EDUCATIA ELEVILOR CU NEVOI

SPECIALE
NUME: PleȘanu Ștefania-Leonida
Barbu Andreea-Maria
Galbenu Anca-Mihaela
Lungu MĂdalina-Daniela
Bran Luiza-Maria
Grigorie Bianca-Alexandra
NiȚu Anda-Cristina
PrunĂ Roxana-Elena
Dabu Ileana
PROFESOR COORDONATOR: CĂlin Răzvan
ciocotoiu Andrei
• Educația specială reprezintă acel tip specific de educație destinat copiilor
care doresc să se încadreze în școli normale pentru a se putea dezvolta
conform vârstei lor.
• Astfel că acești copii reprezintă cazuri care au nevoi speciale și totodată le
trebuie acordată o atenție specială specifică problemelor pe care le au .
Școlile normale trebuie să le acorde o șansă și categoriilor de elevi care
suferă de urmatoarele disfuncționalități sau deficiențe : din punct de vedere
intelectual , senzoriale,psihomotrice,fiziologice sau care suferă de diverse
probleme psihice socio-economice sau de altă natură .
 Există o serie de cerinţe generale faţă de
organizarea predării şi învăţării în clasa
obişnuită în care se întâlnesc copii cu CES.
Aceşti copii au nevoie de o învăţare
multisenzorială explicită care să-i facă să
avanseze.
“A avea o dizabilitate nu ar trebui să însemne a fi
descalificat de la a avea acces la fiecare aspect al vieţii.”
citat de Emma Thompson

V
INTEGRAREA ŞCOLARĂ A ELEVILOR
CU CES
• Cerinţele educative speciale desemnează acele nevoi speciale faţă de
educaţie care sunt suplimentare, dar şi complementare obiectivelor
generale ale educaţiei. Fără abordare adecvatăacestor cerinţe speciale
nu se poate vorbi de egalizarea şanselor de acces, participarea şi
integrarea şcolară şi socială.
• Educaţia integrată se referă la integrarea în structurile învăţămantului
general a elevilor cu CES pentru a oferi un climat favorabil dezvoltării
armonioase şi cât mai echilibrate a acestor categorii de copii.
Educația integrată prezintă următoarele obiective :
- A educa acei copii cu cerințe speciale în școli obișnuite alături de ceilalți copii normal
- A asigura servicii de specialitate (recuperare,terapie educațională,consiliere școlară,asistența medicală
și socială ) în școlile respective
- A acorda sprijin personalului didactic al managerilor școlii în procesul de proiectare și aplicare a
programelor de integrare
- A permite accesul efectiv al copiilor cu cerințe speciale la programul și resursele școlii obișnuite ( săli de
clasă,cabinete,laboratoare,bibliotecă,terenuri de sport etc)
- A încuraja relații de prietenie și comunicarea între toți copii din clasă/școală
- A educa și ajuta toți copiii pentru înțelegerea și acceptarea diferențelor dintre ei
- A ține cont de problemele și opiniile părinților,încurajându-i să se implice în viața școlii
- A asigura programe de sprijin individualizate pentru copii cu cerințe speciale
- A accepta schimbări radicale în organizarea și dezvoltare activităților instructiv-educative din școală .
 Forme de integrare a copiilor cu cerințe speciale existente în școlile romanești au ca aspect următoarele
modele : ● Modelul cooperării școlii obișnuite cu școala specială : reprezintă colaborarea dintre o școală
normală și o școală specială care au ca scop comun integrarea și adaptarea în scop didactic pentru
dezvoltarea,consolidarea cunoștințelor primite la școală și activități de recuperare și de compensare care
se vor desfășura într-un regim cat mai apropiat de normal .

● Modelul bazat pe organizare unor clase speciale în școli obișnuite : acest model are ca scop integrarea
copiilor care prezintă anumite deficiențe în școli cu regim matinal și regim de masă unde să intre în relații
cu elevi normali facilitându-se cu sprijinul cadrelor didactice și specialiștilor din școli , o mai bună
intercunoaștere și relaționare între cele două categorii de copii .
Acest model este criticat de către specialiști deoarece ei nu consideră necesară crearea într-o școală
obișnuită a unei clase speciale deoarece aceștia ilustrează discrepanța dintre clasele obișnuite și clasele
sociale accentuându-se timpul efectiv în care elevii normali și cei cu cerințe speciale relaționează în
mod direct , acesta fiind foarte redus,iar în condițiile unui colectiv școlar de acest tip se constituie cu
ușurință grupuri de elevi între care apar conflicte sau o atitudine discriminatoare față de elevii cu
deficiențe din clasele speciale.
● Modelul bazat pe amenajarea în școlile obișnuite sau a unor săli de instruire și resurse pentru copii cu
deficiențe , integrați individual in clase obișnuite din școala respectivă. În acest caz profesorul care se
ocupă de elevii cu deficiențe reprezintă punctul de sprijin si totodată acesta desfășoară activități cu acești
copii atât in spații special amenajate cat si la orele de clasă, atunci când condițiile solicitate permisive
realizând acest lucru prin colaborarea directă cu educatorii din clasele unde sunt integrați acești copii .
● Modelul itierant. Acest model permite integrarea intr-o școală a unui număr redus de copii cu
cerințe speciale care domiciliază la distanțe mici de școală și sprijiniți de un profesor itinerant astfel ei
pot participa la activitățile școlii respective.
● Modelul comun este asemănător cu modelul itinerant cu diferența că in acest caz profesorul itinerant
este responsabil de toți copii cu deficiențe dintr-un anumit areal si oferă servicii de sprijin a copilului si a
familiei , ajută părinții la alcătuirea unui program de învățare , urmărește evoluția școlară a copilului ,
colaborează cu profesorii școlii obișnuite in care este integrat copilul si intervine în momentul în care
apar probleme de învățare sau de adaptare a copilului la anumite cerințe școlare.
Modelul comun este asemănător cu modelul itinerant cu diferența că in acest caz profesorul
itinerant este responsabil de toți copii cu deficiențe dintr-un anumit areal si oferă servicii de
sprijin a copilului si a familiei , ajută părinții la alcătuirea unui program de învățare ,
urmărește evoluția școlară a copilului , colaborează cu profesorii școlii obișnuite in care este
integrat copilul si intervine în momentul în care apar probleme de învățare sau de adaptare a
copilului la anumite cerințe școlare.
INVATAREA UNUI COPIL CARE SUFERA
DE AUTISM
În cazul copiilor cu CES, când există o dizabilitate sau când mediul de acasă
nu numai că nu sprijină, ci chiar este ostil învăţării (copiii abuzaţi sau
neglijaţi) problema sprijinului adecvat de învăţare nu poate fi aşa simplă.
Procesul integrării şcolare a copiilor cu CES presupune elaborarea şi
aplicarea unui plan de intervenţie individualizat, centrat pe folosirea unor
modalităţi eficiente de adaptare a curriculumului şi pe diversificarea ofertelor
de învăţare în cadrul lecţiilor. Profesorii trebuie să planifice şi să urmărească
planuri complementare pentru antrenarea în procesul de predare-învăţare a
acestora. Pentru fiecare activitate didactică profesorii trebuie să stabilească
cum şi cât vor antrena aceşti copii. Să le găsească locul şi sarcina didactică
potrivită pentru a participa alături de ceilalţi la procesul învăţării.
Există o serie de cerinţe generale faţă de organizarea predării şi
învăţării în clasa obişnuită în care se întâlnesc copii cu CES.
Aceşti copii au nevoie de o învăţare multisenzorială explicită care
să-i facă să avanseze, nu este cazul să se piardă vremea cu
activităţi repetitive asupra unor lucruri care s-au însuşit ci mai
curând să se varieze metodele şi suporturile de învăţare. Copiii cu
CES au nevoie de iniţiere adecvată în lectură şi scriere ceea ce
presupune de cele mai multe ori alte metode şi mijloace decât cele
folosite în mod obişnuit de profesorul clasei respective.
• Fiecare copil are dreptul la educatie
• Fiecare e special in felul lui