UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTELE EDUCATIEI BRAȘOV

FUNDAMENTELE PEDAGOGIEI
PIPP ANUL I, SEMESTRUL I

Lector univ. dr. CRISTIANA BĂLAN

Constituirea pedagogiei ca stiinta

◦ In primul rand, este vorba de pluridimensionalitatea realitatii educationale, care implica o

abordare din perspective disciplinare diferite, dar convergente.
◦ Faptul educational implica abordari simultane sau succesive ale unor aspecte cum sunt finalitatile
si obiectivele educatiei, procesele de instruire, caracteristicile proceselor de invatare si socializare
a elevilor la diferite varste, fundamentele epistemologice si psihopedagogice ale curriculumului,
premisele bio- psihologice si socio-culturale ale educabilitatii etc.
◦ In al doilea rand, evolutiile din campul stiintelor spre interdisciplinaritate si integrare, constituie
un alt argument solid pentru structurarea unui nou corpus de cunostinte pe care sa-l denumim
«stiinte ale educatiei». Prin stiinte ale educatiei desemnam deci ansamblul disciplinelor stiintifice
care studiaza (partial sau integral) faptele si situatiile educationale, conditiile lor de manifestare
si de functionare.
◦
◦

◦ Diversificarea intradisciplinara a pedagogiei si relatiile sale cu alte domenii stiintifice

◦

◦ Stiintele educatiei reprezinta rezultatul a doua directii de dezvoltare a pedagogiei: diversificarea interna
si diversificarea externa.
◦ In interiorul pedagogiei s-au constituit progresiv diferite domenii de sine statatoare (teoria instruirii,
teoria curriculumului, teoria evaluarii, fundamentele pedagogiei, istoria pedagogiei, pedagogia
comparata, pedagogia prescolara, pedagogia adultilor, pedagogia universitara, pedagogia familiei,
psihopedagogia speciala etc.).
◦ Pe de alta parte, pedagogia si-a diversificat registrul relatiilor cu alte domenii stiintifice si, pe aceasta
cale, s-au constituit noi domenii pluri- si interdisciplinare printre care: psihologia educatiei, sociologia
educatiei, antropologia educatiei, filozofia educatiei, economia si planificarea educatiei, politici
educationale s.a. Toate acestea constituie componente ale dezvoltarii pedagogiei si stiintelor educatiei
astazi.
◦
PEDAGOGIA – ŞTIINŢĂ A EDUCAŢIEI

◦Prezentarea succintă a sistemului ştiinţelor educaţiei şi a specificului disciplinelor pe care le

integrează, ne-a oferit posibilitatea să desprindem concluzia că educaţia nu reprezintă un obiect de
studiu exclusiv al pedagogiei, ea intrând în sfera de reflecţie şi a altor ştiinţe.
◦ Aşa după cum s-a putut constata, fiecare dintre aceste ştiinţe abordează fenomenul educaţional
dintr-o perspectivă proprie, evidenţiindu-i un anumit gen de caracteristici şi precizându-i locul şi
rolul pe care acesta îl ocupă în ansamblul celorlalte fenomene sociale.
◦ Această multiplă abordare a fenomenului educaţional a fost determinată şi de perspectiva din care a
fost privit acesta de-a lungul timpului. Astfel, în timp ce perspectiva antropocentrică considera că
educaţia trebuie să stimuleze şi să dezvolte doar acele calităţi generale ale individului cu care
natura l-a înzestrat, viziunea sociocentrică privea educaţia prin prisma pregătirii omului pentru
exercitarea diferitelor roluri sociale şi, în consecinţă, din perspectiva pregătirii eterogene,
diversificate, pe care ea trebuie să o asigure fiecărui individ.
◦
PEDAGOGIA – ŞTIINŢĂ A EDUCAŢIEI

◦Exista o varietate de accepţiuni ale conceptului de educaţie (astăzi se cunosc peste 120 de
definiţii) din care literatura de specialitate reţine doar trei, şi anume:
a) educaţia ca ansamblu de acţiuni desfăşurate în mod deliberat într-o societate, în vederea
transmiterii şi formării, la noile generaţii, a experienţei de muncă şi de viaţă, a cunoştinţelor,
deprinderilor, comportamentelor şi valorilor acumulate de omenire până în acel moment;
b) educaţia ca efect al activităţilor desfăşurate în vedera formării oamenilor conform unui model
propus de societate;
c) educaţia ca proces prin care se formează, se dezvoltă şi se maturizează laturile fundamentale ale
fiinţei umane: fizicul, psihicul, moralul, esteticul, cognitivul, afectivul, volitivul (Cristea, 2000).
d) Pedagogia, prin specificul ei, este menită să confere consistenţă, în primul rând, acestei
dimensiuni ale acţiunii educative. În consecinţă, apare necesitatea de a desprinde
specificul pedagogiei ca ştiinţă a educaţiei, ca domeniu al spiritualităţii umane menit să
confere educaţiei un suport teoretic şi aplicativ mult mai consistent decât al celorlalte
ştiinţe educaţionale.
◦
 Ca orice ştiinţă pe deplin formată, pedagogia, ca ştiinţă a educaţiei,
presupune:
a) un obiect propriu de studiu (domeniul fenomenelor educative);
b) metode specifice de investigare;
c) legi (principii) care să o fundamenteze;
d) un sistem conceptual adecvat fenomenelor şi proceselor pe care le studiază;
e) o finalitate precisă (formarea personalităţii individului).
◦
 ◦Obiectul de studiu al pedagogiei îl reprezintă, aşa după cum am subliniat deja –
educaţia. Deşi, din punct de vedere etimologic, termenul pedagogie a însemnat iniţial
„conducerea” (grecescul agoge) „copilului” (pais, paidas – copil), evoluţia sa în timp a
determinat un adaos de semnificaţie, fapt care a făcut să înţelegem astăzi, prin acest concept,
atât scopul şi sarcinile educaţiei, cât şi modalităţile concrete prin care ea poate fi finalizată.
◦Avem în vedere o varietate de metode, mijloace şi procedee didactice care să asigure
realizarea optimă a activităţii de predare-învăţare în vederea atingerii finalităţilor propuse.
Totodată, surprinderea statutului ştiinţific al pedagogiei ne îndeamnă să privim exigenţele de
ordin metodologic nu numai din perspectiva metodelor de predare-învăţare, ci şi din aceea a
investigării permanente a universului educaţional, ca premisă necesară a optimizării continue
a procesului instructiv-educativ.
◦ Progresul pedagogiei ca ştiinţă a fost determinat, pe de o parte, de generalizarea experienţei educative, cât şi de
iniţierea şi organizarea unor cercetări experimentale, pe de altă parte. Cercetarea experimentală poate oferi educatorului
posibilitatea de a interveni în situaţia educaţională prin manipularea unor variabile şi înregistrarea efectelor acestei
intervenţii. Pe această bază, el poate ajunge la cunoaşterea cauzelor care generează anumite efecte educaţionale şi, în
timp, poate evidenţia diferite regularităţi care constituie, în fapt, esenţa ştiinţei despre educaţie.
◦ Fără a identifica principiile generale şi a legităţilor care guvernează domeniul educaţional, educatorul nu va putea
formula predicţii asupra rezultatelor muncii sale şi, mai ales, asupra căilor şi modalităţilor de acţiune la care va trebui să
facă apel în viitor.
◦ Complexitatea deosebită a fenomenului educaţional, caracterul său multidimensional şi multideterminat, infinitatea de
variabile pe care le subsumează, obligă pedagogia – ca ştiinţă a educaţiei – să abandoneze procedeele simpliste de
soluţionare a problemelor sale, fundamentate exclusiv pe experienţă, pe procedee empirice, pe speculaţii neştiinţifice. Ea
trebuie să realizeze analize de profunzime a faptelor educaţionale, să pătrundă în esenţa acestora, să descopere cauzele şi
legităţile lor interne, legăturile de interdependenţă cu alte fenomene etc.
◦ Procedând astfel, pedagogia demonstrează astăzi că este o ştiinţă veritabilă capabilă de o analiză raţională, ştiinţifică a
educaţiei, de identificarea şi validarea unor soluţii eficiente de optimizare a practicii educaţionale.
 ◦Pedagogia se include în categoria ştiinţelor cu caracter socio-uman în virtutea faptului că
însăşi educaţia, obiectul ei de studiu, este un fenomen specific uman.
◦Ea are atât un caracter teoretico-explicativ (explică procesul de devenire a omului din „fiinţă
de sine” în „fiinţă pentru sine”), cât şi un caracter practic-acţional (pune la îndemâna
formatorilor mijloacele şi strategiile de instruire şi educare cele mai eficiente).
◦Ca atare, studiind etapele pe care le parcurge fiinţa umană în procesul formării ei ca
personalitate, pedagogia s-a impus prin dimensiunile sale specifice:

ca totalitate de cunoştinţe ştiinţifice, verificate în practică şi organizate sistematic, despre
fenomenul educaţiei;

ca totalitate a legilor, principiilor, metodelor, mijloacelor, procedeelor şi tehnicilor de lucru
pentru realizarea educaţiei;

ca teorie a acţiunilor prin care se formează ideile, convingerile, deprinderile, modurile de a
simţi, trăi şi munci a indivizilor.
◦