REFERAT

ABORDAREA PSIHOPEDAGOGICA A ELEVULUI CU CES

Educatia speciala are in vedere un anumit tip de educatie adaptata si destinata copiilor care
nu reusesc sa atinga in cadrul invatamantului obisnuit nivele educative si sociale corespunzatoare
varstei.

Acesti copii sunt copii cu cerinte/nevoi educative speciale

Cerinte/nevoi educative speciale – CES - cerintele in plan educativ ale unor categorii de persoane,
ca urmare a unor disfunctii sau deficiente de natura intelectuala, senzoriala,psihomotrice,
fiziologica sau ca urmare a unor conditii psiho-afective, socio-economice sau de alta natura.

Cerinte educative speciale (CES) reprezinta o sintagma care substituie deci, intr-o alta viziune si
abordare anormalitatea educationala sau inadaptarea scolara in corespondenta cu aplicarea
dreptului fundamental la educatie (Traian Vrasmas, 2001). Aceasta sintagma prezinta in plan
psihopedagogic mai multa relevanta decat conceptul de deficienta, dizabilitate / incapacitate sau
handicap.

Orientand atentia asupra cerintelor si nu asupra defectului, acesta maniera de construire a identitaii
sprijinului necesar in educatie este identificata in Repertoriul UNESCO, 1995 cu urmatoarele
probleme:
a) Dizabilitatile (deficientele sau handicapurile - CES in sens restrans);

-intirziere/deficienta mintala/dificultati/dizabilitati severe de invatare;

- dizabilitati fizice/motorii;
- dizabilitati vizuale;
- dizabilitati auditive;

b) tulburarile si dificultatile (care sunt sau pot fi asociate si punctului a)

- tulburari emotionale (afective) si de comportament

- tulburari (dezordini) de limbaj;

- dificultatiil /dizabilitati) de invatare;

- alte situatii.

Elevii cu cerinte educationale speciale sunt definiti in principal prin resurse suplimentare
publice si/sau private asigurate pentru a veni in sprijinul educatiei lor,daca acesti elevi au
dificultati de acces la curriculum-ul oferit in scolile de masa (generale).
Surse:-Provision for Pupils with Special Educational Needs,
EditorCor J.W. Meijer, EADSNE, 1998
Students receiving additional resources to acces the curriculurn (Disabilities,
Learning or Behaviour Difficulties and social Disadvantages), OECD, 2000.

Registrul CES in viziunea OCDE

Categoria A

Se refera la cerintele educationale ale elevilor cu dizabilitati, ca de exemplu, cei nevazatori sau cu
vedere partiala (ambliopi), surzi sau cu auz partial (hipoacuzici), cei cu dizabilitate (handicap)
mintal profunda sau severa,cu dizabilitati multiple.

Categoria B

Se refera la cerintele educationale ale elevilor care au dificultati de invatare si care nu apar in mod
evident sau in primul rand direct legate de factori care pot justifica includerea in categoria A sau C

Categoria C

Se refera la cerinte educationale ale elevilor care sunt considerate ca fiind,in primul rand, rezultatul
unor factori socio-economoici, culturali si/sau lingvistici.

Invatamantul pentru copii si elevii cu cerinte educationale speciale este parte integranta a
sistemului de invatamant si are drep scop educarea, reabilitarea, si/ sau recuperarea si integrarea
educationala, profesionala si sociala a persoanelor cu probleme de cunoastere si invatare, de
comunicare si interactiune, senzoriale si fizice, emotionale, comportamentale si sociale.
Din acesta categorie fac parte persoane care necesita o atentie educationala specifica( asa cum o
solicita si organizatiile neguvernamentale, nationale si international, care le apera si promoveaza
drepturile): cei cu dezabilitati neuromotorii, cu sindromul Down, cu autism, cei cu HIV/SIDA, cu
diverse boli ( somatice sau neuropsihice), copiii hiperactivi etc.

Sfera de cuprindere a conceptului CES se refera pe langa aceste deficiente si/sau tulburari
exprimate de (repertoriul UNESCO legate de dizabilitate) si la probleme educationale determinate
de mediul social restrictiv sau neprielnic dezvoltarii si invatarii. Aici sunt incluse efectele
determinate de mediul favorizant cum ar fi :

- delicventele,
- copiii strazii,
- grupuri entice si religioase minoritare,
- copiii bolnavi de boli cornice sau SIDA,
- copiii exploatati, maltratati, sau abuzati, etc.
In acest punct conceptual de CES se intalneste cu cel de ,,copii aflati in situatie de risc”( care
actual are o cuprindere tot mai larga, identificand riscurile de ordin biologic, social si educational
care afecteaza cresterea si dezvoltarea unui copil) cu conceptul de ,, copii vulnerabili” si
marginalizati”( specifica rolul de premise in dezvoltarea copilului, a mediului social, a perceptiilor
si atitudinilor sociale precum si influentele culturale si familiale asupra dezvoltarii).

Termenul de CES are extensie si asupra copiilor supradotati, numiti in unele tari exceptionali.

Formele integrarii copiilor cu CES in scoala romaneasca

Educatia integrata presupune ca relatiile dintre indivizi sa se bazeze pe o recunoastere a integritatii

lor, a valorilor si drepturilor comune pe care le poseda.
Formele integrarii copiilor cu CES existente in scoala romaneasca se bazeaza pe urmatoarele
modele:

a.Modelul cooperarii scolii obisnuite cu scoala speciala – in acest caz, scoala obisnuita
coordoneaza procesul integrarii si stabileste un parteneriat activ intre cadrele didactice din cele
doua scoli care vor experimenta si sustine un nou mod de desfasurare a activitatilor didactice,
pregatind impreuna continutul activitatior scolare, adaptand materialele si mijloacele de invatare
folosite in timpul orelor si oferind un cadru confortabil tuturor elevilor din clasa.

b.Modelul bazat pe organizarea unei clase speciale in scoala obisnuita – acest model presupune
integrarea copiilor deficienti in scoli de masa unde sa intre in relatie cu elevii normali, facilitandu
se, cu spijinul cadrelor didactice si specialistilor din scoala, o mai buna intercunoastere si
relationare intre cele doua categorii de copii.

c.Modelul bazat pe amenajarea in scoala obisnuita a unui spatiu sau a unei sali de instruire si
resurse pentru copiii deficient, integrati indidividual in clase obisnuite din scoala respective – in
acest caz, profesorul care se ocupa de elevii deficienti este si profesorul de sprijin care desfasoara
activitati cu acesti copii, atat in spatial special amenajat in scoala, cat si la orele de clasa, atunci
cand conditiile permit acest lucru, colaborand direct cu educatorii din clasele unde sunt integrati
copiii.

d.Modelul itinerant – acest model favorizeaza integrarea intr-o scoala de masa a unui numar mic
de copii cu cerinte speciale, domiciliati la mica distanta de scoala (se evita astfel dezavantajul
deplasarilor pe distante mari ale copilului) si sprijiniti de un professor itinerant (specializat in
munca la domiciliul copiilor cu un anumit tip de deficienta); ei pot astfel participa la activitatile
scolii respective.

e.Modelul comun – este relativ asemanator cu modelul precedent, cu deosebirea ca in acest caz
profesorul itinerant este responsabil de toti copiii cu deficiente dintr-un anumit areal si ofera
servicii de sprijinire a copilului si familiei, ajuta parintii la alcatuirea programelor de invatare,
urmareste evolutia scolara a copilului, colaboreaza cu profesorii scolii obisnuite in care este
integrat copilul si intervine atunci cand apar probleme de invatare sau de adaptare a copiilor la
anumite cerinte scolare.
Procesul de integrare a copiilor in dificultate presupune din partea profesionistilor antrenati
nu doar interes, cunostinte si competente – ci si o capacitate reala de a lucra in echipa. O ehipa
constituita atat in cadrul scolii, dar si o ehipa la nivel interinstitutional, care sa-i includa pe toti
profesionistii care raspund de copil: educator sau asistent maternal, asistent social, profesor
diriginte, director de scoala si altii.

Creativitate, inovatie si educatie pentru excelenta a elevilor cu potential aptitudinal ridicat

In perspectiva educatiei copiilor supradotati se poate recurge la mai multe strategii si metode:

Accelerarea – se bazeaza pe parcurgerea continuturilor intr-un timp mai scurt.

Imbogatirea – se refera la extinderea sau aprofundarea studiilor prin diferite strategii didactice
- introducerea unor experiente educationale mai bogate, variate sau suplimentare la curriculumul
clasic, experiente care pot viza continutul sau strategiile de predare ale profesorului

Gruparea – presupune reunirea elevilor in mai multe centrat catre anumite materii ce se predau
in sens aprofundat) si spre produs ( avandu-se in vedere anumite tipuri de rezultate – directe sau
indirecte – ale instruirii forme, pentru a genera o invatare eficienta.

Srategii scolare – presupune initierea si statornicirea unor asezaminte scolare allocate cu

prioritate subiectilor cu aptitudini inalte. Acest mod de organizare este asociat si cu servicii
specializate variate : studii individualizate, tutoriat, mentorat, admitere timpurie, salt peste o clasa.

Strategii extrascolare – se refera la o retea de servicii si un cadru de stimulare pe care

societatea le poate promova la un moment dat.

Elemente ale educatiei diferentiate si individualizate

Invatarea diferentiata presupune adaptarea procesului instructiv - educativ la potentialitatile
individuale, la ritmul si stilul de invatare al elevului, la interesele si abilitatile fiecaruia. Trebuie sa
invatam ca si cadre didactice cum sa identificam potentialul creator al fiecarui elev in parte. In
acest sens a fost elaborata Teoria Inteligentelor Multiple.
Semnificatia Teoriei Inteligentelor Muitiple ( Gardner, H., 1993) consta in extinderea conceptului
spre alte inteligente in plus fata de cea logico- matematica si verbal lingvistica care sunt masurate
prin testul traditional. Teoria Inteligentelor Multiple subliniaza faptul ca fiecare om are mai multe
tipuri de iteligenta, si anume: inteligenta verbal lingvistica, logico- matematica, muzical-ritmica,
corporal-kinestezica, visual- spatiala, intra si intrepersonala, naturalista. Abilitatile cognitive
multiple pot sa fie identificate , stimulate si dezvoltate, ele reflectand modalitati diferite de a
interactiona cu lumea. Strategiile centrate pe elev sunt determinate e o multitudine complexa de
factori, analiza tuturor acestora fiind un proces foarte dificil si, datorita complexitatii sale extreme,
chiar nu tocmai util .Pentru a reusi o apropiere treptata de problematica strategiilor centrate pe
elev, o abordare care evidentiaza corelatiile dintre tipurile de inteligenta si strategiile de invatare
este ,, abordarea diferentiata a invatarii”.

Abordarea diferentiata a invatarii are la baza un system centrat pee lev si nevoile lui.
Diferentierea ar trebui sa fie o practica incluziva normala in fiecare sala de clasa pentru ca:

- copiii / elevii invata in ritmuri diferite;

- copiii /elevii au stiluri de invatare diferite;
- cadrele didactice trebuie sa asigure valorizarea potentialului fiecarui copil /elev.

Principii generale ale diferentierii invatarii

Pedagogia diferentiata este ,,o pedagogie individualizata care recunoaste elevul ca persoana avand
reprezentarile sale proprii despre situatia de formare; o pedagogie variata care propune un evantai
de demersuri, opunandu-se astfel mitului identitar al uniformitatii, al falsei democratii, conform
carora toti trebuie sa munceasca in acelasi ritm, in aceeasi durata si urmand aceleasi itinerarii”.
H.Przesmycki, 1991, p. 10) .

Pentru aceasta este important ca fiecare actor implicat sa se concentreze, pe langa manifestarea
atitudinii de respect constant fata de invatare si institutia scolara si asupra unor aspecte importante
pentru motivare:

 sa construiasca pornind de la cunostintele de baza – deseori, parintii si cadrele didactice

doresc sa vada rezultatele la nivelul colegilor, cel putin la nivelul mediei;
 sa scoata in evidenta beneficiile practice ale invatarii asupra vietii lor – este important sa
tinem cont de faptul ca elevii, in special copiii aflati in pragul adolescentei, gandesc total
diferit fata de adulti;
 sa ajute copilul sa isi stabileasca propriile obiective – este important ca fiecare copil sa fie
stimulat sa se implice in propria sa educatie, sa aiba sansa si spatial in care poate sa isi
dezvolte propria responsabilitate.
 sa ajute copilul sa fie organizat si sa se autodisciplineze – copiii au nevoie de ordine, dar au
problem in a o impune si a o mentine;
 sa incurajeze copilul la fiecare pas – este important sa incurajam copilul, indiferent daca
este motivat pentru invatare sau nu;
 sa atraga elevul in construirea sarcinilor de lucru si a traseului educational ales – daca
implicam elevul in stabilirea regulilor, acesta va avea putine justificari in cazul in care le
incalca, iar participarea activa in aceste decizii aduce un plus de responsabilitate.

In spatial scolar, fiecare cadru didactic trebuie ( Popenici, 2009, p.93):

 - sa utilizeze strategii didactice diferite pentru situatii de invatare diferite;
- sa fie constient de ce alege o anumita stategie didactica, in ce consta eficacitatea acesteia,
care sunt rezultatele invatarii pe care dorim sa le atingem si cum pot fi acestea probate,
verificate;
- sa adapteze strategiile didactice utilizate la caracteristicile beneficiarilor activitatilor de
invatare – nivelul de cunostinte, deprinderi cat si la atitudinile si gradul de motivatie al
acestora.

Argumentele utilizarii strategiilor didactice de educatie diferentiata ar putea fi:

 implica utilizarea unui material didactic variat, elevii fiind familiarizati cu tehnici de munca
independent;
 stimuleaza originalitatea si creativitatea elevilor;
 valorifica experienta anterioara;
 sunt adaptate la stilurile proprii de invatare;
 respecta ritmul individual al copilului;
 stimuleaza spiritul de ehipa;
 asigura corelarea intereselor copiilor cu obiectivele curriculare;
 fiecarui copil i se acorda incredere in fortele proprii;
 profesorul permite copiilor sa participle la evaluarea proprie lor munci;
 copilul este evaluat si comparat cu el insusi;
 criteriile de evaluare vor fi specifice fiecarui program instructiv-educativ, in contextul
determinat de finalitatile generice.

Adaptarea continuturilor trebuie sa aiba in vedere atat aspectul cantitativ ( volumul de cunostinte),
cat si aspectul calitativ ( procesele cognitive implicate dar si viteza si stilul de invatare al elevilor si
conexiunile interdisciplinare);

Adaptarea planurilor si programelor scolare la potentialul de invatare al elevului, de exemplu:

 plan de invatamant adaptat prin alocarea unui numar de ore la anumite discipline;
 adaptarea continuturilor din programa scolara prin aprofundare, extindere;

Adaptarea proceselor didactice . Procesele didactice trebuie sa tina cont de faptul ca:

 elevii difera intre ei din punct de vedere al aptitudinilor, al ritmului de invatare, al gradului
de intelegere, al fenomenelor, al capacitatii de invatare, al motivatiei.

In procesul de predare putem adapta:

 marimea sarcinii;
 gradul de dificultate al sarcinii ( numarul de sarcini de invatare pe care sa le realizeze
elevii, tipul de probleme de rezolvat, reguli de rezolvare a sarcinii, modul de realizare al
sarcinii, de exemplu, acceptarea raspunsului oral daca elevul nu reuseste in scris etc.);
  metode de predare ( metode de invatare prin cooperare, metode activ- participative, jocul
didactic etc.); elevii cu capacitati de invatare sa fie instruiti pe grupe dar cu teme
differentiate; individualizarea prin munca independenta diferentiata; in activitatile frontale
elevii cu dificultati sa fie tratati individual.
 timpul de lucru alocat ( cresterea sau scaderea timpului de lucru alocat rezolvarii unei
sarcini);
 nivelul de spijin ( asigurarea sprijinului suplimentar pentru unii elevi, de catre cadrul
didactic de la clasa sau prin cadre didctice de sprijin)

Adaptarea procesului de evaluare: Evaluare prin:

- proiecte
- produse ( scrise, orale, evaluarea prin probe scrise poate fi inlocuita prin probe orale,
demonstrarea cunostintelor acumulate prin mijloace/ activitati practice.
- vizuale, kinestezice – proiecte, portofolii);

Evaluarea trebuie sa vizeze identificarea procesului realizat de elev luand ca punct de plecare
rezultatele evaluarii initiale ( evaluarea individualizata).

Clasa diferentiata - element de succes al invatarii copiilor cu CES

In termeni de politica educationala, strategia diferentierii curriculare presupune trecerea de la ,,o

scoala pentru toti” la ,, o scoala pentru fiecare”, cu consecinte pozitive in planul formarii
capacitatilor de autoinstruire si dezvoltare a motivatiei de invatare continua.

Principii cheie ale clasei differentiate

Profesorul stie clar ce este maxim relevant si important din materia pe care o preda:

 profesorul intelege, apreciaza diferentele dintre elevi;

 evaluarea si invatarea sunt inseparabile;
 profesorul adapteaza continutul, procesul si produsul in functie de disponibilitatea,
interesele si profilul de invatare ale elevului;
 toti elevii participa la invatare;
 elevii si profesorii sunt colaboratori in invatare;
 scopurile clasei diferentiate sunt dezvoltarea maxima si succesul individual;
 flexibilitatea este caracteristica marcanta a clasei differentiate.

Beneficiile desfasurarii unor activitati diferentiate

toti elevii vor participa la activitatile propuse la clasa si vor fi implicati in rezolvarea
tuturor sarcinilor;
fiecare elev va fi implicat in activitate si va avea ceva de realizat;
 fiecare elev va reusi sa rezolve sarcina propusa si cadrul didactic vas ti cum/ cand sa-I
sprijine pe cei care au nevoie de ajutor suplimentar;
toti elevii vor primii sprijinul necesar atunci cand vor avea nevoie;
colectivul clasei va fi un colectiv inchegat, iar elevii vor lucra impreuna si se vor sprijini
unii pe altii in invatare prin cooperare;
lacunele nu se vor constitui in bariere in invatarea elevilor si nu vor produce probleme
majore mai tarziu;
toti elevii de la clasa vor trai succesul si vor fi motivati pentru invatare;
activitatea cadrului didactic va deveni mai eficienta si va economisi timp in predare pentru
ca nu va fi nevoie sa revina frecvent asupra continuturilor sau sa realizeze programe de
pregatire suplimentara pentru elevii care au lacune in invatare.

Clasa traditionala:

- diferentele dintre elevi sunt mascate, se actioneaza asupra lor cand devin problematice;
- evaluarea se face, de regula, la sfarsitul invatarii, pentru a constata cine a inteles
continuturile predate;
- predomina o intelegere ingusta a inteligentei umane;
- exista o singura definitie a excelentei cognitive intelectuale;
- interesele elevilor sunt apelate larg;
- sunt luate in calcul putine profile de invatare
- domina instruirea cu toata clasa;
- predarea este condusa de idea de a acoperii manualul sau ghidul curricular;
- invatarea se concentreza pe continuturi si exercitii rupte de context;
- sarcinile ofera o singura optiune;
- timpul este relativ inflexibil;
- domina un singur text, de obicei propus de manual;
- se cauta interpretari unice ale ideilor si evenimentelor;
- profesorul directioneaza comportamentul elevilor;
- profesorul rezolva probleme;
- profesorul furnizeaza standard unice pentru notare;
- se foloseste preponderant o singura forma de evaluare.

Clasa diferentiata:

- diferentele dintre elevi sunt studiate ca o baza pentru proiectare;

- evaluarea este continua si diadnostica, pentru a intelege cum sa adaptam predarea la
nevoile elevilor;
- este evidenta concentrarea pe tipuri diferite de inteligenta;
- excelenta este in mare masura definita in termeni de dezvoltare individuala fata de inceput;
- elevii sunt frecvent ghidati sa faca alegeri bazate pe interese personale in invatare;
- exista oferte pentru mai multe profile de invatare;
 - se valorifica forme de organizare variate a elevilor clasei;
- disponibilitatea, interesele si profilul de invatare al elevilor contureaza predarea;
- invatarea se concentreaza pe folosirea capacitatilor esentiale pentru a valoriza si intelege
concepte si principii de baza;
- se folosesc frecvent sarcini cu mai multe optiuni;
- timpul e folosit flexibil in functie de nevoile elevilor;
- sunt furnizate material multiple;
- obisnuit se cauta perspective multiple asupra ideilor si evenimentelor;
- profesorul faciliteaza formarea capacitatilor de invatare independent;
- elevii ajuta pe colegi si se implica la razolvarea problemelor;
- pentru notare, elevii lucreaza impreuna cu profesorul pentru stabilirea obiectivelor de
invatare individuala si pentru intreaga clasa;
- se valorifica strategii de evaluare multiple.

Modalitati de diferentiere a procesului instructiv – educativ

Din punct de vedere pedagogic, diferentierea se realizeaza la trei niveluri: continut, proces de
instruire, produs. Cum diferentiem continutul atunci cand predam? Organizarea diferentiata sau
personalizata a continuturilor “vizeaza adaptarea procesului instructiv- educative la posibilitatile
aptitudinale, la nivelul intereselor cognitive, la ritmul si stilul de invatare al elevului”(Carmen,
Cretu, 1998, pag.66). Strategiile didactice pot fi diferentiate si personalizate pentru ca, in esenta,
toate componentele lor structurale pot avea valente in dezvoltarea elementelor de specificitate ale
personalitatii elevilor.

Utilizarea de metode moderne variate si corelarea lor cu caracteristicile individuale ale elevilor:
conversatia euristica, demonstratia, problematizarea, studiul de caz, lucrari practice, experimental,
lucrul pe grupe, utilizarea fiselor individuale de progres.

Forme de organizare: diferentierea se poate realiza prin proiectarea de activitati:

- individuale, independente
- in grup didactic
- in grup mic si omogen
- in grup mic si eterogen

Mijloace de invatamant: diferentierea lor se leaga organic de etapa de proiectare a metodelor de

predare respective, cea de proiectare a metodelor de evaluare, aceste etape fiind de fapt factorii
care imprima finalitatile pedagogice individualizate ale mijloacelor de instruire.

Etape ale diferentierii evaluarii:

1.Precizarea obiectivelor evaluarii corelate gradual.
2.Stabilirea elementelor reprezentative de continut/competente ce vor fi verificate.
 3.Alegerea instrumentelor de evaluare, tinand cont de: nivelul intellectual, ritmul de invatare,
stilul de invatare/ de gandire/ tipul de inteligenta multipla, interesul elevilor.
4.Elaborarea instrumentelor de evaluare.
5.Stabilirea unei scheme de notare/ barem de notare.
6.Elaborarea de observatiipentru evaluator( limita de timp, resurse speciale)
7.Stabilirea modalitatilor de interpretare si valorizare a datelor pentru viitoarele demersuri
didactice.

Rolul profesorului in proiectarea educatiei diferentiate:

In orice context educational rolul profesorului este de preferat sa fie unul de facilitator al
invatarii. Acesta trebuie sa urmareasca in etapa de proiectare a demersurilor educationale nevoile
academice ale elevilor:
o sa inteleaga si sa valorizeze scopurile educationale
o sa fie implicat active
o sa coreleze materia cu experientele sale de viata
o sa aiba experienta succesului
o sa primeasca feedback realist si promt
o sa primeasca recompense utile pentru performantele sale
o sa aiba contacte positive cu colegii
o sa fie implicat in autoevaluarea invatarii si a efortului propriu
o promoveaza invatarea pri cooperara
o evalueaza continuu
o este el insusi intr-o continua dezvoltare personala
o stie sa-si motiveze elevii
o contribuie la formarea independentei elevilor.

Bibliografie:

-VRASMAS, Ecaterina, Dificultatile de invatare in scoala, Editura V&Integral, Bucuresti, 2007

-CRETU C., (1998), Curriculum diferentiat si personalizat, Editura Polirom, IS.
-CRISTEA S., (1998), Dictionar de termeni pedagogici, E.D.P., Bucuresti.
-CUCOS C., (2006), Pedagogie, Editura Polirom, Iasi.
- JOITA E.,(coord.) (2007), Formarea pedagogica a profesorului. Instrumente de invatare cognitiv-
constructivista, E.D.P., R.A., Bucuresti.
-POTOLEA D., MANOLESCU M., (2005), Teoria si practica evaluarii educationale, Ministerul
Educatiei si Cercetarii, Proiectul pentru Invatamantul Rural.
-RADU I.T., (2000), Evaluarea in procesul didactic, E.D.P., Bucuresti
-RADU I.T., (1981), Invatamantul diferentiat, E.D.P., Bucuresti.
;