MINISTERUL EDUCAȚIEI CULTURII SI CERCETARII REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN TIRASPOL

FACULTATEA FIZICA MATEMATICA SI TEHNOLOGII INFORMAȚIONALE

Tipuri de comportament în comunicare

Realizat: Cornescu Tatiana

Masterandă a anului I
Verificat: Rusu Elena Doctor conferențiar universitar

Chișinău 2019
 Plan:
1. Noțiuni despre comunicare

2.Tipuri de comportament în comunicare

3. Rolul comportamentului în societate

 1. Noțiuni despre comunicare

Relaţiile dintre oameni sunt deosebit de complexe şi importante; ele reprezintã, de fapt,
ţesãtura, canavaua, pe care se aşeazã însãşi viaţa, structura reuşitelor, miracolelor sau dezastrelor
umane. Trãsãturi şi însuşiri, fapte omeneşti (bune sau rele), priviri şi gesturi - toate pot crea un
cod, un model, un stil de comunicare interumanã.
Comunicarea, înţeleasã în sensul sãu larg, ca act tranzacţional, inevitabil în situaţii de
interacţiune, devine esenţialã, fundamentalã atât pentru viaţa personalã cât şi pentru cea socialã a
individului. Astfel, noţiuni precum „comunicare", „limbã", „limbaj" sunt polisemice, ele
comportând o pluralitate de sensuri. Acest fapt provine nu numai din complexitatea intrisecã a
fiecãrei noţiuni, ci şi din aceea cã ele constituie obiectul de investigaţie al mai multor discipline
ştiinţifice : lingvistica, psihologia, sociologia, semiotica, cibernetica etc. Aceste discipline aduc
propriile lor perspective de abordare, care nu sunt întotdeauna identice sau mãcar
complementare. Lãmurirea sensului psihologic şi etimologic al acestei noţiuni se impune, ca o
necesitate, mai ales dacã luãm în consideraţie ancorarea lor într-un sistem de interdisciplinaritate.
Comunicarea ca act, sistem, cod sau mijloc stã la baza organizãrii şi dezvoltãrii sociale,
influenţând raporturile pe orizontalã şi verticalã între oameni - intervenind chiar în aspiraţiile lor
intime, dar şi în cunoaşterea realitãţii. În acest sens se acceptã de cãtre diverşi specialişti ideea
dupã care, capacitatea de a-şi formula şi transmite gândurile în termeni verbali, este definitorie
pentru om. Mai mult decât orice deprindere ori abilitate, posibilitatea comunicãrii prin limbaj
articulat reprezintã o trãsãturã universal şi specific umanã. Conceptele legate între ele în vederea
desluşirii funcţiilor şi interpretãrilor comunicãrii sunt : limbã, limbaj, mesaj, activitatea creierului
etc.În analiza unitãţii dintre limbã şi gândire trebuie evidenţiate douã aspecte. Pe de-o parte,
limba are ca funcţie principalã exprimarea gândirii, iar pe de alta, gândirea nu se poate realiza
decât în forme lingvistice. Se impune abordarea conceptului „comunicare" dintr-o largã
perspectivã psihologicã, cu puternice nuanţe sociale. Dezvoltându-se solidar, gândirea a pornit
de la un nivel primitiv, când, confuzã şi greoaie, se asocia unei limbi nesistematice, pentru a
ajunge la stadiul în care poate emite idei şi judecãţi generale, ajutatã de o limbã tot mai abstractã
şi, în acelaşi timp, mai sistematicã. Întrucât legãtura sine qua non între limbã, gândire şi limbaj
nu ne propunem sã fie dezvoltatã în acest material, sugerãm doar câteva jaloane în abordarea lor,
dar toate noţiunile se vor raporta la cel mai general liant, care este : comunicarea.
Înca din antichitate comunicarea a fost percepută ca element fundamental al existenței
umane. Cuvântul "comunicare" provine din limba latină, communis înseamnă "a pune de acord",
"a fi in legătură cu" sau "a fi in relație", deși termenul circula în vocabularul anticilor cu sensul
de "a împartăși ceva celorlalți”.
Comunicarea există ori de câte ori o entitate socială poate afecta pe alta și modifica reacțiile
acesteia prin transmiterea unei informații nu prin acțiune directă. Cuvântul comunicare are un
sens foarte larg, el cuprinde toate procedeele prin care un spirit poate afecta un alt spirit. Evident,
acesta include nu numai limbajul scris sau vorbit, ci și muzica, artele vizuale, teatrul, baletul si,
in fapt, toate comportamentele umane.
Eduard O. Wilson considera comunicarea "o acțiune din partea unui organism care
schimba modelul de probabilitate a comportamentului intr-un alt organism într-o manieră
adaptativă".
Orice act comunicațional implică un emițător, un receptor, un mesaj, un canal de comunicare și
un efect asociat comunicării. Comunicarea verbala se folosește de facilitățile limbajului, ca
formă de relaționare specific umană, iar comunicarea nonverbală se folosește de mișcări faciale,
posturale, corporale ce sunt comune în lumea umană și animală.
Comunicarea reprezintă schimbul de mesaje între cel puțin două persoane, din care una
emite (exprimă) o informație și cealaltă o recepționează (înțelege), cu condiția ca partenerii să
cunoască codul (să cunoască aceeași limbă). Instrumentul comunicării este limba. Limbajul
corpului (mesaje transmise prin tonalitatea vocii,expresia feței, poziția corpului, gesturi, etc)
reprezintă, de asemenea o parte importantă a comunicării. O bună comunicare presupune
combinarea armonioasă a limbajului verbal (mesaje transmise oral, scris și citit) cu cel nonverbal
(exprimat prin semne, gesturi, desene). Prin comunicare ne exprimăm gândurile, sentimentele,
dorințele, intențiile, experiențele trăite, ptimim și oferim informații. Din dinamica acestor
schimburi, prin învîțare omul se construiește pe sine ca personalitate.
Capacitatea de a comunica reprezintă o premisă a procesului de construire a relațiilor și
de integrare socială. Jean -Jeacques Rousseau spunea in lucrarea sa „Discurs asupra originii si
fundamentelor inegalitatii dintre oameni”: "Primul limbaj la omului, limbajul cel mai universal,
cel mai energic si singurul de care a avut nevoie mai inainte de a fi trebuit să convingă niște
oameni adunați la un loc este strigătul. Oamenii au înmulțit inlexiunile vocii, adăugând la acestea
gesturile, care, prin natura lor, sunt mai expresive si al căror sens depinde mai puțin de o
determinare anterioară. Ei exprimă deci obiectele vizibile și
mobile prin gesturi, iar cele care impresionează auzul le exprimă prin sunete imitative”.Limbajul
uman își are deci originea în exprimarea sonoră a emoțiilor ca formă a comunicării nonverbale.
Imaginea individului nu este cea pe care acesta dorește să o ofere, ci ea va trebui tot
timpul consolidată astfel încât să fie pozitivă Acest lucru depinde de foarte mulți factori cum ar
fi : îmbracamintea, aspectul fizic, timbrul vocii, elemente care adesea nu au nimic de-a face cu
personalitatea reală a persoanei respective.
Comunicarea deține ponderea cea mai ridicată in cadrul activităților pe care le desfășoară
in mod curent un individ. În fiecare zi suntem judecați de către cei din jurul nostru după modul
cum comunicam sau dupa modul în care dorim să ne facem înțeleși. În procesul comunicării, ne
folosim de limbaj, simbol și semn. Un cuvânt poate avea mai multe înțelesuri , la fel cum un gest
poate avea semnificații multiple. Mulți oameni consideră procesul comunicării ca fiind un proces
simplu, deoarece la majoritatea persoanelor el decurge ușor. Dacă ne gândim totuși ce anume
reprezintă comunicarea, vom fi surprinși de cât de complex este acest proces în realitate.
Vorbirea folosește buzele, limba, palatul moale, laringele și plămânii. Scrisul și cititul, ca
mijloace de comunicare, presupun coordonarea vizuo-manuală. Limbajul semnelor/gesturilor
utilizează mâna, palma, precum și întregul corp. Limbajul desenelor implică controlul vizual și
manual. Dar aceste instrumente, în parte, nu sunt suficiente pentru comunicare,cele mai
importante instrumente de care avem nevoie sunt înțelegerea și capacitatea de a învăța.
Comunicarea și limbajul reprezintă lăstarul osăturii psihice prin care se dezvoltă și se exprimă
comportamentul și personalitatea umană. Marcând valențele acestora și nivelul expectațiilor
individului ân sistemul de integrare în comunitate, prin care se urmărește maximalizarea
potențialului socio-cultural. Acest proces începe de la naștere și evoluează în funcție de
moștenirea ereditară, dar mai ales în raport cu condițiile de mediu, mai mult sau mai puțin
favorabile, astfel încât comunicarea și limbajul introduc note diferențiatoare între diferitele
persoane și contribuie la definirea, în ansamblu, a profilului psihologic al omului. Încă din
copilăria timpurie, achizițiile din acest domeniu constituie pietre de temelie pentru construcția
devenirii umane.
Comunicarea este un ansamblu de acțiuni care au în comun transmiterea de informații
sub forma de mesaje, știri, semne sau gesturi simbolice, texte scrise ș.a. între două persoane,
numite interlocutori, sau mai formal, emițător și receptor. Termenul de « comunicare » este legat
de existența noastră ca oameni, mai apoi ca societate, fiindcă ființele umane și comunicarea sunt
interdependente. Fără comunicare și limbaj noi ca ființe ce interacționăm și relaționăm în cea
mai mare parte, sau chiar în întregime prin actul comunicări, existența noastră pe pământ ar fi
inutilă. Comunicarea este un proces dinamic, aflat într-o permanentă transformare. Societatea
există datorită comunicării, ea înseamnă comunitate și este văzută ca un proces care implică
participare din partea membrilor unei societăți. Comunicarea îmbracă forme variate și diverse.
Comunicarea dintre oameni are loc cu ajutorul unui limbaj, sistem de vorbire care folosește un
anumit sistem implicit de formule de comunicare.Vorbirea și limba vorbită sunt elemente
primordiale în comunicare; prin intermediul lor putem transmite mai departe și o comunicare
socială sau emoțională, aceasta decurgând diferențiat, după gradul de cultură al partenerilor ce
iau parte la convorbire.Această transmitere de informații se produce de obicei într-o formă
acustică (vorbirea), dar există și alte forme (sau purtători de informație) descries mai sus, cum ar
fi forma scrisă, cea cu semnale electrice sau optice ș.a.
În timpul vorbirii comunicarea nu se efectuează numai prin cuvinte, ci și prin intermediul
tonului vocii, al amplitudinii sau localizării respirației, al variației coloritului epidermei
(îndeosebi a celei faciale), al atitudinii noastre ș.a. De exemplu, pentru înțelegerea unui mesaj, de
cele mai multe ori este important și comportamentul interlocutorilor care poate fi asertiv, agresiv,
pasiv etc. Limbajul este definit ca activitate psihică între oameni prin intermediul limbii, aşa cum
reiese şi din definiţia dată de Rubinstein: ,,Limbajul este limba în acţiune’’. Limbajul reprezintă
axul sistemului psihic uman, făcând posibil fenomenul de conştiinţă; activitatea limbajului nu se
opreşte odată cu întreruperea comunicării cu alţii, ci se păstrează şi pe parcursul stării de veghe şi
chiar în timpul somnului. Limbajul face posibilă definirea omului, cu toate atributele sale şi
contribuie la crearea unui anumit statut în cadrul societăţii, prezentându-i particularităţile
individuale. Prin limbaj, oamenii au posibilitatea de a coopera în muncă, de a-şi comunica
experienţa de viaţă, de a-şi fixa experienţa social-istorică, de a-şi organiza ideile şi activitatea, de
a se forma ca personalităţi şi de a-şi dezvolta conştiinţa individuală şi socială, limbajul fiind
forma cea mai înaltă de exprimare şi manifestare individuală a omului. Limbajul conservă
experienţa generaţiilor anterioare, devenind un bun al omenirii şi, în acelaşi timp, modalitate de
cunoaştere şi de relevare a existenţei înconjurătoare. Limbajul, ca fenomen social, se îmbogăţeşte
şi se dezvoltă în permanenţă, atât din punctul de vedere al exprimării, cât şi al multiplelor
influenţe ce acţionează asupra sa .

2.Tipuri de comportament în comunicare

Comportamentul este o activitate observabilă a unui organism, o interacțiune cu mediul

său. Termenul se poate referi la activitate în general (ex: "De când îl cunosc, X se comportă
foarte amabil cu oamenii") sau la o anumită activitate, deci un caz particular (ex: "Astăzi X s-a
comportat neobișnuit când l-am întâlnit pe stradă"). Termenul a început să fie folosit în
psihologie de J.B. Watson și H Pieron, în paradigma psihologică numită Behaviorism.
În orice comunicare indiviziisau mai bine zis participanții la comunicare (atît emițătorul
cît și receptorul) manifestă un comportament relevant,acordat la circumstanțele în carese află.
Din ciclul “psihologia de buzunar”, fara pretenții exhaustive, dar cu baza reala și fondată,
într-una dintre numeroasele clasificări în psihologie, există 4 tipuri de comportamentîn
comunicare: pasiv (non-asertiv), agresiv, pasiv-agresiv, asertiv.
1.Comportament pasiv (non-asertiv). Mesajul trimis de acesta este “eu
nu contez”.
– manifesta politete exagerata, tocmai din teama de a nu provoca un conflict
– are o voce moale, nesigura, umerii lasati, postura de retragere
– nu are initiativa, deci nu are responsabilitati, lasa pe altii sa ia decizii,nu cere
nimic pentru sine
– pasivitatea este consecinta comportamentului abuziv din copilarie sau a
neglijarii de catre parinti
– una dintre consecintele comportamentului este implicarea in relatii umilitoare
unde joaca rolul de “victima” a unuia cu atitudine dominatoare.
Eşti pasiv când: - nu susții ceea ce e mai bine pentru tine, nu le spui celorlalți ceea ce
doreşti sau ai nevoie, îi laşi pe alții să decidă pentru tine. Când eşti pasiv ai tendința să stai uşor
aplecat, ai tendința să nu menții contactul vizual cu cealaltă persoană, te uiți în pământ sau în altă
parte, tonul vocii arată nehotărâre. După ce ai fost pasiv nu te simți bine: - te simți controlat de
alții, te simți neimportant ,te simți neajutorat. Când eşti pasiv ceilalți te văd ca pe o persoană
neimportantă, incapabil să iei decizii, copilăros.
Comportamentul pasiv, non-asertiv implica negarea drepturilor proprii ce reiese din
refuzul exprimarii gandurilor si convingerilor. Aceasta este un stil autodistructiv, de scuza, de
autonegare, lipsa de consideratie fata de propria persoana, dispret, abuz, manipulare din partea
celorlalti.
Oamenii pasivi sunt inspaimantati ca afirmarea de sine ar putea displace celorlalti iar ei s-
ar putea sa nu fie acceptati, ar putea pierde aprobarea celorlalti.
Cel care este pasiv permite altora sa treaca peste el, lasa pe altii sa ia hotarari in locul lui,
nu cere nimic pentru sine, nu permite nevoilor proprii sa treaca inaintea nevoilor celorlalti sau sa
fie la fel de importante, chiar daca presiunea acestora este resimtita dureros. Pasivitate este un
raspuns invatat la abuzuri, la negliarea din partea celorlalti.
Comportamentul verbal si nonverbal al persoanelor pasive au cateva strategii de
comunicare, de a se invarti in jurul subiectului, a evita sa spuna ceea ce isi doresc, de a fi vag,
neclar in formularea unei cereri, foloseste formule exagerate de politete toate acestea exprimate
cu o voce moale, nesigura, cu umerii lasati, cu o postura de retragere. Arata de parca ar fi rusinati
de ceea ce spun. Aceste persoane isi pot frange mainile, arata de parca ar fi pierdute.
Scopul comportatamentul pasiv este de a evita orice ciocnire sau conflict. Mesajul
comunicat este "eu nu contez". In spatele acestei supuneri exista mesajul ascuns "ai grija de
mine, eu nu vreau sa pierd afectiunea ta si pentru asta te protejez de orice ar putea sa te atinga".
Asteapta rasplata celorlalti pentru lipsa de egoism. Fiind un personaj fara initiativa, va fi
considerat fara responsabilitati si nu va fi certat. Pretul pe care plateste este implicarea in relatii
de supunere, umilitoare, acceptarea unor solicitari nerezonabile. La aceste persoane există
spaima de respingere, de critica, frica de a rămîne singuri.
2. Comportamentul agresiv. Mesajul trimis este “EU!”
– isi apara si sustine ideile in dauna sentimentelor celorlalti
– in tot ce face isi doreste sa castige pentru ca aproape totul este privit ca o
competitie
– pare arogant si sigur pe sine, insa acestea mascheaza o scazuta stima de sine ,
adesea frustrare, durere provenita din neatingerea scopurilor, “cosmetizate”
prin atitudine dominatoare (domin eu inainte de a fi dominat), voce taioasa,
sarcasm
– agresivul se bazeaza pe control asupra oamenilor , evenimentelor,
desfasurarea actiunilor a ltora, dar vor suferi des atunci cand apar acele lucruri,
situatii, oameni pe care nu le vor putea controla (vremea, orarul de functionare al
institutiilor, bunul plac al altuia, persoane greu de manipulat).
Eşti agresiv când: doreşti să câştigi cu orice cost , presezi pe alții, încalci drepturile
celorlalți, nu asculți sau nu respecți sentimentele sau ideile celorlalți. Când eşti agresiv stai prea
aproape de oameni, ai tendința să ții pumnii strânşi, vorbeşti prea tare sau ai tendința să țipi.
După ce ai fost agresiv eşti supărat, te simți singur, simți că ceilalți nu te plac, ceilalți te evită.
Când eşti agresiv ceilalți te văd ca pe cineva care provoacă probleme, copilăros şi imatur.
Comportamentul agresiv arata o pozitie ferma a drepturilor proprii, o exprimare a
gandurilor si a emotiilor intr-un mod neadecvat ce lezeaza drepturile celorlalti. Superioritatea
acestuia se realizeaza prin agresivitate, umilirea si controlul celorlalti. Agresivitate este expresia
maniei si frustrarii, se descarca pe calalalt si impiedica o comunicare productiva. Agresivitate
ascunde lipsa onestitatii si egoismul, poate fi o manevra simpla de ranire si de asigurare a
controlului asupra celuilalt.Comportamentul agresiv poate fi raspunsul la o stima de sine joasa.
Caracteristicile verbale si nonverbale sunt capul plecat inainte ofensiv, invadarea
spatiului personal al celuilalt, bagacios, privirea fixata insistent asupra celuilalt pana acesta o
coboara. Vocea este stridenta, rastita, sarcastica, condescenta, nepasatoare. Remarcile sunt
directe, jignitoare, cuprinzand critici si mesaje negative.Scopul este dominarea, castigul,
controlul asupra altor persoane.
Mesajul comunicat este "asta gandesc eu, asta vreau, nu ma intereseaza de tine, ceea ce spun eu
este corect, tu esti incapabil."Mesajul ascuns este "eu sunt cel mai tare, nu iti dau nici o sansa sa
ma invingi."
Rasplata acestui comportament este faptul ca ii face pe ceilalti sa faca ceea ce vrea si sa
asculte de el. Viata agresivului se desfasoara asa cum doreste el, de aceea apare sentimentul de
control asupra evenimentelor, de obtinere a celor ravnite.Comportamentul agresiv nu se gaseste
neaparat la o persoana tipic agresiva, poti deveni agresiv datorita unor probleme psihice care pot
apărea pe moment si care duc la o stare a agresivitatii.Acest comportament poate dispare sau
poate sa se stabileasca o perioada mai indelungata el tine de autocontrol si de gravitatea
problemei respective.A fi agresiv verbal sau fizic este aproape acelasi lucru.Agresivitatea verbala
se manifesta in general impreuna cu cea fizica.Putini oameni sunt doar agresivi verbal.Exista
totusi si o gene care se mosteneste dar si una care se dobandeste.Sunt foarte multe de spus despre
acest fel de comportament agresiv.El poate fi chiar iscat de catre o persoana careia ii face placere
sa determine izbucnirea unui asemenea comportament.
3. Comportamentul pasiv - agresiv.
Mesajul trimis este “poate tu” dar ceea ce gandeste este “EU!”
– cateodata dificil de identificat pentru ca este subtil, nu obiecteaza deschis, desi
ar vrea, iar frustrarea acumulata prin reprimare (din cauza lipsei de curaj sau
permisiunii pe care sa si -o acorde de a riposta) se manifesta violent in situatii
neasteptate;
– nu numai ca nu obiecteaza, dar nici nu isi exprima parerea deschis adesea din
frica de a nu gresi, de a nu nu -si asuma responsabilitatea, dandu -i astfel
posibilitatea de a pandi greselile altuia si de a critica
– are permanent un motiv de revolta fata de familie, sefi, autoritati, de cei care
au controlul si stabilesc regulile p entru ca, in secret, ei si -ar dori rolul de
“control”, dar nu o pot face din frica de putere, de a nu gresi;
– sunt adesea o unitate a contrariilor: daca e cald, de ce nu e frig, daca e frig,
ar mai bine sa fie caldut - nimic nu pare sa-i multumeasca, si nu ii multumeste in
primul rand propria persoana din cauza faptului ca nu reusesc sa se manifeste asa
cum simt, ci mereu aleg sa cenzureze reactii, sa se abtina de la ceva sau sa se
simta vinovati ca au ales sa -si dea frau liber;
– aleg adesea relatii in care sa-si pot manifesta “carcoteala”, cu persoane cu
incredere scazuta de sine, care interpreteaza criticile ca pe ceva normal.
Mereu bombanind, mereu de alta parere – dar pe care nu si-o exprima deschis ci numai
sub forma de carteala – si mereu revoltat impotriva autoritatii, fie ca este vorba de familie sau de
serviciu. Iata un portret sumar al pasiv-agresivului.

Este pasiv in momentul in care se iau deciziile. Nu participa la discutii, nu-si expune
punctul de vedere, nu obiecteaza deschis, nu are nimic de propus. Participa in sila la sedinte, pare
ca a fost adus cu de-a sila, ca suporta cu greu adunarea de oameni si il plictisesc schimburile de
idei. In familie, lasa mereu impresia ca isi sacrifica adevaratele dorinte pentru mofturile
celorlalti.Devine, insa, agresiv in momentul in care ar trebui sa aplice deciziile luate. Atunci
contesta totul, de la justetea deciziilor si pana la competenta celor care le-au luat. Iar daca n-are
incotro si trebuie sa se conformeze, o face in sila, exagereaza ostentativ dificultatea si
complicatiile considerate inutile ale sarcinii, asa incat sa intarzie si sa provoace cat mai multa
suferinta.Comportamentul pasiv-agresiv pare incoerent si inexplicabil privit de la oarecare
distanta.
O persoană cu comportament pasiv-agresiv în faza fundamentarii deciziilor, afiseaza
pasivitate, dezinteres, poate chiar dispret.Cînd i se cere un lucru, are tendinta sa refuze, sa
protesteze, sa argumenteze inutilitatea, absurditatea, abuzul.
Punerea in aplicare a deciziei se transforma intr-un cosmar asumat demonstrativ.Cand are
initiativa, cand nu se simte constrans si nu se afla intr-un raport de subordonare, poate fi chiar
agreabil, ca si cum n-ar fi aceeasi persoana.
Iar comportamentul pasiv-agresiv se face simtit nu numai la serviciu ci, uneori, si in
familie. „Unde mergem in concediu?” Raspuns: ridicare din umeri. Sau: „Unde vrei.” (Nu „Unde
vrei tu”, pentru ca asta ar insemna de la inceput ca-ti fac o favoare, de buna voie; „Unde vrei”,
pentru ca nu ma intereseaza.) „Hai sa mergem la mare.” Acolo: „Mare, mare si iar mare.
Caldura, soare, aglomeratie, oboseala…”
Pasiv-agresivul este, cu siguranta, nemultumit de situatia sa. Considera ca merita mai
mult de la viata. Fie este supracalificat pentru munca pe care o face, fie este convins ca ar fi putut
face mai mult, ca ar fi meritat o pozitie superioara celei pe care o ocupa.Nu tolereaza
subordonarea. Fie pentru ca se considera superior intelectual sefului, fie ca il considera pe acesta
incompetent pentru postul pe cre il ocupa, fie ca isi pune problema independentei sale, a libertatii
de decizie.

In familie, poate fi vorba de un sot sau o sotie care considera ca a facut un mariaj
nereusit, ca se sacrifica in casnicie. Dar poate fi vorba de un adolescent care isi cauta identitatea,
isi cauta drumul spre maturitate si independenta, caz in care pasiv-agresivitatea este o faza
normala si tranzitorie.
Ca sa vorbim de o personalitate pasiv-agresiva, trebuie sa fim siguri ca persoana are acest
comportament dintotdeauna, de dimineata pana seara, la serviciu, acasa si oridecate ori simte ca
ceva i-a fost impus si nu i-a fost cerut destul de politicos, cel putin de la egal la egal.
Unde greseste?Pasiv-agresivul nu are taria sa se chestioneze in legatura cu cauzele
ajungerii sale in situatia care nu-i convine si motivele pentru care ramane in aceasta situatie.
Oare pentru faptul ca nu am mai multe studii, ca nu am promovat, ca nu am jobul visat cine este
responsabil? Nu este suficient potentialul, trebuie sa ai si abilitatea de a-l valorifica. Daca n-ai
fost dispus sa faci mai mult efort sau mai multe compromisuri, a fost optiunea ta. Asa
functioneaza sistemul si ai posibilitatea sa alegi: ori te integrezi si functionezi, ori te retragi si iti
cauti alt drum.
De ce te-ai casatorit si de ce mentii casatoria cu o persoana pe care o consideri inferioara
sau abuziva? Poate nu ai incredere in tine, nu ai curaj sa te descurci singur, sau se te supui
prejudecatilor conform carora, oricum ar fi, trebuie sa ai o familie (valabil mai ales in cazul
femeilor)?
Iar ca adolescent, daca actele de revolta nu sunt extreme si nu-ti pun in pericol viitorul,
sanatatea, dezvoltarea, atunci e OK. Timpul trece si, inevitabil, vei fi intr-o zi pe picioarele tale.
Cum trebuie sa ne purtam cu o persoanlitate pasiv-agresiva
Recomandabil:– Sa fim ambili. In general, conteaza nu atat ce spunem cat cum spunem.
Particulazand, conteaza nu atat ce cerem cat cum cerem. Dar cu pasiv-agresivul, care este putin
paranoic, este cu atat mai important ca tonul, cuvintele alese sa nu sune cu totul si cu totul
imperative. Putina empatie – nu pana la compatimire! – va fi de mare folos.

– Sa-i cerem parerea atunci cand este posibil. Participarea la decizie il va stimula in
executarea ei. Se va simti respectat si unde mai pui ca parerea lui se poate dovedi chiar utila!
Trebuie sa-l detensionam si sa-l facem sa se exprime in cadrul si in momentul potrivit, nu pe
ascuns, dupa ce diciziile au foat luate.
– Sa-l stimulam sa se exprime deschis. Atitudinea pasiv-agresiva ascunde muta
nemultumire. Trebuie cercetat daca nu este indreptatita intr-o oarecare masura nemultumirea.
Daca este, trebuie sa gasim, desigur, impreuna, o solutie. Daca exagereaza, insa, daca i se pare,
daca interpreteaza gresit anumite lucruri, trebuie discutat si demontat.
 – Sa le remintim regulile jocului. Poate ca pasiv-agresivul nostru chiar are o problema cu
regulile. Va trebui sa-i amintim ca regulile au rolul de a asigura coerenta si unitatea in actiune
precum si coexistenta pasnica si respectarea drepturilor tuturor. Pentru coerenta si unitate este
importanta stabilirea unei ierarhii ca si existenta unei autoritati care sa dea, intr-un fel, tonul la
cantec. O functie de comanda nu presupune neaparat superioritatea individului care o
indeplineste. Si, desigur, exista si principiul democratic conform caruia fiecare are dreptul la
opinie si, prin acesta, la participarea la luarea deciziilor.
Nu se recomandă:
– Sa ignoram atitudinea de impotrivire sistematica. Pur si simplu, o problema nu dispare
prin simpla ei ignorare. Dimpotriva, ea se agraveaza. Pasiv-agresivul isi va intensifica
represaliile, pana cand va obtine o reactie.
– Sa nu ne lasam antrenati intr-un joc al represaliilor reciproce. Sa nu ne imaginam ca
intr-o zi pasiv-agresivul va veni fluturand steagul alb si isi va cere iertare! Dimpotriva. Isi va
intensifica lupta si va compromite in mare masura sansele de a mai comunica. Mai bine taiem
raul din radacina, discutand deschis, apeland, poate, la putin umor, mai ales daca pasiv-agresivul
nostru este suficient de inteligent.
4. Comportamentul asertiv. Mesajul trimis este “Eu ma afirm, asa cum sunt”
– isi recunoaste nevoile si le afirma si actioneaza pentru ingrijirea lor
– este onest cu sine si cu ceilalti ceea ce duce la un echilibru interior si in relatiile
interumane;
– si din exterior apar a avea incredere in sine, merg drepti, privesc in ochi
interlocutorul, au voce calma, sunt empatici, asculta activ si recunosc si nevoile celorlalti;
– sunt oameni destinsi care nu fac concesii atunci cand nu este cazul, deci este
posibil sa evite un pasiv-agresiv, fara sa fie considerat nepoliticos;
– nu sunt perfecti, dar nici nu sufera din cauza aceasta.
Eşti asertiv când: susții ceea ce e mai bine pentru tinem, te asiguri că ceilalți înțeleg ceea
ce doreşti, îți exprimi deschis şi onest sentimentele şi ideile, respecți drepturile şi ideile
celorlalți, îi asculți pe ceilalți. Când eşti asertiv: ai tendința să stai drept , menții contactul vizual
cu celălalt, vorbeşti clar, asculți cu interes. După ce ai fost asertiv te simți bine, simți că ai fost
onest şi respectat, eşti mândru. Când eşti asertiv ceilalți te văd ca pe un adult, capabil să îți asumi
responsabilități, onest, independent, capabil să iei decizii.
3. Rolul comportamentului în societate

Trecem pe lângă o cunoştinţă, o salutăm ; ni se face un serviciu, mulţumim ; întâlnim un

nevăzător, îl ajutăm să treacă strada,... avem deci un comportament politicos, civilizat.
Comportamentul politicos, civilizat presupune respectarea convenienţelor, a regulilor de
convieţuire în societate.El presupune totodată racordarea la acţiunile celorlalţi, permanenta
încercare de evitare a conflictelor şi de conciliere cu semenii.Politeţea (ansamblu de convenienţe
sociale) face parte şi ea din ştiinţa de a trăi împreună cu ceilalţi. Prezenţa ei facilitează relaţiile
interumane, iar absenţa ei provoacă dificultăţi in raporturile dintre oameni. Politeţea este deci
necesară. Dacă suntem politicoşi, înseamnă că suntem morali ? Spunem unei amice „ Ce bine
arăţi azi ! ", deşi ea are o înfăţişare obosită şi bolnăvicioasă. Ne extaziem în faţa unui coleg : „
Vai, cât eşti de inteligent" , dar în sinea noastră stim că este un tocilar cu o minte înceată. Foarte
politicoşi ne salutăm şeful dimineaţa : „Respectele mele ! " , deşi în realitate îl desconsiderăm.

Există în aceste cazuri o contradicţie între ceea ce gândim şi simţim, pe de o parte, şi ceea
ce spunem, pe de altă parte. Deci, deşi suntem politicoşi nu suntem sinceri, suntem ipocriţi. Am
putea spune în această situaţie că suntem politicoşi, dar imorali. Politicoşi pentru că vorbim
frumos, imorali pentru că una gândim şi alta facem. Problema însă este mai complicată. Nu
putem fi acuzaţi de imoralitate (ipocrizie, ne-sinceritate etc.) ori de câte ori vorba sau fapta
noastră nu se potriveşte cu gândul nostru, cu simţirea noastră. Pentru a ne putea pronunţa, trebuie
să luăm în considerare şi intenţia care a stat la baza faptelor noastre, motivaţia care ne-a îndemna
să procedăm aşa. Dacă, de exemplu, doresc, intenţionez să-mi încurajez colega bolnavă, să o fac
măcar o clipă să-şi uite suferinţa, şi îi spun „ Ce bine arăţi azi ! " , mă poate acuza cineva de
imoralitate ? Nu !
Atunci când îi spun acelaşi lucru cu intenţia de a o ironiza, de a provoca ilaritatea celor
din jur, atunci sigur am un comportament imoral. Din aceste exemple nu trebuie să tragem
concluzia că există o contradicţie între conduita politicoasă şi conduita morală. De aici înţelegem
doar că, nu întotdeauna, conduita politicoasă este automat şi o conduită morală. Conduita
politicoasă (comportamentul social „utilitar " ) este necesară, utilă şi de aceea trebuie încurajată
şi practicată. În acelaşi timp, ea trebuie subordonată unui principiu superior de conduită, şi
anume : respectul persoanei. Politeţea trebuie deci subordonată conduitei morale. În familie, în
grupurile de prieteni, la şcoală, fiecare dintre noi se manifestă într-o gamă foarte variată de fapte
şi atitudini . Suma acestora alcătuieşte cartea noastră de vizită, felul în care ne prezentăm celor
din jur. Sunt situaţii în care unii dintre noi dezvăluie că, de fapt, nu sunt aşa cum am fi fost
tentaţi să credem, să-i considerăm, ci altfel, mai puţin buni decât se vor chiar ei înşişi. Aceste
ocazii, prin care ajungem mai aproape de esenţă, de ceea ce sunt de fapt oamenii, pot fi situaţiile
limită : atunci când se ridică un obstacol greu de trecut, când se întâmplă fapte neprevăzute,
aducătoare de mari bucurii (victoriile, reuşitele) sau de mari suferinţe (eşecurile, înfrângerile,
moartea celor apropiaţi).
În astfel de cazuri, se pot observa devieri de la modul obişnuit de a fi, atingerea unor extreme
comportamentale, altfel greu de imaginat. Atunci apare întrebarea : care este adevăratul
comportament: cel afişat zi de zi sau cel reieşit surprinzător la iveală ?
Un alt exemplu contradictoriu îl constituie modurile de a se comporta, atât de diferite în
medii şi în contexte diverse. Asa se întâmplă ca părinţii să rămână sincer uimiţi când li se aduc la
cunoştinţă năzdrăvăniile pe care copiii lor se întrec să le facă la şcoală, în timp ce acasă îi ştiu ca
fiind foarte cuminţi si ascultători. Este posibil şi cazul invers, în care atitudinea civilizată şi
rezultatele bune şcolare să contrazică în mare parte obrăznicia şi îndărătnicia manifestate în
familie. În cazurile invocate, pot fi observate contradicţii care se datoreaza inconsecvenţei în
comportament, ceea ce denotă nesiguranţa raportării la valorile şi la principiile de viaţă încă
nestatornicite.Consecvenţa ar presupune unitatea între vorbă şi faptă, continuitatea de sens a
comportamentelor în diverse medii şi situaţii.
Comportamentul reprezintă modul de a acţiona, de a se purta, de a fi al cuiva în diferite contexte.
Deci comportamentul este defapt unul din cele mai importante „accesorii” ale ființei
umane care îi determină relațiile cu lumea din jur, de el depinde raportul cu societateam un om
cumpătat poate profita de un comportament decent avînd mari succese
Bibliografie

1. http://articole.famouswhy.ro/comportamentul_nostru_in_societate/
2. http://autoeducare.ro/tipuri-de-comportament
3. http://www.psychologies.ro/sanatate-2/pasiv-agresiv-sau-vesnic-in-opozitie-
1114737
4. Marian Liliana, „Etica profesională și bazele comunicării”, ed U.T.M.,
Chișinău, 2008, 96pag.
5. Spinei Angela, „Comunicare și comportament”, ed. Centrul Editorial-
Poligrafic Medicina, Chișinău,2005, 216 pag.
6. Țărnă Ecaterina, „Bazele comunicării”, ed. Prut Internațional, Chișinău,
2011, 368 pag.