Limbajul și dezvoltarea abilităților de comunicare

Pentru fiecare individ, familia a avut şi are un rol foarte important. “Prin naştere,
omul se trezeşte inserat într-o comunitate naturală - familia - care transferă şi
perpetuează valori specifice umane.” (Bătrânu, 1980).

Conform datelor ştiinţifice (Sion, 2007), comunicarea copilului cu mama începe

deja în perioada dezvoltării intrauterine a fătului. Mama îndrăgeşte copilul cu mult
înainte de naşterea lui, îl aşteaptă, îi alege un nume, se pregăteşte să-l nască. Această
atitudine o face să fie calmă, pregătită pentru relaţiile cu copilul ce se vor stabili în
curând. La rândul lui, copilul se dezvoltă bine şi îşi va face fericiţi părinţii prin sănătatea
fizică şi neuropsihică.

Pentru copil ataşamentul de părinţi reprezintă forma de comunicare emoţională.

Această legătură îi oferă copilului încredere şi siguranţă, îi permite să se manifeste liber
şi să exploreze ceea ce îl înconjoară. În momentul în care copilul este separat de
mamă, el devine îngrijorat şi nesigur, plânge, protestează, poate să cadă în depresie,
devenind detaşat şi indiferent, asa cum arată Rusu (2019).           

Bebelușii  cresc nu numai fizic în primii 2 ani de viață, ci și cognitiv (mental). În

fiecare zi, în timp ce interacționează și învață despre mediul lor, creează noi conexiuni
și căi între celulele nervoase atât în creierul  lor, cât și între creierul și corpul lor. În timp
ce creșterea și schimbarea fizică sunt ușor de observat și măsurate în termeni exacți,
cum ar fi în inci și kilograme, schimbarea și dezvoltarea cognitivă sunt puțin mai greu de
determinat la fel de clar. Prin urmare, multe despre ceea ce știu experții despre
dezvoltarea mentală și cognitivă se bazează pe observarea atentă a teoreticienilor
dezvoltării și a teoriilor acestora, precum teoria dezvoltării cognitive a lui Piaget. (Piaget,
1973)

           Oswald (2007) arată că, pe măsură ce creierul sugarilor continuă să se dezvolte,

aceștia dezvoltă și capacitatea de comunicare; să înțeleagă și să producă limbajul
vorbit. Bebelușii învață limbajul preluând informații prin simțurile auzului și vederii, în
timp ce învață să proceseze semnificațiile din spatele acelor priveliști și sunete. Ei își
folosesc gura, limba și urechile în timp ce învață să imite priveliștile și sunetele altor
oameni pentru a-și crea propriile sunete și comunicări. Pentru a învăța din mediul lor,
bebelușii au nevoie de abilități auditive funcționale și de o gură, buze, corzi vocale și
limbă bine formate. De asemenea, au nevoie de un creier bine format, deoarece
creierul asigură instinctul bebelușului de a oglindi, copia și imita expresiile și mișcările
feței pe care le întâmpină.
 Dezvoltarea limbajului bebelușilor și copiilor mici este puternic influențată de
limba pe care o aud vorbind în jurul lor și pentru ei. Verza (1993) arăta că, cu cât
bebelușii sunt mai expuși limbajului, cu atât vor avea mai multe oportunități de a-și
exersa abilitățile de comunicare în curs de dezvoltare.

Când bebelușii sunt abia născuți, ei își comunică cea mai mare parte prin plâns.
Plâng pentru a le spune îngrijitorilor că sunt flămânzi, obosiți sau se simt inconfortabili;
au scutecul murdar; au dureri; sau doar doresc o anumită atenție și afecțiune. Cu toate
acestea, sugarii învață deja despre limba vorbită încă de la naștere. În timp ce îngrijitorii
lor le vorbesc în câmpul lor vizual, la 8-10 centimetri de față, vor copia mișcările gurii pe
care le fac îngrijitorii. În jurul vârstei de 2 până la 3 luni, bebelușii încep să gângurească
și să scoată sunete vocale exagerate, care să arate plăcere sau emoție. Bebelușii pot
face acest lucru, deoarece laringele (corzile vocale) și alte părți ale gâtului se schimbă
pentru a le permite să scoată aceste sunete. (Rusu, 2019).

Până la vârsta de 3 până la 4 luni, bebelușii vor adăuga mai multe sunete
verbale și vor începe să scoată sunetele consonante ale lui b, k, m, g și p. Până în jurul
vârstei de 4 luni, bebelușii vor începe să pună sunete vocale și sunete consonante
împreună pentru a forma cuvinte fără sens, cum ar fi „gaga” și „abu”, pe măsură ce
încep să experimenteze modul în care sunetele pot fi legate între ele. De asemenea, în
jurul acestei vârste, sugarii pot sufla prin buze și pot sufla bule pentru a practica
utilizarea și controlul buzelor și gurilor. Bebelușii continuă să exerseze acele sunete, pe
măsură ce creierul lor învață cum să interpreteze și să proceseze comunicările pe care
le aud. Până la vârsta de aproximativ 5 luni, bebelușii învață sunetul muzical și
modelele de vorbire în limba maternă a îngrijitorului lor, care este limba pe care o aud
cel mai mult. Pe măsură ce continuă să exerseze sunetele, vor începe să imite primele
lor modele sonore. Tot în jurul acestei vârste, bebelușii folosesc indicii non-verbale
pentru a-și comunica gândurile și sentimentele celor din jur. Se vor agăța de îngrijitorii
lor, îi vor împinge când sunt supărați și vor întoarce capul atunci când nu le place ceva.
În jurul vârstei de 5 luni, începe procesul de "lalațiune", conform Verza (1993). Acest
lucru le permite ca mai tarziu să conecteze sunete consonante cu sunete vocale în
moduri care sunt folosite în limba lor maternă pentru a face silabe distincte.

Pe măsură ce bebelușii intră în a doua jumătate a primului an, capacitatea lor de

a înțelege cum funcționează limbajul și cum să comunice continuă să devină mai
sofisticată. Până la vârsta de 7 luni, bebelușii încep să vorbească pe rând cu alții în loc
să vorbească în același timp cu alții. Aceștia pot iniția conversații cu alții în timp ce
încep să învețe cum funcționează conversația dintre oameni. Între timp, bebelușii vor
încerca, de asemenea, să imite sunetele pe care le fac îngrijitorii, în special sunete de
animale precum „muu” (sunetul vacii). Până la vârsta de 8 luni, bebelușii încep să
conecteze sunetele pe care ei și îngrijitorii lor le fac cu ideile și gândurile reale care pot
fi înțelese universal. De exemplu, când un bebeluș aude cuvântul „lapte”, știe că își va
lua biberonul în curând; când va spune „bubu”, își va lua iubitul urs de pluș. Tot în
această perioadă, ei construiesc pe partea superioară a silabelor pe care au început să
le facă mai devreme și leagă acum silabele în cuvinte mai ușor de înțeles, cum ar fi „da-
da”, „pa-pa" Oswald, 2007).

Aproape de sfârșitul primului an de viață, bebelușii încep să adune la un loc toate

lecțiile de limbă pe care le-au învățat până acum. Între 9 și 12 luni, bebelușii încep să-și
spună primele cuvinte reale, precum „mama” și „tata”. În această perioadă, ei pot
adăuga încet câteva cuvinte în vocabularul lor. Până la vârsta de 12 luni, unii bebeluși
pot avea doar 2-3 cuvinte în vocabularul lor expresiv, în timp ce alții pot avea o duzină.
(Verza, 1993).

Este important să ne amintim că limbajul receptiv al bebelușilor este mult mai

dezvoltat decât limbajul lor expresiv în acest moment. În timp ce bebelușii pot rosti
câteva cuvinte, ei sunt capabili să înțeleagă semnificația altor sute. Vor începe să arate
și această înțelegere. Până la vârsta de 10 până la 11 luni, bebelușii pot începe să
comunice arătând sau încuviințând din cap în acord sau dezacord cu ceea ce spun
îngrijitorii. În jurul vârstei de 12 luni, bebelușii vor începe să arate înțelegerea cuvintelor
și a propozițiilor în timp ce indică un câine din imagine atunci când sunt solicitați sau
dau din cap când sunt întrebați dacă doresc un biscuite.

Pe măsură ce copiii mici intră în al doilea an, abilitatea lor de a folosi limbajul
devine mai evidentă. Ei continuă să dobândească cuvinte și să mărească numărul de
cuvinte pe care le înțeleg. Ei învață cuvinte care sunt semnificative sau importante
pentru ei, cum ar fi numele jucăriilor și persoanelor preferate. În acest moment, copiii
mici folosesc vorbirea holofrastică, care este atunci când folosesc un singur cuvânt cu
accent emoțional pentru a exprima un gând complet, o întrebare sau o cerere. De
exemplu, „Dada!” ar putea însemna „Poți să-mi dai jucăria de pluș, Dada?” sau „Sunt
atât de supărat pentru că este timpul să mă culc și nu am Dada”.

Copiii mici, de asemenea, supra-extind cuvintele. Ei pot folosi un cuvânt pentru a

identifica multe obiecte diferite, chiar dacă copiii mici înțeleg diferența dintre obiecte. De
exemplu, ei pot numi toate creaturile cu blană „pisică”, chiar dacă pot indica diferite
animale într-o imagine când li se cere. Cuvântul „pisică” poate fi singurul cuvânt pe care
îl pot verbaliza pentru un animal cu blană. (Oswalt, 2007).

În ultima jumătate a celui de-al doilea an, capacitatea copiilor mici de a folosi
limbajul devine și mai sofisticată. Între 18 și 24 de luni, copiii mici încep să adune 2
până la 3 cuvinte împreună pentru a forma fraze simple, numite vorbire telegrafică. Cel
mai adesea, ei folosesc substantive, verbe și unele adjective, omițând părți de vorbire
mai sofisticate, cum ar fi articole, pronume, verbe ajutătoare și prepoziții. Propozițiile lor
sunt extrem de simple și simple. Odată cu aceasta, copiii mici încep să-și numească
părțile corpului și să vorbească despre ele și despre alte sentimente interne. De
exemplu, vor spune „doare burta” sau „eu trist”. Acest exemplu arată modul în care
copiii mici încep să se eticheteze pe ei înșiși și pe posesiunile lor „eu” și „al meu” și se
pot numi după propriul lor nume până la vârsta de 2 ani.

Vocabularele copiilor mici continuă să crească treptat. Copiii mici pot ști undeva
în jur de 50 de cuvinte pe 20 de luni și peste o sută de cuvinte pe 24 de luni. (Verza,
1993). Cu toate acestea, este posibil să nu-și poată pronunța toate cuvintele perfect,
deoarece încă își dezvoltă și își perfecționează capacitatea de a forma anumite sunete.
În această etapă, copiii mici pot fi dificil de înțeles, mai ales pentru cei care nu sunt
îngrijitori.

Copilăria timpurie este un moment sensibil pentru dobândirea limbajului. Alzner,

(2019) arată că copiii mici sunt mai capabili să învețe mai multe limbi sau alte limbi
decât limba primară a familiei lor. Creierul lor în creștere le permite să învețe o mare
varietate de semnificații, cuvinte și structuri lingvistice. Această abilitate se diminuează
pe măsură ce copiii cresc; este adesea foarte dificil pentru un adult să devină fluent într-
o altă limbă. Este important pentru copiii mici să se expună mult la limbaj, cum ar fi
auzirea oamenilor vorbind în jurul lor și al lor, deoarece acesta este modelul acestor
abilități de comunicare timpurie. Bebelușii care sunt privați de comunicare verbală în
această perioadă pot avea dificultăți extreme de recuperare în ultimii ani, deși nu este
imposibil. Este important ca părinții să verifice auzul copiilor lor la naștere și pe tot
parcursul copilăriei, pentru a se asigura că sunt capabili să colecteze comunicările
auditive din jurul lor sau să înceapă să învețe tehnici alternative de comunicare, dacă
este necesar. (Rusu, 2019).
 Bibliografire

1. Bătrânu, E. (1980), Educația in familie, Editura Politică, București.

2. Piaget, J. (1973), Nașterea inteligenței la copil, Editura Didactică și Pedagogicǎ,
București.
3. Verza, E. (1993), Psihologia Vârstelor, Editura Hyperion, București.

1. Alzner, S. (2019), Implicarea Educațională a părinților

https://www.didactic.ro/revista-cadrelor-didactice/implicarea-educationala-a-parintilor

2. Oswalt, A. (2007) Infancy Cognitive Development: Language Development

https://www.gulfbend.org/poc/view_doc.php?type=doc&id=10114&cn=461

3. Rusu, R. (2019), Dezvoltarea limbajului și a comunicării la cei mici

https://www.arcadiamedical.ro/articol/dezvoltarea-limbajului-si-a-comunicarii-la-cei-mici/

4. Sion, G. (2007), Psihologia Vârstelor

https://www.academia.edu/13077918/Psihologia_Varstelor_Dezvoltarii