Personalitatea cadrului didactic

3 iunie 2020 • Elena-Lucia Mitroiu • Școala Gimnazială Nr. 112 Titan (Bucureşti) • România

Profesorul are un rol esențial în viaţa elevilor săi. În domeniul educațional, nu oricine poate îndeplini
cerinţele complexului act educativ. În persoana sa, profesorul trebuie să aibă subtile calităţi de
psiholog și pedagog, de didactician şi metodist, neobosit şi inventiv. Abilităţile sale profesorale, dar şi
însușirile de personalitate au influențe majore în inima copiilor, provocând repercursiuni încă mulţi
ani după terminarea studiilor. Prin felul său de a fi, prin comportamente şi atitudini, profesorul
apropie ori îndepărtează copiii: motivează, povăţuieşte, încurajează, pedepseşte, blamează etc.

Noțiunea de „profesor” este definit în DEX ca fiind „o persoană cu o pregătire specială într-un anumit
domeniu de activitate şi care predă o materie de învăţământ; persoană care îndrumă, educă pe
cineva”.

„Cei ce aduc o rază de lumină în viața altora, nu pot ține soarele departe de ei înșiși…”

Numeroasele studiile de specialitate susţin că elevului „îi place” sau „nu-i place” o disciplină în
funcţie de personalitatea profesorului, de modul acestuia de a se comporta; în ceea ce priveşte
randamentul şcolar, responsabilitatea cadrului didactic este enormă: pe de o parte, contează
competenţa/ pregătirea sa profesională, iar pe de altă parte, la fel de importantă este personalitatea
lui. A fi conştient de această misiune şi a te dărui total şi dezinteresat pentru înfăptuirea ei,
înseamnă a fi un adevărat pedagog şi mai ales un adevărat om, om care a descoperit în munca lui un
adevăr simplu, dar esenţial:

„Dacă exista lumină în suflet,

Omul va fi frumos.

Dacă există frumuseţi în om,

Este armonie în casă.

Dacă în casă este armonie

Va fi ordine în ţară

Dacă în ţară este ordine

Atunci va fi pace în lume.”

(proverb chinezesc)
Înainte de a îndeplini acestă misiune de coordonator și îndrumător al copiilor pentru însuşirea
valorilor sociale și culturale în vederea adaptării şi integrării lor în societate, trebuie să ne
autoevaluăm cum trebuie să fim noi ca profesori şi mai ales ca oameni pentru a duce la bun sfârșit
această misiune asumată. Un profesor prezintă o serie de calităţi: umane, pedagogice şi
profesionale. Toate acestea fiindu-i necesare pentru a dezvolta o personalitate puternică, o pregătire
profesională temeinică, măiestrie pedagogică, calităţi ale gândirii, memoriei, limbajului, atenţiei etc.

Oprindu-mă asupra primei calităţi, pe care o implică statutul de dascăl, puternica personalitate, cu
siguranţă că aceasta nu poate fi înlocuită nici de manualele performante, nici de instrucţiuni, nici de
îndrumătoare. Adevărata personalitate sau mai bine zis – individualitatea – se formează în timp prin
voinţă şi perseverenţă. Aşadar, înainte de a dori să-i educăm sau să-i ajutăm pe alţii, este preferabil
să începem prin a ne educa pe noi înşine, modul nostru de a fi, de a gândi, de a simţi, de a reacţiona,
de a ne prezenta în faţa altora cât mai bine. Este vorba de acea educaţie profesională, intelectuală,
dar mai ales de acea educaţie spirituală interioară. Ne îndreptăm elevii prin a ne schimba pe noi
înşine. Numai propriul nostru exemplu va arăta elevilor şi nu numai lor, că se înşală atunci când se
comportă rău. Lucrând asupra noastră, lucrăm şi asupra celorlalţi. Este normal ca elevii să se
conformeze cerinţelor dascălului şi invers. Acesta trece şi el printr-un proces de educaţie
performantă. Trebuie să facem faţă exigenţelor impuse de cei cu care venim în contact: elevi, părinţi
etc.

Fiecare profesor s-a simțit măcar o dată admirat de elevii săi. Pentru discipolii noștri suntem modele
sub orice aspect: intelectual, fizic, moral, comportamental. Modul cum ne îmbrăcăm, cum vorbim şi
zâmbim, atitudinea faţă de ei, de colegi, de autorităţi, disciplina în muncă, seriozitatea, se constituie
într-un tot, ca exemplu pentru elevi. Profesorul este omniprezent şi are rolul central pentru acei cu
deficienţe, „izolaţi” într-o lume restrânsă.

Dintre însuşirile afective necesare cadrului didactic dragostea faţă de copii este esențială. Profesorul
care îşi iubeşte elevii are o atitudine caldă, atentă, delicată faţă de fiecare dintre ei, este sensibil la
toate succesele şi insuccesele lor. Faţă de acest profesor elevii devin deschişi şi sinceri, iar faţă de cel
distant şi indiferent, ei devin închişi şi neîncrezători. Doar cine iubeşte copiii şi ştie să şi-i apropie
găseşte mai uşor drumul spre inima lor şi-i poate influenţa profund. Optimismul pedagogic este o
altă trăsătură caracteristică a profesorului. Încrederea în elev, în posibilităţile lui de dezvoltare,
încrederea în reuşita acţiunilor educative şi recuperative stau la baza întregii activităţi didactice.

Procesul de învăţare, în special cu copiii de vârstă mică, solicită multă răbdare. Totodată profesorul
trebuie să fie drept, obiectiv, întrucât elevii respectă mai mult pe cei care-i apreciază obiectiv decât
pe cei care manifestă indulgenţă.
Tactul şi măiestria pedagogică sunt calităţi pe care trebuie să le posede profesorul pentru a proiecta
şi organiza actul educaţional, pe lângă buna pregătire de specialitate. Măiestria pedagogică se
constituie ca ştiinţă şi artă. Ea este rezultatul atât al pregătirii cât şi al experienţei didactice
îndelungate, bazate pe pregătire şi interacţiunea tuturor calităţilor personalităţii profesorului. Arta
pedagogică înseamnă înainte de toate arta de a te pune la dispoziţia copiilor, de a simpatiza cu ei, de
a le înţelege universul, de a le sesiza interesele care îi animă şi este un dar pe care candidaţii la
funcţia de profesor îl au sau nu. O bună formare profesională poate ajuta acest dar să se dezvolte.
Personalitatea cadrului didactic este o parte importantă a succesului şi eficienţei în această profesie.
Aptitudinea pedagogică conferă o mare flexibilitate cadrului didactic, favorizând o adaptare rapidă şi
uşoară la cerinţele unei situaţii educative.

Stilul de predare reuneşte particularităţile individuale ale profesorului, ,,modalitatea sa proprie de

lucru cu elevii”, ,,stilul său original de instruire a elevilor”. Conceptul de stil educaţional s-a impus
relativ recent în literatura pedagogică, interesul crescut pentru această problematică fiind generat
de perspectiva interdisciplinară în ştiinţele educaţiei. Stilul este asociat comportamentului, se
manifestă sub forma unor structuri de influenţă şi acţiune, prezintă o anumită consistenţă internă,
stabilitate relativă şi apare ca produs al „personalizării” principiilor şi normelor care definesc
activitatea instructiv-educativă. Stilul de predare al profesorului asigură un caracter personal
predării, o orientează prin ,,trăsături” permanente, având o valoare metodologică, operaţională
pentru situaţiile problematice ale predării-învăţării.

Stilul imprimă pecetea personalităţii în rezolvarea problemelor, în orientarea soluţiilor. Stilul cadrului
didactic se concretizează prin alegerile potrivite cu situaţiile de instruire, în alegerea metodelor şi
formelor de lucru pedagogic prin care el realizează un randament/ performanţă pedagogică
superioară. Cercetările relevă o multitudine de stiluri/ comportamente de conducere în educaţie,
fiind frecvent asociate stilului: democratic, autoritar, laissez-faire.

În concepţia mea, profesorul este responsabilul pentru procesul educativ. Profesorul este
responsabil de modelarea personalităţii umane.

Bibliografie

Cucoş Constantin. Pedagogie. Iaşi. (2002). Editura Polirom

Gordon Allport. Structura şi dezvoltarea personalităţii. (1991). Editura Didactică şi Pedagogică

Bucureşti

Ioan Radu. colab. Introducere în psihologia contemporană. Cluj-Napoca. (1991). Editura Sincron

Nicola Ioan. Tratat de pedagogie şcolară. Bucureşti. (1996). Editura Didactică şi Pedagogică
Sălăvăstru Dorina. Psihologia educaţiei. Iaşi. (2004). Polirom

Accesări: 2.104

Dezvoltare profesională

prof. Elena-Lucia Mitroiu

Școala Gimnazială Nr. 112 Titan (Bucureşti) , România

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/elena.mitroiu

Articolul anteriorUrmătorul articol

Articole asemănătoare

25 februarie 2020

Competența culturală a cadrelor didactice în lucrul cu copiii reveniți din străinătate

21 februarie 2021

Modalități de creștere a eficienței învățării

3 ianuarie 2021

Competența receptării textului literar sau Despre tristețea lui a nu fi încă

Edict - logo

„EDICT – Revista educației” (ISSN 1582 – 909X) este o revistă internațională, care acceptă pentru
publicare articole în domeniul educației și formării, în limbile română, engleză și franceză.

Revista EDICT apare din octombrie 2001.

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
ADESĂ EMAIL

Search for:

CAUTĂ

Digitaledu

Digitaledu.ro este o platformă dedicată educației digitale. Are peste 6000 de sugestii de activități de
învățare și resurse educaționale deschise create de cadre didactice, selectate, revizuite și validate de
specialiști în științele educației.

EduVox

eduVox.ro este un canal de comunicare și informare pentru persoane implicate în mediul

educațional: profesori, directori, elevi, studenți etc..

iTeach: Experienţe didactice

Revista iTeach: Experienţe didactice îşi propune să promoveze aspectele practice ale predării,
învăţării şi evaluării şcolare prin aducerea în prim plan a experienţelor concrete ale cadrelor
didactice.

Revista Profesorului

„Revista Profesorului” este o platformă de comunicare și de dezbatere pentru profesioniștii

educației, un instrument în sprijinul reflecției asupra practicilor didactice în conjuncție cu repere
teoretice, precum și un catalizator pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din
învățământul preuniversitar.

Prima pagină

Arhiva
Colectiv de redacție

Autori

Propuneți un articol

Despre revista EDICT

EDICT