EVOLUTIA ISTORICA A DIDACTICII.

RELATIA DINTRE DIDACTICA

GENERALA SI DIDACTICA SPECIALA.
TENDINTE SI ORIENTARI IN
DIDACTICA ACTUALA.

ELABORAT: NEGARI CORINA

 SCURT ISTORIC

 Didactica generala, in calitatea de stiinta

pedagogica fundamentala, a fost definita drept
teoria generala a procesului de invatamant.
Termenul didactica si-a pastrat de-a lungul
timpului intelesul sau etimologic, gr.didactikos –
instructie, instruire; lat. didactica – stiinta
invatarii (predarea invatarii).
 Gandirea didactica si problemele didacticii au fost
definite pentru prima data in Grecia antica de catre
sofistii Platon si Socrate, in contextul proceselor de
profunde schimbari ideologice, economice si sociale
din secolul al V-lea i. Hr. Era nevoie de un
invatamant constient si planificat, care a aparut in
forme institutionalizate ale asa-numitelor septem
artes liberales, care au dominat timp de mai multe
secole planul de invatamant al Occidentului.
 Ca notiune pedagogica, didactica a aparut
in 1613, intr-o relatare despre propunerile
de reforma pedagogica ale lui W. Ratke
(Ratichius), teoretician care a elaborat si
lucrarea pedagogica “Aphorismi didacticii
paecipui” (1629).
 Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) este “pedagogul ce a descoperit copilul”. Pornind de
la premisa ca omul este bun, dar societatea il strica, Rousseau considera educatia ca o
crestere conforma cu natura “interioara” a copilului, o educatie libera, negativa. Educatia
“negativa” presupune excluderea a tot ce poate stanjeni dezvoltarea naturala a copilului.
Ideile sale pedagogice au inspirat teoreticienii “educatiei noi” si inca sunt valoroase.
Subliniem cateva dintre aceste idei:
 - necesitatea ca pedagogia sa fie fundamentata pe datele si observatiile psihologiei;
 - existenta unor etape distincte ale dezvoltarii copilului (0-2 ani, ingrijirea fizica a
copilului; 2-12 ani, dezvoltarea fizica, educarea simturilor si primele repere morale; 12-15
ani, formarea intelectuala, instruirea propriu-zisa; 15-20 de ani, educatia morala si
religioasa);
 - accentuarea importantei educatiei prin intuirea lucrurilor, comparativ cu cea bazata pe
cuvinte; rolul metodelor active si intuitive in accederea la cunoasterea veritabila;
stimularea interesului copilului in invatare.
 In secolul al XIX-lea didactica este integrata in
invatamant si relationata cu pedagogia si educatia.
Elvetianul Johann Heinrich Pestalozzi (1746-
1827) a elaborat bazele invatamantului elementar
si a realizat pentru prima data in istoria
pedagogiei imbinarea organizata a muncii
productive cu instructia. Este autorul unui sistem
de idei pedagogice prin care da raspunsuri la
problemele principale ale didacticii: rolul familiei
si in special al mamei in educatia copiilor; rolul
muncii in educarea copiilor.
 In prima parte a secolului XX didactica a cunoscut o noua perioada de acumulari
teoretice si practice prin ideile si miscarile pedagogice care s-au afirmat.

Curente pedagogice in secolul XX

 Scoala activa sustinea valorificarea tendintei spre activitate si efort propriu al

copilului. 
Scoalamuncii acorda importanta muncii in procesul instructiv - educativ (W. T.
Booker, Georg Kerschensteiner, Simion Mehedinti).
- Pedagogia experimentala a abordat problematica instruirii si educatiei in spirit
pozitiv, similar stiintelor naturii si ale societatii; a utilizat in educatie metoda
experimentala
- Educatia libera sustinea libera dezvoltare a copilului si noninterventia
educatorului; sursa acestui curent se afla in conceptiile lui J. J. Rousseau si H. Spencer
(Lev Tolstoi, Maria Montessori, Ellen Key, C. Rogers).
 Din anii ‘60 si pana in prezent au aparut numeroase teorii si modele
ale instruirii.
In anii ‘90, pedagogul C. Berg a readus in centrul atentiei clasicii,
odata cu actualizarea didacticii ca arta a predarii si cu reiterarea ideilor
lui M. Wagenschein, A. Reichwein, O. Willmann si A. W.
Diesterweg 17, .
In ultimele decenii, didactica a inceput sa-si piarda sensul traditional
de fundament teoretic si practic al procesului de predare – invatare,
primind un nou sens (dezvoltat de contextul educational din S.U.A.),
acela de abilitare a cadrului didactic de a pune in aplicare legile si
normele predarii in consonanta cu continuturile si strategiile acesteia
(Doyle si Westbury, 1992), .
 Miron Ionescu prezinta in sinteza cele mai importante contributii in dezvoltarea teoriei si practicii
instructiei [9, p. 25]:
- elaborarea unui model de lucru de catre J. A. Comenius si detalierea sa in lucrarea Didactica
Magna (primul sistem pedagogic, primul model teoretic referitor la problemele educatiei si
instructiei);
- elaborarea unui sistem pedagogic bazat pe un model conventional de catre J. F. Herbart si
discipolii sai (fundamenteaza o structura unica a lectiilor; treptele formale ale lectiei);

 - cristalizarea unei conceptii pedagogice globale prin contributiile lui J. Dewey, E. Meumann, M.
Montessori (introducerea unor tehnici noi de cercetare – experimentul si calculul matematic - care au
facilitat stabilirea unor relatii cauzale intre diferitele fenomene educationale si legile pedagogice);

 - elaborarea unor modele ale instruirii: B. F. Skinner, J. Piaget, P. I. Galperin (fundamentarea modelelor
instruirii pe anumite teorii ale invatarii);

 - elaborarea unui model de lucru de catre J. S. Bruner (elaborarea unei teorii explicite a invatarii)
 Fundamentarea didacticii ca teorie a instruirii implica parcurgerea a trei etape
distincte,
prelungite in planul interpretarilor actuale pana la nivelul teoriei curriculumului
Etapa didacticii moderne
Etapa didacticii postmoderne
Etapa didacticii traditionale de tip psihocentrist
de tip curricular
de tip magistrocentrist sau sociocentrist
(de la a doua jumatate
(secolele XVII – XIX) (sfarsitul secolului XIX- prima
a secolului XX)
jumatate a secolului XX)
Trasaturi: Trasaturi: Trasaturi:
- accent pe activitatea de - accent pe activitatea de predare - accent pe activitatea de predare -
predare; – invatare; invatare - evaluare;
- sursa principala a cu- - sursa principala a cu-noasterii - sursa principala a cu-noasterii o
noasterii o reprezinta este actiunea determinata reprezinta actiunea determinata
perceptia; psiholo-gic (curentul psiho- psihosocial, interioriza-ta deplin prin
- educatia se realizeaza prin centrist) sau social strategii adecvate (curentul teh-
dirijarea autorita-ra a (sociocentrist); nocentrist);
invatarii. - educatia se realizeaza prin - educatia se realizeaza prin
dirijarea psiholo-gica sau autodirijarea inva-tarii.
sociala a in-vatarii.
  TENDINŢE ŞI ORIENTĂRI ÎN DIDACTICA
MODERNĂ
  
Sunt în analiză şi reformă pedagogică:
 natura şi conţinutul experienţelor de învăţare;
 relaţia profesor-elev;
 relaţiile profesor-profesor;
 relaţiile elev-elev.
TENDINŢE ÎN DIDACTICA MODERNĂ:
 Tendinţa de a păstra unele achiziţii din didactica
tradiţională; este tendinţa de valorificare continuă a ceea ce a
achiziţionat didactica în ultimul timp.
 Tendinţa de îmbogăţire continuă a arsenalului didactic, de a
adăuga la didactica tradiţională rezultatele ştiinţifice şi
experienţe, care duc la modernizarea învăţământului şi
pregătirea superioară a cadrelor didactice.
 Tendinţa de a acorda atenţie egală celor două aspecte ale
procesului didactic: informativ şi formativ; este tendinţa de a
transfera greutatea specifică de la educator la educat.
Multitudinea, varietatea şi intensitatea cercetărilor de
didactică sunt generate de:
 cererea de instruire şi educaţie şcolară şi extraşcolară;
 cererea de formare continuă a adulţilor;
 progresul ştiinţelor;
 cuceririle tehnicii;
 profunzimea şi dinamica schimbărilor care au loc în societate
etc.
Orientări respectiv direcţii de studiu (cercetare) şi acţiune
în didactica modernă (1):
 acţiunea de prospectare;
 Premizele ale acţiunii de prospectare în didactică:
 necesitatea adaptării instruirii, autoinstruirii şi educaţiei la
dinamismul dezvoltării societăţii contemporane;
 analizarea disponibilităţilor de care poate dispune omul pentru
această adaptare.
 reevaluarea şi selectarea conţinutului învăţământului,
introducerea în programele şcolare numai a valorilor
(cunoştinţe, priceperi, deprinderi, competenţe, atitudini,
comportamente etc.) esenţiale, absolut necesare pentru a putea
face faţă ritmului accelerat de achiziţie al ştiinţei şi tehnicii şi
pentru a-l pregăti pe tânăr pentru viitor;
Orientări respectiv direcţii de studiu (cercetare) şi acţiune în didactica modernă (2)
 intensificarea şi eficientizarea procesului de învăţare astfel încât într-un timp scurt procesul de
asimilare de cunoştinţe şi abilităţi să fie realizat;

 Cei patru piloni ai educaţiei

 1. A învăţa să ştii.
 2. A învăţa să faci
 3. A învăţa regulile convieţuirii
 4. A învăţa să fii
 creşterea şi valorificarea potenţelor educative ale instrucţiei;
 asigurarea unui raport profesor-elev;
 orientarea spre educaţia permanentă;
 asigurarea unui feed - back permanent;
 transformarea sistemului de activitate pe clase şi lecţii într-o activitate pe grupuri şi microgrupuri;
 valorificarea mijloacelor tehnice moderne, a Noilor Tehnologii de Informare şi Comunicare şi
elaborarea metodologiilor de utilizare a lor în scop didactic;
Conceptul de E-learning
 E-learning este cunoscut ca „învăţământ electronic”, „instruire fără frontiere”.

 elaborarea unei metodologii a cercetării ştiinţifice.

Perpective ale didacticii

Flexibilitatea şi adaptarea şcolii la noile realităţi

1. reconsiderarea rolului elevului din perspectiva pedagogiei interactive;
 2. comprimarea semnificativă şi chiar dispariţia a decalajului între apariţia noilor
tehnologii şi utilizarea lor în educaţie;
 3. noile modele organizaţionale şcolare – trecerea de la organizarea şcolară
ierarhică, singura structură funcţională în educaţia tradiţională, la organizări în matrice, în
reţele, în proiecte, guvernate de un curriculum atent.
Multumesc pentru atentie!!!