Universitatea Babeș-Bolyai Cluj Napoca

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

Anul I ID

ESEU

CE AR TREBUI SĂ URMĂREASCĂ POLITICILE EDUCAȚIONALE

DIN ROMÂNIA?

Student:
Borto Mihaiela-Lilica

Cluj-Napoca
2020
”Prezentul poate schimba trecutul, iar viitorul poate schimba prezentul.” (Jordan B. Peterson )

În România, creşterea economică reprezintă o condiţie necesară, dar nu şi suficientă

pentru resorbţia sărăciei. Strategiile antisărăcie trebuie să includă un set specific de măsuri şi
politici de dezvoltare, care să fie adaptate contextului local căruia acestea se adresează. De
aceea, întărirea capacităţii instituţiilor locale trebuie să constituie un punct central al
politicilor de răspuns la problematica sa. Educaţia poate fi definită ca activitatea, prin
ansamblul de acţiuni conştiente, sistematice pe care un subiect educaţional (educatorul) le
exercită asupra unui obiect educaţional (educatul) în vederea realizării unui scop bine
determinat. Stadiul superior al educaţiei şi umanizării îl reprezintă autoeducaţia. De
asemenea, educaţia poate fi definită ca proces de transformare în sens pozitiv şi pe termen
lung a fiinţei umane, în perspectiva unor finalităţi explicit formulate; proces specific uman
care urmăreşte valorizarea resurselor interne ale personalităţii. Şi nu în ultimul rând, educaţia
poate fi definit ca produs, exprimând achiziţiile pe care le acumulează un individ: cultura
generală şi de specialitate, comportamentul, atitudinile, valorile, deprinderile şi priceperile,
motivaţia etc.
Prin funcţiile sale, educaţia asigură individului, atât condiţiile unei dezvoltări
complexe în funcţie de particularităţile sale individuale, cât şi în funcţie de specificul şi
nevoile societăţii în care acesta trăieşte, în acord cu idealul educaţional antisărăcie. Ocuparea
şi educaţia reprezintă factorii determinanţi ai sărăciei, indiferent de mediul de rezidenţă sau
de tipul de sărăcie. Astfel, orice strategie antisărăcie trebuie să se concentreze pe dezvoltarea
şi diversificarea pieţei forţei de muncă, pe facilitarea accesului pe piaţa muncii a grupurilor
defavorizate, precum şi pe reforma (îmbunătăţirea) învăţământului. Dezvoltarea mediului
rural nu poate fi realizată fără diversificarea economiei rurale şi îmbunătăţirea învăţământului
în acest mediu. Deşi comparaţia la nivelul vârstelor tinere arată că distanţa rural–urban s-a
diminuat, educaţia şi învăţământul rural sunt considerate încă probleme cheie nu doar în
relaţie cu politicile antisărăcie, ci chiar cu dezvoltarea durabilă a mediului rural. Învăţământul
rural se confruntă în continuare cu dificultăţi majore legate de investiţia în infrastructura
fizică, personalul didactic calificat, fluctuaţia cadrelor didactice, accesul limitat la formarea
profesională, precum şi la programele de formare continuă a populaţiei rurale. De asemenea,
riscul de sărăcie este determinat şi de faptul că educaţia şi ocuparea sunt puternic corelate.
Astfel, un nivel ridicat de instruire facilitează accesul şi obţinerea unui loc de muncă cu un
venit bun, regulat şi sigur, care asigură protecţie împotriva sărăciei de consum, dar şi
posibilitatea de economisire, accesul la credite etc. La extrema opusă, sunt persoanele fără
studii sau cel mult cu studii gimnaziale, care nu asigură vreo calificare, pentru care oferta de
locuri de muncă este foarte limitată, locurile.
Părăsirea timpurie a școlii rămâne un aspect problematic, cu toate că ratele
abandonului școlar din învățământul primar și secundar inferior au scăzut, în special în zonele
rurale, proporția copiilor neșcolarizați a crescut, ratele de înscriere în învățământul secundar
superior sugerează că unul din patru elevi fie nu își continuă studiile în învățământul secundar
superior (după clasa a opta), fie abandonează după absolvirea învățământului obligatoriu
(clasa a zecea). deși cu întârziere, au început să fie puse în aplicare proiecte finanțate din
Fondul social european (FSE) pentru a atrage cadre didactice motivate în școlile
dezavantajate și a aborda rata abandonului școlar, programul „a doua șansă” pentru cursanții
adulți nu este suficient de atractiv, deşi a devenit mai flexibil.1

1
Monitorul educaţiei şi formării, 2018, Oficiul pentru publicaţii al Uniunii Europene, 2018

pg. 2
 Participarea la educația și îngrijirea copiilor preșcolari (ECEC) se îmbunătățește, dar
rămâne scăzută, în 2016, participarea copiilor cu vârste cuprinse între 4 și vârsta obligatorie
de școlarizare de 6 ani a crescut ușor, până la 88,2 %, rămânând totuși sub nivelul de referință
pentru educație și formare pentru anul 2020, de 95 % 2 și în 2018, programul includea 47 000
de copii, dar numai câțiva nu fuseseră la grădiniță anterior3.
Integrarea romilor în sistemul de învățământ rămâne o provocare majoră, în 2016,
România a adoptat o foaie de parcurs privind combaterea segregării și a revizuit legislația
prin extinderea ariei de interes de la romi la o serie mai amplă de grupuri țintă (și anume,
copiii cu handicap din zonele rurale și din medii defavorizate), deşi responsabilitățile
inspectoratelor școlare și ale ARACIP de monitorizare a segregării au fost extinse, activitățile
de monitorizare au fost îngreunate de întârzierile semnificative în elaborarea metodologiei de
monitorizare de muncă sunt nesigure şi prost plătite.
Consilierea pentru orientarea școlară urmărește îndrumarea copiilor și elevilor în
alegerea unei forme de învățământ adecvată și prin oferirea de informații despre rețeaua
școlară, în raport cu potențialul și interesele fiecăruia. Consilierea pentru orientarea școlară se
bazează pe verificare/ testarea nivelului de cunoștințe, competențe și interese (atitudini și
valori) ale copiilor și elevilor, prin teste, inventare de interese profesionale, chestionare de
personalitate, probe de tip examen etc.
Consilierea pentru orientarea profesională continuă orientarea școlară și urmărește
integrarea elevilor în unitatea/ instituția de învățământ recomandată. De data aceasta,
informațiile vizează piața muncii, specificul unor profesii, mobilitatea pe piața muncii etc., iar
competențele sunt verificate/ testate în raport cu aptitudinile elevilor/ tinerilor pentru
executarea unor operații/ sarcini de lucru specifice anumitor ocupații de pe piața muncii. Ca
și principale modalități prin care se realizează consilierea și orientarea profesională, pot fi
amintite: convorbirile individuale și de grup, studiile de caz, teste, chestionare și inventare de
interese și de aptitudini, analiza unor monografii și nomenclatoare profesionale, vizite la
diverși angajatori de pe piața muncii.
Educaţia de bază urmată de educaţia şi formarea profesională iniţială au rolul de a
forma competenţele de bază solicitate de piaţa muncii şi totodată, trebuie să stimuleze
intersul pentru "a învăţa să înveţi" şi a unei atitudini pozitive asupra învăţării. În general,
adulţii îşi planifică activităţi consistente de învăţare permanentă dacă vor/ au motive să
înveţe. De asemenea, ei nu acordă importanţă învăţării/ educaţiei dacă învăţarea în prima
parte a vieţii a fost lipsită de succes sau a reprezentat o experienţă personală negativă. Ei nu
vor vrea să continue dacă posibilităţile potrivite de învăţare, cum sunt programarea timpului,
ritmul, locaţia şi accesibilitatea nu sunt luate în consideraţie. Adulţii nu se simt motivaţi să ia
parte la un proces de învăţare al cărui conţinut şi metode nu ţin cont de perspectivele lor
culturale şi de experienţa lor de viaţă; nu vor să investească timp, efort şi bani într-o educaţie
viitoare dacă experienţa, cunoştinţele şi abilităţile pe care le-au dobândit nu sunt recunoscute
într-un mod palpabil, fie pentru scopuri personale, fie pentru promovarea în muncă/
avansarea în carieră.
Din aceste considerente, motivaţia individuală a învăţării şi varietatea posibilităţilor
de a învăţa sunt cheile fundamentale în implementarea cu succes a învăţării permanente și
reușita unor politici educaționale în România.

2
Idem1
3
Idem1

pg. 3
pg. 4