ADAPTAREA ACTIVITĂȚILOR DE ÎNVĂȚARE

LA COPIII CU CES

Prof. Tomescu Sofica

Școala Gimnazială Nr. 1 Polovragi

Psihopedagogia specială a apărut ca o necesitate socială de a sintetiza, dezvolta, nuanţa şi

adapta experienţa altor ştiinţe (psihologie, pedagogie, medicină, sociologie, etc.) în vederea
explicării dezvoltării persoanelor cu nevoi speciale (mai ales a celor cu dizabilităţi) pentru a se
realiza adaptarea şcolară, profesională şi socială având ca reper permanent creşterea calităţii
vieții tuturor membrilor societăţii.
Scopul psihopedagogiei speciale este elucidarea cauzelor şi a formelor de manifestare a
anomaliilor prezente în dezvoltarea persoanelor (considerate cu nevoi speciale), stimularea
proceselor compensatorii şi fundamentarea intervenţiei educativ-terapeutice.
Sensul general al procesului dezvoltării ne obligă la asigurarea unui trunchi comun, atât
activităţilor educative obişnuite, cât şi activităţilor terapeutice specializate. Educaţia terapeutică a
copiilor cu deficienţe sau cu alte cerințe educaționale speciale nu trebuie privită ca un alt tip de
educaţie, ci ca o educaţie obişnuită, dar cu adaptările necesare pentru a fi cât mai eficientă în
situaţiile concrete în care se află aceştia.
Activitățile de învăţare, orientate terapeutic, reprezintă principala pârghie de declanşare,
susţinere şi direcţionare a dezvoltării compensatorii. Mecanismele dezvoltării compensatorii la
copii cu CES pot fi susţinute eficient, când activităţile de învăţare se sprijină pe un demers
metodologic adaptat particularităţilor dezvoltării la elevii în cauză. Când vorbim de raportul
specific dintre dezvoltare psihică şi învăţare la persoanele cu dizabilităţi, folosim următoarele
sintagme: tulburări de dezvoltare, întârzieri în dezvoltare, tulburări de învăţare.
Relaţia învăţare-dezvoltare la elevii cu CES, în perspectiva recuperării se referă la faptul că
diversele afecţiuni, care influenţează structura şi dinamica personalităţii lor, se plasează într-o
ierarhie, unele dintre ele având un caracter primar, altele un caracter derivat. Între tulburarea
primară şi consecinţele sale secundare în planul dezvoltării, există o interacţiune complexă,
rezultatele acestei interacţiuni depinzând, în mare măsură, de condiţiile de mediu în care se
desfăşoară, precum şi de activismul sau, dimpotrivă, de pasivitatea cu care elevul deficient
participă la procesul de educaţie compensatorie.
Învăţarea umană reprezintă o activitate psihică foarte complexă, deosebit de importantă
pentru adaptare, constând în însuşirea de cunoştinţe (învăţare cognitivă), de operaţii mintale
(învăţare formativă), de deprinderi în domeniul vorbirii, citirii, scrierii şi calculului (învăţare
instrumentală), de sentimente (învăţare afectivă), de comportamente şi deprinderi manual
(învăţare practică), de atitudini şi comportamente civice (învăţare morală).
Învăţarea şcolară (se desfăşoară organizat, instituţionalizat în şcoală) reprezintă forma
tipică specifică prin care se efectuează învăţarea la om, forma ei completă cea mai înaltă,
deoarece la nivelul ei învăţarea nu decurge pur şi simplu de la sine, ci este concepută, anticipată
şi proiectată să decurgă într-un fel anume, ca activitate dominant. La elevii cu CES, în raport cu
tipul şi gravitatea dificultăţilor întâmpinate sau de caracterul handicapului, atât înţelegerea,
stocarea, cât şi aplicarea informaţiei şi a experienţei sunt stânjenite sau chiar blocate.
Didactica învăţării pentru aceste categorii de persoane îşi propune să găsească sau să
elaboreze acele modalităţi de abordare a elevilor respectivi, care să asigure deblocarea procesului
învăţării, diminuarea dificultăţilor întâmpinate în acest proces, înlăturarea barierelor din calea
adaptării. În acest scop, se pune un accent deosebit pe orientarea ludică şi afectivizarea
activităţilor de învăţare, pe eşalonarea materialului de învăţat în secvenţe bine delimitate, dar
temeinic înlănţuite între ele, pe utilizarea îmbinată şi echilibrată a mijloacelor de lucru intuitive,
verbale şi practice, pe însuşirea unor instrumente specifice de comunicare şi învăţare, pe
asocierea şi integrarea activităţilor de învăţare cu activităţi de terapie complexă şi specifică.