UΝIVΕRSΤIΤΑΤΕΑ CREȘTINĂ DIMITRIE CANTEMIR BUCUREȘTI

FΑСULΤΑΤΕΑ DΕ ADMINISTRARE A AFACERILOR

INTERNAȚIONALE

LUСRΑRΕ DE DIZERTATIE

Coordonator științific,
Conf. Univ. Dr. Constantin Georgescu

Αbsolvеnt,
Haralambie Ionuț

București
2022
UΝIVΕRSΤIΤΑΤΕΑ CREȘTINĂ DIMITRIE CANTEMIR BUCUREȘTI
 FΑСULΤΑΤΕΑ DΕ ADMINISTRARE A AFACERILOR
INTERNAȚIONALE

IMPACTUL MEDIA ASUPRA RELAȚIILOR PUBLICE

INTERNAȚIONALE. STUDIU DE CAZ ASUPRA CONFLICTULUI
ACTUAL DINTRE RUSIA SI UCRAINA

Coordonator științific,
Conf. Univ. Dr. Constantin Georgescu

Αbsolvеnt,
Haralambie Ionuț

București
2022
Cuprins
CAPITOLUL 1 : MEDIA- DELIMITĂRI TERMINOLOGICE......................................................
1.1 Concepte definitorii ale mass-media.............................................................................
1.2. Funcțiile media si comunicarea în masă.......................................................................
1.3. Influența media asupra individului................................... .............................................

CAPITOLUL 2 : RELAȚIILE PUBLICE INTERNAȚIONALA ASPECTE CONCEPTUALE.

2.1 Noțiuni teoretice și terminologice...................................................................................
2.2. Tipologia relațiilor publice internaționale .....................................................................
2.3 Factorii care influențează relațiile publice internaționale ..............................................
2.4. Influența media asupra relațiilor publice........................................................................

CAPITOLUL 3 : STUDIU DE CAZ PRIVIND IMPACTUL MEDIA ASUPRA RELAȚIILOR

PUBLICE INTERNAȚIONALE ÎN CONFLICTULUI ACTUAL DINTRE RUSIA SI
UCRAINA.........................................................................................................................................
3.1. Contextul apariţiei /istoricul evoluţiei conflictului........................................................
3.1.1 Prezentarea actorii implicaţi consecinţelor conflictului armat .......................
3.1.2 Rolul actorilorinternaţionaliînaplanareaconflictuluiRuso-Ucrainean..........
3.1.3 PoliticaUniuniiEuropenepentrurezolvareaconflictului din Ucraina……….
3.2. PreţulconflictuluiRuso- Ucrainean şi importanta soluţionării......................................
3.2.1Pierderile economice, pierderi umane, climatulafacerilor…….......................
 3.2.2Avantajelesidezavantajelesoluţionăriiconflictului………………………...

CAPITOLUL 4. CERCETAREA STUDIULUI DE CAZ.......................................................

4.1 Impactul la nivel relațiilor internaționale prezentat în mass -media..........................
4.2Motive pentru care este considerat o problemă la nivelul relațiilorinternaționale....
4.3 Acţiunile la nivel internațional recomandate pentru soluţionarea conflictului..........

CONCLUZII ........................................................................................................................................
BIBLIOGRAFIE ..................................................................................................................................
ANEXE ................................................................................................................................................
 Introducere

Studiul de față supune spre analiză modalitățile de transmitere a informatiilor precum si

impactul acestora asupra relatiilor publice internationale, concepte si functii teoretice și practice,
specifice media atat in general cat si in relatiile internaționale. În vederea realizării acestui
obiectiv, studiul conferă într-o primă etapă, o revizuire a literaturii de specialitate în domeniul
mas media și a relatiilor publice internationale, urmărind să determine aplicabilitatea conceptelor
prezentate în practica.
Studiul va fi structurat pe patru capitole, care vor prezenta aspectele teoretice respectiv
aspectele practice în ceeace privește relatiile publice internaționale, fundamentând aspectele
practice pe definirea și descrierea detaliată conceptului de impact media asupra relatiilor
internationale, dar si a mesajelor publicate cu referire la conflictul Ruso-Ucrainiean.
În primul capitol vor fi supuse atenției principalele aspecte teoretice referitoare la
conceputun si definitaia mass-media, functii, metode de comunicare si de influentare a
individului . În cadrul primului subcapitol, vor fi evidențiate principalele aspecte conceptuale
care se doresc a fi conturate prin prisma definițiilor enunțate până în prezent de către cercetătorii
în domeniu, în literatura de specialitate. Cea de-a doua subsecțiune aduce în prim plan aspectele
referitoare la particularitățile si functiile media. În cadrul celei de-a treia subsecțiuni din primul
capitol, vor fi prezentate aspecte despre metode si influente asupra indivizilor.
Cel de-al doilea capitol se dorește a fi un preambul al secțiunii de cercetare empirică
aducând în discuție aspectele esențiale referitoare la noțiuni teoretice și terminologice privind
relatiile publice internationale precum si tipologia si conceptul relatiilor internaționale. În
vederea realizării acestui obiectiv, se vor descrie punctual noțiunile referitoare la importanța
strategiilor de organizare, obiectivele specifice factorilor ce influenteaza relatiile internaționale.
Cea de-a treia secțiune va constitui studiul aplicat al cercetării de față și se dorește a fi o
cercetare privind conflictul aparut intre cele doua tari respectiv Rusia si Ucraina modalitatea de.
În vederea realizării obiectivului stabilit, studiul va supune spre analiză aspectele esențiale
referitoare la activitate, valori, structura organizatorică și specificul companiei. Pe baza
aspectelor specifice se vor determina contextul istoric de aparitie a conflictului, pozitia marilor
puteri si rolul acestora in rezolvarea conflictului, politicile adoptate fata de pozitia Rusiei , dar si
fata de pozitia Ucrainei, precum si avantajele si dezavantajele creeate de conflictul celor doua
tari..
Motivația alegerii temei rezidă din importanța înțelegerii impactului conflictului Ruso-
Ucraineian asupra economiei mondiale si influenta mass-media asupra individului precum si
impactul conflictului pe toate domeniile atat pe termen scurt, cat si pe lung.
Studiul se încheie cu o sesiune de concluzii, fundamentate pe aspectele specifice ale cercetării
practice. Concluziile se doresc a fi un punct de plecare pentru cercetările viitoare și o bază de
informare solidă pentru îmbunătățirea stării actale în domeniu

Сɑрitolul I
1. Media – Delimitari terminologie

1.1. Concepte definitorii ale mass-media

Conceptul de mass-media estemainousiestenecesara o definire a lui: "Mass-media (lat. massa - "o

cantitate mare de entitatiagregate"; medium, pl. media - mijloc de transmitere a ceva), termen
consacratmaiîntâiînlimbaenglezareferitor la mijloacele de comunicareîn masa; seturi de
tehnicisimetode de transmitere, de catrefurnizoricentralizati, a unormesajeuneiaudientelargi,
eterogenesidispersategeografic. Într-o perspectivainstitutionala, mass-media sunt considerate
institutiisociale, atâtculturalecâtsieconomice" (Dictionar de sociologie, 1993, p.338)

Conceptul de mass înseamna un public numeros, dar poate fi înteles si ca o amplitudine sociala a

mesajului, ca o simultaneitate a receptarii pe o arie larga, ca o standardizare a consumului
cultural si, în acelasi timp, ca un nivel scazut de receptivitate. În acest fel, conceptul
de comunicare de masa este definit în sens unilateral, simplificator, creându-se în mod artificial o
despartire între cultura înalta, a elitelor sociale, si cultura de masa, productia de masa, receptarea
de masa, consumul de masa. Din aceasta cauza, unii teoreticieni prefera notiunile de tehnicide
difuzare colectiva, canale de difuzare colectiva.
Îndefinireaconceptului de comunicare de masa, trebuiesatinemseama de faptul ca
estevorbadespre un ansamblu de fenomenesocio-cul-turalestrâns legate de civilizatiatehnicista,
ceeaceimplicauneletrasaturispecifice. Comunicarea de masa apareînsecolulnostru,
dupaprimulrazboimondial, odata cu dezvoltareamijloacelortehnice. Ea face
posibilatransmitereaunuimesajcatre un public variatsinumeros, care îlrecepteazasimultan,
fiinddespartitspatio-temporal de sursa. Emitatorul, încazulacesta, este un profesionist al
comunicarii, un ziarist, o "persoanainstitutionalizata" (W. Schramm) sau o organizatie de
comunicare, un post de radio, un canal de televiziune, un ziar (gruparisocialespecializate - antre-
prenorii de presa sipersonalul lor). Aceastaestesi prima trasatura a co-municarii de
masa: emitatorul, o "persoanainstitutionalizata", care reprezinta, de obicei, un grup de persoane,
este un mare producator de mesaje.

In ultimul timp, incepand de la instaurarea televiziunii de masa, suntem martorii unei

extraordinare prevalente a practicilor de comunicare în toate domeniile societatii, precum si la o
dezvoltare exuberanta si multivoca a tehnicilor si tehnologiilor de comunicare.
Reprezentarea generala a mass media presupune, in mod unanimacceptat, atribuirea acestora a
unor functii multiple, circumscrise inprimul rand activitatii de difuzare in proportii vaste a
informatiei adresateunui auditoriu de masa. Pe parcursul anilor, evolutia tehnologica
amijloacelor de comunicare de masa în totalitatea lor (atat a presei scrise,dar mai ales a mass
media electronice), afirmarea pe plan global anoilor tendinte mass media (televiziunea prin cablu
si prin satelit, dezvoltareavertiginoasa a social media),sporirea disponibilitatilor comunicationale
oferite auditoriului (exempluelocvent îl poate constitui popularitatea crescanda a emisiunilor
radiosi tv gen talk show politice si sociale) a conturat o nouã configuratie a universuluimediatic,
marcata de o expansiune consecventa, de unefort continuu în vederea diversificãrii modalitatilor
de transmitere amesajului, de o afirmare vizibila a noilor factori de incidenta asuprafluxului
informational, rapiditatea difuzarii informatiei.Un alt element inovator care marcheazã profund si
vizibil mass-media, modificîndu-le substantial activitatea si imprimîndu-lecaracteristici radical
noi, este impactul politic tot mai accentuat alacestora. De fapt, istoria societati abunda în
exemplele unei relatii destul de strînse între politica si mass media ce s-a manifestat cu
ointensitate diferita pe parcursul anilor, în functie de caracterul regimuluipolitic, de conditiile
istorice concrete. Acest lucru a si determinat consemnarea importantei dimensiunii
comunicationale a politicii,evidentiind prezenta esentialã a comunicãrii în orice aspect al
activitatiipolitice.
Daca politica presupune putere, posesorii ei ori cei imputerniciti s-o exercite trebuie, într-un fel,
sa se explice în fata celorcare se considera ca au de reactionat la actiunile acestora. Dacã
politicapresupune participare, aceasta consta în mecanisme prin careinteresele, aspiratiile si
cerintele cetatenilor de rand sant comunicatecelor ce stabilesc regulile.

1.2. Funcțiile media si comunicarea în masă

Mass-media reprezintă un ansamblu al produselor culturaleşi al tehnologiei necesareproducerii

lor, care creează o reprezentarediscursivă, fragmentarăşilinearădesprerealitateasocialăşinaturalăîn
care trăim. Înacelaşitimp, mass-media esteşisemnalulpătrunderiisimulacruluiînviaţanoastră, a
uneirealităţi cu care sîntemîn contact nemijlocit, deşiconsistenţasaesteunaefemeră.
Înciudaacesteiefemerităţi, aşa cum am arătatmai sus,
apariţiaproduselormediaticeînsocietateesteindicatorul de netăgăduit al prezenţeiculturii de masăşi
al potenţialului democratic al acesteiculturi. Însocietateacontemporană, presa nu
maimediazăîntrerealitateşisubiecţiiumani – aşa cum fac produseleculturale mod
tradiţionalsauchiartipăriturileocazionale, cărţile, de exemplu. Presa nu
maimediazăîntredouădomeniidistincteşiierarhizateontologic, ci pretinde a fi
chiarrealitateasauexpresiaontologicăîn act a realităţii. Nu e de mirareaşadarcăînprezent se
considerăcădacă un fapt, o acţiune, o opinie, o activitate nu are vizibilitatemediatică, adică nu
estereflectată de mass-media, nici nu există. Înurmaintervenţieimassmediaînrealitate,
existenţadevine o existenţăpublică, căreiai s-a asiguratvizibilitatepublică, fiindîntr-o
dependenţădirectă de capacităţilecomunicative ale actoriloracestuiproces: comunicatorii,
însenslarg, saujurnaliştii, într-un sensmairestrînsşimai precis. Exerciţiul mediatic,
prezenţaşiapariţiaîn mass-media are calitatea de a reificaconţinuturilemediatice. Înacestfel,
conţinutulcomunicăriimediaticedevineexpresiauneirealităţi „tari“, susceptibilă a i se
aplicainterogaţiiepistemice, morale şiestetice. Înacest context, comunicareamediaticăpoate fi
definită ca activitatea socio-culturală pe care o susţine un grupprofesionalizatîncolectarea,
prelucrarea, producereaşidifuzarea de mesaje sub forma unorproduseculturale, care se comportă
ca o marfă pe o piaţă ai căreiconsumatori se constituieîn public şi care face foloseşteînacest scop
canaleprocedurişitehnologiededicată, diferiţisuporţiinformaţionalişi un sistemnormativ de lucru.

Funcţiile mass-media, aşa cum sîntelesintetizate de Malcom Wiley, se referă la o perioadă de

început a comunicăriimediatice, cîndpreponderentă era presa scrisă (ziare, reviste, almanahuri)
şicîndaccesul la acesteproduse era relativlimitat, deoarecegradul de alfabetizare a populaţiei era
destul de scăzut. Oricum, uneledintreele: „a furnizainformaţiiobiective; a oferi un cadru general
al dezbateriipublice“
prinfaptulcăexprimădezideratesîntmaidegrabăroluriatribuitepreseidecîtfuncţii, care
exprimărezultatul general al exerciţiuluiacţiuniimediaticeasuprarealităţiisociale. P. Lazarsfeldşi
R. Merton găsesccăestenecesarsă se vorbeascădesprefuncţii, ca despremodalităţi de acţiune ale
subansamblurilorsocialeprin care se răspundeunornevoireale ale societăţii, şidespredisfuncţii, ca
despremodalităţi de acţiune ale subansamblurilorsociale care nu răspundunornevoirealesau care
chiarperturbăprinexerciţiul lor buna funcţionare a societăţii. Uneiastfel de tipologiii se poate face
totuşiobservaţiacăoperează cu valori morale sauutilitaristeîninteriorulunorsisteme de relaţii care
artrebuisă fie neutreşidoarfuncţionaleşică de fapt, dihotomiafuncţii/disfuncţii nu esteomogenă,
deoarecedisfuncţiilesîntsocotitedupăefectele pe care le produce acţiuneamediaticăînsocietate, pe
cîndfuncţiilesînt considerate înraport cu niştedeziderate, care la rîndul lor arnecesita o
întemeierecearpresupune un angajament moral sau juridic, care de fapt nu aravea a face cu
funcţiilecomunicăriimediatice. Mai trebuiemenţionatcăînbazaacesteitipologii, înunelelucrăripoate
fi întîlnită ca „funcţie“ acomunicăriimediaticedezinformareasaumanipularea. Acestea pot fi, cu
siguranţă, şiefecte ale comunicăriimediatice, darînnici un cazfuncţii ale acesteia.
Interesanteşidemne de reţinutsîntfuncţiilepropuse de Leo Thayer, prinfaptulcăeleaducindividul,
ca subiectperceptiv, încîmpul de relaţii pe care le stabileştecomunicareamediatică.
Socializareaşiidentificareaindivizilor, rolul de sursămitologică pe care-l joaca mass-media
însocietatea de masă, ca expresie a „vociipovestitorului“ sînttendinţe care marchează o
creşteresemnificativă a implicaţiilorsocialeşiindividuale ale comunicăriimediatice.
Tipologiapropusă de Mihai Comanesteceamaigeneralăşimaiabstractăînacelaşitimp,
avândşimeritul de a înglobauneledintrefuncţiileprezentate de alţiautori, prinsubdiviziunile pe care
le cuprinde.(Coman, Mihai – Introducereînsistemul mass-media, ed. Polirom, Iaşi, 1999, pp. 73–
85)
Funcţia de informare -Nevoia de informaţii a
omuluiesteunadintrecelemaigeneraleşifundamentale. Deciziileindivizilor se iauîntotdeauna pe
bazaunorinformaţii pe care aceştia le au cu referire la
acţiunilesausituaţiileasupracăroratrebuiesădecidă. Avîndacces la informaţii, indivizii pot
controlamediul natural şimediul social în care trăiesc, anticipîndanumiteevenimente, tendinţe,
reacţii. Dar nu toateinformaţiileau un astfel de caracter pragmatic sauutilitarist. Alte informaţii
pot aveacaracter de avertizare, caracter general. Informaţiile utile pe care le vehiculează mass-
media se referă la date care reflectănevoileşiintereselenaturaleşisocialenemijlocite ale indivizilor:
stareavremii, producerea de fenomenenaturaleînproximitateatemporalăşispaţialăimediată,
fluctuaţiileindicilorbursierisau ai preţurilor, stareadrumurilorşi a traficului, manifestăripolitice,
sportive, culturale, sindicale etc. Informaţiile utile ne ajutăsăluămdecizii a cărorbătaie e
relativscurtă. Informaţiilegeneraleau un caractermailargşi o
aplicabilitatemaivagădecîtinformaţiile utile, eleneinfuienţîndhotărîtor la luareadeciziilor.
Informaţiilegeneraleţin de un repertoriu cultural anume, care este specific unorgrupuri,
unorcomunităţisauunorindivizişiparticipă la realizareaunorfuncţiisimbolice, la
creareauneiconcepţiidesprediferitedomenii ale lumiişivieţii. Elecontribuie la consolidareasau la
slăbireaunorconvingeri. Din categoriainformaţiilor general fac partedateleprivindviaţapolitică,
iniţiativele legislative, evoluţiaşitransformările pe care le suferăreprezentareasimbolică a
puteriiînsocietate, informaţiileprivindactivitateaşiacţiunileperoanelorşiinstituţiilorpublice, ale
persoanelorşiinstituţiilorsociale, culturale, artistice, militare.

Funcţia de interpretare- In ciudafaptuluicăactivitatea de producere de informaţii se referă la

elaborareauneireferiri cu sensdespre o situaţie, un eveniment, o întîmplare, o persoană, o
activitate, în general la punereaîncorelaţie a faptelor cu susţineriledespreele, activitate care în
general pare extrem de simplăşi la îndemînaoricui, mai ales căfiecaredintreindiviziiumani are
această capacitate şichiar o şiexersează, înciudatuturoracestoraaşadar, activitatea de informare nu
estedelocsimplă. Înprimulrândpentrucăevidenţaei nu esteatât de transparentă. Nu
oriceevenimenteste la fel de clarpentruoricemartor, aşadarnicipentruoricejurnalist. Mai mult, nici
o relataredespre un eveniment nu vaputeasă fie absolutobiectivădeoareceeaestefăcută din
perspectivaunuisubiect, fiind, prinurmare, îndatoratăpunctului de vedereşiperspectiveiadoptate de
observator.

Produselemediatice care fac interpretare, mai ales în forma prizei de conştiinţă, sînt: editorialul,
comentariul, cronica, pamfletul, caricatura.

Funcţia de divertismentşievaziune- Comunicareamediaticăpoate fi consideratăşi un mijloc de

divertisment al indivizilor, o modalitate de ieşire din fluxulactivităţiicotidiene, satisfăcândnevoia
de catarsis, de „schimbare a ideilor“, de deconectare. Eaestestrânslegată de ideea de evaziune,
care de altfelesteunadintreipostazele sale. Pentru a înţelegemai bine sensulacesteifuncţii,
trebuiesăaducemîndiscuţieideea de jocşiimplicaţiileacestuiapentruviaţaumanăşisocială. Joculeste
o modalitate de imitare a uneirealităţiposibile, o modalitate de încercare a unorlimite,
prinsuspendarea de facto a realităţiişi a situaţiei concrete în care se găseşteindividul.

Comunicarea de masa

In cazul comunicarii colective, se vorbeste despre comunicarea de masa si, mai nou, despre
mass-media (mijloace de comunicare de masa), concept comentat de noi pe parcursul acestei
carti si între care nu exista o suprapunere totala de sensuri.

Trebuie sa facem unele delimitari: cand avem în vedere obiectul comunicarii, vorbim despre

comunicare de masa, difuzare colectiva, difuzare masiva (masa de mesaje), difuzare de masa
(mesaje pentru masa), informatie (colectiva, masiva sau de masa), adica, în engleza, despre mass
communication.

Când avem în vedere instrumentele, întelegem mijloacele, tehnicile de difuzare colectiva, masiva

sau de masa, mijloacele instrumentale sau tehnice de informare colectiva sau de informare de
masa, adica, în engleza, mass-media.

In sfarsit, cand avem în vedere produsele, adica ansamblul mesajelor destinate unui mare public
sau unei mase socio-culturale, vorbim despre comunicatiile sociale, colective sau de masa,
mesaje de difuzare sociala, colectiva sau de masa, informatiile colective, masive sau de masa,
adica, în engleza, mass communications.
Pentru Gina Stoiciu, "mass-media este o expresie formata din doua cuvinte, in care primul
termen mass (de masa) semnifica un atribut al celui de al doilea, media (mijloace de
comunicare)"(Gina Stoiciu, 1981, p.15).

Termenul de baza, este, pentru cercetatoare, media si el semnifica doua lucruri: "pe de-o parte, o
tehnologie specifica de comunicare si, pe de alta parte, un limbaj specific de comunicare" (Gina
Stoiciu, 1981, p.15).

In ceea ce priveste tehnologia de comunicare, "ea este specifica în raport cu un canal de

comunicare sau altul: aparatura tehnica necesara unei emisiuni TV nu este aceeasi cu aparatura
tehnica necesara realizarii unui film si este specifica si în raport cu etapele de comunicare. În
acest al doilea sens, este vorba mai degraba de un set de tehnologii si nu de una singura:
tehnologiile de elaborare si producere a mesajelor (camera de luat vederi, banda de înregistrat),
mesajele ca purtatoare de informatii (imaginile, sunetele) si tehnologiile de receptare a mesajelor
de catre public (aparatul de radio, televizorul, casetofonul etc.)" (Gina Stoiciu, 1981, p.15).

Media constituie nu numai un mijloc tehnic al comunicarii, ci si unul de semnificatii. La nivelul

comunicarii interumane, termenul media are si conotatia de limbaj.Termenul de mass are, în
acceptiunea cea mai larga, sensul de public. Dar el mai are si alte acceptiuni:marimea audientei
de care se bucura mijloacele de comunicare moderna (amplitudinea sociala a
mesajului);simultaneitatea transferului de informatie spre o larga audienta;societatea de masa, ca
tip de societate în raport cu practicarea unui consum cultural de masa;atributul de masa capata,
uneori, un sens peiorativ, acela de gustul maselor (Gina Stoiciu, 1981, p.16).

In definirea conceptului mass-media, trebuie sa avem în vedere doua aspecte esentiale:

a) ansamblul de mesaje culturale difuzate pe scara de masa în conditiile civilizatiei tehniciste

(drept continut);

b) mijloacele tehnice de creare, elaborare si difuzare de mesaje (ca instrumente de comunicare).

Pentru Francis Balle, comunicarea sociala îmbraca diferite forme:

"Prima, spontana si neaxiomatizata, pare sa nu se supuna nici unei alte reguli, cu exceptia
deprinderii sociale; ea se înscrie în cadrul relatii-lor interpersonale, fiind limitata, precara,
artizanala, spontana si prescriptiva" (Dictionar de sociologie, 1996, p.60).
La cealalta extrema, comunicarea institutionalizata, caracterizata prin aceea ca "relatiile inter- si
intraorganizationale sunt conduse de institutii: între natiuni, între orase, între întreprinderi, între
guvernanti, în interiorul fiecarei organizatii sociale si în afara lor. Comunicarea institutionalizata
defineste regimul economic, social si politic cu care este înzestrata o societate" (Dictionar de
sociologie, 1996, p.60).

Conceptul de comunicare de masa este mai larg si el vizeaza toate sectoarele vietii sociale,
toate formele de relatii în care exista o participare constienta a indivizilor si a grupurilor,
reporturile interpersonale care dobândesc o dimensiune sociala, preluata si amplificata de un
mijloc social de comunicare, de mass-media.

Având în vedere relatiile ce se stabilesc între partenerii comunicarii, precum si numarul lor, se
poate vorbi despre câteva tipuri de comunicare:

1. Comunicarea intrapersonala, a dialogului interior, comunicarea cu noi însine, o comunicare

de profunzime, realizata de cele mai multe ori în tacere, în meditatie, în reculegere. Emitatorul si
receptorul se confunda, ceea ce nu înseamna ca avem mai putin de-a face cu o comunicare.

2. Comunicarea interpersonala, între doi indivizi (one-to-one). Cea mai veche forma de
comunicare o reprezinta comunicarea interpersonala. Bazata pe dialog, aceasta modalitate
traditionala constituie si astazi o ipostaza fundamentala a relatiei de comunicare. Este o forma
completa de comunicare, care se realizeaza prin intermediul privirii, al gestului si, mai ales, al
cuvântului. Comunicarea directa presupune o apropiere fizica între emitator si receptor, deci o
limita spatiala si temporala. Caracteristica ei esentiala consta în reciprocitatea comunicarii, în
conexiunea inversa (feed-back-ul), în schimbarea rolurilor dintre emitator si receptor în procesul
de transmitere a mesajului.

3. Comunicarea de grup, ca forma a comunicarii interpersonale. În cazul comunicarii directe,

între parteneri se stabileste un anume tip de relatii, pe care sociologia le numeste relatii primare.
Iata cum descrie Bernard Voyenne procesul comunicarii directe: "O persoana - emitator - intra în
contact direct cu o alta persoana - receptor - sau, eventual, cu un numar dintre acestia din urma,
prin intermediul unui sistem de transmitere fizic, al unuia simbolic (limbajul) cu conditia ca
aceasta cheie sa fie cunoscuta de ambele parti care comunica" (Bernard Voyenne, 1962, p.24).
Comunicarea are loc imediat, dar si reciproc. Se realizeaza astfel conexiunea inversa (feed-back-
ul), prin care raporturile dintre emitator si receptor se modifica, primul devenind receptor, iar
receptorul emitator. Are loc, deci, un schimb permanent de idei, un dialog sau o conversatie fara
nici un intermediar. Comunicarea directa este o forma completa de comunicare. Toate celelalte
tipuri de comunicare nu reprezinta decât substitute ale acesteia. Ea este însa limitata în timp si
spatiu, fiind conditionata de obligativitatea existentei unui sistem fizic de legatura între parteneri,
fara a putea asigura continuitatea relatiilor dintre ei.

Este ocomunicare directa, orala, interpersonala si trebuie spus ca, de-a lungul mileniilor si chiar

astazi, forma principala de comunicare între oameni este comunicarea directa.

Ca un remediu al discontinuitatii, o serie de societati primare sau mai putin avansate din punct de
vedere tehnic au gasit solutia unor procedee empirice, prin care se încearca prelungirea
comunicarii directe prin retransmiterea mesajelor de-a lungul unui sir de indivizi. Desigur, acest
gen de comunicare poate saraci sau deforma mesajul, lipsindu-l de orice fel de semnificatie sau,
uneori, modificându-i continutul prin adaos sau, dimpotriva, omisiune, adaptandu-l si
traducându-l, în mod voit sau nu, în raport direct cu interesele lor personale, cu dorintele sau
necesitatile lor. E vorba de transmiterea în lant a unui mesaj , sistem imediat reversibil, care duce
la aparitia zvonului, adica a deformarii mesajului, a dezinformarii, ceea ce pentru epoca
moderna, prin mijloacele comunicarii colective specifice "erei electronice", a devenit o
modalitate esentiala a luptei politice, a bataliei pentru putere, prin abaterea voita a atentiei opiniei
politice de la marile si gravele probleme ale contemporaneitatii la zone periferice sau cu caracter
senzational, realizându-se ceea ce se cheama "manipularea".

1.3. Influența media asupra individului

În ciuda faptului că în interesul său se face comunicarea mediatică, publicul este

influenţat foarte mult de comunicatorii mediatici, care îi pot determina în bună măsură interesele.
Influenţarea se face în sensul generalizării unor idei, al unor opinii, atitudini sau a unor nevoi, în
sensul generalizării unui stil de viaţă chiar. Modul în care apare şi se structurează evenimentele şi
temele de interes din comunicarea mediatică, reflectă o anumită imagine despre viaţa socială a
comunităţii pe care o acoperă mass-media.
 Mass-media a devenit una dintre instituțiile cruciale ale societății moderne; este greu de
supraestimat rolul lor în formarea credințelor, valorilor și caracteristicilor fiziologice ale
oamenilor. Industriile media sunt acum o parte integrantă a industriilor de agrement și
divertisment. Timpul liber devenind o resursă economică cheie a societății, viața individuală și
bunăstarea psihologică a oamenilor sunt influențate semnificativ de procesele de comunicare în
masă și de companiile media; acest nivel de influență are ca rezultat apariția unei noi ființe
umane — homo mediatis.

Devenind o parte esențială a economiei moderne în lumea postindustrială, mass-media a

devenit inevitabil și una dintre cele mai profitabile și puternice industrii. Natura lor politică,
socială și culturală este direct influențată de activitatea antreprenorială și de legile pieței ale
cererii și ofertei (Albarran, 2010). Cu toate acestea, industria media este afectată nu numai de
logica corporativă, de dinamica tranzacțiilor financiare și de deciziile manageriale, ci și de
cererea în creștere a publicului pentru conținut media. Astăzi, cererea de informații este un set
complex de nevoi ale oamenilor, determinate de natura lor socială și psihologică, incluzând
diverse cerințe pentru știri politice și sociale, analize financiare, punctele de vedere ale liderilor
de opinie, reacțiile publicului din partea reprezentanților grupurilor de referință.

În ultimii ani, dezbaterile academice despre mass-media și jurnalism au fost adesea

centrate în jurul conceptului de comercializare, cu referire la dependența tot mai mare a mass-
media de logica pieței (De Bens, 2009; Mosco, 2009). Organizate ca întreprinderi de piață,
companiile media sunt din ce în ce mai ghidate de aproape aceleași motive ca și ale altor firme
comerciale: căutarea profiturilor, randamentul investițiilor, optimizarea costurilor și
managementul eficient. Managerii companiilor media cer ca editorii și jurnaliștii să-și facă
companiile de succes economic și ca conținutul media să devină un produs profitabil. Aceste
cereri vin în special, de exemplu, din partea majorității directorilor generali (chief executive
officers), care răspund în fața acționarilor, care la rândul lor sunt interesați în principal de
câștigul pe acțiune (Aris & Bughin, 2012).

Înainte de începutul secolului al XXI-lea, mass-media și jurnalismul, ca parte esențială a

economiei de piață, preluaseră deja multe dintre trăsăturile producției industriale și chiar
postindustriale; au fost guvernate de fezabilitate economică și de consumul stimulat de
dezvoltarea industriilor media globale și naționale. Cu toate acestea, mass-media ca instituție
cheie a democrației și jurnalismul ca una dintre profesiile de bază pentru instituționalizarea
comunicării politice în sfera publică au devenit, în multe cazuri, supuse controlului public; acest
control este implementat în misiunea lor socială, care este definită de unii savanți drept
autoritatea legală, rațională a mass-media (Hallin & Mancini, 2004). Nu există nicio îndoială că
mass-media contemporană, care funcționează în condiții de piață cu o serie de obligații publice
care le sunt impuse de către societățile democratice, reprezintă un sistem complex și multistrat
care necesită astăzi o abordare interdisciplinară și orientată către probleme (Zinchenko, Veraksa,
& Leonov, 2011, p. 58) . Din acest unghi, este important să plasăm utilizările media de către
public și, în consecință, comportamentul, credințele și valorile indivizilor în contextul politic și
economic mai larg al societății postindustriale.

Media ca timp liber: modelarea psihologiei consumeriste

Timpul a fost întotdeauna una dintre cele mai importante resurse pentru industria media. A fost
deja un factor important în determinarea cantității și modurilor de consum media în societatea
industrială timpurie. Este adevărat că alături de cele două resurse majore necesare pentru a citi
cărți și ziare, bani și timp, cititorii primelor ziare aveau nevoie de un anumit nivel de educație,
care era de fapt un derivat al acelorași bugete ca banii și timpul. Încărcarea publicului pentru
mass-media a fost mare înainte de formarea și extinderea producției industriale de masă, în care
nevoia de marketing de masă a inițiat nașterea unui nou model de afaceri media bazat pe
vânzările de publicitate. Intenția de a maximiza numărul de cititori a permis ziarelor să atragă
investiții în publicitate, care au fost returnate agenților de publicitate prin achiziționarea
bunurilor lor. Cititorii trebuiau doar să petreacă timp citind reclame și să cumpere ziarele. În
consecință, timpul devenise o resursă economică importantă pentru industria media până în a
doua jumătate a secolului al XIX-lea, epoca formării producției și consumului de masă (Picard,
1989).

Odată cu trecerea la societatea postindustrială în secolul al XX-lea, afacerea media a

început să se schimbe. Mass-media în sine au fost influențate de procese sociale și economice
precum individualizarea consumului, creșterea nivelurilor de educație, formarea unor stiluri de
viață individualizate, fragmentarea societății și, în consecință, fragmentarea mass-media. Ca
urmare, a apărut nevoia unor produse mai personalizate și non-masă. În a doua jumătate a
secolului al XX-lea noul fenomen pentru mass-media a fost formarea atitudinii negative a
audienței față de diferitele tipuri de publicitate, în special la televiziune și radio. „Oboseala”
indusă de publicitatea în masă s-ar putea explica mai ales prin iritarea audienței cu pierderea
timpului. Iar telespectatorii și ascultătorii, pentru a-și proteja bugetele pentru timpul liber, a
trecut de la „vechea” mass-media la „noua”, cum ar fi televiziunea prin cablu și prin satelit și
video. Noile media, ca forme tehnologice de livrare a conținutului și comunicare mediată de
computer, au permis audienței să-și optimizeze bugetele pentru timpul liber, dar au cerut în
schimb tarife majore pentru conținutul media. În consecință, publicitatea la TV cu plată a fost
redusă, iar această schimbare a satisfăcut mai bine nevoile publicului țintă de informare și
divertisment.

Astfel, modelele de afaceri bazate fie pe vânzarea de conținut media (cărți, reviste,
videoclipuri și DVD-uri), fie pe a fi plătită pentru accesul la acel conținut (prin rețele de cablu,
internet, telefonie mobilă) au fost legitimate nu doar de schimbările în modelele de consum. ,
bazată pe selectivitatea sporită și personificarea alegerilor, dar și pe angajamentul sporit al
publicului de a cheltui bani, ca una dintre resursele rare ale industriilor media, pentru a maximiza
cantitatea unei alte resurse, și mai rară, timp liber.

Procesul de integrare a timpului liber de către mass-media în industrie a devenit o

tendință economică și, în același timp, socială și politică importantă atât în societățile industriale,
cât și în cele postindustriale. Există mai multe motive pentru care tocmai în secolul al XX-lea
mass-media s-a transformat de la a fi o instituție democratică în organizarea industriei și a
serviciilor a timpului liber.

În primul rând, în cursul secolului XX, mass-media și, mai ales, segmentul său de
divertisment au devenit un element cheie al economiei de piață ca urmare a convergenței sale cu
industria publicității, care încă de la mijlocul secolului al XIX-lea încerca să creeze un sistem. de
publicitate eficientă. Analizând starea și structura industriei media, economiștii din majoritatea
țărilor lumii au combinat piețele mass-media și ale divertismentului cu mult timp în urmă. În
2010, experții au estimat piața de divertisment și media din Rusia la 16,38 miliarde USD, iar
până în 2014 era de așteptat să crească la 25,58 miliarde USD. În următorii ani, creșterea anuală
compusă a pieței ruse de divertisment și media va fi de 9,3% din cauza creșterii cu două cifre în
sectoare precum publicitatea online, televiziunea cu plată și jocurile video
(PricewaterhouseCoopers, 2010).
 Explicația acestei expansiuni este evidentă: creșterea economiei mondiale va duce
inevitabil la o creștere a costurilor de publicitate. Companiile media sunt integrate în sistemul de
vânzare de bunuri și servicii și, de asemenea, în strategia de marketing a producătorilor. Astfel,
ei sunt ghidați mai ales nu de nevoile politice și culturale ale societății, ci de nevoile de consum
ale publicului țintă, care sunt foarte importante pentru agenții de publicitate. În consecință, mass-
media a devenit industria care organizează nu numai producția și distribuția de conținut, ci și
livrarea de reclame de la agenți de publicitate către consumatori. Așadar, pentru a obține
eficiența maximă a industriei, menținând în același timp un public cu adevărat de masă, este
necesar să se integreze segmentele de media și divertisment separate anterior. Un rol deosebit îl
revine aici media electronică, care devin din ce în ce mai importantă în fiecare zi datorită
formării unui sector de producție puternic pentru aceasta: de exemplu, studiouri de înregistrare,
studiouri de film, companii de producție, sindicate, servicii foto. Deoarece poate crea produse de
conținut relativ ieftine, acest sector sporește comercializarea conținutului media și aspectul său
de divertisment.

Cu toate acestea, Internetul promovează un nivel de autorealizare creativă care nu a mai

fost văzut până acum și, în același timp, extinde orizonturile comunicării ca niciodată. Până
acum, nu există o definiție științifică strictă pentru termenul de audiență,care este utilizat pe scară
largă în studiile media, deși s-au făcut încercări de a studia acest fenomen. Criteriile de descriere
a audienței nu sunt încă clar definite, deși caracteristicile demografice, psihografice și
psihologice utilizate în mediametrie sunt destul de precise. Cu toate acestea, multe întrebări
despre preferințele, valorile și credințele individuale politice și culturale ale oamenilor în
contextul utilizării lor mass-media rămân fără răspuns. Astfel, economia orientată spre consum
încurajează în mod obiectiv mișcarea către industria divertismentului.

În al doilea rând, din cauza revoluției digitale, au apărut noi platforme de consum și noi
canale de livrare a conținutului, inclusiv utilizarea pe scară largă a tehnologiilor digitale
interactive și mobile. Calculatoarele de acasă au devenit centrul divertismentului și, în același
timp, punctul de acces la poveștile jurnalistice. Astăzi, computerele sau alte dispozitive de acces,
cum ar fi telefoanele mobile și tabletele, sunt, de asemenea, folosite pentru a primi conținut
media online și jocuri video, pentru a cumpăra tonuri de apel, pentru a descărca și viziona filme,
pentru a comanda filme online, pentru a descărca programe TV, pentru a cumpăra cărți în
formate tradiționale și electronice și pentru a citi cărți electronice (cărți electronice). Între timp,
orice utilizator de internet poate astăzi să producă și să publice conținut în rețelele sociale de
popularitate tot mai mare, iar această activitate a devenit un hobby pentru mulți neprofesioniști.

Datorită naturii duble a industriei media, aceasta are un impact semnificativ asupra
valorilor societății în general și ale indivizilor în special prin producerea de conținut. Din acest
motiv, producția industrială de conținut pentru mass-media este o componentă esențială a vieții
spirituale a societății moderne. Potrivit lui Adorno, contradicția dintre procesul individual de
creativitate spirituală și producția de tip fabrică a industriilor culturale apare cu o frecvență tot
mai mare în practicile mass-media moderne și se transformă într-un conflict de valori publice,
culturale, educaționale și de piață ( Adorno, 1944/2002). Ca urmare, platformele tehnologice
moderne oferite de industria media stabilesc baza unui nou mod de viață în care consumul și
producția de medii digitale devin o formă cheie a mass-media de știri și divertisment, deseori
chiar organizând participarea civică a oamenilor. Interesele agenților de publicitate care caută
canale de acces mai eficiente și mai restrânse la publicul țintă sunt, de asemenea, mai bine
satisfăcute. Ca rezultat, noile media digitale au devenit o forță cheie în determinarea punctelor de
vedere psihologice ale indivizilor în mediul sociocultural determinat de piață.

În al treilea rând, în timpul procesului de redresare economică după cel de-al Doilea
Război Mondial, în multe țări dezvoltate din întreaga lume, a avut loc o scădere constantă a
interesului alegătorilor pentru politică și participarea la activitățile partidelor politice, împreună
cu un interes tot mai mare pentru cariera profesională și viața personală. Sociologii au numit
acest proces o schimbare socială către individualizare (Bauman, 2001; Beck & Beck-Gernsheim,
2002). Acest proces nu a putut să nu se reflecte în nevoile de informare ale audienței. Interesul
pentru conținutul media specializat, pe de o parte, și general distractiv, pe de altă parte, a început
să crească și au fost inițiate procese paralele: formarea de segmente media specializate (B2B,
business-to-business) și perfecţionarea strategiilor de divertisment în activităţile mass-media
universale.

Deci, ca urmare a proceselor economice și sociale comune care au avut loc în multe țări,
mass-media modernă este o componentă importantă a industriei timpului liber și a
divertismentului și și-au schimbat natura și funcțiile în legătură cu slăbirea lor. roluri sociale şi
politice alături de amplificarea rolului recreaţiei în viaţa oamenilor.
 Modelarea homo mediatis

Dependența societății de informație a crescut în secolul al XX-lea și se manifestă în

transformarea intereselor și comportamentului publicului. Din acest motiv, audiențele sunt încă
considerate ca anumite comunități de oameni pentru care există mass-media. La sfârșitul anilor
1950 și începutul anilor 1960, cercetătorul D. Smythe (1977) a emis ipoteza că principala
„marfă” a mass-media este publicul. El credea că industria media a apărut abia după ce
companiile media au proiectat și creat audiența media, accesul la care a fost organizat de aceleași
companii media și apoi vândut agenților de publicitate. Smythe a arătat că în condițiile pieței
există diferențe în rolurile unei persoane ca „angajat” și „cumpărător”. În timpul programului de
lucru, angajații sunt angajați în producția de articole pentru consum, iar în timpul orelor libere
devin ei înșiși obiectele de consum ale agenților de publicitate. Drept urmare, audiența devine o
marfă produsă de industria media și consumată de agenți de publicitate.

În aceste condiții, o tehnologie de bază pentru producerea de profit în industria media

constă în utilizarea conținutului media ca mecanism de atragere a unui public și apoi vânzarea
audienței unui agent de publicitate prin oferirea unui anumit conținut. Conceptul pieței dual
media, care combină piața bunurilor (conținutul media) și piața serviciilor de consum (accesul
agenților de publicitate la publicul țintă) (Picard, 1989), sa bazat exact pe această idee. Publicul
era considerat înainte o resursă economică a industriei, dar astăzi a devenit un concept din ce în
ce mai comun. În același timp, audiența media poate fi considerată prin prisma aceluiași concept
în context politic ca un fenomen rezultat din implementarea aspirațiilor politice ale elitelor
conducătoare. În acest caz, nu este de mirare că tehnicile jurnalismului tabloid sunt împrumutate
și transferate către mass-media politică, care transformă politica într-un divertisment și
politicienii înșiși în „vedetele” emisiunii politice, într-un anumit fel de celebritate. Prin urmare,
în condițiile pieței, formarea audienței este un proces care este la fel de necesar în scopuri
politice (și, în consecință, pentru elitele politice) și pentru economie.

Nu întâmplător, conceptul de piață media duală a fost la fel de popular printre

economiștii media și economiștii politici ai mass-media. Și, ca urmare, economiștii politici ai
mass-media au elaborat conceptul de comercializare. Comercializarea este transformarea valorii
de utilizator a produselor de comunicare, a audienței și a muncii în valoare de schimb. Acest
proces, după cum a observat Mosco (2009), are aceeași natură ca și procesul de comercializare,
dar este caracterizat de „incluziune”. Comercializarea sugerează că relația dintre oamenii înșiși,
ca subiecte de piață, ia forma unor „bunuri” (mărfuri); aceste bunuri au o obiectivitate fantomă și
sunt o sursă de valoare determinată de piață și pe piață (Picard, 1989).

Cu mult timp în urmă, cercetătorii au luat în considerare procesul de comercializare în

producția de conținut. După cum sa menționat deja, Adorno în 1930–1940 a determinat cauzele
apariției acestui proces în domeniul pe care l-a identificat drept „industrie culturală”. Sociologul
francez A. Moles, în cartea sa Sociodinamica culturii(1966/2008), a încercat să explice multe
fenomene culturale prin prisma filozofiei pieței și a realităților economice ale pieței. Pe baza
afirmației lui Durkheim că fenomenele sociale sunt lucruri care pot fi măsurate și evaluate (adică
fenomene măsurate și evaluate), Moles a construit o punte de la conceptul de „informație” /
„mesaj” la teoria economică. Având o bază în teoria informației, el a propus să se considere
informația în termeni materialiști și a introdus conceptul de bunuri cu referire la informație.

Circulând în societatea modernă ca marfă, informația poate fi echivalată cu alte bunuri. În

mass-media, costul informației ca marfă este măsurat în funcție de bani, de timp și, din ce în ce
mai mult, de atenția audienței – cu alte cuvinte, de toate resursele economice rare
binecunoscute. Moles nu subliniază importanța informației non-statice (informații care există în
afara proceselor de comunicare socială), dar subliniază importanța informației dinamice care
circulă și există în sistemele de comunicare. Evident, informația are o valoare diferită pentru
jurnaliști și pentru public, dar, având în vedere condițiile actuale de piață, logica schimbului de
mărfuri se aplică tuturor fenomenelor nemateriale. Rezultatul este „produse de comunicare” sau
produse de informare, a cărui valoare este determinată nu numai în producție (în cazul mass-
media: jurnaliști, redacție, autori de mesaje publicitare și de relații publice, toți cei care creează
mesaje media în sensul cel mai larg), ci și în procesele de distribuție a conținutului și consum de
către public. Un astfel de consum duce la apariția unor public-țintă, cărora li se creează acces
pentru agenții de publicitate. Procesul de comunicare socială (adică comunicarea care depinde de
tipul de conținut și de „latitudine” – de masă sau non-masă) presupune distribuirea și consumul
de conținut produs de instituțiile media; creează valoarea adăugată a conținutului și afectează
foarte des cultura, identitatea și sistemele de valori ale societății. toți cei care creează mesaje
media în sensul cel mai larg) dar și în procesele de distribuție și consum de conținut de către
public. Un astfel de consum duce la apariția unor public-țintă, cărora li se creează acces pentru
agenții de publicitate. Procesul de comunicare socială (adică comunicarea care depinde de tipul
de conținut și de „latitudine” – de masă sau non-masă) presupune distribuirea și consumul de
conținut produs de instituțiile media; creează valoarea adăugată a conținutului și afectează foarte
des cultura, identitatea și sistemele de valori ale societății. toți cei care creează mesaje media în
sensul cel mai larg) dar și în procesele de distribuție și consum de conținut de către public. Un
astfel de consum duce la apariția unor public-țintă, cărora li se creează acces pentru agenții de
publicitate. Procesul de comunicare socială (adică comunicarea care depinde de tipul de conținut
și de „latitudine” – de masă sau non-masă) presupune distribuirea și consumul de conținut produs
de instituțiile media; creează valoarea adăugată a conținutului și afectează foarte des cultura,
identitatea și sistemele de valori ale societății. comunicarea care depinde de tipul de conținut și
„latitudine” – de masă sau non-masă) implică distribuția și consumul de conținut produs de
instituțiile media; creează valoarea adăugată a conținutului și afectează foarte des cultura,
identitatea și sistemele de valori ale societății. comunicarea care depinde de tipul de conținut și
„latitudine” – de masă sau non-masă) implică distribuția și consumul de conținut produs de
instituțiile media; creează valoarea adăugată a conținutului și afectează foarte des cultura,
identitatea și sistemele de valori ale societății.

Moles credea că în societatea actuală un „om economic” ( homo economicus ) este

transformat într-un „om social” ( homo socialis ) pentru că „în timpul nostru orice fel de
activitate umană... nu poate fi redusă la schimbul de bunuri, în nici un caz. , fără a răspândi
conceptele de schimb de mărfuri la factori intangibili precum forța ideilor, puterea culturii, prețul
geniului (1966/2008, p. 86). Încercând să unească părțile materiale și simbolice ale lumii, Moles
(1966/2008, p. 87) a constatat că lumea semnelor:

nu este identic cu semnele media materiale, deși asociat în mod necesar cu anumite
relații. …Apariția diseminării în masă a informațiilor a subliniat importanța laturii materiale a
semnelor. … În cadrul dialecticii abstractului și concretului, a tangibilului și a intangibilului,
tehnologia modernă de comunicare joacă un rol important deoarece conectează ideile, formele,
elementele culturii cu lumea lucrurilor și îi conferă proprietățile lucrurilor.

Pe baza abordărilor lui Smythe, Mosco și Moles și prin analizarea rolului jucat de mass-
media în viața politică și culturală a societății, în procesele de piață ale economiei și în structura
timpului liber al unei persoane ca parte a societății umane moderne, putem concluziona
următoarele: nici existența economică, nici socială și nici măcar individuală a unei persoane
moderne nu poate avea loc fără participarea la procesele de comunicare în masă. Acesta este
fundamentul mai multor concluzii importante.

1. Viziunea individuală asupra lumii a fiecărei persoane este în mare măsură creată
de mass-media sau, mai precis, de textele media, care sunt produse în principal de
redacția și distribuite prin intermediul instituțiilor media. Un rol important în crearea
conținutului media continuă să fie jucat de jurnaliști: ei caută fapte relevante și
interesante ale realității și creează materiale despre aceste fapte. Cele mai importante
funcții păstrate în jurnalism, chiar și în dezvoltarea activă a noilor media și în timpul
creșterii activității informaționale a activiștilor de pe internet, sunt încă (1) formarea
agendei de știri și încadrarea acesteia de către jurnaliști și (2) influența mass-media.
asupra percepțiilor și atitudinilor publicului (Shoemaker & Reese, 1996; Zinchenko,
2009, p. 472). Toate activitățile menționate aici prezintă unele variații în funcție de
conținut și de formatul media, care depind, în mare măsură, de caracteristicile
demografice și psihografice ale audienței. Conținutul media de astăzi este format nu
numai din materiale jurnalistice, ci și din produsele media ale culturii de masă (populare),
cum ar fi muzică, filme, seriale TV, emisiuni de divertisment, talk-show-uri, eseuri
sindicalizate pe tema „interesului uman”, articole despre viața celebrităților și
actualizările modei, filmelor și cărților - toate inițiate de creatori de imagine și agenții de
relații publice. Acestea sunt produsele „industriilor culturale” moderne care sunt vitale
pentru funcționarea pieței de consum. În consecință, ele formează un bloc semnificativ de
conținut media foarte diferit de jurnalismul tradițional, dar atrage atentia unui public
interesat de divertisment sau de satisfacerea nevoilor de consum. Un alt set important de
conținut media produs de non-jurnalişti este publicitatea, care devine principala verigă
între mass-media ca instituţie a democraţiei şi producţia industrială de masă ca principală
caracteristică a unei societăţi industriale. În ciuda criticilor tot mai mari la adresa
reclamelor în mass-media, publicul le folosește pentru a-și satisface nevoile de consum,
pentru a găsi informații despre bunuri și servicii, pentru a-și forma propriile idei despre
mărci. Deși încrederea publicului în publicitate în general este scăzută, există încă
suficiente dovezi ale eficacității acesteia. care devine principala verigă între mass-media
ca instituţie a democraţiei şi producţia industrială de masă ca principală caracteristică a
 unei societăţi industriale. În ciuda criticilor tot mai mari la adresa reclamelor în mass-
media, publicul le folosește pentru a-și satisface nevoile de consum, pentru a găsi
informații despre bunuri și servicii, pentru a-și forma propriile idei despre mărci. Deși
încrederea publicului în publicitate în general este scăzută, există încă suficiente dovezi
ale eficacității acesteia. care devine principala verigă între mass-media ca instituţie a
democraţiei şi producţia industrială de masă ca principală caracteristică a unei societăţi
industriale. În ciuda criticilor tot mai mari la adresa reclamelor în mass-media, publicul le
folosește pentru a-și satisface nevoile de consum, pentru a găsi informații despre bunuri și
servicii, pentru a-și forma propriile idei despre mărci. Deși încrederea publicului în
publicitate în general este scăzută, există încă suficiente dovezi ale eficacității acesteia.
„Produsul” editorial final (conținutul media) este un „produs” integrat creat de o întreagă
echipă. Rolul managerilor de nivel mediu și superior – de la editorii obișnuiți și editorii
de departament la redactorii-șefi – nu poate fi exagerat: influența celor care preiau,
modelează și „împachetează” conținutul în procesul media este adesea decisivă.

2. Oamenii moderni „verifică” o parte considerabilă a deciziilor lor politice cu mass-

media. Marea majoritate a tehnicilor folosite de candidații politici, cum ar fi agende,
încadrare, comunicări pe două niveluri, derivă din acordarea unei atenții deosebite rolului
mass-media în formarea opiniilor despre candidați. Un rol la fel de important îl joacă
mass-media în modelarea imaginii mărcilor de produse, a țărilor și a multor alte
fenomene. Experiența personală și timpul nu sunt de obicei suficiente pentru a forma o
opinie sau o atitudine față de un eveniment/fenomen. Prin urmare, mass-media încep să
joace un rol major în acest proces, deoarece este cea mai apropiată, cea mai disponibilă,
cea mai răspândită și cea mai credibilă sursă.

3. O parte semnificativă a costului conținutului media apare în procesul media atât al

comunicării interpersonale, cât și al comunicării de masă – în special, de partea care este
implementată de media veche, analogică, de masă și de partea care este implementată de
noul, digital. , media interactivă, individualizată. Astfel, conținutul mass-media în sine
devine valoros în procesul de „consum” de către publicul său – și nu doar în procesul de
percepere și înțelegere, ci pe parcursul întregii vieți. Acest proces este legat de
caracteristicile interacțiunii dintre mass-media și piețele de publicitate. O prezență umană
în mass-media înseamnă, în același timp, (1) satisfacerea cerințelor mass-media ale
oamenilor – în special, pentru îmbunătățirea mediatizării experienței individuale – (2)
implicarea acestora în procesele de consum – în mod specific.

Se pare că, depinzând în mare măsură de mass-media, o persoană modernă se

transformă într-o „persoană a mass-media” sau „persoană media” ( homo mediatis), iar această
transformare a devenit tendința actuală de dezvoltare socială. Această tendință nu este, desigur,
clară. Consumul media al diferitelor persoane este foarte diferit; liniile de demarcație nu
urmează întotdeauna caracteristicile de vârstă, sociale, educaționale și de gen. De asemenea,
trebuie luate în considerare obiceiurile media. Cu toate acestea, rolul semnificativ al mass-media
în viața oamenilor permite să vorbim, deși sub diferite forme și, poate, cu exagerare, despre
nașterea unui mediatic. O persoană media este un membru al societății a cărui existență este
determinată în mare măsură (1) de conținutul mass-media ca produs care este realizat de un
anumit sector al economiei moderne - în acest caz,

Pe baza dinamicii transformării unei „persoane economice” într-o „persoană socială”, așa
cum este descrisă de mulți cercetători, se poate presupune că, odată cu creșterea
acoperirii mediatice a proceselor economice și sociale, precum și influența tot mai mare a
comunicare de masă asupra societății, are loc o transformare a unei persoane sociale într-
o persoană media: homo economicus > homo socialis > homo mediatis .

Procesele de producere, distribuire și consumare a conținutului media – procesele

centrale ale comunicării în masă – devin în prezent de o importanță deosebită pentru
societate și vor deveni în cele din urmă importante și pentru public.

Pe de o parte, din cauza dinamicii sociale și economice din ce în ce mai complicate a

societății, influența conținutului media asupra indivizilor, asupra unei varietăți de
comunități și asupra societății în ansamblu este în creștere. Pe de altă parte, o mai bună
înțelegere a rolului sistemului media în societate necesită o analiză nu numai a „lanțului
de producție” al creării acestuia de către jurnaliști și redacție, ci și a caracteristicilor
distribuției sociale și ale consumului colectiv și individual de către public. .

În ciuda faptului că sunt necesare manifestări concrete de influență sporită a media asupra
procesului de alegere socială și individuală și asupra formării valorilor, credințelor și
 convingerilor colective și personale, un lucru este clar. Pe baza cantității de timp liber
alocat consumului de media și a impactului produs de acesta asupra comportamentului
audienței în procesele politice, asupra problemelor principale ale agendei și asupra
socializării oamenilor, mass-media de astăzi s-a transformat în una dintre instituţiile
centrale ale societăţii.

CAPITOLUL 2
RELAȚIILE PUBLICE INTERNAȚIONALE - ASPECTE CONCEPTUALE

2.1 Noțiuni teoretice și terminologice

Practica formală a ceea ce este acum denumit în mod obișnuit „relații publice” datează de
la începutul secolului al XX-lea. De atunci, relațiile publice au fost definite în nenumărate
moduri, definiția evoluând adesea alături de rolurile în schimbare ale relațiilor publice și de
progresele tehnologice.
Cele mai vechi definiții au subliniat agenția de presă și publicitate, în timp ce definițiile
mai moderne încorporează conceptele de „implicare” și „construire a relațiilor”. În 1982, PRSA
a adoptat următoarea definiție: „Relațiile publice ajută o organizație și publicul său să se
adapteze reciproc”.
O definiție mai modernă a relațiilor publice a fost elaborată câteva decenii mai târziu, o
definiție care rămâne și astăzi:
„Relațiile publice sunt un proces de comunicare strategică care construiește relații
reciproc avantajoase între organizații și publicul lor.” Public Relations Society of America
În esență, relațiile publice se referă la influențarea, implicarea și construirea unei relații
cu părțile interesate cheie pe numeroase platforme pentru a modela și a încadra percepția publică
asupra unei organizații. Relațiile publice includ, de asemenea, următoarele:

 Anticiparea, analizarea și interpretarea opiniei publice, a atitudinilor și problemelor care

ar putea avea un impact, în bine sau în rău, asupra operațiunilor și planurilor organizației.
 Consilierea managementului la toate nivelurile din organizație în ceea ce privește
deciziile de politică, cursurile de acțiune și comunicări — inclusiv comunicările de criză
 — ținând cont de ramificațiile lor publice și de responsabilitățile sociale sau de cetățenie
ale organizației.
 Protejarea reputației unei organizații.
 Cercetarea, desfășurarea și evaluarea, în mod continuu, a programelor de acțiune și de
comunicare pentru a obține înțelegerea publică informată necesară pentru succesul
obiectivelor unei organizații. Acestea pot include marketing; financiar; strângere de
fonduri; relații cu angajați, comunitate sau guvern; si alte programe.
 Planificarea și implementarea eforturilor organizației de a influența sau schimba politica
publică.
 Stabilirea obiectivelor, planificarea, bugetarea, recrutarea și formarea personalului,
dezvoltarea facilităților - pe scurt, gestionarea resurselor necesare pentru a îndeplini toate
cele de mai sus.
 Supravegherea creării de conținut pentru a stimula implicarea clienților și a genera clienți
potențiali.
Motivele pentru care relațiile publice devin globale

Există diferențe semnificative în practicarea relațiilor publice în întregime în

interiorul propriei țări versus peste granițele naționale (Foster, 1998; Ver_ci_c, 2003).
După cum a subliniat Larry Foster (1998), „Din toate domeniile relațiilor publice și
afaceri publice, sectorul internațional este cel mai greu de gestionat. Este mai complex,
mai imprevizibil și generează mai mult risc decât majoritatea programelor de relatii
publice autohtone” (p. 1). Nigh and Cochran (1987) a adăugat că aceste „caracteristici
inerente in conducerea afacerilor peste granițele naționale” (p. 7) adaugă o mare
complexitate în comunicarea cu părțile interesate.

Definiția dată de John Reed (1989), un beneficiar al Premiului Atlas al Societății

de Relații Publice din America (PRSA) pentru serviciul pe viață în întreaga lume:

„Relațiile publice internaționale înseamnă că o faci în altă parte, cu un public diferit de

tine cultural, lingvistic, geografic

(pag. 12)”
 Omenugha (2002) a presupus că atunci când Relațiile Publice sunt planificate
pentru a aduce înțelegere reciprocă între o organizație și publicul său din diferite țări în
care organizația își desfășoară activitatea, se spune că PR-ul este internațional. Ea a
explicat în continuare că, atunci când politicile și programele de Relații Publice sunt
folosite pentru a proiecta o imagine favorabilă a organizației, a afacerii sale și a țării sale
în comunitatea globală, într-o lume interdependentă, PR-ul este internațional... [Este] un
deliberat, efort planificat și susținut orientat spre asigurarea imaginii favorabile dorite
pentru organizație în comunitatea internațională, deschizând calea pentru operațiuni
profitabile.

Prin urmare, Nwosu (1996) vede DPI ca fiind „planificate deliberat, sistematic și
cercetate, activitățile unei organizații sau națiuni care au ca scop menținerea unor relații
solide, productive și reciproce cu public internațional, cum ar fi clienți, agenți, guvern,
organizații de afaceri și non- afaceri”.

Wilcox, Cameron, Ault și Agee (2007) au spus-o mai bine: „Relațiile publice
internaționale pot fi definite ca fiind planificarea și organizarea efortului unei companii,
instituții sau guvern de a stabili relații reciproc avantajoase cu publicul altor națiuni” (p.
516). Elementele importante dintr-un program internațional se rezumă așadar la locul în
care se află entitatea și cu ce publicuri trebuie să construiască relații.

Anii 1990 au anunțat un interes sporit pentru strângerea de dovezi empirice despre
activitățile de relații publice din diferite părți ale lumii. Dezbaterea dacă relațiile publice
pot fi practicate în moduri similare în diferite țări a început în urmă cu trei decenii

În primul rând, s-a bazat pe aplicarea unei abordări culturale generale care se
concentrează asupra modului în care diferențele culturale afectează comunicarea dintre
practicienii de relații publice, clienții și publicul din diferite culturi (Zaharna, 2001, 136).
Aplicarea acestor taxonomii culturale a permis, printre altele, comparații interculturale
despre orientările preferate de relații interpersonale în cadrul culturilor
(Kluckhohn&Strodtbeck, 1960); cantitatea de informații explicite și implicite conținute în
mesaje și împărțirea între culturile „context scăzut” și „context înalt” (Hall, 1989); și
măsura în care culturile cred că puterea instituțională ar trebui distribuită egal sau inegal,
numită și „distanță de putere” (Hofstede, 2001).
 A doua componentă a fost conectată cu studiul țărilor individuale, care descrie
starea industriilor lor de relații publice și alte aspecte istorice, economice, politice și
media care modelează practica relațiilor publice. Popularitatea acestei abordări a fost
reflectată într-un număr mare de cărți și articole de reviste care studiază practicile de
relații publice din diferite țări, cum ar fi India (Bardhan, 2003; Sriramesh, 1992), Rusia
(Guth, 2000), Taiwan (Wu, Taylor, & Chen, 2001), Spania (Tilson & Saura Pérez, 2003)
și Japonia (Cooper-Chen & Tanaka, 2008), printre altele.
Scopul principal al unei astfel de cercetări comparative de PR practica în diferite țări este
de a „identifica probleme mai mult sau mai puțin universale care provoacă multe sau
toate națiunile și de a căuta principii generice care se aplică pe scară largă”

În epoca actuală a comunicării digitale, timpul a fost comprimat prin reducerea

distanței dintre diferitele puncte din spațiu, iar simțul spațiului i-a determinat pe oameni
să simtă că spațiul local, național și global devine învechit (Harvey, 1990). Toate aceste
inovații în media digitală, sau așa-numitele noi media, s-au schimbat și continuă să
schimbe modul în care gândim, acționăm și trăim. De exemplu, din punct de vedere
social și cultural, globalizarea a schimbat percepția asupra a ceea ce este o comunitate,
a redefinit semnificația identității culturale și a societății civice și a cerut un nou mod
de interacțiune interculturală (Chen & Zhang, 2010).

CAPITOLUL 3
STUDIU DE CAZ PRIVIND IMPACTUL MEDIA ASUPRA RELAȚIILOR PUBLICE
INTERNAȚIONALE ÎN CONFLICTULUI ACTUAL DINTRE RUSIA SI UCRAINA

3.1. Contextul apariţiei /istoricul evoluţiei conflictului

Rădăcinile conflictului dintre Rusia şi Ucraina sunt adânci. În esenţă, Moscova nu acceptă
independenţa Kievului.
Tensiunile dintre Rusia şi Ucraina au o istorie care ajunge până în Evul Mediu.
Rădăcinile ambelor ţări sunt comune şi se regăsesc în aşa-numita Rusie Kieveană, motiv pentru
care preşedintele Vladimir Putin se referă deseori la "un singur popor". În realitate, drumurile
celor două naţiuni au fost secole la rând separate şi s-au dezvoltat două limbi şi două culturi -
înrudite şi totuşi diferite. În vreme ce Rusia a evoluat politic până a ajuns un imperiu, Ucraina nu
a reuşit să pună bazele unui stat propriu. În secolul al XVII-lea, mari zone din actuala
Ucraină deveneau parte a Imperiului Ţarist. După dezintegrarea acestuia, în 1917, Ucraina a
devenit pentru scurt timp independentă, până când Rusia sovietică a recucerit-o cu arma în
mână. 

3.1.1 Prezentarea actorii implicaţi consecinţelor conflictului armat

În decembrie 1991, Ucraina, alături de Rusia şi Belarus, sunt cele trei republici înfrăţite
care pecetluiesc dezintegrarea Uniunii Sovietice. Din dorinţa de a-şi păstra influenţa, Moscova
pune bazele Comunităţii Statelor Independente (CSI), ca instrument de control. Kremlinul credea
să statul vecin va rămâne un aliat de nădejde şi prin dependenţa sa de gazul rusesc. Realitatea
este însă diferită. În vreme ce Rusia şi Belarus au format o alianţă strânsă, Ucraina a privit tot
mai cu jind spre vest.
Kremlinul a fost iritat de atitudinea Kievului, dar nu s-a ajuns la un conflict în anii '90.
Moscova părea relaxată, pentru că occidentul nu intenţiona să integreze Ucraina. Rusia însăşi era
slăbită economic şi adânc implicată în războiul din Cecenia. În 1997, prin semnarea aşa-
numitului "Acord de prietenie dintre Ucraina şi Federaţia Rusă", Moscova recunoştea graniţele
Ucrainei, inclusiv Peninsula Crimeea, locuită majoritar de etnici ruşi.
Sub preşedintele Putin s-a înregistrat prima mare criză diplomatică dintre Moscova şi Kiev. În
toamna anului 2003, Rusia începe, în mod surprinzător, construirea unui dig, pornind din peninsula
rusească Taman până în apropiere de insula rusească Tuzla, din strâmtoarea Kerci. Kievul considera că
astfel Rusia restabilea graniţele de stat. Conflictul s-a intensificat iniţial, dar a fost dezamorsat după o
întâlnire personală între preşedinţii celor două state. Construcţia a fost oprită, dar prietenia bilaterală
declarată a căpătat atunci primele fisuri. 

La alegerile prezidenţiale din Ucraina, din anul 2004, Rusia l-a sprijinit pe candidatul
pro-rus Viktor Ianukovici. Dar "Revoluţia portocalie" a împiedicat atunci falsificarea alegerilor,
scrutinul fiind adjudecat de politicianul pro-occidental Viktor Iuşcenko. În timpul mandatului
acestuia, Rusia a oprit de două ori livrările de gaz către Ucraina, în 2006 şi 2009. Întrerupt a fost
şi tranzitul către Uniunea Europeană.
În 2008, preşedintele american de atunci, George W. Bush, a încercat să integreze
Ucraina şi Georgia în NATO, propunând un program formal de pregătire a aderării. Putin a
protestat. Moscova a arătat atunci clar că nu acceptă pe deplin independenţa Ucrainei. Germania
şi Franţa au împiedicat planul lui Bush. La summitul NATO de la Bucureşti, celor două state li s-
a oferit perspectiva de a fi admise în NATO, dar fără a se fixa o dată concretă în acest sens. 
Pentru că aderarea la NATO se lăsa aşteptată, Ucraina a încercat să se apropie de
occident printr-un acord de asociere cu UE. În vara anului 2013, cu puţine luni înainte de
semnarea documentului, Moscova a exercitat presiuni economice puternice asupra Kievului
interzicând importurile din Ucraina. Pe acest fundal, guvernul preşedintelui de atunci,
Ianukovici, care îşi adjudecase scrutinul din 2010, a suspendat acordul de asociere cu UE. Au
urmat protestele opoziţiei din Ucraina, care s-au soldat cu fuga lui Ianukovici în Rusia, în
februarie 2014.
Kremlinul a folosit vidul de putere de la Kiev pentru a anexa Crimeea. A fost practic un
punct de cotitură, începutul unui război nedeclarat. În paralel, forţe paramilitare ruse au reuşit
mobilizarea populaţiei în zona minieră din estul Ucrainei, în Donbas. S-au autoproclamat atunci
"republicile populare" Doneţk şi Lugansk, conduse de ruşi. Guvernul de la Kiev a aşteptat până
după alegerile prezidenţiale din mai 2014, pentru a porni o amplă ofensivă militară, numită
"intervenţie anti-teroristă".
În iunie 2014, nou-alesul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko şi Vladimir Putin s-au
întâlnit în premieră la evenimentele ce marcau împlinirea a 70 ani de la debarcarea din
Normandia, prin mijlocire franceză şi germană. Astfel a apărut atunci aşa-numitul "Format
Normandia."
Armata ucraineană a reuşit să-i alunge pe separatişti, dar la sfârşitul lunii august Rusia a
intervenit masiv cu forţe militare, după cum acuza Kievul. Moscova a respins aceste acuzaţii.
Teritorii ucrainene din zona Ilovaisk, la est de Doneţk, au fost cucerite. Am asistat atunci la un
punct de cotitură. Războiul pe frontul extins s-a terminat în septembrie, prin semnarea
Armistiţiului de la Minsk.
De atunci s-a trecut la un război imobil, pe poziţii, care continuă şi astăzi. La începutul
anului 2015, separatiştii au trecut din nou la ofensivă şi Kievul acuza armata rusă că îi sprijină.
Şi aceste acuzaţii au fost respinse de Moscova. Soldaţii ucraineni au suferit o înfrângere, de data
aceasta în zona strategică a oraşului Debalţeve, pe care l-au părăsit precipitat. Atunci, cu mediere
occidentală, s-au pus bazele Acordului Minsk 2, care a rămas până în prezent fundamentul
eforturilor de pace, dar care nu a fost aplicat ca atare.
 Ultima rază de speranţă a apărut în toamna anului 2019. Atunci s-a reuşit retragerea unor
trupe din anumite linii de demarcare. Însă după summitul "Formatului Normandia" de la Paris,
din decembrie 2019, nu au mai avut loc astfel de întruniri. Putin nu doreşte, deocamdată, să îl
întâlnească pe actualul preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, argumentând că acesta nu
respectă, din perspectiva Rusiei, prevederile Acordului de la Minsk. În decembrie 2021, Putin a
solicitat oficial Statelor Unite ale Americii garanţii că Ucraina nu va adera niciodată la NATO şi
nu va primi niciun fel de ajutor militar. NATO a respins aceste solicitări.

3.1.2 Rolul actorilor internaţionali în aplanarea conflictului Ruso-Ucrainean

3.1.3 PoliticaUniuniiEuropenepentrurezolvareaconflictului din Ucraina……….

3.2. PreţulconflictuluiRuso- Ucrainean şi importanta soluţionării......................................
3.2.1Pierderile economice, pierderi umane, climatulafacerilor…….......................
 3.2.2Avantajelesidezavantajelesoluţionăriiconflictului………………………...

Referințe

Adorno, TW (cu Horkheimer, M.). (1944/2002). Dialectica iluminismului. Edmund

Jephcott, trad. Palo Alto, CA: Stanford University Press.

Albaran, AB (2010). Economia media. New York: Routledge.

Aris, A., & Bughin, J. (2012). Gestionarea companiilor media: valorificarea valorii

creative. Chichester, Marea Britanie: Wiley.

Bauman, Z. (2001). Societatea individualizată. Cambridge, Marea Britanie: Polity Press.

DOI: 10.1177/0038038501035003014

Beck, U., & Beck-Gernsheim, E. (2002). Individualizarea: individualismul

instituționalizat și consecințele sale sociale și politice. Londra: Sage.
De Bens, E. (2009). Mass-media între cultură și comerț . Bristol, Marea Britanie:
Intellect.

Hallin, D. și Mancini, P. (2004). Compararea sistemelor media: trei modele de media și

politică. Cambridge, Marea Britanie: Cambridge University Press. DOI:
10.1017/CBO9780511790867

Moles, A. (1966/2008). Sociodinamika kul`tury [Dinamica socială a culturii]. Moscova:

URSS.

Mosco, V. (2009). Economia politică a comunicării . Londra: Sage.

Picard, R. (1989). Economia mass-media. Concepte și probleme. Newbury Park,

CA; Londra; New Delhi: Sage.

PricewaterhouseCoopers (2010). Divertismentul global și perspectiva media: 2010–

2014 .
Preluat de la: Resumen ejecutivo GEMO_final.pdf

Shoemaker, PJ și Reese, SD (1996). Medierea mesajului: Teorii ale influențelor asupra

conținutului media. New York: Longman.

Smythe, DW (1977 ). Comunicații: punctul oarbă al marxismului occidental . Canadian

Journal of Political and Society Theory, 1(3), 1 – 28.

Zinchenko, Yu. P. (2009). Mass-media ca instrument eficient de prevenire a factorilor

socio-psihologici în dezvoltarea terorismului . Psihologia în Rusia: starea artei, 2.459–
476.
DOI:  10.11621/pir.2009.0023

Zinchenko, Yu. P., Menshikova, G. Ya., Bayakovsky, Yu. M., Chernorizov, AM și

Voiskounsky, AE (2010). Tehnologii ale realității virtuale în contextul psihologiei
mondiale și rusești: Metodologie, comparație cu metodele tradiționale, realizările și
perspectivele. Psihologia în Rusia: starea artei, 3,12–45.