Eul somatic sau corporal

(configurat din percepţia,

reprezentarea şi informaţiile
privind schema corporală a
propriei persoane)

EUL are trei

Eul psihologic (include
componente trăsăturile şi structurile psihice
prin care persoana se exprimă
şi acţionează ca subiect activ,
conştient de sine şi de lume)

Eul social
 DIMENSIUNI ALE EULUI SOCIAL
1. Concepţia de sine sau latura cognitivă include
suma credinţelor şi convingerilor pe care persoana le are
despre sine,

2. Stima de sine sau latura afectivă incluzând

sinteza autoevaluărilor pozitive şi negative trăite într-un
anumit registru emoţional ce alimentează, autoîncrederea
şi calitatea imaginii de sine;

Concepţia de sine şi stima de

sine formează imaginea de sine
DIMENSIUNI ALE EULUI SOCIAL

3. Autoprezentarea sau latura comportamentală,

rezultat direct al procesului prin care oamenii încearcă
să influenţeze asupra a ceea ce gândesc alţii despre ei
 CUM SE FORMEAZĂ IMAGINEA DE
SINE?
Dinamica succeselor şi
Sursele formării eşecurilor proprii
imaginii de sine
Opinia grupului
(grupul constituie matricea in care
se cristalizează imaginea de sine)

Comparaţia cu “altul”

Interiorizarea schemei de
manifestare a unei persoane
semnificative (părinte, profesor)
Procese psihosociale implicate in formarea imaginii de sine

TEORIA COMPARĂRII SOCIALE (L. FESTINGER)

 Atunci când oamenii sunt nesiguri cu

privire la abilităţile şi opiniile lor se
autoevaluează comparându-se cu alţii
asemănători.
 Oamenii simt adesea nevoia unei întăriri,
unei confirmări, compararea sociala oferind
reperele obiective necesare consolidării
imaginii de sine.
 Factorii comparatiei sociale
Festinger considera ca :
 şcolile absolvite,
 mediul social
frecventat, constituie in mod
 reşedinţa deţinuta, curent baza unei
 grupul de continue comparări
apartenenţă, sociale.
 statutul material al
familiei.
Procese psihosociale implicate in formarea imaginii de sine
REFLECTAREA SOCIALĂ

 Concepţia pe care ne-o formam despre noi

înşine este in cea mai mare parte reflectarea
părerilor persoanelor importante din mediul
social căruia ii aparţinem , fizic si afectiv.

 Oamenii sunt selectivi in alegerea sau

acceptarea unei “oglinzi sociale”.
Tendinţa generala este :

 Saacceptăm mult mai uşor opiniile celor

care proiectează asupra ns o imagine
pozitivă şi

 Sarespingem prin ignorare sau raţionalizare

părerile ce sunt in dezacord cu propriile ns
opinii.
EFECTUL “OGLINZII SOCIALE”
 O mare importanţă o au  Părerile persoanelor
poziţia sociala şi semnificative devin
prestigiul celui care adesea repere esenţiale
îndeplineşte rolul de in formarea imaginii de
“oglindă socială”; sine.

 Cu cit acestea sunt mai

înalte, cu atât efectele
sunt mai puternice si mai
persistente in timp.
 EFECTUL DE “HALOU SOCIAL”
 O imagine pozitivă sau negativă proiectată asupra
cuiva apropiat se răsfrânge şi asupra ns., producând
efecte indirecte.

 In cazul unei imagini negative tendinţa este una de

distanţare si disociere fata de obiectul proiecţiei;

 In cazul unei imagini pozitive tendinţa este una de

apropiere, chiar prin invocarea unor legături simbolice
(ca in cazul susţinătorilor unei echipe de fotbal, care se
simt personal gratulaţi si valorizaţi atunci când echipa
favorita câştigă un meci important).
 Adesea oamenii sunt dispuşi sa facă
eforturi considerabile pentru a intra in zona
de aură, sau a se alătura celor care au
succes sau ocupa o poziţie foarte
importanta.

 Fenomenul are la baza o puternica

nevoie de valorizare sociala.
Procese psihosociale implicate in formarea imaginii de sine

DIFERENŢIEREA SOCIALĂ

•Diferenţierea sociala – oamenii realizează un efort intens ptr

a-si crea un eu distinctiv si original, acţionând in acest
sens atât asupra propriei persoane cit si asupra mediului
social.

•Nevoia de unicitate determina oamenii sa evite toate

situaţiile in care pot fi asemănători celorlalţi. Resurse si
eforturi deosebite vor fi investite in scopul obţinerii unei
diferenţieri şi originalităţi care sa le marcheze personalitatea
si mediul.
 Mecanisme psihosociale de
automenţinere a imaginii de sine.
Formarea imaginii de sine este un Fluctuaţiile ample sau mult
proces dinamic, condiţionat de o prea frecvente ale imaginii de
serie de factori si fenomene sine afecteaza:
psihosociale:

 Interacţiunea dintre factorii  echilibrul psihic,

cognitivi si afectivi,
 activităţile si relaţiile individului
 Interactiunea dintre procesele cu mediul social,
oglindirii sociale, comparaţiei sau
a eforturilor de diferenţiere
 adaptarea individului
 Se impune necesitatea existentei unor
mecanisme de autoreglare menite sa
asigure:

 automenţinerea imaginii de sine si

 automentinerea sistemelor atitudinale,
relaţionale si comportamentale.

Acestea sunt:
 1. Autovalidarea ipotezelor
despre sine
 Pe baza informaţiilor din exterior, in urma
proceselor de reflectare si comparaţie sociala, ne
formulam anumite ipoteze despre noi înşine;

 Aceste ipoteze ce au o deosebita capacitate

structurantă ptr. atitudinile si comportamentul
nostru;

 Menţinerea ipotezei despre sine capătă o

deosebita funcţie motivaţionala, determinând
alegerea unui comportament social prin care
aceasta sa fie validata.
2. Afilierea selectiva la mediul
social
 O alta modalitate de menţinere a imaginii de sine este
aceea de a căuta acele medii sociale (persoane, grupuri,
organizaţii, activităţi, profesii) care sa corespunda in cea
mai mare măsura aspiraţiilor si motivaţiilor esenţiale
ale persoanei.

 Prin acest proces de afiliere selective oferim celorlalţi

informaţii care sa le permită să ne interpreteze in sensul
propriei imagini pe care o avem despre noi înşine.

 Cercetările arata ca eforturile oamenilor de a oferi

celorlalţi informaţia care sa corespunda propriilor imagini
despre ei înşişi este cu atât mai mare cu cât exista
semnale ca aceştia nu ii apreciază in sensul dorit.
 3. Raţionalizarea opiniilor contrare – nu toate
informaţiile pe care le primim din partea celor din jur
concorda cu imaginea pe care ne-am format-o despre
noi înşine . In acest caz intra in funcţiune o serie de
mecanisme psihosociale prin care încercăm să
modificam opiniile neconcordante:

Persuasiunea Ignorarea opiniilor

nefavorabile

Amplificarea informaţiei
favorabile validării propriei “Raţionalizarea”acestora
opinii
Raţionalizarea constituie o modalitate frecventa de a
face compatibila o anumita imagine pe care ne-am
format-o despre noi înşine cu opiniile care o contrazic. In
acest caz se caută “explicaţii raţionale” cu privire la
persoana care emite asemenea opinii neconvenabile:

“nu înţelege “vrea sa se

despre ce e răzbune”
vorba”

“este invidioasa”
 STIMA DE SINE

Constituie mecanismul afectiv, energizant al eului social.

Stima de sine încrederea în sine

cuprinde:
iubirea de sine

ÎNCREDEREA ÎN SINE
Sentimentul de încredere în raport cu propria capacitate
de a gândi şi a acţiona, de a lua decizii pe baza propriilor
capacităţi şi însuşiri psihofizice.
 STIMA DE SINE
Ea este condiţionată de:

 raporturile intrafamiliale, (în familia de origine,

nucleară şi extinsă),
 de relaţiile parteneriale şi sociale.

 Un rol important în autoapreciere îl are dinamica

succes-eşec, în diversele arii ale existenţei persoanei
(relaţii afective şi intime, profesie, performanţă fizică,
performanţă intelectuală)
 N.Branden si Coopersmith
stima de sine înaltă stima de sine scăzută
corelează cu : este asociată cu:
 intuiţia,  reacţiile defensive,
 creativitatea,  teama de nou şi
 raţionalitatea, necunoscut,
 flexibilitatea,  iraţionalitatea,
 independenţa,  comportamentul de tip
 capacitatea de a-şi – servil sau tiranic,
asuma şi corecta  anxietate şi ostilitate.
erorile,
 Autoprezentarea

Autoprezentarea este expresia

comportamentală a eului social.

Goffman utilizând metafora inspirată a

vieţii ca „scenă” şi a oamenilor ca „actori”,
observă faptul că:
persoanele au tendinţa de a-şi asuma
anumite identităţi sociale, acţionând
conform anumitor principii şi prescripţii,
astfel încât
să minimalizeze riscul
respingerii
să crească sentimentul
de securitate şi apartenenţă la o structură
socială.

acest comportament de”faţadă” tinde să se

relaxeze în intimitate.
Arkin(1981) identifică două stiluri
de autoprezentare:
Stilul asertiv Stilul protectiv
corelează cu : corelează cu:

stima de sine înaltă şi stima de sine scăzută

stabilă şi frica de evaluare
negativă, în directă
legătură ce teama de
fi respins.
 Autoprezentarea este o strategie,
conştientă sau inconştientă, autentică sau
înşelătoare prin intermediul căreia oamenii
induc în plan social o anumită imagine
despre ei înşişi, putând controla sau
manipula anumite relaţii sau situaţii.

 Ea se modelează în funcţie de scopurile

personale şi caracteristicile situaţiei sau
câmpului relaţional în care se află
persoana.
 Autoprezentarea strategică

Este efortul individului de a cuceri putere, influenţă, simpatie

sau aprobare.

Strategiile de acest tip variază de la o situaţie la alta, asigură

totuşi două scopuri comune:
Agreabilitatea Autoglorificarea

În acest caz miza aflată în În acest caz, miza se referă la

joc este obţinerea de satisfacerea nevoii de putere
gratificaţie, simpatie, sau respect (în acest scop
afecţiune. strădania persoanelor este de a
impresiona prin cunoştinţe,
status, prestigiu, sacrificiu, etc.).