ȘCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

Comunicarea nonverbală

Disciplina Grupa 1

Comunicare interculturală

București
2021

CUPRINS
Aspecte generale ale conceptului de comunicare..................................................................3
CAPITOLUL I Comunicarea nonverbală.............................................................................5
1.1. TIPURI DE COMUNICARE:.....................................................................................7
1.2. FORME ALE COMUNICĂRII:.................................................................................7
1.3. COMUNICAREA NON-VERBALĂ SE MANIFESTĂ PRIN MAI MULTE
POSIBILITĂȚI:.....................................................................................................................7
1.4. TIPURI DE COMUNICARE NON-VERBALĂ........................................................8
1.5. CARACTERISTICILE COMUNICĂRII NON-VERBALE......................................8
CAPITOLUL II Manifestarea emoțiilor prin comunicarea nonverbală....................10
2.1. Cele șapte emoții fundamentale sunt:........................................................................10
 Mânia........................................................................................................................10
 Frica..........................................................................................................................10
 Bucuria.....................................................................................................................10
 Uimirea.....................................................................................................................10
 Dezgustul..................................................................................................................10
 Disprețul...................................................................................................................10
 Tristețea....................................................................................................................10
CAPITOLUL III Importanța comunicării nonverbale în comunicarea interculturală. .15
 Individualist vs. Collectivist cultures........................................................................16
 Immediate vs. Nonimmediate cultures.......................................................................17
 Low- vs. High-power distance cultures.....................................................................17
 High- vs. Low-context cultures..................................................................................17
 Feminine vs. Masculine Cultures..............................................................................18
CONCLUZII...........................................................................................................................20
BIBLIOGRAFIE....................................................................................................................21

2
 Aspecte generale ale conceptului de comunicare

Comunicarea din punct de vedere cronologic, reprezintă primul instrument spiritual al

omului în procesul socializării sale1. Motivul care a generat apariția sa, a fost necesitatea de
relaționare între oameni, atât ca indivizi, cât și ca grupuri sociale, în momentul în care se
aflau la distanță unii de ceilalți.

Dezvoltarea comunicării a fost deterimată mai apoi de necesitatea relațiilor dintre

oameni și organizațiile lor, în ceea ce privește dezvoltarea socială. De aici, putem
concluziona fapul că procesul de comunicare constituie una dintre condițiile necesare pentru
funcționarea și organizarea societății. Mai mult, indivizii sunt numiți ființe sociale care
stabilesc conexiuni cu alți indivizi.

Nu există o definiție unanimă acceptă a comunicării; astfel acesta fiind înscrisă pe o

gamă largă, mărginită la un capăt de sensul larg „transfer”, iar la celălalt capăt, de înţelesul
restrâns „schimb verbal de gânduri sau idei”2.

Alex Mucchielli dă următoarea definiţie comunicării: „A comunica înseamnă să

vorbeşti, să-ţi modulezi intonaţia, să te comporţi într-un anumit fel, să adopţi o mimică,
gesturi şi atitudini specifice, să alegi o atitudine, să pregăteşti acţiuni combinate, să elaborezi
dispozitive fizice sau normative, să acţionezi asupra elementelor mediului înconjurător [...]
totul pentru a rezolva, cât mai bine cu putinţă, o problemă legată de un fapt de viaţă”3.

Comunicarea implică doi agenți care emit și receptează alternativ mesaje, jucând pe
rând rolurile de emițător și receptor4 . O diagramă completă a factorilor constitutivi ai
comunicării, include un emițător care transmite un mesaj raportându-se la un context
(referință), o idee sau un lucru; mesajul constă în elemente de cod care trebuie să fie comune
ambilor parteneri, aflați direct sau indirect în contact5.

Făcând referire la un alt aspect, comunicare pe deplin reușită reprezintă un ideal

imposibil de de pus în practică, deoarece nu putem cunoaște totul în jurul nostru, iar
1
Elena UNGURU, Features of Lie in Verbal and Nonverbal Communication , pg. 1.
2
Idem.
3
Mucchielli, A. (2002). Arta de ainfluenţa – analiza tehnicilor de manipulare, trad. Mihaela Calan,
Editura Polirom, Iași.
4
Elena UNGURU, op. cit., pg. 95.
5
Idem.

3
„imprecizia scopurilor asumate nu îngăduie realizarea în cea mai mare măsură posibilă a
tuturor celor şase interacţiuni subsumate comunicării” 6. În acest fel, apare posibilitatea ca din
bogăția de informații pe care o avem despre oamenii sau obiectele din jurul nostru, să le
reținem doar pe cele care par potrivite situațiilor și discuțiilor în care suntem implicați,
ajungând în punctul în care putem avea păreri „inadecvate”7. Faptul că nu suntem capabili să
ne exprimăm opinia sau să răspundem așa cum era de așteptat, nu reprezintă o dovadă a lipsei
de sinceritate, ci doar un mod de a evita situațiile care ar putea deveni neplăcute.

Comunicarea parțial reușită apare atunci când, de exemplu doi prieteni au aceleași
obiective conversaționale, iar de aici putem deduce că minciuna nu are ce căuta în timpul
conversației, fiecare dintre cei doi comunicatori impunându-și de la început să nu își mintă
interlocutorul; dimpotrivă acesta poate fi prezentă dacă ambii mai strecoară câte o minciună,
astfel încât actul comunicării să nu aibă de suferit8.

6
Fârte, Gh. (2004). Comunicarea o abordare praxilogică, Editura Casa Editorială “Demiurg”, Iaşi.
7
Popa, M. (2006). Comunicarea – aspecte generale şi particulare, Editura Paideia, Bucureşti.
8
Elena UNGURU, op. cit., pg. 97.

4
 CAPITOLUL I
Comunicarea nonverbală

Comunicarea nonverbală între oameni este comunicarea prin trimiterea și primirea de

indicii nonverbale.

Aceasta include utilizarea unor indicii vizuale, cum ar fi limbajul corpului (mișcare),
postura corpului (raza apropiată), tonul (para-limbaj) și contactul fizic (atingerea) [1]. Poate
include, de asemenea, ordinea cronologică (utilizarea timpului) și tulburările tactile (contactul
vizual și comportamentul privirii la vorbire și ascultare, frecvența privirii, modul de privire
vizuală, dilatarea pupilei și ritmul clipirii).

La fel cum vorbirea conține elemente non-verbale numite paralimbaj (cum ar fi

calitatea vorbirii, ritmul, intonația, volumul și stilul vorbirii) și caracteristici prosodice (cum
ar fi ritmul, intonația și stresul), textul scris are și elemente non-verbale, precum stilul de
scriere de mână, dispunerea spațială a cuvintelor sau aspectul paginii. Cu toate acestea, multe
cercetări privind comunicarea nonverbală se concentrează pe interacțiunea dintre indivizi,
care poate fi împărțită în trei domenii principale de analiză: condițiile de mediu pentru
comunicare, caracteristicile fizice ale comunicatorului și comportamentul comunicatorului în
timpul interacțiunii.9

Comunicarea nonverbală implică procese de codificare și decodare conștiente și

inconștiente. Codificarea este activitatea de generare a informațiilor prin expresii faciale,
gesturi și posturi corporale. Semnalul utilizat pentru codificarea informațiilor poate fi
considerat universal. Decodarea înseamnă interpretarea informațiilor pe baza sentimentului
transmis de comunicator. Informația decodificată folosește cunoștințele pe care oamenii le au
despre sentimentele primite. De exemplu, ridicarea a două degete poate face decodorul să
înțeleagă din experiența anterioară că acest lucru înseamnă al doilea.10

Doar o mică parte a creierului poate comunica verbal. În copilărie, comunicarea non-
verbală se învață din comunicarea socială și emoțională, iar expresiile faciale sunt principalul
canal de comunicare spre deosebire de voce. Când copiii devin comunicatori verbali, ei încep
să privească mai subconștient expresiile faciale, sunetele și alte elemente nonverbale.

9
„Nonverbal Communication Theories”. Encyclopedia of Communication Theory. 2009.
10
„Nonverbal Communication”. The Concise Corsini Encyclopedia of Psychology and Behavioral Science.
2004.

5
 Cultura joacă un rol important în comunicarea nonverbală și este un aspect care ajută
la înțelegerea organizării activităților de învățare. De exemplu, în multe comunități native
americane, este adesea subliniată comunicarea non-verbală, care este un mijloc important
pentru copii de a învăța. În acest sens, procesul de învățare nu depinde de comunicarea orală;
dimpotrivă, comunicarea non-verbală nu este doar principalul mijloc de organizare a
interacțiunii interpersonale, ci și principalul mijloc de răspândire a valorilor culturale.Copiii
învață cum să participe la sistem de la o vârstă fragedă.11

Comunicarea nonverbală se mai numește limbajul corpului sau comunicare

analogică. În ceea ce privește conținutul mesajului, acesta are mai multă greutate decât
comunicarea orală.

Comunicarea non-verbală este acumularea de informații, care nu este exprimată în

cuvinte, dar poate fi decodificată pentru a produce sens. Aceste semnale pot repeta,
contrazice, înlocui, completa sau accentua mesajul transmis de cuvânt. Importanța
comunicării non-verbale a fost dovedită de Albert Mehrabian în 1967. După cercetare,
concluzia este că doar 7% din informații sunt transmise prin comunicare orală, în timp ce
38% din informații sunt transmise prin voce și 55%prin limbajul corpului și deci prin
comunicarea non-verbală.

Multă vreme, strict vorbind, comunicarea non-verbală și comunicarea verbală sunt

un fel de limbaj. În această perspectivă, toate celelalte forme de comunicare sunt considerate
secundare (scriere). Afectate de ipoteza mai multor canale ale discursului uman, teoriile
contemporane ale comunicării influențate de lingvistica discursului, psihologia, sociologia,
antropologia și alte discipline oferă un loc adecvat pentru comunicarea nonverbală.
Comunicarea interpersonală este considerată a fi o afirmație eterogenă produsă de combinația
de elemente sonore și vizuale.

În literatură, de-a lungul timpului, comunicarea nonverbală a primit multe definiții,

dintre care majoritatea sunt acceptate. Majoritatea definițiilor care au fost primite pentru
comunicarea nonverbală o tratează ca pe o acumulare de mesaje care nu sunt exprimate în
cuvinte, dar care pot fi decodate și pot produce sens.12

11
Paradise, Ruth (1994). „Interactional Style and Nonverbal Meaning: Mazahua Children Learning How to Be
Separate-But-Together”. Anthropology & Education Quarterly.
12
A se vedea https://www.portalmanagement.ro/comunicarea-nonverbala/ (accesat la data de 10.01.2021).

6
 1.1. TIPURI DE COMUNICARE:

 Comunicarea intrapersonală;
 Comunicarea interpersonală;
 Comunicarea de grup;
 Comunicarea de masă;
 Comunicarea publică sau mediatică;

1.2. FORME ALE COMUNICĂRII:

 Comunicarea verbală vizează o comunicare care folosește cuvinte în vederea

transmiterii informației;
 Comunicarea paraverbala este reprezentata de modul in care sunt rostite cuvintele,
prin folosirea caracteristicilor vocii;
 Comunicarea non-verbală este reprezentată de acțiuni fizice (limbajul corpului)
care însoțesc vorbirea. Poate fi intenționat sau neintenționat. Este acumularea de
mesaje, care nu sunt exprimate în cuvinte, dar pot fi decodate pentru a produce
sens. Aceste semnale pot repeta, contrazice, înlocui, completa sau sublinia mesajul
transmis de cuvânt.

1.3. COMUNICAREA NON-VERBALĂ SE MANIFESTĂ PRIN MAI

MULTE POSIBILITĂȚI:

 Kinetice- vizează acțiunile corpului ( gesturi, expresii ale feței, postura etc)
 Ale ambientului- teritorialitatea, proximitatea, temporalitatea etc.
 Paralingvistice- vocea și calitatea sa, caracteristici vocale.13

Comunicarea non-verbală completează, întărește și rafinează sensul informațiilor

verbale. În unele cazuri, este chiar mai credibilă decât comunicarea verbală. Un bun
comunicator ar trebui să aibă un control bun asupra comunicării verbale și non-verbale.

Sensul acestei comunicări depinde de relația dintre mediu și individ. Comunicarea

non-verbală este deosebit de importantă în societate. De obicei, declarațiile verbale sunt

13
A se vedea https://www.portalmanagement.ro/comunicarea-nonverbala/ , accesat la data de 11.01.2021

7
influențate de mai mulți factori, cum ar fi: frica de ofensă sau frustrare, dorința de a închide
afacerea, uneori determinându-ne să spunem că suntem în regulă cu presiunea socială , chiar
dacă nu este așa, etc.

1.4. TIPURI DE COMUNICARE NON-VERBALĂ

 Comunicarea non-verbală, denumită totodată și senzorială, întrucât se bazează

pe ceea ce percepem cu ajutorul simțurilor auzului, mirosului, văzului etc;
 Comunicare non-verbală bazată pe folosirea insemnelor ca de exemplu :
insigne, uniforme, steaguri, cât și a simbolurilor specifice, precum cele ce intră în sfera
religiei precum : icoanele, sau statut social precum : gradele de ofițeri, decorațiile etc;
 Comunicarea non-verbală estetică : muzică, dans, pictură, în sens general care
se definește prin intermediul formelor diferite de exprimare artistică și evidențiază
diferitele emoții artistice;14

1.5. CARACTERISTICILE COMUNICĂRII NON-VERBALE

 Este neintenționtă: - Trădarea emoțiilor sau atitudinilor noastre chiar și fără voința
noastră, deci trebuie să fim conștienți că informațiile non-verbale contrazic uneori
ceea ce spunem;
Un exemplu relevant îl reprezintă momentul în care pretindem ca suntem atenți în
timpul unei dezbateri, însă gesturile non-verbale evidențiază lipsa noastă de interes.

 Codurile non-verbale sunt universale, fiind înțelese la fel în culturi diferite;

Exemplu :
1. Exprimarea bucuriei, surprizei cât și a dezgustului.
2. În cultura noastră, mișcarea capului de la stânga la dreaptă evidențiază negația,
dar la bulgari, acest gest reprezintă o afirmație. Neînțelegerea detaliilor acestei
culturi poate provoca confuzie în comunicare și de ce nu apariția unor
conflicte de moment .

Odată cu înaintarea în vârstă, capacitatea comunicării non-verbale crește

considerabil. Cei care au abilități puternice de comunicare non-verbală și stăpânesc foarte

A se vedea https://mecanica.utcluj.ro/files/Planuri%20de%20invatamant/Cursuri/TC-KIRALY/TC-
14

Cap4.pdf ,p.107 (accesată la data de 11.01.2021).

8
bine acest aspect sunt de obicei cei mai de succes oameni din societate, cei care au stabilit
relații bune cu colegii lor și au un statut social mult mai bun.

De fiecare dată mesajele non-verbale ne oferă informații despre problemele

personale sau probleme de relaționare ale unui individ .

Prin intermediul informațiilor non-verbale primite, putem obține relatări directe

despre identitatea culturală, personalitatea, atitudinea și stilul personal al individului în
cauză.15

Concluzia primei părți:

Chiar și fără cuvinte, noi, oamenii comunicăm prin ceea ce facem, prin modul cum
stăm sau cum umblăm, prin modalitatea de a ridica umerii sau exprimarea unui gest oarecare,
după modul în care conducem mașina sau stăm la birou, fiecare gest având o semnificație
ascunsă și comunicând totodată un mesaj și o idee.

15
A se vedea https://mecanica.utcluj.ro/files/Planuri%20de%20invatamant/Cursuri/TC-KIRALY/TC-Cap4.pdf ,
p.108, accesată la data de 11.01.2021.

9
 CAPITOLUL II
Manifestarea emoțiilor prin comunicarea nonverbală

Oricât ne-am dori să credem că avem un control complet asupra sentimentelor noastre
și că putem decide dacă le arătăm sau nu, lucrurile stau total diferit pentru faptul că orice
emoție pe care reușim s-o alungăm (cu mare efort) de pe față, se va scurge într-un final în
exterior, adesea prin mișcări ale corpului și uneori prin micro-expresii16.

Astfel, comunicarea nonverbală se manifestă și prin expresii faciale numite micro-

expresii. Acestea sunt expresii care au o durată de viață foarte scurtă. Durata unei micro-
expresii variază de la 1.25 la 1.15 secunde. Practic, lucrurile pe care le simțim sunt
“afișate” cu ajutorul muschiilor feței și “trădează” emoțiile pe care le experimentăm 17. Mai
mult, microexpresiile, se dovedesc a fi o importantă sursă de informaţii privitoare la
comportamente a căror manifestare se doreşte a fi mascarea18.

Cu ajutorul micro-expresiilor, comunicarea nonverbală transmite o serie de emoții.

Dintre acestea, șapte s-au concretizat ca fiind de bază și cele mai frecvent întâlnite19.

1.1. Cele șapte emoții fundamentale sunt:

 Mânia
 Frica
 Bucuria
 Uimirea
 Dezgustul
 Disprețul
 Tristețea

Dintre cele șapte menționate mai sus, cea mai “contestată” emoție este disprețul.
Mulți oameni de știință și experți în expresiile faciale sunt de părere că disprețul reprezintă o
expresie a culturii fiecărei națiuni, însă Paul Ekman a realizat o serie de studii pentru a

16
A se vedea http://suada.ro/microexpresiile-si-cele-7-emotii-universale/ (accesat pe data de 12.01.2021).
17
A se vedea https://www.portalmanagement.ro/comunicarea-nonverbala/ (accesat pe data de 12.01.2021).
18
A se vedea https://intelligence.sri.ro/o-noua-forma-de-intelligence-interpretarea-proactiva-expresiilor-faciale/
(accesat pe data de 12.01.2021).
19
A se vedea Collett, P. (2005). Cartea gesturilor, cum putem citi gândurile oamenilor din acţiunile lor, Editura
Trei, Bucureşti.

10
explica universalitatea „disprețului” și în cele din urmă incluzându-l printre emoțiile
fundamentale20.

1. Frica

Microexpresia specifică fricii se manifestă prin:

 Sprâncene ridicate și apropiate

 Pleoapele superioare ridicate
 Pleoapele inferioare încordate
 Buzele ușor încordate și întinse orizontal către urechi

Frica în comunicarea nonverbală este o emoție frecvent întâlnită și este una dintre cele mai
ușor de detectat.

2. Bucuria (Fericirea)

Microexpresia specifică bucuriei se manifestă prin:

 riduri în jurul ochilor

20
Idem.

11
  obraji ridicați
 mușchii feței așezați în concordanță cu ochii

În comunicarea nonverbală, bucuria poate fi mimată, dar imediat este trădată din cauza
ochilor. Ochii sunt cei ce arată bucuria, nu neapărat zâmbetul.

3. Tristețea

Microexpresia specifică tristeții se manifestă prin:

 pleoapele inferioare care stimulează  “căderea”

 privirea care nu este concentrată pe un punct fix
 colțurile buzelor se duc în jos

4. Mânia (Furia)

Microexpresia specifică furiei se manifestă prin:

 sprâncenele apropiate puternic

12
  privirea extrem de fixă
 încordarea și apropierea buzelor

5. Disprețul

Microexpresia specifică disprețului se manifestă prin:

 colțul buzelor rămâne încordat și ridicat doar într-o parte

Dintre toate microexpresiile, disprețul este cea mai subtilă microexpresie, deoarece
manifestarea sa nu implică întregul “ansamblu” de mușchi și câteodată poate fi confundată
cu un zâmbet ironic, iar acest lucru este extrem de important în comunicarea nonverbală.

6. Dezgustul

Microexpresia specifică dezgustului se manifestă prin:

13
  nas încordat și ridicat, mișcarea care îi provoacă riduri nasului
 buza superioară ridicată

Această microexpresie arată ca și cum ai fi descoperit ceva urât mirositor. Este foarte utilă în
comunicarea nonverbală, fiind și cea mai controversată.

7. Uimirea

Microexpresia specifică uimirii se manifestă prin:

 sprâncene ridicate
 ochii largi și deschiși
 gura deschisă

Uimirea în comunicarea nonverbală este una dintre cele mai evidente microexpresii fiind
foarte greu de mascat.

Concluzia părții a doua:

Astfel, microexpresiile relevă întocmai starea adevărată pe care persoana în cauză o

traversează în momentul producerii acestora. Natura și calitatea gândurilor oamenilor
reprezintă o stare de spirit. Atunci când este proiectată către exterior prin intermediul
atitudinii, acesta reprezintă o forță destul de puternică, interacționând în acest fel cu starea de
spirit a celorlalți oameni.

14
 CAPITOLUL III
Importanța comunicării nonverbale în comunicarea interculturală

În capitolele anterioare am prezentat definițiile comunicării nonverbale, de câte tipuri

este aceasta precum și care este abordarea generală în ceea ce o privește, abordare la care cel
mai probabil oricine se gândește în momentul în care aude expresia de ”comunicare
nonverbală”. Deși această abordare nu este greșită și reprezintă o generalizare la nivelul
populației, totuși această generalizare poate prezenta destul de multe erori, deoarece
comunicarea nonverbală în context intercultural reprezintă mai mult decât atât, fiind un
ansamblu mult mai complex ce cuprinde o diversitate de acțiuni, simboluri, gesturi și
comportamente ce pot diferi atât de la o zonă geografică la alta, de la o cultură la alta, cât și
în cadrul aceleiași culturi putând fi regăsite diferențe între grupurile de indivizi, grupuri ce
formează așa numitele co-culturi. Așadar, un alt aspect foarte important de luat în considerare
atunci când discutăm despre analizarea limbajului nonverbal este reprezentat de contextul în
care acesta este analizat. 21

Astfel, anumite posturi și gesturi pot fi valabile numai anumitor culturi, ori pot avea
înțelesuri diferite de la o cultură la alta. Un exemplu care să susțină această teorie este
reprezentat de expresiile caracteristice populației chinezești sau japoneze unde copiii sunt
educați de mici să nu zâmbească, să nu râdă sau să plângă în fața nimănui din simplul motiv
că aceste acțiuni scot la iveală vulnerabilitățile unui individ iar aceste culturi consideră că
”dușmanul poate oricând să-și dea seama ce-ți face plăcere și să te manipuleze cu acele
plăceri sau poate oricând să vadă ce-ți produce tristețe sau durere și îți va produce durerea sau
tristețea pentru a te manipula”.22

Odată cu evoluția tehnologiei, a telecomunicațiilor și transporturilor se înregistrează o

tot mai mare intersectare a diferitelor culturi existente. Astfel, se creează noi conexiuni,
parteneriate sau diferite tipuri de legături atât interculturale cât și intraculturale care cu ceva
timp în urmă erau mult mai greu de realizat și ar fi luat mult mai mult timp dar în același timp
există riscul ca aceste noi legături, fiind înfăptuite cu o repeziciune mai mare decât durează
înțelegerea, învățarea și acceptarea acestora să conducă la conflicte sau neînțelegeri nedorite
tocmai din cauza necunoașterii înțelesurilor profunde și a principiilor și valorilor ce stau la
21
Judee K Burgoon, Laura K. Guerrero, Valerie Manusov, ”Nonverbal Communication”, 2010, Ed. Routledge,
p. 30.
22
A se vedea: https://www.youtube.com/watch?v=5oHsotSeWJw&ab_channel=LumeaNevazuta (accesat la
17/01/2021, ora 13:50).

15
baza fiecărei culturi în parte. Astfel că, fie că ne aflăm în situația în care doi oameni obișnuiți
din culturi diferite interacționează pentru prima oară, neștiind foarte multe unul despre altul,
fie că ne referim la mediul politic, unde lucrurile devin mult mai serioase și cu consecințe
mult mai grave la nivel diplomatic chiar și în cazul unei greșeli nu foarte grave, lucrurile pot
degenera foarte ușor în conflicte și situații pe care inițial personajele participante în cadrul
interacțiunii sociale nu aveau nicio intenție de a le crea. Un exemplu în acest sens este
reprezentat de vizita președintelui american Richard Nixon în Africa de Sud. Acesta, la
momentul debarcării din avion a folosit semnul ok facut cu ajutorul mâinii, un semn folosit în
mod uzual în Statele Unite și care pentru populația aparținând acestei culturi are o conotație
pozitivă, însă în locul în care se afla președintele la acel moment acest semn era departe de a
însemna un lucru pozitiv, acesta fiind folosit pentru a simboliza organele genitale feminine
astfel fiind văzut ca un semn obscen în cadrul acelei culturi.23

Culturile au la bază diferite caracteristici care le face să se diferențieze unele de altele

precum nivelul de educație atât în rândul bărbaților cât și al femeilor, toleranța pentru
incertitudine și existența și respectul pentru tradiții. Toate acestea creează trăsături distincte
pentru fiecare cultură în parte astfel încât cercetătorii au putut identifica cinci dimenisuni care
au fost puse în legătură strictă cu comunicarea nonverbală. Acestea sunt:

 Individualist vs. Collectivist cultures

Această distincție face referire la nivelul la care o cultură este orientată fie către nevoile
individuale fie către cele de grup. Oamenii din culturile cu caracter individual pun mai mare
preț pe spațiul personal, independență, libertate și dreptul de a se exprima atât verbal cât și
emoțional. Pe de altă parte, culturile colectiviste pun mai mult accent pe armonia între
oameni și între aceștia și natură. Aceștia valorizează unitatea, loialitatea și tradiția. Familiile
extinse joacă un rol crucial în cadrul culturilor colectiviste astfel că exprimarea emoțiilor
negative sunt oprimate, deoarece au potențialul de a dezechilibra starea de armonie în cadrul
acestor familii sau a colectivității în general.

Astfel observăm că din această perspectivă nu mai putem aplica standardele generale în
rolul jucat de gesturi sau mimica feței la fel în ambele tipuri de culturi. În cadrul culturilor
individualiste este mai ușor de descifrat limbajul corpului cu ajutorul noțiunilor și indiciilor
ce caracterizează comunicarea nonverbală datorită faptului ca acest tip de cultură este mai

23
Judee K Burgoon, Laura K. Guerrero, Valerie Manusov, ”Nonverbal Communication”, 2010, Ed. Routledge,
p. 30.

16
dispusă să dea frâu liber sentimentelor și emoțiilor care pun stăpânire pe aceștia la un
moment dar, spre deosebire de culturile colectiviste unde limbajul trupului și emoțiile
evidente ce se pot reflecta pe chipul unei persoane se încearcă a fi oprimate pe cât posibil
pentru a nu disturba starea de liniște și înțelegere pe care acestea încearcă să o cultive.
Bineînțeles că atât în cazul uneia cât și a celeilalte există excepții de la regulă și poate exista
situația în care se găsesc exemple care contrazic trendul general, însă direcția la nivel societal
este conferită de tendințele majorității membrilor săi, și nu de excepții.

 Immediate vs. Nonimmediate cultures

Această diferențiere face referire la cât de deschiși sunt oamenii regăsiți în cadrul unei
culturi să adopte o atitudine mai prietenoasă ce implică mai mult contact fizic sau un grad de
apropiere mai mare între indivizi atunci când interacționează sau dimpotrivă, preferă să
adopte o atitudine mai distantă. Astfel, cercetătorul Edward T. Hall (1966,1990) sugerează
faptul că oamenii din culturile ce preferă un mai mare grad de contact cu interlocutorul se
bazează mai mult pe modurile de comunicare ce implică simțurile tactile și olfactive spre
deosebire de cei din culturile ”noncontact” ce se bazează mai mult pe comunicarea vizuală.

 Low- vs. High-power distance cultures

Această clasificare face referire la gradul de inegalitate care există la nivelul unei culturi
din privința puterii și a resurselor deținute. Astfel, în culturile caracterizate de egalitarianism,
cu puteri și resurse împărțite într-un mod mai uniformizat la nivelul populației și așadar, cu
discrepanțe mai mici între clase, comunicarea nonverbală îmbracă și ea un caracter mai
simetric în așa fel încât oamenii să păstreze atitudinea de egalitate unii față de ceilalți. În
contrast, în culturile cu mari discrepanțe între clasele existente la nivelul societății ne întâlnim
cu situația în care cei din clasa socială cu resurse limitate adoptă un comportament supus,
oprimându-și emoțiile negative mai ales în prezența claselor privilegiate față de care chiar
adoptă și un limbaj nonverbal în completarea celui verbal ce denotă admirație și respect.24

 High- vs. Low-context cultures

Culturile ”low-context” sunt caracterizate de exprimarea mesajului transmis într-un mod

cât mai cuprinzător, clar și direct, de a ”trece la subiect”, de ”a fi specific”, astfel informația
este transmisă și înțeleasă în cea mai mare parte prin prisma comunicării verbale. Pe de altă

24
Judee K Burgoon, Laura K. Guerrero, Valerie Manusov, ”Nonverbal Communication”, 2010, Ed. Routledge,
p. 33-35.

17
parte, în culturile ”high-context” lucrurile sunt mult mai complexe. Aici mesajele sunt
transmise și înțelese în urma analizării mai multor aspecte ce țin mai puțin de comunicarea
verbală rolul principal aparținând comunicării nonverbale. În acest sens, un exemplu este
reprezentat de cultura japoneză, ai cărei membri analizează în mod special informația aflată
atât în mediul înconjurător cât și în limbajul trupului persoanei cu care interacționează,
atenția lor nefiind focalizată pe mesajul verbal. Astfel, ca să poți decoda un astfel de mesaj,
trebuie să fii familiarizat cu înțelesurile încorporate într-un anumit context în cultura
respectivă cum ar fi cunoșterea semnificației mesajelor transmise prin expresii faciale subtile,
aplecarea sau distanțarea socială, ș.a.25

 Feminine vs. Masculine Cultures

Aceste culturi sunt caracterizate de existența stereotipurilor asupra modului în care este de
așteptat ca o femeie sau un bărbat să se poarte în cadrul unei comunități și de perspectiva
asupra rolului femeii în societate. Astfel, pe de-o parte, avem culturi cu o orientare feminină
care prezintă o perspectivă asupra rolului genurilor flexibilă și valorizează valorile
considerate în mod general feminine precum compasiunea, grija și cooperarea. Pe de altă
parte, avem culturile masculine ce au roluri mai rigide în ceea ce privește rolurile jucate de
fiecare reprezentant al unui gen și pun accentul pe caracteristicile considerate în mod normal
a fi masculine precum ambiție, putere și competitivitate. Orientarea unei culturi în funcție de
caracteristica de gen conduce către manifestări ale comunicării nonverbale diferite din partea
reprezentanților ambelor sexe. Astfel, în culturile masculine se așteaptă ca reprezentantele
sexului feminin să adopte o atitudine supusă și să evite interacțiunile cu bărbați pe care nu îi
cunosc bine, iar din partea bărbaților se așteaptă ca aceștia să evite să afișeze emoții
considerate stereotipical feminine precum plânsul sau afecțiunea. Spre deosebire de cultura
masculină, în cea feminină se regăsesc mai puține diferențe în exprimarea limbajului
nonverbal între femei și bărbați. În cadrul acestei culturi, femeile au mai multă libertate de
exprimare și pot adopta cu ușurință atitudini și comportamente ce ar reprezenta un stereotip
masculin. De asemenea, și bărbații au parte de mai multă înțelegere și libertate în exprimarea
tuturor sentimentelor resimțite de aceștia fie ele ”masculine” sau ”feminine”.26

25
Judee K Burgoon, Laura K. Guerrero, Valerie Manusov, ”Nonverbal Communication”, 2010, Ed. Routledge,
p. 35-36.
26
Ibidem, p. 36-37.

18
 Concluzia părții a treia

Aspectele prezentate cuprind doar o mică sferă din ceea ce reprezintă comunicarea
nonverbală. Fie că vorbim de modul în care ne mișcăm, de cât de expresivi suntem sau de cât
de mult ne interiorizăm, nu putem vorbi doar de un anumit tipar în funcție de care putem
descifra la nivel global limbajul trupului unei persoane. Cel mult, putem spune că am
identificat anumite tipare aplicabile unui eșantion de oameni aflați sau care provin dintr-o
anumită zonă, însă și aici pot interveni diverse erori în funcție de experiențele fiecărui grup
de oameni sau chiar al fiecărui individ în parte. În analizarea limbajului nonverbal a unei
persoane este necesar a se lua în considerare o multitudine de factori deoarece, după cum am
observat, unul din rolurile esențiale în modul în care un anumit individ se manifestă este jucat
de cultura de care aparține și de principiile și valorile pe care acea cultură s-a fundamentat și
pe care le respectă și în prezent. Astfel, un tipar observat în mod frecvent în cadrul unei
populații, poate fi inexistent în cadrul alteia sau poate avea o cu totul altă semnificație. Acest
aspect este foarte important mai ales din punct de vedere diplomatic, unde relațiile existente
sunt deseori fragile și este necesară o grijă suplimentară la detalii în vederea păstrării acestora
în condiții bune și a nu lua o întorsătură nefavorabilă. Dacă planificăm să ne angajăm într-o
interacțiune cu o persoană despre care știm că aparține unei alte culturi, cel mai bine este să
încercăm să aflăm cât mai multe informații despre cultura respectivă și să manifestăm
întotdeauna prudență pe parcursul interacțiunii, fiind atenți la indiciile ce pot confirma că
rezultatul comunicării poate fi unul pozitiv sau dimpotrivă, negativ, pentru a putea să
acționăm în consecință.

19
 CONCLUZII

Astfel, în prima parte a lucrării am evidențiat faptul că această tipologie, și anume,

comunicarea non-verbală repetă comunicarea verbală. De exemplu, în momentul în care
indicăm o direcție sau atunci când dăm o explicație.

Mai mult, aceasta întărește comunicarea verbală, de exemplu atunci când accentuăm
un cuvânt într-un enunț pentru a atrage atenția. Comunicarea nonverbală are rol de
completare a comunicării verbale cât și de contrazicere a acesteia, totodată reglând
interacțiunea verbală și de a substitui mesajele verbale.

În continuare am abordat subiectul legat de miroexpresiile faciale. Cunoașterea

expresiilor faciale reprezintă un avantaj în gestionarea relațiilor interpersonale și ne poate
proteja de situații neplăcute sau periculoase (la urma urmei, universalitatea expresiilor faciale
are o explicație evolutivă, deoarece a stat la baza adaptării individului la grup, deci la
supravieţuirea în grup),

Dar pentru situațiile care necesită o înțelegere mai profundă a oamenilor, trebuie să
folosim o mulțime de alte informații relevante despre alte aspecte ale personalității pentru a
finaliza acest puzzle.

Ultima parte a lucrării a avut ca subiect „importanța comunicării nonverbale în

comunicarea interculturală”. Pentru a comunica eficient cu membrii unei culturi diferite,
individul trebuie să dezvolte competența de comunicare interculturală.

Într-o exprimare de tip generală, conceptul este reprezentat de capacitatea individului

în cauză de a se adapta stilului comunicativ specific altei culturi și cu atât mai mult, de a
gestiona eficient, cu succes, situațiile de comunicare interculturală.

Educația culturală este importantă, prin intermediul acesteia, individul învață lucrurile
de care are nevoie pentru a funcționa bine în cadrul cultural.

20
 BIBLIOGRAFIE

1. Burgoon K. Judee, Guerrero K. Laura, Manusov Valerie, ”Nonverbal

Communication”, 2010, Ed. Routledge.
2. Collett, P. (2005). Cartea gesturilor, cum putem citi gândurile oamenilor din acţiunile
lor, Editura Trei, Bucureşti.
3. Encyclopedia of Communication Theory. (2009), „Nonverbal Communication
Theories”.
4. Fârte, Gh. (2004). Comunicarea o abordare praxilogică, Editura Casa Editorială
“Demiurg”, Iaşi.
5. Mucchielli, A. (2002). Arta de ainfluenţa – analiza tehnicilor de manipulare, trad.
Mihaela Calan, Editura Polirom, Iași.

6. Paradise, Ruth (1994). „Interactional Style and Nonverbal Meaning: Mazahua

Children Learning How to Be Separate-But-Together”. Anthropology & Education
Quarterly.
7. Popa, M. (2006). Comunicarea – aspecte generale şi particulare, Editura Paideia,
Bucureşti.

8. The Concise Corsini Encyclopedia of Psychology and Behavioral Science. (2004),

„Nonverbal Communication”.
9. UNGURU Elena, Features of Lie in Verbal and Nonverbal Communication.

10. https://www.portalmanagement.ro/comunicarea-nonverbala/ (accesat la data de

10.01.2021).
11. https://mecanica.utcluj.ro/files/Planuri%20de%20invatamant/Cursuri/TC-
KIRALY/TC-Cap4.pdf (accesată la data de 11.01.2021).
12. http://suada.ro/microexpresiile-si-cele-7-emotii-universale/ (accesat pe data de
12.01.2021).
13. https://intelligence.sri.ro/o-noua-forma-de-intelligence-interpretarea-proactiva-
expresiilor-faciale/ (accesat pe data de 12.01.2021).
14. https://www.youtube.com/watch?v=5oHsotSeWJw&ab_channel=LumeaNevazuta
(accesat pe data de 17.01.2021, ora 13:50).

21