SPECIFICUL PEDAGOGIEI

Pedagogia si-a propus întotdeauna:

a) să determine puterile şi caracteristicile omului
spre care trebuie să se orienteze cu prioritate
actiunea educativă într-un anumit context social-
istoric;
b) să analizeze modul şi măsura în care se justifică
anumite modalităţi de influenţare educativă,
create la un moment dat în societate;
c) să cerceteze căile de acţiune educativă prin
care, într-o anumită situaţie educativă, educatorii
reuşesc să mobilizeze toate forţele care actio-
nează din interiorul omului, în activitătile sale de
învăţare. ( MENCARELLI, M., 1975).
 STATUTUL EPISTEMOLOGIC AL PEDAGOGIEI

• a)“Stiinţă quasi experimentală” întrucât în pedagogie nu este

posibilă “provocarea şi manipularea, după voie, a variabilelor
independente, repetarea lor ori de câte ori este nevoie, măsurarea
exactă, intervenţia liberă asupra obiectului, fără restricţii de ordin
moral sau ideologic”. Există o limită morală în experimentele
pedagogice, astfel că, spre deosebire de “ştiinţele pozitive”, obiectul
cunoaşterii- fiinţa umană- nu poate fi supusă oricărui tratament,
numai din raţiuni “ştiintifice”.
• b)“ Stiinţă a acţiunii”, respectiv o disciplină normativă, care foloseşte
teorii practice şi enunţuri prescriptive;
• c)“Stiinţă constructivistă” al cărei obiect nu este lumea materială, o
lume “dată” care trebuie doar descoperită şi explicată, ci un proiect
care trebuie “construit” pe măsura cunoaşterii lui;
• d)“ Stiinţă consensuală”, respectiv o ştiinţă care nu utilizează drept
criteriu de adevăr, nici evidenţa (ca ştiinţele formale pure), şi nici
experienţa (ca ştiintele empirice), ci consensul intersubiectiv al
comunitătii sociale, la un moment dat;
• e)Stiinţă critică”, adică o ştiinţă angajată, o ştiinţă reflexivă şi
autoreflexivă care îşi propune să schimbe sistemul educativ conform
unui ideal, de sorginte politică sau filozofică
 DOMENII ALE PEDAGOGIEI

PEDAGOGIA

PEDAGOGIA
PEDAGOGIA GENERALA
DIFERENTIATA
 SUBRAMURI ALE PEDAGOGIEI

SUBRAMURI ALE PEDAGOGIEI GENERALE

• PEDAGOGIA COMPARATA;
• PEDAGOGIA PROSPECTIVA;
• PEDAGOGIA SOCIALA;
• ISTORIA PEDAGOGIEI;
• DIDACTICILE DISCIPLINELOR SCOLARE;
• COMUNICAREA DIDACTICA
• MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI s.a.
SUBRAMURI ALE PEDAGOGIEI DIFERENTIATE
• PEDAGOGIA VARSTELOR (P. PRESCOLARA, P.SCOLARA, P.
UNIVERSITARA, P. ADULTILOR);
• PEDAGOGIA SPECIALA (SURDOPEDAGOGIA, TIFLOPEDAGOGIA.
OLIGROFENOPEDAGOGIA, P. DELINCVENTILOR, P.
DEFAVORIZATILOR SOCIAL
• PEDAGOGIA PROFESIONALA (P. INDUSTRIALA, P. MILITARA, P.
MEDICALA, P. SPORTIVA, P. ARTISTICA s.a.)
 Evoluţia pedagogiei ca metodă de cercetare a fenomenului educaţiei

a) Observarea fenomenului educaţiei, aşa cum se manifestă el într-un cadru

restrâns, al unor cazuri individuale (anumite tipuri de copii, familii, şcoli)- a fost
metoda dominantă în “pedagogia clasică”. JAN AMOS COMENIUS (1592-
1670), al lui JOHAN HEINRICH PESTALOZZI (1746-1827) J.J. ROUSSEAU
(1712-1778) sau al lui JOHANN FRIEDRICH HERBART (1776-1841)
preocupati de formularea unor teorii practice si a unor enunţuri prescriptive,
pornind de la datele observaţiei directe
b) Verificarea experimentală a efectului diferitelor variabile izolate ale educaţiei
ALFRED BINET(1857-1911) WILHELM AUGUST LAY (1862- 1926) si ERNST
MEUMAN(1862-1915) au fost principalii reprezentanţi ai unui curent de idei
cunoscut sub numele de “pedagogia experimentalã”
c) Faza “pluridisciplinară” (“Stiinţele educaţiei’), EDOUARD CLAPARÈDE (1873-
1940) “Acelaşi obiect este studiat de mai multe mini-ştiinţe specializate, fie prin
negarea pedagogiei şi înlocuirea ei cu “ştiinţele educaţiei”, fie prin conceperea
acestora ca ştiinţe auxiliare, anexate pedagogiei “sistematice” sau “generale”
d) Faza “interdisciplinară” (“ştiinţa educaţiei”)-disciplină care prelucrează
ansamblul cunoştinţelor despre educaţie obţinute de diferitele discipline