VARIANTA A

EXERCIŢII ,TESTE ŞI PROBLEME DE LOGICĂ

CAPITOLUL I
INTRODUCERE ŞI PRINCIPII.

1.Cuvântul „propoziţie”
a)înseamnă prezentare,perspectivă; b)se referă numai la propoziţia gramaticală;
c)este numită şi judecată; d)se referă la propoziţiile gramaticale sau la
propoziţiile logice.;
e)provine din limba latină.
2.Expresia”propoziţie cognitivă”se referă la:
a)valoarea de adevăr a informaţiei transmise;
b)faptul că transmite o informaţie sau regulă(instrucţiune);
c)o parte din propoziţie; d)întrebare legată de cunoaştere;
e)propoziţiile care nu sunt false sau nesigure.
3.Propoziţiile de observaţie:
a)nu au nici o legătură cu propoziţiile cognitive;
b)nu pot fi adevărate sau false pentru că implică subiectivitatea observatorului;
c)sunt incluse în grupa propoziţiilor adevărate prin demonstraţie;
d)au o valoare de adevăr.
4.Subiectul logic:
a)este întâlnit numai în propoziţiile teoretice;
b)este o componentă a propoziţiei cognitive;
c)se referă la persoana care raţionează; d)este o formă logică.
5.S este P:
a)este o formă logică; b)este o formulă logică;
c)este structura unei propoziţii teoretice; d)este o propoziţie categorică afirmativă.
6.Propoziţiile teoretice au ca valoare de adevăr:
a)numai adevărul; b)numai adevărul şi falsul;
c)adevărat,fals şi nesigur; d)depinde de forma logică;
e)nu se poate preciza.
7.Inferenţa:
a)este sinonimă cu raţionamentul;
b)este formată din două noţiuni şi o concluzie;
c)este o formă logică; d)are mai multe forme logice;
e)este adevărată,falsă sau nesigură; f)nu poate avea valoare de adevăr.
8.Concluzia este:
a)cea care justifică premisele; b)cea care este derivată din premise;
c)o noţiune; d)nu poate fi universală sau particulară;
e)fără valoare de adevăr.
9.Inferenţa deductivă:
a)este un ansamblu de inferenţe inductive;
b)are numai o premisă şi o concluzie;
c)concluzia este întodeauna la fel de generală ca premisele;
d)premisele au un grad de generalitate mai ridicat decât concluzia.
10.Inferenţa deductivă:
a)este cea mai simplă formă logică; b)poate fi adevărată sau falsă;

1
c)nu are valoare de adevăr;
d)concluzia are un grad de generalitate diferit de al premiselor,de regulă mai mare;
e)este o variantă a inferenţei inductive.
11.Inferenţa inductivă:
a)are o premisă şi o concluzie;
b)are trăsături comune cu inferenţa deductivă(de exemplu structura);
c)poate avea mai multe formule logice; d)nu este o formă logică;
e)este un ansamblu de propoziţii de observaţie din care se derivă o propoziţie
teoretică şi din acest motiv poate fi şi falsă.
12.Principiile logice:
a)sunt legi logice fundamentale;
b)se obţin prin generalizarea tuturor celorlate legi logice;
c) sunt valabile numai pentru cercetarea ştiinţifică şi matematică;
d)este imposibil ca ele să fie încălcate; d)se mai numes şi forme logice.
13.Principiul indentităţii:
a) este o convenţie umană;
b)se referă numai la obiecte de natură ideală;
c)interzice folosirea sinonimelor;
d)obligă la folosirea cuvintelor cu toate sensurile lor;
e)conferă gândirii claritate şi precizie.
14.Încălcarea principiului indentităţii:
a)duce la confuziI;
b)se realizează prin schimbarea obiectului gândirii;
c)înseamnă aplicarea lui la lucruri care evoluează,se schimbă;
d) se realizează atunci când precizăm sensul cuvintelor folosite;
e)înseamnă că pe parcursul unui raţionament subiectul gândirii s-a schimbat.
15.Indentitatea parţială:
a) este o formă a principiului indentităţii;
b) se referă la obiecte ideale(triunghiuri,numere e.t.c.)unde egalitatea,echivalenţa,
congruenţa sunt sinonime cu indentitatea;
c)se referă la lucrurile care suferă schimbări datorită evoluţiei.
16.X este indenti cu Y atunci când:
a)X şi Y sunt sinonime;
b)X şi Y sunt congruente(de exemplu în matematică);
c)X şi Y sunt echivalente(ca proprietăţi); d)X şiY sunt egale(ca dimensiuni);
e)ne referim la acelaşi lucru dar cu nume diferite.
17.Doi gemeni sunt indentici(conform principiului indentităţii)atunci când:
a)au aceeaşi înălţime şi greutate; b)au acelaşi nume;
c)în nici un caz; d) nu se poate preciza.
18.Un obiect poate avea:
a)două trăsături compatibile; b)mai multe trăsături compatibile;
c)două trăsături incompatibile; d)una compatibilă şi una incompatibilă.
19.În momente diferite o propoziţie poate fi:
a)numai adevărată; b)numai falsă;
c)ambele variante.
20.Presupunem că un obiect are o proprietate X.Ce raport există între proprietatea
incompatibilă cu X şi negaţia lui X?
a)opoziţie; b)indentitate;
c)sunt ambele incompatibile cu X în acelaşi timp dar sub raporturi diferite;
d)sunt ambele incompatibile cu X sub acelaşi raport dar în momente diferite;

2
e)nu se poate preciza.
21.Putem spune că X este înalt şi scund în acelaşi timp?
a)da,sub raporturi diferite; b)nu,sub acelaşi raport;
c)da,sub acelaşi raport; e)nu,sub raporturi diferite.
22.Conform principiului noncontradicţiei două propotziţii(în condiţiile date)nu pot fi ambele
adevărate.Pot fi ambele false?
a)da b)nu c)nu se poate preciza.
23.Respectarea principiului noncontradicţiei asigură:
a)coerenţă gândirii; b)evitarea contradicţiilor logice;
c)capacitatea de a deosebi adevărul de fals.
24.Principiul terţului exclus arată că:
a)o propoziţie poate face parte simultan din mai multe sisteme de propoziţii;
b)o propoziţie este sau adevărată sau falsă;
c)dacă negaţia unei propoziţii nu aparţine unui sistem de propoziţii atunci afirmaţia ei
aparţine.
25.Oricare ar fi propoziţia,ea are sau nu are valoare de adevăr.Aceasta este o enunţare
specifică:
a)principiului terţuluiexclus; b)principiului bivalenţei;
c)ambelor principii; d)nici unuia.
26.Oricare ar fi propoziţia,ea este sau adevărată sau falsă.Aceasta este o enunţare
specifică:
a)principiului terţuluiexclus; b)ambelor principii;
c)principiului bivalenţei; c)nici uneia.
27.Nerespectarea principiului terţului exclus nu asigură:
a)rigoarea demonstraţiilor; b)consecvenţă în gândire;
c)posibilitatea demonstraţiilor prin reducere la absurd;
d)acest principiu nu poate fi încălcat.
28.Ideile clare şi distincte sunt asigurate de respectarea principiului:
a)indentităţii; b)noncontradicţiei;
c)terţului exclus; d)raţiunii suficiente.
29.Principiul raţiunii suficiente exclude următoarele tipuri de temeiuri:
a)necesare şi suficiente; b)necesare şi non-suficiente;
c)non-necesare şi suficiente; d)non-necesare şi non suficiente.
30.X este temei necesar pentru Y atunci când:
a)fără adevărul lui X se poate dovedi adevărul lui Y;
b)fără adevărul lui X nu se poate dovedi adevărul lui Y;
c)dacă X este adevărat,este imposibil ca Y să fie adevărat;
d)dacă X este adevărat,este imposibil ca Y să fie fals;
e)dacă X este fals,atunci şi Y este fals.
31.Dacă X este temei suficient pentru Y,atunci:
a)dacă X este adevărat este imposibil ca Y să fie adevărat;
b)dacă X este fals este imposibil ca Y să nu fie adevărat;
c)dacă X este adevărat este posibil ca Y să fie adevărat.
32.Este posibil ca numai un principiu să fie respectat şi celelalte încălcate?
a)da; b)nu; c)depinde care principiu.
33.Validitatea se referă la:
a)principii; b)noţiuni;
c)raţionamente sau inferenţe; d)propoziţii.
34.Putem obţine o concluzie falsă atunci când:
a)inferenţa este falsă; b)inferenţa este adevărată;

3
c)inferenţa este corectă,dar premisele sunt false;
d)inferenţa este validă şi una din premise este falsă.
35.O inferenţă este logic corectă atunci când:
a)obţine o concluzie adevărată; b)pleacă de la premise adevărate;
c)atât premisele cât şi concluzia sunt adevărate.
36.Concluzia poate fi adevărată atunci când.
a)inferenţa este corectă; b)inferenţa este nevalidă;
c)premisele sunt adevărate; d)premisele sunt false;
37.Concluzia este cu siguranţă adevărată atunci când:
a)inferenţa este adevărată; b)inferenţa este validă;
c)premisele sunt adevărate;
d)premisele sunt adevărate şi inferenţa validă;
e)premisele sunt adevărate şi inferenţa logic-corectă.
38.Condiţia materială se referă la:
a)felul inferenţei; b)numărul premiselor;
c)respectarea principiilor logice.
39.Condiţia formală şi condiţia logică:
a)prima se referă la forma premiselor şi a doua la respectarea principiilor logice;
b)prima se referă la forma inferenţelor(deductive sau inductive),iar a doua la tipul
concluziei;
c)prima se referă la formele logice,iar a doua la principii;
d)sunt indentice.
40.Cuvântul”propoziţie” înseamnă din perspectivă logică:
a)prezentare; b)premisă; c)teză;
d)perspectivă; e)idee; f)înfăţişare.
41.Nu sunt considerate propoziţii cognitive propoziţiile care transmit:
a)ordine; b)cunoştiinţe; c)porunci;
d)idei false; e)reguli; f)dorinţe;
g)întrebări; g)idei.
42.Propoziţiile de observaţie pot fi clasificate după modul în care se verifică adevărul lor;
a)Da; b)Nu.
43.Subiectul logic al unei propoziţii teoretice are valoare de adevăr:
a)da; b)nu,pentru că numai predicatul are;
c)nu se poate preciza; d)nu poate fi falsă.
44.O formulă logică poate avea mai multe forme logice:
a)da; b)nu.
45.Propoziţiile de observaţie au valoare de adevăr:
a)nu,pentru că valoarea de adevăr se referă numai la propziţiile teoretice;
b)da,deoarece se bazează pe propoziţii teoretice;
c)da,pentru că sunt propoziţii cognitive.
46.Este posibi ca o inferenţă corectă să aibă o concluzie falsă:
a)da; b)nu.
47.Dintr-o propoziţie adevărată se poate obţine o concluzie falsă:
a)da; b)nu; c)nu se poate preciza.
48.Pot fi construite inferenţe deductive false:
a)da; b)nu.
49.Un raţionament în care concluzia este mai puţin generală decât premisele este un
raţionament:
a)inductiv; b)deductiv.
50.Concluzia unei inferenţe:

4
a)justifică premisele; b) se întemeiază pe premise;
c)ambele situaţii(a,b); d)nici una.
51.Principiile logice au cazuri speciale sau aplicaţii:
a)nu,pentru că toate legile de raţionare sunt egale ca importanţă;
b)da,pentru că legile de raţionare sunt mai importante decât principiile logice.
52.La întrebarea”Cât este ceasul?”Eraclie Protopopescu primeşte două răspunsuri:1) 12 şi
15 şi2) 13 000 lei.Care răspuns este corect?
a)primul; b)al doilea;
c) nu se poate preciza,deoare nu a fost precizat sensul întrebării.
53.Un obiect care evoluează îşi schimbă indentitatea?
a)da; b)nu.
54.Principiul indentităţii poate fi încălcat:
a)conştient,din dorinţa de înşela; b)involuntar;
c)nu poate fi încălcat.
55.O propoziţie cognitivă poate fi adevărată şi falsă în acelaşi timp:
a)nu,pentru că propoziţiile nu au valoare de adevăr;
b)nu,pentru că ele sunt forme logice şi pot fi corecte sau nu;
c)nu se paote preciza;
d)da,dar numai propoziţiile teoretice.
56.O noţiune poate fi adevărată şi falsă în acelaşi timp:
a)nu,pentru că încălcăm principiul non-contradicţiei;
b)nu,pentru că noţiunile nu au valoare de adevăr.
57.Presupunem că un obiect are propietatea X.Ce raport există între propietatea
incompatibilă cu X şi negaţia lui X?
a)pot fi indentice; b)pot fi ordonate; c)incompatibilitate.
58.Două obiecte asemănătoare pot avea trăsături incompatibile?
a)da; b)nu.
59.Propoziţia p afirmă că X are propietatea m şi este falsă.Ştiind că n este o propietate
incompatibilă cu m şi non-m este negaţia lui m,cum poate fi prpoziţiile q(X are propitatea
n)şi r(X are propietatea non-m):
a)false; b)adevărate;
c)q fals,r adevărat; d)q adevărat,r fals.
60.Dacă o propoziţie nu este acceptată într-un sistem de propoziţii atunci negaţia ei este
acceptată:
a)da,pentru că nu este altă variantă; b)nu;
c)nu sepoate preciza.
61.Principiul bivalenţei:
a) este o variantă a principiului teţului exclus;
b)este doar o convenţie; c) nu se aplică întodeauna.
62.O propoziţie poate fi acceptată în acelaşi timp în mai multe sisteme de propoziţii:
a)nu,pentru că încalcă principiul teţului exclus;
b)da,pentru că principiul teţului exclus nu interzice acest lucru;
c)da,dar s-ar ajunge la confuzii.
63.În acelaşi timp şi sub acelaşi raport,relativ la un sistem de propoziţii,unei propoziţii
oarecare pot să-i corespundă posibilităţiile:
a)acceptarea şi neacceptarea; b)acceptarea sau neacceptarea;
c)neacceptare; d)acceptare.
64.Se poate obţine o concluzie cu siguranţă adevărată dacă nu cunoaştem valoarea de
adevăr a premiselor?
a)da; b)nu.

5
65.Validitatea depinde de adevăr:
a)da; b)nu.
66.Dacă premisele sunt false şi raţionamentul este corect se poate obţine o concluzie:
a)adevărată; b)falsă.
67.O propoziţie este logic corectă atunci când este:
a)concluzie adevărată; b)concluzie derivată în mod valid;
d)are în structura sa subiect şi predicat; e)este adevărată.
68.O propoziţie poate fi şi concluzie şi premisă:
a)da,în inferenţe diferite;
b)nu pentru că s-ar încălca proncipiul terţuluiexclus.
69.Dacă obţinem o concluzie adevărată înseamnă că inferenţa este obligatoriu
logic-corectă:
a)da; b)nu.
70.O inferenţă logic corectă este pentru adevărul concluziei un temei:
a)necesar; b)suficient; c)necesar şi suficient;
d)suficient,fără a fi necesar; e)necesar şi insuficient;
f)nici necesar,nici suficient.

6
 CAPITOLUL II
NOŢIUNEA

71.Noţiunea este:
a)o formă logică; b)o formulă logică;
c)o clasă de obiecte; d)reprezintă o clasă de obiecte.
72.Termenul este format din:
a)mai multe noţiuni; b)o noţiune şi o formă logică;
c)un cuvânt şi un nume; d)cel puţin două cuvinte şi o formă logică.
73.Numele este:
a)o noţiune; b)o formă logică;
c)un cuvînt sau un grup de cuvinte; d)o expresie lingvistică.
74.Un nume este complex atunci când:
a)se referă la mai mult de două noţiuni; b)este un grup de cuvinte;
c)este un termen; d)aparţine domeniului ştiinţific.
75.Termenul:
a)poate să fie simplu sau complex;
b)este punctul final al analizei logice,adică cea mai mare structură formată din nume
şi noţiune:
c)este ansamblu alcătuit dintr-o formă logică şi una lingvistică;
d)este ansamblu dintr-un nume şi o noţiune.
76.Numele exprimă întodeauna noţiuni:
a)da,pentru că e forma lingvistică pe care o îmbracă forma logică,
b)nu,pentru că sunt cuvinte care nu au corespondent o noţiune;
c)nu,pentru că o contradicţie logică exprimă o clasă vidă,care nu are elemente;
d)nu,pentru că noţiunea nu are sens decât în propoziţii;
e)nu,pentru că noţiunile false nu au formă logică.
77.Conţinutul unei noţiuni:
a)este intensiunea sa; b)este extensiunea sa;
c)se referă la proprietăţile esenţiale ale subiectului noţiunii;
d)se referă la toate proprietăţile obiectului noţiunii.
78.Sfera:
a)se mai numeşte extensiune;
b)în unele cazuri poate să nu aibă nici un element;
c)se referă la obiecte care pe baza unor însuşiri comune formează o clasă.
79.Raportul de dualitate este între:
a)conţinut şi sferă; b)conţinut şi intensiune;
c)conţinut şi extensiune; d)extensiune şi intensiune;
e)sferă şi extensiune; f)sferă şi intensiune.
80.Noţiunile se pot clasifica după:
a)criteriul sferei; b)criteriul conţinutului;
c)numărul de elemente.
81.O propoziţie care conţine o contradicţie logică:
a)este o noţiune vidă; b)are o noţiune vidă;
c)este fără sens,în afara cazului în care noţiunea vidă este special inventată pentru a
face o distincţie sau a cazului în care propoziţia enunţă existenţa obiectului la care
se referă.
d)este o absurditate în orice situaţie.
82.O noţiune vidă:
a)este rezultatul unei contradicţii logice explicite;

7
b)este rezultatul unei contradicţii logice implicite;
c)poate fi rezultatul unei erori de cunoaştere.
83.O contradicţie logică implicită:
a)formează o noţiune vidă;
b)dacă este folosită în propoziţii duce la absurdităţi;
c)poate fi folosită pentru distincţii şi precizări;
d)este rezultatul considerării unui obiect cu existenţă numai ideală ca având şi
existenţă materială.
84.Noţiunea nevidă:
a)nu are nici un element; b)are un singur element;
c)are cel puţin un element; d)are cel puţin două elemente;
e)are un număr finit de elemente.
85.Noţiunea individuală:
a)are mai multe elemente precis determinate;
b)are un singur element;
c)se poate exprima cel mai bine prin nume complexe.
86.Noţiunea generală:
a)are un număr finit de elemente; b)are un număr infinit de elemente.
133.Pot să existe noţiuni care nu au:
a)intensiune; b) sferă;
c)extensiune; d)conţinut.
89.Noţiunea divizivă:
a)este noţiunea în care propietăţile clasei sunt şi ale componentelor;
b)este noţiunea în care propietăţile clasei nu sunt şi ale componentelor;
c)poate fi individuală sau generală.
90.Noţiunea divizivă spre deosebire de cea colectivă:
a)presupune un raport partitiv,adică proprietăţile clasei sunt şi proprietăţile
componentelor;
b)presupune un raport diviziv,adică propietăţile clasei se divid(împart) la toate
elementele componente,fiecare având propietatea sa.
c)trebuie să aibă un număr mai mare de elemente;
d)trebuie să aibă un număr mic de proprietăţi.
91.Noţiunea”Om” este:
a)divizivă atunci când gândim că are în componenţă indivizi;
b)colectivă,atunci când ne referim la părţile corpului uman(cap,membre e.t.c.);
c)nu poate fi colectivă;
d)este numai colectivă,deoarece oamenii sunt foarte diferiţi între ei.
92.Noţiunile vagi:
a)au un număr mai mare de elemente decât noţiunile precise pentru că sfera lor este
mai mare;
b)sunt mai puţin utile datorită impreciziei lor;
c)sunt cele mai importante deoarece au capacitatea de a-şi modifica sfera în funcţie
de subiectul logic.
93.Noţiunea”număr iraţional” este:
a)abstractă logic pentru că s-a obţinut în urma unei abstracţii;
b)abstractă psihologic,pentru că este mai greu de înţeles;
c)concretă logic,pentru că redă o însuşire în sine,nelegată de un obiect anume;
d)concretă psihologic,pentru că redă însuşirile specifice unor nume.
94.O noţiune poate fi abstractă şi concretă în acelaşi timp:
a)da,pentru că este rezultatul unei abstractizări dar este folosită în mod concret;

8
 b)nu,pentru că abstractizarea este o operaţie ideală,iar concretizarea una practică;
c)numai forma lingvistică poate fi folosită la nivelul diferit de generalitate,ceea ce ar
putea duce la confuzii;
d)da,sub raporturi diferite(de exemplu logic şi psihologic);
95.O noţiune este absolută atunci când:
a)estea abstractă; b)este concretă;
c)se referă la obiecte clare şi precise;
d) se referă la posibilitatea definirii propietăţilor unor obiecte care pot fi considerate
izolate.
96.Pronumele posesiv:
a)uşurează distincţia dintre noţiunile absolute şi cele relative;
b)poate duce la confundarea celor două tipuri de noţiuni atunci când nu-şi păstrează
sensul;
c)se poate referi la posesiune(dacă se materializează într-o noţiune absolută)sau la
relaţie(dacă se materealizează într-o noţiune relativă);
d)se poate referi la posesiune(dacă se materializează într-o noţiune relativă)sau la
relaţie(dacă se materializează într-o noţiune absolută).
97.”Sinonim” este o noţiune:
a)absolută; b)abstractă; c)concretă;
d)relativă; e)indepedentă; f)corelativă.
98.O noţiune este depedentă dacă:
a)depinde de numărul de elemente al sferei;
b)depinde de numărul de proprietăţi al conţinutului;
c)poate fi definită în funcţie de sferă şi conţinut;
d)nu poate fi definită împreună cu noţiunea de care depinde.
99.Două noţiuni corelative trebuie definite separat:
a)da,pentru că sunt diferite:
b)da,pentru a le preciza mai bine pe fiecare în parte;
c)nu,pentru că sunt sinonime;
d)nu,pentru că ar fi o eroare de definire.
100.Stabiliţi corespondenţe între cele două grupuri:
a)logic pozitive şi lingvistic pozitive;
b)logic pozitive şi lingvistic negative;
c)logic negative şi lingvistic pozitive;
d)logic negative şi lingvistic negative;
1.om;2.antiparticulă;3.orb;4.non-om;5.antibiotic;6..noţiune;7.antebelic;8.neechivalent;
9.laş;10.mincinos;11.antigel;12.antipozi;13.analfabet;14.infinit,15.sălbatic.
101.O noţiune poate fi negativă şi pozitivă în acelaşi timp:
a)da,în funcţie de context;
b)da,dacă ne referim la forma logică şi forma lingvistică(de exemplu antibiotic este logic
pozitiv şi lingvistic negativ);
c)nu.
102.Un termen poate fi pozitiv şi negativ:
a)da; b)nu.
103.Dacă fiecărei noţiuni pozitive îi corespunde în plan logic o noţiune negativă putem
spune că fiecărei noţiuni negative îi corespunde una pozitivă:
a)nu,pentru că fiecărei noţiuni pozitive îi corespund mai multe noţiuni negative;
b)nu,pentru că noţiunile negative arată lipsa unei propietăţi;
c) cel două noţiuni care formează perechea trebuie să respecte principiul
noncontradicţiei,deci nu pot fi enunţate împreună,în acelaşi timp,despre acelaşi

9
 obiect al gândirii;
d)nu se poate preciza,pentru că este recomandabil să considerăm noţiunile în cotext,adică
după felul în care apar în propoziţii.
104.Raportul între noţiuni se aplică în cazul noţiunilor vagi:
a)da,pentru că sunt noţiuni; b)nu,pentru că sfera lor nu este precisă;
c)da,daă ne referim numai la nucleul lor(mai ales în cazul opoziţiei).
105.Există noţiuni necomparabile:
a)da,cele care nu au gen comun sau genul lor comun este prea îndepărtat;
b)nu,pentru că raporturile pot fi de concordanţă sau de opoziţie.
106.Două noţiuni se află în raport de concordanţă dacă:
a(sunt compatibile; b)au gen comun; c)au elemente comune.
107.Două noţiuni se află în raport de opoziţie dacă:
a)sunt compatibile; b)au gen comun; c)nuau elemente comune.
108.Nu se pot stabili raporturi între noţiuni:
a)vide; b)divizive; c)individuale;
d)concrete; e)corelative; f)negative.
109.Raporturile de opoziţie presupun ca două noţiuni:
a)să aibă elemente comune; b)să nu aibă elemente comune;
c)să aibă gen comun; d)să nu aibă gen comun;
e)să fie compatibile.
110.Stabiliţi corelaţii între cele două serii:
1.raport de indentitate; 4.raport de încrucişare;
2.raport de supraordonare; 5.raport de contrarietate;
3.raport de subordonare; 6.raport de contradicţie.
a)au gen comun; b)nu au gen comun;
c)au toate elementele comune; d)nu au nici un element comun;
e)noţiunile sunt sinonime;
f)între noţiuni există un element comun,iar una dintre ele este individuală;
g)una este negaţia celelalte;
h)una este pozitivă iar cealaltă negativă(nefiind nici negaţia ei şi nici opsul ei);
i)ambele sunt individuale şi au elemente comune;
j)au elemente comune iar una are unul în plus;
k)au elemente comune iar una are o sferă mai largă.
111.Sunt în raport de indentitate:
a)un cuvânt şi sinonimul său;
b)două definiţii ale aceluiaşi termen;
c)sinonimul şi definiţia cuvântului;
d)noţiunile cu gen comun şi cu acelaşi număr de elemente;
e)noţiunile ale căror sferă coincid.
112.Sunt în raport de ordonare:
a)genul proxim faţă de genul său;
b)genul proxim faţă de speciile sale;
c)noţiunile colective faţă de elementele sale.
113.O noţiune individuală poate fi gen proxim:
a)da,faţă de elementele sale;
b)nu,pentru că noţiunile individuale nu pot fi nici specii,nici genuri;
c)nu,pentru că s-ar realiza un raport diviziv,
d)nu,pentru că s-ar realiza un raport partitiv.
114.Nu pot fi genuri noţiunile:
a)individuale; b)colective; c)vide;

10
 d)corelative; e)negative.
115.Este subordonat:
a)genul faţă de specia sa; b)specia faţă de genul său;
c)noţiunea faţă de forma logică; d)numele faţă de termen.
116.Se află în raport de supraordonare:
a)specile unui gen; b)un gen faţă de genul proxim;
c)genul faţă de speciile sale;
d)genurile între ele(în direcţia”micşorării”conţinutului).
117.Nu pot fi specii noţiunile:
a)vide; b)individuale; c)colective; d)divizive.
118.Fie reprezentarea grafică a unui raport de încrucişare între două noţiuni X şi Y.
Numerotăm zonele asfel:1.pentru XnonY,2 pentru XY(intersecţia)şi 3 pentru non XY.Ce raport
există între X şi Y atunci când:
a)zona 1 este vidă; b)zona 2 nu este vidă;
c)zona 2 nu are elemente; d)zona 3 nu are elemente;
e)zonele 1 şi 3 sunt vide.
Presupunem că în zonele menţionate în fiecare caz în parte există elelmente,nu sunt vide.
1.raport de indentitate; 6.Y subordonat lui X;
2.raport de încrucişare; 7.X supraordonat luiY;
3.raport de opoziţie; 8.Y supraordonat lui X;
4.raport de concordanţă; 9.X este specie şi Y este gen;
5.X subordonat lui Y; 10.X este gen şi Y este specie.
119.Două noţiuni aflate în raport de contrarietate:
a)nu pot fi afirmate în acelaşi timp despre acelaşi predicat logic;
b)pot fi afirmate în acelaşi timp despre acelaşi predicat logic;
c)nu pot fi negate în acelaşi timp despre acelaşi subiect logic;
d)pot fi negate în acelaşi timp despre acelaşi subiect logic.
120.Noţiunile de „feline” şi „ierbivore”se află înraport de contrarietate:
a)da,deoarece au gen comun(mamifere),gen care are cel puţin trei specii;
b)da,deoarece oricare ar fi vertrebratul ales,el nu face parte(nu poate fi felină ierbivoră)
,dar poate lipsi(nu este nici felină,nici erbivoră)în acelaşi timp din sfera ambelor noţiuni;
c)nu,pentru că nu se află la acelaşi nivel de generalitate.
121.Se poate construi raportul de contradicţie fără negaţia logică:
a)nu,deoarece noţiuniile contradictorii sunt opuse;
b)nu,deoarece genul trebuie împărţit în doar două specii(de exemplu mamifere carnivore şi non-
carnivore);
c)da,deoarece există situaţii în care noţiunile sunt complementare.
122.Noţiunile corelative se pot afal în raport de contrarietate:
a)da,pentru că acest raport se poate construi pentru orice noţiuni;
b)nu,deoarece una dintre ele o presupune pe cealaltă sau negaţia ei,iar genul este împărţit în
numai două specii;
c)da,în cazul noţiunilor vagi,care prin marginea lor au elemente comune.
123.Dacă genurile se află în raport de încrucişare,în ce raport se pot afla speciile lor:
a)indentitate; b)ordonare; c)încrucişare;
d)contrarietate; e)contradicţie; f)sunt independente(nu pot fi comparate).
124.Stabiliţi corelaţii între cele două serii:
a)frumos-urât; b)cer-figură-geometrică în spaţiu;
c)logică-matematică; d)stejar-conifer;
e)mamifer-carnivor; f)bucătar-bucătărie;
g)iarnă-vară; h)rudă-prieten;

11
i)măr(pom)-măr(fruct); j)apă sărată-ocean;
k)gaz-gaz metan; l)rom-romb cu unghiurile drepte;
m)găină-zburătoare(păsări).
1.indentitate; 2.subordonare; 3.supraordonare;
4.încrucişare; 5.opoziţie; 6concordanţă;
7.contrarietate 8.contradicţie;
9.nu se poate compara pentru că nu au gen comun;
10.nu se poate preciza.
125.O noţiune negativă se află faţă de noţiunea pozitivă corespunzătoare ei în raport de:
a)opoziţie (pentru că nu au elemente comune);
b)concordanţă(pentru că au un număr de elemente comune);
c)contradicţie(dacă sunt construite prin negaţie logică ca în cazul omonom);
d)contrarietate,dacă genul are cel puţin trei specii;
e)subordonare,pentru că noţiunea negativă este inclusă în cea pozitivă(avînd mai puţine
elemente dar mai multe propietăţi).
126.Noţiunile:
a)se referă numai la obiecte; b)se referă numai la clase de obiecte;
c)au valoare de adevăr; d)nu există decât prin intermediul propoziţiilor.
127.Termenul are în structura sa:
a)o formă logică şi una lingvistică; b)un nume şi o formă logică;
c)o noţiune şi o formă lingvistică; d)un nume şi o noţiune.
128.Există cuvinte care nu sunt noţiuni:
a)Da; b)Nu.
129.Punctul final al analizei logice este:
a)noţiunea,ca element prim în care poate fi descompusă o structură logică;
b)numele,ca element ultim al analizei logice;
c) termenul,ca element ultim în care poate fi descompusă o propoziţie.
130.Toate cuvintele unei limbi sunt nume:
a)Da; b)Nu.
131.Noţiunile există în mod normal separat de nume:
a)Da; b)Nu.
132.Un nume complex redă:
a)o noţiune complexă; b)o propoziţie; c)o noţiune.
133.Pot să existe noţiuni care nu au:
a)intensiune; b) sferă;
c)extensiune; d)conţinut.
134.Extinderea sferei înseamnă pentru conţinut:
a)extindere; b)restrângere; c)constanţă.
135.Dacă intensiunea se restrânge,atunci:
a)sfera rămâne constantă; b)sfera se extinde;
c)conţinutul se extinde; d)extensiunea se restrânge;
e)sfera se restrânge.
136.Prezenţa unei contradicţii logice face ca propoziţia să fie fără sens:
a)întodeauna; b)numai pentru contradicţiile implicite;
c)cu excepţia propoziţiilor care enunţă inexistenţa obiectului la care se referă.
137.Presupunem despre un obiect ideal că are şi o existenţă reală.În acest caz ajungem la o:
a)contradicţie explicită; b)contradicţie implicită; c)ambele.
138.Putem folosi în enunţurile noastre contradicţii logice şi în acelaşi timp enunţurile să aibă sens:
a)nu,pentru că prezenţa unei contradicţii face ca enunţul să-şi piardă sensul;
b)da,atunci când enunţul are inexistenţa obiectului precizat prin contradicţie.

12
139.O noţiune vidă nu poate fi:
a)individuală; b)generală
c)colectivă; d)divizivă.
140.Întodeauna un nume complex redă o noţiune individuală.
a)Da; b)Nu.
141.Noţiunea „capitala Moldovei”este:
a)individuală,pentru că se referă la un singur oraş;
b)vidă,pentru că Moldova nu are capitală;
c)generală,pentru că se referă la mai multe oraşe(Baia,Siret;Sueava,Iaşi);
d)individuală,pentru că este redată printr-un nume complex.
142.Noţiunile individual-colective sunt:
a) o specie de noţiuni individuale; b)o specie de noţiuni colective;
c)au un singur element.
143.Noţiunile divizive pot fi:
a)individuale; b)generale.
144.Poate să existe un raport diviziv cu referire la noţiunile colective:
a)nu,ele presupun raporturi partitive;
b)da,dar nu ar fi corect;
c)da,de la general- colective la individual-colective.
145.Noţiunea”număr impar”este:
a)absolută; b)relativă; c)nu se poate preciza.
146.O noţiune negativă şi una pozitivă poate fi enunţată împreună despre acelaşi obiect al gândirii:
a)nu,dacă ele formează o pereche(alb,non-alb);
b)da,dacă nu formează o pereche(alb,nesimetric).
147.Noţiunea”non-orb”este:
a)logic pozitivă; b)lingvistic pozitivă;
c)logic negativă; d)lingvistic negativă.
148.Prefixul privativ din limba română desemnează întodeauna o noţiune:
a)logic negativă; b)lingvistic negativă.
149.Pot să existe noţiuni care nu se află nici în raporturi de concordanţă şi nici în raporturi de
opoziţie:
a)Da; b)Nu.
150.A este în raport de contradicţie cu B şi în raport de contrarietate cu C. Ce raport e posibil între
B şi C.
a)nici unul; b)indentitate; c)încrucişare;
d)B este supraordonat lui C; e)B subordonată lui C.
151.A este supraordonat lui B iar C este gen pentru D. În acelaşi timp A şi C sunt în raport de
încrucişare.În aceste condiţii B şi D pot fi în raport de indentitate:
a)Da b)Nu.
152.A şi B sunt în raport de contradicţie.Dacă C este specie pentru A,ce raport este între C şi o
specie a lui B:
a)indentitate; b)încrucişare;
c)contrarietate; d)contradicţie.
153.Ce raporturi sunt posibile între două noţiuni individuale:
a)indentitate; b)subordonare; c)supraordonare;
d)încrucişare; e)contrarietate; f)contradicţie;
g)nu se poate preciza.
154.Este posibil ca două noţiuni să nu aibă gen comun dar să aibă elemente comune:
a)Da; b)Nu.
155.Contrara şi contradictoria unei noţiuni nu pot fi în raport de:

13
a)indentitate; b)ordonare; c)contradicţie.
156.Contrara este faţă de contradictoria unei noţiuni:
a)subordonată; b)supraordonată;
c)gen; d)specie.
157.Poate să existe un gen cu o singură specie:
a)Da; b)Nu.
158.Noţiunile de maximă generalitate se pot afla în raporturi de contradicţie:
a)da,ca orice noţiune; b)nu,pentru că nu au gen proxim.
159.Două specii cu acelaşi gen proxim se pot afla în raport de ordonare:
a)Da; b)Nu.
160.Ce raport există între raporturile de concordanţă şi raporturile de opoziţie:
a)concordanţă; b)opoziţie; c)nu se poate preciza.

14
 CAPITOLUL III.
DEFINIŢIA,CLASIFICAREA,DIVIZIUNEA.

161.Operaţiile cu noţiuni sunt:

a)definiţia; b)clasificarea; c)diviziunea;
d)precizarea sferei; e)explicarea înţelesului; f)determinarea conţinutului;
g)stabilrea specilor; h)precizarea ariei de aplicabilitate.
162.Un sinonim poate fi o definiţie:
a)Da; b)Nu.
163.Definiţia este caracteristică atunci când:
a)între definit şi definitoriu există un raport de indentitate;
b)se respectă principiul raţiunii suficiente;
c)definitorul este clar şi precis;
d)definitorul este o noţiune cunoscută.
164.Definiţia este prea largă atunci când:
a)între definit şi definitoriu nu există un raport de indentitate;
b)definitorul este gen faţă de definit;
c)definitorul este circular;
d)definitorul este supraordonat definitului;
e)între definit şi definitor există un raport de ordonare.
165.Definiţia este prea îngustă atunci câmd:
a)este foarte scurtă şi foarte precisă; b)nu este circulară;
c)definitul este subordonat definitorului; d)definitorul este specie faţă de definit;
e)definitul şi definitorul nu au suficiente elemente comune;
f)definitorul nu este un temei necesar pentru definit.
166.Între definit şi definitor poate exista un raport de opoziţie:
a)da,pentru că au gen comun,iar prin definiţie eliminăm celelalte specii;
b)da,dar numai în situaţia în care definiţia evită circularietatea(de exemplu,în cazul noţiunilor
corelative);
c)nu,deoarece definitul şi definitoriul trebuie să se afle în raport de indentitate.
167.Între definit şi definitoriu poate exista raport de încrucişare:
a)nu,pentru că trebuie să existe un raport de indentitate;
b)da,în cazul unei definiţii incorecte;
c)da,în cazul unei definiţii necaracteristice în care definitul nu este temei suficient,delimitând
numai o parte din definit şi aplicându-se şi la alte elemente.
168.Definiţia este circulară atunci când:
a)se definesc lucruri cunoscute prin propietăţi cunoscute;
b)se definesc cercul şi fenomenele circulare sau periodice;
c)definitorul îl conţine în structura sa pe definit.
169.Există excepţii de la regula necircularităţii definiţiei:
a)nu,regula trebuie respectată întodeauna;
b)da,în cazul definirii noţiunilor negative şi a celor vide;
c)da,în cazul definirii noţiunilor corelative;
d)nu,pentru că noţiunile corelative nu pot fi definite decât împreună,definirea uneia
presupunând-o pe cealaltă sau negaţia ei,ajugându-se la complementaritate.
170.Definiţia poate să nu fie logic-afirmativă atunci când:
a)sunt definite noţiunile negative şi ea este obligatoriu negativă;
b)este definită specia unui gen care are două specii,iar definiţia neagă specia care nu face
obiectul definiţie;
c)când noţiunile sunt corelative,iar definiţia explică ce este o noţiune în acelaşi timp cu

15
explicarea negaţiei celeilalte noţiuni.
171.Într-o definiţie logic-afirmativă pot să apară negaţii lingvistice:
a)da,deoarece negaţia lingvistica are o forţă de explicaţie mai mare;
b)da,deoarece negaţia lingvistică nu reprezintă întodeauna o negaţie logică,după cum şi
noţiuni logic negative pot fi lingvistic afirmative;
c)nu,pentru că s-ar încălca regula care cere să arătăm ce este obiectul definiţiei şi nu ceea
ce nu este el.
172.O definiţie poate să conţină noţiuni vide:
a)da,dar nu ar fi o definiţie corectă;
b)nu,pentru că noţiunile vide nu pot face obiectul definiţiei;
c)da,ca definit; d)nu,ca definitor.
173.Putem folosi într-o discuţie definiţii care conţin contradicţii logice:
a)da,deoarece definiţia ar fi mai clară şi precisă;
b)da,deoarece în felul acesta subliniem dificultatea definirii;
c)da,deoarece noţiunile aflate în raport de contradicţie nu pot fi definite decât în acest fel;
d)da,dar nu ar fi o definiţie,ci un mijloc de convingere pe calea sentimentelor,pentru că
impresionează dar nu este mijloc de cunoaştere raţională.
174.Claritatea şi precizia definiţiei depinde de lungimea definitorului:
a)da,cu cât definitoriul este mai amplu,cu atât se pot aduce mai multe clarificări şi precizări;
b)nu,deoarece dacă definitorul este prea lung putem folosi sinonime;
c)nu este o relaţie directă;definitorul trebuie să fie un temei suficient şi nu unul convingător
pentru amploare sau concizie.
175.Definiţiile sunt consistente atunci când sunt respectate principiile:
a)indentităţii şi terţuluiexclus; b)noncontradicţiei şi raţiunii suficiente;
c)indentităţii şi raţiunii suficiente; d)noncontradicţiei şi terţului exclus.
176.Noţiunile vide pot fi definite:
a)numai nominal; b)numai real;
c)în ambele moduri (a,b); d)în nici un mod.
177.Obiectele reale pot fi definite real:
a)Da; b)Nu.
178.Aceiaşi noţiune poate fi definită şi real şi nominal:
a)da,dacă o dată ne referim la clasa de obiecte şi o dată la numele noţiunii;
b)nu,pentru că o noţiune nu poate fi reală şi nominală în acelaşi timp.
179.O definiţie stipulativă este:
a)o modalitate de definire reală; b)o modalitate de definire nominală;
c)o modalitate de definire lexicală.
180.Un neologism poate fi definit:
a)real; b)nominal;
c)lexixcal; d)stipulativ.
181.Un arhaism poate fi definit:
a)real; b)nominal;
c)lexical; d)stipulativ.
182.Stabiliţi corelaţii între următoarele modalităţi de definire:
a)cerc; b)peşte; c)clarinet;
d)fan; e)pedeserizare; f)maşină;
g)vas; h)acţiune; i)măgar;
j)cederist.
1.definire reală; 2.definire nominală;
3.definire lexicală; 4.definire stipulativă.
183.Definiţia prin gen proxim şi diferenţă specifică nu se poate aplica în cazul noţiunilor:

16
a)individuale; b)generale; c)vide;
d)nevide; e)colective; f)divizive;
g)precise; h)vagi.
184.Definiţia prin gen proxim şi diferenţă specifică se aplică:
a)tuturor noţiunilor deoarece ea are valoare deosebită;
b)tuturor termenilor,deoarece orice termen face parte dintr-un gen şi are diferenţă specifică;
c)tuturor numelor,mai ales în cazul celor complexe,care alfel sunt greu de definit.
185.Există situaţii în care noţiunile de definit nu au gen proxim:
a)da,noţiunile vide; b)da,noţiunile individuale;
c)da,noţiunile cu un grad foarte mare de generalitate;
d)nu, pentru orice noţiune se poate construi un gen proxim.
186.Definiţiile operaţionale pot fi considerate o variantă a celor prin gen proxim şi diferenţă
specifică:
a)nu,pentru că sunt procedeuri diferite;
b)da,pentru că cele prin gen proxim şi diferenţă specifică au o valoare deosebită;
c)da,numai că în loc de diferenţă specifică sunt indicate operaţiile prin care delimităm
definitul.
187.Temeiul suficient pentru definiţia operaţională este constituit din:
a)diferenţa specifică;
b)seria de criterii care trebuie a fi îndeplinite(respectate);
c)proprietăţile definitului;
d)aplicaţiile practice ale cunoştiinţelor teoretice.
188.Unei noţiuni fără gen proxim i se poate aplica procedura operaţională de definire:
a)nu,pentru că definiţia începe cu indicarea unei noţiuni cu rol de punct de referinţă care este
tocmai genul proxim;
b)da,dacă se indică un gen mai îndepărtat şi apoi setul de criterii ce urmează a fi
îndeplinite(respectate);
c)da,în cazul în care diferenţa specifică este mai puţin importantă;
d)da,ea aplicându-se mai ales noţiunilor de acest tip.
189.Definiţiile operaţionale nu se referă la:
a)obiecte reale; b)obiecte ideale;
c)ambele tipuri de obiecte.
190.Precizia instrumentelor folosite influenţeatză definirea operaţională:
a)da,în toate cazurile;
b)da,pentru că putem aplica criteriile de recunoaştere folosind instrumente precise;
c)nu,pentru că nu sunt neapărat necesare instrumentele,procedeul referindu-se la
evidenţierea propietăţilor definitului în contact cu alte obiecte.
191.În definirea unei noţiuni este important ca definitoriul să se refere la:
a)sferă; b)conţinut;
c)ambele; d)depinde de procedura folosită.
192.Definiţia genetică este o variantă a procedurii prin gen proxim şi diferenţă specifică:
a)nu, este o procedură independentă; b)nu se poate preciza;
c)au elemente comune dar sunt proceduri diferite.
193.Definiţia genetică se deosebeşte de cea constructivă prin faptul că:
a)prima se referă la obiecte materiale,iar a doua la obiecte ideale;
b)prima se referă la sferă,iar a doua la conţinut;
c)prima indică sursa de unde provine definitul,iar a doua felul în care definitul ajunge să fie
ceea ce este;
d)prima se referă la obiecte naturale,iar a doua la obiecte artificiale;
e)prima evidenţiază sursa şi fenomenele naturale prin care se formează definitul,iar a doua

17
face un lucru asemănător,dar presupunând intervenţia omului.
194.Definiţia enumerativă este o procedură care:
a)se poate aplica oricărui definit; b)se aplică numai noţiunilor individuale;
c)nu se aplică noţiunilor vide;
d)se aplică noţiunilor generale cu un număr finit de elemente;
e)se aplică noţiunilor generale cu un număr infinit de elemente;
f) se aplică noţiunilor generale cu un număr finit dar foarte mic de elemente.
195.Noţiunea „număr natural” nu poate fi definită:
a)prin gen proxim şi diferenţă specifică; b)operaţional;
c)constructiv; d)genetic;
e)enumerativ; f)ostensiv.
196.Procedura ostensivă se aplică:
a)în cazul în care obiectul are foarte puţine proprietăţi;
b)indiferent de numărul de proprietăţi;
c)în cazul noţiunilor individuale; d)în cazul noţiunilor generale.
197.Spre deosebire de procedura enumerativă,cea ostensivă:
a)este mai simplă; b)are o arie mai largă aplicabilitate;
c)se poate aplica unor noţiuni generale,cu număr foarte mic de elemente;
d)se paoate aplica unor noţiuni generale cu număr foarte mare de elemente.
198.Procedurile de definire se exclud una pe alta:
a)da,pentru că nu putem defini un nume în mai multe feluri;
b)parţial,pentru că nu se pot aplica prea multe proceduri o dată;
c)nu,este chiar indicat să folosim mai multe proceduri.
199.Stabiliţi corelaţii între cele două serii:
a)definiţii corecte; b)definiţii incorecte; c)definiţii directe;
d)definiţii indirecte; e)definiţii ale sferei; f)definiţii ale conţinutului.
1.definiţii prin gen proxim şi diferenţă specifică;
2.definiţii operaţionale; 3.definiţii genetice;
4.definiţii constructive; 5.definiţii enumerative;
6.definiţii ostensive.
200.Definiţiile pot fi adevărate sau false:
a)da,dacă definim noţiuni adevărate sau false;
b)da,dacă respectăm sau nu regulile de definire;
c)nu,pentru că ele pot fi corecte sau nu.
201.Definiţiile pot fi corecte sau incorecte:
a)nu,pentru că ele sunt adevărate sau false;
b)da,în funcţie de respectarea regulilor de definire;
c)da,pentru că depind de nivelul cunoaşterii umane.
202.Clasificarea poate opera cu noţiuni:
a)de orice tip; b)în afara celor individuale;
c)cu excepţia noţiunilor vide;
d)cu excepţia noţiunilor corelative sau vagi.
203.O noţiune poate participa la mai multe clasificări:
a)nu,ea poate să apară numai într-o clasificare;
b)nu dacă păstrăm criteriu clasificării; c)da,sub fundamente diferite;
d)da,dar ar fi o clasificare incorectă.
204.Există asemănări între clasificare şi diviziune:
a)da,ele sunt nume diferite pentru aceeaşi operaţie logică;
b)nu,pentru că ele sunt operaţii logice opuse;
c)da,dacă se referă la acelaşi subiect.

18
205.Răspundeţiprin”da”sau „nu”la următoarele întrebări:
a)o definiţie corectă poate fi adevărată?
b)o definiţie adevărată este şi corectă?
c)dacă o definiţie este falsă,ea este şi incorectă?
d)dacă o definiţie este incorectă,atunci ea este falsă?
e)o definiţie corectă pate fi falsă?
206.În ce raport se află două definiţii ale aceleiaşi noţiuni:
a)indentitate: b)ordonare;
c)încrucişare; d)opoziţie.
207.În ce raport se află o noţiune şi definiţia negaţiei sale:
a)indentitate; b)încrucişare;
c)contrarietate; d)contradicţie.
208.Dacă negaţia unei noţiuni nu poate fi definită real,atunci noţiunea poatr fi definită real:
a)Da; b)Nu.
209.Un definitor poate să includă mai multe proceduri de definire:
a)Da; b)Nu.
210.Definiţia poate fi reală şi nominală în acelaşi timp:
a)nu,în nici un caz; b)da,în situaţia definiţiilor lexicale.
211. O clasificare poate să aibă mai multe criterii:
a)nu,pe aceiaşi treaptă criteriu trebuie să fie unic;
b)da,dar ar fi incorectă;
c)da,pe trepte diferite criteriile sunt diferite;
d)nu sepoate preciza.
212.Noţiunile de generalitate maximă nu pot fi:
a)obiecte ale clasificării; b)elemente ale clasificării.
213.Noţiunile individuale pot fi:
a)obiecte ale clasificării; b)elemente ale clasificării.
214.Noţiunile generale cu un număr infinit de elemente pot fi clasificate:
a)da,ca orice altă noţiune;
b)nu,pentru că această clasificare nu poate fi completă.
215.Pe aceiaşi treaptă a clasificării,între clasele obţinute poate să existe un raport de încrucişare:
a)da,dacă ar fi o clasificare incorectă; b)da,în cazul noţiunilor vagi.
216.Pe aceiaşi treaptă a clasificării,între clasele obţinute pot să existe numai raporturi de
contradicţie:
a)Da; b)Nu.
217.Noţiunile colective pot fi clasificate:
a)da,ca orice alte noţiuni;
b)nu,pentru că această operaţie se referă numai la noţiuni divizive.
218.Se pot opera clasificări cu noţiuni vagi:
a)da,dacă se are în vedere numai marginea lor,care se delimitează foarte exact;
b)nu,pentru că ar încălca regula raportului de opoziţie dintre clasele de pe aceiaşi treaptă;
c)da,dacă ne referim numai la nucleul lor.
219. O clasificare este corectă dacă foloseşte mai multe criterii de clasificare:
a)nu,pe aceeaşi treaptă criteriu trebuie să fie unic;
b)da,dacă unele sunt esenţiale iar altele nu.
220.Dacă fundamentul clasificării pentru fiecare treaptă nu este unic,atunci:
a)clasificarea poate să nu fie corectă;
b)între clasele de pe aceiaşi treaptă nu există un raport de opoziţie.
221.Între elementele unei clasificări pot să existe raporturi de ordonare:
a)nu,pentru că s-ar încălca regula raportului de opoziţie;

19
b)da,dacă ne referim la elementele de pe trepte diferite.
222.Stabiliţi corelaţia între următoarele elemente:
a)clasificare artificială; b)clasificare teoretică;
c)clasificare naturală; d)clasificare pragmatică.
1.clasificare alfabetică; 2.criteriu util;
3.clasificarea animalelor în regnuri şi specii;
4.sistemul periodic al elementelor.
223.Noţiunile individuale pot să apară într-o diviziune:
a)nu,pentru că nu se pot „împărţii” în specii;
b)da,ca obiect al diviziunii;
c)da,pe trepte intermediare;
d)numai pe treapta finală,ca membri ai diviziuni.
224.Noţiunile de generalitate maximă,care nu au gen proxim,pot fi elemente ale diviziunii:
a)Da; b)Nu.
225.Între obiectul diviziunii pe de o parte şi elementele sale,pe de altă parte,trebuie să existe un
raport de:
a)indentitate; b)subordonare;
c)supraordonare; d)opoziţie.
226.Fundamentul clasificării poate fi criteriul diviziunii:
a)da,pentru că cele două operaţiisunt indentice;
b)da,dar pe trepte diferite;
c)nu,pentru că diviziunea este trecerea de la gen la specii,iar clasificarea este trecerea de la
specii la gen;
d)da,pentru că diviziunea este trecerea de la specii la gen,iar clasificarea este trecerea de la
gen la specii.
227.Dacă definitorul nu prezintă toate notele caracteristice,atunci definiţia poate fi:
a)prea largă; b)prea îngustă.
228.Poate exista o definiţie necaracteristică,care să fie nici prea largă şi nici prea îngustă:
a)da,când nu este respectat principiul raţiunii suficiente;
b)da,când definitoriul şi definitul se află în raport de încrucişare.
229.Notele caracteristice:
a)sunt un temei necesar pentru definit; b)sunt un temei suficient pentru definitor;
230.Notele caracteristice:
a)sunt comune tuturor obiectelor definitului;
b)sunt comune tuturor obiectelor definitorului;
c)nu aprţin şi altor obiecte; d)permit indentificarea definitului;
d)permit indentificarea definitorului.
231.Două definiţii necaracteristice,una prea largă şi alta prea îngustă formează împreună o definiţie
caracteristică pentru un obiect:
a)Da; b)Nu.
232.Sunt noţiuni cu gen proxim pentru care nu se aplică definiţia prin gen proxim şi diferenţă
specifică:
a)Da; b)Nu.
233.Într-o definiţie prin gen proxim şi diferenţă specifică,între notele care formează genul proxim şi
cele care formează diferenţa specifică,trebuie să existe:
a)raport de indentitate; b)conjuncţie;
c)raport de ordonare; d)disjuncţie.
234.Definiţia este clară şi precisă atunci când definitorul:
a)nu conţine termeni confuzi; b)nu conţine noţiuni vide;
c)nu are metafore; d)este un temei necesar pentru definit;

20
e)este un temei suficient.
235.Definirea unei noţiuni se poate face prin două definiţii distincte,ambele prin gen proxim şi
diferenţă specifică:
a)Da; b)Nu.
236.Definirea unui nume se poate face prin două definiţii distincte,ambele prin gen proxim şi
diferenţă specifică:
a)Da; b)Nu.
237.Noţiunea ca rol de punct de referinţă pentru definit,într-o definiţie operaţională,trebuie să fie
Întodeauna genul proxim:
a)Da, b)Nu.
238.O procedură enumerativă se poate aplica pentru o noţiune individuală:
a)Da; b)Nu.
239.Clasificarea şi diviziunea sunt operaţii:
a)indentice; b)opuse; c)inverse.
240.Într-o diviziune trihotomică,elementele rezultate trebuie să se afle într-un raport de:
a)indentitate; b)încrucişare;
c)contrarietate; d)contradicţie.

21
 CAPITOLUL IV.
PRPOZIŢII CATEGORICE

241.Propoziţiile categorice se numesc asfel pentru că:

a)sunt formate din noţiuni categorice; b)redau raporturi între noţiuni categorice;
c)redau un singur raport între noţiuni absolute(de regulă un raport de ordonare).
242.Propoziţiile categorice au în structura lor:
a)cel puţin două noţiuni; b)cel mult două noţiuni;
c)numai două noţiuni.
243.O propoziţie categorică este corectă atunci când exprimă:
a)un singur raport între noţiuni absolute; b)un singur raport între două noţiuni absolute;
c)raporturi între două noţiuni absolute.
244.Ce relaţii există între propoziţiile categorice şi propoziţiile cognitive:
a)indentitate b)supraordonare; c)subordonare;
d)încrucişare; e)contrarietate f)contradicţie;
g)oricare dintre aceste raporturi; h)numai unul dintre aceste raporturi.
245.Au valoare de adevăr:
a)toate propoziţiile cognitive; b)o parte din propoziţiile cognitive;
c)toate propoziţiile categorice; d)o parte din propoziţiile categorice.
246.Cu”S” este notat:
a)subiectul logic; b)obiectul gândirii.
247.Propoziţiile de predicaţie:
a)sunt propoziţii care au obligatoriu un predicat;
b)sunt un tip de propoziţii cognitive în care predicatul este mai important;
c)sunt subordonate propoziţiilor categorice;
d)sunt o formă logică şi exprimă un singur raport între două noţiuni absolute;
248.Propoziţia declartivă:
a)este o formă logică; b)este o formă lingvistică;
c)este ansamblu dintre o formă logică şi o formă lingvistică.
249.O propoziţie categorică este formată din:
a)două noţiuni şi două operaţii(afirmaţie şi negaţie);
b)S,P,cuantori şi afirmaţie sau negaţie;
c)două noţiuni şi două tipuri de operaţii.
250.După calitate propoziţiile categorice pot fi:
a)afirmative; b)negative; c)adevărate;
d)false; e)nu se poate preciza.
251.Afirmaţia şi negaţia au rolul de a:
a)se aplica numai subiectului; b)se aplica numai predicatului;
c)leagă cele două noţiuni între ele;
d)de a face dintr-o noţiune subiect şi din cealaltă predicat;
e)a distinge propoziţiile categorice de alte tipuri de propoziţii.
252.Cuantorii se referă la:
a)calitatea propoziţiilor categorice; b)cantitatea lor;
c)ambele; d)în unele situaţii la cantitate şi în altele la calitate;
253.Sub aspect lingvistic,cuantorii:
a)pot lipsi; b)nu pot lipsi.
254.La nivel logic o propoziţie conţine în acelaşi timp trei cuantori:
a)da; b)nu; c)numai unul; d) cel mult doi; e)nici unul.
255.Stabiliţi corelaţii între grupul cuantorilor şi grupul cuvintelor sau expresiilor prin care pot fi redaţi:

22
a)universal; b)existenţial; c)particular; d)individual.
1.toţi; 2.nici unul; 3.orice; 4.unii;
5.unele; 6.toate; 7.există cel puţin un.....;
8 fiecare; 9.acesta; 10. el; 11.majoritatea;
12.nu toţi; 13.cel puţin doi; 14.oricare; 15 nici una;
16.cei mai mulţi; 17.aproape toţi.
256.Arătaţi de ce tip sunt propoziţiile următoare în funcţie de raporturile dintre noţiunile componente
şi grupaţile în:
1.propoziţii afirmative;
2)propoziţii negative.
a)S este negaţia lui P; b)S este subordonata lui P;
c)S şi P sunt clasele unui gen trihotomic;d)S este gen şi P specie;
e)S şi P sunt indentice; f)S şi P sunt clasele unui gen dihotomic;
g)S şi P sunt contrare; h)S este supraordonat faţă de P;
i)S şi P sunt în raport de concordanţă; j)S şi P sunt în raport de opoziţie;
k)P este gen proxim pentru S; l)P este specia lui S.
257.Propoziţiile universale:
a)sunt un tip de propoziţii categorice; b)pot fi afirmative sau negative;
c)au în componenţa lor cuantori universali;
d)au în componenţa lor cuantori existenţiali.
258.Dacă P se referă la toată sfera lui S,atunci propoziţia poate fi:
a)categorică; b)existenţială; c)particulară;
d)individuală; e)negativă; f)afirmativă.
259.O propoziţie categorică este singulară atunci când:
a)P este o noţiune individuală; b)nu poate să apară cuantorul particular;
c)S este clasă vidă; d)P nu este clasă vidă;
e)S are un singur element.
260.În toate propoziţiile singulare apare cuantorul individual:
a)Da; b)Nu.
261.Propoziţiile singulare pot fi tratate ca:
a)individuale,deoarece apare cuantorul individual;
b)particulare,deoarece P se referă la elementele lui S;
c)universale,atunci când nu apare cuantorul individual;
d)universale,deoarece P se referă la toată sfera lui S(care are un singur element).
262.Propoziţiile particulare deschise se transformă:
a)Da; b)Nu.
263.Propoziţiile particulare închise se pot transforma în:
a)particulare deschise de aceeaşi calitate;
b)universale de aceeaşi calitate; c)singulare;
d)particulare deschise de calitate inversă;
e)universale de calitate opusă; f) nu se pot transforma.
264.Selectaţi expresiile caracteristice pentru:
1.particulare închise şi 2.particulare deschise:
a)nu toţi; b)doar unul; c)exclusi unii; d)cel puţin doi;
e)unii; f)toţi; g)numai X; h)majoritatea;
i) exclusiv X; j) numai unii; k)sigur X; l) doar unii;
m)cel puţin X; n)exclusiv; o)nu numai; p)diferite X;
r) cel mult X; s)posibil toţi.
265.Stabiliţi elemente specifice pentru
1.metoda Venn şi 2.metoda Euler:

23
a)foloseşte numai două cercuri intersectate;
b) foloseşte şi cercuri intersectate; c)utilizează haşura;
d)utilizează semnul * pentru zonele în care nu există elemente;
e)utilizează haşura pentru zonele nevide;
f)haşurează zonele vide; g)foloseşte semnul * pentru zonele nevide.
266.Raportul de contradicţie:
a) se referă la propoziţiile aflate pe diagonalele pătratului lui Boethius;
b)este între propoziţiile de cantitate şi calitate opuse;
c)arată că două propoziţii nu pot fi adevărate în acelaşi timp,dar nici nu pot fi false în acelaşi
timp;
d)arată că două propoziţii pot fi adevărate în acelaşi timp,dar nu pot fi false.
267.Raportul de contradicţie:
a) este posibil între propoziţii de aceeaşi calitate;
b)nu este posibil între propoziţii de cantitate opusă;
c)arată că două propoziţii care respectă raportul nu pot avea în acelaşi timp aceeaşi valoare
de adevăr;
d) este posibil numai între propoziţiile A şi O.
268.Raportul de contradicţie este posibil numai între propoziţiile:
a) de aceeaşi calitate; b)de cantitate diferită;
c)universale; d) particulare.
269.Conform raportului de contrarietate,propoziţiile A şi E:
a)nu pot fi adevărate în acelaşi timp; b)nu pot fi false în acelaşi timp;
c)nu pot fi nici adevărate şi nici false în acelaşi timp;
d)dacă una este adevărată,cealaltă este falsă;
e)dacă un a este falsă,cealaltă este adevărată;
f)propoziţiile A şi O nu se află în raportul menţionat.
270.Dacă o propoziţie este adevărată,atunci propoziţia cu care se află în raport de contrarietate:
a)nu poate fi adevărată; b)nu poate fi falsă.
271.Propoziţiile universale se află în raport de contrarietate.Aceasta înseamnă că în acelaşi timp şi
sub acelaşi raport,ele:
a)nu pot fi false dar pot fi adevărate; b)nu pot fi nici adevărate şi nici false;
c)nu pot fi adevărate,dar pot fi false.
272.Două propoziţii aflate în raport de contradicţie pot fi false în acelaşi timp:
a)Da; b)Nu.
273.Două propoziţii aflate în raport de contrarietate pot fi false în acelaşi timp:
a) Da; b)Nu.
274.Două propoziţii aflate în raport de contradicţie pot fi adevărate în acelaşi timp:
a)Da; b)Nu.
275.Două propoziţii aflate în raport de contrarietate pot fi adevărate în acelaşi timp:
a)Da b)Nu.
276.Raportul de subcontrarietate este posibil între propoziţiile:
a) de aceeaşi calitate dar de cantitate diferită;
b)de aceiaşi cantitate dar de calitate diferită;
c)particulare de calitate diferită.
277.Două propoziţii aflate în raport de subcontrarietate,în acelaşi timp şi sub acelaşi raport:
a)pot fi false; b)nu pot fi false;
c)pot fi adevărate; d)nu pot fi adevărate.
278.Dacă o propoziţie este falsă, atunci subcontrara ei este:
a)adevărată; b)falsă; c)nu sepoate preciza.
279.Raportul de alternare este posibil între propoziţiile:

24
a)afirmative,universală şi particulară; b)negative,universală şi pariticulară;
c)universală,afirmativă şi negativă; d)particulară,afirmativă şi negativă.
280.Propoziţia universală este pentru propoziţia particulară de aceeaşi calitate:
a)subalternă; b)supraalternă; c) nu se poate preciza.
281.Dacă supralaterna este adevărată,atunci subalterna este:
a) adevărată; b)falsă; c)probabilă(nesigură).
282.Dacă supraalterna este falsă,atunci subalterna este:
a)adevărată; b)falsă; c)nesigură(nu se poate preciza).
283.Dacă subalterna este adevărată,atunci supraalterna este:
a)adevărată; b)falsă; c)nesigură.
284.Dacă subalterna este falsă,atunci supraalterna corespunzătoare ei este:
a) adevărată; b)falsă; c) nesigură( nu i se poate preciza valoarea de adevăr).
285.De ce tip sunt propoziţiile care se pot afla în următoarele raporturi:
a)contrarietate şi contradicţie; b)contrarietate şi subalternare;
c) contrarietate şi supraalternare; d)contradicţie şi subalternare;
e)contradicţie şi supraalternare; f) contradicţie şi subcontrarietate.
g)subcontrarietate şi subalternare.
1.A;2E;3 A sau E;4. I sau O;5.A sau I;6.A sau O;7.E sau O;8.E sau I;9.I;10.O; 11 nu se poate
preciza.
286.Propoziţia de predicaţie se referă la:
a) forma logică; b)forma lingvistică.
287.Stabiliţi corelaţii între cele două grupe:
1.raport de concordanţă;
2.raport de opoziţie;
a)raport de contradicţie) b)raport de contrarietate;
c)raport de subcontrarietate; d)raport de alternare.
288.Cubnoaşterea şi respectarea raporturilor dintre propoziţiile categorice este pentru validitatea
inferenţelor cu propoziţii categorice.
a) o condiţie suficientă; b) o condiţie necesară; c) nu are importanţă.
289.Raporturile dintre propoziţiile categorice pot fi considerate ca fiind inferenţe:
a)da,dar fără concluzie; b)nu,pentru că sunt doar raporturi;
c)da,pentru că plecând de la valoarea de adevăr a unei propoziţii putem determina valoarea
de adevăr a celorlalte trei propoziţii construite cu acelaşi S şi P.
290.Între A şi O,respectiv între E şi I există un raport de contradicţie. Acesta este guvernat de
principiile:
a)noncontradicţiei ,şi terţului exclus; b)indentităţi şi noncontradicţiei;
c) indentităţii şi terţului exclus; d)terţului exclus şi raţiunii suficiente;
e)noncontradicţiei şi raţiunii suficiente.

25
 CAPITOLULV.
CONVERSIUNEA ŞI OBVERSIUNEA

291.Inferenţele sunt:
a)deductive sau inductive; b)mediate sau imediate;
c)simple sau complexe; d)particulare sau generale; e)corecte sau incorecte.
292.O inferenţă este imediată atunci când:
a) se poate verifica imediat; b)are numai o concluzie;
c)are cel puţindouă propoziţii; d)are numai două propoziţii categorice;
e)are numai o premisă.
293.Inferenţa imediată:
a)este directă,fără paşi intermediari; b)este indirectă,fără paşi intermediari;
c)are concluzia mai generală decât premisele;
d)are cel puţin o premisă.
294.Stabiliţi corelaţii între cele două serii:
a)inferenţe deductive; b)inferenţe inductive;
c)inferenţe mediate; d)inferenţe imediate.
1.nivel de generalitate egal pentru premise şi concluzie;
2.premisele au un nivel de generalitate mai mare decât al concluziei;
3.mai multe premise;
4.concluzia este mai generală decât premisele;
5.o singură premisă;
6.premisele au un nivel de generalitate diferit.
295.Într-o inferenţă imediată,concluzia poate avea alt nivel de generalitate decît premisele:
a)da,dacă raţionamentul este corect; b)nu, pentru că inferenţa este deductivă;
c) da,dacă inferenţa este logic afirmativă;d)da,dar nu mai mare.
296.Cuantorii:
a)pun în evidenţă cantitatea propoziţiilor categorice;
b)pun în evidenţă calitatea propoziţiilor categorice;
c)arată dacă propoziţiile sunt universale sau particulare;
d)arată dacă subiectul logic este considerat în totalitate sau numai parţial.
297.Cuantorii într-o propoziţie categorică:
a)pot să nu fie menţionaţi explicit; b)se aplică numai predicatului logic;
c)se aplică numai subiectului logic; d)se aplică ambilor termeni.
298.Extinderea nepermisă este situaţia în care:
a)un termen nu este distribuit; b)S este considerat parţial;
c)legea distribuirii termenilor este încălcată;
d)termenii nedistribuiţi în concluzie sunt distribuiţi în premise.
299.S este distribuit:
a) când este considerat în totalitatea sferei sale;
b) în propoziţiile universale; c)numai când este în raport de opoziţie cu P.
300.Concluzia unui raţionament imediat care respectă legea distribuirii termenilor nu este
Întodeauna adevărată:
a)Da; b)Nu; c)concluzia nu are valoare de adevăr.
301.Cuantorul universal prezent într-o propoziţie arată că:
a)primul termen este distribuit; b)predicatul este nedistribuit;
c) S este considerat în totalitatea sferei sale;
d)ambii termeni pot fi distribuiţi.
302.Cele două noţiuni care formează o propoziţie categorică sunt în raport de opoziţie.În acest caz:
a)predicatul este distribuit;

26
b)nu se poate preciza dacă subiectul este distribuit sau nu;
c)numai predicatul este considerat în totalitatea sferei sale.
303.Este posibil ca un raţionament imediat să aibă un termen distribuit în premisă şi nedistribuit în
concluzie şi cu toate acestea să fie valid:
a)Da; b)Nu.
304.Poate fi corectă inferenţa imediată în care ambii termeni sunt distribuiţi în premisă şi numai unul
este distribuit în concluzie:
a)Da; b)Nu.
305.Conversiune şi obversiunea sint:
a)operaţii logice care se aplică premiselor; b)inferenţe imediate.
306.În cazul conversiunii nu se păstrează:
a)cantitatea; b)calitatea;
c)numai la conversiunea prin accident este afectată cantitatea.
307.Dacă prin conversiune termenii îşi schimbă reciproc funcţiile,atunci:
a)trebuie schimbate şi simbolurile termenilor;
b)simbolurile termenilor se păstrează,nu se schimbă.
308.Într-o propoziţie de forma PS subiectul logic este:
a)S; b)P; c)nu se poate preciza; d)oricare dintre termeni.
309.Propoziţia particulară negativă nu are conversă deoarece:
a) predicatul premisei este distribuit,iar concluzia devine subiect şi este nedistribuit;
b)S este distribuit în concluzie şi nedistribuit în premisă;
c)P este distribuit în premisă şi nedistribuit în concluzie.
310.Propoziţia particulară afirmativă care participă la conversiune respectă legea distribuirii
termenilor:
a)nu,pentru că nici premisa şi nici concluzia nu sunt termeni distribuiţi;
b)nu,pentru că cel puţin un termen trebuie să fie distribuit;
c)da,pentru că nefiind termeni distribuiţi în premisă,nu trebuie să fie distribuiţi nici în
concluzie;
d)da,pentru că dacă ar fi fost distribuiţi în concluzie trebuiau să fie distribuiţi şi în premisă.
311.Dacă o propoziţie universal negativă este obţinută prin conversiune este adevărată,atunci
premisa din care a fost obţinută printr-un raţionament corect este o propoziţie:
a)universal-negativă falsă; b)universal afirmativă adevărată;
c)universal-negativă adevărată; d)universală,indiferent de valoarea de adevăr;
e)negativă,indiferent de valoarea de adevăr.
312.Dacă premisa unei conversiuni simple are S distribuit iar P nedistribuit şi concluzia are subiectul
logic distribuit iar predicatul logic nedistribuit,atunci:
a)conversiunea simplă este corectă deoarece termenii distribuiţi în concluzie sunt distibuiţi şi
în premisă;
b)conversiunea simplă nu este corectă deoarece nu respectă principiul indentităţii;
c) nu este posibilă o asemenea conversiune simplă.
313.O propoziţie universală afirmativă nu poate fi premisă într-o conversiune simplă,deoarece:
a)are S distribuit şi P nedistribuit; b)nu respectă legea distribuirii termenilor;
c)este extins nepermis termenul notat cu P;
d)este extins nepermis termenul notat cu S.
314.Conversiunea prin accident se caracterizează prin faptul că”accidentul”:
a)afectează calitatea propoziţiei; b)afectează cantitatea propoziţiei.
315.Conversiunea prin accident se poate aplica,în afara propoziţiilor universal-afirmative, şi
propoziţiilor:
a)universal-negative; b)particular-afirmative;
c)particular negative; d) nici uneia.

27
 316.În conversiunea prin accident:
a)concluzia falsă derivă din premisă falsă;
b)este imposibil ca premisa să fie adevărată şi concluzia falsă;
c)premisa şi concluzia au întodeauna valoare de adevăr.
317.Care din următoarele situaţii sunt posibile într-o conversiune prin accident 1.corectă 2.incorectă:
a)dacă premisa este adevărată,atunci concluzia este adevărată;
b)dacă premisa este adevărată,atunci concluzia este fasă;
c)dacă premisa este falsă,atunci concluzia este adevărată;
d)dacă premisa este falsă,atunci concluzia este falsă;
e)concluzia adevărată este derivată din premisă adevărată;
f)concluzia adevărată este derivată din premisă falsă
g)concluzia falsă este derivată din premisă adevărată;
h)concluzia falsă este derivată din premisă falsă.
318.Stabiliţi corelaţii între următoarele serii:
A)conversiune simplă corectă; B)conversiune simplă incorectă;
C)conversiune prin accident corectă; D)conversiune prin accident incorectă,
1.premise adevărate; 2.premise false;
a)concluzia adevărată; b)concluzie falsă.
De exemplu;A-1,adică într-o conversiune simplă corectă,dacă premisa este adevărată,concluzia
este şi ea adevărată.
319.Pentru verificarea validităţii inferenţelor imediate se pot folosi:
a) diagrame Venn; b)diagrame Euler; c)nici una.
320.Obversiunea schimbă:
a)calitatea propoziţiilor categorice; b)cantitatea propoziţiilor categorice.
321.În cadrul obversiunii se aplică legea distribuirii termenilor:
a)da,pentru că orice inferenţă trebuie să respecte acestă lege;
b)nu,pentru că legea se referă numai la conversiune;
c)nu,pentru că legea se referă la cantitatea propoziţiilor categorice,iar în obversiune acesata
nu se schimbă.
322.Într-o obversiune corectă premisa şi concluzia sunt echivalente.Aceasta înseamnă că ele au:
a)aceeaşi cantitate; b)aceeaşi calitate;
c)aceeaşi valoare de adevăr.
323.Putem obţine prin obversiune o propoziţie universal-afirmativă drept concluzie dintr-o premisă
care este o propoziţie:
a)universal negativă; b)universal afirmativă;
c)particular afirmativă; d)nu se poate obţine o asemnea concluzie.
324.Aplicarea alternativă a conversiunii şi obversiunii permite obţinerea dintr-o propoziţie asumată
ca pemisă a mai multor concluzii.Premisa este temei suficient pentru toate concluziile obţinute:
a)da,dacă operaţiile sunt corecte; b)nu,dacă operaţiile nu sunt corecte.
325.Concluziile obţinute prin aplicarea alternativă a conversiunii şi obversiunii au toate aceeaşi
valoare de adevăr:
a) da,dacă nu intervine conversiunea prin accident;
b)nu,dacă operaţiile au fost aplicate incorect.
326.Dintr-o propoziţie particular-negativă asumată ca premisă pot fi obţinute concluzii prin inferenţe
Imediate:
a)Da; b)Nu.
327.este corectă o obversiune care are un termen distribuit în concluzie şi nedistribuit în premisă:
a)da,pentru că această operaţie nu trebuie să respecte legea distribuirii termenilor;
b)nu,pentru că încalcă legea distribuirii termenilor;
c)nu,pentru că termenul este extins nepermis.

28
328.Putem satbili valoarea de adevăr a unei propoziţii care nu poate fi obţinută în mod corect (logic
valid)prin conversiune sau obversiune:
a)nu; b)da,prin pătratul logic.
329.Dacă într-o conversiune un termen este distribuit numai în premisă şi nu este distribuit în
concluzie,se încalcă legea distribuirii termenilor:
a)Da; b)Nu.
330.Poate fi obţinută aceeaşi concluzie în mod corect din două prpoziţii diferite:
a)Da; b)nu.

29
 CAPITOLUL VI.
SILOGISMUL.

331.Silogismul este:
a)inferenţa deductivă mediată; b)raţionament cu două premise;
c)numele dat de Aristotel unei inferenţe deductive mediate.
332.Aristotel :
a)a descoperit şi a analizat silogismul; b)este fondatorul ştiinţei logicii;
c)este autorul primului tratat de logică.
333Inferenţele mediate:
a)au mai mult de două concluzii; b)au mai mult de o premisă;
c) au mai multe premise şi mai multe concluzii.
334.Silogismul este inferenţa deductivă mediată alcătuită din:
a) trei propoziţii categorice; b)două premise şi o concluzie;
c)trei propoziţii din care una este concluzie;
d)trei propoziţii din care două sunt premise.
335.Premisa majoră:
a)este întodeauna prima premisă a silogismului;
b)conţine întodeauna termenul mediu;
c)este premisa care conţine termenul major;
d)este premisa care conţine predicatul concluziei.
336.Concluzia unui silogism:
a)nu conţine termenul mediu; b) este o propoziţie categorică;
c)nu poate fi mai generală decît premisele.
337.Premisa minoră este:
a)premisa care are o importanţă mai redusă;
b)se află întodeauna pe locul doi( este a doua premisă);
c)nu conţine termeni care se regăsesc şi în premisa majoră;
d)conţine termenul mediu care face legătura între ea şi concluzie;
e) conţine termenul minor care nu trebuie să apară în concluzie.
338.Termenii extremi sunt:
a) termenii care se regăsesc şi în concluzie;
b)termenii care fac legătura între premise;
c)termenii aflaţi în raporturi de opoziţie;
d)pot fi subiect sau predicat în propoziţiile silogismului.
339.Termenii extremi sunt:
a)termenul major; b) termenul minor; c)termenul mediu;
d)termenul major şi minor; e)termenul mediu şi major; f) termenul minor şi mediu.
340.Subiectul concluziei:
a)apare în premisa majoră; b)apare în premisa minoră;
c)se notează cu S; d) se notează cu P,
e)este termenul minor deoarece este întodeauna individual;
f)este termenul major deoarece despre el se afirmă sau se neagă ceva în concluzie.
341.Termenul mediu:
a)se notează cu M; b)este subiect în premisa medie;
c)poate fi subiect sau predicat în premisa majoră;
d)dacă este subiect în premisa majoră,trebuie să fie predicat în concluzie.
342.Legătura dintre termenii extremi ai unui silogism se realizează prin:
a)termenul mediu;
b)termenul major,deoarece este predicatul concluziei şi este cel care afirmă sau neagă ceva;

30
c)termenul minor,pentru că el este subiectul logic al raţionamentului.
343.Termenul major:
a) se notează cu S; b)se notează cu P; c)se notează cu M;
d)este predicat în concluzie şi apare în premisa minoră;
e)este subiect în concluzie şi apare în premisa majoră.
344.Termenul minor:
a) este subiectul concluziei; b)intră în componenţa premisei minore;
c)nu apare în ambele premise; d)apare nu mai în două propoziţii ale silogismului.
345.Într-un silogism putem schimba locul premiselor:
a)da,dar şi termenii îşi schimbă funcţiile iar concluzia este alta;
b)nu,dacă dorim să obţinem aceeaşi concluzie.
346.Este posibil ca un termen să apară în două propoziţii ale silogismului:
a)Da; b)Nu.
347.Într-un silogism corect fiecare termen apare de două ori:în una din premise şi în concluzie.
Există excepţii:
a)da,dacă raţionamentul este corect; b)nu,dacă raţionamentul este corect.
348.Modul silogistic este:
a)o formă logică; b) o formulă logică;
c)expresia unei forme logice; d) o variantă de silogism din cele 256 posibile;
e)o variantă de silogisme din cele 64 posibile pentru fiecare figură.
349.Silogismele pot fi clasificate:
a) după poziţia termenilor;
b)după felul propoziţiilor categorice care au rolul de premise sau concluzie;
c)după validitate(corectitudine).
350.Figurile silogistice depind de:
a) poziţia celor trei termeni; b)cantitatea premiselor;
c)validitatea raţionamentului.
351.Stabiliţi corelaţii între cele două grupe:
a)figura întâi;b)figura a doua;c)figura a treia;d) figura a patra;e ) e imposibil.
1.P este predicatul concluziei; 2.M este subiect în premisa majoră;
3.P este subiect în premisa majoră; 4.P şi S sunt subiecte în premise;
5.M apare în premisa majoră; 6.S este subiect în minoră;
7.M este predicat în minoră; 8.premisa majoră este SM;
9.M şi S sunt predicate în premise; 10.P este predicat în concluzie şi în premisa minoră;
11.M este predicat în majoră; 12.P şi M sunt predicate în premise;
13.Minora este MS; 14.S şi M sunt subiecte în premise;
15.M apare în premisa minoră; 16.M are aceleaşi funcţii în premise;
17.M este subiect în minoră; 18.M este subiect în majoră şi predicat în minoră;
19.M nu este subiect în majoră şi nici predicat în minoră;
20.S este subiectul concluziei;
21.M este predicat în majoră şi nu este subiect în minoră;
22.M este subiect în majoră şi nu este predicat în minoră;
23.termenii extremi au aceleaşi funcţii în premise şi în concluzii;
24.M are funcţii diferite în premise;
25.termenii extremi au funcţii diferite în premise şi în concluzie;
26.M are aceleaşi funcţii în premise dar nu este subiect;
27.termenii au funcţii diferite; 28.termenii au aceleaşi funcţii;
29.subiectul concluziei nu este şi al premisei iar M are funcţii diferite;
30.propoziţiile au predicate diferite.
352.Stabiliţi corelaţii între cele două grupe:

31
a)figura I; b)figura II; c)figura III; d)figura IV;
1.subiectul concluziei este şi subiectul premisei iar predicatul concluziei este şi
predicatul premisei;
2.subiectul concluziei nu este şi subiectul minorei iar predicatul concluziei este şi predicatul
majorei;
3.subiectul concluziei are acelaşi funcţiei în minoră iar predicatul concluziei este predicat şi în
majoră;
4.termenii extremi au funcţii diferite în premise şi în concluzie.
353.Modurile silogistice:
a)sunt 256 posibile; b)sunt câte 6 valide pentru fiecare figură;
c)sunt 24 valide; d)sunt 64 posibile pentru fiecare figură.
354.Legile generale ale silogismului:
a) exprimă cerinţele principiilor logice pentru acest tip de inferenţă;
b)se referă la termeni şi la premise; c)nu pot fi nerespectate.
355.Legile termenilor se referă la:
a) numărul termenilor; b)modul în care sunt distribuiţi;
c)felul termenilor şi funcţiile lor.
356.Un silogism incorect(nevalid) poate să aibă:
a) doi termeni; b)trei termeni; c)patru termeni.
357.Un silogism redat prin schema de inferenţă încalcă legea referitoare la numărul de termeni:
a)nu,pentru că schema presupune trei termeni;
b)da,dacă este încălcat principiul indentităţii.
358.Dacă un raţionament imediat este corect,el trebuie să aibă trei termeni:
a) da,asfel încalcă o lege importantă; b)da,pentru că asfel ar încălca principiul indentităţii;
c)nu,pentru că aceste tipuri de raţionamente au doi termeni.
359.Dacă un silogism este nevalid pentru că încalcă principiul indentităţii,atunci el are:
a) doi termeni; b) trei termeni; c) patru termeni.
360.Principiul indentităţii cere ca pe parcursul uni raţionament obiectul gândirii să rămână
neschimbat. Aceasta înseamnă că:
a)toate cele trrei propoziţii trebuie să aibă acelaşi obiect al gândirii(subiect logic);
b)numele folosite să-şi păstreze înţelesul indiferent dacă sunt subiecte sau predicate logice;
c) premisa majoră şi concluzia trebuie să aibă acelaşi obiect al gândirii(subiect logic);
d)principiul indentităţii se referă la noţiuni,nu la propoziţii,şi poate fi încălcat deoarece nu se
poate construi un silogism în care obiectul gândirii să fie neschimbat(propoziţiile să aibă
acelaşi subiect logic).
361.Extinderea nepermisă a unui termen al silogismului se referă la situaţia în care:
a)M este distribuit numai într-o premisă; b)M este distribuit în ambele premise;
c)M nu este distribuit în concluzie;
d)S este distribuit în premisa minoră fără a fi distribuit în concluzie;
e)P este distribuit numai în premisa majoră;
f)concluzia este particulară iar subiectul nu este distribuit în premisa minoră;
g)concluzia este afirmativă iar predicatul ei nu este distribuit în premisa majoră.
362.În cazul extinderii nepermise a termenului mediu:
a)silogismul este corect dar concluzia este falsă;
b)silogismul este nevalid şi concluzia este adevărată;
c) silogismul nu este logic-corect indiferent de valoarea de adevăr a concluziei.
363.În figura a doua se pot obţine concluzii afirmative:
a)da,dacă termenul mediu este distribuit;b)da, dacă se respectă legile silogismului;
c)nu,dacă se respectă legile silogismului.
364.Extinderea nepermisă a unui termen încalcă:

32
a)principiul indentităţii; b)principiul noncontradicţiei;
c)principiul terţului exclus; d) principiul raţiunii suficiente;
e) legea distribuirii termenilor.
365.Dacă într-un silogism un termen este extins nepermis,atunci:
a)s-ar putea obţine concluzii care se află în raport de contradicţie;
b)ar rezulta o situaţie în care din premise adevărate rezultă o concluzie falsă.
366.Dacă premisele sunt afirmative,atunci concluzia unui silogism corect care are aceste premise
este:
a)afirmativă; b)negativă; c)universală;
d)particulară; e) nu sepoate preciza.
367.Dacă din premise afirmative obţinem o concluzie negativă,atunci silogismul nu este corect
pentru că:
a) a fost încălcat principiul noncontradicţiei;
b)am obţinut un raport de opoziţie între noţiuni care se aflau în raporturi de concordanţă;
c)nu ar respecta o lege referitoare la calitatea premiselor.
368.Din două premise negative obţinem o concluzie:
a)negativă,conform legii referitoare la calitatea premiselor;
b) afirmativă,pentru că în concluzie se arată ce au în comun cele două raporturi de opoziţie
care formează premisele;
c)fals,pentru că încalcă legile silogismului;
d)neîntemeiată,pentru că premisele nu constituie o raţiune suficientă pentru concluzie.
369.Într-un silogism corect,dacă o premisă este afirmativă atunci:
a)cealaltă premisă poate fi afirmativă sau negativă;
b)concluzia poate fi afirmativă sau negativă;
c)nu se poate preciza calitatea celorlate propoziţii.
370.Un silogism corect(valid)are o premisă negativă. În acest caz:
a)cealaltă premisă este obligatoriu afirmativă;
b)concluzia poate fi afirmativă sau negativă;
c)concluzia este în mod necesar negativă.
371.Concluzia unui silogism logic-corect este negativă.Premisele pot fi:
a)ambele afirmative; b)ambele negative;
c)în mod necesar una este afirmativă; d)în mod necesar una este negativă;
e)una este afirmativă şi cealaltă este negativă;
f)nu se poate preciza.
372.Un silogism corect poate să aibă premisele universale şi concluzia particulară:
a)da,dar nu ar fi corect; b)da,dacă respectă legile silogismului;
c)nu,pentru că încalcă o lege referitoare la cantitatea premiselor.
373.Dacă un silogism are două premise particulare,atunci:
a)concluzia va fi obligatoriu particulară; b)premisele trebuie să fie afirmative;
c)cel puţin o premisă trebuie să fie afirmativă;
d)nu se poate obţine în mod valid o concluzie.
374.Un silogism are ambele premise particular-afirmative.În acestă situaţie:
a)concluzia va fi particular-afirmativă; b)concluzia nu poate fi universală;
c)concluzia nu poate fi negativă.
d)concluzia nu se poate obţine deoarece termenul mediu este extins nepermis;
e)concluzia va fi individuală(stabileşte o excepţie).
375.Putem construi un silogism care să aibă premisele propoziţii particular-negative:
a)da,dar nu ar fi logic valid:
b)nu,pentru că am încălca principiul raţiunii suficiente.
376.Un silogism are ambele premise particulare de calităţi diferite.Concluzia acestui silogism este:

33
a)particulară,pentru a respecta legile silogismului;
b)negativă,pentru că şi o premisă este negativă;
c)obţinută în mod incorect,pentru că un asemenea silogism nu este posibil deoarece încalcă
legile referitoare la distribuţia termenilor şi la calitatea premiselor;
d)imposibilă,pentru că un silogism corect cu o premisă negativă presupune o concluzie
negativă în care P este distribuit iar în premise un singur termen este distribuit;dacă este P
atunci M este extins nepermis iar dacă este M atunci P este extins nepermis.
377.Dacă un silogism corect are o premisă particualră,atunci:
a)celelalte premise nu pot fi particulare; b)concluzia este particulară;
c)cealaltă premisă este în mod necesar universală:
d)concluzia nu poate fi universală.
378.Figura întâi este considerată figură perfectă deoarece:
a)aşa o consideră Aristotel; b)este prima figură;
c)concluziile pot fi A,E,I sau O;
d)este singura în care se pot obţine concluzii universal afirmative(propoziţii de tipul A)
e)este singura în careM este gen pentru S şi specie pentru P;
f) este singura în care M este gen pentru P şi specie pentru S;
g)are şase moduri silogistice valide.
379.În figura a II-a:
a)una din premise trebuie să fie negativă;
b)premisa majoră poate fi negativă; c)premisa minoră poate fi afirmativă;
d)ambele premise trebuie să fie negative;
e)două propoziţii trebuie să fie negative.
380.În figura a doua premisa majoră trebuie să fie:
a)universală; b)negativă; c)afirmativă; d)nu se poate preciza.
381.Figura adoua este folosită pentru stabilirea excepţiilor sau deosebirilor. Acest lucru se
argumentează prin faptul că:
a) fiecare figură are un rol anume; b) în acestă figură concluzia este negativă;
c) în acestă figură sunt 6 moduri silogistice valide;
d) nu se poate argumenta.
382.În figura a treia premisa minoră trebuie să fie afirmativă. Dacă ar fi negativă,P este distribuit,
trebuind să fie distribuit şi în premisa majoră care va fi negativă,ceea ce nu este posibil,pentru că
ar fi ambele premise negative. Acest lucru ar însemna că în figura a treia:
a)concluzia trebuie să fie negativă pentru ca o premisă este negativă;
b) concluzia este particulară pentru că S să nu fie distribuit,el nefiind distribuit nici în premise;
c)concluzia poate fi de orice tip cu excepţia universalei afirmative care se obţine numai în
prima figură;
d)nu se poate stabili felul concluziei deoarece demonstraţia din enunţ nu este corectă.
383.În figura întâi premisa minoră este întodeauna afirmativă. De aici rezultă că:
a)premisa majoră este universală; b)concluzia trebuie să fie afirmativă;
c)concluzia nu poate fi universală;
d)nu este obligatoriu ca premisa minoră să fie afirmativă.
384.Metoda diagramelor Venn presupune reprezentarea pe diagramă:
a) a tuturor propoziţiilor; b) numai a premiselor;
c)a premiselor universale.
385.Putem reprezenta pe diagrama Venn o premisă acţionând numai asupra unei singure zone( din
cele 7 rezultate în urma intersectării cercurilor care reprezintă noţiuniile):
a) da,dacă este suficient;
b)nu,deoarece trebuie să acţionăm cu haşura sau cu semnul * asupa a cel puţin 3 zone;
c) nu,pentru că o reprezentare corectă a unei premise afectează numai două zone.

34
386.În cazul în care reprezentarea celor două premise se suprapun;
a)reprezentăm numai una dintre ele; b)are prioritate premisa majoră;
c)reprezentăm şi concluzia pentru a vedea care dintre premisele silogismului este mai
importantă.
387.Dacă premisele sunt de aceeaşi calitate,concluzia:
a)are aceeaşi calitate( dacă premisele sunt afirmative);
b)nu se poate obţine( dacă premisele sunt negative).
388.Dacă premisele sunt de aceeaşi cantitate,concluzia:
a)nu se poate obţine dacă premisele sunt particulare;
b)are altă cantitate dacă premisele sunt universale;
c)are aceeaşi cantitate dacă premisele sunt universale;
d) nu se poate preciza.
389.Dacă printr-un raţionament corect obţinem o concluzie de tip A sau E,atunci concluzii de tip I
sau O:
a)pot fi obţinute din acelaşi raţionament;
b)nu pot fi obţinute din acelaşi raţionament;
c)nu se poate preciza;
d)condiţia este valabilă numai pentru perechea A şi I.
390.Concluzia unui silogism corect de tip I. Acelaşi raţiomnament poate duce şi la o concluzie de
tip:
a)A; b)E; c)O; d)nici una; e) nu se poate preciza.
391.Verificarea prin diagrama Venn presupune reprezentarea pe diagramă numai a premiselor.
Există excepţii de la acestă regulă:
a)da,când pentru mai multă siguranţă reprezentăm şi concluzia;
b)da,când concluzia are altă calitate decât premisele;
c) da,când concluzia este particulară şi premisele universale;
d)nu.
392.Putem interveni cu haşură pe diagramele Venn după ce au foast reprezentate premisele:
a)nu,pentru că am încălca regulile de reprezentare;
b) da,când din premise universale se obţine o concluzie particulară.
393.Se poate pune semnul * pe diagrama Venn dacă premisele sunt universale:
a)nu,pentru că propoziţiile universale se reprezintă numai prin haşură;
b)da,atunci când obţinem o concluzie particulară;
c)nu,pentru că dacă obţinem o concluzie universală putem obţine din aceleaşi premise şi
concluzia particulară subalternă.
394.Demonstraţia validităţii silogismelor prin metoda reducerii la absurd se bazează pe:
a)principiul noncontradicţiei; b)principiul terţuluiexclus;
c)raporturile dintre propoziţiile categorice;
d)o sumă de date considerate ca adevărate şi pe presupunerea adevărului contradictoriei
tezei care urmează a fi demonstrată.
395.Ordonaţi etapele unei demonstraţii prin reducere la absurd:
a)construim(determinăm)concluzia silogismului corect din figura 1;
b)determinăm contradictoria concluziei;
c)cum premisa nu poate fi falsă,rezultă că numai concluzia silogismuluieste falsă;
d)considerăm premisele adevărate şi concluzia falsă;
e)în acest caz una din premise este falsă şi ea nu poate fi decât contradictoria concluziei
silogismului de verificat;
f)presupunem adevărată contradictoria tezei de demonstrat(concluzia);
g)obsrvăm că premisa rămasă şi concluzia silogismului din figura perfectă sunt în raport de
contradicţie;

35
h)cu contradictoria concluziei şi una din premise construim un silogism corect din figura 1;
i) rezultă că silogismul iniţial este valid.
396.Metoda reducerii la absurd se aplică în mod asemănător atât pentru silogismele valide cât şi
pentru cele nevalide:
a)nu pentru că este aceeaşi metodă;
b)nu,pentru că în cazul silogismelor valide demonstraţia poate fi finalizată;
c) nu deoarece pentru silogismele nevalide nu putem construi un silogism corect de figura1.
397.Metoda reducerii la absurd se aplică pentru toate figurile:
a)Da; b)Nu.
398.Sortitul se deosebeştew de polisilogism prin faptul că:
a) nu are concluzii intermediare; b) are mai puţine premise;
c)este mai complex.
399.Un raţionament deductiv are trei premise şi patru termeni.Înseamnă că:
a)raţionamentul nu este corect; b) este un polisilogism;
c)este un sortit; d) este epicheremă;
e)este entimemă; f)nu se poate preciza.
400.Epicherema este un raţionament de tip:
a)polisilogism; b)sortit;
c)formă intermediară între polisilogism şi sortit;
d)sortit format din entimeme; d)polisilogism entimematic.
401.Formele speciale de argumentare silogistică trebuie să respecte legile silogismului:
a) da,pentru fiecare silogism în parte; b)nu,pentru că nu se mai aplică;
c)nu,pentru că are legi speciale.
402.O entimemeă poate să aibă două propoziţii şi trei termeni:
a)Da; b)nu,pentru că ar fi un raţionament imediat;
c)nu,pentru că nu ar fi corect.
403.Verificarea validităţii unui polisilogism presupune verificarea validităţii fiecărui silogism
component:
a)Da; b)Nu.
404.Exprimarea entimematică presupune păstrarea sau construirea concluziei intermediare:
a)Da; b)Nu.
405.Concluzia intermediară dintr-un polisilogism nu poate îndeplini rolul de:
a) premisă majoră pentru silogismul următor;
b)premisă minoră pentru silogismul următor;
c)concluzie pentru silogismul următor.
406.Ştiind că modul silogistic care obţine o concluzie universală este corect,din aceleaşi premise
putem obţine şi o concluzie particulară:
a)Da; b)Nu.
407.Din două premise universale putem obţine o concluzie particulară în mod corect fără a putea
deriva în mod valid şi o concluzie universală supraalternă:
a)Da; b)Nu.
408.Un silogism are premise diferite prin calitate şi cantitate.Putem deriva din aceste premise în
mod corect o propoziţie universală:
a)Da; b)Nu.
409.Un silogism corect(logic valid) poate duce la concluzii false:
a) da,dacă are o premisă falsă; b)nu,este imposibil dacă silogismul este corect.
410.Putem spune că un silogism este corect dacă prin intermediul lui am obţine o concluzie
adevărată:
a)Da; b)Nu.

36
 CAPITOLUL VII.
PROPOZIŢII COMPUSE ŞI INFERENŢE CU PROPOZIŢII COMPUSE.

411.Propoziţiile compuse sunt:

a) forme logice; b)combinaţii de forme logice;
c)combinaţii de forme logice şi operaţii logice.
412.Propoziţiile compuse sunt tratate ca funcţii de adevăr deoarece:
a)ele nu au valoare de adevăr dar depind de adevărul componentelor;
b)pot avea altă valoare de adevăr decât a propoziţiilor componente;
c)pot avea aceeaşi valoare de adevăr cu aceea a propoziţiilor componente;
d)depind de valoarea de adevăr a componentelor(noţiuni,propoziţii).
413.Operaţiile logice:
a) se aplică propoziţiilor compuse;
b)se aplică propoziţiilor mai simple pentru a se forma propoziţii compuse;
c) au propietăţi care nu depind de propoziţiile asupra cărora se aplică.
414.Operaţiile logice afectează structura propoziţiilor asupra cărora acţionează:
a)da, pentru că poate schimba valoarea de adevăr a componentelor;
b)nu,pentru că ele afectează numai conţinutul propoziţiilor(relaţiile dintre noţiuni);
c)nu,pentru că propoziţiile asupra cărora acţionează sunt luate ca întreg,nevizând structura
sau conţinutul ci valoarea de adevăr.
415.Variabilele propoziţionale sunt:
a)propoziţii care variază,se schimbă în funcţie de operaţiile logice aplicate;
b)propoziţiile rezultate în urma aplicării unui operator asupra unei sau mai multor propoziţii;
c)propoziţiile mai simple care intră în componenţa propoziţiilor compuse schibându-şi
structura sau conţinutul.
416.Operatorii propoziţionali au valoare de adevăr:
a)Da; b)Nu; c)depinde de operator.
417.Operatorii propoziţiilor pot afecta valorea de adevăr:
a)a propoziţiilor mai simple asupra cărora se aplică;
b)a propoziţiilor compuse,dacă se aplică asupra lor;
c)numai a propoziţiilor simple deoarece nu se pot aplica şi propoziţiilor compuse;
418. Asupra unei variabile propoziţionale se pot aplica:
a)doi operatori logici; b) un singur operator logic.
419.Pot să existe propoziţii compuse formate numai din operatori logici:
a)Da; b)Nu.
420.Este posibilă o propoziţie compusă care are în structura ei numai variabile propoziţionale:
a)Da; b)Nu.
421. Logica bivalentă se caracterizează prin faptul că:
a) fiecare propoziţie compusă are numai doi operatori logici;
b)fiecare propoziţie compusă are numai două variabile propoziţionale;
c)variabilele propoziţionale au o singură valoare de adevăr care este schimbată
prin aplicare operatorului propoziţional.
422.Logica bivalentă se bazează pe principiul bivalenţei conform căruia:
a)propoziţiile nu pot fi alfel decât sau adevărate sau false,orice alt tip de ifiind
exclus din discuţie;
b)oricare ar fi propoziţia,ea are sau nu o anumită valoare de adevăr;
c)oricare ar fi propoziţia,ea nu poate fi adevărată şi falsă în acelaşi timp şi sub acelaşi raport;
d)orice propoziţie poate avea numai două valori de adevăr(adevărul sau falsul);
423.Orice operator propoziţiional are un anumit simbol. Există operatori care nu au nici un simbol
prin care să fie notaţi:

37
a)Da; b)Nu.
424.O lege logică este universal adevărată,ceea ce înseamnă că:
a)este adevărată numai pentru cazurile universale;
b)nu este întodeauna adevărată în cazuri particulare,individuale sau excepţii;
c)este adevărată indiferent de valoarea de adevăr a componentelor;
d)este adevărată indiferent de interpretatarea dată variabilelor propoziţionale componente;
425.Negaţia ca operator propoziţional se poate aplica:
a)numai propoziţiilor simple; b)numai propoziţiilor compuse;
c)ambelor tipuri de propoziţii;
426.Negaţia are ca efect:
a)schimbarea valorii de adevăr a propoziţiiei asupra căreia acţionează;
b)propoziţia afectată îşi păstrează valoarea de adevăr dar rezultă o propoziţie compusă cu
valoare de adevăr opusă.
427.Poate fi aplicată negaţia de mai multe ori asupra aceleiaşi variabile propoziţionale:
a)da,dar este suficient o singură dată; b)nu,pentru că îşi schimbă valoarea de adevăr;
c)da,dar valoarea de adevăr se schimbă dacă există un număr par de negaţii;
d)da,dar valoarea de adevăr se schimbă daă există un număr impar de negaţii.
428.Conjuncţia se poate aplica asupra unei singure variabile propoziţionale:
a) nu, pentru că trebuie să fie cel puţin două variabile propoziţionale;
b)da,dacă ne referim la o variabilă propoziţională şi la negaţia ei;
c) da,dacă variabila propoziţională mai are un operator logic,în acest caz componentele
conjuncţiei fiind propoziţia dată şi celălalt operator logic;
d)da,dar nu are nici o importanţă datorită idempotenţei.
429.Conjuncţia are trei variabile propoziţionale(p,q,r) esre falsă atunci când:
a)toate componentele sunt false; b)numai o componentă este adevărată;
c)numai două propoziţii sunt adevărate; d)toate propoziţiile nu sunt adevărate.
430.Conform indempotenţei,într-o conjuncţie:
a)putem repeta variabilele propoziţionale pentru a spori puterea argumentativă;
b)nu putem repeta variabilele propoziţionale;
c)variabilele care se repetă pot fi reduse la o singură apariţie;
d)variabilele propoziţionale nu au nici un efect.
431.În cazul conjuncţiei comutativitatea arată că:
a)putem schimba ordinea teremenilor fără a afecta valoarea de adevăr a propoziţiei
compuse;
b)putem schimba numai ordinea termenilor care se repetă;
c)variabilele propoziţionale îşi pot schimba locul dacă sunt echivalente.
432.Expresia”conjuncţia se bucură de asociativitate” înseamnă că:
a)variabilele propoziţionale îşi pot schimba locul;
b)operatorii propoziţionali pot fi grupaţi în mai multe feluri;
c)la o expresie dată obţinem mai multe expresii echivalente prin gruparea diferită a
propoziţiilor care sunt legate între ele prin conjuncţie;
d)o conjuncţie se poate asocia cu alţi operatori propoziţionali.
433.Extinderea conjuncţie:
a) arată că acest operator este implicat de oricare din termenii săi;
b)arată că acest operator este echivalent cu oricare din teremnenii săi;
c)nu este o lege logică şi nici o propietate a conjuncţiei.
434.Contragerea conjuncţiei este o proprietate după care:
a)conjuncţia implică oricare din termenii săi;
b)conjuncţia implică toţi termenii săi.
435.Dacă o conjuncţie are un termen adevărat:

38
a)acesta se elimină;
b)el nu influenţează valoarea de adevăr a conjuncţiei;
c) conjuncţia se reduce la celălalt termen.
436.Dacă într-o conjuncţie există un termen fals:
a)valoarea conjuncţiei nu este influenţată de acesta;
b)toată conjuncţia este falsă;
c)valoarea conjuncţiei nu depinde de valoarea celorlalţi temeni.
437.Stabiliţi corelaţii între cele două serii:
a)disjuncţie exclusivă adevărată; b)disjuncţie exclusivă falsă;
c)disjuncţie neexclusivă adevărată; d)disjuncţie neexclusivă falsă.
1.ambii termeni ai disjuncţiei sunt adevăraţi;
2.ambii teremnei sunt falşi;
3.cei doi teremeni au valori de adevăr diferite;
4.primul teremen este adevărat şi al doilea este fals;
5.primul teremen este fals şi al doilea este adevărat;
6.ambii termeni au aceiaşi valoare de adevăr care nu este falsul;
7.ambii termeni au aceeaşi valoare de adevăr care este falsul.
438.Proprietăţile conjuncţiei sunt şi proprietăţile disjuncţiei:
a)da,în totalitate; b)nu,pentru că sunt operatori distincţi;
c)numai unele dintre ele.
439.Disjuncţia implică oricare din termeni săi. Aceasta este o formulă:
a)validă; b)realizabilă; c)inconsistentă.
440.Disjuncţia este implicată de oricare din teremenii săi. Aceasta este o formulă:
a) validă; b)realizabilă; c)inconsistentă.
441.Disjuncţia neexclusivă are un teremen adevărat. Valoarea de adevăr a întregii disjuncţii este:
a)adevărul; b)falsul; c)nu sepoate preciza;
d)se reduce la valoarea celuilat termen; e)se reduce la negaţia celuilat termen.
442.O disjuncţie neexclusivă are un teremne fals.Valoarea de adevăr a întregii disjuncţii este:
a)adevărul; b)falsul; c)nu se poate preciza;
d)se reduce la valoarea celuilat termen; e) se reduce la negaţia celuilalt termen.
443.Stabiliţi corelaţii între următoarele serii:
a)termenul adevărat se elimină; b)termenul fals se elimină;
c)toată formula este adevărată; d)toată formula este falsă;
e)valoarea celuilat termen contează; f)valorea de adevăr a celuilalt teremn nu contează.
1.conjuncţia cu teremen adevărat; 2.conjuncţia cu teremen fals;
3.disjuncţia cu teremne adevărat; 4.disjuncţia cu teremen fals.
444.Între conjuncţie şi disjuncţie există un raport de dualitate. Arătaţi unde putem schimbala un
operator adevărul cu falsul(1 cu 0)pentru a obţine celălalt operator:
a)matrice; b)descrierea în cuvinte a matricei;
c)legi de posibilitate; d)proprietăţi.
445.Implicaţia este un operator simetric:
a)Da; b)Nu.
446.Între inferenţă şi implicaţie există indentitate:
a)da,pentru că inferenţa înseamnă trecerea de la premise la concluzie şi nu este posibil ca
premisele să fie adevărate şi concluzia falsă(într-o inferenţă corectă)iar implicaţia înseamnă
trecerea de la atecendent la consecvent şi implicaţia este falsă dacă antecedentul este
adevărat şi consecventul fals;
b)nu,pentru că inferenţa exprimă o relaţie cauzală de la premise(cauze) la concluzie( efect)
iar implicaţia numai o simplă succesiune de la antecedent la consecvent.
447.Stabiliţi corelaţii între următoarele serii:

39
a)antecedent fals şi consecvent fals; b)antecedent adevărat şi consecvent adevărat;
c)antecedent fals şi consecvent adevărat.
1.adevăriul implică numai adevărul; 2.falsul este implicat numai de fals;
3.adevărul este implicat de orice; 4.falsul implică orice;
i)din premise false rezultă orice fel de concluzii;
ii)din premise adevărate rezultă numai concluzii adevărate;
iii)dacă concluzia este falsă cel puţin o premisă este falsă;
iv)concluzia adevărată rezultă din orice fel de premise;
v)adevărul concluziei nu este o raţiune suficientă pentru valoarea de adevăr a premiselor.
448.Proprietăţile implicaţiei sunt:
a)reflexivitatea; b)contrapoziţia; c)tranzitivitatea;
d)transpoziţia; e)asociativitatea; f)simetria;
g)comutativitatea; h)contragerea; i)extinderea.
449.Implicaţia materială se deosebeşte de implicaţia formală(logică) prin faptul că prima:
a) este realizabilă; b)este inconsistentă; c)este lege logică.
450.Oricărei inferenţe valide îi corespunde:
a)o implicaţie logică; b)o implicaţie materială; c)o implicaţie formală.
451.O variabilă propoziţională poate fi antecedent şi consecvent în acelaşi timp:
a)da,în două implicaţii diferite;
b)da,în aceiaşi implicaţie pentru că implicaţia este reflexivă.
452.Echivalenţa este falsă atunci când:
a)variabilele propoziţionale sunt false;
b)variabilele propoziţionale au valori de adevăr diferite;
c)o variabilă propoziţională este falsă; d)o variabilă propoziţională este adevărată.
453.Dacă echivalenţa are un termen adevărat:
a) echivalenţa este adevărată; b)echivalenţa nu este adevărată;
c)termenul adevărat se poate elimina; d)echivalenţa se reduce la celălat termen;
e)echivalenţa se reduce la negaţia celuilat termen;
454.Dacă echivalenţa are un termen fals:
a)echivalenţa este adevărată; b)echivalenţa nu este adevărată;
c)termenul fals se poate elimina; d) echivalenţa se reduce la celălalt termen;
e)echivalenţa se reduce la negaţia celuilalt termen.
455.Proprietăţile echivalenţei sunt:
a)transpoziţie; b)comutativitate; c)simetrie;
d)contrapoziţie; e)contragere; f)tranzitivitate;
g)asociativitate; h) extindere.
456.Stabiliţi corelaţii între următoarele serii:
a)formulă validă; b)formulă inconsistentă; c)formulă realizabilă.
i)lege logică
ii)contradicţie logică;
iii)funcţie de adevăr.
1.p sau non p; 2.p şi non p; 3.p şi p;
4.p sau p; 5.non p şi p; 6.non p sau p;
7.non p şi non p; 8.non p sau non p.
457.Ordonaţi etapele simplificării propoziţiilor compuse:
a)dacă formula are prea multe negaţii se transcrie în operatorul dual cu ajutorul legilor lui
De Morgan;
b)se construieşte matricea operatorului care urmează a fi redus(simplificat);
c)conjuncţiile obţinute sunt negate şi apoi legate prin conjuncţie;
d)conjuncţiile obţinute sunt legate prin conjuncţie;

40
e)formula obţinută cu conjuncţii şi negaţii este echivalentă cu formula iniţială în care există
operatorul care trebuie redus;
f)alegem în matrice combinaţiile pentru care formula dată are valoarea 0;
g)alegem în matrice combinaţiile pentru care formula dată are valoarea 1;
h)dacă matricea are mai multe valori 0,alegem variantele pentru care are valoarea 1;
i)variabilele alese din matrice sunt exprimate prin conjuncţie şi negaţie;
j)dacă matricea are mai multe valori 1,alegem variantele pentru care are valoarea 0.
458.Inferenţele cu propoziţii compuse respectă aceleaşi legi ca şi inferenţele cu propoziţii
categorice:
a)da,pentru că ambele sunt raţionamente cu propoziţii;
b)da,pentru că în ambele cazuri se trece de la premise la concluzie;
c)nu,pentru că sunt tipuri de raţionamente diferite.
459.Raţionamentele ipotetico-categorice au în structura lor:
a)două premise şi o concluzie; b)prima premisă este o implicaţie;
c)a doua premisă poate fi antecedentul implicaţiei;
d)a doua premisă poate fi consecventul implicaţiei;
e)a doua premisă poate fi negarea antecedentului implicaţiei;
f)a doua premisă poate fi negarea conasecventului implicaţiei;
g)concluzia poate fi antecedentul implicaţiei;
h)concluzia poate fi consecventul implicaţiei;
i)concluiza poate fi negarea antecedentului implicaţiei;
j)concluzia poate fi negarea consecventului implicaţiei.
460.Alege din seria de mai jos elemente componenete pentru:1.modus ponens;2.modus tollens;3
inferenţe nevalide.
a) o premisă este ipotetică(implicaţie); b) a doua premisă este antecedentul implicaţiei;
c)a doa premisă este negarea antecedentului implicaţiei;
d) a doa premisă este consecventul implicaţiei;
e)a doau premisă este negarea consecventului implicaţiei;
f)concluzia este antecedentul implicaţiei; g)concluzia este negarea antecedentului implicaţiei;
h)concluzia este consecventul implicaţiei;
i)concluzia este negarea consecventului implicaţiei;
461.Fie raţionamentul”Dacă A atunci B şi ...atunci concluzia este ...”.Completaţi spaţiile goale pentru
a realiza un raţionament valid,alegând dintre următoarele posibilităţi:
a)A; b)non A; c) B; d)non B.
462.Aceleaşi cerinţe ca la exerciţiu anterior cunoscând că:
i)A=1;B=1 ii)A=0;B=0.
463.Raţionamentele disjunctivo-categorice au în strucutura lor:
a)două premise şi o concluzie; b)o premisă poate fi disjuncţie exclusivă;
c) o premisă poate fi disjuncţie neexclusivă;
d)a doua premisă poate afirma o componentă a disjuncţiei;
e)a doa premisă poate nega o componentă a disjuncţiei;
f)concluzia afirmă cealaltă componentă; g)concluzia neagă cealaltă componentă.
464.Stabiliţi corelaţii între felul disjuncţiei şi tipurile de raţionamente disjunctiv-categorice posibile
în acest caz:
1.disjuncţie exclusivă; 2)disjuncţie neexclusivă;
a)disjuncţie completă; b)disjuncţie incompletă;
i)modus tollendo-ponens; ii)modus ponendo-tollens.
465.Sunt posibile inferenţe cu propoziţii compuse care au mai mult de două premise:
a)Da; b)Nu.
466.Există raţionamente cu propoziţii compuse care au alţi operatori logici în afara de disjuncţie,

41
conjuncţie,negaţie,implicaţie.
a)Da; b)Nu.
467.Verificarea validităţii inferenţelor cu propoziţii compuse:
a) se poate realiza prin mai multe metode;
b)presupune stabilirea implicaţiei care corespunde inferenţei;
c)se bazează pe faptul că oricărei inferenţe îi corespunde o implicaţie logică;
d)se bazează pe faptul că oricărei inferenţe valide îi corespunde o implicaţie materială;
e)se bazează pe faptul că oricărei inferenţe nevalide îi corespunde o implicaţie;
f)se bazează pe faptul că oricărei inferenţe valide îi corespunde o implicaţie logică.
468.Formula arată că:
a) câte variabile propoziţionale există într-o expresie;
b)numărul de valori de adevăr ale variabilelor propoziţionale;
c) numărul de combinaţii dintre valorile de adevăr ale variabilelor propoziţionale;
d)numărul de linii al tabelului de adevăr; e)numărul de coloane al tabelului de adevăr.
469.Stabiliţi corelaţii între cele două serii:
a)coloana finală are exclusiv valoarea 0; b)coloana finală are exclusiv valoarea 1;
c)coloana finală are cel puţin un 0;
1.formula este implicaţie logică; 2.formula nu este o implicaţie logică;
3.formula este validă; 4.formula este nevalidă.
470.Metoda deciziei prescurtate:
a)se poate aplica oricărei inferenţe;
b)se aplică numai inferenţelor care au un număr mare de variabile propoziţionale;
c)se aplică numai inferenţelor cu un număr mic de variabile propoziţionale care pot fi
verificate prin metoda matriceală;
d)se aplică numai inferenţelor care au ca operator principal implicaţia.
471.Aplicarea metodei deciziei prescurtate se bazează pe:
a)proprietăţile operatorilor din structura raţionamentului;
b)definiţia implicaţiei;
c)legile de posibilitate ale operatorilor din componenţa inferenţei;
d)faptul că o implicaţie adevărată nu poate avea antecedentul fals şi consecventul adevărat;
e)reducerea treptată a formulei valide la valoarea 1;
f)reducerea treptată a formulei nevalide la valoarea 0;
g) reducerea treptată a formulei valide la valoarea 1.
472.Consecventul este mai simplu decât antecedentul. Alegem combinaţiile pentru care
consecventul are valoarea 0 şi trecem la evaluarea antecedentului. Stabiliţi corelaţii între rezultatele
la care ajungem(a-d)şi interpretarea inferenţei(1-5):
a)într-o combinaţie antecedentul este 1; b)în toate combinaţiile antecedentul este 0;
c)în toate combinaţiile antecedentul este1;
d)într-o combinaţie antecedentul este 0;
1.implicaţia este nevalidă deoarece nu este posibil antecedentul adevărat şi consecventul
fals;
2.este implicaţie logică;
3.raţionamentul nu este corect deoarece nu se bazează pe o implicaţie logică;
4.inferenţa este validă pentru că are la bază o implicaţie materială.
5.inferenţa este validă pentru că are la bază o implicaţie logică.
473.În situaţia în care antecedentul este mai simplu,metoda deciziei prescurtate presupune
alegerea combinaţiilor pentru care antecedentul este 1 şi cu aceste combinaţii evalum consecventul.
Stabiliţi corelaţii între rezultatele la care ajungem(a –a)şi interpretarea inferenţei(1 -4):
a)într-un caz consecventul este 0; b)în toate cazurile consecventul este 1;
c)în majoritatea cazurilor consecventul este 1;

42
d)în majoritatea cazurilor consecventul este 0;
1.este un caz de implicaţie materială; 2)implicaţia este nevalidă;
3.este un caz de implicaţie logică; 4.inferenţa nu este corectă.
474.Ce raport există între implicaţia nevalidă şi implicaţia materială:
a)indentitate; b)supraordonare(genul fiind implicaţia materială);
c)subordonare(specia fiind implicaţia materială);
d)încrucişare; e)contrarietate; f)contradicţie.
475.Este corectă clasificarea inferenţelor în valide şi nevalide iar a celor nevalide în realizabile şi
inconsistente:
a)nu,pentru că inferenţele realizabile au situaţii în care sunt valide;
b)nu,pentru că toate se bazează pe implicaţie fie logică,fie materială;
c)nu,pentru că inferenţele valide şi cele inconsistente se bazează pe implicaţii logice iar cele
realizabile pe cele materiale;
d)nu,pentru că inferenţele se împart în corecte şi incorecte care la rândul lor sunt plauzibile
sau logice;
e)nu,pentru că nu este clasificare ci diviziune.
476.Formula”((dacă p implică q)sau)q implică r”este validă:
a)Da; b)Nu.
477.Dacă disjuncţia nu este completă,raţionamentul disjunctivo-categoric este corect:
a)Da b)Nu.
478.Alegeţi expresiile de limbaj natural care corespund:1.conjuncţiei;2.disjuncţiei;3.implicaţiei:
a)şi; b)sau; c)iar; d)fie; e)dacă.., atunci...,f)dacă şi numai dacă..,atunci..;g)dar.
479.Stabiliţi corelaţii între cele două serii:
1.formulă contigentă; 2.lege logică; 3.formulă inconsistentă;
a)coloana finală este 1; b)coloana finală este 0;
c)coloana finală are numai un 0; d)coloana finală are numai un 1.
480.Legea necontradicţiei arată că:
a)o propoziţie şi negaţia ei pot fi împreună adevărate;
b)o propoziţie şi negaţia ei nu pot fi împreună adevărate;
c)dubla negaţie este echivalentă cu o afirmaţie;
d) dubla afirmaţie este echivalentă cu o negaţie.
481.Legea terţului exclus arată că o propoziţie este:
a) fie afirmată,fie negată; b)fie adevărată,fie falsă;
c)adevărată dacă negaţia ei este falsă; d)falsă dacă negaţia ei este adevărată.
482.Legea terţului exclus se referă la faptul că fie este adevărat o propoziţie fie este falsă negaţia
sa:
a)Da b)Nu.
483.Legea terţului exclus arată că este adevărată fie o propoziţie fie negaţia sa. O propoziţie poate
avea o altă valoare de adevăr:
a)da,fără să încalce acestă lege; b)da,cu încălcarea acestei legi.
484.O propoziţie şi negaţia ei nu pot fi împreună adevărate. Acest lucru este precizat de:
a)legea necontradicţiei; b) principiul bivalenţei; c)legea dublei negaţii.
485.Dacă o propoziţie şi negaţia ei nu pot fi împreună adevărate,ele pot fi împreună false:
a)Da; b)Nu.
486.Eroarea afirmării consecventului constă în trecerea de la afirmarea în premise a consecventului
implicaţiei iniţiale la afirmarea antecedentului aceleiaşi implicaţii în concluzie:
a)Da; b)Nu.
487.Eroarea negaţiei antecedentului constă în trecerea de la afirmarea în premise a antecedentului
implicaţiei iniţiale la negarea consecventului implicaţiei în concluzie:
a)Da b)Nu.

43
488.Eroarea afirmării consecventului se bazează pe:
a) definiţia implicaţiei;
b) faptul că o implicaţie cu consecvent adevărat este adevărată când antecdentul este
adevărat;
c)faptul că o implicaţie cu consecvent adevărat este adevărată cînd antecedentul este fals;
d)toate cele trei răspunsuri de mai sus.
489.Eroarea negării consecventului se bazează pe:
a)definiţia implicaţiei; b) definiţia negaţiei;
c)faptul că o implicaţie cu antecedentul fals este adevărată în cazul în care consecventul este
fals;
d)faptul că o implicaţie cu antecedentul fals este adevărată în cazul în care consecventul este
adevărat;
e)a,c,d; f)a,b,d; g)a,b,c,d.
490.O schemă de inferenţă plauzibilă:
a)este validă; b) nu este logic corectă;
c)duce la o concluzie sigur adevărată; d)duce la o concluzie care este cu sigurnţă falsă;
e)duce la o concluzie probabilă.

44
 CAPITOLUL VIII.
PROPOZIŢII COMPLEXE.

491.Propoziţiile complexe pot fi reduse la:

a)propoziţii compuse; b)propoziţii categorice;
c)ambele tipuri; d)nici unul.
492.propoziţiile complexe pot fi analizate numai dacă:
a)noţiunile prezente sunt desemnate printr-un singur simbol penteu fiecare;
b)se notează diferit conţinutul şi intensitatea unei noţiuni;
c)se foloseşte aceiaşi notaţie pentru extensiunea şi intensiunea unei noţiuni;
d)se foosesc notaţii diferite pentru sfera şi intensiunea noţiunilor prezente.
493.Variabilele predicat:
a)se notează cu litere mari:F,G,H e.t.c. b)se notează cu litere mici:x,y,z e.t.c.;
c)nu se notează cu litere mari; d) nu se notează cu litere mici.
494.Variabilele predicat se referă la:
a) conţinutul; b) sfera; c)extensiunea; d)intensiunea unei noţiuni.
495.variabilele obiect:
a)se notează cu x,y,z; b)se referă la propietăţile obiectelor;
c)se referă la obiecte; d)se mai numesc variabile predicat;
e)se mai numesc variabile individuale.
496.Cuantorii ca operaţii logice:
a)intră numai în alcătuirea propoziţiilor complexe;
b) se întâlnesc în propoziţii categorice şi în cele complexe;
c)sunt de mai multe tipuri; d)se referă la sfera noţiunilor;
e) se referă la conţinutul noţiunilor.
497.Cuantorii se referă la:
a)noţiunea subiect a unei propoziţii categorice;
b)noţiunile unei propoziţii complexe;
c)noţiunile unei propoziţii complexe sau a uneia categorice.
498.Întodeauna cuantorii sunt prezenţi explicit:
a)Da; b)Nu.
499.O propoziţie care are operatori propoziţionali nu poate fi propoziţie:
a)categorică; b)compusă; c)complexă.
500.Într-o propoziţie logică(compusă sau complexă)operatorii propoziţionali sunt întodeauna explciţi:
a)Da b)Nu.
501.Într-o propoziţie complexă implicaţia este redată implicit,indirect, de regulă prin combinaţia:
a)cuantorul universal şi afirmaţie; b)cuantorul universal şi negaţie;
c)cuantorul existenţial şi afirmaţie; d) cuantorul existenţial şi negaţie.
502.Noţiunile relative participă în acelaşi fel la propoziţii complexe ca şi noţiunile absolute:
a)da,pentru că sunt noţiuni; b)nu,pentru că este important şi conţinutul lor;
c)nu,pentru că ambele pot fi predicate;
d)nu,pentru că primele sunt predicate poliadice şi următoarele sunt predicate monadice.
503.Un predicat poliadic:
a)sau de mai multe locuri; b)este urmat de variabile obiect,cel puţin una;
c)este urmat de mai multe variabile obiect,cel puţin două;
d)este urmat de o singură variabilă obiect.
504.Un predicat diadic face parte din grupa predicatelor:
a)poliadice,cu mai mult de o singură variabilă obiect;
b)monadice,cu o singură variabilă obiect;

45
c)formată din noţiuni absolute; d)formată din noţiuni relative.
505.O schemă de predicat deschis are:
a)cel puţin o variabilă obiect liberă; b)cel puţin o variabilă”necapturată”;
c)variabilele care se află dincolo de aria de cuprindere a vreunui cuantor.
506.Variabilele legate pot intra în componenţa schemelor de predicat:
a)deschise; b)închise.
507.Nu intră în interiorul limbajului logicii predicatelor:
a)variabilele obiect libere; b)variabilele predicat monadice;
c)cuantorii propoziţionali; d)scheme predicat elementare;
e)variabile predicat poliadice; f)operatorii propoziţionali;
g)variabile obiect legate; h)scheme predicat neelementare.
508.Nu au valoare de adevăr schemele predicat:
a)închise; b) deschise.
509.Nu li se pot asocia nici un univers de discurs schemelor de predicat:
a)fără valore de adevăr; b)închise; c)false;
d)adevărate; e)deschise.
510.Universul de discurs este:
a)noţiunea gen pentru noţiunile redate prin variabile predicat aflate în componenţa unei
scheme de predicat închise;
b)noţiunea gen pentru noţiunile redate prin variabilele predicat aflate în componenţa unei
scheme de predicat deschise;
c)noţiune specie pentru noţiunile redate prin variabilele predicat aflate în componenţa unei
scheme de predicat închise;
d)noţiunea specie pentru noţiunile redate prin variabile predicat aflate în componenţa unei
scheme de predicat deschise,
511.Stabiliţi corelaţii între:
a)schema închisă cuantificată universal; b)schema închisă cuantificată existenţial;
c)adevărată; d)falsă;
e) universul de discurs este nevid; f)universul de discurs este epuizat;
g) universul de discurs este vid; h)universul de discurs nu este epuizat.
512.Există posibilitatea ca universul de discurs să fie vid:
a)da,dar numai un anumit univers de discurs în funcţie de care se judecă valoarea de adevăr
a unei anumite scheme predicat;
b)da,dacă ne referim numai din perspectiva proprietăţilor desemnate la un moment dat de
variabilele predicat aflate în construcţia unei scheme predicat;
c)nu,este imposibil ca oricare univers de discurs să fie vid deoarece s-ar ajunge la contradicţii
logice.
513.Cuantorul universal coincide cu o cunjuncţie şi cuntorul existenţial coincide cu o disjuncţie:
a) Da; b)Nu.
514.Cuantorii se pot transforma unul în altul:
a)nu,pentru că sunt diferiţi; b)da,pentru că sunt duali;
c)da,cu ajutorul negaţiei.
515.Cuantori se pot exprima fie prin conjuncţie( cel universal),fie prin disjuncţie(cel existenţial).De
asemenea pot trece unul în altul. În acelaşi timp conjuncţia şi disjuncţia sunt operatori cumutativi(
simetrici),adică nu contează ordinea variabilelor propoziţionale într-o conjuncţie(sau într-o
disjuncţie). De aici rezultă că ordinea cuantorilor este indiferentă:
a)da,dar numai pentru cuantorii de acelaşi tip;
b)nu,pentru că raţionamentul este greşit.
516.Îşi pot schimba locul cuantorii:
a)de acelaşi tip; b)de tipuri diferite.

46
517.Ordinea variabilelor obiect se bucură de comutativitate:
a)Da; b)Nu.
518.Forma ponexă:
a)este o schemă predicat; b)nu este o schemă predicat;
c)toţi cuantorii se află în interiorul schemei;
d)toţi cuantorii se află în faţa schemei; e)nici un cuntor nu este afectat de negaţie;
f) cel puţin un cuantor nu e afecat de negaţie;
g)cel puţin un cuantor e afecat de negaţie;
h)toţi cuantorii sunt afectaţi de negaţie; i)cuantorii acoperă întreaga formulă;
j)cuantorii nu acoperă întreaga formulă.
519.Toate schemele predicat pot fi transformate în forme prenexe:
a)Da; b)Nu; c)Parţial.
520.Transformarea schemelor predicat în forme prenexe este posibilă prin:
a)reguli de reliterare; b)reguli de transformare.
521.Transformarea schemelor predicat în forme prenexe atunci când sunt variabile obiect libere:
a)nu e posibilă;
b) se realizează dacă variabila obiect liberă devine variabila obiect legată;
c)este corectă numai dacă variabila obiect liberă rămâne în continuare liberă.
522.Variabilele obiect pot fi şi variabile propoziţionale:
a) da,în orice situaţie; b)da,cu unele restricţii de interpretare şi înlocuire;
c)nu,în nici o situaţie pentru că variabilele obiect pot fi numai noţiuni.
523.Există scheme predicat care conţin şi alţi operatori decât conjuncţia şi disjuncţia:
a)Nu; b)Da.
524.Formele prenexe pot dovedi validitatea inferenţelor cărora le corespund o implicaţie în logica
predicatelor:
a)da,în mo direct; b)da,în mod indirect; c)nu.
525.Schemele inconsistente pot fi:
a)valide; b)nevalide c)realizabile.
526.Schemele care nu sunt inconsistente pot fi:
a)valide; b)nevalide c)realizabile.
527.Obţinem formula corespunzătoare unei propoziţii complexe dacă sunt urmărite etapele(indicaţi
ordinea lor);
a)indentificăm cuantorii;
b)redăm structura propoziţiei printr-un enunţ care conţine variabilele obiect şi care exprimă
explicit cuantorii,operatorii logici şi locul unde sunt amplasaţi;
c)indentificăm noţiunile; d)indentificăm variabilele obiect;
e)stabilim tipurile de noţiuni; f)indentificăm operatorii logici;
g)se introduc formule elementare pentru redarea noţiunilor.
528.Verificarea unei implicaţii( a unei inferenţe căreia îi corespunde o implicaţie)prin forme prenexe
presupune mai multe etape.În final,prin metoda deciziei prescurtate ajungem la o formulă
inconsistentă. Aceasta înseamnă că implicaţia iniţială şi inferenţa pe care e o reprezintă sunt:
a)nevalide,deoarece am ajuns la o formulă inconsistentă;
b)valide,deoarece am pornit de la negaţia implicaţiei iniţiale iar metoda folosită este de genul
reducerii la absurd;
c) nu se poate preciza.
529.În cazul propoziţiilor categorice şi al silogismelor se poate aplica logica predicatelor:
a)Da; b)Nu.
530.Un polisilogism poate fi verificat prin logica predicatelor:
a)Da b)Nu.
531.Redă implicit o conjuncţie combinaţia dintre:

47
a)cuantorul universal şi negaţie; b)cuantorul universal şi afirmaţie;
c)cuntorul existenţial şi afirmaţie; d) cuantorul existenţial şi negaţie.
532.O formă neelementară a logicii predicatelor conţine operatori propoziţionali:
a)Da; b)Nu.
533.Dacă universul de discurs este vid,o schemă închisă de tipul”oricare ar fi x,el are proprietatea F
„este:
a)automat adevărată; b)întodeauna falsă;
c)nu poate fi specificat nici un obiect despre care să se spună că nu are proprietatea F şi deci
schema este adevărată;
d)nu poate fi specificat nici un obiect despre care să se spună că nu are propietatea F şi deci
schema este falsă.
534.Există x şi x are proprieitatea G. Dacă universul de discurs este vid acestă schemă închisă
este:
a)adevărată; b)falsă; c)nici adevărată,nici falsă.
535.Formele deschise ale logicii predicatelor sunt întodeauna:
a)adevărate; b)false; c) fără valoare de adevăr.
536.Regula semnelor se foloseşte pentru a transforma cuantorii unul în altul. Pentru acestă
transformare trebuie schimbat:
a)numai semnul cuntorului; b)numai semnul formulei de după cuantor;
c)ambele semne; d)nici unul.
537.Negaţia în faţa unui cuantor contează ca negaţie a întregii formule:
a)Da; b)Nu; c)numai pentru cuantorul universal.
538.Într-o formulă nu este indiferentă ordinea:
a)cuantorilor de tip diferit; b)cuantorilor de acelaşi tip;
c)variabilelor obiect.
539.Propoziţiile categorice pot fi traduse în propoziţii complexe. Reciproca este posibilă:
a)Da; b)Nu.
540.Tot ce este valabil pentru propoziţiile categorice rămâne valabil şi pentru formulele
corespunzătoare lor din logica predicatelor:
a)Da; b)Nu.
541.Reliterarea este necesară pentru toate variabilele obiect legate de acei cuantori care sunt scoşi
în afara schemei:
a) da,pentru sporirea preciziei;
b)nu,ea este necesară pentru a nu captura alte variabile obiect libere:
c)nu se pate preciza.
542.Pot fi transformate în forme prenexe şi schemele care au în structura lor implicaţii:
a)da,în acelaşi mod ca pentru schemele care conţin conjuncţii,
b)nu,întâi trebuie eliminată implicaţia prin traducerea ei în disjuncţie şi negaţie sau conjuncţie
şi negaţie.
543.Pentru a proba validitatea inferenţelor cu propoziţii complexe trebuie mai întâi să traducem
propoziţiile componente în:
a)propoziţii categorice; b)propoziţii compuse;
c) funcţii de adevăr; d)limbajul logicii predicatelor.
544.Formula specifică este forma prenexă din care au fost eliminaţi
a)cuantorii universali; b)numai cuantorii existenţiali; c)variabilele obiect;
d)toţi cuantorii; e)toate variabilele.
545.Cuantorii sunt operaţii logice care delimitează intensiunea noţiunilor aflate în structura unei
propoziţii:
a)Da; b)Nu.
546.Sunt scheme predicat cărora nu li se poate asocia nici o valoare de adevăr:

48
a)nu,pentru că toate schemele au valoare de adevăr;
b)da,scheme predicat deschise; c)da,scheme predicat închise;
d)da,formulelor cărora li se poate asocia un univers de discurs;
e)da,formulelor cărora nu li se poate asocia un univers de discurs.
547.Expresia de logica predicatelor corespunzătoare unui anumit tip de propoziţie categorică se
poate aplica fără nici o modificare şi altei propoziţii:
a) da,obversei; b)da,conversei; c)nu.
548.Eliminarea cuantorului existenţial poate fi înţeleasă ca un proces de numire.În acest caz
inferenţa este:
a) validă; b)adevărată; c) falsă;
d)incorectă; e)plauzibilă.
549.Într-o formulă prenexă grupul de cuantori din faţa schemei:
a)se numeşte prefix; b)are ca domeniu de acţiune tot restul schemei;
c) se reduc reciproc; d)pot fi grupaţi după mai multe criterii.
550.Propoziţiile complexe pot fi tratate ca funcţii de adevăr:
a)Da; b)Nu.

49
 CAPITOLUL IX.
INFERENŢE INDUCTIVE.

551.Într-o inferenţă inductivă premisele au faţă de concluziee un grad de generalitate:

a)mai mare; b)mai mic; c)egal; d)nu se poate preciza.
552.Concluzia unui raţionament inductiv are un caracter:
a)amplificator; b)plauzibil; c)probabil; d)generalizator.
553.Inferenţele inductuve se deosebesc de cele deductive prin faptul că într-o inferenţă inductivă:
a)nu există raport de concordanţă între premise şi concluzie;
b)premisele nu sunt un temei necesar pentru concluzie;
c)nu este respectat principiul terţului exclus;
d)premisele nu sunt un temei suficient pentru concluzie;
e)adevărul concluziei nu depinde de adevărul premiselor;
f)dacă premisele sunt adevărate şi concluzia este adevărată;
g)din premise cu siguranţă adevărate obţinem o concluzie probabilă.
554.Inferenţele inductive se bazează în eclusivitate pe scheme de inferenţă valide:
a)Da; b)Nu.
555.Schema de inferenţă corespunzătoare unei analogii este:
a)validă; b)inconsistentă; c)plauzibilă; d)nu se poate preciza.
556.Alegeţi situaţiile în care este prezentată o analogie ca inferenţă inductivă:
a)două obiecte au cinci proprietăţi comune.Dacă unul are o proprietate în plus o presupunem
ca existentă şi la celălalt obiect;
b)dacă înmulţirea înseamnă adunare repetată,atunci împărţirea este scădere repetată;
c)presupunem că în Europa există în secolul nostru”estul sălbatic”după cum în secolul trecut
în America a fost „vestul sălbatic”.
d)modelul cosmic al atomului se bazează pe analogia dintre structura atomului şi structura
sistemului solar.
557.Stabiliţi corelaţii între cele două serii:
a)creşte gradul de certitudine al concluziei unui raţionament prin analogie;
b)scade gradul de certitudine al concluziei unui raţionament prin analogie;
c)analogia are o concluzie falsă.
1.însuşirile asemănătoare sunt la fel de multe ca şi deosebirile;
2.deosebirile sunt mai esenţiale decât asemănările;
3.este o legătură foarte strânsă între însuşirea nouă şi cele anterioare;
4.însuşirile asemănătoare sunt mai importante decât deosebirile;
5.însuşirea nouă nu este legată de însuşirile anterioare;
6.obiectele comparate ce au însuşiri comune sunt mai multe;
7.concluzia se referă în special la deosebiri;
8.asemănările sunt mai puţine decât deosebirile;
9.concluzia este mai modestă,nu este o generalizare excesivă;
10concluzia pune accentul pe asemănările dintre obiectele comparate;
11.obiectele comparate sunt reduse la minimul necesar.
558.Falsa analogie este situaţia în care raţionamentul prin analogie:
a)are o schemă logică nevalidă; b)concluzia este falsă;
c)concluzia este incertă; d)premisele sunt false;
e)sunt încălcate regulile care sporesc gradul de certitudine al concluziei.
559.Inducţia completă:
a)nu este chiar inducţie deoarece concluzia nu poate fi mai generală decât premisele;
b)are o valoare de cunoaştere redusă deoarece concluzia spune pe scurt ceea ce prezintă

50
pe larg în premise, fiind un fel de rezumat al lor;
c)este singura formă de inducţie în care se obţin concluzii adevărate;
d)are o arie de aplicabilitate redusă;
e)este posibilă numai în cazul în care toate elementele clasei pot fi examinate separat;
f)se poate aplica numai claselor cu un număr limitat şi mic de elemente.
560.Inducţia amplificatoare presupune:
a)trecerea de la general la particular; b)caracterul probabil al concluziei;
c)obţinerea de concluzii cu caracter ipotetic;
d)trecerea de la particular la general; e)caracterul probabil al raţionamentului inductiv;
f)imposibilitatea respectării tuturor principiilor logice.
561.O inducţie amplificatoare corectă încalcă următoarele cerinţe ale principiilor logice:
a) foloseşte indentitatea parţială în locul indentităţii;
b)nu respectă cerinţele de loc şi timp presupuse de principiul noncontradicţiei;
c)concluzia nu este un temei suficient pentru premise;
d)sunt acceptate contradicţiile implicite;
e)foloseşte echivalenţa,congruenţa,asemănarea în locul indentităţii;
f)premisele nu sunt un temei necesar pentru concluzie;
g)nu respectă principiul terţului exclus pentru că pe lângă adevăr şi fals acceptă şi
probabilul;
h)premisele nu sunt un temei suficient pentru concluzie.
562.Inducţia prin simpla enumerare:
a)este cel mai nesigur tip de inducţie;
b)poate conduce de la premise adevărate la concluzii false;
c)este acceptată până la găsirea unui contra-exemplu;
d)se bazează pe simpla repetare a unor constatări sau fapte;
e) pune în evidenţă relaţii cauzale între evenimente;
f)contra-exemplu este cel care întăreşte regula,
g)se referă numai la simpla succesiune între evenimente.
563.Într-o inducţie ştiinţifică,observaţia presupune:
a)înregistrarea cât mai exactă a desfăşurării evenimentelor;
b)are caracter dirijat; c)are caracter spontan;
d)presupune folosirea unui aparat de măsură şi înregistrare;
e)folosirea aparatelor este facultativă deoarece ele perturbă fenomenul observat;
f)datele obţinute sunt clasificate în funcţie de scopul urmărit;
g)sunt studiate numai datele interesante,nu şi cele nesemnificative.
564.În orice cercetare ştinţifică se poate folosi experimentul:
a)da,deoarece poate fi repetat de mai multe ori;
b)da,pentru că cercetătorul poate interveni activ şi poate modifica o parte din cauze;
c)nu,pentru că în unele cazuri observaţia este suficientă;
d)nu,pentru că nu toate fenomenele sunt repetabile sau reproductibile.
565.Cercetarea experimentală trebuie să evite:
a)datele neclare,imprecise;
b)informaţii care pot fi interpretate în mai multe;
c)datele logic-contradictorii; d)observaţiile neconcludente;
566.Experimentatorul poate acţiona asupra grupului de control:
a)Da; b)Nu.
567.Grupul de control şi grupul de experiment trebuie să fie asemănătoare:
a)da,pentru a se compara modificările din grupul de experiment cu grupul de control;
b)nu,pentru că important este numai grupul asupra căruia se acţionează.
568.Metoda concordanţei:

51
a)nu ajunge la concluzii certe;
b)presupune compararea mai multor situaţii în care un fenomen este precedat de mai multe
condiţii şi numai una din ele se repetă în toate cazurile;
c)nu pot fi epuizate toate împrejurările care sunt precedente fenomenului;
d)există posibilitatea ca fenomenul să nu aibă o singură cauză ci un complex de cauze.
569.Metoda diferenţei se bazează pe faptul că au fost indentificate(sau experimentate)două
situaţii în care:
a) fenomenul studiat apare în ambele situaţii;
b)fenomenul studiat apare numai într-o situaţie;
c)fenomenul efect se produce în situaţia în care există un antecedent şi nu se produce
când lipseşte;
d)un complex de n cauze produc un efect iar un complex de n-1 cauze nu mai produc efectul
respectiv.
570.Metoda variaţiilor concomitente se referă la faptul că fenomenul efect se produce dacă sunt un
anumit număr de cauze/condiţii dar, mai important,se modifică în intensitate numai atunci când una
dintre cauze/condiţii se modifică şi ea. De aici presupunem că a existat o relaţie cauzală între cele
două.Alegeţi situaţiile posibile de variaţii concomitente( cu A este notată cauza şi cu B efectul):
a)A creşte şi B scade; b)A scade şi B creşte; c)A constant,B creşte;
d)A creşte,B constant; e)A scade,B constant; f)A creşte,B creşte;
g)A constant,B constant; h)A scade,B constant; i)A constant,B scade.
571.Metoda rămăşiţelor se aplică atunci când:
a) fenomenul studiat face parte dintr-un complex cauzal;
b) unele relaţii cauzale sunt deja cunoscute;
c)există deja o sumă de cunoştiinţe din domeniul respectiv;
572.Orice metodă de cercetare inductivă poate fi considerată o variantă a inducţiei prin eliminare:
a)da; b)nu; c)numai în unele situaţii.
573.Se bazează explicit pe observaţie:
a) metoda concordanţei; b)metoda diferenţei;
c)metoda variaţiilor concomitente; d)metoda rămăşiţelor.
574.Se bazează în special pe experiment:
a)metoda concordanţei; b)metoda diferenţei;
c)metoda variaţiilor concomitente; d)metoda rămăşiţelor.
575.Alegeţi metoda prin care concluzia obţinută este certă:
a)metoda concordanţei; b)metoda diferenţei;
c)metoda variaţiilor concomitente; d)metoda rămăşiţelor;
e)toate metodele; f)nici una.
576.Ce înseamnă că fiecare metodă poate fi folosită în mod negativ:
a)poate fi aplicată în mod incorect; b)se ajunge la o concluzie falsă;
c)sunt eliminate împrejurările care nu sunt cauza fenomenului studiat;
d)pot fi înlăturate ipotezele false;
e) se poate face distincţia între explicaţiile corecte(plauzibile) şi cele eronate.
577.Stabiliţi corelaţii între cele două serii arătând ce anume este eliminat de fiecare metodă de
cercetare inductivă:
a)metoda concordanţei; b)metoda rămăşiţelor;
c)metoda diferenţei; d)metoda variaţiilor concomitente;
1.antecedentele care sunt cunoscute drept cauze ale unora dintre fenomenele care apar
împreună cu fenomenul studiat;
2.antecedentele constante; 3.antecedentele care apar în toate situaţiile;
4.antecedentele care nu se modifică în cazul modificării fenomenului studiat;
5.antecedentele care nu apar în toate situaţiile.

52
578.Pot fi folosite mai multe metode de cercetare inductivă:
a)da,dar în momente diferite; b)nu,pentru că fiecare are un specific propriu;
c)da,pentru că asfel creşte gradul de certitudine al concluziei.
579.Ipoteza este:
a)propoziţe nesigură sub aspectul valorii de adevăr;
b)concluzia unei inducţii incomplete; c)concluzia oricărui tip de inducţie;
d)o explicaţie tentativă.
580.Ipoteza poate fi verificată:
a) direct; b)indirect;
581.Verificarea directă a ipotezei este posibilă atunci când:
a)obiectul la care se referă ipoteza pot fi cercetate integral;
b)cercetarea ipotezei se poate face în maniera inducţiei complete(pot fi cercetate toate
elementele implicate)
582.Verificarea indirectă a ipotezei presupune:
a)analiza inductivă; b) analiza deductivă;
c)derivarea deductivă a cât mai multor consecinţe care să fie exprimate prin propoziţii de
observaţie;
d)derivarea deductivă a cât mai multor consecinţe care să fie exprimate prin propoziţii
teoretice;
e)derivarea inductivă a cât mai multor consecinţe care să fie exprimate prin propoziţii a căror
valoare de adevăr să poată fi stabilită direct prin observaţie sau experiment;
f)derivarea inductivă a cât mai multor consecinţe care să fie exprimate prin propoziţii a căror
adevăr să poată fi stabilit indirect prin observaţie sau experiment.
583.Acceptarea unei ipoteze se realizează:
a)prin observaţie; b)prin experiment; c)pe cale exclusiv logică.
584.Respingerea unei ipoteze se realizează:
a)prin observaţie; b)prin experiment; c) pe cale exclusiv logică.
585.Dacă fiecare consecinţă care derivă din ipoteză este adevărată înseamnă că trebuie să fie
adevăraă şi:
a)conjuncţia lor; b)echivalenţa lor; c)implicaţia dintre ele.
586.Dacă o ipoteza are toate consecinţele adevărate,atunci ea este:
a)adevărată; b) falsă;
c) probabilitatea de a fi adevărată este mai mare decât cea de a fi falsă;
d) probabilitatea de a fi falsă este mai mare decât cea de a fi adevărată.
587.Trecerea de la adevărul conjuncţiei consecinţelor unei ipoteze la adevărul ipotezei se face
printr-un raţionament de tipul:
a)modus pones valid; b)modus tollens valid;
c)modus tollendo-pones plauzibil; d)modus ponendo-tolens plauzibil;
e)modus pones plauzibil; f)modus tolens plauzibil.
588.Dintre consecinţele care pot fi derivate dintr-o ipoteză una este falsă. Aceasta înseamnă că:
a) celelalte consecinţe sunt adevărate; b)ipoteza este plauzibilă;
c)conjuncţia consecinţelor este falsă; d)ipoteza este acceptată;
e)ipoteza este respinsă.
589.Dacă o ipoteză duce la cel puţin o consecinţă falsă,atunci respingem ipoteza printr-un:
a)modus pones valid; b)modus tollens valid;
c)modus pones plauzibil; d)modus tollens plauzibil.
590.Ipoteza poate fi pentru consecinţele sale:
a) temei necesar şi suficient; b)temei necesar şi insuficient;
c)temei suficient şi non-necesar; d) temei nici necesar şi nici suficient.
591.Dacă ipoteza nu este un temei suficient pentru consecinţele sale, se poate demonstra falsitatea

53
ipotezei:
a)Da; b)Nu.
592.Ipoteza şi condiţiile ajutătoare duc la consecinţe adevărate. În acestă situaţie ipoteza este cu
siguranţă adevărată:
a)da) b)nu: c)da,în conjuncţie cu condiţiile ajutătoare.
593.Ipoteza şi condiţiile ajutătoare duc la cel puţin o consecinţă falsă. Rezultă că:
a)celelalte consecinţe sunt adevărate; b)ipoteza este adevărată;
c)nu putem stabili adevărul ipotezei;
d) este posibil ca ipoteza să fie adevărată şi una din condiţiile ajutătoare falsă.
594.Dacă o ipoteză este acceptată înseamnă că ea:
a)a dus numai la consecinţe adevărate; b)este adevărată;
c)poate fi adevărată;
d)are o probabilitate mai mare(adică este mai aproape de adevăr).
595.O ipoteză este respinsă atunci când:
a)toate consecinţele ei sunt false; b)cel puţin o consecinţă este falsă;
c)toate consecinţele ei nu sunt adevărate.
596.Selectaţi în seria de mai jos situaţiile în care:a)ipoteza A este preferată unei alte ipoteze B,
b)situaţiile neconcludente,c)situaţiile în care ipoteza B este preferată,d)A este respinsă,e)B este
respinsă.:
1.A are în favoare mai multe probe pozitive şi mai puţine negative;
2.A are n probe pozitive şi B are n-1probe;
3.A are o probă negativă şi B are n probe negative;
4.pentru A probele negative sunt mai diverse;
5.pentru B probele negative sunt mai diverse;
6.A nu explică mai puţin decât B,care nu are nici o probă negativă;
7.A se poate aplica într-un domeniu mai larg,dar este mai puţin precisă;
8.B foloseşte aparte şi metode mai exacte;
9.A foloseşte aparte metode mai sensibile;
10.A are un suport teoretic inductiv mai mare;
11.B are un suport teoretic deductiv mai mare;
12.A intră în conflict cu alte ipoteze; 13.B contrazice mai puţine teorii decât A;
14.A are probe mai diverse dar foloseşte instrumente mai puţin precise;
15.B explică toate situaţiile explicate de A şi ceva în plus;
16.A şi B au aceiaşi putere explicativă,dar A este mai bogată teoretic,presupune mai multe
elemente.
17.B este mai simplu.
597.Întodeauna ipoteza cea mai simplă este mai aproape de adevăr:
a)Da; b)Nu.
598.Există tipuri de inducţie la care concluzia nu are caracter amplificator:
a)Da; b)Nu.
599.Un fenomen poate fi explicat prin două ipoteze opuse:
a)da,deoarece ambele ipoteze sunt plauzibile şi urmează a fi acceptate sau respinse;
b)Nu.
600.Stabiliţi corelaţii între:
a)concluzia este la fel de generală ca premisele;
b) concluzia este mai generală decât premisele;
c)premisele sunt mai generale decât concluzia.
1.silogism 2.conversiune prin accident; 3.inducţie complectă;
4.inducţie prin enumerare; 5.inducţie ştiinţifică.

54
 CAPITOLUL X
SOFISMELE

601.Sofismele se deosebesc,sub aspect logic,de paralogism prin faptul că:

a)primul este voit greşit iar al doilea doar neintenţionat;
b) al doilea pleacă de la premise concrete;
c)sofismul poate fi realizat şi cu premise adevărate;
d)logic nu este nici o diferenţă între ele;
602.Sofismele şi paralogismele sunt:
a)logic indentice; b)pragmatic diferite;
c)logic diferite; d)pragmatic identice.
603.Paralogismul este un:
a)raţionament fals; b)raţionament greşit fără intenţie;
c)raţionament greşit cu intenţie; d) sofism involuntar.
604.Sofismele formale:
a) sunt acelaşi lucru cu paralogismele formale;
b)încalcă principiile logice;
c)nu respectă condiţia formală a adevărului concluziei.
605.Sofismele de limbaj:
a)sau sofisme ale ambiguităţii; b)încalcă principiul indentităţii;
c)nu au concluzie falsă.
606.Sofismele circularităţii:
a)sunt argumente circulare; b)pot fi şi paralogisme;
c)uneori sunt corecte; d)sunt întodeauna nevalide.
607.Echivocaţia:
a)este un sofism de limbaj; b)încalcă principiul indentităţii;
c)poate fi un silogism cu patru termeni; d)presupune folosirea unui cuvânt cu două sensuri.
608.Amfibolia:
a)se datoreşte ambiguităţii sintactice; b) apare atunci când lipsesc semnele de punctuaţie;
c)poate să apară atunci când fraza argumentativă este construită greşit.
609.Accentul:
a)este sofism sau paralogism; b)presupune schimbarea înţelesului unei expresii;
c)poate să apară când o expresie este scoasă din context.
610.Diviziunea:
a)se bazează pe înlocuirea sensului colectiv al unei noţiuni cu cel diviziv;
b)înseamnă confundarea raportului diviziv cu cel partitiv;
c)duce la erori logice.
611Ceea ce este adevărat despre clasă este adevărat şi pentru componentele sale:
a)da, pentru noţiunile colective; b)nu,pentru noţiunile colective;
c)da, pentru noţiunile divizive; d) nu,pentru noţiunile divizive.
612:Ceea ce se poate spune despre clasă(întreg) nu se poate spune şi despre elementele sale:
a)da, pentru noţiunile colective; b)nu,pentru noţiunile colective;
c)da, pentru noţiunile divizive; d) nu,pentru noţiunile divizive.
613.Compoziţia:
a)este inversă sofismului diviziunii; b)este inversă paralogismului diviziunii;
c)presupune folosirea în premisă a unui termen colectiv care în concluzie e tratat ca diviziv;
d)presupune folosirea în premisă a unui termen diviziv care în concluzie va fi tratat ca fiind
colectiv.

55
614.În diviziune şi compoziţie se confundă:
a) raportul parte/întreg cu cel gen/specie;
b)noţiunile colective cu cele divizive; c)noţiunile precise cu cele vagi;
d)sfera şi conţinutul noţiunilor.
615.Argumentul circular:
a)este un petito principii; b)este un argument logic valid;
c)este un argument logic nevalid; d)nu demonstrează concluzia.
616.Într-un argument circular dacă premisa este adevărată,atunci:
a)argumentul este valid şi concluzia adevărată;
b)argumentul este nevalid şi concluzia falsă;
c)argumentul este valid şi concluzia falsă;
d) argumentul este nevalid şi concluzia adevărată.
617.Dacă un argument circular are premisa falsă,atunci:
a)argumentul este valid şi concluzia adevărată;
b)argumentul este nevalid şi concluzia falsă;
c)argumentul este valid şi concluzia falsă;
d) argumentul este nevalid şi concluzia adevărată.
618.Argumentele circulare sunt sofisme:
a)formale,pentru că încalcă legi logice;
b)neformale,pentru că nu sunt logic corecte.
619.Un raţionament cu premise false este sofism:
a)Da; b)Nu.
620.Bifurcaţia este un argument sofistic în care:
a)sunt propuse ca posibile numai două alternative,dar sunt mai multe;
b)disjuncţia nu este completă; c)diviziunea nu este completă;
d)între soluţile propuse există un raport de contrarietate şi nu unul de contradicţie.
621.Falsa dilemă este:
a)un argument valid; b)un argument nevalid;
c)are o premisă falsă şi din acest motiv concluzia este falsă.
622.Falsa dilemă presupune,de regulă,o disjuncţie şi două implicaţii. Ea poate fi contrazisă prin
a)dovedirea că disjuncţia nu este completă sau b)negarea implicaţiilor. Aceste strategii de
combatere se numesc 1.a lua dilema de coarne şi 2 a trece prin coarnele dilemei. Stabiliţi corelaţii
între strategii şi numele corspunzător lor.
623.Inconsistenţa ca tip de sofism al supoziţiei neîntemeiate este:
a)corectă logic; b)incorectă logic;
c)corectă cu premise inconsistente; d)incorectă cu premise inconsistente.
624.Sofismele de relevanţă pot fi valide:
a) Da; b)Nu.
625.Inferenţele valide pot fi nerelevante:
a) Da; b)Nu.
626.Relevanţa,ca şi validitate,se referă la:
a)forma raţionamentelor; b)forma şi conţinutul lor;
c)relevanţa se referă la formă şi validitatea la conţinut;
d)relevanţa se referă la conţinut şi validitatea la formă.
627.Toate argumentele ad hominem sunt sofistice:
a)Da b)Nu.
628.Putem folosi un argument ad hominem pentru a respinge un altul de acelaşi tip:
a) Da; b)Nu.
629.Grupaţi elementele din seria următoare în argumente ad hominem 1.aluziv,2 circumstanţă şi 3
argumente de alt tip:

56
a)X spune minciuni pentru că este bolnav;
b)X nu are dreptate pentru că este subiectiv;
c)X se contrazice pentru că nu ţine minte;
d)X are dreptate,dar este mincinos; e)X critică din ciudă şi răutate;
f)X a văzut numai ceea ce îl interesa; g)X este de la oraş şi spune minciuni.
630.Care din următoarele afirmaţii sunt argumente relativ la ignoranţă:
1.extratereştri există pentru că nimeni nu a dovedit până acum că nu există;
2.nu există fenomene paranormale pentru că nimeni nu le-a dovedit până acum:
a)nici unul; b)argumentul 1. c)argumentul 2; d)ambele.
631.Dacă într-o argumentare folosim ideile şi opiniile unor persoane care sunt autorităţi în domeniul
respectiv realizăm un sofism:
a) nu în toate cazurile; b)nu,în toate cazurile; c)întodeauna;
d)de cele mai multe ori; e) niciodată.
632.O ide este adevărată pentru că toţi oamenii o cred adevărată. Este acesta un argument sofistic:
a)Da; b)Nu.
633.O idee este falsă pentru că toţi colegii o cred falsă şi s-ar supăra dacă am susţine că este
adevărată. Este acesta un argument:
a)Ad Populum; b)Ad Missericordiam;
c)Ad Baculum; d)nici unul din răspunsuri.
634.În raţionamentele deductive poate să apară sofismul generalizării pripite:
a)Da; b)Nu.
635.Este posibilă generalizarea pripită în cazul raţionamentului inductiv de tip:
a)inducţie prin enumerare; b)inducţie complectă;
c) inducţie ştiinţifică.
636.Generalizarea pripită se datorează:
a) numai exemplelor insuficiente; b)numai exemplelor nereprezentative;
c) ambelor tipuri.
637.Într-un sofism al dovezilor insuficiente pot să apară:
a)confundarea cauzei cu efectul; b)confundarea cauzei cu condiţia;
c)confundarea cauzalităţii cu succesiunea;
d)toate răspunsurile; e) nici unul.
638.X produce Y şi X produce Z. În acest caz Y şi Z pot fi indentice:
a)Da; b)Nu.
639.Acelaşi efect este produs în momente diferite de cauze diferite. Trebuie neapărat să existe o
legătură între aceste cauze:
a)Da; b)Nu.
640.Dacă ştiu logică pot să rezolv aceste teste. Eu nu am rezolvat corect toate aceste teste,deci nu
ştiu logică. Este aceasta un argument:
a) logic corect; b)logic incorect;
c)sofism; d)paralogism.

57
 RĂSPUNSURI CORECTE LA TESTELE GRILĂ

CAPITOLUL.I
INTRODUCERE ŞI PRINCIPII.

1.a,c,e; 2-; 3.d; 4.b,d; 5.b,d; 6.c; 7.a,c,d,f.; 8.b,d; 9.d; 10.c; 11.b,c; 12.a; 13.e; 14.a,b; 15 -; 16.a,e;
17.c.; 18.a,b; 19.c; 20-; 21.a,b; 22.b; 23.a,b,c; 24.-;25.a; 26.b; 27.a,b,c; 28.a; 29.b,d; 30.b; 31-; 32.a;
33.c; 34.c,d;35-; 36.a,b,c,d; 37.b,c,d,e; 38-; 39.d; 40.b,c,e; 41.a,c,e,f,g; 42.b; 43.-; 44.b; 45.c; 46.a;
47.a; 48.b; 49.b; 50.b; 51-; 52.c; 53.b; 54.a,b; 55-; 56.b; 57.a,b; 58.a; 59.b; 60.b; 61.b; 62.b;
63.b,c,d; 64.b; 65.b; 66.a,b; 67-; 68.a; 69.b; 70.a,e.

CAPITOLUL II.
NOŢIUNEA.

71.a,d; 72-; 73.c,d; 74.b; 75.c,d; 76.a; 77.a,d; 78.a,b,c; 79.a,c,d,f; 80.a,b; 81.b,c; 82.a,b,c;
83.a,b,c,d; 84.c; 85.b,c; 86.-; 87.a; 88.c; 89.a; 90.-; 91.a,b; 92.-; 93.-;94.d; 95.d; 96.b,c; 97.b,d,e;
98.d; 99.d; 100.a-1,6,7;b-2,5,11,12;c-3,9,10,15;d-4,8,13,14; 101.b; 102.b; 103.a; 104.a; 105.a;
106.a,b,c; 107.a,b,c; 108.a; 109.b,c,e; 110.1-a,c,e,i;2-a,f,j,k;3-a,f,j,k;4-a;5-a,d,h;6-a,d,g; 111.a,b,c,e;
112.a,b; 113.d; 114.a,c; 115.b,c; 116.c,d; 117.a; 118.a-4,5,8,9;b-2,4;c-3;d-4,6,7,10;e-1,4; 119.d;
120.c; 121.c; 122.a; 123.a,b,c,d,e; 124.1-;2-m;3-e,k,l,j;4-h;5-a,c,g;6-e,h,j,k,l,m;7-c,g;8-a;9-b,d,f,i; 10-;
125.a,c,d; 126.d; 127.a,b,c,d; 128.a; 129.c; 130.b; 131.b; 132.c; 133.b,c; 134.b; 135.d,e; 136.c;
137.b; 138.b; 139.a,b,c,d; 140.b; 141.c; 142.b; 143.a; 144.c; 145.a; 146.a,b; 147.a,d; 148.b; 149.a;
150.d; 151.a; 152.c; 153.a,e; 154.b; 155.a,c; 156.d,c; 157.b; 158.a; 159.b; 160.b.

CAPITOLUL III.
DEFINIŢIA,CLASIFICAREA,DIVIZIUNEA

161.a,b,c,d e,f,g,h; 162.a; 163.a,b; 164.a,b,d; 165.d; 166.c; 167.a,b,c; 168.c; 169.c; 170.a; 171.b;
172.a,c,d; 173.d; 174.c; 175.d; 176.a; 177.b; 178.a; 179.b; 180.a,b,c,d; 181.a,b,c,d; 182.a-2,3,4 b-
1,2,3,4;c-1,2,3,4;d-1,2,4;e-2,4;f-1,2,3,4;g-1,2,3,4;h-2,3,4;i-1,2,3,4;j-2,4; 183.a,c; 184.-; 185.c; 186.c;
187.b; 188.d; 189.b; 190.c; 191.d; 192.a; 193.c,e; 194.c,f; 195.b,c; 196.b,d; 197.d; 198.c; 199.a-
1,2,3,4,5,6;b-1,2,3,4,5,6;c-1;d-2,3,4,5,6;e-5,6;f-1,2,3,4; 2oo-; 201.b; 202.c,d; 203.c; 204-; 205. a-da.
b-nu. c-nu. d-nu. e-da.; 206.a; 207.d; 208.a; 209.a; 210.b; 211.a,b,c; 212.a,b; 213.a,b; 214.a;
215.a,b; 216.a; 217.b; 218.c; 219.a; 220.a,b; 221.b; 222.a-1,2;b-3,4; c-3,4;d-1-2; 223.d; 224.b;
225.a; 226.a; 227.a; 228.a,b; 229.-; 230.a,c,d; 231.b; 232.a; 233.b; 234.a,b,c,e; 235.b; 236. a;
237.b; 238.a; 239.c; 240.d

CAPITOLUL IV.
PROPOZIŢII CATEGORICE.

241.-; 242.c; 243.b; 244.c,h; 245.a,c; 246.a,b; 247.d; 248.b; 249.b; 250.a,b; 251.c,d; 252.b; 253.a;
254.b,c; 255.a-1,2,3,6,8,14,15;b-4,5,7,11,12,13,16,17;c-4,5,7,11,12,13,16,17;d-9,10; 256.1-
b,d,e,h,i,k,l; 2-a,c,f,g,j; 257.a,b,c; 258.a,b,c,e; 259.e; 260.e; 261.d; 262.b; 263.b,d; 264.1-
a,b,c,g,i,j,k,l,n,o; 2-d,e,h,m,p,r,s; 265.1-a,c,f,g;2-b,c,e; 266.a,b,c; 267.c; 268.c; 269.a,d,e; 270.a;
271.c; 272.b; 273.a; 274.b; 275.b; 276.b,c; 277.b,c; 278.a; 279.a,b; 280.b; 281.a; 282.c; 283.c;
284.b; 285.a-1,2,3; b-11; c-1,2,3; d-4,9,10; e-1,2,3;f-4,9,10;g-4,9,10; 286.a; 287.1-d;2-a,b,c; 288.b;
289.c; 290.a.

58
 CAPITOLUL V.
CONVERSIUNEA ŞI OBVERSIUNEA.

291.a,b,e; 292.d,e; 293.a; 294.a-1,2,3,5,6;b-1,3,4,6;c-1,2,3,6;d-1,2,5; 295.d; 296.a,c,d; 297.a,c;

298.c; 299.a,b; 300.b; 301.a,c; 302.a,b,c; 303.a; 304.a; 305.a,b; 306.c; 307.b; 308.b; 309.b; 310.d;
311.c; 312.c; 313.b,c; 314.b; 315.a; 316.a,b,c; 317.1-a,d,e,f,h;2-b,c,g; 318.A-1-a;A-2-a,b;B-1-a,b; B-
2-a,b;C-1-a;C-2-a,b;D-1-a,b;D-2-a,b; 319.a,b; 320.a; 321.c; 322.c; 323.b; 324.a,b; 325.a,b; 326.a;
327.a; 328.b; 329.b; 330.a.

CAPITOLUL VI.
SILOGISMUL.

331.a,b; 332.a,b,c; 333.b; 334.a,b,c,d; 335.b,c,d; 336.a,b,c; 337.-; 338.a,d; 339.d; 340.b,c; 341.a,c;
342.a; 343.b; 344.a,b,c,d; 345.a,b; 346.a; 347.a; 348.d,e; 349.a,b,c; 350.a; 351.a-1,2,5,6,7,12,14,
15,18,20,23,24;b-1,3,4,5,6,7,11,15,16,20,21,26;c-1,2,5,13,16,17,20,22;d-1,3,5,9,11,13,15,17,19,20,
24,25,27,29,30; e-8-10-28; 352.a-1,3;b-;c-2;d-4; 353.a,b,c,d; 354.a,b; 355.a,b; 356.a,b,c; 357.a;
358.c; 359.a,c; 360.b; 361.-; 362.c; 363.c; 364.b,e; 365.a,b; 366.a; 367.a,b,c; 368.d; 369.a,b;
370.a,c; 371.c,d,e; 372.b; 373.d; 374.d; 375.a,b; 376.c,d; 377.a,b,c,d; 378.d,e; 379.a,b,c,e; 380.a;
381.b; 382.b; 383.a; 384.b; 385.c; 386.-; 387.a,b; 388.a; 389.a; 390.d; 391.c; 392.a; 393.b;
394.a,b,c,d; 395.d-b-f-h-a-g-e-c-i; 396.b,c; 397.a; 398.a; 399.c; 400.e; 401.a; 402.a; 403.a; 404.b;
405.c; 406.a; 407.a; 408.b; 409.a; 410.b.

CAPITOLUL VII.
PROPOZIŢIICOMPUSE ŞI INFERENŢE CU PRPOZIŢII COMPUSE.

411.a,c; 412.b,c; 413.a,b,c; 414.c; 415.c; 416.b; 417.a,b; 418.a,b; 419.b; 420.a; 421.-; 422.a,d;
423.a; 424.c,d; 425.c; 426.b; 427.-; 428.d; 429.a,b,c,d; 430.c; 431.a; 432.c; 433.c; 434.a; 435.a,b,c;
436.b,c; 437;a-3,4,5;b-1,2,6,7;c-1,3,4,5,6;d-2,7; 438.c; 439.b; 440.a; 441.a; 442.d; 443.a-1; b-4; c-2;
d-2;e-1,4;f-2,3; 444;a,b,c; 445.b; 446.b; 447.a-2,4-i.iii;b-1.ii,vi;c-3,4,-i,iv; 448.a,b,c,d; 449.a; 450.a;
451.a,b; 452.b; 453.c,d; 454.e; 455.a,c,d,f; 456.a-i-1,6;b-ii-2,5;c-iii-3,4,7,8; 457.b-j-f-i-c-a. b-h-g-i-c-a;
458.c; 459.a,b,c,f,h,i; 460.1-a,b,h; 2-a,e,g;3-c,d,f,i; 461.a-c;d-b; 462.ii a-c,d,b;ii a-c,d-b;
463.a,b,c,d,e,f,g; 464.1-a-ii; 2-a-i; 465.a; 466.a; 467.a,b,f; 468.c,d; 469.a-4; b-1,3c-4; 470a;
471.a,b,c,d,ef,g; 472.a-1; b-5,2;c-1; d-1;e-1; 473. a-2; b-3;c-2; d-2; 474.c; 475.-; 476.b; 477.b; 478.
1-a,c; 2-b,d; 3-e; 479.1-d; 2-a; 3-b; 480.b; 481.-; 482.a; 483.a; 484.a; 485.b; 486.a; 487.b; 488.d;
489.g; 490.a,b,e.

CAPITOLUL VIII.
PROPOZIŢII COMPLEXE.

491d; 492.d; 493.a; 494.a,d; 495.a,c,e; 496.b,c,d; 497.a,b 498.b; 499.a; 500.b; 501.a,b; 502.d;
503.a,c; 504.a,d; 505.a,b,c; 506.a,b; 507.-; 508.b; 508.a,e; 509.a,e; 510a; 511.a-c-f;a-d-h;b-c-e; b-d-
g; 512.a,b,c; 513.a; 514.b,c; 515.a; 516.a; 517.b; 518.a,d,e,g; 519.a; 520.a,b; 521.c; 522.b; 523.b;
524.b; 525.a,b,c; 526.a,c; 527.c-e-g-a-d-f-b; 528.b; 529.a; 530.a; 531.c,d; 532.a; 533.a,c; 534.b;
535.c; 536.c; 537.a; 538.a,c; 539.b; 540.b; 541.b; 542.b; 543.d; 544.d; 545.b; 546.b,f; 547.a;548.e;
549.a,b; 550.b.

59
 CAPITOLUL IX.
INFERENȚE INDUCTIVE

551b; 552.a,b,c,d; 553.d,g, 554.b, 555.c; 556.a; 557.a-3,4,5,6,9,10;-b-2,8,11;c-7; 558.e;

559.b,c,d,e,f; 560.b,c,d; 561.h; 562..b,c,d; 563.a,c,d,f; 564.d; 565.a; 566.b; 567.a, 568.a,b,c,d;
569.c,d; 570.a,b,c; 571..a,b,c; 572; a; 573.a; 574.b,c,d; 575.f; 576.c,d; 577.a-2;b-1,4,5;c/3;d-; 578.c;
579.a,b,d, 580.a,b; 581.a,b; 582;a,b,e, 583.c; 584.c; 585.a; 586;c; 587.c; 588.c,e; 589.b; 590.b;
591.b; 592.b; 593.d; 594.a,d; 595.b; 596.a-1,2,9,16;b-7,10,14;c-5,6,8,11,13,15,17;d-3,4,12,13; e-
1,3;597.b;598.a; 599.a; 600.a-1,3;b-4,5;c-1,2,4,5.

CAPITOLUL X.
SOFISME

601.d; 602.a,b; 603.b,d; 604.a,c; 605.a,b; 606.a,b,d; 607.a,b,c,d; 608.a,b,c; 609.a,b,c; 610.a,b,c;
611.b,c; 612.a,d; 613.a,b,d; 614.a,b; 615.a,b,d; 616, a; 617; a,c; 618.b; 619.b, 620.a,b,d; 621.a,c;
622.a-2;b-1; 623;a,c; 624.a; 625.a; 626.d; 627.b; 628.a; 629.1-a,c,e; 2-b,d,f,g; 630.d; 631.a; 632.a;
633.c ; 634.b; 635.a; 636.c; 637.e; 638.a,b; 639.b; 640.

60