UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE, EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI INFORMATICĂ

SECȚIA- ASISTENȚĂ MEDICALĂ GENERALĂ

REFERAT-SOCIOLOGIE

COMUNICAREA ȘI ROLUL SĂU ÎN PRACTICA MEDICALĂ

COORDONATOR

STUDENT

ANUL III

CUPRINS

1
 INTRODUCERE

A.Istoricul utilizării termenului de „comunicare”……….…………………………………..3

B. Istoria studiului comunicării……………………………………….……………………..3

C.“Definiţii ale „comunicării”……………………………………………….………………3

D.Termenul de „comunicare”………………………………………………………….....….4

CUPRINS

E.“Tipuri de comunicare umană” -Probleme generale...........................................................4-5

F.Ce presupune comunicarea?................................................................................................5

G.Comunicarea in relația medic-pacient................................................................................5-6

H.Comunicarea adecvata cu pacientul...................................................................................6-9

I.Zece moduri de comunicare care funcționează ca bariere în procesul comunicativ..........10-11

J.Cum răspund la formulări agresive?...................................................................................11

K.Comportamentul față de boală..........................................................................................11-12

ÎNCHEIERE

L.Formular în evaluarea comunicării......................................................................................13

M.Concluzii............................................................................................................................14

N. Bibliografie........................................................................................................................15

Cuvinte cheie: comunicare, asistență medicală, empatizare, reacții, pacient

Introducere

2
 “ Din punct de vedere istoric termenul „a comunica” este legat de cuvântul „comun”- el
derivă din verbul latinesc „comunicare” cu sensul de: „a avea în comun”, „a face ceva în
comun”, „a împărtăşi ceva” (Dinu, 2000, 15).

Istoricul utilizării termenului de „comunicare”

Termenul de „comunicare” este folosit din secolul al XIV-lea în sensul de „a pune în

comun”, „a împărtăşi”, „a f1 în relaţie” o dată cu dezvoltarea economică din secolele al XVI-lea
şi al XVII-lea, termenul şi-a îmbogăţit sensul cu „a transmite”, iar din secolul al XIX-Iea el se
asociază unor mijloace fizice clare (presa, radio, TV, cinema) (Petcu, 2001, 23, Rosengren, 2000,
23-24).

Istoria studiului comunicării

Studiul sistematic al comunicării este foarte vechi şi începe ca analiza unei forme
fundamentale comunicării umane: comunicarea orală (care se realiza în Antichitate la Atena,
Roma, Constantinopol şi Alexandria). Cercetarea formelor de exprimare retorice („arta
elocvenţei”) era important pentru cei aflaţi la putere şi în universităţile europene tradiţia retorică
a persistat până în secolele XVI-XVII.

În secolul XVI apar primele ziare tipărite şi fenomenul este interesant pentru cercetarea
comunicării care se desfăşura în mediul universal.”1

“Definiţii ale „comunicării”

Din perspectiva „Teoriei Comunicării” este dificil să se definească aria de cuprindere a

termenului de „comunicare”.

F .Dance şi C. Larson (Dinu, 2000, 8) au identificat 126 definiţii ale comunicării în timp
ce D. Dance (McQuail, 1999, 15-16) găsea 15 tipuri generale de definiţii ale comunicării.

Termenul de „comunicare” este folosit în mod diferenţiat, particular în diferite ştiinţe.

De exemplu (Dinu, 2000, 8-10):

 În biologie, pentru E. O. Wilson comunicarea este: „o acţiune a unui organism sau a unei
celule care alterează modelele probabile de comportament ale altui organism sau ale altei
celule, într-o manieră adaptativă pentru unul sau pentru ambii participanţi”; “2
 În psihologie sau sociologie, C. I. Hovland, I. I. Janis şi H. H. Kelley au definit
comunicarea drept: „un proces prin care un individ (comunicatorul) transmite stimuli (de
obicei verbali), cu scopul de a schimba comportarea altor indivizi (auditoriul)”;

1
Valentina Marinescu, Introducere în teoria comunicării- principii, modele, aplicații-, Ed Tritonic, București, 2003,
pag-7;
2
Ibidem, pag 8;

3
  În filosofie, Ch. Morris a afirmat că: „Sfera conceptului de comunicare cuprinde
punerea în comun, împărtăşirea, transmiterea unor proprietăţi unui număr de lucruri”;
 În teoria informaţiei, pentru Ch. Shannon şi W. Weaver comunicarea reprezintă: „toate
procedeele prin care un spirit poate afecta un alt spirit. Evident, aceasta include nu numai
limbajul scris sau vorbit, ci şi muzica, artele vizuale, teatrul, baletul și, în fapt, toate
comportamentele umane”. 3

Cuprins

“Tipuri de comunicare umană” -Probleme generale

Comunicarea umană este o relaţie semnificativă, al cărei punct de plecare poate fi

considerat a gi procesul de gândire ca salt al omului de la senzorial la logic, la concepte şi
abstracţiuni. Din punct de vedere psihologic (Bogdan-Tucicov et all, 1981, 104) gândirea umană
dispune de mai multe macro-operaţii specifice:

1. Abstractizarea -reprezintă operația de extrapolare prin analiză, extragere din contextul general
al unor elemente considerate importante;
2. Generalizarea --se referă 1a operaţia de reunire a unor obiecte abstracte şi de formulare a unor
modele reprezentative din elementele componente şi de stabilire a unor legături între ele;
3. Sistematizarea care se realizează prin comparaţie şi clasificări;
4. Analogia -este o operaţie care presupune atât un raţionament productiv (o deplasare de la
particular la general) cât şi unul deductiv (mişcarea opusă, de la general la particular).

În afară de gândire (care este un proces de învăţare, de formare de deprinderi secundare),

comunicarea umană are la bază memoria psihică a omului, care reprezintă altceva decât memoria
biologică, fiind un instinct condiționat de percepţii şi senzaţii, bazat pe recunoaştere. În general
se poate vorbi de mai multe tipuri de memorie: 1. Imediată (1-2 minute); 2. Mijlocie (zile); 3. De
durată (luni, ani), şi de mai multe feluri de memorie: 1. Primară (secundară sau verbală); 2.
Spontană (deliberată sau voluntară); 3. Mecanică (semnificativă sau logică).

Deci, comunicarea umană are specificul ei, este un fenomen complex şi are mai multe
forme, dintre care din perspectiva „Teoriei Comunicării” cele mai importante sunt comunicarea
verbală şi comunicarea nonverbală. La baza comunicării umane stă întotdeauna un „limbaj” care
poate lua mai multe forme, cele mai multe dintre acestea fiind de formă dihotomică: Limbaj oral
vs. Limbaj corporal; 2. Limbaj oral vs. Limbaj scris; 3. Limbaj exterior (cu „Altul”) vs. Limbaj
interior (cu „Sine” însuşi). O distincţie importantă este cea dintre „limbă” şi „limbaj” pentru că
limbajul nu se confundă cu limba. La un nivel foarte primar, general (care va fi aprofundat
ulterior) „limbajul„ desemnează un sistem de semne, reprezentări abstracte generalizate prin
intermediul cuvintelor, imaginii, simbolurilor, în timp ce „limba” este un sistem de semne şi de

3
Valentina Marinescu, Introducere în teoria comunicării- principii, modele, aplicații-, Ed Tritonic, București, 2003,
pag-8;

4
aplicare a lor, de norme de folosire a limbajului în exterior, fiind strâns legată de cadrul general
în care funcţionează limbajul. Spre deosebire de limbaj, limba are un caracter istoric, social,
cultural, pentru că ea se schimbă în decursul timpului.”4

Ce presupune comunicarea?

“Comunicarea presupune reversibilitatea mesajelor în cadrul relaţiei care reuneşte două

entităţi, chiar dacă mesajele nu sunt de acelaşi ordin. Ea implică crearea unui sens, în funcţie de
corelările neîntrerupte dintre facultăţile noastre de percepere a semnalelor, de bogăţia
vocabularului (pentru a le decodifica), de imaginaţie (pentru ale interpreta), ca şi de memorie,
pentru ale menţine coerente atunci când, la rândul nostru, devenim emiţători şi adresăm mesaje
în retur.

Acestea din urmă pot fi: de tip feedback sau de tip retroacţiune, reformulări conforme
codurilor noastre vizând limbajul general şi limbajele tehnice (pe care le-am integrat deja), care
constituie vocabularul nostru personal, sau răspunsuri personalizate 1a ceea ce am considerat că
se poate stabili ca semnificaţie pentru mesajele primite. În toate cazurile, comunicarea pune într-
o relaţie fluctuantă câmpuri şi dimensiuni multiple ale modului nostru de funcţionare, atât la
nivel mental şi fiziologic, cât şi la nivel social ; nu există nici o justificare pentru ca aceste
câmpuri şi dimensiuni să fie, uneori, complet identice sau, cel puţin, compatibile. Rezultă, de
aici, că orice comunicare se realizează printr-o serie întreagă de relaționări între memoriile,
vocabularele, imaginaţiile şi percepţiile aflate în joc. Ea se stabileşte prin creare de sens, graţie
unei suite de verigi, care permit instituirea unor raporturi de contrast sau de opoziţie între
obiectivele, rolurile, atitudinile şi cenzurile proprii fiecăruia şi care fac legătura cu mediul, în
funcţie de diversitatea proiectelor (şi conform gradului de dependenţă faţă de instituţii).”5

Comunicarea in relația medic-pacient

Prin comunicarea dintre medic și pacient se înțelege procesul verbal respectiv non
verbal prin care medicul obține și împărtășește informații cu pacientul având ca scop facilitarea
unui diagnostic corect și consiliere adecvată.

Studiile efectuate în ultimele trei decenii arată că abilitatea medicului de a explica, a

asculta și empatiza poate avea un efect profund asupra rezultatelor , precum și a satisfacției
pacientului . În plus, comunicarea între membrii echipei de asistență medicală influențează
calitatea relațiilor de muncă, satisfacția la locuri de muncă și are un impact profund asupra
siguranței pacienților.

4
Valentina Marinescu, Introducere în teoria comunicării- principii, modele, aplicații-, Ed Tritonic, București, 2003,
pag-11;
5
A Peretti, J-L Legrand, J Boniface, Tehnici de comunicare, Ed Polirom, 2001, pag-8;

5
 Cu toate că este catalogat că fiind un skill și o modalitate bună de simplificare și
implicare a pacientului în aderența la tratament, foarte mulți medici tind să-și subestimeze
abilitățile de comunicare.

Se întâmplă destul de des, ca doctorii să evite discuțiile, privind impactul emoțional și

social al problemelor pacientului, fie din motive de timp fie din cauza că nu au avut în vedere
efectul unei comunicări deficiențe asupra pacientului.Acest comportament de evitare poate
descuraja pacienul, transpunându-l într-o stare de nesiguranță și frică, stare care ar putea avea un
impact negativ asupra recuperării respectiv vindecării lor.

Într-o lume ideală, medicii ar trebui să colaboreze cu pacienții lor cu scopul de a le oferi
cea mai optimă îngrijire, deoarece se poate întâmplă că deciziile medicilor să fie bazate pe
evaluări rapide care pot fi influențate .Pentru asta se presupune un parteneriat cu normă întreagă
între cei doi, având la baza o comunicare eficientă cu scopul de a discuta opțiunile de tratament,
împărtășind astfel responsabilitatea și controlul acestora.

Schimbul de informații realizat cu succes, va asigura și implică pacientul în mod direct în

propria recuperare. Iar o dată ce explicațiile opțiunilor de tratament sunt explorate și înțelese în
tandem, luarea de decizii în comun va fi posibilă.“Pacientului nu-i va pasă cât de multe știi, până
nu va știi cât de mult îți pasă”6

Comunicarea adecvată cu pacientul

”Pacientul nu poate fi implicat în fiecare decizie a actului medical. Pentru că, în anumite
privințe, pacientul nu are competența necesară să sprijine decizia. Însă ne poate spune dacă are
nevoie sau preferă capsule sau lichide, sau dacă e mai bine pentru el sau ea să ia medicamentul
de 2 ori pe zi și nu de 3 ori pe zi. Așa că pacienții pot fi implicați în acest gen de decizii. “7

Este foarte important ca ei să fie consultați și implicați, dacă este posibil, pentru că astfel
vor respecta mai bine tratamentul”, ne mărturiseaPreben Ulrich Pedersen, Profesor Doctor, (16,
17 mai 2014).

Este o abordare care pune accentul pe comunicarea în ambele sensuri, atât dinspre cadrul
medical spre pacient, dar și invers, fiindcă dialogul joacă un rol esențial, aducând beneficii
tangibile calității și rezultatelor finale ale actului medical.Această implicare a pacientului în
diversele decizii necesare în timpul actului medical este un aspect cheie al filozofiei îngrijirilor
medicale centrate pe pacient.

6
Anderson L. A. și Zimmerman M. A.Percepția pacienților și a medicilor despre relația lor cu pacientul Ed.Consiliere
, 1993
7
Interviul acordat în exclusivitate Revistei eAsistent in timpul lucrărilor celei de a V-a Conferințe OAMGMAMR –
filiala București (16, 17 mai 2014) – de catre Preben Ulrich Pedersen, Profesor Doctor, Danish Center for Clinical
Guidelines – Clearinghouse, Department of Medicine and Technology, University of Alborg

6
 Încurajarea unei comunicări adecvate de ambele părți este un element fundamental în
construirea unei culturi a îngrijirilor medicale centrate pe pacient, abordare care este din ce în ce
mai promovată de către unitățile medicale care vor să facă saltul decisiv spre un nou nivel de
calitate, eficacitate și eficiență.

Filozofia îngrijirilor medicale centrate pe pacient are patru principii de bază:

1) comunicare deschisă și completă – cadrele medicale împărtășesc pacientului, la timp,

informații complete și obiective, într-un mod care este încurajator și util pacientului, astfel încât
acesta să poată participa la luarea deciziilor medicale;

2) demnitate și respect – cadrele medicale îi asculta pe pacienți și iau în calcul valorile,

convingerile și preferințele acestora în luarea deciziilor medicale;

3) participare – pacienții și familiile lor sunt încurajați și sprijiniți pentru a participa în actul
medical și deciziile pe care le implică;

4) colaborare – cadrele medicale, pacienții, familiile lor și conducerea administrativă a unităților

medicale colaborează pentru realizarea unui act medical de înaltă calitate, eficacitate și eficiență.

Comunicarea adecvată cu pacienții și familiile lor, primul dintre cele 4 principii de bază
ale asistenței medicale centrate pe pacient, a fost inclusă în topul factorilor care determină gradul
lor de satisfacție în privința îngrijirilor medicale primite de către pacienții consultați în cadrul
unor focus grupuri organizate în 2008 de Planetree si Picker Institute.

Punctul de vedere al pacienților este întărit de opiniile liderilor și personalului medical

din spitalele incluse în studiu, spitale care promovează abordarea centrată pe pacient, aceștia
afirmând că o comunicare adecvată cu pacienții și familiile lor este esențială în realizarea unui
act medical de calitate.

Astfel, după cum sublinia și invitatul la Conferința OAMGMAMR filiala București din
16-17 mai 2014, profesor dr. Preben Pedersen, s-a demonstrat că pacienții care sunt încurajați să
poarte un dialog cu cei care le oferă îngrijiri medicale, de exemplu punând întrebări ca să
înțeleagă corect și complet informațiile primite și exprimându-și preferințele pentru un anumit
mod de administrare a tratamentului, sunt mai înclinați și reușesc mai bine să-și accepte
problemele medicale, să înțeleagă opțiunile de tratament, să-și schimbe comportamentul în
sensul dorit și să adere mai riguros la respectarea tratamentului.

Studiile ne arată că atunci când lipsește o comunicare reală, în ambele sensuri, pacienții
resimt aceasta în mod palpabil, iar anxietatea, vulnerabilitatea și sentimentul lipsei de control se
accentuează. Un pacient declara că ”atunci când ai nevoie de îngrijiri medicale, comunicarea îți
aduce alinare, căci a nu știi ce se întâmplă te sperie și mai mult”.

7
 Comunicarea adecvată cu pacienții și familiile lor urmărește să transmită un mesaj clar și
să stabilească o legătură între cadrul medical și aceștia, pornind de la valorile primordiale ale
profesiei medicale – dorința de a ajuta, atât prin îngrijiri de calitate, cât și prin sprijin moral, pe
cineva care suferă.

Dar ce înseamnă o comunicare adecvată cu pacienții, cum o putem transforma dintr-un

concept care poate părea teoretic într-o practică de zi cu zi în saloanele de spital? Ce putem face
pentru a umaniza și personaliza chiar și cele mai de rutină interacțiuni cu pacienții, aceasta este
întrebarea fundamentală a îngrijirilor medicale centrate pe pacient, comunicarea adecvată
reprezentând o condiție absolut necesară pentru calitatea actului medical.

Iată ce recomandări primesc cadrele medicale de la Spitalul Northern Westchester din

SUA pentru a putea construi ușor o comunicare optimă cu pacienții:

1. Pregătește-te înainte de întâlnirea cu pacientul rememorând importanța următoarelor

comportamente adecvate:

- Îi voi acorda acestui pacient întreaga mea atenție.

- Voi asculta cu atenție ce-mi spune pacientul înainte de a-i răspunde.

2. Crează un climat care favorizează dialogul și stabilirea unei legături:

- Mă voi adresa pacientului folosind numele pe care îl preferă.

- Mă voi prezenta și voi împărtăși câte ceva despre mine.

- Mă voi așeza lângă pacient în loc să stau în picioare.

- Voi avea contact vizual cu pacientul.

- Voi fi conștient(ă) de limbajul corpului meu și cum ar putea fi acesta interpretat de către
pacient.

- Îmi voi arăta sprijinul moral față de pacient oferindu-i atingeri de încurajare de câte ori este
posibil.
- Voi verifica că am înțeles corect ce mi-a spus pacientul, reformulând ce a spus acesta cu
cuvintele proprii.

- Voi acorda atenție membrilor familiei care sunt prezenți, recunoscând rolul lor important în
îngrijirea pacientului.

3. Oferă informații și confirmă cu pacientul că ai înțeles corect ce-ți spune acesta:

- Voi explica informațiile pe care le transmit și voi acorda pacientului timp suficient să proceseze
și integreze aceste informații.

8
- Îl voi ruga pe pacient să-mi explice ce a înțeles.

- Îmi voi sprijini pacienții pentru a deveni parteneri în procesul de îngrijire oferindu-le acces la
informații despre procesul de evoluție a bolii lor. Le voi semnala articolele, site-urile, cărțile,
etc., care i-ar putea ajuta îna-și înțelege mai bine condiția medicală.

4. Cere-i pacientului părerea despre stilul tău de comunicare:

- Înțeleg că fiecare persoană învață în mod diferit.

- Ca să mă asigur că reușim să stabilim un dialog deschis și clar, îl voi întreba pe pacient dacă
modul în care comunic este adecvat din punctul lui de vedere.

În plus de comunicarea verbală, sunt câteva lucruri pe care le puteți face pentru a-i
încuraja pe pacienți să vă abordeze fără temeri și să comunice deschis:

– panouri pentru comunicarea cu pacienții și familiile lor, unde cadrele medicale pot posta
informații utile pacienților, ca, de exemplu, când este programată o anumită
intervenție/radiografie, etc.;

– sisteme de televiziune pentru pacienți, unde se pot difuza filme medicale educaționale;

– carnețele pentru ca pacienții să-și noteze pe loc întrebările pentru medici și asistenții medicali,
pentru a nu le uita până la o eventuală întâlnire cu aceștia;

– campanii/postere “Întreaba-ne! Așa putem să-ți satisfacem mai bine nevoile pentru ca șederea
ta aici să fie cât mai confortabilă!”;

– oferirea unei vestimentații diferențiate pentru diversele categorii de cadre medicale astfel încât
pacienții să știe mai ușor pe cine pot aborda pentru un anumit tip de problemă;

– panouri cu poze ale cadrelor medicale din echipa de îngrijiri; organizarea unor sesiuni
periodice de comunicare cu familiile.

Comunicarea adecvată se bazează, deci, pe lucruri relativ simplu de pus în practică, dar
foarte eficace în a stabili un dialog real și a construi un parteneriat între cadrele medicale și
pacienți și familiile lor. Acesta este obiectivul fundamental al îngrijirilor centrate pe pacient.Iar
existența unui parteneriat real este esențială pentru îmbunătățirea deznodământului actului
medical, crescând calitatea și siguranța acestuia, precum și satisfacția pacienților.8

Studiile efectuate în domeniul comunicării ilustrează faptul că între ceea ce doreşte să

spună emiţătorul şi ceea ce reţine receptorul este o diferenţă foarte mare. Pe o scală de la 1 la
100, aceste neconcordanţe ar putea fi explicate prin diminuarea mesajului în funcţie de limitele
implicate în procesul de comunicare.

8
Articol realizat de Mirela Mustață, Redactor E-Asistent, Specialist în Comunicare și Relații Publice, PhD;

9
 Zece moduri de comunicare care funcționează ca bariere în procesul comunicativ

În continuare sunt prezentate zece moduri de comunicare, care funcţionează ca bariere în

procesul comunicativ încetinind sau chiar făcând imposibilă comunicarea în cele două direcţii:

1.A da ordine, a-i dirija pe ceilalţi: creează impresia interlocutorului că nevoile şi

problemele sale nu sunt importante, că tot timpul trebuie să corespundă nevoilor celorlalţi. (Ex:
„Termină cu plânsul, eşți că un copil!”). Din cauza acestor moduri de comunicare persoanelor le
este frică de celălalt, devin supărate, agresive (simt că persoana care le vorbeşte nu are încredere
în competenţa şi puterea lor de decizie).

2.Avertizarea, ameninţarea: prin acest stil de comunicare exprimăm faptul că nu

respectăm nevoile şi pretenţiile celuilalt. Acest stil de comunicare are consecinţe grave: datorită
lui ceilalţi devin fricoşi, pasivi. Ameninţările nasc frustrare, agresivitate. (Ex: „Dacă nu faceți aşa
cum v-am spus, nu vă veți face sănătos!”)

3.Predici de genul „ aşa ar trebui...”: reacţia persoanei la acest mod de comunicare este
rezistenţa şi apărarea propriului punct de vedere chiar cu orice preţ. Cu astfel de predici morale
exprimăm că nu avem încredere în capacitatea de judecată a celuilalt şi că arfimai bine dacă
celălalt ar acceptă ceea ce noi considerăm că este corect.

4.Sfaturi, recomandări: sunt mesaje care dovedesc că nu avem încredere în celălalt, în

faptul că şi celălalt este capabil să-şi rezolve problemele. Datorită recomandărilor individul care
primeşte tot timpul sfaturi poate deveni destul de uşor dependent, incapabil să gândească într-un
mod autonom. („Numai eu ştiu ceea ce este bine pentru ține.”). În general sfaturile creează
impresia persoanei că a fost înţeleasă greşit sau că nu a fost înţeleasă deloc. (ex: „ Dacă m-ar
înţelege nu ar da astfel de sfaturi”)

5.Argumentare logică, instruire, dăscălire: o persoană care se confruntă cu

probleme, la „dăscălire” deseori răspunde cu sentimente de inferioritate şi incapacitate.
Argumentarea raţională a unei persoane poate fi uşor înţeleasă greşit şi interpretată că un joc
între puteri în care o persoană puternică doreşte să-l atragă de partea lui pe cel slab.

6. Critica, dezaprobarea: aceste moduri de comunicare nasc sentimente de învinovăţire şi

de inferioritate. Datorită aprecierilor negative oamenii îşi pierd încrederea
în sine. Indivizii caresunt supuşi des judecăţilor negative ajung la concluzia că nu sunt buni de
nimic, sunt nevaloroşi şi inutili.

7.Analiză şi interpretare: afirmaţii de genul „Eu ştiu de ce”, „Eu pot

să te citesc” sunt bariere de comunicare care împiedică destăinuirea celuilalt. Celălalt învaţă să
nu spună multe informaţii despre el, să ascundă sentimentele sale adevărate,
deoarece deschiderea totală în faţa celuilalt ar putea fi periculoasă.

10
 8.Lăuda, aprecierea pozitivă: aprecierea pozitivă care nu corespunde deloc imaginii
de sine a persoanei naşte reacţii adverse (ex: „Nu este adevărat că eu lucrez întotdeauna bine”).
Aceste aprecieri pot fi interpretate ca o încercare de a manipula, de a influenţa pe celălalt ( ex:
„spune doar că să mă strădui mai mult”).

9.Simpatie, consolare şi încurajare: în aparenţă aceste afirmaţii pot fi de ajutor pentru o

persoană, dar în realitate nu sunt atât de folositoare pe cât par a fi. Dacă o persoană este
încurajată, consolată, atunci când are de fapt probleme serioase, se poate simţi neînţeleasă. În
situaţii grele, afirmaţiile încurajatoare aduc la cunoştinţa celui care suferă că ar fi mult mai plăcut
dacă nu s-ar simţi în continuare aşa cum se simte. Indivizii înţeleg intenţiile reale ale acelora care
la problemele lor răspund cu consolare, şi în general nu cad în capcană.

10.Interogatoriul, informarea, întrebarea: a pune întrebări atunci când cealaltă persoană

are probleme poate însemna îndoială, lipsă de încredere şi suspiciuni din partea interlocutorului (
Ex: ai rezolvat situaţia cum ţi-am explicat eu? ). Interlocutorul poate simţi ameninţătoare
întrebările mai ales când nu înţelege de ce este întrebat şi interogat. Interogatoriul nu
ajută, ci mai degrabă împiedică comunicarea deschisă şi constructivă.9

Cum răspund la formulări agresive?

 nu-i răspundem pe acelaşi ton; nu-l atacăm pentru că devine reactiv;

 nu încercăm să-l liniştim, „Liniştiţi-vă, nu vă enervaţi”, la care răspunsul va fi: „Nu sunt
nervos, ........” şi nevrozitatea va creşte şi mai mult.
 nu folosim abordări că: „Eu nu sunt de vină, nu pot face nimic.”, „De ce strigaţi la
mine?”10

Comportamentul față de boală este un termen folosit pentru a descrie reacțiile

pacientului la trăirea de a fi bolnav. Unii descriu acest comportament ca rol de bolnav. Rolul de
bolnav este rolul pe care societatea îl atribuie persoanei bolnave deoarece ea/el este bolnav.
Caracteristicile rolului de bolnav cuprind factori că pretexte pentru neasumarea de
responsabilități și așteptări de a fi ajutat pentru a-ți fi mai bine.

Suchman E descrie cinci stadii ale comportamentului de boală:

-apariția pe scenă a simptomului (ceva nu e în regulă);
-asumarea stadiului de rol de bolnav (cineva are nevoie de doctor);
-faza de contact medical (se caută un doctor);
- etapa de rol de pacient dependent (decizia de a transferă controlul doctorului și de a
urmă tratamentul prescris);

9
http://www.oamr-emc.ro -Dezvoltarea abilităților de comunicare în relația cu pacientul, psiholog Mariana
Suciaghi;
10
C. Cucoş, (coord), Psihopedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1998; S. Cristea, Dicţionar de pedagogie, Editura Litera
Internaţional, Chişinău, 1997;

11
 - vindecarea (faza de reabilitare, renunțarea la rolul de pacient).
Comportamentul față de boală și rolul de bolnav sunt influențate deexperiența anterioară
a persoanei față de îmbolnăviri și de convingerile cul­turale despre boală.

Relația între îmbolnăvire și evenimentele familiare, statutul social și identitatea etnică

sunt importante. Atitudinile persoanei, țînând cont de cul­tură căreia îi aparține, despre
dependență și deznădejde, influențează mult modalitatea prin care o persoană va cere ajutor, așa
cum se întâmplă datorită unor factori psihologici ca tipul de personalitate și semnificația
personală care se atribuie bolii ca experiență.Comportamentul individual la boală și felul în care
o persoană devine pacient și caută îngrijire medicală este nuanțat de factori ca:e

-episoade anterioare de boală, în special afecțiuni cu severitate standard (nașteri, litiaza,

operații chirurgicale); . gradul cultural de stoicism;

- convingerile culturale privind problema specifică;

- semnificau a personală sau convingerile despre problema particulară; După Lipkin

(1989), câteva întrebări trebuie puse pentru a provoca

răspunsuri explicative ale pacientului:

1. Care este problema dumneavoastră?

2. Ce credeți că a provocat-o?
3. De ce credeți că a început în acel moment?
4. Cât de severă este? Ce evoluție a avut?
5. De ce va temeți cel mai mult în legătură cu suferință dumneavoastră?
6. Care sunt dificultățile esențiale pe care boală vi le provoacă?
7. Ce fel de tratament ar trebui să primiți? Care sunt cele mai importante rezultate pe care
le sperați de la tratament?
8. Ce ați făcut până acum pentru a va trata boală?

12
 Încheiere

Prezentăm un formular care poate fi folosit în evaluarea sau autoevaluarea comunicării

interpersonale medic-pacient (Tudose F si Badea M, 1997). Evident că fiecare medic trebuie să
doreasca obținerea unui scor cât mai ridicat, autoreferirea fiind singurul criteriu de luat în
discuție. Este sigur că sporirea capacității de comunicare profesională și a calității acesteia este o
resursă inepuizabilă a autoperfecționării.11

http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/ASPECTE-ALE-COMUNICARII-CU-
PAC21.php

11
http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/ASPECTE-ALE-COMUNICARII-CU-PAC21.php

13
 Concluzii

“Studiile arată că abilităţile clinicianului de a explica, asculta şi empatiza pot avea un

efect profund asupra rezultatelor de sănătate biologică şi funcţională, precum şi a satisfacţiei
pacientului în experienţa de îngrijire. Mai mult, comunicarea dintre membrii echipei medicale
influenţează calitatea relaţiilor de muncă şi are un impact profund asupra siguranţei pacienţilor”12

Schimbul de informații realizat cu succes, va asigura și implica pacientul în mod direct în

propria recuperare. Iar o dată ce explicațiile opțiunilor de tratament sunt explorate și înțelese în
tandem, luarea de decizii în comun va fi posibilă.

Studiile ne arată că atunci când lipsește o comunicare reală, în ambele sensuri, pacienții
resimt aceasta în mod palpabil, iar anxietatea, vulnerabilitatea și sentimentul lipsei de control se
accentuează.

Comunicarea adecvată se bazează, deci, pe lucruri relativ simplu de pus în practică, dar
foarte eficace în a stabili un dialog real și a construi un parteneriat între cadrele medicale și
pacienți și familiile lor. Acesta este obiectivul fundamental al îngrijirilor centrate pe pacient.Iar
existența unui parteneriat real este esențială pentru îmbunătățirea deznodământului actului
medical, crescând calitatea și siguranța acestuia, precum și satisfacția pacienților

12
Comunicarea în asistenţa medicală HEALTHCARE COMMUNICATION Corina Vâlceanu PR Specialist, Fireworks
Public Relations

14
 Bibliografie

1. Anderson L. A. și Zimmerman M. A.Percepția pacienților și a medicilor despre relația lor

cu pacientul Ed.Consiliere , 1993;
2. C. Cucoş, (coord), Psihopedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1998; S. Cristea, Dicţionar de
pedagogie, Editura Litera Internaţional, Chişinău, 1997;
3. A Peretti, J-L Legrand, J Boniface, Tehnici de comunicare, Ed Polirom, 2001;
4. Valentina Marinescu, Introducere în teoria comunicării- principii, modele, aplicații-, Ed
Tritonic, București,2003;
5. Interviul acordat în exclusivitate Revistei eAsistent in timpul lucrărilor celei de a V-a
Conferințe OAMGMAMR –filiala București (16, 17 mai 2014) – de catre Preben Ulrich
Pedersen, Profesor Doctor, Danish Center for Clinical Guidelines – Clearinghouse,
Department of Medicine and Technology, University of Alborg;
6. Articol realizat de Mirela Mustață, Redactor E-Asistent, Specialist în Comunicare și Relații
Publice, PhD;
7. http://www.oamr-emc.ro -Dezvoltarea abilităților de comunicare în relația cu pacientul,
psiholog Mariana Suciaghi;
8. http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/ASPECTE-ALE-COMUNICARII-CU-
PAC21.php

15