Universitatea Națională de Știință și Tehnologie

POLITEHNICA București
CENTRUL UNIVERSITAR PITEȘTI
Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Ştiinţe Sociale şi Psihologie
Specializare-Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

PORTOFOLIU

FUNDAMENTELE PEDAGOGIEI

Profesor: Conf.univ.dr.Soare Emanuel

Studentă: Costea Niță Alexandra Elena
Anul I- semestrul I grupa I
An universitar 2023-2024
 CUPRINS:

Este pedagogia o știință?

Ce este educația ?

Perspective de abordare a conceptului de Educație

Educația ca proces de formare/modelare

Importanța fundamentului social al educației

Valorificarea intereselor elevului sau modelare socială?

Glosar de termeni pedagogici

Bibliografie
 Este pedagogia o știință?

Pedagogia se definește ca știință a educației. Etimologic termenul "pedagogie" îşi are

originea în limba greacă: "pais", "paidos" (copil), "agoge" (conducere), care înseamnă a
conduce , a se ocupa de creșterea copilului, adică de ceea ce în mod curent numim educație.
Dacă sensul primar al termenului, valorizat în Antichitate, făcea trimitere la persoana care îl
conducea pe copil la şcoală, o dată cu evoluţia societăţii omenești, datorită creşterii
complexităţii educaţiei, s-a impus necesitatea unei noi accepţiuni. Astfel, termenul
"pedagogie" a început să fie utilizat în legătură cu întregul ansamblul de preocupări legate de
problematica fenomenelor educaţionale, iar, în timp, pedagogia şi-a câştigat un loc aparte în
ansamblul disciplinelor ştiinţifice şi o "demnitate teoretică" . Ea şi-a dobândit statutul
epistemologic de ştiinţă, discurs teoretic asupra unui fenomen care, în unele circumstanţe, se
prelungeşte în acţiuni concrete, întruchipând note ale tehnicii (tehnica educativă).

Pedagogia este o știința,care are ca obiect de studiu specific dimensiunea funcțional –

structurală a educației, abordabila metodologic din perspectiva finalitaților specifice ce
vizează formarea-dezvoltarea personalității umane prin valorificarea corelației
subiect/educator-obiect/educat, conform unor principii și legități specifice care reglementează
desfășurarea probabilă a fenomenelor educaționale, la nivel de sistem și de proces. Prin
prisma finalității ei, pedagogia are o valoare teoretică, cunoașterea tot mai profundă a
domeniului propriu de cercetare, și o valoare practică, de valorificare a descoperirilor sale în
folosul omului. Pedagogia şi-a câştigat în timp, statutul epistemologic de ştiinţă care
analizează fenomenul educaţional în toată complexitatea sa, în scopul optimizării şi inovării
acestuia prin schimbări/inovari de structură sau prin schimbări/inovari de strategii, menite să
optimizeze efectele acestuia asupra formării personalităţii. Pedagogia dobândește o valoare
teoretică, manifestată în cunoașterea și explicarea fenomenului educațional cu scopul de a
orienta activitatea educativă-practică.

În prezent, pedagogia începe,să se afirme, tot mai mult, ca ştiinţă a educaţiei, care
studiază fenomenul educaţional, organizat şi desfăşurat în vederea formării,modelării şi
dezvoltării personalităţii umane. Este o ştiinţă cu caracter multidisciplinar, de sinteză şi de
aplicaţie, care, pentru rezolvarea propriilor probleme, recurge la elemente de explicaţie
împrumutate din alte discipline teoretice.
 Ce este educația ?

Educația este un fenomen social care a însoțit istoria omenirii de la începuturile ei și

va continua să existe de-a lungul întregii evoluții a acesteia. Ea este cea care conservă și
transmite experiența de cunoaștere teoretică și practică, valorile culturii și civilizației de la o
generație la alta. Din perspectiva dimensiunii sale structural-funcționale, educația este
obiectul de studiu al pedagogiei.
Etimologic, conceptul de educație cunoaște două explicaţii, oarecum distincte:
 educo- educare(lat.)- a alimenta, a creşte, a îngriji;
 educe- educere (lat.)- a duce, a conduce, a scoate.
Prin reunirea într-un singur concept, a celor două interpretări obţinem sintagma
„evoluţie dirijată” cu înţelesul primar de „scoatere din natură” iar pe de altă parte
„creştere, actualizare a unor potenţialităţi existente doar în stare latentă”.
Termenul este întâlnit în limba franceză în secolul XVI. Pe parcursul
timpului, educaţiei i s-au dat mai multe definiţii, care au încercat să surprindă esenţa şi
complexitatea fenomenului.
Astăzi, termenul “educaţie” are o largă circulaţie mondială, fiind unanim acceptată
în ceea ce este esenţa ei. Cu semnificaţie similară, dar nu identică, se folosesc în prezent
sintagme precum: formarea, modelarea, cultivarea personalităţii.
Elaborarea conceptului de educație ridică numeroase probleme de ordin metodologic
și praxiologic, datorate complexității realității psihosociale reflectate, a cărei cunoaștere
profundă depinde de stadiul atins în cercetarea științifică de specialitate.
 Perspective de abordare a conceptului de Educație

Perspectiva acțională

Educaţie este o Acțiune ca un ansamblu de acţiuni desfăşurate voit într-o societate

pentru transmiterea la generaţiile tinere a comportamentului şi valorilor acumulate în timp

Perspectiva procesuală

Educația este un Proces - de transformare pe termen lung a ființei umane, în

perspectiva unor finalități explicit formulate. Transformarea se realizează pe două dimensiuni
fundamentale:
1. dimensiune psihologică, de transferare individuală prin acumularea culturii
transmise în acțiunea educațională;
2. dimensiunea socială, de socializare, dobândire de noi comportamente, atitudini,
conduite dezirabile din punct de vedere social.
Educația este un proces gradual de învățare și cultivare a noilor cunoștințe, abilități și
valori. Aceasta are rolul de a aduce schimbări pozitive în viața și comportamentul uman,
facilitând dezvoltarea unor calități umane și explorarea de noi orizonturi cognitive.

Perspectiva relațională

Educația este o Relație socio-umană fiind o relație umană şi socială între educatori şi
educați, relație în care educatorul urmărește o schimbare intențională pentru educat, în
conformitate cu un scop bine definit.

Educaţia reprezintă obiectul de studiu al pedagogiei şi urmăreşte

cunoaşterea ştiinţifică profundă a realităţii educaţionale la nivel de sistem şi proces,
delimitează nucleul de bază al domeniului prin abordarea problemelor pedagogice
fundamentale (elaborarea conceptului de educaţie, analiza educaţiei la nivel funcţional-
structural şi contextual, caracteristicile generale aleeducaţiei), atenţionînd asupra aspectelor
de fond ale teoriei pedagogice la nivelul practicii educative.
 Educaţia este un fenomen socio-uman ce asigură transmiterea acumulărilor
teoretice şi practice, obţinute de omenire de-a lungul evoluţiei istorice, cu scopul
formării personalităţii în vederea integrării socio-profesionale.
Educaţia a fost definită ca un fenomen social - uman specific care constă în
transmiterea acumulărilor teoretice şi practice obţinute de omenire de-a lungul dezvoltării sale
social- istorice către tânăra generaţie în special, cu scopul formării personalităţii, a pregătirii
pentru viaţă, pentru integrarea în activitatea social-utilă ca şi pentru dezvoltarea societăţii.
Educația este un proces complex de formare a personalității în conformitate cu
potențialul său individual și în corespundere cu așteptările sociale.
•Acțiune de transformare pozitivă a ființei umane, de trecere ”condusă”de la un stadiu
inferior la unul superior
•Ansamblul de măsuri aplicate în mod sistematic, în vederea formării și dezvoltării
însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale tinerii generații sau ale oamenilor ale societății.
Din perspectiva societății educația este interpretată prin prisma pregătirii omului
pentru exercitarea diferitor roluri sociale. Educația este o activitate socială complexă care se
realizează printr-un lanț nesfârșit de acțiuni exercitate în mod conștient, sistematic și
organizat, în fiecare moment, un subiect individual sau colectiv –acționând asupra unui obiect
–individ sau colectiv –în vederea transformării acestuia din urmă într-o personalitate activă și
creatoare, corespunzătoare atât condițiilor istorico-sociale prezentate și de perspectivă, cât și
potențialul sau biopsihic individual.
Educaţia este activitatea conştientă de a-l influenţa pe om printr-o triplă acţiune: de
îngrijire, de îndrumare şi de cultivare, în direcţia creării valorilor culturale şi a sensibilizării
individului faţă de acestea.
Educația - acțiune sociala datorita faptului ca educația este o acțiune specific umana,
iar omul este o ființă sociala, înseamnă ca educația se realizează numai in cadrul societății,
prin urmarea educația si societatea sunt interdependente. Ea nu este o simpla prelungire a
sistemului social, ci reprezintă o componente distincta a acestui sistem, diferențiata calitativ
de alte fenomene sociale.
 Educația ca proces de formare/modelare

Educația ca proces de formare reprezintă o acţiune de transformare in sens pozitiv si

pe termen lung a ființei umane. Transformarea se realizează pe două dimensiuni
fundamentale: o dimensiune psihologică, de transferare individuală prin acumularea culturii
transmise în acțiunea educațională și o dimensiunea socială, de socializare, dobândire de noi
comportamente, atitudini, conduite dezirabile din punct de vedere social.
Este un proces gradual de învățare și cultivare a noilor cunoștințe, abilități și valori.
Aceasta are rolul de a aduce schimbări pozitive în viața și comportamentul uman, facilitând
dezvoltarea/formarea unor calități umane și explorarea de noi orizonturi cognitive. Ea este cea
care conservă și transmite experiența de cunoaștere teoretică și practică, valorile culturii și
civilizației de la o generație la alta. Din perspectiva dimensiunii sale procesuale, educația este
un proces de formare și modelare a ființei umane. Este privită ca un proces de formare și
finalitate a educației în beneficiul indivizilor, societății și a statului.
Educația este un proces complex de formare a personalității în conformitate cu
potențialul său individual și în corespundere cu așteptările sociale.
•Acțiune de transformare pozitivă a ființei umane, de trecere ”condusă”de la un stadiu
inferior la unul superior
•Ansamblul de măsuri aplicate în mod sistematic, în vederea formării și dezvoltării
însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale tinerii generații sau ale oamenilor, ale societății.
Educația este o componentă esențială a dezvoltării umane. Ea nu se limitează doar la
acumularea de cunoștințe și informații, ci are un rol mult mai amplu. Ne formează
personalitatea, ne ajută să ne dezvoltăm capacitatea de a gândi critic, să fim creativi și să ne
adaptăm la schimbări. Este un proces organizat, expresie a două forţe complementare:
societatea şi individul, proces care înscrie fiinţă umană pe traiectoria ascendentă a umanizării
sale.
Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi
armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi creative. Întreaga
activitate din școală este orientată spre formarea personalității elevului în conformitate cu
cerințele sociale ale vremii, scopul principal fiind integrarea socială. Rămâne principala cale
prin care valorile și tradițiile se transmit din generație în generație, se modelează pentru a
reflecta evoluțiile culturale și economice și se ancorează în realitățile sociale contemporane.
 Importanța fundamentului social al educației

Educaţia a fost definită ca un fenomen social - uman specific care constă în

transmiterea acumulărilor teoretice şi practice obţinute de omenire de-a lungul dezvoltării sale
social- istorice către tânăra generaţie în special, cu scopul formării personalităţii, a pregătirii
pentru viaţă, pentru integrarea în activitatea social-utilă ca şi pentru dezvoltarea societăţii. În
mod evident, ea nu se poate desfăşura decât în cadrul societăţii. De altfel, educaţia reprezintă
un subsistem al sistemului social. Relaţia educaţie-societate este biunivocă. Schimbările
sociale declanşează mutaţii, transformări şi în plan educaţional. Educaţia trebuie să se plieze
pe exigenţele sociale, ea fiind un sistem ofertant de servicii, răspunde întotdeauna unei
comenzi sociale. Prin funcţiile pe care le îndeplineşte, dar în special prin cea economică,
educaţia contribuie la progresul social.
Din perspectiva societății educația este interpretată prin prisma pregătirii omului
pentru exercitarea diferitelor roluri sociale. Educația este o activitate socială complexă care
se realizează printr-un lanț nesfârșit de acțiuni exercitate în mod conștient, sistematic și
organizat, în fiecare moment, un subiect individual sau colectiv –acționând asupra unui obiect
–individ sau colectiv –în vederea transformării acestuia din urmă într-o personalitate activă și
creatoare, corespunzătoare atât condițiilor istorico-sociale prezentate și de perspectivă, cât și
potențialul sau biopsihic individual.
Educaţia este activitatea conştientă de a-l influenţa pe om printr-o triplă acţiune: de
îngrijire, de îndrumare şi de cultivare, în direcţia creării valorilor culturale şi a sensibilizării
individului faţă de acestea.
Educația - acțiune sociala datorita faptului ca educația este o acțiune specific umana,
iar omul este o ființă sociala, înseamnă ca educația se realizează numai in cadrul societății,
prin urmarea educația si societatea sunt interdependente. Ea nu este o simpla prelungire a
sistemului social, ci reprezintă o componente distincta a acestui sistem, diferențiată calitativ
de alte fenomene sociale. Societatea contemporană, supusă unui ritm accelerat de schimbare,
tinde să devină o societate educativă, o societate al cărei ax îl reprezintă educaţia. Deci
impactul fenomenului educaţional asupra societăţii este major. Dezvoltarea rapidă a ştiinţei şi
tehnicii impune sporirea numărului de cadre cu pregătire medie şi superioară, având
competenţe multiple. Acest fapt conduce la restructurări, schimbări în educaţie. Aşa se explică
numeroasele reforme şcolare iniţiate în multe ţari vizând în principal modernizarea
învăţământului. În acest context, constatând interesul sporit acordat educaţiei, putem aprecia
că s-a conştientizat faptul că educaţia are un rol fundamental în dezvoltarea societăţii.
 Valorificarea intereselor elevului sau modelare socială?

Un rol fundamental al educației se referă la dezvoltarea personală. Fiecare individ

trebuie să aibă posibilitatea de a se dezvolta potrivit potențialului propriu, astfel încât să
poată asigura independența și prosperitatea lui, a familiei pe care eventual decide să și-o
întemeieze și a grupurilor din care decide să facă parte. Dezvoltarea personală continuă prin
învățare pe tot parcursul vieții este esențială în societatea contemporană.

Un alt rol al educației este cel social. Educația oferă fiecărui individ oportunitatea de a
acumula cunoștințele și de a își dezvolta atitudinile și abilitățile necesare pentru a deveni un
cetățean informat și activ, care contribuie la prospețimea comunității sale și a națiunii.
Educația asigură astfel stabilitatea și dezvoltarea socială.

Pornind de la aceste roluri, întotdeauna și peste tot au existat și există discuții cu

referire la scopul și obiectivele educației, la ceea ce trebuie să se învețe și cum să se învețe.
Guvernele multor țări înscriu în programele lor educația drept o prioritate absolută, iar
Organizația Națiunilor Unite a inclus-o în Obiectivele de Dezvoltare Durabilă centrale
Agendei 2030. Din aceeași perspectivă a anului 2030, școala românească este în serviciul
copilului, al familiei, al comunității și al societății. Serviciul public de educație din România
se construiește pe cooperarea între toate sectoarele societății, cuprinde învățământul de stat și
privat și are ca finalitate modelarea copilului într-un adult responsabil, integrat social și
profesional, care simte că aparține, în egală măsura națiunii române si spațiului european,
gândește și participă la dezvoltarea societății.

În decursul timpului s-au dezvoltat concepţii şi atitudini diferite asupra educaţiei.

Într-o primă accepțiune educaţia este interpretată exclusiv din perspectiva societăţii,
vizând pregătirea omului pentru exercitarea diferitelor roluri sociale; socialul este primordial
dar nu ţine cont de natura umană, ceea ce contravine esenţei educaţiei: dezvoltarea şi
diferenţierea specifică a personalităţii umane

Cea de-a doua pleacă de la presupunerea existenţei unei naturi umane universale şi
invariabile, educaţia având rolul de a asigura dezvoltarea aceste naturi, a calităţilor generale şi
specifice ale fiinţei umane; această concepţie eludează cadrul social în care acţionează omul,
care trebuie să răspundă anumitor cerinţe sociale (culturale, economice, profesionale, morale),
ceea ce echivalează cu un fel de utopism pedagogic (educaţia liberă).

În decursul timpului teoreticienii au înclinat spre una sau spre cealaltă dintre cele două
poziţii; astăzi cele două concepţii tind să se întâlnească. În societatea de astăzi, educaţia
şcolară tinde spre formarea unei personalităţi armonioase, creatoare, deci spre valorificarea,
stimularea, dezvoltarea inteligenţei şi a potenţialului creator de care depinde tot mai mult
dezvoltarea unei naţiuni.

Existenţa unei naţiuni, cu ceea ce are ea specific, este dependentă în mod hotărâtor de
educaţie. Tocmai de aceea educaţia are caracter naţional.
 GLOSAR DE TERMENI PEDAGOGICI

1.Arie curriculară – „Grup de discipline școlare, în cadrul Planului de învățământ,

care prezintă anumite particularități. Disciplinele grupate în aceeași arie, chiar dacă sunt
distincte, au în comun anumite obiective, conținuturi și metodologii didactice. Prin grupare
disciplinelor pe ~ se stabilește un echilibru între domeniile de studiu și se facilitează relațiile
interdisciplinare. ~ rămân aceleași pe întreaga durată a școlarității obligatorii, dar ponderea lor
și raporturile dintre ele se schimbă de la o etapă la alta. Planul actual este structurat pe
următoarele șapte ~ : 1. Limbă și comunicare; 2. Matematică și Științe; 3. Om și societate; 4.
Arte; 5. Sport; 6.Tehnologii; 7. Consiliere și orientare.
2.ALTERNATIVELE PEDAGOGICE-Alternativele pedagogice reprezintă acele
variante de organizare şcolară "care oferă diferite soluţii de schimbarea preceptelor oficiale,
aplicate într-o anumită epocă sau într-un anumit context"
3.AMBIANŢA EDUCAŢIONALĂ-Ambianţa educaţională reprezintă climatul
psihosocial în care are loc activitatea/acţiunea pedagogică.
4.Autoeducatia se defineste ca o activitate constienta, intentionata, pe care un individ
o. societate, scopurile autoeducatiei sunt stabilite de individul insusi, in acord cu cerintele
societatii. preocupari sistematice de autoeducatie apar, de obicei, in perioada scolii
gimnaziale.

5.Curriculum-În literatura pedagogică actuală nu există încã un consens privind

definirea conceptului de curriculum. Totuşi, majoritatea definiţiilor actuale
încorporează câteva elemente definitorii comune:
 curriculum-ul reprezintã ansamblul documentelor şcolare care fac referire la
conținuturile activităţilor de predare-învăţare
 curriculum-ul integrează totalitatea proceselor educaţionale şi a experienţelor
de învăţare concrete, directe şi indirecte, concepute şi preconizate de către
şcoală şi prin care trece elevul pe durata parcursului său şcolar
 el reprezintă ansamblul tuturor experienţelor de învăţare directe şi indirecte ale
elevilor implicaţi în situaţii educaţionale implicite şi explicite.

6.Curriculum la decizia scolii (CDS) (sau opționalele școlare) reprezintă materiile pe

care fiecare școală le propune în mod direct elevilor săi în cadrul ofertei curriculare proprii.

7.Demersul educativ tinde către realizarea idealului educaţional care exprimă

aşteptările societăţii faţă de fiecare dintre membrii ei.

8.Educația este o activitate socială cu obiectivul de a pregăti oamenii ca element activ

al vieții sociale. Cuvântul educație derivă din substantivul „educatio”, care înseamnă creștere,
hrănire, cultivare.

9.Educaţia formală reprezintă ansamblul acţiunilor (şi al influenţelor) pedagogice

proiectate instituţional prin structuri organizate sistemic, pe niveluri şi trepte de studii
(şcoli, universităţi, centre de perfecţionare etc.) în cadrul unui proces de instruire realizat cu
maximum de rigurozitate în timp şi spaţiu (plan, programe, manuale, cursuri, materiale de
învăţare etc.).
 10.Educaţia nonformală completează educaţia formală într-un cadru instituţionalizat
situat în afara sistemului de învăţământ dar şi în interiorul acestuia, activat prin "organisme
şcolare conexe", extradidactice sau extraşcolare.

11.Educaţia informală include ansamblul influenţelor pedagogice exercitate spontan

asupra personalităţii de la nivelul familiei, mediului social (cultural, politic, economic,
religios etc.), (micro)grupurilor sociale, comunităţii (locale, teritoriale, naţionale), massmediei
(presă scrisă, radio, televiziune etc.).
12.Educația estetică – reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalității
umane, proiectată și realizată prin receptarea, evaluarea și creearea fenomenului existent în
natură, societate, artă.

13. Educaţia morală-Reprezintă activitatea de formare şi dezvoltare a conştiinţei

morale a personalităţii prin intermediul valorilor etice.

14.Educaţia fizică reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalităţii prin

intermediul valorilor sănătăţii umane.
.
15.Educaţia intelectuală este acea componentă a educaţiei care, prin intermediul.
asimilatorii, structurilor operatorii, precum şi a tuturor mobilurilor care declanşează,
orientează şi întreţin activitatea obiectului educaţional îndreptat în această direcţie.
fundamental pentru formarea fiinţei raţionale.

16. Educaţia tehnologică reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalităţii

umane prin intermediul valorilor ştiinţei aplicate, exprimate în termeni de utilitate,
productivitate,eficienţă.

17.Educația timpurie este prima etapă a sistemului educațional. Aceasta cuprinde

multitudinea experiențelor de învățare și dezvoltare a copiilor de la 0 la 6 ani. Cuprinzând
perioada în care copilul crește rapid, educația timpurie este esențială în formarea copilului şi
în dezvoltarea lui în adultul de mai târziu.
18.Educatia permanenta este un proces de perfectionare a dezvoltarii personale,
sociale si profesionale pe durata intregii vieti a indivizilor, in scopul imbunatatirii calitatii
vietii atat a indivizilor, cat si a colectivitatii lor.

19.Faptul empiric -Este informaţia directă nemijlocită, obiectivă şi impersonală pe

baza căruia se construieşte şi se verifică o teorie.

20.Finalităţile educaţiei sunt orientări valorice asumate la nivel de politică

aeducaţiei, în vederea realizării activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii. Desemnează
totalitatea sistematizată a idealurilor scopurilor şi obiectivelor educaţionale, de diferite
niveluri şi strategii, care configurează proiectul de personalitate în baza căruia sunt orientate
şi organizate sistemele de educaţie

21.Funcțiile educației – desemnează ansamblul de operații și acțiuni care asigură

realizarea activității de formare-dezvoltare a personalității umane la nivel de sistem.

22.FEED-BACK: termen imprumutat din vocabularul ciberneticii,inseamna

informatii de revenire,confirmare verbala sau nonverbala,care permite emitatorului sa
cunoasca daca mesajul sau a fost primit si cum a fost receptat si inteles.
 23. Idealul educaţional -reprezintă tipul de personalitate pe care o anumită societate,
într-o anumită epocă istorică, îl proiectează, la care aspiră sau pe care îl impune, ca pe
modelul cel mai general de referinţa pentru valorile împărtăşite de societatea respectivă în
orizontul de timp care ii este accesibil. Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în
dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii
autonome şi creative.
24.Mesajul educaţional presupune selecţionarea informaţiilor cu valoare formativă
optimă
25.Mijloacele didactice reprezintă ansamblul instrumentelor materiale, naturale,
tehnice etc, selectate şi adaptate pedagogic la nivelul metodelor şi al procedeelor de instruire
pentru realizarea eficientă a sarcinilor proiectate la nivelul activităţii de predare-învăţare-
evaluare.

26.Obiectul educaţiei este cel care preia mesajul educaţional în calitate de receptor,
calitate conferită de statutul său social iniţial – copil, elev, student, (tele)spectator etc. –
deschis în direcţia transformării sale, în timp, din obiect în subiect al educaţiei / al propriei
sale formări.

27.Pedagogia (din greacă: παιδεια paideia = creștere, formare resp. pais = băiat, copil
+ agein = a conduce) e denumirea tradițională pentru disciplina științifică care se ocupă
de educației,pedagogia este ştiinţa educaţiei, sau pedagogia se ocupă cu
studiul fenomenului educaţional.

28.Procesul de învățământ – reprezintă principalul subsistem al sistemului de

învățământ specializat în proiectarea și realizarea obiectivelor pedagogice generale,
specifice și concrete, operaționalizabile la nivelul activităților didactice/educative
desfășurate, de regulă, în mediul școlar.

29.Planul cadru este un document școlar elaborat la nivel de stat de Ministerul

Educației și are un caracter unic și obligatoriu pentru fiecare stadiu de pregătire și tip de
scoală, cuprinzând obiectele de studiu din fiecare clasa, numărul de ore aferente săptămânal
fiecărei discipline, pentru a putea asigura elevilor din toate școlile din țara, de același grad și
profil, aceeași pregătire, oferind astfel tuturor elevilor șanse egale în promovarea școlara și
profesionala și în ceea ce privește integrarea sociala.

30.Programa școlară-Alături de planul cadru, planificarea calendaristică, manualul și

ghidurile auxiliare, programa școlară formează domeniul documentelor curriculare, care
vizează finalitățile, conținuturile învățării precum și strategiile, timpul necesar atingerii
obiectivelor și evaluarea gradului de succes în atingerea acestor obiective.Programa școlară
este un document curricular reglator, în care este prevăzută într-o organizare coerentă, oferta
educațională a unei discipline, în concordanță cu statutul pe care aceasta îl are în planul cadru
de învățământ (clasele la care se studiază, nivelul la care se studiază, aria curriculară căreia îi
aparține, numărul de ore alocate prin planul cadru).

31.Planificarea calendaristică este un document administrativ alcătuit de profesor

care asociază într-un mod personalizat elementele programei cu alocarea de timp considerată
optimă de către acesta pe parcursul unui an școlar.
 32.Pedagogia comparată - studiază comparativ sistemele de educaţie şi gândire
pedagogică.

33.Procesul de învățământ – reprezintă principalul subsistem al sistemului de

învățământ specializat în proiectarea și realizarea obiectivelor pedagogice generale,
specifice și concrete, operaționalizabile la nivelul activităților didactice/educative
desfășurate, de regulă, în mediul școlar.
34.Scopurile educatiei - linii strategice de dezvoltare a educatiei pe termen mediu si
lung
35.Strategia pedagogică = reprezintă "o manieră de abordare a educaţiei necesară
pentru realizarea unui scop specific" prin traducerea în practică a principiilor generale de
proiectare a activităţii de formare-dezvoltare permanentă a personalităţii şi a metodelor de
instruire integrate optim la nivelul unui discurs didactic eficient, adaptabil într-un context dat

36.Subiectul educaţiei (părinţii, profesorii, agenţii sociali, instituţiile mass-media

specializate în educaţie etc.) este cel care proiectează, realizează şi dezvoltă acţiunea
educaţiei, urmărind anumite finalităţi pedagogice.
37.Trunchiul comun cuprinde numărul minim de ore de la fiecare disciplină
obligatorie prevăzută în planul cadru de învățământ. Reprezintă oferta educațională constând
din aceleași discipline, cu același număr de ore pentru toate filierele, profilurile și
specializările din cadrul învățământului.
 Bibliografie:

1. Bocoș, M., Jucan, D., (2008), Teoria și metodologia instruirii. Teoria și metodologia
evaluării, editura Paralela 45, Pitești.
2. Chiș, V.,, (2002), Provocările pedagogiei contemporane, Editura Presa Universitară
Clujeană, Cluj Napoca
3. Creţu,C., (2000) Teoria curriculum-ului şi conţinuturile educaţionale, Editura
Universităţii “Al.I.Cuza”, Iaşi
4. Cristea, S.,(2000), „Dicționar de pedagogie”, Editura Litera internațional,Chișinău-
București
5. Cucoș, C.,(2009) Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice,
Editura Polirom, Iași
6. Florea, N.A., Surlea, C. N., (2007), Consiliere și orientare, editura Arves, București;
7. Horst S., Zenke, K.G, 2001, „Dicționar de pedagogie”, Editura Polirom, Iași.
8. Ilie, M., D. (2011), Teoria și metodologia curriculumului, Editura Mirton, Timișoara
9. Massari, G.-A., Seghedin, E., (2012), Teoria și practica instruirii și evaluării, editura
Performantica, Iași;
10. Molan, V. ,(2015), Didactica disciplinelor ,,Comunicare în limba română’’ și ,,Limba
și literatura română din învățământul primar’’, Editura Miniped, București
11. Nicola, I., (2003), Tratat de pedagogie școlară, editura Aramis, București;
12. Surdu, E., (2008), Fenomenul educational, ediția a II-a revăzută și adăugită, editura
Universității de Vest, Timișoara;
13. Șoitu, L., (2014), Dimensiuni ale consilierii educaționale, Institutul European;

14. Ștefan, M., 2006, „Lexicon pedagogic”, Editura Aramis, București

15. Ungureanu, D., (1999), Educație și curriculum, Editura Eurostampa, Timișoara
 Link-uri către organisme naţionale şi internaţionale relevante
pentru domeniul educaţional

1. https://www.1educat.ro/cursuri/index.html
• diverse publicaţii, reviste, articole de Pedagogie;
• furnizorii de cursuri pe un domeniu specific, date de contact si persoana
abilitata sa-ti dea amanunte, prezentarile standardizate ale cursurilor (locul de desfasurare,
traineri, numarul de ore de curs/pregatire practica, perioadele de desfasurare, taxa de curs,
tematica generala, metodele/tehnicile de predare si aparatura folosita);
• ştiri şi evoluţii, instituţii, legislaţie, dicţionar de termeni;
• programe de consiliere în carieră;
• ultima accesare: 3 decembrie 2023

2. https://view.livresq.com/view/5f97ff914d39544cbaa45d3d/
 lucrări de specialitete : proiecte de lecţie, lucrări de licenţă, proiecte de
atestat
 legislaţie
 dicţionar de termeni
 ultima accesare: 3 decembrie 2023