ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

Facultatea :Management
Anul universitar:2016/sem 2
Grupa:121 D
Nume studeni : Tuc Andreea-Mdlina
Prof. coordonator:

Sensurile mor ii
 Din punct de vedere mitologic :

Moartea (n latin mortem) reprezint ncetarea proceselor vitale la

nivelul esuturilor i organelor, stare n care sistemul nervos central prezint leziuni
ireversibile i reanimarea nu mai este posibil, astfel c survine decesul, ca sfrit al vieii, sau
ncetarea tuturor funciilor vitale. Cnd respiraia, btile inimii i activitatea cerebral se
opresc, fora de via nceteaz treptat s mai acioneze n celulele corpului. Moartea este
opusul vieii.

Despre importana refleciei asupra problemei morii se poate spune c nu se va vorbi

niciodat ndeajuns, iar prezena morii i aciunea sa distrugtoare se poate observa la tot
pasul; lucrul acesta fcnd din aceast problem una din preocuprile eterne ale omenirii,
fiind n permanen actual. nelegerea morii pare vocaia profund a filosofiei, deoarece de
la nceputurile istoriei sale, filosofia a ntreinut un raport distinct cu aceast limit
definitorie a nelegerii ncercnd n varii feluri s exprime ce anume este moartea i cum ar
trebui omul s se raporteze la ea

Filosofia a vzut n certitudinea propriului sfrit una din modalitile eseniale ale nelegerii
de sine, prin faptul ea, filosofia ca raportarea la moarte se numete pe sine pregtire pentru
moarte nelegerea limitei care vizeaz moartea ine de esena filosofiei, fie c s-a vzut n
moarte o punte ctre altceva sau ca punct terminus al unei existene n urma creia nu
urmeaz absolut nimic, ea, vzut ca limit absolut nu a dat pace filosofilor , care au cutat
constant i n diverse moduri s arate o manier adecvat de apropiere de acest de-ne-
apropiat care este moartea Neutralizarea prin nelegere a morii poate fi vzut ca sarcin a
filosofiei, a filosofa nseamn a nva s mori.

Interpretarea morii ca act necesar pentru a da curs istoriei lumii i a umanitii sau ca
pedeaps impus oamenilor pentru ispirea pcatului strmoesc atest caracterul excepional
al unui eveniment staniu i caracterul ineluctabil al unui act care aparine fiinei umane. n
aceast perspectiv, sensul morii apare suspendat ntre experiena unui nonsens i
ptrunderea neprevzut i violent a unui sens care se afl dincolo de nivelul nelegerii
umane.

Moartea a generat n orizontul cultural al contiinei determinate istoric arhetipurile vieii,

renaterea i nemurirea; iar n plan filosofic putem spune c sfidarea pe care moartea o
adreseaz contiinei a atins unul dintre momentele cele mai nalte prin naterea filosofiei. De
la Epicur la Wittgenstein i J.- P. Sartre, istoria filosofiei occidentale a adoptat n mai multe
rnduri ideea imposibilitii de a gndii moartea ca regul pentru o gndire corect i care nu
poate s spun nimic despre ceea ce e prin natur strin, aa cum este cazul morii.
Parafraznd afirmaia lui Epicur din Scisoarea ctre Meneceos, cnd noi existm nu
stpnete moartea, cnd stapnete moartea, noi nu mai existm, L. Wittgenstein a scris c
Moartea nu este un eveniment al vieii. Moartea nu se triete. Dac prin venicie nu se
nelege o durat de timp infinit, ci atemporalitate, atunci triete etern cel ce triete n
prezent. Nu este lipsit de importan faptul c filosofia, ca mod de gndire determinat este
intim legat, nc de la naterea sa, de evenimentul unei mori singulare: cea a lui Socrate, pe
care Platon ne-o povestete n Phaidon. Se poate spune, n acest sens c acest fapt implic
dintru nceput o coresponden ntre moarte i filosofie, care va constitui ntregul discurs
platonician cu privire la moarte. Potrivit filosofului grec, Platon, adevraii filosofi nu fac
altceva, fcnd filosofie, dect un exerciiu nencetat n vederea ceasului morii, i c, dintre
toi oamenii, ei se tem cel mai puin de a fi mori. Gsim n Phaidon c gndirea i
filosofarea sunt o moarte metaforic, deoarece ele propun separarea de natura coruptibila a
corpului i ieirea n afara timpului ctre atemporalitate.

Posibilitatea morii este marcat de o absolut non-reprezentabilitate. Argumentnd aceast

non-reprezentabilitate n faa morii, Heidegger indic un lucru evident: nimeni nu se poate
interpune cu adevrat ntre Dasein-ul propriu i propria moarte. Aceast accentuare radical a
propriului evideniaz alte caracteristici fundamentale ale morii: absoluta singurtate a
Dasein-ului n faa propriei sale mori, non-relaionalitatea, absoluta individualizare n faa
morii. Prima marc a morii este propriul, n msura n care moartea trebuie interpretat, ea
trebuie neleas ca moarte proprie, ca fapt-de-a-fi-ntru-moarte. Moartea nu este doar o
posibilitate proprie, ci este posibilitatea cea mai proprie care constituie n mod esenial fiina
Dasein-ului. Dasein-ul se afl singur n faa propriei mori, cea care este posibilitatea cea mai
proprie, indeterminat, de nedepit i cert. Nimeni nu-i poate sustrage altuia propriul fapt de
a muri. Dasein-ul trebuie s aib n vedere n permanen propriul su fapt-de-a-muri, fiind
necesar o comportare comprehensiv ctre aceast posibilitate.

Din punct de vedere religios:

Prin moarte intelegem sfarsitul vietii pamantesti datorita despartirii sufletului de trup.

Despartirea sufletului de trup il lipseste pe acesta de suportul lui material si pune capat
existentei pamantesti a omului. Omul stie ca viata lui sfarseste prin moarte, mai devreme sau
mai tarziu, dar nu cunoaste moartea din experienta proprie, ci din experienta altora. EI
cunoaste moartea din afara, fiindca o vede la altii, dar nu cunoaste moartea in sine, din
interiorul sau, si de aceea nu se poate da un raspuns definitiv si multumitor pentru toti cu
privire la problema mortii.

Moartea constituie evenimentul cel mai profund si mai tulburator al vietii, care ridica in
mintea omului problema sensului vietii, fiindca o viata care se incheie cu moarte nu poate fi
decat o viata absurda si lipsita de sens. Moartea este granita la care ne apare Domnul vietii,
Creatorul, Cel care este singur nemuritor

Unii au gasit de cuviinta sa desconsidere trupul, considerand ca adevarata viata a spiritului ar

incepe numai dupa moarte, fie printr-o revarsare a sufletului intr-o existenta impersonala si
panteista, fie printr-o viata personala traita in jurul lui Dumnezeu, Care nu Se confunda cu
natura. Altii socotesc ca moartea este un fenomen biologic, prin care fortele vitale concentrate
intr-un organism re intra in circuitul naturii pentru a se concentra in alte organisme. In fine,
omul modern cauta sa se elibereze de gandul mortii si sa acopere realitatea ei prin subterfugii,
nemaipurtand doliu si ducandu-l pe cel decedat la crematoriu sau la cimitir cat mai discret
posibil. Atata vreme cat omul, ca fiinta creata si muritoare, a ramas in comuniune cu
Dumnezeu, Cel necreat si nemuritor, a sorbit din El puterea divina, care l-a ferit de stricaciune
si de moarte. Din momentul in care omul a iesit din comuniunea cu Dumnezeu, prin
neascultare, a pierdut puterea dumnezeiasca, prin care putea deveni nemuritor, si a cazut in
stricaciune si moarte fizica. Dumnezeu n-a lasat pe om sa piara, fiindca este faptura Sa, ci a
trimis pe Fiul Sau, din iubire fata de lume, ca sa-i izbaveasca din moarte.
 Bibliografie
http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/dogma/sensul-vietii-
al-mortii-68994.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Moarte
https://oranta.wordpress.com/2009/11/27/problema-mortii-
la-martin-heidegger-de-alin-negomireanu/