Pt ultimul punct care a mai rămas din cele 4

1. Pedagogia ca știință – discurs explicativ, constructiv

În calitate de ştiinţă a educaţiei, pedagogia studiază esenţa, idealul, conţinutul,
metodele, mijloacele şi formele educaţiei, urmărindu-se formarea pe baze ştiinţifice şi
eficiente a personalităţii şi profesionalităţii tinerei generaţii pentru activitatea social utilă.
Avînd în vedere că educaţia se desfăşoară în cea mai mare parte în instituţiile de învăţământ,
în care se realizează instrucţia şi educaţia tinerei generaţii, pedagogia poate fi definită şi ca
ştiinţă ce studiază legile, esenţa, idealul, conţinutul, metodele, mijloacele şi formele
instrucţiei, educaţiei şi învăţămîntului tinerei generaţii. Aşa cum s-a menţionat, pedagogia îşi
extinde studiul său şi asupra educaţiei şi perfecţionării personalităţii şi profesionalităţii
adulţilor.
2. Pedagogia ca filosofie – reflecție critică
 Relația pedagogie-filosofie conferă acțiunii educaționale o perspectivă sistemică,
integratoare, cu privire la realitatea umana si contribuie la o mai buna definire și încadrare a
finalitătilor educatiei in contextul socio-cultural general al existentei umane. Cooperarea
epistemologice cu filosofia, pedagogia beneficiaza și de un suport conceptual adecvat
corelarii si interpretarii integrative si unificatoare a diferitelor orientari si curente existente cu
privire la modul de concepere al instructiei si educatiei. Filozofia poate oferi pedagogiei o
serie de sugestii în legătură cu o serie de aspecte referitoare la competentele pe care ar trebui
să le posede indivizii care obiectivează respectivul tip de personalitate, expectantele care le-ar
fi specifice, idealurile care i-ar anima şi determină să se angajeze în desfăşurarea anumitor
activităţi, pericolele pe care ar trebui să le aibă în vedere pentru a nu denatura specificul fiinţei
umane etc.

3. Pedagogia ca tehnică – demers strategic explicativ.

Majoritatea specialiştilor afirma că, deşi  pedagogia se înfăţişează ca o tehnică în

cazul celor mai talentaţi dintre educatori atunci când ne referim la dimensiunea să practic-
aplicativă, ea a atins maturitatea epistemică a unei ştiinţe de sine stătătoare, îndeplinind toate
rigorile are ca obiect de studiu fenomenul educativ şi toate datele empirice şi teoretice despre
acest proces dispune de metode tehnice educaționale specifice sau adaptate de investigare şi
explicare a proceselor educative aspira la sistematizarea şi raţionalizarea domeniului
educaţional prin determinarea de norme şi legi (principiile pedagogice) şi prin constituirea
unui corpus unitar de concepte şi teorii.
4. Pedagogia ca artă – demers creativ, inventiv
Pedagogia, ca şi artă, presupune vocaţie şi reprezintă un demers creativ din partea
profesorului, demers ce trebuie să intre în sfera preocupărilor sale permanente. Aşa cum
artistul îşi continuă desăvârşirea profesională pe parcursul carierei, având o atitudine creativă
şi de cercetare care-i permite să descopere noi mijloace de expresie artistică, tot aşa şi
profesorul va căuta să se dezvolte, considerând desăvârşirea profesiei sale un proces continuu,
creativ şi eficient pentru viitorul fiecărei generaţii de eleviJocurile teatrale dezvoltă
spontaneitatea, ajută la autocunoaştere şi la descoperirea celuilalt (acceptare, comunicare,
cooperare). De exemplu, prin arta teatrală, atât elevul cât și profesorul au de câștigat în ceea
ce privește comunicarea dintre ei, dezvoltarea unor relații bazate pe încredere care solicită
deschidere din partea ambelor părți, cu accent pe dezvoltarea inteligențelor multiple, a
gândirii critice, independente, a exersării unor calități ale atenției, de voință și de caracter și
nu în ultimul rând conduce la creşterea stimei de sine.
2. Alegeți o componentă - clasică sau „nouă” - a educației (corelativă sau nu cu
specializarea dumneavoastră) și explicitați trei argumente, trei finalități și trei
modalități de realizare a respectivei componente.

Componentă clasică a educației – educația intelectuală.

 Conţinutul educaţiei intelectuale se regăseşte în viaţă, în activitatea umană,

în ştiinţă, tehnică, artă, în cultură în general.

a. Ca argumente importante reținem:

1. Educația intelectuală îi abilitează pe elevi privind receptarea informaţiilor oferite
prin diferite surse,
2. Educația intelectuală îi conștientizează pe elevi în valorificarea informaţiilor
3, Educația intelectuală le oferă elevilor capacitatea de a manifesta o anumită
autonomie privind căutarea, descoperirea şi utilizarea informaţiilor în condiţii variate.
b. Ca scopuri ale educației intelectuale identificăm:
1. Învăţarea modului de folosire a instrumentelor educațioanale
2. Crearea procesul de asimilare a cunoştinţelor
3. Rezolvarea unor sarcini
c. Ca modalități de realizare a componentei educației intelectuale, reținem:
1. structurarea informaţiilor oferite spre însușre elevilor
2. Folosirea cazurilor particulare ale unei idei generale însuşite anterior.
3. Căutarea, descoperirea şi utilizarea informaţiilor în condiţii variate.

 Educația nouă – digitală

În prezent, rolurile, conținutul și metodele educaționale tradiționale sunt contestate -
educația trebuie să pregătească astăzi cursanți pentru schimbarea sarcinilor și rolurilor atât pe
piața muncii, cât și ca cetățeni europeni, respectiv prin folosirea mijloacelor digitale.
a. Ca argumente importante reținem:
1. Educația poate forma o forță de muncă calificată, pregătită pentru locurile de
muncă viitoare
2. Educația digitală poate asigura condițiile prealabile pentru unei noi incluziuni
sociale
3. Regândirea educației în era digitală contează pentru protejarea valorilor europene
precum egalitatea, democrația și statul de drept.
b. . Ca scopuri ale educației noi digitale, identificăm
1. Îi face pe elevi să fie mai interesați să învețe și să-și extindă orizonturile, iar astfel
să se renunțe la metodele tradiționale de educație
2 Instrumentele digitale și tehnologia le dezvoltă elevilor abilități auto-didactice
eficiente de învățare
3. Educația digitală îi motivează pe elevi, devenind mai responabili.
c. Ca modalități de realizare a componentei educației noi digitale, reținem
1. Diversificarea ofertei CCD-urilor (În funcție de cerințele pieței educaționale,
nevoile cadrelor didactice (învățarea online), schimbărilor din învățământ (abordarea
transcurriculară...);
2. Asigurarea de infrastructură și resurse tehnologice în toate școlile, pentru toți
copiii și toți profesorii.
 3. Fiecare copil trebuie să aibă un dispozitiv electronic și abonament gratuit la
internet, pus la dispoziție de școală, ca în sistemul educațional din Japonia.

3. Explicați pe o pagină finalitățile educaționale (competențe generale,

competențe specifice, obiective operaționale) pentru o activitate didactică pe o temă la
alegere, pentru disciplina pe care o veți preda (la ciclul gimnazial).

Finalitățile educației reprezintă un concept integrator ce sintetizează și sistematizează

nivelurile și categoriile de scopuri, sugerând și responsabilitatea factorilor care le formulează.
Finalitățile educației desemnează totalitatea idealurilor, scopurilor și
obiectivelor educaționale de diferite niveluri și categorii, care configurează proiectul de
personalitate în baza căruia sunt orientate și organizate sistemele educaționale.
Disciplina de predare la gimnaziu: Disciplina: Muzică
- Competență generală. - Receptarea unor cântece pentru copii şi a unor elemente
simple de limbaj muzical. Competența generală definește, în sensul larg, repertoriul de
cântece pe care elevii claselor a VI–a (de ex.) îl vor avea până la sfârșitul anului școlar.
 Competența generală definește, în sensul larg, interpretarea muzicală a unor cântece
și mijloacele specifice, fără a se preciza clar care sunt mijloacele și tehnicile de interpretare pe
care elevii claselor a VI a le vor învăța până la sfârșitul anului școlar
- Competențe specifice - Receptarea unor cântece din folclorul copiilor, colinde, a
unor lucrări accesibile din patrimoniul cultural, cu sesizarea unor diferenţe. Competența
specifică face clară aria de proveniență a cântecelor învățate (din folclorul copiilor, colinde,
lucrări din patrimoniul cultural).
Pentru a putea dezvolta cunoștințele culturale, elevii vor folosi procedee simple de
memorare, de introducere în lumea artistică, prin audiții, participări la spectacole, vizionarea
unor desene animate cu fond muzical, îmbunătățind nivelul lor artistic, selectând muzica de
calitate, diferențiind sunetele vocale de cele instrumentale.
Competența specifică arată clar modelele de interpretare ( individuală, în grupuri
mici, în colectiv) și specifică mijloacele de acompaniament (instrumental, percuție corporală),
precum și mișcarea asociată cântecelor interpretate
Obiective operaționale asociate competenței specifice: - la sfârșitul lecției, elevii vor
memora versurile și melodia cântecului propus, intonând just și clar, respectând poziția la
cânt, pentru o emisie clară și corectă; - la sfârșitul lecției, elevii vor asculta cu atenție piesa
propusă, făcând diferența între sunetele vocale și cele instrumentale, pentru dezvoltarea
auzului muzical și a culturii muzicale
Obiective operaționale asociate competenței specifice: - la sfârșitul lecției, elevii vor
asocia înălțimea sunetului cu nota învățată, pentru a putea reprezenta grafic înălțimea acestuia
și a descifra pe portativ melodiile cântecelor; - la sfârșitul lecției, elevii vor învăța să coreleze
sunetele de înălțimi diferite cu mișcări spațiale și scărițele grafice, pentru dezvoltarea auzului
muzical și a culturii muzicale.
La sfârșitul lecției,   elevii clasei a VI - a vor interpreta vocal cântecele propuse, cu
utilizare percuţiei corporale, a aplauzelor ritmice, a bătutului din picior, vor participa la jocuri
interpretative muzicale, dialog solist/cor sau între grupuri, ştafetă, împărţirea sarcinilor şi
diferenţierea mişcărilor (cântarea melodiei/ acompaniament, ritmul melodiei/măsură) și vor
acompania cântecele cu orchestra de jucării muzicale.
Așadar, levii vor fi capabili să cânte pe grupe, individual, în colectiv, cântecele
propuse, pentru a putea intona corect melodiile prin acordarea și omogenizarea vocilor, vor
învăța să coreleze muzica cu mișcarea pe muzică și acompaniamentul instrumental și cu
ajutorul percuției corporale, pentru dezvoltarea dorinței de a învăța la un instrument muzical.
 4. Realizați o comparație dintre planul de învațământ și programa școlară în
calitate de suporturi curriculare.

Planul de invatamant, reprezintă acel document reglator care delimiteaza ariile

curriculare, obiectele de studiu si alocarea de timp minima si maxima aferente acestora, pe
nivele de invatamant. Planul de invatamant este si un document oficial prin care se
structureaza continutul invatamantului pe niveluri si profiluri de scoli. Asadar pentru
invatamantul primar, gimnazial și liceal, planul de invatamant urmareste domeniul de
cunoastere si categoria de activitate pe nivele de varsta Avem urmatoarele domenii de
cunoastere: educarea limbajului, educatie pentru stiinta, educatie pentru societate, educatie
estetica, educatie psihomotrica si activitati alese. In planul de invatamant primar, gimnazial și
liceal se urmareste aria curriculara sau disciplina respectiva. Avem urmatoarele arii
curriculare/discipline: limba si comunicare (limba si literatura, limba moderna), matematica si
stiiinte ale naturii (matematica, stiinte ale naturii, optionale), om si societate (educatie civica,
istoria romanilor, geografia romanilor, religie, optionale), arte (educatie plastica, educatie
muzicala, optionale), educatie fizica si sport, tehnologii (abilitati preactice, educatie
tehnologica), consiliere si orientare.
Prrincipiile care stau la baza elaborarii Planului de invatamant sunt: Principii de
politica educationala: principiul descentralizarii si al flexibilizarii; principiul
descongestionarii programului de studiu; principiul eficientei; principiul compatibilizarii
sistemului romanesc de invatamant cu standardele europene. Principii de generare a noului
plan de invatamant: principiul selectiei si al ierarhizarii culturale; principiul functionalitatii;
principiul coerentei; principiul egalitatii sanselor; principiul flexibilitatii si al parcursului
individual; principiul racordarii la social. In concluzie planul de invatamant ofera o solutie de
optimizare a bugetului de timp pentru activitatea elevului, iar invatatorului ghidul general de
proiectare, planificare calendaristica (anuala si semestriala) a activitatii, dar pe care acesta il
adapteaza la conditiile concrete ale scolii. In noul plan s-a optat pentru gruparea obiectivelor
de studiu pe arii curriculare pentru intreg invatamantul preuniversitar.
În schimb, față de planul de învățământ, planificarea calendaristică, manualul și
ghidurile auxiliare, programa școlară formează domeniul documentelor curriculare, care
vizează finalităţile, conţinuturile învăţării precum și strategiile, timpul necesar atingerii
obiectivelor și evaluarea gradului de succes în atingerea acestor obiective. Programa școlară
este un document curricular reglator, în care este prevăzută  într-o organizare coerentă, oferta
educaţională a unei discipline, în concordanţă cu statutul pe care aceasta îl are în planul cadru
de învăţământ (clasele la care se studiază, nivelul la care se studiază, aria curriculară căreia îi
aparţine, numarul de ore alocate prin planul cadruPrograma școlară este principalul
instrument de lucru aflat la dispoziţia profesorului, prin care este stabilită oferta educaţională
a unei discipline pentru un an școlar. De asemenea, programa corelează obiectivele cu
conţinuturile, cu strategiile și cu evaluarea, întrucât conţine competenţele europene cheie,
competenţele generale, competenţele specifice, conţinuturile învăţării și sugestii metodologice
care să ghideze și să susţină activitatea instructiv-educativă. Așadar, programa școlară nu
trebuie văzută ca o colecţie de reguli și termeni impuși de către factorii de decizie din
educaţie, ea oferă profesorului un ajutor, o structură clară care să orienteze progresul elevlui.
Pentru ca elevul să avanseze, pentru a accede la un nivel superior de învăţare, este
necesar ca acesta să parcurgă niște etape, iar continuitatea și evoluţia progresivă îi sunt
asigurate prin intermediul programei școlare. Fără ghidarea asigurată de programa școlară,
profesorul nu poate fi sigur că a oferit cunoștinţele necesare trecerii cu succes la nivelul
următor de cunoaștere al unei discipline, fie că acest nivel este reprezentat de o altă clasă, de
un alt nivel de învăţământ sau chiar de o viitoare carieră profesională.