Andreea-Elena Necsulescu

Universitate Hyperion
Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei
Specializarea Psihologie
Anul al II-lea

Relatia dintre predare, invatare si evaluare

Predarea, invatarea si evaluarea se afla intr-o relatie de interdependenta fiind activitatile prin care
se realizeaza procesul de invatamant. Procesul de invatamant reprezinta activitatea prin care
elevii asimileaza notiuni si cunostinte de baza ale stiintelor sub indrumarea unui profesor.
Intrucat acesta este un proces care implica un schimb de informatii intre interlocutor si receptor,
putem deduce faptul ca este vorba despre o cooperare intre elevi si profesor, care are rolul comun
de instruire si autoinstruire. Avand in vedere acest aspect, putem considera ca procesul de
invatamant este un proces de comunicare. Activitatea desfasurata de profesor in cadrul orelor de
curs si care face parte din procesul de invatamant, se numeste predare, in timp ce activitatea
desfasurate de elevi se numeste invatare.

In momentul in care predare, invatare si evaluarea formeaza o unitate organica, se produce

dezvoltarea treptata a elevilor, fiind atinse obiectivele educationale propuse. Acest lucru
presupune un dialog permanent intre elevi si profesori atat in mod expres, prin comunicare
verbala, cat si in mod tacit, prin comunicarea nonverbal.

Invatarea si evaluarea pot avea loc independent de predare deoarece elevul incepe activitatea de
invatare in clasa, inca aceasta se completeaza acasa, prin studiu individual, iar elevul se poate
autoevalua inainte de a se prezenta la clasa.

Din perspectiva rolului atribuit actiunilor de predare, invatare si evaluare, gandirea didactica
marcheaza rolul de abordare al procesului de invatamant.

Didactica traditionala (secolele XVII-XIX) concepe procesul de invatamant ca pe o activitate de

predare, rolul principal fiind atribuit cadrului didactic. Acesta se concentreaza asupra transmiterii
informatiilor in vederea memorii si reproducerii acestora de catre elevi.

In schimb, didactica moderna integreaza evaluarea in procesul de invatamant, iar in prim-plan se

afla invatarea elevului in raport cu predarea profesorul. Astfel, cadrul didactic este concentrat
asupra relatiei dintre predare si invatare. Acest lucru ajuta la luarea deciziilor legate de buna
organizare si desfasurare a procesului de invatamant cu scopul de a facilita anumite imbunatatiri
si ajustari de-a lungul procesului de desfasurare al predarii si invatarii.

Didactica postmoderna, si totodata actuala, se raporteaza la procesul de invatare ca fiind o

activitate de predare-invatare-evaluare.
 Andreea-Elena Necsulescu
Universitate Hyperion
Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei
Specializarea Psihologie
Anul al II-lea
Predarea reprezinta actiunea profesorului de transmitere a informatiilor printr-o comunicare
unidirectionala, care se afla in concordanta cu anumite cerinte metodologice. In acceptiuna
traditionala predarea reprezenta doar transmiterea unor informatii, in timp ce in acceptiunea
moderna predarea include un intreg sistem de actiuni si operatii desfasurate de profesor, nu
numai transmiterea de informatii. Astfel, profesorul nu mai este perceput doar ca o sursa de
informare de catre elevi, ci el devine specialistul care stapaneste o anumita stiinta si care stie sa
trateze pedagogic informatia stiintifica, prelucrand-o si adaptand-o la sistemul de gandire al
elevilor, astfel incat acestia sa o poata asimila cat mai usor. De asemenea, in acest caz, profesorul
are si rolul de a-i invata pe elevi cum sa invete si le asigura conditiile optime pentru desfasurarea
actiunilor de predare-invatare-evaluare.

De aceea, predarea joaca un rol esential in optica ameliorarii invatarii, mai ales daca luam in
calcul faptul ca elevul devine agentul principal in procesul de invatamant, acesta invatand sub
indrumarea si cu sprijinul profesorului.

Tocmai in acest sens, profesorul are in vedere stabilirea unor obiective pe care elevii trebuie sa
le atinga, gradarea progresiva a sarcinilor, stimularea nevoii de cunoastere a elevilor, evaluarea
rezultatelor in urma predarii si asimilarii acestora de catre ele si medirea procesului de invatare
prin sporirea functiilor formative si educative.

Educatorul/profesorul elaboreaza strategii didactice in care prefigureaza comportamenul la care

urmeaza sa ajunga elevul in urma parcurgerii secventei de instruire prevazute. Cu fiecare
secventa de instruire, profesorul parcurge etapele unei actiuni eficiente : concepe programul
concret al activitatii instructive, organizeaza si dirijeaza activitatea de invatare a elevilor,
evalueaza rezultatele, proiecteaza o noua etapa, de data aceasta cu ameliorarile necesare. Toate
aceste actiuni au ca scop imbunatatirea sistemului de invatamant. Pentru ca actul invatarii sa
devina un act de autoinstruire si autoformare, profesorul confera predarii valente formative si le
potenteaza.

Avand in vedere ca predarea reprezinta o actiune desfasurata cu scopul obtinerii unei rezultate,
aceasta prezinta anumite functii: reprezinta mai mult decat o simpla transmiterea a informatiilor,
asa cum era considerata de didactica traditionala, presupune activitati de conducere si elaborare,
organizeaza, conduce si sprijina procesul de invatare, detine controlul si aduce o inovare in
procesul de invatamant.

In calitatea sa de actiune initiala, predarea vizeaza transmiterea cunostintelor necesare in

procesul de invatare al elevilor, iar acest lucru presupune un anumit tip de comunicare
pedagogica speciala care presupune: definirea conceptelor incluse in programele scoalare si
universitare, expunerea continutului in mod coerent si articulat, explicarea continutului stiintific
prin corelatii si aplicatii.
 Andreea-Elena Necsulescu
Universitate Hyperion
Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei
Specializarea Psihologie
Anul al II-lea
Predarea este eficienta in momentul in care aceasta ia forma unei comunicari intre profesor si
elevi, care se realizeaza prin trei operatii complementare:

 definirea - introducerea conceptelor in procesul de predare cu concretizarea acestora prin

descrierea unor situatii si identificarea lor la nivelul unor cuvinte si simboluri;
 expunerea - sustinerea actului predarii prin introducerea unor conceptelor bine definite,
compararea si clasificarea acestora prin substituiri, demonstratii si compuneri care
implica activ si elevii;
 explicatia - asigura sustinerea actului predarii, avand rolul de a oferi informatii
suplimentare si cat mai clare elevilor, astfel incat acestia sa poata asimilare in mod usor
noile notiuni.

Invatarea presupune modificara si dobandirea unor cunostinte, atitudini si conduit care

contribuie la formarea unor insusiri psihice complexe cu scopul adaptarii la situatiile noi.
Invatarea este o activitate ce are ca scop achizitionarea unei noi experiente si formarea unor
capacitati si deprinderi care ii permit omul sa optimizeze si medieze relatiile cu lumea
externa, permitandu-i, de asemenea, sa gaseasca solutii pentru situatiile problematice.
Invatarea reprezinta si trecerea de la o forma simpla de echilibru cu mediul inconjurator la o
forma superioara, complexa intrucat acest proces presupune o inaintare progresiva pe calea
cunoasterii.

Invatarea nu se limiteaza doar la asimilare, ci este un process de cunoastere, reflectarea a

realitatii si transformare personala continua avand la baza elaborarea si reelaborarea unor
structuri cognitive operatorii complexe.

Omul este fiinta cu cea mai mare capacitate de invatare, care la nastere poseda un minim de
reflexe si reactii adaptative la stimulii din jur, iar invatarea devine o necesitate in procesul
dezvoltarii si adaptarii sale. Avand in vedere acest aspect, invatarea este o achizitie
individuala a omului, care nu se realizeaza in mod pasiv, ci cu implicarea din partea
persoanei intrucat presupune transformari calitative ale organizarii vietii psihice a acestuia.

Din perspectiva psihologiei cognitive, invatarea se realizeaza prin procesarea informatiilor,

ceea ce presupune orientarea atentiei asupra felului in care se invata. De asemenea, accentul
este pus pe procesele cognitive si metacognitive, pe conditiile de facilitarea a invatarii, pe
rolurile noi alea profesorului si ale elevului, dar si pe strategiile cognitive specifice implicate
in procesul de invatare atat din partea elevilor, cat si din partea profesorilor.

Intrucat cunoasterea se obtine prin acumularea unor informatii, intelegerea si integrarea

acestora, invatarea se afla la baza construirii cunoasterii. Conform lui Valkeria Negovan,
acest process are loc prin anumite transformari mentale ale informatiilor prin trecerea lor de
 Andreea-Elena Necsulescu
Universitate Hyperion
Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei
Specializarea Psihologie
Anul al II-lea
la percepere la formarea uno stucturi si scheme cognitive utilizand combinari, recombinari,
inductii, deductii, analogii si reorganizari ale cunostintelor, informatiilor si experientelor.

Gandirea cognitiva pune in centrul invatarii principiul de procesare al informatiei, iar

rezultatul acesteia este formarea de capacitati si competente. Astfel, psihologia cognitiva se
concentreaza asupra proceselor cognitive ale persoanei implicate in procesul de invatare, in
cazul de fata elevul.

Din punct de vedere al continutului achizitionat/asimilat distingem urmatoarele forme ale

invatarii:

 invatarea senzorio-motorie – diferentierea si identificarea obiectelor pe baza unor

criteria si etaloane, cunoasterea operatiilor motorii pentru utilizarea obiectelor
respective, invatarea semnelor si semnalelor convetionale (culorile, notele musicale,
alfabetul);
 invatarea conceptelor – asimilarea sistemelor de cunostinte elaborate in cadrul
disciplinelor de invatamant;
 invatarea operatiilor si legilor – folosirea si invatarea relatiilor de ordine,
asociativitate, incluziune, functionare, cauzalitate;
 invatarea comportamentelor sociale – insusirea unor reguli si norme sociale cu scopul
adaptarii la anumite contexte sociale si in relatiile cu ceilalti

In cazul in care ne raportam la invatare ca la un produs rezulta faptul ca aceasta este un

ansamblu al rezultatelor exprimate in cunostinte, idei, norme, notiuni, deprinderi, modalitati
de gandire, actiune, comportament si atitudini. Rezultatele procesului de invatare fiind
cunostintele de asimilare si integrare, capacitatile intelectuale, trasaturile de personalitate si
capacitatile de aplicare ale cunostintelor.

Daca privim invatarea drept un proces care determina schimbari atat in plan cognitiv, cat si in
plan socio-afectiv putem face o paralela intre conceptia traditionala si conceptia moderna.
Aceste doua au in comun acumularea de informatii, insa in acceptiuna moderna aceasta
implica o acumulare active a informatiilor, organizarea acestora sistematizarea continuturilor,
astfel incat acestea sa fie integrate in structuri cognitive noi, ceea ce joaca un rol semnificativ
in transformarea comportamentului uman. In momentul in care elevul invata, acesta traieste
experienta respectiva, acesta fiind implicat activ in actul de cunoastere.

Conform teoriei elaborate de Jean Piaget, structurile intelectuale, implicate in procesul de

invatare, se construiesc progresiv, de la nastere pana la maturitate, in cadrul interactiunii
dintre om si mediu. Elementul fundamental al acestei interactiuni dintre om si mediu este
dinamica asimilare-acomodare, astfel intelectul uman construindu-se stadial. In acest sens,
Piaget atrage atentia asupra celor patru stadii ale dezvoltarii intelectuale:
 Andreea-Elena Necsulescu
Universitate Hyperion
Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei
Specializarea Psihologie
Anul al II-lea
 stadiul senzorio-motor (0-2 ani) – copilul interpreteaza lumea pe baza simturilor
si actiunilor sale, jocul schemelor actionale, copilul observa ca atunci cand un
obiect dispare din campul sau vizual, acesta continua sa existe (permanenta
obiectului), copilul imita gesturile adultului, fara a fi capabil sa imite in
succesiune si sa realizeze imitarea imediat dupa observarea modelului;
 stadiul inteligentei preoperatorii (2-7 ani) – copilul se detaseaza de actiunea
imediata si dobandeste o inteligenta simbolica, reprezentativa, apare imitatia in
succesiune, interiorizeaza si combina mental schemele, apar progresiv
conceptele fundamentale ale propriei gandiri (numerele, categorizarea), apare
reversibilitatea operatorie;
 stadiul operatiilor concrete (7-12 ani) – gandirea copilului devine flexibila, iar
pe langa reversibilitatea operatorie apare si conservarea cantitatilor;
 stadiul operatiunilor formale (12-16 ani) – capacitatea de a judeca pe baza unor
propozitii logice, idei si ipoteze (rationamentul ipotetico-deductiv.

In procesul de invatare, un rol important il joaca si factorii/conditiile. In acest sens,

distingem doua tipuri de conditii: interne si externe. Conditiile interne sunt cele care tin
de individ, iar conditiile externe deriva din specificul situatiei.

Dintre conditiile interne putem enumera factorii biologici, factorii psihologici, varsta,
apartenenta la sexul feminin sau masculine, motivatia, procesele psihice, nivelul de
cultura generala, potentialul genetic.

Conditiile externe ale invatarii sunt reprezentate de conduita intelectuala a elevului,

stilul de invatare pe care elevul si-l formeaza si accentul pus mai degraba pe invatarea
inovatoare, anticipativa si participative decat pe invatarea de mentinere.

Evaluarea didactica este un procedeu psihopedagogic complex, de stabilire a valorii

unor performante, prin raportarea acestora la un set de criterii prestabilite.

In sens larg, evaluarea este o activitate care are in vedere toate procesele si produsele ce
reflecta natura si nivelul performantelor atinse de elevi.

Din perspectiva profesorului, evaluarea se impune ca o necesitate intrucat in acest fel

profesorul poate obtine informatii privind calitatea capacitatii sale didactice si, de
asemenea, are posibilitatea de a efectua modificarile necesare pentru optimizarea
acesteia.

Din perspectiva elevului, evaluarea are rolul de a orienta si dirija activitatea de invatare,
ofera posibilitatea cunoasterii gradului de indeplinire a sarcinilor, dermina efecte
pozitive in planul insusirii cunostintelor, influenteaza dezvoltarea psihica a elevilor.
 Andreea-Elena Necsulescu
Universitate Hyperion
Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei
Specializarea Psihologie
Anul al II-lea
Operatiile evaluarii sunt:

 masurarea – demers cantitativ, care consta in atribuirea de simboluri obiectelor care sunt
masurate; pentru ca masurarea sa fie eficienta, este necesara definirea clara o obiectului
masurat;
 aprecierea – datele obtinute prin masurare sunt raportate la un set de criteria pentru
emiterea unor judecati cu scopul de a evalua rezultatele si de a elabora concluziile;
aceasta este dependenta de experienta si personalitatea evaluatorului;
 decizia – prelungire a aprecierii printr-o nota, caracterizare sau recomandare cu privire la
masurile care pot fi luate pentru ca activitatea sa fie imbunatatita.

Evaluarea indeplineste atat functii sociale, cat si functii pedagogice si astfel identificam patru
functii:

 constatativa – in cazul profesorului aceasta indica de optimizarea al predarii si

invatarii, iar in cazul elevului se are in vedere aprecierea nivelului de pregatire pe
care acesta l-a atins si raportarea rezultatelor la cerintele profesorului;
 diagnostica – in cazul profesorului aceasta functie are rolul de a identifica lacunele
existente in pregatirea elevilor; in cazul elevului are rolul de a interpreta rezultatele si
a optimiza autoevaluarea;
 prognostica – profesorul anticipeaza progresia elevilor si reconsidera strategiile
didactice; elevul evalueaza sansele si optimizeaza stilul de invatare si efortul depus;
 motivationala – organizarea profesorului in functie de performantele elevilor; in
functie de rezultatele obtinute, elevul va stimula sau diminua efortul depus.

In functie de criteriile de clarificare, putem distinge mai multe forme ale evaluarii. Dupa
cantitatea de informatie verificata evaluarea poate fi partiala sau globala, in timp ce dupa
sistemul de referinta privind emiterea judecatilor de valoare cu privire la rezultatele evaluarii
aceasta poate fi criteriala sau normativa. Dupa criteriul obiectivitatii evaluarea poate fi
obiectiva sau subiectiva, iar dupa agentii evaluarii, aceasta poate fi interna sau externa. De
asemenea, evaluarea poate fi clasificata si dupa momentul in care se realizeaza evaluarea si
astfel identificam trei tipuri de evaluari: initiala, continua si finala.

Evaluarea initiala este efectuata de profesor in momentul in care preia o clasa pentru a stabili
nivelul de pregatire al elevilor. Aceasta este necesara pentru stabilirea activitatilor viitoare si
proiectarea acestora, dar si pentru stabilirea modalitatilor de interventie care trebuie impuse.
Evaluarea initala poata fi sub forma de proba scrise sau verificari orale.
 Andreea-Elena Necsulescu
Universitate Hyperion
Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei
Specializarea Psihologie
Anul al II-lea
Evaluarea continua este realizata de profesor pe parcusul procesului de instruire cu scopul de
a indica unde anume se situeaza rezultatele partiale in raport cu cele finale. Aceasta are rolul
dededdeedede a fracilita si

de a facilita si motiva invatarea, evidentiind atat progresul elevului, cat si lacunele acestuia.
Pentru acest tip de evaluare, profesorul poate folosi verificari scrise, practice si orale.

Evaluarea finala se concentreaza asupra abilitatilor importante dobandite de elevi intr-o

perioada mai lunga de timp si are un caracter ameliorativ redus intrucat efectele se resimt
dupa o perioada mai lunga.

Una dintre componentele esentiale ale evaluarii este notarea, care reprezinta actul de decizie
asumat de profesor fata de performantele si rezultatele obtinute de elevi. Notarea se
realizeaza prin raportarea la cerintele programei scolare, raportarea rezultatelor obtinute de
elevi la rezultatele lor anterioare si prin raportarea la grup.

Notarea este asociata atat cu validitatea, cat si cu fidelitatea. Putem spune ca notarea este
valida, corecta atunci cand exprima in modul cel mai just obiectul pe care-l masoara si este
fidela atunci cand conduce la o apreciere identifica, dupa repetarea in mai multe randuri, in
momente diferite atat de catre evaluator, cat si de catre alte persoane care devin evaluatori.

In ceea ce priveste metodele de evaluare, acestea sunt evaluarea scrisa, orala si practica.
Probele orale presupun un dialog intre profesor si elev, dialogul fiind baza pe intrebari si
raspunsuri. In acest fel, profesorul poate identifica calitatea si cantitatea cunostintelor
elevului, dar si capacitatea acestuia de a opera cu acestea. Acest tip de evaluarea permite
comunicarea directa dintre elev si profesor, ofera posibilitatea alternarii intrebarilor si a
gradului de dificultate al acestora, dezvolta capacitatea elevilor de a se exprima oral, ofera un
feedback rapid elevilor. Cu toate acestea, necesitatea alocarii unui timp indelungat si factorii
care pot influenta acest tip de evaluarea (stare examinatorului sau a elevului, gradul diferit de
dificultate al intrebarilor poate sa difere de la un elev la altul) reprezinta doua dintre
dezavantajele acestui tip de evaluare.

Probele scrise reprezinta modalitatea de elaborare si de exprimare a idelor in scris, fara vreo
interventie din partea profesorului si care se concretizeaza in lucrari de control. Acest tip de
evaluarea prezinta trei avantaje si trei dezavantaje. Printre avantaje putem enumera faptul ca
intr-un timp relativ scurt pot fi evaluati toti elevii, rezultatele sunt raportate la criterii unice
de evaluare, ceea ce le confera o obiectivitate mai mare, diminuarea stresului in cazul elevilor
timizi. Pe de alta parte, dezavantajele sunt urmatoarele: ofera un feedback mai slab din cauza
ca erorile nu sunt corectate rapid, in timp real, precum in cazul evaluarii orale, profesorul nu
poate ajuta elevii in vreun fel spre a-i indruma catre raspunsurile corecte prin intrebari
ajutatoare, sunt cazuri in care raspunsurile nu redau nivelul real de pregatire al elevilor
 Andreea-Elena Necsulescu
Universitate Hyperion
Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei
Specializarea Psihologie
Anul al II-lea
deoarece acestia pot sa copieze (probele de la educatie fizica, probele practice din laborator
sau ateliere, executii de grafica, desen, sculptura, interpretarile muzicale.

Probele practice evalueaza priceperile si deprinderile care s-au format in contextul anumitor
discipline de studii, mai exact capacitatile elevilor de a aplica o serie de cunostinte teoretice
dobandite, astfel identificandu-se aptitudinile acestora.

Avand in vedere ca procesul de invatamand implica un schimb de informatii intre profesor si

elevi, se poate concluziona faptul ca intre predare, invatare si evaluarea exista o legatura de
interdependenta, fara de care procesul de invatamand ar fi incomplet.

Bibliografie :

1. Adriana Nicu – curs de pedagogie

http://dppd.ulbsibiu.ro/ro/cadre_didactice/adriana_nicu/cursuri/Pedagogie%202_curs_7_
%20Teoria%20evaluarii.pdf

2. Marin Manolescu – procesul de invatamant ca relatie predare – invatare – evaluare

https://cis01.central.ucv.ro/DPPD/Procesul%20de%20invatamant%20ca%20relatie%20predare-
19%20martie-manolescumanole.pdf

3. Costel Dinu - Rolul triadei predare-invatare-evaluare

http://costeldinu2011.blogspot.com/2011/10/rolul-triadei-predare-invatare-evaluare.html

4. Paun Constantina – Rolul si functiile evaluarii -

https://www.academia.edu/33303258/ROLUL_%C5%9EI_FUNC%C5%A2IILE_EVALU
%C4%82RII

5. Tatiana Lisenco – Jean Piaget - https://www.academia.edu/6398476/6_jean_piaget