Sunteți pe pagina 1din 1

Abandonul studiilor universitare este o problemă

Educaţia trebuie să fie un drept fundamental la care să aibă acces toți indivizii,indiferent de categoria
sau mediul din care provin. Astfel, în contextul în care aceștia provin din medii socio-economice diferite,
pentru ca toţi să aibă posibilitatea reală de aparcurge un ciclu de studii universitare, este nevoie ca toate
barierele de acces să fie înlăturate. În anul 2014, rata abandonului universitar în România era în medie
de 40%,conform datelor primite de ANOSR de la universități.

Unul din principalele motive este reprezentat de lipsa resurselor financiare necesare pentru a acoperi
costurile educației, situație cu care se confruntă studenții și familiile acestora. Bursele sociale ar trebui
să aibă scopul de a sprijini studenții cu dificultăți pecuniare să parcurgă o formă de învățământ superior,
asigurându-le cel puțin cheltuielile de cazare și masa lunare.

”Studenții care provin din alte localități decât cea în care e situată universitatea sunt mai motivați
și nu abandonează (probabil pentru că altfel nu prind loc în cămin și/ sau un job suficient de bun
care să le permită să rămână ulterior în acel oraș). Pentru cei care locuiesc în același oraș,
probabil confortul casei părintești îi face mai puțin motivați.

Existența unor programe universitare, care să integreze mai bine studenții de anul I și II în noul
context universitar, consilierea adecvată, încurajarea, o constantă comunicare pedagogică,
redirecționarea unor alocații bugetare către dezvoltarea serviciilor educaționale în sistem online,
sprijinirea prin burse adecvate a celor din grupuri vulnerabile – toate acestea sunt urgențe și
soluții relevante.

S-ar putea să vă placă și