși, drepți și concavi.
Versanții convecși sunt caracteristici abrupturilor de cuestă și unor versanți deluviali
mai înclinați. Aceștia sunt cei mai expuși la procesul de eroziune, deoarece înclinarea se
accentuează în treimea inferioară a versantului, unde intensitatea eroziunii este o dată și
jumătate mai mare decât în treimea superioară a versantului.
Versanții drepți sunt caracteristici unor glacisuri de eroziune și unor frunți de terasă
aplatizate, în special a celor din zona de confluență Siret – Suceava. În acestă situație,
treimea mijlocie și cea inferioară a versantului sunt mai expuse eroziunii, acolo producându-
se în general spălări ale învelișului de sol și rigoliri.
Versanții concavi au profil mai abrupt în treimea superioară și înclinarea scade treptat
spre bază, unde eroziunea este mult mai slabă.
Expoziția versanților îmbracă în general mai mult un caracter topoclimatic, versantul
nordic fiind mai umbrit pe când versantul sudic este mai însorit (pe versantul sudic, expus mai
mult razelor solare, topirea zăpezii este bruscă și dezghețul mai rapid, solul putând fi mai
ușor antrenat pe pantă). Pe de altă parte plusul de umiditate și diferențele de temepratură
de pe versanții nordici favorizează instalarea unor procese asemănătoare procesului de

11-269
gelivație care favorizează distrugerea structurii solului și implicit scade rezistența acestuia la
eroziune.
Fragmentarea orizontală a reliefului reflectă intensitatea cu care eroziunea a acționat
asupra formelor de relief. Cu cât indicele fragmentării orizontale este mai mare, cu atât
rețeaua de văi pe unitatea de suprafață este mai mare și eroziunea acționează mai puternic
asupra unei suprafețe mai mari de teren.
Din punct de vedere geologic, județul Suceava se prezintă ca un adevărat mozaic
geologic, cuprinzând o mare parte din tipurile de roci vulcanice, metamorfice şi sedimentare
care intră în alcătuirea geologică a României
Materialele pe care s-au format solurile judeţului Suceava se comportă diferit la
acţiunea factorilor denudaţionali. Astfel, nisipurile nu sunt vulnerabile la eroziunea de
suprafaţă deoarece apa se infiltrează foarte rapid, însă în momentul când apa se
concentrează pe direcţii liniare, eroziunea se adânceşte rapid, la început sub formă de rigole
şi ogaşe, transformându-se ulterior în ravene şi torenţi cu văi înguste în forma literei V (Văile
Mereni, Salcia, Grigoreşti).
Dacă în stratificaţie, pe traseul ravenei, apar argile sau plăci grezoase, profilul văii
transversale se modifică, talvegul devenind plat şi apărând mici cascade cu denivelări de 1 – 2
m şi cu marmite în placa grezoasă (pâraiele Racoviţa, Mariţei, Plopeni, Meşcăi).
Argilele, datorită permeabilităţii lor reduse, împiedică infiltrarea apei din precipitaţii şi
favorizează eroziunea de suprafaţă, evoluând mai greu sub forma eroziunii de adâncime. În
zonele cu pante mai accentuate, unde eroziunea pe argile ar putea acţiona mai puternic, prin
existenţa unor puternice izvoare de coastă, materialul este antrenat la vale sub forma
alunecărilor de teren.
Depozitele cuaternare şi sarmaţiene ale Podişului Sucevei au, din punct de vedere
litologic, însuşiri favorabile producerii proceselor de eroziune pe scară mare, producerea
acestora depinzând în mare măsură şi de ceilalţi factori externi şi interni ai mediului.
Apele curgătoare de suprafaţă, în funcţie de debitele rezultate în urma precipitaţiilor
torenţiale acţionează asupra formelor de relief prin care curg, respectiv albiile minore şi
majore, începând de la talveg, favorizând apariţia eroziunilor de maluri, în special a celor
concave. Izvoarele de coastă care apar sub fronturile de cuestă favorizează alunecările de
teren şi scurgerile noroioase.
Clima influențează procesele de eroziune din județul Suceava prin distribuţia în timp şi
spaţiu a precipitaţiilor, corelată cu gradul de încălzire a versantului în momentul producerii
ploii.
În judeţul Suceava, distribuţia precipitaţiilor este variabilă în timp şi spaţiu (cu minime
în iarnă şi maxime în luna iunie, cu maxime pe formele înalte de relief şi minime pe formele
joase), această variabilitate atrăgând după sine efecte deosebite de la o zonă la alta.
Procesele de eroziune sunt influenţate şi de microclimatul local, care creează situaţii
specifice de la un loc la altul. Versanţii cu expoziţie sudică şi sud-vestică, care au un grad mai
mare de insolaţie şi un regim al îngheţului şi dezgheţului diferit, sunt mai expuşi eroziunii de
suprafaţă decât versanţii nordici.
Solul, care are un rol esenţial în producţia de biomasă vegetală, este un factor
dominant al biosistemelor terestre. Procesele de eroziune se produc atunci când se întruneşte
un cumul de condiţii: pantă accentuată, evenimente climatice intense, material de sol

11-270
vulnerabil la procesele de eroziune, înveliş vegetal absent sau slab reprezentat, intervenţie
antropică etc.
Ca urmare, indicatorii de calitate cei mai importanţi ai solurilor şi terenurilor care au
un rol semnificativ pentru evaluarea vulnerabilităţii solurilor la eroziune sunt: materialul
parental (de care depinde grosimea solului şi conţinutul de schelet), panta, drenajul, tipul de
sol şi textura acestuia, susceptibilitatea solului la eroziunea prin apă şi susceptibilitatea la
compactare.
Judeţul Suceava beneficiază de importante resurse de sol, intens folosite atât în
agricultură cât şi în silvicultură. În funcție de textură, conținutul de materie organică,
structură şi drenajul intern al solului, solurile au rezistență diferită la acțiunea erozivă a
apei.
Învelișul de soluri al județului Suceava, conform Hărții Solurilor României, realizată la
scara 1: 200 000, este reprezentat de asociaţii de soluri, solurile dominante grupându-se în 10
clase de sol și 26 de tipuri de sol. La scări mai detaliate, această paletă de soluri se
diversifică, permițând individualizarea solurilor, care pot fi identificate, delimitate și
caracterizate la nivel de tip.
Analizând harta judeţului, se poate observa că ponderea solurilor agricole
(reprezentată în special de zona de podiş a judeţului) situează pe primul loc clasa Cernisoluri,
cu 15,68%, urmate de Luvisoluri cu 12,45% şi Protisoluri cu 10,64%. În zona predominat
agricolă, apar și alte soluri, aparţinând claselor Hidrisoluri şi Antrisoluri.
Solurile aparţinând clasei Cambisoluri, care ocupă suprafaţa cea mai mare la nivelul
judeţului (42,81%), sunt cantonate în special în zona montană, ocupată de păduri.
Umbrisolurile, Spodisolurile şi Histisolurile sunt întâlnite în zona montană, de asemenea,
predominant forestieră.
În funcție de însușirile lor, solurile se comportă diferit la acțiunea factorilor erozivi;
eroziunea prin apă constituie un pericol permanent pentru cernisolurile situate pe pante şi
cultivate fără măsuri de protecţie adecvate. Solurile aparţinând clasei Cambisoluri sunt
răspândite în principal în zona montană, în condiţii de relief înclinat, fapt ce le face
susceptibile la eroziunea prin apă, la care se mai adaugă conţinutul scăzut de materie
organică în orizontul superior şi textura mijlocie - mijlocie grosieră. Luvisolurile, situate pe
pante, sunt extrem de vulnerabile la eroziunea hidrică.
Principalele tipuri de sol din zonele agricole cu relief în pantă, supuse eroziunii, se
clasifică după cum urmează, cu precizarea că aceste încadrări se referă la soluri cu textură
lutoasă neerodate sau slab erodate:
 erodabilitate mică: cernoziomuri, cernoziomuri argiloiluviale, eutricambosoluri
 erodabilitate moderată: cernoziomuri, faeoziomuri greice
 erodabilitate puternică: rendzine, faeoziomuri pararendzinice, preluvosoluri,
luvosoluri tipice şi luvosoluri albice.
Erodabilitatea creşte de regulă cu 1–2 clase la texturi mai grosiere decât cea lutoasă, şi
scade cu 1–2 clase la texturi mai fine. Erodabilitatea creşte de regulă cu 1–3 clase în cazul
solurilor erodate moderat până la puternic, ajungând să fie puternică sau extrem de
puternică pe antrosolurile erodice (soluri foarte puternic – excesiv erodate).

11-271
 Vegetația, reprezentată de păduri și pajiști și, în parte, de culturi agricole (cele cu grad
ridicat de acoperire), constituie protecția ideală a solului la eroziune. Acest covor constituie
o barieră împotriva acțiunii distructive a picăturilor de ploaie asupra particulelor de sol.
Pădurile au un rol foarte important în stoparea proceselor de eroziune, asigurând un
drenaj biologic natural al surplusului de apă din precipitații, coronamentul arborilor atenuând
puterea cu care izbește picătura de ploaie solul, iar litiera la rândul său întreținând scurgerea
lentă a apelor pe pante.
Jnepenișurile sunt bune protectoare, în măsura în care acestea nu sunt afectate de
acțiunea distructivă a ciobanilor, care incendiază aceste tufărișuri pentru a le transforma în
pășuni.
În zona montană, pajiștile bine întreținute și aflate pe pante domoale, oferă protecție
foarte bună solului împotriva eroziunii prin apă. Pajiștile cu Nardus stricta (părul porcului),
recunoscută ca plantă furajeră cu valoare slabă, sunt slab protectoare împotriva eroziunii.
În zona de podiș, pajiștile ocupă de obicei zonele cele mai abrupte: frunțile de terasă,
abrupturi de cuestă și versanți deluviali, înlocuind uneori pădurile. Deoarece o parte dintre
aceste pajiști sunt folosite ca pășuni comunale și sunt slab întreținute și suprapășunate, oferă
o protecție slabă împotriva proceselor de eroziune, pe aceste suprafețe întâlnindu-se terenuri
puternic erodate și cu alunecări de teren.
Vegetația cultivată (în special plantele prășitoare) generează procese de eroziune
datorită gradului scăzut de acoperire, în timp ce plantele neprășitoare (cereale păioase,
trifoi, lucernă) asigură o protecție bună solului. Expuse la eroziune sunt și terenurile ocupate
de livezi și vii.
În zona montană a judeţului, defrişările masive şi păşunatul excesiv au dus la
favorizarea scurgerilor pe versanţi şi inundaţiilor, precum şi la declanşarea alunecărilor de
teren.
Suprafeţe importante din Podişul Sucevei, datorită lucrărilor agricole efectuate
necorespunzător (lucrări ale solului pe linia de cea mai mare pantă şi la o umiditate ridicată,
structură de culturi neadecvată suprafeţelor în pantă, păşunat intensiv etc.) sunt afectate de
procese de eroziune.
Recomandări de utilizare economică a terenurilor afectate de procesele de
eroziune:
Pe suprafețele slab afectate de eroziune, cele mai simple măsuri de prevenire a
intensificării acestui proces sunt:
 păstrarea covorului vegetal bine încheiat;
 efectuarea lucrărilor solului pe curba de nivel;
 fertilizare organică;
 evitarea păşunatului excesiv.
Împădurirea acestor terenuri este una dintre soluţiile cele mai viabile şi de succes, care
se poate aplica însă doar cu sprijin din partea autorităţilor.
În scopul reducerii scurgerilor pe pante şi, astfel, a pierderilor de sol fertil, fertilizanţi
sau alte substanţe fitosanitare aplicate şi de prevenire a proceselor de colmatare şi poluare în
aval, atât a solului, cât şi a apelor de suprafaţă, se recomandă folosirea de tehnologii agro-
ameliorative, anti-erozionale, specifice care constau în:

11-272
  lucrări curente efectuate pe curba de nivel;
 benzi înierbate sau tampon;
 mulci vegetal în cantitate de 5 – 10 t/ha;
 sortiment adecvat de culturi.
Aceste măsuri sunt grupate în funcție de utilizarea terenurilor.
În scopul prevenirii şi combaterii eroziunii solului pe terenurile arabile înclinate, se
recomandă următoarele lucrări şi practici:
 executarea lucrărilor şi semănatul culturilor prăşitoare pe curbele de nivel;
 folosirea gunoiului de grajd bine fermentat şi a îngrăşămintelor verzi;
 practicarea pe curbele de nivel de culturi în fâşii cu lăţimi în funcţie de pantă;
 practicarea de culturi în fâşii, intercalate cu benzi înierbate permanent, orientate
pe curbele de nivel sau cu o abatere de 3–5%;
 practicarea de asolamente speciale cu plante protectoare de eroziune;
 înfiinţarea plantaţiilor antierozionale sub formă de perdele de 10–15 m lăţime,
orientate pe curbele de nivel, pe terenuri cu pante de 20–25%;
 efectuarea lucrărilor adecvate de îmbunătăţiri funciare.
Pentru prevenirea şi combaterea eroziunii solului în plantaţiile de pomi, se
recomandă:
 orientarea rândurilor de pomi pe curbele de nivel şi executarea arăturilor în
această direcţie;
 în plantaţii tinere, în zonele umede şi acolo unde există soluri mai fertile, se vor
intercala între rândurile de pomi culturi de plante bune şi foarte bune protectoare
la fenomenul de eroziune;
 realizarea de benzi înierbate pe versanţii cu pante uniforme, la distanţe diferite,
în funcţie de pantă;
 înierbarea întregii suprafeţe, cu executarea lucrărilor solului numai în jurul
pomilor;
 realizarea canalelor de coastă pentru evacuarea apelor, de la pante de peste 10%,
în regiunile umede;
 executarea manual sau mecanic de terase continue cu platforma orizontală;
 în cazul terenurilor frământate cu soluri grele şi pante de peste 15%, precum şi
cele uşoare sau mijlocii şi înclinate, se vor realiza terase individuale orizontale.
Pentru prevenirea şi combaterea eroziunii solului pe pajiști, se recomandă:
 stabilirea şi justificarea folosinţelor;
 împărţirea păşunii pe tarlale şi parcele de păşunat;
 stabilirea şi amplasarea reţelei de drumuri;
 stabilirea măsurilor şi lucrărilor de refacere a covorului vegetal şi combaterea
eroziunii solului;
 stabilirea surselor şi posibilităţilor de alimentare cu apă;
 stabilirea taberelor de vară;
 repartizarea păşunilor pe categorii de animale;
11-273
  stabilirea calendarului de păşunat.
Eroziunea hidrică, atât de suprafață, cât și de adâncime, precum și alunecările de
teren, afectează suprafețe importante de teren cu diferite grade de manifestare la nivelul
județului Suceava (indiferent de sursa de informații). Aceste procese sunt determinate atât
de factorii naturali, cât și de influența umană asupra acestora. Din Harta Solurilor României
(1: 200 000), rezultă că: 11,45% din suprafață este afectată de procese de eroziune hidrică
de suprafață din care:
 1,56% din suprafață este foarte puternic afectată de eroziune;
 6,39% din suprafață este ocupată de terenurile puternic afectate de eroziune (cea
mai mare suprafață);
 3,49% din suprafață are soluri moderat afectate de eroziune;
 0,01%, din suprafață este slab afectată de eroziune.
Intervenția antropică a stricat echilibrul stabilit în mod natural de acești factori și a dus
la instalarea și intensificarea acestor procese distructive.
Din baza de date BDUST, la care s-au adăugat baze de date în format analog,
anterioare realizării BDUST, pe cele 65 de comune cartate pedologic au fost identificate
următoarele categorii de suprafețe afectate de eroziune de suprafață:
 Slab erodate – 14.393,74 ha;
 Moderat erodate – 5.999,18 ha;
 Puternic erodate – 8.832,25 ha;
 Foarte puternic erodate – 1.684,92 ha;
 Excesiv erodate – 587,21 ha.
Zonarea ecologică a județului Suceava nu are un aspect unitar, existând mai multe
surse de referință:
 Zonarea agroecologică propusă de Teaci: la nivelul județului Suceava au fost
identificate și caracterizate 3 agroecosisteme;
 Microzonare pedo-geo-climatică;
 Zonarea agroecologică, propusă de Scurtu și colab.
În ceea ce privește starea de calitate a terenurilor, analiza informațiilor disponibile în
bazele de date ale INCDPPAPM-ICPA București arată următoarele:
Pentru categoria de folosință arabil:
 Clasa I de calitate – 1.161,4 ha;
 Clasa II de calitate – 22.974,5 ha;
 Clasa III de calitate – 54.135,8 ha;
 Clasa IV de calitate – 55.326,1 ha;
 Clasa V de calitate – 30.128,3 ha.
Pentru categoria de folosință pășuni-fânețe:
 Clasa I de calitate – 4.767,3 ha;
 Clasa II de calitate – 18.229,6 ha;
 Clasa III de calitate – 48.056,0 ha;
 Clasa IV de calitate – 56.846,0 ha;
11-274
  Clasa V de calitate – 32.209,2 ha.
Pentru categoria de folosință livezi:
 Clasa I de calitate – 0,0 ha;
 Clasa II de calitate – 184,3 ha;
 Clasa III de calitate – 2.119,1 ha;
 Clasa IV de calitate – 1.797,0 ha;
 Clasa V de calitate – 978,2 ha.
Analiza mai multor surse de date a evidențiat diferențe între distribuția suprafețelor pe
categorii de folosință și clase de calitate, ceea ce subliniază necesitate existenței la nivel
național a unei surse oficiale de date care să fie de încredere și care să permită analize
rapide, unitare şi comprehensive, atât la nivel local şi regional, cât şi la nivel național.
În cadrul studiului de față au fost folosite două modele de evaluare a riscului de
eroziune de suprafață: modelul PESERA și modelul Moțoc (USLE adaptat în varianta
românească). Ambele modele evaluează riscul de eroziune a terenurilor.
Prin agregarea informaţiilor de intrare (input), s-au obţinut harta pierderilor potențiale
de sol (t/ha/an), la „ogor negru”, pe terenuri neacoperite cu vegetaţie, harta pierderilor
actuale de sol (t/ha/an) pe terenuri acoperite cu vegetaţie şi harta pierderilor de sol folosind
modelul PESERA.
Folosind metoda Moțoc de evaluare a pierderilor de sol potențiale, s-au obținut pierderi
maxime de 0,6 t/ha/an în condiţii de ogor negru şi de 0,13 t/ha/an atunci când a fost luată
în consideraţie acoperirea terenului cu vegetaţie, pierderi foarte mici cu risc absent conform
indicatorului indicatorului 187 (MESP, 1987). Comparând cele două hărți, se observă
restrângerea arealelor cu risc de eroziune de suprafață (prin atenuarea riscului pe suprafețele
acoperite cu vegetaţie, mai ales cu păduri), şi scăderea pierderilor de sol raportate la ha și
an, acestea subliniind importanța acoperirii terenului cu vegetație. Toate intervențiile
antropice care afectează învelișul vegetal duc la creşterea riscului de producere a
proceselor de eroziune.
Pe de altă parte, şi în modelul PESERA, pierderile sunt foarte mici, riscul fiind, prin
urmare, absent, conform indicatorului 187 (MESP, 1987).
Modelele utilizate prezintă o similitudine a distribuţiei spaţiale a riscului de eroziune
pentru zona de podiş şi subcarpaţi, diferenţele apărând în zona montană, unde datele
referitoare la acoperirea cu vegetaţie (care stau la baza definirii factorului C, coeficientul de
corecţie pentru culturi) provin din surse diferite. Diferenţele cantitative între modelele
utilizate sunt evidente. Acest fapt este datorat surselor diferite de date de intrare şi
modelării cantitative diferite a influenţei topografiei asupra pierderilor de sol.
Ca o concluzie generală, se poate observa că ambele modele (modelul Moțoc și modelul
PESERA) indică zonele cu riscul cel mai ridicat ca fiind localizate în arealele cu pantele cele
mai mari, până la abrupte (frunţi de terasă, cueste etc.).
Rezultatele obţinute în urma studiului permit identificarea zonelor afectate de procese
de eroziune precum și a celor cu risc crescut de eroziune, cuantificarea factorilor care
influenţează procesul de eroziune prin apă, elaborarea unor seturi de măsuri antierozionale
pentru arealele afectate. Studiul oferă, de asemenea, date importante pentru evaluarea
calitativă a solurilor agricole ale judeţului şi distribuţia lor spaţială la nivel de unităţi
administrativ teritoriale.
11-275
 Acest studiu, executat pe baza caietului de sarcini, constituie baza pentru dezvoltarea
ulterioară a o serie de activități în domeniul utilizării durabile a resurselor și a protecției
mediului:
 conștientizarea utilizatorilor de terenuri și a autorităților locale, precum și a
unităților implicate în amenajarea teritoriului, combaterea eroziunii solurilor,
stoparea alunecărilor, regularizări de cursuri de apă, captări de izvoare de coastă,
de necesitatea stringentă de prevenire și combatere a proceselor de eroziune;
 activități de instruire a fermierilor și a tuturor persoanelor interesate;
 constituirea de loturi demonstrative amplasate pe terenuri afectate de diferite
tipuri de eroziune și cu diferite tipuri de utilizări.
Pentru implementarea politicii agricole comunitare, statele membre au dezvoltat o
serie de instrumente adaptate condițiilor locale pentru îndrumarea și controlul activităților
agricole în vederea conformării cu cerințele de conservare a mediului. ˮCodul de bune
practici agricole și de mediu (GAEC)ˮ este un astfel de instrument de care este obligat să țină
cont un fermier care dorește să primească subvenții în cadrul schemei de plăți directe. Aceste
cod sintetizează experiența europeană în domeniul practicilor agricole și de mediu.
Plăţile de agro-mediu au fost instituite în cadrul Planului Naţional de Dezvoltare Rurală
(PNDR), dezvoltat pentru a implementa politica agricolă comună, pentru a sprijini
dezvoltarea durabilă a zonelor rurale şi pentru a răspunde cererii crescute a societăţii pentru
servicii de mediu și sunt active începând cu anul 2007, de când România a devenit stat
membru al Comunității Europene.
În conformitate cu reglementările privind schemele şi măsurile de sprijin pentru
agricultori în cadrul politicii agricole comune (plăţi directe pe suprafaţă, măsuri privind
dezvoltarea rurală şi unele măsuri de piaţă), fermierii au obligaţia respectării unor cerinţe
minime (standarde) în materie de protecţia mediului, sănătate publică, sănătatea şi
bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor, precum şi menţinerea terenurilor în bune condiţii
agricole şi de mediu, numite ”norme de eco-condiţionalitate”.
Toate aceste norme au fost active în Planul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007–2013, și
se mențin și în Planul Național elaborat pentru perioada 2014–2020 prin Măsurile M10 – Agro-
mediu şi climă, M13 – Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte
constrângeri specifice (art 31) şi M15 – Servicii de silvo-mediu, servicii climatice și
conservarea pădurilor (art 34), care urmăresc să sprijine financiar practicile agricole şi
neagricole care vizează protecţia şi conservarea mediului şi implicit a solului.
În PNDR 2014 – 2020 se prevede şi sub-măsura (8.1), realizată în baza articolului 22 din
Regulamentul UE nr. 1305/2013, care are ca obiectiv creşterea suprafeţei ocupate de păduri
la nivel național, care contribuie la sechestrarea carbonului, adaptarea la efectele
schimbărilor climatice, reducerea eroziunii solului, îmbunătățirea capacității de retenție a
apei, precum și la refacerea și conservarea biodiversității locale. Sprijinul acordat are în
vedere acoperirea costurilor lucrărilor de înființare a plantației, a celor de întreţinere a
plantaţiilor pe o perioadă de 6 ani, până la închiderea stării de masiv, a costurilor
determinate de efectuarea a doua lucrări de îngrijire a arboretelor după închiderea stării de
masiv, precum și acoperirea pierderilor de venit agricol pentru o perioadă de 12 ani pentru
suprafața împădurită.

11-276
 În capitolele 9 şi 10 sunt prezentate măsurile şi lucrările de conservare a solului şi de
combatere a eroziunii solului pe zone/comune şi prioritizarea acestora.
Cea mai importantă sursă de finanţare a fermierilor din Romȃnia în perioadfa 2014-2020
este Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
Acest program cuprinde 15 măsuri cu fonduri, ce pot fi accesate de către Romȃnia în
valoare de 9,8 miliarde de Euro. În continuare, se prezintă 10 măsuri care prin accesare şi
derulare pot avea o influenţă benefică în reducerea efectelor negative ale eroziunii solului în
judeţul Suceava, De asemenea măsurile PNDR, contribuie la dezvoltarea economică şi socială
a comunelor din judeţ şi îşi aduc un aport important la întreprinderea de măsuri
antierozionale şi la realizarea unor lucrări de combatere a eroziunii solului.
Aceste măsuri sunt:
 Măsura 111 - “Formarea profesională informarea şi difuzarea de cunoştinţe”- PNDR;
 Măsura 112 - “Instalarea tinerilor fermieri”;
 Măsura 121 - “Modernizarea exploataţiilor agricole”;
 Măsura 123 - “Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”;
 Măsura 125 - “Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi
adaptarea agriculturii şi silviculturii”;
 Măsura 141 - “Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă”;
 Măsura 142 - “Înfiinţarea grupurilor de producători agricoli”;
 Măsura 143 - “Furnizarea de servicii de consiliere şi consultanţă pentru agricultori”;
 Măsura 212 - “Sprijin pentru zone defavorizate-altele decȃ zona montană”, valoarea
sprijinului acordat 94 Euro/ha pentru zone semnificativ defavorizate cu condiţii
naturale specifice -ZDS;
 Măsura 214 - “Plăţi de Agromediu”, pentru pachetul 5 Agricultura ecologică, aplicanţii
pot beneficia în funcţie de culturile cultivate, de următoarele sume:
- culturi agricole pe terenuri arabile (inclusiv plante de nutreţ) – 160
Euro/ha/an;
- legume (inclusiv ciuperci şi cartofi) - 335 Euro/ha/an;
- livezi - 393 Euro/ha/an;
- plante medicinale şi aromatice - 270 Euro/ha/an.
 Măsura 221 - “Prima împădurire”;
 Măsura 511 - “Asistenţă tehnică.
Pentru reabilitarea şi completarea amenajărilor şi lucrărilor administrate de ANIF, sunt
necesare investiţii alocate din bugetul de stat prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Sunt necesare în viitor şi fonduri private ale agenţilor economici cu activităţi în agricultură
pentru sprijinirea fermierilor şi agricultorilor care au terenuri afectate de eroziune.
Primăriile din judeţ trebuie ca să se implice în atragerea de fonduri pentru investiţii
care să permită diminuarea efectelor negative economice şi ecologice ale eroziunii solului pe
teritoriul administrativ al fiecărei comune.
În studiu sunt prezentate lucrări necesare în viitor pe terenurile afectate de procese de
eroziune, de suprafată şi de adâncime. Acestea sunt atât în zonele cu amenajări, aflate în
administraţia ANIF cât şi ȋn alte zone în care conform studiilor existente la INCDPAPM - ICPA

11-277
Bucureşti, sunt suprafeţe cu eroziuni de suprafaţă şi eroziuni de adâncime. Lucrările de
investiţii propuse sunt pe teritoriul a 22 de comune. Sunt propuse atât lucrări noi de
combatere a eroziunii solului de suprafaţă și de adâncime, cât şi lucrări de reabilitare a
amenajărilor existente. Aceste propuneri trebuie avute în vedere atât la întocmirea planurilor
de investiţii ale ANIF Filiala Suceava, ȋn planurile judeţene şi zonale de dezvoltare şi
amenajare a teritoriului, cât şi ȋn planurile de investiţii de dezvoltare rurală a comunelor cu
probleme de eroziunea solului. În viitor, pentru amenajări de combatere a eroziunii solului
existente trebuie alocate atât fonduri suficiente de întreţinere, reparaţii, cât şi pentru
exploatarea corectă a acestora. Pentru implicarea specialiştilor în aplicarea riguroasă a
Codului de bune practici agricole de către fermierii şi posesorii de exploataţii agricole mici
(de subzistenţă), este necesară o conlucrare mai susţinută a autorităţilor publice regionale şi
locale, a asociaţiilor de fermieri şi ţărani, a specialiştilor din domeniul agriculturii de la ANIF
Filiala Suceava, APIA şi DADR. De asemenea, fermierii şi agricultorii trebuie să adopte
măsurile antierozionale propuse în studiu pentru a diminua efectele negative generate de
eroziunea solului. Trebuie susţinute toate acţiunile care pot determina luarea de măsuri
antierozionale în exploataţiile agricole situate pe terenurile în pantă.
În vederea cunoaşterii principalelor consecinţe ale eroziunii solului asupra terenurilor
din judeţul Suceava, dar şi a măsurilor şi lucrărilor necesare analizate şi prezentate în studiu,
considerăm că este oportună şi necesară organizarea unor activităţi de prezentare a situaţiei
actuale şi de training-uri de instruire. Vor fi convocaţi fermieri şi agenţi economici afectaţi
de eroziunea solului şi interesaţi de activităţi economice pe terenurile în pantă.
Recomandăm elaborarea unor studii de caz de propunere a unor măsuri şi lucrări de
combatere a eroziunii solului, cu participarea specialiştilor de la ANIF Filiala Suceava şi APIA
Suceava, avȃnd în vedere experienţa acestora în aplicarea măsurilor de conservare a solului şi
cu exploatarea şi realizarea de lucrări de combatere a eroziunii solului.
În urma deplasării la teren şi consultării specialiştilor din domeniul agriculturii şi
protecţiei mediului, a fermierilor şi agricultorilor şi a autorităţilor locale din mai multe zone
şi comune din judeţul Suceava, s-a constatat interesul şi preocuparea acestora privind
efectele negative economice şi ecologice ale eroziunii solului pe terenurile în pantă. De
asemenea, s-a constatat necesitatea adoptării unor planuri şi strategii pentru realizarea de
măsuri şi lucrări de conservarea solului şi de combatere a eroziunii solului pe aceste terenuri.
Se solicită de către cei consultaţi (în întȃlniri directe sau chestionare), ca instituţiile din
judeţ care au specialişti şi activităţi în domeniu şi pot sprijini dezvoltarea economică şi
protecţia mediului, a zonelor cu eroziuni ale solului să colaboreze şi să se implice mai mult,
în viitor în acţiuni de conservare a solului şi combaterea eroziunii solului în judeţ.
În acest studiu sunt prezentate informaţii privind problematica eroziunii solului şi
informaţii relevante care pot fi utilizate la instruiri şi traininguri pentru fermieri şi
agricultori. De asemenea, sunt descrise măsurile şi lucrările necesare pentru fermierii şi
agricultorii din judeţ cȃt şi reglementări, legi, standarde, instituţii, programe, posibile surse
de finanţare, propuneri de investiţii şi etapizarea acestora în judeţ.
Specialiştii în domeniul agriculturii şi protecţiei mediului şi fermierii interesaţi au la
dispoziţie în studiu, informaţii şi recomandări folositoare legate de situaţia actuală,
necesitatea şi posibilităţile de conservarea solului şi combaterea eroziunii solului la nivel de
comună, zonă şi judeţ.

11-278
 B. Bibliografie

1. Arnoldussen A., 2012, Soil Conservation and Protection in Europe-Reduction of soil erosion in
Norway.
2. Barbu N., Ionesi L., Ionesi Bica, 1964, Masivul Ciungilor-Caracterizare geologico-
geomorfologică, ASUCI, secț. II, X.
3. Canarache A., 2003 – Microzonarea pe teritoriul agricol al României a claselor de bonitare şi a
proceselor de degradare a solului şi de deşertificare, Raport de cercetare, AGRAL (Arhiva
ICPA).
4. Canarache A., Dumitru S., Mihăilescu I., Vlad V., Florea N., Munteanu I., 2003 – Microzonarea
pe teritoriul agricol al României a claselor de bonitare şi a proceselor de degradare a solului şi
de deşertificare. Simpozion AGRAL, USAMV Bucureşti.
5. Costandache C., Nistor S. (2008) – Reconstrucţia ecologicӑ a terenurilor ravenate şi
alunecatoare din zona Subcarpaţilor de curburӑ şi a Podişului Moldovei, Editura Silvicӑ,
Bucureşti.
6. Costandache C., Pӑcurariu V., Nistor S.şi Munteanu F. (2010) – Eficienţa funcţionalӑ a culturilor
forestiere instalate pe terenurile degradate şi mӑsurile necesare pentru sporirea acesteia,
Revista pӑdurilor, nr. 1.
7. Crăciunescu V., 2008. Datele Corine Land Cover 2000 reproiectate în Stereo70,
http://earth.unibuc.ro/download/datele-corine-landcover-reproiectate-in-stereo70
8. Dȃrja M.(1998) – Stabilirea complexului de lucrӑri pentru prevenirea şi combaterea eroziunii
solului pe pajişti nou înfiinţate în zonele colinare, Teza de doctorat, Universitatea de Ştiinţe
Agricole, Cluj-Napoca.
9. Di Gregorio A., Jansen Louisa J.M., 2005. Land Cover Classification System Classification
concepts and user manual. Software version 2. FAO, ISBN: 92-5-105327-8, 212 pp.
10. Dumitru Sorina, Simota C., Dumitru M., Canarache A., 2010. Aplicaţii privind managementul
resurselor de soluri şi terenuri în agricultură utilizând tehnologie SIG la diferite scări, ed.
SITECH, Craiova, ISBN 978-606-11-0845-9, 298 pp.
11. Florea N., Untaru Georgeta, Vespremeanu Rodica, 1999 – Microzonarea pedo-geoclimatică
actualizată a teritoriului României. SS, vol. XXXIII, nr. 1, p. 86-104, Bucureşti.
12. Gobin, A., G. Govers, M. Kirkby. 2006 – Pan-European soil erosion assessment and maps. In:
Boardman J. and Poesen J. (eds.). Soil erosion in Europe. John Wiley & Sons, Ltd. pp. 661-674.
13. Gobin, A., R. Jones, M. Kirkby, P. Campling, G. Govers, C. Kosmas, A.R. Gentile, 2004 –
Indicators for pan-European assessment and monitoring of soil erosion by water.
Environmental Science & Policy, 7: 25-38.
14. Grimm, M. R.J.A. Jones, L. Montanarella. 2002 – Soil erosion risk in Europe. EUR 19939.
15. Inman A.,februarie 2006-Soil erosion in Engand and Wales.
16. Measnicov M. (1975) – Îmbunӑtӑţiri funciare, Editura Didacticӑ şi Pedagogicӑ, Bucureşti.
17. Measnicov M. (1987) – Protejarea mediului înconjurӑtor prin combaterea eroziunii solului,
Editura Ceres, Bucureşti.
18. Mihai Gh., Ionescu V. (1963) – Ghid pentru combaterea eroziunii solului, Editura Agrosilvicӑ,
Bucureşti.
19. Moţoc M., Morărescu V., 2000 – Unele probleme privind erodabilitatea solului în cazul eroziunii
în suprafaţă, Rev.Ştiinţa Solului, vol. XXXIV, nr. 1, p. 43-52.

b-279
20. Moţoc M., Munteanu S., Băloiu V., Stănescu P., Mihai Gh., 1975 – Eroziunea solului şi metodele
de combatere, Ed. Ceres, Bucureşti.
21. Moţoc, M., 1982 – Ritmul mediu de degradare erozională a solului în R.S. România, Buletinul
Informativ al ASAS, Nr. 12, Centrul de material didactic şi propagandă agricolă, redacţia de
propagandă tehnică agricolă.
22. Mutihac V., 1965 – Considerații asupra doggerului din sinclinalul marginal extern. (Rarău –
Breaza), St. Cerc. Geo., geof., geogr., Seria geol., t.12.
23. Neamţu T. (1996) – Ecologie, eroziune şi agrotehnica antierozionalӑ, Editura Ceres, Bucureşti.
24. Nedelcu L. – Curs de combaterea eroziunii solului, Editura Semne, 2001.
25. Pimentel D. şi colab. Environmental and Economic Costs of soil Erosion and Conservation
Benefit.
26. Popp N, Iosep I., Paulencu D., 1973 – Județele patriei, Județul Suceava, Editura Academiei
Republicii Socialiste România, București, 156 p.
27. Posea G., 2002 – Geomorfologia României, editura Fundației România de Mâine, București.
28. Raport privind starea mediului ȋn judeţul Suceava ȋn anul 2013, APM Suceava.
29. ROSA, 2007. Metoda hibrid de actualizare a inventarierii tematice privind utilizarea terenurilor
prin tehnologii de teledetectie/GIS, suport pentru implementarea Programelor Europene
Agricultura – Mediu. Contract de finantare Nr.81- 058/ septembrie 2007; PNCDI II- Programul 4:
Parteneriate in domeniile prioritare; Direcţia de cercetare: Spaţiu şi Securitate,
http://lccs07.rosa.ro/index.htm
30. Sandu I., Pescaru V., Poiană I., 2008 – Clima României, Editura Academiei Române, 365 p.
31. Scurtu D., Toncea I., Beldiman Gh., Satco I., 2000 – Particularități ale zonelor agroecologice și
ale sistemelor de cultură din județul Suceava în Ghidul Excursiilor celei de a XVI-a Conferințe
Naționale pentru Știința Solului, Suceava 23-28 august 2000, Publicațiile Societății Naționale
Române pentru Știința Solului, Nr. 30, 2000.
32. Seceleanu I., 2000– Podișul Dragomirnei Studiu geomorfologic cu privire specială asupra
proceselor actuale, Editura Venus, București, 149 p.
33. Simota C., Dumitru M., 2007 – Managementul durabil al resurselor de sol sub influenţa
presiunilor antropice, Cod de bune practici, Bucureşti, 2007, Ed. Estfalia, p. 166.
34. Sîrcu I., 1971– Geografia fizică a Republicii Socialiste România, Edit. Didactică și pedagogică,
București.
35. Strategia de dezvoltare economică şi socială a judeţului Suceava, perioada 2011 – 2020.
36. Taină Şt., Munteanu I., Dumitru Sorina, 1998. Utilizarea sistemului informatic geografic în
geobotanică, în Buletinul AGIR anul III, nr. 4: 59-65.
37. Teaci D., 1995 – Agricultura și silvicultura Românească 2020, integrarea în structurile
europene și mondiale, Grant 107/1995 Academia Română. 127 p.
38. Tóth T., Simota C., van Beek C., Recatalá-Boix L., Añó-Vidal C., Hagyó A., 2009 – Case- study
Report for the Work package No 4. of Project RAMSOIL „Identification of geographical risk
area” Deliverable 4.2.3, Budapest.
39. Vintilă Ruxandra, Munteanu I., Cojocaru G., Radnea Cristina, Turnea Diana, Curelariu G., Nilca
Ioana, Jalbă Marcela, Piciu I., Râşnoveanu I., Şileţchi Cristina, Trandafir M., Untaru Georgeta,
Vespremeanu Rodica, 1996 – Sistemul Informatic Geografic al resurselor de sol ale României
“SIGSTAR-200”, Buletin informativ ASAS.
40. Wischmeier W.H. and Smith D.D., 1978 – Predicting Rainfall Erosion Losses: A Guide to
Conservation Planning, Agriculture Handbook No. 537. USDA/Science and Education
Administration, US. Govt. Printing Office, Washington, DC, 58 p.
41. Wischmeier, W.H., and D.D. Smith, 1960 – A universal soil-loss equation to guide Conservation
farm planning, Trans. Int. Congr. Soil Sci., 7th, p. 418-425.
b-280
42. *** Baza de Date a Unităților de Sol-Teren (BDUST) – Institutul Național de Cercetare Dezvoltare
pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului București.
43. *** Geografia României, IV, Regiunile Pericarpatice: Dealurile și Câmpia Banatului și Crișanei,
Podișul Mehedinți, Subcarpații, Piemontul Getic, Podișul Moldovei, 1992 – Academia Română,
Institutul de Geografie, Editura Academiei Române.
44. *** Metodologia Elaborării Studiilor Pedologice, vol. I, II, III – I.C.P.A., 1987 (redactori Florea
N., Bălăceanu V., Răuţă C., Canarache A.), Red. Prop. Tehn. Agr., Bucureşti.
45. *** SRTS, 2003–Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor, autori: Florea N., Munteanu I., Ed.
Estfalia, Bucureşti.
46. http://apmsv.anpm.ro/articole/rapoarte_lunare_anul_2010-162
47. http://apmsv.anpm.ro/articole/rapoarte_lunare_anul_2013-229
48. http://old.econtext.ro/dosar--2/analiza/romania-sub-ascutisul-drujbei-cat-lemn-se-taie-in-
fiecare-judet-din-romania-harta-defrisarilor.html
49. http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/PNDR_2007-2013_versiunea-consolidata-
august2014.pdf
50. http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/programare-2014-2020/PNDR_2014_-
_2020_01.07.2014.pdf
51. http://www.ramsoil.eu/NR/rdonlyres/18241279-B837-43D7-8BBB-
05C42C91EEA7/77855/PR41casestudyromania.pdf
52. http://www.ramsoil.eu/NR/rdonlyres/9179FD01-072A-449C-8EE4-
CE1DC33DFF76/56313/PR21Erosionreport.pdf

b-281