Sunteți pe pagina 1din 18

Factorii care determina educatia

-de natura interna si externa-

Etimologic, termenul „educatie”, poate fi dedus din latinescul „educo-educare” (a


alimenta, a ingriji, a creste – plante sau animale) sau „educe – educere”.Termenul „education”,
apare in secolul XVI la francezi, de unde va fi imprumutat si in limba romana prin termenul
„educatie”.

Notiunea de „educatie”a aparut in limbajul pedagogic la mijlocul secolului al


XVIII – lea, cu secole in urma fiind folosita si in teologie, cu sensul de „aspiratie spre
desavarsire divina”.

De-a lungul timpului,oamenii de stiinta preocupati in acest domeniu au definit


„educatia” in mai multe feluti.Mai departe voi prezenta cateva dintre aceste definitii:

• educatia este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare si moralizare a


omului, iar scopul educatiei este de a dezvolta în individ toata perfectiunea de care
este susceptibil (Kant)
• educatia este actiunea de formare a individului pentru el insusi, dezvoltandu-i-se o
multitudine de interese (Herbart)
• educatia este acea reconstructie sau reorganizare a experientei care se adauga la
intelesul experientei precedente si care mareste capacitatea de a dirija evolutia celei
care urmeaza (Dewey)
• educatia este o integrare: integrarea fortelor vietii in functionarea armonioasa a
corpului, integrarea aptitudinilor sociale in vederea adaptarii la grupuri, integrarea
energiilor spirituale, prin mijlocirea fiintei sociale si corporale, pentru dezvoltarea
completa a personalitatii individuale (Hubert)
• educatia este o componenta a existentei sociale, fiind in fapt o intalnire de factura
informationala intre individ si valorile de orice natura ale societatii (Stan)
• activitate sociala complexa care se realizeaza printr-un lant nesfarsit de actiuni
exercitate in mod constient, sistematic, si organizat, in fiecare moment un subiect –
individual sau colectiv – actionand asupra unui obiect – individual sau colectiv – în
vederea transformarii acestuia din urma intr-o personalitate activa si creatoare,
corespunzator conditiilor istorico-sociale prezente si de perspectiva (Nicola)
• educatia este un fenomen socio-uman care asigura transmitarea acumularilor
teoretice (informatiilor) si practice (abilitatilor) obtinute de omenire de-a lungul
evolutiei social-istorice tinerelor generatii, formandu-le personalitatea si
profesionalitatea necesara desfasurarii de activitati utile in plan social (Bontas)
• actiunea parintilor, profesorilor, formatorilor, educatorilor, pedagogilor, menite sa
imbunatateasca in mod constient, prin adoptarea unor masuri educationale,
capacitatile, cunostintele, atitudinile, orientarile valorice, vointa de a munci, adica
maturizarea copiilor si tinerilor, in scopul participarii competente a acestora la viata
sociala (Schaub&Zenke).
Conceptul de „educatie” a imbracat mai multe sensuri pe parcursul evolutiei
istorice a omenirii, in functie de momentul de timp si intentionalitatea asociata acestora.Astfel ca
definirea educatiei se poate face din mai multe unghiuri.

Cerghit identifica urmatoarele posibile perspective de intelegere:

• educatia ca proces (actiune de transformare in sens pozitiv si pe termen lung a


fiintei umane, in perspectiva unor finalitati precis formulate);
• educatia ca actiune de conducere (dirijarea evolutiei individului spre stadiul de
persoana formata, autonoma si responsabila);
• educatia ca actiune sociala (activitatea planificata ce se desfasoara pe baza unui
proiect social, care comporta un model de personalitate);
• educatia ca interrelatie umana (efort comun si constient intre cei doi actori –
educatorul si educatul);
• educatia ca ansamblu de influente (actiuni deliberate sau in afara unei vointe
deliberate, explicite sau implicite, sistematice sau neorganizate, care contribuie la
formarea unui om).
Pe acelasi tipar, Stan vorbeste de urmatoarele perspective:

• perspectiva etimologica (decantarea semiotica oferita de cele doua sensuri


explicative ale conceptului de „educatie” permite conturarea intelesului, pe de o parte,
ca “scoatere din natura”, iar pe de alta parte, de “crestere, actualizare a unor
potentialitati existente doar in stare latenta”);
• perspectiva actionala;
• perspectiva procesuala ( cu doua dimensiuni: psihologica si sociala);
• perspectiva relationala.
Interesant este si punctul de vedere al lui Calin, care spune ca educatia este:
• actiunea de transmitere a unui patrimoniu cultural de la o generatie la alta;
• exercitiu de influentare reciproca intre generatii;
• o valoare revendicativa si o investitie sociala in om;
• o profesie;
• un “proiect” uman si societal.

Structura educatiei

Educatia este compusa din mai elemente, organizate in sistem, aflate în stranse relatii, si care
fac ca o modificare produsa in unul dintre ele sa se resimta si in celelalte, astfel incat, fiecare
element al actiunii educative poate fi cauza si efectul altuia.

- sistemul educativ social;

- sistemul de invatamant;
Agenţii educaţiei şi
relaţia dintre ei, -practica educativa creata şi acumulata in societate.
inclusiv relaţia
pedagogica
Scopurile educatiei
Conditiile educatiei şi
situatia pedagogica

Obiectul educatiei

Normele educatiei
Formele

educaţiei

Conţinuturile

educaţiei

Rezultatul global si
diferential al educatiei Evaluare
(personalitatea
umana)

Model elaborat de Calin.

Nicola elaboreaza un model structural al actiunii educative, alcatuit din:

• subiect (agentul actiunii educative) - S;


• obiect (receptorul educatiei) - O;
• subiectivitatea obiectului educatiei (conditionata de factori ereditari, psihologici si culturali)
- Ś;
• idealul, scopurile si obiectivele educatiei I.e, Sc.e, O.e;
• dispozitivul pedagogic (mijloacele pe care subiectul le foloseste pentru exercitarea actiunii
educative) - D;
• mesajul educatiei (continutul comunicarii între subiectul si obiectul educatiei) – M.e;
• ambianta educativa (climatul psiho–social din cadrul relatiei dintre subiectul si obiectul
educatiei) - A;
• comportamentul obiectivat (efectele actiunii educative) – C.o;
• conexiunea inversa externa (informatiile despre modul în care a fost asimilat mesajul
educatiei) – C.i.e;
• conexiunea inversa interna (autocontrolul propriei dezvoltari de catre obiectul educatiei) –
C.i.i;
• situatia educativa – context social (conditiile materiale si spirituale ale actiunii educative) –
C.s .

Educabilitatea. Factorii dezvoltarii personalităţii umane

Prin expresia „educabilitate” psihopedagogii desemneaza,de obicei,potentialul de formare


umana sub influenta factorilor de mediu sau educationali.Polisemantismul termenilor care
compun aceasta definitie o fac foarte neclara.De exemplu,expresia „potemtial de formare” poate
avea acceptiunea data de geneticieni care prefera termenii de genofond sau de „zestre ereditara”;
in psihopedagogie exista insa si intelesul de „valorificare a genofondului sub influenta factorilor
de mediu”,pe care biologii o numesc „fenotip”.

Pentru a incerca sa reduca polemicile create in randul oamenilor de stiinta cu privire la


aceasta definitie,s-au propus 3 definitii ale educabilitatii din 3 perspective:

• din punct de vedere genetic,prin educabilitate intelegem disponibilizarea genotipului


uman in favoarea formarii fenotipice individuale conferita de acesta in cadrul limitelor
codului genetic universal;

• din punct de vedere filosofic,prin educabilitate trebuie sa intelegem libertatea individuala


de a se forma,aproape nelimitat,pentru a conferi vietii sale un sens dincolo de conditia
tragica a omului – constient de perisabilitatea individuala;
• din punct de vedere pedagogic,prin educabilitate trebuie sa intelegem ansamblul
posibilitatilor de a influenta cu mijloace educative formarea personalitatii fiecarui individ
uman, in limitele psihogenetice ale speciei noastre si a particularitatilor innascute care
confera fiecaruia individualitatea sa genetica.

Majoritatea pedagogilor sunt de parere ca factorii dezvoltarii personalitatii sunt:


ereditatea ,mediul si educatia. Unii autori sunt de parere ca, pe langa cei trei factori
“consacrati”, intervin si altii : homeorsis-ul epigenetic,profesorul,familia,mass-media,
continutul educatiei morale,grupul scolar.

Aceasta conceptie s-a format inca de la jumatatea secolului nostru, ca rezultat al


cercetarilor realizate de psihologici, biologici si filosofi. Noile cercetari ne obliga la nuantari,
dar cu pastrarea cadrului initial de analiza.

Dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii factorilor externi si interni.Cei externi


sunt constituiti din totalitatea actiunilor si influentelor ce se exercita din exterior asupra
dezvoltarii si formarii personalitatii umane – mediul si educatia.Factorii interiori sunt
constituiti din totalitatea conditiilor care mijlocesc si favorizeaza dezvoltarea psihica.Acestia
sunt ereditatea,trasaturile psihosociale ale personalitatii (procese si insusiri psihice – rezultat
al influentelor anterioare),experienta individuala,toate la un loc circumscriind calitatea de
subiect al obiectului educational.

Factorii corespunzatori celor doua grupe se afla intr-o stransa interdependenta,ponderea


lor cunoscand o mobilitate continua nu numai de la un individ la altul,de la un stadiu la altul,
ci si de la o componenta dezvoltarii la alta.Ceea ce ramane invariant este interactiunea dintre
ei,in fiecare caz si moment manifestandu-se direct si concret.

EREDITATEA
Ereditatea este primul factor care influenteaza dezvoltarea umana, care cuprinde un
complex de dispozitii virtual sau scheme functionale ce se transmit de la antecesori la
succesori prin intermediul mecanismelor genetice.Patrimoniul ereditar al fiecarui individ
rezulta din combinarea unitatilor genetice materne si paterne.Deoarece exista posibilitati
infinite de combinare a celor doua categorii de unitati genetice in cadrul celulei germinale,
probabilitatea aparitiei unor indivizi identici este practice imposibila.Exceptie de la aceasta
diversitate o fac gemenii monozigoti care,provenind din acelasi ou ,sunt identici din punct de
vedere ereditar,unitatile genetice materne si paterne fiind repartizate egal.

In zestrea ereditara cu care fiecare copil vine pe lume sunt structurate trei categorii de
“caractere”:

• genotipul general - contine elemente “preformate”, comune intregii specii si care se


transmit pe cale genetica (de ex.: conformatia corporala, bipedismul, alte
caracteristici anatomo-fiziologice);

• genotipul individual - contine elemente de variabilitate intra-specifica; nu s-au nascut


niciodata doi indivizi umani identici – nici chiar gemenii univitelini nu sunt perfect
identici;culoarea ochilor, a parului, timbrul vocal,elemente de conformatie faciala
sunt elemente care diferentiaza infinit indivizii intre ei, in ciuda caracteristicilor
comune ca specie;

• potentialul de formare sau epigenetic - este preponderent de natura psihica. Exista un


potential general, dar si grade de diferentiere a acestui potential.

Gradul de diferentiere poate fi:

- preformat (nivelul sau de valorificare prin educatie nu poate depasi o anumita limita);
- format (valorificarea prin educatie poate fi mai mult sau mai bine realizata).

Cercetarile intreprinse in cadrul geneticii molecular au dus la elucidarea substratului


material al ereditatii.Acesta este format din cromozomi,gene si acizi nucleic.S-a stabilit ca
fiecare specie are un numar oarecare de cromozomi.La om numarul lor este de 23 perechi.Genele
sunt situate pe cromozomi intr-o ordine liniara.La randul lor,genele sunt constituite din acizi
nucleici care determina proprietatile si efectele genelor.Toate aceste componente –
cromozomii,genele si acizii nucleici – se afla in nucleul celulei.Ereditatea are,deci,o baza
materiala,chimica,ai carei constituenti sunt macromoleculele de acizi nucleici care intra in
componenta genelor.Aceste macromolecule contin,intr-o forma codificata,o anumita informatie
genetic.Acizii nucleici sunt constituiti,la randul lor,din unitati mai simple,denumite
nucleotide.Avand in vedere ca o singura molecula de ADN este formata din zeci de mii,sute
de mii sau chiar milioane de nucleotide,se intelege de ce posibilitatile de variatie ale ADN sunt
practic infinite.

MEDIUL
Al doilea factor al devenirii umane il constituie mediul. Interactiunea dintre mediu şi
zestrea genetica a unui individ se numeste biologic “fenotip”.Prin “fenotip” se intelege modul de
exprimare si obiectivizare a genotipului si potentialului epigenetic in conditii de mediu date.
Pentru intelegerea cat mai exacta a conceptului de “mediu” se impune stabilirea unui
cadru de referinta in functie de care sa se poata delimita aria sa de cuprindere.Acest cadru poate
fi “cromozomul sau organismul”.Din punct de vedere pedagogic putem lua drept cadru de
referinta organismul si putem include in mediu totalitatea influentelor postnatale ce se exercita
asupra asupra individului.Toate aceste influente constituie un “camp” de conditii in care fiecare
individ ocupa un anumit loc si intre care se realizeaza schimbul reciproc de informatii.
Mediul si individul constituie doua entitati corelative cu functii complementare, prima
oferind posibilitati nelimitate pentru actiunea celeilalte,iar aceasta imbogatind si diversificand
componentele celei dintai.Se delimiteaza in acest fel actiunea mediului,pe de o parte,de rolul
experientei umane,pe de alta parte.
Omul se afla sub influenta mai multor tipuri de mediu (de la cel fizic-chimic pana la
cel socio-uman). Mediul fizico-chimic si cel biotic il obliga sa lupte pentru supravietuire.
Este dificil sa distingem astfel intre om si animal. Mediul socio-uman il obliga pe om sa
respecte reguli de convietuire, care nu ii sunt transmise pe cale genetica, ci sunt achizitionate
prin invatare si educatie. De aceea le poate sfida sau respecta.

In primul caz este sortit inadaptarii sociale, iar in cel de-al doilea integrarii sociale.
Ambele situatii arata ca omul nu este conditionat doar de lupta pentru supravietuire. Conditia
umana obliga individul la formare pe calea educatiei, intrucat, in absenta ei, nu poate lua
parte la convietuirea sociala.
Concomitent cu recunoasterea influentei mediului asupra omului trebuie sa admitem si
reciproca sa,aceea ca omul influenteaza si transforma mediul.Omul nu este,deci,un produs
pasiv al mediului,el este un subiect active care,transformand mediul,se transforma pe sine
insusi.Aceasta relatie se exprima si se materializeaza in procesul practicii sociale.

HOMEORHESIS-UL EPIGENETIC
Al treilea factor este homeorhesis-ul epigenetic. Acesta este mecanismul structural-organic care
regleaza procesele de crestere si dezvoltare la nivelul interactiunilor dintre individ si mediu. El stabileste
nu numai caile, ci si limitele dezvoltarii. Sfidarea normelor homeorhetice este primejdioasa.

Cercetarile evidentiaza riscul retardarii fizice si intelectuale in conditiile de nestimulare suficienta


fizica, sociala si educativa.Copiii crescuti in izolare fizica sau socio-umana vreme mai indelungata
prezinta handicapuri psihice pe care nu le mai pot recupera decat partial sau deloc.Tot astfel,supra-
stimularea fizica,socio-umana sau instructionala nu are efecte positive.Caracteristicile de varsta si stadiile
de dezvoltare intelectuala trebuie respectate cu strictete in procesul formarii.Sfidarea lor are drept
consecinta aparitia unor “efecte secundare” nescontate care,de regula,antreneaza maladii (in special
psihice) imposibil de tratat.

EDUCATIA
Al patrulea factor este educatia. Pentru formarea umana ar putea fi considerata primul
factor. Educatia este un mod de organizare a influentelor mediului socio-uman asupra
individului.

Individul beneficiaza de o anumita educaţie spontana exercitata asupra lui. Educatia organizata
se realizeaza prin institutii specializate, cea mai importanta dintre ele fiind scoala.

Educatia este posibila numai la om, deoarece ea este un proces constient si numai
membrii speciei homo au constiinta de sine.(aceasta implica realizarea conditiei de fiinta unica,
irepetabila si perisabila). O asemenea fiinta ar putea cu ususrinta sa renunte la lupta pentru
supravietuire;viata este absurda din perspectiva pe care o da certitudinea mortii.Pentru a
persevera in viata, omul are nevoie de suport – convietuirea.

A trai in comunitate inseamna a-ti asuma valorile acesteia, a le sluji si a le


imbogati.Valorile transcend conditia tragica a trairii individuale. Dar achizitia, slujirea si
imbogatirea valorilor umanitatii este posibila numai pe calea educatiei, aceasta conferind
individului uman cea de-a doua natura (axiologica). Prin intermediul ei, omul isi extinde
existenţa dincolo de limitele biologice, devenind personalitate (individualitatea confirmata de
comunitatea sociala in interiorul careia traieste pentru a-i sluji sau imbogati valorile).El poate
coabita cu membrii comunitatii ca egal al celor mai multi dintre ei si este apreciat in comunitate
atunci cand sporeste valorile.Astfel,chiar dupa moartea biologica,individul “supravietuieste” in
postumitate ca personalitate al carei prestigiu poate creste neincetat.

PROFESORUL

-factor educativ-
Conceptul de profesor ii cuprinde,in sfera sa,pe toti specialistii investiti ca educatori in
invatamantul de toate gradele,indiferent ca este vorba de invatator,dascal,institutor,educator,
profesor de liceu sau universitar,care alcatuiesc detasamentul corpului didactic,componenta
remarcabila a intelectualitatii.

Profesorii desfasoara,in general,o activitate intelectuala,spiritual.De aceea,profesorii fac


parte din categoria sociala a intelectualitatii,specialisti ce lucreaza cu mintea,reprezentand un
detasament sociuman important si valoros.Desigur,activitatea lor devine eficienta numai atunci
cand este legata de realitate,de practica sociala.

Profesorul indeplineste o profesiune de o deosebita importanta,aceea care asigura formarea


si pregatirea personalitatii tinerelor generatii si pregatirea lor profesionala in cadrul institutiilor
de invatamant,strans legate de viata,de activitatea socioprofesionala,morala si cetateneasca.
Prin aceasta,profesorul contribuie la realizarea celui mai important “produs” al societatii,
omul pregatit prin studii,omul calificat,care se integreaza in activitatea social-utila,aducandu-si
aportul la producerea bunurilor materiale si spiritual,la progresul continuu al societatii.

Profesorul este principalul factor al educarii si pregatirii tinerilor.El este investit cu un rol
indrumator,contribuind,insa,la pregatirea omului pentru activitatea si creatia independent,in
contextual unor relatii de cooperare si ajutor reciproc intre el si tineri.

FAMILIA

-factor educativ-
In societate,familia de baza este familia oficiala,legala si complete,formata din sot,sotie
ca parinti si copii.In societatea moderna au aparut insa si alte forme de familie:

• familia incomplete,monoparentala,cu un singur parinte si copii,ca urmare a divortului sau


concubinajului “la distanta”

• familia neoficiala (de proba),formata din doi parteneri de sex opus,care traiesc in
concubinaj si copii

• “familia” de acelasi sex(homosexuali si lesbiene) in care nu poate fi vorba de copii si de


educatia acestora.

Se constata ca exista unele distorsiuni in statutul social al familiei si anume:alcatuirea


cu dificultate a familiei,deoarece tinerii se casatoresc greu,ramanand celibatari;multi doresc o
casatorie de proba;apar divorturile,lipsa de grija fata de copii,chiar abandonul lor.Cauzele acestor
distorsiuni pot fi de natura economica,educative,din interese materiale,lipsa de dragoste intre
parteneri,etc.In acest context,apare ca necesara sporirea atentiei statului si a societatii fata de
problemele demografice si ale familiei,pentru a nu fi afectata dezvoltarea societatii.

Familia,ca nucleu fundamental al societatii,indeplineste un system de functii intre care


cele mai importante sunt :
• Functia naturala,biologica – familia asigura perpetuarea spetei finite umane,rezolvandu-
se prin familie problema demografica

• Functia economica – asigura baza materiala necesara satisfacerii trebuintelor de


alimentatie,imbracaminte,incaltaminte,etc.,a tuturor membrilor familiei

• Functia de socializare – familia contribuie in mod firesc la socializarea membrilor ei,a


copiilor indeosebi,dezvoltand relatii de intelegere,de cooperare,respect si ajutor reciproc

• Functia educative – cresterea si educarea copiilor reprezinta indatoriri si responsabilitati


deosebit de importante ale familiei,oricare ar fi dificultatile economice sau de alta natura.

Pentru ca familia sa-si indeplineasca in mod corespunzator functiile sale este necesar ca
sotul si sotia,ca parinti si manageri ai familiei,sa-si conceapa si sa realizeze un statut de parteneri
egali,manifestandu-se ca doua alternative in interactiune,cu drepturi si obligatii egale,inlaturand
orice fel de discriminari care dauneaza vietii de familie,educatiei si socializarii corecte si elevate
a copiilor.

SOCIETATILE COMERCIALE,ORGANIZATIILE
NONGUVERNAMENTALE – ONG-urile
-factori educativi-
Societatile economico-industriale si comerciale,ONG-urile,fundatiile sunt in primul
factori de productie,de proiectare,desfacere,de protectie sociala,de aparare a interesului
copiilor.Aceste institutii lucreaza cu oameni specializati in diverse domenii,care se
perfectioneaza,se recalifica si in acest fel se realizeaza,in mod obiectiv si necesar si o functie
educational,transformadu-le in factori educativi.

Functiile educative ale societatii comerciale,ONG-urile pot fi :

- perfectionarea pregatirii profesionale,pentru ca oamenii sa tina pasul cu noul,cu progresul


stiintifico-tehnic,in general
- stimularea si educarea creativitatii tehnico-economice

- dinamizarea modernizarii continue a tehnologiilor si mijloacelor de productie,


retehnologizarea acestora.

MASS-MEDIA

-factor educativ-

Mass-media si media in general reprezinta fenomene valoroase si eficiente de tansmitere


a informatiilor in randurile maselor,care au luat o amploare deosebita in lumea
contemporana,avand,in acest context,receptivitate si influente modelatoare (educationale) si
mobilizatoare deosebite asupra publicului larg de toate varstele,de toate profesiile si de toate
convingerile.Acestea se realizeaza prin variate componente:

• radioul si televiziunea directe,inclusiv prin sateliti

• calculatorul si CD-Rom-urile,conectate la Internet,care asigura comunicarea la nivel


mondial

• presa-ziarele si revistele

• cartea

• muzee,expozitiile stiintifico-tehnice,cultural-artistice,bibliotecile,librariile,targurile de
carte.

In corelatie cu mesajele informationale (continuturile) variate transmise,mass-media (si


media) realizeaza urmatoarele functii:
a).functia de informare(informationala) – setea de cunoastere a omului este satisfacuta,intr-o
masura importanta,rapid si la timp de catre mass-media

b)functia educationala – mass-media are o puternica forta de modelare a personalitatii,


contribuind la instruirea si educarea maselor de toate varstele si profesiile;contribuie la
imbogatirea orizontului de cultura generala si de specialitate,la educarea artistica a oamenilor,la
formarea de conceptii,atitudini,convingeri si sentimente

c)functia de socializare – mass-media are o puternica forta de socializare a oamenilor prin faptul
ca prezinta stari de spirit,aspecte ale relatiilor interuname si sociale

d)functia de compensare – mesajele mass-media au influente asupra personalitatii si


comportamentului oamenilor,consumand energie nervoasa si spiritual,iar in unele cazuri si
fizica,insa mass-media realizeaza aceasta functie compensatoare,cu rol creative,distractive si de
divertisment,contribuind la refacerea si dinamizarea fortelor psirituale si chiar fizice ale
cetatenilor.

GRUPUL SCOLAR
-factor socioeducativ-
Grupul scolar este o comunitate sociala de persoane (elevi sau studenti) cu o structura si
coordonare manageriala unitare,constituita in baza unor interese si obiective comune.ctivitatile
commune ce caracterizeaza grupul scolar privesc realizarea unor obiective care contribuie la
pregatirea si dezvoltarea personalitatii si profesionalitatii fiecarui elev sau student,avand ca
demersuri commune invatarea scolara,pregatirea pentru o profesie,actiuni commune de munca si
creatie in cadrul unor activitati didactice si extradidactice teoretice si practice.

Un grup scolar viabil si eficient este o comuniune functionala,astfel incat fenomenele


psihosociale care se manifesta si se consolideaza in cadrul lui dovedesc fluiditati si interactiune,
in contextul unei continue modificari si transformari calitative.De aceea,se poate vorbi si de o
dinamica a formarii si educarii grupului scolar.
Aceasta dinamica cunoaste trei etape interdependente:

a)a grupului neomogen – etapa inceputului de existenta a grupului scolar ,care se prezinta
neunitar,fara interactiuni cu fenomenele psihosociale sau intre persoanele ce alcatuiesc grupul.

b)a inchegarii nucleului managerial – in aceasta etapa nucleul managerial se implica si


actioneaza tot mai mult in viata grupului,devenind un nucleu coordinator responsabil,capabil sa
antreneze prin forte proprii la realizarea obiectivelor grupului scolar pe cea mai mare parte a
membrilor sai.

c)a grupului scolar inchegat,omogen si unitar – in aceasta etapa aproape toti membrii grupului
scolar participa activ,costient si responsabil la indeplinirea obiectivelor comune ale acestuia.In
acest context se manifesta o opinie publica unica a grupului scolar,ca urmare a realizarii
coeziunii si unitatii psihosociale si educative a intregii comuniuni scolare.

FUNDAMENTE MAJORE ALE EDUCABILITATII


Antonesei vorbeste de trei fundamente majore ale educabilitatii:

• maturizarea anatomo-fiziologica lenta a fiintei umane;


• predominanta conduitelor inteligente si invatate asupra celor instinctive;
• rolul esential al socioculturalizarii in maturizarea biologica si psihica a persoanei.

Omul are la dispozitie pentru, propria sa maturizare, intre un sfert si o treime din durata
intregii sale existente. El nu se maturizeaza numai anatomo-morfologic si psihic, ci si socio-
cultural, pentru ca el este si o fiinta culturala, care se adapteaza activ mediului, perioada este
destinata astfel educatiei. Aceasta caracteristica a fiintei umane este cel dintai fundament al
educabilitatii.

Exista o stadialitate a dezvoltarii inteligenei (Piaget, 1965), dar atingerea stadiilor nu


urmeaza un impuls innascut. Mai este necesara si experienta culturala, deci educatia. Fiecare
stadiu este anuntat de cel precedent, iar accederea la un stadiu nou nu este posibila fara
saturarea celui dinaintea sa, aceasta saturare fiind rezultatul practicilor cultural –educative.
Observam ca factorii fundamentali ai educabilitatii functioneaza si asociat,nu doar
concomitant, astfel ca dominanta conduitelor inteligente si locul central al constiintei in viata
psihica reprezinta cel de-al doilea factor al educabilitatii.

Cel de-al treilea factor al educabilitatii consta in specificul fiintei umane de a fi o fiinta
–altfel decat celelalte fiinte, o fiinta culturala, un “animal symbolicum”, cum numea
individul uman Ernst Cassier.
Primii doi factori ajuta la intelegerea educatiei, dar este nevoie de cel de-al treilea
pentru a intelege statutul pedagogiei ca stiinta.

DIMENSIUNILE EDUCABILITATII

Dresajul este acea actiune care are ca obiect constituirea in fiinta preumana a unor
obisnuinte, pe baza reflexelor conditionate. In plus, dresajul se face din perspectiva unor
scopuri artificiale, care nu sunt de natura animalului respectiv, printr-o translatare fortata a
unor comportamente cu coloratura antropomorfa, reeditate prin automatisme.

Domesticirea este un dresaj mai complicat, intrucat el se realizeaza din ratiuni practice.
Daca functia dresajului este prioritar ludica, domesticirea are finalitati utile pentru omul ce
foloseste un animal domesticit. Domesticirea stabilizeaza instinctul animalului, deviindu-l de
la finalitatea fireasca; ea sfarseste prin a fixa la animal niste obisnuinte care se vor transmite
ereditar.

Indoctrinarea este o forma mai ascunsa de achizitionare a unor conduite mentale,


specifica perioadei primitive a omenirii, dar care continua sa fie mereu prezenta. La aceasta
conditionare participa si individul respectiv, care imbratiseaza cu inocenta noul punct de
vedere. Asadar, indoctrinarea presupune un anumit grad de inconstientă din partea
individului.

Salvarea este un termen specific crestinismului si se refera la desavarsirea fiintei


umane prin intrarea in lumea vesnica, prin credinta in Hristos..

Formarea se refera la transformarea personalitătii educatului, la determinarea sau


facilitarea ivirii unor noi trasaturi caracteriale, a unor conduie psihice deziderabile.
Instruirea este un termen care subsumeaza actiunea de transmitere de informatii
educatului si vizeaza mai ales latura instrumental-intelectuala. Predarea este procesul de
prezentare organizata a unor cunostinte educatilor de catre cadre didactice pregatite în acest
sens.

Invatarea consta in insusirea metodica de catre educati a unor cunostinte sau


deprinderi cerute de profesori (perspectiva pedagogica) sau un ansamblu de actiuni ce pot fi
incadrate sub cupola unei activitati, prin care subiectul achizitioneaza noi continuturi psihice,
noi forme de comportament, ca urmare a efortului personal (perspectiva psihologica).

CONCLUZII
Scopul educatiei este adaptarea. Intreaga istorie a vietii pe pamant este o istorie a
adaptarii. Plantele, animalele, oamenii, toti se adapteaza mediului.

Din momentul in care am depistat adaptarea drept element comun de supravietuire


intre om si celelalte vietuitoare, asemanarea dintre ele inceteaza. In timp ce mediul celorlalte
vietuitoare este unul natural, cel al omului este unul cultural. Pentru om, chiar si mediul
natural este supus culturalizarii, deci umanizarii.

Adaptarea umana este intotdeauna activa (omul modifica mediul), iar cultura este
semnul cel mai important al acestei atitudini active si creatoare.

Omul este o fiinta culturala si, din acest motiv, educabila. “A dresa oameni inseamna
a atenta chiar la ceea ce face specificul existentei umane in lume, respectiv la statutul lor de
fiinte culturale si, prin urmare, libere. Cultura inseamna libertate. Cultura si libertatea nu
semnifica, desigur, lipsa de responsabilitati si chiar constrangeri, insa acestea sunt liber
asumate si normate cultural” .