Sunteți pe pagina 1din 8

Referat

Tema : Imaginea de sine


Omul percepe și își formeaza un model informațional- cognitiv nu numai despre obiectele
și fenomenele lumii extreme; el se percepe și pe sine însuși, se autoanalizează și se
autointerpretează în primul rând ca realitate fizică, ca infatisare exterioară, formanduși o imagine
mai mult sau mai puțin obiectivă și completa despre eul fizic, asociată cu judecăți de valoare
corespunzatoare ( frumos- urât, agreabil- dezagreabil, etc), iar în al doilea rând se percepe, se
autoanalizeaza și se autointerpretează ca realitate psihosocială, sub aspectul posibilităților,
capacităților, aptitudinilor și trăsăturilor caracteriale, formându-și de asemenea o imagine mai
mult sau mai puțin fidela și obiectiva despre eul sau fizic, spiritual, despre statusul social,
asociată și aceasta cu judecăți de valoare (capabil-incapabil, tolerant-intolerant, etc). Astfel
imaginea de sine ne apare ca un complex construct mental, care se elaborează treptat în cursul
evoluției ontogenetice a individului.
Formarea imaginii de sine nu este nici un proces exterior, care se desfășoară cumva pe
lângă dinamica evolutivă a organizării interne a personalității, nici un lux complicativ inutil;
dimpotrivă ea se intrepatrunde organic și constituie o direcție esențială a devenirii personalității
însăși și, sub aspectul pragmatic- instrumental, reprezintă o cerință legica necesară a unei
relaționări și cu echilibrări adecvate cu lumea externă. În virtutea simplului fapt că omul este o
ființă intrinsec activă, imaginii de sine se include înca de la început ca factor mediator principal
între stările interne de necesitate (motivație) și situatiile si solicitările externe. În planul
cunoașterii formării imaginii de sine devine posibila datorita capacitatii de autoscendare pe care-l
poseda constiinta umana, aceea de a face propriul sau suport si mecanism obiectiv al investigației
și analizei.
Prin intermediul acestei capacități, individul este în același timp subiect și obiect. Omul
ajunge la o anumită imagine de sine nu numai pe cale de autopercepere si autocontemplării
izolate, ci și prin relaționarea interpersonală, prin compararea succesivă cu imaginile pe care el și
le formează despre alții și cu imaginile pe care alții și le formeaza despre el. Tocmai prin
intermediul opiniilor și aprecierii celorlalți, el începe să se raporteze la sine cât de cât obiectiv și
să intreprindă o acțiune sistematică de autocunoaștere. Indiferent ca ne convin sau nu că le
acceptăm sau nu imaginile celorlalți despre noi întră necondiționat chiar și prin intermediul
inconștientului în componența a imaginii despre sine. Din punct de vedere direcțional sau
vectorial imaginea despre sine reprezinta trei fatențe interconectate: fațeta “așa cum se percepe
și se apreciază subiectul la momentul dat”, fateța “așa cum ar dori subiectul să fie și să apară” și
fațeta “așa cum este subiectul este perceput și apreciat de alții”. Pe plan mai general, funcția
imaginii despre sine în unitatea celor trei fațete menționate, rezidă în menținerea și obținerii
identității, careia îi revine un rol esențial în delimitarea solicitărilor interne de cele externe. Și
oricât de ample și intense vor fi schimburile și transferurile reciproce de experiență între indivizii
2
unui grup. Granitile identității lor individuale nu se anulează, ci dimpotrivă se accentuează. A
avea o identitate înseamnă în mod practic, înseamna a fi cineva, a ocupa o anumită poziție în
contextul social, a juca un anumit rol, de a dispune de un statut. Formele de viață socială ale
omului sunt foarte diferite: familia, cercul rudelor și prietenilor, grupul social- profesional de la
locul de munca, grupul celor care exercită aceeași profesie, organizația profesională sau politică,
clasa socială, națiune, etc. Se poate vorbi de existența a doua categorii mari de semne de
identitate: transmise (înnascute si dobindite). Semne de identitate transmise sunt cele pe care
individul le primește prin insuși faptul că s-a născut: numele, data și locul nașterii, trăsăturile
bioconstituționale și fiziologice, structura temperamentale.

“Imaginea de sine” – în dicționarul enciclopedic de psihologie (1997) imaginea de sine


apare ca “expresia concretizatã a modului în care se vede o persoanã oarecare sau se reprezintã
pe sine; ca trãirea aspectului unificator de coeziune a personalitãții ”. Imaginea de sine este
contaminatã de dorințe dar și de modul în care evalueazã ceilalți persoana respectivã și de
identitatea trãitã. Este vorba cu alte cuvinte de “ felul cum se percepe individual, ce crede el
despre sine, ce loc își atribuie în raport cu ceilalți ”. Adicã, imaginea de sine este rezultatul unui
proces de autoevaluare a personalitãții și reprezintã “ totalitatea cerințelor, reprezentãrilor, ideilor
individului despre propria sa personalitate ”. ( M. Zlate ).

Imaginea de sine sau "cum ne vedem", se referă, aşa cum se subînţelege deja, la modul în
care ne percepem propriile noastre caracteristici fizice, emoţionale, cognitive, sociale şi
spirituale.
Imaginea de sine nu se suprapune peste conştiinţa de sine, prima constituind un rezultat sau
produs al prizei de conştiinţă. În linii mari, am putea echivala conştiinţa de sine cu subiectul care
întreprinde o acţiune, iar imaginea de sine cu unul dintre efectele acţiunii. În opinia lui C.Rogers,
imaginea de sine se prezintă ca un sistem de autoaprecieri,ea desemnînd perceperea omului de
către sine însuşi.

I.Kon susţine că imaginea de sine este un fenomen integrator ce reflectă conţinutul


conştiinţei de sine; un sistem de elemente cognitive, afective şi comportamentale, nu un sistem
de montaje obişnuite, deoarece ea este întotdeauna individuală şi specifică.
Modul în care ne percepem depinde de gradul de autostimă (autoapreciere, autorespect,
autoacceptare) pe care îl avem. Astfel, dacă ne acceptăm pe noi înşine, dacă ne apreciem pentru
ceea ce facem bine - aceasta contribuie la autorespectul şi încrederea în sine - dacă acceptăm că
avem şi slăbiciuni fără să ne criticăm în permanenţă pentru ele - aceasta constituie baza toleranţei
3
faţă de sine şi, implicit, faţă de alţii - putem trăi confortabil din punct de vedere emoţional.
Trebuie înţeles că este bine să existe mereu un echilibru între autoapreciere şi autocritică, nici
una din cele două extreme nefiind eficientă. Cel care se laudă prea mult este, în cele din urmă,
persiflat sau chiar abandonat de către ceilalţi iar cel care se autocritică exagerat provoacă
celorlalţi fie sentimente de milă, de vină, fie un sentiment de superioritate, atragînd de la sine alte
critici. Păstrînd pe cît posibil echilibrul între o laudă de sine exagerată şi o autocritică exagerată
putem contribui la igiena noastră sufletească.

Este foarte simplu. Toţi avem ceea ce se cheamă "vocea interioară". Dacă această voce
interioară are tendinţa spre un discurs pesimist, negativ şi autocritic cu ambiţii neimplinite spre
perfecţiune este clar că imaginea de sine a persoanei respective este negativă.
Imaginea de sine ne influenţează comportamentele. Cînd ai o imagine de sine bună îti poţi
îndeplini obiectivele pentru că, o imagine de sine bună îţi dă entuziasm, energie şi determinarea
necesară pentru acest lucru iar obstacolele sunt percepute ca provocări ce trebuiesc depăşite
pentru atingerea obiectivelor. O imagine de sine bună te face să relaţionezi armonios cu ceilalţi,
prin atingerea obiectivelor poţi avea performanţe profesionale, succes social etc.

O imagine de sine negativă te face să-ţi scadă motivaţia sau chiar o anihilează prin lipsa
încrederii în forţele proprii ("ce rost are să încerc oricum nu voi reuşi", "e greu", "nu sunt în
stare" etc.) ducînd, mai departe, la comportamente de evitare ("nu mă duc la interviu deoarece nu
sunt suficient de bun, deci nu are rost...").
O imagine de sine negativă este capabilă să creeze un cerc vicios din care persoanei îi
este greu să iasă : nu face anumite lucruri pentru că nu se crede în stare iar după ce renunţă la a
face lucrurile respective se autoculpabilizează şi se critică şi mai tare, intărindu-şi, astfel,
convingerile negative despre sine şi alimentînd dialogul interior negativ.
Cînd îţi acorzi suficientă valoare îti atingi mai uşor obiectivele pentru că a avea încredere în sine,
în forţele proprii te face să-ţi mobilizezi exact resursele de care ai nevoie să depăşeşti obstacolele
şi să mergi în direcţia dorită; cînd nu îti acorzi suficientă valoare negociezi mai slab, comunici
mai greu, acţionezi cu mai multă frică sau eviţi să acţionezi şi "îţi pui singur beţe în roate". Cînd
nu îţi acorzi valoare anihilezi resursele de care ai avea nevoie pentru a întreprinde ceva
Studiul formãrii imaginii de sine este o problemã științifică actuală, în știința psihologică, este
cunoscută teza conform căreia imaginea de sine este o formațiune psihică interioară complexă
care are o anumită structură și funcție. Elucidarea problemei imaginii de sine (conștiinței de sine
) după părerea lui A. N. Leontiev „ cunună psihologia personalității ”. Însă și pînă în prezent
problema genezei imaginii de sine rămîne nerezolvată.
4
Unii autori sînt de părerea că formarea imaginii de sine parcurge urmatoarele etape :
- construirea eului, a imaginii subiective despre propria persoanã, cu ceea ce considerãm
cã ne este caracteristic. În aceastã etapã are loc aprecierea proprie asupra imaginii de sine (ne
place / nu ne place ceea ce credem despre noi înșine cã suntem).Ea depinde de personalitatea
individului ( douã surori gemene au aceleași trãsãturi fizice , dar una se considera frumoasã , iar
cealalta e nemultumițã de infãțișarea ei. Acest lucru va influența atitudinile fațã de propria
persoanã și fațã de ceilalți. Prima va avea o gîndire pozitivã, nevoia de a se remarca ; cealaltã va
manifesta mai puținã siguranțã în relaționare, eventual se va izola.)
- conştientizarea judecãților fãcute de celãlalt asupra propriei persoane care pot sã nu
coincidã cu imaginea construitã de noi inșine. Și aceste judecãți pot influența imaginea de sine. (
dacã spunem cuiva în mod repetat „Ești frumoasã” aceasta va ajunge sa creadã acest lucru. Dacã
exista și fapte care sã susținã aceasta idee –ex : concursuri de frumusețe - se va transforma în
convingere de nezdruncinat.)
- raportarea imaginii proprii la judecata celuilalt. Aceastã apreciere poate determina
sentimente pozitive sau negative , de mulțumire sau nemulțumire.Sîntem influențati de grupurile
în care trãim :grupuri primare( familie, colegi de clasa, prieteni) sau secundare( elevii din acelasi
liceu). Cele douã tipuri de grupuri influențeazã diferit formarea imaginii de sine.Ele contribuie la
socializarea individului.
În formarea imaginii de sine un rol important îl are compararea socialã.( Teoria comparãrii
sociale : ne comparãm cu persoane cu care ne seamanã. Ex : un adolescent cu un adolescent).
Imaginea de sine negativă creşte riscurile pentru tulburările alimentare precum bulimia sau
anorexia.

FORMAREA IMAGINII DE SINE

Imaginea de sine este expresia concretizată a modului în care se vede o persoana sau se
reprezintă pe sine. Imaginea de sine se referă la perspectiva individuală asupra propriei
personalități.

Formarea imaginii de sine constă în primul rând într-o construcție subiectivă și


implică trei aspecte:

 importanța părerii celorlalți în construcția acesteia;


 elementele pe baza cărora se realizează percepția celorlalți;
 măsura în care conduita și motivația influențeaza crearea imaginii de sine.

5
În formarea imaginii de sine se parcurg mai multe etape:

 eul , în viziunea propriei persoane care își realizează autoportretul din punctul de vedere al
personalității în ansamblu.

Eul reprezină imaginea pe care noi o considerăm definitorie pentru personalitatea noastră.
Ca o consecință a construcției propriei imagini de sine se formează și aprecierea asupra acesteia:
pozitivă sau negativă.

 celalalt, conștientizarea faptului că acesta realizează asupra noastră judecata ce are la bază
modul în care persoana noastră e percepută. Imaginea de sine nu corespunde întotdeauna cu
imaginea pe care cei din jur și-o formeaza despre noi.
 reflecția eului asupra imaginii de sine din perspectiva corespondenței sau necorespondenței
între aceasta și judecata celuilalt.

Aceasta apreciere poate declanșa sentimente pozitive sau negative. Aprecierea e dependența de
tipul de personalitate și are consecințe importante în privința integrării sociale.

Imaginea de sine se formează pe baza unor anumiți factori:

 raportarea persoanei la anumite grupuri sociale precum familia și cercul de prieteni apropiați
sau grupul de munca, religios sau grupul organizației politice.

Aceste grupuri exercită influențe diferite asupra imaginii de sine.

 pe baza teoriei cu privire la compararile sociale.

Oamenii tind să se compare cu cei asemănători lor din punct de vedere al imaginii. Oamenii
recunosc intutitiv importanța stimei de sine în ceea ce privește eficiența și sănătatea lor mintală -
de aceea încearcă să o mențină și să o ridice.

Fiecare persoana este diferită de ceilalți și pricepută la ceva anume. O stima de sine
ridicată nu aduce nici un complex de inferioritate, nici un complex de superioritate, lucrurile
sunt… exact așa cum ar trebui sa fie, adică OK!

În primul rând, fără să se compare cu ceilalți, ci doar cu sine, și fără să se autosaboteze


prin convingeri limitatoare sau să se invinuiască pentru așteptări nerealiste sau lipsa de control
asupra mediului exterior și a celorlalți, persoana cu stima de sine ridicată consideră că este în

6
general mulțumit/ă de sine. Da, este exact mulțumită. Nici prea-prea. Nici foarte-foarte. Nu simte
nevoia să demonstreze ceva, nu se agită pentru a avea, a face sau a fi mai mult sau mai bine, pur
și simplu se acceptă așa cum este, în întregime.

Respectul de sine, reușește să se păstreze la un nivel suficient de puternic, indiferent de


schimbările care ar putea să apară. Respectul de sine, spre deosebire de stimă de sine, este
reflectarea gradului în care sinele nu se autoapreciază, ci se ingrijește de necesitățile sinelui.

Stima de sine ridicată este dependentă de respectul de sine, pentru ca primul lucru care
scade în intenstitate este stima de sine, care poate sa fie dependentă de situații schimbătoare, dar
respectul este ceva condiționat de credințe, iar o persoana (auto)educată să-și pastreze respectul
de sine în orice situație și să continue să se îngrijească de toate aspectele sinelui (fizic, spiritual,
mental, psihic) nu va lăsa stima de sine să scadă atât de puternic încât să afecteze funcționarea
sinelui.

Respectul poate fi cerut de la ceilalți, poate fi impus, poate fi apărat, în funcție de


prezența stimei de sine și a unei educații care să asigure o adaptare la mediul exterior. Respectul
este ceva care ține mai mult de comportamentul vizibil în exterior și de anumite decizii în care o
persoana trebuie sa țină cont de ea, mai mult decât stima de sine, care este mai degrabă o stare.

7
Bibliografie

1. Nastas, D. (2003), Stereotipuri, prejudecati si discriminare in Neculau, A. (coord),


Manual de psihologie sociala, Polirom, Iasi
2. Pieron, H. (2001), Vocabularul psihologiei, Univers Enciclopedic, Bucuresti
3. Yzerbet V. & Schadron G. (2002), Cunoasterea si judecarea celuilalt, Polirom, Iasi
4. Schiopu, U. (coord) (1997), Dictionar enciclopedic de psihologie, Babel, Bucuresti
5. www.sussex.ac.uk
6. http://www.calstatela.edu/faculty/sfischo/OffenseJMPweb.html