5.

STADIILE DEZVOLTĂRII PSIHICE ŞI EDUCABILITATEA

Stadiul de dezvoltare este delimitarea în timp a apariţiei şi consolidării unor particularităţi
şi a unui nivel de organizare a componentelor intelectuale, afective, volitive şi de personalitate.
În cursul unui stadiu se petrec fenomene de creştere (schimbări cantitative) şi maturizare
(schimbări calitative optime pentru acel stadiu) în plan fizic, psihic şi psihosoc ial. Prin stadiu se
mai înţelege un interval de vîrstă, în care majoritatea persoanelor au însuşiri psiho-
comportamentale asemănătoare.
Fiecare vârstă reprezintă un stadiu (o etapă, o perioadă) calitativă nouă a dezvoltării psihice
şi se caracterizează printr-o multitudine de schimbări, care luate în ansamblu formează specificul
structurii personalităţii copilului la etapa dată a dezvoltării lui.
Vârsta – durata de timp trăită de la naştere până la un moment dat.
Orice vârstă (stadiu) posedă particularităţile calitative şi are importanţă specifică pentru
mersul general al formării personalităţii omului. Vârsta poate fi caracterizată sub patru aspecte:
1. Aspectul cronologic - de la naştere până la un moment dat;
2. Aspectul biologic - gradul de maturizare (integrare) sau de dezintegrare a organismului;
3. Aspectul psihologic – schimbările calitative, noi în dezvoltarea psihică;
4. Aspectul sociologic – maturizarea socială, a rolurilor şi funcţiilor sociale.
Principiile care au stat la baza periodizării vârstei sunt: principiul activităţii dominante,
contrazicerile de vârstă şi formaţiunile esenţiale noi.
Periodizarea acceptată în psihologia contemporană:
Pruncia (sugarul) - 0–1 an (include o subperioadă - 0-2 luni – perioada nou-născutului);
Copilăria fragedă – 1 – 3 ani;
Vârsta preşcolară – 3 – 7 ani;
Vârsta şcolarului mic – 7 – 11 ani;
Vârsta şcolarului mijlociu (preadolescentul) – 11 - 15 ani;
Vârsta şcolarului mare (adolescentul) – 15 - 18 ani;
Vârsta tinereţii - 18 -21 ani;
Vârsta matură (adultă) – 21-35 ani - prima perioadă matură;
35–60 ani – a doua perioadă matură
Vârsta etăţii – 60 – 75 ani;
Vârsta bătrâneţii – 75 -90 ani;
Vârsta longevităţii – 90 - …
Caracteristica vârstei (stadiului) determină asemenea factori ca:
 schimbarea situaţiei copilului în familie şi societate;
 formele noi de activitate;
  unele particularităţi ale maturizării organismului.
Fiecare stadiu se diferenţiază de altul prin particularităţile psihologice caracteristice şi
prin profilul psihologic specific lui. Dar pentru ca dezvoltarea psihică este individuală, personală,
se pot constata şi particularităţi psihologice individuale şi un profil psihologic individual.
Particularităţile de stadiu şi cele individuale trebuie respectate atunci când se proiectează şi
desfăşoară activităţile instructiv-educative cu copiii de diferite vârste.
Vârsta (sau stadiu) este o categorie mai mult socială decât biologică. În limitele fiecărei
vârste se observă mari deosebiri individuale. Ele sunt urmare a unor forme individuale ale
condiţiilor de viaţă, de activitate şi educaţie.
Particularităţile vârstei. Particularităţile de vârstă sunt acele particularităţi ale copiilor care
sunt tipice şi caracteristice pentru o anumită vârstă. Determinarea nivelului dezvoltării psihice
este foarte important, dar el se poate realiza prin cunoaşterea a două dimensiuni esenţiale:
1. Particularităţile de vârstă – reprezintă ansamblul caracteristicilor tipice pentru o
anumită vârstă şi se datorează modificărilor şi transformărilor care au loc în organizarea
biofiziologică şi psihică
2. Particularităţile individuale - reprezintă ansamblul însuşirilor bioconstituţionale şi
psihice prin care un copil se deosebeşte de alţi copii ai aceiaşi perioade de vârste. Fiecare copil
posedă particularităţi individuale care-s calităţile activităţii lui de cunoaştere, a vieţii emoţionale,
a voinţei lui, a caracterului, a felului de a fi şi a se comporta.
Aceste 2 categorii de particularităţi exprimă deosebiri în plan - vertical (particularităţi de
vârstă) şi orizontal (particularităţi individuale) – între ele existând o strânsă legătură.
Existenţa unui fond de particularităţi de vârstă comune mai multor copii face posibilă
desfăşurarea unei activităţi instructiv-educative. Pe de altă parte, numeroase deosebiri a
particularităţilor copiilor de aceiaşi vârstă - cere un demers de individualizare a actului
instructiv-educativ, care determină, că venirea în contact cu unele şi aceleaşi valori de conţinut
să fie profitabile pentru fiecare copil în parte.
Crizele de vârstă - sunt perioade de scurtă durată ce se caracterizează prin schimbări
esenţiale rapide ale conţinutului psihic vechi şi apariţia unor noi. Principalele crize ale vârstei:-
criza nou-născutului, criza de la 1 an, criza de la 3 ani, criza de la 7 ani, criza de la 13 ani,
criza de la 17 ani. Criza începe pe neaşteptate, prezenţa punctului culminant al crizei îl
constituie particularitatea distructivă. Mulţi copii în aceste perioade devin greu de educat (ex.- în
preadolescenţă la o parte din elevi scade interesul pentru învăţătură, scade reuşita, relaţiile cu cei
din jur sunt însoţite de conflicte de diferit ordin). Totuşi, crizele decurg diferit la diferiţi copii,
constatându-se o varietate de manifestări. Fiecare simptom negativ al crizei denotă şi un conţinut
pozitiv, care constă în trecerea la o formă nouă superioară.