UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTELE EDUCATIEI BRAȘOV

FUNDAMENTELE PEDAGOGIEI
PIPP ANUL I, SEMESTRUL I

Lector univ. dr. CRISTIANA BĂLAN

 RELAŢIA PEDAGOGIEI CU ALTE ŞTIINŢE
A. Psihologia – ştiinţă a proceselor, funcţiilor şi însuşirilor vieţii psihice a persoanei; este relaţia cea mai benefică pentru pedagogie.
Diferitele ştiinţe constituite în cadrul psihologiei în vederea studierii particularităţilor de vârstă şi individuale ale individului şi a evoluţiei acestora (psihologia
genetică, psihologia vârstelor), a diferenţelor specifice dintre indivizi (psihologia diferenţială), a mediului social-valoric în care aceştia interacţionează
(psihologia socială), a reacţiilor acestora în urma unor intervenţii active în anumite condiţii date (psihologia experimentală) ş.a.m.d., aduc informaţii şi
experienţe utile pentru optimizarea procesului instructiv-educativ.
◦ Selectarea şi asimilarea continuă a informaţiilor, transferul de la o activitate la alta a cunoştinţelor asimilate şi a
deprinderilor formate, abilitatea de a lua decizii rapide şi corecte, iniţiativa şi independenţa gândirii, creativitatea şi
imaginaţia, perseverenţa in învingerea dificultăţilor, trebuinţa de autorealizare, stabilitatea emoţională optimă etc., sunt
doar câteva dintre calităţile necesare, indispensabile elevului în procesul formării personalităţii sale.
◦ Studierea acestor aspecte atât de importante pentru cunoaşterea capacităţii elevului de a răspunde pozitiv la exigenţele
procesului instructiv-educativ, dar şi pentru inovarea continuă a acestui proces, se realizează astăzi în cadrul unei
discipline de graniţă: psihologia pedagogică (psihologia educaţiei). Analizând modul în care aplicarea diferitelor
metode de învăţământ produce variate efecte în psihicul elevilor sau modul în care funcţionează diferitele mecanisme
ale însuşirii cunoştinţelor şi formării priceperilor şi deprinderilor (prin intermediul uneia dintre ramurile sale:
psihologia învăţării), această ştiinţă conferă pedagogiei prestigiu şi autenticitate.
◦
◦

◦ RELAŢIA PEDAGOGIEI CU ALTE ŞTIINŢE

◦
◦ B. Biologia – ştiinţă care studiază organismele vii şi diferitele aspecte ale vieţii; ea oferă pedagogiei informaţii

variate cu privire la capacitatea fiziologică a organismului uman de a răspunde solicitărilor şi influenţelor

exercitate asupra lui din partea mediului natural sau social.
◦ Multe dintre aceste informaţii dau posibilitatea ştiinţei cu privire la educaţie de a explica, în mod ştiinţific,
dimensiunile multiple ale fenomenului educaţional,mai cu seama cea privitoare la moştenirea ereditară.
◦ Eficienţa acţiunii educaţionale depinde, într-o bună măsură, de cunoaşterea şi
interpretarea corectă a aportului valoric pe care informaţia ereditară îl aduce în
procesul de maturizare a sistemului nervos sau în adaptarea/inadaptarea socială a
individului.
◦
RELAŢIA PEDAGOGIEI CU ALTE ŞTIINŢE

C. Filosofia – ca modalitate specifică de cunoaştere şi gândire, de apreciere şi atitudine a omului faţă de lume şi existenţa ei; fiind o proiecţie umană asupra
realului, o afirmare supremă a conştiinţei de sine a omului, filosofia oferă pedagogiei un sens în conştiinţa şi practica umană.
◦ Îndeosebi prin mijlocirea unor discipline filosofice cum sunt praxiologia, axiologia, etica sau logica, pedagogia îşi valorifică potenţialul ei
practic-aplicativ, în conformitate cu anumite obiective riguros elaborate şi atent orientate.
◦ În etică de pildă – ca ştiinţă a normelor şi valorilor morale – pedagogia îşi găseşte atât fundamentul teoretic şi aplicativ al educaţiei morale,
criteriile axiologice conform cărora sunt apreciate faptele şi atitudinile morale, cât şi normele şi criteriile de deontologie profesională.
◦
Ca doctrină a moralei profesionale, ce operează mai cu seamă cu noţiunea de datorie (de la gr. deon, deontos – „ceea ce trebuie făcut”,
„ceea ce se cade”), deontologia este pe deplin implicată şi în studiul drepturilor şi îndatoririlor ce rezultă din exercitarea profesiunii
didactice (deontologia didactică). În ultimii ani, literatura psihopedagogică utilizează frecvent şi noţiunea de didactogenie pentru a
evidenţia apariţia unei noi discipline pedagogice specializată în studiul efectelor nedorite în planul personalităţii elevilor cauzate de
erorile neintenţionate din activitatea didactică a profesorilor.
◦ Din aceeaşi perspectivă, logica – ştiinţă a demonstratiei, a gândirii corecte, a tipurilor şi a legilor raţionării veridice – constituie pentru
pedagogie un fundament ştiinţific al judecăţilor şi raţionamentelor cu care ea operează. Apelând şi la diversele ramuri care s-au constituit
în cadrul ştiinţei logicii cum ar fi logica erotetică (logica întrebărilor), logica modală (a raporturilor dintre necesitate, posibilitate,
imposibilitate şi contingenţă), logica deontică (aplicată normelor) ş.a., pedagogia îşi amplifică valoarea şi forţa statutului ei de ştiinţă
autentică.
RELAŢIA PEDAGOGIEI CU ALTE ŞTIINŢE

D. Sociologia – ca ştiinţă specializată în studiul relaţiilor interumane, a diferitelor tipuri de colectivităţi şi grupuri sociale
– pedagogia interferează prin obiectul ei de studiu (educaţia este un fenomen social-uman), dar şi prin subsistemul de
metode, procedee şi tehnici de investigaţie prin care esenţa fenomenelor pe care le analizează să fie descifrată.

Astfel, nevoia de a oferi explicaţii veridice cu privire la o serie de aspecte cum sunt: raportul educaţiei cu societatea şi
cu celelalte fenomene sociale, raportul educaţiei şcolare cu cea post-şcolară, sistemul şcolar şi mobilitatea socială şi
socioprofesională, poziţia socială şi personalitatea profesorului, clasa de elevi ca grup social ş.a., a determinat ştiinţele
despre educaţie să îşi orienteze studiile către unele rezultate la care sociologia ajunsese deja.

În acest fel s-a construit fundamentul pe care a luat naştere sociologia educaţiei (pedagogia sociologică), ramură a
sociologiei generale care studiază fenomenul pedagogic din punct de vedere al condiţiilor sociale care determină
dezvoltarea activităţii educative.
◦
 RELAŢIA PEDAGOGIEI CU ALTE ŞTIINŢE
E. Istoria – ca ştiinţă a legilor evoluţiei şi dezvoltării societăţii omeneşti, pedagogia interacţionează, în primul rând , din nevoia
de a se cunoaşte pe sine.

Istoria educaţiei, a învăţământului, nu poate fi ruptă de istoria vieţii sociale şi nici de istoria gândirii pedagogice.

Fiind o reflectare în plan cognitiv a procesului obiectiv de dezvoltare a ştiinţei pedagogice de la începuturile gândirii
pedagogice (idei, norme, concepţii despre educaţie) şi până în prezent, istoria pedagogiei reprezintă o parte componentă a
sistemului ştiinţelor pedagogice, o disciplină ştiinţifică de sine stătătoare.

Ea studiază fenomenul educativ în evoluţia şi dinamica sa, analizează condiţiile istorice în care apar şi se
dezvoltă sistemele de educaţie, instituţiile în care se desfăşoară aceasta, apariţia şi dezvoltarea gândirii
pedagogice de-a lungul timpului, precum şi transformările educaţiei privite în perspectiva istoriei.
◦
 ◦RELAŢIA PEDAGOGIEI CU ALTE ŞTIINŢE
F. Informatica – ştiinţă a prelucrării raţionale şi automate a informaţiilor; pedagogia relaţionează, prioritar ,din perspectiva inovării procesului instructiv-educativ, a
optimizării tehnologiei didactice. Fiind o ştiinţă aplicativă care se ocupă cu prelucrarea matematică şi automată a informaţiilor, informatica se foloseşte atât de
teoria informaţiei, cât şi de dispozitivele tehnice (electronice) apte de a efectua operaţii logico-matematice (calculatoare, ordinatoare).
G.
◦ Din aceeaşi perspectivă, pedagogia relaţionează cu cibernetica (gr. kübernetes, cârmaci) ce are ca obiect de studiu analiza
matematică a funcţionării sistemelor cu autoreglare, caracterizate prin relaţii de comandă şi control. Aplicabilitatea
principiilor ciberneticii în procesul de învăţământ se bazează pe caracteristica funcţionalităţii acestuia de a acţiona ca un
sistem de autoreglare.
◦
◦ Implicarea tot mai accentuată a ciberneticii în algoritmizarea procesului de instruire a condus chiar la constituirea unei
discipline ştiinţifice la frontiera dintre cele două ştiinţe, pedagogia şi cibernetica, şi anume pedagogia cibernetică.
◦
◦ In ultimele decenii, o aplicare a ciberneticii în cunoaşterea şi organizarea învăţării o constituie instruirea programată care,
îmbinată cu problematizarea, modelarea sau euristica, poate contribui la sporirea randamentului şcolar.
◦ RELAŢIA PEDAGOGIEI CU ALTE ŞTIINŢE
◦

G. Tehnica – ansamblu de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnologice, de instrumente şi deprinderi de muncă create şi perfecţionate de către societate în vederea
creşterii eficienţei activităţilor oamenilor – pedagogia relaţionează îndeosebi în scopul de a moderniza mijloacele de învăţământ şi tehnologia didactică
utilizată.

Ca instrumente auxiliare care facilitează transmiterea informaţiei ca act al predării, mijloacele de învăţământ (hărţile,
diagramele, folografiile, machetele, modelele acţionale pentru formarea unor operaţii, mijloacele tehnice audiovizuale
etc.) sunt produse ale tehnicii, iar integrarea lor în procesul de învăţământ trebuie să răspundă unei finalităţi pedagogice.

◦ Relaţia strânsă pe care pedagogia o realizează cu tehnica (tehnologia) poate fi pusă în evidenţă şi prin faptul că ea a
preluat şi asimilat o serie de termeni specifici care fac acum parte din sistemul conceptual al ştiinţei despre educaţie:
tehnologia educaţiei, tehnologia instruirii, educaţia în spiritul tehnologic al societăţii.
◦
◦Desigur, gama ştiinţelor cu care pedagogia interferează este mult mai largă, cum ar fi, de pildă, economia, medicina,
lingvistica, politologia, estetica, viitorologia, ergonomia ş.a.