Andreea-Elena Necsulescu

Universitatea Hyperion
Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei
Specializarea Psihologie
Anul al II-lea

Structura Eului social

Eul poate fi definit drept o parte centrala a personalitatii de care suntem constienti care are rolul
de a regla, elabora si orienta activitatile si conduitele unei persoane in raport cu sine, mediul si cu
ceilalti. Intrucat eu-ul are o topica proprie a organizarii si functionarii, putem distinge
urmatoarele niveluri: eul somatic, eul psihologic si eul social.

La randul sau, eul social prezinta urmatoarele componente:

 Conceptul de sine – parerea pe care o avem despre noi, care include convingerile si
credintele unei persoane;
 Stima de sine- aceasta se afla in stransa legata cu iubirea de sine, increderea in sine si
conceptia despre sine;
 Autoprezentarea – latura comportamentala si procesul prin care oamenii incearca sa aiba
o influenta asupra parerii pe care ceilalti si-o formeaza despre ei.

Conceptul de sine si imaginea de sine se formeaza de-a lungul timpului, pe parcursul evolutiei
personale, si inglobeaza informatii complexe despre felul in care gandim, intelegem si actionam
in baza unor repere valorice si atitudinale pe care le constientizam. In imaginea de sine sunt
inglobate experientele, trairile si semificatiile despre viata personala, natura relatiilor
interpersonale si spatiul fizic. Atat pe baza imaginii de sine, cat si pe baza conceptului de sine,
oamenii isi autoregleaza perceptiile, raportarea la ceilalti si isi integreaza prezentul psihologic in
dinamica istoriei personale prin intermediul unor scenarii si jocuri intre eul subiectiv si eul
autentic si intre eul ideal si cel reflectat.

Stima de sine reprezinta meganismul afectiv care dinamizeaza eul social, aceasta fiind
conditionata de relatiile intrafamiliale si de cele sociale. Intrucat succesul si esecul joaca un rol
important in autoapreciere, ceea ce influenteaza stima de sine a unei persoane, exista o serie de
modalitati pe care oamenii le folosesc pentru a-si proteja stima de sine: valorizarea succeselor si
calitatilor, autosabotarea performantei, compararea cu persoanele mai slabe. Compararea sociala
se poate face doua feluri: in sus atunci cand ne comparam cu o persoana care este mai buna
decat noi intr-o anumita privinta, ca un imbold pentru perfectionarea unei anumite calitati sau in
jos pentru a ne creste stima de sine.

N. Branden a elaborat o conceptie a celor “6 stalpi ai respectului de sine”, care cuprinde tehnici
de mentiunere a stimei de sine positive:

 practica de a intra in mod constient ceea ce presupune capacitatea persoanei de a fi

constienta de propriile actiuni, scopuri, valori si obiective;
 Andreea-Elena Necsulescu
Universitatea Hyperion
Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei
Specializarea Psihologie
Anul al II-lea
 autoacceptarea care reprezinta o importanta conditie in procesul de dezvoltarea al
persoanei intrucat fara acceptarea propriei persoane si impacarea cu sinele vom repeta
anumite greseli, fara sa ne asumam responsabilitatea in vreun fel;
 responsabilitatea fata de sine – asumarea alegerilor noastre, a comportamentului pe care-l
avem in raport cu ceilalti si a nivelului de constienta pe care il exercitam in activitatile
noastre;
 autoafirmarea – a trai si actiona pe baza credintelor, sentimentelor si convingerilor
autentice;
 orientarea catre un anumit scop – persoana isi propune si realizeaza anumite scopuri
constiente prin asumarea responsabilitatii in vederea atingerii acestora;
 integritatea persoanei – complexul de idealuri, convingeri si credinte care se reflecta in
comportamentul pe care-l are o persoana; in cazul in care o persoana adopta anumite
atitudine care intra in conflict cu valorile si convingerile sale, apare fenomenul de
devalorizare a propriei imagini de sine.

Autoprezentarea reprezinta expresia comportamentela a eului social. Conform lui E.Goffman,

oamenii au tendinta de a-si asuma anumite identitati sociale pentru a minimiza riscul respingerii,
ceea ce le confera sentimentul de securitate si apartenenta sociala.

Arkin identifica doua stiluri de autoprezentare: stilul protectiv si stilul asertiv. Stilul protectiv
coreleaza cu o stima de sine scazuta a persoanei si cu teama de evaluarea negativa din partea
celorlalti, in timp ce stilul asertiv se afla la polul opus intrucat coreleaza cu o stima de sine inalte
si stabila.

Autoprezentarea poate fi considerata si o strategie sociala prin intermediul careia oamenii le

induc celor din jur o anumita imagine despre ei insisi, astfel incat sa poata controla anumite
situatii si relatii sociale. Autoprezentarea este modelata de scopurile persoanei si de contextul
social si poate avea la baza urmatoarele motive:

 autoglorificarea si agreabalitatea – persoana are scopul de a influenta impresiile pe care

le lasa asupra celorlalti pentru a obtine fie simpatie si aprobare, fie satisfacerea nevoii de
putere si pentru a castiga respectul celorlalti;
 dorinta validarii conceptiei de sine prin intermediul celorlalti – oamenii simt nevoia de a-
si confirma imaginea de sine si urmaresc acest obiectiv in relatiile interpersonale.