Universitatea din Bucuresti

Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala

Asistenta Sociala, an I, seria I, grupa 3

Comunicarea nonverbala

Mimica fetei

2017

Profesor coordinator: Mirela Anghel Student: Dragomir Georgiana

 Cuprins

1. Introducere……………………………………………………………………….
 Comunicarea nonverbală

Comunicarea nonverbală face parte din categoria tipurilor de comunicare și este

reprezentată de comportamentul fizic (body-language) care însoțește vorbirea, putând fi
intenționată sau involuntară.

Astfel, conform lui Septimiu Chelcea, prin comunicarea nonverbală intelegem

”transmiterea voluntara sau involuntara de informatii si exercitarea influentei prin intermediul
elementelor comportamentale si de prezenta fizica a individului sau ale altor unitati sociale
(grupuri sau unitati umane), precum si perceptia si utilizarea spatiului si timpului ca si
artefactelor.

Acest tip de comunicare are menirea de a o accentua pe cea verbală, completându-i

mesajul transmis, putând, în mod deliberat să îi contrazică anumite aspecte. Ea regularizează
fluxul comunicațional și ponderează dinamica proprie a comunicării verbalizate, repetându-i
și reactualizându-i înțelesul.

Cercetările arată că in domeniul comunicării interumane: 55% din totalitatea mesajului

pe care il comunicăm este trasmis prin limbajul trupului - elementul nonverbal (gesturi şi
atitudine), 38% este transmis prin elementele paraverbale (tonul, ritmul şi volumul vocii), 7%
este transmis prin intermediul cuvintelor (elementul verbal propriu-zis).

Comunicarea nonverbală este alcatuită dintr-un număr de coduri separate pe care trebuie să
invăţăm să le folosim. Anumite coduri nonverbale sunt universale, fiind înțelese la fel în culturi
diferite. Abilitatea de comunicare nonverbală crește odată cu vârsta și cu experiența. Cei care
comunică bine nonverbal, stăpânesc în aceeași măsură și codurile nonverbale și de obicei sunt cei care
reușesc în societate, construiesc relații bune cu semeneii lor și au un statut social mai bun. Mesajele
transmise prin comunicarea nonverbală ne furnizează informații despre problemele personale sau de
relaționare cu alți indivizi, despre care am fi stânjeniți să discutăm.

Exista un tip de comunicare nonverbala, numit sezonier, care se bazeaza pe mesajele

recepţionate cu ajutorul simţurilor văzului, auzului, mirosului, tactil şi gustativ; un alt tip de
comunicare nonverbală este şi ceea ce se numeşte comunicarea nonverbală estetică (pictura,
muzica, dans, imagine, etc) care are loc prin intermediu l diferitelor forme de
exprimare artistica si comunica diferite emotii artistice; c omunicarea nonverbala
bazata pe folosirea insemnelor (steaguri , insigne, uniforme) și a simbolurilor
specifice, ca de exemplu, cele legate de religie (cruce, altar, icoane) sau statut
social (gradele la ofiteri, titulatura, decoratiile).

Limbajul trupului-componenta comunicarii nonverbale

Comunicarea nonverbala este comunicarea fara cuvinte si este de doua feluri:

comunicarea paraverbala si limbajul trupului.Limbajul trupului este cel mai puternic efect
asupra celorlalti. Mehrabain-cercetator american a cercetat fenomenul si a ajuns la concluzia
ca un interlocutor este impresionat de cuvinte in proportie de 8%, de intonatie 23% si de
limajul trupului in proportie de 69%.

Tehnica de "citire" a oamenilor este folosită în mod frecvent. De exemplu, ideea de

oglindire a limbajului corpului pentru a ușura comunicarea este frecvent utilizată în timpul
situațiilor de interviu. Limbajul corpului poate arăta sentimentele altor persoane, care lucrează
în schimbul de alte persoane. Oamenii care au un limbaj al corpului ușor de descifrat își pot
dezvălui sentimentele și gândurile. Este important de reținut că unii indicatori de emoție (de
exemplu, zâmbetul sau râsul atunci când esti fericit, încruntarea sau plânsul atunci cândesti
trist) sunt în mare parte universale.

Semnalele limbajului corpului pot avea un alt scop decât comunicarea. Semnalizatorii
clarifică semnalele pentru a indica originea biologică a acțiunilor lor. Comunicarea verbală
necesită, de asemenea, limbajul corpului pentru a arăta că persoana cu care vorbim ascultă
ceea ce vorbim. Aceste semnale pot consta în contactul cu ochii și înclinarea capului pentru a
arăta că înțelegem ce a vrut să spună interlocutorul. Alte exemple ar include: căscatul
(somnolența) care arată lipsă de interes pentru subiectul conversației. Artiștii de pantomimă
utilizează aceste tehnici de a comunica spectacole întregi fără a spune niciun cuvânt.

Una dintre cele mai importante lucrari specifice domeniului limbajului trupului o
constituie cartea lui Charles Darwin, aparuta in 1872, „Expresia emotiilor la om si animale”,
care a avut un rol fundamental in studiile moderne ale limbajului trupului, astfel, constatandu-
se asemanarea expresiilor mimice pentru emotiile fundamentale (tristete, bucurie, furie) intre
oameni si animale, precum si intre indivizii de rase diferite. Ipoteza lui este că exprimarea
emoţiilor este înnăscută, altfel expresiile sau gesturile convenţionale, dobândite de individ in
prima parte a vietii, se deosebesc la diferitele rase, la fel ca limbile pe care le vorbesc.

Mimica fetei

Dintre toate categoriile limbajului trupului, cea mai definitorie o reprezinta expresiile
faciale, acestea fiind cele mai des observate si utilizate in momentul realizarii comunicarii
nonverbale, chiar si in cel al comunicarii verbale. Astfel, pozitia capului, miscarile ochilor, a
muschilor fetei, si a gurii constituie mimica fetei, care poate fi interpretata in mai multr feluri,
descifrandu-se, in acest fel, adevaratul mesaj pe care emitatorul doreste sa il transmita.

Mimica este semnalul nonverbal cel mai usor de descifrat, putand fi determinate de o
succesiune de stari sufletesti si de senzatii puternice si poate semnifica o mare sensibilitate la
stimuli externi. Paul Ekman considera ca expresiile faciale comunica informatii, insa nu
intotdeauna sunt intentionate. In timp ce oamenii fac miscari faciale pentru a transmite un
mesaj, espresiile faciale ale emotiilor sunt neintentionate. Majoritatea antropologilor erau
convinşi de faptul că gesturile şi emoţiile au fundamente culturale, că sunt învăţate în procesul
socializării. Paul Ekman a pornit de la ipoteza că expresiile faciale sunt programate ca o parte
naturală a emoţiilor. Pentru că toţi oamenii aparţin aceleiaşi specii şi toţi au acelaşi număr de
muşchi faciali, este de aşteptat ca oriunde în lume, emoţiile să se exprime în acelaşi mod, să
fie recunoscute ca atare