PEDAGOGIE

GRAD DIDACTIC II

Asist. univ. dr. Alexandra Oltean

Departamentul de Științe ale Educației
Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
Educaţia
• Analiza conceptului educatie poate fi realizata
din mai multe perspective:
- perspectiva etimologica
- perspectiva actionala
- perspectiva procesuala
- perspectiva relationala
Definiţia educaţiei

Perspectiva etimologică:
• din latinescul educo-educare (a alimenta, a
creste, a îngriji) si latinescul educe-educere (a
duce, a conduce, a scoate).
• Reunind într-un concept actual sensurile oferite

de catre cele doua interpretari putem opta pentru

expresia “evoluţie dirijata”
Definiţia educaţiei

Perspectiva acţională.
• Educatia este un ansamblu de actiuni desfasurate
deliberat în cadrul unei societati pentru
transmiterea si formarea la tinerele generatii a
comportamentelor si valorilor acumulate de-a
lungul timpului, a zestrei culturale a omenirii în
general.
Definiţia educaţiei

Perspectiva procesuală.
• Educaţia este un proces implicând acţiunea de

transformare în sens pozitiv si pe termen lung a fiinţei

umane, în perspectiva unor finalităţi explicit formulate.
• Aceasta transformare se realizeaza concomitent pe doua

coordonate sau dimensiuni fundamentale:

• dimensiunea psihologicã, de transformare individualã prin
acumularea culturii transmise în actiunea educationala;
• dimensiunea socialã, de socializare, de dobândire a unor
comportamente, atitudini sau conduite dezirabile din punct
de vedere social
Definiţia educaţiei

Perspectiva relaţională.
• Educaţia este deopotriva o relaţie umana si

sociala între educator si educat, relaţie în

interiorul careia primul urmareste schimbarea
intenţionata a celui de-al doilea, în conformitate
cu un scop bine definit.
Problematica lumii contemporane
 caracter universal, toate regiunile și toate țările sunt plasate
în miezul acestor problematici;​
 ​caracter global, este prezentă în toate sectoarele vieții
sociale;​
 ​evoluție rapidă și greu previzibilă, în sensul că omul modern
foarte frecvent este pus în fața unor situații inedite, și de cele
mai multe ori nu este pregătit pentru abordarea acestora;​
 ​complexitate, adesea în rezolvarea unor probleme trebuie
luate în considerare conexiunile cu alte probleme;​
 ​caracter prioritar sau presant, care cere răspunsuri
prompte, ingeniozitate și eforturi financiare;
Documente si strategii UE si CE
 Convenţia de la Lisabona (1997) – recunoașterea atestatelor
obținute în învățământul superior în statele europene
 Declaraţia de la Bologna (1999) – reforma învățământului
superior, compatibilizarea sistemelor universitare
 Declaratia de la Copenhaga (2002) – întărirea cooperării în
domeniul educatiei si formarii profesionale în raport cu
dezvoltarea politicilor de informare si orientare profesionala,
identificarea unor metode optime pentru recunoasterea
calificarilor si a competentelor profesionale si asigurarea calitatii
în educatie si formare profesionala
 Comunicatul de la Berlin (2003)- formarea spațiului european de
învățământ superior
 DEZVOLTĂRI ÎN PEDAGOGIA
CONTEMPORANĂ

Direcții de restructurare în educație

- În încercarea de a face față provocărilor lumii contemporane, se conturează
următoarele direcții de restructurare a realității educaționale:
 Asigurarea la nivelul demersurilor instructiv-educative a unui echilibru optim între
dimensiunea informativă și dimensiunea formativă
 Introducerea unor noi tipuri de educație (educația ecologică, educația pentru
comunicare și mass-media, educația multiculturală)
 Introducerea de noi discipline centrate pe un anume tip de educație
 Crearea unor module educaționale specifice, în cadrul disciplinelor tradiționale
 Infuzarea disciplinelor clasice cu mesaje educaționale înglobând conținuturi
informaționale specifice ”noilor educații”.
 Asigurarea unei repartiții mai judicioase și a unui echilibru cât mai bun între cele
două tipuri de învățare: învățarea de menținere și învățarea inovatoare

9
Pedagogia - știință a educației
 Limba greacă:

paidagogia = a conduce copilul spre cunoaştere

pais, paidos = copil; agoge = a conduce
paidagogos = sclavul care avea sarcina de a conduce
copilul la şcoală
Ce este pedagogia?
 Pedagogia reprezintă sistemul de cunoştințe
despre educație, atât în forma cunoaşterii
ştiințifice, cât şi în forma cunoaşterii artistice.
 Pedagogia a evoluat de la cunoştințe
preştiințifice, spontane (pedagogia populară) la
cunoştințe sistematice, în forma teoriilor,
principiilor, paradigmelor şi modelelor.
De ce este pedagogia o știință?
 Obiect de studiu bine delimitat - fenomenul
educațional.
 Instrumentar specific de cercetare şi investigare –
observația, experimentul, studiul de caz etc.
 Finalități cognitive - sistem conceptual, legi şi
principii.
Definiții
 Pedagogia este știința de a învăța să fii, de a învăța să știi, de a
învăța să înveți, de a învăța să relaționezi. Pedagogia este astfel
știința devenirii umane, a individuării și exprimării creative a
unicității omului în condiții de cultură și civilizație (Farca, 2012).
 Pedagogia este un ansamblu de teorii care asigură fundamentarea
unei concepții despre dirijarea logică a activității de educație
(Coudray, Leandre, Lexique de sciences de l’education, 1973, p.
125).
 Pedagogia este știința și arta de a instrui și a forma individualități
umane „permițând fiecăruia realizarea sa ca personalitate și ca
inteligență“ (Dictionaire de la philosofie, Larousse, Paris, 1995,
p. 208).
Relația pedagogiei cu alte științe

Psihologie
Sociologie

Filosofie
Etică Pedagogie Biologie

Antropologi
e
Istorie
 Atribuţiile pedagogiei ca ştiinţă
 studierea activităţii şi comportamentului educaţional al
profesorului ca agent al acţiunii educaţionale
(personalitate, cunoştinţe, aptitudini şi deprinderi necesare
derulării în condiţii optime a activităţii instructiv-
educative);
 studierea tehnologiei educaţionale, a strategiilor didactice
de predare, a mijloacelor de învăţământ şi a formelor de
organizare a procesului de învăţământ;
 investigarea activităţii şi comportamentului elevilor în
activitatea de învăţare;
 studierea sistemului de învăţământ şi a componentelor sale
atât din perspectiva eficienţei pedagogige a fiecăreia dintre
ele cât şi din aceea a relaţiilor dintre ele;
Normativitatea didactică
 Principiile didactice - norme generale care stau la
baza proiectării, organizării și desfășurării
activităților de predare-învățare, în vederea
atingerii obiectivelor educaționale.
Caracteristicile principiilor didactice

obiectiv

Sistemic, Dinamic,
interacționist deschis

general normativ
Funcțiile principiilor didactice

Funcția de orientare strategică

Funcția normativ-prescriptivă (conferă

legitimitate acțiunilor profesorilor)

Funcția de reglare a activității instrucționale

Principiile didactice
 Principiul însușirii conștiente și active a
cunoștințelor
 Principiul accesibilității
 Principiul însușirii temeinice a cunoștințelor
 Principiul legării teoriei cu practica
 Principiul conexiunii inverse
 Principiul sistematizării și continuității
Sarcini de lucru
 Pentru fiecare principiu didactic, evidențiați
avantajele respectării în procesul de învățământ.
 Pentru fiecare principiu didactic, analizați efectele
nerespectării în procesul de învățământ.
 Formulați principii didactice specifice disciplinei
de specialitate și explicați-le.
 Formele
educației
Educația
Educația Educația
nonformal
formală informală
ă
Educația formală (școlară)
 cuprinde ansamblul acțiunilor intenționat educative, realizate în mod
planificat, sistematic, în cadrul instituțiilor şcolare şi universitare,
structurate şi ierarhizate în trepte şcolare şi pe ani de studiu;
 asigură formare intensivă, cu obiective clar precizate, eşalonate pe baza
unor programe de studii, sub conducerea unui corp profesoral
specializat şi care se adresează unui public ce beneficiază de un statut
aparte – elevi sau studenți;
 permite asimilarea cunoştințelor ca sistem din vaste sisteme ale
experienței umane, ale ştiinței şi tehnologiei, ale literaturii şi filosofiei,
ale artei şi eticii, oferind, concomitent şi un cadru metodic al exersării
şi dezvoltării aptitudinilor şi capacităților umane;
 reprezintă un autentic instrument de integrare socială, fiind întotdeauna
evaluată social
Educația nonformală (extrașcolară)
 Reprezintă ansamblul acţiunilor organizate intenţionat, sistematic,
desfăşurate în cadru instituţionalizat, dar în afara sistemului de
învăţământ, în instituţii care nu au destinaţie educaţională explicită.
 Activităţile educaţionale circumscrise educaţiei neformale sunt mai
puţin formalizate, dar ele sunt proiectate şi realizate de cadrul
didactic, în conformitate cu finalităţi educaţionale bine precizate şi
delimitate, astfel că sunt generatoare de influenţe formative şi
informative.
 Activităţile – varietate, flexibilitate şi, uneori ele deţin caracter
opţional sau facultativ.
 Activităţile paraşcolare - în mediul socio-profesional (activităţile
educaţionale din unităţi economice sau ştiinţifice, activităţile de
perfecţionare profesională) şi
activităţile perişcolare - în mediul socio-cultural (activităţile
educaţionale din muzee şi biblioteci, activităţile din cluburi, cercuri
ştiinţifice, etc.
Educația informală (incidentală)
 cuprinde ansamblul influențelor cu efecte educative care rezultă din
contextul situațiilor şi activităților cotidiene și nu îşi propune în mod
deliberat atingerea unor scopuri de ordin educativ;
 provine din mediul de viață, din ambianța familială, civilizația urbană,
viața satului, grupuri de vârstă sau din meseria practicată, din participarea
la viața socio-culturală și este în afara cadrului organizat, instituționalizat;
 este mijlocită de miile de contacte spontane ale existenței cotidiene, ceea
ce face ca fiecare individ să achiziționeze în decursul vieții sale informații,
să interiorizeze valori, să adopte atitudini, să exteriorizeze comportamente
etc., care îmbogățesc, pe neobservate, profilul său spiritual;
 este spontană sau difuză, ocupă ponderea cea mai mare în timp şi ca
influență extensivă asupra diferitelor laturi ale ființei umane.
Interdependența formelor educației
 Educația formală şi cea nonformală au puncte comune în
sistemul organizat de societate, în scopul facilitării şi grăbirii
achizițiilor cunoaşterii, interiorizării valorilor culturii, modelării
comportamentelor, forme instituționalizate, diferențiate prin
cadrul şi modalitățile de realizare.
 Educația formală beneficiază de modalitățile educației spontane,
deoarece şcoala nu poate ignora bogăția de informație şi
experiențele inedite acumulate de elevi în timpul lor liber.
 Educația formală orientează, completează şi corectează
achizițiile obținute prin intermediul educației nonformale şi
ocazionale; exercită o funcție integrativă, de sinteză, a diferitelor
experiențe trăite.
 DIMENSIUNILE EDUCAŢIEI
 Educaţia presupune acţiuni şi influenţe care determină schimbări
în sfera tuturor elementelor personalităţii individului:
dezvoltări în plan intelectual, în plan moral, în plan estetic, în plan
fizic etc.
 Putem delimita următoarele dimensiuni ale educaţiei:
 educaţia intelectuală

 educaţia morală

 educaţia estetică

 educaţia religioasă

 educaţia fizică

 educaţia profesională.
 Educatia intelectuala

1 Esenta si sarcinile educatiei intelectuale

Intelectus – minte, gandire, ratiune, act rational, capacitate de a gandi,
a opera cu notiuni, concepte.

 Educatia intelectuala este o componenta a educatiei care prin

intermediul valorilor stiintifice si umaniste contribuie la formarea si
dezvoltarea capacitatilor intelectuale, functii cognitive si instrumentale,
scheme de asimilare, structuri operatorii, motivatii etc.

 Educatia intelectuala are ca scop pregatirea elevilor pentru cunoastere

si activitate teoretica, rationala. Este educatia pentru si prin stiinta.
Educatia intelectuala
 Aspecte fundamentale:
 informativ =vizeaza cantitatea si calitatea informatiilor care
urmeaza a fi transmise si asimilate de catre tanara generatie;
 formativ =efectele asimilarii informatiilor asupra intelectului
tinerei generatii;

Potrivit celor doua aspecte sau formulat doua teorii:

 Teoria culturii materiale -scop- asimilarea unui volum mare de
cunostinte si formarea capacitatii de asociere a ideilor.
 Teoria culturii formale -scop- indrumarea si stimularea
dezvoltarea intelectului.
 Sarcinile educatiei intelectuale

1.1 Informarea intelectuala – consta in transmiterea si asimilarea valorilor stiintifice

umaniste in conformitate cu principiile si normele didactice. Astfel apar intrebarile: ce, cat
si cum sa se transmita elevului?

 Informarea intelectuala presupune respectarea urmatoarelor principii:

-aceasta trebuie sa fie in concordanta cu prescriptiile idealului educational;
-selectarea, transmiterea-asimilarea informatiilor trebuie sa se realizeze din perspectiva
posibilitatii de utilizare in urmatoarele etape de asimilare a noi cunostinte;
-formarea personalitatii, stimularea vocatiei, dezvoltarea creativitatii, echilibru intre
cunostinte realiste, umaniste, teoretice, practice, de cultura generala, cultura de
specialitate;
-selectarea si transmiterea cunostintelor trebuie realizata intr-o maniera integrativa;
-in procesul informarii intelectuale trebuie sa primeze calitatea informatiilor evaluata din
punct de vedere psihopedagogic dupa valoarea lor explicativa, instrumentala si
operationala;
- Informarea intelectuala trebuie sa se realizeze in concordanta cu profilul psihologic al
varstei;
- informarea intelectuala urmareste formarea unei viziuni interdisciplinare, intelegerea
profunda a realitatii.
 1.2 Formarea intelectuala

 vizeaza formarea si dezvoltarea intelectuala. Ea presupune activarea potentialitatilor

copilului,prin intermediul informatiilor in scopul transformarii si restructurarii sale psihice.
 Formarea intelectuala ca proces complex presupune:
- elaborarea unor capacitati intelectuale de natura instrumentala (insusirea limbii materne,a
scrisului-cititului);
- formarea capacitatilor intelectuale operationale si functionale care vizeaza toate
capacitatile intelectuale,intreg intelectul uman ( dezvoltarea gandirii,a operativitatii
generale,cultivarea capacitatii de comunicare);
- stimularea si dezvoltarea creativitatii ca dimensiune psihologica a
personalitatii,favorizand obtinerea de produse cu caracter original,gasirea de solutii noi
pentru solicitarile carora este supus individul;
- cultivarea motivatiei invatarii,in ideea optimizari relatiei dintre elev si procesul de
invatare;
- familiarizarea cu metodele si tehnicile de munca intelectuala si insusirea diverselor
stategii cognitive;
 Familiarizarea elevilor cu metode si tehnici de munca intelectuala / Dezvoltarea
capacitatilor cognitive

Datorita evolutiei societatii,familiarizarea cu metode si tehnici de munca intelectuala a

elevilor,d.p.d.v. pedagogic ridica problema sa-l invatam pe elevi cum sa invete cu un
efort mic si un randament mare.

Metodele si tehnicile de munca intelectuala pot fi clasificate astfel:

 Dupa continut:
-cu privire la igiena muncii intelectuale;
-organizarea si metodologia desfasurarii ei;
 Dupa destinatie:
-de informare,de observare,cercetare si creatie;
 Dupa aria de cuprindere:
-generale,aplicate in toate genurile de activitate intelectuala si la toate obiectele;
-specifice,adaptate unui domeniu sau unui obiect de invatatamant;
 Dupa conditiile pedagogice:
-implicate in activitatea elevilor la lectii;
-metode si procedee folosite in activitatile extra didactice;
 Familiarizarea elevilor cu metode si tehnici de munca intelectuala /
Dezvoltarea capacitatilor cognitive

Capacitati vizate:
 Capacitati de cunoastere – dezvoltarea proceselor
intelectuale: limbaj, gandire, memorie,
creativitate;
 Capacitatea de observare – dezvoltarea atentiei, a
simturilor prin crearea de situatii specifice;
 Capacitati de operare mintala: analiza, sinteza,
abstractizarea, generalizarea, compararea,
inductia, deductia.
În functie de varsta se va urmari deprinderea elevului cu metode si tehnici de
munca intelectuale precum:
- deprinderea de a folosi manualul,sarcina specifica de clasa I;
- familiarizarea cu diverse modalitati de citire(lenta,rapida,de
aprofundare,selectiva, studiul de text,etc.);
- initierea in tehnica folosirii unor instrumente auxiliare pentru imbogatirea
cunostintelor (dictionare,enciclopedii) si valorificarea surselor documentare
prin rezumat,plan de idei,conspecte,fise;
- deprinderea de a asculta in cadrul orelor ce se comunica si de identificare
a elementelor esentiale ale comunicarii, de a lua notite;
- familiarizarea cu tehnica de observare si experimentare;
- formarea obisnuintei de a-si propune scopuri si a persevera in realizarea
lor, deprinderii de invatare constant;
- cultivarea obisnuintei de a respecta cerintele igienei muncii intelectuale;
 2 Continutul educatiei intelectuale

2.1 Cultura generala -reprezinta cultura fundamentala necesara fiecarui

om. Ea cuprinde un sistem de cunostiinte, deprinderi asimilate si formate
in cadrul actiunii educationale care ii ofera individului posibilitatea
elaborarii unei viziuni de ansamblu asupra lumii.
Se poate vorbi de cultura intr-o acceptie obiectiva, in care cultura
inglobeaza totalitatea valorilor materiale si spirituale create de societate si
o acceptie subiectiva care vizeaza procesul asimilarii acestor valori de
catre om.

Se pot distinge doua nivele:

 un nivel instrumental (presupune insusirea cunostintelor,formarea
priceperilor,deprinderilor care devin mijloace in vederea imbogatirii
continue a culturii generale)
 un nivel operational (se refera la folosirea informatiilor, priceperilor,
deprinderilor si capacitatilor in vedrea rezolvarii problemelor ce se ridica
in activitatea subiectului prin aplicarea lor in alte cazuri).
2.2 Cultura profesionala cuprinde un sistem de cunostinte,
princeperi, desprinderi si capacitati necesare exercitarii unei
profesiuni sau unui grup de profesiuni. Cultura profesionala
permite integrarea individului in societate prin intermediul
profesiunii.
Directii si tendinte privind formarea culturii profesionale:
 Aceasta se constituie pe fondul culturii generale,prin
specializarea si adaugarea componentelor culturii generale la
specificul unei profesiuni, cu transmiterea unor cunostinte de
specialitate.

 Logica formarii culturii profesionale impune evitarea tendintei

de concentrare asupra unei specializari inguste. (specializarea
se face progresiv in cadrul culturii generale).
Concluzii!
Sarcinile educatiei intelectuale sunt (in esenta):
 Abilitarea cu un sistem de cunoştinţe ştiinţifice, cu

priceperi şi deprinderi intelectuale.

 Formarea bazelor concepţiei filozofice despre lume

şi corecta orientare ideologico-politică a elevilor.

 Mijloace prin care se realizează educaţia intelectuală

 Principalul mijloc prin care se realizează educaţia intelectuală a elevilor

este procesul de învăţământ. In cadrul lui îşi însuşesc cunoştinţe, priceperi
şi deprinderi, încep să-şi formeze cultura generală.

 Lectura particulară este un alt instrument. Ea îl pune pe elev în contact cu

valorile culturale create de omenire.

 Teatrul şi cinematograful contribuie de asemenea la însuşirea unui însemnat

numar de cunoştinţe din cele mai variate domenii : literatură, istorie,
geografie, ştiinţele naturii, muzică etc.
 Internetul este cel mai recent instrument de realizare al educatiei
intelectuale;

 Educaţia intelectuală a copiilor se realizează şi prin cercurile pe obiecte de

învăţământ, care funcţionează în cadrul şcolii prin excursii şi vizite la
locuri din natură, muzee, instituţii, expoziţii.
Educatia morala

Morala este o forma a constiintei sociale care reflecta ansamblul conceptiilor, ideilor si principiilor
(normelor) care calauzesc si reglementeaza comportarea (conduita) oamenilor in relatiile interpersonale, in
familie, la locul de munca si in societate, in general.

Continutul educatiei morale include intr-un tot unitar:

- idealul moral;
- valorile;
normele si regulile morale prin care se reglementeaza raporturile omului cu ceilalti oameni, cu societatea.

Idealul moral este o imagine a perfectiunii din punct de vedere moral, un model, chintesenta morala a
personalitatii umane;

Valorile morale reflecta anumite cerinte si exigente generale ce se impun comportamentului uman in virtutea
idealului uman.
Normele si regulile morale se refera la situatii concrete, ele exprima obligatii, interdictii, permisiuni
referitoare laactiunile morale.

Educatia morala este o componenta a educatiei prin care se realizeaza formarea si dezvoltarea constiintei
morale, a conduitei morale, formarea profilului moral al personalitatii, elaborarea comportamentului social –
moral.
Obiectivele educatiei morale

 Formarea constiintei morale

- aceasta are 2 componente: cognitiva si afectiva.
 Formarea constiintei morale cuprinde:

- formarea reprezentarilor morale – reflectarea intuitiva a caracteristicilor unui

complex de situatii si fapte morale concrete (la scoala, acasa, pe strada etc.);
- insusirea notiunilor morale prin generalizare si abstractizare. Notiunea morala
exprima cce ce este esential si general intr-o clasa de manifestari morale;
- formarea convingerilor morale. Cunoasterea morala trebuie sa fie insotita de
trairi afective (emotii, sentimente etc.), de vointa.

 Convingerea morala este concomitent rationala, afectiva si vocationala.

 Formarea judecatilor morale vizeaza capacitatea evaluativa a individului,
puterea acestora de a surprinde substratul moral al unor situatii concrete cu
care se confrunta.
Obiectivele educatiei morale

 Formarea conduitei morale

 Conduita morala reprezinta punerea in practica a a constiintei morale, in fapte, actiuni ca raspuns la
situatiile concrete. Acestea imbraca forma deprinderilor si obisnuintelor morale.

Deprinderile sunt componente automatizate ale conduitei, ce se formeaza in timp, in situatii repetitive.
 Formarea deprinderilor morale – cea mai importanta componenta a educatiei morale.
 Deprinderi morale legate de activitatea scolara: venirea la timp la scoala, respectarea programului
si a regulilor scolii, pregatirea constiincioasa a lectiilor, folosirea cu grija a obiectelor etc.

Obisnuintele morale sunt si ele formate in situatii repetitive, acestea implica trebuinta de a efectua
actiunea in anumite conditii.

Formarea deprinderilor si a obisnuintelor se realizeaza mai ales pana la perioada adolescentei

(plasticitatea scoartei cerebrale este mai mare). Deprinderile, comportamentele morale se realizeaza
prin:
 imitarea celor din jur;
 stimuli verbali: ordine, interdictii, sfaturi, rugaminti etc.
 Indrumarile asociate cu controlul, aprecierea contribuie la consolidarea deprinderilor.
 Metode de educatie morala

 folosirea oricaror metode didactice (povestirea, explicatia, observarea, prelegerea, conversatia, dezbaterea, studiul de caz etc.) are valenta educative
 Metode specifice educatiei morale:
 Exemplul are valente de educatie morala prin:
 oferirea posibilitatii unor intuitii directe, prin aprecierea unor fapte reale. Are efecte mai mari dcat prezentarea abstracta ;
 intuitia directa este insotita de o traire afectiv – emotionala ;
 tendinta de imitatie este foarte puternica la copil, acesta trebuie sa i se furnizeze modele pozitive directa sau indirecte (modele sociale, modelul
profesorului, parintii, modele din operele literare etc.)

 Exercitiul moral consta in executarea sistematica si organizata a unor fapte si actiuni, in conditii relativ identice, cu scopul formarii deprinderilor si
obisnuintelor de comportare morala, al constituirii si fixarii trasaturilor de vointa si de caracter implicate in conduita morala a individului.
 Aceasta metoda presupune 2 momente principale:
 formularea cerintelor;
 exersarea propriu-zisa.
 Formularea cerintelor poate imbraca forme precum: rugamintea, ordinul, dispozitia, indemnul, sugestia, lamurirea, incurajarea, promiterea unor
recompense, initierea de intreceri intre elevi, aluzia, avertismentul, interdictia etc.
 Exersarea propriu zisa prin: antrenarea elevilor in diverse activitati, jocuri de creatie (la varstele mici), jocul de rol, organizarea clasei, distributia de
roluri la nivelul clasei, concursuri, competitii, intreceri sportive etc.

 Supravegherea ete metoda de observare atenta de catreeducator a comportarii in devenire a copilului, a tanarului sau adultului. Aceasta se poate solda
cu intreruperea/interzicerea unor comportamente nedorite/daunatoare precum si provocarea pentru executarearea unor comportamente care conduc la
deprinderi bune.
 Sanctiunea are 2 forme:
 cand elevul/copilul nu respecta normele de conduita morala, se abate de ladisciplina scolara sanctiunea ia forma pedepsei (o sanctiune a nerespectarii
regulilor de comportare, a indrumarilor si a ordinelor date, a indatoririlor si a obligatiilor scolare);
 recompensa – fata pozitiva a sanctiunii prin care se incurajeaza fapte bune, care repetate conduc la deprinderi si obisnuinte bune.
Educaţia estetică
 Valorifică în formarea personalităţii umane,
potenţialul creativ al frumosului estetic, social şi
natural;
 Receptarea, evaluarea şi crearea frumosului
existent în natură, societate şi artă.
 Metodologia educaţiei estetice valorifică resursele
existente în mediul şcolar şi extraşcolar, prin
discipline şcolare care contribuie în mod indirect
sau direct
Educaţia estetică
 Activităţi de educaţie nonformală, extradidactice şi
extraşcolare, cu conţinut prioritar estetic: cercuri şi
cluburi artistice şi sportive, serbări, concursuri
artistice, excursii şcolare şi vizite tematice,
vizionări de spectacole, expoziţii, filme, vizite la
muzee, întâlniri cu mari personalităţi creatoare în
domeniul artei etc
 Educaţia religioasă
 Aflată în strânsă legătură cu cea intelectuală şi mai ales cu cea
morală este educaţia religioasă, care presupune existenţa unei
dimensiuni transcendente.
 Valoarea fundamentală, premisa, rezultatul şi condiţia sine-qua-
non, în educaţia religioasă este libertatea omului, fiind exclusă
orice formă de constrângere sau de supunere.
 Religia reprezintă legătura liberă, conştientă şi personală a omului
cu Dumnezeu, fundamentată pe iubire şi libertate şi manifestată
prin diferite forme de cinstire a Lui.
 Elementul comun tuturor religiilor este faptul că au ca şi
caracteristică esenţială experienţa sacrului şi prezenţa unei
divinităţi
Educaţia fizică
 Urmăreşte dezvoltarea armonioasă şi normală a
organismului, întărirea sănătăţii şi cultivarea unor
calităţi, capacităţi, deprinderi şi competenţe necesare
activităţilor sportive.
 Formarea la elevi a unor calităţi morale, cum ar fi:
simţul dreptăţii, stăpânirea de sine, respectul faţă de
celălalt, punctualitatea, perseverenţa, curajul şi a
unor trăsături de caracter, cum ar fi: cinstea,
corectitudinea, modestia, acceptarea loială a regulilor
(comportamentul fairplay).
 Educaţia profesională
 Ansamblul formelor de pregătire şi perfecţionare în
vederea realizării activităţilor profesionale, forme care
presupun însuşirea anumitor cunoştinţe teoretice, formarea
de abilităţi (priceperi şi deprinderi) profesionale şi a unor
competenţe profesionale specifice.
 Orientarea şcolară şi profesională, respectiv orientarea
vocaţională reprezintă un ansamblu de acţiuni şi
demersuri educaţionale de sprijinire a indivizilor în luarea
deciziilor şcolare şi profesionale, în concordanţă cu
particularităţile personalităţii lor şi cu cerinţele contextului
social
Educaţia profesională
 Finalităţile generale ale educaţiei profesionale sunt:
 formarea unui orizont de cunoaştere, cultural şi
tehnologic comprehensiv cu privire la anumite profesii
 dezvoltarea unor capacităţi, abilităţi (priceperi şi
deprinderi) şi competenţe necesare exercitării profesiei
 stimularea dorinţei de cunoaştere în domeniul
profesional, dezvoltarea intereselor profesionale care să
stea la baza perfecţionării şi autoperfecţionării continue
Noile educaţii

 Educaţia trebuie să se adapteze exigenţelor şi

evoluţiilor realităţii naţionale şi internaţionale şi să
contribuie la soluţionarea problemelor cu care se
confruntă diferitele societăţi.
 Noile educaţii au apărut, ca răspunsuri ale educaţiei
la problematica tot mai complexă a lumii
contemporane
 Noile educaţii
 educaţia civică
 educaţia pentru mediu/ educaţia ecologică
 educaţia pentru sănătate
 educaţia economică şi casnică modernă
 educaţia pentru viaţa de familie
 educaţia pentru timpul liber (loisir)
 educaţia pentru comunicare şi mass-media
 educaţia interculturală
 educaţia pentru schimbare şi dezvoltare
 educaţia pentru participare, democraţie şi drepturile omului
 educaţia pentru pace şi cooperare
 educaţia pentru tehnologie şi progres.
Demersuri de introducere a noilor educatii în
sistemele moderne de învătământ

 Demersul disciplinar înseamnă introducerea de discipline

centrate pe un anumit tip de educatie.
 Demersul modular/disciplinar implică crearea de module
specifice noilor educatii în cadrul disciplinelor traditionale.
 Demersul infuzional vizează transmiterea de mesaje ce tin
de noile educatii în aria unor discipline diferite.
 Demersul transdisciplinar presupune abordarea noilor
educatii sub forma unor sinteze stiintifice, realizate
semestrial sau anual de echipe de profesori.
 APLICATIE


Realizati, prin metoda cubului, o prezentare a

continutului fiecărei dimensiuni a educatiei. Parcurgeti
fiecare fatetă a cubului, respectând instructiunile:
(1) Descrie - cum arată?/ce este?
(2) Compară - aseamănări/deosebiri
(3) Analizează - din ce este alcătuit?
(4) Aplică - cum/unde poate fi folosit?
(5) Asociază - la ce te face să te gândesti?
(6) Argumentează pro sau contra
Alternative educaționale
 sunt cunoscute drept o formă a educației non-
tradiționale, termenul include orice tip de
educație formală diferit de standardul
convențional
 includ o serie de abordări ale predării și învățării
diferite de cele tradiționale
 valorizează de obicei lucru în grupuri mici de
elevi, relații apropiate între profesor și elev și
promovează un simț al comunității
 Pedagogia Montessori, Pedagogia Waldorf,
Sistemul Step-by-Step
Alternative la ce?

La Sistemul comeinian de învăţământ

 Organizarea învăţământului pe clase şi lecţii.

 Învăţământul organizat pe clase şi lecţii, a cărui primă

fundamentare teoretică se datorează lui Comenius, şi-a
dovedit eficienţa în realizarea activităţilor şcolare o
îndelungată perioadă de timp.
 Acest sistem s-a impus în practica şcolară răspunzând nevoii
de a asigura o instrucţie de masă tinerei generaţii şi a devenit
modul dominant de organizare a procesului de învăţământ.
 În învăţământul tradiţional de tip comeinian gruparea elevilor
se face pe clase, fiecare clasă incluzând un număr oarecare de
elevi, aproximativ de aceeaşi vârstă şi cu o pregătire
apropiată.
 Trecerea dintr-o clasă în alta se face anual, pe baza
promovării.
Autoeducația
 Dependentă de realizările educației permanente,
aceasta din urmă susținând saltul calitativ de la
educație spre autoeducație.
 Produs superior al educației permanente
 Autoeducația stimulează competiția cu sine,
autodepășirea și autoperfecționarea continuă.
 Implică transformarea educatului în autoeducator.
 Tendința naturală a omului de a se autodepăși
Autoeducația propriu-zisă
 lansată la vârsta preadolescenței (prin intensificarea procesului de
dezvoltare a conștiinței de sine care permite realizarea unor acțiuni de
autodirijare comportamentală, de autocunoaștere și autoapreciere
obiectivă, de autocomunicare și autoînvățare eficiente)
 afirmată la vârsta adolescenței prin formarea capacității de dialog cu
sine, de autoinstruire morală, intelectuală, tehnologică, estetică,
psihofizică; de autoanaliză, autoreflecție, autoobservare, automotivare
pentru depășirea propriilor limite cognitive și noncognitive
 dezvoltată continuu la vârsta tinereții, adultă și chiar a bătrâneții, prin
asumarea rolului de autoeducator care valorifică nevoia autocultivării
profesionale, comunitare, civice și valorificarea experienței cognitive
și noncognitive acumulată și orientată în sens creativ superior
 EDUCAȚIA
PERMANENTĂ
 Conceptul de educație
permanentă
Educația permanentă este un concept specific
pedagogiei contemporane și poate fi definită
din trei perspective:
Proces pedagogic
„educația permanentă este un proces de
perfecționare a dezvoltării personale,
sociale și profesionale pe durata întregii
vieți a oamenilor, având ca scop
îmbunătățirea calității vieții atât a
indivizilor, cât și a colectivității lor.”
Demers individual
„Educația permanentă reprezintă un demers individual
prin care personalitatea umană urmărește să-și
armonizeze diferitele stadii și conținuturi ale instruirii
în vederea atingerii unui echilibru psihosocial, în plan
profesional, intelectual, moral, cultural.” Are în vedere
asigurarea continuității în formarea și dezvoltarea
fiecărei personalități.
Principiu de politică
a educației
„Educația permanentă constituie un principiu de
politică a educației angajat în reorganizarea sistemului
de învățământ ca parte a acestuia la nivelul structurii
sale de bază sau a structurii sale de relație cu mediul
social (sau economic, cultural, religios, comunitar,
politic, militar etc).”
Educație permanentă VS Caracterul permanent al educației

Ed. Perm Caract. perm

Este orientată către un

scop Nu este orientată către
un scop anume
Are o puternică
Intenționalitate
VS Are o intenționalitate
slabă
învăț pentru a face față
unor situații noi, inedite învăț tot timpul fără a
etc ști pentru ce anume
învăț

„Pentru fiecare om viața sa este o școală, de

la leagăn până la mormânt.”

— Comenius —
Structurile de organizare ale
educației permanente:

Visează două coordonate:

Orizontală
Verticală (distribuită în spațiul disponibil în
orice moment al existenței umane)
(distribuită în timp, pe tot parcursul
existenței umane)

probează deschiderea temporală nelimitată a probează deschiderea spațială nelimitată a

activității de formare-dezvoltare a personalității
desfășurată pe toată durata vieții.
Din acest punct de vedere, educația valorifică
resursele pedagogice ale fiecărui ciclu al vieții
(copilăria, adolescența, tinerețea, maturitatea,
bătrânețea) sau stadiu al educației (preșcolar,
primar, secundar etc).
activității de formare-dezvoltare a personalității
umane în fiecare moment al vieții. Această direcție
valorifică simultan toate acțiunile și influențele
posibile de la nivel de educație școlară la educație
extrașcolară (familie, comunitate, mass-media
etc).
Modul de realizare a educației permanente

Procesul de învățare nu impune conceperea în mod izolat, dincolo de idealurile sociale.

Educația permanentă este strâns legată de educația fundamentală, educația al cărei obiect este de a răspunde
nevoilor educative fundamentale, instruirea la nivel de bază putând servi drept sprijin pentru învățarea mai
intensă; educația fundamentală cuprinde:
 educația copilăriei
 educația primară
 alfabetizarea adolescenților și adulților
 achiziționarea de către aceștia a cunoștințelor generale și a competențelor necesare pe parcursul vieții.

Obiectivele educației permanente nu pot fi disociate de cele ale

educației realizate în general, cum ar fi de cele ale educației școlare.
 Educația permanentă presupune o
reorientare a educației inițiale formale
instituționalizate(cea primită în școală)

Educatia permanentă il urcă pe individ pe un alt fagas al

implinirii umane in acord cu marile valori umaniste:

• cultivarea spiritualității,
• sănătate fizică morală și mentala,
• libertatea si pacea ,egalitatea si democratia

Plecand de la evidenta necesitate a schimbarii,

educatia permanenta contribuie la adaptarea
rapida a oamenilor la realitatile in devenire
Caracteristicile educației permanente:

Caracterul continuu Caracterul global

Caracterul Caracterul participativ

integral
 Educabilitatea.
Factorii dezvoltării personalității umane
Conceptul de educabilitate

Educabilitatea reprezintă potențialul de formare

umană sub influența factorilor de mediu sau
educaționali.
Perspective asupra educabilității
 biologică - disponibilitatea genotipului uman în
favoarea formării fenotipice individuale;
 filosofică - libertatea individului de a se forma,
aproape nelimitat, dar conştient de perisabilitatea sa
individuală;
 pedagogică - ansamblul posibilităților de a
influența cu mijloace educative formarea
personalității fiecărui individ uman.
Teorii privind educabilitatea

1. Teoriile ereditariste - Ereditatea - premisă naturală

a dezvoltării psiho-individuale
2. Teoriile ambientaliste - Mediul – cadru socio-
uman al dezvoltării psiho-individuale
3. Teoria dublei/triplei determinări – Educația –
factor determinant al dezvoltării psiho-individuale
Ereditatea - premisă naturală a dezvoltării psiho-
individuale

 fenomenul transmiterii informației genetice de la

ascendenți la descendenți
 premisă necesară, dar nu suficientă pentru
dezvoltarea personalității individului
 acțiune probabilistă, oferind fie un potențial genetic
normal ce trebuie valorificat , fie un potențial
genetic deficitar ce poate fi compensat în diverse
grade
Mediul – cadru socio-uman al dezvoltării psiho-
individuale

 Mediul - ansamblul elementelor naturale, sociale,

culturale ce ne înconjoară şi cu care omul este în
interacțiune permanentă pe tot parcursul vieții sale.
• mediul fizico-chimic şi biotic
• mediul socio-uman mediul proximal mediul distal
 Acționează aleatoriu, probabilist, putând fi, în egală
măsură, o şansă a dezvoltării sau un blocaj al
acesteia.
Educația – factor determinant al dezvoltării psiho-
individuale

 mediază între potențialitatea de dezvoltare, propusă

de ereditate şi oferta de posibilități a mediului;
 include un sistem complex de acțiuni şi influențe
de natură formativă şi informativă şi are rol
hotărâtor în formarea personalității umane.
 Scopul educaţiei este acela de a forma şi modela
personalitatea umană.
 Perspectiva ereditaristă

Perspectiva ereditaristă acreditează ideea existenţei unui determinism absolut

şi imuabil al eredităţii.
Perspectiva ereditaristă porneşte de la premisa conform căreia ereditatea, prin
intermediul condiţionării genetice, guvernează de la început şi până la
sfârşit dezvoltarea fizică şi psihică a individului, inclusiv atitudinile şi
comportamentele acestuia.
Gratie codului genetic, înţeles ca program informaţional de sorginte biologică
ce include secvenţe de comandă unitare, dezvoltarea ontogenetică este
riguros structurată si coordonată de către mecanismele eredităţii.
Postulând faptul ca devenirea fiinţei umane este în totalitate coordonată de
programul genetic al acesteia, iar dezvoltarea, inclusiv cea psihică, este un
reflex corelativ al maturizării biologice a organismului, perspectiva
ereditaristă limitează sau chiar elimină mediul şi educaţia din constelaţia
factorilor dezvoltării ontogenetice.
 Perspectiva ambientalistă

Daca teoriile ereditariste supralicitează determinarea de tip genetic a

dezvoltării, abordările ambientaliste promovează, la fel de unilateral,
acţiunea factorilor de mediu. Fundamentarea teoretica a paradigmei
explicative anterior menţionate este oferită cu precădere de orientarea
psihologică behavioristă
Premisa centrala a behaviorismului este aceea ca, în realitate, omul nu
acţionează ci reacţionează la variatele stimulări ale mediului,
comportamentul uman putând fi astfel în totalitate analizat şi explicat
prin intermediul schemei funcţionale stimul-răspuns (S-R).
Considerând comportamentul uman ca fiind o suma de reacţii la diversele
stimulări venite din partea mediului, adepţii şcolii de gândire
ambientaliste susţin punctul de vedere behaviorist, respectiv faptul că
prin controlarea acestor stimulări pot fi controlate reacţiile individului şi
implicit comportamentul şi conduita acestuia.
Perspectiva integrativă

Perspectiva integrativă are ca punct de plecare reconsiderarea globală a

acţiunii factorilor ereditari şi de mediu asupra dezvoltării ontogenetice a
fiinţei umane.
Premisa pe care se întemeiază perspectiva integrativă este aceea ca orice
tratare unilaterală a dezvoltării ontogenetice, fie că aceasta este de tip
ereditarist sau de factura ambientalistă, este atât incorectă din punct de
vedere stiinţific, cât si neproductivă în plan acţional.
Acest fapt necesită o abordare globală si integrativă a dezvoltării fiinţei
umane, abordare în interiorul căreia se urmăreşte, pe de o parte,
surprinderea valorii şi limitelor atât a determinării ereditariste, cât şi a
celei ambientaliste, iar pe de altă parte, identificarea modului în care
ereditatea şi mediul interacţionează în ceea ce priveşte dezvoltarea
ontogenetica.
Finalitățile educației
 FINALITĂȚILE EDUCAȚIEI

 Finalitățile reprezintă direcțiile, orientările strategice ale funcționării învățământului,

într-o anumită perioadă istorică, a dezvoltării social-economice și culturale a unei
societăți.

 În funcție de nivelul lor de generalitate și de intervalul de timp rezervat atingerii

acestora, finalitățile educației se structurează pe trei niveluri ierarhic organizate:
 Idealul educațional
 Scopuri educaționale
 Obiective educaționale

74
Idealul educațional
- nu este un model standard, impus o dată pentru totdeauna, ci
un model dinamic care exprimă cerințele și aspirațiile unei
societăți într-o anumită etapă istorică.
- idealul educațional este caracterizată prin trei dimensiuni
fundamentale:
a) Dimensiunea socială – vizează tendința generală de
dezvoltare a societății.
b) Dimensiunea psihologică – se referă la tipul de personalitate
pe care societatea îl solicită, respectiv la ansamblul de
trăsături psiho – comportamentale ale membrilor.
c) Dimensiunea pedagogică – să permită o transpunere practică
în plan instructiv – educativ.
Idealul educațional
„Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în
dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a
individualităţii umane, în formarea personalităţii
autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt
necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală,
pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru
participarea cetăţenească activă în societate, pentru
incluziune socială şi pentru angajare pe piaţa muncii.”

Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, articolul 2, alineatul (3)

 Finalitățile educației
Scopurile educaţionale – detaliază idealul educaţional
la nivelul tuturor dimensiunilor educaţiei, al
nivelurilor de învăţământ, al sistemelor de activităţi
educaţionale etc.

Obiectivele educaţionale – orientează desfăşurarea

unor activităţi educative determinate. Ele reprezintă o
concretizare/ detaliere a scopurilor, care devin mai
precise, mai clare şi mai operante.
Finalitățile educației
 Competențele generale – finalităţi educaţionale cu grad ridicat de
generalitate şi de complexitate. Sunt formulate la nivelul unei discipline de
învăţământ, urmărite de-a lungul mai multor ani de studiu, pentru un ciclu
de şcolarizare. Sunt formulate în mod unic, la nivel naţional, în programele
şcolare
 Competențe specifice –finalităţi educaţionale care derivă din competenţele

generale. Sunt formulate la nivelul unei discipline de învăţământ, urmărite

de-a lungul unui an de studiu. Sunt formulate în mod unic, la nivel naţional,
în programele şcolare
Competentele sunt structuri complexe, cu valoare operational-instrumentală,
asezate între cunostinte, abilităti, atitudini si aptitudini si au următoarele
caracteristici:
 asigură realizarea rolurilor si a responsabilitătilor asumate;

 corelează cu performanta în activitate;

 pot fi măsurate pe baza unor standarde de performantă;

 pot fi dezvoltate prin învătare.

Finalitățile educației
 Obiective operaţionale – au caracterul cel mai
concret şi sunt valabile pentru activităţile didactice
determinate şi concrete, desfăşurate la micronivel
pedagogic.
Clasificarea obiectivelor educationale

După domeniul la care se referă distingem:

 obiective cognitive - se referă la asimilarea de cunostinte, la

formarea de capacităti intelectuale;

 obiective afective - vizează formarea convingerilor,

sentimentelor, atitudinilor;
 obiective psihomotorii - se referă la operatii manuale, la

formarea de conduite motrice, practice.

 Operaţionalizarea obiectivelor educaţionale

 Demersul/ operația de transpunere – cu ajutorul verbelor

de acțiune – a obiectivelor educaţionale/ competențelor
generale și specifice în obiective concrete, prin
precizarea unor comportamente cognitive şi
psihomotorii observabile și măsurabile (care pot fi
observate direct, analizate, grupate, clasificate obiectiv).

 Obiectivele operaţionale reprezintă elemente de reper în

proiectarea, derularea, evaluarea şi reglarea activităţilor
instructiv-educative la micronivel educaţional.
 Taxonomia lui Bloom în operaționalizarea
obiectivelor

Obiectivele de ordin cognitiv

(Taxonomia lui Bloom) – 6 niveluri:
I. Cunoaşterea/ achiziţia cunoştinţelor (redare,
reproducere, recunoaştere)
II. Înţelegerea/ Comprehensiunea (utilizarea
informaţiilor)
III. Aplicarea (utilizarea achiziţiilor în situaţii noi)
IV. Analiza (decompunere de elemente, relaţii, principii)
V. Sinteza (reunire de elemente)
VI. Evaluarea (formulare de judecăţi de valoare)
Trepte comportamentale si exemple asociate (B.
Bloom)
1. Cunoasterea -însusirea,
asimilarea, memorarea pe de
rost, cuvânt cu cuvânt, a unor
informati
2. Întelegerea - reformularea unei
idei cu propriile
cuvinte;extrapolarea unei
inform.
3. Aplicarea – Folosirea
informatiei într-o noua situatie
1. Reproducerea definitiei unui termen/
a unei clasificări/ a unei teorii.
Reamintirea unei liste de cuvinte, a
unui an istoric, a denumirii unei
lucrări, a unui număr, a unui simbol
etc. Recitarea unei poezii.
2. Reformularea unei definitii în cuvinte
proprii. Parafrazarea unei reguli.
Exprimarea în cuvinte a unei formule
de calcul/ a unui grafic.
3. Aplicarea unor formule matematice în
rezolvarea unei probleme. Aplicarea
teoriilor psihologice ale învătării în
practica educativă.
Trepte comportamentale si exemple asociate (B.
Bloom)
4. Analiza – divizarea unei informatii în
4. părtile ei ideilor
Stabilirea componente.
principale dintr-un text.
Descoperirea
5. Sinteza – conceperea a ceva nou prin integrarea maicauzelor
multor unui fenomen/ a
informatii
premiselor care stau la baza unui eseu
6. Evaluarea - formularea unei judecati defilozofic.
valoareIdentificarea erorilor din
interiorul unei argumentări.
5. Redactarea unui comentariu literar.
Conceperea unei pledoarii în apărarea
unui punct particular de vedere exprimat
într-o dezbatere. Formularea unei teorii.
Conceperea unui plan personal de actiune
6. Critica unei teorii/ a unui text literar/ a
unei creatii tehnice etc. Examinarea
validitătii interne și externe a unui
experiment.
Taxonomia obiectivelor din domeniul afectiv (D.
Krathwohl)

1. Receptarea – constientizarea mesajului – a diferentia, a separa, a izola, a diviza, a accepta,

a acumula, a combina, a alege, a raspunde, a asculta, a controla, a asimila
2. Reactia/Raspunsul – a se conforma, a urma, a aproba, a oferi, a discuta, a practica, a (se)
juca, a aplauda, a aclama, a-si petrece timpul liber intr-o activitate
3. Valorizarea – preferinta pentru o valoare – a renunta, a specifica, a ajuta, a incuraja, a
acorda asistenta, a subventiona, a argumenta, a dezbate, a protesta, a nega, a incuraja
4. Organizarea – unui sistem de valori – a discuta, a compara, a teoretiza o tema, a organiza, a
defini, a formula, a armoniza, a omogeniza
5. Caracterizarea – ordonarea generalizata – a revizui, a schimba, a completa, a face aprecieri
valorice legate de o activitate, a dirija, a rezolva, a evita, a-si asuma o sarcina, a colabora
conform unor norme manageriale
 Ta xonomia obie c tive lor e duc a tionale
din dome niul psiho- motor ( E. J. Simpson)

1. Percepere - actul preparator pentru o deprindere motorie,

bazat pe stimulare senzorială
2. Dispozitie - cunoasterea ordinii operatiilor, a instrumentelor
necesare etc.
3. Reactie dirijată - exersare
4. Automatism – deprinderea finalizata
5. Reactie complexă - aplicarea deprinderilor eficiente, în
contexte diferite.
 Model de operaţionalizare – R.F. Mager

Condiţii de operaţionalizare:
 descrierea comportamentului observabil final aşteptat
la elev (a performanţei minime)
 precizarea condiţiilor de producere şi manifestare a
comportamentului
 stabilirea criteriilor de reuşită/ de acceptare a
performanţei minime
 - Ordinea lor nu este fixă, ele îşi pot interschimba locurile.

 - Cerinţa  nu este absolut obligatorie.

Nr. Condiţia de operaţionalizare
crt.
1. Descrierea comportamentului
observabil final care se aşteaptă „verbe de acţiune”
de la elev
2. Precizarea condiţiilor de
producere şi manifestare a
comportamentului
3. Stabilirea criteriilor de
reuşită/ de acceptare a
performanţei minime
Explicitarea condiţiei Exemplu
Se realizează cu ajutorul așa-numitelor „verbe-acțiuni” sau Elevii să localizeze
Se evită verbele generale cu spectru larg: a şti, a cunoaşte,
a înţelege
Condiţiile didactice vizează procesul învățării: resurse, pe hartă
explicaţii, instrucţiuni, cunoştinţe anterioare etc.
Sintagmele: „cu ajutorul…”, „utilizând”, „folosind”, „pe
baza…”, „pornind de la…”, „având la dispoziție…”,
„valorificând…” etc.
Se referă la exigenţele care ţin de acceptarea cel puțin trei râuri.
performanței minime respectiv de precizarea nivelului
de reuşită: numărului minim de răspunsuri corecte;
numărul încercărilor admise; numărul maxim de
omisiuni admise; numărul maxim de greşeli admise;
timpul; modul de lucru (indici de viteză, de calitate, de
precizie)
 Procedura de operationalizare
a lui Gilbert de Landsheere
 Presupune cinci pasi :
1. Cine va produce comportamentul dorit?
2. Ce comportament observabil va dovedi că obiectivul este atins?
3. Care va fi produsul acestui comportament (performanta)?
4. În ce conditii trebuie să aibă loc comportamentul?
5. Pe temeiul căror criterii ajungem la concluzia că produsul este satisfăcător?
 Exemplu de ob. op.:
1. Elevii
2. să construiască
3. un aparat de radio
4. alegând piesele după o schemă dată,
5. iar aparatul să receptioneze cel putin cinci posturi.
 Operaționalizarea obiectivelor educationale din
domeniul cognitiv
1. Cunoastere - a defini, a recunoaste, a identifica, a enumera, a numi, a
reproduce, a sublinia etc.
2. Comprehensiune (intelegere) - a tranforma, a ilustra, a interpreta, a explica,
a extinde, a extrapola, a determina, a generaliza, a parafraza, a rescrie etc.
3. Aplicare - a utiliza, a alege, a restructura, a schimba, a demonstra, a
descoperi, a manipula, a modifica, a prezenta, a folosi etc.
4. Analiza - a analiza, a compara, a deduce, a detecta, a diferentia, a alege, a
separa, a distinge etc.
5. Sinteza - a relata, a produce, a proiecta, a planifica, a propune, a sintetiza, a
combina, a compune, a imagina, a organiza etc.
6. Evaluare - a judeca, a argumenta, a valida, a decide, a evalua, a contrasta,
a standardiza, a aprecia, a justifica, a motiva etc.
Caracteristici ale obiectivelor operaţionale

 Sunt corelate cu activităţile didactice determinate

 Se urmăresc şi se ating pe termen scurt, în situaţii
specifice de învăţare
 Se referă la elev, condensează ceea ce urmează să știe
şi/ sau să facă elevul, respectiv comportamentele
acestuia pe parcursul şi la sfârşitul activităţii didactice
 Se formulează în termeni de produs al învăţării (şi nu
de proces)
 Caracteristici ale obiectivelor operaţionale

 Nu se confundă cu:
 conţinutul/ ideile principale din lecţie, ci ele

precizează influenţa formativă şi informativă a

temei (ce va şti şi ce va fi apt să facă elevul).
 evenimentele instruirii (ele se referă strict la

activitatea de învăţare a elevilor, nu la cea a

profesorului)
 scopurile (acestea sunt mai generale şi nu se pot

realiza într-o singură activitate didactică)

De ce o pedagogie a competențelor?

 Se petrec schimbări majore pe piata beneficiarilor, deopotrivă

aspiranti la calificări si angajatori.
 Programele de studiu se realizează pe canale alternative, inclusiv prin
Internet.
 Necesitatea accelerii învătării, pentru calificări rapide si flexibile,
pentru recalificări, perfectionări.
 Cerintele acreditării si recunoasterii internationale a programelor de
studiu.
 Asigură insertia profesională si socială a fiecărei persoane.
 Competentele sunt criterii de evaluare si indicatori de succes în toate
domeniile de activitate.
Teoria si metodologia curriculum-ului
Curriculum

Curriculumul se referă la oferta educaţională a şcolii

şi reprezintă sistemul experienţelor de învăţare
directe şi indirecte oferite educaţilor şi trăite de
aceştia în contexte formale, neformale şi chiar
informale. Acesta rămâne realitate interactivă între
educatori şi educabili, cu efecte concrete,
anticipate realist asupra celor din urmă şi asupra
procesului însuşi.
Integrarea curriculară
 O modalitate inovatoare de proiectare a
curriculumului
 Presupune sintetizarea şi organizarea didactică a
conţinuturilor din domenii diferite ale cunoaşterii
astfel încât educații să fie capabili să îşi formeze o
imagine coerentă, unitară despre lumea reală.
 Integrarea curriculară este întâlnită zilnic în cadrul
învăţământului preşcolar și parțial în cel primar.
Valenţele formative ale abordării integrate a
curriculum-ului
 În ceea ce priveşte profunzimea şi soliditatea
cunoştinţelor – îmbunătăţire calitativă – educații vor
identifica mai uşor relaţiile dintre idei şi concepte, dintre
temele abordate în şcoală şi cele din afara ei, îşi vor
reactiva anumite informaţii mult mai rapid, iar timpul de
parcurgere al curriculumului este mult mai sporit.
 În planul relaţiilor interpersonale – este încurajată
comunicarea şi rezolvarea sarcinilor de lucru prin
cooperare, elevii devin mai responsabili şi mai angajaţi
prin rolul pe care şi-l asumă, cadrul didactic devenind un
„facilitator” şi nu o sursă de informaţie
Provocări ale abordării integrate a curriculum-ului

 Este pusă în lucru abilitatea metodologică a

cadrelor didactice
 Este necesară realizarea unei coordonări corecte
între temele abordate din perspectivă integrată şi
temele abordate clasic
 Stabilirea unor modalităţi de evaluare a
performanţelor individuale
 Realizarea unui orar coerent
Paradigme şi modele în integrarea curriculară

 Multidisciplinaritatea
- o formă mai puţin elaborată a transferurilor disciplinare,
profesorii fiind centraţi pe disciplinele şcolare separat
- implică rezolvarea unei teme curriculare unice din
perspectiva mai multor domenii de cunoaştere
 Interdisiplinaritatea - conţinutul a două sau mai multe discipline
de studiu se intersectează pe suprafeţe de cunoaştere de interes comun
 Transdisciplinaritatea – o abordare globală a cunoașterii,
informaţiile sunt considerate surse de creare a experienţelor de învăţare şi formare care
răspund nevoilor şi intereselor elevilor
Principii – proiectarea curriculumului

• Principiul adecvarii la context;

• Principiul permeabilitatii fata de evolutiile actuale
in domeniul specific;
• Coerența – relatia curriculum-finalitati si relatia
dintre diferitele grupuri de discipline;
• Pertinența– formularea obiectivelor si selectarea
continuturilor pe arii de formare:limba si
comunicare, matematica si stiinte, om si societate,
arte, tehnologii, educatie fizica si sport, consiliere
si orientare.
 PRODUSELE CURRICULARE

 Produsele curriculare reprezintă ansamblul

documentelor şcolare oficiale şi neoficiale, al
resurselor şi al produselor care structurează în
maniere specifice conţinuturile învăţământului şi
care sprijină procesul curricular
 CLASIFICAREA PRODUSELOR
CURRICULARE
 1.Produse curriculare principale:
 planurile-cadru de învăţământ
 programa şcolară
 manualul şcolar
 2. Produse curriculare auxiliare:
 auxiliare curriculare
 ghiduri metodice pentru cadrele didactice
 materialele didactice de suport/ ajutătoare
 - îndrumătoare pentru elevi: caiete de activitate independentă pentru elevi: soft-uri educaţionale
 3. Produse curriculare specifice activităţii de proiectare didactică (realizate de către cadrul
didactic):
 planificarea calendaristică
 proiectele unităţilor de învăţare
 proiectele de lecţie/ activitate didactică
Planul de invatamant cadru
 este un document oficial, care reflecta politica
educationala a statului respectiv si valorile
pretuite(aprobate) in societate; stabileste
obiectele de invatamant care urmeaza a fi
studiate, ordinea studierii lor, numarul de ore
saptamanal si anual, prevazut pentru fiecare
obiect de invatamant, structura anului scolar; se
prevede, de asemenea, caracterul obligatoriu,
optional(« alegeri fortate ») sau facultativ al
obiectului de invatamant.
Programa scolara
 este un document oficial, cu valoare instrumentala
si operationala, detaliaza planul de invatamant
prin prezentarea mai amanuntita a materiei de
asimilat la un anumit obiect de invatamant;
 contine: competente (generale, specifice),
structura tematica (capitole, teme, subteme),
numarul de ore orientativ la fiecare tema, indicatii
metodice.
Proiectarea unui curriculum pe fiecare disciplina ar trebui sa cuprinda:

1. Detalierea competentelor (continuturi, capacitati, atitudini), pentru fiecare clasa, in trei

variante: minim, mediu, maxim
2. Elaborarea programelor analitice, deasemeni in variante, minim, mediu, maxim;
3. Elaborarea manualelor pentru elevi (pentru prima clasa, a V-a), indrumatoarelor metodice
pentru profesori, a altor auxiliare didactice;
4. Elaborarea listelor de itemi, minimale si maximale, in variantele de la punctul 1, in vederea
evaluarii.
5. Realizarea unor aplicatii informatice care sa genereze teste personalizate, prin care elevii sa-si
poata autoevalua nivelul de pregatire la un moment dat, iar profesorii sa le foloseasca in
evaluarea curenta si sumativa.
6. Precizarea temelor, modulelor capitolelor ce ar trebui studiate in varianta maximala a
curriculei.
7. Indicatii metodologice pentru curriculumul realizat in scoala (CDS)
Manualul scolar
Criterii de analiza:
 conformitatea cu programa scolara;

 acuratetea si validitatea continutului;

 accesibilitatea acestuia;

 abordarea pedagogica in corelatie cu varsta si nivelul

elevilor;
 calitatea prezentarii si tehnoredactarii;

 relevanta si calitatea ilustratiilor;

 originalitatea si creativitatea abordarii;

 calitatea materialelor folosite.

Procesul de învățământ
Procesul de învățământ
 Definiție:
 Procesul de învățământ este activitatea instructiv-
educativă desfășurată în mod sistematic și organizat
de către elevi și profesori în școală, în urma căreia
elevii dobândesc cunoștințe, priceperi,
comportamente, aptitudini.
Procesul de învățământ
 Privit ca sistem, procesul de învățământ cuprinde:
- un flux de intrare (resursele umane, materiale si
financiare)
- un proces de învățământ care presupune tot ceea ce
conduce în timp la instruirea și formarea elevilor
- un flux de ieșire (absolvenții)
Componentele procesului de învățământ

 Obiectivele procesului de învatamânt

 Resursele umane, între care se stabilesc relatii interpersonale: relatii
profesor-elevi, elev-elev
 Curriculumul
 Metodele de instruire si auto-instruire
 Mijloacele de învatamânt
 Forme de organizare a activității didactice
 Timp
 Rezultate
 Componentele procesului de învatamânt

2. agenții actului didactic

3. curriculum

4. metodologia didactică
1. Obiective 8. Rezultate
5. mijloace de învățământ

6. forme de organizare

7. timpul de studiu
Procesul de învățământ

 Ca proces, învățământul presupune alternarea de

activități de:
 predare
 învățare
 evaluare
Predarea

A preda nu înseamnă doar a transmite un conținut

elevilor.
 A preda înseamnă:

- a prezenta fapte, exemple, modele, exponate, decupaje

din realitate;
- a propune elevilor o activitate de explorare si
transformare asupra realitatii;
- a extrage apoi esentialul care sa se condenseze în
definitii, legi, principii, reguli si teoreme;
- a organiza si sprijini actul de învatare, de asimilare a
ofertei didactice.
Predarea

Calități psiho-didactice ale profesorului, implicate

în activitatea de predare:
 capacități cognitive

 competențe comunicaționale

 capacități de organizare

 abilități de a aplica în practică teoria

 abilități de relaționare

 abilități de monitorizare, control și evaluare

 Predarea

Etapele procesului de predare:

1. prezentarea unui material concret și/sau verbal: date,
informații, evenimente, exemple
2. organizarea și conducerea unor activități în care să se
valorifice materilaul oferit
3. acordarea de sprijin elevilor pentru a putea observa,
analiza, compara etc
4. extragerea esențialului
5. operaționalizarea cunpștințelor prin intermediul
exercițiilor și problemelor
 Predarea

Stiluri de predare
 Stilul de predare – comportamentul specific profesorului, în care se reflectă

concepția sa pedagogică, precum și competențele psihopedagogice.

Clasificare:
 Stiluri de predare după atitudine față de nou: stiluri creative– flexibilitate,

disponibilitate pentru a încerca noi practici sau idei; stiluri rutiniere-înclinație

spre convențional, atitudini refractare în raport cu schimbarea.
 Stiluri de predare după modalitatea de management al clasei: stilul democratic

(încurajarea libertății de gândire, relații de colaborare cu elevii); stilul

autoritar (autoritate impusă, atitudine distantă față de elevi); stilul laissez-
faire (permisivitate totală, relații neutre cu elevii, fără implicare afectivă).
 Stiluri de predare în funcție de caracterul strategiilor didactice: expozitive,

conversative
 Stiluri de predare în funcție de specificul comunicării: comunicativ,

necomunicativ
 În funcție de poziția agenților educaționali: centrat pe cadrul didactic, pe elevi,

interactiv.
Învățarea

Definiție:
 Învățarea școlară reprezintă activitatea intelectuală și

fizică desfășurată în mod sistematic în vederea însușirii

unor informații și formării personalității
 Învățarea presupune un dublu aspect:

 unul informativ – care se referă la asimilarea de

cunoștințe
 unul formativ – crae presupune modul în care se

operează cu conținuturile informative, în care se aplică

în practică
Învățarea
Din perspectivă didactică învățarea este studiată într-o triplă ipostază:

 Proces-succesiune de operații, acțiuni, stări şi evenimente interne,

transformări ce intervin în structurile de cunoştințe, în operațiile
mintale, în modul de reflectare a realității şi de comportare a elevului.

 Produs-efecte materializate ale schimbărilor cantitative şi calitative,

relativ permanente şi stabile, exprimate în termeni de cunoştințe,
noțiuni, deprinderi, priceperi, comportamente.

 Condiționare -internă,prin factori biologici şi psihici, şi externă, prin

factori de mediu, proximali şi distali.
Structura secventei de învatare scolara

 Activitatea de învatare scolara prezinta o desfasurare procesuala în

care distingem o serie de etape sau momente:
 perceperea/ receptarea materialului, ceea ce înseamna mai întâi
inducerea unei stari de atentie. Pe fondul acesteia are loc
înregistrarea, perceperea activa a datelor concrete si verbale cuprinse
în lectie.
 întelegerea informatiilor, prin procese de analiza, sinteza si
generalizare asupra materialului
 condensarea informatiei în notiuni, legi, patrunderea prin gândire a
datelor,
 fixarea în memorie, adica "stocarea" informatiei
 actualizarea cunostintelor sub forma reproducerii si mai ales a
operarii, a transferului în conditii apropiate de cele de la lectie sau
într-un context nou.
 aplicarea cunostintelor, adica punerea lor în practica, operarea cu
ele.
Aspectul motivational al învatarii scolare

 Motivatia învatarii reprezinta ansamblul mobilurilor care

declanseaza, sustin energetic si directioneaza activitatea de
învatare.
 Optimul motivational reprezinta o zona situata între nivelul de
activare minim si cel maxim, zona careia îi corespunde un
nivel mediu de activare cerebrala. Optimul motivational difera
de la o persoana la alta, în functie de gradul de dificultate al
sarcinii, de aptitudini, de echilibrul emotiv, de temperament
etc.
 Legea optimului motivational arata cum depasirea unui
anumit prag de activare duce la scaderea eficientei rezolvarii
sarcinii
 La fel, sub nivelul minim de activare, învatarea nu se produce.
Stiluri de învățare
- exista stiluri de învatare diferite, deoarece cei ce
studiaza învata în mod diferit:
 stil auditiv

 stil vizual

 stil tactil-kinestezic