Comunicarea prin imagini

Ghinsberg Carina – Ioana

Jurnalism, grupa 3

1
 Cuprins
1. Definiții ale comunicării.....................................................................................3
2. Comunicarea prin imagini...................................................................................4
2.1. Comunicarea non-verbală............................................................................4
2.1.1. Kinetica.............................................................................................5
2.1.1.1. Expresia feței.........................................................................5
2.1.1.2. Mișcarea corpului..................................................................6
2.1.2. Proxemica..........................................................................................7
2.2. Tipuri de comunicare prin imagini………..……………………………….9
3. Studiu de caz……………………………………………….…………………...9
3.1. Descrierea eșantionului…………………………………..………………...9
3.2. Răspunsurile persoanelor intervievate………………………..……………10
3.3. Concluzii…………………………………………………………..……….11
4. Încheiere…………………………………………………………………..…….11
5. Bibliografie……………………………………………………………………...12

2
 1. Definiții ale comunicării

Termenul comunicare este unul dintre cele mai complexe și greu de definit, inclusiv de autori de
specializare în domeniul comunicării, fiind unul dintre termenii cu cele mai multe interpretări.

Dex-ul definește comunicarea ca fiind o „acțiunea de a comunica și rezultatul ei”. Pentru o
înțelegere mai clară și detaliată a comunicării, vom prezenta următoarele definiții:

„În sensul cel mai general, se vorbeşte de comunicare de fiecare dată când un sistem, respectiv
o sursă influenţează un alt sistem, în speţă un destinatar, prin mijlocirea unor semnale
alternative care pot fi transmise prin canalul care le leagă”(Charles E. Osgood, A vocabulary
for Talking about Communication). 1

„A acționa reprezintă un comportment uman (indiferent dacă este o activitate externă sau
internă, o suferință sau o omisiune) dacă și-n măsura în care cel sau cei care acționează leagă
de aceasta un sens subiectiv. Acțiune socială este acea acțiune în cadrul căreia sensul înțeles de
cel sau de cei care acționează se referă și la comportamentul altora, orientân-du-se după efectul
acesteia."2 (Michael Kunczik, Astrid Zipfel, Introducere în știnta publicisticii și a comunicării).

„Cuvântul comunicare are un sens foarte larg, el cuprinde toate procedeele prin care un spirit
poate afecta un alt spirit. Evident, aceasta include nu numai limbajul scris sau vorbit, ci şi
muzica, artele vizuale, teatrul, baletul şi, în fapt, toate comportamentele umane.” (Shannon şi
Weaver).3

Pe scurt comunicarea este un mod de exprimare a sentimentelor, dorințelor și a nevoilor prin

intermediul diferitelor tipuri de limbaj. Pentru un biolog ca E.O.Wilson „comunicarea este o
acţiune a unui organism sau a unei celule care alterează modelele probabile de comportament ale
altui organism sau ale altei celule, într-o manieră adaptativă pentru unul sau pentru ambii
participanţi” iar pentru psihologi sau sociologi „comunicarea este un proces prin care un individ
(comunicatorul) transmite stimuli (de obicei verbali) cu scopul de a schimba comportarea altor
indivizi (auditoriul)”.

1
Charles E. Osgood, A vocabulary for Talking about Communication, Penguin Books, 1987
2
Michael Kunczik, Astrid Zipfel, Introducere în știnta publicisticii și a comunicării, Editura Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1998, p.14
3
Shannon si Weaver, Shannon-Weaver model of communication, Publicatia periodicà Bell System
Technical Journal, New York City, 1948

3
 2. Comunicarea prin imagini

Comunicarea prin imagini este una dintre cele mai complexe modalități de a transmite
sentimente, gânduri și trăiri prin intermediul vizualului. Dar „aspectul cel mai spinos al
comunicării, care ne interesează aici, rezidă tocmai în contradicția dintre nevoia interlocutorilor
de a-i transmite mesaje și imposibilitatea practică în care se află ei de a emite și recepționa
altceva decât semnale”(Mihai Dinu, 1997)4.

Termenul generic de mesaj acoperă o mare varietate de realități : gânduri, sentimente, trăiri, idei,
emoții, stări de conștiință sau produse ale fanteziei. Acest proces de traducere/transformare a
mesajului în semnale se dovedește a fi o activitate indispensabilă , iar transmițătorul care o
efectuează este un participant de neînlăturat la procesul comunicării. Transmițătorul,în cazul
artistului este și sursa sau enunțătorul mesajului (el îi transmite mesajul prin opera creată de el
însuși). Enunțătorul mesajului (artistul/creatorul imaginii) preia conștient sau inconștient idei,
viziuni, simboluri, motive etc. formulate, configurate de alți artiști dinaintea sa.5

2.1. Comunicarea non-verbală

Comunicarea nonverbala este ”cumulul de mesaje”, care nu sunt exprimate prin cuvinte si care
pot fi decodificate, creând înțelesuri. Aceste semnale pot repeta, contrazice, înlocui, completa
sau accentua mesajul transmis prin cuvinte. Importanța comunicării non verbale a fost
demonstrată în 1967 de către Albert Mehrabian. În urma unui studiu, acesta a ajuns la concluzia
că numai 5% din mesaj este transmis prin comunicare verbala în timp ce 38% este transmis pe
cale vocală și 55% prin limbajul corpului.

Comunicarea nonverbala este neintenționată, ea ne trădează emoțiile sau atitudinea chiar dacă nu
dorim acest lucru, deci trebuie să fim conștienți că mesajele non-verbale uneori pot contrazice
ceea ce afirmăm.

4
Mihai Dinu, Comunicarea - repere fundamentale, Editura Ştiinţifică, Bucharest, 1997, 2nd edition,
ALGOS Publishing House, 2000
5
CIOCA, Vasile. Comunicarea prin imagine. In: Artă şi Educaţie Artistică . 2008

4
 2.1.1. Kinetica

Observarea tuturor gesturilor este o axă fundamentală pentră înțelegerea dinamicii comunicării.
Ea este punctul de plecare al kineticii, teorie care studiază ansamblul semnelor comportamentale
emise în mod natural sau cultural; această disciplină a aplicat metodele lingvisticii structurale
sistemelor de gesturi, fără ale disocia de interacțiunea verbală. Cartea lui Ray Birdwhisteell,
Introduction to kinetics6, reprezintă primul mare studiu sistematic al faptelor gestuale.

Kinetica se bazează în mare parte pe opera lui Ray Birdwhistell, care a predat în universitățile
din Philadelphia,Washington şi Toronto. Apropiat din punct de vedere personal şi intelectual de
Margaret Mead şi de Gregory Bateson. El se integrează în echipa pluridisciplinară de la Palo
Alto şi devine celebru printr-un studiu minuțios al unei secvențe de nouă minute de film, “Țigara
lui Doris”. Această analiză exemplară ilustrează următoarea teză: gesturile, limbajul vorbit,
pipăitul, mirosul, spațiul şi timpul reprezintă tot atâtea moduri ale aceluiaşi sistem de
comunicare.7

2.1.1.1. Expresia feței

Comunicarea prin expresia feței include: mimica (încruntarea, ridicarea sprâncenelor, încrețirea
nasului,țuguierea buzelor, etc.), zâmbetul(prin caracteristici şi momentul folosirii) şi
privirea(contactul sau evitarea privirii,expresia privirii, direcția privirii, etc.). Fața este cea mai
expresivă parte a corpului şi expresia acesteia constituie un mijloc de exprimare inestimabil.În
mod normal, ochii şi partea de jos a feței sunt privite cel mai intens în timpul comunicării.Se
consideră, de exemplu, că într-o conversație cu o femeie, ceea ce exprimă ochii este mult mai
important decât ceea ce exprimă cuvintele.

Mimica este acea parte a feței noastre care comunică: fruntea încruntată semnifică preocupare,
mânie, frustare;sprâncenele ridicate cu ochii deschişi –mirare, surpriză; nas încrețit – neplăcere;
buze strânse – nesiguranță, ezitare, ascunderea unor informații.

Zâmbetul este un gest foarte complex, capabil să exprime o gamă largă de informații, de la
plăcere, bucurie, satisfacție, la promisiune, cinism, jenă. Interpretarea sensului zâmbetului

6
Ray Birdwhisteell, Introduction to kinetics, University of Michigan Library, 1952
7
Vasile Tran, Irina Stănciugelu, Teoria comunicării, 2001

5
variază însă de la cultură la cultură (sau chiar subcultură), fiind strâns corelată cu presupunerile
specifice care se fac în legatură cu relațiile interumane în cadrul acelei culturi.

Privirea

Se spune că ochii sunt „oglinda sufletului”.Modul în care privim şi suntem priviți are legătură cu
nevoile noastre de aprobare, acceptare, încredere şi prietenie. Chiar şi a privi sau a nu privi pe
cineva are un înțeles.Privind pe cineva confirmăm că îi recunoaştem prezența, că există pentru
noi; interceptarea privirii cuiva înseamnă dorința de a comunica.O privire directă poate însemna
onestitate şi intimitate, dar în anumite situații comunică amenințare.În general, o privire
insistentă şi continuă deranjează.

2.1.1.2. Mișcarea corpului

Gesturile

Primii teoreticieni care au subliniat importanţa comunicativă a mimicii şi a gesturilor au fost

profesorii de retorică şi marii oratori ai Antichităţii. În concepţia lui Cicero, „gesturile sunt un
limbaj pe care îl înţeleg şi barbarii” şi ,,ca atare, când vorbim în faţa unui public, absolut toate
mişcările sufletului trebuie însoţite de mişcări ale trupului”. El recomanda, de aceea, oratorilor
să-şi utilizeze toate resursele corporale, de la mişcări ale ochilor şi degetelor, până la bătăi din
picior în momentele culminante ale discursului.8

Pentru a ne da seama cât de frecvente sunt gesturile pe care le folosim, putem sa încercam
sa vorbim cu mâinile la spate.

Câteva elemente ale limbajului gesturilor ar fi: strângerea pumnilor - denota ostilitate şi
mânie, sau, depinzând de context, determinare, solidaritate, stres; brate deschise - sinceritate,
acceptare; mâna la gura - surpriza şi acoperirea gurii cu mâna - ascunderea a ceva,
nervozitate. Capul sprijinit în palma semnifica plictiseala, dar palma (degetele) pe obraz,
dimpotriva, denota interes extrem. Mâinile tinute la spate pot sa exprime superioritate sau
încercare de autocontrol.
Postura corpului

8
Mohorea Efim, Ciobanu Elvira, Capcelea Valeriu, Introducere în știința comunicării, Bălți - Indigou
Color, 2018

6
Postura/poziția comunică în primul rând statutul social pe care indivizii îl au, cred că îl au,
sau vor sa îl aiba. Sub acest aspect, constituie un mod în care oamenii se raportează unii față
de alții atunci când sunt împreună. Urmările posturii corpului ne dau informații şi despre
atitudine, emoții, caldură sufletească.
O persoană dominantă tinde să țină capul înclinat în sus, iar cea supusa în jos. În general,
aplecarea corpului în față semnifică interesul față de interlocutor, dar uneori şi nelinişte şi
preocupare. Poziția relaxată, înclinat pe scaun spre spate, poate indica detaşare, plictiseală
sau autoîncredere excesivă şi apărare la cei care consideră că au statut superior
interlocutorului.
2.1.2. Proxemica
Limbajul spațiului trebuie interpretat simultan în functie de 5 dimensiuni: mărime, grad de
intimitate, înalțime, apropiere - departare, înauntru - în afară.
În general, spatiile mici sunt percepute ca fiind mai prietenoase, calde şi intime. Cele mari
sunt asociate cu puterea, statutul şi importanta. De aceea, adeseori suntem intimidati intrând
într-un spatiu mare, înalt şi cu mobilier masiv.

De această disciplină este legat şi numele lui Edward Hall, (Limbajul tăcut 1959, Dimensiunea
ascunsă 1966, Dincolo de cultură 1977). El tinde să dea o definiție a culturii ca ansamblu de
coduri şi va aplica această codificare în cea mai celebra lucrarea a sa, The Hidden Dimension –
Dimensiunea ascunsă. El pleacă de la idea ca animalele au un teritoriu adaptat nevoilor lor şi ca
omul posedă şi el această noțiune de spațiu individual, de bulă psihologică. Orice spațiu personal se
organizează cu o parte interioară şi cu una exterioară; el posedă zone private, zone publice9

Termenul de „proxemicã“ a fost inventat de către Edward T. Hall (n. 1914), care l-a utilizat
pentru prima dată în studiul cu titlul „Proxemics – The study of man’s spatial relations and
boundaries“ (1963). Într-un alt studiu, „Proxemics“ (1968), antropologul american mărturisește
că în preocupările sale de cercetare a „spațiului social ca biocomunicare“ s-a inspirat din lucrările
lingvistului Benjamin Lee Whorf (1956) și ale antropologului Edward Sapir (1927), considerând
cã tezele despre limbaj ale acestora (existența unor coduri nescrise, dar înțelese de către toți) sunt
aplicabile tuturor modelelor culturale.

9
Vasile Tran, Irina Stănciugelu, Teoria comunicării, 2001

7
Figure 1. Distanțele: intimă, personală și socială stabilite de E.T. Hall (1959)

În studiul amintit, Edward T.

Hall subliniazã că problema
spațiului existã și în lumea
animală, arătând că îi datorăm
etologului elvețian H. Hediger
(1950, 1955) primele cercetãri
privind comportamentul
animalelor în mediul natural și
în captivitate (la circ, în
grãdinile zoologice). „H.
Hediger (1961) a fãcut
distincția între speciile de contact și speciile de noncontact și a descris operațional termenii de
distanțã personală și distanță socială.10

Semnificatia culorilor poate fi diferita în diverse culturi. De exemplu, roşu este asociat în
China cu bucurie şi festivitate, în Japonia cu lupta şi mânie; în cultura indienilor americani
semnifica masculinitate; în Europa dragoste, iar în SUA comunism. În tarile cu populatie
africana, negru sugereaza binele, iar albul raul. Pentru europeni, negru este culoarea tristetii,
în timp ce aceste stari sunt exprimate la japonezi şi chinezi prin alb. Verdele semnifica la
europeni invidie, la asiatici bucurie, iar în anumite tari speranta în timp ce galbenul
comunica la europeni laşitate, gelozie, la americani este culoarea intelectualitatii, iar la
asiatici semnifica puritate.

Culoarea afecteaza comunicarea sub urmatorul aspect: culorile calde stimuleaza

comunicarea, în timp ce culorile reci inhiba comunicarea; monotonia, precum şi varietatea
excesiva de culoare, inhiba şi-i distrag pe comunicatori.

2.2. Tipuri de comunicare prin imagini

o Reclame, bannere, panouri

Septimiu Chelcea, Loredana Ivan, Adina Chelcea; Comunicarea nonverbalã: gesturile și postura,
10

Cuvintele nu sunt de-ajuns, Comunicare.ro, 2008

8
 Atrage publicul prin expunerea produsului/serviciilor ajutând la promovarea și
înțelegerea acestuia. Imaginea unui produs sau a unei instituții are rolul de a trezi
încrederea clientului sau a consumatorului.
o Filme
Transmit emoții, trăiri, sentimente și conștientizare prin intermediul audio-vizualului.
“Filmul nu este numai jocul actorului talentat şi dramaturgia bună a scenariului. Filmul
este o artă sintetică cu implicarea mai multor genuri de artă: literatura, artele plastice,
muzica. Privind un film, spectatorul nici nu observă cât de importante sunt tonalităţile
culorii şi efectul luminii care pot clasa un film la rangul de capodoperă a artei
cinematografice” ( Vlad Bulat ).11
,,Culoarea în film poate crea armonie sau tensiune, poate focaliza atenţia pe o cheie
tematică, poate induce o anumită reacţie psihologică publicului, poate atrage atenţia la
detalii semnificative, poate stabili tema, tonul filmului, poate reprezenta caracterul
personajelor sau evoluţia lor, poate arăta schimbările sau elipsele din scenariu”12
o Arte plastice
Comunicarea este “polifonică” și mesajul artistului, codificat în opera plastică, este mult
mai complex decât pare la prima vedere și are în spatele său „acumulări
decanate/precipitate” în ființa artistului.13
3. Studiu de caz
3.1. Descrierea eșantionului

Pentru studiul meu de caz am ales să intervievez cinci persoane și să urmărese diferențele în ceea
ce privește modul lor de a interpreta imaginile. Prima persoană este o studentă de 19 ani la
Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. Cea de-a doua persoană este un student
medicină la Universitatea Titu Maiorescu cu vârsta de 21 ani. A treia persoana este o femeie în
vârstă de 47 ani și este casnică. A patra persoană este de sex masculin, are vârsta de 35 ani si este
profesor de limba engleză la liceu.

11
Vlad Bulat, ROLUL CULORII ÎN SCENOGRAFIA FILMULUI DE FICŢIUNE
12
PEICI, M.E. Scenografia de film. Bucureşti: Editura Universitară, 2019.
13
CIOCA, Vasile. Comunicarea prin imagine. In: Artă şi Educaţie Artistică . 2008

9
Am adresat următoarele întrebări acestor persoane pentru a vedea în ce fel percep comunicarea
non-verbală prin imagini persoane de aceeași sex, dar de vârste diferite, respectiv persoane cu
aceeași vârstă, dar de sex diferit.

Listă întrebări

1) Ce îți inspiră culoarea albastru?

2) Ce crezi că ajută la “atingerea” spectatorului pe parcursul unui film?
3) Există culori care tind să ne atragă mai mult față de altele?

3.2. Răspunsurile persoanelor intervievate

Întrebarea nr. 1

Prima persoană: Albastrul îmi inspiră tristețe, fiind o culoare rece.

A doua persoană: Îmi aduce aminte de mare… mă duce cu gândul la vară.

A treia persoană: Nostalgie. Mă face să mă gandesc la uniforma pe care obișnuiam să o port la

școală.

A patra persoană: Oboseală, albastrul îl consider un roșu extenuat, golit de puteri.

Întrebarea nr. 2

Prima persoană: Un peisaj artistic, obiecte sau locații care să îmi inspire acele sentimente.

A doua persoană: Actori buni și expresivi.

A treia persoană: Un limbaj trupesc avansat, alături de conversații sincere, reale și răvășitoare.

A patra persoană: Un scenariu bun și palpitant care să te țină pe marginea canapelei.

Întrebarea nr. 3

Prima persoană: Eu una consider că există culori care să ne atragă atenția față de altele. Spre
exemplu nuanțele neon. Nu ai cum să le scapi din vedere.

A doua persoană: Da, există culori care ne atrag atenția și unele care nu o fac. Roșul este o
culoare destul de vibrantă.

10
A treia persoană: Da, iar culoarea care îmi atrage cel mai mult atenția este rozul. Poate și pentru
că este una dintre culorile favorite.

A patra persoană: Cu siguranță există culori care să ne atragă atenția față de celelalte. Eu
consider că verdele este o culoare destul de “țipătoare”.

3.3. Concluzii

În urma acestui interviu, am observat anumite diferențe în ceea ce privește interpretarea

imaginiilor și ce vor să comunice acestea. Din punct de vedere al genului, am constatat că
femeile sunt mult mai sensibile și percep altfel anumite detalii vizuale, în schimb bărbații fiind
indiferenți și dorindu-și să vadă acțiunea.

În ceea ce priveste vârsta, tinerii tind să aprecieze mai mult simplitatea imaginilor. De asemenea,
am observat cã, pe măsură ce inaintezi in vârstă, devi mai pretențios cu ceea ce vrei să vezi,
dorind să fie prezent un simbol/mesaj.

4. Încheiere

Comunicarea prin imagini este una dintre cele mai complexe modalități de a transmite non-
verbal sentimente, gânduri și trăiri prin intermediul vizualului. Expresia feței, miscările corpului,
limbajul spațiului și limbajul culorilor devin instrumente ale comunicării, conștient sau
inconștient, și ne ajută în înțelegerea persoanelor cu care ne împărțim spațiul sau cele cu care ne
dorim împărtășirea spațiului nostru.

11
 5. Bibliografie

1. Charles E. Osgood, A vocabulary for Talking about Communication, Penguin Books, 1987
2. Michael Kunczik, Astrid Zipfel, Introducere în știnta publicisticii și a comunicării, Editura Presa
Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1998, p.14
3. Shannon si Weaver, Shannon-Weaver model of communication, Publicatia periodicà Bell System
Technical Journal, New York City, 1948
4. Mihai Dinu, Comunicarea - repere fundamentale, Editura Ştiinţifică, Bucharest, 1997, 2nd
edition, ALGOS Publishing House, 2000
5. CIOCA, Vasile. Comunicarea prin imagine. In: Artă şi Educaţie Artistică . 2008
6. Ray Birdwhisteell, Introduction to kinetics, University of Michigan Library, 1952
7. Vasile Tran, Irina Stănciugelu, Teoria comunicării, 2001
8. Mohorea Efim, Ciobanu Elvira, Capcelea Valeriu, Introducere în știința comunicării, Bălți -
Indigou Color, 2018
9. Septimiu Chelcea, Loredana Ivan, Adina Chelcea; Comunicarea nonverbalã: gesturile și postura,
Cuvintele nu sunt de-ajuns, Comunicare.ro, 2008
10. Vlad Bulat, ROLUL CULORII ÎN SCENOGRAFIA FILMULUI DE FICŢIUNE
11. PEICI, M.E. Scenografia de film. Bucureşti: Editura Universitară, 2019.

12