Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PEDAGOGIEI
Educatia constituie obiectul de studiu al pedagogiei, abordabil din perspectiva dimensiunii sale
functional-stracturale ( Pedagogie, Stiintele pedagogice/ educatiei).Definirea educatiei la nivelul unui
concept pedagogic fundamental, presupune stabilirea unor repere metodologice necesare pentru
delimitarea functiilor specifice activitatii deformare-dezvoltare a personalitatii si a structurii specifice
de proiectare si de realizare a acesteia.Educatia este un tip particular de actiune umană, o interventie
sau directionare, o categorie fundamentală a pedagogiei
Educatia este un fenomen social care a insotit istoria omenirii de la inceputurile ei si va continua sa
existe de-a lungul existentei acesteia. Ea conserva si transmite experienta de cunoastere teoretica si
practica, valorile culturii si civilizatiei de la o generatie la alta.
“In perspectivă istorică, pedagogia a evoluat de la stadiul sentintelor empirice, spontane (“pdagogia
populară") până la cel al reflectiei sistematice de factura filosofică sau stiinţifică. Intruchipările actuale
ale pedagogiei se înscriu într-un spectru destul de larg ; unele directii de cercetare se bazează pe
studierea faptelor prin experimentare şi cercetetare cantitativă a datelor cu privire la educație, altele se
bazează pe interpretare şi speculatie sau pe factori de ordin teoretic. Ambele traiecte de evolutie sunt
benefice şi necesare progresului acestei ştiinţe. “ (Cucos, 2014)
Pedagogia este un tip de discurs in continuă îmbogățire si expansiune. De astfel, pedagogia a evoluat
ascendent in decursul istoriei, parcurgând mai multe etape:
a) pedagogia populară; aceasta constă în cumulul de observaţii, generalizări sau abstractizari spontane,
exprimate in proverbe, sentinţe empirice, care sintetizează experienţa educativă de la nivelul
comunităţilor.
b) pedagogia filosofică; este vorba de o formă a pedagogiei bazată pe reflectie, deducție filosofica, pe
intuiții uneori geniale ale marilor gânditori cum ar fi :Socrate, Platon, Aristotel, Toma d'Aquino,
Comenius, Rousseau etc.
c) pedagogia experimentală; această specie a pedagogiei s-a dezvoltat în a doua jumătate a veacului
al XIX-lea când în locul deductiei se impune studierea faptelor prin recursul la metoda experimentală;
premisa constă în a pleca de la intuirea directă a realităţilor educaţionale prin observatia sistematică si
prin măsurători, continuând cu decelarea şi interpretarea adevărurilor obţinute;
d) pedagogia ca ramură disciplinară ştiinţifică; este vorba de pedagogia actuală care s-a autonomizat
atât de mult şi şi-a perfectat arsenalul investigativ, cercetarea dobândind un caracter interdisciplinar.
Stadiile de mai sus sunt relevante și datorită faptului că ele nu au dispărut, ci se manifestă simultan,
complementar, printr-o circularitate ideatică ce asigură o îmbogăţire epistemica.
Evoluţia conceptului de educație se indentifică prin patru obiective:
În cocluzie , educația este determinată de condiţiile sociale, si urmareste reproducerea continua in cel
mai fidel mod posibil. De asemenea educația viitorului nu se poate alimenta din experienta trecutului,
obiectivele şi metodele sale vor trebui căutate în viitor. Societatea viitoare în care "mașinile se vor
ocupa de fluxul materialelor fizice, iar oamenii, de fluxul informatiilor si cugetare" impune ca obiect
fundamental învăţământului acela de a spori capacitatea de adaptare a individului, pentru ca acesta să
se poată adapta repede si usor la noutatea permanentă.
Bibliografie