Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Arte

LUCRU INDIVIDUAL
LA DISCIPLINA„INIȚIERA ÎN CARIERA PEDAGOGICĂ”
ESEU STRUCTURAT AVÂND CA SUPORT CRITIC URMĂTOAREA AFIRMAȚIE:
„Meseria de institutor este fără îndoială singura care pretinde celui care o
exercită atît calităţi, cît şi capacităţi diverse. Întrucît foarte repedea fost
recunoscută importanţa acţiunii şi influenţa dascălului asupra copiilor,
amploarea responsabilităţilor sale faţă de ei şi faţă de colectivitate, s-au depus
eforturi pentru a se preciza trăsăturile esenţiale ale personalităţii sale. Robert
Dotrens ”

Profesor universitar: Eugenia Foca

Elaborat: Alla Levcenco
Grupa: PP11R

Bălți, 2023
 Un dascăl nu este doar o profesie, este o stare de spirit, un stil de viață. A fi dascăl este o artă.
Adevăraţii dascăli sunt cei care reuşesc să te facă să-i iubeşti pe ei , dar şi materia predată de ei.
Un cadru didactic are o misiune grea, dar şi frumoasă: formarea unor personalităţi autonome
care să se poată integra în societate, cu capacităţi de gândire critică şi creativă, cu un profil
moral demn de urmat şi o înaltă profesionalitate. Meseria de pedagog este o mare şi frumoasă
profesiune, care nu seamănă cu nici o alta meserie care nu se părăseşte seara odată cu hainele
de lucru. Fiind aspră şi plăcută, umilă şi mândră, exigentă şi liberă, o meserie în care
mediocritatea nu este permisă, unde pregătirea excepţională este abia satisfăcătoare, care
epuizează şi înviorează, care te dispersează şi exaltă, o meserie în care a şti nu înseamnă nimic
fără emoţie, în care dragostea e sterilă fără forţa spirituală, o meserie când apăsătoare, când
implacabilă, ingrată şi plină de farmec. Profesia de dascăl este o profesie foarte dificilă, tensiune
nervoasă, responsabilitate imensă,trebuie să poți lua deciziile corecte, să poți ieși rapid dintr-o
situație dificilă, să poți trece în mod adecvat toate testele copiilor și să rămâi o autoritate în
ochii lor. Un professor din lumea modernă este același elev în timp ce stăpânește noi metode,
introduce inovații și studiază literatura, se învață singur. Cred că, un profesor nu ar trebui doar
să ofere cunoștințe elevilor,dar și să poată învăța și să tindă pentru creșterea profesională. În
opinia mea, pedagogia este o activitate profesională care te încurajează să-ți oferi nu numai
cunoștințele, abilitățile, experiența, ci și sufletul tău. Un elev este rezultatul muncii pedagogice,
rodul activității pedagogice; Un student este un copac crescut prin eforturile muncii
pedagogice. Sunt mândră de profesia ce mi am ales-o și sunt convinsă că profesia de profesor
este cea mai bună din lume. Un pedagog primește cel mai mare premiu din lume - zâmbetul,
încrederea, înțelegerea și „nevoia” unui copil. Un professor modern este un mentor, un
maestru, un interlocutor înțelept, mobil, să țină pasul cu vremurile, receptiv la tot ce este nou,
capabil de cercetare științifică și capabil să conducă. Astăzi, buna dispoziție din clasă,
evidențierea personalității elevului și desființarea barierei imaginare dintre catedră și bancă
sunt arme obligatorii ale profesorului modern. Acesta este, cu siguranță, o persoană de success.
Profesorul este persoana care dispune de anumite competențe efective îndesfășurarea
activității sale didactice. Profesia de profesor este mai degrabă o vocație. Dacă profesorul
iubește întradevăr copiii și subiectul său, își poate realiza principiile sale creative, își poate
transfera abilitățile și cunoștințele către elevi. Profesionalizarea din punct de vedere semantic,
presupune formarea ca profesionist pe baza unei pregătiri de specialitate. Cariera didactică
începe cu formarea inițială a profesorilor și se continuă cu dezvoltarea carierei, realizată prin
formarea continuă și educația permanentă. Toate calitățile necesare unui bun cadru didactic
sunt integrate în structuri psihologice complexe, numite competențe. Un aspect esenţial în ceea
ce priveşte profesia de cadru didactic îl reprezintă competenţa profesională care include
ansamblul de capacităţi cognitive, afective, motivaţionale şi manageriale, care interacţionează
cu trăsăturile de personalitate ale dascălului, conferindu-i acestuia calităţile necesare efectuării
unei prestaţii didactice care să asigure realizarea competențelor de către toţi elevii; iar
performanţele obţinute să se situeze aproape de nivelul maxim al potenţialului intelectual al
fiecăruia Competențele fundamentează practica didactică, iar capacitatea de a pune în relație
cunoștințele teoretice și activitatea cotidiană caracterizează profesorul eficient. Din această
perspectivă, cu adevărat importantă este impactul competențelor asupra celor educați, în
planul informării și formării elevilor. După C. Cucoș, procesul de învățământ reprezintă o
interacțiune dinamică dintre trei elemente: predare, învățare și evaluare. Savantul V. Guțu
susține că învățarea este procesul psihic prin care se interiorizează și se personalizează
cunoștințele, valorile și se formează competențele. În accepțiunea sa, învățarea este abordată
din trei perspective: învățarea ca proces, ce include un ansamblu de operații, acțiuni, activități,
stări și evenimente interne prin care are loc transformarea competențelor externe în structuri
cognitive, atitudinale și psihofizice; învățarea ca produs ce presupune un ansamblu de noi
achiziții: competențe, modalități de gîndire și comportament; învățarea ca funcție ce include
identificarea și analiza factorilor interni și externi, care influențează învățarea. Didactica
studiază procesul de învățământ prin prisma relației dintre predare, învățare, evaluare, dintre
conduitele pedagogice ale subiectului acțiunii și modalitățile de implicare sau de răspuns ale
elevilor în vederea realizării unei armonii dintre componențe. Reflecția de natură didactică
reglează mecanismele interne ale procesului de învățământ, imprimându-i echilibru și finalitate
pedagogică în perspectiva finalităților prescrise educației. Scopul procesului didactic îl
constituie transmiterea unor seturi de cunoștințe, formareaunor capacități, dobândirea de
deprinderi, formarea de atitudini sub toate aspectele (din punctde vedere cognitiv, afectiv,
comportamental etc.). Cunoștințele constituie o formă complex de reflectare în conștiință a
unor straturi ale existenței (materiale, spirituale) și care asigurăsubiectului eficacitate
existențială, pragmatică, psihică. O cunoștință transmisă de profesor nu trece de-a gata în
mintea copilului, ci este „atrasă”, în parte pe cont propriu, doar astfel achiziția devine
proprietatea celui care o posedă și devenind cu adevărat operațională. De regulă, cunoștințele
nu ivesc pe un teren gol, ele continuă, amplifică, specifică, duc mai departe alte gânduri, alte
idei. Deprinderile sunt elementele automatizate ale activității, o formă de stereotipuri a
acțiunilor. Prin repetarea unei acțiuni, executarea acțiunii se automatizează, se fixează în
deprinderi. Atitudinile sunt poziționări preferențiale și valorice,emise de subiect, direct sau
indirect, în împrejurările diferite ale vieții și acțiunii. În Dicționar de psihologie socială(1981)
atitudinea este definite ca o variabilă psihologică latentă, stabilă, structurată în timp, în cadrul
relației dintre persoană și ambianța sa. Pe de altă parte, după I. Maciuc, definirea şi
consolidarea propriului stil cognitiv poate contribui decisiv la eficientizarea învăţării, la
învăţarea autoorganizată. Este deci important pe de altă parte, să ştii ce şi cât ştii, cum poţi
influenţa ori monitoriza procesele şi stările cognitive proprii, pentru a reuşi să-ţi determini
elevii, în mod diferenţiat, să-şi gestioneze (controleze, regleze,modifice), la rândul lor, propria
funcţionare cognitivă. Monitorizarea metacognitivă presupune ghidarea proceselor învăţării şi
cunoaşterii, prin planificare, prevedere,control/reglare a rezultatelor obţinute, transferul şi
generalizarea unor strategii şi scheme cognitive, achiziţionarea de cunoştinţe procedurale sau
scheme de acţiune. Alte reglementări vizează, pe lângă respectul diversității și încurajarea
formării personalizate, reconsiderarea obiectivelor și a conținuturilor în sensul unui
curriculumorientat metodologic. Obiectivele-cadru ale formării sunt definite în termeni de
competențe șiatitudini, iar strategiile mută accentul de pe o "știință în sine" pe " știință pentru
acțiune".Metodologia formării se diversifică și fiecare își poate defini proiectul personal, de
dezvoltarea carierei, în formarea continuă. Apariția mentorilor pentru coordonarea stagiilor de
formare practică și a tutorilor pentru activități de formare continuă inseamnă noi posibilități de
progres, ca și definirea standardelor profesionale ori a curriculum-ului de formare(nivelul a-lII-
lea de pregatire, conform Procesului Bologna). Afirmația lui R. Dotrens: „ Meseria de institutor
este fără îndoială singura care pretinde celui care o exercită atît calităţi, cît şi capacităţi diverse.
Întrucît foarte repede a fost recunoscută importanţa acţiunii şi influenţa dascălului asupra
copiilor, amploarea responsabilităţilor sale faţă de ei şi faţă de colectivitate, s-au depus eforturi
pentru a se preciza trăsăturile esenţiale ale personalităţii sale”, ne arată importanța
profesorului în viața și educația discipolului său, fiindcă un professor bun trebuie să posede
anumite calități și capacități, să aibă o responsabilitate foarte mare față de copii, fiindcă ei lasă
o amprentă mare în viața copiilor și au posibilitatea de a le cultiva anumite lucruri care să îi
ajute foarte mult pe viitor. Meseria de profesor constă în educația generațiilor viitoare,
conduce și monitorizează procesul de învățare, planifică procesul educațional, transmite
informații astfel încât copilul să le memorizeze, să le înțeleagă și să învețe să le aplice în viață.
Trăim în secolul când un profesorul ideal trebuie să progreseze mereu, să-și mențină dorința de
inovație și de a ști Pedagogul ideal ar trebui în primul rând să fie un bun îndrumător, un om de
nădejde cu care să poţi vorbi liber, în limita bunului simţ, atunci când doreşti să obţii un sfat, o
îndrumare sau vrei să cunoşti ceva nou ori eşti confuz. Eu consider că pedagogul ideal este acel
pedagogul pentru care notele nu reprezintă etalonul suprem, ele fiind mai degrabă un nivel
care trebuie să crească continuu. După părerea mea, este foarte important ca profesorul să
aibă un caracter echilibrat și să fie calm. Este important ca profesorul să înțeleagă psihologia
copilului, prin exemplul personal îi învață pe copii nu numai cunoștințe, ci și comunicarea cu
oamenii, responsabilitatea pentru acțiunile lor, onestitate. Actualmente, scopul primordial al
instituțiilor de învățământ este de a-l învăța pe elev să învețe, de a-i facilita dobândirea unor
cunoștințe, priceperi și deprinderi, atitudini și comportamente etc., considerate necesare și
utile pentru formarea personalității sale, pentru adaptarea lui la cerințele vieții sociale. O
carieră ar trebui privită nu numai ca o urcare pe scara administrativă, ci ca pe o oportunitate de
a deveni un specialist unic în domeniul tău. Prin urmare, este foarte important încurajarea
profesorilor pentru formarea continuă și pentru a-și îmbunătăți abilitățile profesionale.
 Bibliografie:
Cucoș C. Pedagogie, ediția a 2-a revăzută și adăugită. Iași: Polirom, 2006.
Guțu V., Vicol M. Tratat de pedagogie: Între modernism și postmodernism. Iași: Performantica,
2014. – 553 p. Istoria pedagogiei
Cucoş C. Istoria pedagogiei. Idei şi doctrine pedagogice fundamentale. Polirom, 2000.

Ana Bogdan-Tucicov Dicționar de psihologie socială;, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981 .