Teoria şi metodologia instruirii

Curs 1
Obiectivul general al disciplinei
 Formarea competenţelor de valorificare a
conţinuturilor specifice teoriei şi
metodologiei instruirii, în proiectarea,
organizarea şi desfăşurarea activităţilor
didactice din învăţământul primar şi
preşcolar.
 Obiective specifice:
 formarea competenţelor de abordare holistică,
sistemică a procesului de învăţământ;
 cunoaşterea şi înţelegerea rolului normativităţii
pedagogice şi a modalităţilor de
respectare/aplicare a principiilor didactice în
practica educaţională;
 formarea deprinderilor de a proiecta şi aplica
strategii didactice eficiente în lecţii şi în alte forme
de activitate educaţională;
 formarea capacităţii de a proiecta activităţi de
instruire eficiente;
 formarea atitudinii pozitive şi reflective faţă de
profesia didactică;
 formarea unei conduite didactice eficiente.
De reflectat...
 Ce ne amintim din ceea ce am
studiat în semestrul anterior ?
 Cu ce informații am rămas?
 Să ne reamintim împreună
 Pedagogia este...
 Educația poate fi abordată ca...
 Formele educației sunt....
 Funcțiile educației sunt....
 Dimensiunile educației includ...
 Structura sistemului de învăţământ din
România cuprinde...
 Autoeducația și educația permanentă
reprezintă....
 Modalităţile de realizare a inovaţiei în
educaţie sunt...
De reflectat...
 Ce vom studia în cadrul acestei
discipline ?
 Ce teme credeţi că vom
aborda?
 Conţinuturi:
 Didactica - Teoria procesului de
învățământ
 Procesul de învăţământ
 Principiile procesului de
învăţământ/normativitatea
pedagogică
 Metodologia instruirii
 Forme de organizare a procesului de
învăţământ
 Proiectarea pedagogică
Didactica – teoria procesului de
învăţământ

 Teoria şi metodologia instruirii are

statutul unei ştiinţe pedagogice
fundamentale care este inclusă,
de regulă, sub denumirea de
didactică generală, în structura
pedagogiei generale.
 Ştiinţele pedagogice
fundamentale
 1. Teoria generală a educaţiei
/Fundamentele pedagogiei;
 2. Teoria şi metodologia instrurii;
 3. Teoria şi metodologia curriculum-
ului;
 4.Teoria şi metodologia cercetării
pedagogice.
 Conceptul de didactică şi
evoluţia sa istorică

 Etimologie - termenul didactică îşi are originea în

limba greacă, în familia de cuvinte:
 didaskein = a învăţa
 didaktikos = instrucţie
 didasko = învăţare, învăţământ
 didaktike = arta învăţării

 Istoria didacticii reflectă evoluţia concepţiilor despre

învăţământ şi educaţie, proiectate pe fondul dezvoltării
doctrinelor pedagogice şi implicit a instituţiilor şcolare.
…

Didactica poate fi considerată

 "arta de a-i învăţa pe alţii",
 "arta de a preda",
 "arta universală de a-i învăţa pe toţi
totul" ("omnes omnia docendi
artificium“),
aprecia J. A. Comenius - părintele
didacticii.
 …
 Jan Amos Comenius
 pedagog ceh(1592-1670);
 Didactica Magna – 1657;
 este creatorul primului mare sistem de
educaţie (fondatorul sistemului de instruire pe
clase şi lecţii);
 realizează o deschidere pentru noi concepţii
pedagogice;
 este cel datorită căruia secolul al XVII-lea va fi
numit „secolul didacticii”.
 https://www.youtube.com/watch?v=JVKTnZCD7qo
 …
 Johann Friedrich Herbart
 Filosof si psiholog german
(1776-1841)
 considera că educaţia nu este posibilă fără
instrucţie/instruire;
 a studiat procesul de asimilare a
cunoştinţelor, atât din perspectivă
pedagogică (predarea), cât şi din
perspectivă psihologică (învăţarea);
 a delimitat didactica de pedagogie,
considerând că este numai o parte a acesteia
din urmă (poziţie acceptată şi astăzi).
Paradigme - realizări ştiinţifice universal recunoscute
care, pentru o perioadă de timp, se constituie în soluţii-
model pentru o anumită categorie de probleme.
 Paradigme
în ştiinţele educaţiei
 Magistrocentrismul;
 Psihocentrismul;
 Sociocentrismul;
 Tehnocentrismul;
 Paradigma curriculumului.
Didactica tradiţională, didactica modernă şi
didactica postmodernă

 Didactica tradiţională – sec.XVII-XIX - concepe procesul de

învăţământ mai ales ca activitate de predare.
 Magistrocentrismul reprezintă paradigma de bază a
pedagogiei clasice sau tradiţionale şi se caracterizează prin
faptul că „pune în centrul educaţiei educatorul, învăţătorul,
profesorul, care avansează mesajele pedagogice în sens
dirijist, unilateral, unidirecţional” [Cristea S., 2010, p.42].
 Această paradigmă valorizează în special activităţile de
predare, în detrimentrul celor de învăţare şi evaluare, pe care
le consideră ca fiind subordonate.
 Relaţia pedagogică profesor-elev este una de tip autoritar,
bazată pe superioritatea profesorului şi distanţa socio-afectivă
impusă de către acesta, în raporturile cu elevii săi.
Didactica modernă – sfârşitul secolului XIX şi prima
jumătate a secolului XX, concepe procesul de
învăţământ, în mod special, ca activitate de predare-
învăţare

 Paradigma acelei perioade, Psihocentrismul, se

afirmă, odată cu lansarea curentului pedagogic numit
educaţia nouă. Promotoarea acestuia este Ellen Key,
cu a sa lucrare emblematică, intitulată, într-un mod
cât se poate de sugestiv, Secolul copilului (1900).
 Psihocentrismul promovează principiul fundamentării
pedagogiei pe datele furnizate de psihologie, în
general, şi de psihologia copilului, în special.
 Procesul de instruire nu se poate realiza în mod
global, nediferenţiat, ci el trebuie să implice principiul
diferenţierii până la individualizare, în raport cu
particularităţile psihologice individuale şi de vârstă ale
copilului.
 Sociocentrismul

 Apare ca reacţie la paradigma psihocentristă, care

absolutiza rolul aspectelor psihologice în procesul
educaţional, în defavoarea unor implicaţii de ordin social.
 În centrul procesului educaţional stau cerinţele sociale,
fie ele de ordin economic, cultural, politic, demografic,
religios sau comunitar.
 Idealul educaţional, ca finalitate pedagogică de maximă
generalitate, este stabilit de către societate. Practic,
sistemul de educaţie trebuie să formeze acel tip de
om pe care societatea îl vrea.
 Această idee prefigurează principala limită a
sociocentrismului - exagerarea rolului factorilor sociali în
raport cu cei psihoindividuali, la nivelul procesului de
instruire.
 Tehnocentrismul

 Reprezintă o paradigmă care pune accentul pe

procesele de ordin formativ, ce au ca rezultat
pregătirea indivizilor în vederea exercitării unei
profesiuni sau formarea profesională continuă.
 Plasează în centrul demersului didactic tehnologiile
educaţionale care îmbină metodele şi mijloacele de
învăţământ cu obiectivele şi conţinuturile, sub forma
unui proiect pedagogic.
 Această paradigmă creează, prin modul de abordare,
premisa pentru implementarea paradigmei
fundamentale a pedagogiei postmoderne şi anume
paradigma curriculumului.
…
Didactica postmodernă – pe care o
putem plasa convenţional în cea de-a doua
jumătate a secolului XX, concepe procesul
de învăţământ, în mod special, ca
activitate de predare-învăţare-
evaluare, proiectată în sens curricular,
prin centrarea pe obiective/finalităţi şi
realizarea corespondenţei pedagogice
dintre obiective – conţinuturi –
metodologie - evaluare.(o-c-m-e)
 Paradigma curriculumului

 Se axează pe afirmarea rolului prioritar al finalităţilor

educaţiei, la nivelul oricărui proiect pedagogic.
 În funcţie de finalităţi se structurează şi celelalte
elemente ale modelului curricular de abordare a
instruirii, adică:
 conţinuturile,
 metodele de predare-învăţare,
 strategiile de evaluare.
De reflectat...
 Această paradigmă abordează educaţia la nivel
global, deoarece ea are în vedere toate
componentele fundamentale ale acesteia:
 funcţia centrală şi structura de bază,
 finalităţile care stau la baza oricărui proiect de
formare şi dezvoltare a personalităţii,
 conţinuturile şi formele generale ale educaţiei,
realizabile prin activităţile din cadrul sistemului şi
procesului de educaţie / învăţământ
 şi metodologia de predare-învăţare-evaluare
 [Cristea, S. Stanciu, F. 2010, p.105-107].
Paradigma învăţământului centrat pe competenţe...
Conform LEN nr 1/2011 competenţele sunt înţelese ca un
ansamblu multifuncţional şi transferabil de
cunoştinţe, deprinderi/abilităţi şi atitudini, necesare
pentru:
a) împlinirea şi dezvoltarea personală, prin realizarea
propriilor obiective în viaţă, conform intereselor şi
aspiraţiilor fiecăruia şi dorinţei de a învăţa pe tot parcursul
vieţii;
b) integrarea socială şi participarea cetăţenească activă în
societate;
c) ocuparea unui loc de muncă şi participarea la funcţionarea
şi dezvoltarea unei economii durabile;
d) formarea unei concepţii de viaţă, bazate pe valorile
umaniste şi ştiinţifice, pe cultura naţională şi universală şi
pe stimularea dialogului intercultural;
e) educarea în spiritul demnităţii, toleranţei şi respectării
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;
f) cultivarea sensibilităţii faţă de problematica umană, faţă de
valorile moral-civice şi a respectului pentru natură şi
mediul înconjurător natural, social şi cultural.
 ...

In Legea educaţiei naţionale, la articolul 68, se precizeaza:

(1) Curriculumul naţional pentru învăţământul primar şi
gimnazial se axează pe 8 domenii de competenţe cheie
care determină profilul de formare al elevului:
a) competenţe de comunicare în limba română şi în limba
maternă, în cazul minorităţilor naţionale;
b) competenţe de comunicare în limbi străine;
c) competenţe de bază în matematică, ştiinţe şi tehnologie;
d) competenţe digitale, de utilizare a tehnologiei informaţiei
ca instrument de învăţare şi cunoaştere;
e) competenţe sociale şi civice;
f) competenţe antreprenoriale;
g) competenţe de sensibilizare şi de expresie culturală;
h) competenţa de a învăţa să înveţi.
Tema de reflectie…
 Pedagogia centrată pe obiective
și pedagogia centrată pe
competențe constituie două
paradigme opuse sau
complementare???
 Răspunsul:
 Este vorba de fapt despre două perspective de abordare a
finalităților educației care sunt mai degrabă complementare
decât contradictorii.
 Pedagogia centrată pe competențe nu este una viabilă și nu
poate funcționa în mod eficient dacă nu se bazează în
continuare pe obiectivele operaționale, concrete, observabile și
măsurabile care prescriu, pas cu pas demersul educațional
desfășurat de către elev sub atenta supraveghere a educatorului.
 Ea constituie un element important al procesului de formare și
dezvoltare pe care îl traversează omul contemporan și
promovează, în fapt, o abordare holistică și de perspectivă a
fenomenului educațional, în care relația dintre funcțiile
educației și finalitățile acesteia este una dinamică, de
interdependență reciprocă.
 Ce este didactica?

 Didactica este teorie deoarece:

 elaborează bazele teoretice ale organizării
şi conducerii procesului de învăţământ;
 participă la construirea de cunoştinţe,
formarea de deprinderi, de conduite şi
competenţe;
 asigură fundamentele metodicii.
 …
 Didactica este ştiinţă deoarece:
 emite reguli privind modul de atingere a
unui anumit nivel de cunoştinţe şi
deprinderi – ştiinţă prescriptivă;
 stabileşte criterii generale şi condiţii
necesare pentru funcţionarea procesului de
învăţământ – ştiinţă normativă.
 Raportul dintre didactică şi
metodică

 Didactica studiază procesul de învăţământ în

ansamblul său, pe toate treptele de şcolaritate
şi pentru toate tipurile de instituţii de
învăţământ.

 Metodica se ocupă cu problemele circumscrise

de logica internă a unui obiect de învăţământ
sau a unei discipline şcolare.

 Didactica nu este o sumă de metodici, după

cum nici metodicile nu sunt doar părţi
constitutive ale didacticii – relaţia este de
complementaritate.