Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

REFERAT
Educație integrată

Nume:
Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor
Specializarea: Master – Contabilitate, expertiză şi audit
An: I, matr.:
 Aspecte specifice privind modalitatea de integrare
şcolară a copiilor cu dizabilităţi (în raport cu tipul şi gravitatea
deficienţei sau a tulburărilor)

1. Introducere
Tranziţia de la o societate la alta s-a caracterizat nu numai printr-o evoluție din punct de
vedere al tehnologiilor, ci și prin schimbările în atitudine ale comunităților privind persoanele care
prezintă probleme specifice, dizabilități. În acest sens, în 1990, în Thailanda, în cadrul Conferinței
Internaționale a Ministerului Educației, a fost lansat conceptul de „Educaţie pentru toţi”, iar în
1994, în Spania, s-au lansat dimensiunile educaţiei pentru toţi. Dimensiunile constau în calitatea
actului educaţional şi acces pentru toţi copiii: „Şcolile trebuie să primească toţi copiii, fără nici o
deosebire privind condiţiile lor fizice, sociale, emoţionale, lingvistice sau de altă natură. Acestea se
referă şi la copiii cu dizabilităţi sau talentaţi, copiii străzii şi copiii care muncesc, copii din populaţii
îndepărtate sau nomade, copii aparţinând minorităţilor lingvistice şi etnice… ".
Astfel că, în ultimul deceniu au devenit vizibile eforturile de angajare a învăţămîntului într-
un proces de restructurări profunde, menit a schimba grila de valori a educaţiei în acord cu
democratizarea întregii societăţi, unde asigurarea respectării dreptului la educaţie pentru toţi copiii
şi egalizarea şanselor de succes ale acestora au reprezentat şi continuă să reprezinte obiectivele
esenţiale. În prezent, România, având o lungă perioadă în care s-a pus accent pe educaţia specială
de tip segregativ, face eforturi pentru a se alinia tendinţelor moderne de promovare a educaţiei
integrate. Conform legislaţiei în vigoare, toţi copiii au dreptul la educaţie. Din această cauză,
începând cu anul 1997, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a emis mai multe ordine prin care
încurajează integrarea copiilor cu dizabilităţi în învăţământul obişnuit.

2. Educație integrată și dizabilitate

Conceptul de educaţie integrată se referă la integrarea în structurile învăţământului
aparţinând comunităţii a copiilor cu cerinţe speciale în educaţie (copii cu deficienţe senzoriale,
fizice, intelectuale, sau de limbaj, defavorizaţi cultural şi socio-economic, copii cu tulburări psiho-
afective, şi comportamentale) pentru a oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase şi cât mai
echilibrate a personalităţii acestora.
Educaţia integrată presupune mai multe premise: egalitatea şanselor educaţionale, caracterul
democratic, deschis al sistemelor şcolare, pedagogia suportivă şi discriminarea pozitivă. De
asemenea, pentru a fi eficientă integrarea copiilor cu dizabilităţi, educaţia trebuie să deţină, pe de o
parte, un caracter unitar, iar pe de altă parte trebuie să aibă un caracter diferenţiat, să fie adaptată
particularităţilor fiecărui elev în parte.
Dizabilitatea este termenul generic pentru afectări, limitări ale activității și restricții de
participare. Conform Hotărârii Guvernului nr. 1251/2005, publicată în Monitorul Oficial al
României nr. 977/2005, privind unele măsuri de îmbunătățire a activității de învățare, instruire,
compensare, recuperare și protecție specială a copiilor/elevilor/tinerilor cu cerințe educative
speciale din cadrul sistemului de învvățământ special și special integrat.
 Prin copii cu dizabilități putea enumera urmatoarele categorii: copii cu dizabilități mintale,
copii cu dizabilități fizice și locomotorii, copii cu dizabilități senzoriale (aud, văz), copii cu
dizabilități de limbaj și comunicare etc.
Copiii care au deficiențe și/sau dizabilități pot întâmpina dificultăți în sistemul educațional:
nu au acces în clădirea școlii sau curriculum-ul școlar este inaccesibil. Dar acestea nu sunt
explicabile prin deficiența copilului, ci prin sistemul educațional în sine.
În perioada actuală, bazându-se pe promovarea drepturilor omului, pe principiile
normalizării, integrării, egalităţii, educaţiei pentru toţi, şi pe direcţiile integratore ale dezvoltării
societăţii, apar şi se implementează forme de educaţie integrată.
Ideea şi practica educaţiei integrate, a promovării şcolilor incluzive, sunt putenic sprijinite
de organismele specializate ale ONU - UNESCO, UNICEF, etc., considerându-se ca educaţia
împreună a tuturor copiilor de vârstă şcolară, fără discriminări de orice fel, reprezintă un indiciu al
preocupării pentru respectarea drepturilor fundamentale ale copilului, un indiciu al aplicării
principiilor democratice în învăţământ.
Cea mai răspândită formă de integrare în şcolile obişnuite - mai ales la nivelul grădiniţelor şi
al claselor primare - a unor copii cu dizabilitate mintală uşoară, cu deficienţe fizice, cu tulburări de
limbaj, sau cu alte abateri de la parametrii normali ai dezvoltării şi ai invăţării, o constituie
integrarea spontană. Acest tip de integrare este puţin eficient în sensul recuperării copiilor cu cerințe
educative speciale, dar benefic în ceea ce priveşte integrarea lor socială, aceeptarea de către ceilalţi,
etc.
Formele de educaţie integrată aplicate in ţara noastră nu vor putea implica în acest proces
toate categoriile de copii cu tulburări, mai ales a copiilor cu tulburări grave, severe, asociate, etc.
Aceşti copii au nevoie de un ajutor specializat, atenţie permanentă, spaţii şi ateliere protejate pe care
numai educaţia specială le poate oferi. Fară a-i izola de lume şi de viaţa socială, trebuie să le oferim
alternative de educaţie care să corespundă nevoilor lor foarte speciale. Şcolarizarea diferenţiată, dar
specializată şi individualizată a copiilor cu deficienţe grave este benefică atât copiilor cât şi
părinţilor acestora, care, de cele mai multe ori trăiesc în condiţii precare şi nu au o situaţie
economică atât de bună încât să poată oferi copilului lor educaţia şi condiţiile corespunzătoare
particularităţilor lor.
Educaţia persoanelor cu nevoi speciale s-a realizat o lungă perioadă de timp, cu precădere,
ca educaţie specială, separată de cea obişnuită. Se considera că numai în unităţile de educaţie
specială pot fi create condiţiile propice (din punct de vedere material, al pregătirii personalului etc.)
în vederea satisfacerii cerinţelor educative speciale ale copiilor cu diferite tipuri de deficienţe.
În ultimele decenii, s-a demonstrat că opţiunile integrării copiilor cu deficienţe în
învăţământul obişnuit prezintă multiple avantaje pentru atingerea obiectivului egalizării şanselor.

3. Integrarea școlară a copiilor cu dizabilități mintale

Deficienţa mintală este concepută ca o deficienţă globală ce vizează întreaga personalitate,
structură, organizare, dezvoltare intelectuală, afectivă, psihomotrică, comportamental-adaptativă, de
natură ereditară sau câştigată în urma unei leziuni organice sau funcţionale a sistemului central, care
se manifestă din primii ani de viaţă, în grade diferite de gravitate în raport cu nivelul mediu al
 populaţiei, cu urmări directe în ceea ce priveşte adaptarea socio-profesională, gradul de competenţă
şi autonomie personală şi socială.
În ceea ce privește copilul cu dizabilitate mintală, integrarea şcolară în sistemul şcolar
obişnuit al acestuia, nu constituie doar plasarea sa într-o şcoală normală. Presupune și o planificare
şi programare în cele mai mici detalii, pentru includerea elevului deficient în sânul clasei obişnuite.
Este importantă și necesară și pregătirea aprofundată a personalului educativ, administrativ,
auxiliar, special. Astfel, dacă copiii cu deficit intelectual vor fi plasaţi alături de copiii normali,
atunci adaptarea lor socială se va îmbunătăţi, deoarece clasa tradiţională oferă o îmbinare cu viaţa
reală mult mai mare decât permite clasa specială. În sfârşit, integrarea şcolară a copiilor cu deficit
mintal va permite copiilor normali să crească alături de ei şi să-i accepte ca semeni egali.
De asemenea, proiectarea sistemelor educaționale și implementarea programelor
educaționale trebuie să țină seama de marea diversitate a caracteristicilor ți nevoile copiilor incluși în
procesul educațional.
Spre exemplu, în cazul elevilor cu deficiență mintală, planul de învățământ se reduce, atât
din punct de vedere al numărului de discipline de studiu, cât și din punct de vedere al conținutului
informațional, ce urmează a fi însușit în fiecare capitol în parte. În schimb, crește numărul de
activități individuale suplimentare, în care urmează să fie inclus elevul cu deficiență mintală, în
scopul recuperării acestuia.
În cazul elevilor cu deficiență mintală, se folosește și lucrul în grup. Se oferă posibilitatea de
a colabora cu alții prin discuții, lucrări de cercetare și jocul de rol. Astfel, dintre principalele tipuri
de grupuri se pot enumera: grupul de opinii (activitate ce se desfășoară prin intermediul unor
discuții libere, pe o anumită temă), grupul de simulare (activitate prin care se studiază situația reală,
din viață, elevii punându-se în pielea unui personaj), grupul de discuții libere (activitate prin care se
învață anumite abilități fundamentale) și adunarea clasei (utilă pentru a modifica comportamentele
indezirabile și ai induce simțul răspunderii).
Integrarea școlară a copiilor cu dizabilități este necesară a se realiza și prin sprijinul unui
profesor de sprijin (persoană specializată în activitățile educative și recuperatorii adresate copiilor
cu cerințe speciale). Acesta poate fi angajatul unei școli speciale, al unui centru de recuperare sau al
unei școli incluzive. Profesorul de sprijin pe lângă activitățile specifice desfășurate în afara orelor
de clasă împreună cu acei copii considerați cu nevoi speciale, participă și la activitățile didactice din
clasă, împreună cu învățătorul/profesorul școlii obișnuite, unde se ocupă în special de copiii cu
dizabilități mintale.

4. Integrarea școlară a copiilor cu dizabilități senzoriale

Dizabilitatea senzorială desemnează o persoană cu cerinţe educative speciale şi complexe,
asociate cu nevoi de dezvoltare, referitoare în mod particular la utilizarea şi integrarea informaţiilor
provenite prin simţuri.
Deficiențele auditive se împart în două mari categorii: surditatea (pierderea totală a auzului)
și hipoacuzia (pierderea parțială a auzului).
În ceea ce privește integrarea școlară a copiilor cu deficiențe auditive, putem afirma că
reprezintă o problemă importantă, ce depinde de numeroși factori. De asemenea, pentru persoanele
ce prezintă acest tip de deficiență este importantă o educație care să înceapă cât mai timpuriu
posibil.
Sistemul de învățământ trebuie să ofere copiilor cu deficiențe auditive ceea ce oferă și
acelora care nu prezintă o dizabilitate, cunoștințe și valori necesare pentru a deveni membri ai
societății.
Deoarece copii ce prezintă dizabilitate auditivă sunt dezavantajați de alți copii de aceeași
vârstă sau de vârstă apropiată , prin lipsa unor cunoștințe și abilități, cadrul didactic trebuie să
acorde o mare pondere activităților care integrează învățarea limbajului cu asimilarea deprinderilor
practice și a cunoștințelor despre lume și viață.
Dintre metodele cele mai importante, jocul și experiența de cunoaștere directă, în principal
sunt folosite la vârstele mici. O importanță considerabilă o are la acești copii formarea percepției
timpului. Lecțiile și excursiile în afara școlii reprezintă o cale eficientă de a familiariza copii cu
lumea normală din jurul lor.
Alte metode de predare-învățare, în funcție de vârstă, sunt povestirile și lecturile. Pot fi
utilizate diferite modalități de comunicare-verbală, pantomima, comunicare prin desene etc. Este
cunoscut faptul că asimilarea limbajului scris de către copilul surd (mult mai ușoară decât
asimilarea limbajului oral) e diferită de cea a copilului normal. În timp ce elevii care aud folosesc
scrierea ca o formă secundară de limbaj, pentru copilul surd limbajul scris este forma primară.
Alte metode, folosite în special la copii de vărstă mai mare, sunt cea a interpretării orale,
utilizată de persoanele care depind de cititul de pe buze și cea a subtitrării în timp real (metodă prin
care o persoană dactilografiază ceea ce se spune într-o mașina similară uneia folosită la tribunale,
cuvintele dactilografiate fiind apoi proiectate pe un ecran mare). Este importantă poziția
profesorului față de elev pentru ca acesta să vizualizeze explicațiile profesorului.
Reușita integrării școlare a copiilor cu disfuncții auditive este cu atât mai mare cu cât copilul
nu prezintă un decalaj de dezvoltare mai mare de 15-20 de luni (între vârsta biologică și cea
mentală), are o puternică structură de personalitate ce îl ajută să depășească unele momente mai
dificile în relațiile cu cei din jur, are acces la servicii specializate de sprijin și foloseste echipament
audiologic de calitate (proteze, amplificatoare de voci etc.). Nu în ultimul rând, integrarea școlară a
acestei categorii de copii depinde și de atitudinea profesorilor din școlile obișnuite față de specificul
nevoilor acestor elevi, care le solicită un efort substanțial, de gradul de înțelegere manifestată față
de ei, precum și de atitudinea, părinților, nivelul de implicare și expectanțele lor în ceea ce privește
rezultatele școlare ale copiilor lor.
Copiii cu dizabilităţi vizuale pot avea dificultăţi în a percepe situaţia socială din punctul de
vedere al celorlalţi, din moment ce ei nu pot citi sau decodifica limbajul trupului, gesturile ce conţin
informaţii despre oameni.
În ceea ce privește dizabilitatea vizuală, pentru copii ce suferă prezintă această deficiență,
este recomandată folosirea sistemelor de comunicare adaptate tactil, utilizarea povestirilor și
lecturilor, în funcție de vârstă, a unor materiale grafice în relief, înregistrările audio,
Și în cazul acestor dizabilități curriculum-ul va fi adaptam la cerințe fiecărui copil și la
gradul dizabilității pe care o posedă.
5. Integrarea școlară a copiilor cu dizabilități de limbaj și comunicare
Mijloc specific de comunicare umană, vorbirea nu apare spontan la copii, ci constituie un
lung și dificil proces de învățare, presupunând un efort îndelungat al individului, în decursul
dezvoltarii sale.
În categoria tulburărilor de limbaj sunt cuprinse toate deficiențele de întelegere și exprimare
orală, de scriere, citire și articulare. Prin tulburare de limbaj înțelegem - toate abaterile de la
limbajul normal, standardizat, de la manifestarile verbale tipizate, unanim acceptate în limba uzuală.
Categoriile de persoane care prezintă tulburări de limbaj reclamă cerințe educaționale speciale
deoarece, oricât de slabă ar fi deficiența, ea influențează negativ întregul comportament uman,
datorită atât posibilităților reduse de exprimare, cât și existenței unei anumite temeri și rețineri,
producând o stagnare în dezvoltarea personalității copilului.
O metodă de integrare școlară a copiilor cu dizabilități de limba este reprezentată de
desfășurarea activităților logopedice. Și în acest caz este vorba de un profesor de sprijin care să
asiste educatorul/învățătorul/profesorul și să acorde sprijin copiilor cu nevoi speciale. Este utilă
începerea de la o vârstă fragedă a integrării. Pentru dizabilitățile de comportament este necesar un
specialist care să corecteze comportamentul necorespunzător mediului școlar, care trebuie să
colaboreze cu profesorul de la clasă.
Luând în considerare importanța limbajului și a comunicării în dezvoltarea unui copil, se
impune o reconsiderare a obiectelor și materiei ce vor fi aprofundate pentru dezvoltarea
cunoștințelor și valorilor copilului, dar mai ales pentru diminuarea dizabilității pe care o posedă.

6. Integrarea școlară a copiilor cu dizabilități fizice și locomotorii

În ceea ce privește dizabilitatea fizică, mulți copii au fost deja integrați în școli obișnuite.
Există situații în care această disfuncție a copilului necesită o amenajare potrivită a spațiului școlii
și clasei, situație ce a fost reglementată deja prin intermediul actelor legislative. Dar, există și copii
care prezintă dificultăți în trecerea de la o mișcare la alta, sau lentoare etc. Pentru aceștia trebuie să
existe activități care să-i încurajeze în progresul lor, cadrele din învățământ trebuie să aibă o
atitudine obișnuită față de acesști pentru a nu-i defavoriza.

Toți copii ce posedă o dizabilitate trebuie să fie încurajați în demersul lor educativ atât de
profesori cât și de colegi, pentru a nu se crampona de obstacolul reprezentat prin deficiența lor.
Însă, generalizarea educaţiei integrate în şcolile obişnuite trebuie să fie precedată de aplicarea unor
proiecte-pilot în şcolile respective pentru a evalua potențialul de acceptare a acestei practici de către
personalul şcolii, familiile elevilor din şcoala şi resursele existente la nivelul şcolii şi comunităţii
respective.
Educaţia integrată a apărut ca o reacţie firească a societăţii la obligaţia acesteia de a asigura
cadrul necesar şi condiţiile impuse de specificul educaţiei persoanelor cu cerinţe educative speciale.
7. Bibliografie

 Gherguţ, A., Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de educație

integrată, Editura Polirom , Iaşi, 2001
 Ungureanu, D., Educaţia integrată şi şcoala inclusivă, Editura de Vest, Timişoara, 2000
 *** Ghid de predare-învăţare pentru copiii cu cerinţe educative speciale, UNICEF şi
Asociaţia RENINCO România, Bucureşti, 2000.