Universitatea Pedagogica de Stat Ion Creanga din Chisinau Lucrarea individuala Tema: Didactica-

teoria instruirii

A efectuat: Burea Irina gr:13

A coordonat: Birsan Elena dr.,conf. univ.

Chisinau 2023
 Obiectivele didacticii
 Definirea didacticii;
 Stabilirea momentelor esentiale in evolutia didacticii;
 Clasificarea unor modele ale instruirii;
 Descrierea fuctiilor didacticii;
 Stabilirea subramurilor didacticii;
 Argumentarea legaturii didacticii cu alte stiinte;
 Analiza tendintelor actuale in didactica
 Conceptele cheie:
 Didactica;
 Teoria;
 Intruirea;
 Invatamint;
 Instruire;
 Modele ale instruirii;
 Didactici speciale;
 Didactici adultilor;
 Autoinstruirea;
 Evolutia istorica a didacticii
Didactica generala , in calitate de stiinta
pedagocica fundamentala, a fost definita drept
teoria generala a procesului de invatamint.
Termenul didactica si-a pastrat de-a lungul
timpului intelesul etimologic ca :
Didaskein- a invata pe altii;
Didaktike- arta invatarii;
Didactikos- instruire;
Din latina didactica- stiinta invatarii (predarea
invatarii).
 Evolutia istorica a didacticii
Mai pe scurt , didactica este stiinta predarii, invatarii in
toate domeniile de actiune pedagogica (scoala,
universitate, activitatea cu tinerii si adultii).
Gindirea didactica si problemele didacticii au fost definite
pentru prima data in Grecia antica de catre Platon si
Socrate.
In contextul proceselor de schimbari ideologice ,
econimice si sociale din secolul al V-lea i.Hr , era nevoie
de un invatamint constient si planificat , care a aparut
in forme institutionalizate ala asa numitelor septem
artes liberales, care au dominat timp de mai multe
secole la planul de invatamint al Occidentului.
 Evolutia istorica a didacticii
Un intemeitor al didacticii este considerat pedagogul ceh
Jan Amos Comenius (1592- 1670), care a teoretizat
principiul educatiei conforme cu natura , a proiectat
sisteme educatioanale , a inventat orarul scolar si a
pledat pentru un sistem democratic de invatamint , a
propus pentru cicluri de invatamint pornind de la
specificul etapelor de virsta. Definind didactica drept
arta de a invata pe altii mai bine, Comenius a aratat ca a
invata pe altul inseamna a sti ceva si a face pe altul sa
inteleaga mai bine . Mijloacele care le propunea sunt
exemple , reguli ,aplicatii generale sau speciale ,care tin
cont de natura obiectelor si a temelor de invatat .
 Evolutia istorica a didacticii
Scopul abordarii fiind de ai ajuta pe copii sa invete stiinta
morala autentica , sa fie educati in evlavie astfel incit sa
se integreze optim si rapid in viata prezenta si sa se
pregateasca de viitor .
Obiectivul principal este sintetizat astfel :
 Sa cerceteze si sa gaseasca un mod prin care invatatorii

cu mai putina osteneala, sa invete mai mult pe elevi;

 In scoli sa existe mai putina dezordine, dezgust si

munca irosita pentru a fi mai multa libertate , placere si

progres temeinic in comunitatea crestina, ca sa fie mai
putina confuzie si dezbinare ,dar sa fie mai multa
ordine si liniste.
 Evolutia istorica a didacticii
Un alt pedagog al evolutiei didacticii si educatiei
este Jean –Jacques Rousseau(1712- 1778). El
a pornit de la premisa ca omul este bun, dar
societatea il strica, considerind educatia ca o
crestere conforma cu natura interioara a
copilului, o educatie libera, negativa. Educatia
negativa presupunea excluderea a tot ce poate
stinjeni dezvoltarea naturala a copilului. Ideile
sale pedagogice inspirat teoreticienii educatiei
noi si inca sunt valoroase si in zilele noastre .
 Evolutia istorica a didacticii
Printre ele se enumera citeva idei:
 Necesitatea ca pedagogia sa fie fundamentala pe datele si

observatiile psihologice;
 Existenta unor etape distincte ale dezvoltarii copilului (0-2

ani – ingrijirea fizica a copilului; 2-12 ani – dezvoltarea

fizica, educarea simturilor si primele repere morale; 12-15
ani – formarea intelectuala si instruirea propriu-zisa; 15-20
ani- educatia morala si religioasa );
 Accentuarea importantei educatiei prin instruirea lucrurilor

comparativ cu cea bazata pe cuvinte;

 rolul metodelor active si intuitive in cunoasterea

veritabila;
 stimularea interesului copilului in invatare;
 Evolutia istorica a didacticii
In prima parte a sec XX, didactica a cunoscut o noua
perioada de acumulari teoretice si practice prin ideile si
miscarile pedagogice care s-au afirmat.
Curentele pedagogice in sec XX sunt:
 Scoala activa care sustinea valorificarea tendintei spre

activitate si efort propriu al copilului. Scopul educatiei

fiind educatia fizica, intelectuala sau morala. Scoala
activa propunea urmataorele principii fundamentale ale
educatiei:
 Principiul activitatii proprii;
 Principiul acctivitatii practice;
 Principiul intuitiei;
 Principiul respectarii individualitatii copilului;
 Evolutia istorica a didacticii
 Scoala muncii- acorda importanta muncii in procesul instructiv-
educativ;
 Pedagogia experimentala- a abordat problematica instruirii si

educatiei in spirit pozitiv, similar stiintelor naturii si ale societatii;

 Educatia libera – sustinea libera dezvoltare a copilului si non-

interventia educatorului;
Pina la mijlocul anilor 50’, profesorii au avut la dispozitie teorii generale
de invatamint , cu principii orientate practic si forme de invatamint
care nu erau rezultatul unor cercetari, ci erau din propria expeienta.
In ultimele decenii, didactica a inceput sa-si piarda sensul traditional
fundamental teoretic si practic al procesului de predare- invatare ,
primind un nou sens dezvoltat de contextul educational din SUA care
prevedea abilitatea cadrului didactic de a pune in aplicare legile si
normele predarii in concordanta cu continuturile si strategiile acesteia.
 Evolutia istorica a didacticii
 Fundamentarea didacticiica teorie a sintruirii
implica parcurgerea a trei etape distincte ,
prelungite in planul interpretarii actuale pina
la nivelul teoriei curriculumului

Etapa didacticii traditionale
De tip magistrocentrist
(secolele XVII-XIX)
Trasaturi:
 Accent pe activitatea de
predare;
 Sursa principala a
cunoasterii o prezinta
perceptia;
 Educatia se realizeaza prin
dirijarea autoritara a
invatarii;
Etapele didacticii
Etapa didacticii moderne
De tip psihocentrist sau
sociocentrist
(sfirsitul secolului XIX-prima
jumatate a secolului XX)
Trasaturi:
 Accent pe activitatea de
predare- invatare ;
 Sursa principala a
cunoasterii este actiunea
determinata psihologic
(curentul psiho-centrist) sau
social( sociocentrist );
Etapa didacticii postmoderne
De tip curricular
(de la a doua jumatate a
secolului XX)
Trasaturi:
 Accent pe activitatea de
predare- invatare- evaluare;
 Sursa principala a
cunoasterii o reprezinta
actiunea determinate
psihosocial, interiorizata
deplin prin strategii
adecvae (curentul
tehnocentrist);
 Educatia se realizeaza prin
audotdirijarea invatarii;
 Ramura fundamentala a stiintei educatiei
in didactica
Conceptul ,,didactica’’ apare in literatura pedagogica a sec. XX sub diferite forme:
 Teorie a instructiei (Paul Barth);
 Domeniu superpozabil cu educatia intelectuala, realizata prin valoriel culturii (Eggersdorfer,
G.G.Antonescu);
 Domeniu care studiaza instruirea , ca proces logic de invatare , cu consecinte practice
imediate (W. Lay );
 Disciplina care inculde educatia si reazlizeaza pregatirea elevilor in confirmitatea cu idealul
de om postulat de catre societate;
 O pedagogie practica (o suma de norme profesionale pentru tot ce au realizat profesorii in
cariera lor, individual sau impreuna , spre a o face mai eficienta);
 Metodologia generala si speciala a invatamantului;
 Teorie a cultivarii individului
 Teoria a preocesului de instruire si educatie in scoala, teoria invatamintului;
 Stiinta si arta predarii;
 Stiinta si arta conceperii, organizarii si desfasurarii cu succes a procesului de invatamint sau a
predarii- invatarii eficiente;
 O teorie practica, reflexiva si totodata tehnica, orientata spre o vulnerabila complementaritate
epistemologica, axiologica, psihologica, sociologica si tehnica;
 Stiinta predarii si invatarii;
 Disciplina pedagogica care se ocupa de studiul procesului de invatamint intrun context
educational deliberat si organizat;
 Obiectul de studiu al didacticii
Didactica traditionala
Procesul de invatamint:
•Scop si sarcini;
•Organizarea invatamintului;
•Continutul invatamintului;
•Principii;
•Metodologie;
•Personalitatea profesorului;
Didactica actuala
•Procesul de invatamint, cu toate
elementele determinante (esenta, scop si
sarcini, factori, organizarea
invatamintului: clasa, scoala si sistemul
educational, continutul invatamintului,
principii, metode, forme organizatorice,
personalitatea profesorului);
•Autoinstruirea (esenta, procesul propriu-
zis, conditiile unei autoinstruiri autentice
si eficiente);
•Instruire programata;
•Didactica adulctilor (specific, forme de
realizare, modalitati adecvate de
mentinere a unui nivel intructiv
multumitor, strategii specifice);
 Metodele didactice
Metodele didactice se deosebesc unele de altele prin natura
diferita a alegerilor si combinatiilor pe care le realizeaza:
 adoptarea unor conceptii (folozofii) diferite despre
cunoastrere (stiinta) si dezvoltarea cunoasterii individuale;
 Orientarea spre anumite sisteme de valori (finalitati si
continuturi);
 Perceperea si definirea in alte maniere a invatarii
 Promovarea unor tipuri de experiente de invatare (ca ipoteze
de lucru);
 Fiecare dintre acestea sugerind un alt tip predare si preferinte
pentru utilizarea de strategii (metodologii) la fel de diferite;
 Asteptarea obtinerii de efecte diferite si de utilizare a uor
moduri de evaluare deosebite.
 Modele didactice
Clasificarea modelelor pedagogice dupa mai multe criterii:
1. Modele ale procesului de invatamint:
 Modelul interactiv: are in vedere corelatia si interactiunea reciproca de
predare-invatare-evaluare;
 Modelul systemic: abordeaza elementele procesului de invatamint in
interactiune, raportindu-le la cerintele intregului;
 Modelul informationale: dezvolta implicatiile teoriei informatiei in
procesul de invatamint prin studiul categoriilor de informatii vehiculate
in circuitele interactionale ale procesului de invatamint;
 Modelul cybernetic: analizeaza rolul mecanismelor de feed-back in
dinamica procesului de invatamint vizind reglarea si autoreglarea
acestuia;
 Modelul cimpului educational: este construit in baza conceptului
de ,,spatiu de instruire’’, se considera ca optimizarea educatiei este o
problema ce tine cont de controlul variabilelor ce intervin in acest
spatiu;
 Modelul situatiilor de instruire: are ca premisa ideea ca invatarea este
contextuala, organizarea contextului invatarii asigura succesul la elev;
 Modele didactice
2. Modele didactice( din perspectiva lui Abascal, Fortes siGervilla 1998):
 Modelul Socratic: pune accent pe comunitatea orala, pe descoperirea adevarului , prin
tehnica intrebarilor;
 Modelul traditional: abordat ca model limitat, deoarece produce pasivitatea elevului, fiind
caracterizat prin verbalism, diminuarea responsabilitatii elevului si a profesorului;
 Modelul activismului: specific ,,scolii active’’, valorizeaza elevul, eforturile sale
personale, motivatia si climatul democratic de interactiune;
 Molele rationalitatii tehnologice si ale scientismului: derivat in filosofiile educationale de
tip pozitivist si nepozitivist, fiind expresia testabilitatii, intersubiectivitatii, formalizarii
logico- matematice si experimentalismului;
 Modele bazale: coreleaza variabila predarii si variabila invatarii cu conditiile interne si
externe;
 Modele calitative: centrate pe aspectele calitative ale didacticului pe eficineta;
 Modele de tranzitie care paradigme flexibile si deschise :
Considera ca procesul de instruire este rezultatul interacitionarii a 4 tipuri de variabile,
diferite prin surse, factori, componente si criterii de succes sau eficacitate;
 Metode de mediere cognitiva: centrate pe schema transferului cognitiv vertical si orizontal
mediat de organizatorii cognitivi si anticipativi si progres;
 Modele orientate spre designul instruirii: sugereaza mecesitatea proiectarii instruirii luind
in calcul trei categorii de variabile: preinstructive, instructive, postinstructive.
 Modele contextuale: sugereaza importanta contextelor in care are loc instruirea si realtia
dintre calitatea instruirii si calitatea contextelor de instruire;
 Modele didactice
3. Modele ale predarii:
a) Modele centrate pe procesarea informatiei- sunt constituite din persepectiva prelucrarii si
transformarii informatiei didactice la diferite niveluri si procese:
 Invatarea conceptelor;
 Gindirea inductiva;
 Gindirea investigativa;
 Invatarea prin organizatori anticipativi;
 Memorizarea;
 Dezvoltarea intelectuala;
 Modelul cercetarii stiintifice;
b) Modele centrate pe persoana- elaborate din perspectiva teoriilor ce considera ca succesul
predarii depinde de gradul de implicare al subiectului in actul educational:
 Predarea non-directiva;
 Sinectica;
 Predarea constientizata;
 Reuniunile clasei;

c) Modele centrate pe dimensiunea sociala, specifice invatarii prin cooperare:

 Ancheta de grup;
 Jocul de rol;
 Laboratorul social;
 Cercetarea;
 Functiile didacticii
Didactica a dezvoltat de-a lungul timpului 3 dimensiuni
caracteristici:
 Explicativa- demonstreaza interdependenta

componentelor procesului de invatamint , inregistreaza

fenomene didactice;
 Normativa- care stabileste dimensiunea

functionala ,structurala, operatioanala a activitatii de

predare- invatare- evaluare;
 Reflexiva(axiologica)- emite judecati de evaluare

asupra principalelor componente ale procesului de

invatamint prin raportarea rezultatelor acestuia la
imperativele si cerintele actuale ale educatiei in
ansamblul sau;
 Subramurile didacticii
Didactica studiaza urmatoarele domenii:
 Autoinstruirea;
 Didactica adultilor;
 Didactica universitara;

Autoinstruriea – implica pe de o parte analiza si evaluarea

practicilor, tehnicilor si metodelor autoeducatiei si ale
autoinstructiei ca preocupari intentionale.
Didactica adultilor- este diciplina de ramura a pedagogiei
adultilor care studiaza conducerea si organizarea procesului de
invatamint pentru adulti.
Didactica universitara- analizeaza procesele stiintifice de predare
si invatare, tinind cont de conditiile organizatorice, de personal,
de continut, de metode si materiale didactice, recomandind in
baza cercetarii procedee de predare, invatare si examinare.
 Concluzii
Didactica, alaturi de teoria educatiei, reprezinta stiintele
fundamentale ale educatiei.
Didactica este ,in sens etimologic, stiinta invatarii, stiinta
care a evoluat de-a lungul timpului sub influenta
maturizarii celorlalte stiinte ale educatiei si ca urmare a
realtiilor cu alte domenii stiintifice. Prin obiectul de studiu
comun, didactica este asociata cu teoria instruirii.
Didactica postmoderna valorifica elevul, determinind un nou
tip de dialog al teoriilor invatarii si modelelor de instruire.
Didacticile speciale reprezinta modalitati de aplicare a
didacticii generale la specificul unui obiect de invatamint.