DEZVOLTAREA SENSIBILITĂȚII

COPIILOR DE 3 ANI

Autor:
Studenta grupei
PP11R
Alla Levcenco
Sensibiliatea?
Sensibilitatea este proprietatea organizmului de a repționa stimulii
indiferenți și de a stabili o legătură cu sens între stimuliiindiferenți și
cei necesari organismului.
Este o formă de reacție a organismului la mediu. Se manifestă prin
capacitatea organismului de a avea senzație. Este o proprietate
psihică a organismului fiind o formă incipientă a psihicului.
Sensibilitatea stă la baza celorlalte procese de relaționare a
organismului cu mediu. Este o formă mai evoluată a adaptării față de
iritabilitatedeoarece sesizează prezența stimulilor care nu sunt
necesari organismului dar care devin elemente de reper pentru
descoperire stimulilor necesari vieții.
Copilul în colectivitate.
Intrarea în colectivitate a copilului, intrarea la grădiniță, creșă, vine la
pachet cu o perioadă de testare foarte importantă, în care copilul
trebuie, să se obișnuiască cu programul, cu ritmul, cu oameni noi, cu
colegii.
La 2-3 ani, este firesc ca copilul să aibă frică de animale. E firesc să-i fie
frică și de creaturi imaginare . E firesc să-i fie fricpă de pierderea
persoanei de îngrijire, adică atunci cînd trece pragul la grădiniță dispare
mama, tata, bunicii. Poate să țină vreo două săptămîni situația aceasta.
Dacă însă situația se acutizează poate apare frica, repulsia, apar
simptome fizice, durere, insomnie, lipsa poftei de mîncare, mușcă, bate,
deja ne gîndim la altceva și este momentul în care un părinte , e bine să
îl aducă să discute cu un psiholog.
Organele de simț în primi ani de viață.
Exersarea și dezvoltarea organelor de simț trebuie să înceapă de la cea
mai fragedă vîrstă ”unanim recunoscut faptul că perioada de 3-6 ani
din viața copilului lasă cele mai profunde urme asupra personalității în
devenire , deoarece aceasta este perioada receptivității, sensibilității,
motricității, și a fexibilității psihice din cele mai pronunțate“.
Copii zilelor noastre sunt confruntați în diferite situații și fenomene
complexe ale căror efecte le suscită curiozitatea , spiritul de
investigație, de cercetare.
Acest interes trebuie stimulat prin diferite activități prin care copii să nu
fie spectatori sau recepționeri de informații, ci descoperitori ai unor
adevăruri.
 Copilul de 3 ani dezvoltarea.
Pînă la vîrsta de 3 ani creierul copilului se dezvoltă mai mulrt decît o va face pe tot restul vieții. Tocmai de aceea,
experiențele și activitățile la care copilul ia parte în această perioadă au un impact însemnat în conturarea,
diversificarea și dezvoltarea abilităților sale.
Printr-o varietate de activități, se impulsionează dezvoltarea senzorială cu scopul de a releva în condiții obișnuite
valoarea educativă a unor mijloace și metode care să ducă la maturizarea psihico-motorică și psihico-fizică în vederea
integrării lor cu ușurință în activitatea de tip școlar.
Cele mai fundamentale metode utilizate sunt:
 Oservația;
 Convorbirea;
 Metoda expermentală;
Prin observație constatăm deficiențele analizatorilor vizual, auditiv, tactil, kinestetic, gustativ și olfactiv.
În dezvoltarea motricității se constată la uni copii fenomene:
 De stîngăcie;mișcări rigide sau aritmice;
 De neândemânare: mișcarea degetelor greoaie, nediferențiată;lipsa echilibrului;
 Mișcări ample ale brațelor; ale corpului în spațiu( nu se poate coordona)
Dezvoltarea copilului.
În mișcările senzo-motrice, auditive și vizuale se constată că sunt cazuri cînd copii nu pot urmări, percepe sau
reda corect diferențele dintre elementele grafice în desen sau unele modele mai complicate în jocurile de
construcție, modelaj, activități de educație plastică, desen pictură, nu pot transmite comanda verbală în
acțiune- rețin incorect succesiunea operațiilor de îndeplinit , nu cunosc uneori culorile.
Pentru dezvoltarea sensibilității tactile, a perceperii durității și temperaturii copiii clasifică materialele după
diferite criterii, introducând modalități noi asigurând un colorit afectiv, unele trăiri emoționale intense, să
antreneze cât mai mulți analizatori în cunoașterea realității obiective.
Deoarece toată evoluția intelectuală a copilului este condiționată de senzații, percepții, reprezentări se acordă o
atenție mare în ceea ce vizează acest aspect, selectînd metode și procedee spre a stimula dezvoltarea maximă a
analizatorilor.
Percepțiile între 1 și 3 ani.
O deosebită dezvoltare au între 1 și 3 ani percepțiile tactile. Mai ales după formarea capacității de deplasare
independentă și de folosire a cuvântului, tactul furnizează și creează, împreună cu văzul, condiții de percepere a
spațiului faptic, concret, direct, nemijlocit. Încă la 15 luni este evident faptul că, atunci când aruncă obiecte sau
le scapă din mâini, copilul prezintă o mare mobilitate în urmărirea vizuală a traiectoriei pe care o descrie
căderea obiectului. Tot în această perioadă se constituie și alte caracteristici structurale ale percepției. Datorită
implicației tactile, vizuale și kinestezice în percepție, copilul antepreșcolar diferențiaza mai bine și mai clar
dimensiunile obiectelor. Deși progresul în această privință este lent, totuși, în legătură cu anumite situații care
au fost fixate puternic, în special prin experiența tactilă și vorbire, copilul începe să folosească criterii de
diferențiere, categoriile de ,,mare” și ,,mic”. Jocul de mânuire a obiectelor contribuie la dezvoltarea acestui gen
de aprecieri.
Experiența tactilo – vizuală – kinestezică, înca imperfectă, se va dezvolta totuși simțitor, se va stabiliza și, în
continuare, în perioada preșcolară, copilul va dobândi treptat experiența (cognitivă) ca obiectele nu-și modifică,
decât în mod aparent, marimea la distanță.
Dezvoltarea sensibilității auditive.
Cu privire la dezvoltarea sensibilității auditive se constată deficiențe în redarea ritmului unui cântece și jocuri de
mișcare, a întrepretări lor, redarea lor prea tare, lipsa de acuratețe a sunetelor emise, respirație încordată la
mijlocul cuvintelor, pronunție neclară a textului cântecului.
Dezvoltarea sensibilității gustative și olfactive este slabă, ei remarcă cu greu gustul și mirosul unor alimente
cunoscute, nu știu să le diferențieze, să le denumească și să le clasifice în funcție de gust și miros, aceste
deficiențe se constată la uni copii.
Jocuri și exercițiile senzoriale organizate în cadrul grădiniței constitue mijloace deosebit de importante de
exersare senzorială. Se acordă o atenție deosebită acestor jocuri și în special materialului pus la dispoziția
copilului, el îndeplinind reale calități în ceea ce privește coloritul, consistența, dimensiunile, pentru a suscita
curiozitatea copiilor. Am constatat că reușita jocurilor senzoriale este condiționată în mare măsură de felul în
care educatoarea îndrumă copiii în folosirea decvată a materialului didactic, în descoperirea însușirilor
caracteristice, prin tehnicile corespunzătoare de investigare și cercetare care trebuie să fie foarte bine
cunoscute de către copii.
În cadrul activităților lectură după imagini, pe lângă aspectele care vizează dezvoltarea senzorială, ca parte
aplicativă, se organizează jocuri de atenție, de memorie vizuală, reconstituiri logice, jocuri de siluete, în funcție
de conținutul tabloului.
Astfel, de nivelul de dezvoltare a auzului, a atenţiei auditive a copilului chiar la o vârstă timpurie, de seriozitatea
adulţilor vis-à-vis de problema elucidată depinde formarea întregului sistem fonematic al preşcolarului, a
procesului de însuşire a limbajului oral şi scris şi, nu în ultimul rând, a proceselor psihice.
Percepțiile auditive.
Percepțiile auditive cunosc treptat o specializare și o anumită
finețe, dobândind funcții psihologice mai ample. Numeroase
tipuri de fenomene sonore devin obiect al percepției. Muzica
începe să determine la copii reacții pozitive sau atenție
încordată, mai ales după vârsta de un an și jumătate, ceea ce
demonstrează ca începe să se dezvolte sensibilitatea muzicală.
La doi ani, copilul este sensibil la ritm; poate chiar să danseze
la auzul de melodii ritmate. Dezvoltarea analizatorului auditiv
e implicată și în diferențierea cuvintelor, a modului cum sunt
pronunțate. Progresele sensibilității în această direcție măresc
baza perceptivă de înțelegere a limbajului. Se formează treptat
auzul fonematic.
Sensibilitatea față de mediu.
O importanță deosebită se acordă oservărilor spontane făcute în cadrul excursilor, deoarece natura oferă
imense posibilități de exersare, observare, de dezvoltare a diferiților analizatori.
Cu acastă ocazie copii au posibilitatea să observe minunata îmbinare a culorilor, fiind impreseionați de mărimea
naturală a viețuitoarelor, grosimea și mărimea copacilor. Observă forma și mărimea frunzelor, conturul
acestora, stabilind asemănări și deosebiri , apoi clasificîndu-le după criteriile pricepute.
Pentru stimularea analizatorilor auditivi , copiii sesizează și ascultă ciripitul păsărilor, țîrîitul greierului, zumzăitul
albinelelor, foșnetul frunzelorperfecționîndu-se astfel analizatorul auditiv. Cât privește stimularea analizatorului
olfactiv, se cere copiilor să miroase flori, fructe.
A fost definită o ramură a sensibilității față de mediu, o abilitate de a înregistra și procesa anumite caracteristici
din contextul în care se dezvoltă persoana, care o ajută să răspundă și să se adapteze la provocările și
oportunitățile asociate cu mediul în care se află. Deși adaptarea este prezentă la marea majoritatea a indivizilor,
studiile sugerează faptul că există diferențe mari în ceea ce privește gradul de sensibilitate față de mediu.
Această sensibilitate poate interfera cu participarea la activități, precum și cu dezvoltarea socială, cognitivă și
senzorio-motorie a copiilor.
Coșurile senzoriale dezvoltă abilitățile
cognitive
Dezvoltarea cognitivă este esențială pentru creșterea copilului.
Înseamnă, în fapt, procesul prin care se dezvoltă creierul unui copil și
include abilități precum gândirea, învățarea, explorarea și rezolvarea
problemelor. De asemenea, afectează în mod direct alte aspecte ale
dezvoltării unui copil cum ar fi limbajul, dezvoltarea emoțională și
abilitățile sociale. Dezvoltarea cognitivă se mai numește și dezvoltarea
inteligenței și este unul dintre cele mai importante concepte despre
dezvoltarea creierului uman.
Având diferite compoziții, culori și texturi, coșurile senzoriale sunt
variante simpe de jocuri ce pot fii pregătite și acasă. Aveți nevoie de o
cutie de plastic, opțiunile de materiale și obiectele pe care le puteți
folosi pentru o umplere sunt nelimitate. În funcție de tema aleasă sau
de ideea de joc, puteți adăuga în cutie diferite boabe pînă la bucăți de
hîrtie sau obiecte din plastic.
Jocul și socializarea
Învățarea prin explorarea senzorială trebuie să aibă loc în mod natural pentru bebeluși și copii mici, ceea ce are
sens atunci când vorbim despre abilitățile pe care se vor baza pentru a construi o înțelegere a obiectelor,
spațiilor, oamenilor și interacțiunilor ce nu au fost încă pe deplin dezvoltate. Jocul senzorial poate deasemenea ,
de asemenea să-i învețe pe copii despre cooperareși colaborare. “ Pe măsură ce copiii lucreză împreună sau
alături, ei învață să înteleagă punctul de vedere al altcuiva. Copii au deasemenea, ocazia de a se exprima și de a
veni încrezători în împărtășirea ideilor lor cu alțiii”. Între 2 și 3 ani, copiii încep să fie interesați și de cei din jur și
de cum se joacă ei. Îi analizează și încep să învețe și din alte perspective despre mediul lor.
Oglinda perfecționează aptitudinile de observare.
Oglinda este un obiect ce atrage copiii pentru că își păot observa propria reflexie sau aceea a obiectelor și este
un mijloc excelent pentru auto-studiere și cunoașterea de sine . Așezați oglinda pe podea, adăugați obiecte,
boabe de fasole, sau vopseași lăsați copilul să interacționeze cu acestea. Vor descoperi noi perspective,
sunetele degetelor pe oglindă le vor gîdila auzul și vor avea ocazia să se obesve, jucându-se cu toate acele
obiecte.
Hipersensibilitatea.
Hipersensibilitatea, cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de sensibilitate a procesării senzoriale
este o trăsătură înnăscută, prezentă la 15-20% din populație. Aceasta constă în creșterea sensibilității sistemului
nervos central, o procesare profundă a stimulilor, atât externi, cât și interni, și un stil cognitiv caracterizat de
tendința de a procesa informațiile într-un mod elaborat.
În ceea ce privește hipersensibilitatea, atenția cercetătorilor s-a concentrat asupra pragurilor senzoriale, care s-
au dovedit a fi foarte joase în cazul acestei trăsături. Persoanele hipersenzitive sunt descrise ca fiind mai atente
și observând cu mai mare ușurință stimulii subtili din mediu – le este greu să ignore caracteristici irelevante ale
mediului – și mai ușor de deranjat de stimulii puternici, precum sunete puternice sau temperaturi ridicate.
Nivelul înalt de stimulare pe care îl ating copiii hipersensibili le creează distres încă de la vârste mici, astfel că
plânsul excesiv al copiilor foarte mici a fost corelat cu această trăsătură a hipersensibilității. Copiii care
prezentau un nivel crescut de reactivitate au fost mai predispuși la îmbolnăviri și accidentări decât cei cu
reactivitate scăzută, atât în situații stresoare acasă și la școală, cât și în situații cu un nivel de stres normal.
sensibilitatea procesării senzoriale a fost corelată cu protecția excesivă venită din partea părinților, care au
sesizat o sensibilitate la copiii lor. Aceștia au acționat în consecință, preluând din sarcinile copiilor și
neresponsabilizându-i, lucru care le-a transmis potențiat copiilor ideea de sensibilitate.
Trăirile intense ale copiilor hipersenzitivi.
Având în vedere aceste date cu privire la trăirile intense ale copiilor hipersenzitivi și la efectele pe care acestea
le au asupra activităților lor, este important ca această trăsătură înnăscută să poată fi identificată de la vârste
cât mai mici, întrucât ea poate deveni un factor de protecție, dar și unul de risc pentru comportamente
dezadaptative sau probleme emoționale (anxietate, depresie) la vârsta adultă. Așa cum s-a arătat, atât mediul
familial, cât și cel școlar contribuie la dezvoltarea optimă a copiilor hipersenzitivi, ceea ce implică un proces de
cooperare între părinți și educatori, respectiv profesori. Cei cu care copiii hipersenzitivit intră în contact ar
trebui să îi poată identifica ca atare, pentru a-i putea sprijini pe plan emoțional, și să poată adapta condițiile de
mediu în funcție de capacitatea copiilor de a procesa stimulii la un nivel care să nu îi copleșească.
Sensibilitatea procesării senzoriale a fost corelată cu protecția excesivă venită din partea părinților, care au
sesizat o sensibilitate la copiii lor. Aceștia au acționat în consecință, preluând din sarcinile copiilor și
neresponsabilizându-i, lucru care le-a transmis potențiat copiilor ideea de sensibilitate.
Având în vedere aceste date cu privire la trăirile intense ale copiilor hipersenzitivi și la efectele pe care acestea
le au asupra activităților lor, este important ca această trăsătură înnăscută să poată fi identificată de la vârste
cât mai mici, întrucât ea poate deveni un factor de protecție, dar și unul de risc pentru comportamente
dezadaptative sau probleme emoționale (anxietate, depresie) la vârsta adultă. Așa cum s-a arătat, atât mediul
familial, cât și cel școlar contribuie la dezvoltarea optimă a copiilor hipersenzitivi, ceea ce implică un proces de
cooperare între părinți și educatori, respectiv profesori. Cei cu care copiii hipersenzitivit intră în contact ar
trebui să îi poată identifica ca atare, pentru a-i putea sprijini pe plan emoțional, și să poată adapta condițiile de
mediu în funcție de capacitatea copiilor de a procesa stimulii la un nivel care să nu îi copleșească.
“Să nu faci niciodată pentru un copil ceea ce
poate face el singur.” Maria Montessori

În concluzie pot afirma că dezvoltarea bazei senzoriale la copii de vârsta de 3 ani este de o deosebită importanță ținînd
cont de faptul că la 3 are loc creșterea considerabilă a acuității organelor de simț, evoluția întelectuală a copilului
depinzând în mare măsură de dezvoltare acestei baze senzoriale.
În urma aplicări creatoare a curicului și a practicării jocurilor și exercițiilor senzoriale, diferențele individuale în ceea ce
privește dezvoltarea senzorială au fost reduse simțitor: activitățile în grup de bază, jocurile,și exercițiile senzoriale,
plimbările, excursiile organizate, și desfășurate cu responsabilitate au contribui la exersarea analizatorilor antrenați în
cunoașterea adecvată a lumii înconjurătoare, făcând posibilă antrenarea diferiților analizatori și ridicare pragului
senzorial, mijloacele și metodele de influențare având o influență deosebită în îmbogățirea experenței senzoriale a
copiilor.
BIBLIOGRAFIE:
 Andrei Cosmovici “Psihologia generală”, editura Polirom.