EDUCAȚIA- OBIECT DE STUDIU AL

PEDAGOGIEI

EVOLUȚIA CONCEPTULUI DE EDUCAȚIE

Ploscaru Ancuta- Paraschiva

 EVOLUTIA CONCEPTULUI DE EDUCATIE

Educatia constituie obiectul de studiu al pedagogiei, abordabil din perspectiva dimensiunii sale
functional-stracturale ( Pedagogie, Stiintele pedagogice/ educatiei).Definirea educatiei la nivelul unui
concept pedagogic fundamental, presupune stabilirea unor repere metodologice necesare pentru
delimitarea functiilor specifice activitatii deformare-dezvoltare a personalitatii si a structurii specifice
de proiectare si de realizare a acesteia.Educatia este un tip particular de actiune umană, o interventie
sau directionare, o categorie fundamentală a pedagogiei

Educatia este un fenomen social care a insotit istoria omenirii de la inceputurile ei si va continua sa
existe de-a lungul existentei acesteia. Ea conserva si transmite experienta de cunoastere teoretica si
practica, valorile culturii si civilizatiei de la o generatie la alta.

“Sfera de reprezentare a educaţiei, extinsă continuu la scară socială, generează o multitudine de

abordări realizate de pedagogie, dar si de alte stiinte socioumane. Diferenta specifica o asigură
conceptele pedagogice fundamentale care sustin ,,nucleul epistemic tare" sau ,,matricea disciplinară de
bază". Conceptele pedagogice fundamentale asigură abordarea educaţiei ca obiect epistemic", respectiv
ca obiect de studiu specific pedagogiei, cercetat la nivel global, (profund, esenţial) dinamic (în evolutie
istorică).” (Panisoara & Manolescu, 2019).

“In perspectivă istorică, pedagogia a evoluat de la stadiul sentintelor empirice, spontane (“pdagogia
populară") până la cel al reflectiei sistematice de factura filosofică sau stiinţifică. Intruchipările actuale
ale pedagogiei se înscriu într-un spectru destul de larg ; unele directii de cercetare se bazează pe
studierea faptelor prin experimentare şi cercetetare cantitativă a datelor cu privire la educație, altele se
bazează pe interpretare şi speculatie sau pe factori de ordin teoretic. Ambele traiecte de evolutie sunt
benefice şi necesare progresului acestei ştiinţe. “ (Cucos, 2014)

Pedagogia este un tip de discurs in continuă îmbogățire si expansiune. De astfel, pedagogia a evoluat
ascendent in decursul istoriei, parcurgând mai multe etape:

a) pedagogia populară; aceasta constă în cumulul de observaţii, generalizări sau abstractizari spontane,
exprimate in proverbe, sentinţe empirice, care sintetizează experienţa educativă de la nivelul
comunităţilor.

b) pedagogia filosofică; este vorba de o formă a pedagogiei bazată pe reflectie, deducție filosofica, pe
intuiții uneori geniale ale marilor gânditori cum ar fi :Socrate, Platon, Aristotel, Toma d'Aquino,
Comenius, Rousseau etc.

c) pedagogia experimentală; această specie a pedagogiei s-a dezvoltat în a doua jumătate a veacului
al XIX-lea când în locul deductiei se impune studierea faptelor prin recursul la metoda experimentală;
premisa constă în a pleca de la intuirea directă a realităţilor educaţionale prin observatia sistematică si
prin măsurători, continuând cu decelarea şi interpretarea adevărurilor obţinute;

d) pedagogia ca ramură disciplinară ştiinţifică; este vorba de pedagogia actuală care s-a autonomizat
atât de mult şi şi-a perfectat arsenalul investigativ, cercetarea dobândind un caracter interdisciplinar.

Stadiile de mai sus sunt relevante și datorită faptului că ele nu au dispărut, ci se manifestă simultan,
complementar, printr-o circularitate ideatică ce asigură o îmbogăţire epistemica.
Evoluţia conceptului de educație se indentifică prin patru obiective:

• Identificarea criteriilor de analiză necesare pentru cunoasterea și intelegerea evoluției

pedagogiei
• Evidentierea caracteristicilor specifice pedagogiei afirmate in societatea premodernă
• Analizarea caracteristicilor specifice paradigmelor pedagogiei in societatea moderna
• Analizarea paradigmei pedagogiei postmoderne si paradigmei curriculumului, afirmate in
societatea postmodernă, informaţională, bazată pe cunoaștere.
Procesul de evoluție istorică a pedagogiei se poate analiza în funcție de două criterii:
1.Primul criteriu aparține sferei conceptului de paradigmă, preluat din epistemologie. Paradigma
defineşte o metoda sau model de abordare a unei teorii stiintifice, validata istoric, si acceptata social la
nivelul comunității științifice respective.
2.Un al doilea criteriu de analiză se refera la conceptul de epocă istorică, care este preluat din
istoriografie. Epoca istorică definește o etapă de evolutie a societăţii care marchează tendinta de
dezvoltare social globală la nivel economic, politic si cultural.
Combinând cele două criterii menționate, se pot identifica etapele de evoluție a pedagogiei, după cum
urmează: pedagogia premodernă, pedagogia modernă, pedagogia postmodernă.
Pedagogia premodernă- “Pedagogia premodernă marchează momentul în care pedagogia propune
un model de cunoaștere specifică a educației. Din perspectiva epistemologică, pedagogia rămâne într-
un stadiu de dezvoltare preștiințifică, bazat pe o abordare filozofică și teologică, dar și literară,
comunitară, folclorică.”(Cristea, 2016). Marchează momentul in care pedagogia propune un model de
cunoastere specifică a educatiei prin intermediul unor concept specific, articulate într-o teorie general
a educației, dezvoltată de Jan Amos Comenius (1592-1670) într-un tratat de specialitate, publicat in
limba latină.
Pedagogia modernă- “Pedagogia modernă prezintă o etapă de inițiere și o etapă de maturizare și
dezvoltare.” (Cristea, 2016). Din perspectivă istorică, este pedagogia afirmată in societatea modernă,
industrial, care poate fi fixate conventional in secolele XIX-XX. Este marcată de o fază de inițiere a
discursului pedagogic, desfășurată pe tot parcursul secolului XIX, urmată de o etapă de maturizare şi
dezvoltare intensive in prima jumătate a secolului XX, reflectate și influențate până in present.”
Pedagogia postmodernă- Pedagogia postmodernă este dezvoltată ca societate informațională, bazată
pe cunoaștere și este într-o evoluție continuă până în prezent. "Este etapa în care pedagogia evoluează
pe baza unui nou model de abordare a educației, promovat de paradigma curriculumului. Evoluția
pedagogiei postmoderne este structurată în etape: etapa inițierii paradigmei curriculumului, etapa
afirmării paradigmei curriculumului și etapa dezvoltării paradigmei curriculumului.” (Cristea, 2016).
a) Etapa inițierii- Este raționalizată ca model de proiectare a instruirii.
b) Etapa afirmării paradigmei curriculumului- Este realizată la nivel tehnologic și la nivel de
politică a educației. “Pedagogia prin obiective asigură afirmarea paradigmei curriculumului la nivel de
tehnologie a instruirii angajată în elaborarea unor proiecte centrate asupra relației dintre latura
psihologică a obiectivelor și performanțele realizabile în termenii de conținut specifice fiecărei
discipline de învățământ, stimulată prin metode și mijloace didactice adecvate.” (Cristea, 2016).

“Paradigma curriculumului la nivel de politică a educației: analizele realizate evidențiază importanța

curriculumului ca nou model de abordare a reformei conținuturilor, care angajează pedagogic toate
componentele sistemului de învățământ, valorificate global în funcție de cercetarea scopurilor
educației la nivel de politică a educației." (Cristea, 2016).
c) Etapa dezvoltării pedagogiei curriculumului- “Vizează promovarea unui model de instruire
eficientă la nivel de învățare organizată prin acțiuni concrete, prin imagini, prin limbaj simbolic, în
funcție de stadiul educației și de experiența socioculturală a elevilor." (Cristea, 2016).

În cocluzie , educația este determinată de condiţiile sociale, si urmareste reproducerea continua in cel
mai fidel mod posibil. De asemenea educația viitorului nu se poate alimenta din experienta trecutului,
obiectivele şi metodele sale vor trebui căutate în viitor. Societatea viitoare în care "mașinile se vor
ocupa de fluxul materialelor fizice, iar oamenii, de fluxul informatiilor si cugetare" impune ca obiect
fundamental învăţământului acela de a spori capacitatea de adaptare a individului, pentru ca acesta să
se poată adapta repede si usor la noutatea permanentă.
Bibliografie

1. Constantin, C. (2014). Pedagogie. Iași: Editura Polirom.

2. Cristea S. (2016). Pedagogia. Științele pedagogice. Științele educației. vol 1.
Bucureşti: Editura Didactica Publishing House.
3. Pânișoară, I.-O. & Manolescu, M. (2019). Pedagogia învățământului primar și
preșcolar. Iaşi: Editura Polirom.