Definiții ale comunicării

I. Simona Iovanut: ,,Din punct de vedere cronologic, comunicarea este primul

instrument spiritual al omului în procesul socializării sale. Comunicarea umană se ocupă de

sensul informației verbale, prezentată în forma orală sau scrisă și de cel al informației non
verbale, reprezentată de paralimbaj, mișcările corpului și folosirea spațiului.”1

Se poate observa aici un procedeu prin care se realizează relațiile interumane, și anume
cu ajutorul actului comunicării. Acest act se poate face sub forma orală, în principal, fiind
utilizat dialogul, dar și variantele scrise sau non verbale reprezintă de asemenea forme de
comunicare între indivizi. Aceste manifestări sunt însoțite și de mișcările corpului și ale feței,
gesturile întărind informațiile transmise în mod direct.

II. Stancu Șerb: ,,…a comunica este sinonim cu a spune, a explica, a convinge sau a
acționa.”2

Din această definiție reiese faptul că acest act al comunicării nu numai că este utilizat pentru
a se transmite un mesaj, dar se referă și la procesul implicativ și persuasive al acesteia.

III. Michael Kunczik: ,,Comunicarea cuprinde deci interacțiunea cu ajutorul unor

simboluri și transmiterea neintenționată de informații prin cel care comunică,
interpretată ca fiind informativă de către un observator.”3

1
Iovanut Simona, ,,Comunicarea Curs de specializare pentru lucrători sociali în mediul rural”, Editura Waldpress, 2001, p.5;
2
Stancu Șerb, ,,Relații publice și comunicare”, Editura Teora, București, 1999, p.35
3
Michael Kunczik, Astrid Zipfel, ,,Introducere în știința publicisticii și a comunicării”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca, 1998, p.14

1
 Această definiție a comunicării pune accent pe transmiterea de informații dintre doi indivizi,
dar în mod neintenționat, pentru că aici intervine și un al treilea individ care este ca un actor
prezent în actul comunicării.