Pedagogia socială –

direcție de evoluţie a pedagogiei

Țurcan –Balțat Lilia,

dr., conf. univ.
 Concepte operaționale
Munca socială

educaţia socială,

pedagog social/ educatorul/asistentul/lucrătorul social

pedagogie socială,

obiect de studiu al pedagogiei sociale,

metodologia de cercetare specifică pedagogiei sociale.

Subiecte:
1. Problematica pedagogiei sociale
2. Pedagogul social: roluri, competenţe, stiluri
3. Metodologia de cercetare specifică pedagogiei sociale
4. Valorificarea factorilor dezvoltării personalităţii educatului
Obiective:
• Descrierea problemelor pedagogiei sociale ca știință și ca domeniu profesional
• Explicația cauzelor apariției pedagogiei sociale ca direcție de evoluție a
pedagogiei;
• Elucidarea domeniului de activitate a pedagogului social, a funcțiilor și
rolurilor sale profesionale;
• Analiza obiectului de studiu al pedagogiei sociale;
• Determinarea metodologiei de cercetare specifică pedagogiei sociale.
 Pedagogia socială se afirmă pe tot parcursul sec. XX ca paradigmă ce
acordă prioritate factorilor sociali, obiectivi, ai educaţiei, în raport cu cei
individuali, psihologici, subiectivi.

Importanţa pedagogiei sociale ca direcţie de evoluţie a pedagogiei, ca

paradigmă a pedagogiei (sociocentrismul) şi ca sursă a interdisciplinarităţii este
confirmată în postmodernitate prin poziţia menţinută în sistemul
ştiinţelor educaţiei.

Pedagogia comparată, pedagogia prospectivă, pedagogia socială, istoria

pedagogiei şi didacticele disciplinelor şcolare reprezintă subramurile care s-au
dezvoltat din pedagogia generală
Instituirea şi dezvoltarea pedagogiei sociale ca ştiinţă şi domeniu de formare
profesională apare ca răspuns la necesitățile sociale de servicii educaţionale
importante pentru dezvoltarea comunitară între alte servicii publice (sănătate,
protecţie socială).

Pedagogia socială este considerată ca fiind domeniul educaţiei, orientat teoretic şi

praxiologic spre cercetarea mediului de viaţă şi a situaţiilor dificile ale oamenilor sau
ale grupurile sociale considerate izolate.
De ce este imperativ necesară pedagogilor sociali competenţa de relaţionare ?
(a) pedagogul social reprezintă persoana de referinţă pentru indivizi sau grupuri aflate în
dificultate pe o perioadă lungă de timp, prin rolul de a crea premise în depăşirea
situaţiilor dificile, înlocuindu-le total sau parţial familia Acriş C., Crenguţa-Dumitru
(b) educaţia contemporană se realizează prin asigurarea funcţionalităţii optime în
dialectica re­laţiilor pedagog social-beneficiar, cu exigențe sociale extrem de complexe
din punctul de vedere al ofertei de servicii educaţionale;
(c) pedagogul social este responsabil de prezentarea unor modele de conduită civilizată în
relaţii cu adulţii şi bătrânii, relaţii între genurile umane, de atitudinile etice specifice
diferitelor medii şi situaţii de viaţă; de organizarea competentă a activităţilor în grup și
de prezentarea unor modele de comunicare și răspuns civilizat în condițiile conflictelor
interpersonale, de formarea competențelor de autoconducere, decizie şi evaluare
profesională a relaţiilor interumane, de stimulare a socializării persoanelor în dificultate
etc.
(d) Aceste atribuţii profesionale ale pedagogilor sociali, care au şi calitatea de criterii
în evaluarea conduitei deontologice a acestora, conturează necesarele deschideri spre
interacţiuni comunicative eficiente între pedagogul social şi beneficiari, spre o
„pedagogie a dialogului, a opţiunii, a deciziei bazate pe autentice responsabilităţi, pe
autoeducaţie angajată, conectate comportamentului şi valorilor deontologice”
 Problematica pedagogiei sociale

Poate fi descoperită la nivelul relaţiei dintre om şi comunitate,

situată în centrul oricărei acţiuni pedagogice,

determină toate structurile conceptuale ale domeniului

care vizează scopurile, valorile, conţinuturile şi metodele educaţiei sociale.

Pedagogia socială reprezintă o disciplină pedagogică preocupată de studierea a două teme

fundamentale:

(1) educaţia ca fenomen social (2) problematica organizaţiilor sociale.

Educaţia (cu excepţia autoeducaţiei) are loc în cadrul comunităţii sociale

Nivelul de educație este produsul calitativ superior al comunităţii sociale.

 Problematica pedagogiei sociale

constă în deficitul pedagogilor sociali formaţi prin studii universitare şi,

din aceste motive până în prezent în centrele comunitare şi cele de
plasament activează persoane nepregătite prin studii pentru prestarea
serviciilor socio-educaţionale bazate pe raporturi comunicative pe termen
lung.

Situaţia reală din contextul profesional generează dificultăţi de intervenţie

în domeniul muncii socio-educaţionale, fapt ce determină necesitatea
formării profesionale (iniţiale şi continue) a pedagogilor sociali
 Specificul activităţii pedagogului social,

rezultă din nevoia optimizării raporturilor dintre om şi societate.

Pedagogul social este persoana de referinţă pentru persoane sau
grupuri aflate în dificultate, care creează pentru aceştia premise care să
le ofere şansa de a depăşi situaţiile dificile cu care se confruntă şi de a
deveni adulţi independenţi, capabili să-şi gestioneze propria existenţă,
Pedagogul social, prin activităţile sale, realizează total sau parţial
funcţiile familiei sau ale altor organizaţii de educație şi intermediază
relaţia dintre necesităţile beneficiarilor şi ale societăţii (Cozărescu M.
Formare în pedagogia socială, 2018)
 Specificul asistenţei educative în activitatea pedagogului social
  PEDAGOGUL SOCIAL
Familie
şi educaţie Element pregnant

Câmp de Obiectiv Public Concepte-cheie

activitate

    Prevenirea şi Propus de către o • Prevenirea

Asistenţă Restaurarea schimbarea insti­tuţie socială. [Părintele] comportamentului
educativă conduitelor com­portamentelor nu a solicitat ajutor deviant
favorabile şi atitudinilor în • Modificare/schimbare
dezvoltării vederea creării unui com­portamentală
climat • Observare educativă
favora­bil dezvoltării • Funcţionare autonomă
• Capacitate de influenţă
 Profesia pedagog social în Clasificatorul ocupaţiilor din R. Moldova
Clasificatorul Republicii Moldova (CRM 006-97), Clasificatorul ocupaţiilor din Republica Moldova
Hotărârea Moldova standard nr. 336-ST din 20.01.1998 (COR) Monitorul Oficial nr.120-126/670 din 23.05.2014

2446 Asistent social (nivel superior) 341201 Asistent familial

3460 Asistent social (nivel mediu) 341202 Asistent parental profesionist

    341203 Asistent personal

    341204 Asistent social (nivel mediu)

    341205 Lucrător social

    341207 Pedagog social

23774 Pedagog social în căminele de elevi 341208 Pedagog social în căminele de elevi

23777 Pedagog social în căminele de studenţi 341209 Pedagog social în căminele de studenţi

    263501 Asistent social (studii superioare)

 Criterii de diferenţiere a activităţilor pedagog social - asistent social
Criteriu Pedagog social Asistent social

  intervine când beneficiarul este limitat în îşi exercită sprijinul în cazul în care este limitat
Intervenţia şansele sale de dezvoltare personală accesul beneficiarului la ofertele materiale sau
de altă natură, pe care societatea sau
comunitatea le face membrilor săi

  îşi orientează activitatea profesională spre intervine, de preferinţă, în soluţionarea

  contextul complex al vieţii beneficiarului, unor probleme specifice (ajutoare sociale)
Activitatea interesându-se de totalitatea aspectelor şi a  
problemelor existente

  se implică în structurarea, respectiv dezvoltarea intervine secvenţial, pe o durată mai lungă sau
Modalităţi de vieţii de zi cu zi a beneficiarilor săi, indivizi sau mai scurtă, în vederea soluţionării unei
intervenţie grupuri, fiind parte integrantă a acesteia anumite probleme

  educative şi vizează dinamica de grup, centrate pe comunicare, legislaţie,

Metodele folosite structurarea programului zilnic, ritualuri, management de proiect, rezolvarea conflictelor,
rezolvare de conflicte. mediere
Activitatea pedagogului social şi a profesorului şcolar
PROFESORUL ŞCOLAR PEDAGOGUL SOCIAL
Urmăreşte dezvoltarea de competenţe şi Urmăreşte abilitarea persoanei pentru a duce o viaţă
asimilarea de cunoştinţe în domenii bine independentă şi demnă
delimitate

Pune accent pe planul cunoştinţelor Pune accent pe un echilibru între cele patru planuri:
cunoştinţe, acţiune, personalitate, social

Este responsabil pentru anumite Este responsabil pentru dezvoltarea integrală a copilului
discipline

Educă grupul şcolar, care este mare Gestionează un grup mic

Respectă un orar şi o programă puţin Flexibilitatea este relativ mare în ceea ce priveşte
flexibilă organizarea timpului şi a activităţilor
Se subordonează regulilor şcolare în Stabileşte relaţii apropiate şi de lungă durată
relaţia profesor - elev e distantă şi formală
 Domenii de activitate ale pedagogului social
Instituţii cu internare de lungă durată
* Case de copii şcolari şi preşcolari
* Case de tip familial
* Apartamente asistate pentru persoane cu
dizabilităţi, bolnavi psihici, disociali
* Case pentru copii cu tulburări de comportament
* Centre pentru adolescenţi şi adulţi cu tulburări
de comportament
* Familii curative
* Centre pentru mame cu copii
* Centre de reabilitare pentru dependenţi
* Centre de reeducare
* Internate şcolare
Centre de zi şi unităţi ambulatorii
* Ateliere de zi pentru persoanele cu handicap
* Centre de zi pentru dependenţi
* Centre de zi pentru „copiii străzii”
* Proiecte de integrare profesională pentru şomeri,
adolescenţi, adulţi
* Centre de întâlnire pentru tineret
* Centre de joacă
* Centre de consiliere pentru copii, adolescenţi,
familii
* Ajutor socio-pedagogic pentru familie
* Centre de educaţie multiculturală
* Centre de animaţie, inclusiv pentru bătrâni
• Principalele activităţi pe care pedagogul social le desfăşoară sunt:
• activităţi de educare şi reeducare,
• activităţi de prevenţie a comportamentelor deviante,
• activităţi de integrare, activităţi de resocializare,
• activităţi de suport, stimulare, acompaniere,
• activităţi socio-culturale.
• Pedagogul/educatorul/asistentul/lucrătorul social desfăşoară activităţi în
beneficiul cauzei copilului, respectând valori şi reglementări privind justiţia socială,
calitatea vieţii şi starea de bine al beneficiarului. Ca persoane publice, aceştia
favorizează luarea la cunoştinţă a problemelor sociale existente, făcând vizibile
dispozitivele, mecanismele, instituţiile sociale şi agenţii care au misiuni şi
responsabilităţi în domeniu. Centrul de greutate al profesiei de pedagog social se
referă la educaţie, organizarea vieţii în comun cu activităţile şi preocupările
 Scopuri şi obiective ale consilierii educaţionale pentru
prevenirea comportamentului deviant (Blândul V., 2012)
CONSILIEREA EDUCAŢIONALĂ
Scopuri fundamentale   Obiective specifice
 să atingă un nivel optim de congruenţă între gândire,  să se autocunoască;
emoţie şi comportamentul propriu;  să-şi dezvolte stima de sine;
 să se accepte aşa cum sunt;  să se relaţioneze pozitiv cu cei din jur;
 să fie încrezători în forţele proprii;  să dezvolte acele comportamente care
 să creadă în posibilitatea schimbării lor evolutive; să le asigure starea de sănătate fizică şi
 să abordeze cu luciditate problemele cu care se psihică;
confruntă;  să-şi însuşească o serie de tehnici de
să-şi valorifice la maxim potenţialităţile de care dispun; învăţare eficientă;
 să ia decizii responsabile, în deplină cunoştinţă de  să-şi dezvolte capacitatea de planificare
cauză, cu privire la viitorul lor; a carierei.
 să adopte un stil de viaţă sănătos.  

Consilierea pentru formarea deprinderilor de viaţă include un ansamblu de modalităţi, metode, tehnici şi procedee
pentru formarea persoanei pentru a rezolva problemele vieţii și presupune activităţi specifice de ajutor şi îndrumare
a oamenilor pentru a dobândi deprinderi de a conduce și rezolva cu succes problemele vieţii
 Concluzie
Principala componentă a pedagogiei sociale constă în asistenţa problemelor
şi conflictelor care apar odată cu integrarea copiilor şi adolescenţilor în
societate. A ajuta în autoeducație - să dobândească anumite capacităţi de a
face faţă acestor dificultăţi şi, prin depăşirea lor, să-şi găsească o cale
biografică de dezvoltare.

Pedagogul social mijlocește dobândirea unor capacităţi culturale și sociale

prin organizarea procesului de învăţare socială.
 Abordări interdisciplinare a raporturilor
pedagogului social cu educații
Domeniu de
Caracterizare
abordare

Filosofică natura relaţiei (obiectiv-subiectiv, absolut-relativ, conţinut-formă);

Psihologică condiţionarea psihologică (personalitatea, aspiraţiile, interesele) şi rolul

reprezentărilor;

  definirea contextelor (evenimente, procese, organizaţii), a modului de interpretare

Sociologică (cauzalitate); relaţiile umane sunt regizate social, derulându-se după modele
socialmente sintetizate şi sancţionate.

Pedagogică reglarea comportamentului relaţional prin educaţie.

Relaţia ca fenomen social, psihologic şi ca fenomen profesional
RAPORTURILE PEDAGOGULUI SOCIAL CU EDUCAȚII
Ca fenomen social Ca fenomen psihologic Ca fenomen profesional
- Act - Relaţii umane - Comunicare
- Acţiune - Relaţii sociale - Meta-comunicare
- Acţiune socială - Relaţii interpersonale - Atitudine
- Socializare - Educaţie
- Legătură
- Comportament - Consiliere
- Întâlnire - Percepţie interpersonală - Psihoterapie
- Raport - Emoţie - Asistenţă, sprijin, suport, ajutor
- Alianţă - Gândire - Empatie
- Acord - Ataşament - Parteneriat
- Contact - Proximitate - Prietenie
- Schimb, tranzacţie - Similaritate - Cooperare
- Unitate, coeziune - Complementaritate - Colaborare
- Reciprocitate - Competiţie
- Unitate socială
- Influenţă - Conflict
- Asociere - Cunoaşterea Eu-lui - Negociere
- Aderenţă - Identificarea Eu-lui - Manipulare
- Intimitate - Imitaţie - Conformare
- Interdependenţă - Interacţiune - Obedienţă
- Corelaţie, înlănţuire - Împărtăşire - Autoritate
- Informaţie - Atracţie personală - Încredere
- Relatare, expunere - Afiliere - Stimă, respect, etc.
- Gelozie etc.
- Iubire, etc.
 Structura competenţei sociale
Cunoştinţe
− înţelegerea modului în care
indivizii pot să-şi asigure o
stare optimă fizică şi mentală
− înţelegerea codurilor de
conduită (comportament)
− cunoaşterea noţiunilor
fundamentale de bază
referitoare la indivizi,
− grup şi organizaţii de muncă
− înţelegerea dimensiunilor
multiculturale şi socio-
economice ale societăţii
− înţelegerea modului în care
identitatea culturală
naţională interacţionează cu
identitatea europeană.
Capacități Atitudini
− abilitatea de a comunica − colaborarea
într-un mod constructiv, − încrederea în sine
în diferite contexte, − integritatea
pentru a manifesta − interes pentru
toleranţă dezvoltări
− a exprima şi a înţelege socio-economice
puncte de vedere diferite − interes pentru
− a negocia inspirând comunicarea
încredere şi manifestând interculturală
empatie − valorizarea
− a fi capabil de a gestiona diversităţii şi a
stress-ul şi frustraţia, respectului pentru
exprimându-le într-un fel alţii
constructiv − disponibilitatea de a
− a stabili o distincţie între învinge prejudecăţile
sferele profesionale şi prin acceptarea de
 Tendințe de evoluție a pedagogiei sociale
Pedagogia socială constituie o direcţie de evoluţie a pedagogiei, care poate fi identificată istoric la
graniţa dintre sec. XIX-XX.

Obiectul de studiu al pedagogiei sociale este fixat la nivelul superior al omului educat în şi pentru
comunitatea socială.

Apariţia sa este generată de două cauze complementare:

(a) dezvoltarea ştiinţelor sociale, amplificată prin sociologie ca domeniu autonom de cercetare;

(b) afirmarea necondiţionată a pedagogiei psihologice din ce în ce mai evidente.

Pedagogia psihologică şi pedagogia socială promovează două modalităţi de abordare a educaţiei

care se impune şi confruntă, îndeosebi, în prima jumătate a sec. XX.

Orientările angajate spre valorificarea cerinţelor individualităţii sau ale societăţii pot fi considerate
paradigme ale pedagogiei moderne, în variantă psihocentristă sau sociocentristă.
Pedagogia socială promovează o viziune teoretică, metodologică şi practică, în cadrul
căreia societatea joacă un rol fundamental în conceperea şi desfăşurarea educaţiei.

Teoriile şi modelele au ca obiect de cercetare educaţia socială, cu un accent special pe

factorul comunitar, civic, politic, economic, religios etc.

Cele mai importante teorii pentru lansarea pedagogiei sociale şi dezvoltarea acesteia în
perspectiva sociologiei educaţiei vizează contribuţiile semnificative aduse în spaţiul
european de Paul Natorp (în Germania) şi de Emile Durkheim (în Franţa).

Axiomele complementare pedagogiei sociale vizează:

1) educaţia individului este condiţionată de societate în toate direcţiile evoluţiei sale;

2) dimensiunea umană a vieţii sociale este condiţionată de calitatea educaţiei a fiecărei

individualităţi realizată în cadrul comunităţii.
 Paul Natorp (1854-1924)

Cartea sa de referinţă - Pedagogia socială (1899)

Argumente în favoarea noiii direcţii de dezvoltare a pedagogiei sociale:
În plan epistemologic, pedagogia ca ştiinţă a educaţiei, trebuie să se bazeze pe
ştiinţele care studiază viaţă socială.
În plan ontologic, educaţia este, parte a comunităţii sociale, în care acţionează cei
doi factori ai activităţii, educatorul şi educatul.
În plan metodologic şi practic, educaţia individuală este determinată de
orientările, valorile, conţinuturile şi acţiunile societăţii.
Scopul educaţiei sociale
vizează formarea voinţei necesare
în procesul complex de integrare şi afirmare a omului în societate.
 Emile Durkheim (1858-1917) este considerat fondator al sociologiei
În plan teoretic, evidenţiază obiectul de cercetare al sociologiei, faptul social extern,
cu caracter obiectiv, cunoscut printr-o metodologie de cercetare specifică, bazată pe
regulile metodei sociologice.

Opera sociologică a lui Durkheim oferă deschideri interdisciplinare având ca

rezultat:

a) delimitarea obiectului de cercetare al pedagogiei: educaţia este un fapt social;

b) afirmarea pedagogiei sociale care consideră educaţia un fapt social;

c) anticiparea saltului de la pedagogia socială la sociologia educaţiei, cu deschideri spre

etica educaţiei, politica educaţiei, economia educaţiei, filozofia educaţiei, istoria
educaţiei şi a învăţămîntului.
 Obiectul de cercetare specific pedagogiei sociale

îl constituie educaţia ce constă într-o socializare metodică a tinerei generaţii

Ca fapt social, educaţia evidenţiază condiţia omului care nu este om decât pentru că
trăieşte în societate, necesară pentru a-l scoate din egoismul individual.

Durkheim evidenţiază rolul statului în educaţie

Educaţia ca socializare urmăreşte dezvoltarea aptitudinilor pe care le presupune viaţa
socială. În viziunea pedagogiei sociale, individul voind societatea se vrea pe el însuşi.
Limitele modelului sunt create de ideea că, educaţia este concepută ca o acţiune
unidirecţionată exercitată de către generaţiile adulte asupra celor ce nu sunt pregătite
pentru viaţa socială.

Ca fapt social, educaţia reprezintă o construcţie a fiinţei sociale caracterizată prin:

a) obiectivitate, demonstrată prin necesitatea sa la nivelul activităţii umane;

b) constrîngere externă, necesară în raport cu societatea, cu cerinţele de dezvoltare ale

acesteia.
 Metodologia de cercetare
Axiomele cercetării sociologice aplicabile în pedagogia socială vizează:

1) prioritatea faptului social în raport cu faptul psihologic, individual;

2) proprietatea specifică a faptului social asigurată prin caracterul său obiectiv, exterior,
constrângător (în sens cauzal), în raport cu factorul psihologic subiectiv, intern şi determinat la
nivel individual.

Metodologia de cercetare specifică pedagogiei poate valorifica regulile cu privire la

observarea şi explicarea faptelor sociale. angajate în educaţie și permit elaborarea tipurilor
sociale. la nivel de concepte generale stabile epistemic, deschise spre variabilitatea fenomenelor
dezvoltate în cadrul educaţiei.

MC specifică PS angajează un proces de cercetare a faptelor sociale implicate în educaţie datorită

efectelor sale (pozitive/negative) imediate şi de durată, resimţite la scară socială.
Pedagogia socială este concepută ca teorie a educaţiei voinţei, pe baza valorilor societăţii.
Activitatea formatoare a familiei, școlii și națiunii consemnea

Obiectul de cercetare al pedagogiei sociale este fixat la nivelul educaţiei, definită,

înţeleasă şi analizată ca fapt social.

Metodologia de cercetare sociologică a educaţiei, promovată în concordanţă cu

obiectul cercetării, urmăreşte eliminarea subiectivităţii, a tendinţei de psihologizare,
contrară, în opinia lui Durkheim, spiritului ştiinţei la care trebuie să aspire pedagogia. ză
integrarea socială a personalităţii educate în comunitate.

Metoda sociologică implică experimentarea la nivelul faptelor pedagogice utile, care pot
fi provocate şi repetate; ea nu exclude însă metoda comparată sau filozofică, interpretativă,
necesară în cazul faptelor pedagogice complexe, care nu pot fi provocate sau repetate.
Normativitatea pedagogiei sociale, bazată pe analogia dintre sociologie şi
pedagogie, include următoarele imperative:

a) analiza educaţiei prin metode independente de filozofie;

b) explicarea cauzalităţii faptelor pedagogice la nivelul unui tip special de

fenomene sociale;

c) Orientarea teoriei educaţiei spre fapte pedagogice semniÞ cative

exprimate la nivel de instituţii şcolare, practici didactice şi etice;

d) perfecţionarea metodei sociologice în procesul de cercetare a faptelor

pedagogice (intelectuale, etice, estetice; formale, informale) ca fapte sociale.
În funcţie de modul de raportare la obiectul de studiu specific pedagogiei – educaţia, pedagogia
socială este plasată în categoria ştiinţelor educaţiei aplicate; în interiorul său se dezvoltă
pedagogia familiei, pedagogia muncii, pedagogia mass-media, pedagogia grupului şcolar etc.

În funcţie de metodologia utilizată predominant, pedagogia socială facilitează procesul de

dezvoltare interdisciplinară la două niveluri de referinţă care, în plan epistemologic, evidenţiază:

(1) afirmarea unei ştiinţe a educaţiei consacrată deja şi la nivel academic - sociologia educaţiei;

(2) dezvoltarea unor noi domenii de cercetare situate în zona noilor ştiinţe sociale, respectiv a noilor
ştiinţe ale educaţiei: sociologia curriculumului, etnometodologia educaţiei, politica educaţiei,
planificarea educaţiei, managementul organizaţiei şcolare, managementul clasei etc.
 Formele de comportament interpersonal (după Leary, 1970)

T. Leary rezumă nivelul atitudinilor individuale faţă de colegii din grup: tip autoritar; tip
egoist; tip agresiv; tip suspicios (sceptic); tip dependent; tip prietenos; cooperant; tip altruist.

1. Tip autoritar: persoana manifestă încredere în sine, capacitatea de a fi bun consultant,

organizator, are calităţi de conducător, nu suportă critica, supraapreciază capacităţile
personale, are necesitatea imperativă de a comanda pe alţii, până la trăsături de despotism,
dictator, dominant, impune altora să procedeze aşa cum crede el.

Probleme: se ascultă numai pe sine, contează numai părerea lui, dar să cunoşti tot este
imposibil.
 2. Tip egoist:

se evidenţiază prin stilul de relaţii interpersonale ca un conducător încrezut în sine,

independent, mereu în competiţie cu cineva, tinde să devină lider, manifestând sentimentul de
a-i domina pe cei ce-l înconjoară, tendinţa de a avea o părere deosebită în comparaţie cu
ceilalţi, prezintă un tip de relaţii egoiste cu oamenii, predomină tendinţa de bază de a fi mai
bun decât alţii, se iubeşte numai pe sine, îi place să se laude, problemele şi greutăţile le pune
pe umerii altora, manifestă egoism şi tendinţa de a se autoafirma.
 3. Tip agresiv:

manifestă puţină energie, agresivitate, încăpăţânare, este energic, încăpăţânat în

dependenţă de situaţie, este deschis la suflet, hotărâtor, sincer, are caracter bărbătesc.
Agresivitatea este energia pentru existenţă manifestată în anumite forme, exprimă
sinceritate, spontaneitate, independenţă în atingerea scopului, manifestă multă
încăpăţânare, irascibilitate, e neprietenos, duşmănos, brutal, îi învinovăţeşte pe toţi dacă
nu poate dobândi ceea ce doreşte.
4. Tip suspicios (sceptic): manifestă neîncredere cu înclinaţii către critică,
nemulţumire de ceea ce-l înconjoară, suspiciune, se supără pe toată lumea, nu
iartă nimănui nimic, lumea fiindu-i duşmănoasă, le vine foarte greu să trăiască
fiindcă li se pare că toţi sunt groaznici, vede numai în culori negre, ceea ce este
dăunător pentru sănătatea lui.

5. Tip supus (timid): reflectă modestie, timiditate, înclinaţia de a lua asupra sa

îndeplinirea obligaţiunilor străine. Se supune oricui, mai ales liderului, supunerea
este totală, sentimentul vinovăţiei e foarte ridicat, autodistrugere.
6. Tip dependent: reflectă necesitatea de ajutor şi încredere, recunoaştere din partea celor din jur,
arată super-conformitate, dependenţă totală de opiniile celor din jur, este foarte neâncrezător în sine,
neliniştit, îngrijorat; nu se iubeşte pe sine din cauză că se teme de toţi, nu are încredere în sine, e
receptiv la problemele celor din jur, se acomodează la situaţii.

7. Tip prietenos, cooperant: 0-4 puncte evidenţiază stilul de relaţii interpersonale caracteristic
persoanelor ce tind către o colaborare strânsă cu grupul de referenţi, către relaţii prietenoase cu cei din
jur. 8-12 puncte caracterizează persoana ca binevoitoare, ce nu creează probleme. 12-16 puncte arată
abundenţa manifestării stilului de relaţii interpersonale prin comportament compromis. Este prietenos
cu toţi oamenii. Interesele altora sunt mai presus decât cele personale. Se străduie să fie în relaţii bune
cu colegii şi cu cei ce-l înconjoară. Tinde către colaborare, este entuziast, energic, conştiincios. Ţine
cont de părerea majorităţii, face compromisuri. Problema sa este că doreşte să fie bun cu toţii, să
atragă atenţia tuturor. Este în stare să facă orice pentru colegi. Sunt preocupaţi mereu de a afla
atitudinea celorlalţi faţă de ei.
8. Tip altruist: arată dorinţa expresivă de a-i ajuta pe cei din jur; au un simţ al
responsabilităţii foarte dezvoltat, arată că sunt responsabili, delicaţi, îi încurajează
pe cei din jur, ţin sub tutelă pe cei ce-l înconjoară, manifestă sentimentul de
părinte.
Subdiviziunile Direcţiei Municipale
pentru Protecţia Drepturile Copilului
Discipline din cadrul Programelor de studii
• Licenţă:
• Iniţiere în cariera profesională,
• Teoria şi metodologia pedagogiei sociale,
• Bazele asistenţei sociale,
• Psihosociologia comportamentului deviant,
• Terapii ocupaţionale,
• Victimologia şi servicii de reabilitare psihopedagogică,
• Etica profesională în pedagogia socială,
• Pedagogie socială,
• Pedagogie comunitară.
• Practica pedagogică în Instituţiile sociale (Centre de Profil)
 Programei-cadru de formare/perfecţionare a pedagogilor sociali
Module / categoria disciplinelor, cursurilor Total ore Inclusiv, nr. ore    
Oblig. Opţ. Curs - dezbatere Seminarii Studiul Evaluare finală
aplicative individual

De scrută durată (120 ore – 4 credite)

Modulul I. Bazele pedagogiei sociale 20 2 10 10    
Modulul II. Inteligenţa emoţională 20 2 10 11    
Modulul III. Comunicarea pentru 20 2 10 12    
schimbarea comportamentului copiilor şi
adolescenţilor
Total: 90 ore 60 6 30 33 50 4
De durată medie (150 ore – 5 credite)
Modulul I. Bazele pedagogiei sociale 30 1 24 9    
Modulul II. Inteligenţa emoţională 30 2 20 10    
Modulul III. Comunicarea pentru 30 3 22 11    
schimbarea comportamentului copiilor şi
adolescenţilor
Total: 150 ore 90 6 66 30 50 6
De lungă durată (210 ore – 7 credite)
Modulul I. Bazele pedagogiei sociale 50 3 30 22    
Modulul II. Inteligenţa emoţională 48 3 28 22    
 
Modulul III. Comunicarea pentru 50 3 30 22    
schimbarea comportamentului copiilor şi
adolescenţilor
Total: 210 ore 148 6 88 66 60 6