PPT 1

Pedagogia =stiinta a educatiei

Educatia = amsamblul influentelor deliberate, sistematice, exercitate asupra altor
persoane, cu scopul de a-i ajuta sa-si dezvolte personalitatea, in vederea integrarii
sociale
“Pedagogia-stiinta care se ocupa cu metodele de educatie si de instruire a
oamenilor (in special a tinerei generatii).” DEX, 1996.
Din lat. paedagogia; in limba greaca, paid=copil, agoge a conduce
Alte denumiri denumiri ale unor discipline universitare cu continut similar
Pedagogiei:
“Education” ;“Foundations of education”
Alte stiinte ale educatiei: psihologia educatiei, sociologia educatiei s.a.
Pedagogia isi propune:
a)să cerceteze căile de acţiune educativă prin care, într-o anumită situaţie
educativă, educatorii reuşesc să mobilizeze toate forţele care actionează din
interiorul omului, în eforturile sale de (auto)educatie
b) să analizeze modul şi măsura în care se justifică anumite modalităţi de
influenţare (actiune) educativă, create la un moment dat în societate.

Paradigme/curente ale pedagogiei

• PARADIGMA
• prototip al lumii sensibile în care trăim; model, prototip, situație ideală;
• (În filozofia științei, expres legat de Th. Kuhn) Set de asumpții de fond, de
concepte, rezultate și proceduri, un mod global de a privi fenomenele,
instituit, de regulă, de anumite opere științifice, în cadrul căruia se
desfășoară cercetarea („știința normală”) într-o comunitate științifică și
într-o epocă istorică. O p. este schimbată atunci când apar anomalii și
disfuncționalități care nu mai pot fi rezolvate în cadrul ei.

A. Abordare filozofica a educatie:

• 1.paradigma pedagogiei esentei-pune accent pe construirea unui model
abstract, ideal de educatie;utilizata din antichitate, pana in sec 18
• 2. paradigma pedagogiei existentei-pune accent pe costruirea unui model
de educatie orientat spre natura concreta a celui educat (vezi B.
Suchodolski, 1970) ; utilizata din sec 18 ( Exemple : J.J. Rouseau-copilul;

1
 Froebel-prescolarul; Specer-omul ca fiinta biologica si sociala; J. Dewey-
scopurile si interesele interne ale copilului

B. Pozitia centrala a unei componente a educatiei

– 1Magistrocentrismul-Pune in centrul educatiei educatorul,
profesorul care distribuie mesajele educatiei in sens dirijist,
unilateral, unidirectional;
– Psihocentrismul-plaseaza in centrul educatiei cerintele interne ale
elevului. Incurajeaza tendinta fundamentarii pedagogiei pe
rezultatele psihologiei. Pedagogia este conceputa ca psihologie
aplicata. Ignora rolul obiectivelor educatiei.
– Sociocentrismul- In centrul educatiei sunt plasate finalitatile
educatiei legate de cerintele societatii de ordin economic, politic,
cultural; reduce educatia doar la un proces de socializare, limiteaza
educatia doar la varsta tinerei generatii; cerintele sociale prevaleaza
in raport cu cele psihologice interne
– Tehnocentrismul- pune accent pe curriculum; rolul central este
acordat tehnologiilor educationale concepute ca proiecte care
valorifica nu doar metode, ci si obiective, continuturi, mijloace de
invatamant, modalitati de evaluare etc

RAPORTUL PEDAGOGIEI CU ALTE STIINTE ALE EDUCATIEI

• Alte stiinte ale educatiei:
• Psihologia educatiei-explica modul in care functionarea si dezvoltarea
diversele componentele ale sistemului psihic uman pot fi influentate de
educatie. Psihologia studiazã educatia dintr-o perspectivã predominant
explicativã, în vreme ce pedagogia o abordeazã dintr-o perspectivã
precumpãnitor pragmaticã (practica), cãci o raporteazã la realizarea unor
finalitãti educative, a unor scopuri, determinate social si istoric.Pedagogia
cerceteaza căile de acţiune educativă prin care, într-o anumită situaţie
educativă, educatorii reuşesc să mobilizeze toate forţele care actionează
din interiorul omului, în activitătile sale de învăţare.
• Sociologia educatiei- cerceteaza organizarea instituţională a educaţiei şi
implicaţiile acestei organizări asupra dezvoltării omului ca fiinţă socială.
Ea îşi propune să studieze modul în care este influenţată educaţia de o serie
de procese demografice, politice, culturale, comunitare etc. , precum si
fenomenele sociale cotidiene din interiorul diverselor organizaţii şi grupuri

2
 educative. Sociologia studiaza educatia ca fenomen social, pedagogia ca
actiune/-activi-tate umana
Filosofia educatiei isi propune:
• a) Filosofia metafizică încearcă să treacă dincolo de experienţa imediată a
vieţii de zi cu zi, inclusiv experienţa din laboratoarele ştiinţei, pentru a găsi
principii universale
• b) Filosofia normativa isi propune să determine puterile şi caracteristicile
omului spre care trebuie să se orienteze cu prioritate actiunea educativă
într-un anumit context social-istoric

DOMENII ALE PEDAGOGIEI (S. Barsanescu)

PEDAGOGIA

PEDAGOGIA PEDAGOGIA
GENERALA DIFERENTIATA

SUBRAMURI ALE PEDAGOGIEI GENERALE

• PEDAGOGISUBRAMURI ALE PEDAGOGIEIA COMPARATA;
• PEDAGOGIA PROSPECTIVA;
• PEDAGOGIA SOCIALA;
• ISTORIA PEDAGOGIEI;
• DIDACTICILE DISCIPLINELOR SCOLARE;
• COMUNICAREA DIDACTICA
• MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI s.a.
SUBRAMURI ALE PEDAGOGIEI DIFERENTIATE
• PEDAGOGIA VARSTELOR (P. PRESCOLARA, P.SCOLARA, P.
UNIVERSITARA, P. ADULTILOR);
• PEDAGOGIA SPECIALA (SURDOPEDAGOGIA,
TIFLOPEDAGOGIA. OLIGROFENOPEDAGOGIA, P.
DELINCVENTILOR, P. DEFAVORIZATILOR SOCIAL
• PEDAGOGIA PROFESIONALA (P. INDUSTRIALA, P. MILITARA, P.
MEDICALA, P. SPORTIVA, P. ARTISTICA s.a.)

3
Evoluţia metodelor de cercetare a fenomenului educaţiei
a) Observarea fenomenului educaţiei, aşa cum se manifestă el într-un cadru
restrâns, al unor cazuri individuale (anumite tipuri de copii, familii, şcoli)- a fost
metoda dominantă în “pedagogia clasică”. JAN AMOS COMENIUS (1592-
1670), al lui JOHAN HEINRICH PESTALOZZI (1746-1827) J.J. ROUSSEAU
(1712-1778) sau al lui JOHANN FRIEDRICH HERBART (1776-1841)
preocupate de formularea unor teorii practice si a unor enunţuri prescriptive,
pornind de la datele observaţiei directe
b) Verificarea experimentală a efectului diferitelor variabile izolate ale educaţiei
ALFRED BINET(1857-1911) WILHELM AUGUST LAY (1862- 1926) si ERNST
MEUMAN(1862-1915) au fost principalii reprezentanţi ai unui curent de idei
cunoscut sub numele de “pedagogia experimentalã”
c) Faza “pluridisciplinară” (“Stiinţele educaţiei’), EDOUARD CLAPARÈDE
(1873-1940) “Acelaşi obiect este studiat de mai multe mini-ştiinţe specializate,
fie prin negarea pedagogiei şi înlocuirea ei cu “ştiinţele educaţiei”, fie prin
conceperea acestora ca ştiinţe auxiliare, anexate pedagogiei “sistematice” sau
“generale”
d) Faza “interdisciplinară” (“ştiinţa educaţiei”)-disciplină care prelucrează
ansamblul cunoştinţelor despre educaţie obţinute de diferitele discipline

STATUTUL EPISTEMOLOGIC AL PEDAGOGIEI

• “ Stiinţă a acţiunii”, respectiv o disciplină normativă, care foloseşte teorii
practice şi enunţuri prescriptive;
• “Stiinţă quasi experimentală” întrucât în pedagogie nu este posibilă
“provocarea şi manipularea, după voie, a variabilelor independente,
repetarea lor ori de câte ori este nevoie, măsurarea exactă, intervenţia liberă
asupra obiectului, fără restricţii de ordin moral sau ideologic”. Există o
limită morală în experimentele pedagogice, astfel că, spre deosebire de
“ştiinţele pozitive”, obiectul cunoaşterii- fiinţa umană- nu poate fi supusă
oricărui tratament, numai din raţiuni “ştiintifice”.
• c)“Stiinţă constructivistă” al cărei obiect nu este lumea materială, o lume
“dată” care trebuie doar descoperită şi explicată, ci un proiect care trebuie
“construit” pe măsura cunoaşterii lui;
• d)“ Stiinţă consensuală”, respectiv o ştiinţă care nu utilizează drept
criteriu de adevăr, nici evidenţa (ca ştiinţele formale pure), şi nici
experienţa (ca ştiintele empirice), ci consensul intersubiectiv al
comunitătii sociale, la un moment dat;

4
 • e)Stiinţă critică”, adică o ştiinţă angajată, o ştiinţă reflexivă şi
autoreflexivă care îşi propune să schimbe sistemul educativ conform
unui ideal, de sorginte politică sau filozofică» (Cezar Barzea-”Arta si
stiinta educatiei”)

PPT 2
EDUCATIA CA FENOMEN
DESCRIEREA UNUI FENOMEN:
1. NATURA FENOMENULUI;
2. FORMELE DE MANIFESTARE;
3. STRUCTURA INTERNA;
4. FUNCTIILE INDEPLINITE;
5. DETERMINARILE;
6. PUTEREA DE INFLUENTA

NATURA SOCIALA A EDUCATIEI

Caracteristicile unui fenomen social (E. Durkheim):
1. EXTERIORITATEA- se desfasora independent de arbitrariul subiectiv al
individului, este produsul vietii in comun;
2. CONSTRANGEREA-societate dispune de forme de presiune asupra
indivizilor pentru a adopta “comportamente normale” ;
3. ISTORICITATEA-schimbarile sunt produse de transformarile din
structura interioara a societatii si de noi cerinte ale societatii;
4. UNITATE IN DIVERSITATE-educatia presupune existenta unei “baze
comune” care sa asigure omogenitatea spirituala si o “diversificare’ , in
raport cu diversitatea profesiunilor.

Implicatii pedagogice ale naturii sociale a educatiei

• ORIENTAREA VALORICA POZITIVA-educatia ii ajuta pe indivizi sa se
ridice la statutul existential autentic al omului;
• DEZVOLTA CAPACITATILE NATURALE ALE INDIVIDULUI
(evita comportamentele artificiale, potrivnice caracte-risticilor proprii ale
speciei umane sau care nu nu sunt in acord cu dezvoltarea reala a
structurilor psihice individuale-”dresajul”);
• EVITA INDOCTRINAREA SAU MANIPULAREA-inducerea cu buna
stiinta a unor comportamente si convingeri care servesc intereselor altor
persoane, contrare intereselor celor care urmeaza sa le adopte.

5
FORMELE EDUCATIEI
Educaţia formală
• caracter instituţionalizat,
• se realizează prin procesul de învătămant,
• presupune planuri, programe, manuale, orare, evaluări, prezenţa si acţiunea
unui corp profesoral specializat.

EDUCATIA NONFORMALA
• Educaţia nonformală se referă la toate activităţile organizate în mod
sistematic în afara sistemului formal pentru a răspunde unei mari varietăţi
de cerinţe de învăţare, cum ar fi cele de educaţie “complementară”
(paralelă cu şcoala), de educaţie “suplimentară” sau de educaţie de
“substituţie”( de ex. pentru cei analfabeţi). Notele caracteristice ale acestei
forme de educaţie sunt legate de caracterul opţional al activităţilor
organizate, participarea elevilor la stabilirea a ceea ce se va învăţa si se va
întreprinde, rolul discret al educatorilor, renunţarea la evaluări si utilizari
de note si calificative.

EDUCATIA INFORMALA
• Educaţia informală include experienţele trăite sau valorile încercate în
viata cotidiană. Cele mai semnificative influenţe informale sunt cele
exercitate de mass-media, de unele aspecte ale vieţii în familie (exemplul
părinţilor, atitudinile manifestate de ei), influenţele exercitate de grupurile
de prieteni, colegi , dar şi de diferite instituţii culturale (ex. muzee, teatre,
biblioteci etc), religioase, politice, militare, sindicale ş.a.

STRUCTURA EDUCATIEI
• INSTRUIREA-transmiterea de informatii; pregatirea reactiilor de raspuns
in situatii previzibile, repetitive;
(vezi teoria instruirii, sem.I anul 2)
• FORMAREA- dezvoltarea unor noi capacitati (intelectuale,fizice,
profesionale etc). Dezvoltarea unor capacitati de raspuns creativ la situatii
noi, imprevizibile
-reprezinta aspectul prioritar al educatiei;
- sarcina cea mai dificila a oricarui profesor;
- nu se poate realiza in afara oricarei instruiri, dar nici nu se
realizeaza de la sine prin transmiterea de cunostinte;

6
FUNCTIILE EDUCATIEI
• PERPETUAREA SOCIETATII PRIN TRANSMITEREA CULTURII;
• SOCIALIZAREA TINEREI GENERATII;
• DISCIPLINAREA SI DEZVOLTAREA PERSONALA ;
• SELECTAREA PREGATIREA PROFESIONALA SI PLASAREA
INDIVIZILOR IN SOCIETA-TE;
• SCHIMBARE SI INOVATIE SOCIALA.

DETERMINARILE EDUCATIEI
• D. ISTORICA;
• D. NATIONALA;
• D. PROSPECTIVA;
• D. TEORETICA.

EDUCABILITATEA
DEFINIRE: potentialul unei persoane de a-si ameliora(dezvolta) prin
educatie capacitatile sale umane;

FACTORI AI DEZVOLTARII CAPACITATILOR UMANE:

• ereditatea;
• mediul;
• educatia

TEORII DESPRE DEZVOLTAREA OMULUI:

• Teorii ereditariste;
• Teorii ambientaliste;
• Teorii ale dublei determinari (ereditate+mediu)

TEORIILE EREDITARISTE ALE DEZVOLTARII UMANE

• TEORII VITALISTE
• Monismul,
• Pierre Teilhard de Chardin:-la baza educabilitaţii se află un singur
principiu:energia-2 forme: fizica/ psihica(constiinta, puterea de
vointa);
• Giovanni Gentile(1875-1944):elanul vital- puterea mintala (putere de
reflexie, de imaginaţie, de gândire, intenţionalitate)-).

7
 • Dualismul- fiinţele umane sunt alcătuite din două entitati distincte:
mintea (entitate imateriala) si corpul (instrumentul comandat de
minte); atunci când primeaza impulsurile legate de placerile corpului,
comportamentele individului tind sa fie rele -René Descarte (1596-
1650)

TEORII INSTINCTUALISTE
• Credinţa în răutatea înnăscută a fiinţei umane :“întocmirea gândurilor
din mintea omului este rea din tineretea lui”( Vechiul Testament-
Geneza 8.21);orientarea instinctivă a comportamentului uman spre
reducerea suferintei si sporirea placerii (Thomas Hobbes -1588-1679)
• Credinţa in natura bună a fiinţei umane: Jean Jaques Rousseau (1712-
1778)-“ Tot ce iese din mâna Ziditorului este bun, totul se strică în
mâna omului”(“Emile”);

MOSTENIREA EREDITARA: PEDAGOGIA MODERNA

CONTINUT:
CARACTERISTICI ALE SPECIEI (de ex.constituirea anatomofiziologica,
tipul de metabolism s.a.)
CARACTERISTICI ALE FAMILIEI (de ex. Pigmentatie, compozitia
chimica a sangelui , AND s.a.)
CARACTERISTICI ALE PARINTILOR: (de ex. Caracteristici ale
analizatorilor, particularitati ale motricitatii, memoria bruta, caracteristici
ale ANS, s.a.)
CONCLUZII:
• cuprinde un complex de predispozitii morfofunctionale care pot fi
valorificate in mod diferit;nu exista particularitati psihice determinate
ereditar in intregime;
• Nu reprezinta o predeterminare biologica “fatala” a dezvoltarii
viitoare; inlesneste invatarea
• Face posibile realizarile geniale si explica marile talente

INFLUENTELE MEDIULUI ASUPRA DEZVOLTARII

• Mediul natural- totalitatea condiţiilor bioclimatice în care se naşte si
trăieşte un subiect uman- influenţează indirect dezvoltarea psihică
• Mediul social poate influenţa direct dezvoltarea psihică a oamenilor.
Se poate opera o distincţie între mediul social restrâns al unei persoane

8
 (familia, grupul de prieteni, colegi, vecini etc) şi mediul socio-cultural
în sens larg, caracteristic pentru societatea în care trăieşte un subiect
uman.

INFLUENTELE EDUCATIEI
• influentarea deliberată a opţiunilor valorice personale în acord cu ceea
ce se consideră valoros, într-o anumită epoca (dezvoltarea depinde de
propriile optiuni valorice ale individului);
• Educatia ofera individului :
- obiectivele de atins;
- continuturile(cunostintele) de insusit;
-metodele pentru depasirea dificultatilor;
-criterii de autoevaluare a reusitelor;
-mediile educative propice dezvoltarii.

CONCLUZIE:
Educatia identifica aptitudinile individului;
Educatia creeaza mediile educative cele mai favorabile;
Educatia dezvolta aptitudinile native si valorifica valerntele educative ale
mediului

LIMITELE EDUCATIEI
• La nivel individual, educabilitatea poate fi limitată
• biologic,
• social ,
• pedagogic.
• Educabilitatea poate fi limitată biologic atunci când copilul se naşte cu
grave handicapuri, dar şi atunci când înclinaţiile native nu
îndreptătesc performanţe foarte înalte într-un anumit domeniu.
• Limitarea socială a educabilităţii se produce atunci când mediul social
în care se dezvoltă copilul nu-i oferă, de la vârsta cea mai fragedă, cele
mai favorabile condiţii pentru dezvoltarea propriilor sale resurse
originale.
• Limitarea pedagogică se produce atunci când copilul are neşansa de
întâlni educatori care prin modul lor de acţiune reuşesc
contraperformanţa de a distruge interesul copilului pentru un
domeniu al cunoaşterii sau al creatiei.

9
PPT 3
COMPETENTELE PROFESIEI DIDACTICE
PLAN DE DISCUTIE:
1. Conceptul de “competenta’;
2. Structura competentei;
3. Grade ale competentei;
4. Categorii si tipuri de competente;
5. Rolurile profesiei didactice si competentele lor specifice;
6. Competentele predarii;
7. Calitatile personale ale profesorului ideal

CONCEPTUL DE “COMPETENTA”
• Competenta-”capacitatea cuiva de a se pronunta asupra unor lucruri, pe
temeiul unei cunoasteri adanci a problemei in discutie” (expertiza)
DEX,2016
• “Capacitate dovedita de a selecta ,combina si utiliza adecvat cunostinte,
abilitati si alte achizitii constand din valori si atitudini pentru rezolvarea
cu succes a unei anumite categorii de situatii de munca sau de invatare,
precum si pentru dezvoltarea profesionala sau personala, in conditii de
eficacitate si eficienta” (Legea Educatiei Nationale)

STRUCTURA COMPETENTEI
• Dimensiunea interna:
1. Cunostintele (declarative,procedurale,conditionale, metacunostintele);
2. Abilitatile (deprinderi/dexteritati, de ex. de atentie, memorie de
analiza/sinteza/evaluare s.a.);
3. Atitudinile/valorile ( de ex.perseverenta, corectitudine,
responsabilitate,constiinciozitate s.a.)
• Dimensiunea externa:
1. Sarcina profesionala;
2. Situatia (de ex. situatii reale/simulate);
3. Contextul (fizic, social, pedagogic)

GRADE ALE COMPETENTEI

• Gradul 1 - nivelul deprinderilor de lucru singulare (a sti sa execute dupa
comanda o operatie simpla);

10
 • Gradul 2- nivelul reproducerii unor scheme actionale (metodice) complexe
• Gradul 3- nivelul adaptarii schemelor actionale preexistente, in functie de
situatie/context (de ex.a alege operatia potrivita pentru o situatie data, din
mai multe posibile,);
• Gradul 4- nivelul inovarii schemelor actionale preexistente (maiestria
pedagogica): a combina in maniera personala mai multe actiuni, pentru a
solutiona o situatie noua si complexa ;

CATEGORII SI TIPURI DE COMPETENTE

I. Competenţele profesionale – sunt un ansamblu unitar şi dinamic de
1. Competente cognitive
care se exprimă prin următorii descriptori:
- cunoaştere,înţelegere şi utilizare a limbajului specific.
- explicare şi interpretare.
2. Competente functional-actionale
care se exprimă prin următorii descriptori:
- aplicare, transfer şi rezolvare de probleme,
- reflecţie critică şi constructivă,
- creativitate şi inovare.
II. Competenţele transversale – reprezintă achiziţii valorice şi atitudinale care
depăşesc un anumit domeniu/program de studiu
1. competente de rol
şi se exprimă prin următorii descriptori:
autonomie şi responsabilitate, interacţiune socială,
2. competente de dezvoltare personală şi profesională.

11
TIPURI DE COMPETENTE III
• Competente de specialitate (de ex. economice, biologice, matematice etc)
• Competente pedagogice ( de ex. de proiectare instruirii, de conducere a
proceselor de invatare , de evaluare a progresului elevilor s.a.)
• Competente sociale ( de ex. relationare eficienta cu elevii, colegii, parintii;
indeplinirea unor indatoriri organizatorice-administrative, dezvoltare
personala s.a.)

ROLURILE PROFESIEI DIDACTICE

• ROLURI DE DIDACTICE DE PREDARE-INVATARE, DE
INSTRUIRE PRACTICA SI DE EVALUARE: (Ex. în învăţământul
secundar: profesor, profesor-psihopedagog, profesor-pedagog social; în
unităţile de învăţământ, pentru asigurarea formării iniţiale, a inserţiei
profesionale şi a formării continue: cadre didactice mentori şi cadre
didactice tutori. s.a.)
• ROLURI MANAGERIALE; (Ex. Funcţiile de conducere din unităţile de
învăţământ sunt: director şi director adjunct. Funcţiile de conducere din

12
 inspectoratele şcolare sunt: inspector şcolar general şi inspector şcolar
general adjunct).
• ROLURI DE CONSILIERE;
• ROLURI DE CREARE A MATERIALELOR CURRICULARE (Ex.
programe scolare,manuale, material didactice s.a.
• ROLURI DE CERCETARE

COMPETENTELE ROLULUI DIDACTIC DE PREDARE-INVATARE

• ANALIZA PEDAGOGICĂ A CONŢINUTURILOR NOU INTRODUSE
ÎN PROGRAME;
• DIAGNOZA ŞI EVALUAREA INIŢIALĂ A CAPACITATILOR
CUNOŞTINŢELOR ŞI A COMPORTAMENTULUI ELEVILOR
• PROIECTAREA INSTRUIRII;
• DIRIJAREA PROCESELOR DE ÎNVĂTARE;
• EVALUAREA REZULTATELOR ÎNVĂTĂRII;
• COMUNICAREA EFICIENTA CU ELEVII, COLEGII
SI PARINTII;
• DEZVOLTAREA PERSONALITĂTII ELEVILOR;
• INDEPLINIREA UNOR ÎNDATORIRI ORGANIZATORICE/
ADMINISTRATIVE;
• DEZVOLTAREA PROFESIONALA PERSONALA (Ex. Evaluarea
critică a propriilor prestaţii didactice; Planificarea dezvoltării personale
s.a.

Calităti personale cerute de profesia didactică

• personalităti afectuoase, înţelegători si prietenoşi, înclinaţi să distribuie
mai multe laude şi încurajări, să fie mărinimoşi ;
• atitudine experimentală, în vederea perfecţionării continue a metodologiei
şi a stilului personal de predare;
• mentalitate deschisă şi disponibilitate de a observa şi studia comparativ
diferite sisteme şi practici scolare;
• atitudinea critică, dar non-dogmatică;
• capacitatea de a dialoga;
• capacitatea de a informa obiectiv şi de a comunica cu uşurintă;
• subordonarea comoditatii personale cerintelor dezvoltarii elevilor;
• spirit organizatoric; organizare interioara;
• stapanirea noilor tehnici de predare contemporane;

13
 • capacitatea de a inventa noi modalităţi de utilizare a acestor tehnici.

ANALIZA CONSTITUIENTILOR UNEI COMPETENTE

1.Predarea presupune analiza noilor
continuturi, cunoasterea nevoilor
reale de invatare ale elevilor,
proiectarea instruirii, conducerea
procesului de invatare, evaluarea
rezultatelor invatarii
2.analiza noilor continuturi;
3.Diagnoza si evaluarea initiala a
elevilor;
4. proiectarea instruirii;
5. conducerea procesului de
invatare;
6. evaluarea rezultatelor invatarii

2. Analiza noilor continuturi presupune

Identificarea noţiunilor nou introduse, 7. Identificarea noţiunilor nou
a unor eventuale simplificări, erori, introduse, a unor eventuale
stabilirea “noţiunilor cheie”;a simplificări, erori;
legăturilor intra-, inter- şi 8.Stabilirea “noţiunilor cheie”, a
transdisciplinare, a modelelor de legăturilor intra-, inter- şi
raţionament implicate; a materialului transdisciplinare, a modelelor de
bibliografic suplimentar, Lărgirea raţionament implicate,a
bazei explicative oferite de manual, materialului bibliografic
conceperea a noi aplicatii, exerciţii, suplimentar;
9. Lărgirea bazei explicative oferite
de manual, conceperea a noi
aplicatii, exerciţii

PPT 4
STIMULAREA CREATIVITATII ELEVILOR
• Conceptul de “creativitate”
• Creativitatea ca proces; Fazele procesului creativ
• Nivelurile creativitatii
• Factorii creativitatii. Caracteristicile persoanelor creative
• Blocaje posibile ale creativitatii
• Domenii in care trebuie sa se actionize pentru stimularea creativitatii
-actiuni necesare in plan politic;
-imbunatatirea calitatii vietii;
-actiuni necesare in plan social- psihologic
• Sarcinile scolii in stimularea creativitatii elevilor;

14
 • Modalitati de actiune ale profesorilor pentru stimularea creativitatii
elevilor

STIMULAREA CREATIVITATII
ACTIVITATILE PSIHICE FUNDAMENTALE:
• JOCUL-rezultat: divertismentul ;
• INVATAREA- rezultat:insusirea unor modalitati de raspuns adaptativ;
• MUNCA- rezultat: reproducerea bunurilor de consum;
• CREATIA-rezultate caracterizate prin:
noutate, originalitate, utilitate,ingeniozitate
Creativitate- un POTENTIAL UMAN :capacitatea unei persoane de a desfasura
o activitate de creatie

FAZELE PROCESULUI CREATIV(Wallas,1921)

• PREPARATIA - constientizarea problemei, documentare, schitarea unei
ipoteze;
• INCUBATIA - rastimpul incercarilor sterile; amanarea solutionarii;
cautarea ramane in inconstient;
• ILUMINAREA - aparitia solutiei, “intuitia” modului de solutionare;
• VERIFICAREA -concretizarea ideii de solutionare; revizuirea creatiei;

NIVELURILE CREATIVITATII (A.L. Taylor)

• CREATIVITATEA EXPRESIVA- asocieri neobisnuite, neasteptate ale
unor imagini sau idei existente (ex. desenele copiilor);
• CREATIVITATEA PRODUCTIVA-redescoperirea unui lucru cunoscut
pe o cale personala (ex. redescoperirea de catre elevi a unor adevaruri la
scoala); realizarea unui lucru cunoscut intr-o modalitate personala;
• CREATIVITATEA INOVATIVA- produse cu un grad partial de noutate:
se modifica doar o parte componenta a unui produs, lasandu-le
neschimbate pe celelalte;
• CREATIVITATEA INVENTIVA- produse integral noi realizate prin
recombinarea unor idei existente;
• CREATIVITATEA EMERGENTIVA- produse geniale; revolutioneaza
domenii ale stiintei sau ale practicii;

FACTORII CREATIVITATII (caracteristicile creativilor)

• A. Caracteristici ale GANDIRII:

15
 • Divergența (sunt “perfectionisti”, dupa ce gasesc o solutie, cauta altele
“mai bune”)
• Fexibilitatea (nu au “idei fixe”, pot sa analizeze un lucru din perspective
diverse);
• Originalitatea (sunt “orgoliosi”, chiar daca exista solutii la indemâna, ei le
cauta “pe ale lor”);
• Fluiditatea (ideile lor “curg” unele din altele, datorita rapidității şi coerenţei
desfăşurărilor logice, inductive şi deductive;
• Productivitatea (numarul ideilor lor creative depaseste media obisnuita;
• Elaborarea: (sunt “meticulosi”, ofera, de la bun început, soluţii bogate în
detalii)

• INTELIGENTA -persoanele inteligente rezolvă cu uşurinţă probleme

dificile, în vreme ce persoanele creative descoperă (formulează) probleme
noi, pe care apoi le rezolvă. Nu toate persoanele inteligente sunt si
creative;
• IMAGINATIA-utilizarea deliberată şi sistematică a unor procedee
imaginative: amalgamarea (contopirea într-un întreg a unor elemente
disparate), amplificarea /diminuarea (modificarea proporţiilor iniţiale),
multiplicarea/omisiunea (modificarea numărului de elemente structurale),
diviziunea/rearanjarea, tipizarea, schematizarea, substituirea, empatia
(transpunerea imaginară în situaţia altcuiva) s.a.
• MOTIVATIA -caracter intrinsec, întrucât motivele predominante ale
efortului creator sunt legate de dorinţa de a cunoaşte, de a descoperi
• caracter divergent, pentru că persoanele creative manifestă interes de
cunoaştere pentru multiple domenii/
• caracter ofensiv, pe măsură ce descoperă ceva, doreşte să cunoască si sa
creeze mai mult.
• ATITUDINILE:
atracţia către problemele dificile (nu se “descurajeaza”)
perseverenta (“nu renunta”)/atracţia către noutate (sunt “aventurosi”, vor noi
“provocari”) /nonconformism profesional si epistemic (nu social)( nu se lasa
impresionati de “traditii” si nici de criticile altora)/ încrederea în propria
persoană, în ideile proprii

16
BLOCAJE POSIBILE ALE CREATIVITATII(S. Shore)

• BLOCAJE DE TIP EMOTIONAL: (De ex. teama de a nu gresi,de a nu

parea extravagant, de a fi criticat, dependenta excesiva de opiniile altora,
oprire prematura la prima idee, comoditate in gandire, absenta
disponibilitatii de a depune un efort sustinut pentru a solutiona o problema
s.a)
• BLOCAJE DE ORDIN CULTURAL (de ex. exaltare excesiva fata de
spiritul grupului, “conformism”, prea mare incredere in logica a ceea ce se
numeste Ratiune, tendinta de a reactiona in maniera “tot sau nimic”, prea
mare incredere in statistici si experienta trecuta s.a.);
• BLOCAJE DE ORDIN PERCEPTIV (de ex. credinta negativa: “ nu sunt
creativ”; prezentarea prematura a pseudo-solutiilor la problema;
incapacitatea de a defini lucrurile, ingustarea excesiva a unghiului de
analiza, incapacitate de a se interogaasupra evidentului s.a.)

DOMENII IN CARE TREBUIE SA SE ACTIONEZE

STIMULAREA CREATIVITATII
(Directii de actiune)

SOCIAL INDIVIDUAL-PSIHOLOGIC CALITATEA VIETII

(Suportul energetic) (Suportul informativ / formativ) (Suportul fizic si material)

Initiative necesare: Initiative necesare: Initiative necesare:

Institutionalizarea activitatii creatoare Ridicarea calitatii invatamantului Sistem de asigurare a sanatatii

Crearea unui climat creativ Educatia pentru creativitate Sistem de intretinere fizica

Participarea la planificarea sociala Sisteme de informare Sistem de asigurare socio-profesionala

Aprecierea initiativelor creatoare Educatie permanenta Dotare materiala pentru munca creatoare

Dezvoltarea retelei de asezaminte Policalificare ,cultura si arta

culturale ,de creatie si educatie

17
ACTIUNI NECESARE IN PLAN SOCIAL
• CREAREA UNUI CLIMAT CREATIV-o larga participare democratica si
creativa la procesele decizionale care privesc viata oamenilor (de ex.:
dezbateri publice, descentralizarea deciziilor de interes public s.a.)
• INSTITUTIONALIZAREA ACTIVITATII CREATOARE(de ex.,
institute de cercetare, centre de excelenta, OSIM, concursuri etc)
• APRECIEREA SOCIALA A INITIATIVELOR CREATOARE (de ex.
acordarea de facilitati, premii, promovari s.a.);
• DEZVOLTAREA RETELEI DE ASEZAMINTE CULTU-RALE DE
CREATIE SI EDUCATIE (de ex. Case de creatie/cultura, universitati
populare, scoli populare de arta, cluburi ale inovatorilor s.a

IMBUNATATIREA CALITATII VIETII

• CREAREA UNUI SISTEM EFICIENT SI ACCESIBIL DE ASIGURARE
A SANATATII POPULATIEI;
• CREAREA UNUI SISTEM DE INTRETINERE FIZICA A
POPULATIEI;
• CREAREA UNUI SISTEM DE ASIGURARE SOCIO-
PROFESIONALA;
• DOTARE MATERIALA PENTRU MUNCA CREATOARE.

INITIATIVE IN PLAN SOCIAL-PSIHOLOGIC

• RIDICAREA CALITATII INVATAMANTULUI;
• EDUCATIA PENTRU CREATIVITATE;
• CREAREA UNOR SISTEME PUBLICE DE INFORMARE;
• EDUCATIE PERMANENTA;
• CULTURALIZARE/ POLICALIFICARE A OAMENILOR

SARCINILE SCOLII IN STIMULAREA CREATIVITATII

I. CREAREA PREMISELOR GNOSEOLOGICE
• Conceptele fundamentale ale diferitelor domenii ale cunoasterii
• Operatiile intelectuale specifice ale diferitelor domenii;
• Viziune interdisciplinara asupra cunoasterii;
• Formarea atitudinilor intelectuale necesare creatiei
II EDUCATIA CAPACITATILOR DE COMUNICARE
• Dezvoltarea disponibilitatii pentru comunicare (initierea elevilor in
limbajele informatice, matematice, tehnice, economice etc);

18
 • Cultivarea proprietatii comunicarii (pregatirea lingvistico-literara a
elevilor);
• Pregatirea elevilor pentru comunicarea estetica ( exersarea exprimarii
poetice, metaforice, plastice)
III DINAMIZAREA POTENTIALULUI CREATIV INDIVIDUAL
• Familiarizarea elevilor cu specificul activitatilor de creatie (de ex.
caracteristicile produselor creative, obstacolelele creativitatii, climatul
favorabil creatiei s.a.);
• Initierea elevilor in tehnici creative (de ex.brainstorming, sinetica s.a.)
• Utilizarea de catre profesori a instruirii creative;
• Asigurarea suportului etic al creatiei(de ex. onestitatea stiintifica,
orientarea valorica pozitiva a creatiei s.a)

MODALITATI DE ACTIUNE ALE PROFESORILOR

• 1. PRACTICAREA INSTRUIRII CREATIVE (a)
• bazată pe rezolvarea de probleme si învăţarea prin descoperire;
• cere constat elevilor să facă efortul elaborării unor lucrări personale
diverse (compuneri, referate, sinteze)
• încurajarea comportamentului interogativ al elevilor (“curajul” de a
pune întrebări)/ iniţierea in “arta” de a formula întrebări pertinente).
• libertatea de a-si exprima orice idee în legătură cu o problemă supusă
dezbaterii (cu conditia sa aduca argumente);

• 1. PRACTICAREA INSTRUIRII CREATIVE (b)

• încurajarea curiozităţii elevilor (permisiunea de a relata/intreba despre
lucruri diverse, constatate personal);
• nouă concepţie a profesorului despre evaluarea rezultatelor şcolare
(deplasarea accentului de pe cantitatea informatiei memorate, pe
aprecierea caracterului original, creativ al raspunsurilor)
• Profesorul însuşi, prin activitatea sa, trebuie să ofere un exemplu
personal de om creativ

2. IDENTIFICARE A ELEVILOR CREATIVI

• ANALIZA PRODUSELOR ACTIVITATII ELEVILOR (de ex.
compuneri, tablouri, obiecte realizate, etc.)
• METODA BIOGRAFICA (de ex. performante deosebite obtinute la
diferite competitii, preocupari deosebite s.a.);

19
 • OBSERVAREA COMPORTAMENTULUI (de ex. preocuparea de a fi
original, tendinta spre perfectionism, atentia la detalii, fluenta ideilor,
productivitatea personala, flexibilitatea gandirii s.a.)
• TESTELE DE CREATIVITATE (DE EX. Testele Torrance pentru
creativitatea verbala sau figurala)
• METODA APRECIERII OBIECTIVE (de catre colegi, profesori)

• 3. Asigurarea suportului etic al creatiei

• să inducă elevilor: respect pentru cercetarea ştiintifică onestă (de
ex.,descurajarea plagiarismului);/modestia generată de aprecierea exactă
a valorii unei contribuţii;
• Prezentarea unor modele umane exemplare a personalităţii si activităţii
unor mari savanţi, pentru a ilustra modul de a fi al autenticelor persoane
creative;
• Iniţierea elevilor în metodologia cercetării ştiintifice si în general în
modalităţile de căutare si verificare a adevărului

PPT 5
FINALITATILE EDUCATIEI

• CONCEPTUL DE ”FINALITATE”;
• SPECIFICUL FINALITATILOR EDUCATIEI;
• CATEGORII DE FINALITATI ALE EDUCATIEI;
• CARACTERIZAREA PRINCIPALELOR CATEGORII DE
FINALITATI ALE EDUCATIEI:
• IDEALUL EDUCATIEI:
• SCOPURILE INVATAMANTULUI;
• SCOPURILE EDUCATIVE ALE CICLURILOR DE INVATAMANT;
• OBIECTIVELE PEDAGOGICE ALE DIFERITELOR DISCIPLINE DE
INVATAMANT:
• OBIECTIVELE OPERATIONALE ALE LECTIILOR.

CONCEPTUL DE FINALITATE
Finalitatea este o formă de manifestare a cauzalităţii şi exprimă procesul de
autodeterminare a unor fenomene

20
Finalitatea naturală (a organismelor vii)- se manifestă sub forma unei evoluţii
către o stare anume, determinată biologic ;
Finalitatea intenţionată (specifică omului)- presupune formulare de scopuri şi
desfăşurarea unor activităţi în concordanţă cu acestea.

SPECIFICUL FINALITATILOR EDUCATIEI

• Finalităţile educatiei reprezintă un caz particular al finalităţii intenţionate
• Finalităţile educatiei:
-finalităţi în proiect ( de ex. scopurile şi obiectivele educative);
-finalităţi în fapt ( calitătile dobândite efectiv de către elevi, ca urmare a
acţiunilor educative la care au participat)
Caracterul finalist al oricărei acţiuni educative face ca orice educaţie să fie
concepută și apreciată prin raportare la scopurile pe care le urmăreşte; metodele
si a mijloacele pedagogice vor fi alese si apreciate în funcţie de caracterul lor
adecvat pentru atingerea scopurilor pedagogice urmărite.

CATEGORII DE FINALITATI ALE EDUCATIEI

• IDEALUL EDUCATIEI;
• SCOPURILE INVATAMANTULUI;
• SCOPURILE EDUCATIVE ALE CICLURILOR DE
INVATAMANT;
• FINALITATILE EDUCATIVE ALE DIFERITELOR TIPURI DE
SCOLI;
• OBIECTIVELE PEDAGOGICE ALE DIFERITELOR DISCIPLINE
DE INVATAMANT;
• OBIECTIVELE OPERATIONALE ALE LECTIILOR;

IDEALUL EDUCATIEI 1
• Idealul educatiei= un model ideal de personalitate catre care tinde educatia
intr-o anumita epoca istorica.
• CARACTERISTICI:
• CARACTER OBIECTIV- poate fi identificat ca o tendinta
generala a oamenilor de a isi reprezenta intr-un anumit fel
“omul ideal”;
• CARACTER ISTORIC- se modifica de-a lungul timpului;
• CARACTER REALIZABIL- cuprinde trasaturi umane care pot fi
influentate prin educatie

21
 • DIMENSIUNI:
PSIHOLOGICA;
SOCIALA;
PEDAGOGICA.

MODELE UMANE IDEALE CONTEMPORANE

• Modelul individualist - modelul eliberării omului prin educaţie de orice
condiţionare, de orice “dictatură” din afară sau din interior; o
personalitate liberă de orice inhibiţii, frustrări şi complexe. Critici:
generează fiinţe umane cu o scăzută disponibilitate de participare
socială, va încuraja pornirile lor individualiste si chiar antisociale
• Modelul sociocratic ( ideologic) are drept premisă ideea că omul ideal
este un “luptător angajat”, care înţelege să se subordoneze
“comandamentelor înalte” ale societăţii căreia îi aparţine, acţionând
“disciplinat” pentru îndeplinirea sarcinilor sociale încredinţate.
Critici: apără şi susţine un colectivism gregar şi nivelator şi se bazează
pe acţiunea de persuasiune ideologică. Abuzul de ideologie va
împiedica dezvoltarea plenară şi autonomă a personalitătii, căci va
restrânge orizontul de întelegere a vieţii de către oameni şi va încuraja
întotdeauna fanatismul si intoleranţa pentru orice idee care nu se
încadrează în “schemele” interpretative ale ideologiei oficiale.
• Modelul democratic( omul creativ)- tinde spre integrarea celor două
exigenţe- autonomia şi angajarea socială- căci activitatea creatoare
reprezintă forma cea mai înaltă de angajare socială (creaţia este
adresată semenilor) si nu poate, totodată, să fie concepută decât în
condiţii de deplină libertate individuală.

IDEALUL EDUCATIEI
“Idealul educational al scolii romanesti consta in dezvoltarea libera,
integrala si armonioasa a individualitatii umane, in formarea personalitatii
autonome si asumarea unui set de valori care sunt necesare pentru implinirea
si dezvoltarea personala, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru
participarea cetateneasca activa in societate, pentru incluziune sociala si
pentru angajare pe piata muncii”.
(Legea Educatiei Nationale, Titlul I, art.2 al.3)

22
SCOPURILE INVATAMANTULUI:ORIENTARI TEORETICE
• Teoria instruirii formale: şcoala ar trebui să se preocupe în exclusivitate
de formarea şi dezvoltarea capacităţilor de cunoaştere ale elevilor,
independent de conţinutul disciplinelor de învăţământ.
• Teoria instruirii materiale: principala sarcină a şcolii este aceea de a
transmite elevilor cunoştinţe din toate domeniile cunoaşterii umane;
dezvoltarea capacităţilor intelectuale de operare cu aceste cunoştinţe se
realizează de la sine, prin însuşi efortul copiilor de a-şi însuşi aceste
cunoştinţe.
• Teoria utilitarismului educativ: şcoala ar trebui să selecţioneze pentru a
transmite elevilor doar acele cunoştinţe şi deprinderi practice cu
valoare aplicativă în viaţă.

Scopurile invatamantului: Legea Educatiei Nationale

• “Educatia si formarea profesionala a copiilor,a tinerilor si adultilor au ca
finalitate principala formarea competentelor, intelese ca ansamblu
functional si transferabil de cunostinte,deprinderi, abilitati si aptitudini
necesare pentru:
• Implinirea si dezvoltarea personala, prin realizarea propriilor obiective de
viata, conform intereselor si aspiratiilor fiecaruia,si dorintei de a invata pe
tot parcursul vietii;
• Integrarea sociala si participarea cetateneasca activa in societate;
• Ocuparea unui loc de munca si participarea la functionarea si dezvoltarea
unei economii durabile;
• Formarea unei conceptii de viata, bazate pe valorile umaniste si stiintifice,
pe cultura nationala si universala, pe stimularea dialogului intercultural;
• Educarea in spiritul demnitatii, tolerantei si respectarii drepturilor si
libertatilor fundamentale ale omului;
• Cultivarea sensibilitatii fata de problematica umana, fata de valorile
moral-civice si a respectului pentru natura si mediu inconjurator”(a.4

CATEGORII DE COMPETENTE FORMATE IN SCOLI

• Competente de comunicare in limba romana si in limba materna, in
cazul minoritatilor nationale;
• Competente de comunicare in limbi straine;
• Competente de baza de matematica, stiinta si tehnologie;

23
 • Competente digitale de utilizare a tehnologiei informatiei ca
instrument de invatare si cunoastere;
• Competente sociale si civice;
• Competente antreprenoriale;
• Competente de sensibilizare si de expresie culturala;
• Competente de a invata sa inveti.”
(Legea Educatiei Nationale,Cap. IV, art.68)

SCOPURILE EDUCATIVE ALE CICLURILOR DE INVATAMANT 1

Ciclul Primar - primele două clase (clasele I-II) constituie aşa-numitul “ciclu al
achiziţiilor fundamentale” şi urmăreşte asimilarea elementelor de bază ale
principalelor limbaje convenţionale (scris, citit, calcul aritmetic), formarea
motivaţiei pentru învăţare, a potenţialului creativ, pregătirea pentru cunoaşterea
mediului apropiat. Clasele III-IV alcătuiesc “ciclul de dezvoltare” şi îşi propun
pregătirea pentru diferite situaţii de comunicare, folosind diferite limbaje
specializate, dezvoltarea gândirii autonome şi a responsabilităţii fată de
integrarea în mediul social.
Invătământul Secundar Inferior ( Ciclul Gimnazial) - scoală “auto-orientantă”:
el va oferi elevilor posibilitatea de a-şi confrunta puterile cu operaţionalitatea
mintală specifică solicitată de diferitele discipline de studiu. In felul acesta ei vor
putea experimenta şi constata care sunt domeniile spre care se simt atraşi. Acest
ciclu de învătământ ar trebui să acorde o deosebită importanţă dezvoltării
capacităţilor metacognitive ale elevilor şi practicării unei aşa –numite “didactici
a operaţiilor”, în predarea diferitelor discipline şcolare (a unui mod de predare
care pune acentul pe iniţierea în operaţiile intelectuale specifice ale unei
discipline studiate).
• “Invatamantul liceal este centrat pe dezvoltarea si diversificarea
competentelor-cheie si formarea competentelor specifice, in functie de
filiera,profil, specializare sau calificare” (Cap.IV, art.68. al.5)
• “Misiunea invatamantului superior este de a genera si de a transfera
cunoastere catre societate prin:
• Formare initiala si continua la nivel universitar, in scopul dezvoltarii
personale, al insertiei profesionale a individului si a satisfacerii nevoii de
competenta a mediului socioeconomic;
• Cercetare stiintifica, dezvoltare inovare si transfer tehnologic, prin creatie
individuala si colectiva, in domeniul stiintelor, al stiintelor ingineresti,al
artelor, al literelor,prin asigurarea performantelor si dezvoltarii fizice si

24
 sportive, precum si valorificarea si diseminarea rezultatelor acestora” (Titlul
III, cap.I, art.117)

OBIECTIVELE GENERALE ALE DISCIPLINELOR

COMPETENTE GENERALE –Economie clasa a XI-a
• Utilizarea conceptelor specifice ştiinţelor sociale pentru organizarea
demersurilor de cunoaştere şi explicare a unor fapte, evenimente,
procese din viaţa reală
• Aplicarea cunoştinţelor specifice ştiinţelor sociale în rezolvarea unor
situaţii-problemă, precum şi în analizarea posibilităţilor personale de
dezvoltare
• Cooperarea cu ceilalţi în rezolvarea unor probleme teoretice şi
practice, în cadrul diferitelor grupuri
• Manifestarea unui comportament social activ şi responsabil, adecvat
unei lumi în schimbare
• Participarea la luarea deciziilor şi la rezolvarea problemelor
comunităţii
• COMPETENTE SPECIFICE (Exemplu)- Tema : Piaţa
• 1.3. Recunoaşterea caracteristicilor generale ale pieţei în diferite
forme concrete de manifestare a acesteia
• 1.4. Caracterizarea diferitelor forme de piaţă pornind de la obiectul
tranzacţiilor realizate
• 2.4. Compararea unor fenomene şi procese specifice dinamicii
economice
• 4.3. Adecvarea comportamentului economic propriu la cerinţele unui
mediu concurenţial
• 5.1. Interpretarea rezultatelor evaluării unor fenomene economice din
perspectivă micro şi macroeconomică sau individuală şi socială

OBIECTIVELE OPERATIONALE
Exprima asteptarile profesorului cu privire la ceea ce vor fi capabili sa
faca elevii la sfarsitul lectiei. Se exprima in termeni de comportament
observabil si masurabil. Se refera la ceea ce vor face elevii *(nu profesorul)

FUNCTII:
F. De feed-back al predarii;
F. De evaluare a progresului elevilor;

25
F. De orientare a elevilor spre esential

OPERATIONALIZAREA OBIECTIVELOR LECTIEI

• este vorba despre redactarea enuntului unui obiectiv astfel incat acesta
să precizeze următoarele aspecte (G. DE LANDSHEERE, 1972):
a. PERSOANELE (“subiecţii”) din partea cărora se aşteaptă să-şi modifice
prin invatare un comportament: De ex. “ La sfarsitul lectiei despre... elevii
vor fi capabili sa..”
b. COMPORTAMENTUL AŞTEPTAT din partea elevilor, exprimat în
termeni de conduită observabilă şi măsurabilă.De ex: “Elevii vor deveni
capabili.... (“să indice”, “să recunoască”,” să enumere”, “să denumească”,
“să descrie”, “să explice”, “să definească”, “să clasifice”, “să demonstreze”
“să compare”, “să realizeze”, să redacteze” “să deseneze”, “să ilustreze” etc.)
....»
c. CONŢINUTUL CU CARE SE VA OPERA De ex. “ Elevii să devină capabili
să denumească părţile componente ale maşinii de (......)”;
d. CONDIŢIILE (INTERNE ŞI EXTERNE) de producere a
comportamentului nou însuşit- se referă la inlesnirile ( materialele
ajutătoare) de care vor beneficia elevii sau la restricţiile care vor interveni
De ex. “Elevii să devină capabili să denumească părţile componente ale unei
maşini de (....), în condiţiile în care li se va prezenta schema ei funcţională...”;
e. NIVELUL PERFORMANŢEI STANDARD- vizează criteriul de reuşită
minimal acceptabilă; de exemplu, “ Elevii să devină capabili să denumească
cel puţin trei părţi componente ale ale unei maşini de(....), în condiţiile în care
li se va prezenta schema ei funcţională”

TAXONOMIILE EDUCATIONALE
• In DEX, taxonomia este definită “1. Stiinţa legilor de clasificare”.
Termen preluat de către ştiinţele educaţiei, în a doua jumătate a sec.
XX, cu înţelesul de studiu al diferitelor categorii de obiective
educative, din punctul de vedere al clasificării şi al descrierii lor, după
natura procesualităţii psihice implicate .
• Patru mari domenii taxonomice:
• domeniu cognitiv ( referitor la obiective care vizează însuşirea de
cunoştinţe şi formarea unor capacităţi intelectuale de a opera cu aceste
cunoştinţe),

26
 • domeniul afectiv, (obiective legate de formarea unor convingeri,
atitudini sau sentimente)
• domeniul psihomotor (însuşirea unor capacităţi motrice, a unor
operaţii manuale).
• domeniului perceptiv, un fel de extensie a domeniului psihomotor.
Apariţia, de-a lungul anilor, a aşa-numitelor “Taxonomii ale obiectivelor
educaţionale”:
-Taxonomia domeniului cognitiv, elaborată de B. BLOOM (1956):
-Taxonomia domeniului afectiv-KRATHWOHL (1964);
-Taxonomia domeniului psihomotor -ELIZABETH JANE SIMPSON (1966);
- Taxonomia domeniului perceptiv -J. MOORE (1967)

Taxonomia lui B. Bloom – d.cognitiv

TAXONOMIA DOMENIULUI COGNITIV

Foloseşte drept criteriu de clasificare complexitatea operaţiilor mintale pe
care le implică fiecare categorie de obiective educative. Din acest punct de
vedere, B. Blomm distinge 6 clase comportamentale, fiecare fiind împăţită în
mai multe trepte,

• 1. Cunoaştere- obiective care îi solicită elevului doar să-şi reamintească

şi să expună din memorie anumite informaţii specifice, metode,
proceduri, clasificări, teorii s.a
• 2. Înţelegere (capacitatea de a raporta noile cunoştinţe la cunoştinţele
anterioare prin:
• transpunere- exprimarea unei informatii in alt limbaj (de ex: semantic,
simbolic, graphic, cuvinte proprii)
• interpretare- (explicarea, rezumarea, comentarea, dezvoltarea unei
informatii)
• extrapolarea- desprinderea tuturor consecinţelor
• 3. Aplicare -să utilizeze abstracţii ( reguli, formule etc.), dincolo de
contextul în care au fost dobândite iniţial, pentru a obţine informaţii noi
despre fapte sau situaţii particulare (rezolvare de probleme)
• 4. Analiza- surprinderea, prin efort personal, a elementelor unui întreg
(“analiza elementelor”); identificarea unor raporturi logice şi cauzale
(“analiza relaţiilor”); surprinderea principiilor după care funcţionează sau
este construită o categorie de produse (“analiza principiilor”).

27
 • 5. Sinteza pentru:- crearea unei lucrari personale- elaborarea unui plan de
acţiune- derivarea unor relaţii abstracte dintr-un ansamblu
• 6. Evaluarea să emită judecăţi de valoare personale şi argumentate
despre o creaţie făcând referire la precizie, logică, consistenţă, coerenţă,
rigoare ( “evaluare prin raportare la criterii interne”), precum şi la
eficienţă, adecvare la scop sau conformitatea cu un model (“evaluarea
prin raportare la criterii externe”)
Taxonomia lui Krathwohl-d. afectiv
• 1.Receptarea prin- conştientizarea mesajului-, acceptarea unei valori;
Verbe de folosit: a asculta, a accepta, a acumula, a combina, a alege, a
răspunde, a asimila
• 2. Reacţia/răspunsul prin- asentiment- voinţa de a răspunde- satisfacţia
de a răspunde; Verbe de folosit: a practica,a se conforma, a urma, a
aproba, a oferi, a discuta,, a (se) juca, a aplauda, a aclama, a-şi petrece
timpul liber într-o activitate
• 3. Valorizarea prin- preferinţa pentru o valoare-, a renunţa, a specifica, a
ajuta, Verbe de folosit: a încuraja, a acorda asistenţă, a subvenţiona, a
argumenta, a dezbate, a protesta, a nega, a încuraja, a discuta
• 4.Organizarea prin- conceptualizarea unor valori- organizarea unui sistem
de valori;Verbe de folosit: a teoretiza , a studia, a abstrage, a compara, a
organiza, a defini, a formula, a armoniza, a omogeniza
• 5. Caracterizarea prin- ordonarea generalizată- caracterizarea globală -
autocaracterizare globală. Verbe de folosit: a revizui, a schimba, a
completa, a face aprecieri valorice legate de o activitate, a dirija, a rezolva,
a evita, a-şi asuma o sarcină, a colabora conform unor norme manageriale

Domeniul psihomotor
• Percepţia prin– stimulare senzorială– selecţia indicilor– traducere A auzi,
a vedea a pipăi, a gusta, a mirosi, a simţi, (ex. - a descoperi defectul unei
maşini după zgomot, a traduce impresia muzicală în dans etc.
• Dispoziţia (mintală, fizică, emoţinală)A cunoaşte instrumentele necesare
unei lucrări de atelier, (ex. - a fi dispus să execuţi o operaţie tehnlogică etc.)
• Reacţia dirijată prin– imitaţie– încercări şi erori(ex. – a excuta un pas de
dans imitând, a descoperi procedeul cel mai eficient pentru a executa o
operaţie practică etc.)
• Automatism(ex. – a fi capabil să execute un lanţ de mişcări la gimnastică
etc.)

28
 • Reacţia complexă cu- înlăturarea nesigurnţei- performanţă automată(ex. –
a monta un aparat şi a te folosi de el fără ezitare, a şti să cânţi la vioară
conform unor norme estetice etc.)
• Adaptarea A modifica voluntar mişcările în condiţii dificile fără a pierde
eficienţa
• Creaţia; a coordona mişcarea în condiţii noi cu randament superior

PPT 6
TAXONOMIILE PEDAGOGICE
TAXONOMIA “ 1.Stiinţa legilor de clasificare. 2 Studiul unei grupe de animale sau de plante din punctul de vedere al

clasificării şi al descrierii speciilor” (DEX)

TAXONOMIA PEDAGOGICA: studiu al diferitelor categorii de obiective

educative, din punctul de vedere al clasificării şi al descrierii lor, după natura
procesualităţii psihice implicate

DOMENII TAXONOMICE
• domeniu cognitiv ( referitor la obiective care vizează însuşirea de
cunoştinţe şi formarea unor capacităţi intelectuale de a opera cu aceste
cunoştinţe),
• domeniul afectiv, (obiective legate de formarea unor convingeri, atitudini
sau sentimente)
• domeniul psihomotor (însuşirea unor capacităţi motrice, a unor operaţii
manuale).
• domeniului perceptiv, un fel de extensie a domeniului psihomotor.

TAXONOMIA DOMENIULUI COGNITIV

• Publicata in 1956 de Benjamin Bloom;

• 6 clase taxonomice, fiecare fiind împăţită în mai multe trepte;
• criteriu de clasificare: complexitatea operaţiilor mintale pe care le implică
fiecare categorie de obiective educative;
• CLASE TAXONOMICE ale domeniului cognitiv:
• 1.Cunoaşterea- se referă la obiectivele care îi solicită elevului doar să-şi
reamintească şi să expună din memorie anumite informaţii.
Trepte: informatii specifice, metode, proceduri, clasificări, teorii .
Solicita cu precadere functiile memoriei

29
 • 2.Inţelegerea - vizează acele obiective care solicită interrelationarea logica
a informatiilor
• Trepte:
• “Traducerea”: exprimarea unor informaţii, anterior memorate, într-un alt
limbaj (de ex. simbolic, iconic ,semantic)
• “extrapolarea”:»extindere ipotetică, pe baza unui raționament prin
analogie, a unei noțiuni de la un domeniu la altul; trecere de la o idee la
alta mai complexă, cu o sferă mai largă, generalizare”-DEX
• “interpretarea”:expunerea într-o manieră rezumativă, prezentarea în
cuvinte proprii, explicare a intelesului, comentarea prin evidenţierea
relaţiilor logice cu alte informaţii

• 3.Aplicarea: obiectivele solicită elevilor să utilizeze abstracţii ( reguli,

formule etc.), dincolo de contextul în care au fost dobândite iniţial, pentru
a obţine informaţii noi despre fapte sau situaţii particulare. Majoritatea
rezolvărilor de probleme în şcoală serveşte realizării unei asemenea
categorii de obiective educative.

• 4.Analiza: obiectivele care implică (re)descoperirea, prin efort intelectual

personal
Trepte: “analiza elementelor”- identificarea elementelor componente ale
unui întreg ; “analiza relaţiilor”: identificarea unor raporturi logice şi cauzale ;
«analiza principiilor”: surprinderea principiilor după care funcţionează sau este
construită o categorie de produse

• 5.Sinteza: obiective ce implică antrenarea capacităţilor creatoare ale

elevilor.
• Trepte:
• elaborarea unei lucrări personale (compunere, referat, eseu, obiect tehnic,
etc) prin restructurarea unor idei, prezentarea lor în altă ordine,
surprinderea unor noi corelaţii logice, pe baza cărora se formulează
concluzii personale;
• elaborarea unui proiect personal de cercetare a unor fenomene,
• elaborarea unui plan personal de acţiune într-un domeniu.
elaborarea unei lucrări de sinteză care pune în evidenţă noi relaţii abstracte
între fenomene

30
 • 6.Evaluarea- obiective care solicită elevilor să emită judecăţi de valoare
personale şi argumentate despre o creaţie
Trepte:
• “evaluare prin raportare la criterii interne”, făcând referire la precizie,
logică, consistenţă, coerenţă, rigoare;
• «evaluarea prin raportare la criterii externe», prin referire la eficienţă,
adecvare la scop sau conformitatea cu un model .

TAXONOMIA DOMENIULUI AFECTIV

• 1964, DAVID R. KRATHWOHL
• Criteriul de clasificare utilizat de această taxonomie este gradul de
interiorizare a unei convingeri, atitudini, sentiment.
• 5 clase taxonomice, în interiorul cărora există mai multe trepte:

CLASE TAXONOMICE ALE DOMENIULUI AFECTIV

• 1. Receptivitatea. Obiectivele incluse în această clasă vizează simpla

conştientizare a existenţei unei valori de către elevi.
Trepte:
• »constientizarea»: presupune acceptarea de către elev a faptului că o
anumită atitudine, convingere, sentiment prezintă valoare pentru alte
persoane, desi pentru propria persoană, este posibil să nu aibă vreun ecou
afectiv
• “dispoziţia de receptare”: tolerarea de către un elev a situaţiilor în care
întâlneşte valoarea respectivă, fără ca să le evite în vreun fel, deşi nu-i
produc plăcere.
• “atenţia selectivă”: acceptarea contactului cu diferitele forme de
manifestare ale unei valori, chiar şi în condiţiile în care exită posibilitatea
de a opta pentru alte situaţii.
• 2. «Reacţia»: obiective educative care îşi propun să inducă elevilor
“dorinţa de a răspunde”, de a-şi exprima, din proprie iniţiativă, acordul,
cel puţin parţial, cu acele comportamente care au la bază preferinţa pentru
o anumită valoare.
• Trepte:
• »Dorinta de a cunoaste» :individul ia hotărârea de a se iniţia în vreun fel
în domeniul valoric pus în discuţie, deşi deocamdată, personal, nu-i oferă
satisfacţie.

31
• «Aprecierea partiala»: satisfacţie de pe urma anumitor aspecte ale unui
domeniu valoric, deşi majoritatea celorlalte aspecte continuă să-i rămână
indiferente
• 3. Valorizarea: obiective care îşi propun să-l ajute pe individ să se implice
in o activitate de atragere a altor persoane sa cunoasca si sa practice
activitatile pe care a inceput sa le prefere
• Trepte: Exprimarea publica a preferintei
• Incercarea de a convinge pe altii

Taxonomia lui Krathwohl-d. afectiv

• 4. Organizarea prin- conceptualizarea unei valori- organizarea unui sistem

de valori;Verbe de folosit: a teoretiza , a studia, a abstrage, a compara, a
organiza, a defini, a formula, a armoniza, a omogeniza
• 5. Caracterizarea prin- ordonarea generalizată- caracterizarea globală -
autocaracterizare globală Verbe de folosit: a revizui, a schimba, a
completa, a face aprecieri valorice legate de o activitate, a dirija, a rezolva,
a evita, a-şi asuma o sarcină, a colabora conform unor norme manageriale

Domeniul psihomotor
• Percepţia prin– stimulare senzorială– selecţia indicilor– traducere A auzi,
a vedea a pipăi, a gusta, a mirosi, a simţi, (ex. - a descoperi defectul unei
maşini după zgomot, a traduce impresia muzicală în dans etc.
• Dispoziţia (mintală, fizică, emoţinală)A cunoaşte instrumentele necesare
unei lucrări de atelier, (ex. - a lua poziţia necesară pentru a arunca bila de
popice, a fi dispus să execuţi o operaţie tehnlogică etc.)
• Reacţia dirijată prin– imitaţie– încercări şi erori(ex. – a excuta un pas de
dans imitând, a descoperi procedeul cel mai eficient pentru a executa o
operaţie practică – la caligrafie etc.)
• Automatism (ex. – a fi capabil să execute un lanţ de mişcări la gimnastică
etc.)
• Reacţia complexă cu- înlăturarea nesigurnţei- performanţă automată(ex. –
a monta un aparat şi a te folosi de el fără ezitare, a şti să cânţi la vioară
conform unor norme estetice etc.)
• AdaptareaA modifica voluntar mişcările în condiţii dificile fără a pierde
eficienţa
• Creaţia; a coordona mişcarea în condiţii noi cu randament superior

32
 PPT 7
EDUCATIA INTELECTUALA
• Termenul de “intelect” provine din latinescul “intellectus”, care avea
semnificaţia de cunoaştere, dar şi de înţelegere. La rândul sau,
“intellectus” provenea din “intellego”, verb ce avea, printre alte
semnificaţii, pe aceea de “ a judeca bine”.
• două aspecte esenţiale şi complementare ale oricărei educatii intelectuale:
aspectul informativ şi aspectul formativ.

STRUCTURA PSIHOLOGICA A INTELECTULUI

• (a) componenta informaţională (referitoare la noţiunile cu care operează
gândirea unei persoane);
• (b) componenta operatorie-funcţională (privitoare la operaţiile mintale-
generale sau specifice unui domeniu al cunoaşterii-implicate în
prelucrarea informaţiei);
• (c) componenta adaptativ-performanţială (concretizată în modalitaţile
caracteristice de rezolvare a problemelor si in creativitate).

ASPECTELE EDUCATIEI INTELECTUALE

• Aspectul informativ. Principalul efect al instruirii asupra dimensiunii
intelectuale a personalitătii unui om este acela că va conduce la
achiziţionarea unor capacităti ce vor permite soluţionarea unor sarcini
previzibile, repetitive.
• Aspectul formativ. Formarea reprezintă efortul de a-l ajuta să solutioneze
corespunzător asemenea sarcini adaptative noi, imprevizibile. Orice
formare urmăreşte, mai concret, să influenţeze patru aspecte esenţiale ale
dimensiunii intelectuale a personalităţii:
• înţelepciunea -o reacţie reflexivă a omului, care-l face capabil să ia
“distanţă” faţă de procesele cotidiene de viaţă , în loc să se lase complet
absorbit de ele, ceea ce îi permite să le înţeleagă sensul, din perspectiva
raporturilor lor de ansamblu;
• prudenţa -obişnuinţa de a gândi, înainte de a acţiona, cu scopul de a
determina mijloacele adecvate de actiune, pe baza anticipării evoluţiei
faptelor, prin luarea în consideratie atât a informaţiilor personale cât şi a
celor primite de la alte persoane;
• bunul-gust - capacitatea de a identifica valorile autentice, de a ierarhiza
valoric faptele, în mod obiectiv, prin eliberare de capriciu şi subiectivism;

33
• bunăvointa (disponibilitatea de a depăsi obstacole cognitive, ca urmare a
unei motivaţii superioare, a intereselor de cunoaştere şi a dorintei de a
acţiona în spiritul adevărului şi al moralei)

SARCINILE EDUCATIEI INTELECTUALE

– Informarea;
– Dezvoltarea capacitaţilor cognitive;
– Initierea in metode si tehnici de m-că intelectuală;
– Stimularea intereselor de cunoaştere;
– Formarea unei concepţii despre lume si viaţă;

CONTINUTUL SI METODELE EDUCATIEI INTELECTUALE

– matricea conceptuala de baza a stiinţelor;
– operaţiile specifice ale stiinţelor;
– aspectele performanţiale specifice;
– metode si tehnici de autoinstruire specifice;

• METODELE EDUCATIEI INTELECTUALE:

– comunicarea;
– actiunea practica a elevilor;
– cercetarea de catre elevi a lucrurilor;

PRINCIPIILE EDUCATIEI INTELECTUALE

• Principiul dezvoltării intelectului prin învăţare activă.
• învăţarea activă are următoarele caracteristici :
• îşi are originile în motivaţiile şi interesele cele mai puternice ale subiectului
însuşi;
• se bazează pe relaţia activă a subiectului cu lumea înconjurătoare, pe ceea
ce face şi ceea ce experimentează el;
• este rezultatul desfăşurării unor activităţi de cunoaştere a mediului
înconjurător - în esenţă exploratorii, experimentale şi cu efect imediat. (J.
Piaget)

• Principiul interactiunii sociale (acest principiu afirmă rolul benefic pentru

dezvoltarea cognitivă al interactiunii sociale dintre elevii înşişi. Profesorii
care le creează elevilor oportunităţi de a face schimb de opinii, de a
colabora la diferite sarcini de învătare, de a-şi exprima idealuri, speranţe

34
 si credinţe îi vor ajuta astfel să înveţe lucruri noi unii de la alţii si să-şi
transmită reciproc modele de acţiune eficientă. Interacţiunea socială îi va
ajuta pe elevi să îşi îmbunătăţească concepţia despre sine şi preţuirea de
sine.

• Principiul susţinerii dezvoltării gandirii prin dezvoltarea limbajului

afirmă că dezvoltarea gândirii şi dezvoltarea limbajului sunt strâns
împletite.
Aceasta înseamnă că profesorii- în specialitatea pe care o predau-trebuie
să îi ajute pe elevi
• să-şi extindă vocabularul,
• să-şi formeze deprinderi de citire, scriere si vorbire, de comunicare, în
general,

• Principiul constructivismului cognitiv porneşte de la constatarea că

oamenii preiau informaţiile din exterior în mod selectiv, în funcţie de
semnificaţia pe care acestea le au pentru ei. În funcţie de această
semnificaţie vor decide care informaţii sunt utile şi care nu.
• Nevoia lor de a cunoaşte lucruri noi sau de a-şi însuşi noi abilitaţi se naşte
din situaţii problematice care necesită o soluţionare. În consecinţă, noile
informaţii vor fi apreciate ca fiind utile şi vor fi reţinute în măsura în care
îi vor ajuta să găsească strategiile de soluţionare a problemelor cu care se
confruntă personal.

• Principiul sprijinirii invatarii

• educatorii folosesc diferite tipuri de sprijinire a învăţării, ca de exemplu:
• îi ajută să conceapă un plan de abordare a noii sarcini;
• oferă demonstraţii de lucru;
• împart o sarcină complexă în mai multe sarcini simple;
• oferă o metodă de lucru sau îndrumări privind modul de a proceda;
• pun întrebări ajutătoare care să-i facă să gândească corect;
• orientează atenţia asupra aspectelor relevante ale sarcinii;
• întreţin motivaţia elevilor de a realiza sarcina respectivă;
• reamintesc elevilor la ce performanţe trebuie să ajungă.

35
PPT 8
METODE DE CERCETARE PEDAGOGICA / EDUCATIONALA
ANCHETA prin CHESTIONAR
 P. Pichot: "test compus dintr-un număr mai mare sau mai mic de întrebări
prezentate în scris subiecţilor şi care se referă la opiniile, preferinţele,
sentimentele, interesele şi comportamentele lor în circumstanţe precise“

CHESTIONARUL
 Roger Mucchielli: „ …nu poate fi considerat decât o listă de întrebări“
 Septimiu Chelcea “o tehnică şi, corespunzător, un instrument de
investigare constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise şi, eventual,
imagini grafice, ordonate logic şi psihologic, care, prin administrarea de
către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea
persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris.”

STRUCTURA CHESTIONARULUI. PARTEA INTRODUCTIVA

Denumita si scrisoare de explicatie, aceasta prima parte are rolul de a oferi
explicatii cu privire la
 rolul anchetei
 scopurile si obiectivele sale
 directiile si zonele in care ce vor fi folosite
 rezultatele studiului
 valentele sale pragmatice

CUPRINSUL CHESTIONARULUI
 Contine intrebarile sau itemii propriu-zisi
 Formatul chestionarului: unele chestionare pornesc cu întrebări simple si
continua cu intrebari din ce in mai complexe (chestionare tip „pâlnie”),
altele încep cu întrebări neutre si avanseaza către întrebări personale sau de
la întrebări nespecifice către intrebari specifice; pot fi si şi chestionare de
tip „pâlnie întoarsă” (pornesc de la întrebări complexe către întrebări
simple).

CERINTE PENTRU ELABORAREA INTREBARILOR

 relevanţa – conţinutul întrebărilor trebuie să fie corelat cu tema şi să aibă
relevanţă pentru obiectivele cercetării;

36
  simetria – fiecare întrebare trebuie să se refere la un anumit aspect
particular şi unic al cercetării;
 claritatea şi simplitatea – întrebările trebuie să fie clare, simple, precise şi
sa reflecte într-o manieră consistentă sensul itemului la care se face
referire;
 adaptarea limbajului – care trebuie să fie înţeles de către persoanele supuse
anchetei

CLASIFICAREA INTREBARILOR DUPA FUNCTII

 a. Introductive permit „introducerea” persoanei chestionate in subiectul
anchetei; nu sunt foarte dificile si nici prea specifice. Scopul este
„spargerea ghetii si de a da incredere repondentului; trebuie evitate
intrebarile extrem de genrale si banale care pot pune operatorul de ancheta
intr-o lumina nefavorabila.
 b. De trecere sau de tampon: marcheaza trecerea sau de la o categorie de
intrebari la alta sau de la o dimensiune a chestionarului la alta; scopul lor
este atat de a „semnaliza”, cat si de a facilita aceasta schimbare.
 c. Filtru permit trecerea anumitor categorii de repondenti si blocarea
accesului altora la itemii chestionarului
 d. Bifurcate conduc catre 2 raspunsuri
 e. Tip „de ce” au rolul de a provoca explicatii
 f. De control „verifica” atentia si corectitudinea raspunsurilor date
 g. de identificare

CLASIFICAREA INTREBARILOR DUPA FORMA

 Inchise (cu raspuns prefigurat –da sau nu)
 Deschise (persoana chestionata formuleaza raspunsul)
 In evantai (cu mai multe variante de raspuns)

ANCHETA PRIN INTERVIU

 este o conversaţie faţă în faţă, în care o persoană obţine informaţii de la altă
persoană
 nu există interviu fără convorbire, dar nu orice conversaţie constituie un
interviu.

37
AVANTAJELE INTERVIULUI IN RAPORT CU CHESTIONARUL
 flexibilitatea, posibilitatea de a obţine răspunsuri specifice la fiecare
întrebare;
 rata mai ridicată a răspunsurilor, asigurată de obţinerea răspunsurilor şi de
la persoanele care nu ştiu să citească şi să scrie, ca şi de la persoanele care
se simt mai protejate când vorbesc decât când scriu;
 observarea comportamentelor nonverbale, fapt ce sporeşte cantitatea şi
calitatea informaţiilor;

AVANTAJELE INTERVIULUI
 asigurarea standardizării condiţiilor de răspuns, lucru imposibil de realizat
în cazul chestionarelor poştale;
 asigurarea controlului asupra succesiunii întrebărilor, fapt ce are
consecinţe pozitive asupra acurateţei răspunsurilor;
 colectarea unor răspunsuri spontane,
 asigurarea unor răspunsuri personale, fără intervenţia altora;
 asigurarea răspunsului la toate întrebările şi prin aceasta furnizarea
informaţiilor pentru testarea tuturor ipotezelor cercetării;
 precizarea datei şi locului convorbirii, fapt ce asigură comparabilitatea
informaţiilor;
 studierea unor probleme mai complexe

DEZAVANTAJELE INTERVIULUI
 costul ridicat;
 timpul îndelungat necesar pentru identificarea persoanelor incluse în
eşantion pentru obţinerea acordului şi desfăşurarea convorbirii, uneori
fiind necesare mai multe vizite la aceeaşi adresă;
 erorile datorate operatorilor de interviu în ceea ce priveşte punerea
întrebărilor şi înregistrarea răspunsurilor, asa-numitul „efect de operator“;
 lipsa de standardizare în formularea întrebărilor,

TIPURI DE INTERVIU (GRAWITZ)

 1. Interviul in profunzime
 2. Interviul cu raspunsuri libere si interviul ghidat ghidat
 3. Interviul centrat sau focalizat
 4. Interviul cu intrebari deschise
 5. Interviul cu intrebari inchise

38
INTERVIUL TELEFONIC

FOCUS GROUP
 Grup de indivizi in interactiune, care au caracteristici comune, adunat de
un moderator care il foloseste pentru a a colecta informatii despre o
problema specifica
 Varianta a interviului de grup structurat sau semistructurat
 Se asociaza cu observarea; utilizat in pre-ancheta, co-ancheta si post -
ancheta

MARIME SI DURATA; COMPOZITIE

 America: 8-10 participanti; 2 ore
 Europa: mai mic si durata mai mare
 Sedinta se termina cand nu se mai spune nimic
 Eterogenitate de opinii
 Caracterisici: comunicativitate, onestitate, respect al opiniei

ETAPELE FG
 Faza conceptualizarii (pentru ce avem nevoie de informatii?ce tipuri de
informatii? Cine le foloseste?)
 Discutia propriu zisa
 Analiza datelor
 Redactarea raportului (datele brute ordonate, declaratii descriptive,
interpretare)

CERINTE
 Se lucreaza in echipa (moderator si asistent)
 Se inregistreaza discutia
 La inceput: salut de bun venit, autoprezentare, prezentarea generala a
subiectului, precizarea regulilor

FACTORII LUATI IN CONSIDERARE IN RAPORT

 Cuvintele
 Contextul
 Specificitatea raspunsurilor
 Relevanta ideilor

39
VARIANTE ALE FG
 Mini grup
 Tehnica grupului nominal
 Interviu la telefon sau online

PPT 9
CERCETAREA PEDAGOGICA
“METODA STIINTIFICA” (etape):
• DEFINIREA PROBLEMEI;
• COLECTAREA INFORMATIILOR(precise, exacte, complete);
• ELABORAREA IPOTEZELOR (clare,plauzibile, verificabile);
• TESTAREA IPOTEZELOR(metode demne de incredere);
• FORMULAREA CONCLUZIILOR (prudenta,raportate la ipoteze).
FORMELE CERCETARII PEDAGOGICE:
• Studiile experimentale;
• Anchetele/observatiile de teren;
• Contributiile teoretice;
• Analiza critica a literaturii de cercetare;
• Cercetarile operationale.

OBIECTIVELE GENERALE ALE CERCETARII PEDAGOGICE

• Cunoasterea elevilor cu particularitatile lor psihologice si de invatare
(ex. cum se comporta, cum ii vad altii,cum se vad pe ei insisi);
• Cunoasterea educatorilor (ex. mediul educativ,parintii, profesorii);
• Cunoasterea procesului de invatamant (ex. metodele de predare,
evaluarea , mijloacele, auxiliarele, consilierea, orientarea scolara);
• Cunoasterea materiilor de invatamant (ex. obiectivele, continuturile,
programarea, crearea curriculelor);
• Cunoasterea sistemului educativ( ex.functionare, administrare-legislatie,
resurse, management)
• Cunoasterea solutiilor aduse de altii( ex. in trecut- istoria pedagogiei ; in
prezent-pedagogie comparata).

Sistemul metodelor de cercetare pedagogica

• METODE PENTRU RECOLTAREA INFORMATIILOR;
• Observatia;
• Convorbirea/interviul

40
 • Ancheta;
• Experimentul;
• Analiza produselor;
• Metoda biografica;
• METODE STATISTICE:
• Determinarea tendintelor centrale (ex.media, mediana,);
• Determinarea abaterilor de la tendintele centrale(ex. abaterea
standard
• Determinarea corelatiilor statistice (ex. coeficientul de corelatie;
• Reprezentarea grafica a datelor (grafice, diagrame, histograme)

CERINTELE UNEI BUNE OBSERVATII

• Stabilirea cu claritate a scopului si a obiectivelor observatiei;
• Elaborarea prealabila a unui plan al observatiei;
• Utilizarea unor repere de control (de ex. gruparea comportamentelor
elevilor in categorii-”amicale”, “ostile” etc.;
• Stabilirea unor scale de estimare (de ex. a gradului de atentie la lectie);
• Consemnarea imediata a faptelor observate;
• Folosirea observatiei repetate;
• Colaborarea cu mai multi observatori;
• Utilizarea unor mijloace eficiente de inregistrare a observatiilor (de
ex. grile, fise, scale etc)

REGULI DE ABORDARE A ELEVILOR PRIN DISCUTII

• Prima apropiere sa ia forma unei discutii cu caracter general;
• Evitarea impresiei de “interogatoriu”;
• Fizionomie complezenta si linistita a initiatorului;
• Concentrarea atentiei asupra interlocutorului;
• Evitarea locurilor aglomerate si a prezentei altor persoane;
• Evitarea reactiilor de excesiva mirare, scandalizare,revolta;
• Evitarea oricarei judecati de valoare, a “moralizarilor” sau dojenirilor
(neutralitate afectiva);
• Notarea raspunsurilor sa nu se faca in fata copilului;
• Amanarea discutarii subiectelor pe care, in mod evident, copilul nu doreste
sa le discute

41
SCHEME EXPERIMENTALE
• Scheme preexperimentale:
– 1 grupa: Modificare-test;
– 1 grupa: test initial (Ti)- modificare (Pm)-test final(Tf);
– 2 grupe (martor/control)-fara test initial-modificare/obisnuit)-test
final;
Scheme cvasi experimentale:
- 1 grupa cu tratament alternativ(unele lectii se predau obisnuit(Po); alte lectii
modificat(Pm) -teste finale-compararea rezultatelor;
-2 grupe(“rotatia simpla”):
Lectia 1:
Grupa martor: Ti- Po-Tf;
Grupa experimentala: Ti-Pm-Tf;
Lectia 2:
Grupa martor: Ti- Pm-Tf;
Grupa experimentala: Ti-Po-Tf
Scheme experimentale: similar, dar mai multe grupe (nu numai doua) combinate,
tragere la sorti a grupei experimentale

PROIECT DE CERCETARE
TEMA: Eficienta folosirii organizatorilor prealabili in predare
Tip de cercetare: Experiment
Scopul cercetarii: Perfectionarea metodelor de predare
Obiectivul cercetarii: Identificarea efectelor utilizarii organizatorilor prealabili
descriptivi asupra intelegrii semnificatiilor notiunilor predate ;
Variabila independenta: utilizarea la inceputul predarii unei lectii a unui
organizator prealabil descriptiv ;
Variabilele dependente:
• numarul de exemple date de elevi pentru fiecare notiune cuprinsa;
• Numarul de raspunsuri corecte la intrebarile testului final;
Ipotezele cercetarii:
Folosirea la inceputul unei lectii de catre profesor a unui organizator prealabil de
tip descriptive va inlesni intelegerea de catre elevi a cunostintelor predate si va
avea ca efecte masurabile cresterea semnificativa a performantelor pentru toate
variabilele dependente specificate

42
 • Eşantionul de subiecti investigati
• (Exemplu)Esantionul a cuprins doua clase de elevi: clasa a….A si clasa a
….B Una a fost compusa din …elevi, din care…fete si …baieti, A doua a
fost compusa….. elevi, din care…fete si….baieti . Mediile anuale ale celor
doua clase obtinute in anul scolar precedent au fost apropriate:…..,
respectiv…..
• Schema de realizare a experimentului
E.E. Ti P + fe Tf

E.C. Ti P+ 0 Tf

T1 Ta T2

(E.E.) - eşantionul experimental; (E.C.) - eşantionul de control; (Ti) test initial;

(Tf) test final; (Vd)variabile dependente; (fe) - factorul experimental (variabilă
independenta) T1 (înainte de începerea programului; (Ta) - timpul aplicării
variabilei independent T2 (după derularea programului) e;

• etape:
• alegerea problemei
• alegerea variabilelor.
• pretestarea s-a realizat înaintea aplicării programului experimental la
clasele… A si…B. Rezultatele înregistrate în urma pretestării au fost
analizate şi s-au operat modificările corespunzătoare în funcţie de
rezultatele înregistrate.
• stabilirea subiecţilor din eşantionul experimental, respectiv eşantionul de
control, s-a efectuat astfel încât subiecţii cuprinşi în experiment să aibă
caracteristici comune.
• Manipularea variabilelor a fost realizată în cadrul desfăşurării
experimentului, prin introducerea ……………. .
• posttestarea a fost realizată după derularea programului experimental, atât
la elevii lotului experimental, cât şi la cei ai lotului martor.
• prelucrarea datelor experimentale obţinute în urma măsurării variabilelor
s-a realizat prin metode statistico -matematice, utilizând programul SPSS
(au fost calculate: medii, valori, frecvente, mediane, dispersii, abateri
standard, coeficienţi de corelaţie, etc.).

43
 • INSTRUMENTELE CERCETARII
• Test initial/final: (Exemplu)
• Raspundeti la urmatoarele intrebari (16 min):
• I1. La ce aspecte va veti referi atunci cand veti scrie un articol stiintific?
• I.2 Faceti o lista cu minimum 4 probleme care ar putea constitui obiectul
cercetarilor pedagogice ale unui profesor .
• I3. Ce precautii veti lua atunci cand veti observa comportamentele elevilor
in sala de clasa? Dar atunci cand ii veti aborda prin discutii?
• I4. Ce ar trebui sa stie un profesor despre cercetarea pedagogica?

PPT 10
REZOLVAREA DE PROBLEME

COMPONENTELE PROBLEMEI
STAREA INITIALA- care trebuie schimbata;descrie situatia de la inceputul
problemei;
STAREA FINALA-dorita, situatia la care se va ajunge atunci cand
problema va fi rezolvata;
RESTRICTIILE- transformarile permise, obstacolele, interdictiile care fac
dificila trecerea de la starea initiala la cea finala dorita.

Tipuri de probleme
• reproductiv-necreative care oferă, de la început, toate informaţiile
necesare ;
• demonstrativ-explicative în care se oferă informaţii despre o stare finală
şi se cere subiectului să reconstituie modul în care s-a ajuns la această stare;
• euristic creative în care se oferă informaţii despre starea iniţială , despre
natura soluţiei şi despre unele cerinţe/ restricţii pe care trebuie să le
satisfacă/respecte soluţia;
• inventiv-creative caracterizate prin abundenţa unor informaţii despre o
stare iniţială care se cere modificată parţial. (nu se specifică elementele
care trebuie să fie inovate şi nici caracteristicile stării la care se doreşte să
se ajungă);
• probleme de reproiectare care solicită o regândire a unui sistem în
ansamblul lui, pornind de la informaţii despre starea lui actuală si vagi
deziderate cu privire la proprietăţile pe care ar trebui să le posede.

44
FACTORI CARE INFLUENTEAZA REZOLVAREA PROBLEMELOR
• EXPERTIZA
-baza de cunostinte
-memoria; (utilizarea „schemei logice” a situatiei)
-metoda de reprezentare a problemei;(imagini abstracte / reprezentari naive)
-abordarea problemelor;(impartirea in subprobleme/identificarea
„problemei sursa)
-cercetarea starii initiale;(interes pentru”istoricul problemei”)
- rapiditate si acuratete;(utilizarea procesarii paralele a informatiilor /
procesarea seriala)
-deprinderi metacognitive. (estimarea dificultatii problemei)
• SETUL mintal-obisnuirea cu anumite strategii de solutionare;
• FIXITATEA functionala-rigiditatea mintala in reprezentarea
modului in care pot fi utilizate anumite lucruri;
• INTUITIA-reorganizare mintala instantanee; apare atunci cand se
imbina informatiile existente in minte cu cu cele venite de la organele
de simt;
• LIMBAJUL
SETUL MINTAL
“Imaginaţi-vă că aveţi trei recipiente, A,B şi C. In tabelul de mai jos, se
precizează capacitătile celor trei vase în şapte situaţii. Folosiţi cele trei
recipiene astfel încât să obţineţi cantitatea totală de apă prevazută în coloana
ultimă (Total) Această cantitate totală poate fi obţinută adăugând sau scăzând
cantităţile prevazute în A,B, si C. Iată specificarea cantităţilor:
SITUATIA A B C TOTAL

1 24 130 3 100

2 9 44 4 21

3 21 58 4 29

4 12 160 25 98

5 19 75 5 46

6 (C-A) 23 49 3 20

7 (C+A) 18 48 4 22

45
Fixitatea funcţională
“Imaginaţi-vă că vă aflaţi într-o cameră în care se găseste o masă. Pe masă
sunt trei obiecte: o lumânare, o cutie de chibrituri, si o cutie cu pioneze. Sarcina
dvs. este aceea de a găsi o modalitate în care să fixaţi lumânarea pe unul dintre
pereţii camerei, pentru a fi luminată mai bine, însă fără să folosiţi alte obiecte
decât cele aflate pe masă.

INLESNIREA REZOLVARII PROBLEMELOR

• INLESNIREA INTELEGERII CERINTELOR PROBLEMEI;
• INITIEREA IN METODE DE REPREZENTARE A PROBLEMEI;
• INITIEREA IN STRATEGII DE ABORDARE A PROBLEMELOR:
-STRATEGII EURISTICE;
-STRATEGII ALGORITMICE;
-STRATEGII ANALOGICE
• ANTRENAREA PROGRESIVA IN REZOLVAREA PROBLEMELOR
DIFICILE
• SOLICITAREA PROGRESIVA A CONTRIBUTIEI PERSONALE A
ELEVILOR

Examinarea cu atenţie a informaţiilor importante

“Presupuneţi că sunteţi conducătorul unui autobuz. La prima staţie, urca 6
bărbaţi si 2 femei. La a doua, coboară 2 bărbaţi si urcă o femeie. La a treia,
coboară un bărbat si urcă încă 2 femei. La a patra, coboară 3 bărbaţi si urcă 3
femei ( etc). Cum îl cheamă pe şoferul autobuzului?”

METODE DE REPREZENTARE A PROBLEMELOR

1.Simbolurile:
“ Maria are cu 10 ani mai puţin decât dublul vârstei Sandei. Peste 5 ani, Maria
va fi cu 8 ani mai în vârstă faţă de vârsta Sandei în acel moment. Ce vârste au
Maria si Sanda?”
m=2s-10;m+5= s+5+8 ;
2s-10+5=s+5+8; s=18 ;m=26
2. Listele;
3.Matricele;
4. Diagramele;

46
5. Graficele;
6. Reprezentari vizuale.

ABORDARILE EURISTICE
• EURISTICA= metoda de a descoperi solutia unei probleme prin
cercetarea selectiva a spatiului problemei respective, analizand doar acea
portiune care este cel mai probabil legata de solutie (spatiul problemei
este totalitatea solutiilor posibile care ii trec prin minte rezolvatorului
unei probleme). Nu garanteaza gasirea solutiei; economiseste timp si
efort.
• Exemplu de euristica: “Rezolvati anagrama SPOHIOLEGI”
• Se incepe prin a cerceta combinatii de litere compuse din vocale si
consoane, pentru a ingusta spatiul problemei: ho, lo gie….
PSIHOLOGIE
• Tipuri de euristici: EURISTICA MIJLOACE-SCOP: 1. impartirea
problemei in sub-probleme; 2 reducerea diferentei dintre situatia initiala
si starea finala dorita (ex. Scrierea unei lucrari prin cercetare in
biblioteca).
• EURISTICA FIXARE SI REAJUSTARE:1 estimare initiala extrema;2
ajustare a estimarii initiale (ex negocierea unui pret corect).
• EURISTICA REPREZENTATIVITATII:transformarea unui fenomen
aleator in fenomen reprezentativ, pe baza generalizarii unor insusiri
neesentiale, dar care par semnificative, la prima vedere (ex. explicarea
comportamentelor unor etnii);
• EURISTICA DISPONIBILITATII: estimarea probabilitatii unui efect
in functie de usurinta cu care poate fi imaginat sau inteles( ex.
selectionarea riscurilor care vor fi asigurate)

PPT 11
MOTIVATIA INVATARII

MOTIVATIA = stare interna, traita ca o nevoie,dorinta, trebuinta; produs al

intalnirii biologicului cu socialul (stari de necesitate biologice+sociale)
FUNCTII: declansare, directionare, sustinere a comportamentelor;
STRUCTURI ALE MOTIVATIEI:
• TREBUINTELE –stari de tensiune care semnalizeaza privatiunea sau
excesul;

47
 • IMPULSURILE-resimtirea accentuata a trebuintei;constientizare a ei;
• INTENTIILE- structuri de actiune pregatite in minte pentru a raspunde
unui impuls;
• INTERESELE- orientari selective spre anumite obiecte/activitati;
• CONVINGERILE- idei puternic traite afectiv care determina actiunile;
• IDEALURILE-modele de viata calauzitoare;
• CONCEPTIA DESPRE LUME SI VIATA-ansamblul ideilor personale
despre viata

FORME ALE MOTIVATIEI

• MOTIVATIA INTRINSECA- motive interne satisfacute direct, prin
indeplinirea însăsi a activitatii de invatare (ex. curiozitate, dorinta de a
invata ceva/aspiratia spre competenta);
CARACTERISTICI ALE ELVILOR MOTIVATI INTRINSEC: implicare
profunda, initiativa informării, perseverenta, se autocontroleaza, autoevaluare,
autoreglaj continuu, transferul invatarii;
• MOTIVATIA EXTRINSECA- motive interne satisfacute indirect, prin
intermediul activității de învățare (ex. Obtinerea unei recompense/ evitarea
unei pedepse/dorinta de afiliere/tendinta normativa;
• ACTIVITATEA DE INVATARE este motivata extrinsec/intrinsec; este
mai productiva atunci cand este motivata intrinsec.

TEORII ALE MOTIVATIEI

• Teoria asteptarilor personale (Vroim, 1964)
Motivatia= Expectanta (convingerea ca poate obtine succersul)+
Instrumentalitate(așteptarea ca succesul va fi recompensat)+ Pretuire (a
scopului atins)
• Teoria disonantei cognitive (Leon Festinger, 1957) (perceperea
discrepanței intre două convingeri) C1≠C2→CURIOZITATE
• Teoria optimului motivational

TEORIA ATRIBUIRILOR (HEIDER)

INTERNI EXTERNI

48
 LIPSA TALENT NOROC
CONTROL

POSIBIL. EFORT DIFICULT

CONTROL SARCINII

IMPULSURILE MOTIVATIONALE ALE INVATARII

• IMPULSUL AFILIATIV- nevoia de a beneficia de afectiunea, pretuirea,
aprobarea unei persoane obiect al identificarii; (influențat de ”carisma” si
autoritatea profesorului)
• IMPULSUL DE AUTOAFIRMARE- -dorinta de a ajunge la o puternica
afirmare a eu-lui si la o pozitie sociala care sa confere respectul de
sine;(influențat de organizarea interioara a profesorului si de stilul de lucru
al acestuia)
• IMPULSUL COGNITIV-trebuinta de a cunoaste lucruri noi, de a intelege,
de a rezolva probleme (influențat de atitudinea elevului fata de obiectul de
invatamant, de ”entuziasmul” profesorului, de atmosfera din timpul
lectiilor (” efervescenta intelectuala”), sentimentul progresului permanent,
gradul de dificultate perceput, practicarea unei ”pedagogii a succesului”
(D.P. Ausubel, F. Robinson-1981)

PROCEDEE DE STIMULARE A ELEVILOR LA LECTII

• motivarea prin introducerea unor activităţi cu caracter de joc;
• motivarea prin crearea unei stări de competiţie sau de cooperare;
• motivarea prin crearea situaţiilor problemă;
• motivarea prin mărirea valenţelor afective ale activităţilor;
• motivarea prin menţionarea performanţelor şcolare care urmează să fie
atinse

PPT 12
EDUCAȚIA MORALĂ
-SPECIFIC
-OBIECTIVE
-CONTINUT
-PRINCIPII
-METODE

49
CE ESTE MORALA?
Morala este o forma a constiintei sociale care reflecta ansamblul conceptiilor,
ideilor si principiilor (normelor) care calauzesc si reglementeaza comportarea
(conduita) oamenilor in relatiile interpersonale, in familie, la locul de munca si in
societate, in general.
Continutul educatiei morale include intr-un tot unitar:
- idealul moral;
- valorile;
- normele si regulile morale prin care se reglementeaza raporturile omului
cu ceilalti oameni, cu societatea.
Idealul moral este o imagine a perfectiunii din punct de vedere moral, un model,
chintesenta morala a personalitatii umane;
Valorile morale reflecta anumite cerinte si exigente generale ce se impun
comportamentului uman in toate situatiile, in virtutea idealului uman.(Ex.
«cinstea»,»corectitudinea» «onestitatea» “responsabilitate”, eroism, cooperare,
modestie)
Normele si regulile morale se refera la situatii concrete, ele exprima obligatii,
interdictii, permisiuni referitoare la actiunile morale.

SPECIFICUL EDUCATIEI MORALE

Educatia morala –sprijin acordat semenilor pentru a deveni capabili sa isi
conduca comportamentul in societate in acord cu idealul, valorile si normele
morale ale societatii lor.
MORALITATEA- modul particular in care individual intelege si practică
morala
EDUCATIA MORALA- ansamblul influentelor educative care isi propun sa-l
ajute pe tanar sa isi transforme moralitatea in acord cu morala epocii sale
FACTORI DETERMINANTI AI MORALITATII:
• Stadiul de dezvoltare al moralitatii copilului (De ex.J.Piaget:
• 3-4 ani: stadiul egocentric;-5-7 ani stadiul realismului moral (“morala
ascultarii”);8-10 ani- stadiul interpersonal(al cooperarii); adolescenta-
stadiul moralei sociale ;
• Experienta individuala (convingeri, cunostinte, cultura)

Obiectivele educatiei morale

1. Formarea constiintei morale
- Formarea constiintei morale cuprinde:

50
- formarea reprezentarilor morale – reflectarea intuitiva a caracteristicilor unui
complex de situatii si fapte morale concrete (la scoala, acasa, pe strada etc.);
- insusirea notiunilor morale. Notiunea morala exprima ceea ce ce este esential
si general intr-o clasa de manifestari morale (Ex. ”hărnicia”,”loialitatea”,
”patriotismul” s.a.)
• Formarea judecatilor morale vizeaza puterea individului de a
surprinde/evalua substratul moral al unor situatii concrete cu care se
confrunta.
• formarea convingerilor morale- Idei in care individul crede cu
tărie.Convingerea morala este concomitent rationala, afectiva si
volitionala; pentru a se transforma in convingere, ideea trebuie să fie
insotita de trairi afective (emotii, sentimente etc.), de vointa.
2. Formarea conduitei morale
Conduita morala reprezinta punerea in practica a constiintei morale, in fapte,
actiuni, ca raspuns la situatiile concrete. Acestea imbraca forma deprinderilor si
obisnuintelor morale.
• Deprinderile morale sunt componente automatizate ale conduitei, ce se
formeaza in timp, in situatii repetitive. De ex: venirea la timp la scoala,
respectarea programului si a regulilor scolii, pregatirea constiincioasa a
lectiilor, folosirea cu grija a obiectelor etc.
• Obisnuintele morale sunt si ele formate in situatii repetitive, acestea
implica trebuinta de a efectua actiunea in anumite conditii.
• Trăsăturilor pozitive de caracter -forme stabile de comportare morală.
Spre deosebire de deprinderi şi obişninţe, care se manifestă în condiţii
relative identice trăsăturile pozitive de caracter acoperă o gamă largă de
situaţii, uneori deosebite calitativ

Continutul educatiei morale

• coordonate definitorii:
-Educaţia moral- civică are un conţinut preponderent social . Se
realizeaza prin: educaţie politică (educaţia patriotică, educatia demo-
cratică), educaţie economică; educaţie juridică.
-Educaţia moral- individuală are un conţinut determinat prin
raportarea omului la sine
Continutul morale individuale:
-spiritul de disciplina (educatia elevilor in spiritul disciplinei)
-atasamentul fata de grup (familie, clasa, scoala, patrie)

51
 -autonomia vointei (responsabilitate, initiativa, simtul datoriei )
(E. Durkheim)

PRINCIPIILE EDUCATIEI MORALE

1. Imbinarea conducerii de către profesor cu independenţa elevilor;
2. Valorificarea resurselor si a disponibilitatilor pozitive ale personalitatii
elevului in vederea eliminarii comportamentelor negative;
3. Imbinarea exigenţei cu respectul faţă de elevi;
4. Educaţia elevilor în si prin colectivul clasei;
5. Asigurarea unităţii, continuităţii şi consecvenţei în educaţia morală a
elevilor;
6. Imbinarea teoriei cu practica în educaţia morală a elevilor;
7. Respectarea particularitatilor individuale şi de vârstă ale elevilor în educaţia
morală.

Principiul îmbinării conducerii de către profesor cu independenta elevilor.

• Profesorul să evite tutelarea măruntă a elevilor în realizarea activităţilor pe
care aceştia şi le asumă. După ce stabilesc, de comun acord, ce ar trebui
făcut, iar elevii îşi împart responsabilităţile, profesorul va trebui să le lase
suficientă independenţă în a proceda aşa cum cred ei că este mai bine
pentru a duce sarcinile la bun sfârşit.

Principiul valorificării resurselor şi a disponibilităţilor pozitive ale

personalităţii în vederea eliminării comportamentelor negative;
• PREMISE: (a) în fiecare individ uman există calităţi, trăsături pozitive,
astfel încât nu se poate vorbi de existenţa unor copii în întregime răi;
• (b) în fiecare om există dorinţa de a fi apreciat de semenii săi pentru
calităţile pe care le are;
• (c) oricine este dispus să depună eforturi pentru a obţine prestigiu în
faţa colegilor.
• APLICARE:
1. efort de cunoastere a fiecărui elev, cu scopul de a-i identifica acele
calităţi prin care ar putea, să câştige respect şi prestigiu;
2. Creare de oportunităţi, care să-l ajute să-şi pună în evidenţă şi să-şi
facă cunoscute calităţile.

52
 3. profesorul îl va convinge pe elev că trebuie să depună efort pentru a-şi
infrâna anumite porniri negative, dacă doreşte să-şi sporească
prestigiul pe care l-a cucerit prin calităţile sale.

Principiul îmbinării exigenţei cu respectul faţă de elevi

• Respectul faţă de elevi se concretizează într-o atitudine de apropiere,
căldură, atenţie, lipsa oricărei suspiciuni.
• Profesorul să evite: atitudinile de veşnică nemulţumire, atitudinile distante
faţă de elevi, dar si toleranţa necondiţionată faţă de abateri.
• Profesorul să le inducă convingerea că este exigent cu ei tocmai pentru că
îi respectă şi este convins că sunt capabili să realizeze lucruri deosebite,
corespunzătoare unor exigenţe foarte înalte.
• Atunci când va fi nevoit să pedepsească, elevii vor trebui să înţeleagă
faptul că pedeapsa respectivă este consecinţa, cunoscută de ei, a
nerespectării unei întelegeri anterioare, si nu rezultatul unei decizii
arbitrare a profesorului.

Principiul educaţiei elevilor în si prin colectivul clasei

• Profesorul sa foloseasca colectivul de elevi al unei clase pentru a face
anumite “presiuni” asupra indivizilor pentru a-i determina să respecte
valorile şi normele grupului;
• (b) Aceste procese de influenta care vin din partea colegilor sunt mult mai
puternice si au o mult mai mare forţă de convingere, decât procesul de
influenţă exercitat de personalitatea singulară a profesorului.
• APLICARE: la inceputul anului scolar, in urma unor discutii, grupul de
elevi să ajungă să formuleze norme de comportare, pe care să le considere
indispensabile pentru un climat de grup acceptabil;
• (b) eventualele abateri de la ceea ce s-a stabilit iniţial vor fi supuse, din
nou, dezbaterii colective, iar grupul va stabili măsura în care au fost
încălcate înţelegerile convenite de la inceput.

Asigurarea unităţii, continuităţii şi consecvenţei în educaţia morală a elevilor.

• Unitatea presupune ca toţi factorii educaţiei ar trebui să se situeze pe
aceleaşi poziţii în legătură cu normele morale si să acţioneze unitar în
vederea respectarii lor de către elevi;
• Continuitatea se referă la

53
-formularea progresivă a cerinţelor educative adresate elevilor de către
profesori, dar si la
-ideea menţinerii pe o perioadă mai îndelungată de timp a aceloraşi educatori
la conducerea colectivelor de elevi;
• Consecvenţa se concretizează în
• preocuparea profesorilor de a finaliza fiecare acţiune pedagogică iniţiată,
• evitarea cerinţelor contradictorii, sau a folosirii unor criterii diferite de
apreciere a aceloraşi fapte.

Principiul îmbinării teoriei cu practica în educaţia morală a elevilor

• pe lângă discuţii despre morală, se vor iniţia diverse acţiuni practice, care
vor fi motivate de valorile morale puse în discuţie, de ex. caritatea,
ajutorarea sociala, implicarea civica, toleranţa interetnică, protejarea
mediului etc.
• Profesorul să utilizeze ca metodă dominantă exerciţiul moral;
• nu trebuie să se limiteze la discursuri moralizatoare.

Principiul respectării particularitatilor individuale şi de vârstă ale elevilor în

educaţia morală.
• CERINTA: Conţinutul şi metodele educaţiei morale trebuie să fie alese în
funcţie de vârsta si de particularităţile capacităţilor de înţelegere ale
elevilor.
• APLICARE:Cunoaşterea de către profesor a modului în care evoluează,
de-a lungul vârstelor, modul de înţelegere a regulilor de către copii;
• diferenţierea sarcinilor si cerintelor educative, în funcţie de
particularităţile psiho-individiduale şi de vârstă ale elevilor

Metode de educatie morala

- folosirea oricaror metode didactice (povestirea, explicatia, observarea,
prelegerea, conversatia, dezbaterea, studiul de caz etc.)
• Metode specifice educatiei morale:
• Exemplul Are efecte mai mari decat prezentarea abstracta ;tendinta de
imitatie este foarte puternica la copil, acestuia trebuie sa i se furnizeze
exemple pozitive (nu negative)Exemplele vor fi luate din literatura, din
viata oamenilor de stiinta, din filme, din randul persoanelor cunoscute;
Profesorul va evita sa se dea exemplu pe sine; va evita sa il dea ca
exemplu mereu pe acelasi elev.

54
 • Supravegherea este metoda de observare atenta de catre educator a
comportarii in devenire a copilului, a tanarului sau adultului. Aceasta se
poate solda cu interzicerea unor comportamente nedorite/daunatoare si
incurajarea, recompensarea morala/lauda comportamentelor dezirabile.

• Exercitiul moral consta in executarea sistematica si organizata a unor fapte

si actiuni, in conditii relativ identice, cu scopul formarii deprinderilor si
obisnuintelor de comportare morala, al constituirii Aceasta metoda
presupune 2 momente principale:
• formularea cerintelor si/exersarea propriu-zisa.
• Formularea cerintelor poate imbraca forme precum: rugamintea, ordinul,
dispozitia, indemnul, sugestia, lamurirea, incurajarea, promiterea unor
recompense, initierea de intreceri intre elevi, aluzia, avertismentul,
interdictia etc.
• Exersarea propriu zisa prin: antrenarea elevilor in diverse activitati, jocuri
de creatie (la varstele mici), jocul de rol,, distributia de sarcini la nivelul
clasei, concursuri, competitii, activități obstești/caritabile/ecologice etc
• .
• Sanctiunea ( forme):
1. Pedeapsa- cand elevul/copilul nu respecta normele de conduita morala, se
abate de la disciplina scolara (de ex. nerespectarii regulilor de comportare, a
indrumarilor si a ordinelor date, a indatoririlor si a obligatiilor scolare);
In scoala, ia forma dezaprobarii
Forme ale dezaprobarii:
-Dezacordul (verbal, gestual);
-observatia;
-mustrarea;
-admonestarea;
-avertismentul;
-pedeapsa (de obicei, sub forma de interdictii)

2. Recompensa – fata pozitiva a sanctiunii prin care se incurajeaza fapte bune,

care repetate conduc la deprinderi si obisnuinte bune. Se acorda pentru obtinerea
unor rezultate care depasesc nivelul de exigenta obisnuit. Procedee ale aprobarii:
Acordul (ne exprimam multumirea);

55
Lauda este o forma a recompensei. Ii vom lauda pe cei care dovedesc stradania
de a progresa (oricat de putin). Profesorul va evita sa laude tot timpul un singur
elev;
Evidentierea (sublinierea, in fata clasei, a modului exemplar de indeplinire a unei
cerinte);
Recompensa Sunt recomandate recompensele morale (de ex. diplome, insigne,
titluri, simboluri, laude) , nu materiale. Sa se raporteze la fapte concrete; sa evite
folosirea stereotipa a acelorasi procedee

PPT 13 (word)
LATURILE (DIMENSIUNILE) EDUCATIEI
(aspecte ale personalitătii elevilor influenţate de profesor)

ED. INTELECTUALA
SARCINI:
 informarea;
 dezvoltarea capacitaţilor cognitive;
 metode si tehnici de m-că intelectuală;
 stimularea intereselor de cunoaştere;
 concepţie despre lume si viaţă;
CONTINUT:
 matricea conceptuala de baza a stiinţelor;
 operaţionalitatea specifică a stiinţelor;
 aspectele performanţiale specifice;
 metode si tehnici de autoinstruire specifice;
METODE:
 comunicarea;
 actiunea elevilor;
 explorarea si descoperirea;

ED. MORALA:
SARCINI:
 formarea constiinţei morale (reprezentari, noţiuni,
judecăţi, sentimente, atitudini, aspiraţii idealuri);
 formarea coduitei morale (deprinderi si obisnuinţe
morale, trasaturi pozitive de caracter).
CONTINUT:
 educaţie moral-individuală (disciplină; altruism,
harnicie, responsabilitate)

56
  educaţie moral-civica: politică (patriotică, democratică,
umanistă); economică (antreprenorială, tehnologică),
juridică.
METODE:
 instruire morală: explicaţii, convorbiri, exemple,
povestiri, prelegeri;
 practica morala; exercitii morale, actiuni, aprobare,
dezaprobare.

ED. ESTETICA
SARCINI:
 dezvoltarea receptivitătii estetice;
 generalizarea trebuinţelor estetice;
 dezvoltarea creativităţii estetice.
CONTINUT:
 valori estetice;
 conditii, limbaje, materiale, tehnologii necesare
creatiei estetice;
 stilul estetic de viaţă.
METODE:
 modelarea estetica;
 analiza estetică;
 experienţe estetice;
 creaţie estetica.

ED. PROFESIONALA
SARCINI:
 formarea orizontului cultural profesional;
 dezvoltarea gandirii tehnice specifice;
 dezvoltarea aptitudinilor specifice profesiei;
 dezvoltarea intereselor profesionale;
 orientarea scolara si profesionala.
CONTINUT:
 educatie tehnologica;
 cultura profesionala;
 capacitatile, priceperile si deprinderi practice specifice
profesiei;
METODE:
 instruire profesională (ateliere, laboratoare);
 practica observativa;
 activitate practică;

57
EDUCAŢIE TEHNOLOGICĂ

SARCINI:
umanism tehnologic,spirit ştiinţific de cercetare, capacităţi creative,
pregătire tehnico-practică;
CONTINUT:
cunoaşterea limbajelor tehnologice, matematice, a familiilor profesionale,
atitudine si comportament ecologic;
METODE:
integrarea tehnologiei si a muncii productive în conţinuturile
învăţământului general;

EDUCAŢIE ECOLOGICĂ
SARCINI:
responsabilizare faţă de mediu, mod de viaţă ecologic
CONTINUT:
initierea în metode de investigare a mediului; cunoasterea consecintelor
asupra mediului a diferitelor activitati umane.
METODE:
participarea la decizii si la actiuni de ocrotire a mediului;

EDUCATIA ECONOMICA SI ANTREPRENORIALA:

SARCINI;
formarea unor competente de analiza contextului si a cauzelor diferitelor
actiuni economice;
identificarea dificultatilor economice, a alternativelor de actiune;
identificarea consecintelor unor modificari de situatie economica;
evaluarea beneficiilor/costurilor unei actiuni economice;
deprinderi de management al calităţii, spirit novator, temeinicie,
perseverenţă, rigoare corectitudine, adaptabilitate la schimbare.
CONTINUT:
notiuni de baza ale economiei concurentiale;
cunoasterea modului de functionare a economiei de piata;
adaptarea deciziilor la situatia economica;
familiarizare cu tehnologiile informaţionale, limbi străine,

PPT 14
EDUCATIA PERMANENTA
Educaţia permanentă, este o formă specific umană de adaptare la mediu prin
sporirea cunoaşterii, inovare, autocorectare si autoformare, realizate la
iniţiativa persoanei. Ea presupune “un proces de perfecţionare a dezvoltării
personale, sociale şi profesionale pe durata întregii vieţi a indivizilor, în scopul

58
îmbunătăţirii calităţii vieţii, atât a indivizilor, cât şi a colectivităţilor lor”
(DAVE R.H., 1991, p. 47)
Din perspectiva formatorilor, ea devine un "principiu de politică a educaţiei in
societatea postmoderna" şi o "soluţie strategică", care "urmaresc abordarea
globală a procesului educativ"

EVOLUTIA ISTORICA A EDUCATIEI PERMANENTE

• Platon, Aristotel: educatia permanenta este un deziderat, o aspiraţie ,
un proiect personal de viaţă.
• Jan Amos Comenius, în secolul al XVII-lea, scria cã “ Tota vita schola
est”(“întrega viaţă este o şcoalã”). Este o constatare a unei
caracteristici a omului, care învaţă continuu din experienţele de viaţă
trăite.
• În secolul al XVIII-lea, Condorcet- perfectibilitatea fiinţei umane
decurge din progresul ştiinţei şi al tehnicii, care o obligã sã îşi
îmbogăţească permanent propriile cunoştin-ţe asupra lumii şi vieţii.
Apare ideea necesitaţii unui efort conştient de adaptare prin cunoaştere
la noi cerinţe ale mediului de viaţă.
• În secolul al XIX-lea, ideea educaţiei permanente a fost asociatã cu
necesitatea compensãrii deficientelor educaţiei din perioada copilãriei şi
adolescenţei;
• Secolul XX conferã educaţiei permanente semnificaţia unui mod de
viaţă, de naturã sã-l ajute pe omul contemporan sã se adapteze
condiţiilor permanent schimbãtoare ale vieţii sociale. Apare ideea de
program educativ de lungă durată care îşi propune să îl pregătească
pe om pentru schimbare prin autoeducatie.

CARACTERISTICILE EDUCATIEI PERMANENTE CONTEMPORANE

• o educaţie continuã, generatã de modul a trãi, de a munci şi de a se
adapta al omului contemporan, fãrã a se limita la educaţia adulţilor;
• educaţie globalã, care integreazã într-un continuum toate nivelurile şi
tipurile de educaţie,
• o educaţie integralã, întrucât îşi propune sã asigure omului o formaţie
multilateralã şi echilibratã, nu doar o reciclare profesionalã, ori o
recalificare într-un domeniu profesional sau altul;
• o educaţie pentru participare şi dezvoltare, cãci omul format în spiritul
educaţiei permanente este pregãtit să-şi asume rãspunderi, ştie sã

59
 înveţe pentru sine, dar şi sã participe la educaţia celorlalţi ( G.
VAIDEANU, 1988).

Factorii sociali-istorici ai educaţiei permanente

• Explozia informaţională Transmiterea prin instruire şcolară a
intregului volum de informaţii acumulat de omenire in diferite
domenii a devenit imposibilă in perioada limitată a anilor de şcoală.
• Dinamica profesiilor Oamenii, în cursul carierei lor sunt adeseori puşi
în situaţia de a-şi schimba de mai multe ori locul de muncã şi chiar
profesia, ceea ce îi obligã sã înveţe permanent
• Revoluţionarea tehnologiilor transformă radical procesele productive
în interiorul aceleaşi profesii; pentru a-şi pãstra locul de muncã,
oamenii sunt obligaţi sã se adapteze din mers la schimbãrile proceselor
tehnologice prin invatare;
• Democratizarea vieţii sociale creazã unui mare numãr de oameni
oportunitãţi de participare la conducerea unor variate sectoare ale
vieţii sociale şi de a-şi asuma diverse responsabilitãţi;
• Prelungirea duratei medii a vieţii-oamenii dispun de mai mult timp
liber

OBIECTIVELE TRADITIONALE ALE EDUCAŢIEI PERMANENTE

• formarea unei atitudini pozitive faţã de educaţie şi de progresul personal
permanent;
• iniţierea individului în tehnica de a învăţa toatã viaţa;
• iniţierea în logica şi limbajele specifice ale diferitelor domenii ale
cunoaşterii;
• dezvoltarea capacităţilor personale de comunicare;
• îmbogăţirea şi împrospãtarea sistematicã a cunoştinţelor de culturã
generalã şi profesionalã;
• însuşirea unor metode moderne de organizare şi de conducere a proceselor
de muncã;
• schimbarea calificãrii, în cazul în care se impune, şi perfecţionarea
aptitudinilor, conform cerinţelor la zi.

OBIECTIVELE PSIHOLOGICE ALE EDUCATIEI PERMANENTE

60
 • obţinerea stabilităţii intrapsihice, concretizatã în rezistenţa indivizilor la
posibilele “şocuri” provocate de schimbãrile tot mai frecvente în societãţile
contemporane, pãstrarea sãnãtãţii mintale;
• vigoarea emoţionalã, caracteristicã oamenilor robuşti din punct de vedere
afectiv, capabili să reziste emoţiilor puternice provocate de starea de risc
şi de incertitudine în care trăieşte adeseori omul contemporan;
• avântul tineresc lãuntric, manifestat prin curiozitate, vioiciune în faţa a
ceea ce este nou,
• capacitatea de opţiune responsabilã, al cãrei principal semn îl reprezintã
capacitatea de a se conduce singur, în loc de a aştepta “indicaţiile” altora,
conducerea de cãtre alte persoane; capacitatea de se autorealiza;
• tendinţa de autodepăşire permanentã a propriilor realizãri, dorinţa de a
se perfecţiona permanent, folosind drept criteriu de comparaţie al
progresului personal propriile realizãri anterioare,
• angajarea socialã, capacitatea de a pune în corelaţie propriile capacitãţi cu
problemele cotidiene ale vieţii sociale şi profesionale cu care se confruntã
societatea.

OBIECTIVELE INSTRUMENTALE ALE EDUCATIEI PERMANENTE

• învăţarea de a învăţa se referã la “a şti cum sã înveţi”, folosind cele mai
adecvate metode şi tehnici, de naturã sã facã eficient efortul învăţării;
• interînvãtarea se referã la uşurinţa cu care un individ este capabil sã înveţe
de la alţii şi împreunã cu alţii, în familie, la scoalã în grupuri etc.;
• învăţarea autodirijatã presupune capacitatea de a-şi planifica şi conduce
propriile procese de învăţare, în funcţie de obiectivele instructiv-educative
de atins;
• sporirea educabilităţii vizeazã capacitatea de a profita de pe urma
diferitelor experienţe trãite, capacitatea de a–şi modifica propriile structuri
deja existente, atunci când viaţa impune acest lucru.

FACTORI AI EDUCATIEI PERMANENTE

• educaţia în familie;
• educaţia în şcoli ( inclusiv învăţământul post-universitar şi diverse forme
de reciclãri profesionale);
• acţiunile educative din cluburi, case de culturã, organizaţii de copii şi
tineret etc.
• educaţia în cadrul unor instituţii ( biserica, armata, instituţii politice s.a.)

61
 • educaţia prin mass-media;
• autoeducaţia.

SARCINILE SCOLII IN VEDEREA EDUCATIEI PERMANENTE

• Principala sarcinã - este pregãtirea elevilor pentru autoeducaţie.

(prin învãţarea de a învãţa, interînvãţarea, învãţarea autodirijatã, sporirea
educabilitãţii ).
• familiarizarea cu logica şi limbajele diferitelor ştiinţe, precum şi cu
structura cunoaşterii diferitelor domenii ale reflexiei umane;
• însuşirea unor tehnici şi metode de studiu eficient (tehnici de memorare, de
prelucrare a informaţiei ( conspecte, fise, sinteze, scheme etc);
• însuşirea unor tehnici de documentare ( utilizarea manualului, a caietelor
de notiţe, utilizarea cataloagelor bibliografice, a mijloacelor informatice de
documentare s.a.).
• posibilitatea de a comunica cele învăţate ( sub diverse forme: oral, scris -
respectarea unor rezumate, a unor referate, comunicãri etc.);
• deprinderea de autocontrol de autoevaluare obiectivã a propriilor progrese
în învăţare;
• deprinderea de a-şi organiza şi folosi în mod raţional timpul;
• sprijinirea elevilor în interiorizarea unor valori şi stări de spirit favorabile
educaţiei permanente ( de ex. dorinţa de autodepăşire permanentã a
propriilor realizãri, curiozitatea epistemică, spirit de iniţiativa,
disponibilitatea angajării sociale personale

FORME ALE EDUCATIEI ADULTILOR

• educaţia în mediul socio-cultural (educaţia popularã, pregãtirea pentru
timpul liber, formarea cetăţeanului s.a.);
• educaţia în mediul socio-profesional (prin munca cotidianã);
• educaţia post-secundară (reciclãri, perfecţionări – de obicei asumate de
cãtre diverse instituţii de învăţământ).

OBIECTIVELE EDUCATIEI ADULTILOR IN MEDIUL SOCIO-

CULTURAL

• Misiunea educaţiei adulţilor este aceea de a-l ajuta pe om sã se cultive,

adicã “sã se ridice la nivelul propriilor sale posibilitãţi şi la nivelul

62
 propriului sãu destin” (KRIEKEMANS, A.) Omul cultivat nu este acela
care a achiziţionat, ca nişte ornamente, cunoştinte şi capacitãţii de toate
felurile, din toate domeniile. O persoanã poate fi considerată cultivată în
mãsura în care:
• a reuşit sã se realizeze maximal pe ea însăşi, astfel încât este capabilă sã
se exprime şi sã se afirme că o persoanã unicã;
• a devenit capabilă sã judece personal şi sã aprecieze cu realism lucrurile;
• a dobândit puterea de a dispune de ea însăşi;
• a devenit capabilă sã-şi conducã în mod responsabil viaţa.
Toate acestea înseamnã, în esenţă, pregãtirea pentru a trãi viaţa cotidianã în
libertate

OBIECTIVELE EDUCATIEI ADULTILOR IN MEDIUL SOCIO-

PROFESIONAL
• adaptarea angajatului la cerințele postului sau ale locului de muncă;
• obținerea unei noi calificări profesionale;
• actualizarea cunoștințelor și deprinderilor specifice postului și locului de
muncă și perfecționarea pregătirii profesionale pentru ocupația de bază;
• reconversia profesională determinată de restructurări socio-economice;
• dobândirea unor cunoștințe avansate, a unor metode și procedee moderne,
necesare pentru realizarea activităților profesionale;
• prevenirea riscului șomajului;
• promovarea în muncă și dezvoltarea carierei profesionale.

PRINCIPIILE EDUCATIEI ADULTILOR

• Definirea riguroasă a scopului instruirii Activităție de învățare trebuie să
fie concepute în raport cu situațiile profesionale concrete ale cursanților,
pliate pe interesele acestora.
• Responsabilizarea personală şi participarea cursantului la toate etapele
propriei pregătiri (prin consultarea cursanților asupra obiectivelor si
metodelor de pregătire, analiza progresului în realizarea finalităților
propuse, oferirea de feed-back la momentul oportun etc.)
• Modificarea relatiei dintre formator şi adult. Formatorului îl ajută pe
adult să-și identifice nevoile de formare, stabilește împreună cu acesta
obiectivele formării, propune activități de formare adecvate, moderează
activitatea de formare, îl ajută pe cel format să se autoevalueze, oferă feed-
back legat de evaluare.

63
 • Folosirea grupului ca suport pentru instruire Adulții învață unii de la
alții, sunt creativi în grup, se completează reciproc;
• Tratarea problemelor umane legate de pregătire. In relaţia sa cu adulţii
formatorul trebuie să cunoască si să ia în consideraţie problemele umane
ale cursanţilor.

PRINCIPIILE EDUCATIEI ADULTILOR

• Definirea riguroasă a scopului instruirii Activităție de învățare trebuie să
fie concepute în raport cu situațiile profesionale concrete ale cursanților,
pliate pe interesele acestora.
• Responsabilizarea personală şi participarea cursantului la toate etapele
propriei pregătiri (prin consultarea cursanților asupra obiectivelor si
metodelor de pregătire, analiza progresului în realizarea finalităților
propuse, oferirea de feed-back la momentul oportun etc.)
• Modificarea relatiei dintre formator şi adult. Formatorului îl ajută pe
adult să-și identifice nevoile de formare, stabilește împreună cu acesta
obiectivele formării, propune activități de formare adecvate, moderează
activitatea de formare, îl ajută pe cel format să se autoevalueze, oferă feed-
back legat de evaluare.
• Folosirea grupului ca suport pentru instruire Adulții învață unii de la
alții, sunt creativi în grup, se completează reciproc;
• Tratarea problemelor umane legate de pregătire. In relaţia sa cu adulţii
formatorul trebuie să cunoască si să ia în consideraţie problemele umane
ale cursanţilor.

SCHIMBARI CERUTE DE EDUCATIA PERMANENTA

• EXPANSIUNEA EDUCATIEI- includerea in sistemele de educatie
formala a unor categorii ale populatiei care odinioara ramaneau in afara
acestora (ex. prescolarii, adultii)
• INOVATIA EDUCATIEI:
-(a) descentralizarea educatiei ;
-(b)deformalizarea educatiei;
-(c) diversificarea formelor si a modalitãtilor de învãtare: învãtarea dirijatã,
autoînvãtarea (învãtarea independentã), interînvãtare (învãtarea în grupuri de
lucru, spontan constituite), autoevaluarea si evaluarea cooperantã ;
(d) dezvoltarea unor sisteme eficiente de consiliere pedagogicã si de orientare
scolarã si profesionalã a populatiei

64
SCHIMBARI CERUTE DE EDUCATIA PERMANENTA 2
• INTEGRAREA FORMELOR EDUCATIEI – cooperarea între toate
formele educatiei.
1. institutiile clasice ale învãtãmântului (educatia formalã);
2. structuri non-scolare, de genul universitãtilor deschise, al centrelor de
învãtare comunitarã,
3. sisteme informale de educatie, ca de exemplu, cursurile prin radio si
televiziune, ori prin calculatoarele personale.
Intre toate aceste forme ale educatiei trebuie sã existe o unitatea de actiune
educativã, asiguratã de urmãrirea unui ideal educativ comun si a unor finalitãti
educative generale comune.

PPT 15
INVATAREA DE A INVATA
ACTIVITATI MINTALE CU INFORMATIA:
• repetarea pe dinafară,
• învăţarea conştientă,
• organizarea
• elaborarea,
• reprezentarea vizuală.

REPETAREA/EXERCITIUL
• (1) distribuirea exerciţiilor de-a lungul a mai multor şedinţe, separate prin
pauze;
• (2) şedinţele scurte de exerciţiu sunt în general mai eficiente, comparativ
cu şedinţele lungi;
• (3)perioadele lungi de odihnă dau în general mai bune rezultate, decât
perioadele scurte, chiar dacă necesită acţiuni de recuperare a efectelor
uitării;
• distribuirea exerciţiilor aduce după sine o creştere mai degrabă a
performanţei, decât a temeiniciei învăţării (scăderea performanţelor în
condiţiile practicării unor exerciţii comasate îndelungate se explică prin
apariţia unei inhibiţii de protecţie , prin care sistemul nervos se protejează
de epuizare);
• creşterea duratei de reţinere este dependentă de caracterul raţional al
orarului perioadelor de lucru şi de repaus.

65
INVATAREA CONSTIENTA
• FACTORI:
• dispoziţia pentru învăţarea conştientă (intenţia/deprinderea de a învăţa
prin raportarea noilor informaţii la fapte cunoscute personal); incurajarea
tentativelor elevilor de a prezenta lucrurile cu cuvintele proprii,
corespunzător unui mod personal de întelegere ;
• existenţa unei structuri cognitive anterioare (fapte, noţiuni, teorii,
experienţe personale etc. cu care noile idei pot fi puse în relaţie; cu cât vor
fi mai numeroase informaţiile păstrate în memorie, cu atât le va fi mai uşor
să înveţe lucruri noi);
• constientizarea relevanţei unor cunoştinţe anterioare ( profesorii îi
ajută pe elevi să îşi dea seama că posedă deja anumite cunoştinţe care pot
fi utilizate în învăţarea noii lecţii şi de depinde înţelegerea noilor
informaţii; de ex. prin intrebari ajutatoare);

ORGANIZAREA INFORMATIILOR
• profesorii trebuie să le prezinte elevilor de la bun început, sub forma unor
titluri, subtitluri sau al unui plan de tratare, modul în care va fi organizată
expunerea noilor informaţii sau ordinea în care vor fi supuse dezbaterii
problemele esenţiale ale unei lecţii.
• Mulţi profesori realizează cu elevii scheme logice, care sunt scrise pe tablă
si în caietele de notiţe si care ordonează ideile esenţiale. (Treptat elevii se
obişnuiesc să elaboreze mai întâi schema logică a ideilor continute în lecţia
pe care o învaţă, apoi să o reţină, iar când sunt ascultaţi să dezvolte în
cuvinte proprii fiecare idee.)

ELABORAREA IDEILOR PERSONALE

• noile informaţii oferite la o lecţie către profesor sunt îmbogăţite de către
elev cu alte informaţii, obţinute cu alte ocazii sau pe alte căi.
• Profesorii trebuie să încurajeze orice tentativă a elevilor de a dezvolta o
idee sau alta dintr-o lectie, prin adăugarea de informaţii suplimentare,
dobândite de ei anterior, în legură cu subiectul tratat. Pentru aceasta le
adresează întrebări deschise, prin care le cer să-şi expună părerile si ideile
personale, să dea noi exemple, sa aprecieze care sunt concluziile care pot
fi trase din anumite informaţii.

66
REPREZENTAREA VIZUALA
• Incercarea de a “vizualiza” ( a crea imagini mintale ale obiectelor si a
ideilor studiate) reprezintă o bună metodă de a păstra informaţia în
memorie. Imaginile reprezintă o cale prin care informaţia poate fi encodată
în memoria pe termen lung.
• Profesorii îi încurajează pe elevi să încerce să-şi reprezinte sub forma unor
imagini lucrurile despre care învaţă.
• In acelaşi scop ei prezintă elevilor materiale vizuale (desene, grafice, hărţi
etc) care ilustrează ideile importante ale lecţiei, sau le cer să-şi imagineze
cum s-au desfăşurat anumite scene literare, evenimente istorice, ori
folosind obiecte concrete pentru a demonstra idei abstracte.

INITIEREA IN ACTIVITATI DE STUDIU INDEPENDENT

• PLANIFICAREA STUDIULUI: evaluarea timpului disponibil,
inventarierea materiei de studiat, intocmirea unui calendar de studiu,
asigurarea unui “timp de rezerva”
• ORGANIZAREA STUDIULUI: elaborarea unui plan de studiu
(obiectivele, resursele necesare, conditii de creat, planificarea
autoverificarilor).
• STUDIEREA EFECTIVA: respectarea stricta a calendarului si a planului
de studiu; aplicarea unor tehnici de invatare: consultarea bibliografiei,
intocmire de rezumate, intocmirea fiselor de lectura, realizarea de adnotari,
luarea si utilizarea notitelor, cateva principii de ergonomie (pozitia pe
scaun, sursa de lumina, distanta optima a textelor, ambianta camerei de
studiu, perioadele de odihna), lectura eficienta (examinare de ansamblu,
intrebari, citire, rememorare, revizuire).
• VALORIFICAREA STUDIULUI: realizarea de lucrari scrise (referate,
lucrari scrise, compuneri, eseuri)
(dupa Ioan Jinga, Ion Negret, “Invatarea eficienta”, EDITIS,Bucuresti, 1994)

PPT 16
ANALIZA UNUI SISTEM DE INVATAMANT
Utilizand experienta dvs., analizati sistemul de invatamant din tara noastra
folosind criteriile oferite prin diapozitivele urmatoare. (1/2 pagina)

accesul populaţiei la nivelurile superioare ale învăţământului

 limitat,

67
  liber;
 foarte restrâns, (prin felurite concursuri, taxe, costuri etc.)
accesul la luarea deciziilor privind învăţământul,
 participanţii la decizie
minister, inspectorate scolare, autoritatile locale, conducerea scolii,
reprezentantii parintilor,
reprezentantii elevilor,
reprezentantii firmelor angajatoare
nivelurile de luare a deciziei
 naţional,
 regional,
 instituţional.

mecanisme de reglare a raporturilor dintre stat şi învăţământ:

• reglementări normative (legi, decrete guvernamentale, hotărâri
ministeriale, acorduri regionale);
• mecanisme instituţionale de organizare şi administrare a învăţământului la
nivel naţional, regional, local şi instituţional (organisme ministeriale,
inspectorate şcolare, consilii de administraţie etc.);
• mecanisme financiare (sistemul alocaţiilor bugetare, controlul financiar
etc.) ;
• mecanisme de control prin obiective şi rezultate (evaluarea instituţiilor
şcolare pe baza performanţelor obţinute);
• mecanisme de piaţă (introducerea mecanismelor competiţiei şi a
obligativităţii îndeplinirii anumitor criterii de eficienţă, mai ales pentru
unităţile de învăţământ superior)
deschiderea instituţională.
• rigiditate (permiţând un acces limitat doar la absolvirea unei
scoli/universitati),
• suplete, în sensul că permit, in plus, o educaţie permanentă si o formare
continuă, valorificând toate celelalte influenţe educative, nonformale si
informale, din partea societăţii.
accesul populaţiei la nivelurile superioare ale învăţământului
• limitat,
• liber;
• foarte restrâns, (prin felurite concursuri, taxe, costuri etc.)
accesul la luarea deciziilor privind învăţământul,

68
 • participanţii la decizie
minister, inspectorate scolare, autoritatile locale, conducerea scolii,
reprezentantii parintilor,
reprezentantii elevilor,
reprezentantii firmelor angajatoare
nivelurile de luare a deciziei
• naţional,
• regional,
• instituţional.
mecanisme de reglare a raporturilor dintre stat şi învăţământ:
• reglementări normative (legi, decrete guvernamentale, hotărâri
ministeriale, acorduri regionale);
• mecanisme instituţionale de organizare şi administrare a învăţământului la
nivel naţional, regional, local şi instituţional (organisme ministeriale,
inspectorate şcolare, consilii de administraţie etc.);
• mecanisme financiare (sistemul alocaţiilor bugetare, controlul financiar
etc.) ;
• mecanisme de control prin obiective şi rezultate (evaluarea instituţiilor
şcolare pe baza performanţelor obţinute);
• mecanisme de piaţă (introducerea mecanismelor competiţiei şi a
obligativităţii îndeplinirii anumitor criterii de eficienţă, mai ales pentru
unităţile de învăţământ superior)
deschiderea instituţională.
• rigiditate (permiţând un acces limitat doar la absolvirea unei
scoli/universitati),
• suplete, în sensul că permit, in plus, o educaţie permanentă si o formare
continuă, valorificând toate celelalte influenţe educative, nonformale si
informale, din partea societăţii.

PPT 17
SISTEMUL DE INVATAMANT
DEFINIRE: totalitatea instituţiilor şcolare si educative ale unei societăţi care sunt
organizate si funcţionează, în mod corelat, după anumite principii, în vederea
realizării unor anumite finalităţi ale educaţiei, specifice pentru o epoca istorică.
CARACTERISTICI GENERALE:
• caracter deschis, căci este influenţat de sistemul social global si de
celelalte subsisteme sociale;

69
 • caracter global întrucât angajează ansamblul organizaţiilor şcolare;
• caracter teleologic căci este orientat valoric în direcţia atingerii anumitor
finalităţi pe termen mediu si lung;
• caracter autoreglator îşi analizează permanent propriile rezultate, pe baza
cărora pune în aplicare strategii alternative pentru realizarea finalităţilor lui
educative;

Institutii componente ale sistemului de învăţământ

• “Institutiile/organizatiile scolare: grădiniţe, şcoli primare, şcoli generale,
şcoli profesionale, şcoli speciale, grupuri şcolare, licee, colegii
universitare, universităţi, unităţi de instruire permanentă (recurentă,
reciclare, perfecţionare) unităţi de învăţământ conexe (centre, cabinete de
asistenţă psihopedagogică a elevilor, cadrelor didactice, părinţilor; centre,
cabinete logopedice, case ale copiilor şi elevilor);
• *Instituţiile specializate în educaţie/instruire non-formală, complementare
în raport cu “şcoala”: casele şi cluburile elevilor/studenţilor, taberele
pentru elevi/studenţi, centrele de formare profesională, centrele de vacanţă
(“loisir”), presa şcolară/universitară, radio-televiziunea
şcolară/universitară, reţelele de informatizare şcolare/universitare;
• *Organismele instituţionale ale comunităţilor educative care sprijină
şcoala în mod direct conform anumitelor relaţii contractuale:
familia/comunitatea părinţilor; agenţii economici, politici, culturali,
biserica etc. “ (CRISTEA, S., 2010, pg.277)

Structura organizatorică actuală a sistemului de învăţământ din România

a) Educatia timpurie(0-6 ani) formata din nivelul anteprescolar (0-3 ani) si
invatamantul prescolar (3-6 ani).
b) Invăţămantul primar- cuprinde clasa pregatitoare si clasele I-IV are
caracter obligatoriu;
c) Invătămantul secundar inferior (gimnaziul), cu clasele V-IX, are
caracter obligatoriu şi funcţionează, de regulă, cu forma învăţământ de zi.
d) Invăţământul secundar superior ( liceal)- cu clasele X-XII/XIII – oferă
posibilitatea de opta pentru continuarea studiilor prin parcurgerea uneia dintre
următoarele filiere:
• filiera teoretică, la rândul ei cu oferte legate, fie de o filieră teoretică cu
profil umanist(cu specializările: filologie, ştiinţe umane şi sociale), fie o

70
 filieră teoretică cu profil real (cu specializările matematica-informatică,
stiinţele naturii);
• filiera tehnologică care cuprinde liceele cu profil tehnic, profil servicii,
profil exploatarea resurselor naturale si protectia mediului;
• filiera vocaţională, cu profil sportiv, militar, teologic, artistic, pedagogic.
e)Invăţământul profesional cu o durată a studiilor intre 6 luni si 2 ani;
f) Invatamantul tertiar nonuniversitar (postliceal)

LEGEA INVATAMANTULUI DESPRE STRUCTURA INVATAMANTULUI

• Învăţământul preuniversitar este organizat pe niveluri, forme de
învăţământ şi, după caz, filiere şi profiluri şi asigură condiţiile necesare
pentru dobândirea competenţelor-cheie şi pentru profesionalizarea
progresivă.
• Art. 23. -
• (1) Sistemul naţional de învăţământ preuniversitar cuprinde următoarele
niveluri:
• a) educaţia timpurie (0-6 ani), formată din nivelul antepreşcolar (0-3 ani)
şi învăţământul preşcolar (3-6 ani), care cuprinde grupa mică, grupa
mijlocie şi grupa mare;
• b) învăţământul primar, care cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I-IV;
• c) învăţământul secundar, care cuprinde:
• (i) învăţământul secundar inferior sau gimnazial, care cuprinde clasele V-
IX;
• (ii) învăţământul secundar superior sau liceal, care cuprinde clasele de
liceu X-XII/XIII, cu următoarele filiere: teoretică, vocaţională şi
tehnologică;
• d) învăţământul profesional, cu durată între 6 luni şi 2 ani;
• e) învăţământul terţiar nonuniversitar, care cuprinde învăţământul
postliceal.Reviste (3)
• (2) Învăţământul liceal, vocaţional şi tehnologic, învăţământul profesional
şi învăţământul postliceal se organizează pentru specializări şi calificări
stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în
conformitate cu Registrul naţional al calificărilor.

PRINCIPIILE ORGANIZARII SI FUNCTIONARII SISTEMULUI DE

INVATAMANT
Principiul asigurarii caracterului democratic presupune:

71
 • înlăturarea tuturor barierelor sociale, religioase, regionale în accesul la
educaţie.
• egalitatea şanselor de a primi o instruire de calitate, indiferent de zona
geografică în care este situată şcoala şi indiferent de tipul de şcoală ales.
• participarea democratică la deciziile privind educaţia a beneficiarilor
educaţiei (a profesorilor, părinţilor etc.)
• descentralizare a conducerii învăţământului.
• gratuitatea invatamantului general obligatoriu
Principiul asigurarii caracterului unitar al invatamantului
Principiul asigurarii unui caracter deschis al invatamantului
Principiul asigurarii caracterului laic al invatamantului

PRINCIPIILE ORGANIZARII SI FUNCTIONARII

SISTEMULUI DE INVATAMANT (Legea Educatiei Nationale)
-selectiv-

• Principiul echitatii- accesul la invatare se realizeaza fara discriminare;

• Principiul calitatii- activitatile se raporteaza la standarde de referinta si de
bune practici nationale si internationale;
• Principiul eficientei –se urmareste obtinerea unor rezultate; educationale
maxime prin gestionarea resurselor existente;
• Principiul raspunderii publice- scolile raspund public de performantele
lor;
• Principiul relevantei - educatia raspunde nevoilor de dezvoltare personala
si social –economice;
• Principiul asumarii, promovarii si pastrarii identitatii nationale si a
valorilor culturale ale poporului roman;
• Principiu libertatii de gandire si al independentei fata de ideologii,
dogme religioase si doctrine politice;
• Principiul centrarii educatiei pe beneficiarii acesteia.
• Principiul participarii si responsabilitatii parintilor s.a.

Analiza eficienţei unui sistem de învăţământ

a) Eficienţa internă (indicatori):
• Rata de şcolarizare -se obţine prin împărţirea numărului total de elevi
înscrişi în clasa I, la numărul total de copii înregistraţi demografic că au
vârsta intrării în şcoală, rezultatul fiind exprimat în procente.

72
• Rata de promovare - reprezintă raportul procentual dintre numărul de elevi
care s-au înscris iniţial într-o clasă şcolară si numărul celor care au
absolvit-o oficial;
• Rata repetenţiei - procentul elevilor declaraţi repetenţi ai unei anumite
clase şcolare;
• Rata abandonurilor şcolare procentul elevilor care au renunţat să
frecventeze o anumită clasă şcolară sau un anumit ciclu de învăţământ;
• Coeficientul de eficienţă procentul elevilor care au reuşit să absolve un
anumit ciclu de învăţământ în numărul de ani corespunzător ciclului
respectiv, fără să repete vreo clasă sau sa aibă perioade de abandonare a
studiilor).

• Analiza eficienţei unui sistem de învăţământ

a) Eficienţa internă (alti indicatori)
• Nivelul calificării - distribuţia procentuală a personalului didactic existent,
în funcţie de nivelul ultimului ciclu de studii absolvit;
• Vechimea în învăţământ - distribuţia procentuală a personalului didactic în
funcţie de numărul de ani de activitate pedagogică efectivă la catedră;
• Numărul mediu de clase de elevi pe profesor - raportul dintre numărul total
de clase şcolare existente si numărul total de cadre didactice angajate;
• Sexul - distribuţia procentuală a cadrelor didactice existente în funcţie de
apartenenţa la sex.
• Intensitatea utilizării spaţiului de învăţământ - raportul dintre numărul
total de clase şcolare existente si numărul total al elevilor care frecventează
şcoala;
• Suprafaţa de spaţiu de învăţământ /elev - raportul dintre suprafaţa totală a
spaţiului disponibil în învăţământ si numărul total de elevi;
• Disponibilitatea echipamentelor - numărul mediu de elevi ce revine la un
item de echipament (de ex., numărul mediu de elevi pe
calculator/retroproiector etc.)
• Numărul total de manuale, pe discipline si elevi;
• Numărul total de biblioteci şcolare existente, pe tipuri de unităţi şcolare
• Numărul total de materiale auxiliare (de ex., culegeri de exerciţii şi
probleme, antologii de texte etc.), pe discipline şi elevi.

73
EFICIENTA EXTERNA A SISTEMULUI DE INVATAMANT
• INDICATORI CANTITATIVI:
• creşterea cheltuielilor publice cu educaţia-procentul din PIB alocat
funcţionării învăţământului;
• rata medie anuală de creştere a cheltuielilor publice cu educaţia;
• extinderea reţelei şcolare.
• INDICATORI CALITATIVI:
• Capacitatea sistemului de învăţământ de a scoate absolvenţi cu anumite
niveluri si tipuri de calificări cerute de diferitele domenii de activitate
profesională.
• Pregătirea socială a absolvenţilor, exprimată prin nivelul lor de înţelegere
şi , în consecinţă, de participare socială;
• Maturitatea politică a absolvenţilor exprimată prin disponibilitatea de a-şi
asuma responsabilităţi si de a îşi manifesta solidaritatea socială

Limite funcţionale ale unui sistem de învăţământ

• Capacitatea de cuprindere a sistemului;
• Flexibilitatea sistemului trebuie analizată în raport cu dinamica economiei
si a cerinţelor ei privind pregătirea forţei de muncă pentru anumite sectoare
ale sale, dar si în raport cu anumite fenomene sociale de genul “exploziei
aspiraţiilor” maselor care doresc să se emancipeze prin educaţie;
• Gradul de centralizare a sistemului este dat de măsura în care funcţionarea
acestuia se bazează pe un control realizat printr-o ierarhie rigidă, ce
jugulează de multe ori iniţiativele locale sau individuale;
• Omogenitatea funcţională internă a reţelei şcolare urmează să fie analizată
atât sub aspectele distribuirii resurselor materiale necesare (dotaţia şcolilor,
infrastructură etc.) sau al încadrării cu personal didactic bine calificat, cât
si sub aspectul garantării de către stat a dreptului unui copil de a primi o
instruire de calitate în toate tipurile de şcoli.

74