1.

PEDAGOGIA: INTRODUCERE

Obiectul de studiu al pedagogiei

Sistemul stiintelor educatiei

Relatia pedagogiei cu alte stiinte

Structura actiunii educationale

Etimologia termenului
P E D AG O G I E
Limba greaca:
paidagogia = a conduce copilul spre cunoastere
pais, paidos = copil; agoge = a conduce
paidagogos = sclavul care avea sarcina de a
conduce copilul la scoala

Statutul epistemologic al pedagogiei

epistemologia este studiul cunoasterii de tip stiintific;
epistemologie (gr.), compus din episteme = cunoastere, stiinta
si logos = studiu, teorie]
Pedagogia reprezinta sistemul de cunostinte despre educatie,
atat in forma cunoasterii stiintifice, cat si in forma cunoasterii
artistice. Stiinta realizeaza o cunoastere analitica si rationala a
realitatii, cu ajutorul conceptelor, in timp ce arta implica o
cunoastere sintetica si intuitiva, bazata pe imagini.

Pedagogia a evoluat in decursul istoriei de la cunostintele

empirice, spontane (pedagogia populara), pana la cel al
reflectiei sistematice, de factura filosofica sau stiintifica.
Pedagogia a atins un statut epistemologic in decursul timpului
(Birzea, C., 1998), trecand prin mai multe faze, de la cunostinte
prestiintifice:
sensul comun - exprimarea imediata si fluctuanta a opiniilor, credintelor
(este adevarat ceea ce fiecare crede ca este adevarat);
mitul - reflectie cotidiana formata din sfaturi practice si
cugetari personale, povestiri si parabole, fabule si ghicitori, proverbe,

aforisme etc.;
mitologia educatiei (elevul-model, profesorul-erou etc.);
metafora - faciliteaza noi semnificatii, noi asocieri si explicatii actului
educational;
sloganul - supersinteza, mesaj concis, enunt lapidar si frapant, laitmotiv,
cu impact rapid asupa in subconstientului colectiv - (Mens sana in corpore
sano), la cunostinte sistematice, in forma teoriilor, principiilor,
paradigmelor si modelelor.

Cateva definitii
Pedagogia se ocupa de ceea ce este, ceea ce
trebuie sa fie, ceea ce se face. Este stiinta
descriptiva, teorie normativa, realizare practica
(Planchard, E.,1992).
Pedagogia studiaza esenta si trasaturile
fenomenului educational, scopul si sarcinile
educatiei, valoarea si limitele ei, continutul,
principiile, metodele si formele de desfasurare a
proceselor paideutice (Birzea, C., 1998).

Sistemul stiintelor educatiei

Include disciplinele teoretice si practice care studiaza activitatea de
formare si dezvoltare permanenta a personalitatii umane, prin
strategii si mijloace de cercetare specifice.

Domeniul fundamental de cercetare:

Pedagogia generala / Fundamentele pedagogiei
Teoria si metodologia instruirii / Didactica generala
Didactica specialitatii
Teoria educatiei
Cercetarea pedagogica

Pedagogia varstelor

Pedagogia anteprescolara
Pedagogia prescolara
Pedagogia scolara
Pedagogia universitara
Pedagogia adultilor

2. EDUCATIA IN SOCIETATEA CONTEMPORANA

Educatia - delimitari conceptuale

Formele educatiei

Functiile educatiei

Educatia si problematica lumii contemporane: noile educatii

Educatia permanenta

Tendinte in educatia contemporana

Etimologia termenului
E D U C AT I E

Limba latina:
educatio = crestere, hranire, formare
educo-educare = a creste, a hrani, a forma, a instrui
educo-educere = a scoate din, a inalta

Educatia ca activitate
ansamblul de actiuni constiente, sistematice pe care un subiect
educational (educatorul) le exercita asupra unui obiect educational
(educatul) in vederea realizarii unui scop bine determinat
stadiul superior al educatiei si umanizarii - autoeducatia

Educatia ca proces
actiunea de transformare in sens pozitiv si pe termen lung a fiintei
umane, in perspectiva unor finalitati explicit formulate
proces specific uman care urmareste valorizarea resurselor interne
ale personalitatii

Educatia ca produs
cultura generala si de specialitate, comportamentul, atitudinile,
valorile impartasite, deprinderile si priceperile, motivatia

O definitie operationala a educatiei

Activitate sociala complexa si organizata,
prin care educatorul actioneaza asupra educatului in
vederea transformarii acestuia intr-o personalitate
activa si creatoare, conform atat conditiilor sociale
prezente si de perspectiva, cat si potentialului
sau biopsihic individual.

Formele educatiei
Educatia formala (scolara)
Educatia nonformala
(extrascolara)
Educatia informala (incidentala)

Educatia formala (scolara)

cuprinde ansamblul actiunilor intentionat educative, realizate
in mod planificat, sistematic, in cadrul institutiilor scolare si
universitare, structurate si ierarhizate in trepte scolare si pe ani
de studiu;
asigura formare intensiva, cu obiective clar precizate, esalonate
pe baza unor programe de studii, sub conducerea unui corp
profesoral specializat;
permite asimilarea cunostintelor din vaste sisteme ale
experientei umane, ale stiintei si tehnologiei, ale literaturii si
filosofiei, ale artei si eticii, oferind, concomitent si dezvoltarea
aptitudinilor si capacitatilor umane;
reprezinta un autentic instrument de integrare sociala.

Educatia nonformala (extrascolara)

cuprinde ansamblul actiunilor educatiei nescolare, structurate
si organizate intr-un cadru institutionalizat, dar situat in afara
sistemului scolar;
actiunile de educatie si instructie extrascolara se subdivid in:

- medii socio-profesionale, de perfectionare

reciclare, recalificare, de formare civica sau profesionala;
- medii socio-culturale, de autoeducatie si de
loisir, de refacere a echilibrului psihic si fizic prin relaxare;
se desfasoara in institutii traditionale sau moderne: cluburi ale
elevilor, organizatii nonguvernamentale, cluburi sportive, teatre,
muzee, biblioteci, excursii, televiziune, cinematograf, presa,
Internet etc.;
prezinta o mare flexibilitate, cuprinde programe variate in functie
de varsta, sex, categorii socio-profesionale, religioase etc.

Educatia informala (incidentala)

cuprinde ansamblul influentelor cu efecte educative care
rezulta din contextul situatiilor si activitatilor cotidiene si nu isi
propune in mod deliberat atingerea unor scopuri de ordin
educativ;
provine din mediul de viata, din ambianta familiala, civilizatia
urbana, viata satului, grupuri de varsta sau din meseria practicata,
din participarea la viata socio-culturala si este in afara cadrului
organizat, institutionalizat;
este mijlocita de miile de contacte spontane ale existentei

cotidiene, ceea ce face ca fiecare individ sa achizitioneze in

decursul vietii sale informatii, sa interiorizeze valori, sa adopte
atitudini, sa exteriorizeze comportamente etc., care imbogatesc,
pe neobservate, profilul sau spiritual;
este spontana sau difuza, ocupa ponderea cea mai mare in timp si
ca influenta extensiva asupra diferitelor laturi ale fiintei umane.

Interdependenta formelor educatiei

Fiecare forma a educatiei are ratiunea ei de a fi si campul ei de
actiune in procesul de educatie.
Educatia formala si cea nonformala au puncte comune in
sistemul organizat de societate, in scopul facilitarii si grabirii
achizitiilor cunoasterii, interiorizarii valorilor culturii, modelarii
comportamentelor, forme institutionalizate, diferentiate prin
cadrul si modalitatile de realizare.
Educatia formala beneficiaza de modalitatile educatiei
spontane, deoarece scoala nu poate ignora bogatia de
informatie si experientele inedite acumulate de elevi in timpul
lor liber.
Educatia formala orienteaza, completeaza si corecteaza
achizitiile obtinute prin intermediul educatiei nonformale si

ocazionale; exercita o functie integrativa, de sinteza, a

diferitelor experiente traite.

Functiile educatiei
1. Transmiterea valorilor de la societate la individ asigura continutul educatiei si exprima functia
culturala a educatiei.
2. Dezvoltarea constienta si progresiva a potentialului
bio-psihic al omului - realizabila pe baza valorificarii
descoperirilor biologiei si psihologiei si a
fundamentarii actiunii educationale pe aceste
descoperiri; exprima functia bio-psihologica a educatiei.
3. Pregatirea omului pentru integrarea activa in viata
sociala - realizarea unor activitati socialmente utile in
diferite contexte sociale, pentru el si pentru
comunitate; exprima functia economica a educatiei.

Educatia si problematica lumii contemporane (P.L.C.)

Conceptul P.L.C. a fost introdus de

Clubul de la Roma, intemeiat in 1968 sub
conducerea lui A. Peccei, ca o institutie ce
reuneste specialisti din intreaga lume
preocupati de evolutia si destinul omenirii.
P.L.C. a impus introducerea noilor educatii.

Noile educatii
Educatia pentru mediu sau educatia ecologica
vizeaza ameliorarea calitatii mediului ambiant.
Educatia pentru pace si cooperare formeaza
aptitudini si atitudini civice prin dialog si
participare la rezolvarea conflictelor.
Educatia pentru comunicare si mass-media
formeaza o atitudine critica, selectiva fata de
avalansa de informatii oferite de mass-media.
Educatia pentru participare si democratie
intentioneaza formarea unui cetatean constient de
drepturile si responsabilitatile sale.
Educatia pentru schimbare si dezvoltare formeaza
capacitatii de adaptare rapida si responsabila a

omului la reformele, inovatiile, transformarile

petrecute in diferite sectoare ale vietii sociale.
Educatia pentru tehnologie si progres formeaza
aptitudini si atitudini necesare in conditiile
progresului tehnologic.
Educatia demografica cultiva responsabilitati civice in
raport cu problemele specifice populatiei (crestere,
scadere, migratie etc.).
Educatia sanitara formeaza competente de organizare
rationala a vietii in conditiile rezolvarii unor probleme
specifice educatiei nutritionale, educatiei sexuale,
educatiei casnice etc.

Demersuri de introducere a noilor educatii in

sistemele moderne de invatamant
Demersul disciplinar inseamna introducerea
de discipline centrate pe un anumit tip de
educatie.
Demersul modular/disciplinar implica crearea
de module specifice noilor educatii in cadrul
disciplinelor traditionale.

Demersul infuzional vizeaza transmiterea de

mesaje ce tin de noile educatii in aria unor
discipline diferite, aparent necorelate.
Demersul transdisciplinar presupune
abordarea noilor educatii sub forma unor
sinteze stiintifice, realizate semestrial sau
anual de echipe de profesori.

Autoeducatia
Este o capacitatea care nu apare spontan, ci este
produsul unei activitati organizata in scoala, sub
conducerea profesorului, si de durata.
Activitatea constienta si complexa a fiintei umane
desfasurata in scopul desavarsirii propriei
personalitati, prin care subiectul uman isi stabileste,
implicit sau explicit, propriile scopuri si obiective
educationale.
Pana la varsta preadolescentei educatia ocupa o
pondere mai mare decat autoeducatia, in timp acestea
devin egale ca importanta si extensie, iar dupa
adolescenta autoeducatia detine treptat o pondere

semnificativ mai mare decat educatia,

permanentizandu-se in timp.

Dezvoltarea capacitatii de autoeducatie

Formarea autonomiei cognitive prin dezvoltarea unor
strategii si abilitati de munca intelectuala.
Cultivarea independentei si intereselor elevilor, in acord cu
aptitudinile si aspiratiile lor.
Educarea vointei elevilor si a capacitatii acestora de a
depune un efort constant pentru realizarea sarcinilor
impuse/autoimpuse.
Organizarea judicioasa a bugetului de timp.
Dezvoltarea capacitatii de autoevaluare si reflectie
personala, de estimare corecta atat a posibilitatilor si
limitelor proprii, dar si a modalitatilor de surmontare a
acestora.

Educatia adultilor
Prima scoala pentru adulti ia fiinta in anul 1798, la

Nottingham, Marea Britanie.

Formele de organizare a educatiei adultilor includ:
cursuri de reciclare
cursuri de perfectionare
universitati populare
Activitate complexa, dificila si pretentioasa din
urmatoarele motive:
curiozitatea scade si se limiteaza la domeniile de interes ale
adultului;
puterea de memorare mai redusa, ceea ce impune o structurare
logica si psiho-pedagogica a volumului de informatii;
plasticitatea eu-lui este in scadere, ceea ce duce la conservatorism,
rigiditate si rezistenta crescuta la schimbare;
rezerve fata de sistemul scolar clasic si discursul de tip academic;
necesitatea unei permanente dublari a discursului teoretic cu
exemple practice autentice;
puterea autoritara a profesorului scade, fiind necesar ca acesta sa fie
perceput drept consilier pentru anumite teme sau probleme practice
si nu ca profesor in sensul strict al cuvantului.

Paradigme educationale - abordare comparativa

Paradigma veche

Paradigma noua

Accentul cade pe continut, pe Accentul cade pe a invata sa inveti,

informatii

pe accesul la informatii

Educatia centrata pe profesor

si pe predare

Educatie centrata pe elevi/adulti si pe

procesul invatarii

invatare prin memorare si

reproducere

invatare prin gandire critica si

rezolvare de probleme

Ritm uniform de invatare

Ritmuri si stiluri de invatare diferite

Activitati scolare cu grupuri

Activitati scolare individualizate

mari
Profesorul este mai mult un

Profesorul are rol de organizator, de

transmitator de cunostinte

indrumator, animator al invatarii

Programe analitice obligatorii, Programe analitice flexibile; manuale

rigide; manualul unic

alternative

Accent pe cunostinte teoretice

Completarea cunoasterii teoretice si

abstracte cu practica, experienta

Se invata pentru prezent

Se invata pentru viitor (invatare

(invatare de mentinere).

inovatoare).

EDUCABILITATEA

Conceptul de educabilitate

Teorii privind educabilitatea

Ereditatea

Mediul

Educatia

Conceptul de educabilitate
Educabilitatea reprezinta potentialul de
formare umana sub influenta factorilor de

mediu sau educationali.

Perspective de abordare a educabilitatii

biologica - disponibilitatea genotipului
uman In favoarea formarii fenotipice
individuale;
filosofica - libertatea individului de a se
forma, aproape nelimitat, dar constient
de perisabilitatea sa individuala;
pedagogica - ansamblul posibilitatilor
de a influenta cu mijloace educative
formarea personalitatii fiecarui individ uman.

Educabilitatea se manifesta in relatia:

Educator

Educat

Competente general umane:

* echilibru biopsihic

* echilibru biopsihic

* insusiri de personalitate

* capacitati cognitive,

* experienta de cunoastere

afective si volitive

si de viata

* experienta de cunoastere
in curs de constituire

* disponibilitate de a comunica * disponibilitate de a

comunica si de a raspunde
solicitarilor

Competente profesionale:

* cultura generala
* cultura de specialitate

Competente didactice:

* tact pedagogic
* stil didactic

* capacitate de a receptiona,
prelucra si integra experienta

3. EDUCABILITATEA
Teorii privind educabilitatea
Raportul innascut - dobandit:
problema fundamentala a psihologiei dezvoltarii

Teoriile ereditariste
teoria preformationista
teoria criminalului innascut (C. Lombroso)

Teoriile ambientaliste
teoriile behavioriste

Teoria dublei determinari

teoria constructivismului

Ereditatea - premisa a dezvoltarii

fenomenul transmiterii informatiei genetice de
la ascendenti la descendenti
premisa necesara, dar nu suficienta pentru
dezvoltarea personalitatii individului
actiune probabilista, oferind fie un potential
genetic normal ce trebuie valorificat, fie un
potential genetic deficitar ce poate fi
compensat in diverse grade.

Mediul - cadru socio-uman al dezvoltarii

psiho-individuale
Mediul - ansamblul elementelor naturale,
sociale, culturale ce ne Inconjoara si cu care
omul este In interactiune permanenta pe tot
parcursul vietii sale.

Mediul:
actioneaza aleatoriu, probabilist, putand fi, in
egala masura, o sansa a dezvoltarii sau un blocaj
al acesteia.
mediaza intre potentialitatea de dezvoltare,
propusa de ereditate si oferta de posibilitati a
mediului;
organizator de proces sau operator special al
personogenezei;
include un sistem complex de actiuni si
influente de natura formativa si informativa si
are rol hotarator in formarea personalitatii
umane.

Educatia - factor determinant

al dezvoltarii psiho-individuale
Exista un optimism pedagogic,
dar si un scepticism pedagogic.

Scepticismul pedagogic
Se manifesta ca urmare a conflictelor,
razboaielor, perioadelor de refacere dupa
dezastre naturale si sociale, care au generat
stari de tensiune si dezamagiri cu privire la
educatia omului.
Sustine predestinarea biologica, genetica a
omului si imposibilitatea influentarii exterioare
a formarii si dezvoltarii sale.
Reprezentanti: Martin Heidegger, Jean Paul
Sartre, etc.

4. DIMENSIUNILE EDUCATIEI

Caracteristici generale

Educatia tehnologica

Educatia profesionala

Educatia fizica

Educatia sexuala

Educatia intelectuala

Educatia morala

Educatia religioasa

Educatia estetica

Caracteristici generale
Dimensiunile educatiei reprezinta ansamblul
valorilor pedagogice fundamentale:
bine, adevar, frumos, util, sacru,
care confera activitatii de formare-dezvoltare a
personalitatii umane un cadru dimensional stabil
realizat la nivelul sistemului si al procesului de
invatamant.

EDUCATIA INTELECTUALA

Intellectus (lat.) = minte, gandire, ratiune,

capacitate de a gandi, de a cunoaste, de a
opera cu notiuni sau concepte.
Definitie - componenta a actiunii
educationale care consta in transmiterea
valorilor umaniste si stiintifice de la societate
la individ, contribuind la formarea si
dezvoltarea structurilor cognitive.
Scop - trecerea de la intelegerea notiunilor,
teoriilor, principiilor la intelectualizarea
personalitatii.

OBIECTIVELE EDUCATIEI INTELECTUALE

Informarea intelectuala & Formarea intelectuala
Informarea intelectuala vizeaza:
asimilarea de catre elevi a valorilor culturale
si a semnificatiei lor sociale si umane;
ce si cat predam, respectiv cantitatea
informatiei prelucrata si transmisa;
cum predam, respectiv calitatea informarii
intelectuale, puterea explicativa a cunostintelor.

EDUCATIA MORALA
Mos - moris, moralis = moravuri, obiceiuri de
comportare (lb. lat.)
Morala reflecta relatiile ce se stabilesc intre
oameni in ipostaza lor de subiecti reali, aflati in
interactiune, intr-un context social delimitat in
spatiu si timp.
Moralitatea reprezinta reflectarea in constiinta
individului a moralei sociale, este morala in actiune,
moravurile si obisnuintele individului.
Etica este stiinta despre morala, cea care
elaboreaza legile, regulile morale.
Educatia morala este componenta a educatiei care se ocupa de
formarea profilului moral al individului, de formarea si
dezvoltarea personalitatii morale.
Continut - ideal moral, valori, norme, reguli morale.
Scop - interiorizarea componentelor moralei sociale in
structura personalitatii individului.

Metode si procedee - exemplul, povestirea,

povata si exercitiul moral, aprobarea si dezaprobarea,
explicatia, convorbirea si prelegerea morala,
dezbaterea, analiza de caz etc.

OBIECTIVELE EDUCATIEI MORALE

Formarea constiintei morale & conduitei morale
Formarea constiintei morale - convingeri morale
cognitiv - reprezentari, notiuni si judecati morale
afectiv - emotii si sentimente
volitiv/actional - efort voluntar, decizii,
perseverenta
Formarea conduitei morale
deprinderi morale
obisnuinte de comportare morala
trasaturi pozitive de caracter

EDUCATIA RELIGIOASA
Definitie - componenta a educatiei prin care

se dezvolta elevilor religiozitatea, ca stare

psihica ce cuprinde sentimente si atitudini fata
de valorile promovate de biserica, de
preceptele biblice si fata de cultul specific unei
credinte religioase.
Scop - transmiterea valorilor religioase, ale
credintei si culturii religioase, precum si
formarea unei conduite in conformitate cu
morala religioasa.

OBIECTIVELE EDUCATIEI RELIGIOASE

Informarea religioasa cu privire la istoria
si filosofia religiei, cuprinzand notiuni de
evlavie, pietate, rugaciune, credinta, sacru,
iertare, cult, imanent, transcendent etc.
Formarea constiintei religioase componenta a procesului de spiritualizare a
omului, de cunoastere a interioritatii sale si
de raportare la alte valori si credinte religioase.
Formarea conduitei religioase
manifestata real in viata cotidiana si

extrapolata in orice domeniu de activitate, nu

numai in cel religios.

EDUCATIA ESTETICA
Aistheton (gr.) - capabil de a fi perceput prin
intermediul simturilor, sensibil, placut, frumos
Estetica este stiinta despre frumos, studiaza
legile si categoriile frumosului.
Arta - componenta esentiala a esteticii,
exprima realitatea sub forma de imagini
artistice si cu limbaje specifice: pictura,
sculptura, muzica, film, literatura, teatru,
desen, dans etc.
Design-ul si estetica industriala imbina utilului
cu placutul, prin crearea si comercializarea
produselor.
Educatia estetica este componenta a educatiei care apeleaza
la potentialul educativ al frumosului in vederea formarii
personalitatii.
Scopul - pregateste indivizii pentru actul de valorizare
-receptare-asimilare si de creare a valorilor estetice.

Relatia educatiei cu arta este dialectica: educatia

este definita ca arta, iar arta este o sursa a
cunoasterii didactice cu finalitate educativa
(Momanu, 2002).
Sfera notionala a educatiei estetice cuprinde
frumosul din natura, viata sociala si din arta
(educatia artistica).

OBIECTIVELE EDUCATIEI ESTETICE

Formarea receptorului de arta
Formarea creatorului de arta

capacitatea de a aprecia arta

capacitatea de a crea
gustul si judecata estetica
idealul si convingerile
sentimente estetice
atitudinea estetica

EDUCATIA TEHNOLOGICA
Definitie - vizeaza aplicarea rationala a
cunostintelor stiintifice, prin intermediul
unor instrumente si norme, in diferite
domenii sociale, de natura economica,
politica sau culturala.
Techne (gr.) = tehnica, arta, mestesug
Scop - facilitarea comportamentului autonom
de adaptare a persoanei la specificul tehnologic
al vietii cotidiene.

OBIECTIVELE EDUCATIEI TEHNOLOGICE

aplicarea cunostintelor stiintifice in
activitatea sociala
stimularea creativitatii tehnice
trecerea de la modelul cultural al societatii
industrializate la modelul cultural al societatii
bazata pe cunoastere;
sustinerea unitatii epistemice dintre cultura
teoretica si cultura practica, precum si a
semnificatiilor sale etice;

concentrarea pe elemente productive avansate

(automatizare, cibernetizare, informatizare) si
eficiente social, in conditii de schimbare rapida si
continua.

EDUCATIA PROFESIONALA
Definitie - orice forma de pregatire sau
perfectionare in vederea unei activitati
profesionale, care cuprinde insusirea
cunostintelor teoretice, formarea
deprinderilor, priceperilor si a deontologiei.
Scop - initierea in profesie, precum si
specializarea. Ea se realizeaza atat in
scoala, cat si in societati comerciale si
intreprinderi.

OBIECTIVELE EDUCATIEI PROFESIONALE

1. Formarea orizontului cultural-profesional
- cunostinte, deprinderi, priceperi, competente

dobandite in plan intelectual;

2. Formarea unor deprinderi, priceperi,
capacitati si competente in plan actional deprinderi si priceperi practice: de a citi o
schita, un plan, o diagrama; de a folosi diferite
instrumente de munca pentru taiere,
masurare, control, verificare etc.
3. Formarea si dezvoltarea intereselor de
cunoastere, a dragostei fata de profesie familiarizarea elevilor cu anumite profesii si
asigurarea premiselor unei educasii pentru
cariera/ educasie vocasionala.

EDUCATIA FIZICA
in sens pedagogic, teoria si practica
educatiei fizice dobandeste statutul de
componenta a dezvoltarii personalitatii
copilului.
Definitie - componenta a educatiei,
reprezentand un liant intre fizic si psihic,
intre ereditar si ambiental, intre motricitate

si emotivitate.
Scop - dezvoltarea armonioasa a
organismului, consolidarea sanatatii, a
capacitatilor de munca, perfectionarea
calitatilor motrice, formarea calitatilor
morale, refacerea fortelor fizice si psihice.

OBIECTIVELE EDUCATIEI FIZICE

Intarirea sanatatii si
calirea organismului
Dezvoltarea psihica si
formarea personalitatii & dezvoltarea
capacitatilor fiziologice, a motricitatii,
a conceptiei igienico-sanitare
dezvoltarea proceselor cognitive,
afective, volitive, a trasaturilor de
personalitate
MENS SANA IN CORPORE SANO

EDUCATIA SEXUALA
Definitie - dimensiune a educatiei care
vizeaza instruirea tinerilor in privinta sanatatii
sexuale si a reproducerii; este abordata in
context afectiv-emotional si eticcomportamental.
Scop - atenuarea discrepantelor dintre
cunostintele si comportamentul sexual,
deoarece comportamentul sexual al tinerilor si
deciziile luate la aceasta varsta se regasesc pe
parcursul intregii vieti, punandu-si amprenta si
asupra sanatatii urmasilor.

OBIECTIVELE EDUCATIEI SEXUALE

Informarea se realizeaza:
nonverbala, la nivel senzorial;
verbala, dar empiric, la nivel familial si familiar
(norme, reguli, obiceiuri,interdictii);
stiintifica, la nivel de experti.
Formarea - se bazeaza pe incredere si
sinceritate, pe trezirea responsabilitatii, pe absenta
culpabilizarii.

Educasia sexuala nu se reduce la aspectul biologic, ci

presupune o abordare multidisciplinara: medicala,
psihopedagogica, sociala, etica si spirituala.

5. FINALITATILE EDUCATIEI

Finalitatile educatiei: ideal, scop,

obiective

Clasificarea obiectivelor educationale

Operationalizarea obiectivelor
educationale

Finalitatile educatiei

Notiunea de finalitate reprezinta o componenta a

procesului de invatamant care asigura sensul,
orientarea si directiile actiunii instructiv
educative.
Orice reforma incepe cu finalitatile educatiei sunt elementele cele mai sensibile - cu impact
asupra organizarii si renovarii sistemului de
invatamant, a continuturilor si strategiilor
educationale.
Finalitatile se obiectiveaza in ideal, scopuri si
obiective educationale.

Idealul educational
Modelul sau tipul de personalitate solicitat de
conditiile sociale ale unei etape istorice si pe care
educatia este chemata sa-l formeze in procesul
desfasurarii ei.
Idealul educational are trei dimensiuni:
sociala - fiecarei oranduiri sociale ii corespunde un tip de
ideal educational;
psihologica - profilul de personalitate pe care societatea
il solicita de la majoritatea membrilor ei;

pedagogica - parametrii actiunii educationale implicati in

realizarea practica a idealului educational

Tipuri de ideal educational

in Grecia antica, in Atena idealul educational urmarea
dezvoltarea armonioasa a personalitatii, in plan estetic,
moral, fizic (kalokagathia), iar Sparta viza preponderent
dezvoltarea fizica, prin exercitii militare.
in Evul mediu, idealul educational a cunoscut doua
modele distincte:
idealul clerical - insusirea celor sapte arte liberale
(gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, geometria,
astronomia si muzica)
idealul cavaleresc - insusirea celor sapte virtuti
cavaleresti (calaria, manuirea spadei, vanatoarea,
inotul, sahul, cantul si recitarea de versuri).
Renasterea isi propune formarea unei personalitati
cu o cultura enciclopedica (homo universale).
in epoca moderna se impune idealul personalitatii
eficiente intr-o activitate productiva.
Idealul educational al scolii romanesti (Legea

invatamantului, 84/1995) consta in "dezvoltarea

libera, integrala si armonioasa a individualitatii
umane, in formarea personalitatii autonome si
creative".

Scopurile educationale
multiple, aflate in constelatii sau retele si
concretizeaza continutul idealului la diferite
niveluri ale activitatii educative.
la nivelul diferitelor tipuri de educatie (educatia
intelectuala, morala etc.), diferitelor nivele si
profiluri de invatamant sau tipuri de scoli.
Exemple:
formarea culturii generale la tanara generatie,
asimilarea tehnicilor de munca intelectuala,
pregatirea pentru profesie etc.

Obiective educationale
Finalitatile care concretizeaza idealul si scopurile

educationale, la nivelul diferitelor discipline de

invatamant sau al diferitelor forme ale activitatii
instructiv-educative.
Obiectivele educationale sunt enunturi cu
caracter finalist prin care se intentioneaza
provocarea unei schimbari in personalitatea
elevului, ca urmare a implicarii sale in activitatea
de predare si invatare.

Clasificarea obiectivelor educationale

Dupa gradul de generalitate:

obiective generale, valabile pe toata perioada
scolaritatii;
obiective de generalitate medie (specifice),
valabile pentru unele nivele, forme, discipline de
invatamant;
obiective operationale, valabile pentru o
activitate didactica

Din perspectiva curriculara se pot distinge:

obiectivele cadru - capacitati si atitudini specifice unei

discipline de invatamant, realizabile de-a lungul mai multor
ani de studiu
exemplu: "dezvoltarea capacitatilor de a recepta si de a produce
texte scrise si orale de diverse tipuri", este un obiectiv-cadru la
Limba si literatura romane;
obiectivele de referinta - specifica rezultatele asteptate ale
invatarii pe fiecare an de studiu si urmaresc progresul in
achizitia de capacitati si cunostinte de la un an de studiu la
altul
exemplu: "la sfarsitul clasei a VII-a elevul va fi capabil sa exprime
oral sau in scris reactiile proprii la receptarea textelor literare".

Dupa domeniul la care se refera distingem:

obiective cognitive - se refera la asimilarea de
cunostinte, la formarea de capacitati intelectuale;
obiective afective - vizeaza formarea
convingerilor, sentimentelor, atitudinilor;
obiective psihomotorii - se refera la operatii
manuale, la formarea de conduite motrice,
practice.

Taxonomia obiectivelor educationale

din domeniul psiho-motor
([Link])
1. Percepere
2. Dispozitie
3. Reactie dirijata
4. Automatism
5. Reactie complexa

Operationalizarea obiectivelor
educationale
Tehnicile (procedurile) de operationalizare
precizeaza ceea ce va face elevul,
performanta de care va fi capabil dupa
parcurgerea unei secvente a procesului de
predare-invatare.
Obiectivele operationale exprima finalitatile
imediate ale unei activitati didactice, sub
forma comportamentelor direct observabile
si masurabile la elevi.

Proceduri de operationalizare
Procedura de operationalizare formulata
de Robert F. Mager
Procedura de operationalizare formulata
de Gilbert De Landsheere

Operationalizarea obiectivelor educationale

din domeniul cognitiv (verbe-actiune)
DOMENIUL COGNITIV
6. Evaluare
5. Sinteza
4. Analiza
3. Aplicare
[Link]
1. Cunoastere

Cerinte in elaborarea obiectivelor operationale

sa se refere la activitatea de invatare a elevilor si nu la

activitatea profesorului;
sa fie formulat in termeni expliciti care sa vizeze o
singura operatie sau actiune;
obiectivul sa descrie comportamente observabile la
elevi prin "verbe-actiune";
sarcinile didactice sa fie variate, depasind nivelul
simplei reproduceri de informatii;
sa se evite numarul exagerat de obiective
operationale pentru o lectie.

Operationalizarea obiectivelor
Avantaje
obiectivele asigura
rigoarea necesara
actiunii educationale;
realizeaza o predictie a
rezultatelor asteptate;
au rol orientativ pentru
profesor si stimulativ
pentru elevi;

reprezinta repere in
evaluarea rezultatelor
invatarii.
Limite
nu toate obiectivele pot fi
precizate specific, cum
sunt obiectivele care
urmaresc formarea
trasaturilor de caracter,
atitudinilor, sentimentelor;
nu toate comportamentele
pot fi anticipate, mai ales
cand vizam dezvoltarea
creativitatatii elevilor,
rezolvarea de probleme pe
cai euristice).

Pedagogia obiectivelor vs pedagogia competentelor

Pedagogia bazata pe obiective

determina separarea clasica a

domeniilor cunoasterii si
reorganizarea conceptuala a
disciplinelor academice;
termenii de referinta ai
acestui tip de curriculum
sunt: a sti, a intelege, a
executa.
invatarea implica gandirea si
transferul, folosirea cunostintelor
in situatii diferite;
termenii de referinta ai acestui tip
de curriculum sunt: a gandi
critic, a decide, a crea si a
rezolva.

Pedagogia bazata pe competente

determina capacitati de diferite
tipuri si grade de complexitate si
creeaza in special competente
cognitive si sociale superioare;
invatarea implica gandirea si

transferul, folosirea cunostintelor

in situatii diferite;
implica organizarea inter/pluri si
transdisciplinara a curriculumului;
termenii de referinta ai acestui tip
de curriculum sunt: a gandi
critic, a decide, a crea si a
rezolva.

De ce o pedagogie a competentelors
Se petrec schimbari majore pe piata beneficiarilor,
deopotriva aspiranti la calificari si angajatori.
Programele de studiu se realizeaza pe canale
alternative, inclusiv prin Internet.
Necesitatea accelerii invatarii, pentru calificari
rapide si flexibile, pentru recalificari, perfectionari.
Cerintele acreditarii si recunoasterii internationale a
programelor de studiu.
Asigura insertia profesionala si sociala a fiecarei
persoane.
Competentele sunt criterii de evaluare si indicatori

de succes in toate domeniile de activitate.

Conceptul de competenta
Proiectarea invatamantului pe baza competentelor s-a
prefigurat in Marea Britanie, la sfarsitul secolului XX,
datorita:
inconsistentei formarii generale si vocationale in raport cu
presiunile competitiei de pe piata fortei de munca;
pregatirii profesionale, prea concentrate pe asimilarea de
informatii si pe insusirea teoriilor, neglijandu-se, aproape
total, performantele.
Competenta este abilitatea de a realiza activitatile aferente
unei ocupatii sau functii la standardele definite de
angajatori (NCVQ - National Curriculum and Vocational
Qualification)

Competentele sunt structuri complexe, cu valoare

operational-instrumentala, asezate intre cunostinte,
abilitati, atitudini si aptitudini au urmatoarele

caracteristici:
asigura realizarea rolurilor si a responsabilitatilor
asumate;
coreleaza cu performanta in activitate;
pot fi masurate pe baza unor standarde de
performanta;
pot fi dezvoltate prin invatare.
Competentele solicitate de secolul XXI sunt competente
transversale: gandirea critica, rezolvarea de probleme,
colaborarea, folosirea tehnologiei, autonomia in
invatare si comunicarea.

Potrivit clasificarilor britanice, competentele se structureaza pe

cinci nivele de dezvoltare (de la 1, nivel minim, la 5, nivel
maxim):
Nivel 1: capacitatea de a realiza activitati de rutina.
Nivel 2: capacitatea de a realiza activitati elementare
intr-un domeniu mai larg.
Nivel 3: capacitatea de a realiza activitati nonrepetitive,
cu grad usor de varietate.
Nivel 4: capacitatea de a realiza activitati specializate,

complexe, care includ supervizare si management.

Nivel 5: capacitatea de a realiza activitati foarte
complexe, care pretind aplicarea unui registru larg de
principii si tehnici de lucru.

6. CONTINUTUL INVATAMANTULUI

Conceptul de continut al invatamantului

Relatia curriculum - continut al invatamantului si

componentele continutului invatamantului

Criterii de selectie si surse de alimentare a

continutului invatamantului

Documente curriculare

Modalitati de organizare a continutului invatamantului

Definitia continutului invatamantului

Ansamblul valorilor specifice si dominante intr-o
societate, selectate din ceea ce a creat mai
valoros umanitatea, structurate in cunostinte
care duc la formarea unor deprinderi si
priceperi, capacitati, modele de actiune si
trairi afective, in conformitate cu cerintele
actuale si de perspectiva ale societatii.

Criterii de selectie a continutului

filosofice - presupun concordanta dintre continutul
invatamantului si cultura, arta, valorile societatii;
logico-stiintifice (epistemologice) - structureaza
continutul invatamantului in functie de logica stiintei si de
logica didactica, asigurata printr-o serie de prelucrari
metodologice, care il fac utilizabil in contexte didactice;
psihopedagogice - presupun selectarea, prelucrarea si
adaptarea continutului invatamantului la particularitatile
de varsta si individuale ale elevilor, la experienta
cognitiva si motivatia lor pentru invatare.

Surse de alimentare a continutului

Surse principale - cunoasterea ca proces si ca produs,
activitatea productiva, cultura si relatiile interpersonale.
Surse secundare - problematica lumii contemporane si
evolutia social-politica, rezultatele cercetarii stiintifice.

Produsele/documente curriculare
Produse curriculare principale:
planurile-cadru de invatamant
programa scolara
manualul scolar
Produse curriculare auxiliare: auxiliare curriculare, ghiduri
metodice pentru cadrele didactice, materialele didactice de
suport/ajutatoare, norme metodologice, indrumatoare pentru elevi,
caiete de activitate independenta pentru elevi, soft-uri
educationale, seturi multimedia, pachete de invatare

Produse curriculare specifice activitatii de

proiectare didactica (elaborate de catre cadrul didactic):

planificarea calendaristica (semestriala si anuala)
proiectele unitatilor de invatare
proiectele de lectie/activitate didactica

Documente curriculare principale

Planurile-cadru de invatamant
Programa scolara
Manualul scolar

Planurile-cadru de invatamant
Documente curriculare oficiale, elaborate la nivel
central (M.E.C.S.), cu rolul de a orienta procesul
instructiv-educativ desfasurat in institutii specializate,
pe nivele de scolaritate si pe profile.
Planurile-cadru de invatamant cuprind:
obiectele de invatamant grupate pe arii curriculare;
succesiunea acestora pe perioada scolaritatii;
repartizarea orara a activitatilor instructiv

educative pe ani scolari, semestre si saptamani.

Programa scolara
Document curricular oficial care cuprinde
oferta educationala a unei discipline
pentru un parcurs scolar determinat.
Din septembrie 2009 programele scolare au
fost elaborata din perspectiva trecerii de la
modelul de proiectare curriculara centrat pe
obiective (obiective cadru si obiective de
referinta) elaborat si implementat in sistemul
romanesc de invatamant la mijlocul anilor 90
la modelul centrat pe competente.

Programele scolare pentru clasele I - IV au ramas

structurate pe obiective si cuprind:
nota de prezentare a disciplinei
obiectivele-cadru
obiectivele de referinta

continuturile invatarii
exemplele de activitati de invatare
standarde de performanta

Programele scolare pentru clasele V-XII sunt structurate

pe competente si cuprind:
nota de prezentare a disciplinei
competentele generale
competentele specifice
continuturi
valori si atitudini
sugestii metodologice

Argumente pentru structurarea programelor scolare pe

modelul centrarii pe COMPETENTE:
realizarea unei structuri coerente si unitare a conceptiei
programelor scolare la nivelul ciclurilor de invatamant
gimnazial si liceal;
asigurarea calitatii educatiei si compatibilizarea cu
standardele europene prin formarea domeniilor de
competente-cheie, indispensabile vietii active intr-o

societate a cunoasterii specifica secolului XXI.

Competente-cheie
Recomandarea Parlamentului European si a Consiliului Uniunii
Europene este un profil de formare european
structurat pe opt domenii de competenta cheie:
Comunicare in limba materna
Comunicare in limbi straine
Competente matematice si competente de baza in
stiinte si tehnologii
Competenta digitala
A invata sa inveti
Initiativa si antreprenoriat
Sensibilizare si exprimare culturala

Manualul scolar
Document curricular oficial care concretizeaza
programa unui obiect de invatamant pentru o
anumita clasa, tratand temele pe capitole,
subcapitole, lectii etc.
Pentru cadrul didactic, manualul este un instrument

de lucru orientativ, un ghid in proiectarea si

realizarea activitatilor didactice.
Pentru elevi manualul este un instrument de
informare si de lucru.

Functii ale manualelor scolare

A. Functiile care se refera la elev:

1. Functia de transmitere a cunostintelor
2. Functia de dezvoltare a capacitatilor - ansamblul de activitati
exersate, fie ele cognitive (a compara, a aranja in serii, a
sintetiza...), psihomotoare (a misca, a impinge...) sau socio-afective
(a aprecia, a respecta...). Exemple de capacitati cognitive:
a spune acelasi lucru cu alte cuvinte (a reformula)
a ilustra prin exemple si contra-exemple diferite (dar
corecte)
a distinge in situatia data informatiile si relatiile esentiale,
pe cele accesorii (secundare) si pe cele parazite (in plus)
a rezuma un mesaj intr-o maniera succinta si precisa
a prezenta o sinteza orala structurata
3. Functia de consolidare a achizitiilor - dupa ce s-a invatat o

cunostinta (savoir) sau o aptitudine (savoir-faire), este necesara

exersarea in diferite situatii pentru a-i asigura o oarecare
stabilitate (a o consolida).
4. Functia de evaluare a achizitiilor, nu doar o evaluare de tip
certificativ,ci, mai ales, de tip formativ (analiza erorilor).
5. Functia de sprijin pentru integrarea achizitiilor - utilizarea
achizitiilor scolare in situatii diferite.
6. Functia de referinta - organizarea informatiei.
7. Functia de educatie sociala si culturala - achizitii legate de
comportament, de relatiile cu altii, de viata in societate in general.

B. Functiile care se refera la profesor:

1. Functia de informare stiintifica si generala
2. Functia de formare pedagogica ce tine de
disciplina exprima evolutia permanenta a didacticii
disciplinelor.
3. Functia de sprijin in invatarea si organizarea
lectiilor
4. Functia de sprijin in evaluarea achizitiilor

Cerinte in elaborarea manualului

Stiintifice: corectitudinea, coerenta, abordarea

interdisciplinara a continuturilor disciplinelor de studiu.
Psihopedagogice: accesibilitatea limbajului si
sistematizarea continuturilor, asigurarea activismului
elevilor, promovarea activitatilor independente, stimularea
imaginatiei elevilor, a gandirii creatoare, a invatarii prin
descoperire, probe de evaluare si autoevaluare etc.
Igienico-estetice: lizibilitatea textului, formatul manualului,
calitatea hartiei si a cernelii, ilustratii, colorit, designul
copertelor.
Economice: privind costurile.

Modalitati de organizare a continuturilor

Abordarea interdisciplinara: dezvoltarea unui sistem de
cunostinte aflate la intersectia mai multor domenii de
cunoastere.
Organizarea modulara: eliminarea barierelor artificiale
dintre cicluri si niveluri de invatamant ca si dintre educatia
formala si cea informala.
Predarea integrata: sintetizarea si organizarea didactica a
continuturilor din domenii diferite ale cunoasterii, astfel

incat sa se asigure achizitia de catre elevi a unei imagini

coerente, unitare despre lumea reala.

Organizarea continutului invatamantului

Monodisciplinaritate - forma traditionala; discipline predate
relativ independent.
Multidisciplinaritate - forma mai putin evoluata a
transferurilor disciplinare; juxtapunerea unor cunostinte din
mai multe domenii.
Pluridisciplinaritate - punctul de plecare este o tema, o
problema abordata din mai multe discipline, cu metodologii
specifice.
Transdisciplinaritate - forma de intrepatrundere a mai
multor discipline si de coordonare a cercetarilor, conducand
la aparitia unui nou areal de cunoastere.

7. TEORIA SI METODOLOGIA CURRICULUMULUI

Curriculum - delimitari conceptuale

Finalitatile educatiei

Continutul invatamantului si
documentele curriculare

Conceptul de curriculum
Termenul curriculum provine din limba latina:
curriculum (sg.) si curricula (pl.)
sensul propriu:
curriculum (subst.): alergare, cursa, drum, intrecere, pista
de intreceri, car de curse/de lupta;
currere (vb.): a alerga, a se grabi, a parcurge, a se pierde
sensul figurat:
curriculum vitae = curs al vietii.
in context scolar semnificatia curriculum-ului este:
PARCURS EDUCATIV AL ELEVULUI

Termenul este consemnat pentru prima data in documentele

universitatilor din Leiden (Olanda), 1582 si Glasgow (Scotia),
1633.
Prima lucrare lexicografica in care apare este The Oxford
English Dictionary" (OED), iar intelesul care i se confera este
cel de "curs obligatoriu de studiu sau de instruire, sustinut intr-o
scoala sau o universitate".
Pana la mijlocul secolului al XIX-lea, conceptul de curriculum a
fost folosit in general cu intelesul de:
curs oficial, organizat intr-o scoala, colegiu, universitate, a carui
parcurgere si absolvire asigura cursantului un grad superior de
scolarizare;
intregul corp de cursuri oferite intr-o institutie educationala sau
intr-un departament al acestuia" ("New International
Dictionary").

Conceptul de curriculum - acceptiune contemporana

in sens restrans - curriculum se refera la
continutul invatamantului.
in sens larg, curriculum este un concept
integrator, abordat intr-o viziune globala si

valorifica interdependentele dintre:

obiective
continuturi
metode de predare-invatare
strategii de evaluare.

Conceptul de curriculum

O
/|\
/ | \
/ | \

M___|__C
\

\ | /
\ | /
\|/
E

O - Obiective
E - Evaluarea (atingerii obiectivelor)
M - Metode si mijloace de predare-invatare
C - Continuturi predate-invatate

Arii curriculare
1. Limba si comunicare: limba si literatura romana,
limbile materne ale minoritatilor, limbile moderne;
2. Matematica si stiinte ale naturii: matematica,
fizica, chimie, biologie;
3. Om si societate: istoria, geografia,
educatia/cultura civica, logica, psihologie, pedagogie,

sociologie, economie, filosofie, religie;

4. Arte: muzica, desenul;
5. Educatie fizica si sport: orele de educatie fizica
si optionale de sport;
6. Tehnologii: educatie tehnologica, informatica;
7. Consiliere si orientare: dirigentie, optionale.

Cicluri curriculare
Ciclurile curriculare sunt periodizari ale scolaritatii care
grupeaza mai multi ani de studiu, apartinand uneori de niveluri
de scolaritate diferite si au in comun anumite obiective.
Ciclul curricular al achizitiilor fundamentale (grupa
pregatitoare a gradinitei, urmata de clasele I si a II-a) acomodarea la cerintele sistemului scolar si alfabetizarea initiala.
Ciclul curricular de dezvoltare (clasele a III-a a VI-a) formarea capacitatilor de baza necesare pentru continuarea
studiilor.
Ciclul curricular de observare si orientare (clasele a VII-a - a
IX-a) - orientarea in vederea optimizarii optiunii scolare si
profesionale ulterioare.
Ciclul curricular de aprofundare si specializare (clasele X-XII)
- adancirea studiului in profilul si specializarea aleasa si pregatirea
in vederea integrarii eficiente in invatamantul universitar de profil

sau pe piata muncii.

Tipuri de curriculum
Curriculum formal (oficial, recomandat) - cuprinde
toate documentele scolare oficiale, care stau la baza
proiectarii activitati instructiv-educative la toate
nivelele sistemului si procesului de invatamant.
Curriculum nonformal (extrascolar, complementar) au
caracter optional, structurate si organizate intr-un
cadru institutionalizat extrascolar.
Curriculum informal efectele indirecte provenite
din diferite medii sociale: familie, grupul de prieteni,
strada.

Tipuri de curriculum
Curriculum general (curriculum nucleu,
curriculum comun, trunchi comun, curriculum
de baza, corre-curriculum) discipline
obligatorii, in jurul carora se articuleaza noile

achizitii.
Curriculum de profil si specializat vizeaza semi-calificarea si calificarea.
Curriculum ascuns - efecte subliminale,
influente explicite sau implicite, interne sau
externe (mediul clasei, relatiile educationale).

Tipuri de curriculum
Curriculum predat (curriculum operationalizat sau
curriculum in actiune) cuprinde temele realizate
efectiv la clasa.
Curriculum suport - cuprinde materiale
curriculare auxiliare: culegeri de probleme, culegeri de
texte, indrumare didactice, atlase, software etc.
Curriculum invatat vizeaza ceea ce elevii invata
efectiv.
Curriculum testat este partea de curriculum
tradusa in diverse instrumente de evaluare.

Tipuri de curriculum
Curriculum nucleu reprezinta trunchiul comun,
obligatoriu, respectiv numarul minim de ore pe
saptamana de la fiecare disciplina obligatorie
prevazuta in planul de invatamant.
Curriculum la decizia scolii (C.D.S.) asigura
diferenta de ore dintre curriculum-ul nucleu
(numarul minim) si numarul maxim de ore pe
saptamana, pentru fiecare disciplina scolara
prevazuta in planurile-cadru de invatamant, pe
ani de studiu.
Curriculumul la decizia scolii poate fi:
Curriculum aprofundat - are la baza
trunchiul comun, respectiv elementele de
continut obligatorii.
Curriculum extins - are la baza intreaga
programa scolara a disciplinei, atat elementele
de continut obligatorii, cat si cele facultative.
Curriculum elaborat in scoala - contine, cu
statut optional diverse discipline de studiu
propuse de institutia de invatamant sau alese
de aceasta din lista elaborata la nivel de
minister.

8. SISTEMUL DE INVATAMANT DIN ROMANIA

Conceptul de sistem de invatamant

Functiile sistemului de invatamant

Principiile sistemului de invatamant

Structura sistemului de invatamant din Romania

Tendinte de evolutie a sistemului de invatamant

Conceptul de sistem de invatamant

Sistemul de invatamant reprezinta
subsistemul principal al sistemului de
educatie si cuprinde ansamblul
institutiilor specializate in organizarea si
desfasurarea educatiei si instruirii prin
continuturi si metodologii specifice

Functiile sistemului de invatamant

Functia instructiv-educativa - contribuie la
formarea culturii generale, a culturii
profesionale, a conceptiei despre lume si viata:
homo cogitans (omul care gandeste);
Functia praxiologica - vizeaza aplicarea
cunostintelor in practica: homo faber (omul
care munceste si creeaza);
Functia axiologica - urmareste formarea
omului capabil sa valorizeze, sa aprecieze si
sa evalueze adevaratele valori materiale si
spirituale: homo estimans (omul care evalueaza).

Principiile sistemului de invatamant

Principiul asigurarii si garantarii dreptului la
invatatura.
Principiul organizarii invatamantului de stat,
a invatamantului particular si confesional.
Principiul desfasurarii invatamantului de
toate gradele in limba romana, dar si in limba
minoritatilor nationale si intr-o limba de
circulatie internationala.
Principiul invatamantului general si
obligatoriu.
Principiul invatamantului de stat gratuit.

Structura sistemului de invatamant din Romania

Invatamantul prescolar
copii cu varsta cuprinsa intre 3-6/7 ani;
gradinite cu program normal, prelungit sau saptamanal;
structurat pe doua niveluri
nivelul I - socializarea (grupa mica si grupa

mijlocie);
nivelul II - pregatirea pentru scoala (grupa
mare si grupa pregatitoare pentru scoala).

Invatamantul primar cuprinde clasele I-IV si

functioneaza numai ca invatamant de zi. Achizitionarea
fundamentelor culturii generale reprezinta scopul principal
al curriculum-ului de la acest nivel.

Invatamantul secundar inferior (gimnaziu)

clasele V-VIII si functioneaza, in general, ca
invatamant de zi;
in mod exceptional, se organizeaza cursuri serale sau
fara frecventa, pentru persoanele care au depasit cu
mai mult de 2 ani varsta corespunzatoare clasei;
se finalizeaza cu sustinerea unor TEZE CU SUBIECT
UNIC, in clasele a VII-a si a VIII-a.
invatamantul general obligatoriu este de 10 clase.
Varsta de debut a scolaritatii este la 7 ani (6 ani la

cererea parintilor). Teoretic, varsta de incheiere a

invatamantului general obligatoriu este de 16 ani,
cuprinzand, din anul scolar 2003-2004 clasele a IX-a si a
X-a, finalizate cu CERTIFICAT DE ABSOLVIRE.

Invatamantul secundar superior cuprinde:

Liceele care organizeaza cursuri de zi, cu durata de 4
ani (clasele IX-XII) si cursuri serale sau fara frecventa.
Liceul este structurat pe trei filiere, fiecare cu un anumit
numar de profiluri si specializari, dupa cum urmeaza:
filiera teoretica - cu profilurile: real si umanist;
filiera tehnologica - cu profilurile: exploatarea
resurselor naturale, protectia mediului, servicii si
tehnic;
filiera vocationala - cu profilurile: artistic, sportiv si
teologic.
Studiile liceale se incheie cu un examen national de
bacalaureat.

Scolile de arte si meserii organizeaza cursuri

de zi si serale cu durata de 2-4 ani, in functie de

profilul si complexitatea pregatirii.

Cuprind absolventi de gimnaziu cu certificat de
capacitate.
Se finalizeaza cu examen de absolvire si obtinerea
unei diplome, care atesta pregatirea de muncitor
calificat in meseria respectiva.
Absolventii pot frecventa invatamantul liceal, forma
serala, dupa sustinerea concursului de admitere
pentru acest nivel de studii.

Scolile de ucenici functioneaza in cadrul

scolilor de arte si meserii.
Durata studiilor (preponderent practice) este de 13 ani, in functie de complexitatea meseriei.
Admiterea se face prin testari specifice meseriei.
Se pot inscrie absolventi de gimnaziu, cu sau fara
certificat de capacitate.
Cursurile se incheie cu examen de absolvire si
obtinerea unei diplome care atesta pregatirea de
muncitor calificat.

Invatamantul post-liceal
Este organizat de Ministerul Educatiei si Cercetarii,
din proprie initiativa sau la cererea agentilor
economici.
Durata pregatirii este de 1-3 ani, in functie de
complexitatea profesiei.
Nomenclatorul specializarilor se stabileste de
Ministerul Educatiei si Cercetarii impreuna cu
Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale.
Scolile de maistri sunt scoli post-liceale.
Admiterea in invatamantul post-liceal se face prin
concurs.

Invatamantul superior
Se organizeaza, conform Legii nr. 288 din 24 iunie 2004 astfel:
ciclul I - studii universitare de licenta, corespunzator unui numar
cuprins intre 180 de credite (licenta 3 ani) si 240 de credite (licenta
4 ani), conform Sistemului European de Credite de Studiu
Transferabile (ECTS) (art.4);
ciclul II - studii universitare de master. Studiile universitare de
master corespund unui numar de credite de studiu transferabile

cuprins, de regula, intre 90 si 120 (art.8);

ciclul III - studii universitare de doctorat, cu o durata de 3 ani.
invatamantul superior cuprinde urmatoarele profiluri de studiu:
universitar si pedagogic, medico-farmaceutic, tehnic, agricol,
economic, juridic, artistic.

ECTS - European Credit Transfer System

Este un sistem de puncte de credit creat in 1988
de Uniunea Europeana pentru o mai buna
lizibilitate europeana a programelor de studii
nationale.
Dupa 1999 acest sistem devine unul din
principalele instrumente ale Procesului de la Bologna.
Acest sistem permite atribuirea de puncte tuturor
componentelor programelor de studii si se
fundamenteaza pe volumul de munca realizat
de student.

Volumul de munca depus de un student la zi pe

perioada unui an academic se masoara in 60 de credite.
Volumul de munca al unui astfel de student este cuprins

intre 1500-1800 ore/an academic; in aceasta ipoteza, un

credit corespunde la 25-30 de ore de munca.
Volumul de munca al unui modul se bazeaza pe numarul
total de sarcini pe care un student trebuie sa le
indeplineasca in cadrul intregului program de studiu.
Aceste sarcini trebuie definite tinand cont de rezultatele
invatarii ce trebuie atinse si de timpul (ore de munca) de
care are nevoie studentul pentru a le indeplini. De
exemplu, un modul de 5 credite necesita circa 125-150
ore pentru un student mediu.

Estimarea volumului de munca al studentului.

Fiecare modul se bazeaza pe un numar de
activitati educationale; ele pot fi definite tinand
cont de urmatoarele aspecte:
Tipuri de cursuri: expunere, seminar, seminar de
cercetare, lucrari de laborator, proiect etc.
Tipuri de activitati de invatare: urmarirea
expunerilor, indeplinirea anumitor sarcini, efectuarea
de lucrari de laborator, elaborarea de lucrari,
studierea unor carti sau articole etc.
Tipuri de evaluare: examinare orala sau scrisa,
prezentare orala, test, lucrare, portofoliu, teza, raport,

evaluare continua.

Clasificare Internationala Standard a Educatiei

International Standard Classification of Education
ISCED - 1997
Nivel 1 - nivel de calificare - muncitor - competente
profesionale care implica aplicarea cunostintelor in
activitatea profesionala, din diverse domenii de activitate,
caracterizata prin rutina si sarcini de lucru previzibile;
Nivel 2 - nivel de calificare - muncitor calificat competente profesionale care implica aplicarea
cunostintelor intr-o anumita activitate profesionala, cu
sarcini de lucru nerutiniere, implicand responsabilitate si
munca in echipa;
Nivel 3 - nivel de calificare - tehnician/maistru competente profesionale care implica aplicarea
cunostintelor intr-o arie extinsa a activitatii profesionale,
cu sarcini de lucru diverse si complexe, implicand luarea
unor decizii responsabilitate si munca in echipa cu
atributii de coordonare;
Nivel 4 - nivel de calificare - specialist cu studii superioare

asociat cu competente profesionale care implica aplicarea

cunostintelor intr-o arie extinsa a activitatii profesionale,
cu sarcini de lucru diverse si complexe, grad semnificativ al
responsabilitatilor personale, al coordonarii activitatii;
Nivel 5 - nivel de calificare - specialist cu functie de conducere
asociat cu competente profesionale care implica folosirea cunostintelor
in contexte ale activitatii profesionale deosebit de diverse,
complexe si neprevizibile, caracterizat prin luarea de
decizii in mod independent, responsabilitate personala
ridicata, sarcini privind coordonarea activitatii
personalului, alocarea de resurse, activitati de analiza,
diagnoza, proiectare, planificare, executie si control.

Structuri de invatamant complementare si alternative

Educatia permanenta este o forma de instruire pusa la
dispozitia adultilor de Ministerul Educatiei si Cercetarii in
colaborare cu alte ministere, cu mass-media si cu alte
organisme interesate.
Invatamantul deschis la distanta (IDD) este o forma de
instruire a adultilor care utilizeaza tehnologii moderne de
comunicare si de transmitere a informatiei.
Invatamantul particular este predominant la nivelele
prescolar si superior.

Invatamantul pentru minoritati este organizat in limba

materna la toate nivelurile si formele de invatamant.
Invatamantul special se organizeaza pentru prescolarii
si elevii cu dizabilitati psihice, senzoriale, motorii etc. in
scopul instruirii si educarii, recuperarii si integrarii lor
sociale.

Obiective de evolutie a sistemului de invatamant romanesc

1. Situarea performantelor elevilor romani la testele

internationale (PISA, PIRLS,TIMSS) in topul primelor 10 tari
ale lumii.
2. Plasarea a cel putin 3 universitati romanesti in topul primelor
500 de universitati din lume.
3. Cresterea de 5 ori a productiei stiintifice si triplarea indicelui
global de inovare, ceea ce ne-ar permite sa atingem media
actuala a UE la acesti indicatori.
4. Reducerea ratei de parasire prematura a sistemului de
educatie sub 5% (acum este de 23,6%).
5. Eliminarea diferentelor esentiale dintre invatamantul rural si
cel urban, dintre oportunitatile de invatare oferite grupurilor

dezavantajate (grupuri minoritare, copii cu nevoi speciale

etc.) si cele oferite majoritatii.
6. Transformarea educatiei permanente intr-o practica
sociala curenta la nivelul fiecarei institutii, publice
sau private. Cresterea pana la 20% a ratei de
participare a adultilor la educatia permanenta.
7. Transformarea corpului didactic intr-o elita profesionala a
natiunii.
8. Centrarea scolii pe nevoile beneficiarului (elevi
/studenti, angajatori, comunitate).
9. Alocarea a cel putin 7% din PIB pentru educatie si
cercetare si conditionarea cuantumului resurselor
alocate unitatilor din sistem de rezultatele efectiv
obtinute.