CADRUL LEGISLATIV AL MASS-MEDIA DIN REPUBLICA MOLDOVA ȘI

ROMÂNIA
( STUDIU COMPARATIV)

DRAFT ORIENTATIV NEFINALIZAT

BREF (pe scurt)
DUPĂ GHID

1
 CUPRINS

LISTĂ ABREVIERI..............................................................................................................................5

CUVINTE CHEIE..................................................................................................................................6

ABSTRACT...........................................................................................................................................6

INTRODUCERE....................................................................................................................................7

CAPITOLUL I.....................................................................................................................................14
ASPECTE PRIVIND LEGISLAȚIA INTERNAȚIONALĂ / EUROPEANĂ PRIVIND MASS-
MEDIA. ACTUALITĂȚI ȘI DEZIDERATE.....................................................................................14

1. Clarificări conceptuale..................................................................................................................14

2. Mass media în sfera publică europeană........................................................................................14

2.1. Tratate, Convenții și Directive ale U.E. privind Mass-media................................................17

2.2. Europenizarea spaţiului naţional prin Mass-media....................................................................18

2.1.1. Planul de Acţiune pentru democrația europeană................................................................21

3. Problematica legislației Mass-media în cadrul U.E......................................................................22

4. Politici Mass – media în cadrul U.E – inclusiv în domeniul audio-vizualului..............................23

5. Mass media ca surse de informare despre UE..............................................................................26

6. Mass media și influența asupra politicilor publice în cadrul U.E. – în contextul dezvoltării
regionale...........................................................................................................................................27

7. Critici asupra libertății Mass-media în cadrul U.E........................................................................28

8. Influenţa politico-mediatică a Mass-media în relațiile dintre și statele membre...........................30

9. Jurnalismul și noile mijloace de comunicare în masă - crearea unei sfere publice în Europa.......32

10. Paradoxuri în Mass – media. Critici sistemice și structurale.......................................................33

Concluzii..........................................................................................................................................34

CAPITOLUL II....................................................................................................................................36
ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE PRIVIND CADRUL LEGISLATIV AL MASS-MEDIA
DIN ROMÂNIA LA ETAPA ACTUALĂ...........................................................................................36
1. Presa din România în perioada socialistă. Anii 1950 -1989. Politici de ideologizare a mass-media
în perioada regimului comunist........................................................................................................36

2. Presa și Mass-media din România după anul 1989.......................................................................41

3. Starea Mass-media în România, anul 2020...................................................................................44

4. Cadrul legal al Mass-media din România la etapa actuală............................................................48

4.1. Constituția României.............................................................................................................48

2
 4.2. Noul Cod Civil – delictele de presă și libertatea de exprimare.............................................49

4.3.Noul cod penal și răspunderea penală a jurnaliștilor.............................................................50

4.4. Libertatea de exprimare. Legea nr.504/2002 a audiovizualului............................................53

5. Legea presei din România între trecut și prezent. Incapacitatea și reaua –voință a guvernului de a
reglementa presa și Mass – media din România printr-o lege organică............................................54
6. Presa și Mass-media din România – între politică, aservire și cenzură. Clientelismul în Mass -
media din România...........................................................................................................................56
7. Încrederea publicului în Mass-media din România post-comunistă: rolul politizării și consumului
media................................................................................................................................................62

8. România, țara tuturor prejudecăților. Rolul Mass-media în formarea opiniei românilor...............64

8.1. Influența, arma ascunsă a informațiilor................................................................................65

8.2. Strategii pentru eliminarea stereotipurilor de gen în mass media.........................................65

9. Studiu KAS: Mass-media din România suferă încă din cauza efectelor perioadei comuniste.
Studiu realizat de Fundaţia Konrad Adenauer (KAS).......................................................................67

10. Mass-media digitală din Romînia actuală. Influențe și consecințe..............................................68

11. Rolul, importanța și atribuțiile Consiliului Național al Audiovizualului în Mass-media din
România...........................................................................................................................................69
12. Studii de caz privind Mass-media din Romînia în societatatea de azi. Analize, sinteze,
eșantioane și opinii...........................................................................................................................71
13. Propuneri de Lege ferenda privind Mass-media din România în raport cu reglementarea acesteia
.........................................................................................................................................................71

Concluzii..........................................................................................................................................71

CAPITOLUL III...................................................................................................................................73
ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE PRIVIND CADRUL LEGISLATIV AL MASS-MEDIA
DIN R. MOLDOVA LA ETAPA ACTUALĂ....................................................................................73
1. Presa din R. Moldova (RSSM) în perioada socialistă și „perestroika” gorbaciovistă Anii 1950 -
1989..................................................................................................................................................73

Concluzii și recomandări......................................................................................................................76

Anexe...................................................................................................................................................76

Bibliografie..........................................................................................................................................76
În realizarea celorlalte paragrafe din cap III, avem nevoie de studii și articole din Basarabia,
pentru a face o analiză pertinentă și la obiect care să reflecte Mass-media din R.Moldova după
1989 și și la etapa actuală

3
 LISTĂ ABREVIERI

alin. - alineat(ul)
4
CEDO - Curtea Europeană a Drepturilor Omulului
CE - Comunitatea Europeană
CE - Consiliul Europei
CJ – Curtea de Justiţie
CEDO – Curtea Europeabă a Drepturilor Omului
ONU - Organizaţia Naţiunilor Unite
REC – Recomandare
TCE - Tratatul constituind Comunitatea Europeană
Tribunalul Funcției Publice
TFUE - Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene
TUE - Tratatul privind Uniunea Europeană
op. cit. - opera citată
p. / pp. - pagină, pagini
par. - paragraf(e)
urm. - următoarele
vol. - volum(ul)

CUVINTE CHEIE
Mass-media, social-media, componentă tehnică, jurnalism social, bază metodică aplicativă,
circumstanță praxiologică, paradigmă socială, BrainMap, researcher media, pragmatism
mediatic, interes public.
5
ABSTRACT

The media is a force that brings together, unifies and gives coherence to social individuals and
communities in the modern world, because it produces at the same time the same messages, which it
distributes to very diverse categories of audiences in equally different spaces. Thus, the problems that
affect or face certain individuals or social groups, being publicized, become common for the whole
society.
Or, by consuming journalistic products, millions of people end up sharing the same values, possessing
similar knowledge, thinking through information, ideas, stories and similar symbols, adopting
behaviors, more or less, similar in relation to problems that have become public thanks to media
activity. The journalism contributes to the promotion of values, behaviors, social changes by
identifying them, putting them in the information circuit, keeping them in its attention and,
respectively, in the attention of public opinion. By supporting certain social trends and exposing
others, social journalism reflects reality, while proposing models for evaluating it.

Mass-media este o forţă care apropie, unifică şi dă coerenţă indivizilor sociali și colectivităţilor din
lumea modernă, pentru că produce în același timp aceleași mesaje, pe care le distribuie categoriilor
foarte variate de public din spații la fel de diferite și ele. Astfel, problemele care afectează sau cu care
se confruntă anumiți indivizi sau grupuri sociale, fiind mediatizate, devin comune pentru întreaga
societate.
Or, consumând produsele jurnalistice, milioane de oameni ajung să împărtăşească aceleaşi valori, să
posede cunoştinţe asemănătoare, să gândească prin informaţii, idei, poveşti şi simboluri analoage, să
adopte comportamente, mai mult sau mai puțin, similare în raport cu problemele devenite publice
grație activității mass-mediei. Jurnalismul contribuie la promovarea valorilor, comportamentelor,
schimbărilor sociale prin faptul că le identifică, le pune în circuitul informațional, le ține în atenția sa
și, respectiv, în atenția opiniei publice. Susținând anumite tendințe sociale și demascându-le pe altele,
jurnalismul social reflectă realitatea, propunând, în același timp, modele de evaluare a acesteia.

„Jurnalismul nu mai reușește să își facă misiunea publică, pe

care nu o face nimeni altcineva. În momentul în care speri că o să
informeze Guvernul și Primăria, ești pierdut. Și atunci se rupe toată
caravana asta căreia noi îi spunem democrație, iar mediul de afaceri
o să fie următorul care o să sufere grav.”

Cristian Tudor Popescu – interviu Digi 24

6
 INTRODUCERE

Actualitatea temei de cercetat

Problema abordată de în contextul social actual, a fost realizată cu rezumarea datelor

principale din literatura de specialitate
Lucrarea prezintă cercetări anterioare furnizând un fundament solid pentru susținerea
proiectului de cercetare.
Problema abordată, întrebările/ipotezele de lucru şi de aici rezultatele previzibile,
rezultă în mod logic, natural, din literatura citată.
Am descris, rezumat, analizat şi sintetizat totodată cunoştințele despre tema abordată
prin furnizarea unor date privind: situața Mass-media reglementarea sa la zi atât în U.E.,
România ȘI R. Moldova, a cunoştințelor în domeniu și fenomenologia problematicii supuse
cercetării.
Lucrarea noastră se dorește a fi un corolar al reglementărilor și aspectelor legislației
în materia Mass-media din cele două țări și sub aspect comparatist, fiind, considerăm noi, de
o deosebită importanță și actualitate.
Nu în ultimul rând, este de actualitate, în contextul efervescenței sub aspectul
condițiilor cât și sub aspectul fundamentelor și al conturării pe plan legislativ, al formelor
particulare al Mass-media, (interesând deopotrivă spațiul românesc dar și spațiul din R
Moldova – ca studiu comparat).
Scopul lucrării
Identificarea și analizarea graduală și etapizată a subiectului, clarificarea pe cât
posibil a noțiunilor, eficiența metodelor folosite în abordare, conștientizarea problemelor
mass-media din România și R. Moldova.

Motivarea alegerei temei

Am ales aceasta temă din doua onsiderente: în primul rând analizarea aspectelor
Mass - media din cele două țări iar în al doilea rând, importanța reglementării Mass media

7
atât in Romînia cît și in R. Moldova, folosind cu preponderență comparația celor două sisteme
sau cadre legislative precum și relația intrinsecă dintre acestea
Obiectivele Tezei
Analiza și dezvăluirea semnificației conceptelor de Mass-media, cadrul legislative,
social media, examinarea sferei de cercetare, elucidarea genezei și evoluția Mass-media din
România și R Moldova, subliniind cmparația dintre cele doua sisteme legislative privind
Media.
Structura tezei
Teza este structurată și urmează intr-utotul modul de redactare și concepție agreat de
mediul academic al celor două țări, respective România și Republica Moldova.
Astfel, Teza va cuprinde cateva părți esențiale și anume: partea preliminară, partea
principală şi partea complementară cu un numar de maxim 150 pagini.
Partea preliminară – 7 pagini, va cuprinde un laudatio, o parte abstract, abrevierile
folosite, cuvintele cheie și introducere cu argumente conform stadardelor aprobate de cele
două medii academice
Partea principală – 130 pagini, va cuprinde un numar de trei capitole, respectiv:
Capitolul I - Aspecte privind legislația internațională / europeană privind mass-media. actualități și
deziderate, cu paragrafele aferente, Capitolul II - Aspecte teoretice și practice privind cadrul legislativ
al Mass-media din România la etapa actuală, cu paragrafele aferente și Capitolul III - Aspecte
teoretice și practice privind cadrul legislativ al mass-media din românia la etapa actuală, cu
paragrafele aferente. Menționăm faptul ca fiecare capitol va cuprinde și concluzii.
Partea compelmentară, 13 pagini, respectiv anexele Tezei nu sunt limitate ca numar conform
ghidului.
Desigur există la final Concluzii și recomandări și bibliografia aferent realizării studiului.
Ipoteza de cercetare
Vom porni ab initio ( de la început) de la cadrul legislativ al celor două țări privind
Mass-media. Urmând ca apoi să identificam problemele actuale. În continuare vom
individualiza fiecare problema sub toate aspectele, gradual și etapizat ținând cont si de
regimurile politice actuale din România și R. Moldova.

Formularea concepției a cercetării conform structurii.

Lucrarea de doctorat va cuprinde în mod special legătura cu teoria și datele cu datele
existente fiind o lucrare atipică, un altfel de mod de lucru și abordare a problematicii.
8
 Se va baza în mod special pe cadrul legislativ al Mass media în UE, deoarece R
Moldova și – a manifestat dorința de a fi membră cu drepturi depline al U.E. În toate luările
de cuvânt, actualul Președinte al Republicii, D-na Maia Sandu – având de altfel o cu totul
altă viziune asupra drepturilor și libertăților omului, fiind victima ea însăși a fostului regim
comunist a lui Igor Dodon – și-a manifestat în mod clar și ferm dorința populației din
R Moldova de a adera la U.E. la valorile democratice, contrar dorinței manifestate de
Președintele Vladimir Putin chiar și în prezent.
În acest sens, Mass media din R Moldova are un cadrul legislativ mult mai amplu și
bine structurat față chiar și de România, care chiar și în momentul actual nu are o lege a Presei
Elaborarea metodologiei de cercetare a Tezei.
Ca strategii și metode de cercetare vom folosi:
- Observarea şi evaluarea primară – unde am realizat o investigaţie critică pentru
caracterizarea structurii, stării şi tendinţelor de evoluţie ale fenomenelor, proceselor şi
sistemelor supuse cercetării;
- definirea noțiunilor și aspectelor supuse dezbaterii pe secvențe categoriale –
astfel, noțiunile și problema, definită clar, concis şi complet le-am identificat prin aplicarea
unor întrebări cum ar fi : Ce? De ce? Când? Unde? Cum? Cât?;
- lansarea unor ipoteze reprezintă un alt pas în demersul nostru – am căutat explicaţii
și soluţii raţionale, posibile, plauzibile şi verificabile ale problemei definite anterior;
- realizarea și prezentarea unor studii de caz – prin interviu, analiză și sinteză,
grafice și eșantioane – toate acestea contribuie verificarea şi validarea ipotezelor asumate;
- elaborarea unor teorii conceptuale sistemice – au drept scop în realizarea Tezei
formarea unor convingeri, paradigme, bazate numai pe experiment și cercetare științifică după
modelul lui Thomas Kuhn.
Astfel, demersul nostru științific ajunge la un stadiu superior în acest stadiu fiind
condus în primul rând de teorii și reguli metodologice generale dar și de experiențe sociale
prin prisma Mass-media, împărtășite în comun, ce sunt încastrate în aceste paradigme.
Așadar, demersul nostru de cercetare ştiinţifică este bazat pe parcurgerea etapelor sus
menționate după cum le vom prezenta bref (fr. pe scurt) în chintesența lor științifică, după
cum urmează:
- achiziţia de date, informaţii şi cunoştinţe relevante pentru structura şi funcţia
sistemului investigat
 identificarea informaţională a obiectului supus cercetării

9
  determinarea problemelor care restricţionează realizarea obiectivelor şi/sau
îmbunătăţirea performanţelor sistemului considerat adică generarea de idei şi de acţiuni
reprezentând soluţii / rezolvări ale problemelor abordabile de noi în studiul nostru precum şi
stabilirea ipotezelor care le condiţionează şi/sau susţin prin dobândire de informații calitative
și cantitative;
- evaluarea multicriterială a opţiunilor / soluţiilor disponibile şi adoptarea deciziilor
optime în condiţiile date prin investigarea teoretică şi/sau experimentală a stării şi evoluţiei
obiectului cercetării în condiţii care să ne permită verificarea şi validarea soluţiilor şi
ipotezelor adoptate;
 evaluarea rezultatelor obţinute, formularea concluziilor şi delimitarea domeniilor
de valabilitate şi de aplicabilitate;
 redactarea şI comunicarea sintezei cercetării efectuate ;i a concluziilor într-un
format consacrat de lucrare ştiinţifică;
Astfel, aceste elemente specificate mai sus trebuie legate logic şi inteligibil
(accesibile chiar pentru persoane care nu sunt specialişti în domeniul strict specific subiectului
abordat).
În studiul nostru am folosit în mod judicios și correct aparatul categorial care
compune prezenta Teză, prin:
- folosirea cotectă a noțiunilor
- structurarea lucrării într-un mod accesibil
- redactarea textului este clar, concis, la obiect, formularea ideilor și paragrafelor
care - l conțin nu va încarca lucrarea, aceasta trebuind să nu obosească din contra, să fie citită
cu interes de către persoanele interesate, așa după cum precizează și D-na Conf.Univ. Dr.
Barbăneagră Alexandra – prorector pentru activitate didactică din cadrul Universității
Pedagogice de Stat Ion Creangă, din Mun.Chișinău, R. Moldova
Analiza și prelucrarea datelor

În prezenta Teză se vor regăsi date care sunt supuse prelucrării sumare prin:
analizare, grupare, clasificare, intabelare, calcule de procentaje, diagrame, grafice, indici
statistici precum şi unei analize de profunzime – care presupune corelarea variabilelor,
asocieri, adică o interpretare sociologic-statistică (cantitativă), şi de c Tema abordată de noi
presupune interpretare şi analiză sociologică statistică, mult mai relevante si complexe decât
vechile tehnici statistice tradiţionale.

10
 Rezultatele astfel obţinute vor fi interpretate în scopul identificării unor explicaţii şi
soluţii de optimizare a fenomenologiei Mass-media în scietatea românească și din R.
Moldova.
Originalitatea formei de exprimare – criteriu de evaluare a conținutului lucrării de
doctorat.
Lucrarea noastră de doctorat va îndeplini cerințele academice de formulare și
redactare corectă și originală a noțiunilor folosite, din următoarele considerente:
- utilizare riguroasă a conceptelor; ideilor teoriilor;
- calitatea surselor bibliografice folosite;
- titluri noi paragrafe cu titluri originale cu o problematică complexă de abordare;
- calitate sintezei informațiilor analizate;
- concluzii relevante privind aspectele analizate în studiul nostru
Anexele folosite au rolul de a aduce o informaţie originală şi pertinentă. Ele vor fi
constituite, de exemplu, din texte care nu au fost niciodată publicate,; chestionarul folosit
pentru intervievarea persoanelor ce deţin informaţii legate de temă este graficizat și
eșantionozat, interviul cu personalităţi competente în domeniul de cercetare ales: personae cu
diferite medii de vârstă și pregătire precum și opinii ale persoanelor din sfera jurnalistică și
politică din România și R Moldova prind aspectul reglementării la etapa actuală a Mass-media
din cele două țări..
Oportunitatea anexelor va consta în: indispensabilitatea pentru înţelegerea lucrării,
originalitatea documentului (nu un text de lege care va fi menţionat în bibliografie),
imposibilitatea inserări în text.
Modelarea problematicii analizate în sfera socială
Aceasta este dată de abordarea criticã, obiectivã a vieții sociale. Neutralitatea
axiologicã este necesarã vieții sociale, deoarece existã pericolul de a induce distorsiuni ca
urmare a propriei subiectivitãți.
Prin cercetarea fenomenologiei Mass-media din prezenta Teză, am semnalat
dificultãțile, contradicțiile vieții sociale, aspectele critice precum și disfuncționalitățile în
evoluția proceselor sociale.
Aceastã neutralitate întãrește caracterul științific al lucrării noastre. sociologiei.
Caracterul practic-aplicativ al lucrării noastre a fost pus în evidenþã încã de la
constituirea primelor idei aceea de a rezolva probleme practice ale Mass-media
contemporană. Ea este chematã sã cunoascã ºi sã intervinã prin fundamentarea ºtiinþificã pe

11
care o oferã deciziilor luate în toate sferele vieþii sociale: politicã, economicã, culturalã,
socialã.
Am folosit de asemenea diagnoza socialã reprezintã baza predicþiilor,
evenimentelor. Prognoza am elaborat-o pentru a armoniza interesele individuale cu cele
colective, pe termen mediu și lung și a preîntâmpina evoluții indezirabile ale vieții sociale și
de asemenea a celei mediatice
Complexitatea obiectului și problematica studiului nostru au determinat constituirea
a creat anumite percepții asupra compartimentelor ale vieții sociale.
Ne-am propus totodată să mulăm aspectele din viață socială, cotidiană de zi cu zi
prin prezentarea diverselor situații și ipostaze ale fenomenului social mediatic – social media,
cum mai este denumită, fapt pe care l-am analizat intr-un paragraf distincr din Lucrare.
Procesele sociale complexe, ce se deruleazã în prezent, au o dinamicã proprie ce
solicitã studii amănunțite pentru cunoașterea și înțelegerea lor.
Prin lucarrea noastră, totodată am cãutat sã înțelegem nevoia de presă, de informații
prin reflecția asupra a ceea ce a însemnat lipsa ei în perioada anterioarã comunistă a celor
două țări, (comunism este greșit spus - corect este perioadă socialistă - deoarece comunismul
ca forma de organizare a societății umane nu a fost atins până în prezent) pe vremea în care
presa liberă ociidentală fiind consideratã o „ reacționarã”, o „burghezã”, fiind interzisã și
cenzurată.
Relevanța concluziilor și pertinența lor
Teza noastră, va prezinta un concept nou, Acela de pertinenţa deschiderilor pentru
cercetare sau valorificare a informațiilor temei abordate. Ce inseamnă acest concept? O dată
cu finalizarea temei cercetate am lasat loc pentru o cercetare continua în domeniu,
Concluziile lucrării sunt prezentate în concordanţă logică cu obiectivele cercetării şi
sunt constituite întocmai în răspunsuri sau soluţii la ipotezele avansate.
Ele Sunt menţionate într-o formă concisă ultimele precizări în legătură cu tema
supusă cercetării subliniind aportul ştiinţific al întregii lucrări precum şi capacitatea creativă a
noastră, creativitate care, de altfel se manifestă pe parcursul întregii lucrări
Am insistat totodată asupra evidenţierii, în această parte finală a lucrării de asupra
elementelor de contribuţie personală pe care le-am adus pe parcursul lucrării.
Concluziile Tezei sunt prezentate în mod sistematic şi anume:
1. concluzii de natură teoretică şi metodologică;
2. concluzii de natură empirică;

12
 3. concluzii de natura propunerilor în rezolvarea problemelor
4. concluzii de natura continuării cercetării întreprinse, conform conceptului de mai
sus și anume, pertinența deschiderilor.

13
 CAPITOLUL I

ASPECTE PRIVIND LEGISLAȚIA INTERNAȚIONALĂ / EUROPEANĂ

PRIVIND MASS-MEDIA. ACTUALITĂȚI ȘI DEZIDERATE.

1. Clarificări conceptuale
Mass media, se bazează pe crearea concretă a unor condiţii necesare unui ciclu
pozitiv de comunicare. Acest ciclu presupune căutarea, primirea sau difuzarea, ascultarea sau
procesul de a fi ascultat, înţelegerea, crearea sau reproducerea de informaţie. Drepturile
indivdului prin exprimarea sa în Mass-media cuprind astfel dreptul de a participa la propria
cultură şi de a utiliza propria limbă, de a beneficia de avantajele societăţii etc.
Autoritățile presează constant jurnaliștii să-și dezvăluie sursele și să încerce să
oprească orice critică la adresa sistemului. Agenți ai guvernului, pozând ca jurnaliști, au
început să se infiltreze în organizații de știri. Câteva instituții media independente reușesc să
supraviețuiască alături de marile grupuri media, dar sunt ținta unor inspecții fiscale arbitrare
de câte ori critică politicieni cu influență. Autoritățile, companiile din sectorul privat și
persoane fizice au început recent să invoce GDPR ca pretext pentru a refuza accesul la
informații sau să amenințe și să ancheteze jurnaliști în legătură cu investigațiile lor de presă.

2. Mass media în sfera publică europeană

Sfera publică este definită ca spaţiu în care cetăţenii interacţionează în dezbaterea
publică. Habermas asociază sfera publică cu modelul dualistic al deliberării: ,,Imaginăm sfera
publică un sistem intermediar de comunicare între deliberările formal organizate şi cele
informale faţă în faţă care au loc în arenele din partea de sus şi din partea de jos a sistemului
politic“ (Habermas 2006: 10, citat în Heikki&Kunelius, 2006: 75). Gânditorul german
concepe sfera publică nu doar ca pe un simplu loc de dezbatere, dar şi ca pe un spaţiu al
deliberărilor, chiar al negocierilor între actorii sociali, am spune noi.
Nu toate studiile acceptă teza despre sfera publică europeană. Evoluţia procesului de
construcţie a sferei publice a condus la segmentarea ei. Splichal (2006) vorbeşte de sferă
publică puternică (tare) şi sferă publică slabă. Prin urmare, nu există o sferă publică omogenă.
S-a spus că o sferă publică transnaţională este ,,o contradicţie în termeni“ (Kunelius;
Sparks, 2001: 11). Deocamdată edificarea unei sfere publice europene întâmpină numeroase

14
dificultăţi dintre care le-am menţiona pe acelea legate de percepţiile cetăţenilor din ţarile care
au aderat la UE.
În democratizarea statelor europene un rol fundamental l-a avut influenţa mass media
asupra societăţii. Ziarele au fost cel mai important mijloc de construire a culturii naţionale şi a
identităţii. Apoi, reţinem investiţiile făcute de guvernele europene în radio şi televiziune ca
factori esenţiali ai unei naţiuni (Calhoun, 2004).
UE cunoaşte după extindere un deficit democratic din cauza absenţei sferei publice
europene. Se discută despre o Europă postnaţională, a cărei evoluţie va depinde de emergenţa
unei noi sfere publice. Dezvoltarea UE este strâns legată de existenţa acestei sfere ca un spaţiu
de comunicare (Eriksen, 2005: 342). Spaţiul public european nu este o însumare mecanică a
spaţiilor naţionale a ţărilor comunitare ci o realitate nouă care fiinţează conform unor norme
proprii. Spaţiul public european se află în comunicare cu spaţiile publice naţionale iar
consistenţa şi legitimtatea lui depind de ceea ce-i oferă agenţii spaţiului naţional. Ştirile
despre societăţile naţionale în spaţiul public european sunt elaborate şi transmise din spaţiile
naţionale. Să amintim că mediile de marcă din Europa recrutează corespondenţi din state
naţionale şi transmit, mai rar, ştiri de la faţa locului relatate de redactori din redacţia centrală.
Se recunoaşte rolul mass media în conservarea culturii naţionale vorbindu-se de
naţionalismul inerent al mass media (Trenz, 2006: 18-19). Slaatta (2006: 16) accentuează
relaţiile dintre noile media şi reprezentarea complexelor naţionale simbolice. Influenţa mass
media asupra spaţiului public european este asociată cu relaţia cu mediul naţional. Dacă există
o criză de credibilitate în relaţia dintre politicieni şi mass media în sfera publică naţională ea
poate crea o problemă de funcţionare a sferei publice europene (Schlesinger&Fossum,
2005:10).
Ar exista un naţionalism inerent mass media, responsabil pentru reinterpretarea
problemelor de interes global sau transnaţional ca sisteme contextualizate de înţelegere. Prin
efectele de mediatizare dezbaterile sunt refragmentate în dezbateri naţionale. În actele de
clădire a sferei publice europene se are în vedere destul de puţin problematica efectivă a
Europei. De aceea, mass mediatizarea UE poate să constea în apărarea viziunilor despre
suveranitatea populară în cadrul unui stat naţional. Totodată, ea se izbeşte de viziunile
cosmopolite despre drepuri şi justiţie apărate de elitele europene. În special tabloidele adoptă
un stil populist în difuzarea de ştiri care au audienţă naţională (Trenz, 2006: 29-30).
Diversificarea şi individualizarea mass media nu duc în mod necesar la îmbunătăţirea
condiţiilor în vederea emergenţei sferei publice europene. Dispariţia unităţii sferei publice

15
naţionale restricţionează posibilităţile de transmitere a ştirilor europene. Publicul naţional care
ar putea deveni mai europenizat practic nu există (Ibidem).
Credem că problema nu se poate rezolva prin dezbaterea raportului dintre cadrul
naţional şi cel european. Mult mai benefică ar fi o analiză a raportului dintre spaţiul public
local şi spaţiile publice naţionale sau europene. Indiscutabil, astăzi localul are tot mai multă
prioritate în multe din deciziile şi acţiunile oamenilor. Vorbim de local ca spaţiu în care omul
trăieşte şi îşi creează relaţiile interumane vitale în plan privat, profesional şi public. A devenit
un loc comun teza despre sfera publică europeană ca un cadru de dezbatere publică asupra
Europei (Statham&Gray, 2005), cu accent pe dimensiunea politică. La acestea trebuie
adăugate dezbaterile despre problemele cotidiene, despre relaţiile interumane, despre viaţa
privată, despre cultura şi economia din spaţiul european.
Se acordă excesiv atenţie comunicării politice, neglijându-se dimensiunea socială a
sferei publice. Comunicarea socială este mult mai largă şi se referă la probleme ale vieţii
individului şi societăţii. Să luăm ca exemplu identitatea europeană; ea nu poate fi exprimată
doar ca rezultat al acţiunii politice. Identitatea europeană ţine de mai mulţi indicatori:
culturali, politici, spirituali. S-a vorbit despre paradoxul vizibilităţii Europei în viaţa cotidană
(de pildă, familiaritatea oamenilor cu moneda euro) dar, în acelaşi timp, se observă un deficit
de acces al publicului la UE (Statham&Gray, 2005: 61). Sfera publică este conceptualizată ca
un spaţiu în care cetăţenii interacţionează prin actele lor de comunicare publică – o sursă
importantă a proceselor de construcţie europeană. Cercetările arată, de exemplu, că
dezbaterile publice din Marea Britanie sunt centrate mai degrabă pe statul naţional decât pe
crearea de legături în direcţia unor politici europene supranaţionale (Statham&Gray, 2005:
62). Ne întrebăm ce este europenizarea dincolo de sfera publică politică? Integrarea europeană
este mai mult decât o problemă politică. Europenizarea are drept consecinţă un nou tip de
actor social – europeanul, cu o conduită, gândire şi mentalitate diferite de actorii naţionali.
Construcţia politică este doar o fază dintr-un proces foarte complex ce presupune o acţiune
îndelungată din partea tuturor instanţelor sociale.
Utilă în analiza temei noastre este ideea despre europenizarea segmentată
(Brüggemann et al., 2006: 16). Europenizarea sferelor publice naţionale este un proces
gradual cu patru dimensiuni: monitorizarea guvernării; observarea mutuală; schimbarea
discursului; identificarea colectivă (Brüggemann et al., 2006: 4-7). Din cele patru
dimensiuni, trendul de transnaţionalizare a sferelor publice naţionale se concentrează pe
monitorizarea guvernării. Autorii semnalează nivelul foarte scăzut al europenizării

16
identităţilor colective. Deşi europenizarea bazată pe funcţionarea instituţiilor UE are un loc în
dezbaterile publice, observaţia transnaţională şi discursul european sunt nesemnificative.
Rezultă preponderenţa guvernării europene, care însă nu exprimă decât laturile politice şi
administrative ale europenizării.
În lumea Europei Centrale şi de Est de după 1989, sfera publică este la fel de
neorganizată ca şi celelalte sfere cu care ar trebui să fie corelată. Acest lucru îngreunează
examinarea evoluţiei mass media, deoarece contextul şi relaţiile nu au un fundament specific
şi se desfăşoară într-un flux continuu (Gross, 1999: 100).
În studiul The Future of Europe (mai 2006) aflăm câteva evaluări asupra imaginii
create în public asupra UE: o cunoaştere total insuficientă şi o înţelegere slabă privind
funcţionarea UE, a instituţiilor şi rolului lor; modalităţile de funcţionare a instituţiilor UE şi
căile de luare a deciziilor nu trezesc interes publicului din ţările membre ale UE; ignoranţa
despre sistemul instituţional este foarte mare şi ,,uneori chiar impenetrabilă“. Despre rolul
unor instituţii europene nu se ştie nimic (Golding 2006: 14). Rezultă complexitatea
extraordinară a proceselor de construire a unui sistem instituţional european, ceea ce înseamnă
că el durează în timp şi nu ca un proiect ce se poate realiza numai după voinţa unor grupuri.
După aderarea la Uniunea Europeană, România cunoaşte procese sociale şi culturale
inedite, unul dintre acestea fiind europenizarea societăţii româneşti. Pe de o parte, toate
instituţiile româneşti se vor alinia normelor europene, pe de altă parte, instituţiile ca şi
oamenii sunt solicitaţi la o altă abordare a spaţiului european. Venită mai târziu în structurile
UE, România se înscrie în tendinţele cunoscute despre acestea. S-a ajuns la concluzia despre
lipsa de interes şi de implicare a cetaţenilor din ţările comunitare în problemele europene.
Responsabile pentru această stare de lucruri sunt considerate mass media.

2.1. Tratate, Convenții și Directive ale U.E. privind Mass-media

Astfel, în cadrul normativ al U.E. există câteva norme cu privire la Mass - media
adoptate de reprezentanții țărilor componente, dintre care amintim:
- Tratatul Privind Funcționarea Uniunii Europene
- Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale
Roma, 4.XI.1950
- P7_TA(2013)0203, Carta UE: norme standard pentru libertatea mass-mediei în UE
Rezoluţia Parlamentului European din 21 mai 2013 referitoare la Carta UE: norme standard
pentru libertatea mass-mediei în UE (2011/2246(INI));

17
 - Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale Roma,
4.XI.1950, amendată de Protocoalele nr. 11 şi 14, însoţită de Protocolul adiţional şi de
Protocoalele nr. 4, 6, 7, 12, 13 şi 16;
- Punerea în aplicare a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în cadrul
instituțional al UE – adoptată în data de 2 februarie 2019 – Strasbourg
- Politica UE în domeniul audiovizualului este reglementată de articolele 167 și 173
din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), cu Recomandările sale.
Principalul act legislativ din acest domeniu este Directiva serviciilor mass-media
audiovizuale, care a fost revizuită în 2018. Principalul instrument al UE în sprijinul sectorului
(în special al industriei cinematografiei) este subprogramul MEDIA al programului „Europa
creativăˮ. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene cere să se respecte „libertatea și
pluralismul mijloacelor de informare în masă”.

2.2. Europenizarea spaţiului naţional prin Mass-media

Tema europenizării prin mass media ocupă un loc proeminent în cercetarea
internaţională actuală, dar mult mai puţin în studiile româneşti.
Încă din anii ’80 ai secolului trecut Europa a iniţiat politici de europenizare a
întregului sector de comunicare. S-a urmărit armonizarea şi protejarea identităţii culturale
europene.
Crearea unei sfere publice europene ar cădea în responsabilitatea serviciilor publice
audiovizuale din Europa. Cum conceptul de cetăţenie a căpătat o dimensiune europeană o dată
cu extinderea procesului de aderare, s-ar putea argumenta că mass media ar reflecta această
nouă tendinţă prin europenizarea conţinutului lor, în mod deosebit cel al ştirilor. Deşi există o
varietate de opinii s-a căzut de acord asupra a două criterii privind cerinţele pentru o sferă
publică europeană: simultaneitatea dezbaterii în mass media din diferite ţări şi similaritatea
structurilor de înţelegere (Groothues, 2004).
Se susţine că identitatea europeană trebuie să fie construită şi înţeleasă ca un concept
politic şi nu ca o moştenire culturală care a trebuit numai să fie descoperită şi reformulată din
tradiţiile istorice ale continentului. Este necesar să se discute despre fundamentele culturale
dar nu există un spaţiu legitimat pentru ideea că UE necesită o identitate culturală împărtăşită
de toţi cetăţenii ei (Meyer, 2006).
O altă direcţie are în vedere europenizarea mass media, văzută ca un proces cu două
laturi: una realizată ,,de sus“, orchestrată de la Bruxelles, prin acte normative şi alta,
declanşată de jos, de către cetăţeni şi statele membre. Realizarea actului de europenizare a
18
mass media se loveşte de dificultăţi. Puterea statelor naţionale în a reglementa sistemele de
comunicare, absenţa unei uniuni internaţionale de televiziune, absenţa unor practici globale de
publicitate şi continuarea importanţei barierilor lingvistice şi culturale sunt obstacole în
supravieţuirea mass media în ţările mici. În consecinţă, ţările mici câştigă puţin sau deloc din
schimbările din câmpul mass media european (Papathanassopoulos, 2005).
Se impune un studiu concret al situaţiilor reale din ţările ce au aderat recent la UE în
ideea unei europenizări organice disponibilă la toate contextele istorice şi culturale ale fiecărei
societăţi naţionale. Se crede că rolul principal îl au elitele politice şi culturale, dar se
neglijează grupurile masive de persoane, cum este cazul celor din România, care s-au stabilit
temporar în ţări occidentale, ca resursă de muncă. Este limpede că aceste grupuri trăiesc un
puternic proces de aculturaţie şi de resocializare. Ar fi oportună o analiză a influenţei
exercitate asupra românilor de către mass media locale (naţionale) din ţările unde au migrat la
muncă, precum şi a influenţei mass media româneşti.
Studiile de comunicare politică arată că mass media sunt actorii principali în
promovarea spaţiului politic european (Koopmans şi Pfetsch, 2003). Mijloacele de
comunicare în masă sunt investite cu virtuţi remarcabile în crearea şi mediatizarea spaţiului
public european. Mass media pot fi văzute ca un factor important în construcţia identităţilor
europene.
Fără îndoială, mass media sunt europene numai în măsura reflectării valorilor
europene. S-a afirmat că dacă mass media dintr-o ţară europeană transmit o ştire despre un
eveniment sau o problemă dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără nici o referire la
cadrul european comun, această ştire nu-şi atinge ţinta. Pentru a fi calificată ca europenizată, o
ştire de televiziune trebuie să reflecte existenţa UE de care aparţin toţi membrii ei (Groothues,
2004).
Mass media se situează în spaţiul public naţional sau european ca organizaţii cu o
identitate proprie, ele fiind creatoare de identităţi. În acest sens ele au concepţie şi conduită
proprii faţă de realităţile sociale. Pot să mediatizeze evenimente selectate după criterii proprii
(ratingul, de exemplu). De aici mediatizarea excesivă, cum este în acest moment în România,
a unor politicieni sau vedete publice care, prin conduita lor, trezesc un interes mai puternic la
public decât informaţiile despre Europa sau despre europenizare.
Studiile în domeniu arată o diferenţă între principalii actori ai vieţii sociale, în ce priveşte
conţinutul europenizării. În timp ce actorii societăţii civile accentuează dimensiunea
instrumentală şi economică a integrării europene, actorii ce ţin de stat şi de partide pun preţ pe

19
guvernare şi principii constituţionale, iar mass media sunt interesate de identităţi colective,
norme şi valori pe care ar trebui să le susţină Europa. De pildă, mass media din Germania
acordă interes problemelor integrării europene precum şi altor dimensiuni europene în
comparaţie cu alţi actori. Mass media acţionează mai mult ca motor al europenizării şi
contribuie la deschiderea spaţiilor de comunicare transnaţională. În contrast, elitele politice
naţionale ale statului şi ale partidelor politice şi chiar societatea civilă sunt înclinate să facă
dezbateri publice în interiorul graniţelor naţionale (Koopmans şi Pfetsch, 2003).
Există autori care neagă virtuţile televiziunii în a edifica o identitate europeană, cu tot
efortul făcut încă din anii ’50 ai secolului XX de constituire a unor structuri mass media
europene, cum a fost de pildă European Broadcasting Union. S-a crezut că mass media au o
mare putere în a modela identităţi colective, aşa cum s-ar fi întâmplat în cadrul naţional.
Politicieni şi oameni de televiziune au crezut că televiziunea ar putea da un sens apartenenţei
la o Europă comună. S-ar creat o falsă viziune deterministă asupra influenţei televiziunii ca
mijloc de formare a identităţii europene (Bourdon, 2007).
Sunt studii care arată că europenizarea mass media este un proces dificil în toate
ţările Uniunii Europene, dar mult accentuat în ţările ex-comuniste. Aderarea la Uniunea
Europeană şi integrarea se regăsesc în mică măsură în mass media din ţările comunitare. De
aceea mass media se focalizează destul de puţin pe identitatea europeană. Din motive de
rating mass media, cu deosebire televiziunea, transmit ştiri despre stări negative din ţări
europene (de Vreese at al., 2006: 478).
S-au adus în discuţie criteriile de delimitare a sferei publice europene de sfera publică
naţională, pentru a configura o realitate europeană de dezbatere şi deliberare comună a
cetăţenilor din Uniunea Europeană. Rămâne ca mass media să dezvolte o sferă publică
europeană sau sfere publice naţionale europenizate, care să susţină democraţia în UE (de
Vreese at al., 2006: 479).
Din punctul meu de vedere, cel puţin în stadiul actual al raporturilor dintre cele 27 de
ţări ce alcătuiesc UE, mass media pot acţiona oportun şi benefic în crearea şi susţinerea
proceselor de europenizare a sferei publice naţionale.
Trei dimensiuni ale ştirilor mass media despre UE au un rol în afirmarea sferei
publice europene: vizibilitatea UE sau cantitatea de ştiri despre EU, natura europeană a ştirilor
şi tonul lor. Toate aceste aspecte sunt legitimate, în realitate, de către spaţiul public naţional.
Nu există încă un public european al mass media. O sferă publică europeană nu este
consecinţa unei transformări naturale a sferei publice naţionale prin discursurile despre UE.

20
Ea este un proces îndelungat care depinde de cantitatea şi calitatea discursurilor din diferite
mass media naţionale (Valentini, 2006: 7).

2.1.1. Planul de Acţiune pentru democrația europeană

În decembrie 2020, Comisia a lansat un plan de acțiune intitulat „Mass-media
europeană în deceniul digital:un plan de acțiune pentru sprijinirea redresării și transformării”.
Aceste sectoare, puternic lovite de criza provocată de coronavirus, rămân esențiale pentru
„democrație, diversitatea culturală și autonomia digitală a Europei”.
Planul de acțiune se axează pe trei domenii de activitate și pe zece acțiuni concrete
menite să ajute sectorul (1) să-și revină în urma crizei (și anume, prin înlesnirea accesului la
sprijinul UE, prin stimularea investițiilor și prin lansarea inițiativei „NEWS”, care reunește
măsuri și sprijin), (2) să se transforme, grație stimulării investițiilor, astfel încât să poată
adopta tranziția digitală și pe cea verde (și anume, prin încurajarea creării de spații europene
ale datelor mediatice, prin promovarea unei coaliții sectoriale europene a realității virtuale și a
realității augmentate și prin facilitarea discuțiilor și a acțiunilor care dau posibilitatea acestui
sector să devină neutru din punct de vedere climatic până în 2050) și (3) să le ofere
persoanelor și firmelor din Europa posibilitatea de a iniția un dialog cu sectorul audiovizual,
să promoveze talentele mediatice europene, să capaciteze persoanele din Europa și să
întărească cooperarea dintre autoritățile de reglementare.
Comisia Europeană își prezintă Planul de acțiune pentru democrația europeană cu
scopul de a le da cetățenilor mai multă putere de acțiune și de a construi democrații mai
reziliente pe teritoriul UE.
Planul de acțiune pentru democrația europeană anunță măsuri pentru:
 Promovarea unor alegeri libere și corecte
 Consolidarea libertății mass-mediei
 Combaterea dezinformării
În această epocă marcată de revoluția digitală, cetățenii trebuie să poată face alegeri
într-un context în care opiniile să poată fi exprimate în mod liber, faptele să poată fi deosebite
de ficțiune, iar mass-media și societatea civilă să poată participa la o dezbatere publică fără să
aibă de a face cu ingerințe răuvoitoare. Provocările cu care se confruntă UE nu se opresc la
frontierele sale, prin urmare orice acțiune întreprinsă pe plan intern va avea un impact și în
afara granițelor.

21
 Măsurile vor fi puse în aplicare pe parcursul mandatului actualei Comisii. În 2023, cu
un an înainte de alegerile pentru Parlamentul European, Comisia va revizui punerea în
aplicare a planului de acțiune.
Pentru a ne apăra democrația trebuie să acționăm cu mai multă hotărâre dacă dorim
să protejăm procesele electorale. Concret, înseamnă să ne asigurăm că alegerile rămân libere
și corecte, că dezbaterea publică are loc în continuare și că actualizăm permanent măsurile de
protecție în fața noilor realități digitale.

3. Problematica legislației Mass-media în cadrul U.E

Este o problemă despre care Uniunea Europeană este foarte
conștientă. “Amenințările la adresa jurnalismului liber sunt complexe,” a declarat Comisarul
European pentru Vecinătate, Johannes Hahn, la o conferință mass-media a Parteneriatului
Estic în septembrie 2020: “Interesele  particulare și concentrarea proprietății asupra mass-
mediei adesea fac dificilă supraviețuirea presei independente,” a adăugat el, subliniind
importanța vitală a “căutării modalităților de realizare a durabilității economice a mass-
mediei”.
Există mult sprijin pentru conținut, pentru jurnalism, însă mass-media locală are
nevoie de mai mult ajutor pentru a deveni sustenabilă,” confirmă Veselin Vačkov, directorul
celui mai vechi și mai prestigios ziar cotidian ceh Lidové noviny, care a lucrat cu
proiectul OPEN Media Hub finanțat de UE, conducând o serie de ateliere de lucru și master
class-uri privind managementul mass-mediei în țările Parteneriatului Estic, axate pe abilități
sporite de management organizațional și financiar, și modalități de maximizare a veniturilor
din presa tipărită și online.
Vačkov spune că mass-media cu care a lucrat în Armenia, Georgia și Ucraina sunt
conștiente de etica mass-mediei, și lucrează foarte mult pentru a asigura echilibrul și a
produce lucru de calitate, “chiar și conform standardelor occidentale”.
“Dar dacă ești dependent de sprijinul statului, de sprijinul unui antreprenor local
sau oligarh, chiar și de banii UE, vei afla în curând că nu ești complet liber.”
Fondul European pentru Democrație (FED) este o organizație

independentă de acordare a granturilor care sprijină actorii schimbării

democratice în Vecinătatea Europeană și dincolo de aceasta. Este o inițiativă

comună a statelor membre și instituțiilor UE, și primește finanțare din partea UE

pentru a-și acoperi costurile operaționale inclusiv în domeniul Mass-media. FED

22
sprijină organizațiile pro-democratice ale societății civile, mișcările și activiștii

individuali, care acționează în favoarea sistemului multipartid pluralist,

indiferent de mărimea lor sau de statutul lor formal, precum și mass-mediei

independente și jurnaliștilor. Sprijinul mass-mediei independente este un

domeniu cheie al activității FED în vecinătatea UE.

4. Politici Mass – media în cadrul U.E – inclusiv în domeniul audio-vizualului.

Politica UE în domeniul audiovizualului este reglementată de articolele 167 și 173
din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Principalul act legislativ din
acest domeniu este Directiva serviciilor mass-media audiovizuale, care a fost revizuită în
2018. Principalul instrument al UE în sprijinul sectorului (în special al industriei
cinematografiei) este subprogramul MEDIA al programului „Europa creativăˮ. Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene cere să se respecte „libertatea și pluralismul
mijloacelor de informare în masă”.
Nici Tratatul de la Roma, nici Tratatul privind Uniunea Europeană nu au prevăzut
competențe directe în domeniul politicii audiovizualului și mass-mediei. Competența Uniunii
în politica din domeniul mass-mediei reiese mai degrabă din mai multe articole ale TFUE,
care permit elaborarea de politici în diverse sectoare ale mass-mediei și tehnologiei
comunicațiilor. Acest lucru este necesar, având în vedere natura complexă a bunurilor și
serviciilor mediatice, care nu pot fi caracterizate nici drept bunuri strict culturale, nici drept
bunuri strict economice. Temeiul juridic îl reprezintă TFUE, mai exact, articolele 28, 30, 34 și
35 (libera circulație a mărfurilor), articolele 45-62 (libera circulație a persoanelor, serviciilor
și capitalurilor), articolele 101-109 (politica în domeniul concurenței), articolul 114
(armonizarea și apropierea în domeniul tehnologiei), articolul 165 (educația), articolul 166
(formarea profesională), articolul 167 (cultura), articolul 173 (industria), articolul 207
(politica comercială comună).
Cadrul de reglementare al acestor politici este dat de:
  Directiva serviciilor mass-media audiovizuale (DSMAV)
În cursul anilor ʾ80, evoluțiile noi ale tehnologiilor de radiodifuziune au condus la o
creștere a numărului de posturi de televiziune comerciale în Europa și la posibilitatea de a le
recepta emisiunile în mai multe țări. Acest lucru a creat necesitatea unor standarde minime
comune, care au fost stabilite pentru prima dată în 1989 în așa-numita Directivă „Televiziune
fără frontiere”(Directiva 89/552/CEE)
23
 La prima revizuire a directivei, în 1997, s-a introdus „principiul țării de origine”,
ceea ce înseamnă că organismele de radiodifuziune se află sub jurisdicția statului membru în
care își au sediul. La revizuirea din 2007 s-au adăugat dispoziții care iau în considerare noile
servicii, precum „video la cerere” („video on demand” – VOD). Directiva a fost codificată în
2010 și redenumită Directiva serviciilor mass-media audiovizuale (DSMAV)
entru a ține pasul cu evoluțiile recente, în 2016, Comisia a propus încă o revizuire a DSMAV.
Negocierile trilogului interinstituțional cu privire la text au fost încheiate la jumătatea
anului 2018. Principalele elemente ale textului convenit includ:
(1) modificarea limitei comunicărilor comerciale de la 12 minute pe oră la 20 % pe
zi, între orele 6.00 și 18.00;
(2) protejarea minorilor de conținutul care îi „poate afecta”, aceeași reglementare
aplicându-se emisiunilor tradiționale și serviciilor la cerere;
(3) extinderea dispozițiilor referitoare la operele europene la furnizorii de servicii la
cerere, care trebuie să se asigure că operele europene reprezintă cel puțin 30 % din cataloagele
lor; și
(4) încadrarea platformelor de partajare a materialelor video sub incidența DSMAV
pentru a combate discursurile de incitare la ură și a-i proteja pe minori de conținutul dăunător.
Directiva modificată (Directiva (UE) 2018/1808) a fost adoptată de Parlament și de Consiliu
la 14 noiembrie 2018.
 Drepturile de autor pe piața unică digitală
La 17 aprilie 2019, Parlamentul și Consiliul au adoptat Directiva (UE) 2019/790
privind dreptul de autor și drepturile conexe pe piața unică digitală[8]. Acest act legislativ a
modificat două directive anterioare privind aspecte legate de drepturile de autor (Directiva
96/9/CE și Directiva 2001/29/CE). Directiva urmărea îndeosebi modernizarea normelor
privind drepturile de autor pe piața unică digitală, pentru a atinge mai multe obiective
fundamentale: (1) îmbunătățirea accesului transfrontalier la conținutul online: (2) mai multe
oportunități de a utiliza materiale protejate de drepturi de autor în scopuri legate de educație,
cercetare și patrimoniul cultural; (3) o piață a drepturilor de autor care să funcționeze mai
bine; și (4) punerea în aplicare a Tratatului de la Marrakesh în dreptul Uniunii. Noua legislație
are cel mai mare impact asupra platformelor online, cum ar fi YouTube, Facebook și Google
News.
 Europa creativă - Componenta MEDIA a programului

24
 Componenta MEDIA a programului „Europa creativă” este menită să facă sectorul
audiovizual mai competitiv. La 14 decembrie 2020, Parlamentul și Consiliul s-au înțeles ca
următorul program „Europa creativă” (2021-2027) să fie finanțat cu suma de 2,2 miliarde
EUR, din care un procent de cel puțin 58 % trebuie alocat componentei MEDIA și un procent
de până la 9 % trebuie alocat componentei INTERSECTORIALE, care ține și ea, parțial, de
sectorul audiovizual. Acordul mai trebuie să fie aprobat oficial de Parlament, în ansamblul
său, și de Consiliu.
Componenta MEDIA își propune să ajute profesioniștii din domeniul audiovizualului
să dobândească noi competențe și, de asemenea, să stimuleze cooperarea și mobilitatea
transfrontalieră, precum și inovarea în creația și producția de opere audiovizuale europene,
cum ar fi filmele și programele de televiziune (filme de ficțiune, filme pentru copii și de
animație, documentare și scurtmetraje), opere interactive (jocuri video) și coproducții
europene și internaționale. De asemenea, sprijină circulația, promovarea și distribuția online și
în săli de cinema, peste tot în lume, a operelor europene în noul mediu digital (cu ajutorul
platformelor de distribuție și a subtitrării, a dublării și a descrierii audio). Bazându-se pe
succesul programelor care l-au precedat, MEDIA și MEDIA Mundus, programul MEDIA a
sărbătorit, în 2021, 30 de ani de când susține filmele europene.
  Educația în domeniul mass-mediei și pluralismul mass-mediei
Educația în domeniul mass-mediei este capacitatea de a accesa mijloacele de
comunicare în masă, de a înțelege și de a evalua cu spirit critic diferite aspecte ale acestora și
ale conținutului acestora și de a comunica în diverse contexte. Este o competență
fundamentală pentru tânăra generație și pentru adulți. UE consideră că educația în domeniul
mass-mediei este un factor extrem de important pentru implicarea activă în societatea
informațională actuală. Concluziile Consiliului din 30 mai 2016[9] privind dezvoltarea
competențelor mediatice și a gândirii critice cu ajutorul educației și formării subliniază că
competențele mediatice sunt mai importante ca oricând în epoca internetului și a platformelor
de comunicare socială și că ele trebuie să facă parte integrantă din educația și formarea de la
toate nivelurile. În plus, în 2019, Comisia a organizat prima sa Săptămână dedicată educației
în domeniul mass-mediei la scară europeană și a convocat o reuniune a Grupului de experți
privind educația în domeniul mass-mediei, care reunește diferite părți interesate și se
întrunește o dată pe an. Și revizuirea din 2018 a DSMAV a consolidat rolul educației în
domeniul mass-mediei [articolul 33 litera (a) și articolul 28 litera (b)]. În plus, în cadrul

25
componentei MEDIA a programului „Europa creativă” va fi lansat un nou program de
educație în domeniul mass-mediei (2021-2027).
Pluralismul mass-mediei înseamnă nevoia de transparență, libertate și diversitate în
peisajul mediatic. În 2011, Institutul Universitar European a înființat Centrul pentru pluralism
și libertate în mass-media, cofinanțat de UE. În plus, în 2016, UE a implementat Instrumentul
de monitorizare a pluralismului mass-mediei (MPM) în toate statele membre și în anumite țări
candidate. Acesta este un instrument științific conceput pentru a identifica riscurile potențiale
la adresa pluralismului mass-mediei, pe baza unui set de indicatori. În 2018, MPM a fost
adaptat și modernizat. Aceste inițiative sunt dovada eforturilor continue ale Comisiei de a
îmbunătăți protejarea pluralismului și a libertății mass-mediei în Europa, precum și de a
stabili ce măsuri trebuie adoptate în acest domeniu la nivelul UE sau la nivel național.

5. Mass media ca surse de informare despre UE

Interesul mass media faţă de UE a crescut constant, pe măsură ce momentul aderării
se apropia. Evoluţia este de la un total de mai puţin de 5000 de articole (în 1999) la
aproximativ 64.000 în 2004. În jur de 90% din articole reprezintă doar ştiri, iar articolele de
analiză depăşesc cu puţin 10%, conform unei analize a Delegaţiei Comisiei Europene în
România. Aceste date confirmă teza despre accentul pus în presă pe informaţia politico-
diplomatică şi dezinteresul pentru dezbaterea publică pe subiecte privind UE. După cum bine
s-a spus, s-a instituit în jurul dezbaterilor despre UE un deficit al problematizării. Jurnaliştii s-
au poziţionat în limitele cronologiei politice şi ale registrului informaţional, fără a avea
contribuţii notabile în diversificarea tematicii şi a cadrelor de mediatizare (Beciu, 2007).
În anul 2007, după aderare, presa se concentrează mai mult pe tensiunile politice
interne, pe conflictele dintre exponenţii principalelor instituţii ale statului şi neglijează
efectele acestor conflicte asupra europenizării societăţii româneşti. Nu există o agendă mass
media care să reflecte permanent problemele reale ale românilor privind noua poziţie a
statului român – membru al UE.
Din această poziţie jurnaliştii îşi asumă o comunicare a mesajelor europene de tip
expert (Beciu, 2007: 26). Publicul român a fost şi este informat de aspectele politico-
diplomatice ale UE, aşa cum sunt afirmate în declaraţiile unor actori instituţionali români şi
europeni. Pentru publicul român, UE apare ca o structură puternic birocratizată, care impune
României decizii ,,nerealiste“, fără a ţine seama de condiţiile reale din societatea românească.
Am spune că termenul expert folosit în caracterizarea ziariştilor nu este tocmai adecvat dacă

26
ne referim la competenţa reală a multor dintre jurnalişti. De fapt, aproape toate ştirile despre
UE sunt preluate ca atare din surse ale UE.
Presa românească reţine orice informaţie rezultată din sondajele de opinie
privind eurooptimismul românilor pentru a sublinia interesul lor faţă de UE. Să spunem că la
întrebarea ,,Câtă încredere aveţi dvs. în Uniunea Europeană?“ opiniile subiecţilor s-au
structurat astfel: foarte puţină sau deloc – 13%; puţină – 26%; multă – 36%; foarte multă –
6%; nu ştie –17% (Comşa et al., 2006: 95).
O expresie a interesului exprimat pentru UE îl reprezintă locul ocupat de
această instituţie în discuţiile interpersonale. La întrebarea: Cât de des discutaţi cu cei
apropiaţi aspecte legate de Uniunea Europeană? opiniile respondenţilor sunt următoarele:
foarte des – 10%, des – 29%, rar – 33%, foarte rar, niciodată/nu ştie – 27%, nu răspunde –
1% (Comşa et al., 2006: 93).
În ce priveşte informaţia despre UE transmisă de mass media, doar 12% şi-au
exprimat preferinţa pentru aceste mijloace de informare (Ibidem, 96). Cu siguranţă,
consumatorii fiind puşi să aleagă între toate tipurile de teme abordate de mass media, au ca
opţiuni alte subiecte decât acelea despre UE. Probabil procentul celor interesaţi de informaţia
transmisă prin mass media să fie acel public specializat, cu o competenţă în domeniul
problemelor europene.
Concluzii interesante asupra relaţiei dintre UE şi mass media sunt oferite de o
cercetare a opţiunilor tineretului român (Mitulescu et al., 2006). Sursele semnificative de
informaţii despre UE sunt: televiziunea (88%), discuţiile cu prietenii şi colegii (40%), ziarele,
revistele şi radio (33%). Nu aceeaşi pondere şi ierarhie se conturează în privinţa surselor
preferate de informare despre UE. Astfel, tinerii preferă televiziunea (66%), cărţile, broşurile
şi pliantele despre UE (28%), radio (24%), ziare şi reviste (23%), internet (23%). Există un
grup de tineri care apreciază că mass media reflectă corect problematica UE (42% dintre
respondenţi), dar un alt grup crede că mass media prezintă mai mult aspectele pozitive ale UE
faţă de alt grup care susţine că mass media prezintă mai puţin aspectele negative ale UE (29%
dintre respondenţi).
Ultima opinie este caracteristică pentru tinerii cu un nivel mai ridicat de educaţie, au
venituri mari şi locuisc în mediul urban.

27
 6. Mass media și influența asupra politicilor publice în cadrul U.E. – în contextul
dezvoltării regionale.
Politica de coeziune a Uniunii Europene manifestată și în domeniul Mass-media,
susţine investiţiile regionale şi sectoriale în dezvoltarea economică, Media și culturală, fiind
un factor important pe parcursul ultimilor 20 de ani în ajutarea regiunilor mai sărace să
concureze și să se dezvolte într-o Europă 0unică şi să ajungă din urmă regiunile mai prospere.
Acest succes a atras atenţie şi comentarii favorabile, inclusiv din partea
Organizaţiilor Naţiunilor Unite şi a OCDE. Câştigătorul Premiului Nobel pentru
economie, Michael Spence, a declarat la închiderea Zilelor Porţilor Deschise la Bruxelles în
2006 că Europa are obligaţia să-şi împărtăşească experienţa de dezvoltare regională cu
celelalte părţi ale lumii. Şi, cu adevărat, am fost contactaţi de mai multe ţări pentru a iniţia un
dialog privind politica regională. Scopul este de a promova schimbul de experienţă şi
informaţii.
Politică Regională are, pentru prima dată, o echipă specială (chiar dacă e mică) care
gestionează dialogul privind politica regională cu ţările din afara UE. Recunoscând
importanţa politică şi practică a acestei activităţi, Parlamentul European, în anul 2009, a
alocat resurse fi nanciare pentru un proiect pilot cu denumirea “Intensificarea cooperării
regionale şi locale prin promovarea politicii regionale a UE la scară mondială”.. Acest fapt a
permis Comisiei şi în special Directoratului General pentru Politică Regională, să organizeze
noi acţiuni de cooperare, inclusiv conferinţe internaţionale, vizite de schimb de experienţă,
cursuri de instruire şi materiale informative speciale, atât în limbile Uniunii Europene, cât şi
în alte limbi.
Astăzi, politica regională europeană are trei direcţii principale. În primul rând, se
pune accent pe promovarea convergenţei economice pentru a ajuta regiunile mai puţin
dezvoltate, reprezentate preponderent, dar nu şi în exclusivitate, prin noile state membre, să se
apropie de ţările mai prospere. În al doilea rând, sunt aplicate diferite măsuri menite să
promoveze competitivitatea şi ocuparea forţei de muncă la nivel regional. A treia categorie de
politici are drept scop promovarea cooperării informațiilor Media dintre regiuni şi ţări pentru
ca, cetățenii statelor membre să aibă acces neîngrădit la informare atât în Mass - media cât și
în presa scrisă.

28
 7. Critici asupra libertății Mass-media în cadrul U.E.
În luna noiembrie a anului 2020 s-au manifestat mari temeri cu privire la libertatea
presei: Astfel, principalul partid din cadrul U..E. (P.P.E) a fost îngrijorat de atacurile asupra
criticilor și pluralismului sub câteva aspecte:

 Libertatea mass-mediei în Europa s-a deteriorat

 Eurodeputații deplâng hărțuirea jurnaliștilor și atacurile asupra lor, în special din
partea politicienilor
 Comisia Europeană trebuie să evalueze în mod regulat nivelul de interferență al
guvernelor și transparența structurilor de proprietate
 Nu se acordă fonduri ale Uniunii pentru mass-media controlată de guvern sau pentru
propaganda politică
Parlamentul este profund îngrijorat de situația libertății mass-mediei în Uniune și
denunță violențele, hărțuirea și presiunile cu care se confruntă jurnaliștii. ( Committee on
Culture and Education, Brussels, Paul-Henri Spaak, 3C-050)
Într-o rezoluție adoptată cu 553 voturi pentru, 54 voturi împotrivă și 89 abțineri,
Parlamentul atrage atenția asupra „încercărilor guvernelor unor state membre de a reduce la
tăcere mass-media critică și independentă și de a submina libertatea și pluralismul mass-
mediei”. Eurodeputații sunt deosebit de îngrijorați de situația mass-mediei publice din unele
țări ale Uniunii, unde mijloacele de comunicare în masă au devenit „un exemplu de
propagandă proguvernamentală”. (Magdalena Adamowicz (PPE, Polonia),
Deputații subliniază că libertatea mass-mediei, pluralismul, independența și siguranța
jurnaliștilor sunt elemente esențiale ale dreptului la libertatea de exprimare și de informare și
sunt vitale pentru funcționarea democratică a Uniunii și a statelor sale membre. „Libertatea
mass-mediei a fost afectată în ultimii ani”, avertizează rezoluția, iar epidemia de COVID-19 a
agravat această deteriorare.
Eurodeputații consideră că „s-a dezvoltat un model de intimidare din ce în ce mai
extins care vizează reducerea la tăcere a jurnaliștilor”. Ei citează asasinarea jurnalistei Daphne
Caruana Galizia și a lui Ján Kuciak și a logodnicei sale drept un exemplu al riscurilor cu care
se confruntă jurnaliștii de investigație. Deputații le solicită personalităților publice să nu
denigreze jurnaliștii și insistă asupra obligației legale de a ancheta toate atacurile. Parlamentul

29
subliniază că jurnalistele sunt deosebit de vulnerabile și ar trebui să beneficieze de protecție
suplimentară.
Concentrarea excesivă a mass-mediei amenință pluralismul.
Rezoluția U.E., constată că pluralismul este în pericol atunci când proprietatea asupra
mass-mediei este concentrată în mâinile unui număr prea mic de persoane. În aceste condiții,
este mai dificil să se combată răspândirea dezinformării. Deputații solicită ca țările Uniunii să
ia măsuri pentru a evita concentrarea excesivă a proprietății asupra mijloacelor de comunicare
și pentru a garanta transparența. Ei critică guvernele pentru faptul că se amestecă invaziv în
publicitatea publică. Deputații mai subliniază că fondurile Uniunii nu pot fi cheltuite în
favoarea mass-mediei controlate de stat sau pentru propaganda politică.
În acest context, Parlamentul a invitat Comisia Europeană ca, în raportul său anual
referitor la situația statului de drept în Uniune, să evalueze pentru fiecare stat membru gradul
de transparență al proprietății asupra canalelor de presă și nivelul de interferență a guvernelor
și a actorilor privați în sector. Deputații subliniază că încercările de a îngrădi libertatea și
pluralismul mass-mediei trebuie considerate un abuz de putere grav și sistematic și o încălcare
a valorilor fundamentale ale Uniunii.
Eurodeputații au droit crearea unui cadru juridic mai solid pentru a preveni și
contracara răspândirea discursurilor online de incitare la ură. Ei doresc și o mai bună
colaborare între platformele online și autoritățile de aplicare a legii. Deputații subliniază că
acțiunile voluntare ale platformelor sunt „necesare, însă în continuare insuficiente” pentru a
combate dezinformarea, conținutul ilegal și interferențele străine. Cu toate acestea, ele „nu
trebuie să devină organisme private de cenzură”, iar eliminarea conținuturilor ilegale trebuie
să facă întotdeauna obiectul unor măsuri de protecție.
În fine, textul adoptat a evidențiat preocupările legate de interferențele străine în
procesul democratic, care au drept scop polarizarea opiniei publice și anularea pluralismului.

8. Influenţa politico-mediatică a Mass-media în relațiile dintre și statele membre

Multiplele transformări în domeniul social–politic, care au caracterizat societatea în
ultimii douăzeci de ani, înaintează noi sarcini de ordin conceptualizator în faţa cercetătorilor
din domeniul ştiinţelor politice și sociale, care, în efortul lor conjugat, încearcă să determine
gradul de pătrundere, rolul şi importanţa politicii în viaţa de zi cu zi a cetăţeanului – elementul
central de absorbţie a deciziilor politicienilor reflectată în Mass-media
O societate democratică dictează, incontestabil, condiţia de antrenare a cetăţeanului
în viaţa politică, pentru care este imposibil astăzi să existe în afara proceselor politice care
30
impulsionează dezvoltarea unei societăţi. Trebuie să recunoaştem, în această ordine de idei, că
rolul central în „politizarea” conştiinţei sociale revine mijloacelor de comunicare de masă,
care, odată cu dezvoltarea noilor tehnologii informaţionale, sunt tot mai diverse, mai
accesibile şi mai prezente în viaţa consumatorilor de informaţii.
În aceste condiţii devine imperios necesară determinarea nivelului de influenţă
politică operată de mass–media asupra conştiinţei publicului larg şi a consecinţelor pe care le
suportă ambele părţi în urma procesului de mediatizare a politicii, această necesitate
contribuind la stabilirea hotarului între utilitate şi nocivitate cu care mass–media acţionează
asupra conştiinţei sociale. Majoritatea specialiştilor autohtoni –cercetători aidomeniului mass–
media, s-au referit, în lucrările lor, la necesitatea alinierii acestui sector şi principiilor de
activitate în presa moldovenească la valorile occidentale consacrate, devenite axiomatice
pentru ţările în curs de dezvoltare. Studierea realizărilor în acest sector pe parcursul ultimelor
două decenii ar putea stabili nivelul de corelare a presei din ţara noastră la cele mai
importante principii promovate în această sferă în Occident: libertatea presei, concordanţa
legislaţiei cu aplicările ei practice, implicarea mass–mediei în procesele decizionale etc. În
această ordine de idei, un interes aparte prezintă examinarea fenomenului de influenţă politică
a mass–mediei, aflat la confluenţa mai multor domenii de cercetare – politologic, sociologic,
psihologic, imagologic şi, evident, jurnalistic. Având în vedere caracterul complex şi
interdisciplinar al investigaţiilor politologice şi medialogice, cercetătorii nu au ezitat în
expunerea, argumentarea şi demonstrarea
Varietatea de procedee utilizate în cadrul exercitării oricărei influenţe, în cazul
nostru, de ordin politic în zona Media, asupra conştiinţei publicului larg, a determinat
diversitatea abordărilor medialogice, sociologice, psihologice şi comunicaţionale ale
fenomenului respectiv în contextul teoretic actual.
De notat însă că majoritatea abordărilor se axează pe examinarea potenţialului global
pe care îl comportă fenomenul influenţei politice a mass–mediei, a similitudinilor şi
deosebirilor manifestării acestuia, a posibilelor consecinţe imediate sau moderate, generate de
fenomenul în cauză asupra deciziilor politice la nivel de societate. Luând în considerare
caracterul complex, echivoc şi supus multiplelor critici, al acţiunii de influenţă politică prin
intermediul mijloacelor de comiunicare de masă, studiile la această temă sunt în aceeaşi
măsură eterogene, variate şi chiar divergente în formularea concluziilor. Interpretările de
ordin general vizând fenomenul influenţei politice a mass–mediei se rezumă la complexul de
acţiuni mediatice în vederea promovării conceptelor politice ale unei persoane sau grupului de

31
persoane, pentru a forma, prelucra şi modifica comportamentele politice ale unor indivizi,
grupuri sociale sau societăţi în ansamblu.
Gradul actual de înţelegere şi interpretare a tendinţelor şi particularităţilor sistemelor
de presă în democraţiile consacrate este ilustrat de astfel de studii ca cel, cu un titlu extrem de
sugestiv, „How the American media sell wars, spin elections and destroy democracy”,
aparţinând cercetătorilor americani John Nicols şi Robert W. McChesney. În urma unei
analize minuţioase a activităţii media contemporane, autorii ajung la concluzia că discursurile
politice din presa scrisă şi electronică au devenit extrem de goale, sărace şi lipsite de orice
context semasiologic, iar presa nu întreprinde nimic pentru a da în vileag lipsa totală de
calităţi profesionale ale politicienilor din SUA. Dramatismul situaţiei constă, în opinia
autorilor, în faptul că presa este actualmente unul dintre instrumentele cele mai viabile de
subordonare şi influenţare a opiniei publice, inclusiv în societatea americană
De menţionat că în politologia clasică (H. A. Simon, K. I. Friedrich, H. D. Lasswell)
termenul de „influenţă” este raportat, în mod tradiţional, la conceptul puterii, inclusiv al celei
din Media

9. Jurnalismul și noile mijloace de comunicare în masă - crearea unei sfere

publice în Europa
Acest fapt se regăsește în Rezoluția Parlamentului European din 7 septembrie 2010
referitoare la jurnalism și noile mijloace de comunicare în masă – crearea unei sfere publice în
Europa (2010/2015(INI)
Astfel, prin noile mijloace de comunicare în masă – a fost posibilă crearea unei sfere
publice în Europa Comunicat de presă (în engleză) Facebook, Twitter, Youtube.
Noile mijloace de comunicare în masă pot ajuta la promovarea valorilor precum
libertatea de exprimare, accesul la informații și democrația participativă. Subliniem faptul că,
noile mijloace de comunicare nu sunt des folosite, se pune un accent deosebit pe noile
mijloace de comunicare în masă și pe prezența online.
Printre domeniile de aplicare se numără mediul, energia, sănătatea, transportul,
ingineria industrială, finanțele și noile mijloace de comunicare în masă
Lupta împotriva criminalităţii organizate şi a terorismului este sprijinită de noile
mijloace de comunicare în masă şi, pe de altă parte, protecţia vieţii private şi a libertăţilor
fundamentale care sunt puse în pericol de aceleaşi mijloace. Garantarea egalității în ceea ce
privește accesul la noile mijloace de comunicare și la noile tehnologii, ținând seama de faptul

32
că telecomunicațiile și mass-media capătă o importanță din ce în ce mai mare în aproape toate
domeniile vieții;
Noile mijloace de comunicare în masă pot ajuta la promovarea valorilor precum
libertatea de exprimare, accesul la informații și democrația participativă.
Noi mijloacele media de comunicare socială de pe internet ca mijloace de
comunicare socială, deţin un potenţial enorm de a comunica cu tinerii, un grup de vârstă pe
care UE îl sensibilizează de obicei cu mare dificultate. (Facebook & Co LudwigGatzk).

10. Paradoxuri în Mass – media. Critici sistemice și structurale

În prezent, comunicarea şi informaţia domină zona cunoaşterii, culturii, ştiinţei şi a
oricărei dimensiuni a activităţii umane, deci şi legitimarea acţiunilor politico-militare
democratice sau militare.
Revoluţia telecomunicaţional-informaţională a determinat dispariţia barierelor în
procesul comunicării interumane, comunicarea transformându-se într-un factor indispensabil
al vieţii umane, care transcende limitele spaţiale şi temporale, ajungându-se, de exemplu, până
la transmisia ”în direct” a unor situaţii de criză, de conflict, stări de nemulţumire ale
diverselor categorii sociale.
În momentul de faţă informaţia reprezintă o forţă şi un factor care modifică politica,
economia şi strategia în cadrul cărora se produce o schimbare de accente şi de pondere a
informaţiei, sens în care se poate vorbi de o ambianţă informaţională, de sporire a rolului
factorului mediatic.
Toate conflictele politico-militare sau manifestaţiile, stările tensionale din rândul
diverselor categorii sociale sunt însoţite de elementul informaţional, lupta pe scena
informaţională devenind nu mai puţin importantă decât acţiunile militare.
Aşa stând lucrurile, mass-media joacă un rol important, prin utilizarea anumitor
modalităţi, în provocarea, întreţinerea, amplificarea tensiunilor, diferendelor, dar şi a medierii
şi rezolvării situaţiilor de criză sau conflict. În comunicarea de masă, transmiterea mesajelor
se realizează cu ajutorul unui ansamblu de tehnologii prin intermediul mass-media: ziare,
reviste, broşuri, afişe, prospecte, radio, televiziune şi nu în ultimul rând, însă cu cea mai mare
eficienţă şi cu cel mai pronunţat impact la public, Internetul.
Considerând că presa face parte din cele mai active sisteme de manipulare a opiniei
publice, cercetătorii care studiază viaţa socială şi fenomenul mass-media (sociologi,
psihologi) au determinat un paradox: presa ca mijloc de informare și ca mijloc de
dezinfomare.
33
 Cercetatorii în domeniu examinează modalităţile prin care mesajele vehiculate sunt
utilizate în menţinerea şi consolidarea unor imagini, atitudini şi opinii.
Aceste influenţări produc în mod voit de către mass-media o dezinformare la nivelul
populaţiei.
Persuasiunea informației, este un alt paradox în Media de azi. Astfel, Noel Kapferer
vede persuasiunea ca pe un proces format dintr-o serie de operaţii psihice: expunerea la
mesaje, transformarea în imagini a stimulilor senzoriali, acceptarea/ respingerea conţinutului
mesajului, trecerea de la atitudine la comportament, menţinerea de durată a schimbării
atitudinal-comportamentale.
Persuasiunea conţine uneori intenţionalitate negativă (ascunde fapte, ci le
evidenţiază doar pe cele nefavorabile); ea ţine de forţa argumentării, de puterea de convingere
a vorbitorului, de maniera în care acesta este capabil să-şi pună într-o lumină cât mai
favorabilă ideea susţinută.
Într-o societate în care se utilizează într-o măsură tot mai mare mijloacele de
comunicare în masă, apar întrebări privind rolul şi modul de funcţionare ale acestor sisteme
impresionante de transmitere a informaţiei.
Criticile asupra persuasiunii, vizează atitudinile şi comportamentele, adică afectează
în mod direct domeniul privat al fiecărui individ, domeniul de exprimare a propriei sale
personalităţi, domeniul diferenţierii sale, într-un cuvânt, libertatea sa.
Ţinând cont de felul cum lucrează propriul nostru sistem psihic, în special la nivel
inconştient şi având în vedere că informațiile Media (producătorii lor) se folosesc de aceste
caracteristici, modul în care primim informaţiile ar trebui să fie controlat de către noi,
conştient, să nu ne mulţumim doar să ”primim” aceste date. În funcţie de pregătirea fiecăruia,
de experienţa de viaţă, de pregătirea profesională, aceste ştiri, date, informaţii trebuie
interpretate într-un fel sau altul, în scopul diminuării sau chiar eliminării manipulării.

Concluzii
Democrația, statul de drept și drepturile fundamentale reprezintă temelia pe care se
sprijină Uniunea Europeană. Democrația este o valoare europeană de bază și o condiție
prealabilă pentru aderarea la UE. Cetățenii UE consideră că democrația, drepturile omului și
statul de drept alcătuiesc bunul cel mai important al Uniunii.
Uniunea Europeană permite cetățenilor să contureze legi și politici publice incusiv
în domeniul Mass-media, națională, regională și locală. Este nevoie de garanții, de verificări și
de echilibre, dar și de instituții care își îndeplinesc rolurile și respectă regulile dezbaterii
34
democratice pluraliste. Pentru ca participarea să fie semnificativă, cetățenii trebuie, de
asemenea, să poată formula puncte de vedere poprii - ei ar trebui să își poată exprima
opțiunile electorale într-un spațiu public în care pluralismul opiniilor se manifestă în mod
liber și în care presa liberă, mediul academic și societatea civilă contribuie la stimularea unei
dezbateri deschise, fără intervenții răuvoitoare, interne sau externe.
Democrația nu poate prospera decât într-un climat în care libertatea informației și
libertatea de exprimare sunt ambele susținute, în conformitate cu Carta drepturilor
fundamentale, permițând tuturor să își exprime opiniile, indiferent dacă acestea sunt critice
față de guverne și de cei aflați la putere., nu poate fi considerată ceva ce vine de la sine - ea
trebuie să fie promovată în mod activ și apărată.
Ultima perioadă a arătat o reapariție a angajamentului politic popular și o participare
sporită la alegeri, dar, la fel ca în multe părți ale lumii, democrația din UE și din statele sale
membre se confruntă cu provocări: extremismul în creștere și polarizarea, precum și
perceperea unei anumite distanțe între oameni și reprezentanții lor aleși Sistemele și
instituțiile noastre democratice au fost atacate din ce în ce mai mult în ultimii ani. Integritatea
alegerilor a fost amenințată, mediul în care își desfășoară activitatea jurnaliștii și societatea
civilă s-a deteriorat și au fost observate eforturi concertate pentru răspândirea de informații
false și înșelătoare și pentru manipularea alegătorilor, inclusiv de către actori străini. Chiar
libertățile pe care ne străduim să le susținem, precum libertatea de exprimare, au fost folosite
în unele cazuri pentru a înșela și a manipula
Prezentul Plan de acțiune pentru democrația europeană are scopul de a consolida
reziliența democrațiilor UE în fața provocărilor, abordând domeniile în care sistemele și
cetățenii noștri prezintă cele mai mari vulnerabilități. Această activitate trebuie efectuată la
nivelul UE și la nivel național, cu respectarea deplină a drepturilor și libertăților fundamentale
consacrate în tratate și în Carta drepturilor fundamentale, precum și în normele naționale și
internaționale privind drepturile omului.
În același timp, UE nu se preocupă doar de protejarea democrației și libertății presei
în interiorul granițelor sale, ci, pe măsură ce crește presiunea asupra democrației, a statului de
drept și a drepturilor omului la nivel mondial, Uniunea lucrează activ pentru a proteja, a
inspira și a sprijini democrațiile din întreaga lume
. Dificultățile legate de exercițiul democratic sunt prezente la nivel mondial, iar
democrațiile lumii au un interes comun de a colabora pentru abordarea acestora. La nivelul
UE, acest lucru necesită o abordare coerentă între acțiunile interne și externe.

35
 Modul în care ne dezvoltăm și susținem fundamentele democratice în Uniune și în
statele membre are impact asupra forței acțiunii noastre externe. Prin acest plan de acțiune,
Comisia propune un răspuns centrat în jurul drepturilor și libertăților individuale, al
transparenței și al responsabilității, care ar putea servi, de asemenea, drept exemplu de
abordare a acestor provocări mondiale la adresa democrației și drept bază pentru construirea
parteneriatului cu democrații fondate pe aceleași idei

CAPITOLUL II

ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE PRIVIND CADRUL

LEGISLATIV AL MASS-MEDIA DIN ROMÂNIA LA ETAPA ACTUALĂ

1. Presa din România în perioada socialistă. Anii 1950 -1989. Politici de ideologizare
a mass-media în perioada regimului comunist
Cenzura, folosită de altfel în toate regimurile totalitare, a avut ca scop impunerea
„doctrinei clasei muncitoare” prin informaţii controlate până la detaliu. Începând din 1944,
timp de cinci ani cenzura s-a exercitat prin intermediul câtorva instituṭii: Comisia Aliată de
Control (dominată de sovietici), Ministerul Propagandei Naṭionale şi Cenzura Centrală
Militară. Din 1949 până în 1977 a existat Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor, iar după
desfiinṭarea acestei instituṭii a cenzurii autorităṭile comuniste au pretins că au renunṭat la a
controla informaṭiile. În fapt, Secţia de Presă a CC al PCR a preluat această responsabilitate.
O supraveghere extrem de riguroasă se făcea de la vârful Partidului Comunist Român
şi de Nicolae Ceauşescu în mod direct, iar cenzorii răspândiṭi prin instituṭii erau uneltele. Iată
câteva dintre mărturiile unor ziarişti şi scriitori care vorbesc despre manifestările adesea
hilare, ridicole sau groteşti ale cenzurii în epoca stalinistă şi ceauşistă.
 Singurele articole despre care ți se permitea să scrii erau despre Stalin, Marx,
Engels, Mao Zedong ș.a.
„Presa este cea mai ascuţită armă a partidului. Presa este mijloc, prin care partidul
vorbeşte în fiecare ceas al zilei cu masele largi şi vorbeşte în limbajul lor“. Aceasta era
„învăţătura“ lui Stalin care stătea la baza organizării mass-media în ţările situate după
„Cortina de fier“.
Statul comunist român îşi exercita controlul asupra presei în virtutea rolului său de
proprietar şi de îndrumător ideologic. În consecinţă, mass-media nu se putea dezvolta liber.

36
Partidul comunist impunea ca mesajul transmis de mijloacele de comunicare în masă să fie
consonant cu obiectivele sale. Aşadar, singura regulă care influenţa dinamica mass-media era
voinţa partidului. În nici un caz piaţa media.
După modelul sovietic, regimurile comuniste au utilizat mass-media în trei moduri.
În primul rând, mijloacele de comunicare în masă erau folosite pentru difuzarea instrucţiunilor
date de putere.
Tocmai de aceea a rezultat centralizarea sistemului mediatic, pentru ca întreaga presă
să vorbească o „limbă ideologică“ unică. În al doilea rând, mass-media trebuiau să mobilizeze
masele, să determine cetăţenii să execute ordinele emise de autorităţi. A treia funcţie a presei
în regimurile comuniste, şi poate cea mai importantă, era să îndoctrineze masele. Mass-media
avea scopul să construiască „omul nou“ comunist.
În anumite etape, presa a contribuit la construcţia cultului personalităţii (pentru
conducerea colectivă a partidului, în anii de început ai comunismului, sau pentru liderii
supremi, în anii de vârf ai lui Gheorghe Gheorghiu-Dej sau Nicolae Ceauşescu). Gazetele,
radioului şi televiziunea participau la celebrarea şefilor printr-o expunere necontenită a
„virtuţilor“ pe care le-ar fi avut1.
Artizanii subordonării mass-media de către partidul comunist au fost Iosif
Chişinevschi (şeful Direcţiei Propagandă şi Agitaţie a CC al PMR) şi, mai ales, Leonte Răutu
(adjunctul lui Chişinevschi). Deoarece Iosif Chişinevschi avea alte „sarcini“ mai importante
pentru sovietizarea României, responsabilul de facto al presei a fost Leonte Răutu. Acesta i-a
convocat la 1 iunie 1948 pe şefii tuturor comitetelor de presă de pe lângă Direcţia de
Propagandă şi Agitaţie şi pe secretarii diferitelor organe de presă din Bucureşti. Chişinevschi
a fost şi el prezent, însă a vorbit doar Răutu.
Pentru o „diviziune a muncii“ eficientă, Leonte Răutu a creat Comitetul de Presă din
cadrul Direcţiei Propagandă şi Agitaţie. Acest Comitet de Presă avea trei compartimente:
Comisia presei din Capitală, Comisia Presei din Provincie şi Comisia publicaţiilor periodice 3.
Coordona activitatea a 14 cotidiene din Capitală, 19 publicaţii periodice şi 56 de ziare din
provincie. Pe lângă publicaţiile cotidiene şi periodice, Comitetul de Presă avea în subordine
agenţiile de presă Rador şi Agerpres, precum şi a societatea unică de difuzare a presei, Slova.
Nucleul mass-media controlat de comunişti trebuia să fie model pentru reorganizarea
întregii prese româneşti. Leonte Răutu a anunţat că, în scurt timp, partidul pregătea
suprimarea ziarelor care au mai rămas sub influenţa „reacţiunii“. Pe lângă aceste publicaţii

37
„burgheze“, trebuiau desfiinţate gazetele comuniste ce deveniseră „inutile“ după proclamarea
republicii populare.
Pentru ca presa să poată realiza sarcinile trasate de Comitetul Central, trebuia operată
o „justă divizare a muncii“ între gazetele de partid şi ziarele controlate de comunişti, anunţa
Leonte Răutu. Primele măsuri fuseseră deja luate. După dispariţia „publicaţiilor parazitare“,
partidul editase gazete de mare tiraj pentru diferite categorii socio-profesionale. A apărut
cotidianul Viaţa sindicală, editat de Confederaţia Generală a Muncii. Pentru minoritatea
maghiară s-a tipărit la Bucureşti un cotidian central, cu titlul Romaniai Magyar Szo, precum şi
revista Utink. Partidul a publicat un cotidian economic, cu titlul Agerpres (la baza acestuia va
sta Agenţia Română de Presă Agerpres). Uniunea Tineretului Muncitoresc şi-a editat propriul
organ de presă, cu titlul Tânărul muncitor. Pentru sectorul de tineret mai apăreau
publicaţiile: Studentul Român şi Revista elevilor. Tot din iniţiativa PMR au fost editate
periodicele de mare tiraj Contemporanul, Viaţa românească şi Flacăra, cu rol de „luptă pe
tărâmul ideologic şi cultural“. Mesajul partidului trebuia să ajungă şi la femei.
Revista Femeia a fost restructurată din punct de vedere tematic, devenind organ al Uniunii
Femeilor Democrate din România. Pentru femeile din mediul rural a fost editată
revista Săteanca. În vederea „întăririi relaţiilor cu marea Uniune Sovietică“ au apărut Analele
Româno-Sovietice. În 1948 a reapărut şi revista Lupta de clasă, organ teoretic al PMR
În Epoca Ceușescu, a fost atins gradul cel mai inalt de subordonare ideologică a
presei
Începând cu iulie 1965, controlul ideologic asupra mass-media a sporit. Noul lider al
PCR a decis să continue reformele iniţiate în ultimii ani de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Se
temea însă că putea pierde frâiele puterii din cauza excesului de liberalism. „Arma“ sa în faţa
acestui potenţial pericol a fost înăsprirea controlului ideologic, pe „linia marxism-
leninismului“. Mass-media a fost port-drapelul respectivei strategii de consolidare a puterii.
Nicolae Ceauşescu s-a amestecat continuu în treburile mass-media, din 1965 până în
1989. Gheorghiu-Dej, predecesorul său, se implicase rareori în problemele presei.
Intervenţiile sale s-au înregistrat mai ales cu ocazia rapoartelor la congresele PMR. La
Congresul al II-lea (1955) a avut o scurtă referire la problemele gazetăreşti, enunţând mesaje
propagandistice uzuale: „Presa şi radioul trebuie să-şi concentreze eforturile pentru ca
prevederile planului de şase ani, atât cele generale, cât şi cele privind fiecare ramură şi fiecare
colectiv, să devină temeinic cunoscute de oamenii muncii, să mobilizeze cele mai largi mase
la îndeplinirea sarcinilor economice; ele trebuie să militeze pentru extinderea a tot ce este mai

38
înaintat şi valoros în experienţa participanţilor la întrecerea socialistă şi a unităţilor fruntaşe,
să combată rutina şi indolenţa, care împiedică răspândirea noului“. „Tovarăşul Ghiţă“ avea
„zbiri“ de nădejde în domeniul presei, precum Leonte Răutu. Aceştia ştiau mult mai bine cum
să-i prelucreze pe ziarişti ca să respecte „linia“ partidului. Nu era astfel nevoie de intervenţia
directă a liderului PMR în problemele mass-media.
Prin sfera lor mare de pătrundere, radioul şi televiziunea au importante sarcini în
răspândirea politicii partidului în mase, în educarea acestora în spiritul patriotismului şi al
internaţionalismului socialist, în promovarea valorilor culturii noastre naţionale şi ale culturii
universale. Radioteleviziunea trebuie să realizeze o continuă îmbogăţire şi îmbunătăţire
calitativă a emisiunilor, o mai mare varietate a temelor care să îmbrăţişeze toate aspectele
vieţii sociale, precum şi perfecţionarea mijloacelor de prezentare. Ea trebuie să manifeste o
exigenţă sporită în alcătuirea programelor, prezentând opere de literatură, teatru,
cinematografie cu un profund conţinut social, spectacole şi emisiuni muzicale de înaltă ţinută
artistică, aducându-şi contribuţia la lărgirea orizontului politic şi cultural al maselor, la
formarea gustului estetic şi la satisfacerea cerinţelor lor de frumos
Paradoxal însă, suplimentul de presă a generat creşterea mesajului ideologic şi nu
sporirea volumului de informaţii utile cetăţenilor. Fenomenul s-a datorat unei „sarcini capitale
trasate de Congres“, respectiv „propagarea cuvântului partidului, a politicii sale interne şi
externe“, după cum spunea Popescu. Noua orientare a presei implica „cunoaşterea
aprofundată a politicii partidului, a tuturor aspectelor ei“. Dumitru Popescu anunţa vremuri
grele pentru gazetari, mai ales pentru cei aflaţi la începutul carierei. În opinia lui, „lucrătorii
din presă“ aveau pregătire ideologică insuficientă
O altă reformă a mass-media iniţiată de Dumitru Popescu zis și Dumnezeu, care a
provocat diminuarea rolului gazetarului în activitatea de redactare. Se amplifica contribuţia
„specialiştilor“ şi a „colectivelor de oameni ai muncii“. Congresul al IX-lea solicitase
ziariştilor să transforme mass-media într-o „tribună a experienţei valoroase a oamenilor
muncii“. În acest sens, trebuiau organizate dezbateri publice cu participarea unor ingineri,
tehnicieni, muncitori etc. Se analizau „problemele principale ale construcţiei socialismul“.
Aşadar, nu mai era primordială opinia redactorului, ci „gândirea şi experienţa comună a
maselor“. Participând la asemenea întruniri, ziariştii îşi dezvoltau personalitatea, susţinea
Popescu. Gazetarii nu aveau motive de umilinţă dacă primeau lecţii de la muncitori. În
concepţia lui Popescu, ziariştii erau „activişti pe tărâmul muncii ideologice a partidului.

39
 Începând cu Congresul al XII-lea al PCR (noiembrie 1979), Nicolae Ceauşescu a
abordat tot mai dogmatic sarcinile presei. În Raportul Comitetului Central, secretarul general
al partidului a reluat teza sporirii „educaţiei socialiste a maselor“ prin intermediul mass-
media. Jurnaliştii aveau datoria să dezvolte „spiritului patriotic şi a elanului revoluţionar al
celor ce muncesc“. Totodată, era de datoria presei să contribuie la „aplicarea în viaţă a
principiilor eticii şi echităţii socialiste“
În contextul izolării internaţionale a României din anii ’80, Nicolae Ceauşescu a
intervenit din nou în treburile presei, suplimentând recomandările de natură ideologică.
Profitând de o şedinţă cu activiştii Secţiei Presă şi Radio-Televiziune a CC al PCR (18
septembrie 1981), secretarul general s-a arătat nemulţumit de prestaţia jurnaliştilor care
redactau materiale de politică internaţională. Ceauşescu le reproşa gazetarilor lipsa de
combativitate deoarece prezentau „la rece“ evoluţiile politice internaţionale, fără a face
interpretări şi analize conforme cu documentele partidului. El se referea la evenimentele din
Polonia, unde sindicatul liber „Solidaritatea“ zdruncinase din temelii regimul comunist.
Ziariştii români evitaseră subiectul, deoarece nu ştiau ce discurs să adopte cu privire la un
subiect aşa de sensibil. I-a călăuzit Ceauşescu însă. Presa românească trebuia să explice
„caracterului contrarevoluţionar“ al grevelor, care puneau în pericol atât „dezvoltarea
socialistă“ a Poloniei, cât şi independenţa sa.
Aflată sub presiunea continuă a liderului PCR, presa românească a devenit prizoniera
discursului izolaţionist. Au fost promovate producţiile cultural-artistice autohtone (profund
ideologizare) şi s-a practicat cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu pe toate canalele
media. În Raportul Comitetului Central la Congresul al XIII-lea (noiembrie 1984), secretarul
general al PCR a invocat din nou necesitatea strângerii forţelor mass-media în jurul politicii
partidului. Presa trebuia să aibă „un rol activ în unirea forţelor poporului pentru înfăptuirea
politicii interne şi externe a PCR“, spunea Ceauşescu. „Organele de presă“ aveau datoria să
prezinte „lucrări şi programe cultural-artistice cu un bogat conţinut de idei şi un profund
caracter educativ“. Rezultatul a fost mediatizarea excesivă a Festivalului naţional „Cântarea
României“, care s-a transformat în anii ’80 într-o odă naţională în cinstea conducătorului.
Cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu s-a construit în special prin intermediul
materialelor culturale de presă. Ziarele şi emisiunile radio-tv prezentau pe larg vizitele interne
şi externe efectuate de cuplul prezidenţial, cuvântările lui Ceauşescu erau reproduse integral,
iar personalităţile marcante ale ţării îl elogiau în termeni grandioşi pe „conducătorul iubit“
prin intermediul mass-media. Ideologia a cucerit şi cele mai specializate spaţii jurnalistice,

40
cum ar fi publicaţiile tehnice sau presa pentru copii. Gazetarii de orice fel au fost nevoiţi în
timp să se „înarmeze“ cu citate din Nicole Ceauşescu pentru ca articolele lor să fie dezirabile.
În timp ce criza economică se acutiza, presa scrisă prezenta în exces grafice care
„certificau“ superioritatea economiei româneşti. Responsabilii ideologici ai regimului
încercau să ascundă efectele crizei eliminând din limbajul mass-media unele cuvinte care
puteau genera „comentarii ostile“, cum ar fi: „întuneric“, „foame“, „frig“, etc.
Chiar dacă presa românească în comunism a fost profund ideologizată, nu înseamnă
că avea jurnalişti slab pregătiţi. Dimpotrivă, regimul a impus reguli stricte privind exercitarea
meseriei de gazetar. „Lucrătorii din presă“ erau absolvenţi de studii superioare şi se analiza
permanent calitatea lor editorială. Profesionalismul ziariştilor s-a văzut după căderea
comunismului. Au fondat sau au condus gazete de mare tiraj care, cel puţin în anii ’90, şi-au
exercitat rolul de informare şi de „pază a democraţiei“.
Mass-media în anii comunismului a avut totuşi un rol important în educarea
populaţiei. Partidul făcea adesea apel la rolul educativ al presei.
Cetăţenii trebuiau să beneficieze prin canalele media de pregătire civică (cursuri de
igienă, de comportament în spaţiile publice), de pregătire profesională (emisiuni agronomice
în special) sau de pregătire culturală (emisiuni literare, istorice, spectacole de operă şi balet).
După căderea comunismului, frecvenţa acestor materiale de presă a scăzut îngrijorător.

2. Presa și Mass-media din România după anul 1989

Mass-media a fost primul sector privat din România după 1989, dar și unul dintre
cele mai puternic lovite de recenta criza economică. Dacă despre prima ipostază s-a discutat
din perspectiva unei nou găsite libertăți de exprimare, sustenabilitatea producției de conținut
este un subiect mai puțin abordat. În primii ani după 1989, a fi jurnalist reprezenta o mare
oportunitate, a fi jurnalist în prezent este cel puțin problematic. Tipul de structurare al sferei
jurnalistice din România și transformarea bunurilor culturale de masă în marfă reprezintă
contextul explicativ structural al acestui curs de introducere în sistemul mass-media. Deși
există literatură de specialitate de foarte bună calitate despre mass-media și jurnalism în
România, consider că a fost insuficient problematizată legătura dintre transformările
structurale din România post-comunistă și opțiunile curente din sfera jurnalismului autohton.
Legătura dintre practicile profesionale și calitatea producției jurnalistice în contextul
problematicei sustenabilități a mass-media merită o analiză de sine stătătoare.
În urmă cu treizeci de ani, România a intrat dintr-o dată într-un flux global de putere
şi de schimburi de toate felurile, după ce a fost timp de decenii foarte izolată. Această
41
schimbare bruscă de context a avut efecte profunde mai ales în ceea ce priveşte producţia şi
dinamica bunurilor media, fenomenele de import de produse culturale intensificându-se după
căderea comunismului.
Democrația asigură, din punct de vedere politic, spațiul de manifestare autonom al
jurnalismului ca garant al accesului la informație și la distribuirea echitabilă a informațiilor
publice în societate. Jurnalismul se află într-o poziție fragilă în momentul de față, dar este încă
singura profesie ce are ca misiune legitimă vegherea puterii într-o democrație și informarea
opiniei publice. Ne dorim să contribuim prin acest curs la o mai bună cunoaștere a
oportunităților dar și a limitelor de generare de conținut jurnalistic de calitate, civic, în
contextul actual. Vrem să aducem un plus de reflexivitate unui sector care este în permanență
sub presiunea timpului.
În mod ideal, democrația se exercită de către toți cetățenii în toate problemele de
interes public. Practic, numărul cetățenilor este atât de mare, încât nu este posibil ca toată
lumea să ia parte la toate deciziile. O soluție găsită pentru a putea avea o guvernare
funcțională este democrația reprezentativă, adică cetățenii își votează reprezentanții care iau
decizii în numele celor care i-au ales. Este practica instituționalizată în lumea occidentală. În
același timp, în țările fără o tradiție democratică solidă, cum este România, mecanismele prin
care cei aleși răspund în fața alegătorilor nu sunt bine instituționalizate. De cele mai multe ori,
odată aleși, reprezentații nu mai dau socoteală celor care i-au trimis să îi reprezinte ci își
urmează propria agendă de priorități, care nu se puține ori reprezintă interese personale, nu
publice.
Într-o democrație funcțională, mecanismul prin care reprezentanții aleși și marile
decizii devin accesibile votanților este mass-media. Aceasta, în varianta sa profesionisă,
monitorizează și aduce în spațiul public deciziile reprezentanților pentru a fi examinate și
amendate de cetățeni. Observăm astfel cum capătă sens ideea că jurnalismul poate funcționa
ca un câine de pază al democrației pentru o societate sănătoasă și cetățeni informați și activi.
În acest sens, mass-media este o instituție extrem de importantă, aceasta dacă își ia in serios
menirea de câine de pază și nu devine un pudel pe canapeaua puternicilor zilei.
În România, între sectorul Media și cel academic responsabil pentru formarea
jurnaliștilor există o prăpastie tradițională.
Cunoașterea concretă și sistematică a mecanismelor de producție, precum și a
opțiunilor de profesionalizare permit o așezare pe baze temeinice și actualizate a discuțiilor
privind perspectivele jurnalismului în România. Cunoașterea acumulată permite un diagnostic

42
realist al oportunităților și limitelor profesionale ale celor care vor să devină jurnaliști. În
urma coroborării datelor, pe lângă aportul la cunoașterea științifică, elaborăm propuneri
concrete pentru optimizarea calității producției de conținut media, dar și optimizarea
condițiilor de muncă și de carieră ale tinerilor jurnaliști.
Se poate spune că în ultimii ani s-a trecut destul de brusc de la o tiranie a unui partid
atoateştiutor, la o tiranie a audienţei, a patronilor de presă și a brandurilor. În acest context,
spaţiul de discutare a validităţii anumitor teme şi a importanţei acestora pentru binele public
este destul de redus. Cetăţenii au încă vie amintirea impunerii unei agende publice străine
preocupărilor personale. Cei care consideră mass-media drept o afacere nu au ca prioritate
binele public, ci generarea de profit prin satisfacerea cerinţelor audienţelor. Singura problemă
ar fi faptul că cerinţele audienţelor nu se suprapun neapărat cu agenda binelui public. Pe de o
parte este o mare apetenţă pentru divertisment, pe de altă parte sunt subiecte care rămân
nedocumentate. În plus, posturile care nu se susțin prin publicitate comercială, ci prin
patronaje politice sau economice servesc mai degrabă interesele patronului decât interesul
public. Mai mult, faptul că majoritatea consumatorilor de media nu este dispusă să plătească
pentru informație nu este încurajator pentru viitorul și calitatea jurnalismului din România.
Mişcarea de pendul în sensul absolutizării gustului popular a avut loc şi în contexul
legitimizării comercializării mass-media, ca desprindere de trecut. Mecanismul comercial de
funcţionare a mass-media constă în necesitatea vinderii sau vizualizării conținuturilor media
de către cât mai mulţi consumatori posibili, pentru ca publicaţia, postul sau platforma să poată
atrage cât mai multă publicitate. Cu cât există mai mulţi cititori, telespectatori, ascultători sau
followers, cu atât brandurile sunt mai interesate să îşi facă reclamă în respectivele publicaţii,
posturi sau platforme, cu alte cuvinte să acceseze spaţiu unde să poată fi vizibile. Banii
proveniţi din aceste surse sunt foarte utili pentru supravieţuirea şi realizarea de profit a
posturilor şi publicaţiilor într-un mediu concurenţial real și permit sustenabilitatea realizării de
conținut profesionist.
Capacitatea de generare a unor politici care să răspundă realităţilor economice este
limitată de însuşi designul instituţional actual, care defineşte mass-media în primul rând drept
o instituţie culturală, şi doar în subsidiar trebuie să ia în considerare şi aspectele comerciale.
Acest lucru este consecinţa faptului că mass-media din România a trecut din proprietatea
statului în proprietate privată fără care viziunea instituţională să fie profund modificată. Statul
s-a retras din câmpul media, presa nu este subvenţionată, trebuie să se susţină pe o piaţă
profund concurenţială, ori instituţiile abilitate nu acoperă prin designul lor noua realitate. Într-

43
o lume în schimbare, care este condusă de procesele rapide de globalizare şi unde
dimensiunile financiare devin mai importante decât chiar deciziile politice naţionale, locus-ul
instituţional al deciziilor în domeniul media în România devine anacronic.
În momentul de faţă şi în contextul crizei economice mondiale, încrederea nelimitată
în virtuţile pieţei a început să se erodeze. Tendinţele din ultimii ani nu mai exclud
intervenţionismul public, re-reglementarea, timpul statului minimal fiind deja de domeniul
trecutului. În acest context, consider oportună reconsiderarea discuţiei privind structura
instituţională pe care se bazează câmpul producţiei culturale în general şi câmpul producţiei
media în particular în sensul creării premiselor de generare a unor formate creative și de
interes public autohtone și a încurajării formării unei noi generații de jurnaliști bine pregătiți,
responsabili și creativi, care să își poată câștiga existența în mod onest din practicarea acestei
nobile profesii.
Oricum, este încurajator faptul că există o dinamică reală în sfera media, că accesul la
producerea și utilizarea de conținut s-a democratizat accelerat în ultimii ani în România.
Oamenii sunt liberi să își aleagă ce conținuturi vor, din ce în ce mai multe voci încep să se
audă în spațiul public sau semi-public al internetului. Cetățenii României știu ce este
libertatea de exprimare și o exersează cu patos, dar încă mai sunt multe de studiat în privința
valorizării și cultivării interesului public, mai presus de interesele personale ale fiecăruia
dintre noi.

3. Starea Mass-media în România, anul 2020

Presa din România pare - cu foarte puține excepții - captivă într-un tunel al timpului,
prinsă între două probleme fundamentale care se alimentează reciproc și o fac să se învârtă
într-un cerc vicios: lipsa banilor și decredibilizarea profesiei.
Dacă în 2015 profesioniștii spuneau la unison că „mai jos de atât nu se poate”, anii
2016 - 2019 ne-au dovedit, cu unele excepții, contrariul. În profesie se dă o luptă între
epuizare și sentimentul de irelevanță, pe de o parte, și convingerea că misiunea primordială a
jurnalismului este aceea de a informa, de a sluji interesul public. „Suntem prea prost plătiți ca
să nu ne facem treaba cum trebuie, alt motiv să rămânem aici n-avem”, spune o parte a
comunității. „Suntem prea prost plătiți ca să murim pe baricade”, spun cei care fie pleacă spre
profesii care aduc mai multe satisfacții, fie rămân, dar se transformă în “contabili de
informație”. Dacă ar fi să judecăm după numărul canalelor media din România, presa pare
foarte vie și foarte diversă. În teorie, există o bogăție incredibilă a conținutului.

44
 La o analiză mai atentă, însă, observăm că lipsește conținutul cu valoare pentru
comunitate. Dacă în Statele Unite se vorbește de deșerturi informaționale (news deserts) -
orașe în care a mai rămas un singur ziar sau sursele locale au dispărut complet - în România
asistăm, aparent, la situația opusă.
Există o multitudine de surse de informare mici, fragmentate, care publică multă
informație, dar de cele mai multe ori doar din comunicate de presă.
Diluția identității jurnalismului este una dintre problemele fundamentale ale presei din
România. Aflată în concurență continuă cu rețelele sociale, presa aleargă după trafic, dă știri
pe bandă rulantă, dar interesul public apare mult prea rar. Anii grei de criză economică,
controlul politic, deprofesionalizarea și abdicarea de la standardele meseriei, precum și lipsa
de sprijin a publicului au lăsat urme adânci în profesie, în ansamblul ei. Redacțiile sunt
subdimensionate iar specializarea editorială a dispărut aproape complet.
Mulți dintre jurnaliștii cu experiență au continuat să părăsească redacțiile tradiționale,
fie spre meserii mai bine plătite și care le aduc satisfacții profesionale mai mari, fie spre noile
produse media.
Zona conturată acum câțiva ani - jurnalismul ieșit din mainstream care și-a creat
propriile produse media - a crescut recent, a devenit mai vizibilă, dar a ajuns la momentul în
care trebuie să răspundă unor așteptări din ce în ce mai mari, cu resurse - de bani, de timp, de
oameni - încă foarte limitate și nereplicabile pe termen mediu și lung. Politicul controlează în
continuare o bună bucată de presă, fie prin influență directă, fie, de cele mai multe ori, prin
publicitatea pe care alege să o dea - sau nu. Cum sursele alternative de finanțare lipsesc,
autocenzura se simte în foarte multe dintre redacții.
De multe ori, presa prezintă doar un singur punct de vedere, dar în România de azi nu
prea se mai poate ascunde o informație. Iar ca să fie informat corect, publicul trebuie să
devină “profesionist media”, să facă singur munca de căutare și de filtrare în multitudinea de
informații fără context care ajung la el. Industria media se confruntă cu probleme serioase
când vine vorba și de management, iar motivele sunt diverse. Fie că resursa umană capabilă și
competentă nu este disponibilă, fie este prea scumpă, fie, ca în cazul instituțiilor media
controlate politic, este nedorită. Când media sunt instrument în lupta politică sau canal de
influență în piață, managerii buni de presă nu sunt doar inutili, ci și periculoși pentru
interesele patronilor. Mediul de afaceri este rupt de presa locală, nu consideră rentabilă
investiția în reclama plasată în presa tradițională, preferând varianta publicității prin Google și
Facebook, mult mai ieftină. În plus, această opțiune este, uneori, mai “sigură”, pentru că nu-ți

45
atrage animozitatea oamenilor politici locali sau a publicațiilor concurente celor în care tu
decizi să aloci publicitate. Legătura dintre presă și public se diluează din ce în ce mai tare, iar
sentimentul adâncirii în bulele preferințelor personale este din ce în ce mai pregnant.
Tirajul publicațiilor tipărite continuă să fie în picaj, traficul celor online se face din
accidente și senzațional, iar sprijinul pentru noile produse jurnalistice este de multe ori înțeles
drept “recompensă” pentru jurnaliștii percepuți ca fiind din aceeași bulă ideologică.
Începând cu anul 2020, din momentul în care informația a plutit „gratis” peste tot în
jurul nostru, iar modelele de jurnalism bun au fost tot mai rare, publicul s-a îndepărtat de
jurnalism. Astfel, s-a accentuat un cerc vicios, despre care o să tot citiți în paginile următoare.
Instituțiile media au pierdut și publicitatea, și banii veniți direct de la cititorii care cumpărau
ziarele. Iar interesul public a rămas captiv intereselor de afaceri sau politice.
Produsele media care se uitau critic la adresa guvernanților - sarcina de bază a unei
instituții media - și-au pierdut din vigoare, unele au murit, altele au reușit doar să
supraviețuiască. Iar în cei 10 ani de declin, zgomotul s-a accentuat, “iluzia de informație”,
cum numește unul dintre jurnaliștii cu care am vorbit cantitatea uriașă de informație fără
valoare pentru comunitate, a crescut, iar fiecare dintre noi a devenit din ce în ce mai puțin
informat.
Momentul Colectiv - incendiul de la clubul din București, cei 64 de morți,
incompetența și corupția autorităților, urmate de încercările repetate ale unora dintre
politicieni de a captura justiția - a trezit grupuri ale societății civile.
Timp de trei ani, sute de mii de oameni au păzit democrația în stradă. Împreună cu ei,
jurnaliști, din mainstream sau din zona alternativă, au făcut ce știau ei mai bine - au continuat
să scrie, să vorbească la televizor sau la radio. Să arate publicului lor ce nu funcționează,
abuzurile și încălcările legii. Cu toate acestea, și unii, și ceilalți s-au simțit singuri. În marea
de voci capturate, jurnaliștii care își fac onest meseria se aud greu sau deloc și nu de puține
ori, publicul însuși, de oricare parte a spectrului ideologic ar fi el, ridică la nivel de bună
practică jurnalismul agresiv, cu agendă personală. În același timp, cetățenii implicați au simțit
și ei că sunt prea singuri, și la proteste, și în comunitățile lor, dar și în modul în care sunt
reprezentanți în media. Imaginați-vă o lume în care ajung la noi doar informațiile decise de
politicieni sau companii, în care imaginea noastră despre lume se construiește exclusiv prin
ciobul de oglindă pe care ni-l prezintă aceștia. Imaginați-vă o lume fără știri. Fără informații
verificate, care să aibă context și să aducă explicații suplimentare. Imaginați-vă că ar trebui să
vă informați despre coronavirus doar din Facebook și WhatsApp. Imaginați-vă o lume în care

46
aflăm ce face primarul doar din comunicate de presă și live-uri pe Facebook. E neplăcută
lumea aceasta, dar, din păcate, nu e greu de imaginat. O recunoaștem în jurul nostru.
Consiliul Național al Audiovizualului și modul în care instituția își îndeplinește
obligațiile ar trebui să ne intereseze în mod direct, de asemenea. Fără un CNA responsabilizat
în fața cetățenilor, vom continua să vedem cum încălcările legii și ale codului audiovizual
rămân nesancționate. CNA-ul ar trebui să devină proiectul nostru de societate următor - să
punem constant presiune pe instituție să își îndeplinească mandatul. Să trimitem sesizări, să
mergem la ședințe sau să le urmărim online, să le scriem membrilor CNA și parlamentarilor.
Nu avem nevoie de legi suplimentare, cele existente sunt suficiente. Nu avem nevoie să
închidem televiziuni, avem nevoie ca instituția abilitată să le supravegheze chiar să își facă
treaba. Iar asta stă în puterea noastră. Este vital ca instituțiile publice de media - TVR-ul,
Radioul Public și Agerpres - să devină ale noastre, ale publicului, cum le spune numele, și nu
“de stat”, cum le percep oamenii politici. Subjugarea lor a devenit și mai pregnantă în
momentul în care taxa radio-tv a fost eliminată.
Cu două repere importante, CNA-ul și Mediile publice, devenite irelevante, interesul
public - nevoia cetățenilor de a afla despre lucrurile importante, care le afectează viața - a
devenit greu de protejat. În următorii ani, societatea românească va trebui să acționeze în
această direcție, a protejării surselor noastre de informare. Atâta timp cât vom considera că nu
este sarcina noastră să ne luptăm pentru dreptul nostru de a fi informați cu bună-credință și
onestitate, le va fi mai ușor celor care vor să nu se întâmple asta. Să avem voci critice în
societate, să existe produse media puternice care să chestioneze guvernanții și care să ne pună
și nouă oglinda în față este la fel de important ca o justiție independentă sau sisteme de
sănătate funcționale. Puterea jurnalismului este încă acolo. Altfel, politicienii nu ar face tot ce
le stă în putere să decredibilize “presa”, să o cumpere sau să o atace. De ce este jurnalismul
atât de puternic, în continuare? Pentru că, la fel ca democrația, deși imperfect, este cel mai
bun mod prin care noi aflăm despre lucrurile importante și putem lua decizii în cunoștință de
cauză.

47
 4. Cadrul legal al Mass-media din România la etapa actuală
Mass-media este principalul instrument al unei societăţi democratice şi presupune
două drepturi fundamentale : dreptul la informare şi libertatea de expresie. Dincolo de
funcţiile sale, însă, mass-media este un produs al societăţii care se formează şi funcţionează.
În acest cadru caracterizat de libertate şi participare, Mass-media din România deţine
un rol de consolidare a noii societăţi, de susţinere şi monitorizare a unei democraţii adevărate,
participă la o guvernare dreaptă şi la dezvoltarea economică. În calitate de a "patra putere în
stat”, presa creează noua opinie publică şi noua societate civilă. Riscurile de a îşi duce la bună
îndeplinire datoria şi îndrăzneala de a îşi pune în aplicaţie libertatea de exprimare au avut
însă, nu de puţine ori, iremediabile consecinţe.
Totodată, libertatea de exprimare, atât a Mass-media dar şi a individului în genere, se
afirmă ca fiind un drept fundamental. Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea,
onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. Exercitarea dreptului
la libera exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi.
Ca participantă la temelia sacră a drepturilor umane, libertatea de exprimare este
menţionată în numeroase tratate, convenţii sau acorduri internaţionale şi este garantată sub
diferite forme în aproape toate constituţiile şi legislaţiile naţionale. Libertatea de exprimare
este considerată ca fiind unul dintre stâlpii de bază ai societăţii democratice, fiind vitală
pentru procesul de prevenire a cenzurii şi condiţie sine qua non a existenţei unei media libere
şi eficace.
Totuşi, la nivelul practicii această libertate de exprimare are de suferit. Acest drept
fundamental continuă să fie refuzat iar acolo unde nu intervine refuzul, apar ameninţările
particulare.

4.1. Constituția României.

Strâns legată de libertatea conştiinţei, libertatea de exprimare consacrată prin
Constituţie în art. 30 este posibilitatea omului de a-şi exprima prin viu grai, prin scris, prin
imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, gândurile, opiniile,
credinţele religioase şi creaţiile spirituale de orice fel.
Aşa cum este reglementată la nivel constituţional libertatea de exprimare are un
conţinut complex. Ea este una din cele mai vechi libertăţi cetăţeneşti, o libertate de tradiţie,
cunoscută fie sub această denumire, fie sub denumirile diferitelor aspecte ale sale, libertatea
cuvântului sau libertatea presei.1

1
Detalii: https://legeaz.net/constitutia-romaniei/articolul-30-Cnstituție
48
 Constituţia defineşte ce anume se poate exprima liber şi prin ce forme şi mijloace se
poate realiza acest lucru. Astfel, pot fi exprimate liber, gândurile, opiniile, credinţele şi
creaţiile de orice fel. Această formulare largă exprimă atât domeniul reglementat cât şi
imposibilitatea nominalizării prin Constituţie a tuturor creaţiilor spirituale pe care mintea
iscoditoare a omului le poate imagina şi realiza, fantezia umană fiind nemăsurată şi
imprevizibilă.
De aceea, prin formularea creaţii de orice fel textul constituţional reuşeşte să fie
eficient şi cuprinzător. Cât priveşte formele şi mijloacele de exprimare textul constituţional
este de asemenea cuprinzător: viu grai, scris, imagini, sunete, alte mijloace de comunicare în
public.

4.2. Noul Cod Civil – delictele de presă și libertatea de exprimare

Intrat in vigoare la 1 octombrie 2011 Noul Cod Civil reglementează Dreptul la libera
exprimare în Art. 70. - (1) Orice persoană are dreptul la libera exprimare și (2) Exercitarea
acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile şi limitele prevăzute la art. 75.
Astfel, Noul Cod civil exprimă dorința și voința legiuitorului de a include un temei
legal expres pentru realizarea unui echilibru între exercitarea, pe de o parte, a dreptului la
liberă exprimare și, pe de altă parte, a celorlalte drepturi civile nepatrimoniale consacrate prin
art.71-73. Acest echilibru se realizează printr-o analiză punctuală a elementelor unei spețe
concrete de către destinatarii normei juridice și/sau instanțele de judecată. Referirea la
convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte
este generoasă, incluzând atât instrumentele de la nivelul Organizației Națiunilor Unite, cât și
instrumentele regionale. Interpretarea art.75 trebuie realizată în lumina art. 20 din Constituția
României, care prevede că Interpretarea art.75 trebuie realizată în lumina art. 20 din
Constituția României, care prevede că:
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi
interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu
pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte;
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate
reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin
dispoziţii mai favorabile.

49
 De asemenea, trebuie subliniat că excepția prevăzută de art.75 se aplică în relație cu
mijloacele de apărare, cu măsurile provizorii prevăzute de art. 253 și 255, dar și cu
răspunderea delictuală din noul Cod civil.
4.3. Noul Cod Penal și răspunderea penală a jurnalistului

Orice acţiune, din partea oricărei persoane care ar avea ca efect jignirea
sentimentului de onoare sau schimbarea în rău a dimensiunii stimei ce se cuvine unei
persoane constituie o atingere a personalităţii morale a omului; pentru a reacţiona împotriva
acestui rău şi pentru a-l preveni, legea a incriminat ca fapte penale toate acele acţiuni sau
inacţiuni prin care s-ar da loc unei astfel de atingeri, ocrotind în acelaşi timp, atât intereseul
persoanelor, cât şi interesul societăţii.
Infracţiuni contra demnităţii persoanei se pot comite şi prin presă sau, altfel spus,
publicarea în presă poate constitui unul din mijloacele de săvârşire a acestor infracţiuni.
Ne putem întreba dacă este sau nu necesar ca, atunci când sunt săvârşite prin presă,
infracţiunile contra demnităţii să fie altfel sancţionate decât atunci când sunt comise prin alte
mijloace de exprimare. Există astăzi numeroase legislaţii cu privire la presă, unele cu caracter
coercitiv, altele permisive. Legislaţiile permisive sunt acelea care tind să dezvolte şi să
sprijine dreptul cetăţenilor, consfinţit prin constituţie, la libera exprimare şi libera informare.
Legislaţiile coercitive sunt, dimpotrivă, acelea care tind să obstaculeze aceste drepturi
constituţionale ale cetăţenilor, stabilind domenii şi practici de restrângere a accesului la
informaţii şi de sancţionare a opiniilor .
Libertatea constituie o ispită care îi poate face pe unii să depăşească limitele
exerciţiului corect al acesteia. Libertatea presei, înţeleasă uneori ca dreptul de a scrie orice şi
despre oricine, poate duce la abordarea unor subiecte cu caracter imoral, mergând până la
pornografie şi, de asemenea, la publicarea unor materiale în care unele persoane să fie
împroşcate cu noroi, într-un mod lipsit de scrupule şi într-un limbaj indecent sau vulgar .
Analizând cele patru forme ale răspunderii juridice vom putea vedea care e
răspunderea juridică a jurnalistului. Din orice tratat elementar de drept se poate afla că
răspunderea juridică poate fi penală, civilă, administrativă sau disciplinară.
Răspunderea penală se referă la fapte ce afectează societatea în ansamblul ei.
Răspunderea penală e personală şi limitată. Ea vizează numai persoana autorului faptei ilicite
şi are în vedere numai fapta comisă. Caracterul personal al răspunderii presonale arată că pot
fi incriminate doar persoanele fizice, nu şi cele juridice. Faptele de natură penală care pot fi
comise în special prin intermendiul presei sunt: propaganda cu caracter fascist, ameninţarea,
50
şantajul, insulta, calomnia, ofensa adusă autorităţii, ultrajul, traficul de influenţă, propaganda
naţional-şovină.
Jurnalistul este responsabil în primul rând în calitate de cetățean, apoi ca profesionist
să respecte legile țării.
În activitatea de informare a publicului, jurnaliștii vin în legătură cu persoane care
săvârșesc delicte sau infracțiuni, iar asta i-ar putea expune pe ei înșiși. În dorința de a-i ajuta
să identifice astfel de situații care le-ar putea periclita profesia, kitul de prim ajutor oferă
jurnaliștilor instrumente de înțelegere a ceea ce înseamnă răspunderea civilă versus
răspunderea penală și care sunt limitele acestor răspunderi. Dincolo de explicarea termenilor,
găsiți mai jos trimiteri la articole ale legislației în vigoare, din Codul Civil și mai ales din
Codul Penal.
Infracțiunea este o faptă care prezintă pericol social și e săvârşită cu vinovăţie.
Infracțiunea este o faptă gravă care cade sub incidența Codului Penal. Pentru o bună
înțelegere a ariilor de aplicare, găsiți mai jos pentru comparare, trimiteri la articole din
codurile civil și penal.
Potrivit dispozițiilor art. 226 alin. (1) din Codul penal, atingerea adusă vieții private
poate fi realizată prin acțiuni alternative exhaustive – fotografierea, captarea sau înregistrarea
de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio – a unei persoane aflate într-
o locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta sau a unei convorbiri private. Pentru
existența infracțiunii, este necesar ca oricare dintre acțiunile prevăzute în textul de incriminare
să fie săvârșite, fără drept, într-un domiciliu în sens penal.
Legiuitorul a înțeles să incrimineze, în textul art. 226 cod penal, trei modalități
normative distincte de săvârșire a infracțiunii de violare a vieții private, în alin. 1, alin. 2 și
alin. 5, incriminând în mod distinct actele preparatorii la săvârșirea infracțiunii de violare a
vieții private prevăzute de art. 226 alin. 1 și 2 cod penal. Din acest motiv, nu se poate reține,
concomitent, pentru aceeași situație de fapt, incidența atât a alineatului 1 cât și a alineatului 2
al art. 226 cod penal, din modul de redactare a textului de lege rezultând că cele două fapte
pot fi reținute, însă numai sub forma concursului de infracțiuni.
De altfel, protecția conferită jurnaliștilor de articolul 10 al Convenției este supusă
condiției ca ei să acționeze cu bună-credință pentru a oferi informații corecte și de încredere,
în conformitate cu principiile jurnalismului responsabil. În jurisprudența Curții, noțiunea de
jurnalism responsabil s-a concentrat până acum în principal pe chestiuni legate de conținutul

51
unei publicații sau declarații orale, mai degrabă decât cu privire la conduita publică a unui
jurnalist.
Cu toate acestea, conceptul de jurnalism responsabil, presupune ca o activitate
profesională care se bucură de protecția articolului 10 al Convenției, nu este limitată la
conținutul de informații care sunt colectate și / sau difuzate prin mijloace jurnalistice. Această
noțiune cuprinde inclusiv legalitatea conduitei unui jurnalist, fiind de relevanță pentru
prezenta cauză, interacțiunile sale publice cu autoritățile în exercitarea atribuțiilor jurnalistice.
Faptul că un jurnalist a încălcat legea în acest context este un cel mai relevant, chiar dacă nu
decisiv, în considerentele de care trebuie să se țină seama atunci când se stabilește dacă a
acționat în mod responsabil.
Curtea reiterează, în acest context, că jurnaliștii care își exercită libertatea de
exprimare trebuie să-și asume „obligații și responsabilități”.  Paragraful 2 al articolului 10 nu
garantează o libertate de exprimare nelimitată chiar în ceea ce privește acoperirea mediatică a
chestiunilor de interes public. În special, și în pofida rolul vital jucat de mass-media într-o
societate democratică, jurnaliștii nu pot, în principiu, să fie eliberați din datoria lor de a se
supune legii penale ordinare pe baza faptului că au calitatea de jurnaliști. Cu alte cuvinte, un
jurnalist nu poate pretinde o imunitate exclusivă de răspundere penală pentru simplul motiv
că, spre deosebire de alte persoane care își exercită dreptul la libertatea de exprimare,
infracțiunea în cauză a fost săvârșită în timpul exercitării funcțiilor sale jurnalistice.
Având în vedere toate elementele de mai sus și ținând cont de marja de apreciere
acordată statului, Curtea concluzionează că, în speță, autoritățile naționale și-au bazat 
deciziile pe motive relevante și suficiente și au vizat un echilibru corect al intereselor în joc.
Acest aspect transpare și din faptul  că autoritățile nu au împiedicat în mod deliberat
jurnalistul să acopere demonstrația, în încercarea de a ascunde de public acțiunile poliției în
ceea ce privește demonstrația, în general, sau față de protestatari individuali. Totodată,
reclamantul nu a fost împiedicat să-și desfășoare activitatea  de jurnalist, în timpul
demonstrației sau după aceasta. Prin urmare, Curtea conchide că ingerința în dreptul
reclamantului la libertatea de exprimare a  fost „necesară într-o societate democratică” în
sensul articolului 10 al Convenției. Prin urmare, nu a existat o violare a articolului 10 al
Convenției.

52
 Deși aprogate inițial prin art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006, art. r art. 205, 206 şi
207 din Codul penal, faptele de insultă şi de calomnie nu au mai fost incriminate. Pe data de
13 iunie 2013, Curtea Constituțională a revenit asupra dezincriminiării insultei și calomniei,
restabilind, pentru viitor, efectul general și obligatoriu al Deciziei Curţii Constituţionale
nr. 62/2007 şi a aplicării normelor de incriminare a insultei şi calomniei cuprinse în art. 205 şi
206 din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 207 din Codul penal privind proba verităţii.

4.4. Libertatea de exprimare. Legea nr.504/2002 a audiovizualului.

Nerespectarea dreptului la viaţă privată şi la imagine a persoanei, nerespectarea
drepturilor fundamentale ale omului şi informarea corectă a publicului a fost deseori
sancțiunată de Consiliul Național al Audiovizualului conform prevederilor sale, respectiv
Art. 3. - (1) Prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură
pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea,
educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale
ale omului. (2) Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure
informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să
favorizeze libera formare a opiniilor. (3) Răspunderea pentru conţinutul serviciilor de
programe difuzate, inclusiv al comunicărilor comerciale audiovizuale, revine, în condiţiile
legii, furnizorului de servicii media audiovizuale.
Modalitățile în care posturile de televiune înţeleg să abordeze subiectele mondene,
punctele de vedere controversate care sunt prezentate, precum şi titlurile afişate pe ecran și
care sunt de natură să prejudicieze atât imaginea persoanei, cât şi viaţa privată a familiei sale,
dar şi dreptul la informare a publicului căruia nu i se pune la dispoziţie informaţii pe baza
cărora acesta să îşi poată forma propria opinie în legătură cu evenimentele prezentate, toate
acestea trebuiesc sancționate.
4.6. Ordonanţa nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor
de discriminare.
Mesajele cu caracter de propagandă naționalistă, caracterul public al postărilor
acestora pe Facebook sunt sancționate contravențional de Consiliul Național pentru
Combaterea Discriminării, respectiv art. 15. - Constituie contravenţie, conform prezentei
ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în
public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau
naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea
unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat
53
împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa
acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie
defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.
Astfel, în aplicarea acestor prevederi, CNCD a reținut că în principiu, Facebook
constituie o rețea de socializare comunitară privată, care a fost creată ca o întreprindere
privată. Totuși, rețelele de socializare constituie o pagină personală susceptibilă de a fi
vizualizată de către mai mulți prieteni iar în acest caz informația difuzată capătă un caracter
public. Facebook nu este un spațiu privat comparabil cu o cutie poștală electronică. Cutia
poștală electronică poate fi controlată din punctul de vedere al informației transmise, în
schimb Facebook este o rețea socială deschisă, un spațiu de expresie publică și planetară. În
cazul Facebook, oricând există o mică parte a conținutului care se face vizibilă pentru public.
Limitările libertății de exprimare izvorăsc din necesitatea de a păstra pacea și de a
apăra drepturile morale ale grupurilor care istoric au suferit discriminări. Aceste limitări sunt
legitimate de o formă de luptă împotriva oricărei tentative de a restaura o ideologie totalitară
și de eforturile pentru eliminarea discriminării rasiale și a negaționalismului. Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a precizat că anumite scrieri puteau merge împotriva
valorilor fundamentale ale Convenției, astfel cum menționează Preambului acesteia, respectiv
pacea și justiția. Această argumentare este reluată de Curte în cauza Garaudy.

5. Legea presei din România între trecut și prezent. Incapacitatea și reaua –voință
a guvernului de a reglementa presa și Mass – media din România printr-o lege organică.
Pe FreeEx, rețeaua de dialog a jurnaliștilor, s-a iscat de curând o discuție animată
despre necesitatea unei legi a presei în România. Totul a plecat de la revolta realizatorului tv
Vlad Petreanu, exasperat de indecența tabloidă în abordarea morții regizorului Sergiu
Nicolaescu. ”E o isterie media ce nu s-a pomenit în jurul acestui eveniment, isterie în care au
fost abandonate fără ezitare şi fără regret toate regulile profesionale şi de bun simţ… Presa
nu este, fireşte, un corp de academicieni, aşa cum nici talk-showurile nu sunt proiecte de
cercetare ştiinţifică, dar, de data aceasta, chiar au fost depăşite toate limitele. E nevoie să fie
discutată şi adoptată o lege a presei, care să cureţe şi să salveze, până la urmă, acest
domeniu care se scufundă în mizerie şi derizoriu (dacă mai e ceva de salvat). Breasla asta a
jurnaliştilor are nevoie de o lege a presei, chiar dacă se împotriveşte cu înverşunare ideii, de
ani de zile – o lege care să filtreze accesul în meserie, să impună sancţiuni pentru cei care-i
încalcă regulile şi, în general, să reglementeze, în fine, un domeniu pe care jurnaliştii n-au
reuşit să şi-l auto-reglementeze de două decenii încoace”, susține jurnalistul pe blog.

54
 Dezbaterea nu e nouă, dar nici terminată nu e. Marii susținători ai unor reglementări
legislative de presă au fost în toate timpurile politicienii. Ori de câte ori li s-a urcat sângele la
cap că jurnaliștii își îngăduie prea mult, că își bagă nasul în treburile, dar mai ales în afacerile
lor, au ouat câte o lege fantezistă. Să ne amintim: în 1992, senatorul PRM Vasile Moiş şi
senatorul PDSR Ion Plătică au depus un proiect care obliga redacțiile să trimită ziarul pentru
aprobarea difuzării ”prefecturii judeţene şi inspectoratului judeţean de poliţie în a căror rază
teritorială îşi au sediile şi se difuzează“. Tot ei cereau ca ofensa adusă preşedintelui statului
prin mass-media să se pedepsească cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. În 1998, deputatul Petre
Ţurlea (FSN), sprijinit de PUNR şi Uniunea Ziariştilor Profesioniști, iniţia un proiect de lege
a presei, care prevedea monopolul UZP asupra legitimizării jurnaliştilor, cu drept de
excludere din profesie. În 2008 senatorul PNL Ioan Ghişe, susţinut de Gheorghe Funar
(PRM), a produs unul dintre cele mai controversate proiecte, cel al „ştirilor pozitive“. Astfel,
programele de ştiri ale posturilor de radio şi televiziune erau obligate să aibă, în proporţii
egale, ştiri pozitive şi negative. Era definit şi „delictul de presă“, care însemna, printre altele,
şi „inserarea de informaţii, reflecţii sau comentarii despre fapte care nu au implicaţii asupra
societăţii şi cauzează o daună materială şi morală unei persoane“, fiind sancţionată penal
inclusiv „omisiunea”. În 2010  Silviu Prigoană, pe atunci senator PDL, visa să controleze şi
presa scrisă şi Internetul, extinzând  puterea CNA prin dreptul de a acorda şi retrage licenţe
pentru ziare tipărite şi online. Nu mai departe acum doi ani Tudor Ciuhodaru (UNPR), Mircia
Giurgiu (independent), Aledin Amet (minorități) și Petru Movilă (PDL) voiau să marcheze cu
bulină roșie publicațiile tiparite și cele online cu conținut violent sau indecent. Datorită
opoziției gălăgioase pe mai multe voci a breslei jurnaliștilor, proiectele au căzut.
Bun, atunci cum se pot limita excesele, încălcările prea dese ale deontologiei și
normelor profesionale într-o meserie așa de influentă cum e jurnalismul? Cum oprești
prostituția media de pe OTV și Antene, de prin Click sau Cancan? Răspunsul organizațiilor de
media a fost autoreglementarea. Adică, la fel cum alte profesii liberale ca avocatura,
medicina etc. au reguli si etică, tot așa poate funcționa și în cazul jurnaliștilor. Să se judece în
interiorul breslei pe baza codurilor etice și să se elimine dinții stricați. Dar merge, se
întâmplă?- se vor întreba scepticii care au mai văzut medici sancționați pentru malpraxis, sau
avocați necinstiți cercetați, dar n-au văzut niciun jurnalist elminat, nici măcar pe Bogdan
Chireac, dovedit și răsdovedit, pată penibilă pe obrazul breslei, pentru care organizațiile
media au cerut eliminarea din meserie. Adică ce să-i faci? Simplu: să nu-l mai inviți, să-l
arunci la coșul de gunoi al profesiei. În plus, subliniază membrii organizațiilor media-fanion,

55
ActiveWatch și Centrul pentru Jurnalism Independent, există un număr suficient de mare de
legi, chiar prea multe, care pot sancționa mass-media ca Legea audiovizualului cu CNA la
pachet, Legea informațiilor clasificate, Legea 544 a accesului la informațiile de interes public,
Legea de organizare și funcționare a SRTV și SRR, Codul Penal, legile antidiscriminare, ca să
nu mai vorbim de noul Cod civil, care aduce articole în avantajul vieții private, deci restrictive
pentru jurnalism. Dacă întrebarea ar fi ce anume îl apără pe jurnalist de abuzul patronatului,
cine îi apără drepturile de salariat amărât dacă nu are o Lege a presei, trebuie spus că în
Contractul Colectiv de Muncă pe ramura Mass-media există întreg fundamentul pentru
drepturile sale, inclusiv ”clauza de conștiință” de care n-a uzat până acum niciun jurnalist.
Cum nici de alte drepturi din CCM, fiindcă tăcerea oportunistă e de aur.
Așadar, la etapa acruală se constată o totală indiferența din partea clasei politice și a
mai ales a guveranților în ceea ce privește adoptarea unei Legi organice privind presa așa cum
este ea încă și în prezent - Legea nr. 3 din 28 martie 1974 (*republicată*).

6. Presa și Mass-media din România – între politică, aservire și cenzură.

Clientelismul în Mass - media din România
În ultimii ani, relaţia dintre presă şi puterea politică a devenit un subiect preferat în
societatea românească, motivul principal fiind  conflictele deschise în politica românească,
promovate de trusturile media. Dacă în democraţiile occidentale, pe care le considerăm
modele demne de urmat, conflictele sunt strict între politicieni și cu siguranță nu o sa vedem
un post anume promovând conflictele politice, în România disputa politică se axează în
special pe puterea de influențare a societații, și , ca armă indirectă, este folosită presa.
În primii ani după Revoluție, în locul cotidianului Scânteia din vremea
comunismului a apărut moștenitorul său, sub numele de Adevărul, care avea controlul total în
acea vreme sub toate aspectele. Nu are rost să insist asupra manipulărilor săvârșite de acest
cotidian în momente importante precum „Piaţa Universității” și mineriadele. Directorii acestui
organ de presă aveau o anumită școală a anilor ’90, așa se explică procentele luate de Ion
Iliescu la primele alegeri, fiind prezentat pe atunci ca salvator al națiunii.
Din fericire, în perioada imediat următoare a existat şi presa de opoziție, acesta a fost
cotidianul România Liberă, ce a avut un rol important în opozitia politică,cu timpul a captat
atenția publicului larg. Așa se face ca in ’96 opoziția a beneficiat de o susținere mediatică ce
nu ar fi fost posibilă cu 4 ani in urmă.
 

56
 „Determinarea relației dintre jurnalism și politică în perioada actuală revine deseori
la vechea dilemă despre ou și găină: cine stabilește agenda cui? Instituțiile media dictează
știrile zilei sau politicienii împreună cu acoliții lor din presă sunt cei ce creează știrile?”[i]
Nu este pentru prima dată când între puterea politică şi presă există relaţii tensionate.
Este suficient să ne gândim la faptul că fiecare schimbare la nivel politic a fost precedată de o
campanie de presă. Dar acest fenomen este specific tuturor democraţiilor şi într-o anumită
măsură, ţine de normalitatea lor. În România uzura unor anumiți candidați și inventarierea de
gafe ale unor partide  pot fi motive serioase pentru apariţia unui curent de opinie în societate
și favorizarea guvernării actuale. Însă elementele ce atrag atenţia în disputa de care vorbeam
sunt durata conflictului şi faptul că în acesta este antrenată doar o anumită parte a presei ,
aceea fiind controlată de puterea politică actuală
După mai multe analize observăm realitate și ne dăm seama că cei din mass-media
nu cunosc cu adevărat câtă libertate de exprimare pot avea la ora actuală în România. În anul
crizei economice şi al alegerilor prezidenţiale, presa românească a cunoscut „grave derapaje”,
iar libertatea de exprimare a jurnaliştilor a fost obstrucţionată evident, arată raportul redactat
de ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei. Aceste referințe aratăcă patroni ai
grupurilor de presă s-au dovedit a fi angajaţi în susţinerea unuia sau a altuia dintre candidaţi,
iar această atitudine a influenţat decisiv politica editorială a unor posturi TV, publicaţii scrise
şi online.
Se susține cunoscuta afirmație a lui Edmund Burke potrivit căruia presa este a patra
putere în stat în era societății moderne,  problema este ca societatea să perceapă rapid
intențiile sale. Manifestarea unor canale mediatice din România în scopuri diverse are mai
multe întrebuinţări.Un scop bine determinat este cel al influențării politice, este posibil sa
observăm cum anumiţi jurnaliști insistă pe anumite subiecte dubioase pentru a deconspira
anumite persoane politice sau pentru a le promova, în fapt nu întotdeauna este o simplă
dezbatere, aceștia deseori sunt instruți de trusturile  grupurilor de interesesă dezvolte zilnic
cazuri pentru a le mediatiza, având ca scop manipularea publicului țintă.
Un caz bine cunoscut este cel al trustului de presă Intact din România, deținut de
omul de afaceri și politicianul Dan Voiculescu, actualmente condamnat la închisoare în
„dosarul ICA” (Institutului de Cercetări Alimentare ). Acest trust are la bază amestecul
editorial al patronilor în diverse comentarii sau emisiuni politico-economice, având ca scop
promovarea diferitelor interese ale trustului, deseori publicul fiind expus la propagandă

57
electorală sau la mediatizarea excesivă a  unor cazuri, scopul fiind degradarea unor persoane
politice sau a partidelor din opoziție.
Concluziile sunt totuși pozitive, având în vedereca traim intr-o democratie liberală,
opiniile fiind diverse și puse la îndemana publicului, care are acces la o multitudine de
publicații. Avem cu toţii libertatea de a ne informa și puterea de a cunoaste adevărul. Așadar,
chiar daca de multe ori presa este aservită puterii politice, noi cei din societate trebuie să fim
recunoscători oarecum că încă există discuții contradictorii pe baza diferitelor informații.
Liberalismul presei ne oferă șansa să observăm scandalurile politice, și nu numai, din
mai multe perspective.
 Oricâte similitudini s-ar găsi între presa globală, dar mai ales cu mass-media din
fostele țări comuniste, în România presa se diferențiază în câteva aspecte.
Există o mare îngăduință în abordarea relației cu politicul, care ține de lejeritatea
levantină cu care jurnaliștii își tratează propria etică profesională. Conivența dintre jurnaliști și
politicieni a fost în istoria presei o constantă. După 1989, când formal a dispărut cenzura,
presa a avut o perioadă juvenilă de entuziasm, constând într-o „vânătoare” (”hunting dog”, cu
termenul consacrat de profesorul Peter Gross) de subiecte de investigație și de dezvăluiri.
Numărul mare de publicații, foarte multe efemeride care dispăreau după câteva ediții, apoi
apariția treptată a televiziunilor și radiourilor comerciale, au temperat avântul justițiar în
schimbul instituționalizării și profesionalizării mass-media. Totuși, la 10-15 ani de la
Revoluție, se puteau întrevedea înțelegerile subterane dintre jurnaliști și politicieni, trădate de
perspectivele partizane. Și nu e vorba aici despre presa care a persistat în promovarea
valorilor democratice, ci de modul cum unele organizații media s-au lăsat folosite ca
instrumente în luptele politice ale vremii. Trecerea unor jurnaliști „în patul politicii” a părut
astfel firească chiar publicului care a sesizat natura propagandistică a demersului lor
împachetat ca produs jurnalistic.
Cazurile Carmen Avram (Antena 3/PSD) și Rareș Bogdan (Realitatea TV/PNL) sunt
ilustrative. Nici fondarea unor instituții prevăzute de legislația europeană, cum este Consiliul
Național al Audiovizualului, n-a oprit derapajele ci, dimpotrivă, le-a stimulat prin intrarea
membrilor CNA în jocul politic care i-a trimis acolo. Pe parcursul anilor mediile publice,
mereu acuzate de politizare, au intrat la vedere sub papuc politic. Președinții TVR și SRR au
fost recrutați în ultimii 20 de ani dintre membrii de partid cu funcții înalte, iar trecerea
finanțării în mâna guvernului a definitivat subordonarea. Cumpărarea „la bucată” a
jurnaliștilor din presa locală de către politicieni a devenit un exercițiu curent.

58
 Reporter virtual sintetiza cam așa tabloul mass-media postdecembriste: „Situația din
România este una specifică și este determinată de un cumul de factori: un sistem de
distribuție arhaic și dezastruos…, patroni care n-au nicio legătură cu presa, cu mentalitate de
„cârnățari”… , ziariști blazați și slab pregătiți și, peste toate acestea, un ghem de interese
politico-economice care se apropie, deseori, de sistemele mafiote de influență”
Comunitatea jurnalistică din România, rareori solidară, nu și-a consolidat statutul
social și nici nu s-a sindicalizat astfel încât să se poată apăra în fața abuzurilor sau a
schimbărilor sociale rapide, rămânând unica profesie liberală fără sistem propriu de
coordonare. MediaSind, care nu acoperă întreaga presă, nu a mai reușit să semneze din 2014
un Contract Colectiv de Muncă pentru mass-media. Chiar dacă legea nu obligă, C.C.M fusese
un instrument de protecție pentru drepturile jurnaliștilor. În TVR și SRR sindicatele s-au
înmulțit și s-au divizat, slăbindu-și reciproc forța de negociere. Astfel vocea presei ca breaslă
a devenit tot mai slabă, mulțumindu-se cu libertatea presei, o cuvertură prea scurtă în vremuri
de criză. S-a văzut în criza începută în 2008 când s-au pierdut locuri de muncă iar jurnaliștii
au trecut pe salarii de criză, plătite pe drept de autor, adică fără protecție socială (pensii, CAS
etc.).
Business-ul de media s-a dezvoltat târziu și încet, fiindcă presa nu a fost considerată
de patroni o afacere, ci mai mult un instrument de influență și presiune în interesul lor.
Investitorii străini veniți prin anii ’90 s-au retras repede din România, părăsind afacerea în
jurul anilor 2000 din cauza distorsiunilor pieței, a concurenței neloiale și a sistemului
dezastruos al difuzării.
A apărut în loc fenomenul „mogulilor” care au încălecat bidiviul presei și l-au
tranformat în car personal de luptă. Că intențiile lor n-au fost deloc ortodoxe, s-a văzut când
justiția a început să li se uite în conturi și i-a condamnat penal. Voiculescu, Vântu, Ghiță,
Patriciu, Adamescu, Mazăre sunt doar câteva cazuri din multe. Inventarea unui număr
exagerat de „televiziuni de știri” (la un moment dat erau șase), a avut frecvent alte scopuri
decât informarea corectă a cetățeanului, iar dispariția presei tipărite face diferența față de țări
din fostul bloc comunist care nu au renunțat așa de ușor la ziare.
Este adevărat că sumele alocate de companii pieței de advertizing au fost întotdeauna
mici în relație cu numărul de companii din domeniul media. Oscilând între 300 și 400 de
milioane de Euro anual, România continuă să fie o piață de reclamă de mici dimensiuni.
Ungaria cheltuie cel puțin dublu.

59
 În prezent se constată o mizerie morală a presei aservite. A patra putere în stat se
clătină şi geme de obezitate şi neputinţa. Marii jurnalişti ai ţării s-au retras din mocirla în care
se bălăcăreşte presa sau au adoptat tăcerea. Au mai rămas pe piaţa coioţii, hienele şi
mercenarii de presă. Specia ciuvicilor, ciutacilor, badistilor şi altor personaje florale. În goană
după rating şi publicitate televiziunile comerciale promovează subcultura şi pupincurismul
desuet.  Presa românească nu mai este independentă din momentul în care Ion Cristoiu,
Cornel Nistorescu, Mihai Tatulici, Sorin Roşca Stănescu şi alţi corifei şi-au amanentat
pixurile şi conştiinţa. Spaţiul public a devenit un imens talcioc în care patronii de presă expati,
evazionişti romani sau politicieni corupţi, şi-au pus labele jegoase pe trusturile de presă. Cu
majoritatea mass-mediei în insolventa, prestatorii de servicii jurnalistice au devenit
instrumente oribile de şantaj folosite pentru a-şi promova imaginea alterată şi pentru a
manipula în mod mizerabil opinia publică.
În aceste moment, în anul 2021, trusturile de presă au devenit nişte case de toleranţă
în care se face cultul personalităţii: al Președintelui, PrimuluiMinistru și membrii
Guverunului. O cloacă murdară şi pestilenţială cum bine spune Mircea Dinescu, în care
rebuturi umane se prostituează pentru câteva sute sau mii de euro, descalificând nobilă
profesie de jurnalist. Fauna din media este atât de declasata încât provoacă privitorului greaţă
şi repulsie. Realizatorii de emisiuni, cei care constituie coloana vertebrală a oricărei
televiziuni importante, sunt traficaţi de manageri imbecili şi obedienţi ca nişte sclavi pe
plantaţie așa cum arată și Gabriel Liiceanu.
Se practică un intermercato perpetuu, în care contează doar capacitatea de adaptare a
jurnalistului care ieri îl înjura pe Băsescu şi îi dădea limbi lui Ponta, iar azi, în noua barcă
mediatică îl ridică în slăvi pe viitorul candidat chior la Primăria Capitalei şi-l înjura pe
premierul plagiator.  Consumatorul fidel de presă constat de la o lună la alta, că s-a dat la
pachet o Andreea Cretulescu plus Cristina Şincai, contră un cuplu  Emma Zeicescu – Cătălin
Fumuru, plus doi operatori, un editor de imagine cu strabism şi un sunetist surd. În marile
trusturi de presă se fac şedinţe de casting periodice, tinerele aspirante la gloria jurnalistică
fiind testate pe canapele de vinil ale producătorilor sau directorilor de programe. Ele
constituie carnea de tun sau gheişele paradisului erotico-mediatic în care se produce
temebelizarea naţiei.
Patronii din media sunt privilegiaţii soartei. Ei trebuie adulaţi, linguşiţi, serviţi şi
omagiaţi de armată de pupincurişti din trust. Sub ei sunt nişte oameni de paie, manageri cu
experienţă dar suferinzi de sindromul camerei, oameni care muncesc douăzeci de ore pe zi

60
pentru a fi înjuraţi şi linşaţi verbal de impostorii laşi, bipede nesimţite incapabile să-şi
recunoască poziţia reală sau incompatibilitatea. Marele analist politic, patron de trust media şi
fost secretar de partid este sunat în fiecare zi din principala emisiune de dezbatere pentru a-şi
promova diareea verbală cretinoida şi omnicompetenta-i axiomatica tembelă.  În tot acest
timp, mai bine de 20 de minute, realizatoarea din platou trăieşte stări orgasmice repetate, în
fata naţiei siderate de plăcere.
În televiziunile locale există o formă de dictatura totalitaristă, care l-ar face pe Stalin
să roşească. Paiaţă care figurează în acte ca patron de post, nu mişca în front fără avizul
proprietarului din umbră, poziţia lui efemeră şi privilegiile neruşinate depinzând de banii
furnizaţi în transe de falsul mecena. Cenzura şi controlul editorial este obligatoriu, poziţie
ocupată în general de persoane frustrate gen Andreea Pora, urâcioase şi nemiloase ca o
gardiana ŞŞ din lagărul de la Ravensbruck. Cât despre echipa de realizatori şi redactori de
ştiri, se ştie doar că sunt nişte trupe de sacrificiu, entităţi jalnice cu datorii la bancă şi maşina
în leasing, fiinţe extenuate care se târăsc de la leafa la chenzina, bând o cafea mizerabilă pe
datorie sau plătită de un politician local la barul din proximitate. Cât despre calitatea
programelor ce să mai vorbim, într-o lume în care toată lumea se pricepe la politică,
administraţie şi deontologie jurnalistică.
Cu toate acestea, putem fi salvaţi ca popor doar de presă, singura putere capabilă să
influenţeze pozitiv masa amorfă a electoratului. Lucru posibil doar dacă cei care astăzi
prestează în mijloacele media, ar renunţa să-şi mai vândă demnitatea pe sume între 40 de
arginţi şi 1.000 de euro, trusturilor de presa sau politicienilor corupţi. O ţară fără presă nu
poate exista dar una fără politicieni corupţi şi murdari poate. Nimeni nu are dreptul să-ţi pună
cătuşe pe conştiinţă, iar demnitatea unui om nu se vinde şi nici nu se trafichează. Căci fără o
presă liberă am fi încă în feudalism, la cheremul celor care profită de lipsa noastră de onoare.
Celor câţiva jurnalişti cinstiţi, refugiaţi pe bloguri sau conturi de facebook obscure,
care nu au abdicat de la principiile lor, le datorăm stimă şi respect. Lor le revine datoria
morală de a „virusa” spaţiul virtual, ridicând din genunchi armata de conştiinţe aflate în
purgatoriul neputinţei.

61
 7. Încrederea publicului în Mass-media din România post-comunistă: rolul
politizării și consumului media
Declinul încrederii publicului din România în Mass-media națională stârnește
îngrijorăr. În democrațiile moderne, încrederea în presă este un element esențial al
comunicării politice, percepțiile oamenilor despre sfera politică fiind cel mai adesea mediate
și influențate de informațiile furnizate prin mijloacele de comunicare în masă . Prin urmare,
erodarea încrederii în media are consecințe importante pentru democrație, putând submina
încrederea cetățenilor în corectitudinea proceselor politice3 . Dincolo de implicațiile pentru
funcționarea democrației, încrederea în media are efecte economice și persuasive substanțiale.
Credibilitatea unei organizații media influențează mărimea audienței, volumul de
publicitate rulat și implicit valoarea de piață a acesteia și în același timp afectează
dimensiunea efectelor persuasive pe care acea organizație le are asupra publicului.
Cauzele declinului încrederii în media țin de anumite caracteristici ale sistemului
media, precum și de factori politici și culturali specifici contextului național în care media
operează.
Fostă țară comunistă situată în Europa de sud-est și membră a UE din 2007, România
are o populație de 20.121.641 (INS 2011), ceea ce o clasează a șaptea ca mărime în UE. Cu
toate acestea, este a doua ca sărăcie din UE, cu un PIB per capita de 57% din media UE
(2015, Eurostat), cu a doua cea mai mare proporție de populație cu risc de sărăcie și
excluziune socială din UE (37,3%), cea mai mare incidență de sărăcie a persoanelor care
muncesc (18,8%) și inegalitate semnificativă a veniturilor (34,7 - coeficientul Gini).
Provocările structurale sunt dublate de o populație îmbătrânită, activare scăzută a
pieței muncii în ciuda unui șomaj mai scăzut decât media UE și frecventare școlară scăzută.
Scorurile de performanță educațională PISA sunt cu mult sub media OCDE, iar rata de
abandon școlar este 19%, în comparație cu media UE de 11%. Mai mult, capacitatea statului
este diminuată de acapararea puterii, un procent scăzut de instituții imparțiale, eficiență
administrativă redusă și un sistem legislativ disfuncțional și anevoios.
Există un grad ridicat de polarizare politică în România, generată însă în mare
măsură de aspecte simbolice. Competiția partidelor nu poate fi caracterizată ca programatică
(Pop-Eleches, 2008), deoarece are un conținut ideologic scăzut și tinde să fie caracterizată pe
de altă parte de demonizare, precum acuzații reciproce de corupție sau abuz de putere (Chiru,
2015). În ciuda acestei polarizări și a neîncrederii reciproce, care alimentează sciziunile și
slaba încredere a cetățenilor în partidele politice şi în sistem, din 1990 au fost practic încercate
toate combinațiile de coaliții guvernamentale (Chiva, 2015).
62
 Cu toate acestea, deși independența și eficiența autorității mass-media se află la un
nivel scăzut de risc (23%), autoritatea nu este cu adevărat eficientă în misiunea sa. Acest lucru
se datorează parțial faptului că interacțiunea sa cu o justiție înceată duce la o implementare
întârziată a deciziilor și parțial din cauza lipsei de profesionalism a membrilor consiliului,
care acționează mai degrabă ca susținători ai unor interese mărunte - și ocazional personale -
decât ca garanți ai legii.
Indicatorii cu privire la independența politică a Mass-media evaluează existența și
eficiența garanțiilor împotriva părtinirii politice și a controlului politic asupra canalelor media,
agențiilor de știri și a rețelelor de distribuție. Aceștia vizează de asemenea existența și
eficiența măsurilor de auto-reglementare în asigurarea independenței editoriale. Mai mult,
urmăresc să evalueze influența statului (și, mai general, a puterii politice) asupra funcționării
pieței de media și a independenței serviciilor publice de media.
Lipsa independenței politice (Anexa 1) reprezintă cea mai semnificativă amenințare
pentru pluralismul media din România. Aceasta provine atât din cadrul legislativ, cât și din
practica reală, coroborate cu factori structurali precum disfuncțiile pieței de media, polarizarea
politică ridicată și imparțialitatea scăzută a instituțiilor de stat.
Trei indicatori au un nivel de risc peste 80%: Control politic asupra canalelor media
(88%), Autonomie editorială (81%) și Independența guvernării și finanțării serviciilor publice
de media (92%). Dintre toți indicatorii, acesta este domeniul cu cele mai mari valori, mai
exact cele mai ridicate riscuri, precum și cu cea mai mare concentrare a indicatorilor cu risc
ridicat. Deși există o evaluare de risc scăzut cu privire la Media și procesele electorale
democratice (25%) și un nivel mediu în ceea ce privește
Reglementarea resurselor de către stat și sprijin pentru sectorul media (38%), cele
trei valori de 8 risc ridicat identificate au potențialul de a influența negativ pe celelalte două,
chiar dacă momentan nu a fost detectat un efect de extindere semnificativ în această evaluare,
cu măsurătorile specifice utilizate în prezentul studiu.
Riscurile de control politic sunt evaluate de asemenea ca fiind ridicate (88%)
deoarece partidele, grupurile partizane sau politicienii pot fi proprietari ai tuturor tipurilor de
mass-media (audiovizual, radio, ziare, online). Nu există reguli specifice privind conflictul de
interese sau incompatibilitatea între activitățile politice și patronatul media. Această situație
legală prezintă un risc în sine, întrucât permite interferența directă a actorilor politici în presă.
Practica de a deține canale media este deosebit de tentantă în contextul unei piețe media
disfuncționale, unde doar câteva trusturi/ canale media sunt profitabile, dovedindu-se însă

63
valoroase pentru alte scopuri, cum ar fi, de exemplu, să servească drept instrumente în
competiția politică și economică. Cel mai recent astfel de caz este cel al canalului de
televiziune de știri România TV, care este deținut de Sebastian Ghiţă, un fost deputat și
membru al Comisiei parlamentare pentru supravegherea activității serviciilor secrete. Ghiţă
este un om de afaceri prosper, ale cărui companii au încheiat o serie de contracte
controversate cu autoritățile statului și care se presupune că ar avea legături cu serviciile
secrete.
El este în prezent anchetat pentru corupție. În campania electorală parlamentară din
2016, și-a utilizat postul de televiziune pentru a sprijini în mod ostentativ partidul său
naționalist, un grup desprins din PSD (Partidul Social Democrat), și pentru a lansa atacuri
denigratoare la adresa oponenților partidului. El a utilizat de asemenea canalul TV pentru
vendete personale, în timp ce fugise din țară pentru a se sustrage de la aplicarea legii
(ActiveWatch, 2016; News.ro, 2016)
Cu toate că, la fel ca democrația, şi pluralismul media din România este mereu un
proces perfectibil, riscurile în unele țări sunt mai ridicate decât în altele, iar riscurile medii sau
chiar scăzute pot interacționa, și, combinate, pot chiar amenința performanța democratică a
sistemului media. Acesta este cazul și în România, unde Mass-media eșuează în datoria lor
de a informa publicul! - fie în calitatea lor de cetățeni, fie în cea de consumatori - acționând în
mod repetat ca agenți ai unor interese adesea îmbinate între comercial și politic și încălcând
totodată normele jurnalistice de acuratețe, echilibru și informare completă.

8. România, țara tuturor prejudecăților. Rolul Mass-media în formarea opiniei

românilor
Faptul că mass-media este capabilă să influențeze în mod pozitiv sau negativ opinia
publică nu mai este de mult timp o noutate. Pe lângă efectele pe care le produce la nivelul
indivizilor, mass-media poate influența și alte sfere ale societății, precum mediul politic sau
economic.
Astfel, mass-media devine principala sursă generatoare de informații pentru
societate, construind în interiorul grupurilor o conștiință comună, care le permite indivizilor să
își exprime clar interesele sau să își construiască perspective și unghiri prin care văd
realitatea.
Însă există și momente în care aceste informații pot crea imagini negative asupra
societății, inflențând cetățenii să vadă doar partea mai puțin pozitivă a lucrurilor. Așa am

64
ajuns să credem despre România că este o țară care nu poate mai mult, că românii ”nu se mai
fac bine”, că nu putem scăpa de metehne și că nu putem ține pasul cu Europa.

8.1. Influența, arma ascunsă a informațiilor

Unul dintre cei mai buni teoreticieni din domeniul comunicării, Denis McQuail
(1987) crede că mass-media poate influența atât indivizii, grupurile, dar și întreaga societate,
afectând personalitatea acestora la nivelul ”disonanței cognitive”, ce se referă la schimbarea
imaginii despre lume, la nivelul ”disonaței afective”, ce inculde nclude schimbarea unor
atitudini, dar si producerea unor atitudini noi față de o anumită problemă și modificarea unor
sentimente, sau în ”dimensiunea comportamentală” prin schimbări de conduită ale
indivizilor.
Astfel, Mass - media, prin transmiterea anumitor informații, poate produce diferite
schimbări la nivelul societății precum: schimbări emoționale, ale atidudinii și
comportamentului. În urma analogiei demarate ulterior devine mai mult decât evident faptul
că mass media influențează în mod constant opinia publică.
Gradul de agresivitate al Mass-media din Romînia este direct proporțional cu
informația, atunci este un lucru bun, pentru că presa are dreptul de a trage leaderii țării la
răspundere pentru faptele lor.
otuși, dacă se depășește această limită, se poate spune că presa face abuz de acest
drept, doar pentru a putea atrage atenția publicului, încălcând, de fapt, primul și unicul scop al
mass-mediei, informarea corectă, onestă și obiectivă a societății.

8.2. Strategii pentru eliminarea stereotipurilor de gen în mass media

În mod tradiţional, media acceptă că informaţiile furnizate trebuie să fie colectate şi
editate pornind de la trei principii de bază: precizie, corectitudine şi reprezentare echilibrată,
considerându-se a patra putere în stat. În realitate, prin componentele informale care fac parte
din media în prezent, dar şi prin interesele politice diverse şi controlul limitat al societăţii
asupra celor care furnizează informaţii în spaţiul public, mesajele transmise nu sunt nici pe
departe pe cât de echilibrate, corecte şi exacte s-ar putea dori sau presupune.
Chiar dacă media militează pentru libertatea de opinie şi de exprimare în spaţiul
public, condamnând eventualele încercări de cenzură din exterior, totuşi în media nu există
libertate deplină. Fie există interese politice sau economice (de care nu ne ocupăm aici – nu
abordăm situaţiile de manipulare şi de propagandă în media, care implică anumite intenţii şi

65
interese specifice), fie mesajul este distorsionat ca urmare a filtrelor implicite, individuale sau
organizaţionale.
Astfel, manifestarea stereotipurilor şi a prejudecăţilor de gen transpare, la o
observare mai atentă, prin alegerile subiective – adesea inconştiente, neintenţionate şi mai ales
necontrolate, ale celor implicaţi în aducerea în spaţiul public a informaţiilor adresate
publicului larg, prin care ei au un mare impact:
 Influenţează opinia publică şi atitudine indivizilor din publicul ţintă
 Condiţionează discursul public şi impun priorităţi politice, culturale şi
economice
 Reconfigurează politicile publice prin ştirile aduse şi menţinute în prim plan
 Menţin şi generalizează stereotipurile şi normele de gen în societate.
Cauzele pentru care subiectul egalităţii de gen este rareori abordat în media, iar
stereotipurile de gen persistă în spaţiul public se numără printre următoarele:
Accesul limitat al femeilor în media este urmarea stereotipurilor şi prejudecăţilor de
gen ale celor care iau deciziile în media. Mai mult, conceptele specifice egalităţii de gen nu
sunt cunoscute în media, de aceea orice abordare este obligatoriu amatoristică şi ambiguă sau
discriminatorie – situaţie extrem de vizibilă, de exemplu, atunci când se relatează în mod
repetat cazuri de violenţă domestică, hărţuire sexuală sau alt tip de discriminare de gen.
Egalitatea de gen nu este o prioritate pentru media, aşa că deciziile asupra modului
de abordare a realităţii (în mod sensibil, neutru sau negativ faţă de perspectivele de gen) sunt
lăsate la bunăvoinţa sau priceperea celor care lucrează la materialele respective.
Cum discriminarea indirectă de gen este greu de dovedit, iar publicul nu este exigent
în ceea ce priveşte inegalitatea de gen, multe stereotipuri sau aspecte legate de gen nu sunt
conştientizate de actorii din domeniul media, de aceea nu au şanse să devină prioritare în lipsa
unor iniţiative venite din exterior – de la ONG-uri sau instituţiile europene.
Totuşi, prin media, în acelaşi timp, se poate produce o schimbare socială pozitivă
relevantă, dacă actorii din domeniu îşi conştientizează propriile stereotipuri de gen şi îşi
doresc să ia parte la transformarea societăţii umane.
Media este o forţă. Utilizată în mod etic, are un impact major în transformarea în mai
bine a societăţii umane. Iar schimbarea nu este neapărat o sarcină a guvernului sau a celor
care conduc organizaţiile, ci este o responsabilitate a noastră, a tuturor.

66
 9. Studiu KAS: Mass-media din România suferă încă din cauza efectelor perioadei
comuniste. Studiu realizat de Fundaţia Konrad Adenauer (KAS).

În România, deşi peisajul mediatic este foarte diversificat, atât audiovizualul cât şi
presa scrisă, suferă încă din cauza efectelor perioadei comuniste, sunt de părere autorii
studiului KAS. Fundaţia Konrad Adenauer (KAS) a publicat la Berlin un studiu despre nivelul
democraţiei în lume şi rolul pe care mass media îl au în promovarea acesteia.( Konrad-
Adenauer-Stiftung e.V.Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est, 2021)
Astfel, "România mai are drum lung de parcurs până la un peisaj mass media
consolidat", sunt de părere autorii studiului publicat la Berlin de Fundaţia Konrad Adenauer.
Aceştia găsesc îngrijorătoare atât anumite decizii legale în România, care duc la
îngrădirea libertăţii presei, cum ar fi incriminarea insultei şi calomniei, cât şi aspecte
informale, ca influenţa politicului în conţinutul media. Autorii studiului au mai subliniat că
fiind problematice concentratrea proprietăţii trusturilor de presă, prezenta în branşa a unor
foşti informatori ai securităţii, cazuri de persecutare a jurnaliştilor critici la adresa unor
activităţi politice şi implicarea proprietarilor media în procesul editorial.
Un alt fenomen, mai accentuat în presa romanesca decât în cea a altor ţări din Europa
este tabloidizarea. În cazul mass media private însă, satisfacerea cerinţelor publicului este
scopul principal al funcţionării acestora, în condiţiile în care finanţarea se obţine prin
publicitate. Teoria gratificării audienţei a fost dezvoltată încă din anul 1974 de către J.
Blumler şi E. Katz, doi dintre cei mai renumiţi specialişti în ştiinţele comunicării. Aceştia
consideră că audienţa joacă un rol activ în alegerea şi folosirea produselor media,
caracteristicile publicului fiind determinante pentru direcţia adoptată de mass media.
Thomas Hinrichs, Redactor Şef la Departamentul de ştiri al televiziunii ARD din
Berlin, a declarat : "Atunci când televiziunea e nevoită să vândă spaţiu publicitatar din motive
comerciale, e legitim ca aceasta să transmită numai programe de care publicul este interesat."
Interdependenta între mass media şi public, dar şi între mass media şi celelalte
substraturi sociale conferă presei şi audiovizualului un rol central în evoluţia societăţilor
democratice sau a celor în tranziţie. În procesul tranziţiei de la un regim totalitar la
democraţie, mass media au o funcţie duala: aceea a propriei restructurări şi cea a expunerii
progresului democratic.
Funcţia democratic- participativa a mass media, prin care acestea sunt considerate a
patra putere în stat, presupune articularea interesului şi opiniilor cetăţenilor în problemele

67
politice şi motivarea lor în a participa la procesul decizional. Însă, dominaţia politicului
asupra mass media a fost un fenomen comun în anii '90 în toate fostele state comuniste din
Europa de est (Gross 2002).
Deşi constituţiile adoptate după căderea comunismului au oferit o bază normativa
pentru a redefini rolul pe care comunicarea de masă îl joacă într-un regim democratic, efectele
vechilor mecanisme politice au rămas vizibile pe termen lung.
Chiar şi în condiţiile în care în ultimele două decenii s-au înregistrat progrese
importante în ceea ce priveşte libertatea şi diversitatea mass media, Christiana Christova şi
Dirk Förger, autorii studiului Fundaţiei Konrad Adenauer considera că "România suferă încă
din cauza efectelor erei comuniste.

10. Mass-media digitală din Romînia actuală. Influențe și consecințe

Rețelele de socializare au devenit unul din principalele mijloace pentru transferul de
informații. Ele dau oricui posibilitatea de a crea, împărtăși și accesa știri și opinii, dar și de a
dezbate idei. Blogerii au lărgit paleta jurnalismului clasic, adăugând acesteia noua formă de
„citizen journalism”, jurnalismul cetățenesc. Totodată, jurnaliștii profesioniști recurg tot mai
des la instrumente de social media pentru documentare și pentru distribuția articolelor. Apar
astfel o serie de întrebări cu privire la reglementările aplicabile platformelor de social media, a
informațiilor distribuite prin intermediul lor, a protecției acestei noi categorii de jurnaliști, a
codurilor de etică și conduită aplicabile lor, dar și cele aplicabile jurnaliștilor profesioniști
atunci când apelează la platforme de socializare pentru preluare de informații.
Libertatea de opinie și libera circulație a informațiilor și ideilor este consacrată de
Convenția Europeană a Drepturilor Omului si Pactul Internațional cu privire la Drepturile
Civile și Politice, iar aceste drepturi se aplică, nealterat, spațiului online. Organizația pentru
Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) se implică puternic în protecția libertății de
exprimare pe internet, bazată pe aplicarea drepturilor fundamentale în noile domenii din era
digitală.
În acest sens, Reprezentantul OSCE pentru Libertatea Media susține că libertatea de
exprimare și a presei este valabilă pentru toate formele de jurnalism, nu doar cele tradiționale.
Iar a aplica drepturi diferite pentru categorii diferite de media ar fi, în esență, o încălcare a
drepturilor omului. În consecință, legislația trebuie să se adapteze constant noilor tehnologii
de comunicare, pentru a garanta că libertățile fundamentale rămân nealterate și aplicabile
tuturor canalelor de transfer de informații. Totodată, sunt necesare măsuri pentru ca libertatea
presei pe internet să fie protejată și „offline”, în mediul real. Aceleași metode de intimidare și
68
cenzură aplicabile jurnaliștilor „tradiționali” sunt folosite și împotriva celor care publică în
mediul virtual. Iar abuzurile împotriva jurnaliștilor, bloggerilor sau activiștilor online
reprezintă atacuri directe la adresa libertății presei. (OSCE 2013) Citizen Journalism capătă o
nouă dimensiune dacă înțelegem discursul ca instrument pentru “definirea și structurarea
realității, care produce și totodată se bazează pe structuri de putere și interese” (Foucault
1970). Noua formă de jurnalism deschis constituie un canal de formare a discursului public,
accesibilă pentru participare unei mari mase de oameni. Astfel prin gradul ridicat de
accesibilitate, crește posibilitatea actorilor periferici de a participa la definirea problemelor și
articularea necesităților, contribuind astfel la modelarea reprezentărilor percepute și a
structurilor de putere. În același timp, există riscul manipulării ascunse a informațiilor
răspândite și implicit a influențării mascate a proceselor de formare a discursului în numele
cetățenilor.
În România, la fel ca în majoritatea statelor membre, prevederile legale privind
incriminarea conținutului nu sunt de regulă specific formulate pentru conținutul pe internet, ci
sunt aplicabile oricărui mediu de distribuire de informații. Un punct sensibil îl reprezintă
prevenirea defăimării injuste, prin Presă. Rezoluția 1577 a Adunării Parlamentare a
Consiliului Europei cere în mod explicit statelor care au pedepse cu închisoarea pentru
defăimare, să le abolească fără întârziere. Cu toate acestea, în anul 2013, 34 de state membre
ale Consiliului Europei continuau să incrimineze defăimarea.
În România, odată cu noul Cod Penal, au fost dezincriminate calomnia și insulta.
Într-adevăr, incriminarea defăimării este disproporționată, în același timp însă, sunt
necesare măsuri adecvate pentru descurajarea publicării de materiale false pentru a denigra
imaginea unei persoane. Filtrarea sau blocarea conținuturilor ilegale de pe internet nu sunt
lipsite de probleme, având potențialul de a submina dreptul la liberă exprimare atunci când nu
sunt supuse unor proceduri transparente.

11. Rolul, importanța și atribuțiile Consiliului Național al Audiovizualului în

Mass-media din România
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a fost creat în 1992, ca autoritate
publică autonomă sub control parlamentar şi garant al interesului public în domeniul
comunicării audiovizuale.
Misiunea sa, definită în Legea nr. 48/1992, a fost concepută şi determinată de
apariţia şi dezvoltarea unei pieţe libere a audiovizualului. Necesitatea unui nou cadru
legislativ, concretizat prin adoptarea Legii audiovizualului nr. 504/2002, s-a făcut simţită

69
după un deceniu de activitate a CNA, perioadă în care peisajul audiovizual românesc s-a
schimbat continuu. În perspectiva aderării la Uniunea Europeană, una dintre misiunile
principale ale Consiliului a fost adoptarea şi implementarea acquis-ului comunitar în
domeniul audiovizual la nivelul legislaţiei secundare, documentele de referinţă fiind Directiva
„Televiziunea fără Frontiere” şi Legea audiovizualului.
Aceasta stabilea cadrul legal pentru libera circulaţie a serviciilor de televiziune în
spaţiul Uniunii Europene şi prevedea un set de reguli comune cu privire la publicitate,
sponsorizare, protecţia minorilor, dreptul la demnitate şi la propria imagine, la viaţa privată,
dreptul la replică, transmiterea evenimentelor de importanţă publică majoră şi cotele de opere
europene.
Trebuie menţionat faptul că în ţările democrate, în care libertatea de exprimare şi
economia de piaţă sunt garantate constituţional, există autorităţi de reglementare în domeniul
audiovizualului. Conform Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările
ulterioare, CNA asigură respectarea exprimării pluraliste de idei şi de opinii în programele
transmise de radiodifuzorii aflaţi sub jurisdicţia României, pluralismul surselor de informare
şi libera concurenţă în domeniul audiovizual, protejarea culturii şi a limbii române, a culturii
şi limbilor minorităţilor naţionale, protecţia minorilor, apărarea demnităţii umane, precum şi
un raport echilibrat între serviciile naţionale de radiodifuziune şi serviciile locale, regionale
ori tematice.
În decembrie 2007 a intrat în vigoare noua Directivă Europeană a Serviciilor Media
Audiovizuale care modifică Directiva „Televiziunea fără Frontiere” şi răspunde dinamicii
tehnologice din domeniu, configurând cadrul juridic general necesar tranziţiei la digitalizare.
Deşi România avea la dispoziţie doi ani pentru implementarea în legislaţia internă a noii
directive, am reuşit să realizăm acest obiectiv în mai puţin de un an, devenind prima ţară din
Uniunea Europeană care şi-a aliniat legislaţia la normele europene.
În anul 2019, procedura de acordare, modificare, prelungire a valabilităţii şi de
cedare a licenţei şi a deciziei de autorizare audiovizuală, cu excepţia celor pentru difuzare în
sistem digital terestru, precum şi condiţiile privind difuzarea de programe locale,
retransmiterea sau preluarea de programe ale altor radiodifuzori, s-a desfăşurat în continuare
potrivit Deciziei CNA nr. 277/2013 modificată şi completată prin Decizia CNA nr. 405/2015,
iar procedura de acordare, modificare, prelungire a valabilităţii şi de cedare a licenţei şi a
deciziei de autorizare audiovizuală digitală pentru difuzarea în sistem digital terestru, prin
Decizia CNA nr. 304/2015 .

70
 12. Studii de caz privind Mass-media din Romînia în societatatea de azi. Analize,
sinteze, eșantioane și opinii
Acestea le vom analiza mai în detaliu, în viitor, lucrarea de față fiind doar un draft de
orientare.

13. Propuneri de Lege ferenda privind Mass-media din România în raport cu

reglementarea acesteia
Acestea le vom analiza mai în detaliu, în viitor, lucrarea de față fiind doar un draft de
orientare.

Concluzii
În prezent, mijloacele de comunicare în masă sunt de o putere impresionantă, Mass-
media actuală românească reprezintă, putem spune, o forță, una de temut chiar.
Mass-media românească, este în proporțir covârșitoare aservită puterii actuale, sau
Statului paralel, cum afirma fostul Președinte al României, Dl Traian Băsescu. De la
mogulul Ghiță – Realitatea Tv, la fostul informator de securitate Dan Voiculescu – Pro-tv,
presa românească actuală este în derivă. Nu se mai dezbat subiecte de fond, sociale și
economice, ci numai ce SRI pune pe tapet presei, cu subiecte incendiare despre tunuri
financiare, mită, șantaj politic, prostituție. Putem afirma că, în ziua de azi nu mai avem ce
citi. Informațiile sunt trunchiate, neverificate, ziarele de scandal abundă de ele.
Romînia în etapa actuală nu are o Lege a Presei!, actualul guvern dar și cele trecute
nu au avut nici un interes să reglementeze Presa. Iinteresele și influența au primat și primează
în continuare nu se dorește nimic în acest sens. Au existat tentetive de reglementare a presei
din Romînia, prin anul 2006 dar nu a fost finlizat nimic....totul la stadiu de proiect...atât.
Așadar, o bilă neagră pentru Romînia în fața U.E. – dar nu intereseză pe
nimeni...totul se reduce la declarații dar nu și la fapte. Cât privește legiuitorul român, acesta
parcă este în moarte clinică. Grupurile parlamentare sunt insensibile la problematica Mass-
media din țara noastră.
Sub aspectul Mass-media și a reglementării acesteia, Romînia nu se poate lăuda cu
nimic, cum se poate lăuda R.Moldova, cu o legislație bine definită, o lege a Presei bine
structurată, norme legale funfdamentate și structurate clar și concis.
În societatea contemporană în condițiile în care funcționarea sistemului public media,
uneori deficientă, a dus la nemulțumiri. cât și eforturile statelor de a păstra echilibrul între
interesul public și interesul privat, prin promovarea unor politici care să conducă la creșterea
accesului la informare al cetățenilor, inclusiv prin derularea de campanii de
informare/educație și servicii suport, inclusiv de asistență juridică.
Oricum suntem de părere că locul României în U.E.nu-și are sensul. România există
în U.E. și în NATO numai datorită Mării Negre și zonelor strategice – numai dpdv strategic
atât.
Actualmente, bbuzul, dezinformarea, manipularea informației, toate reprezintă
influențe nefaste, ale Mass-media din România, factori cu un potențial amenințător ridicat la
adresa societații românești

71
 În cadrul prezentului demers, ne-am concentrat pe modalitatea de îndeplinire și
respectare a normelor care reglementează în mod insipid Mass-media românească dar, numai
în concordanță cu Drepturile Omului, cu Rezoluțiile adopatate în cadrul U.E la care România
este parte.

72
 CAPITOLUL III

ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE PRIVIND CADRUL LEGISLATIV AL

MASS-MEDIA DIN R. MOLDOVA LA ETAPA ACTUALĂ

1. Presa din R. Moldova (RSSM) în perioada socialistă și „perestroika”

gorbaciovistă Anii 1950 -1989.
Bazele regimului totalitarist, care a marcat întreaga activitate a statului sovietic până
la „perestroika” gorbaciovistă, au fost puse în anii 1924-1953 de către conducătorul „tuturor
popoarelor” I.V. Stalin. Totalitarismul este caracterizat de determinarea statului de a deține
controlul absolut asupra tuturor domeniilor vieții publice și de a subordona interesele și voința
cetățeanului puterii politice și ideologiei dominante ale unui singur partid.
Astfel, componentele evidențiate mai sus, care se regăseau din plin în structura
statului sovietic de până la restructurare, nu fac altceva decât să ne convingă de faptul că aici
regimul totalitar era la el acasă. Mai mult, în opinia oamenilor de știință, regimul totalitar-
comunist din URSS, sub care s-a aflat și Republica Sovietică Socialistă Moldovenească
(RSSM), a cunoscut în perioada postbelică patru etape de evoluție: (a) lichidarea
consecințelor războiului și consolidarea cultului personalității lui Stalin: represiuni și teroare
până la încetarea regimului la începutul anului 1953; (b) „dezghețul” hrușciovist (1953-1964);
(c) stagnarea brejnevistă (1964-1985); (d) „perestroika” gorbaciovistă și a dezmembrării
Imperiului sovietic (1985-1991)
După cum vedem, prima etapă, dintre cele enumerate mai sus, a fost cea mai scurtă,
conducerea de la Kremlin fiind mai mult preocupată în primii ani de după război de
restabilirea economiei naționale și de consolidarea poziţiei internaţionale a URSS prin
intensificarea propagandei „educaţiei patriotice” și a liniei impuse de partidul comunist,
conform căreia Armata Roșie a obţinut victoria datorită „geniului militar şi conducerii eroice
a tovarăşului Stalin”. În activitatea de promovare a imaginii statului sovietic și a
conducătorului „tuturor popoarelor” era înregimentată șMmass-media, care fiind subordonată
pe deplin partidului totalitarist, acorda suport ideologic și reflecta „campaniile de educaţie a
patriotismului sovietic”, de luptă contra cosmopolitismului, de demascare a „duşmanilor
poporului”

73
 Cea de a doua etapă, numită a „dezghețului”, pe care o examinăm în articolul nostru,
începe odată cu alegerea lui Nichita Hruşciov, în septembrie 1953, în postul de prim-secretar
al CC al PCUS. Represiunile încetează, începe o perioadă de liberalizare a regimului totalitar.
Nu întâmplător, etapa „dezghețului” hrușciovist mai este numită și „perioada libertăţii
limitate”. Deşi liberalizarea a fost limitată, se consideră că au fost înregistrate importante
realizări în mai multe domenii ale culturii: au fost fondate noi publicaţii periodice, editate
lucrări care încercau să spună adevărul (parţial) despre societatea sovietică.
Una dintre schimbările esențiale pe care a adus-o cu sine perioada „dezghețului”
hrușciovist a fost slăbirea cenzurii, care a condus la o anumită libertate de exprimare, creând
condiții favorabile pentru dezvoltarea mass-mediei, care tot mai mult se afirma ca intermediar
de neînlocuit în dialogul dintre societate și guvern/putere.
În anii „libertăţii limitate” în URSS au fost fondate mai multe reviste social-politice
și literare cu difuzare unională: „Партийная жизнь” („Viața de partid”), „Агитатор”
(„Agitatorul”), „Молодая гвардия” („Garda tânără”), „Mосква” („Moscova”), „Ленинград”
(„Leningrad”), „Нева” („Neva”). Tot atunci erau editate 3000 de ziare cu un tiraj unic de 20
milioane exemplare. Publicațiile periodice vedeau lumina tiparului în 57 de limbi ale
popoarelor URSS. Capătă amploare atât în plan unional, cât și republican mișcarea
corespondenților netitulari. Tot în acești ani, în universitățile din Moscova, Leningrad și din
alte orașe, sunt deschise primele facultăți de jurnalism. Se acordă atenție sporită educației
continue a jurnaliștilor-profesioniști, considerați de partid „codrumeți” devotați, „șuruburi și
roți de transmisie” în structura mașinăriei propagandistice comuniste. Astfel, regimul totalitar,
deși devenise mai blând, a continuat să influențeze activitatea mass-mediei, care a fost folosită
ca unul dintre principalele mijloace de propagandă. Viața socială în RSSM, ca și în întreg
imperiul sovietic, a fost pătrunsă de ideologia partidului de guvernământ, iar produsul
mediatic din acea perioadă, timp de mulți ani, era considerat cel mai ideologizat din lume.
Anume în această perioadă mass-media se afirmă ca instituție socială, desfășurând o muncă
propagandistică amplă de atragere a maselor largi la guvernarea statului. În calitate de
instrument al propagandei oficiale, mass-media din RSSM a fost înregimentată în anii
totalitarismului, de rând cu cea a întregului stat sovietic, pentru a „contribui activ la ridicarea
conștiinței politice a populației” și la sprijinirea necondiționată a „politicii partidului și
statului” în toate domeniile de activitate internă și externă. La acea perioadă, presa scrisă și
audiovizualul aveau datoria să ajute la identificarea deficiențelor în activitatea autorităților și
să reflecte succesele și realizările economiei naționale din acei ani. Societatea, la rândul său,

74
avea posibilitatea să-și exprime atitudinea față de evenimente prin intermediul massmediei,
acceptând chiar și o critică valabilă pentru erori în activitățile din diferite sectoare economice.
Însă activitatea mass-mediei în această privință a fost limitată, din cauza cenzurii care nu a
fost abolită, ci pur și simplu devenise nițel mai blândă.
În etapa a treia, brejnevistă (1964-1985), au impus unele măsuri, care au fost
implementate, la acea vreme, și în activitatea mass-mediei din RSSM fără o analiză serioasă
asupra unor posibile efecte secundare, au avut un efect contrar rezultatelor scontate de
consolidare a capacităţilor propagandistice ale presei tipărite, a radioului și a televiziunii, fapt
ce a determinat ulterior partidul totalitarist-comunist să renunțe la o parte din ele și să caute
noi căi de eficientizare și de antrenare a mass-mediei în munca ideologică. Până la
restructurarea și democratizarea societății, mass-media mai avea de parcurs, timp de câteva
decenii, etapa stagnării brejneviste.
Perestroika” gorbaciovistă și a dezmembrării Imperiului sovietic (1985-1991) a avut
influențe covârșitoare asupra Mass-media din RSSSM.
Astfel, contribuția cea mai importantă a ultimului Secretar General al U.R.S.S,
Mihail Gorbaciov, referitor la istoria secolului XX constă în crearea unui proces de reformare
a sistemului sovietic inclusiv al presei, care ulterior s-a soldat inevitabil cu demantelarea
întregului bloc comunist și încheierea Războiului Rece.
A fost introdus conceptul de  glasnost (rus.deschidere) -  care are loc cu ocazia
alegerilor delegaților la Congresul Deputaților Poporului din martie 1989, în cadrul cărora
cetățenii nu au votat cu oficialii de partid conservatori. Alegerea era posibilă datorită reformei
lui Gorbaciov, prin care puteau fi propuși mai mulți candidați într-o circumscripție de vot.
Mai mult, toate ședințele Congresului Deputaților Poporului erau televizate, la insistențele
lui Gorbaciov, care era de părere că era necesar ca cetățenii să vadă procesul decizional.
Această schimbare de percepție era menită să aibă loc fără a renunța totuși la
principiile socialiste sau la poziția U.R.S.S. în clasamentul mondial. Mai exact, în viziunea lui
Gorbaciov, Uniunea se erija în rolul de conducător al unei structuri militare de cooperare
europeană. Modificarea atitudinii U.R.S.S. în plan internațional era condiționată de factori
interni.( Archie Brown, 1996)

75
Concluzii și recomandări

Anexe

Bibliografie

76